GHEARA, gheare, s. f. 1. Formatie cornoasa ascutita, curbata, crescuta la varful degetelor unor reptile, pasari si mamifere, servind mai ales la aparare si la atac. ◊ Expr. (Fam.) A fi lung in (sau la, de) gheare = a avea obiceiul sa fure. A-si scoate( sau a-si arata) ghearele = a-si arata fondul ascuns si rau al firii. A fi ( sau a cadea, a incapea etc.) in ghearele ( sau gheara) cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) in posesiunea, in puterea sau sub autoritatea absoluta a cuiva, la discretia cuiva; a fi prins (si tinut inchis). A pune gheara (pe cineva) = a pune stapanire (pe cineva); a prinde (pe cineva). A fi ( sau a se zbate) in ghearele mortii = a fi grav bolnav, aproape de moarte. 2. (Tehn.) Piesa (1) asemanatoare cu o gheara (1), care serveste la apucat, impiedicat etc. – Et. nec.

LUNG, -A, lungi, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale carui capete sunt departate unul de altul. ◊ Expr. A avea mana lunga (sau degete lungi) sau a fi lung de mana (sau de, in degete) = a avea obiceiul sa fure, a fi hot. A fi lung in (sau de) limba sau a avea limba lunga = a vorbi prea mult si, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statura mare; inalt. ◊ Expr. A cadea cat este de lung = a cadea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafete) Care se intinde pe o distanta mare; p. ext. vast. 4. (Despre mancaruri) Apos, diluat. ◊ Expr. Zeama (sau ciorba) lunga = a) mancare slaba, fara gust, proasta; b) vorbire anosta, fara continut. 5. Care dureaza mult timp; indelungat. ◊ Silaba (sau vocala) lunga = silaba (sau vocala) care are o durata de pronuntare mai mare decat durata medie. ◊ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp indelungat (care s-a scurs greu). Vorba lunga = vorbarie inutila. II. Adv. Mult, indelung; adanc. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult si atent, insistent, cu repros (la cineva sau la ceva). III. S. n. (De obicei articulat) Lungime; intindere. ◊ Loc. adv. si prep. De-a (sau in) lungul = in directia lungimii; pe langa, pe marginea...; de la un capat la altul. ◊ Expr. In lung si in lat (sau larg) = in toate directiile, peste tot, pretutindeni. A nu-si cunoaste (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus.

LUNG¹ ~ga (~gi) 1) Care are o intindere mare de la un capat la altul; intins mult in lungime. Drum ~. ◊ A avea mana ~ga (a fi ~ la mana) a avea obiceiul sa fure. A fi ~ in (sau de) limba, a avea limba ~ga) a avea obiceiul sa vorbeasca mult si sa spuna ceea ce nu trebuie; a fi limbut. 2) (despre oameni) Inalt de statura. ◊ A se intinde (sau a cadea) cat este de ~ a cadea jos, lungindu-se. 3) (despre mancaruri) Care contine prea multa apa; apos. ◊ Zeama ~ga a) fiertura apoasa, inconsistenta si fara gust; b) vorbarie; trancaneala. 4) (despre procese desfasurate in timp) Care dureaza mult; care se scurge greu; indelungat. Iarna ~ga. /<lat. longus

MANA maini f. 1) Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc. 2) Partea extrema a acestor membre care cuprinde palma si degetele. ◊ Cu amandoua mainile din toata inima; fara nici o rezerva. A-si spala mainile (sau a se spala pe maini) a nu lua asupra sa nici o raspundere. A avea mainile curate a fi om cinstit. De ~a intai (a doua) de calitatea sau categoria intai (a doua). De toata ~a fel de fel; de tot soiul. Pe sub ~ pe ascuns. A bate (sau a da) ~ (sau palma) a incheia o tocmeala. A da ~a cu cineva a) a se saluta cu cineva prin strangere de mana; b) a-si uni eforturile in vederea unor actiuni comune. A face cu ~a a semnaliza ceva cu ajutorul mainii. A da (sau a intinde) o ~ de ajutor a veni in ajutorul cuiva. A-si musca mainile a se cai amarnic. A pune (sau a incrucisa) mainile pe piept a muri. A pleca (a se in-toarce) cu ~a goala a pleca (a se intoarce) fara a obtine ceva. A avea la ~ pe cineva a dispune de ceva compromitator despre cineva; a avea in puterea sa. A-i lega cuiva mainile (sau a-l lega pe cineva de maini si de picioare) a face pe cineva sa nu poata actiona. A avea ~ libera a dispune de libertate deplina. A pune ~a pe ceva a intra in posesia unui lucru. A-si pune mainile in cap a se ingrozi de ceva. A ridica ~a asupra cuiva a incerca sa loveasca pe cineva. A sta cu mainile in buzunare (in san, in solduri, incrucisate) a sta degeaba; a nu lucra. A fi (sau a avea) ~ sparta a fi risipitor; a cheltui fara socoteala. A avea (sau a fi cu) ~ larga a fi darnic. A fi cu ~a lunga (sau a fi lung la ~) a avea obiceiul sa fure. A fi ~a dreapta a cuiva a fi omul de incredere al cuiva. A cere ~a (unei fete, femei) a cere in casatorie. A avea ~ de fier a fi autoritar si sever. A uita de la ~ (pana) la gura a uita foarte repede. O ~ spala pe alta (si amandoua obrazul) se spune cand una din parti cauta sa justifice actiunile alteia pentru ca sa nu iasa la iveala lucruri urate (necinstite). Ce-i in ~ nu-i minciuna se spune cand cineva nu crede in promisiuni, ci numai in ceea ce este real, concret. A pune ~ de la ~ a contribui in comun la o actiune (adunand bani de la toti). A lua cu o ~ si a da cu alta a fi darnic. A da cu o ~ si a lua cu doua a fi hraparet. 3) fig. Persoana, individ ca autor al unei actiuni. ◊ ~ de lucru forta de lucru. 4) Cantitate mica de ceva, atat cat incape in palma. O ~ de faina. 5) fig. Numar redus de unitati; cantitate mica. O ~ de oameni. 6) Categorie sau clasa sociala; treapta. ◊ De toata ~a de toate categoriile. [G.-D. mainii] /<lat. manus

A MANCA mananc 1. tranz. 1) (alimente) A mesteca in gura, inghitind (pentru a-si mentine existenta fizica). ◊ ~ (ceva) cu ochii a dori (ceva) foarte mult, privind cu mare pofta. ~ (pe cineva) din ochi a privi (pe cineva) cu mare dragoste sau placere. ~ painea cuiva a) a fi in serviciul cuiva; b) a fi intretinut de cineva. ~ (cuiva) zilele (sau sufletul) a supune (pe cineva) unor necazuri sau chinuri permanente. A-si ~ viata (cu cineva) a-si distruge viata (cu cineva). ~ foc pentru cineva a face orice pentru cineva; a se sacrifica pentru cineva. A-si ~ de sub unghii a fi foarte zgarcit. A-si ~ omenia a-si pierde omenia, cinstea. A-si ~ unghiile a) a avea obiceiul de a-si roade unghiile cu dintii; b) a se cai amarnic. ~ bataie (sau papara, chelfaneala) a fi batut. A-si ~ amarul a trai din greu. A-i ~ (cuiva) banii (sau averea) a stoarce pe cineva de bani sau de avere. ~ cuvintele a pronunta cuvintele in mod denaturat, nedistinct. A fugi mancand pamantul a fugi foarte repede. 2) (despre animale salbatice) A ataca, rupand in bucati si inghitind. ◊ ~ carne de om a fi foarte rau; a manifesta agresivitate. 3) (despre insecte) A intepa, producand o senzatie dureroasa; a ciupi; a musca; a pisca. 4) (despre agenti sau despre factori nocivi) A modifica in rau (ducand chiar la disparitia totala). 5) A face sa simta o senzatie de mancarime. ◊ A-l ~ (pe cineva) spinarea (sau pielea) a se comporta in asa fel, de parca ar cauta sa fie batut. A-l ~ (pe cineva) palmele a avea chef sa bata (pe cineva). 6) fig. (persoane) A face sa sufere, creand conditii de viata insuportabile. 7) fig. A consuma pana la epuizare totala. 2. intranz. 1) A consuma hrana (pentru a-si mentine existenta fizica). ◊ ~ ca un lup a) a manca foarte mult; b) a manca repede si lacom. ~ ca o pasare a manca foarte putin. 2) A lua masa; a sta la masa. 3) fig. A-si asigura existenta (din ceva). /<lat. mandicare

obicei (obiceiuri), s. n. – 1. Uz, practica, stil. – 2. (Inv.) Traditie, obiceiul pamintului. – 3. (Inv.) Privilegiu. – 4. (Inv.) Contributie, impozit. – Var. ob(l)icer(iu). Sl. obycaj, din uciti „a invata”, cf. ucenic, nauc (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 219), cf. bg., sb., cr., slov. obicaj. Var., rare, arata o incrucisare cu oblici (Tiktin). – Der. obiceinic, adj. (inv., uzual, de stil); obicina, s. f. (inv., obicei), din sl. obycinu „obisnuit”, sec. XVII; obicinui (azi redus la obisnui), vb. (a se deprinde, a se familiariza; a avea obiceiul; a practica); obicinuelnic, adj. (inv., obisnuit, uzual); obicinuinta (var. moderna obisnuinta), s. f. (obicei, uz, uzanta; familiaritate); obicinuit (var. obisnuit), adj. (uzual); obicinit, adj. (inv., obisnuit); neobisnuit, adj. (insolit); desobisnui, vb. (a se dezvata).

ASCUTIT², -A, ascutiti, -te, adj. I. (Despre obiecte) Prevazut cu un varf care poate intepa; prevazut cu o muchie taioasa. ♦ Unghi ascutit = unghi mai mic de 90 de grade. II. Fig. 1. Ager, patrunzator; fin, subtil. Minte ascutita 2. (Despre senzatii, sentimente etc.) Intens, viu. 3. (Despre vorbe, privire) Care strapunge; sfredelitor; aspru, taios. ♦ Expr. A avea limba ascutita = a avea obiceiul sa critice (cu rautate). 4. (Despre sunete, glas, ras) Subtire, strident. 5. (Despre actiuni, conflicte etc.) Intetit, sporit; aprig, inversunat, darz.- V. ascuti.

BAUTOR, -OARE, bautori, -oare, adj., s. m. si f. (Persoana) care are obiceiul sa consume mult alcool; betiv. [Pr.: ba-u-] – Bea + suf. -tor.

INDATINA, indatinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obisnui (cu) ceva. ♦ Tranz. a avea obiceiul sa..., a obisnui. [Var.: indatina vb. I] – In + datina.

PACALICI, pacalici, s. m. Persoana care are obiceiul sa pacaleasca, sa faca farse. ♦ Numele unui joc de copii care se joaca cu un set de carti de joc speciale, in care pierde cel care ramane cu singura carte fara pereche. – Pacali + suf. -ici.

PARACIOS, -OASA, paraciosi, -oase, adj., s. m. si f. (Persoana) care paraste (1), care are obiceiul sa parasca; parator. – Pari + suf. -cios.

PARATOR, -OARE, paratori, -oare, adj., s. m. si f. (Persoana) care paraste (1), care are obiceiul sa parasca; (persoana) care denunta, delator. – Pari + suf. -tor.

ASCUNS², -A, ascunsi, -se, adj. 1. Care nu este inca descoperit, valorificat sau folosit. Resurse ascunse. 2. (Despre oameni) Care are obiceiul sa-si ascunda gandurile sau faptele. ♦ (Despre faptele, gandurile, intentiile oamenilor) Care nu este dezvaluit nimanui. – V. ascunde.

PLACHETA, plachete, s. f. 1. Volum mic cu continut literar, in special culegere de versuri; brosurica. 2. Medalie patrata sau dreptunghiulara, care de obicei are o singura fata modelata cu desene, basoreliefuri sau inscriptii si care se ofera ca recompensa la unele concursuri sportive, artistice etc. 3. (Biol.; in sintagma) Placheta sanguina = trombocita. – Din fr. plaquette.

OBICEI, obiceiuri, s. n. 1. Deprindere individuala castigata prin repetarea frecventa a aceleiasi actiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obisnuinta, invat. ◊ Loc. adv. De obicei = de regula, in mod obisnuit, in genere. ◊ Loc. vb. a avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obisnui. 2. Deprindere consacrata; mod de a se purta, de a se imbraca, randuiala, uz etc. comune unui popor sau unei comunitati omenesti; datina, traditie, uzanta, uz, randuiala. 3. (Inv.) Lege nescrisa, drept sau obligatie statornicite prin traditie; cutuma. ◊ Obiceiul pamantului = denumire specifica data cutumei in tarile romanesti in timpul oranduirii feudale. [Pl. si: obiceie] – Din bg. obicaj.

LAUDAROS, -OASA, laudarosi, -oase, adj. Care are obiceiul de a se lauda, caruia ii place sa se laude cu orice prilej; fanfaron, laudacios. [Pr.: la-u-] – Lauda + suf. -aros.

RECUL, reculuri, s. n. Miscare indarat a unui corp solid, produsa pe baza unei forte de reactie, de miscarea unui alt corp considerat ca are sensul de deplasare inainte si care, de obicei, are masa mult mai mica decat primul corp. ♦ Distanta parcursa de un corp solid in timpul miscarii sale inapoi, provocata prin reactie. – Din fr. recul.

SCANDALAGIOAICA, scandalagioaice, s. f. Femeie care are obiceiul sa faca scandal, careia ii place scandalul. – Scandalagiu + suf. -oaica.

BAGARET ~eata (~eti, ~ete) si substantival fam. Care are obiceiul de a se baga undeva nepoftit; predispus sa se amestece in toate. /a (se) baga + suf. ~aret

BONJURIST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. (in secolul trecut) Nume folosit (adesea ironic) pentru tinerii (cu idei progresiste) care, intorsi dupa studiile facute in Franta, aveau obiceiul de a saluta prin „bonjur”. /bonjur + suf. ~ist

A MUSCA musc 1. tranz. 1) A apuca cu dintii strangand (pana la durere, ranire, invinetire, rupere etc.). ◊ A-si ~ mainile a regreta amarnic, considerandu-se vinovat de ceva; a se cai. A-si ~ limba a regreta mult cele spuse anterior. ~ pamantul (sau tarana) a cadea la pamant ranit sau mort. 2) (despre unele animale, mai ales despre insecte) A intepa producand o senzatie dureroasa; a manca; a ciupi; a pisca. M-a ~t un sarpe. 3) fig. (despre ger, soare etc.) A produce o senzatie dureroasa; a pisca. 4) (o bucata dintr-un aliment) A rupe cu dintii pentru a manca. 5) fig. A ataca rautacios cu ironii sau cu vorbe; a intepa; a inghimpa; a impunge. 2. intranz. (mai ales despre caini) a avea obiceiul de a ataca, ranind cu dintii. /Orig. nec.

obicei ĩuri n. 1) Insusire dobandita cu timpul prin practica si devenita trasatura caracteristica; obisnuinta; deprindere. ◊ A avea ~ (sau ~ iul) a obisnui. 2) Lege nescrisa, consfintita de traditie, care este proprie unui popor sau unei comunitati de oameni; datina; cutuma. ◊ Cate bordeie, atatea ~ ie fiecare cu traditiile sale. De ~ in mod obisnuit; de regula. Ca de ~ ca intotdeauna. /

PISCATOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care pisca. 2) fig. (despre vorbe si stil) Care contine aluzii rautacioase; intepator; usturator; urzicator; muscator; corosiv. 3) (despre persoane) Care are obiceiul sa sterpeleasca. /a pisca + suf. ~ator

sutilica², sutilici, s.m. (reg. si fam.) copil care are obiceiul de a sterpeli.

TRICOBEZOAR s. n. bezoar² din stomacul unor animale care se ling sau naparlesc ori al unor bolnavi mintali care au obiceiul de a-si manca parul. (< fr. trichobezoard)

ASCUNS², -A, ascunsi, -se, adj. 1. Asezat astfel incat sa nu poata fi vazut sau gasit de altii. ♦ Nefolosit, nevalorificat; nedescoperit. 2. Care are obiceiul sa-si ascunda gandurile sau faptele. ♦ Tainic, tainuit; misterios. Gand ascuns. – V. ascunde.

Antaeus, unul dintre giganti, fiul lui Poseidon si al lui Gaea. Salasluia in Libya si avea obiceiul sa provoace la lupta si sa ucida pe toti cei care treceau pe acolo. Era invulnerabil datorita faptului ca-si reinnoia puterea ori de cite ori o atingea pe mama sa Gaea (Pamintul). Heracles a izbutit sa-l ucida tinindu-l suspendat in aer.

Busiris, fiul lui Poseidon si al Lysianassei si rege in Aegyptus. avea obiceiul sa-i jertfeasca lui Zeus pe toti strainii care treceau prin tara sa. Vrind sa-l sacrifice si pe Heracles, a fost insa ucis, la rindul lui, de catre erou.

AMFITEATRU, amfiteatre, s. n. 1. (In arhitectura greco-romana) Edificiu destinat jocurilor publice, de forma circulara sau ovala, de obicei neacoperit, avand la mijloc o arena inconjurata de trepte (gradene) si tribune pentru public. ◊ Loc. adj. si adv. In amfiteatru = (in plan) inclinat, in trepte. 2. Sala de cursuri, de spectacole etc. cu locurile asezate in trepte sau pe un plan inclinat. 3. Configuratie a unor terenuri muntoase sau deluroase in etaje circulare. – Din fr. amphitheatre, lat. amphitheatrum.

AUTOSTRADA, autostrazi, s. f. Sosea moderna de mare capacitate, rezervata exclusiv circulatiei autovehiculelor si avand de obicei cele doua sensuri de circulatie separate intre ele. [Pr.: a-u-] – Din fr. autostrade, it. autostrada.

GAZETA, gazete, s. f. Publicatie periodica avand, de obicei, aparitie zilnica, care contine stiri, informatii politice, sociale, culturale etc. (de actualitate); ziar, jurnal. ◊ (Iesit din uz) Gazeta de perete = panou, vitrina etc., plasate de obicei in cadrul unei intreprinderi, institutii sau organizatii, unde se afisau articole (si desene, fotografii) referitoare la activitatea unitatii respective sau la probleme generale. – Din fr. gazette, it. gazzetta.

GHIOZDAN, ghiozdane, s. n. Obiect din piele, din material plastic, din carton presat etc., de forma dreptunghiulara, avand de obicei in interior mai multe despartituri, folosit de scolari pentru a-si transporta (pe spate) cartile si caietele. ♦ Servieta. [Var.: (inv.) ghizdan s. n.] – Din tc. cuzdan.

PARS, parsi, s. m. Nume dat mai multor specii de mamifere din familia rozatoarelor, cu aspect intermediar intre veverita si soarece, lungi de circa 20 centimetri, cu coada lunga si stufoasa, cu blana moale si bogata, cu ochi mari si cu bot ascutit, care traiesc mai ales prin paduri, catarate in copaci (unde isi au de obicei culcusul si unde hiberneaza) (Glis glis, Muscardinus avellanarius, Dryomus netedula). ◊ Pars de stejar = mamifer rozator asemanator cu parsul, dar cu cate o pata neagra pe obraji. (Eliomys quercinus). [Var.: pas s. m.] – Din sl. pluchu.

W s. m. invar. A douazeci si opta litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (avand de obicei valoarea lui v sau a lui u semivocalic), care apare in neologisme internationale precum si in nume proprii straine. [Pr.: dublu ve].

M*****N, m*******e, s. n. 1. Varful proeminent al m*****i, unde se deschid canalele care secreta laptele; sfarc. 2. Ridicatura de teren izolata, avand de obicei varful rotunjit. – Din fr. m*****n.

ORAS, orase, s. n. 1. Forma complexa de asezare omeneasca cu dimensiuni variabile si dotari industriale, avand de obicei functie administrativa, industriala, comerciala, politica si culturala; urbe. ◊ Loc. adj. De oras = care provine din oras, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oras. ◊ Haine de oras = a) haine mai bune decat cele de lucru; b) haine orasenesti, croite dupa moda de la oras. 2. P. restr. Partea centrala a unui oras (1); centru. 3. Populatia, locuitorii unui oras (1). – Din magh. varos.

TERMAL, -A, termali, -e, adj. (Despre izvoare minerale) Care izvoraste cald din pamant, avand, de obicei, proprietati terapeutice; (despre o statiune) care are izvoare calde de ape minerale. ◊ Apa termala = apa subterana cu temperatura mai ridicata decat cea medie din luna cea mai calduroasa a unei regiuni. – Din fr. thermal.

AMORSA, amorse, s. f. 1. Dispozitiv pentru aprinderea unei incarcaturi de exploziv. 2. (In sintagma) Amorsa drumului = portiune din traseul unui drum la intrarea in orase, care are de obicei o latime mai mare decat restul traseului. 3. Nada, momeala (la pescuit). – Din fr. amorce.

PISCOT, piscoturi, s. n. Produs de patiserie obtinut prin coacerea unui aluat moale si pufos facut din faina, oua si zahar, avand de obicei o forma alungita, subtiata la mijloc si ingrosata la capete. – Din magh. piskota.

POEM, poeme, s. n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de intindere relativ mare, cu caracter eroic, filozofic, istoric, mitologic, legendar etc. ◊ Poem in proza = specie a prozei literare apartinand genului liric, cultivata din a doua jumatate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatica in versuri sau cu caracter poetic. ♦ Mica piesa muzicala instrumentala, vocala sau vocal-simfonica de constructie libera, cu caracter liric sau liric-narativ. ◊ Poem simfonic = lucrare ampla pentru orchestra, avand de obicei un continut programatic. [Var.: poema s. f.] – Din ngr. poiima, fr. poeme, lat. poema.

PROCURIST, procuristi, s. m. Mandatar avand de obicei imputerniciri pentru indeplinirea actelor juridice in numele cuiva. – Din germ. Prokurist.

OBISNUI, obisnuiesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A castiga sau a face sa castige o anumita deprindere prin repetarea frecventa a aceleiasi actiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) invata. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumita deprindere. 3. Tranz. si refl. A (se) folosi (des), a (se) intrebuinta. [Var.: (inv.) obicinui vb. IV] – Din obicina (inv. „obicei” < bg.).

FUNIE, funii, s. f. 1. Franghie¹. ◊ Funie de ceapa (sau de usturoi) = impletitura, cununa de ceapa sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia in traista (sau in sac) = stramb, rasucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie in casa spanzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supara pe cineva dintre cei de fata, daca este interpretat ca o aluzie la ei. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strange funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunsi intr-o situatie extrem de dificila. A juca pe funie = a umbla pe funie, facand diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de masura de lungime (a carei valoare a variat dupa epoci) cu care se masura pamantul. 3. (In sintagma) Funie de mosie (sau de pamant) = suprafata de teren de dimensiuni reduse, avand de obicei forma unei fasii inguste. 4. Impletitura din paie sau din talas, utilizata la confectionarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis.

LOGOFAT, logofeti, s. m. 1. (In evul mediu, in Tara Romaneasca si in Moldova) Titlu de mare dregator in ierarhia boierilor romani, membru al sfatului domnesc; persoana care detinea acest titlu. ◊ Mare logofat = (in Moldova) intaiul boier de divan, care conducea cancelaria domneasca si, in lipsa domnului sau al mitropolitului, prezida divanul; (in Muntenia) unul dintre cei mai de seama boieri de divan, urmand dupa ban. Logofat al doilea = loctiitorul marelui logofat. Logofat al treilea = secretarul marelui logofat. Logofat de obiceiuri = dregator avand atributii de maestru de ceremonii. Logofat de taina (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofat de vistierie = secretar al vistieriei domnesti. ♦ Seful cancelariei domnesti. 2. (Inv.) Secretar, scriitor intr-o cancelarie; gramatic, diac, pisar, copist. 3. Vataf (la o mosie boiereasca). – Din ngr. logothetis.

MESTER, -A, mesteri, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care are si practica o meserie; (in special) meserias cu calificare superioara, care are, de obicei, sarcina de a indruma si alti lucratori si de a conduce o sectie productiva intr-o intreprindere sau intr-un atelier; maistru. ◊ Expr. Mester-strica (si drege de frica), se spune despre un meserias prost sau despre un om neindemanatic. ♦ Proprietar al unui atelier (in raport cu angajatii sai). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, in trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. si f., adj. (Om) talentat, priceput, indemanatic, abil; (persoana) care poseda multe cunostinte. 3. S. m. si f. (Astazi rar) Persoana care a adus contributii (foarte) valoroase intr-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.

MINCIUNA, minciuni, s. f. 1. Denaturare intentionata a adevarului avand de obicei ca scop inselarea cuiva; neadevar. ◊ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciuna sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi ca cineva a spus un neadevar. A purta (sau a duce, a tine) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fara a se tine de cuvant; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minti. ♦ Inselaciune, viclesug. ♦ Fictiune, nascocire, plasmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunica (2). – Lat. mentio, -onis.

TESIRE, tesiri, s. f. Actiunea de a tesi si rezultatul ei. ♦ (Tehn.) Operatie de formare a unei fete oblice la muchia unui obiect, avand de obicei latimea mica fata de lungime. ♦ (Tehn.) Operatie de formare a unei portiuni tronconice la extremitatea unei gauri cilindrice. – V. tesi.

TRITON¹, tritoni, s. m. 1. Zeitate marina greaca, inchipuita cu bust de om si cu coada de peste. 2. Numele mai multor specii de animale amfibii cu infatisarea unor mormoloci de broasca, avand de obicei in lungul spatelui o creasta viu colorata (Triturus). [Acc. si: triton] – Din fr. triton, lat. Triton, -onis.

STRELIT, streliti, s. m. Pedestras dintr-un corp special de infanterie din vechea Rusie, recrutat dintre oraseni si avand de obicei functii politienesti. – Din rus. strelet.

ACHENA ~e f. Fruct uscat al unor plante care nu se deschide la coacere, avand, de obicei, o singura samanta. /<fr. akene

HAVUZ ~uri n. (mai ales, in gradinile publice) Bazin de apa din piatra sau din beton, avand, de obicei, o fantana arteziana la mijloc. /<turc. havuz

PARABOLA² ~e f. Povestioara alegorica cu continut, de obicei, religios, avand un caracter moralizator; talc. /<fr. parabole, lat. parabola

A SE PASTRA ma ~ez intranz. A ramane neschimbat (in timp); a se conserva; a se mentine. obiceiurile s-au ~at. /<bulg. pastrja

SCENETA ~e f. Piesa de teatru intr-un act, cu personaje putine, cu intriga simpla, avand de obicei un caracter comic. /< it. scenetta

SOFA ~le f. Canapea ingusta avand, de obicei, un capat mai ridicat. [Art. sofaua; G.-D. sofalei] /<turc., fr. sofa

CANAPEA s.f. 1. Divan ingust, imbracat in stofa sau in piele, care are de obicei un spatar si brate; sofa. 2. Felie de paine prajita in unt, pe care se pun felii de salam, sunca, icre etc. [< fr. canape, cf. germ. Kanapee].

COMUNITATE s.f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinte; posesiune in comun. 2. Totalitatea celor care traiesc in acelasi loc si au aceleasi obiceiuri, aceleasi norme de viata etc.; colectivitate. ♦ (Biol.) Totalitatea organismelor vegetale care ocupa o zona geografica oarecare, avand relatii reciproce. [< lat. communitas, cf. fr. communaute, it. comunita].

HALTA s.f. 1. Statie mica de cale ferata, unde nu opresc decat trenuri locale si care nu are de obicei linii de incrucisare. 2. (Fam.) Oprire, popas. [Cf. germ. Haltestelle, fr. halte].

AS s.m. 1. (Ant.) Moneda de bronz din vechea Roma. 2. Carte de joc pe care este insemnat un singur punct, socotita de obicei ca avand valoarea cea mai mare. 3. (Fig.) Persoana care stapaneste foarte bine cunostintele dintr-un domeniu oarecare sau care se distinge in mod special intr-o meserie. [< fr. as, it. asso, lat. as – moneda].

CLICHET s.n. Parghie de forma speciala, oscilanta fata de un capat al ei, avand de obicei rolul de a opri miscarea unor organe de masina. [Pl. -te, -turi. / < fr. cliquet].

TRAGEDIE s.f. 1. Opera dramatica a carei actiune prezinta personaje in lupta cu viata si cu pasiunile omenesti, avand de obicei un deznodamant fatal, trist, care starneste sentimente de mila si durere. 2. (Fig.) Intamplare zguduitoare, funesta, catastrofa. ♦ Zbucium, suferinta. [Gen. -iei. / < lat. tragedia, gr. tragodia < tragos – tap, ode – cantec, cf. fr. tragedie, it. tragedia].

crisnic (crisnici), s. m. – 1. Sacristan, diacon. – 2. Navod patrat. – 3. Plasa in general. Sl. kristu „cruce”, cu suf. -nic. Sensurile secundare se explica prin urzeala in forma de cruce pe care o are de obicei navodul. Sensurile 2 si 3 sint n. (pl. crisnice^{1) vezi comentariul}). – De la aceeasi radacina sl. provine cristas, s. n. (navod), si probabil cristie, s. f. (mizerie, nevoie, necaz), cuvint rar, pe care DAR il pune in legatura cu crisca. Cf. si cristac, s. n. (navod), din bg. krustak „cruce”.

FITOLIT s. n. 1. planta fosila. 2. biolit format din opal in tesuturile vegetale, avand de obicei forma celulei. (< fr. phytolithe)

AMFITEATRU, amfiteatre, s. n. 1. (In antichitate) Edificiu de forma circulara, de obicei neacoperit, avand la mijloc o arena inconjurata de locurile pentru spectatori asezate in trepte. ◊ Loc. adj. si adv. In amfiteatru = (in plan) inclinat, in trepte. 2. Sala de cursuri, de spectacole etc. cu locurile asezate pe un plan inclinat. 3. Configuratie a unor terenuri muntoase sau deluroase in etaje circulare. – Fr. amphitheatre (lat. lit. amphitheatrum).

CELENTERAT, celenterate, s. n. (La pl.) increngatura de animale inferioare, de obicei marine, care au corpul cu peretii alcatuiti din doua straturi de celule si cu o cavitate digestiva in interior; (si la sg.) animal care face parte din aceasta increngatura. ◊ (Adjectival) Meduza si coralii sunt animale celenterate. - Din fr. coelenteres.

APOI adv. 1. Dupa aceea, pe urma. A venit apoi la mine. ♦ (Cu valoare de conjunctie) Atunci, in cazul acesta, daca e asa, asa fiind. Daca e adevarat, apoi ai dreptate. 2. (De obicei precedat de conjunctii; adesea cu valoare de conjunctie) Pe langa asta, si inca, unde mai pui ca; dar; altminteri. Si-apoi era razboi pe vremea aceea. [Var.: (pop.) pai, poi adv.] – Lat. ad-post.

OBIECT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumita intrebuintare. ◊ Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra carora actioneaza omul in cadrul procesului de productie, direct sau cu ajutorul mijloacelor de munca, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra careia e indreptata gandirea, activitatea intelectuala a omului. ◊ Loc. adj. si adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) in tema, fara divagatii inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce se afla in afara eului; lucru care afecteaza simturile noastre sau asupra caruia se indreapta gandirea noastra. ♦ Continutul asupra caruia se indreapta cunoasterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formeaza materia unei discipline, disciplina de studiu; materie. 4. Scop, tinta, tel; obiectiv. 5. (Gram.; in sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt.

OBISNUINTA, obisnuinte, s. f. Faptul de a fi obisnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datina. ◊ Loc. adv. Din obisnuinta = in virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) intrebuintare. [Var.: (inv.) obicinuinta s. f.] – Obisnui + suf. -inta.

STAFIE, stafii, s. f. Fiinta ireala pe care cred (sau pretind) ca o vad unii oameni, si care ar reprezenta de obicei duhul unui mort legat de pamant; fantoma, naluca, strigoi. ♦ Fig. (Fam.) Persoana urata (si slaba). [Acc. si: stafie] – Cf. ngr. stihion.

BASCA basti f. Acoperamant pentru cap, confectionat dintr-un material moale, de obicei din lana, avand forma rotunda si plata, cu marginile indoite inauntru; bereta. [G.-D. bastii] /<fr. basque

BERETA ~e f. Acoperamant pentru cap, confectionat dintr-un material moale, de obicei din lana, avand forma rotunda si plata, cu marginile indoite inauntru; basca. /<fr. beret

PALAMIDA² ~e f. Planta erbacee cu tulpina inalta, ramificata, avand frunze, de obicei, adanc crestate, spinoase imprejur, si flori de culoare liliachie, care creste prin semanaturi. /<bulg. palamida

PORECLA ~e f. 1) Supranume dat unei persoane (de obicei in batjocura) avand la baza o anumita trasatura caracteristica a acesteia. 2) inv. Nume de familie. [G.-D. poreclei] /<sl. poreklo

GONFALON s.n. Steag de razboi cu partea libera despicata (care reproducea stema posesorului, avand insa de obicei axul longitudinal al reprezentarilor heraldice perpendicular pe lance). ♦ Insemn al vechilor comune italiene sau al unor magistraturi din Italia (medievala). [< it. gonfalone].

MAREE s.f. Ridicare sau coborare a nivelului apelor marii (care are loc de obicei de doua ori pe zi) datorita atractiei Lunii si a Soarelui. ♦ Maree atmosferica = variatie periodica a presiunii atmosferice, provocata de variatia temperaturii ori de atractia Lunii sau a Soarelui. [Pron. -re-e, pl. invar. / < fr. maree, it. marea].

CARNAVAL s.n. 1. (Bis.) Perioada care preceda postul, in care au loc de obicei petreceri, jocuri etc.; caslegi. 2. Petrecere populara cu jocuri mimice, deghizari, focuri de artificii etc. [Pl. -luri, -le. / < fr. carnaval, cf. it. carnavale < lat. carne levare – a priva de carne].

BALTA, balti, s. f. 1. Intindere de apa statatoare, de obicei nu prea adanca, avand o vegetatie si o fauna acvatica specifica; zona de lunca inundabila, cu locuri in care stagneaza apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A ramane (sau a sta, a zacea) balta = a fi lasat in parasire; a sta pe loc, a stagna. A lasa balta (ceva) = a lasa (ceva) in parasire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bata in balta = a face un gest, a spune o vorba care stanjeneste prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apa de ploaie adunata intr-o adancitura; groapa cu apa sau mocirla; (prin exagerare) cantitate mare de lichid varsat pe jos; baltoaca. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. balte.

CORDON, cordoane, s. n. I. 1. Cingatoare (de material plastic, de panglica, de panza, de piele etc.); centura, curea. ♦ Panglica lata de matase purtata diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decoratii inalte; gradul cel mai inalt al unei decoratii. 2. (Geogr.; in sintagma) Cordon litoral = fasie de uscat care desparte o laguna sau un liman de mare; sageata litorala, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosite in telefonie. 4. (Anat.; in sintagma) Cordon ombilical =ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decat partea centrala. II. 1. Sir de posturi militare insarcinate cu un serviciu de paza; linie compacta, formata de obicei din soldati care au ca sarcina sa asigure ordinea in cazul unei afluente de oameni. ◊ Cordon sanitar = ansamblul masurilor de izolare la care este supusa o localitate sau o tara unde bantuie o boala molipsitoare; (concr.) patrula sau grup de patrule care asigura aceasta izolare. 2. (Inv.) Frontiera, granita. – Din fr. cordon.

AS, asi, s. m. 1. Moneda romana de arama sau de bronz, folosita ca unitate monetara. 2. Carte de joc marcata cu un singur punct sau semn si care de obicei este considerata ca avand cea mai mare valoare fata de cartile de aceeasi culoare; birlic. 3. Fig. Persoana care se distinge in mod cu totul deosebit intr-un domeniu oarecare prin pricepere sau indemanare. – Din fr. as, it. asso.

MELC, melci, s. m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din increngatura molustelor, care au corpul moale, de obicei aparat de o cochilie rasucita in spirala, si patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ◊ Loc. adj. Ca melcul= a) rasucit, in spirala; b) foarte incet. ◊ Expr. A tacea ca melcul = a nu scoate nici un cuvant. II. P. a**l. 1. Partea osoasa a labirintului urechii interne. 2. Organ sau angrenaj al unor masini destinat sa transmita, sa transforme sau sa utilizeze in diferite feluri miscarea de rotatie. 3. Prajitura facuta din aluat incolacit in spirala, presarat cu nuca data prin masina. 4. (La pl.) Suvite de par rasucite in forma de ineluse. – Et. nec.

TABIET s. 1. (mai ales la pl.) apucatura, deprindere, obicei, obisnuinta, (inv.) taifet. (Are ~urile lui zilnice.) 2. siesta, (inv. si reg.) paidos. (A-si face ~ul.)

GULERAT ~ta (~ti, ~te) 1) si substantival Care poarta guler inalt si scrobit; cu guler inalt si scrobit (la imbracaminte). 2) inv. depr. Care facea parte din patura sociala dominanta. 3) (despre animale) Care are o dunga (de obicei de alta culoare) in jurul gatului. /guler + suf. ~at

INELAR² ~e n. Al doilea deget de la mana, care urmeaza dupa degetul cel mic si pe care se poarta, de obicei, inelul. / inel + suf. ~ar

A NASTE nasc tranz. A face sa se nasca; a procrea. ◊ Ce ~ din pisica, soareci mananca se spune, de obicei, despre copiii care au mostenit de la parinti anumite apucaturi rele. /<lat. nascere

PAIS ~uri n. 1) Iarba cu tulpina de tip pai, avand frunze liniare, de obicei cu marginile rasucite, si inflorescenta in forma de panicul, care creste, mai ales, prin locuri umede. 2) Loc unde sunt adunate multe paie. 3) Multime de paie. /pai + suf. ~is

PLANTA¹ ~e f. Organism vegetal avand corpul format, de obicei, din radacina, tulpina si frunze. ~e legumicole. ~e medicinale. ◊ ~e anuale plante cu ciclu de dezvoltare de un an. ~e bienale plante cu ciclu de dezvoltare de doi ani. ~e perene plante cu ciclu de dezvoltare de mai multi ani. [G.-D. plantei] /<lat. planta, fr. plante

EXCURSIE s.f. 1. Plimbare, calatorie (facuta de obicei in grup si avand un scop educativ, sportiv sau distractiv). 2. (Fon.) Moment in care organele articulatorii iau pozitia necesara pentru articularea sunetului; tensiune. [Gen. -iei, var. excursiune s.f. / < fr. excursion, lat. excursio].

STELA s.f. Monument in forma de coloana sau de obelisc, alcatuit dintr-un singur bloc de piatra, care poarta de obicei o inscriptie. ♦ Coloneta avand deasupra un obiect decorativ, o statueta etc. [< fr. stele, cf. gr. stele – coloana].

cotruta (cotrute), s. f. – 1. Vatra, partea din fata a cuptorului sau a sobei. – 2. Aparatoare la horn. – 3. Lant pentru ceaun. – 4. Cotet pentru pisica, pentru ciini sau gaini. – Var. cotret, catret. Sl. (slov. kotrec), cf. ceh. katrc „coliba”; mag. katroc, katrocz, kotroc (Cihac, II, 77; Lacea, Dacor., III, 741). DAR considera ca sensul 4 reprezinta un cuvint diferit, si il deriva pe cel anterior din bg. kotor „groapa”, fiind insa putin probabil sa fie asa. Pentru a explica semantismul, trebuie sa avem in vedere vechiul obicei popular de a face o nisa sub vatra pentru animalele mici, cum sint pisicile, cateii, puii, pentru a folosi astfel caldura sobei. Cf. cotet, ca si legatura semantica a lui cotar, cu cotirlau.

CUTUMIAR, -A adj. referitor la cutuma; consuetudinar. ♦ drept ~ = ansamblu de datini, obiceiuri ale unei regiuni sau tari avand putere de lege; obiceiul pamantului. (< fr. coutumier)

EXCURSIE s. f. 1. plimbare, calatorie pe jos sau cu orice mijloc de transport, de obicei in grup si avand un scop instructiv-educativ, sportiv sau de agrement. 2. (fon.) moment in care organele articulatorii iau pozitia necesara pentru articularea sunetului; tensiune. (< fr. excursion, lat. excursio)

STELA s. f. 1. monument funerar, coloana sau obelisc, dintr-un singur bloc de piatra, care poarta de obicei o inscriptie. 2. coloneta avand deasupra un obiect decorativ, o statueta etc. (< lat. stela, fr. stele)

BALTA, balti, s. f. 1. Apa statatoare permanenta, de obicei putin adanca si avand o bogata vegetatie acvatica; p. ext. lac. ◊ Expr. A ramane (sau a sta, a zacea) balta = a fi lasat in parasire; a sta pe loc, a stagna. A lasa balta (ceva) = a lasa (ceva) in parasire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bata in balta = a face o gafa. Are balta peste, se spune cand ceva se afla din belsug. ♦ Intindere de apa statatoare ramasa in urma revarsarii unui rau; regiune mlastinoasa de la tarmul unor rauri. 2. Apa de ploaie adunata intr-o adancitura; groapa cu apa sau cu mocirla; (prin exagerare) apa sau lichid varsat pe jos. – V. baltoaca.

BREC¹, brecuri, s. n. Trasura usoara cu patru roti, de obicei neacoperita, cu capra inalta, avand doua banci asezate fata in fata in lungul sau in latul trasurii. – Din fr., engl. break.

DATIV s. n. Caz al declinarii care exprima, de obicei, destinatia actiunii unui verb, avand mai ales valoare de complement indirect si raspunzand la intrebarea „cui?” ◊ Dativ etic = dativul unui pronume care indica pe cel interesat in actiune. – Din fr. datif, lat. dativus.

MALOTEA, malotele, s. f. Haina (lunga pana la pamant), de obicei captusita cu blana (scumpa), avand marginile din fata tivite cu blana, uneori cu guler si mansete de blana, purtata, in trecut, de femei; un fel de scurteica purtata de tarani in zilele de sarbatoare. – Din tc. mallota.

OPARIT, -A, opariti, -te, adj. 1. Peste care s-a turnat sau s-a varsat apa fierbinte. 2. (Mai ales despre copiii mici) Care are iritatii ale pielii (de obicei la incheieturi) din cauza transpiratiei, a urinei etc. 3. Fig. Fara chef, suparat; fiert, plouat. – V. opari.

FIRE s. 1. v. natura. 2. fel. (Asa e ~ mea.) 3. caracter, natura, structura, temperament, (livr.) umoare, (inv. si reg.) natural, (inv.) duh, (fig.) inima. (Are o ~ emotiva.) 4. apucatura, deprindere, narav, obicei, obisnuinta, (Ban.) ogod. (I-am aflat ~.) 5. v. cumpat.

POEZIE ~i f. 1) (in opozitie cu proza) Opera literara artistica scurta in versuri. 2) Totalitate a unor astfel de opere literare artistice (ale unui poet, ale unui popor, ale epocii etc.). ~a poetilor romani din sec.XIX. ◊ ~ populara (orala) creatie populara in versuri. ~ calendaristica ansamblu de poezii populare privind obiceiurile calendaristice. 3) fig. Ceea ce are caracter poetic, ce incanta; farmec; vraja. ~a vietii. [G.-D. poeziei; Sil. po-e-] /<fr. poesie

adet (adeturi), s. n. – Ipoteca, obligatie care greveaza. Var. (Mold.) adetiu. Mr. adete, megl. adet. < Tc. adet (din arab. ‘āda), cf. ngr. ἀντέτι, bg., alb., sb. adet (Seineanu, II, 8; Lokotsch 16). Intrebuintarea tc. se referea la darurile care la anumite date se faceau de obicei diferitilor demnitari si functionari ai imperiului.

DATIV s. n. caz al declinarii care exprima de obicei destinatia actiunii unui verb, avand valoare de complement indirect. ♦ ~ etic = dativul unui pronume (mi, ti), care indica persoana interesata in actiune. (< fr. datif, lat. dativus)

URSAR (‹ urs) s. m. (Rar) Persoana (de obicei de etnie roma) care are ursi dresati pe care ii pune sa joace, dand un fel de spectacole prin sate. In Romania au existat u., cu deosebire in sec. 19 si in prima jumatate a sec. 20, dupa care aceste spectacole au fost interzise iar ursii eliberati. Sporadic se mai practica in tari din Pen. Balcanica, dar se fac eforturi pentru eliminarea lor.

JURNAL, jurnale, s. n. 1. Publicatie periodica avand aparitie zilnica; ziar, gazeta. 2. (De obicei in sintagma jurnal de moda) Publicatie periodica in care se dau desene si tipare de imbracaminte si accesorii. 3. Insemnari zilnice ale cuiva despre anumite evenimente legate, de obicei, de viata sa; insemnari zilnice ale unor observatii stiintifice. ◊ Jurnal de calatorie = relatare in scris, zi de zi, a unei calatorii. Jurnal de bord = registru in care se consemneaza cronologic faptele survenite in timpul calatoriei unei nave. Jurnalul actiunilor de lupta = document militar in care sunt descrise zilnic pregatirea si desfasurarea actiunilor de lupta. 4. (Iesit din uz) Emisiune de radio si televiziune sau film de scurt metraj, rulat de obicei inaintea filmului artistic de lung metraj, care prezinta evenimente, stiri, informatii de stricta actualitate. 5. (Cont.) Registru in care sunt inscrise cronologic operatiile banesti, evenimentele supuse evidentei etc. – Din fr. journal.

ETOLOGIE s. f. 1. Disciplina care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor. 2. Ramura a biologiei moderne care studiaza comportamentul, modul de viata al animalelor si plantelor. – Din fr. ethologie.

DIAMANT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalina de carbon, de obicei transparenta si cu luciu puternic, avand cea mai mare duritate dintre toate mineralele si folosita ca piatra pretioasa sau la diverse unelte de slefuit, de taiat si zgariat; adamant. 2. Unealta pentru taiatul sticlei, alcatuita dintr-un diamant (1) comun fixat intr-un suport metalic cu maner. 3. Cel mai mic corp de litera de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant.

DOCENT, docenti, s. m. 1. (In alte tari) Grad didactic onorific in invatamantul superior, corespunzand de obicei aceluia de conferentiar; persoana care are acest grad. 2. (In tara noastra; de obicei in sintagma doctor docent) Titlu stiintific acordat doctorilor in stiinte care s-au distins printr-o activitate valoroasa; persoana care are acest titlu. – Din germ. Dozent.

TRILOGIE, trilogii, s. f. Serie de trei opere literare (dramatice ori epice) sau muzicale, apartinand aceluiasi autor, care formeaza o unitate, avand personaje comune si reprezentand de obicei trei momente succesive din viata acestora (sau a urmasilor lor). – Din fr. trilogie.

BALTATURA ~i f. 1) Pata sau dunga de alta culoare (de obicei mai deschisa) pe care o au unele animale pe corp. 2) Obiect baltat. /baltat + suf. ~ura

POEM ~e n. 1) Creatie literara de proportii mari, de obicei in versuri, cu caracter epic, avand continut bogat in evenimente. ◊ ~ in proza creatie literara in proza caracterizata prin lirism, ritm si limbaj metaforic. 2) Compozitie muzicala cu caracter lirico-narativ. ◊ ~ simfonic compozitie muzicala de proportii mari pentru orchestra, cu baza literara. /<fr. poeme, lat. poema

PROTAP ~uri n. 1) Lemn lung si gros de care se fixeaza jugul la carul cu boi. 2) Prajina, de obicei, despicata la unul din capete, avand diferite intrebuintari. ~ pentru oale. ◊ A umbla (sau a veni) cu o jalba in ~ a veni cu o plangere; a se plange; a se jelui. 3) Instalatie primitiva, formata din doua bete despicate la un capat si infipte in pamant, intre care se pun la fript alimente (carne, peste etc.). /<sl. protepu, bulg. procep

LUFAR s.m. (Iht.) Peste marin de consum inrudit cu stavridul, avand carnea albastruie, delicata, preparat de obicei la gratar; se comercializeaza ca (engl.) bluefish (Pomatomus saltatrix).

APROPO adv. (Fam.) Fiindca a venit vorba (de asta); bine ca mi-am adus aminte! // s.n. (De obicei la pl.) Cuvinte spuse pe departe (adesea rau intentionate) la adresa cuiva; aluzii rautacioase. [Pl. -ouri. / < fr. a-propos].

BIMETALISM s.n. Sistem monetar care are un dublu etalon metalic (de obicei aurul si argintul). [Cf. fr. bimetallisme].

ETOLOGIE s.f. 1. Disciplina care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor. 2. Ramura a biologiei moderne care studiaza comportamentul, modul de viata al animalelor si plantelor (hranire, reproducere etc.). [Gen. -iei. / < fr. ethologie, cf. gr. ethos – morav, logos – studiu].

giuvan (-ni), s. m. – Amant h********l. It. giovane „tinar”, prin intermediul tc. Sec. XVII, inv. Apare numai cu referire la obiceiurile turcesti; nu pare a fi avut circulatie reala in rom. Dupa Bogrea, Dacor., IV, 818, din per. gewan, guwan.

REPEDEA s. f. (La pl.) Grup de insecte coleoptere cu corpul zvelt, cu picioare puternice, foarte lungi si subtiri, adaptate pentru alergat (familia Cicindelide). Au zbor foarte rapid, dar scurt, de unde le vine si numele. Au culori metalice, stralucitoare si de obicei prezinta pete sau benzi albe pe elitre. Atat adultii cat si larvele hranesc cu insecte, fiind folositoare pentru combaterea daunatorilor agriculturii. Cele mai comune specii sunt repedea de camp (Cicindela campestris) si repedeaua de munte (C. silvicola).

REUMATISM (< lat., it. germ.; {s} gr. rheuma „scurgere a umorilor”) 1. Denumire generica pentru o serie de afectiuni ale aparatului locomotor (in special ale articulatiilor si ale tesuturilor inconjuratoare), avand drept cauze: o infectie (de obicei streptococica), o reactie inflamatorie articulara si periarticulara sau o patogenie inflamatorie alergica. Principalele boli reumatismale sunt: r. poliarticular acut, poliartrita cronica evolutiva (artrita reumatoida), spondilita. ◊ R. poliarticular acut = boala acuta, de natura infectioasa, frecventa la copii si la tineri, consecutiva amigdalitei si caracterizata prin transpiratii si tumefactii dureroase ale articulatiilor. Boala se complica frecvent cu imbolnavirea inimii (endocardita, pericardita etc.), pleurezie, nefrita etc. si evolueaza in puseuri, avand tendinta de rtecidiva. 2. Durere reumatica.

CARCEL, carcei, s. m. 1. (Med.) Contractie brusca si involuntara a muschilor de la extremitati, insotita de obicei de senzatii dureroase. 2. Organ vegetal care are aspectul unui fir rasucit in spirala, cu ajutorul caruia planta se agata de corpurile din jurul ei. 3. (Zool.) Capusa. – Cf. scr. krc.

GROFOAIE, grofoaie, s. f. (Reg.; de obicei depr.) Mare latifundiara maghiara sau germana (avand titlul de contesa); sotie de grof. – Grof + suf. -oaie.

HEGEMONIE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; suprematie, dominatie, de obicei a unui stat fata de alte state. [Var.: heghemonie s. f.] – Din fr. hegemonie.

HEGEMONIE s. f. Faptul de a avea rolul de conducere; suprematie, dominatie, de obicei a unui stat fata de alte state. [Var.: heghemonie s. f.] – Din fr. hegemonie.

HIPOCENTRU, hipocentri, s. m. Centrul unui cutremur de pamant, situat de obicei in adancul scoartei pamantului, acolo unde au avut loc deplasari de straturi. – Din fr. hypocentre.

IEPURAR, iepurari, s. m. Pasare rapitoare inrudita cu vulturul, care se hraneste de obicei cu iepuri (Aquila chrysaetos). – Iepure + suf. -ar.

EBONITA, ebonite, s. f. Material plastic obtinut de obicei prin vulcanizarea cauciucului cu sulf si avand, pentru proprietatile sale electroizolante si anticorosive, numeroase intrebuintari in industrie. [Var.: ebonit s. n.] – Din fr. ebonite.

PRINCIPAT, principate, s. n. 1. Teritoriu condus de un suveran care are titlu de principe. ♦ (La pl.; de obicei determinat prin „romane” sau „dunarene”) Nume purtat de Tara Romaneasca si Moldova in perioada dinaintea Unirii. 2. Demnitate de principe. [Var.: (inv.) printipat s. n.] – Din fr. principat, lat. principatus.

LILIACEE, liliacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, cu bulbi, rizomi sau tuberculi, cu frunze intregi, avand nervuri paralele, si cu fructul de obicei o capsula sau o baca; (si la sg.) planta din aceasta familie. ◊ (Adjectival) Plante liliacee. [Pr.: -li-a-] – Din fr. liliacees.

EPIROGENETIC, -A, epirogenetici, -ce, adj. (Despre miscari tectonice) Care are caracter oscilatoriu si care determina, de obicei, ridicarea unor blocuri continentale; epirogenic. – Din germ. epirogenetisch.

TUSI, tusesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt si a expira brusc si cu zgomot aerul din plamani (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire.

ASTAMPAR n. (folosit de obicei in constructii negative cu verbele a avea, a gasi etc.) Liniste sufleteasca; odihna; tihna; pace. ◊ Fara ~ a) neastamparat; b) neincetat; necontenit. Ai ~ fii cuminte. /v. a (se) astampara

DIN prep. 1) (exprima un raport spatial) A cobori din masina. A veni din sat. 2) (exprima un raport temporar) Productia din anul trecut. ◊ Din cand in cand uneori; cate odata. Din an in an la interval de un an. Din clipa sau din moment in timpul cel mai apropiat. 3) (indica materia) Compot din cirese. Incaltaminte din piele naturala. 4) (exprima un raport partitiv) Unii din ei s-au intors acasa. 5) (exprima un raport de mod) Lucreaza din toata inima. Canta din suflet. 6) (exprima un raport cauzal) A gresit din neatentie. 7) (exprima un raport instrumental) Canta din fluier. Tragere din tun. 8) (exprima un raport relational) In privinta; cat priveste. Nu-l intrece din glume. 9) (exprima un raport de origine, de provenienta) Se dezvolta din molecule. obicei din copilarie. 10) (exprima un raport cantitativ) Au plecat opt din doisprezece. /de + in

TRAGEDIE ~i f. 1) Opera dramatica avand conflicte acute si un deznodamant (de obicei) fatal. 2) fig. Eveniment cu urmari catastrofale; nenorocire mare. [G.-D. tragediei] /<lat. tragoedia, fr. tragedie

ASKENAZI (‹ fr.) s. m. pl. Denumire a grupului de evrei stabiliti in evul mediu in tarile germane, de unde mai tirziu au migrat in V si E Europei. obiceiurile si ritualurile lor (originare din Palestina) se deosebesc de cele ale sefarzilor.

SALAS (‹ magh.) s. n. (Inv. si pop.) 1. Gazduire temporara acordata cuiva. 2. Constructie rudimentara, de obicei din barne, folosita ca locuinta temporara. Au un rol important in cazul satelor de la poalele muntilor, unde fanetele se afla adesea la departare mare de sat, iar accesul este destul de dificil. In acest caz sunt locuite vara, in timpul cositului, dar adesea si iarna, pentru adapostirea si hranirea vitelor. In trecut numarul lor era mult mai mare, membrii familiei deplasandu-se adesea de la s. la sat si invers; frecvent pe langa ele se afla cativa pomi fructiferi si o mica gradina. In functie de tinut, mai sunt numite odaie, conac, casoaie sau casa in camp. 3. Locuinta, casa, camin; p. ext. culcus. ♦ Grajd, staul. 4. Asezare omeneasca; catun, sat; locuitorii acestei asezari. ♦ Grup de familii de tigani (nomazi), condusi de un vataf.

CASNIC, -A, casnici, -ce, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care tine de casa¹, de gospodarie. ◊ Industrie casnica = activitate industriala neevoluata, desfasurata in mod auxiliar in gospodarie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obtinerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care isi petrece timpul liber acasa, in familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupa numai cu gospodaria; gospodina. 2. S. m. (Rar) Casean. – Casa¹ + suf. -nic.

ERBACEE, erbacee, adj., s. f. (Planta) care are tulpina subtire, frageda, moale si apoasa, de obicei verde. – Din fr. herbace, lat. herbaceus.

INTALNI, intalnesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla in prezenta cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta intr-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva in urma unei intelegeri prealabile; a avea intrevedere cu cineva. 3. Tranz. A gasi; a descoperi. ♦ (De obicei in constructii negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. si refl. A (se) gasi, a (se) afla. 5. Tranz. si refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar intr-o competitie sportiva; a se lupta, a se confrunta cu cineva intr-o competitie sportiva. – In + talni (Inv. „a intalni”, probabil < magh.).

CLIPI, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia si a indeparta in mod ritmic (si reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cat ai clipi (din ochi) = numaidecat, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumina) A sclipi, a licari, a scanteia. – Din sl. klepati.

FAPTAS, -A, faptasi, -e, s. m. si f. Persoana care a comis o fapta condamnabila, de obicei un delict, o infractiune; faptuitor. – Fapta + suf. -as.

MISCELANEU, -EE, miscelanee, adj., s. n. si f. (Livr.) (Rubrica in unele periodice, publicatie sau volum) care are un continut variat si care apartine, de obicei, mai multor autori. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanees.

NONPAREIL s. n. Corp de litera avand marimea de sase puncte tipografice, folosit de obicei pentru tiparirea tabelelor, adnotatiilor etc. [Pr.: nonparei. – Var.: nonparel s. n. ] – Din fr. nonpareille.

SFERA, sfere, s. f. 1. Suprafata constituita de locul geometric al punctelor din spatiu egal departate de un punct dat, numit centru; corp geometric marginit de o astfel de suprafata. ♦ Obiect care are aproximativ aceasta forma. ♦ (Rar) Glob terestru. 2. (De obicei cu determinarea „cereasca”) Regiune cereasca unde se gasesc si se misca astrii; bolta cereasca. 3. Atmosfera. 4. Fig. Domeniul, limitele in cadrul carora exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva. Sfera de influenta = intindere, spatiu, domeniu in cuprinsul caruia se exercita o influenta a cuiva sau a ceva. ♦ Mediu (social). 5. Element logic care reprezinta capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi ce poseda insusirile reflectate in continutul acesteia. – Din fr. sphere, lat. sphaera.

BUTON² ~i m. Piesa vestimentara mica, de obicei rotunda (din metal, sidef, mase plastice etc.), avand functie decorativa sau servind la asamblarea partilor imbracamintei (incheierea mansetelor la camasile barbatesti sau la bluze, a gulerelor etc.). /<fr. bouton

CA¹ adv. 1) (exprima un raport comparativ) Asemanator cu; similar cu; de felul; de tipul. Negru ca taciunele. 2) (exprima un raport temporal) Ciresele s-au copt anul acesta mai devreme ca de obicei. ◊ Ca maine, poimaine in curand. Ca ieri (alaltaieri) de putin timp. 3) (exprima un raport relational) Privitor la...; in ce priveste. Ca valoare, lucrarea lasa de dorit. 4) (exprima un raport de suplinire) In calitate de...; fiind. Ca pedagog, era neintrecut. 5) (exprima un raport de similitudine) Baiatu-i ca baiatul. 6) (exprima un raport dubitativ in diferite imbinari stabile) Toate ca toate. /<lat. quam

INVAT ~uri n. pop. 1) obicei rau; deprindere rea; narav; apucatura. ◊ Tot ~ul are si dezvat constrans de imprejurari, te dezobisnuiesti de orice deprindere. 2) Argumentare menita sa convinga pe cineva sa procedeze intr-un anumit fel. /v. a invata

NA interj. 1) fam. (se foloseste pentru a arata ca o persoana da ceva altei persoane) Poftim; ia; tine. ◊ Na-ti-o buna! se spune pentru a exprima mirare si nemultumire cand se produce ceva neasteptat si, de obicei, neplacut. Na-ti-o buna, ca ti-am dres-o! se spune cand cineva face fara sa vrea ceva rau sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se foloseste pentru a exprima nemultumire, surprindere, nerabdare) Poftim; uite; iata. 3) (se foloseste, de obicei repetat, pentru a chema unele animale sa se apropie sau sa stea pe loc). 4) (se foloseste pentru a insoti gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se foloseste, de obicei repetat, ca strigat de voie buna in unele cantece si jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na

PARIU ~ri n. Intelegere intre doua sau mai multe persoane, care sustin lucruri contrare, ce-l obliga pe cel care nu va avea dreptate sa dea o compensatie materiala (de obicei baneasca) celuilalt; ramasag; prinsoare. /<fr. pari

PASARE pasari f. Animal vertebrat ovipar, avand corpul acoperit cu pene, aripi adaptate, de obicei, pentru zbor, si un cioc in partea anterioara a capului. ~ domestica. ~ de padure. ~ migratoare. ◊ ~ calatoare pasare care pleaca iarna in tarile calde. ~-musca pasare tropicala de talie foarte mica, cu cioc lung, subtire, cu penaj viu colorat, stralucitor, care poate zbura foarte iute; colibri. ~-lira pasare australiana cu coada in forma de lira (la barbatusi). ~ea-paradisului v. PARADIS. ~ maiastra pasare inzestrata in credintele populare cu puteri supranaturale; pasare nazdravana. [G.-D. pasarii] /<lat. passer

LAVRAC, lavraci, s.m. Peste din fam. serranidae (bibani-de-mare), cu un corpul mai alungit, cu solzi mici, semanand mai mult cu salaul; este frecvent in Oceanul Atlantic si Mediterana, ajungand si in Marea Neagra pana in apele indulcite de la varsarea fluviilor; se comercializeaza de obicei intreg, la o greutate de 2-3 kg, cand are carnea excelenta, dar si exemplare mari de pana la 1 m lungime si 15 kg; pop. salau-de-mare, lup-de-mare; fr. perche de mer, loup de mer; germ. Seebarsch, Wolfsbarsch, engl. sea bass; it. spigola, branzino (Morone labrax, Roccus labrax, Dicentrarchus labrax).

ANGLOMAN adj., s.m. si f. (Cel) care are o admiratie exagerata pentru insusirile, limba si obiceiurile poporului englez; anglofil. [< fr. anglomane].

DESUFLECA, desuflec, vb. I. Tranz. A desface ceea ce era suflecat. O dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebusoara asta. CREANGA, A. 99.

arhanghel (arhangheli), s. m. – 1. Capetenie a ingerilor. – 2. Sarbatoare a arhanghelilor Mihail si Gavril, pe 8 noiembrie. – 3. Colac rotund care se face de obicei din patru bucati de aluat impletite, care au deasupra patru cruci din acelasi aluat. Face parte din primul grup de colaci care se impart pentru pomenire preotului si paracliserului. – 4. Eufemism pentru bici sau girbaci. – Var. aranghel, ranghel. – Mr. arhanghil, megl. ranghila. Gr. ἀρχάγγελος prin intermediul sl. archangelū. Sensul 4 se explica prin obiceiul de a pastra in spatele icoanei nuiaua cu care se bat copiii, cf. sfintul Nicolae.

daravera (-re), s. f. – 1. Treaba, afacere comerciala. – 2. Incurcatura. – 3. (Arg.) Organ s****l. – Var. daravere, daravela. Mr. daravera. It. dare(e)avere „activ si pasiv”, termen comercial intrat prin filiera orientala, cf. ngr. νταραβέρι „miscare comerciala”, tc. dalavera „inselatorie”, iud. sp. delabera „afacere” (Papahagi, Jb., XVI, 131; Wagner RFE, XXXIV, 40). In general se indica de obicei ipoteza unei combinatii interne intre dare si avere, pe baza modelului din tc. alisveris (Tiktin; Candrea; Scriban); Pascu, II, 129, se refera gresit la tc. dever „miscare comerciala”, cf. dever. Sensul 3 apare si in tc. dalavera (Wagner, BF, X, 14).

NEURON (‹ fr. {i}; {s} gr. neuron „nerv”) s. m. (HIST.) Celula nervoasa (element de baza al sistemului nervos) specializata in conducerea impulsurilor nervoase, compusa dintr-un corp celular numit perikarion si din prelungiri protoplasmatice de doua tipuri: axon sau cilindru-ax unic, de obicei lung, si dendrite, de obicei multiple si scurte; neurocit. La nastere, omul are intre 10 si 100 de miliarde de n.

ACARIAN, acarieni, s. m. (La pl.) Arahnide mici, cu capul, toracele si abdomenul de obicei nediferentiate, unele dintre ele fiind purtatoare de germeni ai unor maladii grave; (si la sg.) animal din acest ordin. [Pr.: -ri-an] – Din fr. acariens.

CHENAR, chenare, s. n. Margine (lucrata, desenata, sculptata etc.) pe care o are de jur imprejur un obiect si care de obicei serveste ca ornament. Chenarul covorului, al diplomei, al ferestrei. - Din tc. kenar.

COMBUSTIBIL, -A, combustibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre materiale) Care are insusirea de a arde. 2. S. m. Materie, de obicei organica, care arde, dezvoltand caldura, si care este folosita ca izvor de energie in industrie si in economia casnica. ◊ Combustibil conventional = combustibil teoretic cu putere calorica de 7000 kcal/kg, utilizat ca etalon pentru compararea diferitilor combustibili reali. Combustibil nuclear = material fisionabil intrebuintat pentru a produce energie in reactoarele nucleare. – Din fr. combustible.

SCOICA, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluste care au corpul moale, ocrotit de doua valve calcaroase, de obicei cenusii, care formeaza scheletul extern al animalului. ◊ Scoica de rau = gen de scoici comestibile care traiesc pe sub malurile adanci ale raurilor (Unio); molusca din acest gen. Scoica de balta (sau de lac) = gen de scoici comestibile care traiesc de obicei in malul apelor statatoare sau cu un curs linistit (Anodonta); molusca din acest gen. Scoica de margaritar (sau de perle de mare) = scoica din Oceanul Indian si Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperis (de sticla) in forma unei cochilii de scoica (1) sau in forma de evantai, construit la intrarea intr-o cladire. 4. Excrescenta osoasa care se formeaza pe chisita sau pe coroana copitei calului si care face ca animalul sa schiopateze. 5. (La armele de vanatoare) Adancitura inchizatorului, in care este insurubat percutorul. – Din sl. skolika.

COLORANT, -A, coloranti, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. Substanta, de obicei organica, cu care se coloreaza diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria colorantilor. – Din fr. colorant.

ERBACEE ~ adj. (despre plante) Care are tulpina subtire, frageda, moale (ca iarba) si, de obicei, verde; ierbos. [Sil. er-ba-ce-e] /<fr. herbace, lat. herbaceus

PRINSOARE ~ori f. 1) Intelegere intre doua (sau mai multe) persoane care sustin lucruri contrare, ce-l obliga pe cel care nu va avea dreptate sa-i dea o compensatie materiala (de obicei baneasca) celuilalt; ramasag; pariu. 2) inv. pop. Loc unde sunt inchisi cei lipsiti de libertate. 3) rar Capcana de prins pasari sau animale. /prins + suf. ~oare

ASTEROID s.m. (de obicei la pl.) Numele unor planete mici care isi au orbitele intre orbitele lui Marte si Jupiter. ♦ Bolid, aerolit. [Pron. -ro-id. / < fr. asteroide, cf. gr. asteroeides – asemanator unei stele].

APOI adv. 1. Dupa aceea, pe urma. Isi lua ramas bun si apoi pleca. ♦ Pe langa asta. Si-apoi tot nu ma pot duce. ♦ Mai, in plus. Dupa ce ca e frig, apoi si ploua. 2. Totusi. Apoi tot am sa-ti mai vorbesc putin. 3. Atunci, in cazul acesta; daca e asa, asa fiind. Apoi dar ce vrei ?. ♦ Ei si! n-are importanta! S-apoi ce daca a plecat! 4. (De obicei precedat de conjunctii) a) Doar; b) (precedat de „si”) si inca; unde mai pui ca; c) vezi! ei!; d) dar; e) cu toate acestea; f) (precedat de „ca”) altminteri; g) (serveste la introducerea unui raspuns concesiv, evaziv, sau ca scuza) Apoi de, ce pot sa-ti spun?; h) (precedat de „si”, serveste ca introducere in poezie, proverbe etc.) S-apoi lin, dorule, lin. (JARNIK-BARSEANU). – Lat. ad-post.

IN VINO VERITAS (lat.) adevarul este in vin – Pliniu cel Batran, „Naturalis historia”, 14, 141. Dupa cateva pahare de vin, omul, devenit expansiv, este mai putin discret ca de obicei, si-si dezvaluie ganduri (adevaruri) pe care nu are curajul sa le spuna cand este treaz.

INFIX, infixe, s. n. Element fonetic (de obicei consoana) care se insereaza in radacina unui cuvant si are o valoare morfologica. – Din fr. infixe.

PATRIARHALISM s. n. Tendinta de intoarcere la traditiile si datinile din trecut; obicei, traditie etc. care aminteste de timpurile patriarhale (2). [Pr.: -tri-ar-] -Patriarhal + suf. -ism.

ANGLOMAN, -A, anglomani, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care are o admiratie exagerata fata de englezi si fata de obiceiurile lor; anglofil. – Din fr. anglomane.

PESTRIT, -A, pestriti, -e, adj. 1. Care are pete mici sau picaturi, stropi de culori diferite (de obicei alb cu negru); p. ext. cu culori diferite; pestritat. ◊ Fonta pestrita = amestec de fonta cenusie cu fonta alba. ♦ (Pop.) Dungat, vargat. 2. P. ext. Care este (format din elemente) de tot felul, care este amestecat, variat, felurit (si adesea eterogen); pestritat. Lume pestrita. 3. Fig. (Pop. si fam.) Prefacut, ipocrit, viclean, fals; rautacios. ◊ Expr. (Pop. si fam.) A fi pestrit la mate (sau cu mate pestrite) = a fi rau la suflet; a fi foarte zgarcit – Din sl. pĩstrĩ.

LAUTAR, lautari, s. m. Muzicant popular care canta la un instrument cu coarde sau, p. gener., la orice instrument, de obicei dintr-un taraf; scripcar. [Pr.: la-u-] – Lauta + suf. -ar.

RAR, -A, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, intr-un sir de lucruri sau de fiinte de acelasi fel, se afla fata de celelalte la o distanta mai mare decat cea obisnuita. 2. (Despre un intreg) Care are elementele componente mai departate unele de altele decat de obicei. Panza rara. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectueaza sau se succeda la intervale mai departate sau intr-un timp mai lung decat cel obisnuit; care se desfasoara intr-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este putin numeros, care se gaseste numai in putine locuri sau apare la intervale mai departate. ♦ Neobisnuit, exceptional. 5. Distins, ales, scump, pretios (prin faptul ca nu se intalneste prea des), superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatra rara = piatra pretioasa. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreaja de pescuit, cu o impletitura rara (I 2). – Lat. rarus.

GASCA gaste f. 1) Pasare salbatica sau domestica, inotatoare, de talie mare, avand gat si cioc lung, picioare palmate si penaj, de obicei, suriu pe spate si alb pe piept. ◊ Asta-i alta ~ asta e complet altceva. A (nu) strica orzul pe gaste a (nu) da cuiva un lucru pe care acesta nu stie sa-l pretuiasca la justa lui valoare. Talpa-gastei a) totalitate a ridurilor care se formeaza la coada ochiului (la oamenii in varsta); b) planta erbacee cu tulpina e****a, in patru muchii, cu frunze mari, paroase, de forma unei labe de gasca, si cu flori de culoare rosie-inchisa, folosita in scopuri medicinale. 2) Carne de astfel de pasare. ~ fripta. 3) fig. fam. Femeie naiva si bleaga. [G.-D. gastii] /<bulg. gaska

GULER ~e n. 1) Portiune a unor obiecte de imbracaminte care inconjura gatul. ◊ A apuca (sau a lua, a insfaca) pe cineva de ~ a) a forta pe cineva sa se supuna; b) a cere cuiva socoteala. 2) Dunga de spuma, formata la suprafata berii turnata intr-un pahar. 3) tehn. Parte inelara la suprafata unei piese, avand diametrul mai mare decat restul acesteia si servind, de obicei, la etansare. /<ung. galler

STICLA ~e f. 1) la sing. Substanta solida amorfa, cu luciu caracteristic, de obicei transparenta si incolora, obtinuta prin topirea nisipului de cuart, avand diferite intrebuintari (la fabricarea geamurilor, veselei, obiectelor de arta etc.). 2) Obiect facut din aceasta substanta. ~ de geam. ~ de lampa. ~ de ochelari. 3) Vas din aceasta substanta, ingustat in partea superioara in forma de gat, folosit pentru pastrarea si transportarea lichidelor. 4) Cantitate de lichid cat incape intr-un astfel de vas. [G.-D. sticlei; Sil. sti-cla] /<sl. stiklo

POEM s.n. 1. Creatie epica in versuri de proportii mari, in care se povestesc fapte marete savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile. 2. Opera literara in proza, care are ritm de poezie. 3. Lucrare instrumentala de constructie libera, de obicei cu caracter liric sau narativ. ♦ Poem simfonic = piesa simfonica pentru orchestra, avand la baza un text literar. [Pron. po-em, var. poema s.f. / cf. fr. poeme, lat. poema, gr. poiema < poein – a face].

RACHETA² (‹ fr.) s. f. (SPORT) Paleta pentru jocul de tenis de camp, formata dintr-un cadru de lemn de forma ovala si un maner; pe cadrul r. este fixata o retea de coarde intinse, confectionate din intestine de animale (de obicei de oaie), fire sintetice (nailon, capron) sau metalice. R. au greutati diferite (pentru barbati, femei, juniori).

RICKETSIOZA (‹ fr.) s. f. Boala infectioasa provocata de o bacterie din genul Rickettsia. R. se manifesta prin febra foarte mare, stare de prostratie si aparitia de eruptii cutanate caracteristice, netratate avand o evolutie grava ce poate duce la moarte. De obicei, r. sunt localizate geografic si apar sub forma de cazuri izolate, dar unele (mai ales tifosul exantematic) pot afecta colectivitati mari.

DOINA, doine, s. f. Poezie lirica specifica folclorului romanesc, care exprima un sentiment de dor, de jale, de revolta, de dragoste etc., fiind insotita, de obicei, de o melodie adecvata; specie muzicala a creatiei folclorice romanesti, avand caracteristicile de mai sus. – Et. nec.

VODA s. m. Titlu dat domnilor tarilor romanesti, adaugat de obicei dupa numele lor; domnitor; p. ext. principe, rege; persoana care avea acest titlu. ♦ Expr. A nu-i pasa nici de voda = a nu se teme, a nu-i pasa de nimeni. A manca (din) pita lui voda = a fi slujbas la stat. – Din sl. [voje]voda.

TORT², torturi, s. n. Prajitura (de obicei de forma cilindrica) facuta din mai multe straturi de aluat, avand intre ele straturi de crema, de dulceata etc., acoperita cu o glazura sau crema ornamentala etc. [Var.: torta s. f.] – Din germ. Torte.

PERNA, perne, s. f. 1. Obiect confectionat din doua bucati dreptunghiulare sau patrate de tesatura de bumbac, lana etc., cusute intre ele, avand in interior fulgi, lana, puf etc., si pe care, de obicei, cineva isi pune capul cand se culca. ◊ Perna electrica = obiect in forma de perna (1) plata, in care se gasesc rezistente electrice izolate si releuri de protectie, intrebuintat ca termofor. Perna de calcat = ustensila auxiliara asemanatoare cu perna (1), care se foloseste la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor, pieptilor, umerilor. 2. Obiect de tapiterie format dintr-un fel de sac umplut cu par, cu iarba-de-mare etc., adesea prevazut cu arcuri, care se asaza pe scaune, pe bancile unui automobil etc. 3. (In sintagma) Perna de aer = curent de aer antrenat intre doua suprafete aflate in miscare relativa si care serveste ca lubrifiant. [Var.: (pop.) perina s. f.] – Din scr. perina.

PRIAN, -A, priani, -e, adj. (Pop.; despre vite) Care are parul cu dungi sau cu pete de alta culoare (de obicei albe). [Pr.: pri-an] – Et. nec.

VERSET, versete, s. n. Fiecare dintre paragrafele, de obicei numerotate, in care sunt impartite unele texte religioase si care au, in general, un sens de sine statator. – Din fr. verset.

CIUPERCA, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Increngatura de plante inferioare, lipsite de clorofila, care traiesc ca parazite sau ca saprofite si se raspandesc prin spori; (si la sg.) planta din aceasta increngatura, de obicei in forma de palarie carnoasa cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mancat ciuperci! = doar n-am innebunit! Paguba-n ciuperci! = nu e nimic, putin imi pasa! 2. Obiect de lemn in forma de ciuperca (1), pe care se intinde ciorapul cand se carpeste. ♦ (Ir.) Palarie veche, adesea mototolita si turtita. 3. (In sintagma) Ciuperca sinei = partea superioara si ingrosata a unei sine de cale ferata, pe care se sprijina rotile vehiculelor, cand ruleaza. – Din bg. cepurka, scr. pecurka.

CREASTA, creste, s. f. 1. Excrescenta carnoasa, de obicei rosie si dintata, sau mot de pene pe care le au la cap unele pasari. ◊ Compus: creasta-cocosului = a) planta erbacee cu frunze ovale, cu flori rosii sau galbene, reunite la varful tulpinii in forma de creasta ondulata (Celosia cristala); b) numele a doua specii de ferigi cu sporii dispusi pe fata interioara a frunzelor (Polystichum braunii si lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina carnoasa, groasa, foarte ramificata (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminenta osoasa. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apa etc. 3. Coama de acoperis. 4. (In sintagma) Creasta de taluz = linia de intersectie dintre fata unui taluz si suprafata terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.

IEFTIN ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre lucruri) Care costa putin; cu pret redus; necostisitor. Produse ~e. ◊ ~ ca braga foarte ieftin. A scapa ~ a iesi cu minimum de neplaceri dintr-o situatie dificila. (A fi) ~ la vorba a vorbi mult si (de obicei) fara rost; a-i placea sa flecareasca. 2) fig. Care nu are nimic de pret, important; lipsit de originalitate; obisnuit; banal; comun; neoriginal; ordinar. Gluma ~a. /<ngr. efthinos

LEGENDA ~e f. 1) Povestire traditionala in proza sau in versuri, transmisa, de obicei, pe cale orala, in care faptele fantastice sau miraculoase pot avea un suport istoric real. 2) Piesa muzicala instrumentala cu caracter narativ. 3) rel. Povestire din viata sfintilor. ~ biblica. 4) Povestire deformata si infrumusetata de imaginatie. 5) Tabel cu care se doteaza o ilustratie, o gravura, o harta sau un plan si care contine o explicatie textuala a semnelor conventionale. /<fr. legende, lat. legenda

PEPENE ~i m. 1) (de obicei urmat de determinativul verde) Planta leguminoasa comestibila, cu tulpina taratoare, avand la coacere, fructul mare, sferic, cu coaja verde si cu miez, de obicei, rosu, suculent si dulce. 2) Fruct al acestei plante. ◊ A-si iesi din ~i a-si pierde rabdarea, infuriindu-se. A scoate din ~i pe cineva a face pe cineva sa-si piarda rabdarea infuriindu-l. 3) (de obicei urmat de determinativul galben) Planta leguminoasa comestibila, cu tulpina taratoare, avand la coacere fructul mare, sferic sau lunguiet, cu coaja galbena sau verzuie si cu miez galbui, suculent si dulce. 4) Fruct al acestei plante. 5) reg. Planta leguminoasa avand tulpina taratoare si fructe lunguiete de culoare verde, care se consuma pana la coacere; castravete. 6) Fruct al acestei plante; castravete. /<lat. pepo, pepinis

CONFIRMATIE s.f. Ritual catolic, oficiat de obicei de un episcop, in vederea intaririi botezului pentru copiii care au implinit sapte ani. ♦ Act prin care, in confesiunea protestanta, se confirma oficial juramantul botezului inainte de impartasanie. [Gen. -iei. / < fr. confirmation, lat. confirmatio].

joimarita¹ s.f. (pop.) 1. fiinta mitologica avand infatisarea unei femei urate si spurcate, cu cap mare si cu parul despletit, cu dintii mari si ranjiti; muma-padurii, sperietoare, ciuha. 2. obicei taranesc legat de ziua de joi (flacaii controleaza fetele daca au tors lana si inul pana joi; daca nu, ei percep o taxa in oua, pentru a nu da foc lanii si inului netors). 3. buha, bufnita. 4. (fig.) fata batrana.

LALEA (‹ tc.) s. f. Planta decorativa erbacee, vivace, din familia liliaceelor, originara din Europa, Africa de Nord, Asia Centrala si de Est (avand c. 100 de specii si cateva mii de hibrizi), cu tulpina inalta de 30-40 cm, frunze lanceolate, groase si flori mari, simple sau invoalte, campanulate etc., avand o gama foarte mare de culori (Tulipa). Se inmulteste de obicei prin bulbi, dar si prin seminte (mai ales in scopul obtinerii de noi soiuri). Infloreste primavara devreme. In Europa este cultivata de c. 500 ani, cea mai importanta cultivatoare fiind Olanda, unde s-au obtinut si un insemnat numar de noi soiuri.

BASTON, bastoane, s. n. Bucata de lemn lunga (cam de un metru) si subtire, de obicei curbata la un capat, care se poate tine in mana si are diverse utilizari. ◊ Baston de maresal = un fel de baston scurt, purtat de un maresal. ♦ Lovitura data cu aceasta bucata de lemn. – Din it. bastone.

GHETAR², ghetari, s. m. Masa de gheata formata in regiunile alpine si in cele polare (1) si care, de obicei, se deplaseaza lent sub influenta gravitatiei. ◊ Ghetar plutitor = aisberg. – Gheata + suf. -ar (dupa fr. glacier).

INELAR, -A, inelari, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S. m. Fluture daunator, de culoare galbena-cafenie, care depune oua in forma de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi si ale stejarilor si a carui larva provoaca mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S. n. Degetul aflat intre degetul mijlociu si cel mic, pe care se poarta, de obicei, inelul. 4. S. m. (Rar) Fabricant sau vanzator de inele. – Inel + suf. -ar.

MOARE s. f. (Reg.) Apa cu sare sau cu otet (folosita la conservarea legumelor); lichid acru in care se tin ori s-au tinut muraturi; spec. zeama de varza. ◊ Expr. A sti (sau a cunoaste) moarea cuiva = a cunoaste firea, obiceiurile cuiva. A manca (sau a gusta) moarea (sau din moarea) cuiva = a avea de suportat supararea, toanele cuiva. ♦ Fel de mancare preparat cu saramura. ♦ Fig. Fel de a fi al cuiva; fire, temperament, caracter. – Probabil lat. moria.

ESPLANADA, esplanade, s. f. 1. Suprafata (plantata cu arbori, iarba si flori) aflata, de obicei, in fata unei cladiri importante sau a unui ansamblu arhitectural. 2. Strada larga avand in mijlocul ei alei bogat plantate cu arbori, iarba si flori. – Din fr. esplanade.

COMPORTARE s. 1. comportament, conduita, purtare, (rar) purtat, (pop.) port, purtatura, (prin Olt.) sabas, (Olt.) umblet, (inv.) petrecere, politie. (Are o ~ corespunzatoare.) 2. apucatura, comportament, conduita, deprindere, maniere (pl.), moravuri (pl.), naravuri (pl.), obiceiuri (pl.), purtare, (pop.) moda, (Transilv.) pont, (inv.) duh, (turcism inv.) talam. (Ce inseamna aceste ~ari?) 3. atitudine, purtare, tinuta, (inv.) tarz. (O ~ demna, fara repros.) 4. v. atitudine.

A SE COMPLACEA ma complac intranz. 1) A avea satisfactie; a gasi placere. 2) A fi multumit de o anumita situatie (de obicei, nesatisfacatoare), fara a cauta sa o depaseasca. /con- + a placea

PLANSA ~e f. 1) Piesa plana de lemn, subtire avand lungimea mai mare decat latimea. 2) Coala de hartie mai groasa ca de obicei, pe care sunt reproduse desene, fotografii, picturi, folosita ca ilustratie intr-o carte. 3) Carton pe care este executata o ilustratie, servind ca material didactic; tabel. 4) Placa de lemn sau de metal in care se sapa litere sau note muzicale, folosita in gravura. 5) Placa de beton folosita la pavarea drumurilor. /<fr. planche

PROTOZOAR ~e n. 1) la pl. Increngatura de animale inferioare unicelulare, de obicei microscopice (reprezentanti: amiba, entamiba, parameciul etc.). 2) Animal din aceasta increngatura. [Sil. -zo-ar] /<fr. protozoaire

CANTAR, cantare, s. n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutatii unui obiect sau a unei fiinte, de obicei a unei marfi. ◊ Expr. A trage la cantar = a) a cantari (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanta. ♦ Cantarire. Insala la cantar. 2. Unitate pentru masurarea greutatilor folosita in trecut, a carei valoare a variat in timp si pe regiuni. – Din tc. kantar.

INCRUSTATIE, incrustatii, s. f. 1. Procedeu de fixare in suprafata unui material a altui material, de obicei mai pretios. 2. Ornament infipt pe suprafata unui obiect. 3. Crusta de saruri care s-au depus, in anumite conditii, pe suprafata unui corp. [Var.: incrustatie, (inv.) incrustatiune s. f.] – Din fr. incrustation.

MAISTRU, maistri, s. m. 1. Persoana care are (si practica) o meserie; mester; meserias; (in special) muncitor calificat care conduce de obicei o sectie productiva intr-o intreprindere sau intr-un atelier; maestru. ♦ Persoana iscusita, indemanatica, abila, priceputa. 2. Persoana care invata, instruieste pe cineva. – Din germ. Meister.

OGLINDA, oglinzi, s. f. 1. Un obiect cu o suprafata neteda si lucioasa de diferite forme, facut din metal sau din sticla, acoperit pe o fata cu un strat metalic si avand proprietatea de a reflecta razele de lumina si de a forma astfel, pe partea lucioasa, imaginea obiectelor. 2. P. a**l. (De obicei urmat de determinari) Suprafata neteda si lucioasa (in special a unei ape), care are proprietatea de a reflecta lumina. 3. Fig. Ceea ce infatiseaza, reprezinta, simbolizeaza ceva; icoana, imagine, tablou. 4. (In sintagma) Oglinda laptelui (sau ugerului) = portiune de piele, neteda si lucioasa, la femelele bovinelor si ale altor animale, in dreptul perineului si al feselor, in care sensul firelor de par este indreptat de jos in sus. 5. (Geol.; in sintagmele) Oglinda de falie (sau de frictiune, de alunecare) = suprafata lustruita in roci, care ia nastere prin frecarea acestora sub actiunea miscarilor tectonice. – Din oglindi (derivat regresiv).

PRISMA, prisme, s. f. 1. Poliedru care are doua fete (numite baze) egale si paralele si cu celelalte fete in forma de paralelogram; corp solid care are aceasta forma. 2. Piesa de sticla, de cuart sau de alt material transparent, de obicei in forma de prisma (1), folosita la aparatele optice pentru descompunerea, polarizarea, reflexia etc. luminii. ◊ Loc. prep. Prin prisma... = din punctul de vedere..., potrivit cu..., in lumina... – Din fr. prisme.

CHERESTEA, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos, cu cel putin doua fete plane si paralele, rezultat din taierea bustenilor la gater si intrebuintat de obicei in constructie. 2. Fig. (Fam.) Constructie fizica solida a unei persoane, structura osoasa. ◊ Expr. N-are cherestea sau ii lipseste cheresteaua, se spune despre o persoana nesimtita, nepunctuala. – Din tc. kereste.

PATRIARHAL, -A, patriarhali, -e, adj. 1. Al patriarhului (1) sau al patriarhiei, privitor la patriarh sau la patriarhie. 2. Care aminteste simplitatea obiceiurilor si a traiului din vechime; p. ext. linistit, tihnit; batranesc, traditional, rustic. [Pr.: -tri-ar-. – Var.: (inv.) patriarcal, -a adj.] – Din fr. patriarcal (dupa patriarh).

TAUTOLOGIE, tautologii, s. f. 1. Greseala de limba care consta in repetarea inutila a aceleiasi idei, formulata cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm. 2. Fenomen sintactic care consta in repetarea unor cuvinte cu acelasi sens, dar cu functiuni diferite, marcate de obicei prin deosebire de intonatie sau de forma si care, exprimand identitatea celor doi termeni, are rolul de a sublinia o calitate sau o actiune. 3. (Log.) Judecata in care subiectul si predicatul sunt exact aceeasi notiune. 4. Expresie din logica simbolica, care, in limitele unui sistem formal, este adevarata in orice interpretare. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tautologie, lat. tautologia.

CAZ¹ ~uri n. 1) Stare de lucruri; realitate concreta; situatie. ◊ ~ de constiinta situatie in care cineva sovaie intre sentimentul datoriei si un interes propriu. A admite ~ul ca... a presupune ca... 2) Lucru petrecut in mod incidental; situatie neasteptata; intamplare; accident. ◊ ~ de forta majora situatie in care cineva este nevoit sa actioneze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multa importanta unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinari introduse prin prepozitia de) Fenomen imprevizibil in evolutia unei boli; accident; imbolnavire; boala. 4) Actiune definita prin lege penala. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas

MILIAR ~a (~i, ~e) si substantival (despre pietre sau stalpi) Care indica kilometrajul, fiind asezat, de obicei, pe marginea soselei din mila in mila sau din kilometru in kilometru. [Sil. -li-ar] /<lat. milliarius, fr. milliaire

SOBOR soboare n. 1) inv. Intrunire a unui grup de persoane pentru a discuta si a hotari ceva; adunare; reuniune; sfat. 2) Organ suprem bisericesc de conducere. 3) Biserica centrala dintr-un oras, unde serviciul divin este oficiat, de obicei, de un episcop; catedrala. 4) (in biserica ortodoxa) Slujba religioasa oficiata de mai multi slujitori ai cultului. /<sl. suboru, soboru

DIGITAL, -A Al degetelor, produs de deget. ◊ Amprenta digitala = (de obicei la pl.) urma pe care o lasa degetele pe un obiect de care s-au atins. [Cf. fr. digital, lat. digitalis].

STATORNICI vb. 1. v. stabili. 2. a (se) stabili, (fig.) a (se) introna. (Intre cele doua state s-au ~ relatii prietenesti.) 3. a determina, a fixa, a preciza, a stabili. (Cum ati ~ concentratia vinului?) 4. v. consfinti. 5. a se incuiba, a se inradacina, (fig.) a se inteleni. (Un obicei care s-a ~.) 6. (fig.) a se impamanteni, a se incetateni. (S-a ~ urmatoarea practica ...) 7. v. institui. 8. a determina, a fixa, a hotari, a preciza, a stabili, (inv.) a defige, a insemna, a statori. (A ~ un nou termen.) 9. v. ordona. 10. v. orandui. 11. v. permanentiza.

COMUNITATE s. f. 1. caracterul a ceea ce este comun mai multor persoane sau grupuri sociale. 2. grup de oameni cu interese, credinte, obiceiuri, norme de viata comune; colectivitate, societate. ◊ totalitatea organismelor vegetale care ocupa o anumita zona geografica, avand relatii reciproce. (<lat. communitas, dupa fr. communaute, it. comunita)

caliciu (calicii), s. n. – 1. Invelisul extern al florii. – 2. Vas liturgic, potir. Fr. calice. In terminologia ecleziastica se aude de obicei acel u consonantic, care nu se aude ca termen botanic; in plus, acesta din urma are pl. caliciuri.

INVECHIT, -A, invechiti, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) invechit in rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) inrait. ♦ Iesit din actualitate, anacronic, depasit, perimat; care nu se mai foloseste. ♦ Care are conceptii vechi, depasite. – V. invechi.

PURCEL, purcei, s. m. Puiul (de s*x masculin al) scroafei, de obicei pana la intarcare; p. gener. porc tanar. ◊ Expr. (Fam.) Cu catel, cu purcel = cu tot ce are, cu tot avutul. – Lat. porcellus.

MIRMILON s.m. Gladiator roman care lupta de obicei cu retiarii, fiind inarmat cu scut lung si usor, cu sabie lunga cu doua taisuri si avand ca semn distinctiv coiful galic, impodobit cu un peste in chip de panas. [< lat. myrmillo, cf. gr. mirmillon].

ZIAR, ziare, s. n. Publicatie periodica, de obicei cotidiana, in care se tiparesc stiri, informatii politice, sociale, culturale etc. de actualitate; gazeta, jurnal. [Pr.: zi-ar] – Din zi (dupa it. diario).

SCORPIE, scorpii, s. f. 1. (Pop.) Scorpion (1). ♦ (In basme) Fiinta cu insusiri supranaturale, inchipuita de obicei ca un monstru feminin cu mai multe capete, care scoate flacari pe nari si al carei sange ar avea insusiri miraculoase. ♦ Epitet injurios dat unei femei rele. 2. (Astron.; pop.) Scorpion (2). 3. Compus: scorpie-de-mare = peste teleostean marin cu aspect respingator, cu tepii inotatoarelor foarte veninosi (Scorpaena porcus). – Din sl. skorpija.

ROMANTA, romante, s. f. 1. Compozitie muzicala vocala cu acompaniament instrumental, avand un continut liric, sentimental; p. ext. piesa instrumentala cu caracter asemanator. 2. Specie a poeziei lirice sentimentale, de obicei de inspiratie e*****a. – Din fr. romance, it. romanza, germ. Romanze.

A CONSIDERA consider tranz. 1) (de obicei, urmat de o propozitie complementara) A gasi de cuviinta; a gandi; a crede; a socoti. ◊ Considerand ca... avand in vedere ca... 2) A aprecia printr-o judecata; a socoti; a crede. Consideram acest fapt drept o incalcare flagranta a legii. 3) (persoane) A desemna printr-un calificativ, de obicei depreciativ; a califica; a numi; a face; a taxa; a eticheta. 4) (persoane) A trata cu consideratie; a pretui; a aprecia. 5) A supune unei analize; a analiza; a cerceta; a studia; a investiga. /<fr. considerer, lat. considerare

PIVNICER ~i m. 1) (in Moldova si in Muntenia medievala) Dregator care avea in grija sa pivnitele (si viile) domnitorului. 2) rar Persoana care raspunde de o pivnita cu vinuri (de obicei in timpul petrecerilor). /pivnita + suf. ~er

UVERTURA s.f. Compozitie muzicala orchestrala compusa de obicei ca introducere la o opera, la un balet. ♦ Piesa orchestrala de concert, alcatuita dintr-o singura parte, avand la baza un program, si care nu are legatura cu vreun spectacol. ♦ Piesa instrumentala constituind partea introductiva a suitelor preclasice. [< fr. ouverture, cf. germ. Ouverture].

SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Functionar inferior avand atributii de contabil si de copist. 2. Persoana care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fara valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Carturar la vechii evrei care talmacea cartile lui Moise si interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba.

LAICER ~e n. Covor taranesc de lana, lung si ingust, tesut, de obicei, in dungi, care se asterne pe jos sau se pune pe pereti. [Var. lavicer] /la [v]ita + suf. ~ar

MANTA ~le f. 1) Haina lunga si larga, confectionata din stofa groasa (de obicei, impermeabila), care se imbraca deasupra pe vreme rea. ~ de ploaie. ~ soldateasca. ◊ A-si gasi ~ua cu cineva a avea mult de lucru cu cineva pana a izbuti sa faca ceva. A festeli ~ua cuiva a strica reputatia cuiva. A-si intoarce ~ua dupa vant a-si schimba parerea, atitudinea dupa imprejurari. 2) inv. Haina lunga si larga, fara maneci, care se purta peste alta imbracaminte; mantie. 3) Invelis protector al unei piese sau al unui sistem tehnic. [Art. mantaua; G.-D. mantalei] /cf. pol., ucr. manta

FAVORIT, -A adj. Iubit, preferat. // s.m. si f. 1. Cel iubit cu predilectie de cineva. ♦ Protejat al unui suveran, al unui potentat, al unui om influent. 2. Participant la o competitie considerat ca avand cele mai mari sanse de reusita. ♦ Cal socotit a fi capabil sa castige o cursa. // s.m. (De obicei la pl.) Barba lasata sa creasca de o parte si de alta a fetei. [Cf. fr. favori, it. favorito, rus. favoriti].

JAZ (JAZZ) [dʒæz] (‹ fr., engl.) s. n. 1. Muzica, adesea cu caracter de improvizatie, cu ritm viu, sincopat, reprezentand un mod specific de exprimare a gandirii muzicale, creata catre sfarsitul sec. 19 de negrii din S S.U.A., pe baza unor elemente folclorice traditionale – blues, spirituals (din care s-au pastrat sistemul ritmic, maniera de frazare si modul de tratare a materiei sonore) si a muzicii europene (retinandu-se sistemul melodic, armonic si, in special, instrumentatia); adaptat astazi conditiilor muzicale proprii diferitelor popoare. Caracteristicile fundamentale ale j. sunt: prezenta elementului swing, care rezultat al unei tratari speciale a timpului muzical; vigoarea si spontaneitatea creatiei muzicale, in care improvizatia capata o importanta deosebita; modul propriu fiecarui executant de frazare si tratare a materiei sonore, cele doua conditionandu-se reciproc. Incepand cu 1945, j. are mai multe stiluri, cele mai importante fiind swing, cool, free. 2. Orchestra care executa aceasta muzica; este formata de obicei din instrumente de suflat si percutie. Sin. jazzband.

DISPOZITIV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate intre ele intr-un anumit fel (de obicei imobil) si care indeplineste o functie bine determinata intr-un sistem tehnic. ◊ (Electron.; in sintagma) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos intr-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor in vederea unei actiuni de lupta sau a unei deplasari; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (impreuna cu zona in care se afla). 3. Parte finala a unei hotarari judecatoresti, in care se arata solutia data litigiului (si unele dispozitii accesorii). – Din fr. dispositif.

REVIZIE, revizii, s. f. Cercetare noua, control, verificare, revizuire. ♦ Corectura facuta in pagini unui text ce urmeaza sa fie tiparit. ♦ Inspectie. ♦ Forma de control (intreprinsa de obicei de organe speciale de control) care consta in revederea sau reverificarea documentelor de evidenta privitoare la operatii (contabile) care au avut loc anterior. ♦ Ansamblul operatiilor executate asupra unei instalatii, a unei masini etc., care consta in reglarea pieselor si aparatelor, in inlaturarea jocurilor survenite prin uzura etc. [Var.: reviziune s. f.] – Din fr. revision, lat. revisio, -onis.

NUGA, nugale, s.f. Preparat dulce din zahar sau miere, albus de ou, amidon sau gelatina, in care se incorporeaza migdale, nuci, alune, fistic sau seminte de susan, de obicei prajite sau caramelizate; poate fi de culoare alba (cu semintele incorporate intregi) sau ca o pasta maronie (daca semintele au fost prajite si macinate in prealabil); se prezinta sub forma de felii, de batoane, sau realizata special pe bat (precum alvita / halvita); din fr. nougat.

REGULA s.f. 1. Norma pe baza careia are loc un proces, se desfasoara o activitate sau se produce un fenomen; precept. ♦ De regula = in mod obisnuit, de obicei. ♦ Principiu, linie de conduita, lege, obicei. 2. Randuiala, ordine, regularitate. [Pl. -li, -le. / < lat. regula, cf. it. regola, fr. regle].

VERIGA ~gi f. 1) Fiecare dintre inelele unui lant. 2) Piesa in forma de inel, avand diferite intrebuintari tehnice. 3) fig. Parte componenta a unui ansamblu, care serveste drept element de legatura. 4) pop. Inel fara piatra, de obicei din metal pretios, purtat drept simbol al legaturii dintre logodnici sau dintre soti; verigheta. [G.-D. verigii] /<sl. veriga

ZIAR ~e n. Publicatie periodica (de obicei cotidiana), care contine stiri si informatii actuale din diferite domenii de activitate (sociala, economica, politica etc.); jurnal; gazeta. [Sil. zi-ar] /Din zi + suf. ~ar

GALA¹, gale, s. f. 1. Spectacol (sau sir de spectacole) cu caracter solemn, sarbatoresc, la care participa, de obicei, persoane oficiale. Gala filmului romanesc. ◊ Loc. adj. De gala = de sarbatoare, solemn. 2. (in sintagma) Gala de box = competitie sportiva la care au loc mai multe meciuri de box. – Din fr. gala.

PAJURA, pajuri, s. f. 1. Pasare rapitoare mai mica decat vulturul, dar mult mai puternica si mai iute in miscari decat acesta, cu cioc puternic si taios, cu gheare lungi si ascutite, care traieste in regiunile de munte; acvila (1), acera (Aquila chrysaetos). ♦ (In mitologia populara) Pasare uriasa, cu infatisari variate, de obicei fioroase, inzestrata cu puteri miraculoase. 2. Figura simbolica reprezentand o pajura (1) sau vultur (cu unul sau doua capete, de obicei cu aripile intinse), care serveste ca semn conventional distinctiv pe stemele, steagurile, pecetile sau monedele unor tari; p. ext. stema, emblema avand o asemenea figura. [Var.: (inv.) pajera, pajora s. f.] – Din ucr. pazera „fiinta lacoma, nesatioasa”.

GENTLEMEN'S AGREEMENT loc.s. Acord, intelegere verbala care nu are ca urmare consecinte juridice, ci creeaza numai obligatii morale intre parti; intelegere intre oameni de onoare. ♦ Acord international simplificat (incheiat de obicei in forma verbala pe baza increderii reciproce). [Pron. gentelmenz agriment. / < engl., fr., it. gentlemen's agreement < engl. gentlemen – domni, agreement – acord].

CALITATE ~ati f. 1) Totalitate a insusirilor si a laturilor esentiale in virtutea carora un lucru se deosebeste de celelalte. 2) Insusire caracteristica (de obicei pozitiva) a unei persoane sau a unui lucru. ~atea marfurilor. ◊ De ~ superior; de valoare; valoros. 3) Titlu, pozitie sau situatie, pe care o are cineva conferindu-i un anumit drept. [Art. calitatea; G.-D. calitatii] /<lat. qualitas, ~atis, fr. qualite

ROND² ~uri n. 1) Strat de flori, de obicei circular, ridicat la un nivel mai inalt decat terenul din jur. 2) Piata mica circulara, de unde pornesc mai multe artere de circulatie, avand in centru o plantatie de flori sau un monument. 3) mil. rar Inspectie de noapte pentru a controla santinelele dintr-o garni-zoana. 4) Figura in forma de cerc. /<fr. rond, ronde, germ. Ronde

REGULA s. f. 1. norma pe baza careia are loc un proces, se desfasoara o activitate sau se produce un fenomen. ♦ de ~ = in mod obisnuit. 2. principiu conducator, linie de conduita, precept, obicei. 3. randuiala, ordine, regularitate. (< lat. regula, dupa fr. regle)

DIALOG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire intre doua persoane. ♦ (P. spec.) Convorbire (cu caracter oficial) care are loc intre reprezentantii a doua parti, a doua tari etc. ♦ (P. spec.) Forma de convorbire intre doua personaje, in care sunt scrise de obicei operele dramatice; pasaj dintr-o opera literara in care se reda convorbirea dintre doua personaje. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuatie care indica inceputul vorbirii fiecarui participant la o convorbire. 2. Opera literara scrisa sub forma de dialog. [Pr.: -di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus.

ECUSON, ecusoane, s. n. 1. Ornament sculptat, pictat etc., de obicei in forma de scut, pe care sunt infatisate inscriptii, elemente heraldice etc. 2. Mica bucata de metal, de plastic sau tesatura atasata de imbracaminte, avand imprimate unele date despre persoana care o poarta. – Din fr. ecusson.

cioflingar (cioflingari), s. m. – Om de nimic, secatura, vagabond. – Var. cioflecar, ciofle(n)gar. Origine incerta. Este considerat de obicei der. de la germ. Schuhflicker „pantofar” (Borcea 181; Tiktin; Iordan, RF, II, 272; cf. DAR), pentru care nu exista dificultati; la fel de bine insa ar putea fi vorba de un der. de la cioflec, sau de la ciof, var. de la ciuf, a carui der. este mai dificila fonetic dar se potriveste mai bine sensului. Dupa Graur 139, din. tig. coχengere „pantofar”. Oricum, nu poate fi valabila explicatia semantismului propusa de Graur, ca pantofarii obisnuiau sa poarte haine mai mult sau mai putin occidentale. Daca etimonul este exact, este vorba de o legatura care apare adesea, intre notiunea de „pantofar” si cea de „inselator”, cf. potlogar, papugiu, a incalta, a potcovi, etc.

TABLOU s.n. I. 1. Pictura sau desen executat pe o panza, pe un carton etc. (care se asaza de obicei pe un perete, pe un suport etc.). ♦ A ramane tablou = a ramane surprins, inlemnit. ♦ Tablou simfonic = lucrare simfonica alcatuita dintr-o singura parte, avand un program cu continut plastic sau descriptiv. 2. (Fig.) Priveliste, scena de mari proportii care atrage luarea aminte, impresioneaza vederea. 3. Descriere a unei privelisti, a unui obiect sau a unei persoane etc., facuta oral sau in scris (mai ales intr-o opera literara). 4. (Teatru) Subdiviziune a unui act, cuprinzand mai multe scene, care se desfasoara in acelasi decor. 5. Tabel, schema. 6. Grafic cuprinzand o grupare de termeni, de simboluri, de numere, aranjate in siruri si coloane. ♦ Tabloul periodic al elementelor = tablou in care elementele chimice sunt dispuse in siruri si coloane, dupa greutatea lor atomica. II. (Tehn.) Panou sau placa subtire de metal sau de marmura cuprinzand mai multe instrumente de masura, aparate de control etc., cu care este inzestrat un aparat, o masina etc. [< fr. tableau].

ACCES, accese, s. n. 1. Posibilitatea de a patrunde, drept de ajunge pana intr-un loc sau pana la o persoana; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, sosea) de acces = drum care face legatura cu o sosea importanta, cu o localitate etc. Rampa de acces = portiune de drum in panta care permite urcarea vehiculelor pe o sosea mai inalta, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea sa mearga undeva, a (nu) avea voie sa patrunda undeva. 2. Ansamblu de tulburari clinice ale organismului care se manifesta brusc, in stare de sanatate aparenta, si care se repeta de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violenta (si trecatoare) a unei stari sufletesti. – Din fr. acces, lat. accessus.

EPIDERMA, epiderme, s. f. 1. Epiteliu care acopera corpul omului si al animalelor superioare, avand la animalele nevertebrate un singur strat de celule, iar la cele vertebrate mai multe straturi. 2. Tesut vegetal exterior de protectie al plantelor, format de obicei dintr-un singur strat de celule. – Din fr. epiderme, lat. epidermis.

FABLIAU (cuv. fr. „povestioara”) [fablio] s. n. scurta povestioara versificata, de obicei licentioasa, a unor intamplari cu o evolutie neprevazuta si insolita, mizand pe ironie si umor. Aparuta in literatura populara din Franta in sec. 12, a avut o larga raspandire in literatura Evului Mediu.

NOBIL² ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste inalte calitati morale; care are idei si senti- mente alese. Om ~. 2) Care se impune prin distinctie; distins. Fapta ~a. 3): Metale ~e metale pretioase (aurul, argintul, platina). Gaze ~e gaze, de obicei inerte (heliul, neonul etc.), care se gasesc in cantitati mici in atmsfera. 4) Care tine de nobilime; propriu nobilimii. /<lat. nobilis, germ. Nobel, it. nobile, fr. noble

CLOPOT ~e n. 1) Instrument de percutie, de obicei din bronz, in forma de para, cu o limba mobila care, la lovire, produce sunete. ◊ A trage ~ul a divulga un secret. 2) Obiect cu asemenea forma avand intrebuintari tehnice diverse. ◊ ~ scufundator camera de lucru alimentata cu aer comprimat si folosita la lucrarile subacvatice. /<sl. klopotu

TIMPAN s.n. 1. Membrana elastica care desparte urechea externa de cea mijlocie. 2. (Muz.) Instrument de percutie cu sunetul acordabil, constand dintr-un corp de arama in forma de cazan, avand gura acoperita cu o membrana de piele care vibreaza atunci cand este lovita cu niste betisoare. 3. Spatiu cuprins intre cele trei cornise ale unui fronton, de obicei decorat cu sculpturi; suprafata cuprinsa intre orizontala si arcele unei bolti. 4. (Tehn.) Pinion dintat. // (In forma timpano-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „toba”, „membrana intinsa”, „timpan (1)”. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. tympan, it. timpano, cf. lat. tympanum, gr. tympanon].

cirpator (carpatoare), s. n. – 1. farfurie de lemn, tava. – 2. Lopatica de brutar. – Mr. crapitor, carpitor, cripitor; megl. calpitor, cripitor. Lat. coŏpertōrium „capac” (Puschila, Conv. lit., XLIII, 91; Puscariu 375; Tiktin; Puscariu, Dacor., I, 415; DAR). Cu sensul al doilea, pare a fi intervenit o confuzie cu cirpa; intr-adevar, una dintre lopatelele folosite de brutari se inveleste de obicei intr-o cirpa umeda, inainte de a se introduce in cuptor. Sb. krpatur (sec. XVII), pe care Danicic, V, 627, il deriva din it. copritore, ar putea proveni din rom.

MAGAR, magari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decat acesta, cu parul de obicei sur, capul mare si urechile lungi, intrebuintat ca animal de povara si de tractiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici magar = a nu avea o situatie precisa, a nu apartine unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, incapatanat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

TAIS, taisuri, s. n. 1. Parte mai subtire, ascutita, destinata sa taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cutit); ascutis; muchie taietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cutit cu doua taisuri = situatie a carei rezolvare intr-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implica avantaje si dezavantaje la fel de importante. A trece sub taisul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Taietor (3). – Taia + suf. -is.

A ADUCE aduc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducand cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mana la cap. 3) A face sa capete o anumita directie sau inclinatie. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face sa se produca; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ castig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face sa ajunga intr-o anumita stare sau situatie. ~ (pe cineva) la sapa de lemn a saraci cu totul pe cineva. 6) A infatisa spre examinare. ~ un argument. II. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale, avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ la cunostinta a instiinta. ~ multumiri a multumi. ~ jertfa a jertfi. A-si ~ aminte a-si aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepozitia cu) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se potrivi; a semana; a se asemana. 2) (urmat de un determinant precedat de prepozitia a) A emana un miros specific (de obicei, neplacut). ~ a mucegai. ~ a dogorat. /<lat. adducerre

PASTORAL ~a (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru pastori; pastoresc; ciobanesc. obiceiuri ~e. Griji ~e. 2) Care tine de viata de la tara; caracteristic vietii de la tara; campenesc; rustic; bucolic; idilic. Ocupatii ~e. 3) (despre creatii literare sau muzicale) Care are caracter de idila; idilic; campenesc; bucolic; pastoresc. /<fr. pastoral, lat. pastoralis, it. pastorale

CETATEA LUI NEGRU VODA, nume atribuit mai multor cetati-ruine din Tara Romaneasca si Depr. Fagaras. Cele mai cunoscute sint ruinele din com. Cetateni, jud. Arges (cunoscuta si sub numele de Cetatea de la Stoenesti); tot acolo si Schitul Negru Voda; ruinele de pe dealul La Oratii, com. Rucar, jud. Arges (numita uneori Cetatea Dimbovitei); cetatea numita de obicei Poenari, de linga satele Capatineni si Poenari, jud. Arges; ruina din com. Saringa, jud. Buzau; ruinele numite si Cetatea Breaza, sat Venetia, jud. Brasov. Potrivit traditiei, ele ar fi apartinut legendarului domn al Tarii Romanesti, Negru Voda.

FRUNZA, frunze, s. f. 1. Organ principal al plantei, care ii serveste la respiratie, la transpiratie si la asimilatie, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsa de tulpina printr-o codita (petiol). ◊ Loc. adv. Ca frunza si ca iarba = numeros. ◊ Expr. A taia frunza la caini = a nu avea nici o ocupatie serioasa, a pierde vremea fara treaba; a trandavi. 2. Compus: frunza-de-potca = planta erbacee cu frunze de un verde stralucitor si cu flori verzui (Chenopodium murale). 2. (In sintagma) Frunze de feriga = boala a tomatelor, provocata de un virus si manifestata prin ingustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luand infatisarea frunzelor de feriga. – Lat. frondia (< frons, -ndis).

A INFLORI ~esc 1. intranz. 1) (despre plante, terenuri) A face flori; a se acoperi cu flori. 2) (despre flori) A-si deschide bobocii. 3) fig. A se dezvolta in conditii favorabile si in toata plenitudinea; a prospera. Arta ~este. 4) A capata aspectul unei flori; a deveni parca presarat cu flori. Au ~it ferestrele de ger. 5) fig. (despre obraji, fata) A deveni rumen; a se face rosu (ca bujorul); a se rumeni; a se imbujora. 6) (despre unele produse alimentare, de obicei lichide) A prinde floare; a se acoperi cu un strat subtire de mucegai. /<lat. inflorire

VOTIV, -A adj. Care are ca obiect o fagaduinta, o promisiune; care s-a oferit divinitatii, spre a implini o fagaduinta solemna. ◊ Tablou votiv = fragment din pictura unui monument, infatisand pe ctitori, de obicei cu miniatura monumentului in maini. [Cf. fr. votif, lat. votivus < votum – promisiune].

ata (ate), s. f. – 1. Fir. – 2. Fibra, filament. – 3. (adv.) Direct, fara oprire. – 4. (Fam.) Intendenta militara. Lat. acia (Puscariu 158; REW 102; DAR); cf. it. accia (calabr. azza, ven., lom. atssa, mil. asa, engad. atsa). – Sensul 4 este o interpretare umoristica a cuvintului administratie, care inainte se prescurta de obicei sub forma a-tie. Der. atica, s. f. (firicel; fir de bumbac pentru urzeala, facut din doua fire rasucite); atist, s. m. (ofiter de intendenta); atos, adj. (care are ate; necioplit, infumurat, nesuferit). – Din rom. provine bg. acu (Capidan, Raporturile, 220).

BRAZDA brazde f. 1) Fasie de pamant taiata si rasturnata cu plugul. 2) Urma lunga care ramane in linie dreapta dupa rasturnarea pamantului cu brazdarul. ◊ A da (sau a se da) la brazda a se indrepta; a se schimba in bine; b) a se acomoda; a se deprinde cu ceva. Din (sau de) brazda vite injugate la plug dinspre brazda; din dreapta. 3) Bucata de pamant, de obicei de forma paralelipipedica, desprinsa cu iarba cu tot de pe un teren pentru a fi rasadita in alt loc (ca ornament, drept protectie etc.). 4) Fasie de iarba sau de cereale cosite, avand latimea unei apucaturi de coasa sau de cositoare; polog. 5) fig. Incretitura a pielii (mai ales la fata); rid; cret; zbarcitura; cuta. 6) fig. Urma longitudinala lasata pe o suprafata. [G.-D. brazdei] /<sl. brazda

MONARHIE, monarhii, s. f. 1. Forma de guvernamant in care puterea suprema apartine unei singure persoane (rege, imparat, tar, sah etc.) si se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absoluta = forma de conducere a statului bazata pe puterea nelimitata a monarhului. Monarhie constitutionala = forma de conducere a statului monarhic in care prerogativele monarhului sunt limitate prin constitutie. 2. Stat care are ca forma de guvernamant monarhia. (1) – Din ngr. monarhia, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.

CIRC, circuri, s. n. 1. Gen de spectacol care cuprinde numere de gimnastica de acrobatie, prezentare de animale dresate, momente comice bufe etc.; ansamblu artistic care organizeaza astfel de spectacole. 2. Constructie de forma rotunda, cu locurile pentru spectatori asezate in amfiteatru si avand la mijloc o arena circulara, unde au loc spectacole de circ (1). ♦ Incinta neacoperita, in forma de amfiteatru, unde se celebrau jocurile publice la romani. 3. Depresiune circulara (cu aspect de amfiteatru) formata prin actiunea de eroziune a unui ghetar, de obicei in regiunile muntoase inalte; caldare. Circ lunar = crater lunar. – Din fr. cirque, lat. circus.

INTERMEDIAR, -A, intermediari, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care se afla cuprins intre elementele extreme ale unei multimi, care este (relativ) la mijloc; care face trecerea de la ceva la altceva. 2. S. m. si f. Persoana care, de obicei in schimbul unui avantaj banesc, face legatura intre vanzator si cumparator sau incheie o tranzactie intre doua parti, cu imputernicirea acestora; persoana care mijloceste incheierea unei operatii (economice); mijlocitor. V. mediator. [Pr.: -di-ar] – Din fr. intermediaire, it. intermediario.

PERSPECTIVA s.f. 1. Imagine obtinuta prin proiectarea unui obiect pe o suprafata plana, folosind raze proiectate divergente sau paralele. ♦ Disciplina care studiaza metodele folosite pentru construirea acestor imagini. 2. Aspect pe care il are un peisaj, un obiect etc. vazut din departare; priveliste cu un asemenea aspect. ♦ Bulevard mare in linie dreapta. 3. Posibilitatea realizarii sau a desfasurarii in viitor a unei actiuni, a unui plan etc. ♦ (De obicei la pl.) Ceea ce poate ajunge cineva in viitor; posibilitati de viitor. [< fr. perspective, cf. lat. perspectiva < per – prin, spectio – privire].

GOGOASA, gogosi (gogoase), s. f. 1. Produs de patiserie facut din aluat dospit si prajit in grasime, peste care se presara zahar. ♦ Fig. (mai ales la pl.) Minciuna (evidenta). 2. (De obicei urmat de determinari introduse prin prep. „de”, care arata felul) Excrescenta sferica (de marimea unei alune) care se formeaza pe ramurile unor specii de stejar. 3. Invelis protector format din fire (matasoase), in interiorul caruia are loc transformarea larvelor unor insecte in nimfe. ◊ Gogoasa de matase = gogoasa (3) a viermelui de matase; cocon². 4. Nume dat unor obiecte umflate si sferice. [Var.: (reg.) gugoasa s. f.] – Et. nec. Cf. cocoasa.

NA interj. 1. (Fam., cu valoare verbala) Poftim! ia! tine! ◊ Expr. Na-ti-o (buna) sau na-ti-o franta (ca ti-am dres-o) se spune pentru a arata contrarietate, surpriza, deceptie, sau pentru a marca lipsa de acord cu cele spuse de cineva. ♦ Exclamatie care insoteste gestul unei lovituri; p. ext. (in limbajul copiilor, de obicei repetat, cu valoare de substantiv) bataie. 2. (Exprima nerabdare, nemultumire, surprindere fata de un lucru neplacut) Iata! uite! ei! 3. Strigat cu care se cheama sau se gonesc unele animale domestice. 4. (Adesea repetat) Strigat de voie buna folosit ca refren in unele jocuri si cantece populare. – Cf. alb., bg., ngr., magh. na.

TRIBUNA, tribune, s. f. 1. Constructie din lemn, din beton, din piatra etc., de obicei cu mai multe randuri de banci asezate in amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfasurarea unei festivitati, a unei parade, a unei competitii etc.; p. restr. fiecare dintre cele doua laturi lungi ale acestei constructii (avand cea mai buna vizibilitate). 2. Loc inaltat, platforma, estrada pe care sta cel ce vorbeste in fata publicului. – Din fr. tribune.

BASTON s.n. 1. Obiect in forma de bat sau de ciomag lucrat frumos, folosit de obicei ca sprijin la mers. ◊ Baston de maresal = baston purtat de maresal ca semn distinctiv al demnitatii. ♦ Bat de marimi diferite folosit in gimnastica medicala cu scop corectiv. 2. Piesa cilindrica de metal sau de lemn, care are diferite intrebuintari la bordul unei nave. [< it. bastone].

TRUST s.n. 1. (In economia capitalista) Forma de monopol in care intreprinderile care s-au contopit isi pierd independenta comerciala, de productie si juridica, fiind subordonate unei administratii unice. 2. (In economia socialista) Forma de organizare a intreprinderilor in care se unesc unitatile unei anumite ramuri sau din ramuri diferite, de obicei separate teritorial (uzine, unitati comerciale etc.). [< engl., fr. trust, cf. rus. trest].

CEATA, cete, s. f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunati de obicei in vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinari) Gramada de animale (de acelasi fel). 2. (In evul mediu, in Tara Romaneasca si in Moldova) Grup de organizare speciala, militara si fiscala, alcatuit din subalternii de la sate ai dregatorilor domnesti; palc (2), stol (2); trupa inarmata si organizata. – Din sl. ceta.

RIGLA, rigle, s. f. 1. Piesa plata, lunga si dreapta, facuta din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradata, cu care se trag linii drepte, se verifica suprafete plane etc., linie, lineal. ◊ Rigla de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o rigla fixa si una mobila care aluneca pe cea fixa, ambele avand diviziuni logaritmice. 2. Piesa de lemn groasa si lata, folosita in constructii. 3. Unealta metalica sau de lemn, folosita in metalurgie pentru netezirea si indepartarea surplusului de amestec de formare din cutia de formare. – Din ngr. righla „regula”.

PUSCA, pusti, s. f. 1. Arma de foc portativa si individuala cu patul de lemn si cu teava lunga. ◊ Pusca-mitraliera = pusca la care incarcarea si descarcarea se executa automat. Pusca de soc = puscoci. ◊ Expr. (Adverbial) Gol pusca = a) complet dezbracat, in pielea goala; b) fara avere, sarac lipit. A se duce (sau a trece etc.) pusca = a se duce (sau a trece etc.) in mare viteza (si de-a dreptul). 2. (Inv.) Tun. 3. (Bot.; in compusul) Pusca-d******i = planta erbacee cu flori, de obicei albastre (Phyteuma tatramerum). – Din magh. puska, pol. puszka, rus. puska.

CAZAC, cazaci, s. m. 1. Membru al unei comunitati militare autonome care s-au asezat pe teritoriile de margine ale statelor rus si polono-lituanian, unde, in schimbul unor privilegii, era obligat sa apere tara impotriva invaziilor. 2. (In Rusia, incepand din sec. XVIII) Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutata de obicei dintre cazaci (1). – Din rus. kazak.

ALMANAH s.n. 1. Publicatie periodica, de obicei anuala, care, pe langa indicatii astronomice si meteorologice, cuprinde date diverse, texte literare si artistice etc. 2. Publicatie periodica care cuprinde cu precadere articole dintr-un anumit domeniu de activitate. [Pl. -huri. / < fr. almanach, cf. lat.med. almanachus < ar. al-manakh – prezicere].

CULOARE s.f. 1. Senzatie, impresie produsa asupra ochiului omenesc de radiatiile luminoase de diferite frecvente; (curent) aspectul colorat al corpurilor; fata. ◊ (Despre oameni) De culoare = care are pigmentatia neagra, galbena etc. ♦ (Fig.) Opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. Nuanta, ton. ♦ Fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locala = reproducere exacta a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei tari, ale unei epoci etc. 3. Materie, substanta coloranta; vopsea. 4. Fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cartilor de joc (pica, trefla, carou si cupa). [Pron. cu-loa-, var. coloare s.f. / < lat. color, cf. fr. couleur].

PAVILION s.n. 1. Constructie usoara, de obicei circulara, situata intr-o gradina, intr-un parc etc.; chiosc. ♦ Corp de cladire care face parte dintr-un ansamblu de constructii (la spitale, la cazarmi etc.). 2. Drapel arborat de unele autoritati pe fatada cladirii etc. ♦ Steag de panza avand forme si culori diferite, care indica apartenenta unei nave la o anumita tara. 3. Partea in forma de cornet a unui receptor telefonic. ♦ Partea in forma de palnie a instrumentelor de suflat. ♦ Partea exterioara cartilaginoasa a urechii. ♦ Partea terminala, in forma de palnie, a trompelor uterine. 4. (Herald.) Ornament al unei steme, in forma de cort, situat deasupra mantoului. [Pron. -li-on, pl. -oane, -onuri. / < fr. pavillon, germ. Pavillion].

DRAGSTER s.n. Cursa automobilistica la care preocuparea principala este atingerea unei viteze cat mai mari pe o distanta scurta, de obicei 400 m sau un sfert de mila, cu plecarea de pe loc. ♦ Masina in forma ciudata constituita dintr-un sasiu de bare din otel sudate foarte alungit, in partea din fata cu doua roti subtiri si usoare, iar in spate avand doua roti cu anvelope mari si rezistente, folosita in astfel de curse. [< engl. dragster].

ARTICOL s.n. 1. Expunere facuta intr-o publicatie periodica, tratand o problema dintr-un domeniu oarecare. 2. Subdiviziune a unei legi, a unui regulament etc., purtand de obicei un numar de ordine. ♦ Diviziune a unui buget sau a unui plan financiar, care contine denumirea unei surse de venit sau motivul de cheltuieli.. 3. Obiect de comert, lucru care se vinde in comert. 4. Parte de vorbire care insoteste substantivul, avand rolul de a arata in ce masura obiectul denumit de substantiv este cunoscut vorbitorilor. 5. Fragmente articulate intre ele care alcatuiesc diferite parti ale corpului crustaceelor, insectelor si acarienilor. [< lat. articulus, cf. it. articolo, fr. article].

PADURE, paduri, s. f. Intindere mare de teren acoperita de copaci; multime densa de copaci crescuti in stare salbatica, in care predomina una sau mai multe specii, pe langa care se mai afla arbusti, plante erbacee, muschi etc., precum si diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) padure = a) (despre plante si animale) salbatice; b) fig. (despre oameni) fara maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parca ar fi nascut (sau crescut) in padure, se spune despre o persoana cu o comportare urata, lipsita de educatie. A cara lemne in padure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinari) Gramada mare de obiecte de acelasi fel (de obicei in pozitie verticala) care acopera o suprafata. – Lat. padule.

FAINA, (2) fainuri, s. f. 1. (De obicei urmat de determinari care arata felul) Pulbere obtinuta prin macinarea boabelor de cereale sau a altor seminte de plante si folosita in alimentatie. ◊ Expr. Alta faina se macina acum la moara = s-a schimbat situatia, lucrurile nu mai sunt cum au fost. 2. Pulbere obtinuta prin macinarea anumitor materiale. ◊ Faina animala = produs obtinut din cadavre de animale, resturi de la fabricile de conserve, sange etc., sterilizat, folosit mai ales pentru hrana puilor, a pasarilor ouatoare si a porcilor. Faina de peste = produs sub forma de pulbere obtinut din pesti inferiori si necomestibili sau din diferite resturi de la fabricile de conserve de peste, folosit pentru hrana porcilor, a pasarilor etc. Faina de oase = pulbere fina obtinuta prin macinarea oaselor si folosita ca supliment valoros in hrana animalelor si ca ingrasamant in agricultura. – Lat. farina.

URS ursi m. 1) Mamifer omnivor, de talie mare, greoi si masiv, cu blana deasa, de obicei de culoare bruna, cu botul alungit si coada scurta. ◊ ~ alb (sau polar) urs cu blana alba raspandit in regiunile arctice. A se aduna (sau a se uita) ca la ~ a se aduna multa lume sa priveasca ceva neobisnuit. De cand avea ~ul coada din timpuri foarte indepartate. ~ul nu joaca de voie, ci de nevoie constrangerea e necesara pentru acei care nu inteleg de buna voie (ca trebuie sa faca ceva). Cum merge ~ul la deal incet si apasat; greoi. Mierea-~ului planta erbacee de padure, avand tulpina e****a, slab ramificata, cu frunze late, paroase si cu flori mici, rosii, violacee sau albe. 2) fig. Om greoi si matahalos. ◊ A trai ca ~ul in barlog a evita societatea; a duce un mod de viata retras. 3) reg. Bot de mamaliga cu branza in mijloc; cocolos; bulz. /<lat. ursus

MAC², maci, s. m. 1. Numele mai multor plante din familia papaveraceelor, cu flori de obicei rosii si cu seminte marunte, uleioase, inchise intr-o capsula (Papaver); din fructele uneia dintre specii se extrage opiul, iar semintele ei se folosesc in alimentatie. ♦ P. restr. Samanta macului (1), folosita in alimentatie. 2. Compuse: mac-cornut = planta erbacee paroasa cu flori rosii, avand la baza fiecarei petale o pata neagra (Glaucium corniculatum); (reg.) macul-ciorii = zamosita. – Din bg. mak, scr. mak.

GRADINA, gradini, s. f. 1. Suprafata de teren arabil, de obicei ingradita, pe care se cultiva legume, flori sau pomi fructiferi, in vederea obtinerii unor produse; gradinarie. ◊ Expr. O gradina de om = om placut, simpatic. 2. Suprafata de teren plantata (si amenajata cu alei, banci etc.) care serveste ca loc de agrement sau care are rol decorativ. ◊ Gradina botanica = institutie stiintifica dotata cu o suprafata de teren pe care sunt cultivate (in scopul prezentarii si studierii) colectii de plante vii. Gradina zoologica = institutie stiintifica dotata cu o suprafata de teren pe care sunt crescute (spre a fi expuse publicului sau studiate) animale vii din diverse regiuni ale pamantului. ♦ Gradina de vara = restaurant amenajat in timpul verii in aer liber. 3. (In sintagmele) Gradina de copii = gradinita (de copii). Gradina sezoniera = gradina de copii care functioneaza in mediul rural in timpul muncilor agricole. – Din bg., scr. gradina.

BOMBA s.f. 1. Proiectil (lunguiet) cu incarcatura exploziva, incendiara etc., folosit la bombardamentele de aviatie. ◊ Bomba atomica = proiectil avand ca exploziv energia obtinuta prin dezagregarea atomului; bomba cu hidrogen = bomba bazata pe o reactie termonucleara, prin care atomii de hidrogen se transforma in atomi de heliu cu o uriasa degajare de caldura si de energie; ♦ Bomba vulcanica = bucata (rotunda) de lava, azvarlita de un vulcan de obicei la inceputul eruptiei. 2. Recipient folosit in medicina pentru gaze sau substante radioactive. 3. (Peior.) Carciuma sordida, murdara. 4. (Fig.; sport) Lovitura puternica de minge. 5. (Fig.; argou) Stire, fapt care produce senzatie. [Var. boamba s.f. / < fr. bombe, it. bomba, cf. lat. bombus, gr. bombos – zgomot].

SARDEA, sardele, s.f. (Iht.) Peste marin, numit si sardina (pl. sardine), din subordinul clupeizi, din care fac parte si heringul, sprotul, hamsia si scrumbia, foarte asemanatoare unele cu altele in anumite stadii de dezvoltare. Sardeaua este de culoare alba-albastra-verde, atinge o lungime de 18-25 cm, iar la maturitate are corpul gros si carnea foarte grasa (Sardina pilchardus). Pestele matur se comercializeaza ca pilchard. Pestii de max. 16 cm apar in comert sub forma de conserve de sardine, dar acestea contin adesea si heringi de mici dimensiuni sau sprot. Prin sardela (pl. sardele) sau sardeluta se intelege, de obicei, hamsia, si nu niste sardine de mici dimensiuni.

RETORTA, retorte, s. f. Vas de sticla, de pamant, de metal, de obicei in forma de balon, cu gatul lung si curbat, intrebuintat pentru distilare la temperaturi mai ridicate in laboratoare sau in industrie. ◊ Carbune de retorta = carbune dur, bun conducator de electricitate, care se depune pe peretii retortelor in care se distileaza carbunele la fabricarea gazului de iluminat si care are intrebuintari in electrotehnica. – Din fr. retorte, germ. Retorte.