BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura (si nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; varf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

TOLOGANI, tologanesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicali, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trancani, a flecari. – Et. nec.

MINTE ~ti f. 1) Facultate a omului de a gandi si de a intelege sensul si legatura fenomenelor; intelect; judecata; ratiune. ◊ Cu ~ cu judecata sanatoasa; intelept. Fara (de) ~ lipsit de ratiune; nebun. A-si iesi din ~ti a-si pierde cumpatul; a innebuni. A invata pe cineva ~ a dojeni pe cineva cu asprime. A-si framanta ~tea (sau ~tile) a se gandi mult la ceva; a-si bate capul. A-i sta cuiva ~tea in loc a ramane uimit, uluit. La ~tea omului (sau a cocosului) pe intelesul oricui; de la sine inteles. In toata ~tea (sau cu ~tea intreaga) cu ratiunea sanatoasa. A prinde la ~ a dobandi mai multa experienta; a se face mai intelept. A-si pune ~tea cu cineva a lua in serios pe cineva care nu merita. 2) fig. Individ ca fiinta nationala. ~ sanatoasa. 3) Facultate a creierului care permite conservarea, recunoasterea si reproducerea in constiinta a experientei din trecut (fapte, evenimente, senzatii, cunostinte etc.); memorie. ◊ A avea in ~ a pastra in memorie. A tine ~ a nu uita. 4) Judecata sanatoasa; cap. ◊ A-l (a nu-l) ajunge (sau a-l (a nu-l) duce) ~tea a avea (a nu avea) destula intelepciune. Fara (de) ~ (sau ~ti) lipsit de judecata, de intelepciune. 5) rar Capacitate a omului de a-si inchipui ceva; inchipuire. A-i rasari ceva in ~. [G.-D. mintii] /<lat. mens, ~ntis

TIGHEL, tigheluri, s. n. Cusatura vizibila, foarte marunta si regulata, facuta cu masina sau cu mana, in care fiecare impunsatura incepe de la locul ultimei impunsaturi precedente. ◊ Expr. (Pop. si fam.) A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [Pl. si: tighele] – Din tc. tegel.

A MUSTRA mustru tranz. A trata cu reprosuri si observatii aspre; a dojeni. ◊ ~ pe cineva cugetul (sau constiinta) a avea remuscari; a-i parea rau pentru faptele comise. /<lat. monstrare

halai, halai, vb. IV (reg.) 1. a racni, a face gura, a se sfadi. 2. a dojeni (pe cineva).

scarpineala, scarpineli, s.f. (reg.) 1. scarpinat. 2. scabie, raie. 3. (fig.) bataie zdravana data cuiva; cearta, dojana.

sfadit, sfadita, adj. (pop.) 1. certat (cu cineva). 2. mustrat, dojenit (de cineva).

A MORALIZA ~ez tranz. (persoane) 1) rar A instrui dand invataturi morale; a indruma in conformitate cu principiile moralei. 2) fam. A face cuiva morala; a dojeni; a mustra; a probozi. /<fr. moraliser

MONITIUNE s.f. (Liv.) 1. Avertisment dat cuiva de un reprezentant al bisericii catolice pentru o greseala pe cale de a fi infaptuita. 2. (P. ext.) dojana, observatie facuta cuiva. [Cf. lat. monitio, fr. monition, it. monizione].

MONITIUNE s. f. 1. avertisment dat cuiva de un reprezentant al bisericii catolice pentru o greseala pe cale de a fi infaptuita. 2. dojana, observatie facuta cuiva. (< fr. monition, it. monizione, lat. monitio)

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie si unde nu trebuie. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; capat, varf. Botul cizmei.

PROBOZI, probozesc, vb. IV. Tranz. (Inv., reg. si fam.) A mustra, a dojeni, a certa pe cineva; a face de rusine; a ocari. – Din sl. proobraziti.

SAPUNEALA, sapuneli, s. f. 1. Actiunea de a (se) sapuni; sapunit¹. ♦ Fig. (Fam.) Mustrare, dojana; ocara. ◊ Loc. vb. A trage (cuiva) o sapuneala = a dojeni, a critica (aspru) pe cineva. 2. Spuma de sapun; clabuci. – Sapuni + suf. -eala.

APOSTROFA vb. tr. a adresa cuiva o mustrare, a dojeni, a critica. (< fr. apostropher)

DASCALI, dascalesc, vb. IV. 1. Tranz. A invata, a povatui, a sfatui; p. ext. a mustra, a dojeni, 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicali. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesiunea de dascal, a functiona ca dascal. – Din dascal.

OBSERVA, observ, vb. I. Tranz. 1. A baga de seama, a remarca. ♦ A exprima o observatie, a constata. ♦ A atrage cuiva atentia; p. ext. a dojeni, a reprosa. 2. A examina cu atentie, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pandi. 4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare.

MORALIZA, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva invataturi morale. 2. (Fam.) A face cuiva morala; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

dojana dojeni f. Dezaprobare verbala adresata cuiva in semn de nemultumire; repros; banuiala; imputare; mustrare. /v. a dojeni

smotri, smotresc, vb. IV (inv.) 1. (despre unitati militare) a trece in revista, a inspecta. 2. (despre soldati) a instrui (cu asprime). 3. (reg. si fam.) a invata, a instrui sever (pe cineva). 4. (reg. si fam.) a mustra, a dojeni. 5. (reg.) a bate (pe cineva).

CERTA, cert, vb. I. 1. Refl. A se lua la cearta, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere; a se sfadi, a se galcevi. ♦ A rupe relatiile de prietenie, a se invrajbi cu cineva. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Inv. si arh.) A pedepsi. – Lat. certare.

CERTARE s. 1. dojenire, mustrare, (livr.) apostro-fare, (pop.) sfadire. (~ cuiva.) 2. v. cearta.

dojana, dojeni, s. f. Observatie cu caracter moralizator, facuta cuiva care a comis o greseala (usoara); mustrare, cearta. – Din dojeni (derivat regresiv).

LECTIE ~i f. 1) Forma de baza a activitatii instructiv-educative din scoala, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte intr-o unitate de timp. ~ de chimie. ~ de muzica. ◊ A da ~i a pregati elevi in particular; a medita. 2) Tema indicata elevilor de catre profesor pentru a fi pregatita acasa. ◊ A-si face ~ile a-si pregati temele date pentru ziua urmatoare. 3) Dezaprobare verbala adresata cuiva in semn de nemultumire; repros; imputare; mustrare; dojana. 4) fig. Invatatura capatata de pe urma unei intamplari. [G.-D. lectiei; Sil. -ti-e] / <germ. Lektion, lat. lectio, ~onis

RASPAR s. n. 1. (In loc. si expr.) in raspar = a) impotriva directiei firesti in care creste parul pe capul si pe corpul fiintelor; b) impotriva directiei unui curs de apa sau a unui agent fizic in miscare; c) potrivnic, ostil; echivoc. In rasparul... = in ciuda..., in pofida... A lua (pe cineva sau ceva) in raspar = a) a-si bate joc (de cineva sau ceva), a lua in ras; b) a dojeni aspru, a brusca. (Rar) A-i merge in raspar = a-i merge cuiva rau, a intampina greutati. 2. (Rar) Rafuiala. – Ras- + par¹.

ADMONESTARE, admonestari, s. f. Actiunea de a admonesta; mustrare, dojenire, dojana; (concr.) act, adresa oficiala care contine o mustrare etc. adresata cuiva.

SUDUI, sudui, vb. IV. Intranz. si tranz. (Pop.) A spune ocari la adresa cuiva; a injura. ♦ Tranz. (Inv. si reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni.

IMPUTARE ~ari f. 1) v. A IMPUTA. 2) Dezaprobare verbala adresata cuiva in semn de nemultumire (pentru fapte sau vorbe reprobabile); repros; banuiala; dojana; mustrare. [G.-D. imputarii] /v. a imputa

ADMONESTARE s.f. Actiunea de a admonesta si rezultatul ei; mustrare, dojana etc.; admonestatie, admonitiune (2); (Concr.) Hartie oficiala care contine o mustrare adresata cuiva (pentru unele abateri etc.). [< admonesta].

MUSTRA, mustru, vb. I. Tranz. si refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-si) imputa, a(-si) reprosa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau constiinta) = a avea remuscari, a se cai. – Lat. monstrare.

REPROS ~uri n. Dezaprobare verbala adresata cuiva in semn de nemultumire pentru fapte sau vorbe reprobabile; banuiala; imputare; mustrare; dojana. Nu merita nici un ~. /<fr. reproche

VINA ~i f. 1) Incalcare a unei legi sau norme morale. ◊ De ~ vinovat. Fara ~ nevinovat. Din ~a cuiva (sau a ceva) din cauza cuiva (sau a ceva). Bata-l ~a! se spune celui pe care il dojenesti cu o nuanta de simpatie. A-si ispasi ~a a-si ispasi greseala. 2) Fapta care prezinta pericol social; infractiune. 3) Stare a celui vinovat de ceva; vinovatie; culpabilitate. [G.-D. vinii] /<sl. vina

CERTA, cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la cearta cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se galcevi, a se ciorovai, a se ciondani. ♦ A rupe relatiile de prietenie, a se invrajbi cu cineva, a se supara. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etica; a fi imoral. A fi certat cu justitia = a nesocoti legile in mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Inv.) A pedepsi. – Lat. certare.