Rezultate din textul definițiilor
IZGONI, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva sa plece; a da afara; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti.
TIPA2, tip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvarli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haina, un obiect de imbracaminte etc. 2. A scoate, a da afara. 3. A alunga, a goni. – Et. nec.
EXPECTORA, expectorez, vb. I. Tranz. A elimina prin tuse, a da afara pe gura mucozitatile, f****a care se formeaza pe caile respiratorii. – Din fr. expectorer, lat. expectorare.
PLIMBARE, plimbari, s. f. 1. Actiunea de a (se) plimba; mers in voie pentru a se recrea, a lua aer etc. ◊ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a se dispensa de serviciile cuiva, a se descotorosi de cineva; b) a nu sta la discutie (cu cineva), a da afara; a concedia. ♦ Calatorie (de agrement), drum; peregrinare, umblatura. 2. (Inv.; concr.) Loc de promenada. [Var.: (reg.) preumblare, primblare s. f.] – V. plimba.
EXCLUDE, exclud, vb. III. Tranz. A inlatura, a da afara, a elimina, a indeparta, a excepta. ♦ Refl. recipr. (Despre doua elemente) A se respinge ca fiind incompatibile, contrare. – Din lat. excludere.
DEBARCA, debarc, vb. I. 1. Intranz. si tranz. A (se) da jos, a cobori pe mal de pe o nava; p. ext. a cobori din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca tarmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumet) A descinde (intr-o localitate sau intr-un loc). 2. Tranz. A inlatura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de raspundere; a da afara, a concedia. – Din fr. debarquer.
RESPIRA, respir, vb. I. Intranz. 1. A introduce in plamani, prin inspiratie, aer si a da afara, prin expiratie, bioxidul de carbon si vaporii de apa rezultati din arderile care au loc in organism; a rasufla. 2. Fig. A raspandi, a revarsa, a degaja. – Din fr. respirer, lat., it. respirare.
CONCEDIA, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o functie, a indeparta din serviciu, a da afara. 2. (Rar) A ingadui cuiva sa se retraga; a pofti pe cineva sa iasa; a indeparta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congedier.
A ALUNGA alung tranz. 1) (fiinte) A forta sa plece (in alta parte); a da afara; a fugari; a goni; a izgoni. 2) (fiinte) A face sa paraseasca un loc, urmarind. 3) fig. (ganduri, stari sufletesti etc.) A da la o parte; a inlatura. /<lat. allongare
A ARATA arat 1. tranz. 1) (fiinte, obiecte etc.) A expune intentionat vederii; a lasa sa se vada. 2) (lucruri, valori etc.) A face sa fie vazut printr-un gest, semn etc.; a indica. ~ greselile de punctuatie. ~ cararea. Termometrul arata zero grade. ◊ ~ cu degetul pe cineva a) a desconsidera; b) a vorbi de rau in mod direct despre cineva. ~ usa cuiva a da afara dintr-un local pe cineva. 3) fam. A pune in fata; a prezenta; a infatisa. ~ legitimatia. ~ un bolnav medicului. 4) A face sa inteleaga; a explica; a lamuri. ~ cum se rezolva problema. 5) A adeveri prin rationamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a proba. El vrea sa arate ce stie. A-si ~ curajul. ◊ Ti-oi arata eu! te-oi invata eu minte! 6) A face sa se arate. 2. intranz. A avea o anumita infatisare. ~ bine. ~ cam bolnav. /<lat. arrectare
A EXCEPTA ~ez tranz. A lasa la o parte; a da afara; a lipsi de atentie; a inlatura. /<fr. excepter, lat. exceptare
A FUGARI ~esc tranz. (fiinte) 1) A face sa fuga, alergand din urma; a pune pe fuga urmarind; a goni. 2) (fiinte) A forta sa plece (in alta parte); a da afara; a alunga; a goni; a izgoni. /fuga + suf. ~ari
A GONI ~esc 1. tranz. 1) (fiinte) A face sa fuga, alergand din urma; a fugari. 2) (animale sau pasari de vanatoare) A alunga indreptand spre locul de panda al vanatorilor. 3) (fiinte) A forta sa plece (in alta parte); a da afara; a izgoni; a alunga. 2. intranz. A se misca foarte repede. /<sl. goniti
A IZGONI ~esc tranz. (fiinte) A forta sa plece (in alta parte); a da afara; a alunga; a goni; a fugari. /<sl. izgoniti
A INDEPARTA ~ez tranz. 1) A face sa se indeparteze. 2) (obiecte) A muta mai departe (unul de altul). 3) pop. (persoane) A scoate drept pedeapsa (dintr-o functie); a da afara; a destitui; a elibera; a concedia. L-au ~at de la conducere. 4) fig. A tine la distanta; a distanta. /in + a departa
A MATRASI ~esc tranz. fam. 1) (persoane nedorite) A indeparta in mod fortat si obraznic; a da afara; a sili sa plece; a alunga; a goni; a izgoni; a fugari. 2) A face sa se matraseasca. 3) (oameni, animale, plante, asezari etc.) A face sa nu mai existe; a sterge de pe fata pamantului; a nimici; a prapadi; a distruge. /cf. sb. potrositi
A RASUFLA rasuflu 1. intranz. 1) A trage aer in plamani si a-l elimina in afara; a respira. ~ greu. 2) A se odihni putin dupa un efort; a-si reveni dupa o stare de incordare. 3) (despre recipiente) A lasa sa iasa cate putin continutul (printr-un orificiu neobservat). 2. tranz. 1) (informatii, date secrete etc.) A face sa devina cunoscut; a da in vileag. 2) (aer, aburi, gaze etc.) A trage inauntru si a da afara. /ras- + a sufla
VANT ~uri n. 1) Miscare naturala a maselor de aer, provocata de diferenta de temperatura si presiune atmosferica dintre doua regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazazi. ◊ A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. Vorba-n ~ vorba fara rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul in buzunare (sau prin punga) a nu avea nici o para chioara; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii in ~ a cheltui bani fara rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se imprastia; a se pierde; a disparea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situatii, fara a tine seama de principii. A se da in ~ dupa cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-si face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificiala (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a imbranci, a da afara pe cineva; c) a accelera o actiune. A-si lua ~ a o porni cu viteza. 2) Invelis gazos care inconjoara Pamantul; atmosfera; aer. ◊ In ~ a) in gol; b) in zadar, fara nici un rost; c) in sus. /<lat. ventus
ELIDA vb. I. tr. A suprima vocala finala a unui cuvant cand cuvantul urmator incepe cu o vocala; a face o eliziune. [P.i. 3,6 -deaza, part. -dat. / < fr. elider, it., lat. elidere – a da afara].
ELIMINA vb. I. tr. A scoate, a indeparta, a inlatura; (spec.) a da afara din scoala. [P.i. elimin, 3,6 -na. / < fr. eliminer, it., lat. eliminare].
LICENTIA vb. I. tr. A concedia, a da afara din serviciu pe cineva. [Pron. -ti-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. licencier, it. licenziare].
debarca (-c, -at), vb. – 1. A se da jos de pe o nava, a cobori pe uscat. – 2. A ajunge. – 3. A inlatura, a da afara. Fr. debarquer. – Der. debarcader, s. n., din fr. debarcadere.
DENISA vb. tr. 1. a scoate (dintr-o nisa, din casa), a evacua, a da afara. 2. (fig.) a descoperi, a dibui. (< fr. denicher)
ELIMINA vb. tr. a scoate, a indeparta, a inlatura; (spec.) a da afara din scoala. (< fr. eliminer, lat. eliminare)
EVACUA vb. tr. 1. a goli, a elibera (un imobil, o localitate etc.). ◊ a da afara pe cineva (dintr-o locuinta). 2. a elimina (dintr-un loc inchis) gaze, reziduuri, f****e etc. (< fr. evacuer, lat. evacuare)
EXCLUDE vb. I. tr. a da afara, a elimina, a nu admite. II. refl. (despre doua elemente) a se respinge ca fiind incompatibile, contrare. (< lat. excluder)
SUPRIMA vb. tr. 1. a interzice; a nimici; a inlatura. ◊ a face sa dispara. ◊ (fam.) a ucide; a extermina. 2. a da afara pe cineva dintr-o slujba; a comprima, a desfiinta (un post). 3. a renunta (la ceva); a elimina. (< fr. supprimer, lat. supprimere)
VOMITA vb. tr. a da afara pe gura mancarea ajunsa in stomac si nedigerata bine; a voma. (< lat., it. vomitare)
mazil (mazili), s. m. – 1. (Inv.) Destituit, dat afara din functie sau serviciu. Se spunea despre principii destituiti de sultan, ca si despre demnitarii concediati; acestia din urma formau o clasa aparte, de boieri supusu unui regim special de dari. – 2. Boier. – Var. (Mold.) mazil. Tc. mazul, din arab. ma‘zul (Seineanu, II, 253; Roesler 598; Lokotsch 1450). Sec. XVII. – Der. mazilesc, adj. (nobil); mazili, vb. (a destitui, a da afara; a expulza); mazilie, s. f. (destituire, exil); mazilime, s. f. (reuniune de mazili). Rus. de S. mazil „proprietar”, pe care Vasmer, II, 88 il considera de origine mai putin clara, provine din rom.
RESPIRA, respir, vb. I. Intranz. 1. A introduce in plamani prin inspiratie aer si a da afara prin expiratie acidul carbonic si vaporii de apa rezultati din arderile care au loc in organism; a rasufla. ♦ Tranz. A inhala aer in plamani; a inspira. 2. Fig. A raspandi, a revarsa, a degaja. De pretutindeni in opera sa respira aerul de tara (CALINESCU). – Fr. respirer (lat. lit. respirare).
AFARA adv. Dincolo de limitele unui spatiu inchis sau apropiat; in exterior. ◊ Loc. conj. Afara numai daca nu... = numai cu conditia ca..., afara de cazul cand... ◊ Loc. prep. (In) afara de... = fara a mai socoti si... ◊ Expr. a da afara = a scoate (cu forta) de undeva; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. Afara din cale sau din cale-afara = peste masura, neobisnuit de... ♦ (Cu valoare de interjectie) Iesi! pleaca! du-te! – Lat. ad foras.
VOMAT, -A, vomati, -te, adj. dat afara pe gura, debordat. – V. voma.
VOMITA, vomit, vb. I. Tranz. a da afara prin esofag si pe gura mancarea ajunsa in stomac (si in intestinul subtire); a varsa, a voma, a bori. – Din it. vomitare.
PUFNI, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre fiinte) A expira pe nari cu zgomot, scurt si sacadat (din cauza oboselii, a maniei, a nemultumirii). ◊ Expr. A pufni in (sau de) ras sau (tranz.) a-l pufni pe cineva rasul = a izbucni intr-un ras brusc si zgomotos. 2. (Despre masini) a da afara cu zgomot, scurt si sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a iesi cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni.
EXCLUDERE, excluderi, s. f. Actiunea de a exclude si rezultatul ei; dare afara, inlaturare, excluziune (1). – V. exclude.
EXCLUS, -A, exclusi, -se, adj., adv. 1. Adj. (Despre persoane) indepartat, eliminat, dat afara, scos dintr-o organizatie, dintr-o institutie. 2. Adv. Imposibil, inadmisibil, de neadmis. – V. exclude.
A BORI ~asc 1. tranz. pop. (alimentele) a da afara pe gura; a vomita; a varsa; a deborda. 2. intranz. a da afara pe gura alimentele din stomac. /Orig. nec.
A CONCEDIA ~ez tranz. a da afara dintr-o functie, dintr-un post ca fiind necorespunzator; a elibera; a scoate; a destitui. [Sil. -di-a] /<fr. congedier
A DEBARCA debarc 1. intranz. 1) A parasi o nava; a cobori pe mal de pe o nava. 2) A iesi din tren sau din alt vehicul. 3) glum. A se aseza cu traiul pentru mai mult timp. 2. tranz. 1) A face sa iasa de pe o nava. 2) fam. (persoane) a da afara dintr-un post de conducere; a scoate; a elibera; a concedia; a destitui. /<fr. debarquer
A DEBORDA ~ez 1. intranz. (despre ape curgatoare) A iesi din albie; a trece peste maluri; a se revarsa; a irupe. 2. tranz. (alimente) a da afara din stomac pe gura; a vomita; a varsa. /<fr. deborder
A DESTITUI destitui tranz. a da afara dintr-o functie sau dintr-un post ca fiind necorespunzator; a elibera; a concedia; a scoate. ~ din postul de director. [Sil. -tu-i] /<fr. destituer, lat. destituere
A ELIBERA ~ez tranz. 1) A face liber. 2) (persoane) a da afara (dintr-o functie sau dintr-un post) ca fiind necorespunzator; a destitui; a scoate; a concedia. 3) (adeverinte, acte oficiale) A pune la dispozitie ca urmare a unei solicitari. ~ unei persoane un act. 4) (marfa) A preda in urma achitarii unei facturi. 5) (incaperi, terenuri) A lasa liber. ~ camera. 6) (detinuti) A pune la libertate. 7) (persoane) A face sa fie liber; a dispersa. ~ de serviciul militar. 8) A scoate dintr-o stare de incordare; a lasa sa fie liber; a slabi. ~ un mecanism /<lat. eliberare
A ELIMINA elimin tranz. 1) (substante, materii, alternative etc.) A indeparta printr-o selectie. 2) a da afara; a nu admite; a exclude. ~ un elev din scoala. 3) A face sa nu mai existe; a suprima; a lichida. ~ dificultatile. ~ o necunoscuta. /<fr. eliminer, lat. eliminare
A EPURA ~ez tranz. 1) (amestecuri, solutii, substante) A face pur prin eliminarea corpurilor straine. 2) (personalul unei intreprinderi) A reduce, dand afara. 3) (moravuri, limba, biblioteci etc.) A curata de lucruri inutile sau daunatoare. /<fr. epurer
A EXCLUDE exclud tranz. a da afara; a nu admite; a elimina. /<lat. excludere
A EXPULZA ~ez tranz. 1) (straini) A obliga sa paraseasca tara; a izgoni dintr-un stat. 2) a da afara; a forta sa iasa. /<fr. expulser, lat. expulsare
A LICENTIA ~ez tranz. rar (persoane) a da afara dintr-o functie, dintr-un post ca fiind necorespunzator; a concedia; a elibera; a destitui. /<fr. licencier
A MAZILI ~esc tranz. 1) A face mazil; a scoate din domnie; a detrona. 2) fam. (persoane) a da afara dintr-o functie, dintr-un post; a destitui; a elibera; a concedia; a scoate. /Din mazil
A MATURA matur tranz. 1) (case, strazi, drumuri etc.) A face sa fie curat (strangand gunoiul cu matura). 2) fig. (persoane) a da afara dintr-un loc; a izgoni; a alunga; a goni; a fugari. 3) (obiecte) A inlatura complet de pe o suprafata. /Din matura
A TRANTORI ~esc rar 1. intranz. A fi trantor. 2. tranz. (trantorii unui stup) a da afara din stup, nimicind. /Din trantor
A VARSA vars tranz. 1) (lichide, materiale pulverulente) A face sa curga prin rasturnarea unui recipient; a turna. ~ un pahar cu apa. ◊ ~ lacrimi a plange. 2) (alimente) a da afara din stomac pe gura; a vomita; a deborda. 3) (sume de bani) A depune pe un cont oarecare. 4) (surse de lumina, caldura etc.) A raspandi in toate directiile; a imprastia; a risipi; a dispersa. 5) inv. A repartiza un militar la o unitate sau a-l transfera dintr-o unitate in alta. /<lat. versare
A VOMITA vomit tranz. (alimente) a da afara din stomac pe gura. /<lat. vomitare
A ZBURA zbor 1. intranz. 1) (despre pasari si despre insecte) A se porni in zbor; a-si lua zborul. 2) (despre aparate de zbor) A se ridica in aer; a decola. 3) (despre pasari si despre insecte) A se misca in aer cu ajutorul aripilor; a se afla in zbor. 4) (despre aparate de zbor) A se deplasa pe calea aerului sau prin spatiul interplanetar. 5) (despre obiecte) A fi purtat de vant prin aer. 6) (despre proiectile) A se misca prin aer cu mare viteza. 7) (despre persoane) A calatori cu un aparat de zbor. 8) fig. A se misca foarte repede; a goni. ~ ca gandul. 9) (despre timp) A trece repede si pe neobservate. 10) (despre zvonuri, vesti etc.) A se raspandi cu repeziciune. 11) (despre ganduri, idei etc.) A se succeda cu repeziciune. 2. tranz. 1) fig. fam. (persoane) a da afara dintr-o functie sau dintr-un post ca fiind necorespunzator; a scoate; a concedia; a destitui. 2) (obiecte sau fiinte) A culca la pamant; a pravali; a dobori. ◊ ~ cuiva capul a decapita pe cineva. A(-si) ~ creierii a (se sin)ucide cu o arma de foc. /<lat. exvolare
CONCEDIERE s.f. Actiunea de a concedia si rezultatul ei; dare afara, indepartare. [<concedia].
DESTITUIRE s.f. Actiunea de a destitui si rezultatul ei; destitutiune, dare afara. [< destitui].
EXCLUDE vb. III. tr. a da afara, a inlatura; a elimina, a nu admite. ♦ (Refl.; despre doua elemente) A se respinge ca fiind incompatibile, nepotrivite, contrare. [Pron. ecs-clu-, p.i. exclud, var. esclude vb. III. / < lat. excludere].
EXCLUDERE s.f. Actiunea de a (se) exclude si rezultatul ei; dare afara, inlaturare. [Var. escludere s.f. / < exclude].
EXCLUS, -A adj. 1. Inlaturat, eliminat, dat afara. 2. Care nu poate exista, inadmisibil. // adv. De neadmis, inadmisibil. [Var. esclus, -a adj. / < exclude].
VOMITA vb. I. tr. a da afara pe gura mancarea ajunsa in stomac si nedigerata bine; a varsa, a voma. [Cf. lat., it. vomitare].
EJECTA vb. I. tr. a da afara, a evacua (un fluid, un obiect etc.). [< fr. ejecter].
EVACUA vb. I. tr. 1. A goli, a lasa liber, a parasi (un imobil, o localitate etc.). ♦ A da afara pe cineva dintr-o localitate, dintr-un loc, dintr-o locuinta etc. 2. A elimina, a indeparta (dintr-un loc inchis) gaze, reziduuri, f****e etc. [Pron. -cu-a, p.i. -uez, 3,6 -ueaza, ger. -uand. / < fr. evacuer, it., lat. evacuare].
EXPECTORA vb. I. tr. a da afara, a elimina mucozitatile provenite din caile respiratorii. [< fr. expectorer, cf. lat.t. expectorare < ex – afara, pectus – piept].
EXPIRA vb. I. 1. tr. a da afara din plamani aerul inspirat. 2. intr. (Despre un termen, un contract, o conventie etc.) A se implini, a inceta de a fi in vigoare. 3. intr. (Fig.) A muri. [P.i. expir. / cf. fr. expirer, lat. expirare].
SUPRIMA vb. I. tr. 1. A interzice; a nimici; a inlatura. ♦ A face sa dispara. ♦ (Fam.) A omori, a ucide; a extermina. 2. a da afara pe cineva dintr-o slujba; a comprima, a desfiinta (un post). 3. A renunta (la ceva); a elimina. [P.i. suprim. / < fr. supprimer, cf. lat. supprimere].
EXCLUS, -A I. adj. inlaturat, eliminat, dat afara. II. adv. inadmisibil. (< exclude)
AFARA adv. Dincolo de limitele unui spatiu inchis; in exterior. ◊ Afara de aceasta = pe langa aceasta, in plus. ◊ Din cale-afara sau afara din cale = peste masura, neobisnuit, foarte. ◊ Loc. conj. (Pleonastic) Afara numai daca nu... = numai cu conditia ca..., afara de cazul cand... ◊ Loc. prep. Afara de... = cu exceptia..., fara a mai socoti si... ◊ Expr. a da afara = a scoate cu forta; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. (Reg.) A-si iesi afara din rabus = a-si pierde cumpatul, a-si iesi din fire. ♦ (Cu valoare de interjectie) Iesi! pleaca! du-te! – Lat. ad-foras.
AZVARLI, azvarl, vb. IV. I. Tranz. 1. A arunca ceva (departe) printr-o miscare repede si violenta. 2. a da afara din sine, a proiecta in afara. Gura de balaur... azvarle apa-n sus (COSBUC). II. Intranz. A arunca cu ceva asupra cuiva. Cine azvarle cu bulgari? (ALECSANDRI). ♦ (Despre animale de ham) A izbi cu picioarele, a fi naravas. III. Refl. A se repezi, a se avanta, a se precipita; a ajunge intr-un loc printr-o saritura. [Prez. ind. pers. 3 sg. si pl. azvarla] – Comp. sb. vrljiti, bg. hvarljan.
AFARA adv. Dincolo de limitele unui spatiu inchis sau apropiat; in exterior. ◊ Loc. conj. Afara numai daca nu... = numai cu conditia ca..., afara de cazul cand... ◊ Loc. prep. (In) afara de... = fara a mai socoti si... Afara de... = cu exceptia a...; fara a mai socoti si... ◊ Expr. a da afara = a scoate (cu forta) de undeva; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. Afara din cale sau din cale-afara = peste masura, neobisnuit de... ♦ (Cu valoare de interjectie) Iesi! pleaca! du-te! – Lat. ad foras.
alai n., pl. uri (turc. alai). Pompa, cortegiu. Procesiune. Iron. L-a dat afara cu alai, l-a dat afara cu galagie. V. escorta.
ascult, a -a v. tr. (lat. auscultare, pop. ascultare, it. ascoltare, pv. ascoutar, vfr. ascouter, nfr. ecouter, vsp. ascuchar, pg. escutar). Is atent, aud: ascult ce spui. Trag cu urechea, pindesc ca sa surprind vorba: a asculta la usa. Ajut cind cere: a asculta un nenorocit. Iau in sama: nu-l asculta ce spune. Examinez: a asculta un elev. Ma supun: asculta de lege, de mine, de sfaturile mele. Ia asculta, ia asculta-ma, vorba energica adresata cuiva, amenintare: Ia asculta: nu te obraznici, ca te dau afara!
Hades (sau Pluto), zeul imparatiei subpamintene, fiul lui Cronus si al Rheei. Ca si ceilalti frati ai sai, cind s-a nascut, Hades a fost inghitit de tatal sau, apoi dat afara (v. si Cronus). Mai tirziu a participat la lupta dusa de olimpieni impotriva titanilor. Cind s-a facut impartirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon – Marea, iar lui Hades – Lumea subpaminteana. Hades salasluia in imparatia umbrelor, pe care o cirmuia alaturi de sotia sa, Persephone (in legatura cu rapirea Persephonei v. si Demeter). El nu ingaduia nimanui, o data ajuns acolo, sa mai vada lumina zilei. Cind Heracles a trecut hotarele Infernului s-a lovit de impotrivirea lui Hades, pe care l-a ranit cu o sageata, silindu-l sa se refugieze in Olympus. Numele lui Hades era evitat de cei vechi, care se fereau sa-l pronunte, socotundu-l aducator de nenorociri. De cele mai adeseori el era invocat sub numele de Pluto („Zeul cel bogat”), aluzie la bogatiile nemasurate care se ascundeau in maruntaiele pamintului.
PASAPORT, pasapoarte, s. n. Document oficial care da cetatenilor unui stat dreptul de a se deplasa in alta tara, servindu-le acolo ca act de identitate; pas2, pasus. ◊ Expr. (Fam.) A da (cuiva) pasaportul = a alunga, a expedia (pe cineva); p. ext. a da (pe cineva) afara din serviciu. ♦ Dosar care cuprinde toate actele necesare editarii unei carti; dosar de carte. [Var.: (inv.) pasport, pasport s. n.] – Din it. paseporto, fr. passeport, rus. pasport.
EXPULZA, expulzez, vb. I. Tranz. A obliga sa paraseasca tara, a trimite peste granita un strain care a executat o pedeapsa sau a carui prezenta pe teritoriul statului nu mai este dorita. ♦ A da, a impinge afara, a sili sa iasa. – Din fr. expulser, lat. expulsare.
STRAda, strazi, s. f. 1. Drum (pavat sau asfaltat) in interiorul unei localitati, de-a lungul caruia se insira, de o parte si de alta, trotuarele si casele. ◊ Expr. Omul de pe strada = un anonim, o persoana oarecare (reprezentand opinia publica). A arunca (pe cineva) in strada = a da (pe cineva) afara din casa; p. ext. a lua (cuiva) tot ce are, a saraci. 2. Locuitorii unei strazi (1). [Pl. si: (inv.) strade] – Din ngr. strata, it. strada.
EXPULZA vb. I. tr. 1. A scoate, a da, a impinge afara. 2. A izgoni pe cineva din tara. [< fr. expulser, cf. lat. expulsare].
EXPULZA vb. tr. 1. a dispune, printr-un act al puterii de stat, ca cineva sa paraseasca teritoriul tarii in care se afla. 2. a scoate, a da, a impinge afara. (< fr. expulser, lat. expulsare)
bata f., pl. ete (din beata, d. lat. vitta, panglica; cat. sp. pg. beta). Betelie, banta, bentita. Pl. Cingatoare de rochie ori de pantaloni, o fasie foarte lunga, uneori ornata cu fluturi si cu margele. A da pe bete afara, a alunga cu ocari ori cu forta. V. briu, curea.
ELIMINA, elimin, vb. I. Tranz. A indeparta, a inlatura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afara din scoala. ♦ A indeparta din plamani aerul (in procesul respiratiei); a expira (1). – Din fr. eliminer, lat. eliminare.
SCUIPA, scuip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gura saliva, f****a etc. cu o miscare specifica a buzelor si a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau in urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), in semn de batjocorire, de injosire, de dispret; fig. a-si manifesta dispretul fata de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvarli ceva afara din gura, p. ext. din gatlej sau din plamani; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-si scuipa plamanii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoza care tusesc si expectoreaza des; b) se spune pentru a arata ca cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fara rezultatele scontate). A scuipa sange = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de saliva) un corp strain aflat sau introdus in gura. 3. Intranz. si tranz. Fig. A arunca ceva cu forta. – Lat. *scupire.
OdaIAS, odaiasi, s. m. 1. (Iesit din uz) Om de serviciu la tribunal, prefectura etc.; camerist. 2. (Inv. si reg.) Om care locuieste afara din sat, intr-o odaie (2). [Pr.: -da-ias] – Odaie + suf. -as.
INFANTE, -A s. m. f. titlul dat copiilor regilor Spaniei si Portugaliei, in afara de primul nascut. (< sp. infante)
INFANTE, -A, infanti, -te, s. m. si f. Titlu dat copiilor regelui Spaniei (si al Portugaliei), in afara de primul nascut; persoana care poarta acest titlu. – Din sp. infante. Cf. it. infante.
SUBINTITULA, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri si un titlu secundar (in afara de cel principal). – Sub1- + intitula.
INFANTE, -A s.m. si f. Titlu dat copiilor regilor Spaniei (si ai Portugaliei) in afara de primul nascut. [< sp. infante].
ITII interj. (Rar; in expr.) A face itii, se zice despre cel care, intr-un joc de copii, scoate putin capul pe afara din locul unde s-a ascuns, pentru a da un semnal conventional. [Var.: itiiu interj.] – Onomatopee.
ACELA2, ACEEA, aceia, acelea, pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva (mai) departat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ♢ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; insemnat; extraordinar. ♢ (Cu forma feminina si sens neutru) Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din aceasta cauza. Dupa aceea = apoi. Drept aceea = prin urmare; deci. (In) afara de (sau pe langa) aceea = in plus. [Gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora. – Var.: (inv.) acel, acea pron. dem.] – Lat. ecce-illu, ecce-illa.
arunc, a -a v. tr. (lat. eruncare, a plivi. V. runc. Cp. cu jumulesc). Azvirl, trimet cu forta pin [!] aer: a arunca o peatra [!] peste gard. dau la o parte, lepad: a arunca gunoiu afara. Fig. Resping: a-l arunca pe dusman peste riu. A-ti arunca ochii, a-ti indrepta privirea spre. A arunca vina pe cineva, a-l invinovati. V. refl. Ma raped: a te arunca la asalt. Ma vars: Prutu se arunca in Dunare (Barb. dupa fr. se jeter). Seman, am asemanare: copilu se arunca spre tata-su, in partea lui tata-su. V. intr. Copiii arunca cu petre [!] in nuc.
ROYAL DUTCH-SHELL CO roiəl datʃ ʃel], concern petrolier anglo-olandez, creat in 1907. In afara de Anglia si Olanda, sfera lui de activitate se intinde in Venezuela, Mexic, Germania etc. In trecut a detinut concesiuni si actiuni in Romania, mai ales prin Astra Romana. In 1964 a detinut cele mai importante active in dollari, ocupand locul patru printre monopolurile industriale ale lumii in ceea ce priveste cifra de afaceri.
AMANDEA interj. (Reg.) da navala! fuga! zbugheste-o! Iar eu, amandea pe usa afara plangand (CREANGA). – Tc. amade „gata, pregatit”.
ACESTA2, ACEASTA, acestia, acestea, pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva (mai) apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ (Cu forma feminina si sens neutru) Loc. adv. Dupa aceasta = apoi. (In) afara de (sau pe langa) aceasta = in plus. Cu toate acestea = totusi. [Gen.-dat. sg. acestuia, acesteia, gen.-dat. pl. acestora] – Lat. ecce-*istu, ecce-*ista.
BOMBA vb. I. tr., refl. A da (unui obiect) sau a capata forma convexa. ♦ (Fig.) A umfla, a scoate in afara (pieptul). [< fr. bomber].
BOMBA, bombez, vb. I. Tranz. si refl. A da sau a lua o forma arcuita, convexa. ♦ Tranz. Fig. A scoate pieptul in afara. – Fr. bomber.
ZVARLI, zvarl, vb. IV. (In concurenta cu azvarli) I. Tranz. 1. A arunca ceva (printr-o miscare brusca). ♦ A da la o parte, a lepada un lucru (ne folositor sau vatamator). ♦ A proiecta in afara (ca urmare a unei impulsii launtrice). Vulcanul zvarle lava. 2. A risipi, a imprastia. ♦ Fig. A cheltui bani fara socoteala. II. Intranz. 1. A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l alunga etc.). 2. (Despre animale) A izbi cu picioarele, a fi naravas; a lovi. III. Refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avant. ♦ A se arunca, a sari. Se zvarle pe cal. – Cf. scr. vrljiti, bg. hvarljam.
APARENTA s.f. Ceea ce pare pe din afara ; infatisare, manifestare exterioara evidenta a lucrurilor. ◊ In aparenta = judecand dupa exterior ; a salva aparentele = a da (unui lucru, unei situatii) o infatisare care sa ascunda o defectiune interna. [Var. (inv.) aparinta s.f. / cf. fr. apparence, it. apparenza, lat. t. apparentia].
BOMBA vb. I. tr., refl. a da (unui obiect), a capata forma convexa. II. tr. (fig.) a umfla, a scoate (pieptul) in afara. (< fr. bomber)
IMPRESIE s. f. efect produs in constiinta de un factor din afara; ganduri, imagini etc. intiparite in amintire. ♦ a face (sau a produce) ~ = a impresiona puternic; a da (sau a lasa, a face) a ca = a parea ca. ◊ senzatie; parere. ♦ a avea a ca... = a banui, a crede ca... ◊ (pl.) pareri, puncte de vedere personale (asupra unei chestiuni, a unui fapt etc.). (< fr. impression, lat. impressio)
BURUIANA, buruieni, s. f. (Pop.) Nume pentru diverse plante erbacee necultivate (afara de iarba), care dauneaza semanaturilor cand cresc printre ele. ◊ Buruiana de leac = planta medicinala. ♦ Nume dat unor plante necultivate comestibile. [Pl. si: buruiene. – Var.: buruian s. n.] – Bg., sb. burjan.
AER1 ~e n. 1) Amestec de gaze pe care il respira vietatile aerobice; atmosfera. ◊ In ~ liber sub cerul liber; afara. A lua ~ a se plimba la aer. 2) Expresie specifica a fetei; mina; infatisare; aspect. ◊ A-si da ~e (a umbla cu ~e) a-si da importanta; a o face pe grozavul. /<lat. aer
ACELA, ACEEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva relativ departat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ◊ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic, insemnat; extraordinar. ◊ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din aceasta cauza. Drept aceea = prin urmare; deci. (In) afara de (sau pe langa) aceea = in plus. 2. Adj. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl.: acelora. – Var.: (Inv.) acel, acea pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.
afara adv. Dincolo de limitele unui spatiu inchis; dincolo de anumite limite; in exterior. ◊ ~ de cu exceptia. A da ~ a) a exclude; a elimina; b) a concedia dintr-un post. Din cale-~ peste masura; neobisnuit de... /<lat. ad foras
A RASPUNDE raspund 1. intranz. 1) A da un raspuns. ◊ ~ in doi peri a da un raspuns evaziv. 2) A reactiona intr-un anumit fel (prin vorbe, gesturi etc.) la un imbold venit din afara. 3) fig. (mai ales despre obiecte) A fi in spiritul anumitor exigente; a corespunde cerintelor. 4) rar A avea iesire (in sau spre ceva). 5) (despre fenomene fizice sau psihice) A-si manifesta efectele. 6) A fi responsabil de cineva sau de ceva. 7) (despre obiecte) A produce efectul asteptat. 2. tranz. (urmat, mai ales, de o propozitie complementara) A aduce la cunostinta. Mi-a raspuns ca n-are obiectii. /<lat. respondere
STRAda ~azi f. 1) Drum special amenajat (pavat sau asfaltat) dintr-o localitate (de obicei urbana). ~ principala. ◊ Om de pe (sau din) ~ necunoscut; trecator. A arunca pe cineva in ~ a) a alunga pe cineva afara din casa; b) a lasa pe cineva pe drumuri; a saraci pe cineva. 2) Ansamblul pietonilor aflati la un moment dat pe un asemenea drum. 3) fig. Mediu asupra caruia societatea sau familia nu-si exercita influenta culturala. [G.-D. strazii] /<it. strada
COT1 coate n. 1) Articulatie dintre brat si antebrat. 2) Parte exterioara a acestei articulatii. ◊ ~ la ~ cu cineva alaturi de cineva; impreuna. A da din coate a) a impinge pe cei din jur pentru a-si asigura trecerea; b) a actiona energic, dar fara scrupule, pentru a-si atinge scopul. A-si da coate (sau a-si da cu ~ul) unul altuia a impinge cu cotul pentru a atrage atentia asupra unui lucru sau a unei vorbe. 3) Partea din afara a manecii care acopera aceasta articulatie. ◊ A-si roade coatele (pe bancile scolii) a-si face timp indelungat invatatura. /<lat. cubitus
MARS2 interj. 1) (se foloseste pentru a da comanda de pornire militarilor) Inainte mars! 2) (se foloseste pentru a alunga un animal sau in mod grosolan o persoana) Pleaca! afara! Mars de aici! /<fr. marche, germ. Marsch
ZVARLI, zvarl, vb. IV. (In concurenta cu azvarli) I. Tranz. 1. A arunca ceva (printr-o miscare brusca). ♦ A da la o parte, a lepada (un lucru nefolositor sau vatamator). Zvarle pistolul acela ca mi-e frica de el (NEGRUZZI). ♦ A proiecta in afara (ca urmare a unei impulsiuni launtrice). Vulcanul zvarle lava. 2. A risipi, a imprastia. ♦ Fig. A cheltui bani nebuneste, fara socoteala. II. Intranz. 1. A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l face sa plece etc.) 2. (Despre animale) A izbi cu picioarele, a fi naravas. III. Refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avant. ♦ A se arunca intr-un loc (mai ridicat), sarind cu indemanare. Se zvarle pe cal. – Comp. bg. hvarlja, sb. vrljiti.
RABOJ, rabojuri, s. n. 1. Bucata de lemn in forma cilindrica sau paralelipipedica pe care, in trecut, se insemnau, prin crestaturi, diferite calcule, socoteli (zilele de munca, banii datorati, numarul vitelor etc.). ◊ Expr. A sterge de pe raboj = a da uitarii; a ierta. (Reg.) A crede dupa raboj = a crede tot ce se spune. A(-si) iesi (sau a scoate pe cineva) din raboj (afara) = a (se) supara. 2. (Pop.) Socoteala, calcul. Pierdusem rabojul timpului. ◊ Expr. A i se uita cuiva rabojul = a i se uita numarul anilor. 3. Crestatura facuta, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: rabus s. n.] – Din bg., scr. rabos.
UMAR1 umeri m. 1) Parte a corpului omenesc care corespunde articulatiei dintre brate si trunchi. ◊ A pune ~ul a contribui in mod real la infaptuirea unei activitati. A strange (sau a da, a ridica) din umeri a inalta umerii ca semn al lipsei de informare, al nepasarii, nedumeririi. A se uita la cineva peste ~ a manifesta dispret fata de cineva. A pune (cuiva ceva) pe umeri a) a arunca vina pe cineva; b) a da o insarcinare de raspundere. 2) Portiune a unei haine care acopera aceasta parte a corpului. 3): ~ul obrazului (sau fetei) partea superioara, osoasa, a obrazului iesita in afara; pometi. 4) Partea mai inalta a unui deal sau a unui munte. 5) Parte a jugului care se sprijina pe gatul boilor. 6) Iesitura pe suprafata unui obiect folosita ca suport sau ca sprijin pentru ceva. /<lat. humerus
basca adv. – In afara de, exceptind. – Megl. basca. Tc. baska (Roesler 590; Seineanu, II, 40; Lokotsch 263); cf. alb. baske „impreuna”, bg. baska „separat”. -Der. bascalui, bascasi, bascui, vb. (a desparti, a da la o parte).
oblici (oblicesc, oblicit), vb. – 1. A manifesta. – 2. A descoperi, a revela. – 3. A se informa, a-si da seama, a se impune. – 4. (Mold., Trans.) A adulmeca, a urmari, a cerceta. Sl. obliciti „a manifesta” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Miklosich, Lexicon, 469; Tiktin). Sec. XVI, inv., in afara de ultimul sens. – Der. oblicitor, s. m. (inv., denuntator).
ACOLO adv. In acel loc (relativ) indepartat (de cel care vorbeste); in alt loc. ◊ (Precedat de diferite prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam in locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Intr-acolo = spre acel loc, spre directia aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Pana acolo... = pana la situatia..., la imprejurarea (care depasete limita ingaduita)... ◊ Expr. (Reg.) (Pan') pe-acolo = peste masura, din cale-afara (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau in mana etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (chiar in momentul de fata)? Fugi de acolo! = da' de unde! nici gand! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce ma priveste, ce avantaj am din asta? [Acc. si acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.
ACOLO adv. In acel loc (relativ) indepartat (de cel care vorbeste); in alt loc. ♢ (Precedat de diferite prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam in locul acela. Dintr-acolo = din acel loc. Intr-acolo = spre acel loc. De acolo = din locul de unde porneste o actiune sau o miscare. De pe acolo = cam din acel loc. ♢ Expr. Pan' pe-acolo = peste masura, din cale-afara (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai in fata (sau in mana etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (in clipa de fata)? (Fam.) Fugi de-acolo! = da de unde! Ce am eu de-acolo? = ce ma priveste, ce avantaj am din asta? [Acc. si: acolo] – Lat. eccum-[i]lloc.
INCOLO adv. 1) In alta parte; in directia aceea; intr-acolo. ◊ Mai ~ a) mai departe; mai la o parte; b) mai tarziu; peste un timp oarecare. ~ si incoace dintr-o parte in alta; de colo pana colo. Nici ~, nici incoace a) nici inainte, nici inapoi; b) nici da, nici ba; c) nici la o cale. Lasa-l (sau da-l) ~ nu-i acorda atentie; lasa-l in pace. De aici ~ din acest loc si mai departe. De acum (sau de azi, de maine) ~ in viitor. 2) In alta privinta; de altminteri; in afara de aceasta; in rest. E cam suparacios, ~ e om de treaba. /in + colo
CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea; alalalt, aialalta. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta. 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Ceilalti oaspeti. ♦ (Adjectival; ca determinant al unor cuvinte care exprima o diviziune a timpului) imediat urmator altuia. Lumea cealalta. (Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. Celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Cel(a) + alalt (= allalt).
SOPARLA, soparle, s. f. Nume dat mai multor specii de reptile din ordinul saurienilor, cu pielea verde-cenusie sau pestrita, cu capul si abdomenul acoperite cu placi cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, indreptate in afara, cu coada lunga, subtiata spre varf, regenerabila (Lacerta). – Cf. alb. shapi.
IAROVIZARE, iarovizari, s. f. 1. Unul dintre stadiile de dezvoltare individuala a plantelor, care urmeaza imediat dupa germinatie si care se desfasoara, in afara de alte conditii, la o temperatura specifica fiecarei plante. 2. Procedeu agrotehnic de tratare a semintelor plantelor de cultura inainte de insamantare, care face ca plantele sa rasara mai devreme, sa se dezvolte mai repede si sa dea recolte mai bogate. – V. iaroviza. Cf. rus. iarovizatiia.
CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta, printre desisuri marunte (SADOVEANU). 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Nici macar sa-si ridice ochii la ceilalti meseni (CREANGA). ♦ (Adjectival, determinand cuvinte care exprima o diviziune a timpului) Imediat urmator altuia. Lumea cealalta. [Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Din cel + alalt.
ACESTA, ACEASTA, acestia, acestea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din aceasta cauza, de aceea. (In) afara de (sau pe langa) aceasta = in plus. Cu toate acestea = totusi. 2. Adj. dem. (postpus) (Arata ca fiinta, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care il determina se afla aproape, in spatiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.
Hector, celebru erou troian (cunoscut din Iliada), fiul regelui Priamus si al Hecubei si sotul Andromachai, cu care a avut un fiu: pe Astianax zis si Scamandrius. Hector era cel mai viteaz dintre troieni. Stiind dinainte ca avea sa moara in lupta ucis de Achilles, ca cetatea lui avea sa fie distrusa, el a continuat totusi sa lupte alaturi de ai sai. In cel de-al zecelea an de razboi, cind luptele se dadeau sub zidurile Troiei, Hector seamana groaza si moarte in tabara grecilor. Dupa ce-i ucide pe cei mai vajnici dintre ei, in frunte cu Patroclus (v. si Patroclus), dupa ce conduce atacul dezlantuit de troieni impotriva corabiilor grecesti, pe care le incendiaza, Hector ramine singur, afara din cetate, sa-l infrunte pe Achilles (v. si Achilles). El este fugarit de trei ori in jurul zidurilor Troiei de catre eroul „cel iute de picior” si cade, rapus de mina lui, sub privirile ingrozite ale parintilor sai, care urmaresc lupta de sus, de pe ziduri. Cadavrul lui Hector e legat de carul lui Achilles si tirit de catre acesta prin pulbere, apoi dus in tabara ahee. Mai tirziu, la cererea si la rugamintile lui Priamus, Achilles il inapoiaza troienilor, care-l ard pe rug, cu mare cinste.
3) cer, cerut si (vechi) cersut, a cere v. tr. (lat. quaero, quaerere, supinu quaesitum, a cauta, a´ntreba, a ancheta; it. chiedere, pv. vfr. querre, sp. pg. querer. – Cer, cei si ceu, ceri si cei, cere; cerui, vechi cersui; sa cer, sa ceri, sa ceara, vechi sa cei, sa ceie; imp. cere, nu cere; cerind, vechi si ceind. V. cersesc, chestiune, inchizitiune). Rog sa mi se dea ceva: a cere un mar, o favoare. Solicit, pretind: a cere o functiune. Exig, pretind: a cere punga sau viata. Am nevoie: pamintu cere ploaie, politeta [!] cere sa fii blind. Doresc, poftesc: stomahu [!] imi cere o limonada. Cersesc: calicu, pina nu cere, nu maninca cu placere. Petesc: a cere o fata in casatorie. A cere inapoi, a reclama sa ti se restitue [!]. A cere un elev din internat, a cere sa i se dea voie sa iasa. A cere de pomana, a cere pomana sau mila, a cersi. V. refl. A cere voie: m´am cerut de la tata sa ma duc la plimbare. A avea cautare, a se cauta: marfa asta se cere mult. A te cere de la profesor afara din clasa, a-i cere voie sa iesi din clasa. Se cere, trebuie, e necesar: se cere sa murim pentru patrie.
INCOLO adv. 1. In alt loc decat aici; in partea aceea, in directia aceea, intr-acolo. ◊ Expr. Mai incolo = mai departe. Pana (mai) incolo = pana nu departe, destul de aproape. (Fam.) Lasa-l (sau da-l) incolo! = nu te mai ocupa de el, nu-i da atentie, nu-l lua in considerare. Fugi incolo! = taci din gura! nu mai spune fleacuri. 2. Pe urma, mai tarziu. ◊ Loc. adv. De aici sau de-acu(m) incolo = incepand din acest moment, de acum inainte. De astazi (sau de maine etc.) incolo = incepand de azi (sau de maine etc.). De atunci incolo = dupa aceea. 3. In afara de cele aratate inainte. [Var.: incolea adv.] – In + colo.
AER1 s. n. 1. Amestec de gaze care alcatuiesc straturile inferioare ale atmosferei. ◊ Aer lichid = aer in stare lichida, folosit in industrie. ◊ Loc. adv. La (sau in) aer (liber) = intr-un loc neacoperit, afara. ◊ Expr. A lua aer = a iesi din casa pentru a respira aer proaspat. 2. Vazduh, atmosfera. ◊ Expr. A fi (sau a se simti) ceva in aer = a exista semne ca se pregateste ceva (in ascuns). A pluti in aer, se spune despre ceva care nu se sprijina pe realitate. ♦ Clima, climat. 3. Infatisare, aspect, expresie, fizionomie. ◊ Expr. A avea aerul ca... (sau sa...) = a da impresia ca... A-si da (sau a-si lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se ingamfa, a se fali. [Pl.: (in expr.) aere] – Lat. aer, aeris (si cu intelesurile fr. air).
