dator (datoare), adj. – 1. Care are de platit o datorie, debitor. – 2. Obligat. – Var. datoriu, (Trans., Banat) dator(i), detori(u). Mr. dator. Lat. *debitorius, in loc de debitor (Cipariu, Gram., 86; Puscariu 486; Candrea-Dens., 473; REW 2492; Tiktin; Candrea); cf. prov., sp. deudor, port. devedor. Vocalismul indica producerea unei contaminari semantic normala, cu dare. – Der. datoriu, s. n. (inv., datorie, obligatie); datori (var. datora), vb. (a face datorii; a trebui); datorie, s. f. (suma de bani sau orice alt bun datorat cuiva; obligatie morala); datorinta, s. f. (inv., datorie, obligatie); datornic, s. m. (dator, debitor), fara a parea important de decis daca vine de la datorie (Graur, Noms dagent, 26), sau de la dator (Puscariu, Dacor., VII, 446); indatori (var. indatora), vb. (a da credit, a da imprumut; a obliga); indatoritor, adj. (generos, serviabil), alb. deture „datorie”, detores „datornic” (cf. Meyer 66) ar putea proveni din rom.

AcreditIV ~e n. Document prin care o institutie de credit da altei institutii dispozitia de a plati o suma de bani beneficiarului. /<fr. accreditif, germ. Akkreditiv

creditOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care tine de credite; propriu creditelor. 3) si substantival Care da credit. /<fr. crediteur

creditOR, -OARE adj. Referitor la credite; care da credit. // s.m. si f. Persoana, institutie etc. care a dat bani cu imprumut sau care are de primit o datorie. [Cf. it. creditore, fr. crediteur].

AcreditIV, acreditive, s. n. Una dintre formele principale de decontare in economia socialista, constand dintr-un document prin care o institutie de credit da altei institutii dispozitia de a plati cuiva, dupa indeplinirea unor obligatii, o anumita suma de bani (asigurata prin imobilizarea ei prealabila la banca). ♦ (In economia capitalista) Mandat pe care il da o institutie comerciala alteia, imputernicind-o sa plateasca la cerere, unei terte persoane, o suma de bani in sarcina contului sau. – Fr. accreditif.

acreditez v. tr. (fr. accrediter, d. credit, credit; it. accreditare). dau credit: lealitatea [!] sa l-a acreditat. Fac sa se creada ceva: acreditez o stire. Acreditez un trimes, ii autorizez misiunea V. refl. Obtin crezamint, ma adeveresc: aceasta informatiune se acrediteaza.

A creditA ~ez tranz. 1) (sume de bani, bunuri materiale) A da pe credit; a acorda prin credit. 2) (sume de bani) A da pentru un timp (cu conditia restituirii); a imprumuta. 3) (marfuri) A vinde pe credit. 4) (sume de bani, materiale) A inscrie in creditul unui cont. /<fr. crediter

cirteala f., pl. eli. Actiunea de a cirti. Vechi. credit, datorie: a da pe cirteala.

creditez v. tr. (d. credit; fr. crediter). Com. Acord credit cuiva, ii dau pe datorie.

cinste f., pl. inuz. cinsti (mbg. censt, vsl. cisti, infl. poate de censti, parte. V. bicisnic, tist). Onoare. Onorabilitate, probitate, onestitate. Consideratiune. Tratatiune, oferire de vin ori alte bauturi sau mincari. A da cinstea pe rusine, a face o fapta rusinoasa, a te compromite. A da cuiva ceva pe cinste, pe credit, pe cuvint. A face cinste 1) a face onoare si 2) a oferi de baut sau si de mincat. A te pune pe cinste, a te pune pe betie, pe chef. V. onorar 2.

cont n., pl. uri (fr. compte, it. conto, d. lat. computus, cont, computare, a socoti la un loc. V. acont, scont, deputat, imput). Socoteala, sama: a face contu cheltuielilor. Raport, sama: dau cont de insarcinarea mea. Pe cont, pe credit, pe datorie. Tin cont, iau in sama, iau act. Cont curent, contabilitate intre doi insi dintre care unu primeste si da bani p. cel-lalt. Inalta Curte de Conturi, asezamint care verifica conturile administratiunilor statului. – Fals compt. In est pop. pe conta mea (ta, lui), pe contu meu (tau, lui), cu banii mei (tai, lui).

datorie f. (d. dator). Ceia ce se datoreste in bani: a face datorii si a nu le plati e o hotie sau o cersetorie. Obligatiune: datoria cetateanului e sa moara pentru patrie cind e nevoie. Pe datorie, pe credit, cu conditiunea de a plati mai tirziu: a da, a vinde marfa pe datorie; a lua, a cumpara pe datorie. V. veresie.

ORDONATOR, -OARE I. adj. care pune in ordine, organizeaza; care da o imagine sistematica, sintetica. II. s. m. f. ~ de credite = cel care are dreptul de a dispune de creditele bugetare acordate prin bugetul de venituri si cheltuieli al unui stat, al unei institutii. (< fr. ordonnateur)

BONITATE s. f. 1. incredere pe care o inspira cineva atunci cand solicita un credit; solvabilitate. 2. capacitate a unui teren, a unei ape etc. de a da o anumita productie prin exploatare. (< germ. Bonitat)

BONITATE f. 1) Capacitate de plata si de credit a unei persoane sau institutii; solvabilitate. 2) Capacitate a unei ape, a unui teren etc. de a da productie buna prin exploatare. /<germ. Bonitat

AcreditA vb. I. tr. 1. A da puteri unui reprezentant pe langa un guvern strain; a imputernici. 2. A face demn de crezare. 3. A deschide un credit; a credita. [< fr. accrediter, cf. it. accreditare, germ. akkreditieren].

DEBITOR, -OARE I. adj. (despre sume de bani) care se inscrie in debit² (2); datorat. ◊ (despre conturi) in care debitul² (2) depaseste creditul. II. s. m. f. datornic, cel care este creditat. ◊ persoana (fizica sau juridica) obligata, in temeiul unui raport juridic, sa dea sau sa (nu) faca ceva. (< fr. debiteur, lat. debitor)

CONT, conturi, s. n. 1. Socoteala scrisa alcatuita din doua parti (debit si credit), care exprima valoric, in ordine cronologica si sistematica, existenta si miscarile unui anumit proces economic pe o perioada de timp determinata. ◊ Evidenta acestor operatii. 2. (In expr.) A trece la (sau in) cont = a inscrie la rubrica datoriilor o nota. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lamuriri asupra faptelor sau intentiilor sale; a se justifica. A tine cont (de ceva) = a avea in vedere, a lua in considerare. Pe cont propriu = pe propria raspundere, in mod independent. In contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto.

CONT ~uri n. 1) Ansamblu de operatii constand din debit si credit, care exprima valoric existenta si miscarea unui mijloc sau proces economic intr-o anumita perioada de timp. ~ bugetar. ~ curent. ~ personal. 2) Registru care contine astfel de operatii. ◊ A glumi (sau a face spirite) pe ~ul cuiva a lua in ras pe cineva; a-si bate joc. A tine ~ de ceva a tine seama de ceva; a lua in consideratie. A da cuiva ~ de ceva a da cuiva socoteala de ceva; a se indreptati. Pe ~ pro-priu din proprie initiativa si pe raspunderea sa; din mijloace materiale personale. 3) Lista in care este trecut pretul unei consumatii intr-un local public. 4) Suma de bani depusa la o casa de economii de o persoana. /<fr. compte