ard, ars, a arde v. intr. (lat. ardere, pop. ardere, it. ardere, vfr. ardoir, pv. fr. ardre, sp. pg. arder. – Ard, arda, in vest arz, arza). Ma consum pin [!] foc: petrolu arde. Fac sa arda si sa lumineze: lampa arde bine. Sufer un foc prea mare, ma ard: friptura a ars. Is prea ferbinte, frig: ciorba arde (vest). Mi-e prea cald (din pricina caldurii din prejur sau de munca), am arsita (de boala): copilu arde. Fig. A arde de dor, a-ti arde sufletu de dor, a dori cu infocare, a-ti fi foarte dor. A-ti arde capu de treaba, a avea multa treaba, a fi foarte ocupat. A-ti arde de ceva, a avea gust, a-ti fi pofta: acuma nu-mi arde de joc. V. tr. Consum (fac sa se consume) pin [!] foc: iarna asta am ars multe lemne. Cauzez usturime, ustur: unii ardei ard. Cauterizez: a arde o rana. Fig. Fam. A-i arde cuiva una (o palma, o lovitura), a-i trage, a-i aplica (o palma); A arde pe cineva (c' o varga), a-l lovi, a-l croi. V. refl. Ma frig: am pus mina pe un carbune aprins si m' am ars. Fig. Fam. Ma pacalesc, ramin inselat: m' am ars cumparind aceasta marfa. A te arde doru, a te arde (doru) in (la) inima, in (la) suflet, a-ti fi foarte dor, a fi stapinit de emotiune, de melancolie s. a. Arda-l (sau arde-l-ar) focu, un blestem (de multe ori in gluma).

ACRU², -A, acri, -e, adj. Care are gustul caracteristic al otetului, al lamaii etc.; care provoaca o reactie gustativa astringenta; (despre gust) ca al otetului, al lamaii etc. 2. Fig. Morocanos, ursuz, suparacios; rautacios; suparat, mahnit. – Lat. acrus.

AMAR, -A, amari, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre alimente, bauturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necajit. ◊ Expr. Paine amara = mijloace de existenta castigate cu multa truda. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strasnic, cumplit. 3. Fig. Rautacios. II. S. n. 1. Jale, tristete; suferinta, chin, necaz. ◊ Expr. A-si inghiti amarul = a suferi in tacere. A-si varsa amarul = a face destainuiri, a-si spune durerea, suferinta. ♦ (Cu valoare de interjectie) Vai! 2. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Multime, gramada. Amar de vreme. – Lat. amarus.

CARDAMOM s. m., s. n. 1. S. m. Planta tropicala ale carei seminte au gust piperat (Elettaria cardamomum). 2. S. n. Ulei cu miros placut extras din cardamom (1). – Din fr. cardamome.

gustOS, -OASA, gustosi, -oase, adj. (Despre mancaruri si bauturi) Care are gust bun, placut. – gust + suf. -os.

IUTE, iuti, adj. 1. Care actioneaza sau reactioneaza repede; expeditiv, prompt; care se produce repede, prompt. Om iute. Replica iute. ♦ Care fuge, alearga, inainteaza repede, rapid. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) In graba, repede, imediat, indata. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tarie, cu forta. Ploaie iute. 2. Care se enerveaza, se supara, se manie usor; irascibil; violent. 3. Care are gust intepator; care produce o senzatie gustativa usturatoare; picant. Mancare iute. gust iute. ♦ Care produce o senzatie olfactiva intepatoare si neplacuta. Miros iute. – Din sl. ljutu.

USTUROI, usturoi, s. m. Planta erbacee din familia liliaceelor, cu gust si miros caracteristic, cu frunze lanceolate, al carei bulb, format din mai multi bulbi mici de forma lunguiata, are gust usturator, este bogat in substante nutritive si comestibil; ai⁴ (Allium sativum). ♦ Compus: usturoi-salbatic = samurasla. ♦ P. restr. Bulbul acestei plante; catel din bulbul acestei plante. – Ustura + suf. -oi.

ASPRU, -A, aspri, -e, adj. I. 1. Cu suprafata zgrunturoasa care da la pipait o senzatie specifica, neplacuta. ♦ (Despre fire de par) tare si tepos. ♦ (Despre perii) Cu firele tari si tepoase. 2. (Despre apa) Care contine (din abundenta) saruri calcaroase. 3. (Despre vin) Care are gust intepator; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Mare, intens, puternic, inversunat. Vant aspru. 2. Care provoaca suferinte, greu de indurat. Aspra robie. 3. Lipsit de indulgenta, sever, neinduplecat, necrutator. Purtarea aspra. – Lat. asper.

NARAMZ, naramzi, s. m. (Inv. si reg.) Portocal. ♦ Varietate de portocal (Citrus bigaradia), ale carui fructe au gust amar. [Var.: neramz s. m., naramza s. f.] – Din naramza¹ (derivat regresiv).

SALCIU, -IE, salcii, adj. 1. (Despre apa) Care are un gust neplacut, putin sarat, lesios. 2. (Despre mancaruri, bauturi, alimente) Care nu are gust bun, care nu este gustos, nepotrivit ca gust; (despre gust) fad, lesios. – Salcie¹ + suf. -iu.

SIROPOS, -OASA, siroposi, -oase, adj. Care are gustul sau aspectul siropului. ♦ Fig. (Peior.) Plin de sentimentalism dulceag; fad. – Sirop + suf. -os (dupa fr. sirupeux).

ACID² ~da (~zi, ~de) Care are gust acru si intepator. Bautura ~da. /<fr. acide, lat. acidus

ACRU¹ ~a (~i, ~e) 1) (despre alimente, substante) Care are gustul caracteristic otetului, borsului, lamaii, muraturilor. Lapte ~. 2) si adverbial fig. (despre persoane) Care vadeste nemultumire; cuprins de rea dispozitie; amarat; mahnit; posomorat; ursuz; posac; morocanos. /<lat. acrus

AMAR¹ ~a (~i, ~e) 1) Care are gustul pelinului, al fierii, al chininei. Cirese ~e. 2) fig. Care produce amaraciune; chinuitor; trist; necajit. ◊ Paine ~a existenta castigata cu truda. /<lat. amarus

AMARUI ~uie adj. Care are gust usor amar. Lichid ~. /amar + suf. ~ui

CUNOSCATOR ~oare (~ori, ~oare) si substantival 1) Care are cunostinte speciale, temeinice intr-un domeniu oarecare. 2) Care are gust rafinat. /a cunoaste + suf. ~ator

DELICAT¹ ~ta (~ti, ~te) 1) Care este plin de gratie. 2) (despre constitutia fizica) Care este lipsit de vigoare, de rezistenta; plapand; slab; gingas; firav. 3) (despre oameni sau despre manifestarile lor) Care vadeste multa bunavointa si amabilitate in relatiile cu alti oameni; prevenitor. 4) (despre culori) Care nu bate la ochi; putin intens; atenuat. 5) (despre mancaruri, bauturi) Care are gust placut; ales; delicios; savuros; suculent. 6) (despre obiecte) Care este executat cu multa indemanare. 7) (despre situatii, probleme) Care cere precautie si bagare de seama. /<fr. delicat, lat. delicatus

DULCE² ~i adj. 1) Care are gustul zaharului sau al mierii. Struguri ~i. 2) Care a fost indulcit (cu zahar sau cu miere). 3): Lapte ~ lapte proaspat. 4): Apa ~ apa de izvor sau de rau. 5): Cas ~ cas nesarat. 6) fig. Care produce placere (vizuala, auditiva, olfactiva etc.). Zambet ~. Somn ~. ◊ Vorba ~ mult aduce cu binele poti multe. 7) (despre persoane) La care cineva tine (foarte) mult; drag; scump. Mama ~. 8) (despre fiinte vii, de obicei mici) Care trezeste simpatie. 9): Clima ~ clima temperata, moderata. /<lat. dulcis

GREPFRUT uri n. 1) Arbore citric care creste in regiunile subtropicale. 2) Fruct al acestui arbore, asemanator cu portocala dar mai mare, avand gust acrisor-amarui. /<fr., engl. grape-fruit

gustOS ~oasa (~osi, ~oase) Care are gust bun; cu gust bun. /gust + suf. ~os

IUTE² iuti adj. 1) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste repeziciune; repede; ager; sprinten; vioi. ◊ ~ (sau bun) de picior v. PICIOR. 2) (despre persoane) Care se infurie sau se irita foarte usor. 3) Care are gust intepator, piscator, de ardei, de piper. 4) (despre mancaruri si bauturi) Care are miros si gust intepator; picant. /<sl. Ijute

LESIETIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care are gust sau miros de lesie. 2) Care este de culoarea lesiei; cenusiu. [Sil. -si-e-] /lesie + suf. ~etic

A SE OTARI ma ~asc intranz. 1) A-si iesi din fire; a se burzului; a se mania. 2) A se stramba la fata in semn ca ceva (o mancare sau o bautura) are gust rau. /<bulg. ocerja

PIPARUS ~i m. 1) pop. Planta legumicola cultivata pentru fructul ei carnos, bogat in vitamine, la inceput verde, apoi galben, avand gust dulce (sau iute); ardei. ◊ Cu ~ cu o usoara nuanta obscena; picant. 2) Fruct al acestei plante. /piper + suf. ~us

PIPER ~i m. 1) Arbust exotic cu tulpina taratoare, avand frunze ovale, flori mici, galbene, si fructe boabe (negre la coacere), folosite drept condiment. ◊ A avea (sau a fi) cu ~ la nas a fi rautacios. A i se sui ~ul la nas a se supara. 2) reg. Planta legumicola cultivata pentru fructul ei carnos, bogat in vitamine, la inceput verde, apoi galben sau rosu, avand gust dulce sau iute intepator; ardei. ◊ ~-rosu boia de ardei. Iute ca ~ul a) care se irita usor; suparacios; b) care este sprinten, harnic. 3) Fruct al acestei plante. /<ngr. piperi, sl. piperu

SALCIU ~e (~i) Care are gust neplacut de lesie; fad; lesietic. /salcie + suf. ~iu

SUCULENT ~ta (~ti, ~te) 1) Care contine mult suc; cu mult suc; zemos; mustos. 2) Care are gust foarte placut; cu savoare deosebita; delicios; savuros; delicat. 3) fig. Care are continut bogat; cu multe idei. /<fr. succulent, lat. succulentus

VINIU ~e (~i) rar Care are gust de vin; cam acrisor; mistret. /vin + suf. ~iu

VISINATIC ~ca (~ci, ~ce) Care are gust de visina; ca de visina. /visina + suf. ~atic

AUgust s.m. Titlu de onoare dat de senatul roman imparatului Octavian ; (p. ext.) cezar, imparat. // adj. (Titlu dat odinioara monarhilor sau principilor) preainaltat, slavit, preamarit. ♦ (Fig.) maiestuos, impunator. [Pron. au-gust. / < lat. augustus].

APERITIV s.n. Bautura alcoolica servita inainte de masa, pentru deschiderea apetitului; fr., engl. aperitif; germ. Aperitif; it. aperitivo. Din categoria aperitivelor fac parte bauturi elaborate pe baza de vin (Dubonnet, vermuturi) sau alcool (bitter-uri, gentiane) cu adaos de plante sau esente, avand gust amarui, precum si rachiuri pe baza de cereale, de fructe sau de plante (whisky, gin, tuica, tequila). Ca termen de specialitate, aperitiv este intotdeauna o bautura, iar felul de mancare servit inainte de masa se numeste gustare.

NAP, napi, s.m. Planta erbacee a carei radacina carnoasa de culoare alba sau rozalie, de forma rotunda sau lunguiata, este comestibila (Brassica rapa, var. napus); este utilizata ca o leguma, avand gust de gulie, mai ales in bucataria franceza si cea germana (aici numita weiße Rube = sfecla alba). In tarile scandinave si in SUA este preferat napul galben (Brassica napobrassica), un hibrid dintre nap si varza, cat o sfecla mare, cu pulpa de culoare oranj, avand gust pronuntat de varza (germ. Kohlrube = sfecla-varza), comercializat sub denumirea scandinava rutabaga.

CARAMBOLA s. Fructul unui arbore exotic, originar din Asia de sud-est (Averrhoa carambola), de culoare galben-verzuie, de 7-12 cm lungime, caracterizat prin cinci nervuri longitudinale adanci, astfel ca taiat transversal se obtin felii de forma unor stele (engl. starfruit), cu miezul galbui si cu putine seminte, avand gust acrisor si aroma de iasomie; se consuma natur, in salate si cocteiluri de fructe, feliile fiind utilizate si ca elemente de decor.

YAM s.m. Denumire engl. pentru ignama; radacina comestibila, groasa, lunga de pana la un metru si in greutate de pana la 1 kg, de culoare bruna sau galbuie-roscata, a unei plante cultivate in America de Sud, Africa si Asia (Dioscorea batatas), bogata in amidon si utilizata la fel ca si cartofii, avand gust asemanator cu batatele.

imbir s.n. (reg., inv.) planta originara din India, a carei radacina are gustul piperului; ghimber.

jintera, jintere, s.f. (reg.) planta ierboasa cu flori albastre gramadite in varful tulpinii (are gust amar si se foloseste contra frigurilor); ghintura, jintura, urechelnita, fierea-pamantului, opincea, serpanta.

stiros¹, -oasa, adj. 1. (pop.; despre mancaruri sau bauturi) care are gust acru, astringent, asemanator cu al stirului. 2. (fig.; reg.; despre oameni) morocanos, ursuz; nesuferit, antipatic. 3. (reg.) fibros, atos. 4. (inv.) rosu-purpuriu.

veaca (veci), s. f. – 1. Cerc, inel de lemn, mai ales la roata morii sau la sita. – 2. Cingatoare. – 3. Bordura, chenar, margine. – 4. Forma, tipar. Sl. (rus.) veko „vas din scoarta” (Candrea). In Olt. si Trans. – Der. vesca, s. f. (cerc, inel), din sl. vecko (Cihac, II, 454; Tiktin), cf. pol. wiecko, mag. veska „lada”; vacalie (var. vascalie), s. f. (cerc, cingatoare; margine; ciuperci, Fomes pinicola, Trametes suaveolens, Polyporus betulinus), de la veaca cu suf. -lie, si var. contaminata cu vesca. Bascalie, s. f. (gluma de prost gust) ar putea fi acelasi cuvint. – Din rom. provine rut. vakelija, vekelija „iasca”.

ACIZI (‹ fr., lat.) s. m. pl. Compusi chimici care, conform teoriei disociatiei electronice (S. Arrhenius, 1887), in solutie apoasa, elibereaza ioni de hidrogen, au gust acru si inrosesc hirtia de turnesol. Prin inlocuirea hidrogenului cu metale formeaza saruri. Dupa numarul de ioni pe care ii elibereaza, a. pot fi monobazici, dibazici etc., iar din punct de vedere al comportarii electrolitice pot fi tari si slabi. A. sint considerati, conform teoriei protolitice (Bronsted-Lowry, 1923), substante capabile sa accepte electroni.

AMAR, -A, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, bauturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necajit. ◊ Expr. Paine amara = mijloace de existenta castigate cu multa truda. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strasnic, cumplit. 3. Fig. Rautacios. II. S. n. 1. Jale, tristete; suferinta, chin, necaz. ◊ Expr. A-si inghiti amarul = a suferi in tacere. A-si varsa amarul = a face destainuiri, a-si spune durerea, suferinta. ♦ (Cu valoare de interjectie) Vai! 2. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Multime, gramada. Amar de vreme. – Lat. amarus.

AMAR², -A, amari, -e, adj. I. (Despre alimente, bauturi etc.) Care are gustul caracteristic fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. II. Fig. 1. Chinuitor, dureros; trist. Ea varsa desperata Un plans amar (COSBUC). ◊ (Adverbial) A regretat amar faptele intamplate (BART). 2. Chinuit, necajit. Amara tinerete am avut (SADOVEANU). ◊ Expr. Paine amara = mijloace de existenta castigate cu multa truda. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strasnic, cumplit. Am sa te pedepsesc amar (ISPIRESCU). 3. Rautacios. – Lat. amarus.

AMAREALA, amareli, s. f. 1. (Proprietarea de a avea) gust amar. 2. Mica planta erbacee cu flori albastre, rosii sau (rar) albe, intrebuintata contra afectiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); soparlita. – Din amari + suf. -eala.

VINIU, -IE, vinii, adj. (Rar) Care are gust asemanator cu al vinului. – Din vin + suf. -iu.

ACRU², -A, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al otetului, al lamaii etc.; care provoaca o reactie gustativa astringenta. 2. S. n., adj. (gust) ca al otetului, al lamaii etc. 3. Adj. Fig. Morocanos, ursuz, suparacios; rautacios; suparat, mahnit. – Lat. acrus.

KAINIT (‹ fr. {i}; {s} gr. kainos „nou”) s. n. Sare naturala dubla, constituita din clorura de potasiu si sulfat de magneziu hidratat, formata ca produs secundar de precipitare chimica in lagune si bazine marine. De culoare alba, cenusie, rosie, cu luciu sticlos si aspect de mase compacte zaharoide; este usor solubil in apa si are gust amarui sarat. Utilizat ca ingrasamant agricol si pentru fabricarea sarurilor de potasiu.

amator, -oare adj. (lat. amator, d. amare, a iubi; fr. amateur). Care are gust (aplecare) spre ceva, doritor: amator de tablouri. Care iubeste vre-o arta fara a o practica. V. ahotnic, diletant.

AMAREALA, amareli, s. f. 1. (Proprietarea de a avea un) gust amar; amaraciune. ◊ Amareala merelor si perelor = boala a fructelor de mar si par, manifestata prin aparitia pe aceasta a unor pete in dreptul carora carnea fructului respectiv capata un gust amar. 2. Mica planta erbacee cu flori albastre, rosii sau (rar) albe, dispuse in raceme, cu fructe capsule, intrebuintata, pentru proprietatile sale expectorante, contra afectiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); soparlita. – Amari + suf. -eala.

BOMBOANA, bomboane, s. f. Produs de cofetarie, fabricat din sirop de zahar aromatizat, ciocolata etc., avand culori, gust si forme diferite (mici bile, mici bastonase etc.). – Din fr. bonbon.

TAMAIOS, -OASA, tamaiosi, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietati de fructe, in special de struguri) Care are un gust aromat, asemanator cu aroma de tamaie; muscat. 2. Adj., s. f. (Varietate de vita de vie) care produce struguri cu boabele sferice, carnoase, dese si verzi sau violet-roscate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin facut din tamaioasa (2). – Tamaie + suf. -os.

CUNOSCATOR, -OARE, cunoscatori, -oare, adj., s. m. si f. (Persoana) care poseda cunostinte speciale, temeinice intr-un domeniu; expert. ♦ (Persoana) care are un gust rafinat. – Cunoaste + suf. -ator.

APARTE adv., adj. 1. adv. v. separat. 2. adj. v. anumit. 3. adj. deosebit, distinct, separat, special. (Un capitol ~ din lege.) 4. adj. deosebit, particular, special, specific, sui generis. (Are un gust ~.) 5. adj. deosebit, individual, neobisnuit, singular, special, (livr.) insolit. (Un caz ~.) 6. adj. v. ales.

gustAR m. pop. A opta luna a anului; august. /gust + suf. ~ar

PIROGALIC adj. : Acid ~ substanta organica cristalizata, incolora, cu gust amar, avand diferite intrebuintari (in tehnica fotografierii, in medicina etc.); pirogalol. /<fr. pyrogallique

PIROGALOL n. Substanta organica cristalizata, incolora, cu gust amar, avand diferite intrebuintari (in tehnica fotografierii, in medicina etc.); acid pirogalic. /<fr. pyrogallol

CARDAMOM s.m. (Bot.) Planta din sud-estul Asiei, ale carei graunte au un gust piperat. [< fr. cardamome, cf. gr. kardamomon].

MOCA s.f. Cafea provenita din Republica Araba Yemen si avand un gust specific, foarte bun. [< fr. moka, cf. Moka – oras in Republica Araba Yemen].

CARDAMOM s. m. planta din sud-estul Asiei, ale carei graunte au un gust piperat. (< fr. cardomame, gr. kardamomon)

zor interj. – Imita zanganitul obiectelor metalice. – Var. zur, tur. Creatie expresiva, cf. zang. – Der. zornai (var. zurai, zurui, zorzoi, zorzoni), vb. (a zangani), a carui legatura cu mag. zorrenni (Cihac, II, 540) nu este probabila; zornait (var. zornet, zurait, zuruit), s. n. (zanganit); zornaiala (var. zornaitura, zorzoiala), s. f. (zanganit); zornaitor (var. zuruitor), adj. (zgomotos); zorzoana, s. f. (podoabe, ornamente fara gust), s-ar fi zis la inceput de cele care se foloseau pentru a face zgomot, cf. tartam; (in)zorzona, vb. (a se impodobi cu zorzoane, a se impopotona); zurzur, s. m. (podoaba, zorzoana).

1) am, avut, a avea v. tr. (lat. habere, a avea, iar rom. am e contras din avem, ca' n am avut eu sau noi. – Am, ai, are, avem, aveti, au; aveam, avui; am avut eu, am avut noi; avusesem; voi avea; voi fi avut; sa am, sa ai, sa aiba si aiva, sa avem, sa aveti, sa aiba si aiva; as avea; ai, aiba, aveti, aiba; a avea, avere; avut). Posed: am avere, merit onoare. Simt: am curaj, gust de vorba (dar mi-e frica, mi-e sete, mi-e pofta). Obtin: cu un franc ai o gaina, vei avea un premiu. Am dimensiunea de: Etna are peste trei mii de metri. Trebuie (cu inf. subj. ori supinu): am a scrie, am sa scriu, am de scris. Cost, am pretu de (Pop.): aceasta [!] carte are un franc (mai des si mai lamurit costa un franc). V. refl. Is in relatiune: ma am bine cu el. Ma refer: A se are la B, ca C la D. V. ajutator care serveste la formarea perfectului (am zis) ori a viitorului (am sa zic). A avea, a fi: n' are cine sa ma ajute (nu e cine sa ma ajute).

cristal n., pl. e (lat. crystallum si crystallus, vgr. krystallos, d. kryos, frig, ger, gheata [!], it. cristallo, fr. cristal; pol. krysztal. V. criolita, clondir). Forma simetrica pe care o iau unele substante minerale (sau si neminerale) cind trec din stare lichida in solida: cristale de cuart, de zahar. Sticla de cea mai buna calitate, foarte curata si limpede. Cristal de stinca, cuart. – Vulg. clestar (cu toate ca Delv. Iosif Anghel s.a. au avut rau gust de a zice asa supt [!] pretext ca asa zice poporu. In realitate, poporu nu stie de acest cuvint). Biblia d. 1688 zice cristal, probabil dupa pol. ori dupa ung. kristaly, de unde Ardelenii zic cristal. Alte forme vulgare is crestal si clistar.

CALOMEL s. n. Clorura de mercur sub forma unei pulberi albe, fine, insolubile in apa, fara gust, fara miros, avand actiune purgativa si vermifuga; clorura mercuroasa. – Din fr. calomel.

gust s. 1. preferinta. (Avem ~uri deosebite.) 2. v. pofta.

APA ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fara gust si fara miros, fiind o combinatie de oxigen si hidrogen. ~ potabila. ~ dura. ◊ ~ chioara se spune despre supe, vinuri etc. care contin prea multa apa si nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fara continut. 2) Masa de lichid (mare, rau, lac etc.). ◊ ~ curgatoare apa care curge pe o albie si se varsa in alta apa. ~ statatoare apa care se aduna in depresiuni (lacuri, balti). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre pretioase, matasuri, metale). 4) Denumire a unor solutii, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regala amestec de acid clorhidric si acid azotic, care dizolva toate metalele. ~ oxigenata amestec de perhidrol cu apa, incolor sau albastru, cu proprietati dezinfectante si decolorante. 5) Secretie a organismului (lacrimi, saliva, sudoare etc.). ~ la plamani. ◊ ~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lasa cuiva gura ~ a avea pofta de ceva. [G.-D. apei] /

CHEF ~uri n. 1) Petrecere mare cu oaspeti multi (si lautari); ospat. Un ~ de pomina. 2) Dispozitie buna a omului putin baut. A fi cu ~. 3) Dorinta de a avea sau de a face ceva; pofta; gust. A nu avea ~. /<turc. ke[yi]f

INSIPID ~da (~zi, ~de) 1) Care nu are nici un gust; fara gust; fad; searbad. 2) fig. Care este lipsit de interes; fara spirit; anost. /<fr. insipide, lat. insipidus

PICANT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre mancaruri sau bauturi) Care are miros si gust intepator; condimentat; iute. Sos ~. 2) fig. (despre persoane) Care place prin comportare (fiind inzestrat cu ironie fina, cu spirit satiric) si prin constitutie fizica. 3) fig. (despre glume, anecdote etc.) Care are o usoara nuanta obscena; cu o anumita doza de indecenta. /<fr. piquant

PUR¹ ~i m. Planta erbacee comestibila cu gust de usturoi, avand frunze lungi, liniate si flori roz sau rosii, dispuse in umbele. /< cf. lat. porrum

AROMA, arome, s. f. Emanatie a unor substante placut mirositoare (si cu gust placut); miros tare si placut; mireasma, parfum. ♦ Substanta care da unui produs miros sau gust placut. – Din fr. arome, lat. aroma.

KAVA s.f. 1. Planta exotica din familia piperaceelor, care creste in numeroase insule polineziene si a carei radacina are miros placut si gust acru. 2. Bautura preparata din radacina acestei plante. (cf. fr. kava, kawa < cuv. tong. = amar) [def. MDN, NODEX]

KAVA f. 1) Planta exotica din familia piperaceelor a carei radacina are miros placut si gust acru. 2) Bautura preparata din radacina acestei plante. /< fr. kawa

SOFRAN ~i m. 1) Planta erbacee cu frunze lungi si inguste, cultivata pentru substanta care se extrage din florile ei violete. 2) Substanta coloranta obtinuta din florile acestei plante si folosita in diferite scopuri (alimentare, industriale si medicinale). 3) si adjectival Soi de mere galbene, cu dungi portocalii-roscate, care are miez suculent si gust dulce-acriu. /<sl. safranu

KAVA s.f. Planta exotica din familia piperaceelor, care creste in numeroase insule polineziene si a carei radacina are miros placut si gust acru. ♦ Bautura facuta din radacina acestei plante. [< fr. kawa < cuv. polinezian].

KAVA s. f. planta exotica din familia piperaceelor, care creste in numeroase insule polineziene si a carei radacina are miros placut si gust acru. ◊ bautura din radacina acestei plante. (< fr. kawa)

ACRU², -A, acri, -e, adj. 1. Care are (sau a capatat) gustul caracteristic al otetului, al lamaii, al borsului etc.; care provoaca o reactie astringenta; (despre gust) ca al otetului, al lamaii, al borsului etc. 2. Fig. Morocanos, ursuz, suparacios; rautacios; suparat, mahnit. – Lat. acrus.

capriciu n. (fr. caprice, d. it. capriccio, care vine d. capra, din cauza ca capra are mers neregular [!]). Bizarerie, gust curios, dorinta stranie. – Rar -itiu.

ler n., pl. uri. Mold. Munt. Rar gust, plac, dorinta. Mi-am facut leru mi-am facut gustu. Mi-a trecut leru mi-a trecut gustu sau si „vremea mea”, adica „am imbatrinit” (rev. I. Crg. 8,87).

ACID, -A, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanta chimica, cu gust acru si miros intepator, care inroseste hartia albastra de turnesol si care, in combinatie cu o baza, formeaza o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietatile unui acid (1), cu gust acru, intepator. – Din fr. acide, lat. acidus.

IUTARI s. m. pl. (Reg.) Ciuperca comestibila cu palaria alba-galbuie, cu carnea alba, iute la gust (Lactarius piperatus). – Iute + suf. -ar.

ARBORE ~i m. 1) Planta lemnoasa cu tulpina inalta si cu crengi ramificate, pe care se afla frunzele, formand o coroana; copac. ◊ ~ de cacao planta lemnoasa tropicala cultivata pentru seminte comestibile. ~ de cafea planta lemnoasa tropicala din care se obtine cafeaua si cofeina. ~ de cauciuc planta lemnoasa tropicala din scoarta careia se extrage un suc, prin coagularea caruia se obtine cauciucul brut. ~ de chinchina planta lemnoasa tropicala din a carei scoarta se extrage chinina. ~ de paine planta lemnoasa exotica avand fructe mari, sferice, cu gust de paine, care se consuma fierte si coapte. ~ genealogic figura in forma de copac reprezentand ramificatiile unei familii si filiatia membrilor ei. ~ele vietii a) arbore exotic cu tulpina inalta, cu coroana deasa, foarte ramuroasa, si cu frunze mici solzoase, cultivata ca planta decorativa; tuia; b) forma a unei figuri reprezentand evolutia omului dea lungul vietii sale. 2) Organ de masina care transmite o miscare prin rotire in jurul axei sale. 3) Stalp de lemn sau de metal fixat vertical pe o nava pentru a sustine panzele si instalatiile de semnalizare; catarg. /<lat. arbor, ~oris

SEARBAD ~a (serbezi, serbede) 1) (despre alimente) Care este fara gust. 2) (despre persoane) Care nu are vlaga; palid la fata. 3) fig. Care plictiseste; monoton. /<lat. exalbidus

APOMORFINA s.f. (Med.) Substanta alba, cu gust amar, derivat al morfinei, avand actiune vomitiva. [< fr. apomorphine].

ACID², -A, acizi, -de, adj.Care are proprietatile unui acid¹; cu gust acru, intepator. – Fr. acide (lat. lit. acidus).

gustAR s. m. invar. (Pop.) Luna august. – gust (reg. „august” < rom. august) + suf. -ar.

TANIN, taninuri, s. n. Produs vegetal cu gust astringent, solubil in apa, care are proprietatea de a tabaci pielea, cu intrebuintari in industrie; acid tanic. – Din fr. tanin.

CHIOR chioara (chiori, chioare) si substantival 1) Care vede numai cu un ochi; care are numai un ochi teafar. 2) reg. Care nu vede deloc; orb. ◊ A da ~ peste cineva a se lovi de cineva. 3) Care vede rau la distanta; miop. 4) Care se uita crucis; sasiu. 5) fig. (despre surse de lumina) Care nu da lumina suficienta. 6) (despre lumina) Care nu lumineaza bine; slab. 7): Apa chioara a) mancare sau bautura rara si fara nici un gust; b) vorbarie goala. A nu avea para chioara a nu avea nici un ban. /<turc. kor

POFTA ~e f. 1) Dorinta (nestavilita) de a avea sau de a face ceva; gust; chef. ~ de lucru. ◊ Cu ~ cu placere. Pe (sau dupa) ~ dupa cum doreste cineva; pe gustul cuiva. A-i trece (sau a-i pieri) ~a de ceva sau a i se taia cuiva ~a de ceva a nu mai dori ceva. A-si pune ~a in cui a fi nevoit sa renunte la ceva mult dorit sau asteptat. 2) gust de mancare (sau de bautura); apetit. A nu avea ~. ◊ ~ de lup pofta foarte mare. De ~ sau ca sa-si prinda ~a a) numai pentru a-si satisface dorinta; b) numai pentru a gusta; foarte putin. A face ~ a suscita gustul pentru ceva (in special pentru o anumita mancare). ~ buna (sau mare) formula de urare adresata celor care se duc sa manance sau celor care mananca. [G.-D. poftei] /v. a pofti

TARCAT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre parul animalelor) Care are pete sau dungi de alta culoare; baltat. 2) (despre stofe, haine) Care are (prea) multe culori; colorat fara gust. /<ung. tarka

bun gust (gust bun) adj. + s. n. (sarmalele au un ~ de afumatura)

ELEGANTA s. f. Calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi facut cu gust, cu rafinament, cu gratie. ♦ Distinctie in limbaj, in stil etc. – Din fr. elegance, lat. elegantia.

MOARE s. f. (Reg.) Apa cu sare sau cu otet (folosita la conservarea legumelor); lichid acru in care se tin ori s-au tinut muraturi; spec. zeama de varza. ◊ Expr. A sti (sau a cunoaste) moarea cuiva = a cunoaste firea, obiceiurile cuiva. A manca (sau a gusta) moarea (sau din moarea) cuiva = a avea de suportat supararea, toanele cuiva. ♦ Fel de mancare preparat cu saramura. ♦ Fig. Fel de a fi al cuiva; fire, temperament, caracter. – Probabil lat. moria.

DAMBLA ~le f. pop. 1) Stare patologica constand in afectarea sistemului nervos, manifestata prin incapacitatea de a face miscari voluntare; paralizie. 2) Acces de manie nestavilita; nabadai. 3) fam. Dorinta (nestavilita) de a avea sau de a face ceva; chef; gust; pofta. ◊ A-si face ~ua a-si face cheful. [Art. damblaua; G.-D. damblalei] /<turc. dambla

SANTŌ, Kyōden (pseud. lui Iwase Samuru) (1761-1816), romancier, poet (poezie umoristica), dramaturg, pictor ukiyo-e, cantaret la samisen. Activitatea sa literara are doua etape. Prima, pana in 1790, dupa gustul si moda vremii, a descris viata cartierelor de placeri in carticele numite sharebon. A doua perioada, dupa 20 de nai, a reprezentat o etapa prolifica (peste 50 de titluri) in genul yomihon (scrieri ireprosabile din punct de vedere moral) („Biografia lui Confucius”, „Vechi istorii ale blazoanelor acoperite cu trasnete”).

BUCURA vb. 1. (inv. si reg.) a (se) imbucura. (S-a ~ mult de vestea aflata.) 2. a desfata, a incanta, a mangaia. (Peisajul ii ~ sufletul.) 3. (fig.) a gusta. (Se ~ de placerile vietii.) 4. v. beneficia. 5. v. avea.

GLICOL s.m. Lichid incolor, vascos, cu gust dulceag, miscibil cu apa si cu alcoolul, avand diferite intrebuintari. [< fr. glycol].

DUMNEZEU (lat. dom(i)ne deus) s. m. (cu regim de nume propriu) 1. (In religiile monoteiste) Fiinta suprema personala, cauza transcendenta primordiala, principiu fundamental al existentei si ordinii universale, creator, proniator si judecator al lumii. Monoteismul iudaic si cel islamic il separa pe D. de lume (deism), pe cand cel crestin imbina prezenta si activitatea lui D. in lume prin energiile sale divine necreate (imanenta), cu realitatea Sa infinita si vesnica de dincolo de lumea timpului si spatiului (transcendenta). Crestinismul mai afirma ca D., unu in fiinta, este intreit in persoane (ipostasuri): Tatal, Fiul si Duhul Sfant. 2. Divinitate, zeu. ◊ Expr. A nu avea (sau a fi fara) nici un Dumnezeu = a nu avea (sau a fi fara) niciun sens, valoare, gust.

PORUMBAR¹, porumbari, s. m. Arbust salbatic din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase, cu flori albe si cu fructe sferice de culoare neagra-vinetie, cu gust acru, astringent; porumbel (III 2), scorombar (Prunus spinosa). – Porumba¹ + suf. -ar.

A SE DEZgustA ma dezgust intranz. A avea dezgust (fata de ceva sau de cineva). /dez- + a gusta

VISIN ~i m. Pom fructifer cu frunze lucioase, dintate si cu flori albe, avand fructe mici, rotunde, carnoase, de culoare rosie si cu gust acrisor. ◊ ~ turcesc arbust cu flori albe si cu fructe mici, negre, amarui la gust, ale carui frunze mirositoare se folosesc drept condiment, iar lemnul, pentru confectionarea lulelelor. ~ salbatic. v. VISINEL. /Din visina

FIERE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbena-verzuie, secretat de ficat; bila¹. ◊ Expr. A varsa fiere, se zice despre o persoana plina de necaz, de ciuda, de manie (care se manifesta cu violenta). ♦ Fig. Amaraciune, suparare, necaz. 2. (Si in sintagma basica fierii) Vezicula biliara. ◊ Expr. A-i crapa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necajit, manios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pamantului = a) planta erbacee medicinala cu flori rosietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) planta erbacee inferioara, cu talul tarator, avand pe partea inferioara rudimente de frunza (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbusti tropicali si mediteraneeni din care se extrage saburul; a) arbust inalt de 3-4 m, cu frunze mari si flori violacee dispuse intr-un spic (Aloe ferox); b) arbust inalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse in rozeta (Aloe succotrina). – Lat. *fele (= fel).

SUBTIRE ~i adj. si adverbial 1) (in opozitie cu gros) Care are o grosime mica; care nu este gros. Panza ~. Varga ~. ◊ ~ la punga sarac. A fi imbracat ~ a fi imbracat in haine care nu tin cald. 2) pop. (despre lichide) Care este mai putin dens; rar. Lapte ~. 3) (despre vant) Care este patrunzator, taios. 4) fig. (despre glas, sunete) Care are timbru inalt; ascutit. 5) fig. (despre persoane) Care se distinge prin gusturi alese; rafinat. /<lat. subtilis

CURARA s. f. Substanta rasinoasa, de culoare neagra, cu gust amar si miros placut, care se extrage din unele plante exotice, avand o actiune toxica foarte puternica, iar ca preparat sintetic este utilizat ca anestezic si impotriva contractiilor musculare. – Din fr. curare.

A SE COCLI pers. 3 se ~este intranz. 1) (despre obiecte de arama) A se acoperi cu un strat de cocleala. 2) (despre mancaruri) A capata un gust specific neplacut, fiind tinut intr-un vas de arama nespoit; a avea cocleala. /cf. bulg. kotljasvam

PAHARNIC, paharnici, s. m. (In evul mediu, in Tara Romaneasca si in Moldova) Titlu dat boierului de la curtea domnilor romani care avea grija de bautura domnului, iar in imprejurari deosebite sau la sarbatori il servea personal pe domn, gustand bautura inaintea acestuia pentru a se convinge ca nu este otravita; boier care avea acest titlu; ceasnic. ♦ (Inv. si reg.) Cel care toarna bautura in pahare la diferite ocazii. – Pahar + suf. -nic.

BALTAT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre parul sau penajul animalelor) Care are pete sau dungi de alta culoare; tarcat. 2) (despre animale) Care are asemenea par; tarcat. 3) fam. (despre haine, stofe, tesaturi etc.) Care este colorat fara gust, in prea multe culori tipatoare. Basma ~ta. ◊ A umbla dupa boi ~ti a umbla fara rost. /<lat. balteatus

gustA, gust, vb. I. I. Tranz. si intranz. 1. A lua putin dintr-o mancare sau dintr-o bautura spre a le afla gustul. 2. A manca sau a bea in cantitati mici, spre a-si potoli (pentru putin timp) foamea, setea sau pofta; p. gener. a manca. II. Tranz. Fig. 1. A avea parte, a se bucura de ceva. 2. A pretui, a-i placea cuiva ceva. – Lat. gustare.

FANTEZIE, fantezii, s. f. 1. Capacitate omeneasca de a crea noi reprezentari sau idei pe baza perceptiilor, a reprezentarilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. imagine produsa de aceasta facultate; imaginatie; reverie. ♦ Spec. Imaginatie specifica unui creator (in arta, literatura, stiinta etc.). ♦ Produs al imaginatiei; plasmuire, nascocire. 2. gust, inclinare, dorinta iesita din comun, ciudata (a cuiva). 3. Compozitie muzicala instrumentala de forma libera, avand un caracter de improvizatie si de virtuozitate. [Var.: (rar) fantasie, fantazie s. f.] – Din fr. fantaisie.

MOALE¹ moi adj. 1) Care isi modifica usor forma la apasare; care permite afundarea obiectului ce apasa. Paine ~. Pamant ~. 2) Care este putin rezistent; lipsit de duritate. Metal ~. Lemn ~. Piatra ~. 3) Care nu este consistent. ◊ Ou ~ ou care, fiind fiert putin, si-a pastrat galbenusul necoagulat complet. 4) (despre fructe) Care contine mult suc; zemos. 5) Care produce o senzatie placuta la pipait. Par ~. Piele ~. ◊ Apa ~ apa care contine putine saruri. Vin ~ vin placut la gust si fara tarie. A nu-i fi cuiva ~ a nu se simti bine; a avea neplaceri. 6) (despre sunete, voce etc.) Care este placut auzului; catifelat. ◊ Consoana ~ consoana palatalizata. 7) (despre culori) Care se caracterizeaza prin intensitate scazuta; care nu este tipator; palid. 8) (despre lumina) Care este placut vazului; care nu luceste. 9) (despre iarna) Care este fara friguri mari; blanda. 10) (despre mers, pasi etc.) Care aproape ca nu este simtit. ◊ A o lasa mai ~ a inceta de a mai pretinde ceva in mod insistent; a se tempera; a face concesii. 11) (despre oameni) Care este lipsit de vigoare, de energie; slab de caracter; debil. /<lat. mollis, ~e

VOINTA ~e f. 1) Capacitate de a-si concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voie. A avea ~. Lipsa de ~. 2) Indrazneala in actiuni; hotarare; fermitate; decizie. 3) Intentie premeditata. 4) Senzatie de satisfacere a gustului; voie; placere; plac; pofta; chef. A indeplini ~a cuiva. ◊ ~a cea de pe urma (sau ultima ~) dorinta unei persoane care se afla pe patul de moarte. Rea-~ atitudine rauvoitoare. [G.-D. vointei] /a voi + suf. ~inta

BUNATATE, (1 3, II) bunatati, s. f. I. 1. Insusirea de a fi bun, inclinarea de a face bine; p. ext. indurare, mila, blandete; bunete. 2. Bunavointa, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunatate (sau bunatatea) ori fa bunatatea (sa...) = te rog, fii bun (sa...). 3. Fapta buna, binefacere. 4. gust bun, placut. II. (Concr.) 1. (La pl.) Mancare sau bautura (foarte) buna. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) buna. 3. (La pl.) Averi, bogatii. – Lat. bonitas, -atis.

BATUT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A BATE. ◊ A se da ~ a se lasa convins; a ceda. Lapte ~ lapte usor fermentat, cu gust acrisor; lapte prins. Bani ~ti bani in numerar; bani disponibili; bani gheata. 2) (despre flori) Care are petale multe si dese; bogat in petale. 3) (despre struguri) Care are bobite multe si strans lipite una de alta. 4) (despre drumuri, carari) Care este supus unei circulatii intense; umblat; batatorit. /v. a bate + suf. ~ut

COCONAR ~i m. 1) Arbore tropical din familia coniferelor care are o coroana in forma de disc. 2) la pl. Semintele comestibile ale acestui arbore asemanatoare la gust cu alunele. /<ngr. kukunari

PROPOLIS n. Substanta vascoasa si aromata, amara la gust, de culoare verde-inchisa, produsa de albine si folosita de ele la acoperirea peretilor interiori ai stupului, avand intrebuintari in medicina; clei de albine. /<fr. propolis

JUMARA s.f. (In special la pl.) Bucatele de slanina obtinute dupa topirea si stoarcerea acesteia de grasime; se consuma rece, ca atare sau sub forma de pasta unsa pe paine de casa, ca gustare; prin ext. jumari de oua sau oua-jumari = oua amestecate in timp ce sunt prajite, avand aspect asemanator, dar fara a contine jumari.

BUNATATE, (I 3, II) bunatati, s. f. I. 1. Insusirea de a fi bun, inclinarea de a face bine; p. ext. indurare, mila, blandete. 2. Bunavointa, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunatate (sau bunatatea) ori fa bunatatea (sa...) = te rog, fii bun (sa...). 3. Fapta buna, binefacere. 4. gust bun, placut. II. (Concr.) 1. Mancare sau bautura (foarte) buna. 2. Lucru de calitate (foarte) buna. 3. (La pl.) Averi, bogatii. – Lat. bonitas, -itatis.

SIC¹ s. n. Eleganta, distinctie, bun-gust (in imbracaminte, in atitudini). ◊ (Adjectival) O femeie sic. ◊ (Adverbial) Se imbraca sic. ♦ Lucru care amuza, care are haz. – Din fr. chic.

GLUCOZA f. Substanta de culoare alba, cristalizata, cu gust dulce, care se gaseste, mai ales, in miere si fructe sau se prepara pe cale industriala, avand diverse intrebuintari in industrie si in medicina. /<fr. glucose

secau, -aie, adj. (reg.) 1. (despre cereale) care are bobul sec, fara miez, cu miezul uscat nedezvoltat; (despre boabele cerealelor) care are miezul uscat, secaciu, secatiu. 2. (despre vite; in forma: secau) slab. 3. (despre fructe) care este neplacut la gust, searbad, astringent; inecacios.

gust s. m. – August. Lat. augustus, este simplu dublet al lui agust. – Der. gustar, s. m. (august), cu suf. -ar, sau posibil din lat. augustālis, cf. calabr. agustaricu; gustator, s. m. (august), prin incrucisare cu gusta, fiind perioada de coacere a fructelor.

DE gustIBUS (ET COLORIBUS) NON DISPUTANDUM (lat.) despre gusturi (si culori) nu se discuta – Adagiu scolastic. S-a raspandit ca o justificare a libertatii de a avea preferinte personale in domeniul nedemonstrabilului.

ODOGACI (‹ tc.) s. m. (BOT.) 1. Numele a doi arbusti exotici din genul Croton, familia euforbiacelor, a caror scoarta aromatica, de culoare alba-cenusie si cu gust acru si amar, se intrebuinteaza in medicina (contra tusei, in boli de piele, contra gutei si reumatismului); are proprietati sudorifice si depurative. ♦ Scoarta acestor arbori. 2. Ciulin.

BALTAT, -A, (lat. balteatus) adj. 1. (Despre animale) Care are parul sau penele de culori deschise formind pete. ♦ (Substantivat, f.) Baltata romaneasca = rasa de taurine cu insusiri mixte (lapte si carne), creata in Transilvania, Banat si Bucovina la sfirsitul sec. 19 si inceputul sec. 20, prin incrucisarea vacilor locale din rasa sura de stepa cu tauri simmenthal. De culoare baltata alba cu galben, vacile au in medie o greutate de 550 kg si o productie anuala de 3.000 l lapte. 2. Ir. Cu prea multe culori; format din elemente eterogene; imbracat fara gust.

BALTAT, -A, baltati, -te, adj. (Despre animale) Care are parul sau penele de culori diferite; cu dungi sau cu pete de alta culoare. ♦ (Despre haine, stofe, tablouri etc.) Cu multe culori tipatoare; colorat fara gust. ♦ (Ir.) Imbracat fara gust; (pop.) imbracat in haine orasenesti. – Lat. balteatus.

ARPAGIC s.n. 1. Ceapa mica, obtinuta din samanta si care, rasadita, da ceapa mare (Allium cepa). 2. Ceapa perena pitica (Allium schoenoprasum), foarte prolifica, cu aspect de tufa deasa, de la care se utilizeaza doar frunzele subtiri, tubulare, cu gust de usturoi, intrucat nu face bulb; este specifica bucatariei franceze si germane, fiind utilizata ca verdeata; pop. cepsoara, ceapa marunta, ceapa cu foi subtiri, hajme, arpagica, ai de ciorba, ai tufos; denumiri adaptate in comert: civeta (< fr. civette), cibulet (< fr. ciboulette).

oteri (oteresc, oterit), vb. refl. – 1. A strica gustul unei mincari, a irita, a strepezi dintii. 2. A se dezgusta, a se incrunta. – 3. A se supara, a se bosumfla. – Var. otari, otari. Origine indoielnica. Trebuie sa aiba legatura cu sb. ceriti se „a ride sarcastic” (Scriban), bg. ocervam „a-si arata coltii” (Candrea), bg. cerja se „a lua un medicament”, rus. sceriti (Rosetti, Studii ling., 28); dar baza comuna a acestor cuvinte nu este clara. Oricum, nu e posibila der. din sl. ostriti „a ascuti” (Cihac, II, 235), nici din lat. obterrere (Capidan, Dacor., III, 762). Der. oterime, s. f. (Mold., dezgust); oteros, adj. (Mold., inv., groaznic).

BALTAT, -A, baltati, -te, adj. (Despre animale, rar despre pasari) Care are parul sau penele de culori diferite; cu dungi sau cu pete de alta culoare. V. pestrit. ♦ (Despre haine, stofe, tablouri etc.) Cu prea multe culori; colorat fara gust. ♦ (Ir., despre oameni) Imbracat fara gust; (pop.) imbracat in haine orasenesti. – Lat. balteatus.

LATURI s. f. pl. Apa murdara in care s-au spalat vasele, rufele sau in care s-a spalat cineva; zoaie, spalaturi. ♦ Resturi de mancare m****e in apa, folosite ca hrana pentru porci. ♦ Fig. Mancare rau gatita, fara gust, urata la aspect, de proasta calitate. – Probabil lat. lavaturae (din lavare „a spala”) sau din la³.

BENEDICTIN, -A (‹ fr.) s. m. si f., adj. 1. Ordin religios intemeiat de Benedict de Nursia in 529, la Montecassino (Italia) si caruia ii apartin mai multe congregatii: cistercieni, celestini etc. A numarat printre membrii sai eruditi ai ev. med., care au conservat pentru posteritate majoritatea operelor literare ale Greciei si Romei, munca lor staruitoare devenind proverbiala. 2. Adj. Care apartine benedictinilor (1), privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios. 3. Sf. Lichior fin, galben, cu gust dulce obtinut prin macerarea in alcool etilic a unui amestec de plante aromate; preparat la inceput de benedictini (1).

SPECIAL adj., adv. 1. adj. v. anumit. 2. adj. v. aparte. 3. adj. aparte, deosebit, particular, specific, sui-generis. (Un gust ~.) 4. adj. aparte, deosebit, individual, neobisnuit, singular, (livr.) insolit. (Un caz ~.) 5. adj. specializat. (Se recurge la limbajele ~.) 6. adj. particular. (Disciplinele ~.) 7. adj. extraordinar. (O comisie, o sesiune ~.) 8. adv. anume, (inv.) specialmente. (M-am dus ~ la el.) 9. adv. anume, dinadins, expres, intentionat, inadins. (A procedat ~ in acest sens.)

RABELAIS [rable], Francois (1494-1553), scriitor si umanist francez. Calugar benedictin si medic. Reprezentant al Renasterii franceze. Biografia sa este putin cunoscuta. Opera sa capitala, romanele fantastice si burlesti cu personaje inconfundabile, „Gargantua” si „Pantagruel”, reprezinta o satira indrazneata la adresa scolasticii, a bigotismului si ignorantei monahale, a absurditatii razboaielor, a abuzurilor feudale. Ea exprima in acelasi timp increderea autorului in esenta umana, in stiinta, in viata libera si naturala, intr-o educatie care dezvolta in mod egal facultatile intelectuale si cele fizice. Spirit erudit, excelent povestitor si cunoscator al limbii, R. se distinge prin bogatia expresiei, gustul pentru concret si pitoresc, umorul suculent, de sursa populara, precum si prin fantezia debordanta si capacitatea de a cultiva toate formele comicului, de la ironie la grotesc. Opera sa il situeaza printre marii creatori ai literaturii universale, ea avand o covarsitoare influenta asupra marilor scriitori satirici si umoristi ai lumii.

ALCOOL, (1) alcooli, s. m., (2, 3) alcooluri, s. n. 1. Derivat obtinut prin inlocuirea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi cu un oxidril. 2. Lichid incolor, inflamabil, cu miros si gust specific, obtinut prin fermentarea zaharurilor din cereale, fructe etc. sau pe cale sintetica si folosit la prepararea bauturilor spirtoase, ca dezinfectant, combustibil, dizolvant etc; etanol, alcool etilic, spirt. ◊ Alcool denaturat = alcool brut sau rafinat caruia i s-au adaugat denaturanti pentru a-l face impropriu consumului alimentar, dar care este folosit in industrie sau ca combustibil menajer. Alcool rafinat = alcool brut din care au fost indepartate impuritatile prin rectificare. Alcool sanitar = alcool colorat cu albastru de metilen si denaturat cu salicilat de metil, intrebuintat ca dezinfectant extern. Alcool solidificat = polimer al acetaldehidei, insolubil in apa, greu solubil in alcool si eter, intrebuintat drept combustibil solid. 3. Bautura alcoolica. [Pr.: -co-ol] – Din fr. alcool.

AVOCADO s.n. Fruct exotic, comestibil, de mare valoare nutritiva, avand forma de para, de culoare verde-inchis, cu un sambure mare cat o nuca la mijloc. Taiat in jumatati de-a lungul, se obtin un fel de barchete ce pot fi umplute cu diverse delicatese (fructe de mare, paste picante) si servite drept gustare; exista si o varietate fara sambure, utilizata in special pentru prepararea cocteilurilor; fr. avocat; engl. avocado, alligator pear; germ. Avocado.

LUNG¹ ~ga (~gi) 1) Care are o intindere mare de la un capat la altul; intins mult in lungime. Drum ~. ◊ A avea mana ~ga (a fi ~ la mana) a avea obiceiul sa fure. A fi ~ in (sau de) limba, a avea limba ~ga) a avea obiceiul sa vorbeasca mult si sa spuna ceea ce nu trebuie; a fi limbut. 2) (despre oameni) Inalt de statura. ◊ A se intinde (sau a cadea) cat este de ~ a cadea jos, lungindu-se. 3) (despre mancaruri) Care contine prea multa apa; apos. ◊ Zeama ~ga a) fiertura apoasa, inconsistenta si fara gust; b) vorbarie; trancaneala. 4) (despre procese desfasurate in timp) Care dureaza mult; care se scurge greu; indelungat. Iarna ~ga. /<lat. longus

SARE saruri f. 1) Substanta alba, cristalizata, solubila in apa, cu gust specific, intrebuintata in alimentatie drept condiment si in industrie; clorura de sodiu. ~ de bucatarie. ◊ ~ gema clorura naturala de sodiu. ~ de mare sare obtinuta prin evaporare din apa de mare. ~ea pamantului ceea ce este mai de pret, mai valoros. A fi cuiva drag ca ~ea in ochi a fi nesuferit pentru cineva. A pune cuiva ~ pe coada a nu putea pedepsi pe cineva, desi s-ar cuveni. A nu avea (nici) ~ de mamaliga a fi foarte sarac. ~ea-i buna in fiertura, insa nu peste masura un lucru este util cand este folosit la locul lui si in mod cumpatat. 2) fig. Finete de spirit. 3) Compus chimic format din reactia unui acid cu o baza. ◊ ~ amara praf alb, cristalin, intrebuintat ca purgativ; sulfat de magneziu. ~ea (lui) Glauber sulfat de sodiu. ~ de lamaie acid citric. ~ea (lui) Berthollet clorat de potasiu, intrebuintat la fabricarea chibriturilor si in pirotehnica. [G.-D. sarii] /<lat. sal, salis

A SE APRINDE ma aprind intranz. 1) A incepe sa arda; a lua foc. Paiele s-au aprins. 2) fig. (despre persoane) A manifesta o activitate sporita; a se infierbanta; a se inflacara; a se infoca; a se intarata. 3) fig. (despre persoane) A se inrosi la fata (din cauza unei emotii). 4) fig. A incepe brusc si cu violenta; a se starni; a se declansa; a izbucni. 5) (despre cereale, plante furajere, faina etc.) A-si pierde calitatile initiale (din cauza umezelii, a ingramadirii etc.), capatand gust neplacut; a se incinge. /<lat. apprehendere

costa (-t, at), vb. – A avea un pret, o valoare. – Var. costisi, custa, cost(al)ui. Mr. custisire. It. costare. Nu apare in texte anterioare inceputului sec. XIX, dar a ajuns repede sa fie folosit curent datorita comertului. Var. costisi (inv.) din ngr. ϰοστίζω; custa este rezultat al confuziei cu dubletul custa; si costalui (Trans.) se explica prin mag. kostalni, din germ. kosten. – Der. cost, s. n. (pret, cost, cheltuiala), din it. costo. Var., din Trans. este dublet al lui custului, vb. (a gusta), de la acelasi cuvint mag.

gust ~uri n. 1) Simt al organismului prin care percepe (cu ajutorul limbii si mucoasei bucale) proprietatile chimice ale substantei cu care vine in contact. 2) Senzatie produsa, in special de alimente, asupra mucoasei bucale si limbii. ~ sarat. ~ amar. ~ neplacut. ◊ A da de ~ (a prinde la ~) a incepe sa placa. 3) Facultate a omului de a intelege si a aprecia frumosul. ◊ Cu ~ cu simt estetic. De prost ~ a) lipsit de simt estetic; b) care produce o impresie neplacuta. 4) Preferinta deosebita pentru ceva; predilectie. ~ pentru carti vechi. ~ pentru calatorii. 5) Dorinta (nestavilita) de a avea sau de a face ceva; pofta; chef. ◊ A-i trece (sau a i se taia) cuiva ~ul pentru ceva a nu mai dori ceva. /<lat. gustus