ASISTENT, -A, asistenti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care asista, care este de fata la ceva. 2. S. m. si f. Persoana care asista pe cineva, care e de fata pentru a da ajutor. ♦ Grad didactic in invatamantul superior, inferior lectorului; persoana care are acest grad. – Din fr. assistant, lat. assistens, -ntis, germ. Assistent.

A INTINDE intind 1. tranz. I. 1) (obiecte elastice) A trage de margini, marind dimensiunile (largind sau lungind). ◊ ~ (sau a pune) o cursa (sau un lat) a) a pune o capcana; b) a ademeni prin inselatorie. 2) (parti ale corpului) A misca lungind (pe cat e posibil) in directia voita. ~ gatul. ~ bratul. ~ aripa. ~ piciorul. ◊ ~ mana a cersi. ~ cuiva mana (sau mainile) a) a se saluta cu cineva, strangandu-i mana (sau mainile); b) a scoate pe cineva dintr-o situatie critica; a da ajutor. 3) (obiecte) A oferi punand la dispozitie cu mana. ~ o telegrama. ~ un mar. 4) (arme) A pune in pozitie de bataie. ~ pusca. 5) (obiecte stranse, indoite, impaturite) A desfasura cat permit dimensiunile. ~ o funie. ~ rufele (la uscat). ◊ ~ marfa a expune marfa pentru vanzare. ~ masa a pune masa pentru mancare. 6) (substante moi) A aseza pe o suprafata, netezind uniform. ~ o foaie de aluat. ~ untul pe paine. 7) A face sa se intinda. II. (in imbinari) 1) (sugerand ideea de solicitare permanenta): ~ in toate partile a hartui, a sacai. 2) (sugerand ideea de plecare): A o ~ (la drum) a) porni la drum (de obicei, pe jos); b) a fugi (pe neobservate); a o sterge. 2. intranz. : ~ la jug a lucra din greu. /<lat. entindere

mos (mosi), s. m. – 1. Batrin. – 2. Bunic. – 3. Stramos. – 4. Fondatorul, precedesorul unei familii, strabun comun. – 5. (Inv.) Avere, proprietate, parte dintr-o mosie care provine dintr-o singura mostenire. – 6. Titlu de respect care se da barbatilor in etate; bunic, unchi. – 7. (Mold.) Unchi. – 8. Ziua mosilor. – 9. (Munt.) Tirg, iarmaroc care se tine de obicei in Ziua mortilor. – Mr. moase, megl., istr. mos. Origine suspecta. Prezenta cuvintului in toate dialectele, uzul sau general (ALR, I, 189; sensul de „bunic” care apare in ALR, I, 169, numai pentru Banat si Trans. este in realitate mult mai extins) si compunerea cu stra- (v. stramos), care nu apare decit in elementele traditionale, arata sigur ca-i vorba de un cuvint latin. Este probabil annōsus „incarcat de ani”, cu consoana finala modificata prin analogie cu pl., ca in cossus › cos. Afereza lui a- nu este imposibila, cf. amita › mat(use), si care a fost sustinuta de prezenta lui stramos. Schimbul *nos › mos este mai greu de explicat, fara indoiala cf. magar, si pina la un anumit punct miel, mita. In general este considerat drept cuvint autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 294), identic cu alb. mose „virsta” (Philippide, II, 724; Pascu, II, 223; P. Papahagi, Jb., XII, 539; cf. Iordan, Dift., 208; Rosetti, II, 118). Dupa P. Papahagi, Notite etim., 38, din mama, cu suf. -os, ipoteza care nu se sustine. Comp. mos Martin, s. m. (numele ursului), cf. REW 5381; mosteaca, s. m. (ofiter lenes), din Mos Teaca, personaj literar creat de Anton Bacalbasa (1893). Der. moase, s. f. (batrinica; bunica; matusa, titlu de respect; femeie care asista la nastere), cuvint de uz general (ALR, I, 212), mai ales cu ultimul sens; mosean, s. m. (inv., mostenitor; inv., proprietar; rar, coproprietar); mosi, vb. (a da ajutor la nastere; a se foi); mosit, s. n. (asistenta moasei la nastere); mosic, s. m. (batrinel); mosie, s. f. (inv., origine, speta; inv., patrie, tara; inv., patrimoniu; proprietate, mostenire); mosier, s. m. (proprietar funciar); mosieresc, adj. (de mosier); mosinas, s. m. (Bucov., inv., agricultor, proprietar), pentru al carui suf. cf. boiernas; mosneag, s. m. (batrin, batrinel), in loc de mosneac, pentru al carui suf. cf. rusneac, cuvint moldovenesc adoptat de la literatura (dupa Candrea, in loc de *mosteneag, dim. al lui mostean; dupa Scriban, in loc de *mosineac, cf. si Bogrea, Dacor., III, 733); mosnegeste, adv. (ca batrinii); mosoaica, s. f. (Mold., oala, ulcior), numita asa pentru ca se obisnuieste sa se dea de pomana in ziua mortilor (Candrea); mosut, s. m. (ciocirlie, Alauda cristata), poate in loc de *motut › mot „smoc”; stramos, s. m. (strabunic; antecesor), cu pref. stra-; stramoase, s. f. (strabunica); stramosesc, adj. (ancestral); stramosie, s. f. (calitate de stramos). – Cf. mosnean. Din rom. provin rut. mosul „bunic”, mosa, „bunica” si „moasa” (Candrea, Elemente, 408); bg. mos, mosija (Capidan, Raporturile, 232), mosierin (Candrea, Elemente, 404), mag. mosuly „batrin” (Edelspacher 19).

ASISTENT, -A, asistenti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care asista, care este de fata. 2. S. m. si f. Persoana care asista pe cineva, care e de fata pentru a da ajutor. ◊ Asistent (universitar) = grad in invatamantul superior, mai mare decat preparatorul si inferior lectorului; persoana care are acest grad. – Fr. assistant (lat. lit. assistens, -ntis).

AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) da ajutor, sprijin. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizica sau intelectuala de a face un anumit lucru. ◊ Expr. (Absol.) Doamne-ajuta = a) formula de invocare a divinitatii, folosita la inceputul unei actiuni; b) (substantivat) situatie favorabila in evolutia unei actiuni, in starea cuiva; spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitura. (Mai) de Doamne-ajuta = (mai) de seama, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. – Lat. adjutare.

BINEFACERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) Fapta buna, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (dupa lat. benefacere).

CATRE prep. 1. (Cu sens local) Spre, inspre, la. Catre casa. ♦ (Precedat de prep. „de”) Dinspre, de la... ♦ (Pop.) Aproape de..., pe langa. 2. (Cu sens temporal) Pe la..., cam la... Catre seara. 3. Fata de... ♦ (Inv.) Impotriva, in contra. 4. (Precedat de prep. „de”) De. ajutorul dat de catre prietenii lui. 5. (Cu sens final; inv.) Cu scopul... pentru... [Var.: (reg.) catra prep.] – Lat. contra.

INdaTORA, indatorez, vb. I. 1. Tranz. A obliga, a impune ca o datorie. 2. Tranz. A obliga pe cineva la recunostinta printr-un ajutor dat la nevoie. 3. Refl. A face datorii; a se imprumuta; a se incurca in datorii. ♦ Tranz. A da un bun in gaj in schimbul unui imprumut. [Var.: indatori vb. IV] – In + dator.

PROTECTIE, protectii, s. f. 1. Faptul de a proteja, de a ocroti, de a apara; ansamblu de masuri care protejeaza; persoana, institutie etc. care protejeaza; dispozitiv, sistem tehnic etc. care serveste la protejare. ◊ Protectia muncii = ansamblu de masuri luate pentru ocrotirea vietii si a sanatatii celor ce muncesc, pentru asigurarea desfasurarii muncii in conditiile cele mai bune. ◊ Loc. adj. De protectie = protector. ♦ Sprijin, ajutor dat cuiva de o persoana influenta pentru obtinerea unui avantaj; p. ext. persoana care acorda acest sprijin. 2. (Inv.) Protectorat. – Din lat. protectio, -onis, fr. protection.

FETIS, fetisuri, s. n. Obiect considerat ca fiind inzestrat cu o forta magica, supranaturala, capabil sa dea ajutor celui care il poseda, il poarta etc. – V. amuleta, talisman. ♦ Fig. Idee, principiu etc. care constituie obiectul unei adoratii oarbe, nejustificate. [Pl. si: fetise] – Din fr. fetiche.

MOSI, mosesc, vb. IV. 1. Tranz. a da ajutorul necesar unei femei la nastere; a da nou-nascutului primele ingrijiri, a-i taia buricul. 2. Intranz. si refl. (Fam.) A lucra incet, a se trudi mult la un lucru, a se cazni (fara succes); a se mocai, a se mocosi. – Din moasa.

NEREIda, nereide, s. f. Fiecare dintre cele cincizeci de nimfe ale marii in mitologia greaca, despre care se credea ca se iveau printre talazuri la chemarea corabierilor in primejdie pentru a le da ajutor. – Din lat. Nereides, fr. nereide.

ASISTENT² ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) Persoana care asista pe cineva pentru a-i da ajutor. 2) Grad in invatamantul superior, inferior lectorului. 3) Persoana care detine acest grad. Post de ~. /<germ. Assistent, fr. assistant

FAVORIZARE s.f. Actiunea de a favoriza si rezultatul ei. ◊ Favorizarea infractorului = ajutor dat unui infractor pentru a-i usura consecintele infractiunii (urmarire, judecata sau executarea pedepsei). [< favoriza].

PROTECTIE s.f. 1. Ocrotire, paza, aparare. ◊ Protectia muncii = ansamblul masurilor luate pentru a se asigura desfasurarea muncii in conditiile cele mai sigure si mai bune pentru cei care o executa. 2. Sprijin, ajutor dat cuiva de o persoana influenta; favoare; (p. ext.; fam.) persoana care acorda acest sprijin. [Gen. -iei, var. protectiune s.f. / cf. fr. protection, lat. protectio].

ajuta (ajutat, ajutat), vb. – a da ajutor, sprijin. – Mr. agut, megl. jut, istr. (a)jut. Lat. adῑūtāre (Puscariu 51; Candrea-Dens., 34; REW 172; DAR; la Cicero: adjutare; cf. it. ajutare, prov. ajudar, fr. aider, sp. ayudar, gal., port. ajudar. Der. ajutat, s. n. (ajutor); ajutator, adj. (auxiliar).

bineface (-c, acut), – vb. (Inv.) A face binele. De la bine si face, compus ca in gr. εὐποιεῖν, sl. blagotvoriti, cf. lat. benefacere. Este forma inv., care supravietuieste in der., si a carei compunere se simte inca, astfel incit se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine. – Der. binefacator, adj. (care foloseste, care face bine); binefacere, s. f. (fapta buna; ajutor dat cuiva).

proslavitura, proslavituri, s.f. (inv.) 1. proslavire, laudare, cinstire, slavire, elogiere, preamarire, glorificare. 2. ajutor dat cuiva; binefacere.

FAVORIZARE s. f. actiune de a favoriza. ♦ (jur.) a infractorului = ajutor dat unui infractor pentru a-i usura consecintele infractiunii. (< favoriza)

PROTECTIE s. f. 1. ocrotire, paza, aparare. ♦ ~ a muncii = totalitatea masurilor tehnico-organizatorice, sanitare etc. menite sa previna imbolnavirile profesionale si accidentele de munca. 2. sprijin, ajutor dat cuiva de o persoana influenta. ◊ persoana care acorda acest sprijin. (< fr. protection, lat. protectio)

BINEFACERE, binefaceri, s. f. 1. Fapta buna, ajutor dat cuiva. 2. Folos, avantaj. – Din bine¹ + facere (dupa lat. benefacere).

ajutor n., pl. oare si uri (lat. adjutorium). Actiunea de a ajuta: a chema, a veni, a sari in ajutor cuiva, a-i aduce ajutor. Persoana care ajuta (dupa fr. adjoint, adjunct, ori aide, ajutor): primaru si ajutoarele lui (nu ajutorii!). Un bir numit si ajutorinta (sec. 18). ajutor! strigat de cerut ajutor (adica: sariti in ajutor, dati-mi ajutor!). – Fem. d. ajutor (de primar, de ex.) nu e ajutoare, ci ajutatoare sau (mai bine!) tot ajutor, s. n. ca sprijin, reazem s. a. Cp. cu membru, mester si sef.

carenta f., pl. e (mlat. carentia, d. carens, care e lipsit de ceva). Putinatate, saracie: carenta unui ajutor dat cuiva. V. indigenta, deficienta.

INGRIJIRE, ingrijiri, s. f. Actiunea de a (se) ingriji si rezultatul ei. I. 1. Grija purtata unei fiinte, unui lucru; solicitudine. ◊ Personal de ingrijire = personal care se ocupa de curatenia dintr-o institutie. ◊ Expr. A da primele ingrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. Bagare de seama, atentie. II. (Inv.) Ingrijorare, teama. – V. ingriji.

OFRANda, ofrande, s. f. Jertfa adusa unei divinitati; prinos; dar facut bisericii. ♦ Fig. dar oferit unei persoane in semn de devotament, de respect, de recunostinta; omagiu. ♦ Fig. Contributie la o opera de binefacere; ajutor material dat celor saraci. – Din fr. offrande.

SALVARE, salvari, s. f. 1. Actiunea de a (se) salva; (concr.) obiect, fiinta, circumstanta salvatoare. 2. Serviciu medical destinat sa dea primul ajutor accidentatilor sau bolnavilor care au nevoie de o interventie medicala urgenta. ♦ Vehicul special amenajat care transporta accidentati sau grav bolnavi la o institutie spitaliceasca de urgenta; ambulanta. – V. salva.

SANITAR, -A, sanitari, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care se refera la sanatate, privitor la sanatate; (despre legi, masuri, servicii etc.) destinat ocrotirii si ingrijirii sanatatii publice. Serviciu sanitar. ♦ Punct sanitar = cea mai mica unitate de asistenta medicala, functionand in intreprinderi sau in locuri de munca izolate. Agent sanitar (si substantivat, m.) = persoana din cadrul personalului medical mediu al unui spital sau al unui serviciu medical, care se ocupa (in mediul rural) cu ingrijirea bolnavilor, cu executarea masurilor de dezinfectie in cazuri de epidemii etc. Spirt sanitar = spirt folosit ca dezinfectant extern, impropriu pentru baut. 2. S. m. Soldat instruit pentru a da primul ajutor ranitilor si a se ingriji de ridicarea si transportarea lor de pe campul de lupta. – Din fr. sanitaire.

A OFERI ofer tranz. 1) A pune la dispozitie; a propune; a da. ~ un ajutor. 2) A da in semn de atentie sau respect. ~ un cadou. ~ un buchet de flori. 3) A da pentru o marfa. 4) fig. A expune pentru a fi vazut; a pune in fata; a infatisa; a prezenta; a arata. /<it. offerire, fr. offrir, lat. offerre

SFANT² sfinti m. 1) (la crestini) Persoana care si-a consacrat viata apararii religiei si care dupa moarte este considerata facatoare de minuni. ◊ La ~ul asteapta niciodata. Parca i-a iesit un ~ din gura se spune despre cineva care a enuntat tocmai ceea ce trebuia. A sta ca un ~ a fi foarte cuminte. A se ruga la toti sfintii a) a se adresa cu rugaminti tuturor celor ce ar putea da un ajutor; b) a ruga insistent; a implora. 2) art. Fiinta suprema, care a creat lumea; Dumnezeu. ◊ Ferit-a ~ul in nici un caz. /<sl. sventu

AMBULANTA s.f. Instalatie medicala temporara, amenajata pentru a da primele ajutoare ranitilor in apropierea campului de lupta. ♦ Vehicul destinat transportului ranitilor si al bolnavilor in stare grava. [< fr. ambulance].

imdat, imdaturi, s.n. (inv.) 1. trupe de ajutor turcesti. 2. dare in bani la Poarta pentru intretinerea trupelor trimise in ajutor.

RADIOTELEMETRIE s.f. Determinarea distantei dintre un obiect si un reper dat cu ajutorul undelor electromagnetice. [Gen. -iei. / cf. it. radiotelemetria].

SALVARE s.f. 1. Actiunea de a (se) salva; (concr.) obiect, fiinta, circumstanta salvatoare. 2. Serviciu medical care da primul ajutor celor accidentati sau bolnavilor in stare foarte grava. ♦ Camioneta, masina special amenajata pentru transportul celor accidentati sau bolnavi, la un spital de urgenta. [< salva].

SERVICIU s.n. 1. Actiunea, faptul de a servi, de a sluji. ♦ Slujba, post, functie. ♦ A fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, unei cauze etc. 2. Sectie administrativa a unei institutii, a unei intreprinderi etc. ♦ Personalul care incadreaza o astfel de sectie. 3. Serviciu militar = stagiu militar. 4. ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ A face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ Scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ Ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Totalitatea tacamurilor, portelanurilor, sticlariei din aceeasi garnitura in care se serveste mancarea la masa. 7. (In diverse sporturi) Punerea in joc a mingii. [Pron. -ciu, pl. -ii. / < fr. service, it. servizio, lat. servitium].

SALVARE s. f. 1. actiunea de a (se) salva; fiinta, circumstanta salvatoare. 2. serviciu medical care da primul ajutor celor accidentati sau bolnavilor. 3. camioneta pentru transportul celor accidentati sau bolnavi, la un spital de urgenta. (< salva)

SERVICIU s. n. 1. Actiunea, faptul de a servi; munca prestata in folosul sau in interesul cuiva. ♦ slujba, post, functie. ◊ a fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, cauze etc.; state de serviciu = lista a posturilor, a functiilor ocupate de un functionar, de un militar. 2. Sectie administrativa a unei institutii, intreprinderi etc. ♦ (pl.) sector al economiei in care se desfasoara o activitate utila, menita sa satisfaca anumite nevoi sociale. 3. serviciu militar = stagiu militar; serviciu comandat = misiune speciala incredintata cuiva spre executare. 4. ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ a face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Garnitura de vase, de sticlarie, de lenjerie de masa. 7. serviciu divin = slujba religioasa. 8. (sport) Punerea in joc a mingii. (< fr. service, lat. servitium)

AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. A da cuiva ajutor. ◊ Expr. A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizica sau intelectuala de a face un anumit lucru. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos; a sluji. ◊ Expr. Doamne-ajuta = a) formula de invocare a divinitatii, folosita de catre cei credinciosi la inceputul unei actiuni; b) (substantivat) spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitura. (Loc. adj.) (Mai) de doamne-ajuta = (mai) de seama, de oarecare valoare. – Lat. adjutare.

ajutorINTA, ajutorinte, s. f. 1. ajutor¹. 2. (Inv.) dare, impozit. – Din ajutori + suf. -inta.

AMBULANTA, ambulante, s. f. Instalatie sanitara mobila, in spatele frontului, care da ranitilor primele ajutoare. ♦ Vehicul special amenajat pentru transportul la spital al celor accidentati sau grav bolnavi; salvare. – Din fr. ambulance.

B****I s. n. Unealta portabila, actionata manual, prevazuta cu un burghiu miscat de o roata cu clichet si cu ajutorul careia se dau gauri in piesele metalice mari, greu transportabile. – Cf. germ. Bohrer.

VOLAN, volane, s. n. I. 1. Piesa de forma circulara din mecanismul unui autovehicul, cu ajutorul careia se da vehiculului directia voita. 2. Piesa in forma de roata, cu ajutorul careia se actioneaza un anumit mecanism al unei masini. II. Fasie de tesatura sau de dantela incretita sau plisata, care se aplica ca garnitura pe diferite obiecte de imbracaminte femeiasca, pe perdele, pe huse etc. – Din fr. volant.

SIFLEE, siflee, s. f. Fluier cu ajutorul caruia se dau diverse semnale la bordul navei. [Var.: siflie s. f.] – Din fr. sifflet.

STRUNJI, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungari. – Din strung.

AMBULANTA ~e f. 1) Formatie sanitara militara, care da ranitilor primul ajutor. 2) Vehicul pentru transportul la spital al accidentatilor si bolnavilor. /<fr. ambulance

A RINDELUI ~iesc tranz. (piese de lemn) A prelucra cu ajutorul rindelei; a da la rindea. /rindea + suf. ~alui

VELURAT, -A adj. (Despre piei) Scamosat pe o parte; cu aspect de velur. // s.n. Masina de velurat = masina cu ajutorul careia se da pielii un aspect catifelat, de velur. [< velur + -at].

AMBULANTA s. f. 1. formatie sanitara care da ranitilor primele ajutoare pe campul de lupta. 2. vehicul destinat transportului accidentatilor si al bolnavilor in stare grava. (< fr. ambulance)

AMBULANTA, ambulante, s. f. Formatie medicala mobila care da ranitilor primele ajutoare pe campul de lupta. ♦ Vehicul special amenajat pentru transportul la spital al celor accidentati sau grav bolnavi. – Fr. ambulance.

ASISTENTA s.f. 1. Prezenta (intr-un anumit loc). ♦ Public, oameni care iau parte la ceva. 2. Sprijin, ajutor. ◊ Asistenta juridica = ajutor competent, de specialitate dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei; asistenta sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca, facuta de stat sau de o alta organizatie sociala. [Cf. fr. assistance, germ. Assistenz].

ASISTENTA s. f. 1. asistare. ◊ public care ia parte la o conferinta, la un spectacol etc. 2. sprijin, ajutor (medical, material etc.). ♦ ~ juridica = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei. ~ sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca. ◊ cooperare materiala sau morala in viata internationala. (< fr. assistance)

claca f., pl. aci (vsl. sirb. tlaka, d. tlaciti, a izbi, tlesti-tlukon, tluknonti, a bataturi [!]; bg. tluka, rut. toloka si klaka, claca, toloaca, tolociti, a calca iarba. D. rom. vine ung. kalaka, kolaka. V. toloaca, tologesc, stilcesc). Vechi. Corvada [!], munca gratuita pe care taranii si serbii o datorau domnului, boierilor sau minastirilor: in Tara Rom. 12 zile pe an, in Mold. 24, (numita si boieresc si lucru, iar in Trans. robota). La 1864, supt [!] Cuza, fiind improprietariti taranii, s´a desfiintat claca. Azi. ajutor mutual intre tarani la seceris, la dezghiocat fasole s. a., cind se aduna in casa celui care are nevoie de ajutor si care le da in schimb mincare si bautura, si ast-fel e sinonim cu sezatoare. Lucru de claca, lucru gratuit si (fig.) fara tragere de inima, deci prost. Vorba de claca, vorba desearta [!], seaca. V. beilic, furcarie, govie, nedeie, zbor 3, ghiulus.

LOGARITM ~i m. mat. Putere la care urmeaza sa fie ridicat un anumit numar pozitiv (numit baza) pentru a obtine numarul dat. ◊ Tabela de ~i tabela in care se dau logaritmii unor numere cu ajutorul carora se poate afla logaritmul tuturor celorlalte numere. /<fr. logarithme

TINCTURA vb. I. tr. (Text.) 1. A da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranti. 2. (Fig.) A da culoare. [Dupa fr. teinturier, teindre].

SATINA, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hartiei sau tesaturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner.

A COLORA ~ez tranz. 1) (obiecte, materiale) A vopsi (cu ajutorul creioanelor colorate, a colorantilor etc.) dand anumite culori. 2) fig. A varia prin nuante vii, expresive. ~ stilul. /<fr. colorer, lat. colorare

CONCURS s.n. 1. Intrecere; competitie sportiva. 2. Examen pentru selectia candidatilor la intrarea intr-o institutie de invatamant sau pentru a obtine un post, o bursa etc. 3. ajutor, sprijin; colaborare; contributie. ◊ A-si da concursul (la ceva) = a colabora (la ceva); concurs de imprejurari = totalitatea faptelor, a imprejurarilor care coincid intr-un anumit moment; conjunctura. [Cf. fr. concours, lat. concursus].

GRINOTA vb. I. tr. (Tehn.) A decupa o tabla cu ajutorul unui poanson, cu care se dau gauri alaturate de-a lungul unui contur. [< fr. grignoter].

MACHIA vb. I. tr., refl. A(-si) da fetei o anumita infatisare cu ajutorul fardurilor; a (se) grima. [Pron. -chi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. maquiller].

CONCURS s. n. 1. examen pentru selectionarea candidatilor la admiterea intr-o institutie de invatamant sau pentru a obtine un post, o bursa etc. 2. intrecere; competitie sportiva. 3. ajutor, sprijin; colaborare; contributie. ♦ a-si da ul (la ceva) = a colabora; ~ de imprejurari = conjunctura. (< fr. concours, lat. concursus)

GRINOTA vb. tr. a decupa o tabla cu ajutorul unui poanson, cu care se dau gauri alaturate de-a lungul unui contur. (< fr. grignoter)

METALIZA vb. tr. 1. a acoperi cu o pelicula metalica suprafata unui obiect, prin pulverizare cu ajutorul unui jet de aer. 2. a da o stralucire metalica. (< fr. metalliser)

COLORA, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumita culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanta expresiva stilului, exprimarii etc., a nuanta, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare.

OBOL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Suma modesta cu care cineva contribuie la o actiune; p. gener. contributie de orice natura. ◊ Expr. A-si da obolul = a contribui cu un mic ajutor in scop de binefacere. 2. S. m. Veche moneda greceasca, egala cu a sasea parte dintr-o drahma. – Din fr. obole, lat. obolus.

A RAZUI ~iesc tranz. 1) (obiecte de lemn, de metal, de piele etc.) A prelucra cu ajutorul razuitorului. 2) (legume, fructe, cascaval etc.) A da prin razatoare; a rade. /a rade + suf. ~ui

CALANDRARE s.f. Actiunea de a calandra. ♦ Operatie de apretura cu ajutorul careia, prin presare la cald, se da tesaturilor de bumbac, de in etc. un luciu mai mare. [< calandra].

TINCTURA vb. tr. 1. a da tente diverse stofelor, fibrelor etc. cu ajutorul unor coloranti; a vopsi. 2. (fig.) a da culoare. (dupa fr. teinturier)

BOB², (1, 3) boabe, s. n., (2) bobi, s. m. 1. Samanta unor plante (scoasa din pastaie, din cocean, din spic etc.); graunte. ◊ Loc. adv. Bob cu (sau de) bob = pe incetul, cu rabdare. Din bob in bob = amanuntit. 2. (La pl.) Boabe (1) din a caror asezare cei superstitiosi cred ca se poate ghici viitorul. ◊ Loc. adv. Bob numarat = intocmai, exact. ◊ Expr. A da in bobi = a face prevestiri cu ajutorul bobilor. 3. Obiect mic (rotund) izolat dintr-o masa de obiecte asemanatoare; cantitate mica dintr-un lichid; strop. Bob de nisip. Boabe de margaritar. – Din bob¹.

RASPLATA rasplati f 1) Bun material sau spiritual care se da sau se primeste pentru un serviciu, un ajutor etc.; recompensa. 2) Pedeapsa primita de cineva pentru faptele savarsite. ◊ Dupa fapta si rasplata orice fapta are urmari corespunzatoare. [G.-D. rasplatii] /v. a (se) rasplati

siba! interj. (reg.) termen folosit de muncitorii forestieri, prin care se da comanda ca butucul sa fie tarat cu ajutorul tapinelor; suba!

suba! interj. (reg.) termen folosit de muncitorii forestieri, prin care se da comanda ca butucul sa fie tarat cu ajutorul tapinelor; saba!.

BOB¹ (‹ sl.) s. n., s. m. 1. S. m. Planta erbacee anuala din familia leguminoaselor, cu tulpina inalta de 80-120 cm, fistuloasa, cu frunze penat-compuse, flori albe sau roze si fructe pastai mari, pieloase (Vicia faba); originara din Asia, este cultivata pentru nutret. 2. S. n. Fructul bobului (1) si mai ales saminta lui comestibila (scoasa din pastaie). ♦ P. analog. Fruct sau saminta a unor plante, mai ales a cerealelor; graunte. 3. S. m. pl. Boabe (2) cu care se ghiceste viitorul. ♦ Expr. A da in bobi = a face pretinse prevestiri cu ajutorul bobilor. 4. S. n. Obiect de forma unui bob (2), izolat dintr-o masa de obiecte asemanatoare; fir (de nisip), strop (de apa).

RESTITUTOR s.m. Cel care da inapoi, restituie un lucru. // s.n. Aparat cu ajutorul caruia se obtine restitutia unui obiect sau a unei portiuni din suprafata terestra pe baza de fotograme; fotorestitutor. [< lat. restitutor, cf. fr. restituteur].

parciui¹, parciuiesc, vb. IV (reg.) 1. (despre ierburi uscate, necosite) a da foc, a arde. 2. a arde usor ceva cu ajutorul flacarii; a parli.

SAGRINA vb. I. tr. A da unei piei tabacite aspectul unei alte piei cu ajutorul sagrinului. [< fr. chagriner].

AROMATIZA, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust placut unei substante cu ajutorul aromatelor¹. 2. A obtine (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbura aromatica. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare.

OPINCA, opinci, s. f. 1. Incaltaminte taraneasca facuta dintr-o bucata dreptunghiulara de piele sau de cauciuc, stransa pe laba piciorului cu ajutorul nojitelor. ◊ Expr. (Reg.) A pune cuiva (sau a-i da cu) opinca (in obraz) = a) a pacali pe cineva, a trage pe sfoara; b) a face pe cineva de rusine. C-un pantof si c-o opinca = luat prin surprindere, nepregatit. A umbla cu opinci de fier = a umbla mult. Pe unde si-a spart d****l opincile = departe. A calca (pe cineva) pe opinci = a jigni pe cineva, a ofensa. 2. Fig. (La sg.; cu sens colectiv) Taranime. ◊ Expr. De la vladica pana la opinca = din toate clasele sociale, toti. – Din bg. opinka, opinak.

MIJLOCAS, -A, mijlocasi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Iesit din uz) (Taran sau taranime) care poseda pamant si alte mijloace de productie cu ajutorul carora isi asigura existenta. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, fiinte sau unor parti ale lor) care, intr-un anumit ansamblu, ocupa locul din centru sau care sunt situate intre obiecte, fiinte de acelasi fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucatorii) care actioneaza intre inaintarea si apararea unei echipe. – Mijloc + suf. -as.

ajutor² ~oare n. Sustinere materiala sau morala; sprijin; reazem. A da ~. ◊ A da o mana de ~ a ajuta pe cineva. /<lat. adjutorium, adjutor, ~is

PATRONIMIC ~ce adj. si substantival 1): Nume ~ nume pe care il poarta (dupa tata) toti membrii unei familii. 2) (la unele popoare) Nume dat membrilor unei familii, format de la numele tatalui cu ajutorul unui sufix. /<fr. patronymique

extrudare s.f. Procedeu de prelucrare a metalelor si maselor plastice prin deformare cu ajutorul unei prese si al unei filiere cu un profil dat; extruziune (2). (< extruda)

harag (harac), s.n. (reg.) 1. bat rotund cu ajutorul caruia ciobanii masoara cantitatea de lapte pe care o da o oaie la mulsoare; tanc. 2. (inv.) unealta de tras linii spre a scrie drept, lineal.

EXTRUdaRE s.f. Procedeu de prelucrare la cald a metalelor si maselor plastice cu ajutorul unei prese si al unei filiere cu un profil dat; extruziune. [Dupa fr. extrudage].

TELEDINAMICA s.f. Nume dat de Nikola Tesla stiintei despre transmiterea prin pamant, cu ajutorul ultrasunetelor, a unor socuri puternice in scopul de a provoca actiuni distrugatoare la mare distanta. [< fr. teledynamique].

AROMATIZA, aromatizez, vb. I. Tranz. A da un miros sau un gust placut unei substante cu ajutorul aromatelor. – Fr. aromatiser (lat. lit. aromatizare).

calacanesc v. tr. (cp. cu ung. kalaka, ajutor voluntar). Tel. Maninc repede tot ce e in farfurie: da repede ai calacanit sarmalele! – In Ml. calcanesc. V. sturasc.

PATRONIMIC, patronimice, adj. (In sintagma) Nume patronimic (si substantivat, n.) = a) nume pe care il poarta (dupa tata) toti membrii unei familii; nume de familie; b) (la unele popoare) nume dat membrilor unei familii si format de la numele tatalui cu ajutorul unui sufix social. – Din fr. patronymique.

RADICANT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre tulpini) Care poate da radacini in diferite locuri. 2) (despre plante) Care se agata cu ajutorul unor radacini suplimentare. /<fr. radicant

SEMNALIZARE s.f. 1. Actiunea de a semnaliza si rezultatul ei; comunicare facuta prin semnale. ♦ Sistem de semnale folosit intr-un anumit loc, intr-o oarecare imprejurare. 2. Instalatie pentru a da semnale (pe un aerodrom, pe o cale ferata etc.), cu ajutorul careia se fac comunicari la distanta. 3. Legatura organismului cu mediul inconjurator facuta prin anumite semnale. [< semnaliza].

CANOTAJ s. n. Nume dat sporturilor nautice care se practica in ambarcatii puse in miscare cu ajutorul vaslelor. ◊ Canotaj academic = ramura a sporturilor nautice care se practica pe schifuri si pe giguri¹. – Din fr. canotage.

ajung, -juns, a -junge v. tr. (lat. adjungere, a uni, d. jugum, jug). Ating, vin pina la: ajung fructele cu mina, potera i-a ajuns pe hoti. Apuc, nemeresc [!]: rele timpuri am ajuns! A ajunge pe cineva din urma, a-l ajunge in mers, a veni pina la el. V. intr. Ating, vin pina la: ajung cu mina' n pod. Sosesc, vin pina la: am ajuns acasa. Sint destul: ajunge o maciuca la un car de oale (Prov.). Devin: am ajuns sa traduc bine. Parvin. Vin la cineva sa-l rog (Vechi). Valorez: asta nu ajunge o ceapa degerata (Vechi). A ajunge bine, a sosi fara accident, (fig.) a fi fericit, in situatiune buna. A ajunge la aman, la mare nevoie. A ajunge la cineva, la mina cuiva, a ajunge sa ceri ajutor de la el, sa traiesti din ceia ce-ti da el. A se ajunge v. refl. A se atinge: ramurile copacilor se ajung. Fig. A se intelege, a se invoi: nu ne-am ajuns din pret. A te ajunge cu leafa, a-ti fi suficienta (mai elegant a-ti ajunge leafa).

GHIOC², ghiocuri, s. n. Gen de melci cu cochilia mare, ovala, cu aspect de portelan, care traiesc in marile calde (Cypraea); p. restr. cochilia acestor melci, intrebuintata ca ornament sau pentru preziceri asupra viitorului cuiva. ◊ Expr. A da cu ghiocul sau a cata (cuiva) in ghioc = a ghici (cuiva) cu ajutorul ghiocului. – Lat. *cloca (=cochlea).

LUSTRUIRE, lustruiri, s. f. Actiunea de a (se) lustrui; lustruiala. ♦ Spec. Operatie de prelucrare fina, cu ajutorul unor abrazivi, a suprafetei unor corpuri metalice sau nemetalice, pentru a-i da un aspect lucios in vederea infrumusetarii, maririi rezistentei la coroziune si a imbunatatirii ei. – V. lustrui.

CONCURS ~uri n. 1) Lupta intre doua sau mai multe persoane (state, organizatii) care urmaresc acelasi avantaj sau acelasi rezultat; intrecere; concurenta; competitie. 2) Examen prin care mai multi candidati concureaza pentru un numar limitat de locuri sau pentru admiterea intr-o institutie de invatamant. 3) Reuniune constand in lupta pentru intaietate in una sau mai multe probe sportive; intrecere sportiva; competitie. 4) rar Sustinere materiala sau morala; ajutor; sprijin; reazem. ◊ ~ de imprejurari ansamblu de imprejurari care influenteaza la un moment dat o serie de lucruri; coincidenta de fapte. /<fr. concurs, lat. concursus

POSTORONCA, postoronci, s. f. (Reg.) 1. Funie, lant sau curea legate de crucea carutei si de hamuri, cu ajutorul carora calul trage vehiculul; funie sau lant care leaga leuca de caramb. 2. Epitet dat unui om de nimic, bun de spanzuratoare. – Din ucr. postoronok.

A LANSA ~ez tranz. 1) (idei, stiri, publicatii etc.) A face cunoscut (pentru prima oara) unui cerc larg de persoane; a pune in circulatie. 2) (barci, corabii, vapoare etc.) A da drumul sa pluteasca pentru prima data. 3) (rachete, torpile, sateliti etc.) A arunca (cu ajutorul unui dispozitiv special), trimitand spre o tinta. /<fr. lancer

podnog, podnogi, s.m. 1. (pop.) fiecare dintre cele doua pedale asezate in partea de jos a razboiului de tesut, cu ajutorul caruia se schimba itele; iapa, talpig, talpa, schimbator. 2. (reg.; in forma „pomnoaje”) nume dat uneia dintre curelele de la sa. 3. (reg.; in forma „podnoaje”) legatura de zdrente.

SCALA, scale, s. f. Placa gradata montata la aparatele de radio, pe care se pot urmari, cu ajutorul unui indicator, posturile sau lungimea de unda pe care functioneaza aparatul la un moment dat. – Din it. scala.

starui (staruiesc, staruit), vb. – 1. (Inv.) A se baza, a consista. – 2. A persevera, a continua. – 3. A permanentiza, a dura, a dainui in aceleasi conditii. – 4. (Inv.) A-si indrepta privirea, a avea in vedere. – 5. A insista, a persista, a se incapatina. – 6. A sprijini, a recomanda, a aprecia, a ocroti. Pare formatie culta, pornind de la stare, pentru a obtine cu ajutorul suf. nuantele pe care limbile romanice le indica prin intermediul pref. (Tiktin; Candrea), cf. dare si darui, tirg si tirgui etc. Apare pentru prima oara la Cantemir. In evolutia sa semantica ar fi putut sa se sprijine pe pol. staworac „a insista”, cf. ceh. starati „a insista” (Cihac, II, 363; Conev 98); dar aceasta coincidenta ar putea fi intimplatoare. Der. staruinta, s. f. (permanenta, persistenta; insistenta; perseverenta; favoare, protectie); staruitor, adj. (insistent).

IPOTEZA, ipoteze, s. f. Presupunere, enuntata pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legaturi intre) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esenta fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulata pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuitiei, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietatilor date intr-o demonstratie si cu ajutorul carora se obtin noi propozitii. – Din fr. hypothese.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zero.

SAGRIN ~uri n. 1) Desen care se imprima pe pieile tabacite pentru a le da un aspect atragator. 2) Piele pe care a fost imprimat un astfel de desen. 3) Instrument cu ajutorul caruia se imprima acest desen. /<fr. chagrin

TIPAR ~e n. 1) Totalitate a procedeelor folosite la imprimarea tipografica a unui text, a unei ilustratii etc. 2) Ansamblu de mijloace tehnice cu ajutorul carora se publica un text. Hartie de ~ . ◊ Bun de (sau pentru ) ~ gata pentru editare. A da la ~ a preda un manuscris spre tiparire. 3) Obiect determinat dupa care se reproduc obiectele identice; calapod; sablon; model. 4) Urma lasata pe o suprafata prin apasare. /<ngr. tipari[on], sl. tiparu

MODELA, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva dupa un anumit model (1); a da o anumita forma unui material plastic sau adus in stare plastica; a da materialului forma dorita; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetarii directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ (Fig.) A modifica dupa voie, a influenta. – Din fr. modeler, it. modellare.

FARda vb. I. tr., refl. a (se) vopsi, a (se) da cu fard. II. tr. a izola, in scop de protejare, marfurile din hambarele unei nave, cu ajutorul unui material de separare. (< fr. farder)

ADULMECA, adulmec, vb. I. Tranz. si intranz. (Despre animale) A simti sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezenta unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A cauta sa afle; a da de urma, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmeca vb. I] – Et. nec.

HELIOGRAF, heliografe, s. n. Nume dat mai multor aparate, servind la: a) reproducerea, prin copiere, a desenelor executate pe hartie de calc cu ajutorul unei hartii speciale impregnate cu o solutie sensibila la lumina, developarea facandu-se cu vapori de amoniac; b) transmiterea semnalelor luminoase prin dirijarea, cu ajutorul unei oglinzi, a reflectarii razelor solare; c) masurarea puterii calorice a Soarelui si inregistrarea perioadelor din zi cu timp insorit; d) fotografierea Soarelui. [Pr.: -li-o-] – Din fr. heliographe.

ATENTIE f. 1) Concentrare a constiintei intr-o anumita directie, asupra unui anumit lucru. ~ dispersata. ◊ A da (sau a acorda) ~ (unei probleme) a considera ca important. A fi in centrul ~ei a fi considerat ca important; a trezi un interes general. A nu da ~ a nu lua in seama. 2) Atitudine binevoitoare, amabila. ◊ A da cuiva ~ a fi amabil cu cineva. 3) Obiect primit sau oferit fara plata in semn de prietenie, ca ajutor etc.; dar; cadou. [G.-D. atentiei] /<fr. attention, lat. attentio, ~onis

A DERIVA deriv 1. intranz. 1) A fi de origine; a se trage dintr-un neam oarecare; a proveni. 2) (despre cuvinte) A fi format prin afixare. 3) (despre vase plutitoare sau avioane) A se abate de la directia data sub influenta vanturilor sau a curentilor; a devia. 2. tranz. 1) (cuvinte) A forma cu ajutorul afixelor. 2) mat. (functii) A determina prin calcul pentru a obtine derivata. 3) (ape curgatoare) A abate din albie, dand o directie noua. 4) (vehicule) A orienta de pe o cale de comunicatie pe alta. /<fr. deriver, lat. derivare

PRIMITIV, -A I. adj. 1. de la inceputul omenirii, stravechi. ◊ aflat pe cea dintai treapta a dezvoltarii societatii umane. 2. necultivat, necivilizat, salbatic. 3. nume dat pictorilor si sculptorilor care preceda epoca Renasterii. 4. primar, de baza. ♦ cuvant ~ = cuvant-baza de la care, cu ajutorul afixelor, sunt derivate alte cuvinte; culori e = cele sapte culori ale spectrului solar. II. s. f. 1. (mat.) ~a (a unei functii) = functie a carei derivata este egala cu functia initiala. 2. (inform.) operatie elementara indivizibila, neinterferabila cu alta operatie de aceleasi gen. (< fr. primitif, lat. primitivus)

HAIT², haituri, s. n. (Reg.) Iaz artificial creat prin colectarea, cu ajutorul unui baraj, a apelor de munte; barajul cu care se deschide sau se inchide acest iaz pentru a da drumul plutelor; p. ext. unda de apa care duce plutele. – Din ucr. hat'.

CONCURS, concursuri, s. n. 1. Intrecere (sportiva) care se termina intotdeauna cu un clasament si cu acordarea unor premii celor mai buni dintre participanti. 2. Examen pentru dobandirea, in ordinea clasificarii, a unui post, a unei catedre, a unei burse etc. sau pentru admiterea intr-o institutie de invatamant. 3. ajutor, sprijin, colaborare. ◊ Concurs de imprejurari = totalitatea imprejurarilor care se intalnesc intr-un anumit moment; conjunctura. ◊ Loc. vb. A da (cuiva) concursul = a ajuta (pe cineva). A-si da concursul (la ceva) = a contribui (la ceva), a colabora (la ceva). – Din fr. concours, lat. concursus.

ANAGLIF s.n. 1. Sculptura in relief sau in basorelief. 2. (Mat.) Desen al unui corp geometric executat in doua culori (rosu si albastru), privit cu ajutorul unor ochelari, care, la randul lor, avand si ei un vizor colorat in rosu si altul in albastru, dau imaginea unui corp in relief. ◊ (Fiz.) Procedeul anaglifelor = procedeu stereoscopic prin care se obtine imaginea in relief a unui obiect, folosindu-se ochelari cu sticle de culori diferite, complementare. [Var. anaglifa s.f. / < fr. anaglyphe, cf. gr. anaglyphos].

INTINZATOR, intinzatoare, s. n. 1. Nume dat mai multor dispozitive folosite pentru a intinde unele obiecte elastice sau flexibile. 2. Bat, lemn la razboiul de tesut, cu ajutorul caruia se rasuceste tesatura pe sulul dinainte; intorcator, incordator. Intinde + suf. -ator.

GLAS ~uri n. 1) Sunet sau ansamblu de sunete emise de om cu ajutorul coardelor vocale; facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; grai. ~ puternic. ~ ragusit. ◊ Intr-un ~ toti deodata. A da ~ a) a striga; b) a exprima (verbal sau in scris). A ridica ~ul a se rasti. A capata (sau a prinde) ~ a capata curaj. A-i pieri (sau a i se stinge) ~ul a) a nu mai putea sa vorbeasca; b) a nu mai avea ce raspunde; a se da batut. 2) mai ales la pl. Murmur produs de mai multe persoane ce vorbesc concomitent. 3) Sunet sau ansamblu de sunete scoase de pasari sau de animale. 4) fig. Zgomot produs de unele fenomene naturale. ~ul apelor. 5) fig. Sunet produs de un instrument muzical. ~ de vioara. /<sl. glasu

OISTE ~i f. 1) Bara in partea din fata a unei carute, de partile careia se inhama caii si care serveste pentru carmuire. ◊ A nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu ~ea in gard a spune sau a face ceva nepotrivit intr-o situatie data. 2) Dispozitiv cu ajutorul caruia o moara de vant e intoarsa cu aripile in bataia vantului. [Sil. o-is-] /<bulg. oiste

A RADE rad tranz. 1) (par, barba, mustati) A taia de la radacina, inlaturand complet (cu briciul sau cu masina de barbierit); a barbieri. 2) (persoane) A lipsi de par cu ajutorul briciului. ◊ ~ (pe cineva) fara sapun a critica foarte aspru. ~ o mama de bataie a bate zdravan. ~ o palma a da o palma (cu putere). 3) (animale sacrificate) A curata de elementele necomestibile (par, solzi, murdarie etc.). 4) (unele straturi subtiri) A desparti de unde este prins (cu o unealta taioasa). 5) (legume) A curata de coaja. 6) A da prin razatoare; a razui. 7) fig. A face sa nu mai existe; a sterge (de pe fata pamantului); a distruge; a prapadi; a nimici. 8) fig. (persoane, de obicei la jocul de carti) A face sa piarda toti banii. 9) rar (despre pasari in zbor, proiectile lansate etc.) A atinge usor la suprafata (apa, pamantul). /<lat. radere

PRIMITIV, -A adj. 1. De la inceputul omenirii, stravechi. ♦ Aflat pe cea dintai treapta a dezvoltarii societatii umane. 2. Necultivat, necivilizat, salbatic. 3. Nume dat pictorilor si sculptorilor care preceda epoca Renasterii. 4. Originar, primar; de baza. ◊ Cuvant primitiv = Cuvant-baza de la care, cu ajutorul afixelor, se deriva alte cuvinte; culori primitive = cele sapte culori ale spectrului solar. // s.f. (Mat.) Primitiva a unei functii = functie a carei derivata este egala cu functia initiala. [< fr. primitif, it. primitivo < lat. primitivus < primus – cel dintai].

CUADRATURA (CVADRATURA) (‹ germ., lat.) s. f. 1. (MAT.) Problema construirii unui patrat cu o arie data. ♦ Metoda de calcul a ariei unui domeniu marginit de o curba inchisa plana cu ajutorul unei integrale. ◊ Cuadratura cercului = problema construirii, cu rigla si compasul, a unui patrat cu arie egala cu a unui cerc dat. Cunoscuta din antic., imposibilitatea rezolvarii ei a fost demonstrata in sec. 19; fig. problema insolubila, irealizabila. 2. (FIZ.) Pozitie aparenta in care doi astri priviti de pe Pamint au o diferenta de longitudine de 90º. V. conjunctie.

VERTICAL, -A adj., s.f. (Linie) care este perpendicular(a) pe un plan orizontal in directia unui fir tinut intins cu ajutorul unei greutati atarnate la capat. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. // s.n. Cerc mare al sferei ceresti care trece prin zenit si nadir. [< fr. vertical, cf. lat. vertex – varf].

VERTICAL, -A I. adj., s. f. (linie) perpendicular(a) pe un plan orizontal in directia unui fir tinut intins cu ajutorul unei greutati atarnate la capat. ♦ a locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. II. s. n. semicerc mare al sferei ceresti, care trece prin zenit si nadir. (< fr. vertical, lat. verticalis)

SIMULA vb. tr. 1. a face sa para adevarat ceva inexistent, a da in mod intentionat o impresie falsa; a se preface (bolnav, nebun). 2. (inform.) a folosi un ordinator pentru studiu sau pentru reproducere imediata cu ajutorul unui model sau fenomen oarecare. (< fr. simuler, lat. simulare)

ADULMECA, adulmec, vb. I. 1. Tranz. si intranz. (Despre animale) A simti sau a se stradui sa simta, cu ajutorul mirosului, prezenta unui animal, a omului, a hranei etc. 2. Tranz. Fig. (Despre oameni) A cauta sa afle, a umbla dupa...; a urmari; a da de urma; a observa, a supraveghea. Avem oameni care adulmeca galbenii (NEGRUZZI). ♦ Refl. A se cerceta cu neincredere unul pe altul; a se masura, a se scruta. [Var.: (reg.) adurmeca vb. I]

MELITA, melite, s. f. Unealta de lemn cu ajutorul careia se zdrobesc tulpinile de canepa si de in pentru a se alege fuiorul. ◊ Fig. (Fam.) Gura (considerata ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melita = a trancani, a flecari. – Bg. melica.

COORDONATA ~e f. 1) mat. Fiecare dintre numerele care precizeaza pozitia unui punct fata de un sistem de referinta dat. 2): ~e geografice marimi care determina pozitia unui punct pe suprafata Pamantului (latitudinea, longitudinea si inaltimea in raport cu nivelul marii). 3): ~e astronomice numere cu ajutorul carora se determina pozitia unui astru. [Sil. co-or-] /<fr. coordonnee

FLAGEL s.n. 1. (Rar) Bici; manunchi de nuiele cu care era batut cineva. 2. (Fig.) Nenorocire mare, dezastru, calamitate, molima, boala. // s.m. 1. Prelungire protoplasmatica filamentoasa cu ajutorul careia anumite celule (protozoare, s***********i etc.) se misca intr-un mediu lichid. 2. Excrescenta care ia nastere din tulpina si se extinde la suprafata pamantului, dand frunze si radacini si inflorind abia in al doilea an. [< lat., fr. flagellum].

RINDEA, rindele, s. f. Unealta compusa dintr-unul sau mai multe cutite fixate cu ajutorul unor pene intr-un corp de lemn, cu care se executa, manual sau mecanizat, netezirea si fasonarea pieselor de lemn prin aschiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealta folosita la netezirea unor piese facute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) randea s. f.] – Din tc. rende.

INCERCA, incerc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla insusirile; a proba. ◊ Expr. Pe incercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-si masura fortele in lupta cu cineva. 2. A intreprinde un lucru ca exercitiu, de proba; a face tentative de... ♦ A-si da silinta sa..., a face sfortari, a cauta sa... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzatie; (despre sentimente, senzatii etc.) a se face simtit, a cuprinde pe cineva. – Lat. pop. in-circare.

GUST ~uri n. 1) Simt al organismului prin care percepe (cu ajutorul limbii si mucoasei bucale) proprietatile chimice ale substantei cu care vine in contact. 2) Senzatie produsa, in special de alimente, asupra mucoasei bucale si limbii. ~ sarat. ~ amar. ~ neplacut. ◊ A da de ~ (a prinde la ~) a incepe sa placa. 3) Facultate a omului de a intelege si a aprecia frumosul. ◊ Cu ~ cu simt estetic. De prost ~ a) lipsit de simt estetic; b) care produce o impresie neplacuta. 4) Preferinta deosebita pentru ceva; predilectie. ~ pentru carti vechi. ~ pentru calatorii. 5) Dorinta (nestavilita) de a avea sau de a face ceva; pofta; chef. ◊ A-i trece (sau a i se taia) cuiva ~ul pentru ceva a nu mai dori ceva. /<lat. gustus

TIPARI, tiparesc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei masini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Inv.), A lasa o urma; a intipari. 3. (Pop.) A apasa, a indesa, a framanta ceva cu mana sau cu un obiect pentru a da o anumita forma. – Din tipar.

IZOLA vb. I. 1. tr. A da, a pune deoparte, a separa de ceea ce inconjura. ♦ A impiedica trecerea unei forme de energie in alta sau a unor substante dintr-un mediu (sau dintr-un corp) in altul cu ajutorul unei materii izolante. 2. tr., refl. A (se) indeparta de viata sociala. [< fr. isoler, it. isolare].

CAMERA s.f. 1. Incapere intr-o cladire; odaie. ◊ Muzica de camera = compozitie muzicala facuta pentru un numar redus de instrumente. 2. Nume dat unor aparate sau dispozitive care se aseamana cu o incapere, cu o odaie. ◊ Camera obscura = a) incapere neluminata sau cu lumina de o anumita culoare, in care se lucreaza cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul caruia se obtine pe un ecran imaginea rasturnata a unui obiect; camera fotografica = a) aparat fotografic; b) camera obscura; camera de combustie = incapere a motorului cu ardere interna, in care se aprinde amestecul de gaze. ♦ Tub inchis de cauciuc care se umple cu aer sub presiune si care se asaza pe roata sub anvelopa; balon de cauciuc al unei mingi de sport, in care se introduce aer sub presiune. 3. Adunare parlamentara constituita; institutie parlamentara. [< it. camera].

BULETIN, buletine, s. n. 1. Act oficial care atesta identitatea unei persoane. ♦ Adeverinta eliberata de o autoritate pentru a atesta ceva. 2. (Cu determinari) Scurt comunicat, raport, anunt sau nota oficiala, cuprinzand informatii de actualitate si de interes public. 3. Nume dat unei publicatii periodice cuprinzand scurte dari de seama, studii si informatii de specialitate etc. ◊ Buletin (oficial) = publicatie periodica cu caracter oficial, de stat, cuprinzand legi, decrete, decizii etc. 4. Lista cu numele candidatilor la o alegere, cu ajutorul careia voteaza alegatorul. – Fr. bulletin (<it.).

A TIPARI ~esc tranz. 1) (texte, imagini etc.) A reproduce pe hartie cu ajutorul tiparului; a imprima. 2) (articole, carti, stiri, decizii etc.) A face sa apara pe calea tiparului; a publica; a edita. 3) (pamantul, zapada, iarba etc.) A calca lasand urme prin apasare. 4) (materiale, suprafete etc.) A bate usor pentru a da o anumita forma. /Din tipar

Flora, in mitologia romana, zeita florilor si a primaverii, identificata cu Chloris din mitologia greaca. Se credea ca le-ar fi dat oamenilor mierea de albine si semintele tuturor florilor, primite in dar de la sotul ei, Favonius. O legenda spunea ca prin atingerea unei flori cu seminte daruite de ea, Iuno l-ar fi zamislit pe Mars singura, fara ajutorul lui Iupiter. Serbarile celebrate in cinstea ei purtau numele de Floralia.

RELEU s.n. 1. (Tehn.) Aparat sau dispozitiv de comanda pentru anumite modificari (inchiderea sau deschiderea unui circuit etc.) ale unui sistem tehnic, actionat de variatia unor marimi caracteristice (temperatura, tensiune etc.) ale unui alt sistem tehnic. 2. Dispozitiv care retransmite (amplificand) semnalele receptionate. ♦ Comunicatie intre mai multe locuri, facuta cu ajutorul unor statii intermediare de receptie si de retransmisie. 3. (Rar) Cai, atelaj de schimb pentru anumite drumuri lungi, postati din loc in loc. ♦ Loc unde se tin caii de schimb si se face schimbarea acestora. ♦ Cainii de vanatoare carora li se da drumul pentru a-i inlocui pe cei obositi de goana. [Pl. -ee, -euri. / < fr. relais].

BULETIN, buletine, s. n. 1. (Urmat de determinari) Scurt comunicat, raport, anunt sau nota oficiala care contine informatii de actualitate si de interes public. ♦ Adeverinta eliberata de o autoritate pentru a atesta ceva. Buletin de analize medicale. ♦ Nume dat unei publicatii periodice cu scurte dari de seama, studii si informatii de specialitate etc. 2. (Adesea cu determinarea „de identitate”) Act oficial care atesta identitatea unei persoane. 3. (In sintagma) Buletin de vot = imprimat cuprinzand numele si prenumele candidatilor la o alegere, cu ajutorul caruia alegatorii isi exercita dreptul de vot. – Din fr. bulletin.

CONJUNCTIE s. f. 1. parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii sau cuvinte cu aceeasi functie sintactica. 2. (log.) conectiv („si”) caracterizat prin aceea ca expresia alcatuita cu ajutorul sau este adevarata numai daca toate propozitiile componente sunt adevarate si falsa, cand cel putin una dintre componente este falsa. 3. figura de stil care enunta o observatie din asocierea unor aspecte de viata contradictorii. 4. pozitie a doi astri care, la un moment dat, au aceeasi longitudine cereasca. (dupa fr. conjonction, lat. coniunctio)

OISTE, oisti, s. f. 1. Bara lunga de lemn fixata in crucea carului, a carutei, a trasurii etc., de care se inhama caii (sau se injuga boii). ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oistea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelatiei Carul-Mare, alcatuita din trei stele asezate in prelungirea careului care seamana cu un car. 2. Parte componenta a morii de vant, cu ajutorul careia aceasta se intoarce in bataia vantului. [Pr.: o-is-] – Din bg. oiste.

TELEGRAF, (1, 2) telegrafe, s. n., (3) telegrafi, s. m. 1. S. n. Telecomunicatie care transmite la distanta semnale (corespunzatoare literelor si cifrelor) cu ajutorul unor aparate electromagnetice; ansamblul instalatiilor necesare in acest scop. ♦ Aparat folosit pentru producerea, receptia si transformarea semnalelor telegrafice in scopul transmiterii telegramelor. 2. S. n. (Inv.) Aparat situat pe inaltimi sau in turnuri de semnalizare, pentru transmiterea la distanta a unor semnale optice. 3. S. m. Nume dat unor plante erbacee ornamentale cu flori albe, mirositoare si cu tulpina agatatoare ajungand pana la 5-6 metri (Boussingaultia baselloides), sau cu florile mici, roz-purpurii si cu tulpina fragila (Tradescantia v*******a). – Din fr. telegraphe.

ESENTA, esente, s. f. 1. Ceea ce exprima principalul si stabilul din obiecte si din fenomene, natura lor interna, ascunsa, latura lor care nu este data sau perceptibila nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecand de forma exterioara a lucrurilor, patrunzand in adancul lor cu ajutorul gandirii. ◊ Loc. adv. In esenta = in ceea ce este fundamental; in ultima analiza. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic si intrebuintat in farmacie, in parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales in alimentatie. ♦ Substanta concentrata care, diluata (cu apa), da un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcatuiesc o padure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia.

RATIONAL, -A, rationali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile si cerintele ratiunii; care poate fi conceput cu ajutorul ratiunii. ♦ (In filozofia rationalista) Izvorat sau dedus din ratiune, considerat ca independent de experienta si anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpanit, chibzuit, cu judecata, cu ratiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecata, cu masura, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; in sintagmele) Numar rational = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele intregi si fractionare, pozitive si negative, precum si numarul zero, si care pot fi exprimate printr-un raport intre doua numere intregi. Expresie rationala = expresie algebrica care nu contine extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; in sintagma) Mecanica rationala = mecanica teoretica. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis.

ZGARIA, zgarii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) face o rana superficiala pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascutit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urma superficiala cu ajutorul unui corp ascutit si dur; a racai. ◊ Expr. A zgaria pamantul = a ara superficial. A zgaria hartia = a scrie o literatura proasta. 2. Tranz. Fig. A produce o senzatie auditiva neplacuta. ♦ A impresiona in mod neplacut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgarie-branza s. m. si f. invar. = epitet dat unui om zgarcit, avar, carpanos; zgarie-nori s. m. invar. = cladire inalta cu foarte multe etaje. [Pr.: ri-a] – Lat. *scaberare (< scaber).

A LIPI ~esc tranz. 1) (obiecte sau parti ale unui obiect) A uni cu ajutorul unei substante cleioase; a impreuna cu ajutorul cleiului. 2) (scrisori, plicuri) A inchide, umezind marginea cleioasa si suprapunand-o peste cealalta. 3) (piese metalice) A uni prin topire sau prin presare in stare incandescenta; a suda. 4) (urmat de prepozitiile de, in, la) A apropia, alaturand strans. ~ fruntea de geam. ◊ ~ (cuiva) o palma a lovi cu palma pe cineva; a da (cuiva) o palma. 5) A face sa se lipeasca. 6) (pereti, crapaturi de pe pereti) A acoperi cu un strat de lut framantat cu apa (in scopuri protectoare); a murui. /<sl. lepiti

POANTA, poante, s. f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce da expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea de jos a labei piciorului, locul de articulare al degetelor; varf. ♦ Portiune a piciorului cuprinsa intre glezna si degete. ♦ Pozitie in baletul clasic, executata de obicei de femei, care consta in ridicarea si deplasarea pe varful degetelor si cu falangele bine intinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legati de glezna. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu varful alungit si intarit, pe care ii poarta balerinele legati de glezna. – Din fr. pointe.

SATELIT s.m. 1. Nume dat in antichitate mercenarului care isi insotea stapanul. ♦ (Fig.) Cel care urmeaza si executa orbeste ordinele cuiva; acolit. 2. Corp ceresc obscur care graviteaza in jurul unei planete, insotind-o in miscarea ei de revolutie. 3. Satelit artificial = corp metalic de forme diverse, prevazut cu aparataj stiintific, lansat de savanti in spatiul interplanetar cu ajutorul unei rachete si care se roteste in jurul Pamantului. 4. (Tehn.) Roata dintata care se roteste liber in jurul unui ax. 5. Localitate de importanta secundara in apropierea unui oras, dependenta de acesta. [< fr. satellite, cf. lat. satelles].

CONJUNCTIE s.f. 1. Parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii sau doua cuvinte cu aceeasi functie sintactica. ♦ (Log.) Conectiv caracterizat prin aceea ca expresia alcatuita cu ajutorul sau este adevarata numai daca toate propozitiile componente sunt adevarate si este falsa cand cel putin una dintre componente este falsa. ♦ Figura de stil care enunta o observatie rezultata din asocierea unor aspecte de viata contradictorii; sinichioza. 2. (Astr.) Pozitie in care se gasesc doi astri care au aceeasi longitudine cereasca la un moment dat. [Gen. -iei, var. conjunctiune s.f. / < lat. coniunctio, cf. fr. conjonction].

CAUS, cause, s. n. 1. Vas de lemn in forma de cupa sau de lingura mare, folosit pentru a lua apa, faina, graunte etc.; cauc; p. ext. nume dat unor unelte care au aceasta forma. ◊ Expr. A face mana caus = a da mainii forma unui recipient, apropiind degetele si adancind palma. ♦ Cantitatea de apa, faina, graunte etc. care intra intr-un caus (1). 2. Lingura mare de lemn cu care se toarna vinul din pritoaca in cada. 3. Lingura de forma speciala folosita la prepararea branzeturilor, cu care se scoate, se asaza si se amesteca coagulul. 4. Lingura de tabla sau de lemn cu ajutorul careia se scoate apa din barca. 5. Piesa din tabla folosita pentru legarea cablului de foraj de un ax sau a doua cabluri intre ele. 6. Cancioc. 7. (Mar.) Bazin mic intr-un port, pentru ambarcatiuni. – Lat. *cau (< cavus) + suf. -us.

Eumolpus, fiul lui Poseidon si al Chionei (v. si Chione 1.). Aruncat in mare de catre Chione, care voia sa-l piarda pentru ca tatal ei sa nu afle de existenta copilului, Eumolpus este salvat de la inec de catre Poseidon, care-l duce in Aethiopia si-l da in grija Benthesicymei ca sa-l creasca. Mai tirziu se casatoreste cu una dintre fiicele ei, dar este alungat din tara, deoarece incercase sa-si violeze o vara. Pleaca, impreuna cu fiul sau Ismarus, si se stabileste o vreme in Thracia, la curtea regelui Tegirius. De acolo se duce apoi la Eleusis, unde infiinteaza Misterele Eleusine. Devenit rege al Thraciei, Eumolpus vine in ajutorul eleusinilor in lupta acestora impotriva atenienilor. Cade in lupta, ucis de mina lui Erechtheus (v. si Erechtheus). La cererea lui Poseidon, Zeus ii razbuna moartea.

NADEJDE, nadejdi, s. f. Incredere sau convingere ca ceea ce faci ori doresti se va realiza; speranta, nadajduire; incredere in sprijinul, in ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine ca cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ Loc. adj. De nadejde = in care poti avea toata increderea. ◊ Loc. adv. De (sau cu) nadejde = asa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ Loc. vb. A trage nadejde = a spera, a nadajdui. ◊ Expr. In nadejdea... = in speranta..., bazandu-se pe... A se lasa in nadejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-si pune (sau a avea) nadejdea (in cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se increde (in...). Slaba nadejde = putin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce da incredere, certitudinea ca se va realiza dorinta cuiva. – Din sl. nadezda.

BROASCA, broaste, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fara coada, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sarit, cu gura larga si ochii bulbucati. ◊ Expr. Ochi de broasca = ochi bulbucati. ◊ Compus: broasca-testoasa = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul inchis intr-o carapace osoasa, dintre care unele traiesc pe uscat (Testudo graeca si hermanni), iar altele in apa (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = planta erbacee acvatica cu frunze lucioase, cufundate in apa, si cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Planta arborescenta exotica cu flori mari, galbene si cu frunze groase, cultivata ca planta de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o usa, la un sertar etc., pentru a le incuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

A ZBURA zbor 1. intranz. 1) (despre pasari si despre insecte) A se porni in zbor; a-si lua zborul. 2) (despre aparate de zbor) A se ridica in aer; a decola. 3) (despre pasari si despre insecte) A se misca in aer cu ajutorul aripilor; a se afla in zbor. 4) (despre aparate de zbor) A se deplasa pe calea aerului sau prin spatiul interplanetar. 5) (despre obiecte) A fi purtat de vant prin aer. 6) (despre proiectile) A se misca prin aer cu mare viteza. 7) (despre persoane) A calatori cu un aparat de zbor. 8) fig. A se misca foarte repede; a goni. ~ ca gandul. 9) (despre timp) A trece repede si pe neobservate. 10) (despre zvonuri, vesti etc.) A se raspandi cu repeziciune. 11) (despre ganduri, idei etc.) A se succeda cu repeziciune. 2. tranz. 1) fig. fam. (persoane) A da afara dintr-o functie sau dintr-un post ca fiind necorespunzator; a scoate; a concedia; a destitui. 2) (obiecte sau fiinte) A culca la pamant; a pravali; a dobori. ◊ ~ cuiva capul a decapita pe cineva. A(-si) ~ creierii a (se sin)ucide cu o arma de foc. /<lat. exvolare

A TRAGE trag 1. tranz. 1) A misca spre sine sau spre alt punct, apucand de un capat, de un maner sau de altceva. ~ dulapul. ◊ ~ pe sfoara a pacali; a insela. ~ la raspundere a cere ca cineva sa dea socoteala pentru faptele sale. ~ sapa a) a prasi; b) a munci din greu. 2) (persoane, animale de tractiune, masini etc.) A face sa se miste ducand dupa sine; a tari. Locomotiva trage vagoanele. ~ jugul a munci din greu. A(-si) ~ piciorul, ~ cu piciorul (pe la cineva sau pe undeva) a intra din cand in cand pe la cineva sau pe undeva. 3) (obiecte de imbracaminte sau de incaltaminte) A imbraca potrivind in graba pe corp. ~ pantalonii. 4) (linii, urme, brazde etc.) A imprima pe o suprafata plana. 2. intranz. 1) (despre drumeti, calatori etc.) A se opri pentru un timp; a face un popas. ~ la han. 2) (despre instalatii de ardere sau de ventilare) A asigura evacuarea normala a gazelor de ardere sau a aerului viciat. Soba trage bine. 3) A lansa un proiectil (cu ajutorul unei arme). ~ cu pusca. /<lat. trahere

MERIDIAN, -A I. adj. referitor la un meridian. ♦ cerc ~ = instrument cu ajutorul caruia se determina trecerea unui astru la meridian (II, 1) si care serveste la masurarea inaltimii astrului; distanta ~a = diferenta de longitudine dintre doua puncte situate pe meridiane diferite; linie ~a = meridiana locului. II. s. n. 1. fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului terestru. ♦ plan ~ = plan determinat de verticala locului si paralela axei de rotatie a Pamantului. 2. intersectia unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ♦ ~ ceresc = cercul mare din intersectia sferei ceresti cu planul care trece prin axa universului. 3. (in acupunctura) linie imaginara a suprafetei pielii care uneste diferite puncte corespunzand unui anumit organ. II. s. f. 1. intersectie a unei suprafete de revolutie cu un plan care trece prin axa suprafetei. ♦ (astr.) a locului = intersectia planului meridian cu planul orizontal intr-un loc dat; linie meridiana. 2. (arheol.) cadran solar care indica ora amiezii. 3. canapea cu spatar si brate inegale, care tine loc de sezlong. (< lat. meridianus, it. meridiano, fr. meridien)