BOIERI, boieresc, vb. IV. 1. Tranz. (Inv.) A conferi cuiva titlul de boier, a da cuiva o boierie. 2. Refl. (Fam.) A trai, a se comporta ca un boier, a avea pretentii de boier. – Din boier.

CASCAVAL, cascavaluri, s. n. 1. Specie de branza fina, tare, in forma de turte sau de roti, preparata din cas de lapte de oaie (mai rar de vaca). ◊ Expr. (Fam.) A se intinde la cascaval = a avea pretentii exagerate. 2. (Mar.) Pana metalica folosita la fixarea arborelui gabier pe gabie. – Din tc. kaskaval.

PRETENTIOZITATE s. f. (Rar) Faptul de a avea pretentii exagerate. [Pr.: -ti-o-] – Pretentios + suf. -itate.

GAT ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului care uneste capul cu trunchiul. ◊ A-si rupe (sau a-si frange) ~ul a) a se accidenta grav; a muri intr-un accident; b) a-si pierde situatia in urma unor greseli. A strange de ~ (pe cineva) a) a omori (pe cineva) prin strangulare; b) a constrange. A se arunca (sau a se agata) de ~ul cuiva a) a imbratisa cu caldura pe cineva; c) a obosi pe cineva cu manifestarile de dragoste. A face ~ a face galagie; a avea pretentii. 2) Cavitate interioara a acestei parti a corpului. Durere in ~. ◊ A se satura (sau a fi satul) pana-n ~ a nu mai putea suporta. A-i sta in ~ a) a nu putea inghiti; b) a nu putea suferi (ceva sau pe cineva). 3) Cantitate de mancare sau de bautura care poate fi inghitita dintr-o singura data. 4) Portiune mai subtire a unor obiecte, care se aseamana cu aceasta parte a corpului. ~ul garafii. ~ul viorii. /<sl. glutu

CASCAVAL s. n. Specie de branza fina preparata din lapte de oaie. ◊ Expr. A se intinde la cascaval = a avea pretentii exagerate fata de drepturile sau de posibilitatile sale. – Tc. kaskaval (<it.).

PONTIF, pontifi, s. m. (In Roma antica) Preot din colegiul sacerdotal suprem, insarcinat cu supravegherea cultului religios si a celorlalti preoti; p. ext. grad inalt in ierarhia sacerdotala la diferite popoare; (astazi) inalt demnitar ecleziastic, arhiereu, prelat. ♦ Seful suprem al Bisericii catolice; papa. ♦ Fig. (adesea ir.) Persoana care are pretentia sau este considerata a fi o autoritate indiscutabila intr-un anumit domeniu. – Din fr. pontife.

PRETENTIOS, -OASA, pretentiosi, -oase, adj. 1. Care are pretentii multe sau mari, care asteapta sau pretinde mult; exigent; p. ext. mofturos, capricios. 2. Care vrea sa dea impresia (nejustificata) de ceva deosebit, care vrea sa para sau crede despre sine mai mult decat este; plin de sine, increzut. 3. Care cere o atentie deosebita, insusiri speciale. [Pr.: -ti-os] – Din fr. pretentieux, it. pretenzioso.

MUCEA s. m. art. Copil caruia ii curg mucii (II); p. ext. copilandru; epitet dat unui tanar care are pretentii nepotrivite cu varsta. – Muc + suf. -ea.

ZIS, -A, zisi, -se, adj. 1. ~ ◊ (Substantivat) Zisul Dillon, dupa ce l-a luat deoparte.... ♦ Care are pretentia ca este intr-un anumit fel. 2. s.f. (mai ales la pl.) ~.

SANHEDRIN s. n. Tribunal suprem la vechii iudei; fig. grup de oameni care formeaza un cerc inchis, avand pretentia de a da, intr-un anumit domeniu, sentinte infailibile. – Din fr. sanhedrin.

BOIEROS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care are purtari de boier; ca boierul. 2) Care are pretentii mari (ca un boier). [Sil. bo-ie-] /boier + suf. ~os

ELITA ~e f. 1) Partea cea mai buna, mai de frunte. ◊ De ~ cu calitati deosebite; distins; ales. 2) Grup de oameni privilegiati, care au pretentii de superioritate. /<fr. elite

FILFIZON ~i m. Tanar lipsit de seriozitate, avand pretentii de eleganta. /<fr. vive le son

A SE LEGA ma leg intranz. 1) A-si lua obligatia (sa faca ceva); a se angaja; a se obliga. ~ prin juramant. 2) A se apropia sufleteste (de cineva sau de ceva); a se atasa. 3) a avea pretentii (fata de cineva), atacandu-l si cerand socoteala; a se agata (de cineva). 4) (despre dulceturi, sosuri etc.) A deveni mai dens, fiind intr-o stare intermediara dintre cea lichida si cea solida; a se ingrosa. /<fr. leguer, lat. legare

PEDANT ~ta (~ti, ~te) si substantival 1) (despre persoane) Care manifesta un spirit exagerat de disciplina si punctualitate (mai ales in lucruri neinsemnate); caracterizat prin meticulozitate deosebita. 2) Care are pretentii de eruditie si de superioritate; doctoral. /<fr. pedant, germ. Pedant

SANHEDRIN n. 1) (la vechii evrei) Tribunal suprem. 2) fig. Cerc restrans de persoane care au pretentia de a da sentinte infailibile in anumite probleme. /<fr. sanhedrin

PEDANT, -A adj., s.m. si f. (Cel) care are pretentii neintemeiate de erudit; meticulos, chitibusar, formalist. [< fr. pedant].

PEDANT, -A adj., s. m. f. (cel) care are pretentii nejustificate de eruditie, de competenta; meticulos, formalist. (< fr. pedant, germ. Pedant)

PONTIF s. m. 1. (la romani) membru al colegiului sacerdotal suprem, care supraveghea cultul; pontifice; (astazi) prelat, episcop. ♦ suveran ~ = papa. 2. (fig.; si ir.) persoana considerata, sau avand pretentia a fi o autoritate indiscutabila. (< fr. pontife)

UMIL, -A, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modesta, de om simplu, sarac, fara pretentii; care are o atitudine supusa, ascultatoare, smerita. 2. (Despre manifestari ale oamenilor) Care arata, tradeaza, denota pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Saracacios. – Din lat. humilis.

PRETENTIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care are (multe) pretentii; cu (multe) pretentii. Individ ~. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste pretentii. Ton ~. 3) Care are o parere exagerata despre sine; cu superioritate nejustificata. 4) Care, datorita situatiei sale, pretinde conditii speciale. [Sil. -ti-os] /<fr. pretentieux, it. pretenzioso

VELEITAR, -A, veleitari, -e, adj., s. m. si f. (Livr.) 1. Adj. Care manifesta, exprima, tradeaza o veleitate. 2. S. m. si f. Persoana care are anumite dorinte, pretentii, ambitii (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velleitaire.

MODEST ~sta (~sti, ~ste) 1) (despre persoane) Care manifesta o atitudine rezervata fata de propriile merite; lipsit de ingamfare. 2) Care are o atitudine simpla; lipsit de pretentii. 3) Care este simplu si fara fast. 4) Care este de valoare mica; cu valoare redusa. Contributie ~sta. Salariu ~. /<lat. modestus, fr. modeste, it. modesto

UMIL ~a (~i, ~e) si adverbial 1) (despre persoane) Care vadeste un sentiment de inferioritate; plin de smerenie; smerit. 2) (despre persoane) Care are o atitudine simpla; lipsit de pretentii; modest. 3) (despre manifestari ale oamenilor) Care denota un comportament foarte respectuos; caracterizat prin supunere si prin modestie. Maniera ~a. Voce ~a. 4) rar (despre obiecte, incaperi, locuri etc.) Care denota saracie; caracterizat prin saracie; saracacios. /<lat. humilis

FUM¹ ~uri n. 1) Produs al arderii care se ridica in atmosfera sub forma de rotocoale. ◊ Perdea de ~ strat des de fum artificial, servind pentru a camufla un obiectiv militar. 2) Cantitate de asemenea produs, provenit din arderea tutunului, pe care o inspira dintr-o data un fumator. A trage un ~ de tigara. 3) ist. Casa cu tot ce este pe langa ea, impreuna cu persoanele ce locuiesc intr-insa; gospodarie. 4) fig. Stare a omului buimac (de bautura). 5) la pl. Ambitie desarta. ◊ Cu ~uri (in cap) zapacit. A avea ~uri a fi infumurat si cu pretentii nejustificate. /<lat. fumus

BASARABI, familie domnitoare din Tara Romaneasca, intemeiata de Basarab I: B. au condus tara pina in sec. 16, dintre ei remarcindu-se: Mircea cel Batrin, Dan al II-lea, Vlad D****l, Vlad Tepes, Vlad Calugarul, Radu cel Mare si Radu de la Afumati. Unii domni din sec. 16-17 (Neagoe Basarab, Matei Basarab, Constantin Serban, Serban Cantacuzino, Constantin Brincoveanu) si-au zis Basarab pentru a-si justifica pretentiile la domniei, desi nu faceau parte din familia domnitoare, ci din aceea a boierilor din Oltenia, Craiovestii.

FANDOSI, fandosesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A avea o comportare afectata, plina de mofturi, de pretentii; a se fasoli, a se izmeni. – Din ngr. fandazome (aor. fandasu).

FANDOSIT, -A, fandositi, -te, adj., s. m. si f. (Fam.) (Persoana) care are o comportare afectata, plina de mofturi, de pretentii; fasolit, izmenit. – V. fandosi.

GARGAUN, gargauni, s. m. 1. Viespe mare, de padure, cu ac foarte veninos, care produce un puternic zgomot specific atunci cand zboara; barzaun (Vespa crabro). 2. Fig. (La pl.) pretentii nejustificate, fumuri. ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) gargauni in (sau la) cap = a avea idei ciudate, anormale, extravagante; a fi extrem de increzut. A scoate (cuiva) gargaunii (din cap) = a face (pe cineva) sa renunte la ideile ciudate, anormale, extravagante pe care le are. [Var.: gargaune s. m.] – Et. nec.

PROSTI¹, prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-si pierde puterea de gandire, inteligenta, a deveni prost; a se tampi. ♦ (Fam.; despre oameni) A avea o comportare nenaturala, afectata, plina de mofturi, de pretentii; (fam.) a se fandosi, a se izmeni (1). ♦ Refl. si tranz. A-si pierde sau a face sa-si piarda cumpatul, dreapta judecata; a (se) zapaci. ♦ (Despre lucruri) A-si pierde din calitati, din valoare, a nu mai corespunde scopului. 2. Tranz. (Fam.) A induce pe cineva in eroare, a-l duce cu vorba; a pacali, a insela. – Din prost.

MUCOS, -OASA, mucosi, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care are muci la nas, caruia ii curg mucii, plin de muci. ♦ Epitet dat unei persoane tinere obraznice, neserioase sau cu pretentii nepotrivite cu varsta; tangau. 2. (Despre membranele unor organe) Care produce mucus. 3. (Despre secretii organice) Care are aspect cleios, gelatinos. – Muc + suf. -os.

FAMILIAR ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre atitudini, comportari, limbaj etc.) Care este lipsit de pretentii. Ton ~ . 2) Care este lipsit de respect; necuviincios. 3) Care este obisnuit pentru cineva; stiut bine. [Sil. -li-ar] /<fr. familier, lat. familiaris

pretentie s. f. 1. revendicare a unui drept, a unui privilegiu. 2. (pl.) parere buna exagerata pe care o are cineva despre sine; infumurare. 3. exigenta. (< fr. pretention)

pretentie, pretentii, s. f. 1. Revendicare a unui drept; drept pe care si-l revendica cineva. 2. Convingere (nejustificata) pe care o are cineva despre meritele sale si cerinta ca aceasta convingere sa fie impartasita si de ceilalti; (la pl.), aere de superioritate, ifose. ♦ Intentie, dorinta, nazuinta ambitioasa. ◊ Loc. adj. si adv. Fara pretentii = modest, potrivit (ca amploare, valoare etc.). 3. Exigenta. – Din fr. pretention.

CONSTITUI, constitui, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) alcatui, a (se) forma, a (se) infiinta, a (se) organiza. 2. Tranz. A avea valoare de..., a fi considerat ca...; a reprezenta. 3. Refl. (Jur.; in expr.) A se constitui parte civila = a formula pretentii de despagubire fata de acuzat intr-un proces penal. – Din fr. constituer, lat. constituere.

CONSTITUI vb. IV. 1. tr. A forma, a alcatui, a reprezenta. ♦ A avea valoare de..., a fi considerat ca... 2. refl. A se infiinta, a se intemeia. ◊ (Jur.) A se constitui parte civila = a formula pretentii de despagubire impotriva acuzatului. [P.i. constitui si constituiesc, 3,6 -ie. / < fr. constituer, cf. lat. constituere].

FAMILIAR, -A, familiari, -e, adj. 1. (Despre exprimare, limbaj, stil) Care este folosit in (sau apropiat de) vorbirea obisnuita; simplu, fara pretentii. ♦ (Despre atitudini, comportari etc.; p. ext. despre oameni) Simplu, prietenos, apropiat; p. ext. care este fara respectul cuvenit, ireverentios. 2. Care este binecunoscut, obisnuit cuiva. [Pr.: -li-ar] – Din fr. familier, lat. familiaris.

SUR, -A, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediara intre alb si negru sau care rezulta dintr-un amestec de alb si negru; cenusiu; (despre animale si pasari) care are parul, lana, penele de culoare cenusie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu parul sur (1). ♦ Sura de stepa = rasa de taurine indigena, de culoare cenusie sau vanata, care prezinta o mare rezistenta si pretentii reduse de hrana. 2. (Despre cer, nori, vazduh) Lipsit de lumina, de stralucire; incetosat, tulbure; Fig. posomorat, mohorat. 3. (Despre parul oamenilor; p. ext. despre oameni) Carunt. ♦ Fig. (Rar) Batran, stravechi; indepartat. – Din bg., scr. sur.

LEGIST I. s. m. cel care cunoaste si studiaza legile; jurist. II. adj. medic ~ = medic specialist in medicina legala. III. s. m. pl. 1. adepti ai unei scoli filozofice chineze din sec. IV-III a. Chr. care preconiza, in opozitie cu confucianismul, un stat centralizat, guvernat pe baza de legi si nu de traditii. 2. grupare a unei scoli din evul mediu european care sprijinea lupta feudalitatii laice impotriva pretentiilor de hegemonie ale papalitatii. (< fr. legiste)