ROATA¹, roti, s. f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spite sau plin, care, invartindu-se in jurul unei osii, pune in miscare un vehicul. ◊ Caii (sau boii) de la roata = caii (sau boii) rotasi. ◊ Expr. A fi cu trei roate la car = a fi zapacit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face sa se desfasoare sau a se desfasura in conditii foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel incat sa functioneze perfect. 2. (Tehn.) Organ de masina sau ansamblu unitar de piese in forma de cerc, care se poate roti in jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemanatoare cu roata (1), avand diverse intrebuintari. ◊ Roata olarului = masina de lucru rudimentara a olarului, construita dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjeste lutul, dand diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere castigatoare, care este invartit cu mana de jucatorul care isi incearca norocul. ◊ Expr. roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a intors roata = s-a schimbat situatia (in defavoarea cuiva); s-a intors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat in forma de roata (1), de cerc, de disc. Roata de cascaval. Roata de franghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figura pe care o formeaza mai multe fiinte sau lucruri asezate in forma de cerc. ◊ (Adverbial) Sedeau roata in jurul focului. 6. Miscare circulara; invartitura, rasucire, rotocol. ◊ Expr. A da roata = a merge de jur imprejur, a inconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (in mers sau in zbor), a face ocoluri. ♦ Figura de acrobatie care consta in rotirea corpului prin sprijinirea succesiva pe maini si pe picioare. ◊ Roata mortii = acrobatie care consta in alergarea in cerc, cu un vehicul, pe peretii (aproape verticali ai) unei constructii special amenajate. ◊ Loc. vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortura si executie de forma circulara, folosit in evul mediu. [Pl. si: roate] – Lat. rota.

valtura, valturez, vb. I refl. (inv. si reg.) a se invarti, a da ocol.

ocol (ocoluri), s. n. – 1. Circuit, contur, circumferinta. – 2. Loc ingradit, tarc de vite. – 3. Inconjur, intorsatura. – 4. Stringere in turma a vitelor. – 5. Deviatie, digresiune. – 6. District judiciar. – 7. Tribunal pentru prima instanta. Sl. okolu „cerc”, din kola „roata”, cf. colb, colac (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 224; Conev 70), cf. bg. okol, mag. akol. – Der. ocoli, vb. (a da ocol, a inconjura; a se abate; a se suci; a imprejmui; a evita); din sl. okoliti, ukoliti; ocolas, s. m. (inv., sef administrativ al unui district judiciar); ocolis, s. n. (deviere, abatere), cf. sb., cr. okolis „cerc”; ocolitor, adj. (care se abate de la ceva); ocolitura, s. f. (deviatie); ocolnica, s. f. (inv., hotarnicie); ocoleala, s. f. (deviere).

OTRocol, otrocoale, s. n. (Reg.; in legatura cu verbele „a da”, „a face”) ocol, tarcol, raita; vraiste, ravagii. – Cf. rotocol, tarcol.

ROTocol ~oale n. 1) Figura sau corp in forma de cerc. ~oale de fum. ◊ In ~ in (forma de) spirala. 2) Miscare circulara; rotire; roata. ◊ A da ~oale cuiva (sau la ceva) a se invarti in jurul cuiva (sau a ceva); a da tarcoale. /roata + ocol

OTRocol ~oale n. : A face (sau a da) ~ a) a face un ocol; a inconjura; b) a umbla de jur imprejur. [Sil. -tro-] /cf. rotocol, tarcol

MARTURISI, marturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a sustine. ♦ Spec. A face o depozitie in fata unei instante. ♦ (Inv.) A propovadui, a predica o credinta, o invatatura morala. 2. Intranz., Tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaste (ca adevarat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe fata, a arata fara ocol. 5. Tranz. si refl. A (se) destainui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

tircol (-oale), s. n. – ocol, inconjur. – Mr., megl. tarcol. Bg. tarkalo, tarkolo (Cihac, II, 401). – Der. tircoli, vb. (a da tircoale), din bg. tarkaljam (Scriban).

ROTocol, -OALA, rotocoli, -oale, s. n., adj. (Pop.) 1. S. n. Imagine, contur, figura sau corp in forma de disc, de cerc sau de inel. ◊ Loc. adv. In rotocol = in spirala. 2. S. n. Miscare circulara; rotire, invartire. ◊ Expr. A da rotocoale cuiva (sau la ceva)= a se invarti in jurul cuiva (sau a ceva); a jindui la cineva sau la ceva, a-i da tarcoale. 3. Adj. Care are forma unui cerc; rotund. [Var.: rotogol, -oala adj., s. n.] – Roata + ocol.

ocol² ~uri n. 1) Miscare in jurul unui punct sau loc; inconjur. ◊ ~ul pamantului (sau lumii) calatorie indelungata, prin multe regiuni si tari. 2) Deplasare in spatiu care se abate de la drumul drept. ◊ De ~ care inconjoara; care ocoleste. Cu ~uri pe departe; indirect. Fara ~uri a) fara a inconjura; b) drept in fata. A da ~ a se invarti pe langa cineva sau ceva. /<bulg. okolu

tarc (-curi), s. n. – ocol, ingraditura, loc ingradit. – Mr. tarcu. Origine necunoscuta. Trebuie sa aiba legatura cu alb. thark (Spitzer, Mitt. Wien, 293; Treimer, ZRPh., XXXVIII, 391; Baric, Albanorum. Studien, 104; Pascu, II, 222; Philippide, II, 738; Tiktin; Rosetti, II, 123); dar aceasta relatie lamureste prea putin istoria cuvintului. Legatura cu iranianul *cark › per. cart „cerc” (Densusianu, GS, I, 245) nu este evidenta. – Der. tarcalau (var. tarcus), s. n. (tarc mic); tarcui, vb. (a inchide intr-un tarc); intarca, vb. (a lua mielul de la oaie; a nu mai da sa suga; a priva, a frusta); intarcatoare, s. f. (locul sau timpul de intarcat), cf. Giuglea, dacor., V, 550-53. Din rom. provine in rut. carok, carka „tarc”, cerkati „a mulge” (Candrea, Elemente, 402).