BIS, bisuri, s. n. Numar (II 2) prezentat la cererea publicului a doua oara sau ca supliment de program.

BIS, (1) adj. invar., (2) bisuri, s. n. 1. Adj. invar. (Precedat de un numar) a doua oara; repetat. Numarul 3 bis. ♦ (Cu valoare de interjectie) Strigat prin care spectatorii solicita repetarea unei parti dintr-un program artistic. 2. S. n. Numar (II 2) prezentat la cererea publicului a doua oara sau ca supliment de program. – Din fr., lat. bis.

PAROI², pers. 3 paroieste, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A roi a doua oara in aceeasi vara. – Din paroi¹.

doiLEA, DOUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivala) Care se afla intre intaiul si al treilea. ◊ Loc. adj. De-al doilea = (despre veri) care sunt copiii verilor primari. ◊ Loc. adv. A doua zi = in ziua urmatoare. a doua oara = data urmatoare; cu alta ocazie. Al doilea = dupa primul, pe urma. (Pop.) De-al doilea = a doua oara. ◊ Expr. A pune (sau a lasa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanta secundara. [Pr.: do-i-] – doi + le + a.

RUMEGA, rumeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegatoare; la pers. 3) A mesteca a doua oara mancarea intoarsa din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva in gura; (depr.; despre oameni) a manca mult si incet. 3. Tranz. Fig. A medita pe indelete asupra unui fapt, a-l examina indelung. – Lat. rumigare.

ALTADATA adv. 1) Inainte vreme; pe vremuri; candva; odinioara. ◊ De ~ din alte timpuri. 2) In viitor; a doua oara. /alta + data

BIS¹ adj. invar. (precedat de un numar) Care se repeta a doua oara; repetat a doua oara. /<lat. bis

A PAROI pers. 3 ~ieste intranz. (despre albine) A roi a doua oara in acelasi sezon. /Din paroi

A REDUPLICA reduplic tranz. 1) rar (actiuni sau lucruri) A efectua a doua oara; a duplica din nou. 2) lingv. (foneme, silabe etc.) A repeta de doua ori. /<lat. reduplicare

A REITERA ~ez tranz. A enunta a doua oara; a repeta. /<fr. reiterer

A REPETA repet tranz. 1) A face sa se repete. 2) A enunta a doua oara (sau de mai multe ori). ~ rugamintea. 3) (roluri, lectii etc.) A reproduce de mai multe ori (pentru a fixa in memorie). 4) (anul de invatamant) A urma inca o data (nefiind promovat). /<fr. repeter, germ. repetieren

A SUBDIVIZA ~ez tranz. A imparti a doua oara; a subimparti. /<fr. subdiviser

A SUBIMPARTI subimpart tranz. A imparti a doua oara; a subdiviza. [Sil. sub-im-] /sub- + a imparti

A ZAMBI ~esc intranz. 1) A schita un zambet (pentru a exprima un sentiment de bucurie, de satisfactie etc.); a surade. 2) fig. A avea un aspect agreabil. Soarele ii ~este. 3) fig. A prevesti o perspectiva ispititoare; a surade. Soarta ii ~ a doua oara. /<sl. zonbu, bulg. zabja se

CISOIDA s.f. (Geom.) Curba plana descrisa de un punct de pe o secanta mobila care trece printr-un punct fix al unui cerc, intersectandu-l a doua oara. [Pron. -so-i-. / < fr. cissoide, cf. gr. kissos – iedera, eidos – forma].

surlui, surluiesc si surlui, v. IV (reg.) 1. (despre vase, dusumele) a curata frecand cu nisip, cu o perie etc. 2. (fig.; despre persoane) a mustra. 3. (in forma surui) a zgaria (cu unghiile sau cu un obiect ascutit. 4. (in forma surui) a merge tarand incaltamintea. 5. (despre rotile unui vehicul) a impiedica. 6. (despre un teren cultivat cu vita de vie) a prasi a doua oara. 7. (despre un teren cultivat cu porumb; in forma sirali) a prasi cu prasitoarea.

surluit s.n. (reg.) 1. curatare prin frecare cu nisip (a vaselor, dusumelelor) sau cu o perie. 2. prasire a doua oara a unui teren cultivat cu vita de vie.

RECONDAMNA vb. I. tr. A condamna pentru a doua oara, a reinnoi o condamnare. [Cf. fr. recondamner].

SECUNDIPARA adj., s.f. (Femeie) care naste a doua oara. [< fr. secondipare].

VOLTA s.f. (Muz.) Semn de repetitie care arata masurile finale ce trebuie sa fie executate prima oara (prima volta) sau a doua oara (secunda volta); volta (3) [in DN]. [< it. volta].

chirui, chiruiesc, vb. IV (reg.) a ara a doua oara, a face ogor, a intoarce locul.

inturlui vb. IV (reg.) a ara a doua oara.

ogori, ogorasc, vb. IV (pop.) 1. a ara (prima sau a doua oara, pentru o cultura noua), a face ogor. 2. a prasi, a sapa straturi de legume.

parini, parinesc, vb. IV (reg.) 1. a ara a doua oara inainte de semanat. 2. a dezmiristi ogorul.

paroit s.n. (pop.) roire a doua oara in aceeasi vara.

bis adv. – 1. Repetat, a doua oara; se foloseste numai in enumerarile in care un numar determinat apare de doua ori. – 2. (Interj.) Inca o data; se foloseste pentru a cere actorilor sau cintaretilor sa repete o parte din programul artistic. Fr. bis, din lat. bis. – Der. bisa, vb. (a repeta).

pirui, pirui, vb. IV (reg.) a ara a doua oara (pentru a curata locul de pir).

piruit² s.n. (reg.) arat a doua oara pentru curatirea locului de pir.

preframanta, preframant, vb. I (reg.; despre aluatul crescut) a framanta a doua oara, inainte de coacere.

preframantare, preframantari, s.f. (reg.; despre aluat) framantare a doua oara, inainte de coacere.

preframantat, -a, adj. (reg.; despre aluatul necrescut) framantat a doua oara, inainte de coacere.

prenaste, prenasc, vb. III refl. (inv.) a incepe o noua viata (ca si cand s-ar naste a doua oara).

prepune, prepun, vb. III (inv. si reg.) 1. a pune, a aseza inainte. 2. a pune, a aseza in loc; a inlocui. 3. a adauga, a innadi. 4. (fig.) a intreba. 5. (despre texte originale) a copia. 6. (despre opere scrise, texte) a traduce (in alta limba). 7. a presupune, a banui; a suspecta. 8. a nu avea incredere in cineva sau ceva; a se indoi. 9. a prevesti. 10. (despre oameni) a investi, a insarcina cu o anumita functie, misiune; a numi intr-un post. 11. (despre oameni) a cunoaste (de mai inainte). 12. (refl.) a se lasa antrenat la ceva. 13. (despre cereale) a semana a doua oara.

rafacanie s.f. (reg.) fierbere a tuicii a doua oara.

stramior, stramioara, s.m. si f. (pop.) 1. (s.m. si f.) oaie sau berbec de doi ani, care merge pe al treilea an de viata. 2. (s.f.) oaie care a fatat prima sau a doua oara, care are un singur miel.

straresadi, straresadesc, vb. IV (inv.) a rasadi a doua oara.

REJUDECA vb. I. tr. A judeca a doua oara. [< re- + judeca, dupa fr. rejuger].

BIS² I. adj. inv., adv. (pe langa un numar) a doua oara; repetat. II. interj. exclamatie prin care auditoriul solicita un artist, un ansamblu sa repete un numar din program, o arie etc. III. s. n. numar prezentat a doua oara la cererea publicului sau ca supliment de program. (< fr., lat. bis)

CISOIDA s. f. curba plana descrisa de un punct de pe o secanta mobila care trece printr-un punct fix al unui cerc, intersectandu-l a doua oara. (< fr. cissoide)

RECONDAMNA vb. tr. a condamna pentru a doua oara. (< fr. recondamner)

SECUNDIPARA adj., s. f. (femeie) care naste a doua oara. (< fr. secondipare)

VOLTA¹ s. f. 1. vechi dans de origine provensala, vioi, cu intoarceri. 2. (muz.) indicatie, sub acolade drepte, care arata ca masurile finale trebuie sa fie repetate prima oara (prima ~) sau a doua oara (secunda ~); volta (5). (< it. volta)

limpede adj. – Clar, curat. – Mr. limbid, limbit. Lat. limpidus (Puscariu 972; Candrea-Dens., 987; REW 5056; cf. sard. limpiu, sp. limpio, lindo. – Der. limpejor, adj. (aproape limpede); limpezi, vb. (a face clar, curat; a purifica; a depura; a clarifica, a lamuri; a spala a doua oara cu apa curata); limpezeala, s. f. (clarificare; purificare; clateala); limpeziciune, s. f. (limpezire, claritate); limpezie (inv., puritate, claritate); limpezime, s. f. (puritate, claritate, curatenie); limpezis, s. n. (seninatate, lumina); limpezitor, adj. (purificator); limpeziu, adj. (senin, transparent); limpiditate, s. f. (limpezime), din fr. limpidite.

otava (-avi), s. f. – 1. Fin cosit toamna, a doua iarba. – 2. Al doilea cosit al ierbii. Bg., sb., cr., slov., ceh., rus. otava, pol. otawa (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 233; Conev 68; Vasmer, II, 289). – Der. otavi, vb. (a cosi pasunea pentru a doua oara; a reveni); otaviste, s. f. (pasune de toamna).

paroi (paroiuri), s. n. – Roi mic produs de un stup. Bg., sb., slov. paroj (Tiktin; Candrea; Conev 74), cf. roi. – Der. paroi, vb. (a roi a doua oara in aceeasi vara).

ALTADATA adv. 1. In trecut; odinioara. Primaverile de altadata nu au lasat urme in voi (BENIUC). 2. In viitor, de aici inainte; a doua oara. Cine-a face altadata ca mine, ca mine sa pateasca (CREANGA). – Din alta + data.

ANABAPTISM s. n. Secta religioasa ai carei adepti erau botezati (a doua oara) la varsta adulta. – Fr. anabaptisme.

BIGAM, -A, bigami, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care se casatoreste a doua oara fara ca in prealabil sa fie desfacuta legal prima casatorie. – Fr. bigame (lat. lit. bigamus).

PRIMITI, primitesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A vantura a doua oara graul, ovazul sau orzul. – Bg. premitam.

Alcmene (sau Alc(u)mena), fiica lui Electryon, regele cetatii Mycenae, si sotia lui Amphitryon. In timpul absentei sotului ei, care plecase sa lupte impotriva teleboenilor, Alcmene e vizitata de Zeus, care ia chipul si asemanarea barbatului plecat. Imediat dupa aceea soseste si adevaratul Amphitryon. In urma dublei sale uniri, cu Zeus si cu sotul ei, Alcmene naste doi fii: pe Heracles cu Zeus si pe Iphicles cu Amphitryon. Se spunea ca Alcmene s-ar fi casatorit a doua oara cu Rhadamanthus si ca, dupa moarte, ar fi fost dusa in Olympus.

BI- Element de compunere insemnand „de doua ori”, „dublu”, care serveste la formarea de adjective si substantive. – Din fr. bi-

BIANUAL, -A, bianuali, -e, adj. Care se produce, care apare de doua ori pe an. ♦ (Despre plante) Care poate da doua recolte pe an. [Pr.: bi-a-nu-al] – Bi- + anual. Cf. fr. bisannuel.

BILUNAR, -A, bilunari, -e, adj. Care se face, se produce sau apare de doua ori pe luna; bimensual. – Bi- + lunar (dupa fr. bimensuel).

BIPATRAT, -A, bipatrati, -te, adj. (Despre ecuatii algebrice) Care contine necunoscuta in doi termeni, dintre care unul are un exponent de doua ori mai mare decat exponentul celuilalt. – Din bi- + patrat (dupa fr. bicarre).

BISAPTAMANAL, -A, bisaptamanali, -e, adj. Care apare de doua ori pe saptamana. ♦ (Substantivat, n.) Publicatie care are doua aparitii saptamanal. – Bi- + saptamanal.

INdoi, (I) indoi, (II, III) indoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strange in doua o stofa, o hartie, un material etc.; a strange ceva de doua sau de mai multe ori (punand marginile una peste alta). 2. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni curb; a (se) incovoia, a (se) apleca, a (se) inclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se garbovi. II. Tranz. 1. A mari ceva de doua ori; a dubla; p. ext. a inmulti, a mari (de un numar oarecare de ori). 2. A amesteca (in parti egale) un lichid cu altul; a subtia. III. Refl. A fi nesigur in parerea sa, a sta la indoiala; a nu avea incredere (in cineva sau in ceva). – In + doi.

INdoiT, -A, indoiti, -te, adj. I. 1. Strans prin indoire; care pastreaza urma unei impaturiri; cu indoituri. 2. Curbat, incovoiat. II. 1. Care este de doua ori mai mare sau mai mult decat altceva; dublu²; dublat; p. ext. inmultit, sporit, marit. ◊ (Substantivat, n.) Indoitul unei sume. 2. Amestecat (in parti egale) cu alt lichid; subtiat. III. Care este nesigur de parerea sa, care sta la indoiala. – V. indoi.

SURUB, suruburi, s. n. 1. Tija cilindrica de lemn sau de otel, filetata, care serveste la asamblarea a doua ori a mai multor piese sau care transmite, transforma sau utilizeaza in diverse feluri miscarea de rotatie intr-un mecanism. ◊ Loc. adv. In surub = in forma de cerc sau de spirala. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un surub prin cap = a-i apuca (cuiva) suvite de par din cap, rasucindu-le si tragand de ele. A strange surubul = a intrebuinta mijloace de constrangere fata de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componenta un surub sau care se manevreaza prin rasucire. ♦ Fig. Vartej de apa. [Var.: surup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

TROMPETA, trompete, s. f. Instrument muzical de suflat, alcatuit dintr-un tub de alama indoit de doua ori si terminat la un capat cu o deschizatura in forma de palnie; goarna. – Din fr. trompette.

PLATI, platesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (in bani sau in natura) a unui bun obtinut sau cumparat, a unei consumatii etc. ◊ Expr. A plati cu capul (sau cu viata etc.) = a fi omorat pentru o greseala, o indrazneala, o fapta necugetata etc. A plati (cuiva) cu dobanda = a se razbuna (pe cineva) cu varf si indesat pentru o paguba sau o suferinta. ♦ A achita un impozit, o obligatie etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morala), a scapa de o obligatie. 2. Tranz. A rasplati cu bani o munca efectuata, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a pretui, a face. ◊ Expr. A nu plati (nici) o ceapa (degerata) sau (nici) doua parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.

DUBLA, dublez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni de doua ori mai mare; a (se) indoi. 2. Tranz. A reuni doua materiale, punandu-le unul peste altul. ♦ A captusi, a acoperi cu un alt material. 3. Tranz. A face o lucrare similara cu alta existenta sau care serveste aceluiasi scop ca si prima. 4. Tranz. (In teatru, la opera etc.) A inlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. ♦ (In film) A inlocui pe titularul rolului in scenele primejdioase, care cer calitati fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor. ♦ (Sport) A se plasa inapoia coechipierilor din aparare, pentru a putea preveni contraatacurile jucatorilor din echipa adversa. 5. Tranz. (Despre nave) A inconjura, a ocoli un cap. – Din fr. doubler.

DUBLAT, -A, dublati, -te, adj. 1. (Aproximativ) de doua ori mai mare sau mai mult; indoit (II). 2. (Despre obiecte de imbracaminte, de incaltaminte) Captusit cu alt material. 3. (Despre actori) inlocuit in unele scene de alt actor. ♦ (Despre filme) Cu dialogul din coloana sonora originala inlocuit cu o versiune tradusa oral. – V. dubla.

DUBLA, duble, s. f. (Pop.) 1. Masura de capacitate pentru cereale egala cu un dublu-decalitru; banita. 2. Paine de doua ori mai mare decat cea obisnuita. [Var.: dublu s. n.] – Refacut din dublu[-decalitru].

CUB, cuburi, s. n. 1. Corp geometric cu sase fete patrate, egale intre ele. 2. Produs al inmultirii unui numar cu sine insusi de doua ori. ♦ (Adjectival; in sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de masura pentru volume, egala cu volumul unui corp de forma cubica, avand latura egala cu un metru (sau cu un decimetru etc.) – Din fr. cube, lat. cubus.

ASCENSOR s. lift. (Bloc cu doua ~oare.)

CUPRINDE vb. 1. v. imbratisa. 2. a apuca. (L-a ~ in brate.) 3. v. contine. 4. a include, a ingloba. (Vechea Galie ~ si Belgia de astazi.) 5. a avea, a contine. (Cartea ~ ilustratii.) 6. v. contine. 7. (MAT.) a intra, a merge. (4 in 8 se ~ de doua ori.) 8. (pop.) a lua. (Vasul ~ 4 litri.) 9. v. incapea. (Haina nu-l mai ~.) 10. a prinde, a vedea, (fig.) a imbratisa. (Cat ~ cu ochii, cu privirea.) 11. v. coplesi. 12. v. razbi. 13. a(-l) coplesi, a(-l) razbi, (inv.) a(-l) razbate. (L-a ~ setea.) 14. a-l apuca, a-i veni. (L-a ~ ameteala.) 15. v. trece.

MEDITA vb. 1. v. chibzui. 2. a visa. (Toata ziua ~ la ...) 3. a pregati, a prepara. (Il ~ la fizica de doua ori pe saptamana.)

SAPTAMANA s. 1. (inv.) sambata. (Vine la noi de doua ori pe ~.) 2. (BIS.) saptamana mare = saptamana patimilor; saptamana patimilor = saptamana mare.

tot o data s. n. + num. (mananca tot o data), adv. + num. (tot o data am citit si eu cartea, nu de doua ori)

BIANUAL ~a (~i, ~e) Care are loc de doua ori pe an; produs de doua ori pe an. Revista ~a. [Sil. bi-a-nu-al] /bi- + anual

BILUNAR ~a (~i, ~e) 1) Care are loc de doua ori pe luna; bimensual. Seminar ~. 2) (despre publicatii periodice) Care apare de doua ori pe luna; bimensual. Buletin ~. /bi- + lunar

BIMENSUAL ~a (~i, ~e) 1) Care are loc de doua ori pe luna; bilunar. 2) (despre publicatii periodice) Care apare de doua ori pe luna; bilunar. [Sil. -su-al] /<fr. bimensuel

doi² doua num. card. 1) Unu plus unu. ~ copaci. doua mere. ◊ In ~ timpi si trei miscari foarte repede. Nu face nici doua parale nu are nici o valoare. A nu scapa cu una cu doua a nu scapa usor. Din doua una (sau una din doua) ori una, ori alta; ori asa, ori asa. Nici una, nici doua repede, fara a sta pe ganduri. A nu putea lega doua vorbe (sau cuvinte) a fi redus, marginit. 2) (cu valoare de num. ord.) Al doilea (a doua). /<lat. dui, duae

A SE DUBLA se ~eaza intranz. A se mari de doua ori; a deveni dublu. /<fr. doubler

DUBLU ~a (~i, ~e) 1) Care se repeta de doua ori. 2) Care este de doua ori mai mare; indoit. 3) Care este alcatuit din doua elemente identice sau asemanatoare. /<fr. double

A DUPLICA duplic tranz. rar 1) (acte oficiale) A copia pentru a realiza un duplicat. 2) A mari de doua ori; a deveni dublu; a dubla. /<fr. dupliquer, lat. duplicare

GOARNA ~e f. Instrument muzical aerofon, folosit, mai ales, pentru semnalizari, constand dintr-un tub de alama indoit de doua ori, cu clape si cu un capat largit in forma de palnie, care emite sunete clare si patrunzatoare; trompeta; trambita. /<rus. gorn

A INdoi¹ ~iesc tranz. 1) A mari de doua ori; a face sa fie de doua ori mai mare; a dubla. 2) (lichide) A amesteca in doua (cu altceva). /in + doi

A INJUMATATI ~esc tranz. 1) (obiecte integrale) A imparti in jumatati. 2) A reduce la jumatate; a face sa fie de doua ori mai mic. 3) pop. (mai ales lichide) A amesteca in jumatate (cu altceva). /in + jumatate

TRAMBITA¹ ~e f. 1) inv. Instrument muzical de suflat, constand dintr-un tub de alama, indoit de doua ori, cu clape, avand un capat larg in forma de palnie, care emite sunete clare si patrunzatoare; trompeta; goarna. 2) Instrument muzical popular de suflat, constand dintr-un tub conic, lung pana la trei metri, folosit in regiunile de munte pentru semnalizari. [G.-D. trambitei] /<sl. tronbica

TROMPETA ~e f. Instrument muzical de suflat, constand dintr-un tub de alama, indoit de doua ori, cu clape, avand un capat larg in forma de palnie, care emite sunete clare si patrunzatoare; goarna; trambita. /<fr. trompette, germ. Trompeta

BICOTIDIAN, -A adj. (Rar) Care are loc de doua ori pe zi. [Cf. fr. biquotidien].

BIFOLIAT, -A adj. (Despre frunze compuse) Cu doua foliole; bifoliolat. [Pron. -li-at. / cf. fr. bifolie, lat. bis – de doua ori, folium – frunza].

BIGEMINISM s.n. (Med.) Tulburare a ritmului inimii, caracterizata prin aparitia unei sistole mai reduse dupa fiecare sistola normala. [< fr. bigeminisme, lat. bis – de doua ori, geminus – geaman].

BIGENERIC, -A adj. (Despre plante) Care are doua sexe; hermafrodit. [Cf. lat. bis – de doua ori, genus – gen].

BILATERAL, -A adj. Care are doua laturi, doua parti (opuse, simetrice); cu (pe) doua laturi, doua parti; referitor la cele doua laturi, cele doua aspecte ale unui lucru. ♦ (Despre acte, contracte etc.) Care asigura obligatiile reciproce dintre parti. V. sinalagmatic. [Cf. fr. bilateral, cf. lat. bis – de doua ori, latus – parte].

BIOVULAR, -A adj. (Biol.) Bivitelin. [< fr. biovulaire, cf. lat. bis – de doua ori, ovula – ou mic].

BIPED, -A adj., s.m. si f. (Animal) cu doua picioare, care foloseste doua picioare la mers. // s.n. Denumire data unei perechi de picioare la animalele patrupede. [< fr. bipede, cf. lat. bis – de doua ori. pes – picior].

BIPENAT, -A adj. (Despre frunze compuse) Care are petiolurile secundare dispuse in mod penat pe petiolul principal si foliolele dispuse in acelasi mod pe petiolurile secundare. [Cf. fr. bipenne < lat. bis – de doua ori, pennatus – cu pene].

BI- Element prim de compunere savanta care are semnificatia „de doua ori”, „dublu”. [Var. bis- / cf. fr., it. bi- < lat. bis – de doua ori].

BISAPTAMANAL, -A adj., s.n. (Publicatie) care apare de doua ori pe saptamana. [Cf. it. bisettimanale].

BIVOLTIN, -A adj. (Despre insecte, viermi de matase) la care ciclul vital are loc de doua ori in cursul aceluiasi an. [< fr. bivoltin, cf. lat. bis – de doua ori, voltum < volvere – a evolua].

DI¹- Element prim de compunere in terminologia tehnica si stiintifica internationala, insemnand „doi”, „de doua ori”. [< fr. di-, cf. lat. dis-, gr. dis – de doua ori].

DIGENEZA s.f. (Biol.) Insusire a unor vietuitoare de a avea doua moduri de reproducere (sexuata si asexuata). [Cf. gr. dis – de doua ori, genesis – nastere].

DINORNIS s.m. Pasare fosila din cuaternar, asemanatoare cu strutul, dar de doua ori mai mare, care traia in Noua Zeelanda. [< fr. dinornis].

DUBLU, -A adj. 1. Care este de doua ori mai mare; indoit. 2. Format din doua obiecte identice sau de aceeasi natura. ♦ (s.m.) Dublu baieti (sau fete) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa cate doi jucatori de fiecare parte a plasei. 3. Minge dubla = miscare nereglementara la volei, handbal, tenis sau tenis de masa, constand in atingerea mingii de catre jucator de doua ori in momentul primirii sau in lasarea acesteia sa atinga de doua ori la rand terenul sau masa de joc. [< fr. double].

MAREE s.f. Ridicare sau coborare a nivelului apelor marii (care are loc de obicei de doua ori pe zi) datorita atractiei Lunii si a Soarelui. ♦ Maree atmosferica = variatie periodica a presiunii atmosferice, provocata de variatia temperaturii ori de atractia Lunii sau a Soarelui. [Pron. -re-e, pl. invar. / < fr. maree, it. marea].

BALANTA s.f. 1. Instrument pentru cantarit, bazat pe principiul echivalarii a doua greutati cu ajutorul unui sistem de parghii; cantar; cumpana. ◊ A pune in balanta = a judeca bine faptele inainte de a lua o hotarare. 2. (Cont.; fin.) Raport intre doua sume, doua conturi etc. ◊ Balanta comerciala = raportul dintre valoarea importului si exportului unei tari (pe o perioada de un an); balanta de plati = raportul dintre sumele incasate din strainatate de catre o tara si cele pe care le plateste altor state intr-o anumita perioada de timp, de obicei un an. [Pl. -te. / < it. balanza, cf. lat. bilanx < bis – de doua ori, lanx – tava].

BIANUAL, -A adj. Care apare, care se produce de doua ori pe an. ♦ (Despre plante) Care se poate recolta de doua ori pe an. [Pron. bi-a-nu-al. / < bi- + anual].

BICONCAV, -A adj. Cu doua fete concave opuse. [Cf. fr. biconcave, lat. bis – de doua ori, concavus – scobit].

BICONVEX, -A adj. Cu doua fete convexe opuse. [Cf. fr. biconvexe, lat. bis – de doua ori, convexus – rotunjit].

BIENAL, -A adj. Care dureaza, se dezvolta doi ani. ♦ (Despre plante) Care infloreste si fructifica la doi ani dupa insamantare. ♦ Care apare, are loc sau se intampla o data la doi ani. [Pron. bi-e-. / < fr. biennal, cf. lat. bis – de doua ori, annus – an].

BIGAM, -A adj., s.m. si f. (Cel) care se gaseste in situatia de bigamie. [< fr. bigame, cf. lat. bis – de doua ori, gr. gamos – casatorie].

BILABIAL, -A adj., s.f. (Consoana) care se articuleaza cu amandoua buzele. [< fr. bilabial, cf. lat. bis – de doua ori, labium – buza].

BILABIAT, -A adj. (Despre flori) Care are sepalele sau petalele reunite, astfel incat seamana cu o gura. [< fr. bilabie, cf. lat. bis – de doua ori, labium – buza].

BILINGV, -A adj. 1. Care vorbeste in mod obisnuit doua limbi. 2. Scris in doua limbi. [< fr. bilingue, cf. lat. bis – de doua ori, lingua – limba].

BILUNAR, -A adj. Care se face sau apare de doua ori pe luna; bimensual. [< bi- + lunar, dupa fr. bimensuel].

BIMAN, -A adj. Cu doua maini. [< fr. bimane, cf. lat. bis – de doua ori, manus – mana].

BINOM s.n. Expresie algebrica alcatuita din doi termeni. [Pl. -oame. / < fr. binome, cf. lat. bis – de doua ori, gr. nome – diviziune].

BIPATRAT, -A adj. (Despre ecuatii algebrice) Care contine necunoscuta in doi termeni, dintre care unul are un exponent de doua ori mai mare decat exponentul celuilalt. [< bi- + patrat, dupa fr. bicarre].

BIPARTIT, -A adj. La care participa doua parti. [Dupa fr. bipartite, cf. lat. bis – de doua ori, partitus – impartit].

BIS adj.invar. a doua oara, repetat. // interj. Exclamatie folosita de spectatori pentru a solicita un artist, un ansamblu etc. sa repete un numar din program, o arie etc. [< lat. bis – de doua ori].

DICOTILEDONAT, -A adj. (Despre plante) Care are doua cotiledoane in embrion. // s.f.pl. Clasa de plante al caror embrion are doua cotiledoane; (la sg.) planta din aceasta clasa. [< fr. dicotyledone(s), cf. gr. dis – de doua ori, kotyledon – cavitate].

DIOIC, -A adj. (Despre plante unisexuate; op. monoic) Care are organele s*****e situate pe indivizi deosebiti ai aceleiasi specii. [Pron. di-o-ic. / < fr. dioique, cf. gr. dis – de doua ori, oikos – casa].

DIPLEGIE s.f. Paralizie bilaterala a corpului. [Gen. -iei. / < fr. diplegie, cf. gr. dis – de doua ori, plegein – a lovi].

DIPNOI s.m.pl. Grup de pesti cu respiratie dubla, acvatica si aeriana; (la sg.) peste din acest grup. [Sg. invar. / cf. fr. dipnoiques < gr. dis – de doua ori, pnoe – respiratie].

DUBLA vb. I. tr., refl. A face sau a fi de doua ori mai mare; a (se) indoi. ♦ tr. A inlocui un actor intr-un anumit rol pe care il detine intr-o distributie, a fi dublura unui actor. ♦ (Cinem.) A executa un dublaj. ♦ (Sport) A depasi cu un tur un concurent. ♦ tr. A captusi (o haina etc.). [< fr. doubler].

palinca¹, palinci, s.f. (reg.) 1. rachiu, tuica (rafinata de doua ori). 2. cinzeaca de palinca.

MANIVELA s.f. Maner de lemn sau de fier (incovoiat astfel incat sa formeze de doua ori cate un unghi drept) care serveste la manuirea unui mecanism, la transformarea unei miscari de rotatie intr-o miscare rectilinie etc. [< fr. manivelle].

prefrige, prefrig, vb. III (reg.) 1. (despre tuica) a distila de doua ori; a preintoarce. 2. (fig.) a pacali, a insela.

prefript, -a, adj. (reg.) 1. (despre tuica) care a fost distilat de doua ori. 2. (fig.) pacalit, inselat.

prentoarce, prentorc, vb. III 1. (inv. si reg.) a (se) intoarce, a (se) muta (din nou). 2. (reg.; despre tuica) a distila de doua ori sau de mai multe ori; a prefige.

simianca s.f. art. (reg.) hora executata cu pasi saltati, spre dreapta si spre stanga, de cate doua ori; melodie dupa care se executa aceasta hora.

TROMPETA s.f. Instrument muzical de suflat format dintr-un tub de alama indoit de doua ori si terminat cu un pavilion larg; trambita, goarna. [< fr. trompette, engl. trompet].

BI-/BIS- elem. „doi”, „de doua ori”, „dublu”. (< fr. bi-, bis-, cf. lat. bis)

BICOTIDIAN, -A adj. care are loc de doua ori pe zi. (< fr. biquotidien)

BIHEBDOMADAR, -A adj., s. n. (publicatie) care apare de doua ori pe saptamanta. (< fr. bihebdomadaire)

BILUNAR, -A adj. care se face, apare de doua ori pe luna; bimensual. (< bi- + lunar)

BIPATRAT, -A adj. (despre ecuatii algebrice) care contine necunoscuta in doi termeni, dintre care unul are un exponent de doua ori mai mare decat al celuilalt. (dupa fr. bicarre)

BIPENAT, -A adj. (despre frunze compuse) cu petiolurile dispuse de doua ori penat. (< fr. bipenne)

BISONIC, -A adj. (despre viteze) de (peste) doua ori mai mare decat viteza sunetului. (< bi- + sonic)

CONCURENTA s. f. 1. rivalitate intre industriasi sau comercianti pentru acapararea pietei, pentru obtinerea unor profituri cat mai mari etc. 2. intrecere, lupta pentru intaietate. 3. (biol.) relatie interspecifica antagonista in care doua specii animale sau vegetale „lupta” pentru aceleasi resurse de mediu. 4. (mat.) proprietate a doua ori mai multe drepte sau curbe de a avea un punct comun. ♦ punct de ~ = punct de intersectie a dreptelor concurente. (< fr. concurrence)

DI¹ elem. „doi”, „de doua ori, dublu”. (< fr. di-, cf. lat., gr. dis)

DINORNIS s. m. pasare fosila asemanatoare strutului, dar de doua ori mai mare, care traia in Noua Zeelanda; moa. (< fr. dinornis)

DIPL(O)- elem. „dublu”, „de doua ori”. (< fr. dipl/o/-, cf. gr. diploos)

DIPLOBIONT s. n. 1. organism cu celule somatice avand un numar dublu de cromozomi. 2. planta care infloreste si fructifica de doua ori pe an. (< fr. diplobionte)

DUBLA vb. I. tr., refl. a (se) face de doua ori mai mare; a (se) indoi. II. tr. 1. a face o lucrare similara cu alta existenta, sau care serveste aceluiasi scop ca si prima. ◊ a captusi (o haina, bordajul sau puntea unei nave etc.). 2. a inlocui un actor intr-un anumit rol pe care il detine intr-o distributie, a fi dublura unui actor; (fig.) a secunda, a insoti. ◊ a executa un dublaj (1). 3. (sport) a depasi cu un tur un concurent. 4. (mar.) a ocoli cu nava un obstacol sau un reper de navigatie. ◊ a intari o vela in vederea luptei sau in caz de vreme rea. (< fr. doubler)

DUBLU², -A I. adj. 1. care este de doua ori mai mare; indoit. 2. din doua obiecte identice sau de aceeasi natura. ◊ (s. m.) ~ baieti (sau fete) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa cate doi jucatori de fiecare parte a plasei. 3. minge ~a = miscare neregulamentara la volei, handbal, tenis, constand in atingerea mingii de catre jucator de doua ori in momentul primirii sau in lasarea acesteia sa atinga de doua ori la rand terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universala care utilizeaza doua personaje identice sau foarte asemanatoare, spre a sugera complexitatea realitatii. (< fr. double)

ENANTIOBIOZA s. f. simbioza intre doua, ori mai multe organisme vegetale sau animale, cu relatii antagonice. (< fr. enantiobiose)

INDIVIZIBILITATE s. f. 1. faptul de a fi indivizibil; caracterul a ceea ce este indivizibil. 2. (jur.) situatie in care, la savarsirea unei infractiuni, participa mai multe persoane, ori doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite prin acelasi act. (< fr. indivizibilite)

MAREE s. f. miscare periodica de ridicare (flux) sau coborare (reflux) a nivelului apelor marii sau oceanului (de doua ori pe zi), datorita atractiei gravitationale a Lunii si a Soarelui. ♦ ~ atmosferica = variatie periodica a presiunii atmosferice, provocata de variatia temperaturii ori de atractia Lunii sau a Soarelui; ~ neagra = panza de petrol din accidente ale petrolierelor, care pluteste pe mare, poluand-o. (< fr. maree)

TROMPETA s. f. instrument muzical de suflat, dintr-un tub conic de alama, indoit de doua ori si terminat cu un pavilion larg, care emite sunete clare si patrunzatoare; trambita, goarna. (< fr. trompette)

odinioara adv. – 1. Odata. – 2. Demult, in timpuri stravechi. – Var. (inv.) danaoara, dinaoara; (a)dinioare(a), adineoare(a), adineauri(lea). Lat. de una hora (Tiktin), cu sensul de „o data”; cf. de doua ori (explicatie comp. pornindu-se de la rom. a lui de una oara), sugerata de Candrea, pare mai dificila, caci rom. ar presupune forma redusa a art. f., o in loc de una). Cf. nici odinioara (var. inv. nice danaoara) „niciodata”, a carei comp. a fost reprodusa in niciodata. Var. moderne cu sensul „de curind, acum o clipa”. – Cf. oara.

BERCEANU, Gheorghe (n. 1949, com. Dunareni, jud. Dolj), luptator roman la stilul greco-romane (categoria 48 kg). Campion olimpic (Munchen, 1972), de doua ori campion mondial (1969 si 1970), de trei ori campion european (1970, 1972, 1973), campion mondial universitar (1972).

CAIN [kein], James (1892-1977), scriitor american. Romane politiste („Postasul suna intotdeauna de doua ori”).

BI- Element de compunere insemnand „de doua ori”, „dublu”, care serveste la formarea unor adjective si a unor substantive. – Fr. bi- (lat. lit. bis).

BIANUAL, -A, bianuali, -e, adj. Care se produce, care apare de doua ori pe an. ♦ (Despre plante) Care poate da doua recolte pe an. [Pr.: bi-a-nu-al] – Dupa fr. bisannuel.

BILUNAR, -A, bilunari, -e, adj. Care se face, se produce sau apare de doua ori pe luna. – Din bi- + lunar (dupa fr. bimensuel).

BIS, adj. invar. (Precedat de un numar) a doua oara; repetat. Numarul 3 bis. ♦ (Cu valoare de interjectie) Strigat prin care spectatorii solicita pe un artist sau un ansamblu artistic sa repete o parte a programului. – Fr. bis (lat. lit. bis).

NON BIS IN Idem (lat.) nu de doua ori pentru acelasi (lucru) – Axioma juridica potrvit careia nu poti fi judecat de doua ori pentru aceeasi vina. P. ext. Recomandare pentru a evita repetarea unui subiect, a unei metode.

OANA, Ilie (1918-1993, n. Harbor, Indiana, S.U.A.), fotbalist roman. Jucator la Juventus Bucuresti timp de 34 de ani; selectionat de doua ori in nationala Romaniei. Antrenor al nationalei (1962-1963).

RAFELSON [ræflsən], Bob (n. 1935), scenarist, regizor si producator american de film. Spirit innoitor in cinematograful independent al anilor ’70 din sec. 20 („Cinci piese usoare”), cedeaza tentatiilor filmului hollywoodian cu succes asigurat („Postasul suna intotdeauna de doua ori”, „Vaduva neagra”).

LANGE [læŋə], Jessica (n. 1949), actrita americana de film. Roluri in registru dramatic si comic, interpretate cu eleganta si delicatete („King Kong”, „Frances”, „Postasul suna intotdeauna de doua ori”, „Promontoriul groazei”). Premiul Oscar„: 1982 (”Tootsie„), 1991 (”Cer albastru„).

ROBINSON [robinsn], Edwin Arlington (1869-1935), poet american. Maestru al versificatiei, autor al unor poeme narative de inspiratie cavalereasca, legendara, cu implicatii filozofice si moralizatoare, cultivand alegoria („Omul impotriva cerului”, „Merlin” „Lancelot”, „Omul care a murit de doua ori”, „Indoiala lui Dionysos”). Lirica meditativa („Sonete”).

INTERSECTIE, intersectii, s. f. 1. Loc unde se incruciseaza doua drumuri; intretaiere. 2. (Mat.) Multimea punctelor comune a doua linii, a doua suprafete ori volume; totalitatea elementelor comune a doua multimi. – Din fr. intersection, lat. intersectio.

FUZIUNE, fuziuni, s. f. 1. Contopire a doua sau mai multe state sau a doua sau mai multe partide intr-unul singur ori a doua sau mai multe organizatii intr-una singura. 2. Reorganizarea, prin contopire, intr-o singura unitate omogena a unor intreprinderi sau a unor institutii. 3. Contopire a doua sau mai multe nuclee atomice usoare intr-unul mai greu. 4. Topire a unui corp la o temperatura mai inalta decat temperatura mediului ambiant. ◊ Punct de fuziune = temperatura de topire. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. fusion, lat. fusio, -onis.

SPLINT, splinturi, s. n. Piesa de metal de forma unui cui despicat in doua brate egale, care serveste ca element de fixare a doua piese ori ca element de blocare sau de siguranta a piulitelor impotriva autodesurubarii. – Din germ. Splint.

DUAL, duale, s. n. Numar gramatical care indica in unele limbi doua obiecte ori fiinte alcatuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.

SAPTAMANA, saptamani, s. f. Perioada de sapte zile consecutive, care se socoteste (la noi) de luni dimineata pana duminica seara si care se repeta de cincizeci si doua de ori intr-un an; p. gener. perioada de sapte zile consecutive. ◊ (In cultul religiei crestine) Saptamana Mare (sau a Patimilor) = ultima saptamana inainte de Pasti. Saptamana luminata (sau alba) = saptamana care incepe cu duminica Pastilor. Saptamana branzei = prima saptamana din postul Pastilor, in care Biserica ortodoxa permite sa se manance lapte si derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) in saptamana oarba (sau chioara) = a nu-si da seama de realitate, a actiona pe negandite. ♦ (Cu determinari in genitiv) Interval de sapte zile consacrat in mod oficial unei anumite activitati. Saptamana cartii. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzand un numar mare de zile. – Lat. septimana.

ASEMANATOR adj. analog, apropiat, asemenea, corespondent, inrudit, similar, (inv.) asemanat, podobnic, semanator. (doua elemente ~oare.)

SLALOM s.n. 1. Coborare la schi a unei pante in zigzag, cu trecerea obligatorie prin anumite puncte dinainte stabilite. ♦ Proba sportiva disputata pe un parcurs in panta jalonata cu obstacole artificiale foarte sinuoase. ◊ Slalom nautic = sport practicat pe caiace sau pe canoe, de una sau de doua persoane, ori intre echipe, fiecare formata din trei ambarcatii, pe cursurile repezi ale apelor de munte, presarate cu praguri, vartejuri etc. 2. Proba de conducere auto pe o pista jalonata. [Pl. -muri. / < germ. Slalom, fr., norv. slalom].

CEZURA s. f. 1. pauza ritmica in interiorul unui vers mai lung. ◊ mica pauza intre doua propozitii sau fraze ori intre doua sectiuni ale unei lucrari muzicale. 2. (tehn.) diviziune a unei scari functionale in dreptul careia se schimba treapta acesteia. (< fr. cesure, lat. caesura)

INTERAXILIAR, -A adj. (biol.) situat intre doua axile ori ramuri sau in unghiul format de acestea. (< fr. interaxillaire)

bis num. adv. (lat. bis V. bi-). a doua oara, de doua ori: numaru 10 bis (mai bune numaru 10 A, B, C s.a.). Cind se striga artistilor „bis”, inseamna ca-s rugati sa repete pasagiu. Prefix care arata duplicarea: (uneori redus la bi-): biconvex, biconcav, bioxid, bisaunal. V. di-.

BIMOTOR, -OARE, bimotori, -oare, adj. Cu doua motoare. ♦ (Substantivat, n.) Avion cu doua motoare. – Din fr. bimoteur.

RIMA, rime, s. f. Repetare a sunetelor finale in doua sau in mai multe versuri (incepand cu ultima silaba accentuata); p. ext. potrivire a sunetelor finale a doua cuvinte. ♦ Cuvant (ori segment dintr-un cuvant) care rimeaza cu altul. ♦ Vers. – Din fr. rime.

SAU conj. 1) (exprima un raport disjunctiv si leaga doua parti de propozitie sau doua propozitii coordonate) Ori; fie (ca). Azi sau maine. El sau ea. Canta sau danseaza. 2) (exprima un raport apozitiv si leaga doua parti de propozitie ori, mai rar, doua propozitii) Altfel zis; adica. Autorul Luceafarului sau M. Eminescu. 3) (exprima un raport copulativ, integrativ si introduce ultima dintre partile omogene) Precum si; de asemenea si. Se poate pescui in lacuri, in rauri, in mari sau in oceane. [Monosilabic] /sa + au

BIMEDIANA s. f. segment de dreapta care uneste, intr-un patrulater, mijloacele a doua laturi opuse, ori, intr-un tetraedru, mijloacele a doua muchii opuse. (< bi- + mediana)

SAS s. n. 1. parte a unui canal intre cele doua porti ale unei ecluze. 2. compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalatie, situat intre doua spatii inchise ori intre un spatiu inchis si exterior, putand comunica alternativ cu acestea. ◊ tub de otel sau al unui cheson (3) pneumatic care leaga camera de lucru cu celula de aer. (< fr. sas)

BIMOTOR, -OARE, bimotori, -oare, adj. Cu doua motoare. ♦ (Substantivat, n.) Avion cu doua motoare. – Dupa fr. bimoteur.

SEMANA², seman, vb. I. Intranz. 1. A avea trasaturi, calitati, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemana. ◊ Expr. A semana cu cineva (sau cuiva) bucatica rupta (sau taiata) ori a semana ca doua picaturi (de apa) = a semana perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A parea, a arata, a face impresia de... – Lat. similare.

BISECTOR ~oare (~ori, ~oare) Care imparte in doua parti egale. ◊ Plan ~ plan care, traversand un diedru, il imparte in doua diedre egale. /<fr. bissecteur

COORDONATOR¹ ~oare (~ori, ~oare) si substantival Care coordoneaza mai multe actiuni sau activitati. ◊ Conjunctie ~oare conjunctie care leaga doua parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel. [Sil. co-or-] /<fr. coordonnateur

FAN ~uri n. Nutret din iarba cosita si uscata. ◊ Ori ~, ori paie una din doua; sau una, sau alta. /<lat. fenum

PRINSOARE ~ori f. 1) Intelegere intre doua (sau mai multe) persoane care sustin lucruri contrare, ce-l obliga pe cel care nu va avea dreptate sa-i dea o compensatie materiala (de obicei baneasca) celuilalt; ramasag; pariu. 2) inv. pop. Loc unde sunt inchisi cei lipsiti de libertate. 3) rar Capcana de prins pasari sau animale. /prins + suf. ~oare

DIALOG s.n. 1. Conversatie, convorbire intre personajele unei opere dramatice; forma in care sunt scrise operele dramatice; pasaj dintr-o opera literara care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ Scriere redactata sub forma de convorbire. ♦ Alternare de fraze muzicale care parca raspund una alteia, fiind executate de doua voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. 2. Convorbire, discutie intre doua persoane. [< fr. dialogue, it. dialogo, lat. dialogus, gr. dialogos].

DIALOG s. n. 1. conversatie intre doi vorbitori. 2. schimb de opinii intre reprezentantii a doua partide, state etc. 3. ansamblu de replici schimbate intre personajele unei piese de teatru sau ale unui film; pasaj dintr-o opera literara care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ ~ interior = replicile pe care le schimba cu sine insusi un personaj literar. ◊ scriere redactata sub forma de dialog (1). 4. alternare de fraze muzicale care parca raspund una alteia, executate de doua voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. (< fr. dialogue, lat. dialogus)

ABORDAJ, abordaje, s. n. 1. Luare cu asalt, atacare a unei nave (de catre o alta nava). 2. Ciocnire intre doua nave sau aeronave, ori intre o nava sau o aeronava si un obstacol. – Fr. abordage.

IMPLICATIE, implicatii, s. f. Idee, fapt urmand in mod implicit din altul sau aparand ca o consecinta imediata a acestuia. ♦ (Log.) Relatie intre doua concepte in care adevarul ori falsitatea unui concept atrage dupa sine cu necesitate adevarul ori falsitatea celuilalt concept. – Din fr. implication, lat. implicatio.

DISPUTA, dispute, s. f. 1. Discutie in contradictoriu intre doua sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversa; p. ext. cearta. 2. Lupta pentru intaietate, pentru transarea in favoarea sa a unei rivalitati; spec. Intrecere sportiva; desfasurare a unei intreceri sportive. – Din fr. dispute.

REPETITIE, repetitii, s. f. 1. Repetare, reluare a acelorasi vorbe, idei, actiuni etc. ◊ Arma cu repetitie = arma cu care se pot trage mai multe focuri (reincarcandu-se automat). ♦ Exercitiu facut de catre interpreti pentru pregatirea unui spectacol sau a unei auditii publice. ◊ Repetitie generala = ultima repetitie (cu decoruri si costume) facuta inainte de spectacol. ♦ Reluare de catre elevi, la scoala, in cadrul unor lectii speciale, sau acasa, a materiei de invatamant deja parcurse. 2. Procedeu sintactic-stilistic care consta in intrebuintarea de doua sau de mai multe ori a aceluiasi cuvant sau a aceluiasi grup de cuvinte, pentru a exprima durata, intensitatea, distributia, progresia, succesiunea, periodicitatea sau pentru a sublinia o idee. – Din fr. repetition.

ASOCIATIE ~i f. 1) Uniune constituita printr-un statut in vederea atingerii unui scop comun; societate. ~ sportiva. 2) Proprietate a psihicului de a lega intre ele mai multe imagini senzoriale sau idei. 3) Legatura intre doua sau mai multe imagini ori idei. 4): ~ moleculara reunire a doua sau mai multe molecule identice. ~ de stele grupuri rare de stele care au aceeasi origine. [G.-D. asociatiei; Sil. -ci-a-ti-e] /<fr. association, lat. associatio, ~onis

CONLUCRATOR ~ori m. inv. Fiecare dintre doua sau mai multe persoane care lucreaza impreuna considerate in raport una fata de alta; colaborator. /a conlucra + suf. ~ator

FUNDATOARE ~ori f. Fiecare dintre cele doua piese de lemn care astupa capetele cosului unei carute. /fund + suf. ~atoare

PLURAL ~a (~i, ~e) si substantival : (Numar) ~ forma a categoriei gramaticale a numarului care indica ca este vorba de doua sau mai multe persoane ori lucruri (de acelasi fel). /<lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural

TAIOR ~oare n. 1) Costum femeiesc din doua piese (jacheta si fusta). 2) Jacheta lunga pana sub talie. [Sil. ta-ior] /<fr. tailleur

BISECTOR, -OARE adj. Care imparte in doua parti egale. ◊ Plan bisector = plan care imparte in doua diedre egale un unghi diedru. [< fr. bissecteur].

COORDONARE s. f. 1. actiunea de a coordona. 2. raport, relatie intr-un enunt intre doua sau mai multe propozitii ori parti de propozitie pe acelasi plan gramatical, nedependente una de cealalta. ◊ raport intre mai multe notiuni de acelasi fel, subordonate aceleiasi notiuni. (< coordona)

DIFERENTIA vb. I. tr., refl. a (se) deosebi, a (se) distinge intre doua sau mai multe fiinte ori lucruri. II. (mat.) a calcula o diferentiala. (< fr. differencier)

UNISON s. n. 1. executare simultana a acelorasi sunete de aceeasi inaltime de catre doua sau mai multe voci ori instrumente. 2. (fig.) acord, deplina concordanta de idei, de sentimente, de interese. (< fr. unisson, lat. unisonus)

NUCLEAR, -A, nucleari, -e, adj. 1. Care apartine nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ Fizica nucleara = ramura a fizicii care se ocupa cu studiul nucleului atomic si al fenomenelor in care nucleul are rolul principal. Chimie nucleara = ramura a chimiei care se ocupa cu studiul nucleului atomic. Reactie nucleara = fenomen de interactiune intre doua sau mai multe nuclee atomice (ori constituenti ai lor), in urma caruia se modifica natura, structura, numarul etc. particulelor participante si se dezvolta o mare cantitate de energie. Energie nucleara = energie obtinuta prin dezintegrarea atomului in urma unor reactii nucleare; energie atomica. 2. Care se bazeaza pe energia atomica, pe degajarea de energie atomica sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucleaire.

PONDERATOR, -OARE, ponderatori, -oare, adj. Care mentine echilibrul intre doua forte. – Din fr. ponderateur.

DECALA, decalez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) distanta in spatiu sau in timp in raport cu ceva, de obicei in raport cu ceva stabilit initial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanta doua sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiasi sistem tehnic in vederea asigurarii conditiilor optime de functionare. – Din fr. decaler.

BASTARD adj., s. 1. adj. natural, nelegitim, (reg.) sarman, (prin Transilv. si Maram.) bitang. (Copil ~.) 2. s. copil din flori, (reg.) fochiu, urzicar, copil de gard, (prin Transilv. si Maram.) bitang, (prin Maram.) marandau, (Transilv., Maram., Bucov. si nordul Mold.) spur, (inv.) copil. (Un copil legitim si un ~.) 3. s. (BIOL.) corcitura, metis, (reg.) corci. (~ul este planta ori animalul rezultate din incrucisarea a doua specii deosebite.) 4. adj. (TIPOGR.) batard. (Scriere ~.)

PONDERATOR, -OARE adj. Care mentine echilibrul intre doua forte; care modereaza. [Cf. fr. ponderateur, lat. ponderator].

BIMOTOR, -OARE adj., s.n. (Avion) cu doua motoare. [< fr. bimoteur].

BIREACTOR, -OARE adj., s.n. (Avion) cu doua reactoare. [Cf. fr. bireacteur].

COMITET s.n. Colectiv, organ, for care conduce activitatea unui anumit domeniu. ◊ Comitet central = organ superior al unui partid comunist ori al unei organizatii de masa, care conducea intreaga activitate a partidului ori a organizatiei in intervalul dintre doua congrese; comitet executiv = organ de conducere al unui consiliu popular care exercita functiile acestuia in perioada dintre doua sesiuni. [Pl. -te, -turi. / < rus. komitet, fr. comite < engl. committee].

NUCLEAR adj. Referitor la nucleu, al nucleului (unui atom). ◊ Fizica nucleara = parte a fizicii care studiaza nucleul atomic si fenomenele legate de el; chimie nucleara = parte a chimiei care studiaza nucleul atomului; reactie nucleara = interactiune a doua sau mai multe nuclee atomice (ori constituenti ai acestora), prin care se modifica natura, structura, numarul particulelor participante si se dezvolta o mare cantitate de energie; energie nucleara = energie care se dezvolta prin dezintegrarea atomului in urma unor reactii nucleare. [Pron. -cle-ar. / cf. fr. nucleaire].

ADELFOFAGIE s. f. 1. absorbtie a unuia sau a mai multor embrioni animali ori vegetali de catre cel mai dezvoltat dintre ei. 2. devorare a unui animal de catre altul din aceeasi specie ori din specii diferite. 3. unire a doi gameti de acelasi s*x. (< fr. adelphophagie)

AUTOMIXIE s. f. autofecundare la care fuzioneaza doi gameti sau doi nuclei s*xuati de acelasi s*x ori inruditi. (< fr. automixie)

BISECTOR, -OARE I. adj. care imparte in doua parti egale. ◊ plan bisector = plan care imparte un unghi diedru in doua diedre egale. II. s. f. semidreapta cu originea in varful unui unghi, interioara lui si formand unghiuri congruente cu laturile acestuia. (< fr. bissecteur)

TAMBUR s. n. 1. dispozitiv cilindric, gol, folosit in diferite scopuri in tehnica; toba. ◊ piesa cilindrica pentru spargerea si sortarea granulometrica a pietrei. ♦ ~ grad = piesa componenta a anumitor instrumente de masurat, prevazuta cu gradatii la unul din capete. 2. (arhit.) bloc de piatra, elementul constitutiv al fusului unei coloane; (p. ext.) element cilindric al unei constructii. 3. vestibul la intrarea unei cladiri, delimitat de doua randuri de usi. ◊ portiune prismatica ori cilindrica, intre o cupola si arcurile sau zidurile care marginesc un spatiu boltit. 4. spatiu in care se invarteste o usa pivotanta cu mai multe aripi. (< fr. tambour, germ. Tambour)

TERT, -A I. adj. care vine in al treilea rand; al treilea. ♦ malarie (sau febra) ~a = forma clinica de malarie in care accesele febrile revin din trei in trei zile. II. s. m. (jur.) persoana care nu figureaza ca parte intr-un contract ori intr-un angajament intervenit intre doua parti, dar care poate avea drepturi sau obligatii izvorate din astfel de acte. III. s. n. (log.) ul exclus = principiu fundamental potrivit caruia un enunt nu poate fi decat adevarat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusa. (< lat. tertius, it. terzo)

TOM, tomuri, s. n. Fiecare dintre partile unei lucrari, ale unei opere de proportii mai intinse, formand adesea o unitate independenta si purtand, de cele mai multe ori, un numar de ordine; volum. Tomul doi. ♦ P. gener. Carte, opera, lucrare. – Din fr. tome, lat. tomus.

FESA, fese, s. f. Fiecare dintre cele doua parti posterioare, carnoase, ale corpului omenesc ori al unor animale; buca. – Din fr. fesse.

CONEXIUNE, conexiuni, s. f. 1. Legatura intre doua sau mai multe obiecte sau fenomene; relatie, raport, conexitate. ◊ Conexiune inversa = feedback. 2. Legatura prin conducte sau prin organe de masina intre doua masini, aparate, mecanisme etc. ♦ Legatura intre doua sau mai multe elemente de circuit ori conducte electrice. 3. Conectare [Pr.: -xi-u-] – Din fr. connexion, lat. connexio, -onis.

SULTA, sulte, s. f. Suma de bani reprezentand diferenta de valoare dintre doua lucruri care se schimba intre ele ori dintre valoarea partii ce i se cuvine unei persoane intr-o mostenire si valoarea lucrurilor ce i se atribuie cu ocazia impartelii. – Din fr. soulte.

DISJUNCTIE ~i f. Relatie logica intre doua enunturi exprimata prin termenii disjunctivi „sau”, „ori” si „fie”. [Art. disjunctia; G.-D. disjunctiei; Sil. -ti-e] /<fr. disjonction

PONDERATOR ~oare (~ori, ~oare) Care pondereaza; care mentine echilibrul intre doua forte. /<fr. ponderateur

TRECATOARE ~ori f. Cale naturala de trecere intre doi munti sau intre doua siruri muntoase; defileu; pas. /a trece + suf. ~atoare

CONEXIUNE s.f. 1. Legatura, inlantuire; raport, relatie; conditionare reciproca si interactiune a obiectelor si a fenomenelor; conexitate. ◊ Conexiune inversa = reactiune. 2. Legatura intre doua sau mai multe elemente de circuit ori conducte electrice; conectare. [Var. conexie s.f. / cf. lat. conexio, fr. connexion].

BIREACTOR, -OARE adj., s. n. (avion) propulsat de doua turboreactoare. (< fr. bireacteur)

INTERCONECTA vb. tr. a pune in relatie doua sau mai multe sisteme de producere ori de consum al electricitatii, sisteme de calcul etc. (< fr. interconnecter)

POLIFONIE s. f. 1. arta si tehnica suprapunerii armonice a doua sau a mai multor parti vocale ori instrumentale, fiecare pastrandu-si, in ansamblu, individualitatea melodica. 2. halucinatie auditiva in perceperea mai multor voci inexistente. (< fr. polyphonie)

TRIGAM, -A adj. 1. (si s. m. f.) care se casatoreste a treia oara fara sa fi desfacut legal celelalte doua casatorii. 2. (despre plante) cu flori mascule, femele si hermafrodite pe acelasi individ. (< fr. trigame)

ORI conj., adv. I. Conj. (Cu functie disjunctiva, adesea cu nuanta copulativa) 1. Sau. ♦ (in propozitii interogative) Te duci ori ba? 2. (Dupa o regenta, uneori in corelatie cu „fie ca”, „sau”, introduce sau leaga doua propozitii subordonate opuse) Fie ca va da zapada, ori ca iarba va inverzi. II. Adv. (Pop.; introduce o propozitie interogativa) Oare. [Var.: or conj., adv.] – Et. nec.

BIMOTOR ~oare (~ori, ~oare) si substantival (mai ales despre avioane) Care are doua motoare; cu doua motoare. /<fr. bimoteur

SECTOR¹ ~oare n. mat. Portiune dintr-un plan limitat de doua raze si de arcul dintre ele. ~ de cerc. /<fr. secteur, lat. sector, germ. Sektor

COEFICIENT s.m. 1. (Mat.) Numar sau parametru literal care multiplica o expresie algebrica in forma de monom. 2. Valoare relativa atribuita la un examen. 3. Marime constanta in anumite conditii date, care indica o anumita proprietate a unei substante, a unui sistem fizic. ◊ Coeficient statistic = forma de exprimare a raportului dintre doua marimi printr-un numar, care arata de cate ori o marime este mai mare sau mai mica in comparatie cu alta; coeficient economic = relatie, exprimata in procente, intre cantitatea de munca utila produsa de un mecanism si cantitatea de energie pe care o consuma acesta. [Pron. co-e-fi-ci-ent, pl. -nti. / < fr. coefficient].

ELIPSA s. f. 1. curba loc geometric al punctelor dintr-un plan a caror suma a distantelor la doua puncte fixe (focare) este constanta. 2. omisiune din vorbire, ori din scriere a unor cuvinte sau chiar propozitii care se subinteleg. 3. figura de stil constand in omiterea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare, pentru mai multa expresivitate. (< fr. ellipse)

SUPERFECUNDATIE s. f. fecundare a doua sau mai multe ovule, eliminate in acelasi timp ori la scurt timp unul de altul, de catre doi sau mai multi s***********i. (< fr. superfecondation)

TRIGAM, -A adj. 1. (adesea s.) Care se casatoreste a treia oara fara ca in prealabil sa fi desfacut legal celelalte doua casatorii. 2. (Despre plante) Care poseda flori masculine, feminine si hermafrodite pe acelasi individ. [< fr. trigame].

COMPETITIE (‹ fr., lat.) s. f. Concurs, intrecere (sportiva). ♦ Forma de interactiune psiho-sociala mutuala constind in rivalitatea dau concurenta dintre doua sau mai multe persoane pentru atingerea unui scop indivizibil. C. poate fi orientata prin educare, spre cooperare, dar se poate transforma si in conflict. ♦ (BIOL.) relatii antagonice intre doua sau mai multe organisme apartinind aceleiasi specii (c. intraspecifica) ori unor specii diferite (c. interspecifica) care au aceleasi cerinte de mediu (hrana, adapost, loc de trai). C. este atit mai puternica cu cit resursele mediului sint mai reduse. Sin. concurenta.

SECANT, -A, secanti, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte, curbe) Care intretaie o linie, un plan. ◊ Plan secant = plan care intersecteaza una sau mai multe suprafete. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care intersecteaza in doua puncte un cerc sau o curba sau care intersecteaza una ori mai multe drepte sau plane. 2. S. f. Functie trigonometrica care, inmultita cu functia cosinus, este egala cu functia unitate. – Din fr. secant.

CONDENSATOR s.n. 1. Aparat folosit pentru condensarea unei mase de vapori. 2. Sistem de doi conductori izolati, care serveste la inmagazinarea de electricitate statica. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. condensateur].

INGRASATOR, -OARE, ingrasatori, -oare, adj., s. f. (Reg.) 1. Adj. Care ingrasa. 2. S. f. Numele a doua plante erbacee cu frunze carnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealalta flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris si alpina). 3. S. f. Planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant si cu flori albe, grupate in forma de carlig (Sagina procumbens). – Ingrasa + suf. -ator.

TRIGAM, -A, trigami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care se casatoreste pentru a treia oara, fara ca in prealabil sa fi desfacut in mod legal celelalte doua casatorii. – Din fr. trigame.

JONCTIUNE s. f. 1. legatura, unire, cuplare; locul unde se face o legatura; junctura. 2. element de circuit care realizeaza contactul intre doi semiconductori diferiti. 3. legare prin coordonare sau subordonare a elementelor unei propozitii ori fraze cu ajutorul unor instrumente gramaticale, sau al altor cuvinte cu functie de relatie. ◊ (mil.) loc unde se realizeaza legatura dintre flancurile dispozitivelor de lupta a doua unitati. (< fr. jonction)

BISECTOR, -OARE, bisectoare, s. f., adj. 1. S. f. Dreapta care imparte un unghi in doua parti egale. 2. Adj. (In sintagma) Plan bisector = plan care imparte un diedru in doua diedre egale. – Din fr. bissecteur.

RACORD, racorduri, s. n. 1. Legatura, contact intre doua parti ale unei lucrari sau intre doua elemente ale unui intreg. 2. Piesa (constituita din una sau din doua parti tubulare cu piulite) cu care se face legatura intre doua conducte si prin care poate circula un fluid sau un material pulverulent ori granular. 3. Portiune de circuit electric care pune in legatura aparatul, masina sau locul de utilizare a energiei electrice cu reteaua de distributie. 4. Legatura intre doua secvente de film care asigura continuitatea ideii cinematografice. ♦ Imbinare a doua benzi de sunet fara a intrerupe unitatea coloanei sonore. – Din fr. raccord.

TRISECTOR, -OARE I. adj. care realizeaza o trisectiune. II. s. f. fiecare dintre cele doua semidrepte care impart un unghi in trei parti egale. (< fr. trisecteur)

AGATATOR, -OARE, agatatori, -oare, adj. s. f. I. Adj. Care (se) agata. Plante agatatoare. II. 1. s. f. Siret sau lantisor cusut la o haina spre a o putea atarna in cui; atarnatoare. 2. (La pl.) Grup de pasari avand la fiecare picior cate doua degete dispuse inainte si cate doua inapoi, care le permit sa se agate cu usurinta de copaci. [Var.: acatator, -oare adj.] – Agata + suf. -ator.

FLOTOR, flotoare, s. n. Nume dat unor obiecte care plutesc la suprafata apei, destinate sa efectueze masuratori sau reglaje ori sa sustina la suprafata corpuri submersibile; plutitor. ♦ Flotor de hidroavion = fiecare dintre cele doua dispozitive etanse si umplute cu aer, fixate de aripi si de fuzelaj, care asigura plutirea unui hidroavion. – Din fr. flotteur.

MEDIATOR, -OARE, mediatori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Persoana, guvern etc. care mijloceste o intelegere intre doua parti (adverse), care face un act de mediatie; mijlocitor, intermediar. 2. S. n. Intermediar chimic care asigura transmiterea influxului nervos. 3. S. f. Perpendiculara dusa pe mijlocul unui segment de dreapta; locul geometric al punctelor situate intr-un plan, egal departate de capetele unui segment de dreapta. ♦ (Adjectival) Plan mediator = plan perpendicular pe mijlocul unui segment de dreapta. [Pr.: -di-a-] – Din lat. mediator.

ALOTROPIE s. f. 1. proprietate a unor corpuri sau organisme de a se prezenta sub diferite forme ori de a fi diferite ca structura moleculara. 2. (biol.) proces de atractie reciproca intre doua celule de sens opus. (< fr. allotropie)

DISJUNCTIE, disjunctii, s. f. Relatie logica intre doua enunturi care de obicei se exclud reciproc; functor logic exprimat prin termenii disjunctivi „sau”, „ori” si „fie”. – Din fr. disjonction.

MEDIATOR¹ ~oare (~ori, ~oare) m. si f. Persoana (sau delegatie oficiala, guvern) care mediaza un acord intre doua parti; mijlocitor; intermediar. [Sil. -di-a-] /<lat. mediator

ALIANTA, aliante, s. f. 1. Intelegere politica intre doua sau mai multe state, pe baza de tratat, prin care statele respective se obliga sa actioneze in comun sau sa se ajute in anumite imprejurari, in special in caz de razboi ori al unui atac indreptat de alte state impotriva unuia dintre statele aliate. ♦ Legatura, intelegere intre doua sau mai multe grupuri, in vederea realizarii unui obiectiv comun. 2. (In sintagma) Ruda prin alianta = persoana devenita, prin contractarea unei casatorii, ruda cu rudele sotiei sau ale sotului. ♦ (Reg.) Inel de logodna. [Pr.: -li-an-] – Din fr. alliance.

GHILIMELE s. f. pl. Semn de punctuatie in forma de doua mici unghiuri sau de doua mici virgule dispuse paralel, care inchid intre ele citate, o vorbire directa, titluri de opere ori nume de institutii, cuvinte carora li se da un sens (stilistic) special sau asupra carora vorbitorul vrea sa insiste, traducerea ori sensul unui cuvant; semnele citarii. [Var.: ghilemele, (rar) ghilimete s. f. pl.] – Din fr. guillemets.

DIVIZOR, -OARE adj. Care divide, care imparte. // s.m. (Mat.) Impartitor. ◊ Divizor comun = intreg care imparte exact doua sau mai multe numere date. // s.n. Divizor de frecventa = circuit sau montaj folosit la divizarea frecventei unei oscilatii electrice; divizor de tensiune = aparat electric utilizat pentru divizarea tensiunii. [Cf. fr. diviseur, lat. divisor].

INCOMENSURABIL, -A adj. 1. (Fig.) Care nu se poate masura; nemasurat, foarte mare. 2. (Despre doua marimi) Care nu au o unitate de masura comuna, cuprinsa de un numar intreg de ori in fiecare dintre ele. [Cf. fr. incommensurable].

PRINCIPE s. m. 1. titlu dat imparatului in Imperiul Roman. 2. (pl.) nume dat soldatilor veterani care formau a doua linie in formatia de lupta a unei legiuni romane. 3. titlu purtat de conducatorul unui principat ori de catre fiul sau alt descendent al unui monarh; print. (< it. principe, lat. princeps)

LIPITOR, -OARE, lipitori, -oare s. 1. S. f. Specie de vierme anelid din apele dulci, cu corpul alungit, prevazut la cele doua capete cu cate o ventuza, care se hraneste cu sangele animalelor de al caror corp se lipeste (Hirudo medicinalis). ♦ Fig. Exploatator; parazit. 2. S. f. Pasare calatoare arboricola, nocturna, de culoare bruna-cenusie, cu pete brune sau rosietice, care se hraneste cu insecte; mulge-capre (Caprimulgus europaeus). 3. S. m. si f. Persoana care are meseria de a lipi. – Lipi + suf. -tor.

douaZECI num. card. Numar avand in numaratoare locul intre nouasprezece si douazeci si unu. ◊ (Adjectival) douazeci de carti. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Secolul douazeci. ◊ (Intra in componenta num. adverbial) De douazeci de ori. ◊ (Intra in componenta num. distributiv) Cate douazeci de masini. ◊ (Substantivat) Cinci de douazeci. [Pr.: do-ua-] – doua + zeci.

ARATATOR ~oare n. 1) Indicator de la instrumentele de masurat care arata directia, greutatea, tensiunea sau timpul. 2) Degetul al doilea de la mana (cu care se arata). /a arata + suf. ~tor

INTERLINIE ~i f. 1) poligr. Linie metalica, avand grosimea de doua puncte tipografice, folosita la separarea si la raritul randurilor in text. 2) Spatiu dintre randurile unui text ori dintre liniile unui portativ. /<fr. interligne

LOCTIITOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) Persoana care detine provizoriu un post de titular; inlocuitor. 2) Persoana care ocupa al doilea loc intr-o ierarhie administrativa. ~orul directorului. ~orul presedintelui. [Sil. -ti-i-] /loc + suf. ~tiitor

SAU conj. 1. (Cu functie disjunctiva) Ori, fie: a) (Leaga notiuni sau propozitii care se exclud ca opuse sau contradictorii) Plange sau rade? (Al doilea membru al disjunctiei este o negatie) Sunt sau nu sunt? b) (Leaga notiuni sau propozitii care se exclud ca alternative) Doriti cafea sau ceai? ♦ (Corelativ, indica necesitatea de a alege intre doua alternative) Sau luni, sau miercuri. ◊ (In enumerari, precedand fiecare element al enumerarii sau numai pe ultimul) Pentru a da la rindea se intrebuinteaza sau rindeaua sau cioplitorul sau gealaul. 2. (Cu functie explicativa) Adica, cu alte cuvinte. Adunarea, sau soborul intregii tari. 3. (Cu functie copulativa) Precum, si. Nisipul se gaseste pe fundul raurilor, lacurilor sau marilor. 4. (In propozitii interogative, cu functie conclusiva, atenuata de o nuanta de indoiala) Nu cumva? oare? poate? De ce nu scrii? Sau n-ai timp? – Sa + au¹.

COORDONATOR, -OARE adj., s.m. si f. (Cel) care indeplineste o functie de coordonare. ◊ Conjunctie coordonatoare = conjunctie care leaga doua propozitii sau doua parti de propozitie aflate in raport de coordonare. [Cf. fr. coordonnateur].

CONTAMINATIE s. f. 1. contaminare. 2. procedeu folosit de scriitorii latini constand in amestecarea subiectelor mai multor comedii grecesti pentru a alcatui una latineasca. 3. (lingv.) incrucisare intre doua limbi. ◊ modificare a formei unui cuvant sau a unei constructii gramaticale prin incrucisarea lor cu alte cuvinte ori constructii asemanatoare ca sens. ◊ influenta reciproca intre elemente folclorice. (< fr. contamination, lat. contaminatio)

AGATATOR, -OARE, agatatori, -oare, adj. Care se agata. Plante agatatoare. ♦ (Substantivat, f.; la pl.) Ordin de pasari avand la fiecare picior cate doua degete dispuse inainte si cate doua inapoi, ceea ce le permite sa se agate cu usurinta de copaci; (si la sg.) pasare care face parte din acest ordin. [Var.: acatator, -oare adj.] – Din agata + suf. -(a)tor.

COSA, Juan de la ~ (1460-1510), geograf si navigator spaniol. L-a insotit pe Columb, ca hidrograf, in a doua expeditie. I se atribuie o harta (datata 1500), pastrata la Muzeul din Madrid, unde America este reprezentata pentru prima oara separat de Asia.

ORIE, orii, s. f. Plasa de prins peste, in forma de sac, folosita in apele curgatoare adanci, manuita din luntre de doi oameni. – Et. nec.

SCURTA, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micsora lungimea sau inaltimea unui obiect, a reduce din lungime sau din inaltime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva in imposibilitate de a (mai) face rau. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva in imposibilitate de a barfi. ♦ (Inv.) A omori, a executa (prin taierea capului). 2. Tranz. A alege si a parcurge distanta cea mai scurta intre doua puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. si refl. A face sa dureze (sau sa para ca dureaza) ori a dura mai putin. ♦ Intranz. si tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

ALERGATOR, -OARE, alergatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care alearga. ◊ Piatra alergatoare (si substantivat, f.) = piatra de deasupra din sistemul celor doua pietre ale morii, prin invartirea careia se macina boabele. Pasari alergatoare (si substantivat, f.) = pasari din tarile calde, avand picioare lungi cu care alearga foarte repede. 2. S. m. si f. Atlet care concureaza la probe de alergari. ♦ (Rar) Curier. ♦ Cal de curse. – Din alerga + suf. -(a)tor.

INVERS, -A, inversi, -se, adj. (Adesea adverbial) Care este, se face intr-un sens opus directiei initiale sau firesti, de la sfarsit catre inceput; facut pe dos, de-a-ndoaselea. ◊ (Mat.) Raport invers (proportional) = raport intre doua marimi, cantitati, valori care depind in asa fel una de cealalta incat, daca una se mareste de un numar de ori, cealalta scade de acelasi numar de ori. Marimi (sau valori etc.) invers proportionale = marimi (sau valori etc.)care se afla in raport invers proportional. Cantitati (sau marimi, numere) inverse = cantitati (sau marimi, numere) al caror produs este egal cu unitatea. – Din fr. inverse, lat. inversus.

doiSPREZECE, douaSPREZECE num. card. Numar avand in numaratoare locul intre unsprezece si treisprezece. ◊ (Adjectival) Are doisprezece copii. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Secolul doisprezece. ◊ (Intra in componenta num. adverbial) De douasprezece ori. ◊ (Intra in componenta num. distributiv) Cate doisprezece oameni. ◊ (Substantivat) Trei de doisprezece. [Var.: (reg.) doisprece, douasprece; doispe, douaspe num. card.] – doi + spre + zece.

COMPARATOR, -OARE adj. Care face o comparatie, care determina o comparatie. // s.n. Aparat care serveste la determinarea lungimilor, a distantei dintre doua puncte sau dintre doua repere. ♦ Instrument care serveste la compararea riglelor divizate. ♦ Circuit care permite compararea a doua informatii care intra in calculatorul electronic. [Cf. fr. comparateur].

COMITET s. n. 1. organ de stat, de conducere sau indrumare colectiva a unor organizatii politice, de masa etc. ♦ ~ central = organ superior al unui partid (comunist sau muncitoresc) ori al unei organizatii de masa; ~ executiv = organ de conducere al unui consiliu popular, care exercita functiile acestuia in perioada dintre doua sesiuni; ~ de redactie = colegiu de redactie. 2. organism in cadrul unei conferinte sau organizatii internationale, cu atributii limitate si temporare. (< rus. komitet, fr. comite)

MASTICATOR, -OARE, masticatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care serveste la masticatie, care se refera la masticatie. ◊ Muschi masticator = fiecare dintre muschii situati intre cele doua maxilare, care pun in miscare falca inferioara. 2. S. n. Masina cu ajutorul careia se efectueaza operatia de amestecare si faramitare a cauciucului natural brut. – Din fr. masticateur.

MEDIOCRU, -A, mediocri, -e, adj. 1. Care se afla intre doua limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidentiaza prin nimic, modest, banal. 2. Lipsit de inteligenta, de capacitate ori cultura, de spirit; fara valoare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. mediocre.

FATUITOR ~oare n. 1) Unealta de tamplarie, de forma unei rindele, cu care se fatuiesc scandurile sau piesele de lemn. 2) Cutit putin curbat, cu doua manere, folosit la fatuirea manuala a pieselor din lemn. /a fatui + suf. ~tor

ROBINET, robinete, s. n. Organ de masina sau armatura, dispozitiv care se monteaza la capatul unei conducte, intre doua conducte sau la capatul tubului de scurgere al unui recipient, in scopul intreruperii sau al restabilirii circulatiei unui fluid in ambele sensuri ori pentru a regla sau a schimba debitul acestuia. – Din fr. robinet.

STRAMTOARE, stramtori, s. f. 1. Loc stramt, ingust, intre munti sau intre dealuri; defileu, trecatoare. ♦ P. gener. Loc ingust. 2. Fasie ingusta de apa care leaga doua mari sau oceane si se afla intre doua portiuni de uscat apropiate. 3. Faptul de a fi stramt. 4. Fig. Situatie grea, stanjenitoare (datorita lipsei de bani); incurcatura, jena (financiara). – Stramt + suf. -oare.

ISLAM (‹ fr.; din araba „supunere fata de Dumnezeu”) s. n. 1. Religie monoteista fondata in V Arabiei, la inceputul sec. 7 (anul 622 fiind considerat inceputul erei musulmane). I. se bazeaza pe Coran, ale carui capitole (sure) au fost revelate Profetului Mahomed, prin mijlocirea arhanghelului. Coranul si traditia alcatuita din spusele si faptele Profetului (hadit) prescriu credinciosilor cinci obligatii rituale fundamentale (asa-zisii „stalpi ai islamului”): „marturia de credinta” („Nu exista al Dumnezeu decat Allah, Mahomed este trimisul lui Dumnezeu”); rugaciunea (facuta de cinci ori pe zi); dania; postul (cel mai de seama este al Ramadanului); si pelerinajul la Mecca (cel putin o data in viata). Cele doua curente principale ale i. sunt: sunnismul si siismul. Cei peste 1 miliard de musulmani, inregistrati in toata lumea la mijlocul anilor ’90, se impart in sunniti (85%), siiti, kharigiti si alte secte minoritare. Sin. islamism, mahomedanism. 2. Totalitatea popoarelor care practica religia islamica.

COMENSURABILITATE s. f. Proprietatea a doua marimi de aceeasi natura de a admite o a treia marime ca masura comuna, care se cuprinde in primele de un numar intreg de ori. – Din fr. commensurabilite.

AUTOTRANSFORMATOR s.n. Transformator electric cu o singura infasurare si cu trei borne, dintre care doua extreme pentru tensiunea inalta si una intermediara, care, impreuna cu cate una dintre cele extreme, constituie bornele pentru tensiunea joasa. [Pron. a-u-, pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. autotransformateur].

STRAMTOARE ~ori f. 1) Trecatoare ingusta in munti (pe unde se poate trece pe jos); strunga. 2) Spatiu restrans; ingustime. 3) Fasie ingusta de apa, stramtorata de uscat, care leaga doua bazine acvatice (mari sau oceane). 4) fig. Situatie (materiala) grea; ananghie. ◊ A se afla (sau a fi) la ~ a fi intr-un impas. /stramt + suf. ~toare

ZABALA ~e f. 1) Piesa constand din doua bare metalice, unite flexibil intre ele si fixate in partea de jos a capastrului, care se introduce in gura calului pentru a-l putea struni ori conduce. 2) la pl. Bubulite molipsitoare, care apar, mai ales la copii, in colturile gurii (si la vite pe buze). 3) (la puii unor pasari) Colt carnos si galben de la radacina ciocului. [G.-D. zabalei] /<ung. zabola

CONECTOR, -OARE I. adj. care conecteaza. II. s. m. conectiv (II). III. s. n. 1. aparat, mecanism etc. care stabileste o legatura. 2. (inform.) parte a unui program care leaga doua segmente. (<fr. connecteur)

RAPITOR, -OARE, rapitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat; despre oameni) Care rapeste pe cineva. 2. (Despre animale) Care prinde si consuma hrana de origine animala, de obicei vie. ♦ (Substantivat, f. pl.) Numele a doua ordine de pasari de prada (de zi sau de noapte), bune zburatoare, cu cioc gros, arcuit si incovoiat si cu picioare terminate cu gheare ascutite si intoarse; (si la sg.) pasare care face parte din unul dintre aceste ordine. ♦ Fig. Hraparet, uzurpator. 3. Fig. Care vrajeste, captiveaza; fermecator, incantator. – Rapi + suf. -tor.

STATATOR, -OARE, statatori, -oare, adj. 1.Care sta pe loc, care nu se misca, imobil, fix; (in special despre ape) care nu curge. ◊ Piatra statatoare (si substantivat, f.) = piatra fixa din sistemul celor doua pietre ale morii. 2.(Inv.:despre oameni) Cu locuinta statornica; stabil. 3. (In loc. adj.) De sine statator = care poate exista si se poate mentine prin propriile sale puteri sau insusiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ator.

CORIDOR ~oare n. 1) Incapere lunga si ingusta de-a lungul unei serii de camere care serveste ca loc de trecere si legatura intre acestea; culoar. 2) Portiune ingusta de teren care leaga doua puncte, trecand printr-un teritoriu strain. /<fr. corridor, germ. Korridor

CONTRACT s. n. 1. conventie, intelegere scrisa prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ♦ ~ de munca = contract potrivit caruia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; ~ colectiv de munca = contract incheiat de o institutie sau intreprindere cu muncitorii si functionatii respectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului; ~ economic = contract intre doua intreprinderi prin care o parte se obliga sa livreze anumite produse, sa presteze un serviciu sau sa execute o lucrare, iar cealalta sa plateasca pretul marfii sau al lucrarii, ori tariful serviciului efectuat. 2. teoria ului social = teorie rationalista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii intre oameni. 3. (bridge) numar de levate la care s-a angajat un jucator. (< lat. contractus, fr. contrat)

SUBORDONARE, subordonari, s. f. Actiunea de a subordona si rezultatul ei; dependenta. ♦ (Log.) Raport de concordanta intre doua notiuni, de la notiunea subordonata speciei la notiunea gen. ♦ Raport sintactic intre doua elemente lingvistice (cuvinte, constructii, propozitii), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celalalt. ♦ Raport de ierarhie intre organele puterii de stat sau intre cele ale administratiei de stat, ori intre acestea si organele puterii care le-au ales, in temeiul caruia organul superior indrumeaza si controleaza activitatea organului inferior. – V. subordona.

RASTURNATOR, -OARE, rasturnatori, -oare, s. f., s. n. 1. S. f. (Reg.) Cormana. 2. S. n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operatia de rasturnare pe o fata si pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. intre doua treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care serveste la rasturnarea vagonetelor din mina, in scopul golirii acestora. – Rasturna + suf. -ator.

SUITOR, -OARE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care suie, urca, ascendent; spec. (despre plante) agatator. 2. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonatie crescanda; ascendent. 3. S. f. Trecere verticala sau inclinata prin care se realizeaza legatura intre doua lucrari miniere situate la nivele diferite sau intre un orizont subteran si suprafata si care nu este echipata cu mijloace de transport. 4. S. m. (Inv.) Ruda in linie ascendenta. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor.

SOLUTIE s. f. 1. amestec omogen din doi sau mai multi componenti. 2. (mat.) rezolvare a unei probleme, a unei ecuatii sau a unui sistem de ecuatii. ◊ rezolvare a unei situatii, a unei dificultati. 3. ~ de continuitate = intrerupere in desfasurarea normala a unui fenomen ori proces; (med.) separatie a tesuturilor care in mod normal sunt in continuare; taietura, incizie. (< fr. solution, lat. solutio)

NATURA ~i f. 1) Lumea fizica inconjuratoare in toata diversitatea manifestarilor ei; totalitatea fiintelor si lucrurilor existente. ◊ ~ moarta a) grup de obiecte neinsufletite, utilizabile; b) pictura reprezentand un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vanat etc.). Din (sau de la) ~ innascut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliste; peisaj. A admira ~a. ◊ In sanul ~ii departe de ceea ce este facut de mainile omului. 3) fig. Caracter specific; esenta. ~a lucrurilor. 4): In ~ in produse (naturale sau create de om) ori in prestari de servicii. 5): Dupa ~ dupa modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (in artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umana. ◊ Obisnuinta este a doua ~ se spune despre o stare sau o actiune cu care s-a obisnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Carbune de ~ organica carbune animal. (Lucrurile sunt) de asa ~ (lucrurile sunt) de asa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

SANIE, sanii, s. f. 1. Vehicul cu tractiune animala sau autopropulsat, avand in loc de roti doua talpi de lemn sau de fier cu ajutorul carora se deplaseaza prin alunecare pe zapada sau pe gheata. 2. Suport la anumite masini-unelte, care poate aluneca in lungul unor ghidaje, asigurand o deplasare a masinii, a sculei prelucratoare ori a piesei de prelucrat. – Din bg. sani.

COMUNICATIE s.f. 1. Mijloc de legatura intre doua puncte; legatura, contact (rutier, telefonic etc.). 2. (Lit.) Figura retorica prin care un orator sau un autor se adreseaza auditoriului, respectiv cititorului, simuland a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau in legatura cu justetea unor afirmatii ori argumente. [Gen. -iei, var. comunicatiune s.f. / cf. fr. communication, lat. communicatio].

EXTENSOR, -OARE I. adj. care are rolul de a intinde. II. adj., s. m. (muschi) care ajuta la intinderea unor parti sau organe ale corpului. III. s. n. aparat pentru gimnastica muschilor, constand dintr-un arc de otel sau din doua resorturi care trebuie intinse cu mainile. (< fr. extenseur)

COMPARATIV, -A, comparativi, -e, adj. Care este bazat pe comparatie, pe stabilirea de raporturi intre diferite fenomene; care stabileste sau serveste pentru comparatie. ◊ Grad comparativ (si substantivat, n.) = unul dintre gradele de comparatie ale adjectivelor si ale adverbelor, care exprima superioritatea, inferioritatea sau egalitatea mai multor obiecte (sau actiuni) cu aceeasi insusire sau caracteristica ori a aceluiasi obiect (sau a aceleiasi actiuni) in momente diferite. Metoda comparativa = metoda de cercetare in lingvistica istorica, care consta in reconstituirea faptelor de limba din trecut, nefixate in scris, prin compararea unor fapte corespunzatoare de mai tarziu, din doua sau mai multe limbi existente. – Din fr. comparatif, lat. comparativus.

COMPENSATOR² ~oare n. Dispozitiv sau instalatie care efectueaza o compensare a anumitor dereglari dintr-un sistem tehnic, asigurandu-i un regim normal de functionare. ◊ ~ electric instalatie folosita in retelele de curent alternativ pentru compensarea puterii. ~ optic dispozitiv pentru masurarea diferentei de drum optic a doua raze de lumina. /<fr. compensateur

RAZOR ~oare n. pop. 1) Fasie ingusta de pamant nelucrat, care desparte localitati sau terenuri de pamant; hotar; hat. 2) Fasie ingusta de pamant mai ridicata, pe care se seamana legume sau flori; strat; vatra. 3) pop. Loc de pe un teren arat, unde se alatura ultimele doua brazde trase in sens opus. /<bulg. razor

GUJON s. n. 1. tija filetata in acelasi sens pe toata lungimea sa sau numai la cele doua capete, la imbinarea demontabila a doua piese. 2. bara de otel ingropata in stratul de rezistenta al unei imbracaminti rutiere din beton, paralela cu axa drumului la rosturile transversale de dilatatie ale planselor. 3. piesa ingropata in zidarie pentru a permite fixarea prin cuie sau suruburi a tocului unei usi ori ferestre; diblu, ghermea. (< fr. goujon)

ARGEA, argele, s. f. (Pop.) 1. Razboi de tesut. ♦ Nume dat celor doua scanduri care unesc transversal extremitatile razboiului de tesut. ♦ Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte si de alta a unei plute pentru a tine stranse lemnele care o compun. 2. Constructie rudimentara de scanduri in care se asaza, vara, razboiul de tesut. 3. Bolta ori acoperis al unei cladiri. – Et. nec.

COMUNICATIE s. f. 1. mijloc de comunicare intre doua puncte; legatura, contact (rutier, telefonic etc.) ◊ (pl.) ansamblu de infrastructuri care permite asemenea legaturi. 2. figura retorica prin care un orator sau autor se adreseaza auditoriului, respectiv cititorului, simuland a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau in legatura cu justetea unor afirmatii ori argumente. (<fr. communication, lat. communicatio)

au conj. – 1. Sau, ori. – 2. Oare? (particula care introduce si intareste interogatia). – Mr. au, ai. Lat. aut (Diez, I, 292; Puscariu 165; Candrea-Dens., 114; REW 810; DAR); cf. alb. a, it., sp. o (sard. a), v. prov. o(z), fr. ou, port. ou. Primul sens este rar in limba actuala. Cel de al doilea are o anumita circulatie actuala, desi limitata; a fost insa adoptat de limbajul poetic, ca termen consacrat pentru interogatia emfatica.

TRECATOR, -OARE, trecatori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu dureaza mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fara a se opri multa vreme, care este in trecere pe undeva. II. S. m. si f. Pieton. ♦ Drumet, calator. III. S. f. 1. Drum ingust de trecere printre doi munti sau printre doua inaltimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ator.

FATUITOR, -OARE, fatuitori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Persoana care fatuieste. 2. S. n. Rindea speciala folosita pentru fatuirea sau pentru indreptarea fetei scandurilor sau a pieselor de lemn. 3. S. f. Unealta cu care se intinde si se netezeste tencuiala aruncata cu mistria pe zid; drisca. 4. S. n. Cutit putin curbat, cu doua manere, care serveste, in tabacarie, la fatuirea manuala a pieilor. [Pr.: -tu-i-] – Fatui + suf. -lor.

BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac facut din pielea netabacita (uneori din stomacul) unui animal (capra, oaie, bivol), in care se pastreaza sau se transporta branza, faina, apa etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte invatat. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strans, incat sa nu se poata misca. (Reg.) A da pe cineva in burduful d******i = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mancare) = a manca foarte mult. 2. Sac facut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, in care se inmagazineaza aerul la cimpoi, la armonica etc. 3. Acoperitoare de piele care, in timp de ploaie, apara picioarele celor din trasura. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netaiata, prinsa de restul incaltamintei. 4. Perete ondulat, de piele sau din panza (cauciucata), asezat pe laturile puntii de comunicatie intre doua vagoane de calatori. 5. Basica (1) uscata, care, pe vremuri, se intrebuinta in locul geamurilor. 6. (Reg.) Copca in gheata. [Var.: burduv, burduh, burdus s. n.].

MEDIATOR, -OARE adj. 1. (Despre planuri sau drepte) Perpendicular pe mijlocul unui segment de dreapta. 2. Factor intermediar de mediere si transmitere a unui semnal nervos sau umoral de la un organ la altul. ◊ Mediator chimic = substanta chimica eliberata de terminatiile nervoase pentru transmiterea fluxului nervos. // s.m. si f. Cel care face o mediatie intre doi adversari; impaciuitor, mijlocitor, intermediar. [Pron. -di-a-. / cf. fr. mediateur, lat. mediator].

CHESON s. n. 1. vehicul cu doua roti, compartimentat, in trecut pentru transportul munitiei (de artilerie). 2. fiecare dintre incaperile etanse create prin compartimentarea unei nave, pentru a impiedica patrunderea masiva a apei in tot vasul in caz de avarie. ◊ dulap pentru tinerea proviziilor si a ustensilelor pe bordul unei nave. 3. constructie de lemn, beton etc. (cutie) pentru lucrari subacvatice ori in terenuri cu multa umiditate. 4. piesa prefabricata din beton armat, avand forma unei placi cu nervuri de intarire, folosita ca element de rezistenta la plansee si acoperisuri. 5. (arhit.) caseta (4). (< fr. caisson)

STERGATOR, -OARE, stergatori, -oare, subst. 1. S. f. Bucata de covor sau impletitura de papura, de sfoara, de material plastic etc., pe care isi sterge cineva picioarele la intrarea in casa. 2. S. f. (Reg.) Prosop. 3. S. n., s. f. Carpa de sters. 4. S. n. Perie cilindrica cu care se curata teava tunului. 5. S. n. Aparat format dintr-una sau din doua palete cu muchie de cauciuc care, actionate de un motor, sterg geamul de la parbrizul unui vehicul. 6. S. m. si f. (Rar) Persoana care se ocupa cu curatatul hainelor. – Sterge + suf. -ator.

EXTENSOR, -OARE, extensori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care are rolul de a intinde. ◊ (Anat.) Muschi extensor (si substantivat, m.) = muschi de suprafata care ajuta la intinderea diferitelor parti ale corpului, in special a membrelor. 2. S. n. Aparat pentru dezvoltarea muschilor, format dintr-unul sau din mai multe arcuri de otel sau din benzi de cauciuc cu capetele prinse in doua manere, care trebuie intinse cu mainile. – Din fr. extenseur.

LABIU (‹ fr. {i}; {s} lat. labium „buza”) s. n. 1. (ZOOL.) Piesa impara, inferioara, a aparatului bucal la insecte, deseori intarita de palpi labiali ori alungita printr-o prelungire in forma de buza. Conformata variabil, in functie de modul de hranire, este foarte dezvoltata la unele insecte (tauni, tantari). 2. (BOT.) Formatie caracteristica florii unor plante superioare (ex. labiate), alcatuita din petale dispuse sub forma unor buze: l. inferior (buza de jos) rezulta din concresterea a trei petale (petala anterioara impreuna cu doua petale laterale); l. superior (buza de sus) rezulta din concresterea a doua petale posterioare. ♦ Prelungire sau prelungiri ale partii superioare a tubului caliciului sau corolei (ex. la scrofulariacee).

OPERATOR, -OARE, operatori, -oare s., adj. 1. S. m. si f. Muncitor calificat care supravegheaza functionarea unei masini de lucru, a unui aparat sau care efectueaza diverse operatii cu acestea. ♦ Spec. Persoana care manuieste aparatul de luat vederi in timpul filmarii; persoana care proiecteaza filmul pe ecran. 2. S. m. si f. Persoana care face anumite operatii chirurgicale; chirurg. 3. S. m. (Mat.) Functie intre doua spatii vectoriale, compatibila cu structura vectoriala a spatiilor respective. 4. S. m. (Fil.) Conectiv. 5. Adj. (In sintagma) Bloc operator = complex in cadrul unei sectii de chirurgie care include sala de operatii, sala de preanestezie si salile aferente. – Din fr. operateur, lat. operator, -oris.

OPERATOR, -OARE s.m. si f. 1. Persoana calificata care supravegheaza functionarea unui aparat sau a unei masini. 2. Care opereaza; chirurg. 3. Cel care manuieste aparatul de filmat la fotografiere sau la proiectare. // s.m. 1. Simbol folosit in operatiile matematice (numere, functii, vectori etc.), care se gaseste indicat in dreapta. 2. Organ al unui calculator care efectueaza operatii aritmetice sau logice. 3. (Biol.) Element genetic care controleaza actiunea a doua sau a mai multor gene structurale legate de-a lungul unui cromozom; gena operatorie. 4. (Mat.) Functie, aplicatie. ♦ Functie al carei argument este constituit din alta functie. ♦ (Log.) Conectiv. [Cf. fr. operateur, lat. operator – care actioneaza asupra cuiva].

PETITOR, -OARE, petitori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Persoana care, in numele unui barbat, cere in casatorie o fata, de obicei adresandu-se parintilor sau rudelor acesteia; (inv. si pop.; la m.) barbat care cere (pentru sine) in casatorie o fata. ◊ Expr. Sa (ne) sada petitorii, formula glumeata cu care un musafir este invitat sa ia loc sau sa (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai in varsta) care mijloceste cunostinta a doua persoane de s*x opus pentru a le inlesni casatoria. – Peti + suf. -tor.

CHEIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care serveste la incuierea-descuierea unui lacat sau a unei broaste. ◊ A da ~ile pe mana cuiva a incredinta cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat in exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strange ori se desface un surub sau o piulita. ~ universala. 3) muz. Semn conventional pus la inceputul portativului pentru a indica pozitia unei note. ~ fa-major. 4) Unealta pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se rasuceste resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate solutiona ceva; explicatie; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Pozitie-~ pozitie de prima importanta (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale ingusta intre doi munti abrupti. 8): ~ de bolta a) piatra din mijlocul unei bolti care asigura sprijinirea celorlalte pietre; b) element de baza care explica sau rezolva o problema. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis

FALCA, falci, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua oase ale fetei in care sunt fixati dintii; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibula. ◊ Expr. Cu o falca in cer si (cu) alta (sau una) in pamant = a) (in basme) cu gura enorma, larg deschisa pentru a inghiti tot ce-i iese in cale; b) foarte furios, gata sa se certe cu violenta. ♦ Partea inferioara a obrazului. ♦ (La insecte) Maxila. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei masini, care serveste la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfaramarea ori deformarea unui material etc. – Refacut din falci (pl. inv. al lui falce < lat. falx, -cis).

SCHIMBATOR, -OARE, schimbatori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care se schimba (usor, repede); nestatornic, variabil, schimbacios. II. S. n. 1. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite sa se modifice valoarea marimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic, directia mersului unui vehicul etc. ♦ Schimbator de viteza = dispozitiv montat intre un motor de antrenare si organele care transmit miscarea unui alt sistem tehnic, permitand sa se modifice viteza de lucru sau de deplasare a sistemului antrenat. 2. Aparat sau agent (chimic, fizic etc.) care permite schimbul de substante, de energie, de caldura intre doua medii. 3. (In sintagma) Schimbator de cale = instalatie care leaga intre ele doua sau mai multe linii de cale ferata, servind la trecerea unui vehicul de pe o linie pe alta. – Schimba + suf. -ator.

SELECTIE s. f. 1. alegere de persoane sau lucruri dupa un anumit criteriu si cu un anumit scop; selectionare. ◊ (lingv.) operatie prin care sunt alese unitati din axa paradigmatica. 2. (biol.) proces natural ori provocat care favorizeaza supravietuirea sau inmultirea preferentiala a anumitor indivizi. ♦ ~ naturala = supravietuirea si continua evolutie a speciilor animale si vegetale cu o mai mare putere de adaptare la mediu si disparitia celor mai putin dotate; ~ artificiala = metoda de ameliorare a speciilor animale si vegetale in selectionarea in vederea reproductiei a indivizilor care intrunesc cele mai multe calitati biologice. 3. (mat.) orice multime finita de elemente observate. ◊ (stat.) parte selectata dintr-o colectivitate spre a servi la o cercetare selectiva. 4. operatie de alegere efectuata de un selector telefonic pentru a asigura legatura intre doi abonati ai unei centrale automate. (< fr. selection, lat. selectio)

EINSTEIN [ainstain], Albert (1879-1955), fizician german. Emigrat (1933) in S.U.A.; naturalizat (1940). Prof. univ. la Berlin si Princeton. In 1905, a explicat efectul fotoelectric pe baza naturii corpusculare (discontinue) a luminii, introducand notiunea de foton. Autorul teoriei relativitatii restranse, care modifica legile mecanicii newtoniene (mai ales la viteze mari), ce sta la baza electrodinamicii relativiste („Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare”, „Depinde oare inertia corpurilor de cantitatea de energie pe care o contin?”, 1905) si al teoriei relativitatii generalizate, conform careia legile generale ale tuturor fenomenelor fizice sunt aceleasi in toate sistemele de referinta din Univers, inertiale sau neinertiale („Bazele teoriei relativitatii restranse si generalizate”, 1916). In 1917, a enuntat legile statistice ale proceselor de emisie spontana si de absorbtie a luminii de catre atomi si ale emisiei stimulate a luminii, pe baza careia s-a construit ulterior (1960) laserul. A elaborat teoria caldurii specifice a solidelor, a efectului giromagnetic (numit si efectul Einstein-de Haas, 1915). In 1928, a enuntat teoria campului unitar (magnetismul si gravitatia sunt doua aspecte ale aceluiasi fenomen). Premiul Nobel pentru fizica (1921).

MAGNEZIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic din grupa a doua a sistemului periodic (Mg.; nr. at. 12, m. at. 24,305, gr. sp. 1,74, p. t. 650ºC, p. f. 1.100ºC), metal alb-argintiu, maleabil si ductil, foarte usor si rezistent, care, sub forma strujitura sau praf, arde in aer, degajand o lumina alba orbitoare. Se gaseste in natura sub forma de saruri. In toate combinatiile sale este bivalent. Constituent important al plantelor; este prezent in organismul animal in diverse tesuturi, in plasma, in lichidul extracelular, avand rol in echilibrul osmotic; intervine, de asemenea, in metabolismul muscular. Carenta sa in organism duce la hiperexcitabilitate musculara; prezenta in exces provoaca depresiuni ale sistemului nervos central. Folosit la fabricarea aliajelor usoare, utilizate in constr. aeronautice (rachete), la dezoxidarea si desulfurarea unor metale, la fabricarea proiectilelor luminoase si incendiare etc. Minerale: magnezit, dolomit, carnalit. A fost obtinut prin electroliza pentru prima oara de Sir Humphry Davy (1808).