DOBANDI, dobandesc, vb. IV. Tranz. 1. A obtine ceva prin munca, eforturi, perseverenta; a castiga, a realiza; a face rost de ceva, a gasi, a procura ceva. ♦ A primi, a capata. ◊ Expr. A dobandi un copil = a i se naste cuiva un copil. 2. (Inv.) A cuceri un oras, o cetate etc. – Din sl. dobyti (dobondon).

ROSTUI, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aseza, a aranja asa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva intr-un post, intr-o situatie convenabila. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etansare si a netezi rosturile dintre caramizile unei zidarii, dintre pavelele sau bordurile unei sosele etc. pentru a impiedica patrunderea apei de ploaie sau de infiltratie. 4. A forma cu mana rostul urzelii la razboiul de tesut. 5. A bate, de o parte si de alta, varful dintilor unei panze de ferastrau. – Rost + suf. -ui.

PROCURA vb. I. tr. 1. A achizitiona, a face rost de ceva. 2. A produce, a pricinui. [P.i. procur. / < fr. procurer].

PROCURA vb. tr. 1. a face rost de ceva; a achizitiona. 2. a produce, a pricinui. (< fr. procurer, lat. procurare)

BOBOT, bobote, s. n. 1. (Inv. si reg.; precedat de „in”, „din”) Intamplare. ◊ Expr. A vorbi (sau a umbla, a merge, a face ceva) in bobote (sau in bobot) = a vorbi (sau a umbla, a merge, a face ceva) fara rost, la intamplare, fara socoteala, intr-aiurea. 2. (Reg.) Acces (de furie, de manie). [Var.: bobota s. f.] – Din bg., scr. bobot.

PESCUI, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A prinde peste (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se indeletnici cu prinderea pestelui sau a altor animale de apa; a pescari. ◊ Expr. A pescui in apa tulbure = a profita de o situatie incordata sau confuza pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apa (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) a face rost de ceva greu de obtinut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agata. – Din peste (dupa pescar).

PROCURA, procur, vb. I. Tranz. 1. a face rost de ceva, a obtine ceva. 2. A produce, a provoca, a pricinui. – Din fr. procurer, lat. procurare.

BUCHEREALA s. f. (Fam.) Faptul de a silabisi (un text); p. ext. faptul de a invata ceva pe de rost, in chip mecanic. – Bucheri + suf. -eala.

A STARCI ~esc intranz. (despre fiinte) A sta fara rost sau asteptand ceva. ~ la poarta. /Din starc

IAMA adv. : A da ~ a) a da navala, a se napusti; b) a distruge. A face ~ in (sau prin) ceva a cheltui fara rost; a risipi. /<turc. yama

NOIMA ~e f. 1) Inteles adanc, ascuns; talc. ◊ Cu ~ a) cu inteles; logic; b) in mod intelept. Fara (nici o) ~ a) fara sens; b) prosteste. A nu avea (nici o) ~ a fi lipsit de sens; a fi absurd. 2) Destinatie a unui lucru in functie de utilitatea acestuia; rost; sens. 3) inv. Imagine reprezentand ceva in mod conventional. /<ngr. noima

BRAVADA ~e f. 1) Fapta sau vorba prin care cineva sau ceva este bravat; sfidare. 2) Expunere fara rost la risc. /<fr. bravade

TATA tati m. 1) (si cuvant de adresare) Barbat considerat in raport cu copiii sai. ◊ ~ bun tata adevarat. ~-socru tatal sotului sau al sotiei, privit in raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-mosu bunic. Din ~ in fiu din generatie in generatie. 2) Barbat de varsta aproximativ egala cu a unui parinte. 3) (si ca termen de adresare a unui tanar catre un om mai in varsta) Barbat respectat si apropiat cuiva. 4) pop. Persoana care a initiat un domeniu de activitate sau o realizare importanta. 5) Persoana care protejeaza pe cineva sau ii acorda un sprijin. 6) (in religia crestina) Creator a tot ce exista; Dumnezeu. ◊ ~l nostru numele unei rugaciuni la crestini. (A sti) ca (pe) „~l nostru” a sti (ceva) foarte bine; a sti pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata

SARACI/E ~i f. 1) Lipsa a mijloacelor necesare de trai; stare a celui sarac. ◊ ~ lucie (sau neagra) saracie extrema. A-si vedea de ~ a-si vedea de lucrul sau (si a nu se amesteca in treburile altora). Vorba lunga (sau multa) ~a omului a) se spune atunci, cand cineva pierde timpul vorbind prea mult; b) se spune pentru a arata, ca nu are rost sa mai continue discutia. 2) Cantitate neinsemnata si insuficienta de ceva. ~ de idei. 3) peior. Lucru sau fiinta lipsita de valoare, de importanta. [G.-D. saraciei] / sarac + suf. ~ie

CUC, cuci, s. m. 1. Pasare calatoare cu pene cenusii, cu coada lunga cu pete albe, care isi depune ouale in cuiburi straine pentru a fi clocite de alte pasari si care este cunoscuta prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare ora, sfert, jumatate sau trei sferturi de ora, marcheaza timpul prin sunete care intai imita cantecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fara rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupaza. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, strain. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intra in compunerea unor nume de plante: ciubotica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitura cu mingea in inaltime. – Lat. cucus.

A HODOROGI ~esc intranz. 1) A face sa se hodorogeasca. 2) (despre vehicule in miscare sau obiecte in rostogolire) A produce un zgomot puternic si suparator. 3) fig. fam. (despre persoane) A face zgomote cautand insistent ceva. 4) fig. fam. (despre persoane) A vorbi zgomotos, mult si fara rost. /Din hodorog

INDRUGA, indrug, vb. I. Tranz. 1. A toarce lana sau canepa in fire groase si putin rasucite, necesare pentru anumite tesaturi; p. ext. a toarce grosolan si in graba. 2. (Fam.) A pronunta nedeslusit cuvintele, a ingaima; a exprima prost ceva; a fi fara sir la vorba; p. ext. a vorbi fara rost, nimicuri. ◊ Expr. A indruga (la) verzi si uscate = a insira, a spune fleacuri, minciuni, vrute si nevrute. ♦ (Rar) A face ceva in pripa; a injgheba. – In + druga.

pancani, pancanesc, si pancan, vb. IV (reg.) 1. a face cate ceva, a nu sta degeaba; a face lucruri neinsemnate, marunte. 2. a umbla fara rost, a bate drumurile de pomana.

VREDNIC, -A, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treaba. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de..., care merita sa..., caruia i se cuvine pe drept ceva. ◊ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a pretui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Care este in stare, care poseda insusirile necesare pentru a savarsi ceva. – Din sl. vredĩnu.

INJGHEBA, injghebez, vb. I. Tranz. A alcatui, a face ceva (la repezeala, improvizand din materiale putine, intamplatoare si disparate); a infiripa. ♦ P. gener. A construi, a intemeia. ♦ A face rost de...; a incropi. [Prez. ind. si: injgheb] – In + jgheab.

DOR, doruri, s. n. 1. Dorinta puternica de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o indeletnicire preferata; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; patimas. 2. Stare sufleteasca a celui care tinde, ravneste, aspira la ceva; nazuinta, dorinta. 3. Suferinta pricinuita de dragostea pentru cineva (care se afla departe). 4. (Pop.) Durere fizica. Dor de dinti. 5. Pofta, gust (de a manca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau capsunilor) mananci si frunzele. 6. Atractie e*****a. 7. (Pop.; in loc. adv.) In dorul lelii = fara tinta hotarata, fara rost, la intamplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”).

A SE INVARTI ma ~esc intranz. 1) A face o miscare de rotatie (in jurul axei sale sau al altui obiect); a realiza miscari circulare; a se roti. Pamantul se ~este. ◊ ~ casa (sau locul, pamantul) cu cineva a fi apucat de ameteli. 2) A umbla incolo si incoace (fara rost). ◊ ~ ca o curca chioara a umbla de ici pana colo (incurcand lumea). 3) A folosi in mod constient mijloace dubioase pentru a obtine ceva. /in + sl. vruteti

MEMORIE, memorii, s. f. 1. Proces psihic care consta in intiparirea, recunoasterea si reproducerea senzatiilor, sentimentelor, miscarilor, cunostintelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerata ca sediu al procesului de memorare). ◊ Loc. adv. Din memorie = din aducere-aminte, pe de rost. 2. Pastrare in amintire, reprezentare mintala, aducere-aminte, amintire. ♦ Amintire pe care posteritatea o pastreaza oamenilor ilustri sau evenimentelor de seama. ◊ Expr. In memoria cuiva (sau a ceva) = in amintirea..., spre aducere-aminte; ca omagiu. 3. Parte a calculatorului electronic in care se inregistreaza instructiunile, cuvintele, valorile numerice etc. dupa o codificare prealabila; memorator (2). – Din lat., it. memoria, fr. memoire.

MUSCA muste f. 1) Insecta din ordinul dipterelor, cu doua aripi subtiri si cu aparatul bucal adaptat pentru intepat si pentru supt. ~-de-casa. ◊ A se aduna (sau a se strange, a se gramadi, a veni) ca mustele la miere a se aglomera intr-un loc (unde este rost de castig usor, fara munca). (Sa se auda) ~a! sa fie liniste perfecta. A se simti (sau a se sti) cu ~a pe caciula a se simti vinovat de ceva. Nu toate mustele fac miere nu oricine (poate) face bun si folositor. 2) pop. Orice insecta mica zburatoare. 3) Semn negru in mijlocul panoului de tragere. [G.-D. mustei] /<lat. musca

ARANJA, aranjez, vb. I. 1. Tranz. A pune ceva in ordine, in randuiala. ♦ Refl. si tranz. A(-si) potrivi tinuta exterioara. ♦ A face ca ceva sa functioneze in bune conditii. ♦ A conveni cu cineva sa faca intr-un anumit fel. 2. Tranz. (Fam.) A face cuiva un rau. Lasa ca te aranjez eu! 3. Refl. A-si face un rost in viata. 4. Tranz. A prelucra o bucata muzicala pentru instrumente sau voce. – Din fr. arranger.

rostI, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunta sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunta, a-si spune parerea autorizata. ♦ Tranz. A comunica o dispozitie, un ordin, o sentinta. ♦ A se preocupa de ceva; a pregati. 4. Intranz. A infasura pe sulul din fata al razboiului de tesut portiunea de panza tesuta, desfasurand in acelasi timp o portiune corespunzatoare de urzeala de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua tesutul de cate ori rostul se micsoreaza. – Din rost.

SOROC, soroace, s. n. (Pop.) 1. Termen fixat pentru savarsirea unei actiuni sau pentru indeplinirea unei obligatii; interval de timp in cuprinsul sau la sfarsitul caruia se efectueaza un lucru. ◊ Loc. adv. (Pe) la soroace = din cand in cand; la zile mari. ◊ Expr. A sfinti sorocul = a respecta cu strictete un termen de plata. A i se implini (cuiva sau la ceva) sorocul = a ajunge la sfarsitul existentei, a inceta sa mai existe; p. ext. a muri. ♦ Data la care se intampla ceva. ♦ Epoca a anului cand se coace si se strange recolta; (concr.) recolta culeasa in aceasta epoca. ♦ M*********e. 2. Data, fixata in practica crestina, cand se pomenesc mortii; slujba religioasa care se face cu acest prilej. 3. (Rar) Margine, limita. ♦ Loc determinat. 4. rost, socoteala, oranduiala. ♦ (Reg.) Ursita, soarta; prevestire. – Din sl. suroku.

VANT ~uri n. 1) Miscare naturala a maselor de aer, provocata de diferenta de temperatura si presiune atmosferica dintre doua regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazazi. ◊ A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. Vorba-n ~ vorba fara rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul in buzunare (sau prin punga) a nu avea nici o para chioara; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii in ~ a cheltui bani fara rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se imprastia; a se pierde; a disparea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situatii, fara a tine seama de principii. A se da in ~ dupa cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-si face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificiala (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a imbranci, a da afara pe cineva; c) a accelera o actiune. A-si lua ~ a o porni cu viteza. 2) Invelis gazos care inconjoara Pamantul; atmosfera; aer. ◊ In ~ a) in gol; b) in zadar, fara nici un rost; c) in sus. /<lat. ventus

CAPATAI, capataie, s. n. 1. Parte a patului sau a oricarui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. perna sau alt obiect pe care se pune capul. ◊ Loc. adj. si adv. Fara capatai = fara ocupatie (bine definita), fara rost. ◊ Expr. A sta la capataiul cuiva = a veghea langa o persoana bolnava. A nu avea capatai = a nu avea nici un rost in viata. (Inv.) A face (cuiva) de capatai = a capatui; a casatori (pe cineva). ♦ Carte de capatai = a) carte fundamentala intr-o disciplina sau in literatura; b) carte preferata. 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. Capat (1), sfarsit. ◊ Expr. A scoate ceva la capatai sau a o scoate la capatai (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capat. A da de capatai = a da de capat, a descurca. – Lat. capitaneum.

STARE s. 1. v. situatie. 2. v. dispozitie. 3. situatie, soarta. (Nu stie nimic de ~ lor.) 4. situatie, (inv.) stepena. (~ infloritoare.) 5. v. conditie. 6. conditie, rang, teapa, treapta, (pop.) mana, seama. (Sunt de aceeasi ~.) 7. v. ierarhie. 8. rost, situatie. (Avea si el acum o ~.) 9. v. posibilitate. 10. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace (pl.), situatie, (inv. si reg.) bogatate, prilej, prindere, (reg.) blaga, prinsoare, (prin Transilv.) apucatura, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. si Transilv.) vlaga, (inv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale (pl.), (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~; om cu ~.)

A CASCA casc 1. tranz. (gura) A desface despreunand buzele si falcile (pentru a manca, a vorbi etc.); a deschide. ◊ ~ gura (la ceva sau la cineva) a) a privi cu curiozitate sau mirare naiva la ceva sau la cineva; b) a umbla fara nici o treaba (uitandu-se in toate partile). ~ ochii a) a face ochi mari (de mirare, de spaima etc.); a se holba; b) a baga de seama; a fi atent. Casca-gura (sau gura-casca) calificativ atribuit unei persoane care umbla fara nici un rost. 2. intranz. A deschide larg gura printr-o miscare reflexa, inspirand adanc si expirand prelung (din cauza somnului, oboselii etc.). /<lat. cascare

ZBURATACI, zburatacesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca cu ceva (intr-o pasare, intr-un pom etc.); a zburatui (1). 2. Intranz. si refl. (Despre stoluri de pasari) A se risipi batand din aripi si inaltandu-se de la pamant; a face zboruri scurte, aproape de pamant. ♦ Tranz. A face sa se imprastie; a spulbera. Vantul zburataceste frunzele. 3. Intranz. si refl. (Despre pui; p. ext. despre copii) A se dezvolta, a creste; a capata independenta; a se razleti. ♦ Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sa-si faca un rost in viata. – Din zbura.

ZBURATACI, zburatacesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca cu ceva (intr-o pasare, intr-un pom etc.). Ca pomul langa drum: Cati trec il zburatacesc (SEVASTOS). 2. Intranz. si refl. (Despre pasari) A se risipi batand din aripi si inaltandu-se de la pamant; a face zboruri scurte, aproape de pamant. ♦ Tranz. A face sa se imprastie, a spulbera. Vantul zburataceste frunzele. 3. Intranz. si refl. (Despre pui; p. ext. despre copii) A se dezvolta, a creste; a capata independenta; a se razleti. ♦ Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sa-si faca un rost in viata. – Din zbura.