corchezi, corchezesc, vb. IV (reg.) 1. a impestrita limba, a poci, a schimonosi vorbirea, a o corci, a o stropsi. 2. a incepe o treaba si a o tine mereu incurcata. 3. a nu mai avea incotro, a se feri, a da din colt in colt. 4. a incalzi putin un lichid; a dezmorti.

INcoltI, incoltesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colt, a rasari din pamant; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A incepe sa se dezvolte; a aparea, a se ivi, a se naste. II. Tranz. A infige coltii spre a musca. ♦ A inconjura din toate partile, fara a mai da posibilitate de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la stramtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a coplesi. – In + colt.

A INcoltI² pers. 3 ~este intranz. 1) (despre seminte, tuberculi, bulbi etc.) A da colt; a germina. Plantele au ~it. 2) fig. (despre atitudini, sentimente, idei etc.) A incepe sa se contureze; a prinde consistenta; a inmuguri; a se destepta; a se infiripa. ~ un graunte de speranta. /in + colt

polimi, polimesc, vb. IV (reg.) 1. a concepe, a procrea; a naste. 2. (despre plante) a prinde rod; a lega. 3. (refl.; despre plante) a da colt, a rasari. 4. a crea, a face, a concepe, a fauri.

REINcoltI, pers. 3 reincolteste, vb. IV. Intranz. A incolti, a germina din nou, a da din nou colt. – Re¹- + incolti.

CEAHLAU 1. Masiv muntos, situat in Carpatii Orientali, intre Valea Bistritei la E, a Bistricioarei la N si a Bicazului la S. Este alcatuit in special din conglomerate, care dau in relief forme pitoresti (abrupturi, turnuri, colti). Alt. max.: 1.907 m (vf. Ocolasu Mare). Importante obiective turistice (cascada Duruitoarea, Caciula Dorobantului, Turnul lui Budu, cabane, la poale statiunea Durau s.a.). Rezervatie complexa (4.073 ha) declarata in 1990 parc national, cu numeroase endemisme carpatice (coada soricelului, garofita de munte, vulturica etc.), raritati floristice (vulturica de Pojorita, ghintura s.a.), monumente ale naturii (papucul doamnei, floarea de colti, tisa etc.) si unele dintre cele mai frumoase exemplare de larice din tara, cunoscute si sub denumirea de zada, „stejarul muntilor” sau „crin”, de unde si denumirea rezervatiei naturale „Polita cu Crini”. 2. Com. in jud. Neamt, la poalele masivului Ceahlau, pe malul lacului de acumulare Izvorul Muntelui; 2.470 loc. (1991). Expl. forestiere. Centru turistic. In apropiere, statiune arheologica din Paleoliticul mijlociu si tirziu.

DIORAMA ~e f. 1) Tablou de mari dimensiuni alcatuit din mai multe planuri, reprezentand, de obicei, o scena istorica sau un peisaj, care, datorita unei iluminari speciale, da spectacolului impresia realitatii. 2) Reprezentare spatiala a unui colt de natura in care se expun, in muzee, animale impaiate sau manechine. [Sil. di-o-] /<fr. diorama

ROTUNJI, rotunjesc, vb. IV. 1. Tranz. A face rotund, a da unui obiect forma rotunda. ♦ A prelucra muchiile si colturile unui corp (prin taiere, aschiere etc.) pentru a obtine suprafete cat mai rotunde. ♦ A fixa hotarul unei regiuni in asa fel incat linia hotarului sa fie cat mai putin sinuoasa. 2. Refl. A capata forma rotunda, a se ingrasa, a se implini. 3. Tranz. (Adesea fig.) A completa; a intregi, a mari. ♦ A elimina subdiviziunile unui numar, ale unei sume etc.; a face intreg. [Var.: (reg.) ratunji, rotunzi vb. IV] – Din rotund.

clin (clinuri), s. n. – 1. Unealta de cizmar, neprecizata. – 2. Bucata de pinza triunghiulara care se adauga la haine pentru a le da largime. – 3. Portiune triunghiulara de teren. – Mr., megl. clin „colt de piine”. Sl. klinu „cui” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 289; Cihac, II, 62); cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol., rus. klin. Probabil este cuvint identic cu „clina”, s. f. (povirnis, coasta, plan inclinat), poate ca urmare a unei contaminari cu inclina (daR crede ca acest cuvint s-a format pe baza it. china).

stim s.n. (pop.) 1. fire de lana (scurte si de proasta calitate) care raman, dupa daracit, in coltii daracului; resturi de lana sau de canepa ce ies din tesaturi, cand se dau la piua. 2. (fig.) par (de pe capul omului). 3. (reg.) iarba deasa, scurta si greu de cosit. 4. (reg.) planta cu tulpina rigida, cu frunze subtiri si cu spicuri lungi; taposica.

SILVIE, silvii, s. f. Nume dat mai multor pasari care se caracterizeaza prin cioc scurt si turtit, cu peri la colturi, prin picioare puternice, aripi ascutite si coada retezata (Sylva). ◊ Silvie de tarm (sau de tarmuri, matasoasa) = pasare cu gatul alb patat cu gri, care scoate un sunet caracteristic si traieste in zavoaiele din preajma raurilor (Locustella fluviatilis). Silvie de mlastina (sau matasoasa) = pasare de culoare bruna-rosiatica pe partea superioara si alba pe partea inferioara (Cettia cetti). – Din lat. Sylva, numele stiintific al pasarii.

OBLIC, -A, oblici, -ce, adj. 1. Inclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; piezis, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care face un unghi diferit de 0° sau de 90° cu o alta dreapta sau cu un plan. ♦ (Despre cilindri si prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) inclinate fata de baza; (despre conuri si piramide) cu dreapta care uneste varful cu centrul bazei inclinata fata de baza. ♦ (Despre ochi) Cu colturile exterioare ridicate spre tample; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Banuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; in sintagma) Caz oblic = nume dat uneori in gramatica romana cazurilor genitiv si dativ, iar in gramatica altor limbi, in mod curent, tuturor cazurilor, cu exceptia nominativului si a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.

ROTUND, -A, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. ♦ (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fara muchii sau colturi. ♦ (Mat.; despre o curba plana sau despre o suprafata) Care are toate punctele la aceeasi distanta de un punct dat; in forma de cerc. 2. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Implinit, grasut, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantitati) Fara fractiuni sau subdiviziuni; intreg, complet. 4. Incheiat² (II). II. S. n. Figura, suprafata in forma de disc sau de cerc. [Var.: (inv. si reg.) ratund, -a adj.] – Lat. retundus (= rotundus).

colt² ~i m. 1) Dinte cu varf ascutit, situat intre dintii incisivi si masele; dinte canin. ~i de morsa. ~i de elefant. ◊ A-si arata ~ii a-si da pe fata firea agresiva. A fi la ~i cu cineva a trai rau cu cineva; a nu se putea intelege. 2) Bucata ramasa dintr-un dinte rupt. 3) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; dinte. ~i de grebla. ~ de furca. 4) Cui cu gamalia mare si crestata, care se aplica pe talpa incaltamintei de sport sau de iarna pentru a impiedica alunecarea. 5) Varful unei plante, mai ales al ierbii, cand rasare din pamant. ◊ A da (sau a scoate, a prinde) ~i a incolti. 6) Proeminenta cu varf ascutit. ~ de stanca. 7) Fiecare dintre taieturile triunghiulare facute pe marginea unei stofe; zimt. 8): Floare-de-~ mica planta erbacee, cu frunze albicioase, pufoase si ascutite, care creste pe crestele stancoase ale muntilor; floarea-doamnei; albumeala; edelvais. /<bulg. kolec, sb. kolac

coltuc n., pl. e (turc. koltuk, brat, colt; rus. kultuk, brat de riu). colt de pine [!] lunga. Perna mica, pernuta, pui (Mold. Fam.). Cotu minii [!], pe care mitocanii il arata in semn de refuz: Na! coltucu! (Si ca interj. ild. „nu dau, sa ai sa iei, la Pastele calului”!). – Si cultuc (Mold.).

colt¹ ~uri n. 1) Loc unde se intalnesc doua laturi sau doua muchii ale unui obiect. ~ul mesei. ~ul batistei. ◊ ~ul gurii fiecare din cele doua extremitati ale gurii unde se intalnesc buzele. ~ de paine bucata de la margine a unei paini; calcai. ~ de strada unghi format de doua strazi care se intretaie. 2) Parte a unei incaperi, unde se unesc doi pereti alaturati; ungher. ◊ A da din ~ in ~a face eforturi disperate pentru a scapa de ceva. 3) (in publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ~ satiric. 4) Loc, departe de ochii lumii, care serveste drept refugiu pentru cineva. ◊ ~ de tara loc retras. In (sau din) toate ~urile (lumii) in (sau din) toate partile; (de) pretutindeni. La ~ de tara si la mijloc de masa intr-un loc ferit, dar avantajos. 5) Broboada subtire in forma de triunghi. /<bulg. kolec, sb. kolac