INGRADI, ingradesc, vb. IV. 1. Tranz. A imprejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.); p. ext. a hotarnici. ♦ Refl. Fig. A se pune la adapost, a se apara cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. Tranz. Fig. A pune limite, a stavili. 3. Refl. recipr. (Inv.) A se intelege, a cadea de acord. – Cf. sl. graditi.

INVOI, invoiesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A ajunge la o intelegere, a cadea de acord, a se intelege cu cineva. ♦ Refl. (Pop.) A se angaja, a se tocmi. 2. Refl. A se declara de acord cu ceva, a consimti la ceva. 3. Refl. recipr. (Pop.) A trai in buna intelegere cu cineva, a se intelege, a se impaca. 4. Tranz. A acorda cuiva ceea ce cere; a permite, a ingadui. ♦ A permite cuiva sa lipseasca (pentru scurt timp) de la serviciu, de la scoala, de la cazarma etc. – In + voie.

CONCERTA, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre sefi de state, diplomati etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cadea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o masura (politica) comuna. – Din it. concertare.

CONDESCINDE, condescind, vb. III. Intranz. (Rar) A consimti de complezenta; a ceda, a cadea de acord in mod formal; a catadicsi. – Din fr. condescendre.

A CONVENI convin 1. intranz. 1) A fi conform anumitor dorinte, gusturi sau posibilitati. 2) A ajunge la o intelegere; a cadea de acord; a se intelege. 2. tranz. A recunoaste ca fiind adevarat sau posibil; a admite. /<fr. convenir, lat. convenire

A SE IMPACA ma impac intranz. 1) A restabili raporturile de prietenie; a se impaciui. S-au ~at dupa un conflict. 2) pop. A ajunge la o intelegere; a cadea de acord; a conveni; a se invoi. ~ cu gandul. ◊ ~ cu ceva a se obisnui; a se deprinde. 3) A trai in buna intelegere. Ei se impaca bine. /in + lat. pacare

A SE INGRADI ma ~esc intranz. inv. 1) A ajunge la intelegere reciproca; a cadea de acord; a se intelege. 2) fig. A se pune in afara oricarei responsabilitati personale; a se pune la adapost. /in + sl. graditi

A SE INTELEGE ma inteleg intranz. 1) A se impaca bine; a nu avea probleme. 2) A ajunge la invoiala; a cadea de acord; a se invoi; a conveni. ~ din pret. /<lat. intelligere

A SE INVOI ma ~iesc intranz. pop. 1) A ajunge la o intelegere; a cadea de acord; a se intelege; a conveni. 2) A fi de aceeasi parere; a se declara de acord. ~ cu spusele cuiva. 3) A se intelege bine; a trai in buna intelegere; a se impaca. /in + voie

TARG ~uri n. 1) Loc special (de obicei intr-o localitate) unde se vand si se cumpara (zilnic sau in anumite zile) produse agricole sau industriale, vite etc.; piata. Zi de ~. 2) Desfacere sau achizitionare de marfuri in acest loc; operatie de vanzare cumparare. ◊ A veni la spartul ~ului a veni la sfarsitul unei activitati. A se ajunge cu ~ul a se invoi cu pretul. A face (sau a incheia) ~ul a cadea de acord asupra unei afaceri. 3) pop. Localitate de tip orasenesc. 4) pop. Intelegere in legatura cu ceva; invoiala; acord. 5) inv. Parte a unui oras unde era situat centrul comercial. /<sl. trugu

A SE UNI ma ~esc intranz. 1) A se imbina formand un tot; a se agrega. 2) A incheia o intelegere; a cadea de acord (in vederea unui scop comun). 3) A se impreuna printr-o intelegere. /<lat. unire

CONDESCINDE vb. III. intr. (Rar) A consimti de complezenta; a ceda, a cadea de acord in mod superficial; a catadixi. [P.i. condescind. / cf. fr. condescendre, lat. condescendere].

crici, cricesc, vb. IV (reg.) 1. a trimite vorba, a da stire, a anunta. 2. a da cuiva o insarcinare, a insarcina. 3. a pune cuiva in vedere un lucru; a starui, a recomanda. 4. (refl.) a se intelege (cu cineva), a cadea de acord.

CONDESCINDE vb. intr. a consimti de complezenta; a ceda, a cadea de acord in mod superficial; a catadicsi. (< fr. condescendre, lat. condescendere)

CONVENI vb. intr. 1. a corespunde dorintelor cuiva, a-i placea. 2. a se intelege, a cadea de acord. ◊ a incheia o conventie. (< fr. convenir, lat. convenire)

VAJI, vajesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se potrivi, a fi pe masura; (despre oameni) a fi sau a cadea de acord, a se invoi.

MARSA, marsez, vb. I. Intranz. (Frantuzism) a cadea de acord, a consimti; a se lasa antrenat intr-o actiune. ♦ A se lasa corupt. – Din fr. marche, germ. Marsch.

CONVENI, convin, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde cu dorintele cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. a cadea de acord cu cineva; a se invoi, a se intelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A incheia o conventie. – Din fr. convenir, lat. convenire.

NARAVI, naravesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A lua sau a face sa ia un obicei rau; a (se) deprinde, a (se) invata cu narav (1). 2. Refl. si tranz. (Inv. si pop.) A (se) obisnui, a (se) deprinde. 3. Refl. recipr. (Inv. si reg.) a cadea de acord; a se intelege, a se impaca. – Din narav.

CONCILIANT ~ta (~ti, ~te) Care cade de acord; inclinat spre cedari. [Sil. -li-ant-] /<fr. conciliant

A SE IMPOTRIVI ma ~esc intranz. 1) A opune rezistenta. ~ dusmanului. 2) A fi impotriva; a nu cadea de acord, ripostand; a se opune. Se ~este oricarui abuz. /Din impotriva

A SE INDURA ma indur intranz. 1) A-si manifesta marinimia; a da dovada de bunatate, de mila. 2) (la forma negativa) A nu-si putea impune. 3) rar a cadea de acord cu sine insusi; a-si face o concesie. /<lat. indurare

A SE OPUNE ma opun intranz. 1) A nu cadea de acord, ripostand; a fi impotriva; a se impotrivi. 2) (despre unghiuri sau despre laturi) A fi asezat in fata altui unghi sau a altei laturi. /<lat. opponere, fr. opposer

A SE PRINDE ma prind intranz. 1) (despre fiinte) A se apuca strans (de ceva sau de cineva); a se agata. ◊ ~ in hora (sau in joc) a incepe sa danseze in hora (sau in joc). 2) (despre obiecte) A se fixa intamplator (de ceva). S-a prins un scai de rochie. ◊ Nu se prinde mancarea de cineva nu-i prieste mancarea cuiva. 3) A se aranja participand (la o actiune). ~ la discutie. ◊ ~ frate de cruce a lega prietenie prin juramant de credinta. 4) (urmat de un conjunctiv) a cadea de acord; a se invoi; a consimti; a accepta. S-a prins sa-i fie nanas. 5) (despre plante proaspat rasadite) A continua sa creasca, dezvoltand radacini. 6) (despre lapte, racituri etc.) A capata consistenta; a se coagula; a se conglutina; a se inchega. /<lat. pre[he]ndere

DISPUTAT, -A adj. Contestat, in disputa, asupra caruia nu s-a cazut de acord. [Cf. fr. dispute].

MORATORIU, -IE adj. Care acorda un termen de plata; in legatura cu un moratoriu. ◊ Dobanzi moratorii = dobanzi socotite de la data acordarii moratoriului pana la achitarea datoriilor; daune moratorii = despagubiri care se acorda in caz de intarziere de plata a unei obligatii si care se calculeaza din momentul trimiterii somatiei. [Pron. -riu. / cf. fr. moratoire, lat. moratorius].

MORATORIU, -IE I. adj. referitor la un moratoriu (II); care acorda un termen de plata. ♦ dobanzi ~ i = dobanzi socotite de la data acordarii moratoriului pana la achitarea datoriilor; daune ~ i = despagubiri care se acorda in caz de intarziere de plata a unei obligatii. II. s. n. (jur.) dispozitie legala care suspenda provizoriu executarea unor obligatii contractuale sau legale, stabilind diverse amanari; amanare de catre stat in situatii exceptionale a stingerii datoriilor externe sau interne. (< it. moratoriu, germ. Moratorium, lat. moratorium)

ACORD, acorduri, s. n. 1. Intelegere, consimtamant la ceva. ♦ Expr. A fi de acord sa... = a se invoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeasi parere (cu cineva). a cadea de acord = a ajunge la o intelegere deplina (cu cineva). De acord! = bine! ne-am inteles! (Pleonastic) De comun acord = in perfecta intelegere. 2. Conventie (internationala) care stabileste relatiile reciproce dintre parti, privind drepturile si indatoririle lor. 3. (In expr.) (Plata sau salariu) in acord = (sistem de remunerare) in raport cu cantitatea de produs realizat. Acord progresiv = plata muncii in proportie crescanda, in raport cu depasirea normei. ♦ (Concr.) Suma data sau primita ca plata in acord. 4. Expresie gramaticala care stabileste concordanta (in persoana, numar, gen sau caz) intre cuvinte legate prin raporturi de determinare. 5. Sonoritate rezultata din reunirea a cel putin trei sunete, formand o armonie. – Fr. accord.

CADERE, caderi, s. f. Faptul de a cadea. 1. Deplasare, miscare de sus in jos, coborare spre pamant (ca efect al gravitatiei). Caderea corpurilor. ♦ Lasare in jos a unui lucru care continua sa fie in parte sustinut. ♦ Deplasare a unui organ din pozitia sa normala. Caderea muschilor. 2. Desprinderea unei parti componente dintr-un organism. 3. Rasturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Caderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereusita. 6. (In expr.) Cadere de apa = cascada, cataracta. 7. (In expr.) Cadere de acord = ajungere la o intelegere. 8. Competenta, drept.

MORATORIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amanare pe o anumita perioada a platii datoriilor unui debitor, acordata de o instanta judecatoreasca inainte sau dupa ajungerea lui in stare de faliment; amanare a platii datoriilor publice si particulare scadente, stabilita prin lege, pe un anumit timp. 2. Adj. Care tine de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acorda un termen de plata (amanat). ◊ Dobanzi moratorii = dobanzile pe care urmeaza sa le plateasca cineva de la data acordarii moratoriului pana la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despagubiri care se acorda creditorului in caz de intarziere de plata a unei obligatii si care se calculeaza din momentul trimiterii somatiei. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.

CAZ, cazuri, s. n. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. ◊ Caz de constiinta = Imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. 4. (Gram.) Categorie specifica numelui, prin care se exprima raporturile logice dintre nume si diverse parti ale propozitiei; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Din lat. casus, fr. cas.

CAZ, cazuri, s. n. I. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. In acest caz. In tot cazul. ◊ Caz de forta majora = situatie in care cineva nu poate proceda cum ar vrea, din cauza unor imprejurari mai puternice decat vointa sa. Caz de constiinta = imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. II. Fiecare dintre formele prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Lat. lit. casus (fr. cas).

JURATORI (‹ jur) subst. (La pl.) (In Evul Mediu in Tara Romaneasca si Moldova) institutie juridica, derivata din obste, in care 6, 12, 24 sau 48 oameni alesi sau numiti, cerceteaza litigiul (civil sau penal) si expun domnului hotararea lor, depunand juramant; in caz ca domnul nu era de acord cu hotararea luata, trimitea alti j., de obicei in numar dublu.

ASIGURARE ~ari f. 1) v. A ASIGURA si A SE ASIGURA. 2) Raport juridic in baza caruia cel asigurat are dreptul la o despagubire din partea asiguratorului in caz de accident, incendiu etc. ~ de bunuri. ~ de stat. ◊ ~ari sociale sistem de ocrotire materiala a oamenilor muncii, prin acordare de pensii, ajutoare materiale etc., in caz de pierdere temporara sau definitiva a capacitatii de munca. /v. a (se) asigura

ARGUMENT (‹ fr., lat.) s. n. 1. Rationament sau, p. gener., orice proba menita sa dovedeasca sau sa respinga ceva. 2. (MAT.) Variabila independenta a unei functii. ♦ Unghiul dintre semiaxa reala si dreapta care uneste originea cu afixul unui numar complex, masurat in sens trigonometric direct. 3. (FILOZ., LOG.) Denumire pentru unele rationamente concrete din istoria logicii si filozofiei, care prezinta un interes special: a. ontologic, introdus de Anselm pentru a demonstra existenta lui Dumnezeu, preluat apoi de Decartes; a. indoielii, formulat de catre Decartes, in vederea asezarii cunoasterii pe baze sigure; a. bastonului, incercare de a sili prin forta pe cineva sa accepte o idee; a. la persoana, argumentare falsa prin referirea la calitatile persoanei, fara legatura logica cu ideea in discutie; a. relativ la ignoranta, bazat pe ignoranta interlocutorului; a. relativ la mila, in care se face apel la sentimente in favoarea cuiva; a. majoritatii (caz particular), cind cineva se refera la acordul majoritatii.

VOLNICIE s. v. acord, aprobare, asentiment, autonomie, autoritate, aviz, calitate, capacitate, cadere, competenta, con-simtamant, consimtire, destoinicie, drept, independenta, incuviintare, in-dreptatire, ingaduinta, invoiala, invoire, libertate, neatarnare, permi-siune, pregatire, pricepere, seriozitate, suveranitate, valoare, voie, vointa, vrednicie, vrere.

acord s. n. 1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare. ♦ a cadea de ~ = a se invoi; de comun ~ = a) in perfecta intelegere; b) in unanimitate. 2. intelegere privitoare la relatiile de colaborare si de cooperare intre state, partide politice, organizatii. 3. forma de retributie a muncii prestate. ♦ ~ global = forma de organizare si de retribuire a muncii prin care se leaga marimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea si importanta muncii prestate. 4. concordanta in numar, gen, caz, persoana intre care exista raporturi sintactice. 5. (fiz.) egalitate a frecventelor de oscilatie a doua sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie (1). 6. (muz.) reunire a cel putin trei sunete, formand o armonie; disciplina care studiaza legile de baza ale suprapunerii sunetelor muzicale. (< fr. accord, it. accordo)

acordAT, -A, acordati, -te, adj. (Despre unele parti ale propozitiei) Pus in acelasi caz, numar, gen sau persoana ca si cuvantul de care este legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile in consonanta. 3. Dat, atribuit; ingaduit, asigurat. – V. acorda.

acordAT, -A, acordati, -te, adj. 1. (Despre unele parti ale propozitiei) Pus in acelasi caz, numar, gen sau persoana ca si cuvantul de care e legat printr-un raport de determinare. 2. (Despre instrumente muzicale) Care are tonurile in consonanta (pe baza diapazonului). – V. acorda.

TONIC, -A, tonici, -ce, adj., subst. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poarta accentul, pe care cade accentul. * Accent tonic = accentul muzical al vocalelor si al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S. f. (Muz.) Treapta intai a modurilor major sau minor. ♦ acord construit pe treapta intai a modului major sau minor. 3. Adj., s. n. (Substanta, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; intaritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.

NEacordAT, -A, neacordati, -te, adj. 1. (Gram.; despre unele parti de propozitie) Care nu este in acelasi caz, numar, gen si persoana cu termenul determinat. 2. (Despre premii, titluri) Care nu a fost atribuit. 3. (Despre instrumente muzicale) Care nu a fost supus acordarii; care nu mai este acordat; dezacordat, discordat. [Pr.: ne-a-] – Ne- + acordat.

INDEMNIZATIE s. f. 1. suma de bani care se acorda cuiva, pe langa retributie, pentru acoperirea unor cheltuieli efectuate cu ocazia indeplinirii unor anumite sarcini de serviciu. 2. despagubire pentru un prejudiciu, o paguba suferita. ◊ suma de bani platita salariatilor pe timpul concediului, in caz de incapacitate de munca etc. (< fr. indemnisation)

EROU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o divinitate, inzestrat cu puteri supraomenesti si despre care se povesteau fapte marete; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire data de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte marete. 2. Persoana vestita prin forta, vitejia si biruintele sale in razboaie, in lupte; personalitate distinsa prin faptele sale marete. ♦ Ostas cazut pe campul de lupta. 3. Persoana deosebita prin calitatile sale morale si prin actiunile sale marete; om care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. ◊ (In trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de inalta distinctie acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o munca de valoare exceptionala pentru societate; persoana care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei intamplari. [< lat. heros, cf. fr. heros].

TONIC, -A I. adj. (despre vocale, silabe) pe care cade accentul. ♦ accent ~ = accent muzical. (p. ext.) accent expirator sau de intensitate. II. adj., s. n. (medicament) care tonifica organismul, reface fortele; reconfortant, reconstituant, fortifiant; tonifiant. III. s. f. (muz.) treapta principala (intai) a modurilor major si minor; acord pe aceasta treapta. (< fr. tonique, it. tonico)

acord ~uri n. 1) Intelegere intre doua sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi si indatoriri. ~ international. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimtamant; intelegere. ◊ De comun ~ in intelegere deplina. A fi (sau a cadea) de ~ a se invoi cu...; a accepta. De ~! ma invoiesc! bine! Munca in ~ munca normata, remunerata in raport cu rezultatele obtinute. 3) Concordanta de numar, gen, caz si persoana intre cuvintele care se afla in anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfecta a mai multor sunete muzicale (cel putin trei), produse in acelasi timp; armonie. 5) Garnitura de coarde pentru un instrument muzical. /<fr. accord, it. accordo

audienta f., pl. e (lat. audientia; fr. audience). Primirea persoanelor care vor sa-ti vorbeasca: ministru acorda audienta azi; a obtinea [!] o audienta. Sedinta in care judecatorii intreaba partile, asculta apararea si judeca. (Audientele-s publice, dar daca dezbaterile pot fi vatamatoare ordinii publice ori bunelor obiceiuri, judecatorii le pot face secrete. In ori-ce caz, sententa [!] se da publicamente).

CAZ¹ ~uri n. 1) Stare de lucruri; realitate concreta; situatie. ◊ ~ de constiinta situatie in care cineva sovaie intre sentimentul datoriei si un interes propriu. A admite ~ul ca... a presupune ca... 2) Lucru petrecut in mod incidental; situatie neasteptata; intamplare; accident. ◊ ~ de forta majora situatie in care cineva este nevoit sa actioneze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multa importanta unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinari introduse prin prepozitia de) Fenomen imprevizibil in evolutia unei boli; accident; imbolnavire; boala. 4) Actiune definita prin lege penala. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas