CRUTA, crut, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsa); a se indura de..., a avea mila. ◊ Expr. A cruta viata cuiva = a lasa pe cineva in viata (dupa ce-i fusese hotarata moartea). 2. A trata (pe cineva) cu intelegere; a menaja. ♦ A pazi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Inv.) A se codi, a ezita. – Et. nec.

nastavi, nastavesc, vb. IV (inv.; despre divinitate) 1. a conduce, a indruma, a povatui, a sfatui, a calauzi. 2. a avea mila, a se indura.

NECRUTATOR, -OARE, necrutatori, -oare, adj. Care nu cruta, care nu are mila; crud, neindurator, neinduplecat, nemilos. ♦ Inversunat, aspru. Vant necrutator. – Ne- + crutator.

PLANGE, plang, vb. III. 1. Intranz. A varsa lacrimi (de durere, de intristare, de emotie sau de bucurie); a lacrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoana moarta, un lucru pierdut, o situatie dureroasa, varsand lacrimi, tanguindu-se. ♦ A regreta o fiinta sau un lucru pierdut (varsand lacrimi). ◊ Expr. A-si plange pacatele = a se cai, a regreta ceva. ♦ a avea mila de cineva, a deplange pe cineva; a compatimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plange (cuiva) de mila = a-i parea foarte rau de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-si arata nemultumirea, a se vaita, a se tangui, a se lamenta, a se caina. ♦ A face o reclamatie, a inainta o plangere; a reclama. – Lat. plangere.

OBRENOVIC [obrenovitʃ], dinastie de cneji (1815-1842, 1858-1882) si regi (1882-1903) ai Serbiei. 1. Milos O., cneaz al Serbiei (1815-1839, 1858-1860), intemeietor al dinastiei. A participat la rascoala antiotomana (1804-1813), si apoi a condus-o pe cea din 1815. Silit sa abdice, din cauza politicii sale despotice, in favoarea fiului sau Mihail, a fost rechemat in 1858 de catre Skupstina sarba. Este considerat creatorul Serbiei moderne. 2. Mihail O., cneaz (1839-1842, 1860-1868). Fiul lui O. (1). Promovand o politica autoritara, a fost detronat in 1842. Rechemat, a continuat politica nationala a tatalui sau, reorganizand armata si orientandu-se spre o alianta cu Rusia, indreptata impotriva Imp. Otoman. Asasinat. 3. milan O., cneaz (1868-1882), apoi rege al Serbiei, sub numele de milan I (1882-1889). A initiat doua razboaie impotriva Turciei (1876, 1877), in urma carora Serbia a obtinut independenta, recunoscuta pe plan international prin Congresul de la Berlin (1878). A abdicat in favoarea fiului sau Aleksandru. 4. Aleksandru O., rege al Serbiei (1889-1903). Fiul lui O. (3). Asasinat. Familia O. s-a aflat in lupta pentru putere cu reprezentantii familiei Karageorgevic care i-a si inlocuit.

COMPATIMI vb. tr. a avea, a manifesta mila fata de suferintele sau de nenorocirea cuiva; a compasiona. (dupa fr. compatir)

COMPATIMI vb. IV. 1. tr. A avea sau a manifesta mila fata de suferintele sau de nenorocirea cuiva. 2. intr. (Inv.) A suferi impreuna cu cineva, a participa la suferinta cuiva. [< con- + patimi, dupa fr. compatir].

BUNATATE, (I 3, II) bunatati, s. f. I. 1. Insusirea de a fi bun, inclinarea de a face bine; p. ext. indurare, mila, blandete. 2. Bunavointa, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunatate (sau bunatatea) ori fa bunatatea (sa...) = te rog, fii bun (sa...). 3. Fapta buna, binefacere. 4. Gust bun, placut. II. (Concr.) 1. Mancare sau bautura (foarte) buna. 2. Lucru de calitate (foarte) buna. 3. (La pl.) Averi, bogatii. – Lat. bonitas, -itatis.

BUNATATE, (1 3, II) bunatati, s. f. I. 1. Insusirea de a fi bun, inclinarea de a face bine; p. ext. indurare, mila, blandete; bunete. 2. Bunavointa, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunatate (sau bunatatea) ori fa bunatatea (sa...) = te rog, fii bun (sa...). 3. Fapta buna, binefacere. 4. Gust bun, placut. II. (Concr.) 1. (La pl.) Mancare sau bautura (foarte) buna. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) buna. 3. (La pl.) Averi, bogatii. – Lat. bonitas, -atis.

MILOG ~oaga (~ogi, ~oage) m. si f. 1) Persoana (infima) care umbla cu cersitul; cersetor. 2) Persoana care se milogeste pentru a obtine ceva. 3) Persoana care are un betesug; om calic. /Din mila

NENOROCIT ~ta (~ti, ~te) si substantival 1) v. A NENOROCI si A SE NENOROCI. 2) Care inspira mila; vrednic de mila; sarac; sarman; biet. 3) rar Care are consecinte dezastruoase; cu urmari extrem de grave; nefast. /v. a (se) nenoroci

mila² ~e f. Unitate de masura a lungimii (avand in diferite state diferite valori). ◊ ~ marina unitate de masura a distantei pe apa egala cu 1,852 km. /<pol. mila

MILIAR ~a (~i, ~e) si substantival (despre pietre sau stalpi) Care indica kilometrajul, fiind asezat, de obicei, pe marginea soselei din mila in mila sau din kilometru in kilometru. [Sil. -li-ar] /<lat. milliarius, fr. milliaire

TRAGEDIE s. f. 1. specie a genului dramatic a carei actiune prezinta personaje in lupta cu viata si cu pasiunile omenesti, avand un deznodamant fatal, care starneste sentimente de mila si durere. 2. intamplare zguduitoare; catastrofa. ◊ (fig.) zbucium, suferinta. (< fr. tragedie, lat. tragoedia, it. tragedia)

cineste (est) si cii- (vest) adv. Ca cinele [!]. Fig. Dificil, cu mare munca: am cistigat putini bani muncind cineste. Crud, fara mila: a se purta cineste.

3) cer, cerut si (vechi) cersut, a cere v. tr. (lat. quaero, quaerere, supinu quaesitum, a cauta, a´ntreba, a ancheta; it. chiedere, pv. vfr. querre, sp. pg. querer. – Cer, cei si ceu, ceri si cei, cere; cerui, vechi cersui; sa cer, sa ceri, sa ceara, vechi sa cei, sa ceie; imp. cere, nu cere; cerind, vechi si ceind. V. cersesc, chestiune, inchizitiune). Rog sa mi se dea ceva: a cere un mar, o favoare. Solicit, pretind: a cere o functiune. Exig, pretind: a cere punga sau viata. Am nevoie: pamintu cere ploaie, politeta [!] cere sa fii blind. Doresc, poftesc: stomahu [!] imi cere o limonada. Cersesc: calicu, pina nu cere, nu maninca cu placere. Petesc: a cere o fata in casatorie. A cere inapoi, a reclama sa ti se restitue [!]. A cere un elev din internat, a cere sa i se dea voie sa iasa. A cere de pomana, a cere pomana sau mila, a cersi. V. refl. A cere voie: m´am cerut de la tata sa ma duc la plimbare. A avea cautare, a se cauta: marfa asta se cere mult. A te cere de la profesor afara din clasa, a-i cere voie sa iesi din clasa. Se cere, trebuie, e necesar: se cere sa murim pentru patrie.

HAPSAN ~a (~i, ~e) (despre persoane) 1) Care este rau la inima; fara mila; cainos; crud; hain. 2) Care manifesta o dorinta cumplita de a avea cat mai mult; cuprins de dorinta de a afla cat mai mult; avid; lacom. /<ung. hapsi

TRAGEDIE s.f. 1. Opera dramatica a carei actiune prezinta personaje in lupta cu viata si cu pasiunile omenesti, avand de obicei un deznodamant fatal, trist, care starneste sentimente de mila si durere. 2. (Fig.) Intamplare zguduitoare, funesta, catastrofa. ♦ Zbucium, suferinta. [Gen. -iei. / < lat. tragedia, gr. tragodia < tragos – tap, ode – cantec, cf. fr. tragedie, it. tragedia].

SARAC ~ca (~ci, ~ce) 1) si substantival (despre persoane) Care nu dispune de mijloace de existenta; sarman; nevoias; mizer. ◊ La cel ~ nici boii nu trag se spune despre cineva caruia nu-i merge, care sufera esecuri in orice intreprindere. 2) si fig. Care nu are in masura suficienta ceea ce trebuie; gol. Tinut ~. 3) si substantival Care trezeste mila; vrednic de mila; biet; nenorocit; sarman. ~cii sinistrati! ◊ ~cul de mine (de tine) bietul de mine (de tine). /<sl. siraku

DE conj. 1. (conditional) daca. (Doar ~ n-ar veni astazi.) 2. (consecutiv) ca, incat, (inv. si pop.) cat. (Gemea ~ iti era mai mare mila.) 3. (temporal) daca. (~ va fi sa plec ...) 4. (completiv) sa, si. (Stai ~ ma asteapta.)

mila¹ ~e f. 1) Sentiment de compatimire fata de suferintele si nenorocirile altora; compasiune; milostenie; compatimire. ◊ (A fi) vrednic de ~ (a se afla) intr-o situatie jalnica. A-i plange (cuiva) de ~ a fi cuprins de parere de rau pentru suferintele cuiva. A avea ~ (de cineva) a se purta cu grija fata de cineva. 2) Dar facut unui nevoias. 3) rar Atitudine binevoitoare fata de cineva; bunavointa; ingaduinta. ◊ A nu avea ~ (undeva sau la cineva) a nu gasi bunavointa undeva sau la cineva. [G.-D. milei] /<sl. milu

NENOROCIT, -A, nenorociti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care se gaseste intr-o situatie vrednica de plans, care este lipsita de noroc, de fericire, care are de indurat un mare necaz, o mare suferinta; (om) nefericit. 2. Adj. (Despre situatii) Care inspira mila, tristete; vrednic de plans, dureros, trist, jalnic. ♦ (Despre starea, mediul in care se afla cineva) Care denota o situatie foarte proasta, vrednica de plans; p. ext. sarac, saracacios. 3. Adj. Care aduce sau constituie o nenorocire (2); dezastruos, funest, nefast, tragic. 4. Adj., s. m. si f. (Om) ticalos, de nimic. – V. nenoroci.

CREZAMANT, crezaminte, s. n. (Inv.) 1. Crezare, incredere. ◊ Loc. adv. Cu crezamant = cu adevarat, intr-adevar. ◊ Expr. A da (sau a pune) crezamant = a da crezare. A afla (sau a avea) crezamant = a se bucura de incredere, a fi crezut. 2. Intelegere, fata de cineva sau de ceva; consideratie, mila. – Crede + suf. -amant.

BUNAVOINTA s. 1. afectiune, c**********e, prietenie, (livr.) afabilitate, (fig.) caldura. (N-am simtit ~ lui obisnuita.) 2. amabilitate, atentie, prietenie, solicitudine. (Ne-a aratat multa ~.) 3. v. serviabilitate. 4. v. amabilitate. 5. ingaduinta, intelegere, marinimie, mila, (inv. si pop.) milostenie, (inv.) priinta, (turcism inv.) musaadea. (Cu ~ lui.) 6. ravna, silinta, sarg, zel, (inv.) proeresis. (Arata destula ~, dar nu putea realiza mai nimic.)

MILIAR¹, -A, miliari, -e, adj., s. n. (Stalp sau piatra) care este asezata din mila² in mila² sau, p. ext., din kilometru in kilometru la marginea soselelor si drumurilor principale, pentru a indica distantele. [Pr.:-li-ar. – Var.: (inv.) miliariu s. n.] – Din lat. milliarius, fr. milliaire.

DOMN, domni, s. m. 1. Termen de politete pentru un barbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care insoteste de regula o fraza exclamativa, interogativa etc. ♦ Sot. ♦ (Pop.) Orasean. 2. Persoana care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stapan. 3. Titlu purtat de suveranii Tarii Romanesti si ai Moldovei; voievod, domnitor; persoana care purta acest titlu. 4. Dumnezeu; Isus Cristos. ◊ Expr. A da (sau a lasa pe cineva) in plata (sau mila) domnului = a lasa (pe cineva) in pace, a(-l) lasa sa faca ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamatie, invocatie impersonala exprimand mirare, amaraciune, surpriza. Doamne, ce vorba ti-a iesit din gura! ◊ Expr. Vezi, doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom'le, (4) doamne; nom., voc. si (1) domnu, don', dom'] – Lat. dom(i)nus.

DAR², daruri, s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fara plata cuiva, in semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, daruit. ◊ Loc. adv. In dar = fara plata, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donatie. 2. (Bis.) Prinos, ofranda. ◊ Sfintele daruri = painea si vinul sfintite pentru cuminecatura. II. 1. Insusire (cu care se naste cineva); aptitudine, vocatie, talent. ◊ Expr. A avea darul sa... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea sa..., a fi in stare sa..., a fi de natura sa... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul betiei = a fi (sau a deveni) betiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (In conceptia crestina) Ajutor pe care il acorda Dumnezeu omului; mila, har divin. ◊ Darul preotiei = dreptul de a exercita functiile preotesti. – Din sl. daru.

cutie (cutii), s. f. – 1. Obiect de lemn, metal etc., in care se pastreaza diferite lucruri. – 2. Etui, toc, trusa. – 3. Sertar. – 4. Cufar, lada. – Cutia milelor, institut national de binefacere, fundat in 1775 de catre domnitorul Alexandru Ipsilanti, condusa din 1793 de marele vornic de cutie si alimentata de bunurile persoanelor care au decedat fara a lasa mostenitori, si o treime de la cei care decedau fara sa lase testament. – Cutia sateasca, specie de piata de grine fundata in sec. XVIII. – 5. Orfelinat. – Copil de cutie, orfan, copil gasit. – Mr. cutie, megl. cutiia. Tc. kutu, kuti (Seineanu, II, 151; Miklosich, Turk. Elem., I, 338; Berneker 653; Lokotsch 1271; Ronzevalle 139); cf. gr. ϰουτί, bg., sb. kutija, alb. kuti. – Der. cutier, s. m. (perceptor; negustor ambulant).

PACATOS, -OASA, pacatosi, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care are multe pacate, care se face vinovat de calcarea unor norme; p. ext. ticalos, rau, afurisit, nemernic. ♦ Care aduce neplaceri, plin de cusururi; suparator; defavorabil; defectuos; de proasta calitate. 2. Vrednic de mila; nenorocit; nevoias. – Pacat + suf. -os.

iuda (iude), s. f. – 1. Camatar. – 2. Om tradator, fatarnic, prefacut. – 3. Om fara mila. – 4. Duh rau. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vint. – 7. Copaci doboriti de vint. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explica sensul 7 din sl. judu „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curind o extindere a sensului 6, care se explica, la rindul lui, printr-o confuzie cu iuga, s. f. (vint de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalic, s. n. (Arg., tradare; misiunea agentului de politie); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face sa pacatuiasca), cf. Iordan, BL, IX, 65 (dupa DAR, in legatura cu rut. juditi).

DRAGSTER s.n. Cursa automobilistica la care preocuparea principala este atingerea unei viteze cat mai mari pe o distanta scurta, de obicei 400 m sau un sfert de mila, cu plecarea de pe loc. ♦ Masina in forma ciudata constituita dintr-un sasiu de bare din otel sudate foarte alungit, in partea din fata cu doua roti subtiri si usoare, iar in spate avand doua roti cu anvelope mari si rezistente, folosita in astfel de curse. [< engl. dragster].

ieftin (ieftina), Adj. – 1. Care are un pret mic, convenabil. – 2. (Inv.) Generos, marinimos. – Var. eftin, (i)eften. Ngr. εὐθινός (Roesler 568; DAR), cf. ngr. φτηνός, bg., sb. jevtin. – Der. ieftinatate, s. f. (calitatea de a fi ieftin); ieftini, vb. (a scadea pretul; inv., a fi milostiv); ieftensug, s. n. (inv., mila; inv., ieftinatate); (i)eftinete, s. f. (inv., mila); (i)eftinie, s. f. (mila), inv.

PESTRIT ~a (~i, ~e) 1) Care are pete mici de diferite culori. 2) Care consta din elemente de natura sau de origine diferita; amestecat; eterogen. 3) pop. fam. Care nu este sincer; prefacut; fatarnic; ipocrit. ◊ A fi cu matele ~e (sau ~ la mate) a) a fi rau la inima; lipsit de mila; hain; b) a fi foarte zgarcit. /<sl. pistri

Arachne, tinara din Lydia, fiica lui Idmon din Colophon, vestita pentru maiestria cu care-si tesea pinzele. Sfidind-o cu indeminarea ei pe zeita Athena, patroana tesatoarelor si a torcatoarelor, se spunea ca zeita insasi ar fi coborit din Olympus pentru a-i vedea pinzele. Intre cele doua incepe o intrecere: Athena infatiseaza pe pinzele ei chipurile celor doisprezece zei ai Olympului si scene care zugravesc pedepsele la care au fost supusi muritorii ce au incercat sa se razvrateasca impotriva ordinii divine. Arachne tese, la rindu-i. minunate pinze pe care sint zugravite scene de iubire dintre zei si muritoare. Infuriata, zeita ii sfisie pinzele. Atunci, de desperare, Arachne se spinzura. Athena n-o lasa insa sa moara ci, cuprinsa in ultima clipa de mila, o transforma intr-un paianjen, sortit de atunci sa-si teasa pinza la infinit.

CA conj. 1. (consecutiv) de, incat, (inv. si pop.) cat. (Gemea ~ iti era mai mare mila.) 2. (cauzal) caci, deoarece, fiindca. (Haidem ~ se face seara.) 3. (adversativ si restrictiv) si. (Sa care barbatul cu carul si femeia cu poala, ~ tot se ispraveste.) 4. (adversativ si restrictiv) v. doar. (~ mi-oi festeli onoarea.) 5. (adversativ si concesiv) v. desi. (Calul, ~ e cu patru picioare si tot se poticneste.) 6. (temporal) cand. (Acum, ~ ne-am odihnit, putem pleca.)