trage (-g, -as), vb. – A deplasa ceva spre sine. – 2. A atrage, a tirii, a tiri. – 3. A extrage, a smulge, a scoate. – 4. A obtine, a procura. – 5. A suporta, a patimi, a suferi. – 6. A intinde, a lungi. – 7. A fugi, a aluneca. – 8. A arunca, a azvirli, a lansa. – 9. A lovi, a descarca. – 10. A repeta cu zel o actiune. – 11. In general, a executa actiunea proprie a unui obiect de terminat; a trage cismele; a trage clopotele; a-si trage sufletul; a trage usa; a trage cu buretele; a trage cu urechia; a trage din fluier; trage in teapa; a trage un somn etc. – 12. A aspira, a inghiti. – 13. A sorbi, a absorbi. – 14. A bea, a trage la masea. – 15. (Inv.) A retrage. – 16. A face masaj. – 17. (Arg.) A imperechea. – 18. A scoate un tiraj. – 19. A face o fotografie. – 20. A emite o trata. – 21. A deveni teapan. – 22. A descarca o arma de foc. – 23. A se indrepta catre, a merge in directia. – 24. A aspira, a pretinde. – 25. A avea simpatie, a avea inclinatie catre. – 26. A descinde, a se instala, a ramine. – 27. A semana, a aduce cu. – 28. A prezice, a profeti, a da semne. – 29. (Refl.) A iesi, a scapa. – 30. (Refl.) A se prelungi, a dura. – 31. (Refl.) A descinde din, a proveni, a avea originea. – 32. (Refl.) A purcede, a rezulta. – 33. (Refl.) A se retrage, a retroceda. – Mr. trag, trasu, traptu, tradzire; megl. trag, tradziri; istr. trǫgu, trǫs. Lat. *tragere, var. vulgara de la trahere (Puscariu 1752; REW 8841), cf. vegl. truar, it. trarre, prov., fr. traire, cat. traure, sp. traer, port. trazer. – Der. tragaci, adj. (bun de tras; s. m., tragator; s. n., cocos de arma; s. n., Arg., pistol); tragator, s. m. (persoana care trage; animal de tractiune; eliberator de polite; s. n., cocos de arma; instrument de tras linii); tragatoare, s. f. (curea de sa; bici, cravasa; marita, scaunel de descaltat cizmele; ureche de gheata; cocos de pusca; vas de cereale); tragula, s. f. (Olt., Banat, pilnie); trasatura, s. f. (faptul de a trage linie, contur; urma); trasura, s. f. (trasatura; urma; liniuta de unire; vehicul). Der. neol. contrage, vb., dupa lat. contrahere, forma rara, substituita de contracta; retrage, vb., dupa fr. retirer; sustrage, vb., dupa fr. soustraire.

BLUES subst. Dans lent, cu caracter visator, melancolic; melodia dupa care se danseaza acest dans, care isi are originea in cantecele negrilor din America. [Pr.: bluz] – Cuv. engl.

HIPOGEN, -A, hipogeni, -e, adj. (Despre roci, procese geologice etc.) Care isi are originea in interiorul pamantului. – Din fr. hypogene.

POLIGENEZA s. f. Conceptie dupa care fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu deriva dintr-un izvor unic, ci au origini multiple. – Poli- + geneza. Cf. fr. polygenisme.

OBARSI, obarsesc, vb. IV. Refl. (Inv.) A se trage, a-si avea originea, a proveni. – Din obarsie (derivat regresiv).

LATINITATE s. f. Faptul de a avea origine latina sau caracter latin. ♦ Nume dat culturii si civilizatiei latine. – Din fr. latinite, lat. latinitas, -atis.

MIELOM, mieloame, s. n. Boala maligna avand originea in maduva osoasa, caracterizata prin aparitia unor tumori pe oasele late. [Pr.: -mi-e-. – Pl. si: mielomuri] – Din fr. myelome.

MONOGENISM s. n. Teorie antropologica care considera ca specia umana are origine unica. – Din fr. monogenisme.

NEUROFIBROMATOZA, neurofibromatoze, s. f. Boala caracterizata prin aparitia pe piele a unor pete pigmentare sau a unor tumori care isi au originea in tesutul fibros al tecilor nervilor. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurofibromatose.

EMANA, eman, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a imprastia un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvori, a-si avea originea. – Din fr. emaner, lat. emanare.

CONTEMPERATIE, contemperatii, s. f. Impuls presupus a-si avea originea in gratia divina si care consta in inclinarea vointei catre savarsirea unui fapt, fara a-l determina insa. – Din fr. contemperation, lat. contemperatio.

DESCINDE, descind, vb. III. Intranz. 1. A-si avea originea, a se trage din cineva. 2. A se da jos, a cobori. 3. A ajunge (si a se opri) intr-un loc; a trage (la un hotel, la o gazda). 4, (Despre organele fortei publice) A se deplasa, a sosi la fata locului in vederea unei investigatii sau a unei perchezitii. [Perf. s. descinsei, part. descins] – Din lat. descendere, fr. descendre.

OBARSIE s. 1. v. izvor. 2. v. origine. 3. nastere, origine, provenienta, (livr.) extractie, matrice, stirpe, (rar) provenire, spita, (astazi rar) semintie, (inv. si reg.) neam, (inv.) purcedere, purces. (Era taran prin ~.) 4. ascendenta, origine. (Are o ~ modesta.) 5. v. origine, (fig.) izvor, matca. (S-a intors la ~.) 6. v. sursa. 7. v. cauza.

descinde (a-si avea originea, a cobori) vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. descind, 1 pl. descindem; perf. s. 1 sg. descinsei, 1 pl. descinseram; conj. prez. 3 sg. si pl. descinda; ger. descinzand; part. descins

GEOLOGIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de geologie; propriu geologiei. 2) Care are origine foarte veche. Sediment ~. /<fr. geologique

GERMANIC ~ca (~ci, ~ce) Care apartine germanilor sau popoarelor inrudite cu germanii; propriu acestor popoare. ◊ Limbi ~ce grup de limbi indo-europene vorbite de o serie de popoare din centrul si din nordul Europei. Popoare ~ce familie de popoare cuprinzand vechile triburi din care isi au originea germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie ~ca filologie care are drept obiect de studiu limbile, literaturile si culturile popoarelor germanice. /<fr. germanique, lat. germanicus

REPER ~e n. 1) Obiect sau detaliu din teren care serveste drept punct de orientare. 2) Semn trasat pe diferite piese care urmeaza sa fie asamblate. 3) mat. Ansamblu de vectori avand origine comuna si formand un sistem de referinta. 4) tehn. Sistem tehnic de orientare. /<fr. repere

A SE TRAGE ma trag intranz. 1) (despre fiinte) A se misca abia tarandu-si corpul; a se deplasa anevoie. Ranitul se trase pana la transee. ◊ ~ la fata (sau la chip) a) a slabi; b) a arata rau (obosit, palid etc.). 2) A-si avea originea; a descinde. 3) A proveni, a descinde din ... /<lat. trahere

A VENI vin intranz. 1) (despre oameni, animale, vehicule etc.) A se misca, apropiindu-se de tinta miscarii. ~ spre casa. 2) (despre persoane, vehicule, fenomene ale naturii) A fi intr-un anumit loc dupa parcurgerea unei distante; a sosi; a ajunge. Trenul a venit in gara. ◊ ~ la spartul targului a sosi prea tarziu. ~ cu sufletul la gura (sau intr-un suflet) a veni in fuga mare. A-i ~ ceasul a muri. 3) A se intoarce, a reveni la locul de mai inainte. Pasarile vin la cuiburile lor. 4) A-si avea originea; a proveni. 5) (despre imbracaminte, incaltaminte) A se potrivi bine; a fi pe masura cuiva. Pantofii ii vin bine. 6) (despre ape) A ajunge pana la o inaltime oarecare. 7) (despre sunete, zgomote etc.) A ajunge la urechea cuiva. /<lat. venire

ALOPATRIC, -A adj. (Biol.; despre specii, populatii) Care isi are originea in regiuni geografice diferite. [Cf. fr. allopatrique < gr. allos – diferit, lat. patria – patrie].

ATELANA s.f. Piesa de teatru satirica care era jucata de tineri romani si care isi are originea in orasul Atella din Campania. [Cf. fr. atellanes, lat. atellana].

COHLEOIDA s.f. Curba plana, loc geometric al extremitatilor arcelor cercurilor tangente unei drepte intr-un punct al ei, avand originea comuna si aceeasi lungime. [Pron. -le-o-i-. / < fr. cochleoide].

HIPOGEU, -EE adj. (Despre animale, plante; op. epigeu) Care traieste sub pamant. ♦ (Despre un mod de germinatie) La care cotiledoanele nu ies la suprafata pamantului. ♦ (Despre roci sau procese geologice) Care isi are originea in interiorul pamantului. [< fr. hypoge, cf. gr. hypo – sub, ge – pamant].

NEPTUNISM s.n. Conceptie nestiintifica in geologie potrivit careia toate rocile si structurile geologice isi au originea in apa marilor si a oceanelor. [< fr. neptunisme, cf. Neptun – zeul marii la romani].

ROMANIC, -A adj. Descendent din romani. ◊ Arta romanica = arta dezvoltata, mai ales in arhitectura, in tarile europene supuse influentei catolice, in sec. X-XIII, care preia unele trasaturi ale artei bizantine si in special elemente din arta carolingiana (edificii caracterizate prin severitate, masivitate si robustete, savante jocuri de volume prismatice si cilindrice ale navelor, absidelor si turnurilor etc.); limba romanica = limba care isi are originea in limba latina; neolatin. ♦ Care se ocupa cu limbile neolatine. [Cf. lat. romanice (loqui) – a vorbi intr-o limba neolatina, germ. romanisch].

DERIVA vb. I. 1. intr. a se trage, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a avea originea in..., a veni din... 2. tr. A abate o apa din cursul ei firesc. 3. intr. (Despre nave sau avioane) A se abate, a se indeparta de la directia de mers sub influenta vanturilor, a curentilor; a devia. 4. tr. (Mat.) A calcula derivata unei functii. [P.i. deriv, -vez. / < fr. deriver, it., lat. derivare].

purces², -easa, adj. (inv.) 1. care pleaca, care porneste. 2. care isi are originea, inceputul; care emana din ...

purcezator, purcezatoare, adj. (inv.) 1. care porneste, care pleaca. 2. care provine, care isi are originea, inceputul; care emana din ...

NEUROFIBROMATOZA s.f. Boala caracterizata prin aparitia pe piele a unor pete sau a unor tumori care isi au originea in neurofibroame. [< fr. neurofibromatose].

POLIGENEZA s.f. Conceptie potrivit careia fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu deriva dintr-un izvor comun, ci au origini multiple. [Dupa fr. polygenisme, cf. gr. polys – numeros, genesis – origine].

COCHLEOIDA s. f. curba plana, loc geometric al extremitatilor arcelor cercurilor tangente la o dreapta intr-un punct al ei, avand originea comuna si aceeasi lungime. (< fr. cochleoide)

DERIVA vb. I. intr. 1. a se trage, a rezulta din (ceva). ◊ (lingv.) a-si avea originea in... 2. (despre /aero/nave) a devia de la directia de mers sub influenta vanturilor, a curentilor. II. tr. 1. (mat.) a calcula derivata unei functii. 2. a abate o apa din cursul ei firesc. (< fr. deriver, lat. derivare)

DESCINDE vb. intr. 1. a-si avea originea, a se trage din... 2. a cobori. 3. a se opri pentru un anumit timp undeva. 4. (despre organele fortei publice) a se deplasa la fata locului pentru a face o investigatie. (< lat. descendere, fr. descendre)

EMANA vb. I. tr. 1. a degaja un gaz, un miros etc.; a exala. 2. a transmite, a remite. II. intr. 1. a proveni, a-si avea originea. 2. a (se) produce. (< fr. emaner, lat. emanare)

EXTRACARDIAC, -A adj. care isi are originea in afara inimii. (< fr. extracardiaque)

HIPOGEU², -A adj. 1. (despre animale, plante) care traieste sub pamant. ◊ (despre un mod de germinatie) la care cotiledoanele nu ies la suprafata pamantului. 2. (despre roci, procese geologice) care isi are originea in interiorul pamantului. (< fr. hypoge, gr. hypogeios)

MIELOGEN, -A adj. (despre leucocite) care isi are originea in maduva osoasa. (< fr. myelogene)

NEPTUNISM s. n. conceptie nestiintifica in geologie potrivit careia toate rocile si structurile geologice isi au originea in apa marilor si oceanelor. (< fr. neptunisme)

POLIGENEZA s. f. 1. conceptie potrivit careia fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu deriva dintr-un izvor comun, ci au origini multiple. 2. descendenta din mai multe linii parentale. (< fr. polygenese)

ogirji (ogarjesc, ogarjit), vb. refl. – A slabi, a se usca. – Var. ogirci, ocirci, ocirji, odirji, odirli, odirni, ogirsi. Creatie expresiva, cf. cocirja, sgirci. La origine ar putea fi sl. kurciti, f. circi si ocirci, vb. (Banat, a suci, a schimba), cf. Scriban; dar tratamentul expresiv este evident.

pitpalac interj. – Imita glasul prepelitei. – Var. pitpedeche, Mold. patpaduchi. Megl. patpalog. Creatie expresiva. – Der. pitpalac, s. m. (prepelita, Coturnix communis); pitpalaca, s. f. (femeiusca pitpalacului), cf. bg. patpaduk (dupa Hiecle 133, originea ar fi rom.), bg. pitpalak (pare de origine rom., cf. Capidan, Raporturile, 217), alb. potpoljoske, mag. pitypalatty (Galdi, Dict., 181), gal. paspallas, port. paspalhão (J. M. Piel, R. de Portugal, XIV, 58-64).

refeca (refec, at), vb. – A coase cu refec, a tivi. – Mr. arufec(are). origine necunoscuta. Der. din sl. (Cihac, II, 311) este cit se poate de improbabila (Byhan 329). Din lat. refricāre (Puscariu 1426; REW 7159) sau *orificāre ‹ orificium, cf. port. refegar (Candrea, GS, III, 426; Candrea; REW 7159N), sau din lat. *reficcāre „a intari”, cf. it. ficcare (Tiktin) nu sint convingatoare. – Der. refec, s. n. (cusatura de imbinare, tiv; cearta, dojana); refecatura, s. f. (insailare, tiv).

acetona f., pl. e (aceiasi origine cu acetat). Chim. Lichid incolor, cu miros eterat, volatil, inflamabil, care se formeaza destilind un acetat.

KHARIGISM (‹ fr.) s. n. (REL.) Cel mai vechi curent schismatic al Islamului, aparut in 657, care isi are originea in controversa politico-religioasa privind desemnarea califului. Kharagitii au alcatuit aripa dura a armatei lui Ali, ginerele si varul Profetului, pe care l-au parasit, refuzand pacea cu Muawiyya, s-au dizolvat in trei secte: azragita, ibadita si sufrita, dintre care astazi mai supravietuieste doar cea ibadita (3-4% dintre musulmani).

RADAR (‹ fr., germ.; engl. ra[dio] d[etecting] a[nd] r[anging], „detectare si localizare prin radio”). s. n. Sistem de radiolocatie in care, cu ajutorul unul tub catodic si al unei aparaturi anexe, se determina directia si distanta la care se afla diverse obiecte indepartate (avioane, obstacole etc.); se bazeaza pe emiterea unor unde radio si receptionarea acestora dupa reflectarea lor de catre obiectul urmarit. Sin. radiolocator. Isi are originea in opera experimentala a lui H. Hertz la sfarsitul anilor 1880. Primul r. a fost realizat in 1904 de germanul C. Hulsmeyer. In 1934, francezul Pierre David a experimentat cu succes un sistem de detectare electromagnetica a avioanelor. A fost dezvoltat in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial; azi r. este folosit mult mai simplu, in identificarea si monitorizarea satelitilor artificiali pe orbitele pamantene, ca ajutor de navigatie pentru avioane si vasele maritime si pentru controlul traficului aerian in jurul marilor aeroporturi; de asemenea, r. este folosit de politia rutiera pentru a stabili viteza vehiculelor auto.

PROVENI, provin, vb. IV. Intranz. A se trage, a lua nastere, a rezulta din ceva sau de undeva, a-si avea obarsia, originea, provenienta din... – Din fr. provenir.

DRUMLIN, drumline, s. n. Forma de relief de origine glaciara, avand un contur eliptic. [Acc. si: drumlin] – Din fr. drumlin.

TEATRU, teatre, s. n. I. 1. Cladire sau loc special amenajat in vederea reprezentarii de spectacole; p. ext. institutie de cultura care organizeaza spectacole. 2. Spectacol, reprezentatie dramatica. ◊ Loc. adj. De teatru = care se reprezinta la teatru (I 1), destinat a fi reprezentat pe scena. ◊ Expr. A face (sau a juca) teatru = a se preface. ♦ (Fam.) Discutie aprinsa intre mai multi, cearta care atrage pe curiosi. 3. Arta de a prezenta in fata unui public un spectacol, o piesa. ♦ Profesiunea de actor, de regizor. 4. Literatura dramatica; culegere de piese. ♦ Ansamblul operelor dramatice care prezinta caractere comune sau au o origine comuna. II. Loc unde se petrece un eveniment, unde are loc o actiune. ◊ Teatru de operatii (sau de razboi) = camp de lupta; teritoriu, loc unde au loc actiuni militare ample in timp de razboi. – Din fr. theatre, lat. theatrum.

TEOGONIE, teogonii, s. f. Totalitatea miturilor privind originea zeilor si genealogia lor; totalitatea zeilor care, avand aceeasi origine, alcatuiesc mitologia unor popoare vechi. [Pr.: te-o-] – Din fr. theogonie.

KANTELE s.n. a. Instrument popular karelian (din zona Kareliei – republica autonoma din NV Rusiei, din partea europeana; in trecut (1940-1956) cunoscuta drept Republica Karelo-Finlandeza) cu coarde, intinse deasupra unei mici cutii de rezonanta, care se ating cu degetele. b. Titera traditionala finlandeza, avand la origine cinci coarde, iar in prezent putand ajunge pana la treizeci. (cf. germ. Kantele < cuv. fin.) [def. b. MW]

ASOCIATIE ~i f. 1) Uniune constituita printr-un statut in vederea atingerii unui scop comun; societate. ~ sportiva. 2) Proprietate a psihicului de a lega intre ele mai multe imagini senzoriale sau idei. 3) Legatura intre doua sau mai multe imagini ori idei. 4): ~ moleculara reunire a doua sau mai multe molecule identice. ~ de stele grupuri rare de stele care au aceeasi origine. [G.-D. asociatiei; Sil. -ci-a-ti-e] /<fr. association, lat. associatio, ~onis

A EMANA eman 1. tranz. (mirosuri, gaze, vapori) A imprastia in toate partile; a face sa cuprinda spatii tot mai largi; a degaja; a exala. 2. intranz. A-si trage originea; a avea o anumita origine; a proveni; a deriva. Decretul emana de la guvern. /<fr. emaner, lat. emanare

IZOGEN ~a (~i, ~e) biol. (despre tesuturi) Care are aceeasi origine embrionara. /<germ. isogen

MERLOT [pr.: merlo] n. 1) Soi de vita de vie de origine franceza, avand struguri cu bobite negre, rotunde si mici. 2) Vin produs din acest soi de struguri. /<fr. merlot

ACAUSTOBIOLIT s.n. Roca sedimentara de origine organica, avand proprietatea de a nu arde. [< fr. acaustobiolite, cf. gr. a – fara, kaustos – combustibil, bios – viata, lithos – piatra].

FAMILIE s.f. 1. Totalitatea persoanelor inrudite, care sunt din acelasi neam; rude de sange, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la baza casatoria si este alcatuit din soti si copii. ♦ Neam, descendenta. ♦ Copiii in raport cu parintii lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) Totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) Grup de oameni etc. strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care deriva din acelasi cuvant. ♦ Grup de limbi care au aceeasi origine, tragandu-se dintr-o limba mai veche, numita limba comuna. 4. Grup de plante, de animale, de elemente sau de combinatii chimice cu trasaturi comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viata organizata; ◊ (fiz.) familie radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].

IZOGEN, -A adj. (Biol.; despre tesuturi) Care are aceeasi origine embrionara cu un alt tesut. [Var. isogen, -a adj. / < germ. isogen, cf. gr. isos – egal, lat. genus – gen].

TEODICEE s.f. Doctrina filozofica-religioasa conform careia lumea este opera perfecta a divinitatii, raul avand alta origine. ♦ Teologie naturala. [Pron. te-o-... ce-e, pl. invar. / < fr. theodicee, it. teodiceea, cf. gr. theos – zeu, dike – justitie].

CAUSTOBIOLIT s.n. Roca de origine organica, avand proprietatea de a arde. [Pron. ca-us-. / cf. germ. Kaustobiolithe < gr. kaustikos – arzator, bios – viata, lithos – piatra].

bord (borduri), s. n. – 1. (Trans.) Piatra, pietricica. – 2. (Trans.) Bulgare de pamint uscat. origine necunoscuta. Ar putea fi o formatie spontana, pornind de la botf-. Dupa Diculescu, Elementele, 490, provine din lat. *bŏlidum ‹ βωλώδης „plin de cocoloase”; aceasta opinie a fost adoptata de Giuglea, Dacor., III, 594, care face din bord baza lui bordei. – Der. bordan, s. m. (stinca); bordos, adj. (puternic, viteaz).

MONOGENISM s.n. Teorie antropologica care socoteste ca specia umana are o origine unica. [< fr. monogenisme, cf. gr. monos – unic, genos – rasa].

cartaboi (-i), s. m. – (Arg.) Paznic, temnicer. origine necunoscuta. Ar putea fi o combinatie de la cart „garda” si terminatia lui vistavoi.

caua s. f. – Fiinta imaginara inspaimintatoare, bau-bau. Creatie expresiva de la cuvintul cau (cf. bau), care se spune uneori pentru a speria copiii. originea onomatopeica a cuvintului a fost indicata numai de Pascu, I, 116. Dupa Cihac, II, 645, din ngr. ϰαυγᾶς „cearta”. Tiktin il deriva din lat. cave „ai grija”, opinie pe care o resping Puscariu 322 si REW 1785. In sfirsit, Puscariu, Dacor., V, 404-6 si DAR, porneste de la rut. kava „sperietoare”, care pare a avea aceeasi origine expresiva, dar care nu convine fonetic. Aceleiasi radacini expresive ii apartin cauna (var. cauni), vb. (a latra), cheuni (var. chiuni), vb. (a striga, a face zgomot), cf. scheuna, bauna.

cioane s. f. pl. – Nume dat mai multor plante (Leonurus c******a; Rhinantus glaber). – Var. cione. origine necunoscuta. Ar putea fi vorba de un etimon celtic sau germanic, similar cu kawa, care corespunde fr. chouette si sp. chova (cf. Corominas).

ciovei (-ie), s. n. – Hirb; se spune in general despre obiecte casnice vechi si fara valoare, si mai cu seama despre vasele de lemn. origine incerta. Ar putea fi sl. cvani „galeata de lemn,” de unde si ciuvai (var. Trans., cioban, Banat, ciuvan), s. n. (albie; galeata) si ciuvaie, s. f. (bute; oala); cf. ciobaca. Dupa Mindrescu si DAR, din germ. Schaff „vas de lemn”; Scriban se refera la sb. civija „lemn”. Pentru ciubeica, cf. ciubuc.

carlan (carlani), s. m. – 1. Minz de doi ani. – 2. Berbec de un an. origine necunoscuta. Ar putea fi dim. calan, cu r infix (dupa Lambrior 107; Cretu 327 si Candrea, Elemente, 405, din lat. *caballanus); dar al doilea sens este dificil de explicat. Abunda ipoteze incerte: din mag. kerlany (Cihac, II, 488), care fara indoiala provine din rom.; din lat. carnalis (Philippide, Principii, 150; Giuglea, Dacor., I, 245-7; Giuglea, LL, I, 171; cf. DAR); cf. sp. carnero, insa der. este dificila; din sl. *krdlanu, de la krudo › cird (Weigand, Jb, XVI, 222); din fondul preromanic (Rusu, Dacor., XI, 148; Lahovary 321). – Der. cirlanar, s. m. (pastor, cioban). Din rom. este mag. kirlan, kerlany (Edelspacher 16).

desuchiat (-ta), adj. – 1. Neglijent, sleampat. – 2. Nebun, smintit. – Var. (Mold., Trans.) suchiat, suchet. origine incerta. Ar putea fi un lat. *dissubuculatus de la subucula „camase, tunica pe corp”; daca primul sens este primitiv, cf. sp. descamisado; insa rezultatul s nu este clar. Dupa Scriban, de la suchet, si acesta de la mag. suket „surd”; dar in acest caz nu s-ar explica compunerea cu des-. Pascu, I, 136, citeaza mr. discul’are „a deochea” ‹ lat. *de exoculāre (cf. deochia), care nu are legatura cu desuchiat.

d*****a (d*****e), s. f. – Bucsau (Berberis vulgaris). – Var. d*****a. Origine incerta. Ar putea proveni din sl. d***i „mur” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 100; Tiktin; Conev 46), cf. bg. d****a, rus. d***ije, der. ca racila de la rac. Dupa G. Meyer, Neugr. St., II, 26 si Pascu, Arch. Rom., VI, 231, din bg. d****a, de unde si ngr. δράτσινον. Mai putin probabila este originea tracica presupusa de Iordan, Dift., 254, urmindu-l pe Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 276, care se gindea la un cuvint dac, *drocila.

IMAGERIE s. f. ansamblu de imagini reprezentand fapte, personaje etc. avand aceeasi origine sau sursa. (< fr. imagerie)

TESUT s. n. complex de celule (si elemente intercelulare) avand aceeasi origine si structura si aceleasi functii intr-un organism viu. (dupa fr. tissu)

ghela (-le), s. f. – Esec, nereusita, fiasco, lovitura gresita la jocuri. origine incerta. Ar putea fi in legatura cu germ. gellend „strident, nepotrivit”.

gotca (-ci), s. f. – 1. Urzica (Tetrao bonasia). – 2. Varietati de rate (Anas tadorna, Anas moschata). origine incerta. Ar putea fi o formatie expresiva, ce ar imita strigatul pasarii, cf. cotco(dac), dupa DAR; insa acest cuvint difera foarte mult de la rata la urzica. Dupa Scriban, de la got „neam germanic”, ceea ce nu pare posibil. Dupa Bogrea, Dacor., IV, 820, din rut. gotka „urzica”, ce pare totusi a proveni din rom. (Candrea, Elemente, 405). Cihac, II, 502, pleca de la mag. goca „rata”.

itii interj. – Cuvint cu care se atrage atentia copilului care cauta, in jocul de-a v-ati ascunselea. origine expresiva. Dupa Tiktin, de la aici-i „uite-l aici”. Cf. iti, vb. refl. (a se arata, a se ivi), pe care Tiktin (urmat de DAR si de Scriban) il considera der. de la interj. (cf. var. itii, itii, care pare a-i da dreptate), si pe care Cihac, II, 151, o punea gresit in legatura cu sl. iti „a merge”, iar Philippide, II, 718, cu alb. etseń „a da”. Este cuvint folosit aproape exclusiv in Mold.

jagardea (-ele), s. f. – (Arg.) Om zapacit, aiurit. origine necunoscuta. Ar putea fi o combinatie expresiva a lui javra cu jigodie, care au acelasi sens.

jimi (-mesc, -it), vb. – A fierbe, a misuna. origine necunoscuta. Ar putea fi in legatura cu sl. zęti „a stoarce”, a carui tema la prezent este zimą, cf. jintui, jintita; sensul de „a fierbe” ar proveni in acest caz, de la procedeul ce consta in a stoarce grasimea jumarilor in foc, cf. bg. zumerki, sb. zmire, rom. jumari; insa toate acestea par incerte. DAR se refera, desigur gresit, la alb. dhemez „vierme”. Cf. jumuli. Der. jumet, s. f. (gloata), cu suf. -et; jumedie, s. f. (gloata), probabil in loc de jumet-ie (dupa DAR, prin incrucisare cu sumedenie); jumegai (var. jumigai, jimigai), s. n. (resturi, farimituri).

orie (orii), s. f. – (Munt.) Plasa de pescuit. origine incerta. Ar putea fi sb. oruhe „dispozitiv, instalatie”. Relatia propusa de Scriban, cu lat. horia „barca” si cu tc. oria „patrat”, nu e posibila.

pil (piluri), s. n. – 1. Varga, bat. – 2. (Olt.) Bici, cravasa. origine incerta. Ar putea fi vorba de un lat. *pillum, cf. pilla › piua, in loc de pila „stilp” si pilum „sulita”; in acest caz ar fi insemnat la inceput „piua”. Nu e o constatata o pronuntare patalizata, care ar proba acest etimon; in plus, se mai considera ca der. de la pil, cuvintele pilos (var. chilos), adj. (puternic, rezistent; incapatinat, indaratnic) si pilug (var. chilug, v. aici).

priu (-ie), adj. – (Bou) patat cu alb. origine incerta. Ar putea fi vorba de lat. prῑvus „caracteristic” (Tiktin), dar semantismul nu este clar. – Der. prian (var. prior), adj. (tarcat cu alb), pe care Cihac, II, 290 il punea in legatura in mod putin convingator cu slov. prizan „pestrit” si Scriban cu sb. prijan „prieten”. Pric, adj. (Olt., patat cu alta culoare), pare a fi var. a aceluiasi cuvint; a fost pus in legatura de Diculescu, Elementele, 457, cu gr. ποιϰίλος „pestrit”. Pentru prior, Pascu, Arch. Rom., VI, 264, propunea un lat. *priulus.

remf (-fi), s. m. – Curcubetica (Aristolochia clematitis). – Var. renf, rimf. Origine incerta. Ar putea proveni din sas. Rimf (Draganu, Dacor., V, 371). Legatura cu gr. ῥουφαία, originea dacica (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 221) sau tracica (Philippide, II, 731), cf. alb. rrufe, este indoielnica.

rusui (-uesc, -it), vb. – (Mold., inv.) A uzurpa, a pune stapinire. – Var. rusii. Sl. rusiti „a se da la o parte, a se muta”; la origine, s-ar fi zis despre actiunea de a schimba pe ascuns pietrele de hotar de pe un teren. De aici, cu l expresiv, raslui, vb. (a uzurpa, a lua cu forta). Explicatia lui Tiktin, prin intermediul lui razlusi, vb. refl. (inv., a se separa, a se indeparta) ‹ sl. razluciti, nu este convingatoare. Cred ca etimologia corecta este numai cea aratata deja de Ghibanescu; dar imi lipseste posibilitatea de a o confirma.

sif (-furi), s. n. – Galion, in tipografie. Germ. Schiff. – Este indoielnic daca sifan, s. n. (cirlig, cirlig al barcagiilor) are aceeasi origine.

staura (-r, at), vb. (Trans.) A privi cu teama sau cu mirare, a se minuna. origine necunoscuta. Ar putea fi cuvint identic cu a astaura, vb. (Banat, a pindi, a urmari), pe care DAR il deriva de la staur „grajd”, presupunind ca inseamna „a urmari din grajd”, ipoteza greu de admis. Poate in loc de sgaura ‹ sgau, cf. sgii.

stei (-ie), adj. – Breaz, cu pata alba in frunte. origine incerta. Ar putea fi un lat. *stēlleius (Diculescu 176) sau *stēlleus (Graur, GS, VI, 335). Mai probabil direct de la stea, chiar daca Tiktin gaseste der. surprinzatoare; trebuie sa se porneasca de la stei, pl. lui *stel, cu suf. dim.

stirlici s. m. – Hematom, purpura. – Var. sterlici, strelice. Probabil in loc de *sdrelici, de la sdreli „a se stilci, a produce contuzii”. Dupa Cihac, II, 363, din sl. strela „sageata”, daca socotim ca sdreli a avut aceeasi origine. Este cuvint identic cu strelici, s. m. (mariposa nocturna), numit asa pentru ca ar lasa dintre degete un prafusor care, dupa conceptia populara, ar produce o inflamatie.

stur (-ri), s. m. – 1. Turture, ciucure de gheata, promoroaca. – 2. Funingine. – 3. Stiva de sare de proasta calitate care se arunca. – 4. (Trans.) Zgura. – Mr. stur „coloana”. origine indoielnica. Ar putea fi vorba de lat. stylus (Puscariu 1664; Candrea), cf. alb. stulj. Cuvint rar. Cf. tureatca.

sur (-ra), adj. Gri. Sl., cf. bg., sb., cr. sur, rus. ser (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 380; Conev 97). Dupa Tiktin, din lat. syrus „sirian”, legat de it. soro, fr. saure; dar nu este sigur ca cuvintele it. si fr. au aceasta origine si nici nu se cunoaste o culoare gri specifica Siriei. Der. suraia, s. f. (nume de vaca); suran, s. m. (nume de bou); suriu, adj. (gri, cenusiu, incaruntit, inspicat); surchea, s. f. (nume de animal), din mag. szurke „gri” (Ruffini 101); suri, vb. (a colora in gri); surila, s. m. (nume de bou); insuri, vb. (a incarunti).

teafar (-ra), adj. – 1. Intact, nevatamat, intreg. – 2. Cuminte, intelept. origine necunoscuta. Ar putea fi ngr. σταθερός „constant, statornic, stabil”. Der. propuse pina acum, din sl. *techinu › bg. tehen „al lor” (Tiktin), de la un gr. *τράφερος (Giuglea, RF, II, 63) sau din sl. tνrudu „puternic” (Scriban) nu sint mai convingatoare. Nu stim daca are vreo legatura cu teferici.

tir (-ruri), s. n. – Tragere cu arma. Fr. tir. – Der. tiraj, s. n., din fr. tirage; tiralior, s. m., din fr. tirailleur. Tira, s. f. (Arg., sleahta, banda de hoti) pare sa aiba aceeasi origine, cf. fr. tire „pungasie”.

viersun s. n. – Prinsoare, ramasag. origine incerta. Ar putea proveni din lat. versionem, probabil cu sensul de „schimbare”, ca in versūra. Trebuie sa se tina cont ca e cuvint inv., care apare numai la Dosoftei, autor la care abunda improprietatile; astfel ca e posibil ca glosarea propusa de noi, care este in general acceptata, sa nu fie exacta. – Der. inversuna (var. invi(e)rsuna), vb. refl. (a se indirji, a se incapatina), cuvint explicat uneori prin lat. inversionāre (Pascu, Rtim., 26), prin mag. gerjszteni „a e*****”, imposibil fonetic (Cihac, II, 509), si prin mag. verseny „lupta” (Puscariu, Lat. ti, 67; DAR), care si mai putin se potriveste fonetic.

VANDAL, vandali, s. m. 1. Persoana care facea parte din grupul de triburi de origine germanica care au coborat in sec. V de pe tarmul Marii Baltice ajungand pana in nordul Africii unde au intemeiat un regat si de unde au patruns in Roma, jefuind crunt si distrugand numeroase valori culturale si artistice ale antichitatii. 2. Fig. Om necivilizat, barbar, care distruge valori culturale si artistice. – Din fr. vandale.

DECEMBRIST, -A, decembristi, -ste, s. m. si f. Nume dat revolutionarilor rusi de origine nobiliara care au organizat, la Sankt Petersburg, rascoala armata din decembrie 1825 impotriva absolutismului tarist; decabrist. – Decembrie + suf. -ist. (dupa rus. dekabrist).

A COBORI cobor 1. intranz. 1) v. A SE COBORI. 2) (despre astri) A se lasa spre sau dupa orizont; a se apropia de asfintit; a asfinti; a apune; a scapata. 3) fig. (despre intuneric, liniste etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a cadea; a veni; a se apropia. 4) (despre voci, tonuri etc.) A trece la note mai grave; a scadea in intensitate. 5) (despre parametri fizici sau despre aparate pentru masurarea lor) A avea sau a indica valori mai scazute; a scadea; a descreste. Presiunea atmosferica coboara. Termometrul ~. 6) A fi de o anumita origine; a-si avea obarsia; a proveni. 2. tranz. 1) A muta intr-un loc jos; a pune mai jos. ~ sacul din caruta. 2) (forme de relief inalt, scari etc.) A parcurge de sus in jos. ~ dealul. 3) (voce, ton, glas etc.) A face sa fie mai putin intens. ◊ ~ ochii (sau privirea) a se uita in jos (de rusine, de sfiala etc.). ~ tonul (sau glasul) a vorbi cu blandete. 4) (valori ale unor marimi) A face sa scada. /cf. pogori

A PROVENI provin intranz. 1) (despre persoane) A se trage dintr-un neam oarecare; a fi de o anumita origine; a-si avea obarsia; a cobori; a deriva. 2) (despre obiecte) A aparea ca urmare; a decurge. /<fr. provenir

birsan (barsana), adj. – Se spune despre oile de Birsa, regiune din sud-estul Trans., si de lina lor lunga si aspra. De la Birsa, nume al regiunii a carei capitala este Brasovul; ambele nume au probabil aceeasi origine. Cihac, II, 490, se gindeste mai curind la numele mag. al orasului respectiv, Brasso, ceea ce este de fapt acelasi lucru. – Der. birsanesc, adj. (din Birsa).

TEOGONIE s.f. Totalitatea miturilor care au ca tema originea zeilor; genealogia zeilor. ♦ Totalitatea divinitatilor unei religii politeiste. [Gen. -iei. / < fr. theogonie, cf. gr. theos – zeu, gonos – generatie].

fara s. f. – Casta, rasa. – Mr. fara. Ngr. φαρα, cf. alb. fare (Meyer 100; Philippide, II, 641), bg. fara (Berneker 279). Pare sa provina din longob. fara (Puscariu, Dacor., VII, 293; Giuglea, Dacor., II, 396; DAR), si a fost citat ca element v. germ. in rom., nejustificat, se pare, intrucit este vorba de un cuvint imprumutat dintr-un idiom balcanic, in epoca recenta. In acelasi timp, este cuvint incert, intrebuintat de patru ori de Petru Maior, care foloseste adesea cuvinte mr. (si acesta pare a fi cazul lui fara) si o data intr-un text popular din Hateg, in care este posibil sa fie o patrundere a mr. Dupa Mladenov 660, cuvintul ar fi de origine tc.

girloafa (-fe), s. f. – Regulator la plug. Germ. Vorlaufer „precursor”. In Trans. Dupa Cancel 17, ar fi de origine sl., dar sl. trebuie sa fie, in cel mai bun caz, un intermediar al germ.

leurda s. f. – Varietate de usturoi salbatic (Allium ursinum). origine necunoscuta. S-a incercat explicarea acestui cuvint prin intermediul alb. hudere „usturoi” (Cihac, II, 718; Philippide, II, 719; Rosetti, II, 118); dar aceasta ipoteza pare insuficienta. Dupa Diculescu, Elementele, 434, dintr-un gr. *λεβυρήδης cu suf. -ida; dupa Scriban, in legatura cu lat. luridus. Der. par sa arate ca sensul primar nu este cel de „usturoi”, ci cel de „padure mlastinoasa”, cum sint cele in care creste in mod spontan aceasta planta; din aceasta cauza e posibil sa ne gindim la o origine expresiva: leurda ar putea fi o var. a lui leopa, leoarba, leoarca, cu sensul de „loc unde bolboroseste”. – Der. leurdeasa, s. f. (padure); leurdar, s. m. (tilhar). – Din rom. provine rut. levurda.

o pron. – Acuzativul sing. al pron. pers. f., forma atona. Lat. illam, cf. ea. Probabil la origine se distinge de o, pron. neutru (ace(a)st(a), acela), cu care astazi se confunda complet (cf. prin mari furtuni trecut-ai, o stiu, Alecsandri; fara sa mi-o ceara nimeni, Camil Petrescu) si care pare sa provina din lat. hoc, cf. poitev. o (elle etait belle, elle o savait, cintec popular din Parthenay). Dupa Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 461, acest pron. ar fi de origine dacica. Der. din lat. ullam (Cretu, R. pentru Istorie, VI, 72-88), nu e probabila.

rijnica (-ce), s. f. – Planta de padure cu flori mici albe (Cardemine impatiens). origine indoielnica. Poate are legatura cu sb. ruzica, rizinica „trandafir, margareta”.

talanita (-te), s. f. – Tirfa, p*********a. – Var. inv. talanita, talaimita. origine incerta. Probabil ar trebui pornit de la gr. sau ngr. θαλαμος „alcov” cf. θαλαμηπόλος „camerista”, cu suf. -ita sau prin transpozitia suf. gr. -ίσσα. Rut. talannica, propus ca etimon de Tiktin si Candrea, trebuie sa provina din rom.; legatura cu talan (Scriban) este dubioasa. Sec. XVII, inv.

CURETI (KOURETES) (in mitologia greaca), divinitati arhaice ale vegetatiei, de origine cretana. L-au ocrotit pe Zeus copil, acoperindu-i cu zanganitul scuturilor lor scincetele si inselindu-l pe Cronos. Uneori sint confundati cu coribantii.

LARINGOSPASM (‹ fr. {i}) s. n. (MED.) Contractie a muschilor laringelui, care opreste trecerea aerului. Este cauzata, in general, de un mecanism de aparare, de o reactie alergica sau de o infectie locala acuta; poate avea si o origine neurologica.

ROUSSEAU [ruso], Jean-Jacques (1712-1778), filozof, scriitor si muzician francez. Reprezentant al romantismului. Colaborator al Enciclopediei. Autor al „Contractului social”, potrivit caruia, in starea naturala, viata este libera si independenta, iar neajunsurile conditiei umane au fost la origine societatea. Salvarea este posibila printr-o organizare politica centrata pe ideea de libertate si de vointa generala („Discurs asupra inegalitatii”). Doctrina politica a lui R. avea sa devina platforma democratiei radicale iacobine in timpul Revolutiei Franceze. Conceptia sa pedagogica preconizeaza educatia conform cu natura proprie a copilului („Emil sau despre educatie”). Principiul revenirii la natura (denumit ulterior „rousseauism”) si ideea primordialitatii sentimentului in raport cu ratiunea (caracteristica si pentru deismul sau), care strabat principalele scrieri literare ale lui R. (romanul epistolar „Iulia sau noua Eloiza”, „Confesiunile”), au facut din el un precursor al romantismului francez si european. Ca muzician a compus muzica de opera („Vrajitorul satului”, „Pygmalion”), cantece; autor al unui sistem de notatie muzicala; a abordat probleme de estetica si de teorie a muzicii.

OMOLOG, -OAGA, omologi, -oage, adj., s. m. 1. Adj. (Despre doua elemente apartinand unor figuri geometrice intre care exista o corespondenta determinata) Care corespunde, care se afla in corespondenta. Laturi omoloage. 2. Adj. (Despre o substanta organica) Care are o structura chimica diferita de structura altei substante prin prezenta unei grupe in care carbonul se afla in combinatie cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage. 3. Adj. (Biol.; despre unele organe) Care are structura asemanatoare si origine comuna, dar forma externa si functiuni diferite. 4. S. m. Persoana care detine o functie oficiala intr-o organizatie sau intr-un stat, privita in raport cu o alta persoana care detine aceeasi functie oficiala intr-o alta organizatie sau intr-un alt stat. – Din fr. h*******e.

INCEPUT s. 1. debut, (inv.) primitii (pl.), primordiu, (fig.) start. (A avut un ~ bun.) 2. v. origine. 3. v. cap.

OMOLOG, -OAGA I. adj. 1. (despre puncte, laturi apartinand fiecare unei figuri) care se afla intr-o corespondenta biunivoca. 2. (biol.; despre organe) care au aceeasi structura si origine, dar se deosebesc morfologic si functional. 3. (despre substante organice) cu functiuni si structuri analoage. II. s. m. 1. (chim.) substanta dintr-o clasa de substante care difera de celelalte prin prezenta gruparii -CH₂-. 2. persoana oficiala care detine aceeasi functie cu o alta. (< fr. h*******e)

huideo interj. – Se foloseste pentru a alunga porcii; de asemenea, pentru a reda condamnarea violenta a unui act reprobabil. – Var. huidea, hiido, huido. Coincide cu bg., sp. ujdo, ar putea fi de origine orientala. – Der. huidui, vb. (a alunga porcii; a fluiera in semn de batjocura violenta; a condamna); huiduiala, s. f. (actiunea de a huidui); huiduitura, s. f. (huiduiala); huiduma, s. f. (porc, canalie, ticalos), cuvint care a fost glosat si explicat in diverse moduri (de la huium, var. a lui duium, dupa DAR; de la hadim, dupa DAR; de la hadim, dupa Scriban); haiduma, s. f. (Arg., taran).

oteri (oteresc, oterit), vb. refl. – 1. A strica gustul unei mincari, a irita, a strepezi dintii. 2. A se dezgusta, a se incrunta. – 3. A se supara, a se bosumfla. – Var. otari, otari. origine indoielnica. Trebuie sa aiba legatura cu sb. ceriti se „a ride sarcastic” (Scriban), bg. ocervam „a-si arata coltii” (Candrea), bg. cerja se „a lua un medicament”, rus. sceriti (Rosetti, Studii ling., 28); dar baza comuna a acestor cuvinte nu este clara. Oricum, nu e posibila der. din sl. ostriti „a ascuti” (Cihac, II, 235), nici din lat. obterrere (Capidan, Dacor., III, 762). Der. oterime, s. f. (Mold., dezgust); oteros, adj. (Mold., inv., groaznic).

supuri (-resc, -it), vb. refl. – (Mold.) A se scurge, a se prelinge, a se fofila. – Var. inv. sipuri, subuli. origine incerta, dar probabil expresiva. Parerea lui Philippide, Principii, 140, care porneste de la *supuri ‹ surub, pare inacceptabila. Dupa Scriban, ar fi cuvint de origine mag.

tarc (-curi), s. n. – Ocol, ingraditura, loc ingradit. – Mr. tarcu. origine necunoscuta. Trebuie sa aiba legatura cu alb. thark (Spitzer, Mitt. Wien, 293; Treimer, ZRPh., XXXVIII, 391; Baric, Albanorum. Studien, 104; Pascu, II, 222; Philippide, II, 738; Tiktin; Rosetti, II, 123); dar aceasta relatie lamureste prea putin istoria cuvintului. Legatura cu iranianul *cark › per. cart „cerc” (Densusianu, GS, I, 245) nu este evidenta. – Der. tarcalau (var. tarcus), s. n. (tarc mic); tarcui, vb. (a inchide intr-un tarc); intarca, vb. (a lua mielul de la oaie; a nu mai da sa suga; a priva, a frusta); intarcatoare, s. f. (locul sau timpul de intarcat), cf. Giuglea, Dacor., V, 550-53. Din rom. provine in rut. carok, carka „tarc”, cerkati „a mulge” (Candrea, Elemente, 402).

uima (-me), s. f. – Tumoare purulenta. – Var. udma, Maram. moima. origine incerta. Daca s-ar porni de la ultima var., e posibil sa fie vorba de un der. de la radacina expresiva mom-, cf. momiie, mamaruta, mamaliga, momita, toate cu sensul de „bolfa, ridicatura”. Miklosich, Lexicon, 1944, prefera sa se porneasca de la sl. ujmati „a sustrage”, cf. uimi. In general se porneste de la udma, pentru a se ajunge la gr. οἴδημα, oἰδμα (Tiktin; Diculescu, Elementele, 477; Candrea, dupa Cihac, II, 710, din gr. ὄγϰωμα); dar aceasta var. pare dubioasa si oricum der. este dificila fonetic. Pentru repartitia var., cf. ALR, I, 113.

AMISH, secta crestina protestanta din S.U.A. care admite din „Biblie” numai anumite texte si ai carei membri, de origine europeni, persecutati de catolici, refuza orice progres, ducind o viata simpla, rurala, la nivelul sec. 18.

Amalthea, capra care l-a hranit in copilarie pe Zeus cu laptele ei. Mai tirziu Zeus a daruit nimfelor care l-au crescut unul dintre coarnele Amaltheei. Dupa o alta legenda, Amalthea ar fi fost o nimfa care, ascunzindu-l pe Zeus de furia tatalui sau Cronus, l-a crescut in taina pe muntele Ida, hranindu-l cu laptele unei capre. Zeus i-a dat Amaltheei in dar unul din coarnele caprei. Acest Corn al Amaltheei, denumit si Cornul Abundentei, avea darul sa ofere posesorului lui orice si-ar fi dorit acesta. originea Cornului Abundentei e legata – intr-o alta versiune – si de legenda lui Achelous (v. si Achelous).

STEROID ~e n. 1) la pl. Grup de substante organice de origine vegetala si animala care au o importanta mare pentru activitatea vitala a organismelor. 2) Substanta din acest grup. /<fr. steroide

TEODICEE f. Doctrina filozofico-religioasa conform careia lumea este o creatie perfecta a divinitatii, iar raul are cu totul o alta origine decat cea divina si existenta lui nu poate pune la indoiala bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu. /<fr. theodicee

marcoava (marcoave), s. f. – Lichea, femeie usoara. origine necunoscuta. In Munt. S-ar putea lega cu sb. mrkva „morcov”, cf. sp. lechuguina; sau in loc de *martoafa, cf. martafoi.

nasbitie (-ii), s. f. – Zburdalnicie, pozna, strengarie. – Var. nasbutie, nazbitie, nazbutie. origine suspecta. Pare ca s-ar putea pune in legatura cu sb. zbitije „succes”, in compunere negativa *nezbitije. Dupa Tiktin, in relatie cu sl. izbytie „eliberare”; dupa Scriban, din sl. subytije „realizare”.

risca s. f. – Joc de cap sau de pajura cu o moneda. origine indoielnica. Scriban indica rus. aresok, gen. areska „nuca”, care nu pare convingator. Poate in loc de *crijca, din sl. krizi, sb. kriz „cruce”; sau mai probabil, in loc de *rizica › rijca, cu sensul de „joc de noroc”, cf. rizic.

sbeg (zbeguri), s. n. – (Trans.) Buruiana. – Var. zbeg. origine necunoscuta. Nu pare ca ar trebui confundat cu cuvintul urmator, poate sbag, s. n. (Bihor, ceata, picla).

Artemis din Ephesus, divinitate de origine asiatica, pe care grecii au gasit-o in Ionia la sosirea lor acolo. Era socotita drept zeita a fertilitatii, a rodirii pamintului si nu avea nimic comun cu Artemis din mitologia greaca, in afara de nume.

bruda (-de), s. f. – Specie de peste asemanator cu pastravul. origine necunoscuta. Dupa Giuglea, LL, III, 206-10, ar fi cuvint dacic, ceea ce nu pare prea convingator. Rar, in Trans.

cioi (-iuri), s. n. – 1. Nod, umflatura, batatura. – 2. Strachina, blid. origine necunoscuta. Dupa Bogrea, Dacor., II, 655, ar fi var. de la acioaie; insa aceasta der. pare putin probabila. Ar putea fi un der. de la acest cuvint, cioinac (var. cioinag), s. n. (foarfeca; varietate de struguri), pe care Seineanu, I, 138 si DAR il deriva de ciuin.

CHIHUAHUA [ciuaua] subst. Rasa de ciini cu origine controversata (mexicano-chineza, mediteraneana, chineza), avand cele mai mici exemplare ale genului (sub 1 kg), cu silueta robusta, zvelta; dimensiuni de c. 16-20 cm si 1,3-1,8 kg; au culori (sau amestecuri) foarte variate, mers specific, grabit si crestetul capului le ramine moale toata viata.

KARSH [karʃ], Yousuf (1908-2002), fotograf canadian de origine turca. Unul dintre marii maestri ai portretului. Exceleaza in sugestia rafinata a detaliului si in exprimarea efectelor de lumina („Sir Winston Churchill”, „George Bernard Shaw”, „John F. Kennedy”). Colectii de portrete („Chipurile destinului”, „Portretele maretiei”, „Chipurile timpurilor noastre”).

TATAR, -A, tatari, -e s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Republicii Tatare sau din grupurile etnice (inrudite ca limba cu aceasta populatie) stabilite in cursul istoriei in diferite regiuni din Asia si Europa. ♦ Persoana care facea parte din triburile de origine mongola care in sec. XIII s-au intins din Asia pana in Europa rasariteana si centrala, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au facut dese incursiuni in tarile vecine). ◊ Expr. Doar nu vin (sau dau) tatarii, se spune cand cineva se grabeste sau fuge fara un motiv serios. Parca-l alunga tatarii (din urma), se spune despre cineva care se grabeste foarte tare. 2. Adj. Care apartine tatarilor (1), privitor la tatari; tataresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tatara. – Din tc. tatar.

OMOGRAMA s.f. (Lingv.) Cuvant care are aceeasi grafie cu un altul de origine diferita; omograf. [Cf. it. omogramma].

CONCENTRAT², -A adj. 1. care are concentratie mare. ◊ furaje -e = nutreturi de origine vegetala sau animala cu valoare nutritiva ridicata. 2. (despre stil) concis. (<concentra)

AUTOHTON, -A I. adj. 1. (despre specii, populatii) care s-a format si dezvoltat pe teritoriul unde traieste in prezent: bastinas, aborigen, indigen. 2. (psihiatr.; despre idei obsedante) care apare in constiinta ca o gandire generata spontan. II. s. n. 1. complex de straturi constituit din roci mai tinere, ramase pe locul lor, peste care au fost impinse din regiunile invecinate roci mai vechi. 2. zacamant de carbuni, format in locul de origine al plantelor din care provine. 3. rau avand izvoarele in aceeasi unitate morfologica, regiune climatica cu gura de varsare. (< fr. autochtone, gr. autokhthon)

senic (-ce), s. n. – 1. Pinza in care se prepara cenusa pentru lesie. – 2. Cirpa, bucata de pinza. – Var. selnic. origine indoielnica. Cum serveste la inalbirea rufelor, ar veni din sineli „a albi rufele cu amidon”, bg. sinja, cf. sineala. Se foloseste in Olt. Legatura cu bg. siennik „umbrar” (Scriban) pare dubioasa.

W s. m. invar. 1. A douazeci si opta litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (are valoarea lui „v” in cuvintele de origine germana sau a lui „u” semivocalic in cuvintele de origine engleza); se foloseste in neologisme cu caracter international si in nume proprii. 2. Simbol pentru wolfram. 3. (METR.) Simbol pentru watt.

SAH, (1) sahi, s. m., (2) sahuri, s. n. 1. S. m. Titlu purtat de suveranii Iranului, corespunzator titlului de imparat; persoana care are acest titlu; sahinsah. 2. S. n. Joc de origine orientala care se disputa intre doua persoane, pe o tabla impartita in 64 de patratele, alternativ albe si negre, cu 32 de piese, miscate dupa anumite reguli, scopul final fiind castigarea regelui adversarului; p. ext. tabla si piesele care servesc la joc; satrange. ♦ Situatie in cursul jocului mai sus definit, in care regele uneia dintre parti este atacat de o piesa a adversarului; (cu valoare de interjectie) cuvant insotind miscarea care creeaza aceasta situatie. ◊ Expr. A da sah = a pune in pericol regele adversarului. A tine (pe cineva) in sah = a limita jocul adversarului la apararea regelui; fig. a tine pe cineva in tensiune, a-l imobiliza. – Din tc. sah. Cf. germ. Schach.

CONCENTRAT², -A, concentrati, -te, adj. 1. Care are o concentratie mare. ◊ Furaje concentrate = nutreturi de origine vegetala sau animala cu valoare nutritiva ridicata, bogate in proteine si cu procent redus de apa. 2. (Despre stil, limbaj) Concis. – V. concentra.

ETEROGEN ~a (~i, ~e) 1) Care este de natura sau de origine diferita; felurit; divers. 2) Care consta din elemente de natura sau de origine diferita; pestrit; amestecat. 3) lingv. (despre nume) Care are forme diferite de gen la singular si la plural. /<fr. heterogene

PECENEG² ~gi m. ist. Persoana care facea parte din uniunea de triburi de origine turcica, care la sfarsitul sec. IX-XI au migrat spre tarmul nordic al Marii Negre. /<germ. Petschenege, fr. Petchenegues, rus. peceneg

ETIMOLOGIE s.f. 1. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu istoria cuvintelor, stabilind originea si evolutia formei si a sensului lor. 2. Explicare istorica a sensului si a formei unui cuvant. ♦ Etimon. ◊ Etimologie populara = modificare a unui cuvant sub influenta unui alt cuvant mai cunoscut, cu care are asemanari si de la care s-ar putea crede ca deriva; etimologie multipla = explicarea originii unui cuvant prin toate etimoanele probabile. [Gen. -iei. / cf. fr. etymologie, lat., gr. etymologia – studiul intelesului adevarat < etymos – adevarat, logos – studiu].

cafti (-tesc, -it), vb. – A lovi, a bate. origine necunoscuta. Cuvint de argou. Nu stim daca are vreo legatura cu mr. mi cahtescu „mor (de ris)”. – Der. cafteala, s. f. (bataie). Din acest ultim cuvint ar putea proveni iud. sp. haftona „bataie”, daca nu cumva ambele cuvinte duc la o sursa comuna, in acest caz, orientala.

colarez (colarezi), s. m. – Bucatele de coca sau galusti de orez care se fierb in lapte. origine incerta. Posibil de la un fr. colle au riz; cf. totusi ngr. ϰολλαρίζω „a scrobi”. Este putin probabila der. propusa de Laurian, acceptata de Scriban si mentionata de DAR, de la un gr. ϰολλυρίς „piinisoara”; sau cea din lat. collyrida, care reprezinta acelasi cuvint gr. (Candrea).

doda (dode), s. f. – 1. (Banat, Olt.) Formula de adresare pentru sora cea mare. – 2. (Trans., in limbajul infantil) Mina. – 3. (Mold.) Nume dat de copii femeilor cu parul lins. Creatie expresiva de origine infantila, ca si coca. Dupa Candrea, sensul 3 ar trebui pus in legatura cu sb. dodola „persoana travestita care ia parte la diverse rituri populare, pentru a chema ploaia” (› Banat dodola); si dupa Scriban, sensul 1 este o var. de la dada. – Der. dodi, vb. (Trans., a nimeri fara voie); dodii, s. f. pl. (in expresia in dodii, la intimplare); dodot, s. n. (prostie, aiureala), cf. dondani; dodolet (var. dodonet, dodolot), adj. (rotund; neted).

pandalie (pandalii), s. f. – Criza nervoasa, nabadaie, capriciu, toana. origine incerta. Plecind de la var. inv., ne-am putea gindi la un ngr. πὰντ’ őλα „tot”: il apuca pandaliile, cf. il apuca toate alea, fr. il est dans tous ses etats. Der. din tig. pandalo „confuz” (Graur, BL, VI, 167) nu e posibila; din ngr. φαντασία prin intermediul unei forme pandasie (Galdi 217) sau din ngr. παντολμία „indrazneala, obraznicie” (Scriban) nu este convingatoare. Trebuie sa aiba o anumita relatie cu rut. pantalyk „ratiune”, care este de origine necunoscuta (Vasmer, II, 310), probabil tc. prin intermediul rom.

prohab (prohaburi), s. n. – 1. Fanta, deschizatura. – 2. Slit. origine incerta. Este fara indoiala cuvint sl. S-ar putea porni de la sb. vabiti „a (se) increti”, de unde un *provab „cusatura incretita” ca strizati „a taia” fata de prostriz „fanta, deschizatura la imbracaminte”.

spirc (-curi), s. n. – 1. Bucata, transa, mai ales de piele sau de cartilaj. – 2. Mucos, pusti. origine incerta, probabil expresiva, cf. sfirc, cu care are o strinsa legatura fonetica si semantica. – Der. spircui, vb. (a sfisia, a sfirtica, a rupe in bucati; inv., a distruge, a nimici; Trans., a fura; refl., inv., a se da invins, a se imprastia); spircii (var. spircai), vb. refl. (a avea diaree, a fi deranjat la stomac), var. a cuvintului anterior; spircaci (var. spurcaci), s. m. (pasare, Otis tetrax), cf. numele sau fr. canepetiere, var. prin contaminare cu a spurca; spirciitor, adj. (bolnav de diaree); spirciiala, s. f. (excremente).

BENFEY [benfai], Theodor (1809-1881), orientalist si filolog german. A tradus „Panciatantra” si a lansat teoria originii indiene a tuturor povestirilor si basmelor, care ar fi migrat apoi spre apus, in Europa.

3) analog, -oaga adj. (vgr. analogos, proportional. V. omo-log). Care are analogie cu altu, asemenea, egal: raspunsuri analoage. Biol. Care are aceiasi functiune, dar nu aceiasi origine, ca aripile la pasari si liliac fata de aripile insectelor.

CONSTANT, Marius (1925-2004, n. Bucuresti), compozitor si pianist francez de origine romana. Cautarile in domeniul muzicii concrete i-au inspirat balete („Elogiul nebuniei”), muzica de camera, mai multe lucrari simfonice, o opera.

GENEZA, geneze, s. f. Proces de nastere si de formare a unei fiinte sau a unui lucru; nastere, origine. ♦ Ansamblu de fapte, de imprejurari, de elemente care au concurat la formarea unui lucru. Geneza unui roman. ♦ Prima carte a Bibliei. – Din fr. genese.

ORIGINAR, -A, originari, -e, adj. 1. Care este de loc din..., care isi are obarsia in... 2. In forma de la inceput, de origine; initial. – Din fr. originaire, lat. originarius, -a, -um.

fa interj. – Formula generica de adresare pentru femei; fato, femeie. – Var. fa, fai. origine incerta. Dupa Puscariu 588, Tiktin, REW 3273, DAR si Scriban, ar fi abreviere de la fata, prin analogie cu ma. Pare mai probabila der. de la fie, dialectal fiia, cf. forma inv. fa-sa „fie-sa” citata de Scriban. Iordan, BF, VII, 254, propune drept etimon foemina, care pare mai putin probabila. Cuvint cunoscut in Munt., Mold. si Bucov. (ALR, I, 199); in Mold. mai ales fa. Curent la tara, se considera vulgarism in limba literara.

NEOLATIN, -A adj. care are la baza limba latina; romanic; (despre popoare) de origine latina. (< fr. neo-latin)

ORIGINAR, - adj. 1. care isi are obarsia in... 2. in forma de la inceput, de origine; initial. (< fr. originaire, lat. originarius)

mosori (-rasc, -it), vb. – A umfla, a mari. origine necunoscuta. Relatia cu mosor (Candrea) e indoielnica. Poate are legatura cu posomori. Cuvint destul de rar, in Mold. si Trans. – Der. mosoritura, s. f. (inv., umflatura, tumoare).

sprintar (-ra), adj. – 1. (Inv.) Van, inutil. – 2. Volubil, zglobiu, nebunatic. – Var. inv. sprintar. origine necunoscuta. Legatura cu sprinten (Tiktin; Scriban) pare incerta. Ar putea proveni din radacina expresiva pit-, cf. pantarus si alte der. care indica ideea de volubilitate.

ANORGANIC, -A, anorganici, -e, adj. Care e de origine minerala; care nu apartine clasei mari de compusi ai carbonului. ◊ Chimie anorganica = ramura a chimiei care studiaza proprietatile chimice ale elementelor si compusilor lor, in afara de compusii organici. – Fr. anorganique.

RUNA (‹ Germ. run „secret”, „mister”) s. f. (mai ales la pl.) 1. Semn grafic crestat in lemn sau cioplit in piatra, apartinand celui mai vechi alfabet germanic atestat (alfabetul runic), utilizat in inscriptiile epigrafice despre care avem marturii incepand cu sec. 2. Scrierea runica este de origine incerta, dar probabil derivata dintr-un alfabet dintr-o reg. mediteraneeana. S-au pastrat peste 4.000 de inscriptii si manuscrise runice, majoritatea dintre ele aflandu-se in Suedia (Pe terit. Romaniei r. apar pe un vas apartinand tezaurului de la Pietroasele). Au avut o mare raspandire in tarile scandinave si anglo-saxone (sec. 2-12). R. atestate sunt in numar de 24 si au atat valoarea fonetica, cat si ideografica. 2. Scriere consonantica utilizata de triburile turcice din Asia, in sec. 5-11.

SAPONINA f. Substanta de origine vegetala, care, in contact cu apa, face spuma abundenta, avand diferite intrebuintari. /<fr. saponine

barbuta (barbute), s. f. – Veche moneda turceasca de argint, care valora 2 bani si jumatate la inceputul sec. XIX. – Var. barbut, s. m. (joc de noroc asemanator cu risca). origine necunoscuta, dar aproape sigur orientala. Moneda si numele ei au disparut din circulatie, dar nu si jocul, inca foarte obisnuit la oras.

poleac, -a, poleci, -ce, adj., s.m. si f. (inv. si reg.) 1. polon, polonez, lesesc. 2. (s.f.) limba poloneza. 3. (s.m. si f.) persoana de origine polonez, polon. 4. (s.f.; in forma: polaca) dans de origine poloneza; polca. 5. (s.m. si f.; reg.) persoana care are un defect la vorbire. 6. (s.m. si f.) persoana scoasa din evidenta militara; reformat.

TROHLEAR, -A adj. al trohleei. ♦ nervi trohleari = nervi pereche motori, cu originea in pedunculii cerebrali, care actioneaza asupra muschilor oblici superiori ai fiecarui ochi. (< fr. trochleaire, lat. trochlearis)

galfed (-da), adj. – Palid, vested. – Var. galfad, gilfed. origine necunoscuta. Cuvint folosit in Banat si Trans. de Vest. Ar putea fi pus in legatura cu lat. galbinus (prin intermediul unei schimbari de suf. *galbidus?, cf. Puscariu, Dacor., IV, 684); este insa posibil ca aceasta legatura sa fie tirzie si pur analogica, asa cum este cazul lui galbeaza. – Der. gilfezit, adj. (palid, slab).

ochelari, s. m. pl. – Dispozitiv optic pentru corectarea vederii. origine indoielnica. Probabil din it. occhiali, cu suf. de agent -ar. Der. din lat. ocularius (Koerting 6662) sau din pol. okulary incrucisat cu ochi (Densusianu, Rom., XXXIII, 282; Tiktin), nu pare sigura. Sas. okelar, indicat ca etimon al rom. (Draganu, Dacor., VI, 299), provine mai curind din acesta din urma. Dupa Capidan, apud REW 6038 N, din sb. okelar. – Der. ochelarist, s. m. (persoana care poarta ochelari); ochelarita (var. chelarea), s. f. (planta, Buscutella laevigata), numita asa datorita formei samarei sale.

ricii (racai, racait), vb. – A scormoni, a roade. – Var. ricalui. origine expresiva, cf. sl. rkati „a sforai” (dupa Scriban, sl. ar fi etimon pentru rom.), gr. ῥυϰαρίζω „a razui”, fr. racler „a roade”. Der. din sl. ryti, ryją „a scormoni” (Cihac, II, 312), nu pare posibila. – Der. riciit (var. riciitura, riciiala), s. n. (razuiala).

IDEOLOGIE, ideologii, s. f. Totalitatea ideilor si conceptiilor filozofice, morale, religioase etc. care reflecta, intr-o forma teoretica, interesele si aspiratiile unor categorii intr-o anumita epoca. ♦ P. restr. Totalitatea ideilor si conceptiilor care constituie partea teoretica a unui curent, a unui sistem etc. ♦ Stiinta care are ca obiect de cercetare studiul ideilor, al legilor si al originii lor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. ideologie.

NATIUNE s.f. Forma de comunitate etnica-sociala a oamenilor, produs al dezvoltarii societatii pe o treapta superioara, avand ca trasaturi definitorii comunitatea de teritoriu, a intereselor economice, a originii limbii si culturii, o anumita factura psihica. [Pron. -ti-u-, var. natie s.f. / cf. fr. nation, it. nazione, lat. natio].

io – Formula care preceda, in documentele si inscrisurile oficiale, numele domnitorilor Tarii Romanesti, si apoi ai Moldovei. Ngr. ἴω, cf. sl. io, in documentele muntenesti (sec. XIV). originea sa nu este precizata cu claritate; se pare ca este vorba de o abreviere de la ’Iωάννης. In rom. trebuie sa se fi confundat cu io, pronuntare vulgara a lui eu, pron. pers. de pers. I sing. Fara circulatie reala.

arvele s. f. pl. – Con de pin. origine necunoscuta. Cuvintul este un harpax, mentionat in dictionarul lui Dame, si ar putea fi rezultatul unei greseli. Giuglea, LL, I (1941), 219, considera ca este vorba de un cuvint neol., introdus prin farmacie, dar fara sa spuna de unde; Hubschimdt, Praeromanica, 32-3, il deriva de la o radacina preromanica *arw-.

bodarlau, (bodarlai), s. m. – Cufundar, Colymbus glacialis. – Var. bodarlan. origine incerta, probabil expresiva. Din mag. bujdorlo, dupa Draganu, Dacor., 334; forma care ar justifica fonetismul rom., din mag. bukdar „cufundar”, der. de la bukdolni „a se cufunda” (cf., Cihac, II, 483 si DAR). Der. bodarlau, s. n. (inchisoare), al carui semantism se explica prin imaginea, proprie limbajului argotic, care confunda faptul de „a merge la inchisoare” cu acela de „a se cufunda”; modarlan, s. m. (badaran, marlan).

filimica (-ci), s. f. – Galbenele (Calendula officinalis). origine necunoscuta. Pare cuvint identic cu hilimoaca, s. f. (planta, Iuniperus nana). Ar putea fi deformare de la firimica, dim. de la farima alterat de incrucisarea cu fir, ca firimita.

lastra (lastre), s. f. – Postav de lina, de provenienta orientala. Origine necunoscuta. Dupa Tiktin si Scriban, din it. lastra „piatra de pavaj, placa”, caz in care sensul initial ar fi de „impartit in patrate”; dar aceasta ipoteza nu merge cu originea orientala a cuvintului si cu produsul. Sec. XVII, inv.

pradui (-uiesc, praduit), vb. – 1. A schimba. – 2. A denunta. – 3. A risipi, a cheltui fara rost. origine indoielnica. Cuvint de Arg., dar nu neaparat de provenienta tig. (daca ar fi, ar reprezenta singurul vb. tig. in -ui). Din sl. pradati „a trada” (Graur, BL, V, 225), din tig. purd- „a sopti” (Vasiliu, GS, VIII, 123); din tig. paruv- „a schimba” (Graur, 182; Juilland 172) sau mai probabil din prada contaminat cu preda si, cu ultimul sens, cu paradui. – Der. praduiala, s. f. (delatiune; risipa).

sluger (-ri), s. m. – 1. Dregator, slujitor la curte, intendent principal al curtii si al armatei, boier de rangul al treilea, titlu ramas onorific dupa 1738. – 2. Titlu de noblete asimilat de Regulamentul Organic gradului de locotenent si sublocotenent. – Var. sulger, sulgear. origine indoielnica. Pare sa provina de la sluga, cu suf. de agent -ar, fiind vorba intr-un anumit fel de seful servitorilor de la curte, cf. sb. sluzar „sluga”; var. ca la clucer, culcer. Der. de la sulgiu (Tiktin; Scriban) nu pare verosimila si nu se justifica semantic. – Der. slugerie (var. sulgerie), s. f. (demnitate de sluger); slugereasa (var. sulgereasa), s. f. (nevasta de sluger). Din rom. provin sl. sluzari si ngr. σλουτσιάρις (Meyer, Neugr. St., II, 78).

terci (-iuri), s. n. – Mamaliga foarte moale, coleasa. origine necunoscuta, poate expresiva; dar nu e atestata radacina cu care s-ar putea pune in legatura. Explicatia din Germ. Sterz (Cihac, II, 532; Tiktin) este greu de admis. – Der. terciui, vb. (a face terci); terciuiala, s. f. (actiunea de a face terci).

trascau (-uri), s. m. – Rachiu bogat in alcool. origine incerta. Pare a proveni din radacina expresiva trosc, caz in care ar insemna „bautura care produce trosnituri”.

BELL, Alexander Graham (1847-1922), inventator si om de stiinta american de origine scotiana. Prof. univ. la Boston. Cercetarile sale privind fiziologia auzului l-au dus la inventarea telefonului (1876).

LANG, Fritz (1890-1976), regizor si scenarist american de origine austriaca. Stabilit in S.U.A. (1934) si naturalizat (1939). Promotor al expresionismului. Avand ca teme predilecte moartea, destinul si puterea, filmele sale realizate in Germania („Moartea obosita”, „Dr. Mabuse”, „Nibelungii”, „Metropolis”, „M – un oras isi cauta ucigasul), apoi in Franta si S.U.A. (”Bestia umana„, ”Sunt nevinovat„, ”Si calaii mor„), denunta violenta si intoleranta pe care le poate ascunde respectabilitatea burgheza si institutiile democratice.

SPITA, spite, s. f. 1. Fiecare dintre bucatile de lemn sau dintre barele subtiri de metal care leaga cercul sau obezile unei roti de butucul sau de centrul ei. ♦ Stinghie, speteaza. 2. Fiecare dintre treptele unei scari; fuscel. 3. Fig. Grad de rudenie; neam; totalitatea persoanelor care descind din aceeasi persoana; p. ext. origine. ◊ Spita neamului = arbore genealogic. 4. Unitate biologica formata din lanturi de specii care au derivat una din alta in decursul istoriei lor. – Din bg., scr. spica.

OMOLOG, -OAGA adj. 1. (Despre lucruri) Care corespund anumitor reguli, unei legi determinate. 2. (Despre laturi sau fete in figuri omotetice) Care sunt paralele, de acelasi sens sau de sens contrar. 3. (Despre substante organice) Care au functiuni si structuri analoage. 4. (Biol.; despre unele organe) Cu structura asemanatoare (si origine comuna), dar cu forma si functiuni diferite. // s.m. Cel care indeplineste aceeasi functiune sau are o ocupatie identica cu altcineva. [< fr. h*******e, cf. gr. h*******s – in armonie].

AS s. m. 1. moneda romana, la origine din bronz. 2. carte de joc pe care este insemnat un singur punct, avand valoarea cea mai mare. 3. (fam.) persoana care stapaneste foarte bine cunostintele dintr-un domeniu, care se distinge in mod special intr-o meserie. 4. (tenis de camp) ghemul (punctul) marcat direct din lovitura de serviciu. (< fr., lat. as)

POLONEZ, -A, polonezi, -e, subst., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Poloniei sau este originara de acolo; polon (1). 2. Adj. Care apartine Poloniei sau populatiei ei, privitor la Polonia sau la populatia ei, originar din Polonia; ca al polonezilor (1); polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie in forma de colacel preparat din aluat de cozonac imbibat cu sirop de zahar si avand deasupra nuci pisate. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneza (2), in tempo moderat si in masura de 3/4, cu ritm viguros si cu caracter maiestuos, solemn, asemanator marsului; melodie dupa care se executa acest dans. 4. S. m. Mezel din carne de vita si de porc, afumat la cald si apoi fiert; (fam.) polis. – Din fr. polonais.

DIN prep. 1) (exprima un raport spatial) A cobori din masina. A veni din sat. 2) (exprima un raport temporar) Productia din anul trecut. ◊ Din cand in cand uneori; cate odata. Din an in an la interval de un an. Din clipa sau din moment in timpul cel mai apropiat. 3) (indica materia) Compot din cirese. Incaltaminte din piele naturala. 4) (exprima un raport partitiv) Unii din ei s-au intors acasa. 5) (exprima un raport de mod) Lucreaza din toata inima. Canta din suflet. 6) (exprima un raport cauzal) A gresit din neatentie. 7) (exprima un raport instrumental) Canta din fluier. Tragere din tun. 8) (exprima un raport relational) In privinta; cat priveste. Nu-l intrece din glume. 9) (exprima un raport de origine, de provenienta) Se dezvolta din molecule. Obicei din copilarie. 10) (exprima un raport cantitativ) Au plecat opt din doisprezece. /de + in

PESTRIT ~a (~i, ~e) 1) Care are pete mici de diferite culori. 2) Care consta din elemente de natura sau de origine diferita; amestecat; eterogen. 3) pop. fam. Care nu este sincer; prefacut; fatarnic; ipocrit. ◊ A fi cu matele ~e (sau ~ la mate) a) a fi rau la inima; lipsit de mila; hain; b) a fi foarte zgarcit. /<sl. pistri

buzna adv. – Brusc, pe neasteptate in graba. – Var. busta, nabuzna. origine necunoscuta. Ultima var. pare a indica o provenienta sl. Dupa Cihac, forma autentica ar fi busta, legata de vb. busi; DAR o pune in legatura cu mag. buszma „badaran”. Mai curind este vorba de un cuvint din aceeasi familie cu napusti; caz in care var. ar fi in loc de *napustna.

dric (dricuri), s. n. – 1. Centru, punct central. – 2. Scheletul de sus al unui car. – 3. Car mortuar. origine incerta. Pare a proveni din mag. derek „centru” (Tiktin; Scriban; Galdi, Dict., 89), care ar fi cuvint identic cu tc. direk, cf. direc. Cf. si sb. drek „incarcatura unei carute”. – Der. dricar, s. m. (functionar de pompe funebre); dricar, s. n. (Banat, patura), din mag. derekal; dricala, s. f. (Banat, plapuma), cuvint identic cu cel anterior (cf. Galdi, Dict., 125); indrica, vb. refl. (a se aseza peste), pe care DAR il deriva de la ridica, si Graur, BL, VI, 154, de la sensul 2, atribuindu-i acceptia de „a pune, a aseza”.

ETIMOLOGIE s. f. 1. stabilire a originii unui cuvant prin explicarea evolutiei lui fonetice si semantice. ♦ ~ multipla = explicarea originii unui cuvant prin mai multe etimoane. ♦ ~ populara = modificare a formei unui cuvant sub influenta unui alt cuvant mai cunoscut, cu care are asemanari si de la care s-ar putea crede ca deriva. 2. etimon. 3. ramura a lingvisticii care studiaza istoria cuvintelor, stabilind originea si evolutia formei si a sensului lor. (< fr. etymologie, lat., gr. etymologia)

logocel (-ei), s. m. – (Banat) Sticlete (Carduelis elegans). origine necunoscuta. Poate legat de sb. logoska „lastar”; in acest caz, relatia semantica ar fi ca in lat. carduelis fata de carduus, germ. Distel „spin, scai”, Distelfink „sticlete”.

IBERI (‹ fr.) s. m. pl. Populatie de limba nenindo-europeana (caucaziana) care locuia, in milen. 1 i. Hr., pe coastele de E si SE ale Spaniei actuale. De origine necunoscuta, probabil africano-mediteraneana, cu influente anatoliene si feniciene. Dupa cucerirea Spaniei, i. au fost asimilati de catre romani (sec. 2 i. Hr.). De la numele lor provine denumirea Pen. iberice.

KASITI (KASSAIOI), s. m. pl. Populatie de origine necunoscuta, mentionata la sfarsitul milen. 3 i. Hr., in E Mesopotamiei (Luristan). Dupa ce au stapanit pentru scurta vreme Babilonul, intemeind Dinastia Kasita din Regatul Vechiului Babilon (c. 1729 i. Hr.), k. au cazut sub stapanirea Elamului (1157 i. Hr.).

PARAZIT, -A, paraziti, -te, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Organism animal sau vegetal) care traieste si se hraneste pe seama altui organism, caruia ii provoaca adesea daune, boli sau chiar moartea. 2. Adj., s. m. si f. Fig. (Persoana) care traieste din munca altora, care nu produce nimic. 3. Adj. Fig. Care nu are un rol util, efectiv; de prisos, inutil. 4. S. m. (La pl.) Perturbatii electromagnetice de origine externa in transmisiile radiofonice, de telecomunicatii etc., cauzate de fenomene din alte aparate electrice sau din atmosfera. – Din lat. parasitus, germ. Parasit, fr. parasite.

ateia (-i, -at), vb. – (Banat) A imbraca de sarbatoare, a gati, a dichisi. origine necunoscuta. Dupa o parere mai veche a lui Mangiuca, Familia, 1884, 67, si Philippide, ZRPh., XXXI, 294, ar fi cuvint identic cu it. attilarsi, v. prov. atilhar; ipoteza pe drept cuvint combatuta de DAR, cf. REW 2604. Dupa Puscariu, ZRPh., XXXII, 112, ar fi o forma refacuta pe baza lui desteia, si aceasta de la lat. *destilāre (cf. impotriva acestei pareri, Graur, BL, V, 95). Spitzer, BL, VI, 235 se refera, la etimonul tei, putin probabil. – Der. ateietura, s. f. (haine de duminica, podoabe).

corci (-oarce), adj. – 1. Bastard. – 2. Metis. – 3. Degenerat. origine incerta. Se considera in general ca provine din mag. korcs (Cihac, II, 493; Galdi, Dict., 88); ar putea fi insa der. al vb. urmator, iar acesta pare o deformatie de la a cruci „a incrucisa”. – Der. corci (var. curci), vb. (a incrucisa, a amesteca doua rase sau specii diferite; a altera, a face sa degenereze); corcioman, adj. (metis, corcit); corcitura (var. curcitura), s. f. (corcit; bastard).

marula (marule), s. f. – Salata verde. – Var. (Mold.) marola. Mr. marule. Tc. marul, partial prin mijlocirea ngr. μαρούλιον, ngr. μαρούλι (Seineanu, II, 250; Meyer 260; Meyer, Neugr. St., III, 42; Berneker, II, 21; Lokotsch 1430; Ronzevalle 156). Se considera ca-i vorba de un cuvint de origine gr. άμαρούλιον, der. din amarus; dar exista si in cuman. marul „laptuca” (Kuun 126), astfel ca ar trebui sa fie cuvint turcic; cf. bg. maruli, alb. marulj, sb. marűlja (Vasmer, Gr., 96).

ortoman (ortomana), adj. – 1. Bogat, de seama, opulent. – 2. Viteaz, puternic. – Var. iortoman, hartoman. origine necunoscuta, dar probabil, expresiva, dupa cum o arata suf. -man, cf. gogoman, hotoman etc. Ar putea fi doar var. lui lotroman „hot”, caz in care ar avea semantismul lui hot „viclean, siret”. Ideea sau, in cazul lui, provenienta primei parti a cuvintului nu a fost descoperita pina acum. Totusi ipotezele abunda: cuvint dacic (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 85) sau din zend. arethamant „drept” (Hasdeu, Istoria critica, I, 2, p. 261); din ort „ban” (Cihac, II, 230); din cuman. yurt „proprietate” (Seineanu, I, 227; Loewe 75); din tc. yortman „a fugi” (Tiktin; Densusianu, GS, VI, 313-18); din otoman incrucisat cu ort (Philippide, II, 726); din lat. libertus, prin intermediul unei forme *iertoman (Giuglea, Dacor., V, 542-47). Nu are circulatie, apare numai in poezii populare.

sovon (-oane), s. n. – 1. Val. – 2. (Trans., Bucov.) Giulgiu. – Var. savon, zovon, zavon. origine indoielnica. Din ngr. σάβανον „giulgiu” (Cihac, II, 713), cf. alb., bg., rus. savan pare dificila fonetic. Ar putea fi contaminat cu zabun, mai ales ca Scriban da diferite sensuri cu intelesul de „imbracaminte”. – Der. (in)sovoni, vb. (a se voala, a se acoperi cu un val).

DARWINISM s. n. Conceptie evolutionista, formulata de naturalistul englez Darwin, care explica originea si evolutia speciilor de animale si de plante prin transformarea treptata a altor specii care au trait odinioara pe pamant, ca urmare a interactiunii dintre variabilitate, ereditate, suprapopulatie, lupta pentru existenta si selectia naturala. – Din fr. darwinisme.

puchini (-nesc, -it), vb. – A migali, a-si strica ochii muncind. – Var. buchini, bu(n)ghini, bongheni, bungani, bugini, bongani, buchisi. origine expresiva, dupa cum rezulta din finala expresiva -ni si din varietatea de forme. Unele var. au si sensul de „a bombani”, cf. bodogani. – Der. puchi (var. puchina), s. m. (urdoare), deverbal (din *puchin ‹ lat. *putulus, dupa Puscariu 1393 si REW 6889; din lat. *put(u)lina ‹ *putulus, dupa Pascu, Beitrage, 12 si Puscariu, Dacor., I, 415); puchitei, s. m. pl. (picatele, buline), probabil rezultat dintr-o contaminare cu picatele; impuchitat, adj. (cu picatele; pestrit).

HALBAN [albã], Hans (1877-1964), fizician francez de origine austriaca. A descoperit (1939), impreuna cu Fr. Joliot-Curie si L. Kowarski, emisia de neutroni care are loc in timpul fisiunii uraniului. Impreuna cu L. Kowarski, a participat la construirea primului (1947) si a celui de-al doilea (1952) reactor nuclear pe baza de apa grea.

bitca (batci), s. f. – Coasta, povirnis. origine necunoscuta. DAR propune, dar este putin probabil, mag. botko, botok „cap, miner”; rezultatul probabil ar fi fost *batcau. Diculescu 181 (urmat de Scriban) se gindeste la un gepidic *butt(i)ka, din germ. butt- (› fr. butte); insa parerea sa a fost in general respinsa.

CARAS (‹ rus.) s. m. Peste teleostean, ciprinid, de ape dulci, de origine nord-asiatica, care a patruns in Europa initial ca peste ornamental, apoi in toate apele continentului. Are c. 15-35 cm si 70-110 g, solzi mari, cenusii-verzui, uneori negriciosi si argintii (Carassius auratus gibelio).

RIBOZOM (‹ germ., fr.) s. m. pl. (GENET.) Organit celular sferic, de mici dimensiuni, alcatuit din ARN (60%) si proteine (40%); sunt prezenti in numar mare in celulele vii, fie liberi in citoplasma, fie atasati de membranele reticulului endoplasmatic, la nivelul lor avand loc sinteza proteinelor. Sunt numiti si granulele sau corpusculii lui Palade, dupa numele savantului american de origine romana G. Palade care i-a descoperit in 1953.

chitibus (chitibusuri), s. n. – 1. Fleac, bagatela. – 2. Tertip, truc. – 3. (Rar.) Stringator de vela. origine necunoscuta. DAR si Scriban se gindesc la o deformare de la pitigus „lucru marunt.” In ultimul sens, ar putea fi o deformare a germ. Kettenbrucke „pod suspendat”, asimilat cu cuvintul rom. – Der. chitibusar, s. m. (smecher).

gagaut (-ti), s. m. – Nume al unei populatii de origine cumanica, in sudul Basarabiei. Cuman. (tc.) kok uz „usa albastra”, cf. rus. gagauz (Vasmer, I, 249). Nu are legatura cu gagaut „stupid”, impotriva parerii din DAR.

retevei (reteveie), s. n. – Par, resteu, scurtatura. origine necunoscuta. Etimonul sl. (Cihac, II, 311) pare dubios. Dupa Bogrea, Dacor., I, 271, din mag. retesz-fej, cf. retez. Ar putea fi in loc de *restevei, dim. de la resteu, dar der. nu pare normala.

samca s. f. – 1. Nume popular al diavolului. – 2. Boala de copii, atribuita unei interventii malefice. origine incerta. Pare sa fie sl. (bg.) samu, sama, samo „acelasi, aceeeasi” in forma dim., caz in care ar un eufemism, cf. iele, dinsele. Der. din sl. samuka „femeie” (Scriban) nu pare convingatoare. Cf. Samodiva, s. f. (duh rau, dragaica), din acelasi cuvint sl., si bg. diva „zina”; pentru comp., cf. samavolnic, samodirjet. – Der. samcuta, s. f. (nasturel, Nastartium officinale).

CANICHE (cuv. fr.) [canis] subst. Rasa de ciini de origine africana cu blana buclata sau franjurata formind suvite rasucite (snur), de culoare neagra, alba, maro, portocalie, argintie. Au urechi lungi ce atirna peste obraji. Exista trei varietati, deosebite numai prin talie: c. mare (45-55 cm), c. mijlociu (35-45 cm) si c. pitic (maximum 35 cm).

marasin s. n. – (Trans.) Semn rau. origine indoielnica. Der. din lat. male sanum „bolnav” (Draganu, Dacor., IV, 741; REW 5257 si 7584; Candrea) este putin convingatoare; mai curind ar trebui sa reprezinte lat. mala signa.

narui (-uesc, naruit), vb. – 1. A cadea, a se prabusi. – 2. A se ruina. origine suspecta. Pare sa fie in loc de noroi „a se umple de noroi”, caz in care sensul primitiv ar fi cel de „a egala”, cf. megl. muruies „a nivela solul pardosit”. Cf. si fraze ca au murit multi oameni, cit nu-i puteau ingropa, si-i aruncau prin gropi de-i naruiau (Neculce) sau naruiau muntii in mina de-i facea tarina (Creanga), unde sensurile glosate mai sus nu par sa se potriveasca (in primul ex. se poate intelege „a nivela” sau „a acoperi cu pamint”, iar in al doilea, „a farimita”). Der. din sl. rinati „a impinge” (Cihac, II, 305), din sl. nyrąti „a se scufunda” (Scriban) sau din lat. ruere (Tiktin) nu pare posibila. – Der. naruiala, s. f. (prabusire a unui zid); naruitura, s. f. (ruina).

pitic (pitica), adj. – 1. Foarte mic, minuscul. – 2. (S. m.) Om foarte mic. – 3. Plevusca, pestisori. – Var. chitic (mai ales cu ultimul sens). origine indoielnica, probabil din piti „a ascunde”, etimologic „a face mic, a face invizibil”. In general, se considera ca ar fi vorba de gr. πίθηϰος „maimuta”, cf. sl. pitiku (Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 687), dar aceasta apropiere pare intimplatoare. – Der. pitica, s. f. (femeie foarte mica; varietate de iris pitic); piticesc, adj. (pitic); pitici, vb. (a micsora, a inchirci); cicic, s. m. (plevusca), forma asimilata din chitic (Draganu, Dacor., VI, 131); piticenie, s. f. (stirpitura); piticos, adj. (pitic); piticoace, s. f. (pitica).

scala s. f. – Febra aftoasa. origine necunoscuta. Legatura cu sl. skala „aschie” (Cihac, II, 329), nu este probabila. Aceasta boala care provine din cauza murdariei, ar putea sa-si lege numele intru citva de lat. squalidus „murdar”, mai ales ca denumirea ei nu pare sa fie mostenita.

strepede (-zi), s. m. – Vierme de brinza, larva de la Piophila casei. – Megl. strepii. origine incerta. Pare un der. din lat. trepidus, cf. treapad (Tiktin). Este de presupus ca pl. strepezi ar fi dus la un sing. analogic *strepeza, de la care, prin regresiune, s-ar putea explica rezultatul din megl. si alb. strep, considerindu-se -za drept suf. Semantic, se explica prin ideea de mincarime sau de miscare agitata. – Der. din sl. cruvi „vierme” (Cihac, II, 373), direct sau prin intermediul alb., nu este posibila. Cf. Byck-Graur 26; Rosetti, II, 122.

ticlui (-uesc, -it), vb. – 1. A compune, a pune in ordine, a ordona. – 2. A crea, a inventa. origine incerta. Probabil de la titlu › *titlui, cu sensul de „a inventa titluri, a falsifica documente autentice”; schimbul fonetic ar fi normal. Sau poate de la tilcui „a interpreta” cu metateza (Scriban); s-ar putea porni de la ideea de „a compune” o scrisoare „interpretind” dorintele unei persoane care nu stie sa scrie. Legatura cu piclui „a cerne” (Tiktin) nu este convingatoare.

tundra (-re), s. f. – 1. Haina groasa. – 2. Cirpa. – 3. Femeie stricata, p*********a. origine incerta. Se considera drept der. din mag. condra, rut. cundra „cirpa” (Tiktin; Candrea, Galdi, Dict., 166), dar aceste cuvinte ar putea proveni din rom. Cf. toandra; ar putea fi vorba de un cuvint expresiv, cu acelasi sens si fonetism ca buleandra, fleand(u)ra, handra. Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 218, se gindea la un dacic *tunndra. Cf. tandara.

BLOEMBERGEN [blu:mbergən], Nicolaas (n. 1920), fizician american de origine olandeza. Prof. la Universitatea Harvard. Cercetari privind rezonanta magnetica nucleara si electronica cuantica. Lucrari teoretice si experimentale care au pus bazele opticii neliniare (teoria polarizarii neliniare, studiul proceselor ondulatorii neliniare, teoria difuziei combinate fortate etc.). A dezvoltat spectroscopia laser. Premiul Nobel (1981), impreuna cu A.L. Schawlow si K.M. Siegbahn.

CASSINI, Gian Domenico (Jean Dominique) (1625-1712), astronom francez de origine italiana. Prof. univ. la Bologna. A determinat rotatia planetelor Venus, Marte si Jupiter si a descoperit patru sateliti ai lui Saturn, precum si divizarea inelului acestei planete (diviziunea C.).

CHOW-CHOW [tʃau] s. m. (ZOOT.) Rasa de ciini de sanie, de paza, de vinatoare, actualmente de companie, de origine asiatica, robusta (c. 46-53 cm si 18-25 kg), cu capul lat si plat, limba violet-inchis, spate puternic, piept lat si adinc, par abundent, aspru, negru-intens, rosu, aramiu, gri-albastrui, crem sau alb.

OMONIM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvant care are aceeasi forma si aceeasi pronuntare cu alt cuvant sau cu alte cuvinte, de care difera ca sens si ca origine. 2. S. m. Persoana care poarta acelasi nume cu altcineva; tiz. – Din fr. h******e.

BALANCHINE, George (pe numele adevarat Gheorghi Melitonovici Balancivadze) (1904-1983), balerin si coregraf american de origine gruzina. Important reprezentant al stilului neoclasic. A fondat Scoala americana de balet (1934) si , pe baza ei, Baletul american (1948), care au marcat profund coregrafia nord-americana.

BERENSON, Bernhard (1865-1959), estetician, istoric si critic de arta american de origine lituaniana. Lucrari de baza in istoria artei, in special pentru cea a Renasterii italiene („Desenele pictorilor florentini”, „Pictori italieni ai Renasterii”, „Estetica si istoria artelor vizuale”).

BONAPARTE, familie franceza, de origine italiana cu o ramura stabilita in Corsica in sec. 17. Mai importanti: Charles Marie B. (1746-1785) casatorit cu Maria Letizia Ramolino (1750-1836); au avut 8 copii: Joseph (1768-1844), rege al Neapolelui (1806-1808) si al Spaniei (1808-1813); Napoleon B. v. Napoleon I; Lucien (1775-1840), print de Canino; Maria-Anna, zisa Elisa (1777-1820), printesa de Lucca si Piombino, mare ducesa de Toscana; Louis (1778-1846), rege al Olandei (1806-1810); Marie-Paulette, zisa Pauline (1780-1825); Marie-Annonciade, zisa Caroline (1782-1839), mare ducesa de Cleves si Berg, regina a Neapolelui; Jerome (1784-1860), rege al Westfaliei; Napoleon Francois Charles Joseph (Napoleon II) (1811-1832), fiul lui Napoleon I, rege al Romei; Charles Louis Napoleon v. Napoleon III.

KARMAN, Theodor von (1881-1963), inginer american de origine ungara. Stabilit in S.U.A. (1930). Pionier in domeniul constructiei avioanelor de mare viteza si al proiectilelor (cercetari care au dus la fabricarea primului avion ce a depasit bariera sonica). Lucrari de hidrodinamica, termodinamica si aerodinamica. Cofondator (1944) al laboratorului de propulsie cu reactie de la NASA.

LAMBERT, Johann Heinrich (1728-1777), fizician, astronom, matematician si filozof german de origine elvetiana. A lucrat la Berlin sub patronajul regelui Frederic II cel Mare (din 1764). Unul dintre intemeietorii fotometriei („Fotometria”) si ai pirometriei („Pirometria”). A pus bazele trigonometriei sferice, formuland cele doua principii fundamentale ale acesteia (Legile lui L.), pe care a aplicat-o in domeniul cartografiei. Precursor al geometriei neeuclidiene („Teoria paralelelor”), si, alaturi de Leibniz, al logicii simbolice moderne („Noul Organon”), fiind unul dintre principalii reprezentanti ai rationalismului german. A demonstrat irationalitatea numarului π (1768). Contributii in astronomie privind orbitele cometelor si formarea Universului. In cinstea sa, o unitate de masura a stralucirii ii poarta numele.

RETABLU (‹ fr.) s. n. Partea din spate, din lemn, decorata (pictata sau sculptata), a unui altar. De origine paleocrestina, capata o mare dezvoltare in Ev. med. si in special in Renastere. Printre cei mai cunoscuti artisti care au pictat r. se numara J. van Eyck.

Gigantes, fiii lui Uranus si ai lui Gaea (v. si Gaea). Erau fiinte monstruoase, de statura uriasa si cu o forta de neinvins. Desi de origine divina, erau totusi muritori: puteau fi omoriti, dar numai de catre un zeu si de catre un muritor in acelasi timp, motiv pentru care zeii, in gigantomahie (lupta dintre olimpieni si giganti), l-au chemat in ajutor pe Heracles. Se spunea ca Gaea i-ar fi nascut pe giganti ca sa-i razbune pe fratii lor, titanii, inchisi de catre Zeus in Tartarus. Gigantii au atacat cerul, aruncind cu stinci si cu trunchiuri de copaci. Ei au fost insa nimiciti de catre olimpieni, cu sprijinul lui Heracles (v. si Heracles). Printre giganti se numarau: Alcyoneus, Clytius, Enceladus, Ephialtes, Eurytus, Hippolytus, Mimas, Pallas, Polybotes, Porphyrion si Thoas.

GINTA s. f. 1. grup de descendenti ai unui stramos comun, legati intre ei prin rudenie de sange, care constituie unitatea de productie fundamentala a comunei primitive. 2. neam, origine. ♦ (jur.) dreptul ~tilor = dreptul international. (< lat. gens, -ntis)

ghes (ghesuri), s. n. – 1. Brinci. – 2. Stimul, impuls. origine necunoscuta. Nu pare a fi cuvint identic cu ghes, s. n. (Arg., zi), din tig. ges (Juilland 165); totusi, origine tig. este posibila. Draganu, Dacor., V, 363, il pune in legatura cu mag. gyűszű „degetar”, cu care nu pare a avea nici o inrudire. – Der. inghesui, vb. (a impinge, a navali; a stoarce; a stringe; a grabi; a ingramadi) pe care Draganu, Dacor., V, 908, il deriva din mag. gyeszul „a impinge”; inghesuiala, s. f. (lume multa, aglomerare; apasare, sufocare).

ghije (-ji), s. f. – 1. Panusa de porumb. – 2. Coada verde de nuca. – Var. ghij. origine necunoscuta. – Der. ghijura, s. f. (stiulete de porumb crud); ghija, vb. (a dezghioca, a curata de boabe); ghijos, adj. (care are multe foi). Cf. gheura.

urdoare (-ori), s. f. – Secretie depusa pe marginea pleoapelor, puchin. origine incerta. Pare a fi lat. odōrem cu r propagat ca in calabr. orduri, „miros”; sensul primitiv de putoare, s-ar fi confundat cu cel de „murdarie”. Dupa Puscariu, Conv. lit., XXXIX, 303 (cf. Puscariu 1828; Tiktin; REW 4187), dintr-un lat. *horridōrem, der. putin convingator (fr. ordure, it. ordura nu pot reprezenta aceeasi forma). Chiar dupa Puscariu, Dacor., V, 410, de la un lat. *udor, putin clar. Legatura cu urdina „a avea diaree” (Cihac, II, 440) nu este posibila. – Der. urduros, adj. (puchinos).

CONCENTRAT ~e n. 1) Produs alimentar cu volum redus, avand un procent ridicat de substante hranitoare. 2) Produs industrial brut bogat in materii prime utile. 3) chim. Substanta obtinuta prin flotatie. 4) Furaj de origine vegetala sau animala cu valoare nutritiva ridicata. /v. a concentra

calii (-iie), adj. – 1. Caldut, potrivit, blind. – 2. Crud, verde (mai ales in expresia griu calii, griu care nu s-a copt). origine incerta. Pare a fi un der. expresiv de la cald, cu suf. -ii, ca in lalii, moliu, caz in care s-ar afla in locul lui *caldii. Dupa Puscariu, Dacor., III, 661, din lat. *calaneus (de la calere), cu -l- pastrat in chip inexplicabil; dupa Giuglea, Dacor., III, 618, din gr. ϰαλλάϊνος „verde, necopt”, fonetic si semantic dificil de acceptat.

hatas (hatase), s. n. – Carare, poteca. – Var. hatis, hatis, hatas, hatag. origine incerta. Pare a fi formatie expresiva, pe baza lui hat, care exprima ideea de „a pleca, a devia”, caz in care ar insemna „(drum) lateral” sau „scurtatura”. Totusi, sensul special de „hatis”, s. n. (desis, tufisuri), se potriveste doar in parte acestei ipoteze. Scriban propune germ. hetzen „a atita”, care nu pare mai probabil. Dupa Moldovan 426, de la hat, „drum”, care nu apare cu acest sens; in afara de aceasta, der. de la hat nu il au pe t. – Der. hatas, s. m. (Bucov., haiduc); hatoaga, s. f. 8carare de animale, in padure).

niscorici s. m. pl. – Mincarime. origine indoielnica. De asemenea, indoielnica este si glosarea. E cuvint mold., care pare folosit in expresii ca cea de la Cezar Petrescu: ai niscorici, de nu mai stai locului. Ar putea fi un der. de la a misca. Nu e atestat in dictionare.

pretutindeni adv. – Peste tot. – Var. pretutindene(a), tutindeni, tutindere(a), (pre)tutindine(a). origine indoielnica. Pare cuvint comp. din pre tot, cu un element obscur, cf. aiurea. Dupa Miklosich, Sitzungsber. Akad. Wien, C, 235, acest element ar fi lat. inde, cf. REW 328. Din lat. per totum inde, dupa Puscariu 1378; per tot inde, dupa Candrea; per tot unde, cu -re dupa Candrea-Dens., 856.

undrea (-ele), s. f. – 1. Decembrie. – 2. Ac de impletit. – 3. Clavicula. – 4. Vena gitului. – 5. Lemn care sustine bucsa rotii de moara. – 6. O anumita parte a plugului. – Var. indrea, andrea. Mr. andreaua. origine incerta. Pare a fi numele Sf. Andrei; dar cu exceptia primului sens, semantismul nu este clar. Dupa Tiktin, acest nume s-ar datora asemanarii cu bratele crucii Sf. Andrei (cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 190); aceasta explicatie nu pare convingatoare. Etimonul pe care-l semnalam a fost mentionat de Diez, Gramm., I, 440 si de Roesler 564. Din lat. *endrella ‹ gr. ἔνδριον (Giuglea, RF, II, 49) sau din tc. oyundure (Iogu, GS, IV, 338) nu pare posibila.

BOTHEZAT, George de (1883-1940), inventator de origine romana. Constructor al unui elicopter de conceptie proprie (1921-1922). Lucrari si inventii in domeniul aerodinamicii. Calculele sale privind traiectoriile Pamint-Luna si-au gasit aplicatii in cadrul programului Apollo.

domai (-ai, -it), vb. – 1. A discuta a sfatui, a dezbate. – 2. A palavragi. – Var. domoi, dumai. Sl. (sb., rus.) dumati (Tiktin; Candrea); cf., sb., rus. duma „senat, duma” › rom. duma. Este evidenta incrucisarea cu mormai, sau cel putin o interpretare expresiva. De aceeasi origine, duma, s. f. (in expresia a da duma „a mitui”), din tig. duma „cuvint” (cf. Graur, BL, IV, 198; Juilland 164); semantismul presupune fazele „am vorbit cu el” › „l-am platit”. Alta explicatie mai putin plauzibila la Juilland.

CEARA s. f. 1. Produs natural (de origine animala, vegetala sau minerala) sau sintetic, plastic, insolubil in apa, care se inmoaie si se topeste la temperaturi destul de joase si care are numeroase utilizari in industria farmaceutica, electronica, a hartiei, cosmetica etc. ◊ Ceara de albine = ceara de culoare galbuie, cu miros placut, caracteristic, produsa de albine, care se recolteaza prin topirea fagurilor. Ceara de balena = s********t, ulei de casalot. Ceara de parchet = amestec de ceara sintetica cu parafina, cerezina, ceara vegetala si cu alte substante, care formeaza pe parchet o pelicula lucioasa, protectoare. Ceara rosie = amestec de colofoniu, selac, ulei de terebentina si culori minerale, care, datorita proprietatilor lui plastice la incalzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la inchiderea ermetica a flacoanelor etc. Ceara montana = ceara minerala obtinuta din carbunii bruni prin extractie cu solventi. Ceara vegetala = strat care acopera suprafata plantelor, mai ales a fructelor. 2. (Geol.; in sintagma) Ceara de pamant = ozocherita. 3. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera.

coromisla (coromasle), s. f. – 1. Cobilita cu care se duc doua galeti in acelasi timp. – 2. La caruta, orcic. – 3. Constelatia Casiopea. – 4. (Trans.) Fata vioaie si dezinvolta. origine incerta. Pare der. de la rus., rut. koromyslo (Cihac, II, 73); cuvintul nu este insa sl., apare numai in aceste doua limbi, si dupa Berneker 573 ar putea proveni din rom. curmezis „de-a latul, piezis”, ipoteza care de asemenea pare improbabila. Sensul 4 pare a indica o contaminare a lui coropisnita „insecta daunatoare” cu salamizdra „salamandra”; semantismul nu este insa clar pentru celelalte acceptii.

desmanta (-t, -at), vb. – (Trans.) A face sa se razgindeasca. origine incerta. Pare a fi un der. de la lat. mantāre „a astepta”, intensiv de la manēre; in acest caz *dismantāre ar insemna „a exaspera” sau „a descuraja” pe cineva. Dupa Tiktin, de la un lat. *dismentāre, de la mens; dupa Giuglea, RF, II, 49, din lat. *dismonitāre. Candrea trece sub tacere etimonul, iar Scriban pare a ignora cuvintul, care este destul de rar.

martafoi (martafoi), s. m. – Smecher, potlogar. origine necunoscuta. Din pol. marcovy „flacau tomnatic” (Cihac, II, 189), pare putin probabil, data fiind extensiunea cuvintului. Relatia cu mag. marcafank „gogoasa” (Scriban) e intimplatoare. Poate ar trebui legat de sl. mreti „a muri”, cf. sb. mrtca „cadavru”, mrtvan „om fara putere”. – Der. martafoaica, s. f. (vagaboanda).

presura (presuri), s. f. – 1. Gen de pasari cintatoare (Emberiza citrinella, hortulana, miliaria). – 2. Par care se asaza deasupra stogului, pentru a-i mari rezistenta la vint. origine indoielnica. Dupa opinia mai plauzibila (Cihac, II, 286; Tiktin), legat de sl. prusi „piept”, datorita petelor de culoare purtate pe piept, cf. presin. S-ar putea porni de la un *pres, pl. *presuri, de unde noul sing. analogic. Legatura cu gr. πυρρούλας, prin intermediul unui doric *πυρσούλας (Diculescu, Elementele, 487), cu lat. pressula (Densusianu, GS, V, 173) sau cu lat. praesul (Scriban) este dubioasa.

saminta (seminte), s. f. – 1. Organ de reproducere la plante. – 2. Simbure. – 3. Semen. – 4. Rasa, generatie. – 5. origine, cauza. – 6. Fleac, cantitate minima. – Mr., megl. siminta, istr. saminte. Lat. *sementia (Puscariu 1608; REW 7804; Iordan, Dift., 108), cf. it. semenza, prov., cat. semenca, fr. semence. Are si pl. saminturi, cu valoare colectiva. – Der. semincer, s. m. (copac salvat de la taiere, pentru reproducere; stiulete de porumb tinut pentru saminta); semintie, s. f. (rasa, casta, generatie); insaminta, vb. (a semana). Din rom. provine mag. szemuncia (Edelspacher 22).

ASANESTI, dinastie de origine romaneasca care a condus Imp. Vlaho-Bulgar (1186-1256), intemeiata de Asan I, in urma rascoalei antibizantine (1185-1186). Propriu-zis, A. sint numai descendenti in linie barbateasca ai lui Asan I: Ioan Asan II (1218-1241), cu fiii sai Caliman I (1241-1246) si Mihail II (1246-1256) si sebastocratorul Alexandru, cu fiul sau Caliman II (1256). Ulterior, numele de A. a fost extins si asupra fratilor lui Asan I, Petru (1186-1191 si 1196-1197) si Ionita (1197-1207) si a nepotului sau de sora, Borila (1207-1218), a unor urmasi ai acestora, precum si asupra unor barbati intrati in familie prin casatorii. Mai importanti: Petru (Calopetru), Ionita (Caloian) si Ioan A. II.

QING [tsing], dinastie chineza de origine manciuriana (1644-1911), succesoare a dinastiei Ming. In timpul ei tara a cunoscut o expansiune teritoriala importanta si un reviriment intelectual deosebit. Cele mai importante domnii au fost ale imparatilor Kangxi (Shengzu) (1662-1722) si Qianlong (Gaozong) (1736-1795). A fost inlaturat de revolutia din 1911.

ALANI s. m. pl. Triburi de origine sarmata, care locuiau in secolele al II-lea si I i. Hr. in regiunea Marii Negre si in nordul Caucazului si care, impinsi de huni, au ajuns in secolul al V-lea, impreuna cu vandalii, pana in Spania si Africa. – Din lat. alani.

chiondoris adv. – Chioris, cu ochii incrucisati. origine necunoscuta. Apartine fara indoiala aceleiasi familii a lui chiomb; si, avind in vedere vb. inchiorcosa, der. de la onomatopeea chior, se poate propune o origine expresiva. In fonetismul sau a influentat probabil tc. kandiris „actiune si mod de a convinge”, sau, dupa Scriban, Arhiva, 1914, 133, mag. kondoros „incretit”; dupa Seineanu, I, 115, ar trebui sa se gindeasca la contaminarea lui chiomb cu chioris. – Der. chiondoreala, s. f. (incruntare); (in)chiondora (var. (in)chiondori), vb. (a se incrunta). Acest ultim cuvint este fara indoiala identic cu incondura, vb. (a se umfla in pene, a se impauna, a se fuduli), cuvint care s-a referit probabil la inceput la paun (dupa Seineanu, II, 145, de la condur „pantof”; impotriva Graur, BL, VI, 153).

hatalau (hatalai), s. m. – (Mold.) Flacau care face curte, june prim, crai. – Var. hatalau. origine incerta. Dupa Draganu, Dacor., V, 366, din mag. hatalo „calaret”. Pare der. expresiv, cu suf. -lau, cf. handralau, sdrangalau; caz in care prima parte a cuvintului ar putea fi pusa in legatura cu mag. hatalom „forta”, cf. hatalm.

sfirnar (-ri), s. m. – Comerciant. – Var. sfirnariu. origine necunoscuta. Legatura cu lat. fenerarius (Giuglea, Dacor., VI, 1551; REW 3241; cf. in contra Rosetti, I, 161), nu pare probabila; explicatie pornind de la sfirla nu este clara. Ar putea avea o legatura cu sl. (bg.) svarati „a amagi”, caci se foloseste in general cu nuanta de „negustor fara scrupule”. – Der. sfirnarie, s. f. (comert, negot). Mai ales in Trans.

zapsi (-sesc, -it), vb. – A prinde, a surprinde. origine incerta. Pare a fi sb. zabusiti „a afla, a gasi” caz in care este dubletul lui zapusi. Aceasta der., semnalata deja de Philippide, Principii, 17, ar fi mai convingatoare daca s-ar confirma forma zapsi, mentionata de acest autor si care nu apare in dictionare. Apropierea de zapt (Iordan, BF, II, 195), interesanta, suscita aceeasi indoiala fonetica. Der. de la a gajbi (Tiktin) sau din letonul zapstit „a prinde” (Scriban) nu este convingatoare.

minavet (minavete), s. n. – Flasneta. origine nesigura. Dupa Tiktin (urmat de Candrea si Scriban) din fr. menuet, prin intermediul pol. menwet, care pare sa corespunda cu sensul cuvintului, cunoscut numai in Mold. Ar putea fi vorba si de un der. din ngr. μαναβέλλα „caterinca, flasneta”, cf. liver. Scriban mentioneaza sensul de „menuet”, care nu apare la noi.

oblon (obloane), s. n. – 1. Obiect de lemn, metal etc. care apara o usa sau o fereastra. – 2. Incuietoare metalica. – 3. (Arg.) Ochi. – 4. (Inv.) Usita, portita. origine indoielnica. Pare sa rezulte dintr-o confuzie a sl. obląku „arc, oblinc”, cf. oblinc, cu blana „scindura”; cf. bg. oblon „aparatoare de fereastra”, care ar putea proveni din rom. Der. numai din sl. obląku (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220) nu pare posibila. – Der. obloni, vb. (a pune obloane, a inchide).

calvinizm n. Doctrina religioasa a lui Calvin. – Calvinizmu e o secta religioasa care se distinge pin [!] originea democratica pe care o atribue autoritatii religioase. El suprima crucea, sfintii, moastele, icoanele, traditiunea si liberu arbitriu si admite numai dogma predestinatiunii, botezu si impartasirea. Calvinistii au fost numiti in Francia hughenoti. Aceasta secta e raspindita pin [!] Elvetia, Olanda, Scotia si Ungaria. Exista pin [!] Romania sate numite Calvini, proba ca odinioara au fost locuite de Unguri calvinisti. Calvin e autoru Institutiunii Crestinesti, o foarte insemnata carte a vechii literaturi franceze.

stranut (-ta), adj. – Cu o pata alba pe nas sau pe bot. – Var. starnut, strenut. origine incerta. Dupa Tiktin si Candrea, din a stranuta „e elimina cu zgomot aerul din plamini pe nas si pe gura”, dar legatura lor semantica nu este clara. Ar putea fi pus in legatura cu sl. sruna „caprior”, cf. bg. sarna, sb. srna „caprior” (Densusianu, GS, I, 348 si VII, 279; Rosetti, II, 82); desi destul de greu cu got. stairno › germ. Stern „stea” (Gamillscheg, Rom. Germ., II, 254; Puscariu, Lr., 273). Dupa Skok, ZRPh., L, 272, cf. REW 8242N, din lat. stella, cu infixul r, ca bol. strela, sp. estrella.

chitimie (chitimii), s. f. – Coliba. – var. (rar) chitumie. origine necunoscuta. Dupa DAR si Scriban, in legatura cu chitibus. Mai curind der. de la chimita, s. f. (cusca), cuvint aproape necunoscut (este mentionat numai de Dame); chitimie, care ar fi rezultatul unei metateze, se foloseste in Munt.

cioflingar (cioflingari), s. m. – Om de nimic, secatura, vagabond. – Var. cioflecar, ciofle(n)gar. origine incerta. Este considerat de obicei der. de la germ. Schuhflicker „pantofar” (Borcea 181; Tiktin; Iordan, RF, II, 272; cf. DAR), pentru care nu exista dificultati; la fel de bine insa ar putea fi vorba de un der. de la cioflec, sau de la ciof, var. de la ciuf, a carui der. este mai dificila fonetic dar se potriveste mai bine sensului. Dupa Graur 139, din. tig. coχengere „pantofar”. Oricum, nu poate fi valabila explicatia semantismului propusa de Graur, ca pantofarii obisnuiau sa poarte haine mai mult sau mai putin occidentale. Daca etimonul este exact, este vorba de o legatura care apare adesea, intre notiunea de „pantofar” si cea de „inselator”, cf. potlogar, papugiu, a incalta, a potcovi, etc.

iasma (iasme), s. f. – Spectru, fantasma, strigoi. – Var. iazma. origine incerta. Este posibil sa fie vorba de o simpla reducere de la aghiasma „apa sfintita”, cf. forma aiasma, intrucit aceasta este maniera tipica de a alunga aparitiile fantastice; ar fi, in acest caz, o formula eufemistica, asa cum este cruce’n casa sau bata-l crucea „diavolul”. Celelalte explicatii nu sint suficiente: din sl. jazva „plaga”, cf. rus. jazva „flagel” (Cihac, II, 146; Scriban); din sl. jazka (Conev 106); din sb. jezna „ingrozitoare” (Skok, ZRPh., 1923, 193 si Skok 60); din v. germ. ethma „spirit” (Diculescu, Dacor., IV, 1552); din sl. jasna „luminoasa” (DAR).

jib (jiba), adj. – (Trans. de Nord) Puternic, voinic, robust. origine necunoscuta. Dupa DAR, din mag. zsib „actor comic”; dupa Draganu, Dacor., IX, 209, din rut., rus. ziv „viu”. Ambele solutii par improbabile si dificile din punct de vedere fonetic. Ar putea fi mai curind o alterare, desi dificil de explicat, a lui jid, cu sensul de „gigant”.

tarus (-si), s. m. – Par, prajina, bat. origine necunoscuta. Apropierea de sl. ceru, cf. cer (Cihac, II, 432; Conev 49), sau de la lat. terreus (Giuglea, Dacor., II, 327; REW 8673a) nu reprezinta interes. Apare din sec. XVII. Ar putea fi un der. de la tarac, taras „par”, dar fonetismul este dificil.

oplosi (oplosesc, oplosit), vb. – 1. A adaposti, a gazdui, a apara, a proteja. – 2. (Vb. refl.) A se refugia, a se ascunde. origine incerta, dar sigur sl. Pare a fi o simpla var. a lui obloji „a bandaja, a pansa”, din sb. obloziti „a acoperi”, caz in care a se oplosi ar insemna „a se acoperi, a se adaposti”. Totusi, Cihac, II, 229 prefera sa se porneasca de la sl. oplotiti, oplostą „a impleti”, oplotu „gard”; si Tiktin, de la sl. plochu „cimpie” sau de la sl. pluchu „sobolan de cimp”, tinind cont de dificultatile evidente. – Der. oploseala, s. f. (adapost, aparare).

talan (-nuri), s. n. – Pustula maligna, antrax. origine incerta. Pare sa fie tc. talak, var. a lui dalak (cf. dalac, Tiktin); dar finala nu este clara. Apropierea de tc. talan „prada” (Scriban) nu este convingatoare. Poate s-ar putea porni de la o forma cu infix nazal, *talanc, sub influenta lui talanca, talanga.

MATRICE, (1, 2) matrice, s. f. 1. (Mat.) Sistem de numere grupate intr-un tablou dreptunghiular care are un anumit numar de coloane, linii sau randuri. 2. (Log.) Tabel reprezentand valoarea de adevar a unui enunt pe baza valorii de adevar a elementelor sale componente. 3. (Anat.) Uter. ◊ Fig. obarsie, origine. 4. (Biol.) Partea fundamentala, nediferentiata a citoplasmei, a cromozomilor etc. – Din lat. matrix, -icis, fr. matrice.

flaimuc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – origine necunoscuta. Cuvantul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Seineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germana din vremea aceea; in compunerea lui s-ar putea recunoaste germ. frei mucken „a barfi neingradit”. Nu este posibila interpretarea lui Scriban, care pleaca de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]

misca (misc, miscat), vb. – 1. A muta, a agita. – 2. A impresiona, a induiosa. – 3. A se pune in miscare. – Megl. micicari. origine indoielnica. Pare sa provina din lat. miscῑre „a agita” (› sp. mecer, cf. Corominas, III, 315), prin intermdiul unui der. de tipul *miscicāre, al carui rezultat normal ar fi *misccare, cf. megl. Der. directa din lat. miscēre (Philippide, Principii, 48), din *micicāre in loc de micāre (Candrea, Rom., XXXI, 313), sau din sl. mykati sę „a parcurge, a strabate” (Cihac, 177) nu pare posibila. – Der. miscacios, adj. (mobil); miscare, s. f. (agitare; emotie); miscator, adj. (mobil). Cf. niscorici.

CARTEZIANISM (‹ fr.) s. n. 1. Filozofia lui Descartes. 2. Filozofia discipolilor lui Descartes („scoala carteziana”) si a celor care s-au numit ei insisi cartezieni: Malebranche, Spinoza, Leibniz. 3. Traditie filozofica si stiintifica, de la Descartes pina in zilele noastre (G. Bachelard, Ed. Husserl, N. Chomski), pretinzind caracteristicile gindirii lui Descartes: metoda, origine, rigoare, recuperarea perspectivei idealiste.

COLONIE¹, colonii, s. f. 1. (In antichitate) Cetate sau oras intemeiat, in scopuri comerciale sau strategice, de fenicieni, de greci sau de alte popoare pe teritorii straine. ♦ Oras intemeiat de romani in tinuturile cucerite, avand rol economic, administrativ si militar. 2. Teritoriu ocupat si administrat de o natiune straina si care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc. 3. Grup compact de persoane (de aceeasi origine) asezat intr-o tara sau intr-o regiune a unei tari si care provine din imigrare sau din stramutare. 4. Grup de copii trimisi la odihna in statiuni climaterice sau balneare; loc unde este gazduit acest grup de copii. 5. Grup de animale din aceeasi specie, care duce viata in comun. Colonie de corali. ◊ Colonie microbiana = grup de bacterii aflat in cultura pe medii sociale, vizibil cu ochiul liber, derivat dintr-un germen unic sau dintr-un numar redus de germeni care s-au inmultit pe loc. – Din fr. colonie, lat. colonia.

POLCA ~ci f. mai ales art. 1) Dans popular, de origine ceha, executat de perechi in cerc, intr-un tempo vioi si saltaret, care a capatat o larga raspandire ca dans de bal. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. 3) Compozitie muzicala avand la baza ritmul acestui dans. /<rus. polka

parapanghelos interj. – Gata, amin. – Var. parpanghelos. origine necunoscuta. Tiktin crede intr-un etimon tig. si Scriban intr-unul ngr. Ultima ipoteza pare mai probabila, dar lipseste cuvintul corespunzator. Cf. parpanghel (var. parpandel), s. m. (baiat de tigan). Poate are legatura cu ngr. παραγγέλλω „a comanda”, παραγγέλονται „se ordona”.