LIMBA, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se afla in gura, servind la perceperea gustului, la mestecarea si la inghitirea alimentelor, la om fiind si organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-si inghiti limba = a) a manca cu pofta; b) a se abtine de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tacut. A alerga (sau a umbla) dupa ceva (sau dupa cineva) cu limba scoasa = a cauta cu orice pret sa obtina sau sa gaseasca ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i iesi) limba de-un cot = a) a-si pierde respiratia, a gafai; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limba de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limba lunga sau a fi lung de limba (sau limba lunga) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mancarime de (sau vierme la) limba = a fi limbut, a nu pastra o taina. A fi slobod la limba (sau limba sloboda) = a spune multe cu sinceritate si fara prudenta, a spune si ce nu trebuie. A-si scurta limba = a vorbi mai putin. A scurta (sau a taia, a lega) limba cuiva = a opri, a impiedica pe cineva sa vorbeasca. A prinde (la) limba = a capata curaj, a incepe sa vorbeasca. A i se lua (sau a-i pieri, a i se incurca, a i se ingrosa cuiva) limba sau a nu avea limba (de grait) = a nu avea curajul sa vorbeasca. A-si pune frau la limba sau a-si tine (sau baga) limba (in gura) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tacea. (A avea) limba ascutita (sau rea, de sarpe) = (a fi) rautacios, malitios in tot ce spune. A intepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limba = a descoase pe cineva, a cauta sa afle tainele cuiva. A fi cu doua limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fatarnic, prefacut. A-si musca limba = a regreta ca a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limba = a nu-si putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcatuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care acestia isi exprima gandurile, sentimentele si dorintele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunitati umane, istoric constituita, caracterizat prin structura gramaticala, fonetica si lexicala proprie. ◊ Limba comuna = a) stadiu in evolutia unei limbi, anterior diferentierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, in special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace si procedee (decat sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei si sentimente. Limba surdomutilor. 4. (Inv. si reg.) Vorba, cuvant; grai, glas. ◊ Expr. Cu limba de moarte = ca ultima dorinta (exprimata pe patul mortii). A lega pe cineva cu limba de moarte = a obliga pe cineva (prin juramant) sa-ti indeplineasca o ultima dorinta, exprimata inainte de moarte. 5. (Inv.) Prizonier folosit ca informator asupra situatiei armatei inamice. 6. (Inv. si arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeasi limba; popor, neam, natiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamana formal sau functional cu limba (I). 1. Bara mobila de metal, agatata in interiorul clopotului, care, prin miscare, loveste peretii lui, facandu-l sa sune. 2. Fiecare dintre aratatoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care inlesneste incaltarea pantofilor; incaltator. 4. Bucata de piele, de panza etc. lunga si ingusta, care acopera deschizatura incaltamintei in locul unde aceasta se incheie cu siretul. 5. Lama de metal a unui cutit, a unui briceag etc. 6. Flacara de forma alungita. ♦ Fasie de lumina care strabate intunericul. 7. Fasie lunga si ingusta de pamant, de padure etc. 8. Deschizatura, gura lasata la cotetul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscarita; limba-boului = planta erbacee acoperita cu peri aspri si teposi, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) feriga mica cu rizom scurt si tarator, de obicei cu o singura frunza penata compusa (Botrychium lunaria); b) planta erbacee cu flori de culoare albastruie-liliachie, care creste in regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mieluselului) = planta erbacee acoperita cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arariel (Borago officinalis); limba-oii – a) planta erbacee cu frunze dintate si spinoase, cu flori purpurii, care creste prin locuri umede si mlastinoase (Cirsium canum); b) mica planta erbacee cu frunzele dispuse in rozeta si cu flori roz grupate in spice (Plantago gentianoides); limba-pestelui = planta erbacee cu frunzele verzi-albastrui si cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante inrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasa si flori rosii, albe sau galbene; limba-sarpelui = feriga mica cu rizomul lung, cu o singura frunza, de forma ovala, raspandita prin locurile umede, prin tufisuri si paduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = planta erbacee cu tulpina dreapta, cu frunze lanceolate si cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limba-de-mare = peste marin cu corpul oval si asimetric, cu ambii ochi situati pe o singura parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

DAR², daruri, s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fara plata cuiva, in semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ◊ Loc. adj. De dar = primit gratis, daruit. ◊ Loc. adv. In dar = fara plata, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donatie. 2. (Bis.) Prinos, ofranda. ◊ Sfintele daruri = painea si vinul sfintite pentru cuminecatura. II. 1. Insusire (cu care se naste cineva); aptitudine, vocatie, talent. ◊ Expr. a avea darul sa... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea sa..., a fi in stare sa..., a fi de natura sa... a avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul betiei = a fi (sau a deveni) betiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (In conceptia crestina) Ajutor pe care il acorda Dumnezeu omului; mila, har divin. ◊ Darul preotiei = dreptul de a exercita functiile preotesti. – Din sl. daru.

INFRASUNET, infrasunete, s. n. V******e mecanica a unui mediu neperceputa de urechea omului (ci numai cu ajutorul simtului tactil), care se propaga sub forma de unde, ca si sunetele, dar avand o frecventa mai mica decat a acestora. – Infra-+sunet (dupa fr. infra-son).

PERSUASIV, -A, persuasivi, -e, adj. (Livr.) Care urmareste sau are darul sa convinga pe cineva sa creada, sa gandeasca sau sa faca un anumit lucru. [Pr.: -su-a-] – Din fr. persuasif.

URSITOR, -OARE, ursitori, -oare, adj., s. f. (In credintele si basmele populare). 1. Adj. Care urseste. ♦ (Substantivat) Persoana considerata ca fiind predestinata sa devina sot (sau sotie) cuiva; ursit (1). 2. S. f. Fiinta imaginara despre care se crede ca are darul de a hotari soarta omului la nastere; ursita (3). 3. S. f. (Inv.) Soarta, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor.

ELOCVENT, -A, elocventi, -te, adj. Care are darul de a expune frumos si convingator. ♦ (Adesea adverbial) Plin de inteles; graitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. eloquent, lat. eloquens, -ntis.

NAZDRAVAN, -A, nazdravani, -e, adj. 1. (In mitologia populara; adesea substantivat) Inzestrat cu puteri supranaturale; spec. care are darul de a sti si prevesti ce se va intampla. 2. Extrem de priceput, de iscusit, de dibaci, de destept; admirabil, nemaipomenit, extraordinar, grozav (de frumos, de interesant etc.). 3. Care se tine de pozne, care provoaca haz prin ceea ce spune sau face; glumet, poznas, ghidus. [Var.: nazdravan, -a, nazdravan, -a, nezdravan, -a adj.] – Ne- + zdravan.

EVOCATOR, -OARE, evocatori, -oare, adj. Care are darul de a evoca, de a da viata, de a rechema in amintire; evocativ. – Din fr. evocateur, lat. evocatorius.

ALERGATOR² ~oare (~ori, ~oare) Care alearga. ◊ Pas ~ fuga. (Pasari) ~oare pasari de talie mare, din tarile calde, cu aripi nedezvoltate deplin, dar avand picioarele lungi adaptate la alergare. Piatra ~oare piatra de moara care se invarte, macinand boabele. /a alerga + suf. ~ator

CANTARET ~eata (~eti, ~ete) m. si f. 1) Persoana care are darul de a canta; artist care canta din gura. ~ de opera. 2) Persoana care canta viata in versuri; poet. 3) (in biserica) Slujitor care citeste sau canta anumite pasaje in timpul serviciului divin; dascal; psalt. /a canta + suf. ~aret

CANTATOR ~oare (~ori, ~oare) (despre persoane sau despre pasari) Care canta frumos; care are darul de a canta. /a canta + suf. ~ator

CUVANTATOR² ~oare (~ori, ~oare) Care are darul vorbirii; vorbitor. Fiinta ~oare. /a cuvanta + suf. ~tor

FAURAR² ~i m. 1) inv. Mester care confectiona obiecte din fier sau din alte metale; fierar. 2) poet. Persoana care are darul fauririi. [Sil. fa-u-] /faur + suf. ~ar

FENEC ~ci m. Animal carnivor, de talie mica, asemanator cu vulpea, dar avand urechi mai mari. /<fr. fennec

NARATOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. livr. 1) Persoana care are darul de a nara frumos; povestitor. 2) Autorul unei naratiuni; povestitor. /<lat. narratir, fr. narrateur

ORATOR ~i m. 1) Persoana care tine un discurs in public (facand uz de un stil elevat). 2) Persoana care are darul de a vorbi frumos si liber in public; vorbitor. /<lat. orator, fr. orateur

POVESTITOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) Persoana care povesteste. 2) Persoana care are darul de a povesti frumos; narator. 3) Autor de povesti. /a povesti + suf. ~tor

SUPT¹ ~uri n. Proces de sorbire a unui lichid (prin cavitatea bucala). ◊ a avea darul ~ului a fi betiv. /v. a suge

TERT² ~i m. jur. Persoana care nu figureaza ca parte intr-un proces, dar are dreptul de a participa la un proces civil pentru a-si apara drepturile sale, ce nu coincid cu interesele celor doua parti (reclamant si reclamat).

VORBIRE ~i f. 1) Proces de transmitere a informatiei cu ajutorul limbii; faptul de a vorbi. ◊ a avea darul ~ii a vorbi liber si frumos in public. 2) Mijloc principal de comunicare intre oameni constand din sistemul fonetic, lexical si gramatical; limba; limbaj; 3) Fel de a vorbi; mod de exprimare. /v. a vorbi

VORBITOR² ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) Persoana care are darul de a vorbi frumos si liber in public; orator. 2) Persoana care povesteste sau intretine o conversatie. /a vorbi + suf. ~tor

CONVOLUT s.n. Volum care cuprinde mai multe lucrari editate separat, dar avand acelasi autor sau cuprinzand materii inrudite. [Var. convoluta s.f. / < germ. Konvolut].

TANGERINA, tangerine, s.f. Fruct citric (Citrus reticulata), asemanator cu mandarina, dar de culoare rosie, a carui coaja se desprinde foarte usor; miezul se desface in felii ca la mandarina, dar are pulpa mai zemoasa si mai putine seminte, fiind de aceea preferat in gastronomie; din fr., engl. tangerine.

PARADIABET s.n. Stare patologica asemanatoare diabetului, dar avand alte cauze. [Pron. -di-a-. / < fr. paradiabete].

PROTEU s.m. 1. Zeu marin care avea darul prevestirii si putea lua dupa voie diferite forme. ♦ Animal amfibiu, intalnit numai in apele din regiunile carstice din Balcani, cu pielea alba si cu branhiile externe, care se mentin si la adult. ♦ Gen de bacterii in forma de bastonase, polimorfe. 2. (Liv.) Om schimbator, nestatornic, care isi schimba necontenit parerile. [Cf. fr. protee, proteus, lat. Proteus].

CONVOLUT¹ s. n. volum care cuprinde mai multe lucrari editate separat, dar avand acelasi autor sau cuprinzand materii inrudite. (<germ. Konvolut)

DRAMATIC, -A adj. 1. Care tine de drama sau de teatru. ◊ Gen dramatic = gen literar care cuprinde operele in care ideile si sentimentele, ducand la desfasurarea unui conflict intre personaje, sunt prezentate dinamic pe scena; cronica dramatica = prezentare (analitica) a unei reprezentatii teatrale; arta dramatica = arta si teoria punerii in scena si interpretarii operelor dramatice. ♦ (Despre voci) Care se caracterizeaza printr-o sonoritate colorata si plina de gravitate, dar avand o mobilitate limitata. 2. (Fig.) Bogat in contraste, in conflicte; care se desfasoara dinamic in fata noastra; zguduitor, emotionant. [Cf. fr. dramatique, it. dramatico, lat. dramaticus].

EVOCATOR, -OARE adj. Care are darul de a evoca; care aminteste; evocativ. [Cf. fr. evocateur, lat. evocatorius].

bondra (bondre), s. f. – (Trans. de Nord) Cirpa, zdreanta. – Var. bandura. Sas. bandel (Draganu, Dacor., VI, 280-2). Mai putin probabila supozitia lui Pascu, Beitrage, care porneste de la sl. bandura „lauta”. – Der. bondros, adj. (mascarici, persoana deghizata); bondret, s. m. (larva); bondrosi, vb. (a actiona stingaci, a lucra prost); imbondori, imboldora, imbodoli, imboboli, imboboroji, imbondoli, imbondosi, bodrinji, imbondroji, vb. (a imbraca, a infofoli). Vreunul din aceste cuvinte poate avea o explicatie diferita, cu atit mai mult cu cit circula in alte parti ale teritoriului rom., si este evidenta compunerea sa pe baze expresive. Din rom. trebuie sa provina mag. bondrus „mascat” care, dupa dar, ar explica acest cuvint rom.

prooratic, prooratica, adj. (inv.) care are darul profetiei.

ORATOR s.m. Cel care tine un discurs; vorbitor (la o conferinta etc.); om care are darul vorbirii, care vorbeste frumos. [Cf. lat. orator, fr. orateur].

ceai (ceaiuri), s. n. – 1. Arbust cultivat pentru frunzele lui din care se prepara o bautura cu efect e******t (Thea sinensis). – 2. Infuzie de ceai, sau de alte plante. – 3. Reuniune la care se ofera o ceasca de ceai. – Mr. ciae. Tc. cay (Roesler 607; Seineanu, II, 120); Miklosich, Slaw. El., 52; Ronzevalle 75). Este cuvint chinezesc (ca) care a trecut si in rus. cai (dar crede ca rom. provine din rus.), cf. ngr. τσάι, bg., sl., cr., ceh. caj. Der. ceaina, s. f. (rar, Mold., salon de ceai), din rus. cajnyi; ceainarie, s. f. (salon de ceai); ceainic, s. n., derivat din rus. cajnik.

TONALITATE s.f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 2. Intonatie deosebita, in unele limbi, a unor cuvinte, care se scriu la fel, dar au sensuri diferite. II. 1. Nuanta a culorilor. 2. Trasatura dominanta, nota specifica a unei scrieri. [Cf. fr. tonalite].

cuca (cuci), s. f. – Culme izolata si golasa, stinca. Probabil cuvint identic cu ciuca, ce are acelasi sens; pentru alterarea fonetismului, cf. ciocan – cocean, ciocirla – cocirla, etc. Ar putea fi si formatie regresiva, plecind de la cucui 2, sau cel putin forma influentata de acest ultim cuvint. Este putin probabila der. directa din lat. cucullus (REW 2359). Dupa Pascu, Beitrage, 9, din bg. kuka. Pentru dar, ar putea fi cuca „femela cucului”, datorita izolarii si singuratatii ei, ipoteza destul de ciudata, Iordan, BF, VI, 184-7, admite identitatea cu ciuca, dar prefera sa plece de la lat. *cucca.

UTERIN, -A adj. Referitor la uter, al uterului. ♦ Frati uterini = frati nascuti din aceeasi mama, dar avand tati diferiti. [Cf. fr. uterin, lat. uterinus].

DRAMATIC, -A adj. 1. referitor la drama, la teatru. ♦ gen ~ = gen literar care cuprinde opere scrise in dialog, in care ideile si sentimentele, ducand la desfasurarea unui conflict intre personaje, sunt prezentate dinamic pe scena; cronica ~a = prezentare (analitica) a unei reprezentatii teatrale; arta ~a = arta si teoria punerii in scena si interpretarii operelor dramatice; drama (2). ♦ (despre voci) care se caracterizeaza printr-o sonoritate colorata si plina de gravitate, dar avand o mobilitate limitata. 2. (fig.; despre intamplari, situatii etc.) bogat in contraste, in conflicte; zguduitor, impresionat. (< fr. dramatique, lat. dramaticus, gr. dramatikos)

EVOCATOR, -OARE adj. care are darul de a evoca; evocativ. (< fr. evocateur, lat. evocatorius)

OCTANT s. n. 1. sector de cerc egal cu 4⁵s. ◊ fiecare dintre cele opt regiuni din suprafata unui corp sferic, determinate de trei plane concurente, perpendiculare doua cate doua. ◊ portiune a globului egala cu 1/8 din suprafata sa totala. 2. instrument asemanator cu sextantul, dar avand limbul de 4⁵s, pentru masurarea inaltimii astrilor si a distantelor lor unghiulare. (< fr. octant, lat. octans)

ORATOR s. m. cel care tine un discurs; vorbitor; om care are darul vorbirii. (< lat. orator, fr. orateur)

SPION, -OANA I. s. m. f. 1. cel care face spionaj pentru un stat intr-un alt stat. 2. cel care pandeste, observa pe altii pentru a furniza cuiva informatii. II. s. m. 1. oglinda oblica in fata unei ferestre sau lentila mica intr-o usa, prin care se poate vedea in afara fara a fi vazut. 2. (tehn.) calibru pentru determinarea si verificarea jocurilor dintre doua piese asamblate. 3. particula nucleara cu masa apropiata de cea a pionului (2), dar avand spin. (< germ. Spion, it. spione, dupa fr. espion, /II, 3/ engl. s/pinning/ + pion)

STOMOCORDATE s. n. pl. mica increngatura de animale marine, asemanatoare cu anelidele si cu echinodermele, dar avand unele trasaturi care amintesc de cele ale protocordatelor. (< fr. stomatocordes)

UTERIN, -A adj. referitor la uter. ♦ frati ĩ = frati nascuti din aceeasi mama, dar avand tati diferiti. (< fr. uterin)

URSITOARE, ursitoare, s. f. (In superstitii) 1. Fiinta imaginara despre care se crede ca are darul de a hotari soarta omului de la nastere. 2. (Inv.) Soarta, destin, ursita. [Pl. si: ursitori] – Din ursi + suf. -(i)toare.

apelatiune f. (lat. appellatio, -onis). Rar. Actiunea de a apela. – Si -atie si -are, dar ob. apel.

arsenal n., pl. e (fr. arsenal, d. it. arsenale [si darsena, d. ar.], care vine d. ngr. arsenas, iar acesta d. ar. dar-us sina' a, derivat si el d. pers. ters-hane, casa industriii; turc. tersane, pop. tersana; bg. tersana, ngr. tersanas, si tarsanas; sp. [d. ar.] arzana si arsenal. V. tersana). Fabrica si depozit de arme si de munitiuni de razboi. Stabiliment maritim in care se construesc [!], se repara si se armeaza bastimentele de razboi. Fig. Mijloace de atac si de aparare: arsenalu eruditiunii.

asin si asen m. (lat. asinus, it. asino, fr. ane, sp. pg. asno). Vechi. Magar. – Azi e introdus iar, dar ca neologizm [!].

URSIDE, familie de mamifere mari din subordinul Fispede, preponderent omnivore, greoaie, cu coada scurta, picioare puternice cu gheare mari, mers plantigrad, urechi mici, rotunjite. Cuprinde diversele specii de urs; este raspandita indeosebi in emisfera nordica, dar are unii reprezentanti si in America de Sud.

ZWAR WEISS ICH VIEL DOCH MOCHT’ICH ALLES WISSEN (germ.) intr-adevar, stiu multe, dar as vrea sa stiu totul – Goethe, „Faust”, I, Noaptea.

SERVAIS [serve], Raoul (n. 1928), regizor belgian. Personalitate proeminenta a filmului de animatie europeana. Realizator al unor parabole cu substrat politic, inspirate din problematica actualitatii, care pastreaza unitatea stilistica, dar au o grafica radical schimbata de la o opera la alta („Chromophobia”, „Sirene”, „A vorbi sau a nu vorbi”, „Operatiunea X 70”, „Harpya”).

Aesacus, fiul lui Priamus si al Arisbei. avea darul profetiei: printre altele a prezis ca Paris va pricinui pieirea Troiei. Indurerat de pierderea nimfei Hesperia, pe care o iubea si care a murit muscata de un sarpe, Aesacus s-a aruncat in valurile marii. A fost transformat de Thetis in cormoran.

Amalthea, capra care l-a hranit in copilarie pe Zeus cu laptele ei. Mai tirziu Zeus a daruit nimfelor care l-au crescut unul dintre coarnele Amaltheei. Dupa o alta legenda, Amalthea ar fi fost o nimfa care, ascunzindu-l pe Zeus de furia tatalui sau Cronus, l-a crescut in taina pe muntele Ida, hranindu-l cu laptele unei capre. Zeus i-a dat Amaltheei in dar unul din coarnele caprei. Acest Corn al Amaltheei, denumit si Cornul Abundentei, avea darul sa ofere posesorului lui orice si-ar fi dorit acesta. Originea Cornului Abundentei e legata – intr-o alta versiune – si de legenda lui Achelous (v. si Achelous).

Demopho(o)n 1. Fiul lui Celeus si al Metanirei si fratele lui Triptolemus. Cind era mic, vrind sa-l faca nemuritor, Demeter il tinea deasupra flacarilor ca sa-l faca sa se lepede de tot ceea ce era muritor in trupul lui. O data, noaptea, in timp ce-l purifica in felul acesta, Demeter a fost surprinsa de mama (de tatal sau de doica) lui Demophon care, in fata acestui spectacol, a scos un tipat. Speriata, zeita a scapat copilul in foc. Dupa o versiune, Demophon ar fi fost mistuit de flacari, dupa alta, ar fi scapat cu zile, dar ar fi ramas muritor. 2. Rege al cetatii Athenae, fiul lui Theseus si al Phaedrei si fratele lui Acamas. A participat la razboiul troian. La intoarcere, a trecut prin Thracia. Acolo a intilnit o tinara fiica de rege, pe nume Phyllis, cu care s-a casatorit. Mai tirziu, Demophon a parasit-o si s-a intors la Athenae. De desperare, Phyllis s-a sinucis.

OCEANOLOGIE (‹ fr.; {s} gr. okeanos „ocean” + logos „stiinta”) s. f. Termen folosit de unii specialisti pentru studiul Oceanului Planetar, dar avand acelasi continut (sfera de cuprindere, metode de studiu etc.) ca si oceanografia. Termenul scoate in evidenta faptul ca in prezent studiul oceanelor, este deosebit de complex, implicand specialisti din diferite ramuri ale stiintei (hidrologi, geologi, biologi etc.) si prezinta un interes deosebit avand in vedere rolul major al oceanelor in mentinerea echilibrului intregii planete.

TRIPLET, triplete, s. n. Al treilea dintre trei exemplare de acelasi fel. ♦ A treia forma a unor cuvinte care sunt de aceeasi provenienta, dar care au intrat in limba in epoci diferite. – Din fr. triplet.

REZISTOR, rezistoare, s. n. Element de circuit electric cu inductivitate si capacitate neglijabile, dar care, avand rezistenta electrica, poate fi introdus intr-un circuit electric si care este folosit la aparatele electrice de incalzit, la reostate etc.; rezistenta (II 5). – Din fr. resisteur, engl. resistor.

SUZERANITATE, suzeranitati, s. f. Dreptul suzeranului asupra seniorilor vasali. ♦ Dreptul unui stat asupra altui stat care are guvern propriu, dar nu are autonomie completa. – Din fr. suzerainete.

INSUSIRE s. 1. v. apropriere. 2. deprindere, invatare. (~ unei meserii.) 3. v. asimilare. 4. atribut, calitate, caracter, caracteristica, nota, particularitate, proprietate, semn, specific, trasatura, (reg.) insusietate, (fig.) amprenta, marca, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ esentiala a acestui fenomen este ...) 5. v. calitate. 6. v. valoare. 7. ca-litate, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de pret.) 8. v. dar. 9. facultate, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.) 10. dar, putere. (Are unele ~ miraculoase.) 11. v. facultate.

OARE adv. (interogativ) 1. poate?, (astazi rar) au?, (inv. si pop.) ori?, (reg.) doar? (~ nu ti-am dat ce ai vrut?) 2. dar?, pai? (~ asa sa fie?)

ORICAT pron., adj., adv., conj. 1. pron. orisicat, (inv.) oarecat. (Cat zahar vrei? – ~!) 2. adj. orisicat. (~ lume ar fi ...) 3. adv. orisicat. (~ ai avea de mult, tot nu te saturi!) 4. conj. cat. (~ ai vrea, dar nu poti.)

TOTUSI conj., adv. 1. conj. dar, insa. (As vrea sa te cred, ~ am unele indoieli.) 2. conj. (prin Transilv.) meghis. (Sa treci ~ pe la mine.) 3. adv. inca, tot. (Cat ii da si ~ i se pare putin.)

dar¹ conj. 1) (exprima un raport adversativ si leaga doua propozitii sau doua parti de propozitie) Da; insa; iar. El are dorinta de a lucra, dar nu are conditii. 2) (exprima un raport conclusiv si leaga propozitii sau fraze) Deci. Vom incerca, dar sa solutionam problema. /Orig. nec.

JELER ~i m. (in evul mediu in Transilvania) Taran fara pamant sau cu pamant putin, care muncea pe pamanturile nobililor, dar care avea alt statut juridic decat iobagii. /<ung. zseller

VESNICIE ~i f. 1) Fiintare fara sfarsit; vecie; eternitate. 2) Caracter vesnic. 3) Peri-oada de timp foarte lunga. 4) Durata care are un inceput, dar nu are sfarsit. [G.-D. vesniciei] /vesnic + suf. ~ie

SEMIOFICIAL, -A adj. Care provine din surse oficiale, dar nu are caracter oficial. [Pron. -mi-o-fi-ci-al. / cf. fr. semi-officiel].

ciump (-puri), s. n. – Ciot, ciuntitura. – Var. ciomp. Creatie expresiva, probabil identica lui ciup, cu infix nazal, ca in ciut › ciunt, cf. ven. ciompo „ciung.” – Der. ciomplei, s. n. (bustean decojit; la cai, radacina cozii); ciumpav, adj. (schiop; animal cu coarnele sau urechile taiate), care a fost apropiat uneori de bg. cup(av) „cu urechile taiate” (Pascu, Suf., 281; dar) sau de mag. csampas „schiop” (Cihac, II, 493); dar care ar putea fi creatie spontana, cu aceeasi intentie expresiva ca in it. ciampa „schiop”, germ. schampeln „a schiopata”; ciupavi, vb. (a taia; a taia urechile; a rani; a vatama; a lasa pe cineva schiop).

fagadau (fagadaie), s. f. – Circiuma. Mag. fogado (dar; Galdi, Dict., 127). In Trans. si Maram. – Der. fagadar, s. m. (circiumar), cu suf. -ar (dupa dar, din mag. fogados, cu schimbare de suf.); fagadarita, s. f. (circiumareasa). Cf. fagadui.

REZISTOR s. n. element de circuit electric cu inductivitate si capacitate neglijabile, dar care, avand rezistenta electrica, poate fi introdus intr-un circuit electric; rezistenta (I, 4). (< fr. resisteur, engl. resitor)

SEMIOFICIAL, -A adj. care provine din surse oficiale, dar nu are caracter oficial. (< fr. semi-officiel)

TENTACULIFERE s. f. pl. mica subincrengatura de protozoare ciliate al caror adult nu mai are cili, dar poseda tentacule aspiratoare. (< fr. tentaculiferes)

pisc (piscuri), s. n. – 1. Cioc de pasari. – 2. Virf ascutit de munte. – 3. Prora. – 4. Partea de dinainte a carutei. Sl. pisku, care apare numai cu sensul de fluier, dar care ar trebui sa insemne si „pisc”, ca slov. pisk, ceh., pol. pisk (Cihac, II, 557; Tiktin). E dubletul lui plisc, s. n. (cioc), cu l expresiv; atit acest tratament cit si inrudirea evidenta cu pit(igoi) arata ca in rom. cuvintul a fost tratat drept expresiv, ca si cioc. Din acelasi etimon provine si piscoaie (var. piscoace, piscoci), s. f. (fluier de trestie), cf. pitigoaie; piscoi (var. piscoaie), s. n. (deschizatura prin care curge macinisul); piscui, vb. (Trans., Mold., a piui), din sl. piskati.

vastranos (-si), s. m. – Chefal (Mugil chelo). Ngr., dar nu am gasit cuvintul potrivit.

ASANGA (sec. 4 i. Hr.), filozof budist. Dupa el lumea inconjuratoare nu are existenta, dar exista eul, gindirea, care creeaza iluzia realitatii lucrurilor.

IREVERSIBILITATE (‹ fr.) s. f. Proprietate a unei transformari de a fi ireversibila. ◊ (BIOL.) Ireversibilitatea evolutiei = legitate conform careia un organism nu mai poate reveni, nici macar partial, la starea o data parcursa in sirul stramosilor sai, deoarece fiecare specie, fiecare etapa in evolutia filogenetica a unei ramuri filetice reprezinta un unicat din punct de vedere genetic, morfofiziologic, ecologic, biogeografic. De ex. vertebratele terestre au provenit filogenetic din grupul pestilor; unele mamifere, in mod secundar, s-au readaptat la mediul acvatic (ex. cetaceele), dar nu au redevenit pesti, ci au ramas mamifere.

abalienatiune f. (lat. abalienatio, -onis). Jur. Actiunea de a abaliena. – Si -atie, dar ob. -are.

abdicatiune f. (lat. abdicatio, -onis). Actiunea de a abdica. – Si atie, dar ob. -are.

abilitatiune f. (lat. habilitatio, -onis). Actiunea de a abilita. – Si -atie, dar ob. -are.

abjuratiune f. (lat. abjuratio, -onis). Actiunea de a abjura. – Si -atie, dar ob. -are.

acceptatiune f. (lat. acceptatio, -onis). Actiunea de a accepta. – Si -atie, dar ob. -are.

acomodatiune f. (lat. accommodatio, -onis). Potriveala, adaptare. Invoire, impacare. Fiziol. Facultatea pin [!] care ochiu vede limpede la diferite distante. – Si -atie, dar ob. -are.

adaptatiune f. (lat. adaptatio, -onis). Actiune de a adapta. – Si -atie, dar ob. -are.

adjudicatiune f. (lat. adjudicatio, onis). Actiunea de a adjudica. – Si -atie, dar ob. -are.

afectatiune f. (lat. afectatio, -onis). Mod de a fi sau de a lucra nenatural: vorbeste cu afectatiune. Destinatiune, aplicatiune: afectatiunea unei sume construirii unui pod. – Si -atie, dar ob. -are.

amelioratiune f. (fr. amelioration; lat. melioratio, -onis). Imbunatatire. – Si -atie, dar ob. -are.

amplificatiune f. (lat. amplificatio, -onis). Actiunea de a amplifica. – Si -atie, dar ob. -are.

anihilatiune f. (mlat. annihilatio, -onis). Nimicire. – Si -atie, dar ob. -are.

aniversar, -a adj. (lat. anniversarius, d. annus, an, si vertere, a intoarce). Care aduce aminte un eveniment care a fost in aceiasi zi, dar cu un an sau mai multi in ainte [!]. S. f., pl. e. Ceremonie comemorativa: a sarba [!] aniversara [!] (adica ziua aniversara) a unei nasteri, a unei victorii. – Fals aniversare, pl. ari, ca cum ar fi un infinitiv.

anulatiune f. (lat. annulatio, -onis). Actiunea de a anula. – Si -atie, dar ob. -are.

ITA DIIS PLACUIT (lat.) asa le-a fost pe plac zeilor – Cuvinte care tin loc de explicatie la o masura ilogica sau arbitrara, dar definitiva. Au si un sens ironic.

aprobatiune f. (lat. approbatio, -onis). Actiunea de a aproba. – Si -atie, dar ob. -are.

arbitratiune f. (lat. arbitratio, -onis). Jur. Evaluare cu gramada. – Si -atie, dar ob. -are.

asa si (mai vechi) asi adv. (lat. eccum sic, iaca asa. V. si). Ast-fel, in acest fel: cum iti vei asterne, asa vei dormi. Asemenea, ast-fel de: la asa oameni (unor asa oameni) nu le dau voie. Asa de, ast-fel de, atita de: era asa de intuneric, in cit nu se vedea nimic. (Mai putin bine fara de: asa prost ma crezi?). Asa si asa sau nici asa, nici asa (fam.), potrivit, modest: o casa asa si asa. Cam asa, aproape asa: cam asa s´a intimplat. Iaca asa (fam.), formula de incheiere a unei povestiri: iaca asa, mai baieti! Asa dar, deci, pin [!] urmare, vrea sa zica: asa dar, ne-am inteles. Azi asa, mini [!] asa, se zice cind povestesti despre un fapt repetat: azi asa, mini asa (de ex., fura), pina cind a fost prins. Se intrebuinteaza si cind nu vrei sau nu poti da un raspuns precis: De ce nu vrei sa mergi? – Asa! – In nord. barb. dupa germ. so ein: asa un om, asa o casa. Rom. corect asa om, asemenea om, ast-fel de om.

cabinet n., pl. e (fr. cabinet, d. it. cabinetto, gabinetto). Camera mica de toaleta. Camera de studiu. Consiliu de ministri, guvern: remanierea cabinetului. Colectiune stiintifica: cabinet de istorie naturala. Euf. Latrina. Cabinet de lectura, sala in care-s ziare si carti de citit. Om de cabinet, acela pe care profesiunea lui il obliga sa lucreze cu condeiu. Ofiter de cabinet, care stie teoria, dar n´are practica.

canalizatiune f. Actiunea de a canaliza. – Si -atie, dar ob. -are.

capitalizatiune f. Actiunea de a capitaliza. – Si -atie, dar ob. -are.

capitulatiune f. (mlat. capitulatio, -onis). Predare, incetare a rezistentei. Conventiune care reguleaza drepturile supusilor unei tari pe teritoriu alteia. Fig. Sacrificiu impus de necesitate. – Si -atie, dar ob. -are. – Celebrele capitulatiuni din Turcia, adica dreptu consulilor de a judeca delictele supusilor lor comise in Turcia, dateaza de la 1507, acordate de Soliman I lui Francisc I al Franciii. Adevaratele capitulatiuni au inceput de la 1740 si au degenerat intr´o sarcina p. Turcia. Ele au fost suprimate cu mare entuziasm in 1914 in timpu razboiului mondial.

captatiune f. (lat. captatio, -onis). Actiunea de a capta. – Si -atie, dar ob. -are.

castratiune f. (lat. castratio, -onis). Actiunea de a castra. – Si -atie, dar ob. -are.

cauterizatiune f. Actiunea de a cauteriza. – Si -atie, dar ob. -are.

celebratiune f. (lat. celebratio, -onis). Actiunea de a celebra. – Si -atie, dar ob. -are.

centralizatiune f. Actiunea de a centraliza. – Si -atie, dar ob. -are.

bodaprosti si (mai rar) bogdaprosti interj. (vsl. bg. bogu da prosti, „Dumnezeu sa ierte”, adica „pacatele”. V. prostesc 3). Vorba pin care multumesc cersetorii. Iron. Pui de bodaprosti, copil de cersetor. A te umplea de bodaprosti, a te pricopsi, a te umplea de chichirita (a te alege c’un nesucces ori c’o ocara): m’am dus, dar m’am umplut de bodaprosti! A zice bodaprosti, a te simti multamit: zi bodaprosti c’ai scapat de el! In vest. -oste.

bonificatiune f. (it. bonificazione). Actiunea de a bonifica. – Si -atie, dar. ob. -are.

comemoratiune f. (lat. commemoratio). Ceremonie de aducere aminte a unui eveniment (pomenire). – Si -atie, dar ob. -are.

condamnatiune si condemn- f. (fr. condamnation, lat. condemnatio). Osinda, actiunea de a condamna. – Si -atie, dar ob. -are.

condensatiune f. (lat. condensatio, -onis). Actiunea de a condensa. – Si -atie, dar ob. -are.

confirmatiune f. (lat. confirmatio, -onis). Actiunea de a confirma. Unu din cele sapte mistere ale Bisericii catolice p. a comunica credinciosilor gratiile Sfintului Spirit. – Si -atie, dar ob. -are.

confiscatiune f. (lat. confiscatio, -onis). Actiunea de a confisca. – Si -atie, dar ob. -are.

conjugatiune f. (lat. conjugatio, -onis). Gram. Modu de a conjuga un verb. Clasa de verbe cu aceiasi terminatiune la infinitiv. – Si -atie, dar ob. -are.

consacratiune f. (d. a consacra; fr. consecration, lat. consecratio). Actiunea de a consacra. – Si -atie, dar ob. -are.

conservatiune f. (lat. conservatio, -onis). Rar. Pastrare. – Si -atie, dar ob. -are.

constatatiune f. (d. constat; fr. -ation). Actiunea de a constata. – Si -atie, dar ob. -are.

consternatiune f. (lat. consternatio). Intristare adinca. – Si -atie, dar ob. -are.

continuatiune f. (lat. continuatio, -onis). Actiunea de a continua, urmare. Prelungire. – Si -atie, dar ob. -are.

convocatiune f. (lat. convocatio, -onis. V. vocatiune). Actiunea de a convoca. Hirtie care contine o convocare: a primi o convocatiune. – Si -atie, dar ob. -are.

1) dar¹ n., pl. uri (vsl. daru, dar, d. dati, a da. V. danie, daruiesc, zadar). Ceia ce se daruieste, cadou, prezent: am primit in dar un cal, aduc daruri, daruri de nunta, de Anu Nou. dar divin, gratie, har: Maica Domnului cea plina de daruri, daru de a fi preut, a lua unui preut daru (a-l despreuti). Calitate, talent: acest copil are multe daruri. (Iron.) Vitiu, defect: daru betiii, daru tamaduirii (hotia). Sfintele daruri, potiru s.a. in biserica ortodoxa. A fi in starea darului (Trans.), a fi gravida. In dar, gratis. Ar in dar (din har in har), de pomana, fara folos: s’au dus si acesti bani „ar in dar” (Galati). Prov. Calu de dar nu se cauta pe dinti, la lucru daruit nu se cauta defectele.

coroboratiune f. (lat. corroboratio, -onis). Actiunea de a corobora. – Si -atie, dar ob. -are.

cristalizatiune f. (d. cristalizez). Actiunea de a sau de a se cristaliza. – Si -atie, dar ob. -are.

CURATELA, curatele, s. f. Institutie legala pentru ocrotirea unei persoane care are capacitatea civila, dar care, din cauza batranetii, a unei boli ori infirmitati fizice sau a lipsei indelungate de la domiciliu, nu-si poate administra singura bunurile si apara interesele. – Din fr. curatelle, lat. curatela.

JELER, jeleri s. m. Nume dat in evul mediu taranilor fara pamant sau cu pamant putin din Transilvania, care munceau pe mosiile nobililor, dar care nu aveau regimul juridic al iobagilor. – Din magh. zseller.

CONSANGVINITATE s. f. Raport de rudenie intre persoane care au acelasi tata, dar nu si aceeasi mama. – Din fr. consanguinite.

SEMIOFICIAL, -A, semioficiali, -e, adj. Care provine din surse oficiale, dar care nu are caracter oficial. [Pr.: -mi-o-fi-ci-al] – Din fr. semi-officiel.

nu adv. (si: n- in tempo rapid + verb cu a- neacc: n-aduce, n-alege, dar si n-are)

ANTIPROTON ~i m. Particula a protonului, avand aceeasi masa, dar sarcina electrica negativa egala cu a electronului. /<fr. antiproton

CONSANGVIN ~a (~i, ~e) Care au acelasi tata, dar nu si aceeasi mama. /<fr. consanguin, lat. consanguineus

GREPFRUT uri n. 1) Arbore citric care creste in regiunile subtropicale. 2) Fruct al acestui arbore, asemanator cu portocala dar mai mare, avand gust acrisor-amarui. /<fr., engl. grape-fruit

MREANA mrene f. Peste dulcicol de talie mare, cu corp alungit, de culoare verde-maslinie pe spate si albicios pe abdomen, care are carnea gustoasa, dar icrele otravitoare. /<bulg. mreana, sb. mrena

OMOGRAF ~a (ĩ, e) si substantival (despre cuvinte luate in raport unul cu altul) Care are aceeasi grafie (dar se pronunta altfel). /<fr. h********e

UTERIN ~a (~i, ~e) Care tine de uter; propriu uterului. Trompe ~e. ◊ Frati ~i, surori ~e copii care au aceeasi mama dar tati diferiti. /<fr. uterin

VECIE ~i f. 1) Durata avand un inceput, dar neavand sfarsit; vesnicie; eternitate. ◊ Pe ~ pe veci; pentru totdeauna. 2) Perioada de timp foarte lunga. [G.-D. veciei] /veac + suf. ~ie

LAVRAC, lavraci, s.m. Peste din fam. serranidae (bibani-de-mare), cu un corpul mai alungit, cu solzi mici, semanand mai mult cu salaul; este frecvent in Oceanul Atlantic si Mediterana, ajungand si in Marea Neagra pana in apele indulcite de la varsarea fluviilor; se comercializeaza de obicei intreg, la o greutate de 2-3 kg, cand are carnea excelenta, dar si exemplare mari de pana la 1 m lungime si 15 kg; pop. salau-de-mare, lup-de-mare; fr. perche de mer, loup de mer; germ. Seebarsch, Wolfsbarsch, engl. sea bass; it. spigola, branzino (Morone labrax, Roccus labrax, Dicentrarchus labrax).

JUMARA s.f. (In special la pl.) Bucatele de slanina obtinute dupa topirea si stoarcerea acesteia de grasime; se consuma rece, ca atare sau sub forma de pasta unsa pe paine de casa, ca gustare; prin ext. jumari de oua sau oua-jumari = oua amestecate in timp ce sunt prajite, avand aspect asemanator, dar fara a contine jumari.

SCIENTISM¹ s.n. Conceptie de esenta pozitivista care considera stiinta conceputa ca un ansamblu de cunostinte exacte, singura in masura sa rezolve toate problemele cunoasterii. ♦ Pozitie teoretica avansata a unor savanti cu vederi dialectice, dar care nu au ajuns la un materialism consecvent. [Pron. sci-en-. / < fr. scientisme, cf. it. scientismo].

ANTIPROTON s.m. Particula a protonului avand aceeasi masa, dar sarcina electrica negativa egala cu a electronului. [< fr. antiproton].

acera (acere), s. f. – Vultur, acvila. – Var. acira < Lat. aquῐla (Puscariu 10; REW 582; dar); cf. prov. aigla, fr. aigle, cat. aliga, sp. aguila, port. aguia. Cuvintul rom. este rar, astazi practic a disparut. Nu apare in texte vechi nici autentic populare; astfel incit poate fi creatie artificiala, datorata vreunui filolog latinist din sec. XIX (dupa cum crede dar; insa filologul avea, in acest caz, un exceptional simt al limbii). Adevarul este ca latinistii din sec. XIX au inventat forma acvila, s. f., care inca se mai foloseste, in limbajul poetic si heraldic, si der. acvilin, adj. (vulturesc, ca ciocul acvilei, coroiat).

aluat (aluaturi), s. n. – 1. Pasta obtinuta din faina amestecata cu apa, grasime etc., din care se prepara piine, prajituri etc. – 2. Pasta, materie. – 3. Drojdie, dospeala. – Mr. aloat, megl. (numai dim.) lutǫl, istr. aluǫt. Lat. allevatum, de la allevāre (Puscariu 69; Candrea-Dens., 1008; REW 360; dar). Fara a avea un corespondent romanic imediat, coincide cu sensul general al lui levare „a fermenta”, cf. it. lievito, ven. levar, aberg. levad, friul. leva, fr. levain, comel. (a)lwa, sp. (a)leudar.

balaci (-cesc, -it), vb. – A se zbengui in apa, a (se) balacari. Creatie expresiva (Iordan, BF, II, 184); coicide cu bg. balakam, care poate fi imprumutat sin rom. (dupa Cihac si dar, cuvintul rom. provine din bg.). Este dificil de presupus ca var. balacari, vb. (a (se) balaci; a sta la taclale, a birfi, a indruga verzi si uscate; a batjocori) ar proveni din rut., rus. balaguriti (Cihac) sau din sb. balakati (dar), cu care are in comun izvorul expresiv. dar nu cunoaste sensul de „a (se) balaci” al acestui cuvint, cu toate ca este mai comun decit celelate. – Der. balaceala, s. f. (zbenguiala prin apa); balacitura, s. f. (balaceala).

batoc (batocuri), s. n. – Peste sarat. – Var. batog. Sb. batok „(uscat ca un) bat” (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; REW 4650). – Der. batogi, batoji, vb. (a usca). Dupa dar, acest cuvint ar deriva din rus. batoziti „a lovi cu batul”, in vreme ce Graur, BL, VI, 136, crede ca este rezultatul unei contaminari intre batuci si betegi.

copca (-ci), s. f. – 1. Gaura, spartura; in special gaura facuta natural sau artificial in stratul de gheata care acopera apele iarna. – 2. Salt, saritura. – Var. cofta, s. f. (gaura, scobitura). Bg. kopka (Cihac, II, 72; Conev 85; dar), din sl. kopati „a goli,” cf. copaie. Al doilea sens este mai putin clar, totusi cf. rut. kopnuty „a da cu copita”, poate trebuie plecat de la imaginea armasarului care pare sa sape cu copita pamintul. – De la var. provine fara indoiala coptori (var. coftori, coptora, coptorosi), vb. (a sapa, a excava, a adinci), care pare a se fi incrucisat cu copt, coptura (dar; dupa Scriban, ar fi un der. de la cuptor, ipoteza neverosimila).

copca (-ci), s. f. – 1. Agrafa, clema, capsa. – 2. Catarama, obiect care prinde. – 3. Clema la cartile legate odinioara. – 4. Traversa, bara. – Megl. copce. Tc. kopca (Seineanu, II, 145; Meyer 198; Berneker 564; Ronzevalle 136; dar); cf. bg. kopce (Cihac, II, 72), sb. kopca, alb. kopse, mag. kapocs. Fonetismul rom. se explica printr-un sing. analogic, plecindu-se de la pl. copci; sing. normal ar fi copce (dar afirma contrariul). – Der. copcier, s. m. (fabricant de nasturi si copci); incopcia, vb. (a prinde in copci, a prinde, a fixa); copci, vb. (a altoi, a introduce un altoi sub coaja unui copac); copcit, s. n. (altoire).

TERT, -A adj. Care vine in al treilea rand; al treilea. // s.m. (Jur.) Persoana care nu figureaza ca parte intr-un contract sau intr-un angajament intervenit intre doua parti, dar care poate avea drepturi sau obligatii izvorate din astfel de acte. ♦ (Log.) Principiul tertiului exclus = principiu fundamental al logicii bivalente, potrivit caruia un enunt nu poate fi decat adevarat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusa. [< lat. tertius, it. terzo].

fa interj. – Formula generica de adresare pentru femei; fato, femeie. – Var. fa, fai. Origine incerta. Dupa Puscariu 588, Tiktin, REW 3273, dar si Scriban, ar fi abreviere de la fata, prin analogie cu ma. Pare mai probabila der. de la fie, dialectal fiia, cf. forma inv. fa-sa „fie-sa” citata de Scriban. Iordan, BF, VII, 254, propune drept etimon foemina, care pare mai putin probabila. Cuvint cunoscut in Munt., Mold. si Bucov. (ALR, I, 199); in Mold. mai ales fa. Curent la tara, se considera vulgarism in limba literara.

fagas (-se), s. n. – Urma, brazda, urma de roata. – Var. (Mold., Trans.) vagas, ogas, hogas, (Trans.) hagas, hagau. Mag. vagas (Cihac, II, 537; Galdi, Dict., 95; dar). Dupa Draganu, Dacor., VI, 275, alterarea consoanei initiale se explica prin incrucisarea cu mag. forga „cotitura”, ipoteza putin probabila. Cf. sb., cr., rut. vagas. Dupa dar, var. hagau ar proveni din mag. hago. – Der. hoaga, s. f. (groapa cu apa; piriu).

ENARMONIE s. f. raport intre doua sunete muzicale care au aceeasi inaltime, dar cu notatii diferite. (< fr. enharmonie)

OMONIM, -A I. adj. 1. care are acelasi nume. 2. (muz.; despre relatia dintre doua tonalitati) care au aceeasi tonica, dar mod diferit. II. s. n. 1. cuvant identic ca forma si pronuntare cu un altul, dar deosebit ca sens. 2. joc care cere dezlegatorului sa gaseasca un cuvant cu mai multe intelesuri, fara a i se schimba nici forma grafica, nici accentul. II. s. m. f. cel care poarta acelasi nume cu altcineva. (< fr. h******e)

POPULATIE s. f. 1. totalitatea locuitorilor dintr-o tara, regiune etc. ♦ ~ activa = totalitatea oamenilor ocupati in procesul muncii sociale. 2. (biol.) grup de indivizi inruditi, dar genotipic diferiti, ai unei specii, delimitat in timp si spatiu. 3. ansamblul de indivizi supusi unui studiu statistic. (< fr. population)

TERT, -A I. adj. care vine in al treilea rand; al treilea. ♦ malarie (sau febra) ~a = forma clinica de malarie in care accesele febrile revin din trei in trei zile. II. s. m. (jur.) persoana care nu figureaza ca parte intr-un contract ori intr-un angajament intervenit intre doua parti, dar care poate avea drepturi sau obligatii izvorate din astfel de acte. III. s. n. (log.) ul exclus = principiu fundamental potrivit caruia un enunt nu poate fi decat adevarat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusa. (< lat. tertius, it. terzo)

paducel (paducei), s. m. – 1. Scaiete (Crataegus oxyacantha). – 2. Riie a oilor. – 3. Mincarime sau furnicatura pe talpile picioarelor. – Mr. piducl’as, megl. pidutel. Lat. *peducellus „sarcopt”, in loc de peducullus (Puscariu 1239; Candrea-Dens., 1305; REW 6349; Puscariu, Dacor., VII, 479), cf. it. pedicello „viemisor”. Numele de spin se explica prin usturimea produsa de fructul sau. Scriban il explica prin credinta populara ca ar provoca furnicatura; dar e vorba de o etimologie populara. – Cf. paduche.

pasare s. f. – Locuinta, casa. Lat. pausare, al carui rezultat normal ar fi pasare, dar care a pierdut sensul sau verbal (Giuglea, Dacor., II, 638-42), cf. raposa. Sec. XVI, inv.

starui (staruiesc, staruit), vb. – 1. (Inv.) A se baza, a consista. – 2. A persevera, a continua. – 3. A permanentiza, a dura, a dainui in aceleasi conditii. – 4. (Inv.) A-si indrepta privirea, a avea in vedere. – 5. A insista, a persista, a se incapatina. – 6. A sprijini, a recomanda, a aprecia, a ocroti. Pare formatie culta, pornind de la stare, pentru a obtine cu ajutorul suf. nuantele pe care limbile romanice le indica prin intermediul pref. (Tiktin; Candrea), cf. dare si darui, tirg si tirgui etc. Apare pentru prima oara la Cantemir. In evolutia sa semantica ar fi putut sa se sprijine pe pol. staworac „a insista”, cf. ceh. starati „a insista” (Cihac, II, 363; Conev 98); dar aceasta coincidenta ar putea fi intimplatoare. Der. staruinta, s. f. (permanenta, persistenta; insistenta; perseverenta; favoare, protectie); staruitor, adj. (insistent).

teasta (-este), s. f. – 1. Hirca, craniu. – 2. Carapace. Lat. testa (REW 8682), cf. it., prov., cat., sp. testa, fr. tete. Tiktin se indoieste ca ar fi mostenit; dar apare in vorbirea populara, chiar daca circulatia lui este in prezent redusa (ALR, I, 7). S-a pastrat mai bine sub forma test, s. n. (inv., craniu; inv., carapace; inv., capitel; castron sau vas de pamint folosit drept cuptor, se tine cald peste aluatul care se pune la copt), din lat. testum (Puscariu, 1728; REW 8686), cf. mr. test, megl. tost. – Der. testos, adj. (care are carapace, incapatinat, indaratnic).

tundra (-re), s. f. – 1. Haina groasa. – 2. Cirpa. – 3. Femeie stricata, p*********a. Origine incerta. Se considera drept der. din mag. condra, rut. cundra „cirpa” (Tiktin; Candrea, Galdi, Dict., 166), dar aceste cuvinte ar putea proveni din rom. Cf. toandra; ar putea fi vorba de un cuvint expresiv, cu acelasi sens si fonetism ca buleandra, fleand(u)ra, handra. Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 218, se gindea la un dacic *tunndra. Cf. tandara.

*numai ca (dar) loc. conjct. (as veni, numai ca ploua)

acceleratiune f. (lat. acceleratio, -onis). Actiunea de a accelera, iutire, grabire. – Si -atie, dar mai des -are.

accentuatiune f. (d. accentuez). Actiunea de a accentua, de a intona. – Si -atie, dar mai des -are.

acumulatiune f. (lat. ac-cumulatio, -onis). Actiunea de a acumula. – Si -atie, dar mai des -are.

ama si (vechi) ama interj. plina de ironie ori dispret (turc. amma d. ar. emma; ngr. ma, bg. sirb. ama, id.). dar ce, halal: Ama om destept! Ama cap de bou! Ama ai vorbit si tu! Conj. Sud. dar, insa: stiinta avusese, ama n' avea practica (Iov. 205).

apostrof n., pl. e (vgr. apostrophos, f.). Gram. Semnu omiterii (eliziunii) unei vocale sau si a unei silabe, ca: n' am, n' as, dom'le ild. nu am, nu as, domnule. – Ob. (dar nu mai bine) -of (dupa fr.), pl. uri si oafe. – Fu inventat de un erudit necunoscut la 1533 si intrebuintat intiia oara de tipografu Ludovic Meignet din Lyon.

caputiner n., pl. e (germ.). Cafea cu lapte cu caimac gros (ori cu frisca). – La 1683, Turcii, in fuga lor de la asediu Vienei, parasise [!] o mare cantitate de boabe de cafea in saci. Austriecii, nefiind pe atunci deprinsi cu cafeaua, aruncara in Dunare mai toata cantitatea. Cita ramasese nearuncata fu cumparata de un Polon care traise in Orient si stia de bautura cafelei. Deschise prima cafenea, dar nu prea avu clienti. Atunci se gindi s´o strecoare si sa-i adauge putin zahar si lapte, precum si un caimac ori niste frisca care acoperea tot, ca gluga unui capucin. De aceia o numi kaputziner. – Pe urma Polonu se´ntovarasi cu femeia Cecila Krapf, care facea niste chifle foarte bune de consumat cu caputineru, si de atunci li s´a zis krapfen, de unde vine rom. crafle, gogosi. V. chifla.

chindie si (Mold. si) achindie f. (turc. ikindi [cum. ekindu], „al doilea” ceas, d. iki, doi, timpu de dupa ameaza [!], namazu de la mijlocu acestui timp). Timpu de pe la 4 dupa ameaza: pe la chindie sau pe la chindii. Un dans popular cu miscari foarte rapezi [!]. Melodia acestui dans. Tabulhana (cintarea muzicii domnesti pe la 4 dupa ameaza in timpu Turculor): bateau chindie in toate zilele (N. Costin). Toba mare (imbracata in postav ros) care facea parte din instrumentele meterhanelei. La curtile domnesti si boieresti, turn de straja de unde se vestea cu tobe si surle timpu chindiii, cind toti oamenii se adunau la cina, si portile curtii se inchideau. (Si la Tirgovistea [!] era un asemenea turn, care odinioara era mai inalt, dar acum n´are de cit vre-o 28 de metri).

ciocanesc v. tr. (d. ciocan; rus. cekaniti, a ciocani). Lovesc cu ciocanu sau cu ciocu. Bocanesc, bat (de ex., la usa). Fig. Sfatuiesc mult timp: eu destul l-am ciocanit, dar el nu m´a ascultat. Bat capu, plictisesc cu vorba.

2) cint, a -a v. tr. (lat. cantare, frct. d. canere, cantum, a cinta: it. cantare, fr. chanter, pv. sp. pg. cantar. V. accent. Insir cu vocea sau cu un instrument o serie de sunete variate si armonice: a cinta un cintec din gura, din vioara, din flaut, din (sau la) pian; cocosu, privighetoarea cinta. Celebrez, laud: a cinta viata de tara. Spun des, repet: eu destul i-am tot cintat, dar el nu m´a ascultat. Repet prea mult: ce tot cinti pe aici, mai? Zic, spun, glasuiesc: ia vezi ce cinta hirtia ceia! V. intr. Vorbesc par´c´as cinta (ceia ce e un defect. De ex., ca Jidanii): acest orator cinta. V. refl. A fi cintat: acest cintec se cinta in toate partile. Trans. Rar. Ma bocesc.

colaboratiune f. (lat. collaboratio). Actiunea de a colabora. – Si -atie, dar mai des -are.

colo (sud) si colo (nord) adv. (d. acolo, ca it. cola fata de pg. acola, sp. aculla, acolo). Acolo, nu aici. De colo pina colo, din acel loc pina´n acel loc. De colo colo, arata miscarea repetata: ce tot umblati de colo colo, mai baieti? Cind colo, arata surprinderea: Credeam ca-i aur. Cind colo, era argint! Credeam ca s´a suparat. Cind colo, mi-a si multamit [!], cit colo, arata aruncarea cu suparare: Mi-a dat un franc pe curcan, dar eu i l-am aruncat cit colo! A indraznit sa vie sa-mi ceara, dar eu l-am rapezit [!] cit colo! In colo, intr´acolo, in acea directiune: du-te´ncolo! (Du-te´ncolo! mai inseamna si „da-mi pace, lasa-ma in pace”). In alta privinta, alt-fel: om lenes, dar in colo bun. Vasile a imbatrinit, dar in colo tot vesel cum il stii, A da in colo, a arunca, a da d******i: ia da-l in colo pe individu cela! Mai in colo, mai pe urma, mai tirziu: mai in colo s´a facut hot. Din colo, dintr´acolo, din acea directiune: ma intorceam din colo. In coace si´n colo, V. coace si colea.

LAMANTIN (‹ fr.) (ZOOL.) Gen de mamifere din ordinul sirenienilor, asemanatoare cu foca, cu corpul fusiform, vederea slaba, labele anterioare lipsa, adultii putand atinge 2,5-3 m lungime si greutatea de 700 kg (Trichechus). Traiesc in fluvii si estuare (T. inunguis – Amazon, Orinoco; T. senegalensis – rauri din V Africii) si in zonele litorale tropicale din America de Nord si de Sud (T. manatus – Oc. Atlantic). Strict ierbivore, nu au dusmani naturali, dar in unele locuri sunt vanate pentru carnea, grasimea si pielea lor sau ucise de paletele barcilor cu motor; intalnite singure, in mici grupuri familiale sau in carduri de 15-20; au fost introduse in canale de navigatie pentru combaterea proliferarii vegetatiei subacvatice. Sunetele scoase de aceste mamifere au stat la baza legendei sirenelor.

consolidatiune f. (lat. consolidatio, -onis). Actiunea de a consolida. – Si -atie, dar mai des -are.

2) dar sau dara si (fam.) da conj. adversativa (sirb. dar „dar”, dial. „cel putin”, da, dar. Cp. cu da 2 si iar). 1) Insa: Pot da nu vreau. Vreau, da nu pot. Multi, da prosti. Da tu cine esti? D’apoi (ild. da apoi) cum crezi? Da lasa-ma’n pace! Da ducase d******i! 2) Deci, asa dar (pus la urma): Vom pleca dar! Ramii dar aici? Ramii aici dar? (pe cind dar ramii aici ar insemna „insa ramii aici”). 3) Apoi dar, poi dar (Munt.) se’ntelege, de sigur: Ai fost? Poi dar! Da-mi o suta de franci! Poi dar (mold. poi cum nu sau d’apoi cum nu! ironic). Barb. nu numai, dar si (dupa fr. non seulement, mais aussi), corect rom.: nu numai ci si (ca si germ. nicht nur, sondern auch).

decapitatiune f. (d. a decapita). Actiunea de a decapita. – Si -atie, dar mai des -are.

defalcatiune f. (fr. defalcation). Rar. Actiunea de a defalca, scadere, deducere. – Si -atie, dar mai ales -are.

CALTUNAR, caltunari, s. m. (Reg.) Flacau, barbat care duce darurile miresei. Caltun + suf. -ar.

DANIE, danii, s. f. (Inv.) Faptul de a darui (avere, bani etc.); (concr.) dar², donatie. ◊ Hrisov (sau act) de danie = act prin care se intareste in scris o donatie. ◊ Expr. A face danie (cuiva) = a darui averea (cuiva). – Din sl. danije.

IZOBAR, -A, izobari, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre procesele sau transformarile unui sistem fizic) Care are loc la o presiune constanta. ♦ Linie (sau curba) izobara (si substantivat, f.) = linie care uneste pe o harta, pe o diagrama etc. punctele cu aceeasi presiune. 2. Adj., s. m. (Fiecare dintre atomii) care au aceeasi masa atomica, dar care difera prin numarul atomic si se gasesc in casute diferite ale tabloului periodic al elementelor. – Din fr. isobare.

MORUNAS ~i m. Peste dulcicol asemanator cu crapul, dar cu bot alungit , avand carnea gustoasa si grasa. /morun + suf. ~as

alega (-g, -at), vb. refl. – A se prinde, a se lipi. Lat. alligāre (dar; REW 363), cf. it. allegare, fr. allier, sp. aligar, port. alligar (toate cuv. romanice sint formatii neol.). Limba lit. prefera forma simpla lega, cu acelasi sens, dar in limba pop. are o circulatie intensa. Este dublet al lui alia, vb., din fr. allier, de unde si alianta, s. f.; aliaj, s. n.; aliat, s. m.

atinat (atinata), adj. – Inclinat, aplecat. Lat. attenuātus (dar; REW 8654); cf. intina. Cuvint putin folosit (in Trans.); sensul al doilea mentionat de dar, „orgolios”, pare a avea un caracter impropriu.

barbuta (barbute), s. f. – Veche moneda turceasca de argint, care valora 2 bani si jumatate la inceputul sec. XIX. – Var. barbut, s. m. (joc de noroc asemanator cu risca). Origine necunoscuta, dar aproape sigur orientala. Moneda si numele ei au disparut din circulatie, dar nu si jocul, inca foarte obisnuit la oras.

caua s. f. – Fiinta imaginara inspaimintatoare, bau-bau. Creatie expresiva de la cuvintul cau (cf. bau), care se spune uneori pentru a speria copiii. Originea onomatopeica a cuvintului a fost indicata numai de Pascu, I, 116. Dupa Cihac, II, 645, din ngr. ϰαυγᾶς „cearta”. Tiktin il deriva din lat. cave „ai grija”, opinie pe care o resping Puscariu 322 si REW 1785. In sfirsit, Puscariu, Dacor., V, 404-6 si dar, porneste de la rut. kava „sperietoare”, care pare a avea aceeasi origine expresiva, dar care nu convine fonetic. Aceleiasi radacini expresive ii apartin cauna (var. cauni), vb. (a latra), cheuni (var. chiuni), vb. (a striga, a face zgomot), cf. scheuna, bauna.

LITISPENDENTA s. f. (jur.) situatie in care doua instante diferite, dar de acelasi grad, au fost sesizate sa solutioneze acelasi caz. (< fr. litispendance)

iar adv. – 1. Alta data, din nou. – 2. La fel, de asemenea. – 3. (Conj.) Si, pe de alta parte. – 4. (Conj., inv.) Totusi, in ciuda. – 5. (Conj.) dar, insa. – Var. iara, ar(a). Mr. iar(a), megl. ara. Pare sa provina dintr-un lat. *era (Schuchardt, ZRPh., XV, 240; G. Paris, Rom., XX, 333; Meyer-Lubke, Rom. Gramm., III, 495; Puscariu 756; REW 2886; dar; Pascu, I, 102), cf. engad. eir, prov. er(a), v. gal. ar, cu acelasi sens; cf. si ngr. ἄρα, ἔρα. – Der. iarasi, adv. (alta data), cu -si, ca cinesi, totusi.

intrema (intremez, intremat), vb. – 1. A misca, a agita. – 2. (Refl.) A se inzdraveni, a se face bine. – Var. (Mold., Bucov.) intrarma. De la arm „picior”, cu pref. intru- (Puscariu, Dacor., I, 235; dar; Puscariu, Lr., 358); sensul ar fi, deci, „a pune pe picioare, a scula”. Este mai putin probabila der. din lat. trama (Cretu 376; Tiktin). – Der. intremator, adj. (care intremeaza).

isca (isc, iscat), vb. refl. – 1. (Cu pron. in dat.) A se i nazari cuiva, a-i trece prin minte. – 2. A se produce, a se intimpla, a se ivi. – 3. (Tranz.) A produce, a provoca. Sl. iskati „a dori”, prin intermediul bg. iska mi se „am chef de” (Candrea; dar; cf. Cihac, II, 149). Este gresita parerea lui Tiktin, care pleaca de la iasca › *iesca „a aprinde”.

plamadi (plamadesc, plamadit), vb. – 1. A amesteca aluatul cu drojdia. – 2. A urzi, a unelti. – 3. A concepe. Sl. pomladiti (Tiktin). Acest verb apare numai cu sensul de „a intineri”, dar trebuie sa-l aiba si pe acela de „a inmuia”, cf. slov. mladina „maia, drojdie”. Der. din sb., cr. plamiti „a arde” (Cihac, II, 240) nu pare posibila. – Der. plamada, s. f. (maia); plamadeala, s. f. (maia; aluat).

plinta (plante), s. f. – Talpa piciorului. Lat. planta (Tiktin). Apare numai la Dosoftei, sec. XVII. Ar putea fi cultism, dar cf. implinta. E dubletul lui planta, s. f., din fr. plante, der. planta, din fr. planter; plantator, s. m. (cultivator); plantatie, s. f. (teren cultivat).

BELEMNIT (‹ fr. {i}; {s} gr. belemnon „sageata”) s. m. (PALEONT.) Ordin de cefalopode dibranhiate, exclusiv fosile, cu cochilie calcaroasa, din care s-a pastrat partea inferioara masiva, de forma cilindro-conica (de glonte). Caracteristica pentru Mezozoic; apare in Triasic, dar dezvoltarea maxima o are in Jurasic si Cretacic, la sfirsitul caruia dispare.

3) analog, -oaga adj. (vgr. analogos, proportional. V. omo-log). Care are analogie cu altu, asemenea, egal: raspunsuri analoage. Biol. Care are aceiasi functiune, dar nu aceiasi origine, ca aripile la pasari si liliac fata de aripile insectelor.

IPOSTAS (‹ fr.) s. n. Persoana ♦ (in crestinism) Fiecare dintre persoanele Sfintei Treimi (Tatal, Fiul si Duhul Sfant), avand o esenta comuna, dar atribute personale distincte.

IPSILANTI, familie de fanarioti. Mai importanti: 1. Alexandru I., domn al Tarii Romanesti (1774-1782, 1796-1797) si al Moldovei (1786-1788). A reorganizat fiscalitatea, administratia si justitia si a promulgat un nou cod de legi, Pravilniceasca condica (1780). 2. Constantin I., domn al Moldovei (1799-1801) si al Tarii Romanesti (1802-1806, 1806-1807, iul.-aug. 1807). Fiul lui I. (1). A urmarit emanciparea de sub dominatia Portii Otomane, sprijinind rascoala sarbilor (1804); mazilit in 1806, s-a reintors cu trupele ruse, dar conflictele interne l-au obligat sa se retraga in Rusia (1807). 3. Alexandru I. (1792-1828). Fiul lui I. (2). General in armata rusa; a fost sef suprem al „Eteriei”. In 1821 a trecut in Moldova, apoi in Tara Romaneasca. Dezavuat de tarul Aleksandru I si intrand in conflict cu Tudor Vladimirescu, a pus la cale uciderea acestuia. Infrant de turci la Dragasani (1821), s-a refugiat in Transilvania si apoi la Viena, unde a fost inchis (1821-1827).

cameleon m. (fr. cameleon, d. vgr. hamaileon, d. hamai, pe pamint, jos, si leon, leu). Un fel de sopirla care are coloarea [!] ei proprie, dar si-o schimba dupa imprejurari. Fig. Om fara pareri statornice. – Cameleonu, daca sta, de ex., pe ceva verde, din cauza reflexului, se face verzui. Supt [!] impresiunea fricii, devine ros, galben, negru, verde, albicios, cum se poate vedea pin [!] pelea [!] lui, extrem de transparenta. Aceasta singulara proprietate l-a facut sa fie emblema omului care-si schimba parerea si purtarea dupa interes.

URUBU (‹ engl.; cuv. tupi) s. m. Denumire data in America Latina unor pasari negrofage din familia Cathartidae asemanatoare ca aspect exterior cu vulturii. Capu, gatul si partea anterioara a pieptului sunt lipsite de pene, adesea viu colorate, ciocul puternic, curbat la varf. Printre cele mai raspandite specii se numara u. cu cap rosu (Cathartes aura), care in S.U.A. este cunoscut sub numele de vultur-curcan, cu anvergura a aripilor de 1,5 m, u. negru (Coragyps atratus) si u. cu cap negru (Cathartes burrovianus). Se considera ca fac parte din ord. Falconiformes, ca si vulturii, dar studii genetice recente au dus la incadrarea lor in ord. Ciconiiformes.

REPEDEA s. f. (La pl.) Grup de insecte coleoptere cu corpul zvelt, cu picioare puternice, foarte lungi si subtiri, adaptate pentru alergat (familia Cicindelide). Au zbor foarte rapid, dar scurt, de unde le vine si numele. Au culori metalice, stralucitoare si de obicei prezinta pete sau benzi albe pe elitre. Atat adultii cat si larvele hranesc cu insecte, fiind folositoare pentru combaterea daunatorilor agriculturii. Cele mai comune specii sunt repedea de camp (Cicindela campestris) si repedeaua de munte (C. silvicola).

chibrit n., pl. uri si rar e (turc. ar. kibrit, pucioasa, chibrit). Betisor care are lipita la un capat putina substanta chimica care se aprinde pin [!] frecare. – Rar si cribit (ca sp. alcribite si alcrebite, din aceiasi orig.). In Trans. si lemnus si catranita. – Chibritu a fost inventat de chimistu German Frederic Kammerer la 1833. La 1832, el se afla inchis ca revolutionar. Directoru inchisorii ii permise sa-si faca un laboratoriu. Aci, dupa multe incercari, reusi sa faca chibrituri din fosfor galben, care se aprind pin [!] simpla frecare. Dupa eliberare, vru sa se foloseasca de inventiunea lui infiintind o fabrica de chibrituri. dar nu gasi capital, iar autoritatile germane, supt [!] pretext ca asta ar provoca incendii, l-au oprit de a-si pune in practica inventiunea. Ruinat si descurajat, Kammerer muri intr´un spital de nebuni tocmai cind in Germania incepuse a sosi chibrituri din alte tari, care adoptase [!] aceasta inventiune (Chimistu Ungur Irinyi, considerat si el ca inventator, n´a fabricat chibrituri de cit la 1836).

cintec n., pl. e (lat. canticum). Serie de sunete melodioase produse cu vocea sau si cu vre-un instrument. Vocea unei pasari: cintecu privighetorii. Cint, diviziune de poema: Eneida lui V******u are 12 cintece. Poezie cintata: cintec popular. Cintec batrinesc, balada. Cintec de dor, doina. Cintec de lume, cintec de dragoste. Cintec de stea, psalm versificat sau un cintec religios oare-care, in versuri de 7-8 silabe, cintat de baietii care umbla cu steaua la Craciun. Acest lucru are cintec, are cite-va greutati, dar daca stii cum sa procedezi, merge bine.

cocor m. (ngr. kokkori si kokkoras, cocos [V. cocos si Bern. la kokora]). O pasare calatoare cenusie de aceiasi forma cu barza, dar ceva mai mare (grus cinerea). Cind calatoresc, cocorii zboara asezati in forma de unghi. – In est cocoara, f., pl. e.

Harmonia, fiica zeului Ares si a Aphroditei (intr-o alta varianta, a lui Zeus si a Electrei), casatorita cu Cadmus (v. si Cadmus). De numele ei au ramas legate niste daruri faimoase pe care le-a primit la nunta: e vorba de un colier daruit de Hephaestus si de o rochie din partea zeitei Athena. Aceste daruri – imbibate cu o otrava ucigatoare de catre cei doi zei care nu puteau uita legatura nelegiuita dintre Ares si Aphrodite, parintii Harmoniei, – aveau sa aduca nenorocire urmasilor Harmoniei si aveau sa joace un rol hotaritor in organizarea expeditiei celor sapte impotriva cetatii Thebae, precum si a expeditiei epigonilor (v. si Amphiaraus, Eriphyle).

SAN ANDREAS, una dintre cele mai mari falii active ale scoartei terestre, situata in SV S.U.A., pe tarmul NV al G. California, extinsa pe directie NV-SE, pe c. 970 km lungime, de la N de Point Arena (trecand prin San Francisco, San Jose, Palmdale, Palm Springs, lacul Salton) si pana in apropiere de granita S.U.A. cu Mexic pe fl. Colorado. In prezent, falia S.A. se largeste cu c. 6 cm pe an. In aceasta zona se produc cutremure de intensitati diferite (cele mai puternice cutremure au avut loc in 1857, 1906 si 1989) dar exista temerea ca in viitor este posibila producerea unui seism de magnitudine exceptionala.

APARTE adv. In mod separat, deosebit (de...). ♦ (In teatru, ca indicatie pentru actori). Ca si cum ar vorbi cu sine insusi, dar cu glas tare. ♦ (Adjectival) Deosebit, special, anumit. Trasatura aparte. – A³ + parte (dupa fr. a part).

ANTIMATERIE s. f. Denumire data unei substante ipotetice constituite din antiparticule, care prin aspect si insusiri seamana cu substanta corpurilor din jur, dar, in situatia in care ar intra in contact cu materia propriu-zisa, ambele s-ar anihila spontan, degajand o mare cantitate de energie. – Anti- + materie (dupa fr. antimatiere).

SUBCONSTIENT, s. n. Treapta a constiintei care cuprinde idei si impresii pe care le-am avut odata prezente in minte, dar care, nemaifiind in centrul atentiei, raman confuze, pana la o revenire in sfera constiintei clare. – Din sub + constient.

CONTRAPUNCT s. n. 1. Tehnica in compozitia muzicala, constand in suprapunerea a doua sau mai multe linii melodice de sine statatoare, avand fiecare un inteles propriu, dar formand laolalta un tot organic; polifonie, contratema. 2. Stiinta care se ocupa cu studiul regulilor contrapunctului (1). – Din it. contrappunto, fr. contrepoint.

SEMIDOCT, -A, semidocti, -te, adj., s. m. si f. (Om) care are cunostinte putine si superficiale (dar se crede cult); (om) putin instruit. – Semi- + doct.

DA adv. desigur, fireste, (inv. si reg.) dar, (turcism, in Mold.) helbet. (- Ai vrea sa mergi cu mine ~!)

CONTRAPUNCT ~e n. 1) Tehnica muzicala de suprapunere a doua sau a mai multor melodii, avand fiecare un caracter independent, dar care impreuna pot forma un tot organic. 2) Melodie cu inteles expresiv propriu, cantata in cadrul unei lucrari muzicale concomitent cu tema ei de baza. 3) Stiinta care studiaza regulile combinarii melodiilor in cadrul unei compozitii. /<it. contrappunto

darNIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care are placerea de a oferi daruri; mereu dispus sa ajute material in mod dezinteresat pe altii; marinimos; generos; galanton. 2) (despre terenuri, soluri) Care da rod mare; roditor; manos; fertil; fecund; bogat. /dar + suf. ~nic

IZOTOP s.m. Element chimic avand aceleasi proprietati fizico-chimice, dar masa atomica diferita. [Var. isotop s.m. / < fr. isotope, cf. gr. isos – egal, topos – loc].

acioaie, s. f. – Bronz (sau alt aliaj). – Var. cioaie. < It. acciaio „otel” (Hasdeu), etimon respins de dar, insa admis de Candrea si Scriban. Este unul din putinele cuvinte it. intrate in vechime in limba populara, probabil pe filiera comerciala. Schimbarea semantica, ce constituie principala obiectie a dar, este posibila, daca se are in vedere faptul ca uzul popular indica prin acioaie orice aliaj, fara a fi posibila o identificare mai exacta.

CELAPERM s.n. (Chim.) Fibra obtinuta pe cale chimica din celuloza de bumbac, avand aceleasi proprietati ca celofibra, dar cu un tuseu deosebit. [< fr. celaperm].

anghilest (-te), s. n. – Octoih. Probabil din sl. angeli jest „ingerul este”, care trebuie sa fie inceputul unuia din imnurile octoihului. Hadeu 1203 il considera un sing. de la *anghilesti, din rus. angeliskaja „(cinturi) angelice”; dar un astfel de sing. ar fi trebuit sa dea in mod normal *anghilesc. Sec. XVI-XVIII, astazi inv. Nu este atestata folosirea sa in limba vorbita.

babura (-re), s. f. – 1. (Trans.) Fumar. – 2. (Trans.) Flacaraie, vilvataie. – 3. (Banat) Lapovita. Sl. babura „horn”. Sensul 3 se explica poate prin aburii care insotesc uneori precipitatiile, si care s-au asimilat probabil cu fumul (dar in considera cuvint diferit de cel anterior).

SUPIN s.n. (Gram.) Mod nepredicativ care denumeste actiunea verbala, avand aceeasi forma cu participiul, dar precedat de prepozitie. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. supinum, fr. supin].

IZOSTERIE s. f. insusire a unor substante de a avea aceleasi structuri de volum, dar compozitii chimice diferite. (< germ. Isosterie)

OMOLOG, -OAGA I. adj. 1. (despre puncte, laturi apartinand fiecare unei figuri) care se afla intr-o corespondenta biunivoca. 2. (biol.; despre organe) care au aceeasi structura si origine, dar se deosebesc morfologic si functional. 3. (despre substante organice) cu functiuni si structuri analoage. II. s. m. 1. (chim.) substanta dintr-o clasa de substante care difera de celelalte prin prezenta gruparii -CH₂-. 2. persoana oficiala care detine aceeasi functie cu o alta. (< fr. h*******e)

firetic (firetica), adj. – Coleric, furios. Origine incerta. Dictionarele nu sint de acord in privinta definirii sensului (Dame traduce ahuri; in Bihor il gasim cu sensul lui damne). Pare a fi rezultatul unei incrucisari a lui iretic „eretic” cu fire „natura”, sau cu fire-ai, inceputul tuturor imprecatiilor (dupa dar si REW 6471, din lat. phreneticus, putin probabil; dupa Pascu, Beitrage, 11, din lat. ferus; dupa Scriban, de la fire).

girloafa (-fe), s. f. – Regulator la plug. Germ. Vorlaufer „precursor”. In Trans. Dupa Cancel 17, ar fi de origine sl., dar sl. trebuie sa fie, in cel mai bun caz, un intermediar al germ.

pritoci (pritocesc, pritocit), vb. – A transvaza, a deserta. – Var. Mold. pitroci. – Mr. pitrocire. Sl. pritociti, cuvint citat de Miklosich, Lexicon, 685, fara sens cunoscut, dar care trebuie sa-l aiba pe cel din rom., din sl. tociti „a agita”, cf. bg. pretoci, slov. pritociti, cu acelasi sens (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Conev 63), si bg. tocam › megl. tutǫs, tutiri „a scoate moare de varza” (Capidan 306). Pascu, I, 62, deriva in mod gresit mr. din piatra. – Der. pritoaca, s. f. (vas pentru transportul strugurilor); pritoc, s. n. (pritocire); pritoceala, s. f. (transvazare).

AMAR¹, (rar) amaruri, s. n. 1. Jale, tristete; suferinta, chin; necaz. ◊ Expr. A-si varsa amarul = a-si povesti necazurile. A-si inghiti amarul = a suferi in tacere. A-si manca amarul (impreuna) cu cineva = a duce trai (greu) impreuna cu cineva. ♦ (Cu valoare de interjectie) Vai! 2. Multime, gramada. Am mai umblat pe aici... dar sunt Amar de ani (COSBUC). – Lat. amarum.

APARTE adv. Separat. ♦ (In teatru, ca indicatie pentru actori). Ca si cum ar vorbi cu sine insusi, dar cu glas tare. ♦ (Adjectival) Deosebit, special. avea un fel aparte de a vorbi. – Din parte (dupa fr. a part).

CALTUNAR, caltunari, s. m. (Reg.) Flacau, barbat care duce darurile miresei. – Din caltun + suf. -ar.

CAPTUSI, captusesc, vb. IV. 1. Tranz. A coase o captuseala la o haina; a dubla o haina. 2. Tranz. A acoperi un obiect, pe dinauntru sau pe din afara, cu un strat de protectie, de izolare etc. 3. Tranz. A indesa, a ticsi. Doua trenuri captusite cu infanterie (CAMILAR). 4. Tranz. (Fam.) A pune mana pe...; a insfaca. Stai... ca te captuseste ea, Marioara, acusi! (CREANGA). ♦ A bate (zdravan). 5. Refl. (Fam.) A se alege cu ceva. De nu aga, dar macar socru... Tot m-am captusit cu ceva! (ALECSANDRI). – Din captuh (inv.) „captuseala” (< germ. *Kapptuch „invelitoare”).

1) am, avut, a avea v. tr. (lat. habere, a avea, iar rom. am e contras din avem, ca' n am avut eu sau noi. – Am, ai, are, avem, aveti, au; aveam, avui; am avut eu, am avut noi; avusesem; voi avea; voi fi avut; sa am, sa ai, sa aiba si aiva, sa avem, sa aveti, sa aiba si aiva; as avea; ai, aiba, aveti, aiba; a avea, avere; avut). Posed: am avere, merit onoare. Simt: am curaj, gust de vorba (dar mi-e frica, mi-e sete, mi-e pofta). Obtin: cu un franc ai o gaina, vei avea un premiu. Am dimensiunea de: Etna are peste trei mii de metri. Trebuie (cu inf. subj. ori supinu): am a scrie, am sa scriu, am de scris. Cost, am pretu de (Pop.): aceasta [!] carte are un franc (mai des si mai lamurit costa un franc). V. refl. Is in relatiune: ma am bine cu el. Ma refer: A se are la B, ca C la D. V. ajutator care serveste la formarea perfectului (am zis) ori a viitorului (am sa zic). A avea, a fi: n' are cine sa ma ajute (nu e cine sa ma ajute).

ci si (vechi) ce conj. (lat. quid, de unde vine si ce, pron. Cp. si cu lat. quin etiam, ci inca). dar: nu opt, ci zece: nu multe, ci mult. Nu numai, ci si; nu singur faptu cutare, ci inca: nu numai bun, ci si invatat. Fereste-te de a zice nu opt, dar zece, caci e dupa fr. mais, care e egal si cu „dar”, si cu „ci”. Noi avem, ca si Germanii, si int. lui aber, si al lui sondern. In limba vorbita, ci se suprima si poate fi insemnat mai bine prin doua puncte de cit prin virgula: nu opt: zece (sau, invers, numai pin [!] virgula: zece, nu opt). In exclamatiuni: ci taci odata sau si taci odata sau (mai bine) dar taci odata!

Balius 1. Unul dintre caii nemuritori ai lui Achilles, primit in dar de la Poseidon (v. si Zephyrus). 2. Unul dintre ciinii lui Actaeon.

OMOLOG, -OAGA, omologi, -oage, adj., s. m. 1. Adj. (Despre doua elemente apartinand unor figuri geometrice intre care exista o corespondenta determinata) Care corespunde, care se afla in corespondenta. Laturi omoloage. 2. Adj. (Despre o substanta organica) Care are o structura chimica diferita de structura altei substante prin prezenta unei grupe in care carbonul se afla in combinatie cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage. 3. Adj. (Biol.; despre unele organe) Care are structura asemanatoare si origine comuna, dar forma externa si functiuni diferite. 4. S. m. Persoana care detine o functie oficiala intr-o organizatie sau intr-un stat, privita in raport cu o alta persoana care detine aceeasi functie oficiala intr-o alta organizatie sau intr-un alt stat. – Din fr. h*******e.

SIGILLARIA s. f. Arbore fosil avand aceleasi dimensiuni ca si lepidodendronul, dar cu trunchiul neramificat. [Pr.: -ri-a] – Dupa fr. sigillaire.

dar conj., adv. 1. conj. insa, totusi. (As vrea sa te cred, ~ am unele indoieli.) 2. conj. ci, insa, numai, (reg.) fara, (Ban. si Transilv.), ci. (Nu-i prost cine da, ~ cel ce rabda.) 3. conj. insa, numai, (prin Transilv.) pedig. (Esti prea buna, ~ nu ma iubesti.) 4. conj. daramite, (rar) incamite, mite, nemite, (inv. si pop.) necum. (Munte cu munte se intalneste, ~ om cu om.) 5. conj. asadar, deci, (livr.) ci. (~, nu ne putem limita la ...) 6. adv. (interogativ) oare? pai? (~ asa sa fie?)

NEVINOVAT ~ta (~ti, ~te) (negativ de la vinovat) 1) Care nu este vinovat. ◊ A face pe ~tul se spune despre o persoana vinovata dar care se poarta parca nu ar avea nici o vina. 2) (despre manifestari ale persoanelor) Care exprima curatenie sufleteasca; predispus sa faca numai bine; inocent; candid. Privire ~ta. /ne- + vinovat

RAU¹ adv. (in opozitie cu bine) 1) Contrar regulilor morale; asa cum nu se cuvine; aiurea. ◊ A se pune ~ cu cineva a intra in conflict cu cineva. A sta ~ a o duce greu. A-i merge (cuiva) ~ a nu avea noroc; a avea o viata grea. (E) ~ cu ~, dar mai ~ (e) fara ~ nu este tocmai bine asa cum este, dar poate fi si mai grav, daca vei pierde si ceea ce ai. A-i fi (cuiva) ~ (sau a se simti ~) a) a duce o viata grea; b) a se simti bolnav. A-i sedea (sau a-i sta) ~ a nu i se potrivi; a nu-i sta bine. A i se face (sau a-i veni cuiva) ~ a simti (pe neasteptate) o senzatie de indispozitie fizica. A se avea ~ cu cineva a fi in cearta cu cineva. A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu dusmanie. A-i parea (cuiva) ~ a regreta. 2) Foarte tare. A bate ~ pe cineva. ◊ Cum e mai ~ mai prost nici nu se poate. /<lat. reus

SUPIN ~e n. gram. Mod nepersonal al verbului, avand aceeasi forma ca participiul trecut, dar nevariabila si precedata de anumite prepozitii. /<lat. supinum

TARO s.m. Planta cultivata in zonele tropicale ale Asiei si Americii, dar si in unele tari mediteraneene, ai carei tuberculi se consuma ca si cartofii; numiti in Egipt kolokas, iar in Cipru kolokassi (Colocasia antiquorum).

UCRONIE s.f. Teorie in filozofia culturii potrivit careia evenimentele si faptele de civilizatie din istoria omenirii s-au produs ca o consecinta inevitabila, dar nu previzibila, a progresului continuu. (<fr. uchronie)

ara (ar, arat), vb. – A rasturna cu plugul brazdele de pamint. – Mr., megl. ar, istr. oru. Lat. arāre (Puscariu 105; Candrea-Dens., 67; REW 508; dar); cf. it. arare, v. prov., sp., port. arar, v fr. arer. Cf. arat, arator, aratura. Der. arat, s. n. (actiunea de a ara, aratura). – Der. neol. arabil, adj., din fr.

aratura (araturi), s. f. – Arat, actiunea si rezultatul lui a ara. Lat. arātūra (Puscariu 110; REW 602 a; dar); cf. it. aratura, v. fr. areure,, cat., sp., port. aradura. Cf. ara.

azi adv. – In ziua de fata, astazi, acum. – Pina azi, pina acum. – De azi, de acum. – De azi inainte, de acum inainte. – De azi in, de acum in (atitea zile). – Azi sunt, acum (atitea zile). – Azi noapte, noaptea trecuta. – Mr. aza, a(n)zi, megl. aza, as. Lat. hāc die, redus la *hādie, probabil prin confuzie cu hŏdie, pe care a ajuns sa-l inlocuiasca (Puscariu, Lat. ti, 48; Puscariu 176; REW 4163; dar; cf. Cipariu, Gram., 113). Dupa Tiktin, ar fi contractie de la astazi. Avind in vedere accentul, este greu de admis opinia lui Hasdeu 1895, conform caruia ar reprezenta lat. ad diem.

ciochina, s. f. – 1. Partea din spate a seii. – 2. Cirlig, cange. – 3. Maleola, glezna. Probabil de la cioc „cirlig”, cu suf. -na, cf. ciorchina. dar considera etimonul necunoscut. Altii s-au gindit la tc. cikin „ranita” (Roesler 608; Seineanu, II, 129), sau la sb. cukalj, cekljun „cirlig”, care prezinta dificultati fonetice (Cihac, II, 549). – Der. ciochinar, s. n. (curea, legatura la oblinc).

desuchiat (-ta), adj. – 1. Neglijent, sleampat. – 2. Nebun, smintit. – Var. (Mold., Trans.) suchiat, suchet. Origine incerta. Ar putea fi un lat. *dissubuculatus de la subucula „camase, tunica pe corp”; daca primul sens este primitiv, cf. sp. descamisado; insa rezultatul s nu este clar. Dupa Scriban, de la suchet, si acesta de la mag. suket „surd”; dar in acest caz nu s-ar explica compunerea cu des-. Pascu, I, 136, citeaza mr. discul’are „a deochea” ‹ lat. *de exoculāre (cf. deochia), care nu are legatura cu desuchiat.

COLECTIVITATE s. f. 1. grup mare de oameni care duc o viata colectiva. ◊ societate. 2. ~ statistica = totalitatea unitatilor statistice studiate pentru cunoasterea fenomenelor sau proceselor economice, avand unele trasaturi comune, caracteristici statistice, dar o marime variabila. (< fr. collectivite)

IZOTOP s. m. atom (sau nucleu) care are acelasi numar atomic cu altul, dar un numar de masa diferit. ♦ ~ radioactiv = izotop al unui element chimic care are proprietati radioactive; radioizotop. (< fr. isotope)

SUBCONSTIENT s. n. treapta a constiintei care cuprinde idei si impresii ce au fost odata prezente in minte, dar care, nemaifiind in centrul atentiei, raman confuze, putand redeveni constiente. (dupa fr. subconscient)

iosag (iosaguri), s. n. – (Trans.) Avere, bunuri, bogatie. Mag. joszag (Tiktin; dar).

ipsos (-suri), s. n. – Praf alb obtinut din ghips macinat. – Mr. νipsu. Ngr. γύψος (Tiktin; Galdi 203). Este dublet al lui ghips, s. n., din gr. prin intermediul germ. Gyps, si al lui gips, s. n. (ghips), probabil din cuvintul anterior, cu influenta pronuntarii italienesti gesso, datorita faptului ca meseriasii care se ocupau de ipsos au fost aproape intotdeauna italieni (dupa dar, gips reprezinta fr. gypse). – Der. ipsosi, vb. (a lucra in ipsos); ipsosar, s. m. (vinzator de ipsos).

lastra (lastre), s. f. – Postav de lina, de provenienta orientala. Origine necunoscuta. Dupa Tiktin si Scriban, din it. lastra „piatra de pavaj, placa”, caz in care sensul initial ar fi de „impartit in patrate”; dar aceasta ipoteza nu merge cu originea orientala a cuvintului si cu produsul. Sec. XVII, inv.

mereu adv. – 1. (Trans., adj.) Continuu, fara intrerupere. – 2. Incontinuu, neintrerupt. – 3. Totdeauna, fara incetare. – 4. (Banat, Olt.) Calm, linistit. Origine necunoscuta. Cuvint putin studiat. Unica ipoteza cunoscuta, care-l pune in legatura cu mag. mero „curat” (Bogrea, Dacor., I, 270; Scriban), nu pare potrivita. Se foloseste in toate provinciile rom., dar nu se afla in dialecte. Ar putea fi un der. de la mere, forma dialectala a lui merge „a pasi; a continua”; dar der. cu suf. -eu, nu este curenta. Pentru sensul adj., cf. Pasca, Dacor., X, 315.

stramurare (-ari), s. f. – Bat lung si ascutit, prajina cu virf de fier. – Var. stramur(arita), straminare. Mr. strimurare, strimulare, megl. stramulari. Lat. *stimulāria, de la stimulāre „a incita” (Tiktin; REW 8261; Capidan 276; Candrea; cf. Cihac, I, 265). Var. stramur pare sa reprezinte lat. stimulus; Tiktin crede ca este o forma artificiala, latinista; dar nu exista indicii ca stramur ar putea fi calc latinizant al lui stimulus. Alb. strumullar provine din rom. (Capidan, Dacor., VII, 152). – Der. stramura, vb. (a intepa, a e****a; Bucov., a ameninta).

vandralau (-ai), s. m. – Haimana, golan. – Var. vandras, vandroc(as). Mag. vandor(lo), cf. Candrea; dar probabil apropiat fonetic de handralau. In Trans. si Banat.

AMFION (in mitologia greaca), fiul lui Zeus, si al Antiopei. avea o lira fermecata, primita in dar de la Hermes, la acordurile careia pina si pietrele se puneau, vrajite, in miscare.

APOI adv. 1. Dupa aceea, pe urma. Isi lua ramas bun si apoi pleca. ♦ Pe langa asta. Si-apoi tot nu ma pot duce. ♦ Mai, in plus. Dupa ce ca e frig, apoi si ploua. 2. Totusi. Apoi tot am sa-ti mai vorbesc putin. 3. Atunci, in cazul acesta; daca e asa, asa fiind. Apoi dar ce vrei ?. ♦ Ei si! n-are importanta! S-apoi ce daca a plecat! 4. (De obicei precedat de conjunctii) a) Doar; b) (precedat de „si”) si inca; unde mai pui ca; c) vezi! ei!; d) dar; e) cu toate acestea; f) (precedat de „ca”) altminteri; g) (serveste la introducerea unui raspuns concesiv, evaziv, sau ca scuza) Apoi de, ce pot sa-ti spun?; h) (precedat de „si”, serveste ca introducere in poezie, proverbe etc.) S-apoi lin, dorule, lin. (JARNIK-BARSEANU). – Lat. ad-post.

PTERIDOSPERME (‹ fr.) s. f. pl. Grup de plante primitive, fosile, asemanatoare ferigilor, dar care se inmulteau prin seminte; au existat de la sfarsitul Levonianului pana in Triasic. Au contribuit la formarea depozitelor carbonifere (huila).

RAZBOIUL DE 100 DE ANI (1337-1453), conflict armat intre Anglia si Franta pentru terit. franceze stapanite de dinastia engleza si pentru Flandra. In prima parte, Anglia a obtinut victorii importante in bataliile de la Crecy (1346) si Poitiers (1356), ocupand o mare parte a terit. Frantei. In deceniul 8 al sec. 14, francezii au reusit sa recucereasca aproape toate terit., dar dupa batalia de la Azincourt (1415) au pierdut N Frantei si Parisul. Spre sfarsit, razboiul a capatat un caracter popular, prin intrarea in actiune a maselor sub conducerea Ioanei d’Arc si, ca urmare, Anglia a pierdut toate posesiunile de pe terit. Frantei, cu exceptia portului Calais, pe care l-a mai stapanit pana in 1558.

Anius, profet care a domnit in insula Delos pe vremea razboiului troian. Era fiul lui Apollo, iar prin mama sa, Rhoeo, se tragea din Dionysus. Anius s-a casatorit cu Dryope, cu care a avut trei fete: pe Oeno, S****o si Elais. Ele primisera in dar de la stramosul lor, Dionysus, puterea de a transforma orice obiect ar fi dorit in vin, griu sau untdelemn. Cind Agamemnon a trecut prin Delos in drum spre cetatea Troiei, Anius, care stia ca razboiul avea sa se prelungeasca zece ani, i-a oferit serviciile fetelor sale, pentru a asigura hrana necesara soldatilor. Ele l-au insotit un timp pe Agamemnon dar, de la o vreme urindu-li-se, au fugit. Urmarite de greci au implorat sprijinul lui Dionysus, care le-a metamorfozat in porumbei. Se spunea ca in amintirea lor ar fi fost oprita, in insula Delos, uciderea porumbeilor.

COLECTIVITATE s.f. 1. Comunitate umana, grup de oameni care duc o viata colectiva; (p. ext.) societate. 2. Colectivitate statistica = totalitatea unitatilor statistice studiate pentru cunoasterea fenomenelor sau proceselor economice, avand unele trasaturi comune, numite caracteristici statistice, dar o marime variabila. [Cf. fr. collectivite].

INTERPSIHOLOGIE s.f. Psihologie care studiaza raporturile dintre indivizii unei multimi dar nu considera grupul ca un tot avand caractere specifice. [< fr. interpsychologie].

NEUTRON s.m. (Fiz.) Particula elementara neutra din nucleul atomilor, avand aproape aceeasi masa cu a protonului, dar fiind lipsita de sarcina electrica. [< fr. neutron, cf. neu(tru) + (elec)tron].

apos (apoasa), adj. – Care are consistenta apei. Lat. aquōsus (REW 588; dar); cf. it. acquoso, v. fr. eveux, prov. aigos, sp., port. aguoso. Cf. apa.

ateia (-i, -at), vb. – (Banat) A imbraca de sarbatoare, a gati, a dichisi. Origine necunoscuta. Dupa o parere mai veche a lui Mangiuca, Familia, 1884, 67, si Philippide, ZRPh., XXXI, 294, ar fi cuvint identic cu it. attilarsi, v. prov. atilhar; ipoteza pe drept cuvint combatuta de dar, cf. REW 2604. Dupa Puscariu, ZRPh., XXXII, 112, ar fi o forma refacuta pe baza lui desteia, si aceasta de la lat. *destilāre (cf. impotriva acestei pareri, Graur, BL, V, 95). Spitzer, BL, VI, 235 se refera, la etimonul tei, putin probabil. – Der. ateietura, s. f. (haine de duminica, podoabe).

GRATIE s.f. 1. Gingasie, finete, eleganta (in atitudini, in miscari). ♦ (La pl.) Atitudini, cuvinte dragalase; dragalasenii, farmece. ◊ A intra in gratiile cuiva = a obtine bunavointa cuiva. 2. (Rel.) dar, ajutor supranatural pe care divinitatea l-ar acorda oamenilor pentru a se mantui. 3. Fiecare dintre cele trei zeitati feminine care personificau amabilitatea, veselia, bucuria si frumusetea in mitologia greco-latina. // prep. Cu ajutorul, datorita, multumita. [Gen. -iei. / < lat. gratia, cf. it. grazia].

avram (avrama), adj. – Varietate de pruna. – Var. avramiu. Ngr. ἀβράμηλο „pruna” (Iordan, BF, VI, 155); cuvint pe care Danguitsis 148 il deriva din gr. βράβυλος, dar care a putut fi influentat si de sl. (j)ablanu „mar”; cf. gr. μήλος si chiar de aspectul fructului, care are o anume asemanare cu marul. Dupa dar, de la numele propriu Avram, ceea ce pare mai curind etimologie populara.

berc (bearca), adj. – Cu coada scurta sau fara coada. Probabil din v. germ. brecha (› germ. Bruch „fragment”, fr. breche, de unde sp. brecha), prin intermediul unui cuvint sl. pe care nu il cunoastem; cf. sb., bg. birka „oaie cu lina creata”, ceh. birka „oaie obisnuita”, pol. bierka „oaie fara coada” (Cihac, II, 481), care ar putea foarte bine proveni din rom. (dar). Dupa Bogrea, Dacor., I, 257, din lat. *brevicus (‹ brevis). – Der. berca, s. f. (oaie cu lina creata si scurta); birca, s. f. (oaie cu lina creata); bircaci, s. m. (cioban).

buhai (buhai), s. m. – 1. Taur. – 2. Berbec sau tap de peste doi ani. – 3. Instrument muzical (cf. bou 3). – 4. Pelerina. Rut. buchai, rus. bugaj, (dar) din tc. buga „taur” (cf. buga). Ar putea fi si invers. Dupa Lokotsch 339, rom. provine din tc.; si din rom. a trecut in pol. dupa Miklosich, Wander., 12, si in mag. bohaj (Edelspacher 10).

buzna adv. – Brusc, pe neasteptate in graba. – Var. busta, nabuzna. Origine necunoscuta. Ultima var. pare a indica o provenienta sl. Dupa Cihac, forma autentica ar fi busta, legata de vb. busi; dar o pune in legatura cu mag. buszma „badaran”. Mai curind este vorba de un cuvint din aceeasi familie cu napusti; caz in care var. ar fi in loc de *napustna.

cimpie (campii), s. f. – Cimp, ses, ogor. Probabil de la un lat. *campia, care ar reproduce un gr. ϰαμπία, der. de la ϰάμπος (dar, REW 1563), cf. sicil., calabr. campia. Der. de la campus, printr-un suf. -inea (Tiktin) nu este posibila (cf. Corominas, I, 621), caci n ar fi lasat urme in Banat. Candrea-Dens., 339, propun *campiva, care pare foarte artificial.

curut (curuti), s. m. – Rebel, insurgent, rasculat. Mag. kuruc, din germ. Kreuz(fahrer) „cruciat” (dar; Galdi, Dict., 123), nume dat taranilor care au participat la rebeliunea din 1514, din Ungaria.

EMANAT, -A adj., s. m. f. (cel) care este un produs al unor evenimente politice la care nu a avut nici o contributie, nici un merit, dar de care beneficiaza. (< emana)

INTERPSIHOLOGIE s. f. psihologie sociala care studiaza raporturile dintre indivizii unei multimi, dar nu considera grupul ca un tot avand caractere specifice. (< fr. interpsychologie)

NEUTRON s. m. particula elementara neutra din nucleul atomului, avand aproape aceeasi masa cu a protonului, dar fara sarcina electrica stabila. (< fr. neutron)

PARAPNEUMONIE s. f. proces avand o evolutie asemanatoare cu a pneumoniei, dar cu etiologie nespecifica. (< fr. parapneumonie)

incoace adv. – Inspre mine. – Megl. ancoati. De la acoace, cuvint pastrat in citeva comp. ca in(tr’) a coace, si aceasta de la eccum hocce (Puscariu, ZRPh., XXXII, 478; Candrea-Dens., 851; dar; dupa Philippide, Principii, 92, de la in ecce hacce). Incoa (mr. ncoa, megl. anco), adv. (inspre mine) pare sa fie reducere a cuvintului anterior (der. de la eccum illac propusa de dar pare mai putin probabila, intrucit sensul ar fi trebuit sa fie cel de incolo; astfel incit autorul trebuie sa admita o incrucisare cu incoace). – Der. dincoace, adv. (de partea asta), cu prep. de, cf. dincolo.

ingadui (ingadui, ingaduit), vb. – 1. A permite, a lasa. – 2. A admite, a accepta, a se invoi. – 3. A indura, a suporta. – 4. A slabi, a diminua, a domoli. – 5. A ierta, a absolvi, a scuti de (o pedeapsa). – 6. A astepta, a avea rabdare. – 7. (Refl.) A se intelege, a se avea bine. Mag. engedni (Cihac, II, 50; Tiktin; dar; Galdi, Dict., 93), cf. bg. din Trans. enieduva (Miklosich, Bulg., 121). – Der. ingaduiala (var. ingaduinta), s. f. (permisiune, voie; concesie; toleranta; cedare; rabdare; pasuire, ragaz); ingaduitor, adj. (tolerant, rabdator); neingaduitor, adj. (intolerant); neingaduinta, s. f. (intoleranta).

iusti interj. – Imita zgomotul facut de plesnitul biciului. Creatie expresiva, cf. bisti, tusti. – Der. iusca, s. f. (pleasna de bici; lovitura de bici; femeie neastimparata; posirca), al carui ultim sens ar proveni, dupa Bogrea, Dacor., IV, 825 si dar, din rut. juska „supa”; iusti (var. iusni), vb. (a lovi cu biciul); iusnita, s. f. (bici). Cf. Iordan, BL, IX, 65.

pradui (-uiesc, praduit), vb. – 1. A schimba. – 2. A denunta. – 3. A risipi, a cheltui fara rost. Origine indoielnica. Cuvint de Arg., dar nu neaparat de provenienta tig. (daca ar fi, ar reprezenta singurul vb. tig. in -ui). Din sl. pradati „a trada” (Graur, BL, V, 225), din tig. purd- „a sopti” (Vasiliu, GS, VIII, 123); din tig. paruv- „a schimba” (Graur, 182; Juilland 172) sau mai probabil din prada contaminat cu preda si, cu ultimul sens, cu paradui. – Der. praduiala, s. f. (delatiune; risipa).

reveni (-nesc, revenit), vb. – 1. A se macera, a se inmuia, a framinta. – 2. A se jilavi, a se umezi. – Var. raveni. Mag. revedni „a putrezi” de la rev „putreziciune” (Cihac, II, 623). Dupa Tiktin si Candrea, ar trebui sa se porneasca de la reavan, care ar indica umezeala pamintului si ar proveni din sl. revinu „plan, neted”. dar, pe linga dificultatea semantica, sensul de „putreziciune” este sigur in cuvintul rom., cf. Coresi: mirul are oarece tarie si usuca si raveneala trupului suge-o. Der. reavan (var. ravan, reven), adj. (umed), mai curind decit de la vb., poate direct din mag. (cf. si sb. ravenica „scurgere a unei mlastini intr-un riu”); reveneala (var. raveneala), s. f. (umezeala, briza, racoare).

stranut (-ta), adj. – Cu o pata alba pe nas sau pe bot. – Var. starnut, strenut. Origine incerta. Dupa Tiktin si Candrea, din a stranuta „e elimina cu zgomot aerul din plamini pe nas si pe gura”, dar legatura lor semantica nu este clara. Ar putea fi pus in legatura cu sl. sruna „caprior”, cf. bg. sarna, sb. srna „caprior” (Densusianu, GS, I, 348 si VII, 279; Rosetti, II, 82); desi destul de greu cu got. stairno › germ. Stern „stea” (Gamillscheg, Rom. Germ., II, 254; Puscariu, Lr., 273). Dupa Skok, ZRPh., L, 272, cf. REW 8242N, din lat. stella, cu infixul r, ca bol. strela, sp. estrella.

Amphilochus, unul dintre fiii lui Amphiaraus si frate cu Alcmaeon. A participat la expeditia organizata de epigoni impotriva cetatii Thebae si a luptat in razboiul troian. Se spunea ca ar fi mostenit de la tatal sau darul profetiei (v. si Amphiaraus).

Ariadne, fiica regelui Minos si a Pasiphaei. Cind Theseus a sosit in Creta pentru a se lupta cu Minotaurul (v. si Theseus), Ariadne, care se indragostise de erou, l-a ajutat sa iasa din coridoarele intortocheate ale labirintului calauzindu-se dupa un fir care i-a aratat calea de intoarcere. Ca sa o scape de minia lui Minos, Theseus i-a fagaduit Ariadnei s-o ia cu el la Arhenae. A parasit-o insa pe drum, in insula Naxos, unde, dupa o varianta, a fost ucisa de Artemis. Dupa o alta legenda, Dionysus, care trecea pe acolo, s-ar fi indragostit de tinara fata si ar fi luat-o in casatorie. Ca dar de nunta el i-a oferit o coroana de aur, faurita de Hephaestus, coroana care mai tirziu a fost transformata intr-o constelatie.

FORTRAN (‹ engl. For[mula] Tran[slation]) s. n. (INFORM.) Limbaj de programare introdus in 1956; conceput pentru calcule tehnico-stiintifice, dar cu utilizari si in alte domenii. Are diverse versiuni, dintre care cea mai cunoscuta este F. IV.

CALITATE s. 1. v. insusire. 2. insusire, natura. (~ unui lucru.) 3. v. valoare. 4. insusire, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de pret.) 5. v. nivel. 6. v. dar. 7. (pop.) mana. (Faina de ~ a doua.) 8. titlu. (Are ~ de inginer.) 9. autoritate, cadere, competenta, drept, indreptatire, (inv.) volnicie. (Nu am ~ sa ma pronunt.) 10. v. functie.

A JERTFI ~esc tranz. 1) inv. (fiinte) A ucide dupa un anumit ritual ca dar pentru zei; a sacrifica. 2) A ceda benevol avand constiinta unei privatiuni. 3) rar A lipsi de viata premeditat; a omori; a ucide. /Din jertfa

STEREOIZOMER ~i m. Substanta care are aceeasi compozitie chimica cu alte substante similare, dar difera de acestea prin aranjarea in spatiu a atomilor din molecula. /<fr. stereo-isomere

armasar (armasari), s. m. – Cal mascul necastrat. Lat. armessārius, de la [equus] admissārius, cu acelasi sens (Schuchardt, Vokal., I, 141; Puscariu 126; Candrea-Dens., 93; REW 177; dar; Phillipide, II, 631); cf. alb. harmesuar, sard. ammesardzu (Wagner 108). Forma armessārius, atestata, pare inexplicabila la Candrea-Dens., dar apare explicata in dar. In plus, pentru trecerea lui ad- la ar- inaiante de labiala, cf. A. Ernoult, Mel. Soc. Ling., XIV (1907-8), p. 473-5. Este de asemenea posibil sa fi intervenit in acest caz analogia cu gr. χάρμα „atelaj, tractiune de cai”. REW 177 presupune ca din alb. a intrat in rom. o forma harmasar (cu s), care pare a se datora unei greseli (cf. Graur, BL, V, 86). – Din rom. provine rut. harmasar (Miklosich, Wander., 16; Candrea, Elemente, 404).

birlic (-ci), s. m. – 1. As, carte de joc. – 2. Speteaza care trece prin mijlocul zmeului de copii. – 3. (Arg.) Nota unu, la scoala. – 4. (Arg.) Sublocotenent. Tc. birlik „unitate”, de la bir „unu” (Roesler 589; Seineanu, II, 52). La sensul 2 a putut avea loc o confuzie cu tc. bilik „antebrat” (dar).

caila s. m. – Nume de bou: care are coarnele rasucite. – Var. cailat. Mag. kajla „rasucit” (dar; Draganu, Dacor., V, 338). In Trans.

catortosi (-sesc, -it), vb. – A ajunge la un rezultat bun, a avea succes, a reusi. Ngr. ϰατορθόω, viitor ϰατορθόώσω „a aranja” (dar, Galdi 162). Inv., (sec. XVIII).