SPATE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spinare. ◊ In ~ pe partea dindarat a corpului. Pe ~ culcat cu fata in sus. Din (sau la, pe la, de la, in) ~ din (sau in) urma; din dos. Adus de ~ incovoiat, indoit. A-i intoarce cuiva ~le a se supara pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fara stirea cuiva. A nu sti nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu banui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) in ~ a fi tot timpul nelinistit. A arunca ceva pe (sau in) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lasa in seama altuia anumite obligatii. A avea ~ (tare) a fi protejat, sustinut (de cineva). 2) Proba sportiva de inot (cu fata in sus). 3) Partea dindarat a unui obiect; dos. In ~le casei. 4) Teritoriu aflat in urma frontului. In ~le dusmanului. /<lat. spatha

SPINARE ~ari f. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spate. Maduva ~arii. Sira ~arii. ◊ In (sau pe) ~(sau de-a ~area, cu ~area) in spate. A cadea in ~area cuiva a reveni in sarcina cuiva. A arunca ceva in ~area cuiva a da vina pe o persoana (nevinovata). A trai pe ~area cuiva a trai pe cheltuiala altuia. 2) Partea cea mai inalta a unui deal sau a unui munte; creasta; coama; pisc; varf; culme; crestet. [G.-D. spinarii] /<lat. spinalis

HAC¹ n. : A-i veni (sau a-i da) cuiva de ~ a gasi mijlocul de a pedepsi pe cineva care cauzeaza neplaceri; a pune pe cineva la punct. /<turc. hak

UMAR¹ umeri m. 1) Parte a corpului omenesc care corespunde articulatiei dintre brate si trunchi. ◊ A pune ~ul a contribui in mod real la infaptuirea unei activitati. A strange (sau a da, a ridica) din umeri a inalta umerii ca semn al lipsei de informare, al nepasarii, nedumeririi. A se uita la cineva peste ~ a manifesta dispret fata de cineva. A pune (cuiva ceva) pe umeri a) a arunca vina pe cineva; b) a da o insarcinare de raspundere. 2) Portiune a unei haine care acopera aceasta parte a corpului. 3): ~ul obrazului (sau fetei) partea superioara, osoasa, a obrazului iesita in afara; pometi. 4) Partea mai inalta a unui deal sau a unui munte. 5) Parte a jugului care se sprijina pe gatul boilor. 6) Iesitura pe suprafata unui obiect folosita ca suport sau ca sprijin pentru ceva. /<lat. humerus

TATAR, -A, tatari, -e s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Republicii Tatare sau din grupurile etnice (inrudite ca limba cu aceasta populatie) stabilite in cursul istoriei in diferite regiuni din Asia si Europa. ♦ Persoana care facea parte din triburile de origine mongola care in sec. XIII s-au intins din Asia pana in Europa rasariteana si centrala, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au facut dese incursiuni in tarile vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tatarii, se spune cand cineva se grabeste sau fuge fara un motiv serios. Parca-l alunga tatarii (din urma), se spune despre cineva care se grabeste foarte tare. 2. Adj. Care apartine tatarilor (1), privitor la tatari; tataresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tatara. – Din tc. tatar.

vina, vini, s. f. Fapta care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greseala, vinovatie; pacat; culpa. ◊ Loc. adj. De vina = vinovat, responsabil. Fara vina = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestari) ireprosabil, perfect. ◊ Loc. conj. Din vina... = in urma greselii infaptuite de...; din cauza, din pricina... ◊ Expr. (Pop.) Bata-l vina! exprima o mustrare cu o nuanta de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a baga (cuiva) vina = a invinovati, a invinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vina din (sau pentru) ceva = a considera drept greseala o fapta a cuiva. A cadea in vina = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Fapta pedepsita de lege; infractiune; delict; crima. – Din sl. vina.

P*****T¹, p******i, s. m. (Reg.) 1. Soarece de camp; soarece de padure. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a ramane etc.) p*****t = a sta (sau a ramane) in picioare, teapan, nemiscat; a sta izolat de altii. A veni p*****t = a veni, a aparea pe neasteptate; a da buzna (peste cineva). A sari p*****t = a sari dintr-o data (cu vorba), a sari tam-nisam. 2. Sperietoare de pasari; momaie, popandau (2), popandet (2). [Var.: p*****te s. m.] – Et. nec.

NAS ~a (~i, ~e) m. si f. 1) (in ritualul crestin) Persoana care participa la oficierea botezului tinand pruncul in brate. ◊ A fi ~ul cuiva a-i veni cuiva de hac. A-si gasi ~ul a da peste omul care poate pune la punct pe cineva. 2) Persoana care a fost nun in timpul oficierii unei casatorii. /nun + suf. ~as

PAPAGAL s. m. pasare din zonele tropicale, cu penajul viu colorat si ciocul gros si incovoiat. ◊ epitet dat cuiva care repeta mecanic parerile sau cuvintele altuia. (< ngr. pap/p/agal/l/os, it. papagallo)

ALIVANTA interj. (Astazi rar) 1. Exclamatie (glumeata) rostita cand cade cineva. ◊ (Adverbial, in expr.) A da (sau a cadea, a veni etc.) alivanta = a da (sau a cadea etc.) peste cap. 2. Pleaca! sterge-o! [Var.: alivanti interj.] – Probabil ngr. alla vanda („intr-o parte, la o parte”).

SOCOTEALA ~eli f. 1) Totalitate a operatiilor aritmetice efectuate in vederea determinarii valorii unei marimi; calcul. ◊ A face ~ a da cuiva suma de bani care i se cuvine. A-si gresi ~elile a se insela in asteptarile sale. A iesi la ~ cu ceva (sau cu cineva) a ajunge la un oarecare rezultat; a o scoate la capat. A rade pe ~ cuiva a-si bate joc de cineva. A pune ceva la ~ a lua in seama ceva; a tine cont de ceva. A da cuiva ~ a raspunde in fata cuiva de un lucru. A cere ~ cuiva de ceva a face pe cineva sa raspunda de ceva. A tine ~ a lua in considerare. Pe ~eala cuiva pe cheltuiala cuiva. 2) rar Fel de a privi. ◊ A-si da cu ~eala a fi de parere. A-i veni cuiva la ~ a-i conveni. 3) Limita pana la care este posibil ceva; masura. ◊ Cu (sau fara) ~ a) cu (sau fara) chibzuiala; b) cu (sau fara) masura. 4) rar pop. Activitate intreprinsa in vederea unui scop. ◊ Cum e ~eala? Cum stau lucrurile? Care e situatia? [G.-D. socotelii] /a (se) socoti + suf. ~eala

ATRIBUI vb. IV. tr. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A da (ceva) ca venind de la..., a pune pe seama cuiva, in socoteala cuiva. [P.i. atribui, 3,6 -ie. / < fr. attribuer, cf. lat. attribuere].

ALIVANTA interj. 1. Exclamatie (glumeata) rostita cand cade cineva. ◊ (Adverbial, in expr.) A da (sau a cadea, a veni etc.) alivanta = a da (sau a cadea etc.) peste cap. 2. Pleaca! sterge-o! [Var.: (reg.) alivanti interj.] – It. alla banda (ngr. alla vanda) „la o parte”.

PETRECANIE, (2, 3) petrecanii, s. f. 1. (Inv.) Moarte. (Astazi fam.; in loc. vb.) A(-i) face de petrecanie = a) a lua (cuiva) viata; a omori, a ucide, a rapune (pe cineva); b) a risipi, a strica, a distruge (un bun, un obiect); a cheltui (tot); a da gata (ceva). A i se face (cuiva) de petrecanie = a-i veni (cuiva) pofta sa se bage singur in primejdie (de moarte); a (-si) cauta moartea (cu lumanarea). A-si face de petrecanie = a se sinucide. 2. (Inv. si reg.) Intamplare, eveniment; patanie. 3. (Inv. si reg.) Petrecere (3), chef. – Petrece + suf. -anie.

TURC, -A, turci, -ce, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Turciei sau este originara de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul si pistolul = cum e omul, asa sunt si faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neintemeiata a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte incapatanat, a nu vrea sa inteleaga, a nu tine seama de nimic. Turcul plateste, se spune despre cineva care este silit sa plateasca, vrand-nevrand, paguba sau cheltuiala facuta de altii. ♦ P. ext. Persoana de religie mahomedana. 2. Adj. Care apartine Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de turci (1). – Din tc. turk.

POFTIM interj. Formula de politete care se foloseste: a) pentru a da ceva cuiva; ia, na, tine; b) pentru a invita o persoana sa vina sau sa se aseze undeva; pentru a indemna la actiune; c) (adesea precedat de exclamatia „ei”) pentru a exprima indignare, ciuda, repros, nemultumire, necaz, revolta etc.; asta-i buna, na, uite. – Din pofti.

NAS², -A, nasi, -e, s. m. si f. 1. Persoana care tine in brate pruncul in timpul botezului, devenind astfel ruda cu familia respectiva. ◊ Expr. A fi nasul cuiva = a sti sa potoleasca, sa faca inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a invata pe cineva minte. A-si gasi nasul = a da de o persoana care stie sa puna la punct (pe cineva), sa struneasca (pe cineva). 2. Nun(a). [Var.: (inv. si pop.) nanas, -a, (Inv. si reg.) nanas, -a s. m. si f.] – Nun + suf. -as.

SUCCEda vb. I. intr. 1. A urma imediat, a veni dupa, a lua locul cuiva. ♦ refl. A veni, a urma unul dupa altul. 2. (Jur.) A mosteni. [P.i. succed, 3,6 -da, var. succede vb. III. / < fr. succeder, cf. lat. succedere].

REda, redau, vb. I. Tranz. A da² din nou cuiva un lucru, o situatie etc.; a restitui. 2. Fig. A descrie, a exprima ceva prin viu grai, prin scris sau prin diverse mijloace artistice; a reproduce. – Din re- + da (dupa fr. redonner).

REda, redau, vb. I. Tranz. 1. A da din nou cuiva un lucru, o situatie etc.; a restitui. 2. Fig. A descrie, a exprima ceva prin viu grai, prin scris sau prin diverse mijloace artistice; a reproduce. – Re¹- + da (dupa fr. redonner).

MOARA mori f. 1) Constructie prevazuta cu instalatii speciale pentru macinarea cerealelor. ~ de vant. ~ de apa. ~ cu aburi. ◊ A turna apa la ~a cuiva (sau a-i da cuiva apa la ~) a-i crea cuiva o situatie favorabila (pentru a infaptui ceva negativ). A-i veni cuiva apa la ~ a) a-i aparea cuiva posibilitatea de a face ceva; b) a se schimba situatia in folosul cuiva. A se bate cu morile de vant a) a intreprinde actiuni inutile; b) a lupta cu dusmani inchipuiti. A ajunge de la ~ la rasnita a saraci. ~ stricata (sau hodorogita, sparta, neferecata) palavragiu; flecar. A lua cuiva apa de la ~ a) a impiedica pe cineva sa faca ceva; a paraliza cuiva miscarile; b) a lipsi pe cineva de un avantaj. A trai ca gaina la ~ a trai in belsug. 2) Masina pentru maruntirea unor materiale tari (minereuri, pietris etc.) /<lat. mola

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru si a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vant te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neasteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului sau. ♦ A da unui lucru o anumita miscare sau directie. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibacie; a se dovedi abil, diplomat intr-o anumita imprejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a indrepta discutia asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face sa ajunga intr-o anumita situatie, stare. 5. Intranz. A semana intrucatva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. si refl. (In expr.) A-si aduce aminte = a(-si) aminti. – Lat. adducere.

CUM¹ adv. (cu sens interogativ) 1) In ce mod? in ce fel? in ce chip? ~ ai venit? ◊ ~ si in ce fel (~ si in ce chip?) se spune cand cineva reuseste sa faca ceva greu de realizat. (da) ~ sa (sau de) nu! se spune atunci cand interlocutorul nu este de acord cu ceea ce spune cel care vorbeste. Apoi (pai) ~ se spune atunci cand totul este foarte clar; desigur; se intelege! 2) Este adevarat? ~, nu v-ati intalnit? 3) Ce? Poftim? Ce ai spus? 4) Cu ce pret? ~ dai marfa? /<lat. quomo (do)

BOALA, boli, s. f. 1. (La om si la animale) Modificare organica sau functionala a echilibrului normal al organismului; proces patologic care afecteaza organismul; maladie, afectiune, betesug. ◊ Boala somnului = boala infectioasa grava transmisibila prin intepatura mustei tete. Boala papagalilor = psitacoza. ◊ (Pop.) Boala copiilor = epilepsie. Boala lunga (sau mare) = febra tifoida. Boala seaca = tuberculoza pulmonara. Boala de zahar = diabet. ◊ Expr. A baga pe cineva in (toate) boale(le) = a supara, a irita, a enerva pe cineva, a face pe cineva sa sufere din punct de vedere moral, a-l face sa se simta prost. ♦ (La plante, la vin etc.) Modificare organica, patologica sau biochimica. 2. Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, lenese, naravase. 3, (Fam.) Capriciu, pasiune pentru ceva (sau cineva). ◊ Expr. A avea boala pe cineva = a avea ciuda, necaz, pica, invidie pe cineva. [Pl. si: boale] – Din sl. bolĩ.

GATA adj. invar. (Adesea adverbial) 1. (Despre lucruri) A carui confectionare, construire, realizare s-a indeplinit; ispravit, terminat, sfarsit. ◊ Haine (de) gata = haine confectionate care se pot cumpara direct din magazin. ◊ Loc. adv. (Pe) de (-a) gata = fara sa munceasca, pe nemuncite, din munca altuia. ◊ Expr. A da gata = a) a ispravi, a lichida ceva; b) a chinui, a distruge pe cineva; c) a zapaci, a ului pe cineva. A veni (sau a sosi) la de-a gata = a profita de ceva facut de altul. ♦ Care a luat fiinta, a capatat existenta. ♦ (Cu valoare de adverb sau de interjectie) Ajunge! destul! 2. Care a facut toate pregatirile pentru ceva; pregatit. ♦ Dispus sa..., in stare sa... 3. Care este aproape sa..., pe punctul de a... – Cf. alb. gat.

TUN, tunuri, s. n. 1. Arma de artilerie care arunca proiectile la distanta mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scapa ca din (gura de) tun, se spune cand cineva reuseste sa fuga (scapand de o situatie neplacuta). (Poti) sa dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adanc si nu se trezeste usor sau despre un loc unde nu se afla nici o fiinta vie. ◊ (Pus pe langa un verb, ii intensifica actiunea; pe langa un adjectiv, ii da valoare de superlativ; adverbial) A inghetat tun. Sanatos tun. 2. (In sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeasi viteza. 3. (Inv. si pop.) Tunet. – Lat. tonus.

SUFLARE ~ari f. 1) v. A SUFLA. 2) v. A RASUFLA. ◊ A-si retine ~area a intrerupe respiratia. A i se taia cuiva ~area a i se opri cuiva respiratia (de spaima, de mirare etc.). Fara (de) ~ mort. A-si da ~area (de pe urma) a muri. Intr-o ~ foarte repede. 3) poet. Tot ce sufla, respira (fiind viu); ceea ce are viata; vietuitoare; vietate; fiinta. ◊ Nici (o) ~ de om nimeni. [Sil. su-fla-] /v. a sufla

TABARI, tabar, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva, a da navala asupra cuiva; a se napusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva in mod insistent; a apostrofa pe cineva; a sari cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni in graba. 2. (Inv.) A-si aseza tabara; a poposi. 3. (Inv.) A cadea de oboseala. Ticalosul magar... au inceput supt sarcina a tabari. (TICHINDEAL). – Din tabara.

arunc, a -a v. tr. (lat. eruncare, a plivi. V. runc. Cp. cu jumulesc). Azvirl, trimet cu forta pin [!] aer: a arunca o peatra [!] peste gard. dau la o parte, lepad: a arunca gunoiu afara. Fig. Resping: a-l arunca pe dusman peste riu. A-ti arunca ochii, a-ti indrepta privirea spre. A arunca vina pe cineva, a-l invinovati. V. refl. Ma raped: a te arunca la asalt. Ma vars: Prutu se arunca in Dunare (Barb. dupa fr. se jeter). Seman, am asemanare: copilu se arunca spre tata-su, in partea lui tata-su. V. intr. Copiii arunca cu petre [!] in nuc.

TABARI, tabar, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violenta, dusmanos), a da navala asupra cuiva; a se napusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva in mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc si nepoliticos; a sari cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni in graba. 2. (Inv.) A-si aseza tabara; a poposi. – Din tabara.

CUNOSTINTA, cunostinte, s. f. 1. Cunoastere (2). ♦ Expr. A avea (sau a lua) cunostinta de ceva = a sti, a fi informat. A aduce (ceva) la cunostinta cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunostinta publica = a da de stire tuturor. In cunostinta de cauza = cunoscand bine ceva. A-si pierde cunostinta = a nu mai sti de sine, a lesina. ♦ (Rar) A-si veni in cunostinta = a se trezi din lesin. ♦ (Rar) Minte, ratiune. 2. (La pl.) Totalitatea notiunilor, ideilor, informatiilor pe care le are cineva intr-un domeniu oarecare. 3. Persoana pe care vorbitorul o cunoaste. ♦ Expr. A face cunostinta cu cineva = a lega relatii sociale cu o persoana. (Fam.) A face cuiva cunostinta cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Inv.) Multumire, recunostinta. – Cunoaste + suf. -inta (cu sensul 3 dupa fr. connaissance).

SIMTIRE ~i f. 1) v. A SIMTI. 2) Caracter sensibil; sensibilitate. 3) Atitudine afectiva fata de cineva sau ceva; simtamant. 4) Stare in care omul isi da seama de ceea ce se petrece in jur. ◊ Fara ~ fara cunostinta. A-si pierde ~ea (sau ~ile) a-si pierde cunostinta; a lesina. A-si veni in ~ (sau in ~i) a-si recapata cunostinta. 5) pop. Bun simt; buna-cuviinta. /v. a simti

SALUTA vb. I. tr. A intampina, a da cuiva un semn de respect, de consideratie, rostind un cuvant, o fraza, o formula uzuala de politete, de simpatie etc. la intalnire sau la despartire. ♦ (Fig.) A primi (ceva) cu bucurie, cu o manifestatie vie. [P.i. salut. / < lat., it. salutare, cf. fr. saluer].

abat abatut, a abate v. tr. (lat. pop. abbatiere, it. abattere, fr. obattre, sp. abatir pg. abater. V. bat. Fac sa-si schimbe drumu sau directiunea: a abate un pirau, (fig.) a abate pe cineva de la rau V. refl. Ma dau in laturi, imi schimb drumu pe la: inturnindu-se acasa, s'a abatut si pe la noi. Fig. A-ti abate ceva, a-ti casuna, a-ti veni o dorinta subita: i-a abatut sa plece. I-a abatut ca lui Dragoi de oaste, l-a apucat o dorinta subita. – Barb. dupa fr.: a abate, a dobori; a se abate, a se ofili. V. deviez.

PROCHIMEN, prochimene, s. n. 1. (Bis.) Nume dat versetelor din psalmi care se canta inainte de a se citi un pasaj din Biblie sau inainte de o rugaciune sau de o cantare. 2. (Inv.; in expr.) A veni la prochimen = a reveni la subiect, dupa o digresiune. A aduce (pe cineva) la prochimen = a indrepta, a aduce (pe cineva) pe calea cea buna. – Din ngr. prokimenon.

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Tine locul persoanei despre care se vorbeste) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Sot, barbat; sotie, nevasta. 2. (La genitiv, in formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesiva) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumita persoana. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasa-l in ale lui! 3. (La dativ, in formele lui, ei, ii, i, lor, le li, cu functie de complement indirect sau de atribut) Prietenul ii iese inainte. ◊ (In forma i, cu valoare neutra) da-i cu bere, da-i cu vin. 4. (In acuzativ, in formele il, l, o, ii, i, le, cu functie de complement direct) Cartea pe care o citesc. (Precedat de prepozitii, in formele el, ea, ei, ele) Pe el il caut. ◊ (Precedat de prepozitii, in forma o, cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.

DOMN, domni, s. m. 1. Termen de politete pentru un barbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care insoteste de regula o fraza exclamativa, interogativa etc. ♦ Sot. ♦ (Pop.) Orasean. 2. Persoana care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stapan. 3. Titlu purtat de suveranii Tarii Romanesti si ai Moldovei; voievod, domnitor; persoana care purta acest titlu. 4. Dumnezeu; Isus Cristos. ◊ Expr. A da (sau a lasa pe cineva) in plata (sau mila) domnului = a lasa (pe cineva) in pace, a(-l) lasa sa faca ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamatie, invocatie impersonala exprimand mirare, amaraciune, surpriza. Doamne, ce vorba ti-a iesit din gura! ◊ Expr. Vezi, doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom'le, (4) doamne; nom., voc. si (1) domnu, don', dom'] – Lat. dom(i)nus.

TREZI, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) destepta, a (se) scula din somn. 2. Refl. si tranz. A-si veni sau a face sa-si vina in fire (dintr-o stare de reverie, de lesin etc.). 3. Refl. si tranz. A deveni sau a face sa devina constient, a ajunge sau a face sa ajunga, sa inteleaga, sa-si dea seama de realitate, de adevar; a (se) dumeri, a (se) lamuri. 4. Refl. A se pomeni pe neasteptate cu cineva, a ajunge deodata undeva, la cineva sau intr-o situatie neprevazuta. ◊ Expr. Unde te trezesti? se spune unui om prea indraznet sau care se comporta in mod nepotrivit. ♦ A se afla intr-un anumit loc sau intr-o anumita stare de cand stie, de cand isi poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mancaruri, bauturi, mirosuri) A-si pierde taria, gustul, aroma; a se rasufla. – Din sl. trezviti.

A NIMERI ~esc 1. tranz. 1) A atinge pe cineva sau ceva cu un obiect aruncat. ◊ A-l ~ pe cineva a-i face cuiva pe plac; a satisface hatarul cuiva. A o ~ bine a) a (nu) da gres; b) a spune ceva potrivit. 2) A gasi pe baza unor informatii prealabile. ~ drumul. 2. in-tranz. A ajunge pe neasteptate (intr-un loc sau intr-o situatie); a se trezi; a se pomeni; a cadea; a pica. ~ in incurcatura. ◊ ~ tocmai bine (sau la tanc) a veni la momentul potrivit. /<bulg. nameria

VACA, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p. restr. carnea acestui animal, folosita ca aliment; p. gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou si a venit (sau s-a intors) vaca, se spune, ironic, despre un om care a plecat sa se instruiasca sau sa se lamureasca intr-o problema si care s-a intors mai putin instruit sau lamurit decat plecase. Vaca (buna) de muls = persoana sau situatie de care cineva abuzeaza, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase si lenese sau proaste). 2. Compuse: vaca-de-mare = morsa; vaca-domnului = insecta lata si lunguiata, cu aripile superioare de culoare rosie cu doua puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.

PACE f. 1) Situatie de intelegere in care nu exista razboi. 2) Tratat intre partile beligerante care prevede incetarea unui conflict armat. 3) Atmosfera in care domneste linistea, armonia si buna intelegere intre oameni; raport calm intre oameni. 4) Lipsa de galagie, de zgomot; liniste. ◊ A da ~ cuiva (sau a lasa in ~ pe cineva) a nu tulbura linistea cuiva; a nu deranja, a nu supara pe cineva. da-i ~! lasa-l in voia lui; da-l incolo. 5) Stare de liniste sufleteasca; lipsa de griji; tihna; odihna; astampar. ◊ Fii pe ~! sa n-ai nici o grija; fii linistit. Mergi (sau ramai) in ~ mergi (sau ramai) cu bine, cu sanatate. Nu-i si ~! a) nu-i nicaieri; a disparut; b) nici gand sa vina. [G.-D. pacii] /<lat. pax, pacis

A RASPUNDE raspund 1. intranz. 1) A da un raspuns. ◊ ~ in doi peri a da un raspuns evaziv. 2) A reactiona intr-un anumit fel (prin vorbe, gesturi etc.) la un imbold venit din afara. 3) fig. (mai ales despre obiecte) A fi in spiritul anumitor exigente; a corespunde cerintelor. 4) rar A avea iesire (in sau spre ceva). 5) (despre fenomene fizice sau psihice) A-si manifesta efectele. 6) A fi responsabil de cineva sau de ceva. 7) (despre obiecte) A produce efectul asteptat. 2. tranz. (urmat, mai ales, de o propozitie complementara) A aduce la cunostinta. Mi-a raspuns ca n-are obiectii. /<lat. respondere

ajung, -juns, a -junge v. tr. (lat. adjungere, a uni, d. jugum, jug). Ating, vin pina la: ajung fructele cu mina, potera i-a ajuns pe hoti. Apuc, nemeresc [!]: rele timpuri am ajuns! A ajunge pe cineva din urma, a-l ajunge in mers, a veni pina la el. V. intr. Ating, vin pina la: ajung cu mina' n pod. Sosesc, vin pina la: am ajuns acasa. Sint destul: ajunge o maciuca la un car de oale (Prov.). Devin: am ajuns sa traduc bine. Parvin. Vin la cineva sa-l rog (Vechi). Valorez: asta nu ajunge o ceapa degerata (Vechi). A ajunge bine, a sosi fara accident, (fig.) a fi fericit, in situatiune buna. A ajunge la aman, la mare nevoie. A ajunge la cineva, la mina cuiva, a ajunge sa ceri ajutor de la el, sa traiesti din ceia ce-ti da el. A se ajunge v. refl. A se atinge: ramurile copacilor se ajung. Fig. A se intelege, a se invoi: nu ne-am ajuns din pret. A te ajunge cu leafa, a-ti fi suficienta (mai elegant a-ti ajunge leafa).

STICLETE, sticleti, s. m. 1. Mica pasare cantatoare cu penele viu colorate cu rosu, negru, alb si galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleti (in cap) sau a-i canta (cuiva) sticletii (in cap) = a avea idei bizare, toane; a fi ticnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticletii din cap = a face pe cineva sa renunte la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat in trecut unui sergent de strada, unui functionar al politiei. [Var.: (pop.) stiglete, stiglet s. m.] – Din scr. steglic, bg. stiglic.

CARNE, carnuri, s. f. 1. Nume dat tesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. ◊ Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A taia (sau a da, a trage) in carne vie = a) a taia, a lovi in plin; b) fig. a curma fara crutare un rau. Carne de tun = masa de militari trimisi de clasele exploatatoare spre a lupta cu pierderi sangeroase in razboaie de cotropire. A fi rau (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau usor) de o rana. In carne si oase = in persoana, in realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sange de cineva. A-si pune (sau a-si baga) carnea in (sau la) saramura = a face mari sfortari, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se ingrasa. A creste carnea pe cineva = a simti o satisfactie. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frica. 2. Bucata din tesutul muscular al animalelor taiate, intrebuintata ca aliment. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care inconjura semintele. – Lat. caro, carnis.

PROVOCA vb. 1. v. instiga. 2. v. asmuti. 3. a chema, a invita, (inv.) a provocarisi. (Il ~ la lupta.) 4. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a pricinui, a produce, a starni. (Injectia i-a ~ o senzatie de inviorare.) 5. a cauza, a pricinui, a produce, (pop.) a casuna, (inv.) a trage. (A ~ cuiva o suparare.) 6. v. aduce. 7. v. starni. 8. a isca, a naste, a produce, a ridica, a starni. (Expozitia a ~ multe discutii.) 9. v. produce. 10. a (se) face, a (se) produce, a (se) starni. (Vestea a ~ valva.) 11. a lasa, a produce. (I-a ~ o vie impresie.)

A INTELEGE inteleg 1. tranz. 1) (esenta lucrurilor) A-si insusi prin activitatea gandirii; a patrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva sa inteleaga (sau a da de inteles) a face pe cineva sa-si dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fara suparare; a avea simtul umorului. 2) (vorbirea orala sau scrisa) A receptiona descifrand sensul. ◊ Se intelege de la sine este de la sine inteles. 3) (persoane) A trata cu ingaduinta; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepozitia din) A avea de profitat; a castiga. N-am inteles nimic din concediu. 2. intranz. : Asa inteleg si eu! asa imi vine la socoteala; asa imi place si mie. ~ de cuvant a tine cont de ce i se spune. /<lat. intelligere

GUST ~uri n. 1) Simt al organismului prin care percepe (cu ajutorul limbii si mucoasei bucale) proprietatile chimice ale substantei cu care vine in contact. 2) Senzatie produsa, in special de alimente, asupra mucoasei bucale si limbii. ~ sarat. ~ amar. ~ neplacut. ◊ A da de ~ (a prinde la ~) a incepe sa placa. 3) Facultate a omului de a intelege si a aprecia frumosul. ◊ Cu ~ cu simt estetic. De prost ~ a) lipsit de simt estetic; b) care produce o impresie neplacuta. 4) Preferinta deosebita pentru ceva; predilectie. ~ pentru carti vechi. ~ pentru calatorii. 5) Dorinta (nestavilita) de a avea sau de a face ceva; pofta; chef. ◊ A-i trece (sau a i se taia) cuiva ~ul pentru ceva a nu mai dori ceva. /<lat. gustus

VIERME, viermi, s. m. Nume dat unor animale nevertebrate, lipsite de picioare, cu corpul moale, lunguiet, de obicei cu o piele lucioasa, care traiesc in sol, in apa sau ca parazite pe plante si pe animale; (pop.) nume dat larvelor unor insecte. ◊ Vierme de matase = larva a unor fluturi care produc gogosile de matase si care se hranesc cu frunze de dud sau de stejar. ◊ Expr. A avea (sau a-l roade pe cineva) un vierme la inima = a fi chinuit de griji. A trai ca viermele in hrean (sau in radacina hreanului) = a duce (si a se deprinde cu) o viata grea. A avea viermi (neadormiti) = a fi fi neastamparat, a nu-si gasi locul. A-l manca (pe cineva) viermii (de viu) = a fi foarte lenes si murdar. – Lat. vermis.

IERTA, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsa, a trece cu vederea vina, greseala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (dupa o boala grea). Dumnezeu sa-l ierte, spun cei evlaviosi cand vorbesc despre un mort. Doamne, iarta-ma! spune cel caruia i-a scapat (sau era sa-i scape) o vorba nepotrivita, necuviincioasa. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba sa ma ierti!, formula cu care contrazici pe cineva; nici vorba! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligatie. 3. (Pop. si fam.) A ingadui, a permite, a da voie sa... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare.