BIR, biruri, s. n. 1. Impozitul principal perceput in statele feudale romanesti de la tarani si mestesugari; p. gener. (pop.) impozit. ◊ Expr. a da bir cu fugitii = a disparea, a fugi (in mod las) dintr-un loc. 2. (Inv.) Tribut. – Din magh. ber.

BIR, biruri, s. n. (Inv. si arh.) 1. Dare, impozit. ◊ (Astazi in expr.) a da bir cu fugitii = a disparea, a fugi dintr-un loc. 2. Tribut. – Magh. ber.

bir n., pl. uri (ung. ber, simbrie, chirie, de unde si bg. sirb. bir, rut. byr). Tribut. (Vechi). Impozit, contributiune: a plati biru. a da bir cu fugitii, a fugi de unde trebuia sa ramii. Un fel de hora olteneasca si melodia ei. (Izv. Sept. 1923, 17).

bir ~uri n. 1) (in evul mediu) Impozit perceput de la tarani si oraseni. 2) ist. dare (in bani) incasata de catre domnitor pentru Poarta Otomana; tribut. ◊ A da ~ cu fugitii a fugi de undeva; a se face nevazut. /<ung. ber