CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioara a corpului omenesc sau cea anterioara a animalelor, unde se afla creierul, principalele organe de simt si orificiul bucal. ◊ Loc. adv. Din cap pana-n picioare = de sus pana jos, in intregime, cu desavarsire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineata. (Pana) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai destept, mai reusit, mai bine. Cu capul plecat = rusinat, umilit, invins. Pe dupa cap = pe dupa gat, la ceafa. ◊ Loc. adj. (Fam.) Batut (sau cazut) in cap = tampit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a tranti (pe cineva) la pamant; a da jos dintr-o situatie, a dobori, a invinge. A da peste cap (paharul, bautura etc.) = a inghiti dintr-o data continutul unui pahar, al unei cani etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mantuiala. A scoate capul in lume = a iesi intre oameni, in societate. A nu-si (mai) vedea capul de... sau a nu sti unde-i sta sau unde-i este capul = a nu sti ce sa mai faca, a fi coplesit de... A-si pierde capul = a se zapaci. A nu mai avea unde sa-si puna capul = a ajunge fara adapost, pe drumuri, sarac. A da din cap = a clatina capul (in semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omori; a ataca cu violenta pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul in traista = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toti peretii (sau de pereti) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greseala facuta. A-si lua (sau a apuca) lumea in cap = a pleca departe, parasindu-si casa, locul de origine si ratacind prin lume. A-si pleca capul = a se simti rusinat, umilit; a se da invins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cadea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, in) capul cuiva (o situatie neplacuta, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplaceri si necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cadea pe capul cuiva = a sosi pe neasteptate la cineva (creandu-i neplaceri, deranj). A sta (sau a sedea, a se tine) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a starui fara incetare pe langa cineva. A sedea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe langa sau la cineva (creandu-i neplaceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lasa pe cineva in pace. (Reg.) A nu sti (sau a nu avea) ce-si face capului = a nu mai sti ce sa faca pentru a iesi dintr-o situatie grea. ◊ Cap de familie = barbatul care reprezinta puterea familiala si parinteasca; p. gener. orice persoana care procura mijloacele necesare traiului unei familii si o reprezinta juridic. ◊ Cap de expresie = portret in care artistul face un studiu amanuntit al expresiei unui sentiment pe trasaturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de marci postale romanesti, avand pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Parul capului. 2. Capatai; capataiul patului. 3. Individ, ins, cap. Cate 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, in numar foarte mare, pe intrecute. Cate capete, atatea pareri, exprima o mare divergenta de opinii. 4. Minte, gandire, judecata; memorie. ◊ Loc. adj. si adv. Cu cap = (in mod) inteligent, destept. Fara cap = (in mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecata dreapta; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau usor) la (sau de) cap sau a avea cap usor = a fi destept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) in cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i iesi (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gandul la...; a uita. A nu-i mai iesi (cuiva ceva) din cap = a-l stapani mereu (acelasi gand), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gandi la... A-si bate (sau a-si framanta, a-si sparge, a-si sfarama etc.) capul = a se gandi, a se stradui spre a solutiona o problema. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) sa inteleaga ceva, a lamuri (pe cineva). A fi (sau a ramane, a umbla etc.) de capul sau = a fi (sau a ramane etc.) liber, independent, nesupravegheat, A face (ceva) din (sau de) capul sau = a face (ceva) fara a se consulta cu altcineva. A intoarce (sau a suci, a invarti) capul cuiva = a face pe cineva sa-si piarda dreapta judecata; a zapaci; a face pe cineva sa se indragosteasca. A nu avea cap sa... = a nu avea posibilitatea sa..., a nu putea sa... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se intemeiaza acuzarea. 5. (Inv.) Viata. A plati cu capul. ♦ (Astazi in expr.) Odata cu capul sau in ruptul capului = cu nici un pret, niciodata. A-si face de cap = a face ceva ce poate sa-i primejduiasca viata; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = striga; b) (Bot.) cap-de-cocos = dulcisor; capul-sarpelui = planta erbacee acoperita cu peri aspri si cu flori rosii ca sangele, dispuse in spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelatiei balaurului. II. S. m. Capetenie, sef, conducator. ♦ Initiator. III. S. n. 1. Varf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminenta a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemanator cu un cap¹ (I 1), folosit in diverse scopuri tehnice. 2. Partea extrema cu care incepe sau sfarseste ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apa, de un defileu etc.; p. ext. fortele armate care ocupa acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor si a mijloacelor de lupta. ◊ Loc. adv. Cap la (sau in) cap = cu partile extreme alaturate. ◊ Expr. Cap de tara = margine de tara; hotar. Nu-i (un) cap de tara = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a sedea, a se ridica) in capul oaselor = a se ridica stand in pat, a sta in sezut. 3. Partea de dinainte; inceput, frunte. In capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de saptamana, de iarna etc.) = inceputul unui an (sau al unei saptamani etc.) Cap de coloana = cel sau cei care stau in fruntea coloanei. Cap de afis (sau cap de lista) = primul nume dintr-o lista de persoane afisate in ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. In cap de noapte sau in capul noptii = dupa ce s-a intunecat bine. Din (sau de la) cap = de la inceput; de la inceputul randului. Din capul locului = inainte de a incepe ceva; de la inceput. ♦ Partea principala, mai aleasa (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masa. 4. Partea de jos sau dindarat a unui lucru; capat; (cu sens temporal) sfarsit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfarsi (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a invinge, a razbi. In cap = (dupa numerale) exact, intocmai. 5. Bucatica rupta dintr-un obiect; p. ext. lucru de mica importanta. ◊ Expr. Nici un cap de ata = absolut nimic. Pana la un cap de ata = tot. 6. (In sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transforma variatiile unui semnal electric in variatii de flux magnetic sau invers, folosit pentru operatii de inregistrare, redare si stergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) dupa fr. chef < lat. caput).

MACROCEFALIE s.f. Anomalie constand din a avea capul anormal de mare. [Gen. -iei. / < fr. macrocephalie].

AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) da ajutor, sprijin. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizica sau intelectuala de a face un anumit lucru. ◊ Expr. (Absol.) Doamne-ajuta = a) formula de invocare a divinitatii, folosita la inceputul unei actiuni; b) (substantivat) situatie favorabila in evolutia unei actiuni, in starea cuiva; spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitura. (Mai) de Doamne-ajuta = (mai) de seama, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. – Lat. adjutare.

AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. A da cuiva ajutor. ◊ Expr. A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizica sau intelectuala de a face un anumit lucru. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos; a sluji. ◊ Expr. Doamne-ajuta = a) formula de invocare a divinitatii, folosita de catre cei credinciosi la inceputul unei actiuni; b) (substantivat) spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitura. (Loc. adj.) (Mai) de doamne-ajuta = (mai) de seama, de oarecare valoare. – Lat. adjutare.

FLUIERAR, fluierari, s. m. 1. Persoana care canta din fluier (1); fluieras (2). 2. (Reg.) Mester care face fluiere (1). 3. Nume dat mai multor pasari care emit sunete ca ale fluierului (1), dintre care cea mai cunoscuta are capul si spatele negru cu pete galbene-aurii, ciocul lung si subtire si picioarele lungi (Charadrius pluvialis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ar.

TAUROCEFAL, taurocefali, s. m. Monstru mitic care avea cap de taur (1). [Pr.: ta-u-] – Din fr. taurocephale.

TERMOCUPLU, termocupluri, s. n. Dispozitiv alcatuit din doua conductoare diferite avand capetele sudate si dintr-un instrument electric de masura intercalat in circuit, folosit pentru masurarea caldurii. – Din fr. thermocouple.

JUDECATA s. 1. v. inteligenta. 2. v. minte. 3. gandire, intelect, intelegere, minte, rationament, ratiune, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.) 4. minte, ratiune, (rar) cunostinta, (pop. si fam.) glagore, (inv.) rezon. (O ~ normala.) 5. minte, rationament, ratiune, (inv.) socoata, socoteala, socotinta. (O ~ sanatoasa.) 6. v. conceptie. 7. v. parere. 8. v. chibzuiala. 9. v. apreciere. 10. proces.

MEMORIE s. 1. (pop.) tinere de minte, (fig.) cap. (Are o ~ fantastica.) 2. (TEHN.) memorator. (~ la computer.) 3. v. amintire. 4. amintire, (inv.) pamente. (Au ciocnit in ~ lui.)

RATIUNE s. 1. v. minte. 2. v. inteligenta. 3. v. judecata. 4. gandire, intelect, intelegere, judecata, minte, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.) 5. judecata, minte, (rar) cunostinta, (pop. si fam.) glagore, (inv.) rezon. (O ~ normala.) 6. judecata, minte, rationament, (inv.) socoata, socoteala, socotinta. (Are o ~ sanatoasa.) 7. chibzuiala. 8. v. justificare. 9. v. rost. 10. v. semnificatie. 11. v. cauza.

ACEFAL ~a (~i, ~e) (despre unele animale inferioare) Care nu are cap. /<fr. acephale, lat. acephalus

CASALOT ~ti m. Mamifer marin, avand cap masiv si dinti pe maxilarul inferior, a carui grasime se foloseste in industria parfumurilor. /<fr. cachalot

CALUT ~i m. (diminutiv de la cal) 1): ~-de- mare peste marin avand capul asemanator cu cel al calului. 2) Insecta din familia lacustei. /cal + suf. ~ut

capATANOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) rar Care are capul mare. 2) fig. Care are cap bun; capos. /capatana + suf. ~os

capOS ~oase (~osi, ~oase) reg. Care are cap bun; cu cap. /cap + suf. ~os

GARGARITA ~e f. Insecta mica avand capul alungit cu un rostru, daunatoare, mai ales, semintelor si grauntelor. [G.-D. gargaritei] /cf. sb. gagrica

GHEPARD ~zi m. Animal salbatic carnivor, avand cap mic, picioare inalte si blana de culoare galbuie, cu pete intunecate, raspandit in Asia si Africa. /<fr. guepard

HIPOPOTAM ~i m. Animal exotic, erbivor nerumegator, de talie mare, avand cap masiv si piele groasa, lipsita de par, care traieste mai ales in apa. /<fr. hippopotame

PROTAP ~uri n. 1) Lemn lung si gros de care se fixeaza jugul la carul cu boi. 2) Prajina, de obicei, despicata la unul din capete, avand diferite intrebuintari. ~ pentru oale. ◊ A umbla (sau a veni) cu o jalba in ~ a veni cu o plangere; a se plange; a se jelui. 3) Instalatie primitiva, formata din doua bete despicate la un capat si infipte in pamant, intre care se pun la fript alimente (carne, peste etc.). /<sl. protepu, bulg. procep

ZGLAVOACA ~ce f. Peste de talie mica, fara solzi, avand cap mare si turtit, raspandit in apele de munte. /<bulg. glavot

POLIP s.m. 1. Animal nevertebrat de apa care are capul inconjurat de tentacule. 2. Excrescenta carnoasa formata pe mucoasa nasului, a laringelui etc. [< fr. polype, cf. lat. polypus, gr. polypous < polys – numeros, pous – picior].

DIPLODOCUS s.m. Dinozaurian erbivor lung de peste 25 m, avand capul foarte mic, cu dinti subtiri si mici, cu gatul si coada foarte lungi. [Var. diplodoc s.m. / < fr. diplodocus].

MALACOSTRACEE s.f. pl. Subclasa de crustacee superioare care au capul lipit de torace si abdomenul distinct; (la sg.) animal din aceasta subclasa. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. malacostraces].

MICROCEFAL, -A adj., s.m. si f. (Cel) care prezinta fenomenul de microcefalie; care are capul foarte mic. [< fr. microcephale, cf. gr. mikros – mic, kephale – cap].

MUGILIDE s.n.pl. Familie de pesti marini care au solzi si pe cap, avand ca tip chefalul; (la sg.) peste din aceasta familie. [Sg. mugilid. / < fr. mugilides].

ACEFAL, -A adj. (Despre unele animale inferioare) Care nu are cap. [< fr. acephale, cf. gr. a – fara, kephale – cap].

MEZOCEFAL, -A adj. Care are capul de forma intermediara intre brahicefal si dolihocefal. [< fr. mesocephale, cf. gr. mesos – mijlociu, kephale – cap].

spront, spronturi, s.n. (reg.) 1. bustean ale carui capete au fost rotunjite cu toporul. 2. (in forma: spiront) capat iesit al unui butuc. 3. (in forma: stront) capatul mai gros al unui bustean.

TIRFON s.n. Surub de otel cu pasul mare, taiat in spirala, avand capul jumatate rotund, continuat cu o prisma patrata, care se foloseste la fixarea sinelor de cale ferata pe traverse. [< fr. tirefond].

DIPLODOC s. m. dinozaurian erbivor fosil, superior, de peste 2⁵ m, avand capul foarte mic, cu dinti subtiri si mici, cu gatul si coada foarte lungi. (< fr. diplodocus)

PLACODERMI s. m. pl. subclasa de pesti fosili avand capul acoperit cu placi osoase si cornoase. (< fr. placodermes)

IBIS (‹ fr., lat.) s. m. Gen de pasari din ordinul ciconiiformelor raspandit in Africa tropicala: I. rosu (Eudocimus ruber), cu ciocul de culoare neagra-cafenie, usor curbat, cu penajul rosu, traieste in regiunile muntoase; I. alb (Eudocimus albus), cu penajul alb, asemanator, ca forma si marime, cu i. rosu. Este considerata de egipteni o pasare sacra. Zeita Isis este reprezentata avand capul acestei pasari.

jidan s. m. [At: NEGRUZZI, S. I, 324 / V: (reg.) jadan, judan / Pl: jidani / E: jid + -an] 1. (Pop.; prt) Evreu. 2. (Prt) Termen injurios la adresa evreilor. 3. (Pop.; is) jidan botezat Crestin cu apucaturi rele. 4. (Pop.; ie) a avea cap de jidan A umbla cu inselaciuni. 5. (Pop.; ie) Parca se bat jidanii la gura lui Se spune despre cineva care vorbeste repede si nedeslusit. 6. (Pop.; ie) Cand vor iesi jidanii la secera Niciodata. 7. (Ent.; reg.) Jidov (8). 8. (Orn.) Corb-de-noapte

KAPPA (in mitologia japoneza), fiinta supranaturala amfibie, de marimea unui copil de 12-13 ani, cu figura de tigru; pe cap are o scobitura in care pastreaza apa, aceasta constituind sursa sa de energie.

Cerberus, temutul ciine care strajuia la portile Hadesului. Nascut din gigantul Typhon, el era frate cu hidra din Lerna si cu leul din Nemea. Cerberus era infatisat ca un monstru infricosator, dupa unii cu trei, dupa altii cu o suta de capete. avea coada de sarpe, iar in jurul gitului i se incolaceau de asemenea serpi. Cerberus avea insarcinarea sa nu-i lase sa intre in Hades decit pe morti si sa nu mai lase pe nimeni sa iasa de acolo. Singurul care a reusit sa-l invinga si sa-l supuna a fost Heracles (v. si Heracles). Se spunea ca mai tirziu Cerberus a fost vrajit, si el, de cintecul lui Orpheus.

BURSUC, bursuci, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi si aspri de culoare cenusie, cu doua dungi negre, cu picioare scurte, cu capul lunguiet, avand un fel de rat asemanator cu al porcului; viezure. ♦ Fig. Om sau copil mic, indesat si greoi; om retras, izolat, ursuz. – Din tc. borsuk.

CEVA pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre ceva care iese din comun (in bine sau in rau), care provoaca uimire, spaima etc. Asa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calitati. 2. Un lucru (cat de) mic, o cantitate, o parte (cat de) neinsemnata, (cat de) putin. Sa fac si eu ceva cat stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecat, catva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seama, mai frumos, mai bun sau mai rau, mai urat etc. III. Adv. Intrucatva, putin, cat mai (sau cat de) putin. ♦ (Repetat) Cat de cat, macar, (foarte) putin. – Ce + va.

GARGAUN, gargauni, s. m. 1. Viespe mare, de padure, cu ac foarte veninos, care produce un puternic zgomot specific atunci cand zboara; barzaun (Vespa crabro). 2. Fig. (La pl.) Pretentii nejustificate, fumuri. ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) gargauni in (sau la) cap = a avea idei ciudate, anormale, extravagante; a fi extrem de increzut. A scoate (cuiva) gargaunii (din cap) = a face (pe cineva) sa renunte la ideile ciudate, anormale, extravagante pe care le are. [Var.: gargaune s. m.] – Et. nec.

STICLETE, sticleti, s. m. 1. Mica pasare cantatoare cu penele viu colorate cu rosu, negru, alb si galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleti (in cap) sau a-i canta (cuiva) sticletii (in cap) = a avea idei bizare, toane; a fi ticnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticletii din cap = a face pe cineva sa renunte la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat in trecut unui sergent de strada, unui functionar al politiei. [Var.: (pop.) stiglete, stiglet s. m.] – Din scr. steglic, bg. stiglic.

NASICORN, nasicorni, s. m. Insecta coleoptera mare de culoare castanie, cu perisori roscati pe picioare si pe pantece, al carei mascul are la cap un corn curbat inapoi; nascornita (Oryctes nasicornis). – Din fr. nasicorne.

VIEZURE, viezuri, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi si aspri de culoare cenusie, cu doua dungi negre, cu picioarele scurte, cu capul lunguiet, avand un fel de rat asemanator cu al porcului; bursuc (Meles meles). – Cf. alb. vjedhulle.

VIPERA, vipere, s. f. 1. Sarpe mic, foarte veninos, avand pe cap o pata de culoare inchisa in forma de V si pe spate o dunga lata, neagra, in zigzag; naparca (Vipera berus). ◊ Expr. Pui de vipera = om rau, femeie rea. ◊ Compus: Vipera-cu-corn = specie de vipera mai mare si mai veninoasa decat vipera comuna, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoana rea, perfida. – Lat. vipera.

CIOCHINAR, ciochinare, s. n. Manunchi de cureluse scurte, avand la capete ochiuri sau inele, de care vanatorii atarna pasarile vanate. – Ciochina + suf. -ar.

MIE, mii, num. card., s. f. I. Numarul care in numaratoare are locul intre 999 si 1001. 1. (Cu valoare adjectivala) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indica un numar foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivala) Unde merge mia, mearga si suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = in numar foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii si sute sau mii si mii = extrem de multi. A avea o mie si o suta pe cap = a avea foarte multa treaba sau griji, nevoi etc. 3. (Intra in componenta numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numarul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnota a carei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).

TRICEFAL, -A, tricefali, -e, adj. Care are trei capete. – Din fr. tricephale.

KAGU s.m. Pasare din Noua Caledonie, de marimea unui corb, cu un penaj cenusiu, avand pe cap o creasta cu pene pe care o ridica si o coboara dupa voie. (cf. germ. Kagu)

CREASTA, creste, s. f. 1. Excrescenta carnoasa, de obicei rosie si dintata, sau mot de pene pe care le au la cap unele pasari. ◊ Compus: creasta-cocosului = a) planta erbacee cu frunze ovale, cu flori rosii sau galbene, reunite la varful tulpinii in forma de creasta ondulata (Celosia cristala); b) numele a doua specii de ferigi cu sporii dispusi pe fata interioara a frunzelor (Polystichum braunii si lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina carnoasa, groasa, foarte ramificata (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminenta osoasa. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apa etc. 3. Coama de acoperis. 4. (In sintagma) Creasta de taluz = linia de intersectie dintre fata unui taluz si suprafata terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.

ADANCI vb. 1. v. afunda. 2. a se afunda, a se cufunda, a se infunda, (Transilv.) a se zgaura. (Ochii i s-au ~ in cap.) 3. v. casca. 4. a (se) agrava, a (se) amplifica, a creste, a (se) intensifica, a (se) mari, a spori, (fig.) a (se) ascuti. (Disensiunile s-au ~.)

INTELIGENTA s. 1. desteptaciune, intelect, judecata, minte, pricepere, ratiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. si Olt.) pamet, (inv.) intelegere, (fam.) doxa, (fig.) cap, creier. (Are un ochi ager si o ~ de nivel mediu.) 2. agerime, desteptaciune, dibacie, iscusinta, istetime, indemanare, pricepere. (~ unei persoane.)

BICEFAL ~a (~i, ~e) (despre fiinte) Care are doua capete; cu doua capete. /<fr. bicephale

COARDA¹ ~e f. 1) Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumente muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; struna. ~ de chitara. ◊ Orchestra de ~e orchestra alcatuita din instrumente muzicale cu coarde. A intinde ~a pana se rupe a intrece masura in ceva. 2) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe plane, fara a o intersecta. 3) Sfoara care leaga bratele unui ferastrau cu rama, pentru a tine intinsa panza. 4) Sfoara avand la capete doua manere, cu care se joaca copiii sarind peste ea sau se foloseste in unele exercitii sportive. 5) pop. Tesut conjunctiv, membranos, alb-sidefiu, rezistent, care leaga muschii de oase; tendon. ◊ ~ele vocale cele doua membrane simetrice ale laringelui, a caror v******e produce vocea. 6) Curbura gatului la cal (acoperita de coama). 7) Ramura din tulpina vitei de vie. 8) Suvita de sirop de zahar sau de dulceata prea tare legat. [G.-D. coardei; Sil. coar-da] /<lat. chorda

GARGAUN ~i m. Viespe mare de padure cu ac foarte veninos, care produce un bazait puternic in timpul zborului; viespar. ◊ A avea ~i in cap a avea idei, ganduri ciudate, extravagante. A scoate cuiva ~ii din cap a face pe cineva sa renunte la ideile sale ciudate, extravagante. /Orig. nec.

GLAGORE f. : A (nu) avea ~ in cap a (nu) putea patrunde cu mintea; a (nu) pricepe. [Var. glagole] /<sl. glagolu

LIPITOARE ~ori f. Vierme parazit din apele dulci, cu corp alungit si turtit, avand la capete o ventuza, cu ajutorul careia suge sangele animalelor de al caror corp se lipeste. [G.-D. lipitorii] /a lipi + suf. ~toare

NASICORN ~i m. Gandac de talie mare, castaniu, avand pe cap un corn intors spre spate (la masculi) si peri pe pantece si pe picioare; caraban. /<fr. nasicorne

A SE NASTE ma nasc intranz. 1) (despre fiinte) A aparea pe lume; a capata viata. ◊ ~ cu tichia pe cap a avea noroc; a fi fericit. 2) fig. A aparea pentru prima data; a lua fiinta; a se forma. /<lat. nascere

PLESUV ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre persoane, mai ales despre barbati) Care si-a pierdut (partial sau total) parul de pe cap; care are chelie; chel. 2) (despre munti, dealuri, terenuri) Care este lipsit de vegetatie; fara vegetatie; golas; arid; sterp. /<bulg. plesiv

TREMATOD ~e n. 1) la pl. Clasa de viermi paraziti plati, avand la cap o ventuza cu ajutorul careia se prind de animale sau de plante. 2) Vierme din aceasta clasa. /<fr. trematodes

TRICEFAL ~a (~i, ~e) Care are trei capete; cu trei capete. /<fr. tricephale

BAZILISC s.m. 1. Sarpe fabulos despre care se credea ca cu o singura privire provoaca moartea. 2. Gen de soparla cu limba groasa, capul si gatul scurt, cu o coada lunga, avand pe cap o excrescenta epidermica triunghiulara, iar pe spate si pe coada o creasta dintata mobila. [Pl. -lisci. / < it. basilisco, cf. gr. basiliskos].

BICEFAL, -A adj. (Despre un fat, un animal) Care are doua capete. [< fr. bicephale, cf. lat. bis – doi, gr. kephale – cap].

jegajnie (jigajnie), jegajnii (jigajnii), s.f. (reg.) unealta de pescuit, in forma de plasa care are la capete cate o prajina.

narcornita, narcornite, s.f. (reg.) insecta coleoptera mare de culoare castanie, cu perisori roscati pe picioare si pe pantece, al carui mascul are la cap un corn curbat inapoi; nasicorn.

pilha, pilhe, s.f. (reg.) 1. fiecare dintre lemnele care se pun de-a curmezisul pe un drum de munte. 2. lemn pus de-a curmezisul pe capatul dinapoi al unei table de pluta; cordar, caladau. 3. lemn pus de-a curmezisul apei, pe care se construieste o tabla de pluta. 4. bucata de lemn care are la cap sarme, funii cu care se leaga plutele la mal. 5. lemn pus sub calcaiul tapinei.

spicifer, spicifera, adj. (inv.; despre pasari) care are pe cap un smoc de pene in forma de spic.

PTERANODON s.m. Reptila zburatoare fosila cu aripi enorme si lipsita de dinti, avand inapoia capului o creasta foarte lunga. [< fr. pteranodon, cf. gr. pteron – aripa, an – fara, odous – dinte].

TRICEFAL, -A adj. Care are trei capete. [< fr. tricephale, cf. gr. tri – cu trei, kephale – cap].

BAZILISC s. n. 1. (mit.) sarpe, fiinta fantastica cu privire ucigatoare. 2. gen de soparla din America Centrala cu limba groasa, capul si gatul scurte, coada lunga, avand pe cap o excrescenta epidermica triunghiulara. 3. tun lung folosit pe galere. (< it. basilisco, gr. basiliskos)

TURACO s. m. pasare arboricola, de marimea unui fazan, avand pe cap o creasta de pene moi, in padurile Africii tropicale. (< fr., engl. touraco)

chel, cheala adj., pl. cheli si chei, chele (turc. kel; bg. kel. V. cheles). Plesuv, al carui cap n´are par. Chelului tichie de margaritar ii trebuie, tie-ti lipseste un lucru necesar, si tu faci lux (se zice despre un sarac care face lux ridicul ori despre un prost care-si cumpara carti pe care nu le pricepe s. a.).

brezaie f., pl. ai (d. breaz). Munt. Un personagiu ridicul de marime supranaturala la Craciun si Anu Nou. (Consista dintr’un om imbracat in mai multe culori si care are un cap de capra, de barza s.a. In Mold. sud. baba-turca, in nord capra, odinioara geamala). Fig. Iron. Femeie impopotonata. – In Munt. la munte si brazaie. V. paparuda.

JURILOVCA, com. in jud. Tulcea, pe malurile lacurilor Golovita si Razim; 5.407 loc. (1998). Expl. de calcar. Centru piscicol cu cherhanale de mare capacitate. Pe promontoriul din SV L. Razim (capul Dolojman) au fost descoperite urmele unei cetati grecesti (sf. sec. 7 i. Hr.) identificata ipotetic cu asezarea greco-romana Argamum, mentionata documentar in sec. 6 i. Hr. intre 1983 si 1996, com. J. s-a numit Unirea.

creasta f., pl. este (lat. crista, it. pv. sp. cresta fr. crete). Mot de carne sau de pele [!] ingrosata, cum are la cap cocosu si alte pasari si unele reptile. Fig. Muche [!], punct culminant: creasta casei, a dealului. Creasta cocosului, o planta din familia amarantului (celosia cristata). Trans. O planta labiata numita si talpa gistei (leonurus c******a). O ciuperca foarte gustoasa (clavaria flava).

CHEL, CHEALA, chei, chele, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care are chelie, caruia i-a cazut (tot) parul de pe cap; (despre cap) care nu are par; plesuv. – Din tc. kel.

IGRASIE s. f. Umezeala persistenta a peretilor de zidarie ai unei constructii, datorata apei retinute in porii materialelor din care sunt executati. ◊ Expr. (Fam. si arg.) A avea igrasie la cap (sau la mansarda) = a fi prost, zapacit sau nebun. – Din ngr. igrasia.

PASIVIZA, pasivizez, vb. I. Tranz. si refl. (Chim.) A face sa capete sau a avea pasivitate (2). – Pasiv + suf. -iza.

BASMA s. legatura, tulpan, (pop.) testemel, (inv. si reg.) pestiman, (prin Munt.) barabun, (Olt., Mold. si Transilv.) carpa, (Maram.) sirinca, (inv., in Transilv.) felega. (Are o ~ pe cap.)

FLUTURE ~i m. 1) Insecta cu corpul alungit, cu patru aripi catifelate (divers si viu colorate), care, in stadiul larvar, e o omida. ◊ ~ albastru (sau de varza) fluture de talie medie, a carui larva ataca frunzele de varza si conopida; albilita. 2) la pl. Disc mic, subtire si lucios (din metal, sticla etc.), aplicat pe imbracaminte in scopuri decorative; paieta; sic. 3) la pl. fig. Idei stranii. Are ~i in cap. 4) Procedeu de inot prin care bratele executa o miscare asemanatoare cu fluturarea aripilor. /Cuv. autoht.

FUM¹ ~uri n. 1) Produs al arderii care se ridica in atmosfera sub forma de rotocoale. ◊ Perdea de ~ strat des de fum artificial, servind pentru a camufla un obiectiv militar. 2) Cantitate de asemenea produs, provenit din arderea tutunului, pe care o inspira dintr-o data un fumator. A trage un ~ de tigara. 3) ist. Casa cu tot ce este pe langa ea, impreuna cu persoanele ce locuiesc intr-insa; gospodarie. 4) fig. Stare a omului buimac (de bautura). 5) la pl. Ambitie desarta. ◊ Cu ~uri (in cap) zapacit. A avea ~uri a fi infumurat si cu pretentii nejustificate. /<lat. fumus

LOPATAR² ~i m. Pasare migratoare de culoare alba, cu ciocul asemanator unei lopeti si cu un mot in varful capului. /lopata + suf. ~ar

MATASAR ~i m. Pasare de talie mica, cu penajul cenusiu-rosiatic si cu mot pe cap. /matase + suf. ~ar

MOTAT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre pasari) Care are mot pe cap; cu mot. 2) (despre caciula) Care are varful (fundul) ascutit; tuguiat. 3) fig. Care manifesta prea multa indrazneala. ◊ A se crede mai ~ a se crede mai destept. /v. a mota

PERIE ~i f. 1) Obiect constand dintr-o placa (de lemn sau de alt material), in care sunt infipte manunchiuri mici de fire (de par, metalice sau sintetice) folosit, in special, la curatat. ~ de haine. ~ de dinti. ~ de scarmanat. ◊ Des ca ~a foarte des. 2) Pensula mare de vopsit sau de varuit. 3) Instrument pentru varuit constand dintr-un manunchi compact si uscat de iarba sau de papura, legat bine la unul din capete. 4) Orice obiect avand functie sau forma asemanatoare. 5) Piesa la masinile electrice care realizeaza contactul cu colectorul. [G.-D. periei; Sil. -ri-e] /Orig. nec.

STICLETE ~ti m. Pasare sedentara, cantatoare, de talie mica, cu cioc conic, scurt si gros, cu penaj viu colorat. ◊ A fi cu (sau a avea) ~ti in cap (sau a-i canta cuiva ~tii in cap) a) a fi straniu, bizar; b) a fi smintit. A-i scoate cuiva ~tii din cap a vindeca pe cineva de capricii, de idei ciudate. [Sil. sti-cle-] /<sb. steglic, bulg. stiglic

HECATONCHIR s.m. (Mit.) Gigant despre care se spune ca ar fi avut cincizeci de capete si o suta de maini. [< fr. hecatonchires, cf. gr. hekatoncheir < hekaton – o suta, cheir – mana].

HECATONCHIR s. m. (mit.) gigant despre care se spune ca ar fi avut cincizeci de capete si o suta de maini. (< fr. hecatonchires)

JAB [GEB] s. n. (box) lovitura de sus in jos, „de ciocan”, avand ca tinta capul. (< engl. jab)

OCTOPOD, -A I. adj. cu opt picioare. II. s. n. pl. ordin de moluste cefalopode care au in jurul capului opt tentacule. (< fr. octopode/s/)

PILUGA, piluge, s. f. Scobitura executata in talpa, in vatra sau in peretii unei galerii de mina, a unui santier de abataj etc., in care se introduc capetele stalpilor si ai grinzilor armaturii galeriei.

CHEL, CHEALA, chei, chele, adj. (Despre oameni, adesea substantivat) Care are chelie, caruia i-a cazut (tot) parul de pe cap; (despre cap) care nu are par; plesuv. – Tc. kel.

acrocefal si -al, -a adj. (vgr. akron, virf si kephale, cap). Zool. Care are capu ascutit.

cefalopod, -a adj. (vgr. kephale, cap, si pus, podos, picior. V. ahta- si cala-pod, polip). Zool. Care are tentacule la cap si in prejuru [!] gurii: molusca cefalopoda. S. n., pl. e (subint. animal). Pl. Molusce care au un fel de cioc, doi ochi laterali si opt brate armate cu ventuze, ca caracatita, sepia s. a.: cefalopodele-s gigantii moluscelor.

Argus 1. Monstru fabulos, nascut din Agenor (sau Arestor). avea o suta de ochi, din care, atunci cind dormea, se inchideau doar o parte, ceilalti raminind deschisi. A fost pus de Hera s-o pazeasca pe Io (v. si Io), care fusese metamorfozata in vaca. Ca sa-si scape iubita, Zeus l-a trimis pe Hermes sa-l ucida pe temutul ei paznic. Dupa o legenda, Argus ar fi fost omorit de o piatra aruncata de la distanta de Hermes; dupa alta, i s-ar fi taiat capul, dupa ce zeul l-a adormit mai inainte cintindu-i cu fluierul lui Pan. Dupa moarte, se spunea ca Hera a semanat cei o suta de ochi ai lui Argus pe coada paunului, pasare care ii era dedicata. 2. Fiul lui Phrixus. A construit, cu ajutorul Athenei, corabia Argo (v. si Argo).

MUGILID, mugilide, s. n. (La pl.) Familie de pesti marini care au solzi si pe cap (Mugilidae); (si la sg.) peste din aceasta familie. – Din fr. mugilides.

ROZARIU¹, rozarii, s. n. (In Biserica catolica) 1. Culegere de rugaciuni pentru Fecioara Maria. 2. Sirag de margele din lemn, os, sticla etc., aranjate intr-o anumita ordine si avand la unul dintre capete o cruciulita, folosit de credinciosi pentru a numara rugaciunile rostite. V. matanie. – Din lat. rosarium, it. rosario, fr. rosaire.

BERBECAT ~ta (~ti, ~te) rar 1) (despre capul unor animale) Care are fruntea bombata si proeminenta ca la berbec. 2) (despre botul sau fruntea unui animal) Care se caracterizeaza prin profil convex. /berbec + suf. ~at

CARACUDA ~e f. 1) Peste dulcicol din familia crapilor, de culoare galbuie-aurie, avand corp plat si cap mic; caras. 2) Nume dat oricarui peste marunt. 3) fig. Persoana fara valoare. /<bulg. karakuda

CARAS ~si m. Peste dulcicol din familia crapilor, de culoare galbuie-aurie, avand corp plat si cap mic; caracuda. /<rus. karas'

DELFIN¹ ~i m. 1) Mamifer carnivor marin, care traieste in grupuri, avand corp alungit si cap care se prelungeste cu un fel de cioc. 2) Stil de inot caracterizat prin miscarea simultana si simetrica a bratelor dinainte spre inapoi si prin batai ale picioarelor in plan vertical. 3) art. Constelatie din emisfera boreala, situata langa Calea-Laptelui. /<lat. delphinus, it. delfino

MIHALT ~i m. Peste dulcicol rapitor, de talie mare, cu cap mare si turtit, avand corp alungit acoperit cu solzi marunti, galben-verzui. /Orig. nec.

NAPARCA ~ci f. 1) Sarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru in forma de V; vipera. 2) Soparla fara membre, cu corp cilindric, solzos, raspandita prin poieni si locuri umede. 3) fig. Persoana foarte rea, perfida si extrem de periculoasa. ◊ Pui de ~ om rautacios. /cf. alb. neperke, nepertke

SAL ~uri n. 1) Obiect de imbracaminte, constand dintr-o tesatura sau dintr-o impletitura speciala, impodobit cu broderii sau cu franjuri, purtat de femei, pe umeri sau pe cap. ◊ Guler-~ guler rasfrant, avand revere intregi, rotunjite. 2) inv. Stofa fina de lana, produsa in Orient. 3) inv. Fasie din astfel de stofa, cu care barbatii isi legau capul sau mijlocul. /<turc. sal

A VAJAI pers. 3 vajaie intranz. 1) (despre vant, apa, obiecte in zbor etc.) A produce un zgomot suierator si continuu; a urla; a vui. 2) (despre sange) A pulsa cu putere. ◊ A-i vajai cuiva capul (sau urechile) a avea senzatia unui zgomot suierator si continuu (din cauza bolii, oboselii). 3) (despre foc) A arde puternic, producand un zgomot caracteristic. 4) (despre unele insecte) A scoate un sunet prelung si vibrant; a bazai. /Onomat.

VIPERA ~e f. 1) Sarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru in forma de V; naparca. 2) fig. Persoana rautacioasa si plina de venin. /<lat. vipera

CEFALOTRIPSIE s.f. (Med.) Operatie care are ca scop zdrobirea capului fatului in pantecele mamei, pentru a facilita scoaterea lui. [Gen. -iei. / < fr. cephalotripsie, cf. gr. kephale – cap, tripsis – zdrobire].

bitca (batci), s. f. – Coasta, povirnis. Origine necunoscuta. DAR propune, dar este putin probabil, mag. botko, botok „cap, miner”; rezultatul probabil ar fi fost *batcau. Diculescu 181 (urmat de Scriban) se gindeste la un gepidic *butt(i)ka, din germ. butt- (› fr. butte); insa parerea sa a fost in general respinsa.

MUGILIDE s. n. pl. familie de pesti teleosteeni marini fusiformi, care au solzi si pe cap: chefalul. (< fr. mugilides)

MINERVA (in mitologia romana), una dintre cele mai vechi zeite, asimilata la greci cu Atena; era venerata ca zeita a razboiului si a oraselor. Alaturi de Iupiter si Iunona, face parte din triada capitolina. Protectoare a Romei, a artelor, stiintei, mestesugurilor, simboliza cunoasterea si intelepciunea. Era reprezentata cu un coif pe cap, iar in mana avea un scut, cu chipul Medeei, in mijloc, sau o lance.

caciulat, -a adj. (d. caciula. D. rom. vine bg. kaculat, motat). Care are caciula: soldati caciulati. Care are lina multa pe cap: oaie caciulata (GrS. 6,63).

HATORICA, hatorice, adj.f. (In sintagma) Coloana hatorica = coloana, in arhitectura veche egipteana, avand capitelul decorat cu patru capete, apartinand zeitei Hathor. – Din fr. hathorique.

HERME s. f. pl. Stalpi de piatra amplasati de-a lungul drumurilor, la raspantii si la intrarea in casele grecesti, avand sapat in partea superioara capul lui Hermes, zeul comertului. – Din n. pr. Hermes.

REGE, regi, s. m. 1. Suveranul unui regat, persoana care detine puterea suprema intr-un regat; monarh. 2. Fig. Cel care are pozitia cea mai insemnata intr-un domeniu oarecare, prin puterea, prin importanta, prin competenta sa. 3. Numele piesei principale de la jocul de sah, a carei pierdere aduce infrangerea jucatorului. ♦ Numele uneia dintre cartile de joc, care are desenat pe ea un cap de rege (1); popa, riga. – Din lat. rex, -gis.

CUCUIAT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre pasari) Care are un mot in varful capului; motat. 2) (despre animale cornute tinere) Carora incep sa le rasara coarnele. [Sil. -cu-iat] /cucui + suf. ~at

CANOPA s.f. (Ant.) Vas funerar care avea modelat pe capac un cap de om sau de animal si in care se puneau maruntaiele mortilor. [Var. canop s.n. / < fr. canope].

MUZOAR s.n. (Constr.) Parte terminala a unui mol; cap de dig. [Pron. -zo-ar, var. musoar s.n. / < fr. musoir].

REMORA s.f. Peste avand un disc adeziv pe cap, cu care se fixeaza pe funduri de barci, de corabii. [< it. remora, fr. remora, lat. remora].

ZENIT s.n. Punctul cel mai inalt de pe bolta cereasca, situat pe verticala deasupra locului de observatie. [Pl. -turi, -te. / < fr. zenith, cf. ar. samt ar-runs – calea de deasupra capului].

PISTIL s. n. 1. organ floral care contine elementele de reproducere femele; gineceu (2). 2. piesa cilindrica de metal, de portelan etc., avand umflatura la unul din capete, cu care se zdrobesc substantele in mojar. (< fr. pistil, lat. pistillus)

REMORA s. f. peste avand un disc adeziv pe cap, cu care se fizeaza pe funduri de barci, de corabii. (< fr. remora, lat. remora)

HEREFORD [herifəd] 1. Oras in SV Marii Britanii, pe raul Wye, la N de C*****f; 47,7 mii loc. (1994). Renumit centru de crestere a bovinelor (rasa H.). Catedrala (sfarsitul sec. 11). 2. (ZOOT.) Rasa de taurine precoce, formata in Anglia, crescuta si in Romania pentru productia de carne. Are culoarea rosie (cu exceptia capului, abdomenului si extremitatilor membrelor, care sunt albe).

Gorgones, (Euryale, Stheno si Medusa) cele trei fiice monstruoase ale lui Phoreys si Ceto. Dintre ele, primele doua erau nemuritoare. Medusa – considerata prin excelenta „gorgona” – era muritoare. Salasul gorgonelor se afla la capatul lumii, in apropierea Gradinii Hesperidelor. Ele aveau o infatisare inspaimintatoare: in jurul capetelor li se incolaceau zeci de serpi, privirile lor de foc impietreau pe oricine le-ar fi intilnit; aveau brate de bronz si aripi de aur, cu ajutorul carora se inaltau in vazduh. Perseus a reusit sa ucida Medusa in timp ce dormea (v. Perseus). Cind i-a taiat capul, din gitul ei retezat au iesit cei doi fii pe care i-i daruise Poseidon, singurul dintre zei care avusese curajul sa se impreune cu ea: Chrysaor si calul inaripat Pegasus. Mai tirziu, zeita Athena si-a impodobit egida cu chipul Medusei, a carei simpla vedere transforma pe orice muritor in stana de piatra. Singele ei, adunat de Perseus, putea fi folosit cind ca o otrava ucigatoare, cind ca un leac tamaduitor.

IZOPOD, izopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee care au un segment toracic unit cu capul si sapte segmente toracice libere, fiecare cu cate o pereche de picioare identic conformate; (si la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. isopode.

LOPATAR, lopatari, s. m. I. 1. Vaslas, barcagiu. 2. Lucrator cu lopata. II. Pasare migratoare din grupul picioroangelor (3), de culoare alba, cu ciocul lung si lat ca o lopata si cu un mot de pene pe cap; cosar (Platalea leucorodia). – Lopata + suf. -ar.

DIADEMA, diademe, s. f. Podoaba in forma de cununa facuta din metal pretios si impodobita cu pietre scumpe, purtata pe cap de suverani, de unii reprezentanti ai bisericii si, in reprezentarile plastice, de anumite divinitati; podoaba facuta din diverse materiale si purtata de femei pe frunte, la numite ocazii. [Pr.: -di-a-] [Var.: (inv.): diadem s. n.] – Din fr. diademe, lat. diadema.

PASAREA, -ICA, pasarele, s. f. Diminutiv al lui pasare; pasaruica. ◊ Expr. (Fam.) A avea (o) pasarica (sau pasarele) la cap (sau, rar, sub palarie) = a fi nebun, a fi trasnit; a avea idei ciudate, bizare, excentrice. – Pasare + suf. -ea, -ica.

SMOC, smocuri, s. n. 1. Manunchi de par sau de pene pe care il au unele animale pe urechi, pe cap, la coada etc. 2. Cantitate de fire (de par, de lana, de iarba etc.) care se poate prinde sau smulge deodata cu mana sau (de catre animale) cu gura. – Cf. scr. smotak.

CONSOLA, console, s. f. 1. Mobila in forma de policioara sau de masuta rezemata de perete si pe care se asaza vaze, statuete etc. 2. Element arhitectural (ornamental) de lemn, de piatra etc., folosit la sprijinirea unei cornise, a unui balcon etc. 3. Element de constructie care iese cu unul dintre capete in afara punctului de reazem, avand rolul de a suporta o sarcina pe latura orizontala superioara. – Din fr. console.

INCEPUT s. 1. debut, (inv.) primitii (pl.), primordiu, (fig.) start. (A avut un ~ bun.) 2. v. origine. 3. v. cap.

VARF s. 1. (GEOGR.) creasta, crestet, culme, pisc, (rar) obarsie, (inv. si reg.) samcea, (reg.) piscan, spic, tigva, titila, varvare, (Transilv.) picui, (Mold., Transilv. si Maram.) ticlau, (inv.) suis. (Alpinistii au ajuns pe ~ul muntelui.) 2. bot, cap, capat, cioc. (~ al unui obiect ascutit.) 3. cap, capat, extremitate. (~ul bastonului.) 4. buric. (Si-a fript ~ul degetelor.) 5. (COR.) v. poanta. 6. varf vegetativ v. con vegetativ.

BUBA ~e f. 1) Umflatura purulenta, provocata de o infectie a tesutului celular subcutanat. ◊ ~-neagra boala molipsitoare a vitelor (transmisibila si omului), manifestata prin abcese pulmonare, gastrointestinale si prin simptome de colaps; antrax; carbune. ~e-dulci bubulite contagioase, care apar la copii in jurul gurii si pe cap. S-a spart ~a s-au dat toate la iveala; au iesit toate la suprafata. 2) fam. Vatamare locala a unui tesut organic, cauzata de o trauma; rana; plaga; leziune. 3) fig. fam. Punct dificil si delicat al unei discutii, probleme, situatii etc. [G.-D. bubei] /<ucr. buba

MORUN ~i m. Peste marin de talie mare, cu cap mic si cu bot ascutit, avand corp lung, lipsit de solzi, apreciat pentru carnea si icrele lui. /<bulg. moruna

NEAJUNS¹ ~sa (~si, ~se) : ~ de cap (sau de minte) care nu are judecata sanatoasa; prost. [Sil. ne-a-] /ne- + ajuns

CARNYX s.n. Trompeta intrebuintata de popoarele celtice, avand deschizatura modelata in forma unui cap de animal cu gura cascata. [< fr., celt. carnyx].

DERODIM s.m. Monstru avand un singur corp, cu doua capete si cu doua gaturi. [< fr. derodyme].

CHEFAL s.m. In general, peste din fam. mugilidae (chefali), avand corpul alungit, solzi mari, cicloizi, capul usor turtit, cu gura lata si obtuza si dintisori ca niste perii; populeaza apele dulci sau salmastre, legate de mare, in Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Mediterana si lacurile litorale ale Marii Negre; Chefal-mare sau platarin (Mugil capito) de 40-50 cm lungime; Chefal-cu-cap-mare sau laban (Mugil cephalus) de pana la 55 cm; Chefal-auriu sau singhil (Mugil auratus), de 20-35 cm; Ostreinos (Mugil saliens) de 20-30 cm.

HERME s.f.pl. (Ant.) Stalpi de piatra care se gaseau de-a lungul drumurilor, la raspantii si la intrarea in casele grecesti, avand sapat in partea de sus capul lui Hermes. [< fr. hermes, cf. Hermes – nume grecesc al zeului comertului, protector al calatorilor].

NASICORN s.m. Insecta coleoptera de culoare castanie, al carei mascul are un fel de corn la cap. [Cf. fr. nasicorne, lat. nasicornis].

PISTIL s.n. 1. Organ de reproducere femel la plantele fanerogame, format din frunze modificate; gineceu (2). 2. Piesa cilindrica de metal, de portelan etc., avand o umflatura la unul din capete, cu care se zdrobesc substantele in motor; pisalog. [Pl. -luri, -le. / < fr. pistil].

TIARA s.f. (Ist.) Acoperamant de cap purtat de regii vechilor persi, ai partilor si ai altor popoare din Asia. ♦ Mitra papala formata din trei coroane suprapuse. [Pron. ti-a-. / < it., lat., gr. tiara].

DINOCERAS s. m. mamifer erbivor fosil de marimea rinocerului, avand caninii foarte dezvoltati si pe cap doua perechi de protuberante osoase. (< fr. dinoceras)

HERME s. f. pl. (ant.) stalpi de piatra de-a lungul drumurilor, la raspantii si la intrarea in casele grecesti, avand sapat in partea de sus capul lui Hermes. (< fr. hermes)

NASICORN s. m. insecta coleoptera, de culoare castanie, al carei mascul are un fel de corn pe cap. (< lat. nasicornis)

TIARA s. f. 1. acoperamant de cap purtat de regii vechilor persi, ai partilor si ai altor popoare orientale. 2. mitra papala, din trei coroane suprapuse. (< fr. tiare, lat. tiara)

Chimaera, animal fabulos, fiica lui Typhon si a Echidnei. Himera salasluia in Lycia si avea infatisarea unui monstru cu trei capete care varsau flacari. Semana cu un leu si cu un sarpe in acelasi timp. Himera a fost ucisa de Bellerophon la porunca regelui Iobates (v. si Bellerophon(tes)).

VARTOS, -OASA, vartosi, -oase, adj., adv. I. Adj. 1. Puternic, voinic, viguros, robust. 2. Tare, des, indesat, solid, dur, dens, compact. ♦ (In expr.) Vartos la cap = darz, incapatanat, indaratnic. ♦ (Despre vinuri) Care are o concentratie mare de alcool; tare. II. Adv. 1. Cu putere, cu forta, cu tarie, zdravan. 2. (La comparativ) Mai ales, mai cu seama, mai mult, cu atat mai mult. – Lat. virtuosus (< virtus, -utis).

PATRIARH, patriarhi, s. m. 1. Cel mai inalt rang in ierarhia unora dintre Bisericile ortodoxe autocefale; persoana care detine acest rang. 2. (In Vechiul Testament) Fiecare dintre capii de familie conducatori (spirituali si politici) ai poporului evreu, predecesori ai lui Moise; p. ext. nume dat unor personaje venerabile din Biblie. 3. Barbat in varsta, cu rol de sef al familiei in comunitatea gentilica. ♦ Fig. Batran venerabil, cu numerosi descendenti. [Pr.: -tri-arh] – Din sl. patrijarhu, ngr. patriarhis.

PSEUDARTROZA, pseudartroze, s. f. Proces patologic care apare mai ales la batrani, din cauza neconsolidarii capetelor osoase ale unei fracturi, si care are drept consecinta crearea unei false articulatii. [Pr.: pse-u-] – Din fr. pseudarthrose.

SISTRU, sistre, s. n. Instrument muzical la vechii egipteni, alcatuit dintr-o lama metalica curbata in forma ovoidala, cu capetele unite, prevazute cu un maner si avand de-a curmezisul curburii, bare metalice mobile care, prin atingere sau lovire cu o vergea de fier, produceau sunete. – Din fr. sistre, lat. sistrum.

BABOI ~ m. 1) Peste dulcicol, de talie mica, avand corpul de culoare cenusie-cafenie, cu cap mare si turtit. 2) Orice peste dulcicol marunt. [Sil. ba-boi] /<bulg. baboj

CENUSA f. Masa pulverulenta reziduala, rezultata din arderea completa a unui corp (organic). ◊ ~ vulcanica pulbere fina aruncata de un vulcan in eruptie. A preface in scrum si ~ a distruge complet (prin ardere). A nu avea nici ~ in vatra a fi foarte sarac. A-i lua cuiva si ~a din vatra a-i lua tot ce are. A-si pune ~ pe (sau in) cap a-si recunoaste vina. [G.-D. cenusii] /<lat. cinusia

GUVID ~zi m. 1) la pl. Familie de pesti marini de talie mica, avand corpul mult subtiat spre coada si capul mare, turtit. 2) Peste din aceasta familie. /<ngr. guvidi

DINOCERAS s.m. Mamifer fosil de marimea rinocerului, avand caninii foarte dezvoltati si purtand pe cap trei perechi de protuberante osoase. [Pl. -asi. / < fr. dinoceras].

DIPLOBACIL s. m. bacil ai carui indivizi sunt grupati cate doi, cap la cap. (< fr. diplobacille)

ZEUS (in mitologia greaca), divinitate suprema, „tatal zeilor si al oamenilor”, Zeu al cerului, al ploii si al tunetului, apoi al dreptatii si al ordinii sociale stabilite. Fiu al Geei si al lui Cronos, l-a detronat pe tatal sau, instaurand stapanirea zeilor olimpieni. Tatal lui Apolo, al Atenei si al lui Artemis, al lui Ares si Hefaistos si a numerosi eroi (semizei), dintre care cel mai cunoscut este Heracles. Reprezentat cu o coroana din frunze de maslin sau stejar, tinand in mana un sceptru cu capul lui Nike (Victoria) si la picioare avand un vultur. I-au fost inchinate temple in Dikte (Creta), Olimpus (Tesalia), Dodona (Epir), Olimpia (Elida), unde se tineau Jocurile Olimpice si unde Fidias ii inaltase, in templul sau, o statuie-colos, una dintre cele sapte minuni ale lumii antice. Identificat la romani cu Jupiter.

capitul n., pl. e (lat. capitulum, dim. d. caput, cap). Diviziune a unei carti: cartea asta are zece capitule. Materia cuprinsa intr´un capitul si (fig.) subiectu despre care vorbesti: vorbim despre capitulu calatoriilor. Corp de canonici (la catolici): episcopu si capitulu lui. Bot. Un fel de inflorire a mai multor flori (de ex. a compuselor). – Si capitol (dupa it.).

QUIDQUID DELIRANT REGES, PLECTUNTUR ACHIVI (lat.) orice le trazneste prin minte regilor se abate pe capul grecilor – Horatiu, „Epistulae”, I, 2, 14. Oamenii simpli au de suferit de pe urma nechibzuintei monarhilor.

Harpyae, genii inaripate din generatia preolimpienilor, fiicele lui Thaumas si ale oceanidei Electra (intr-o alta varianta, ale lui Gaea). Erau considerate, in general, trei la numar: Aello, Celaeno si Ocypete si aveau infatisarea unor pasari de prada cu capete de femei. Din unirea uneia dintre ele cu Zephyrus, s-au nascut Xanthus si Balius – caii lui Achilles – precum si caii dioscurilor. Harpiile erau supranumite „rapitoarele”, deoarece se credea ca rapeau copiii si sufletele mortilor. Din porunca Herei ele au spurcat bucatele ce se aflau in fata nefericitului rege Phineus. Acesta a cerut ajutorul boreazilor (Zetes si Calais), care le-au biruit si le-au pus pe fuga. Harpiile intervin si in legenda regelui Pandareos, rapindu-i fetele (v. si Pandareos).

BERJERA, berjere, s. f. Fotoliu adanc si larg, avand un spatar inalt cu rezematoare laterale pentru cap. – Din fr. bergere.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

INCORONAT, -A, incoronati, -te, adj. Care are coroana, cu coroana; investit cu semnele domniei. ◊ cap incoronat = suveran, monarh. – V. incorona.

TIUI, tiui, vb. IV. Intranz. 1. A produce un sunet prelung, ascutit, cu rezonanta metalica. ◊ Expr. A(-i) tiui cuiva in urechi (sau in creieri) sau a-i tiui cuiva urechile (sau urechea etc.) = a avea impresia de vajaiala (in urechi sau la cap). 2. (Despre pasari) A scoate sunete prelungi (si stridente). [Pr.: ti-u-i. – Prez. ind. si: tiuiesc] Tiu¹ + suf. -ui.

CIUFULIT, -A, ciufuliti, -te, adj. (Despre par, pene etc.) Care este in dezordine, zbarlit. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Care are parul in dezordine, zbarlit. – V. ciufuli.

PERSOANA s. 1. chip, fata, figura, individ, ins, om, (pop.) crestin, suflet, (Ban. si Transilv.) nat, (inv.) ipochimen, obraz, (fam.) mutra, tip, (peior.) creatura, specimen. (Am vazut acolo multe ~ cunoscute.) 2. v. om. (~ iubita.) 3. cap, individ, ins, om, (fig.) caciula. (Cate 5000 de lei de ~.) 4. (PSIH.) personalitate.

DORN ~uri n. 1) Unealta de perforat prin lovire, constand dintr-o bara de otel usor ascutita la unul dintre capete; priboi. 2) Unealta, de forma unei tije cilindrice, avand multiple utilizari in tehnica (de prindere, de degajare, de deplasare etc. a unei piese). /<germ. Dorn

SEC seaca (seci) 1) Care este lipsit de apa sau de umezeala; uscat. Teren ~. ◊ Tuse seaca tuse fara expectoratie. Ger ~ ger uscat, fara zapada. Vin ~ vin nealcoolizat. A manca de ~ a posti. 2) si fig. Care nu are nimic in interior; gol; desert. Nuca seaca. ◊ cap ~ om prost. In ~ a) in gol; b) in zadar. A inghiti in ~ a) a inghiti fara a avea ce inghiti; b) a-si infrana o dorinta. 3) (despre membre) Care nu functioneaza; atrofiat. Mana seaca. 4) si adverbial (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de caldura sufleteasca; rece. /<lat. siccus

STRIGA ~gi f. 1) Fluture mare de noapte, care are pe spate pete albe, ce infatiseaza un cap de mort; fluture cap-de-mort; fluturele mortii. 2) Pasare rapitoare de noapte, cu penaj cenusiu-ruginiu, cu pete albe si brune-intunecate, care se hraneste, mai ales, cu soareci. 3) (in superstitii) Fiinta imaginara despre care se crede ca chinuie copii mici sau ca ia mana de la vaci. /<lat. striga

joimarita¹ s.f. (pop.) 1. fiinta mitologica avand infatisarea unei femei urate si spurcate, cu cap mare si cu parul despletit, cu dintii mari si ranjiti; muma-padurii, sperietoare, ciuha. 2. obicei taranesc legat de ziua de joi (flacaii controleaza fetele daca au tors lana si inul pana joi; daca nu, ei percep o taxa in oua, pentru a nu da foc lanii si inului netors). 3. buha, bufnita. 4. (fig.) fata batrana.

NISETRU, nisetri, s. m. Peste mare, rapitor, cu corpul alungit si indesat, avand pe laturi si pe spate placi cornoase, cu capul mic si botul scurt, lat si rotunjit, pretuit pentru carnea si pentru icrele lui (negre). (Acipenser guldenstaedti). – Din bg. nesetar, esetar.

AJUNS ~sa (~si, ~se) 1) v. A AJUNGE. 3) si substantival Care s-a imbogatit; parvenit. ◊ ~ de (sau la cap) om priceput, istet, destept. Bun ~! bun sosit! bine ati venit! /v. a ajunge

CULBEC ~ci m. reg. Molusca cu corpul moale, vascos, avand pe spinare o scoica in spirala, iar pe cap patru tentacule sensibile; melc. /Orig. nec.

PALAMIDA¹ ~e f. Peste marin rapitor de talie medie, albastru-negru pe spinare, cu inotatoare spinoase si cu multi dinti. ◊ ~-de- balta peste dulcicol de talie mica, cu cap fusiform, de culoare verde-galbuie, cu pete negre, avand spini dorsali si placi osoase laterale. /<ngr. palamidha

A PIERDE pierd tranz. 1) (bunuri materiale, fiinte, situatii, stari fizice sau morale, sentimente etc.) A nu mai avea in posesie; a inceta de a mai poseda; a prapadi. ~ basmaluta. ~ vaca. ~ postul. ~ drepturile. ~ increderea. ◊ ~ cunostinta a cadea in nesimtire; a lesina. ~ firul (gandurilor) a se incurca. ~ urma (sau urmele) cuiva a nu mai sti unde se afla cineva sau ceva. ~ ocazia a nu folosi la timp ocazia. 2) (parti ale corpului) A inceta de a mai avea (in urma unui accident, a unei operatii etc.). ◊ A-si ~ capul a se zapaci. 3) (rude, prieteni) A nu mai avea alaturi din cauza mortii. 4) (mijloace de transport) A nu mai reusi sa prinda; a scapa. ◊ ~ drumul (sau calea) a se rataci. 5) (partide, intreceri sportive, procese, lupte etc.) A face sa fie ratat; a nu castiga; a nu obtine. 6) (bani, produse alimentare sau industriale etc.) A consuma in mod nerentabil si nechibzuit; a irosi; a prapadi. ~ timpul. /<lat. perdere

A TIUI tiui intranz. 1) (despre obiecte care strabat aerul sau despre fenomenele naturii) A produce un zgomot prelung si ascutit; a suiera. Gloantele i-au tiuit pe langa ureche. ◊ A-i ~ (cuiva) in urechi (sau in cap) ori a-i ~ (cuiva) urechile (sau urechea) a avea (din cauza oboselii, bolii) senzatia unui sunet ascutit si continuu. 2) (despre pasari sau despre puii lor) A scoate sunete prelungi si stridente caracteristice speciei; a scoate tiuituri; a face „tiu-tiu”. [Sil. ti-u-] /tiu + suf. ~ui

AI A-I/ s. m. mic mamifer arboricol, cu capul acoperit cu o blana moale, cenusie, din America de Sud si Madagascar. (< fr. ai)

DERODIM s. m. monstru avand un singur corp, cu doua gaturi si doua capete. (< fr. derodyme)

CANGUR (‹ fr.) s. m. Mamifer marsupial, erbivor, care traieste in Australia, Tasmania, ins. Noua Guinee (aclimatizat si in Noua Zeelanda), de c. 1,5 m inaltime (de la cap la coada poate atinge 3,5 m, iar coada poate avea 1,2 m); are pozitie bipeda si se deplaseaza prin salturi de c. 13 m lungime (Macropus giganteus).

CONGESTIONAT, -A, congestionati, -te, adj. (Despre oameni) Caruia i s-a urcat sangele la cap; aprins la fata, imbujorat. ♦ (Despre parti ale corpului) Care are un aflux anormal de sange. [Pr.:-ti-o-] – V. congestiona.

VAJAI, pers. 3 vajaie, vb. IV. Intranz. (Despre vant, ape curgatoare, corpuri care strabat spatiul etc.) A produce un zgomot (suierator) caracteristic. ♦ (Despre sange) A pulsa cu violenta. ◊ Expr. A-i vajai cuiva capul (sau urechile, tamplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzatie de zgomot continuu si obsedant, provocata de afluxul marit al sangelui la cap; b) a fi zapacit, naucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bazai, a zumzai. [Var.: (reg.) vajii vb. IV.] – Vaj + suf. -ai.

MATASAR, -A, matasari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Inv.) Persoana care lucra sau vindea matase (1). 2. S. m. Pasare din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sura-rosietica, cu aripile si gatul negre cu pete rosii si cu un mot de pene in crestetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce matase (1). – Matase + suf. -ar.

SCORPIE, scorpii, s. f. 1. (Pop.) Scorpion (1). ♦ (In basme) Fiinta cu insusiri supranaturale, inchipuita de obicei ca un monstru feminin cu mai multe capete, care scoate flacari pe nari si al carei sange ar avea insusiri miraculoase. ♦ Epitet injurios dat unei femei rele. 2. (Astron.; pop.) Scorpion (2). 3. Compus: scorpie-de-mare = peste teleostean marin cu aspect respingator, cu tepii inotatoarelor foarte veninosi (Scorpaena porcus). – Din sl. skorpija.

CORMORAN, cormorani, s. m. Gen de pasari acvatice palmipede, daunatoare pentru ca se hranesc cu peste, avand penele de culoare neagra-verzuie, impestritate cu alb pe cap si pe gat, cu cioc lung si incovoiat la varf si cu coada lunga, rigida; corb-de-mare (Phalacrocorax); pasare care face parte din acest gen. – Din fr. cormoran.

BASCA basti f. Acoperamant pentru cap, confectionat dintr-un material moale, de obicei din lana, avand forma rotunda si plata, cu marginile indoite inauntru; bereta. [G.-D. bastii] /<fr. basque

BERETA ~e f. Acoperamant pentru cap, confectionat dintr-un material moale, de obicei din lana, avand forma rotunda si plata, cu marginile indoite inauntru; basca. /<fr. beret

CALCAN¹ ~i m. Peste marin comestibil, avand corpul turtit si ambii ochi pe aceeasi parte a capului; cambula. /<turc. kalkan

CAMBULA ~e f. Peste marin comestibil, avand corpul turtit si ambii ochi pe aceeasi parte a capului; calcan. /cf. bulg. kambala

PATRIARH ~i m. 1) (folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Slujitor al cultului avand cel mai inalt grad in ierarhia bisericii ortodoxe autocefale. 2) cap al bisericii ortodoxe intr-o tara. 3) Barbatul cel mai in varsta al unei familii din societatea gentilica. 4) capetenie a unei ginti. 5) fig. Persoana in etate cu multe merite si cu multi discipoli intr-un domeniu de activitate. [Sil. -tri-arh] /<sl. patrijarhu, ngr. patriarhis

PLATICA¹ ~ci f. Peste de talie medie, cu capul mic si cu corpul plat, de culoare cenusie-intunecata, avand reflexe aurii. /<bulg. platika

SCORPIE ~i f. 1) v. SCORPION. 2) folc. Fiinta fantastica, inchipuita ca un monstru feminin cu mai multe capete, care varsa flacari pe nari si al carei sange ar avea proprietati miraculoase. 3) fig. Femeie rea si perfida. [G.-D. scorpiei; Sil. scor-pi-e] /<sl. skorpija

CVADRICEPS s.m. Muschi care are la extremitatea superioara patru ligamente. [Var. cuadriceps – cu patru capete].

AI s.m. (Zool.) Mamifer arboricol de talie mica, cu capul acoperit cu o blana moale cenusie, care traieste in America de Sud si in sudul Madagascarului. [Pron. a-i. / < fr. ai < cuv. tupi].

Geryon (sau Geryones), fiul lui Chrysaor si al Callirrhoei, era un monstru cu trei capete si trei trupuri unite. Locuia in insula Erythia, unde avea nenumarate cirezi de boi. La porunca lui Eurystheus, Heracles l-a ucis pe Geryon si i-a luat cirezile, ducindu-le cu el in Grecia (v. Heracles).

BUFNITA, bufnite, s. f. Cea mai mare pasare rapitoare de noapte, avand penajul de culoare bruna-ruginie cu dungi negre si galbene, cap mare si ochi galbeni-portocalii mari, apropiati unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; bou-de-noapte, buha, bufna (Bubo bubo). – Bufna + suf. -ita.

RASCOL, rascoale, s. n. I. 1. Bara de lemn prevazuta la capete cu cate o gaura in care intra carambii de sus ai loitrelor carului. ◊ Expr. A lega pe cineva in rascol = a pune (pe cineva) in obezi. 2. Ispol. II. (Pop.) Separare a oilor, toamna, la desfacerea stanii, pe fiecare proprietar in parte. ♦ (Concr.) Dispozitiv de scanduri folosit pentru a separa oile. – Din sl. raskolu.

A SE CIOCNI ma ~esc intranz. 1) (despre obiecte tari, vehicule etc.) A se lovi, venind din directii opuse; a se tampona. 2) fig. (despre interese, idei etc.) A fi in contradictie; a se bate cap in cap; a se contrazice. 3) fig. A intra in conflict. Armatele s-au ciocnit. /cf. bulg. tukna, ucr. koknuti

CODOBELC ~ci m. (in limbajul copiilor) Molusca cu corpul moale, vascos, avand pe spinare o cochilie in forma de spirala, iar pe cap patru tentacule sensibile; melc. /Orig. nec.

MELC ~ci m. 1) Molusca cu corpul moale, vascos, avand pe spinare o cochilie in forma de spirala, iar pe cap patru tentacule sensibile. ◊ A se misca ca ~cul (sau cu pasi de ~) a se misca foarte incet. A tacea ca ~cul a nu rosti nici o vorba. 2) anat. Parte a urechii interne in forma de spirala. 3) tehn. Element al unui angrenaj (elicoidal), care serveste pentru transmiterea unei miscari de rotatie intre doi arbori perpendiculari. /Orig. nec.

NOR ~i m. 1) Formatie atmosferica prezentand o masa densa de vapori de apa sau de cristale de gheata, care, in anumite conditii, poate genera precipitatii. ~i de ploaie. ◊ ~ arzator masa foarte fierbinte de gaze si de cenusa, expulzata in timpul eruptiei unui vulcan. Pana la (sau in) ~i la inaltime foarte mare; foarte sus. A fi (sau a umbla) cu capul in (sau prin) ~i a fi rupt de realitate. Parc-ar fi (sau parca a) cazut din ~ se spune despre o persoana care pare total dezorientata intr-o imprejurare data. 2) Cantitate mare de ceva (ce pluteste in atmosfera). ~ de praf. ◊ ~ de tristete amestec de sentimente ce tulbura echilibrul sufletesc. /<lat. nubilum

RASCOL ~oale n. 1) Bara de lemn prevazuta la capete cu cate o gaura in care intra carambii de sus ai loitrelor. 2) pop. Desfacere a stanii toamna si impartirea oilor fiecarui stapan. /<sl. raskolu

BRAHICEFAL, -A adj., s.m. si f. (Om) care are craniul aproape rotund. [< fr. brachycephale, cf. gr. brachys – scurt, kephale – cap].

lis (-sa), adj. – (Ciine sau cal) cu par alb. Bg. lis „animal care are o pata alba in frunte”, sb. lisa „pata alba pe cap” (Weigand, Krit. Jb., IX, I, 76; REW 5081). Der. din lat. *lisius „neted” (Puscariu 985; REW 5081) sau din ven. lis (Pascu, Etimologii, 51; Pascu, Beitrage, 10) nu e probabila. – Der. lisei, s. m. (Banat, nume de ciine).

CHIHUAHUA [ciuaua] subst. Rasa de ciini cu origine controversata (mexicano-chineza, mediteraneana, chineza), avand cele mai mici exemplare ale genului (sub 1 kg), cu silueta robusta, zvelta; dimensiuni de c. 16-20 cm si 1,3-1,8 kg; au culori (sau amestecuri) foarte variate, mers specific, grabit si crestetul capului le ramine moale toata viata.

SCRIPCARAS, scripcarasi, s. m. Greier de camp, de culoare neagra, cu capul mare si cu corpul scurt (Gryllus campestris). – Din scripcar + suf. -as.

PISCOT, piscoturi, s. n. Produs de patiserie obtinut prin coacerea unui aluat moale si pufos facut din faina, oua si zahar, avand de obicei o forma alungita, subtiata la mijloc si ingrosata la capete. – Din magh. piskota.

BROASCA¹ ~ste f. 1) Animal amfibiu, fara coada, cu gura larga si ochii bulbucati, cu picioarele din urma mai lungi, adaptate pentru sarit. ◊ ~ raioasa broasca nocturna cu pielea acoperita cu negi, din care, la primejdie, se elimina un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-testoasa reptila (terestra si acvatica), avand corpul acoperit cu o carapace osoasa, sub care isi poate trage capul si picioarele in caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucati. (A fi) plin de noroc ca ~sca de par se spune despre cineva, caruia nu-i merge in viata. Cand a face ~ par nicicand; niciodata. 2) pop. Umflatura sub pielea gatului; scrofula. [G.-D. broastei; Sil. broas-ca] /<lat. brosca

A INCUNUNA ~ez tranz. 1) A aprecia in mod solemn, punand cununa pe cap. 2) A impodobi cu ceva in forma de cununa; a incorona. L-au ~at cu flori. 3) fig. (activitati, opere etc.) A incheia cu o realizare de prestigiu; a incorona. Si-a ~at activitatea cu o capodopera. /in + cununa

PATRAT² ~ta (~ti, ~te) 1) (despre obiecte, contururi) Care are patru laturi egale si patru unghiuri drepte. Camera ~ta. Oglinda ~ta. ◊ cap ~ om prost. 2): Metru (milimetru, centimetru, kilometru) ~ unitate de masura a suprafetelor egala cu aria unui patrat, avand latura de lungimea respectiva. [Sil. -trat] /Din patru

risca s. f. – Joc de cap sau de pajura cu o moneda. Origine indoielnica. Scriban indica rus. aresok, gen. areska „nuca”, care nu pare convingator. Poate in loc de *crijca, din sl. krizi, sb. kriz „cruce”; sau mai probabil, in loc de *rizica › rijca, cu sensul de „joc de noroc”, cf. rizic.

BENGHAZI, oras in N Libiei, port la M. Mediterana (G. Sirta Mare); 700 mii loc. (1983, cu suburbiile). Aeroport international. Ind. cimentului, alim. Universitate. cap. tarii pina in 1975. Aici, trupele aliate, sub conducerea maresalului C. Auchinleck, au obtinut o stralucita victorie (24 dec. 1941) asupra trupelor Axei, conduse de E. Rommel.

AMESTEC, amestecuri, s. n. 1. Reunire de lucruri diverse; complex format din elemente diferite. ♦ (Chim.) Produs obtinut prin punerea laolalta a mai multor substante. 2. Interventie intr-o afacere; participare (neceruta sau fortata) la treburile sau relatiile altora. Toti intorsesera capetele, mirati de amestecul unui strain in conversatia lor (REBREANU). ◊ Expr. A avea (vreun) amestec = a juca un rol intr-o afacere, a avea legatura cu cineva sau ceva. ♦ (Inv. si arh.) Intriga. – Postverbal al lui amesteca.

Gyges (sau Gyes), monstru cu cincizeci de capete si o suta de brate, unul dintre fiii lui Uranus si ai lui Gaea (v. si Gaea). A luptat alaturi de fratii lui impotriva olimpienilor si a fost pravalit in Tartarus.

TENDAR, tendare, s. n. 1. Bara folosita la sustinerea tendei. 2. Grinda folosita la sustinerea capetelor barcilor de serviciu sau de salvare de pe o nava. – Tenda + suf. -ar.

TICHIE, tichii, s. f. Obiect de imbracaminte din stofa sau din panza, de forma unei calote sferice, care acopera numai crestetul capului. ◊ Expr. Ce-i lipseste chelului? Tichie de margaritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de prima necesitate, doreste sa aiba altele, mai putin utile sau inutile. ♦ Boneta, scufita. ♦ (Pop.) Membrana care inveleste capul unor copii nou-nascuti; caita. ◊ Expr. (In superstitii) A se naste cu tichia in (sau pe) cap = a fi norocos. [Var.: (reg.) chitie s. f.] – Din tc. takke.

GORGONA ~e f. 1) (in mitologia greaca) Fiinta imaginara avand infatisarea unei femei cu serpi in loc de par. 2) Element decorativ reprezentand capul unei astfel de fiinte. /<lat. Gorgona

PATRIARHAT¹ n. Perioada in dezvoltarea oranduirii comunei primitive in care barbatul era capul familiei, iar relatiile de rudenie se stabileau pe linie paterna. [Sil. -tri-ar-] /<fr. patriarcat

A PAZI ~esc tranz. 1) (persoane, lucruri, bunuri materiale etc.) A avea in paza; a lua sub ocrotire; a supraveghea; a veghea; a proteja; a ocroti; a apara. 2) rar (reguli, norme, legi etc.) A traduce cu strictete in viata; a indeplini intocmai; a respecta. 3) inv. (persoane) A urmari pe ascuns. 4) (persoane, lucruri) A apara pe toate caile (punand la adapost); a feri. ◊ Pazea! fereste! da-te la o parte. De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi de-ar sti omul ce primejdie il asteapta, s-ar feri la timp de ea. ~ ca lumina ochilor (sau ca ochii din cap) a pastra cu multa grija, cu sfintenie (ca pe un lucru sfant). A lua la trei pazeste a dojeni aspru; a lua la trei parale. /<sl. paziti

ama si (vechi) ama interj. plina de ironie ori dispret (turc. amma d. ar. emma; ngr. ma, bg. sirb. ama, id.). Dar ce, halal: Ama om destept! Ama cap de bou! Ama ai vorbit si tu! Conj. Sud. Dar, insa: stiinta avusese, ama n' avea practica (Iov. 205).

ACARIAN, acarieni, s. m. (La pl.) Arahnide mici, cu capul, toracele si abdomenul de obicei nediferentiate, unele dintre ele fiind purtatoare de germeni ai unor maladii grave; (si la sg.) animal din acest ordin. [Pr.: -ri-an] – Din fr. acariens.

AJUNS², -A, ajunsi, -se, adj. s. f. art. I. Adj. 1. Care s-a imbogatit, a parvenit. 2. (Reg.; in expr.) Ajuns de (sau la) cap = destept, istet. II. S. f. art. (In sintagma) Bun ajunsa! = bun sosit ! bine ai venit! – V. ajunge.

APA ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fara gust si fara miros, fiind o combinatie de oxigen si hidrogen. ~ potabila. ~ dura. ◊ ~ chioara se spune despre supe, vinuri etc. care contin prea multa apa si nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fara continut. 2) Masa de lichid (mare, rau, lac etc.). ◊ ~ curgatoare apa care curge pe o albie si se varsa in alta apa. ~ statatoare apa care se aduna in depresiuni (lacuri, balti). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre pretioase, matasuri, metale). 4) Denumire a unor solutii, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regala amestec de acid clorhidric si acid azotic, care dizolva toate metalele. ~ oxigenata amestec de perhidrol cu apa, incolor sau albastru, cu proprietati dezinfectante si decolorante. 5) Secretie a organismului (lacrimi, saliva, sudoare etc.). ~ la plamani. ◊ ~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lasa cuiva gura ~ a avea pofta de ceva. [G.-D. apei] /

A SE INECA ma inec intranz. 1) A-si pierde viata prin sufocare intr-un lichid (de obicei in apa). ◊ ~ (ca tiganul) la mal a suferi un esec in ultimul moment. 2) fig. A nu mai putea respira temporar din cauza unor factori externi (oprirea in gat a unui aliment, tuse, fum, plans etc.); a se sufoca; a se inabusi. 3) (despre nave) A suferi un naufragiu; a naufragia. ◊ A i se ~ (cuiva) corabiile a se afla intr-o stare de adanca tristete. 4) fig. A se cufunda (in ceva) pana peste cap; a fi cuprins din toate partile. ~ in verdeata. ◊ ~ in bani (sau bunuri) a avea mult mai mult decat trebuie. /in + lat. necare

NEBUN¹ ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre persoane) Care are tulburari psihice grave; care si-a iesit din minti; alienat mintal; dement. ◊ ~ de cap se spune despre cineva care sufera de o boala mintala. Casa de ~i spital de boli psihice. Esti ~? se spune pentru a-si exprima dezacordul in legatura cu actiunile, afirmatiile sau cu intentiile cuiva. A fi ca ~ a-si pierde cumpatul (in urma unei emotii). A fi (sau a umbla) ~ dupa cineva (sau dupa ceva) a-i placea cuiva cineva sau ceva nespus de mult. Nu te fa ~! a) nu te face a nu pricepe; b) nu-ti face de cap!; astampara-te! 2) fig. Care este lipsit de chibzuinta in actiuni; nesocotit; nesabuit. Gand ~. 3) si adverbial Care vadeste o putere de nestavilit; deosebit de tare. Vantul bate ~. /ne- + bun

ZGRIPTOR ~i m. 1) Pasare sedentara rapitoare asemanatoare cu vulturul, dar de talie mai mare. 2) inv. Simbol reprezentand o astfel de pasare, care era imprimat pe o stema. 3) inv. Moneda austriaca de argint, avand imprimata pe o parte a ei imaginea unei astfel de pasari cu doua capete. 4) (in basme) Fiinta inchipuita ca o pasare uriasa cu doua capete. /cf. ngr. ghrips

tumba (-be), s. f. – Saritura peste cap rotire a corpului in aer. – Mr. tumba, culutumba, megl. tumba. Creatie expresiva, care ar putea fi anterioara rom. (Puscariu 1770; REW 8975; Tiktin), cf. it. tombolo, fr. tomber, prov., cat. tombar, ngr. τοῦμπα. Mr., megl. nu trebuie sa se confunde cu mr. tumba „mormint”, din lat. tumba (REW 8977), cuvint care s-a pierdut pierdut in rom. Bg. tumba trebuie sa provina din rom. (capidan, Raporturile, 213).

PERNA, perne, s. f. 1. Obiect confectionat din doua bucati dreptunghiulare sau patrate de tesatura de bumbac, lana etc., cusute intre ele, avand in interior fulgi, lana, puf etc., si pe care, de obicei, cineva isi pune capul cand se culca. ◊ Perna electrica = obiect in forma de perna (1) plata, in care se gasesc rezistente electrice izolate si releuri de protectie, intrebuintat ca termofor. Perna de calcat = ustensila auxiliara asemanatoare cu perna (1), care se foloseste la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor, pieptilor, umerilor. 2. Obiect de tapiterie format dintr-un fel de sac umplut cu par, cu iarba-de-mare etc., adesea prevazut cu arcuri, care se asaza pe scaune, pe bancile unui automobil etc. 3. (In sintagma) Perna de aer = curent de aer antrenat intre doua suprafete aflate in miscare relativa si care serveste ca lubrifiant. [Var.: (pop.) perina s. f.] – Din scr. perina.

VIATA s. 1. fiinta. (Pe cand nu era ~.) 2. (inv. fig.) cap. (Ii era ~ in primejdie.) 3. sange. (Si-a dat ~ pentru patrie.) 4. trai, (inv.) cust, custare. (Au dus o ~ agitata.) 5. trai, vietuire, (pop.) salasluire, (inv.) salasluinta. (~ lui indelungata pe aceste locuri.) 6. v. existenta. 7. v. biografie.

BASMA ~le f. 1) Bucata de tesatura (uni sau pestritata) avand forma patrata sau triunghiulara si folosita, mai ales de femei, pentru a-si acoperi capul; batic. ◊ A scoate (pe cineva) ~ curata a scoate (pe cineva) nevinovat dintr-o afacere (murdara). A iesi (sau a scapa) ~ curata a iesi (a scapa) cu bine dintr-o incurcatura. 2) pop. Bucata mica de panza, folosita pentru a sterge nasul sau fata; batista. [Art. basmaua; G.-D. basmalei] /<turc. basma

BATIC ~uri n. 1) Bucata de tesatura (uni sau pestritata) avand forma patrata sau triunghiulara si folosita, mai ales de femei, pentru a-si acoperi capul; basma. 2) Tesatura colorata si imprimata dupa un procedeu special. /<fr. batik

BOSTAN ~i m. 1) reg. Planta erbacee cu tulpina taratoare, cu fructe comestibile mari, rotunde sau lunguiete, folosite in alimentatia omului si a animalelor; dovleac. ~ turcesc. ~ alb. 2) Planta erbacee cu frunzele adanc crestate, cu fructul mare, sferic, avand coaja verde si miezul rosu, dulce si foarte zemos; harbuz; pepene verde. 3) fig. pop. cap de om (prost). /<turc. bostan

ETAJ s.n. 1. Fiecare dintre partile unei cladiri care se gasesc intre planseurile de deasupra parterului; cat. 2. Nume dat unor lucruri, unor obiecte dispuse unul peste altul. ♦ (Spec.) a) Fiecare dintre etapele rezultate din impartirea variatiei de viteza sau de presiune a fluidului intr-o masina termica; b) partea unei masini termice in care se produce aceasta variatie; c) partea unui amplificator electric unde are loc una dintre amplificarile pe care acesta le realizeaza; d) (poligr.) subdiviziunea orizontala a capului unei tabele. 3. Succesiune de terenuri care corespunde in timp unei varste geologice. 4. Etaj de vegetatie = element structural al unui arboret constand din totalitatea arborilor ale caror coroane se situeaza la o anumita inaltime, formand un strat distinct. [< fr. etage].

ETAJ s. n. 1. fiecare dintre partile unei cladiri care se gasesc intre planseurile de deasupra parterului; cat. 2. nume dat unor lucruri, unor obiecte dispuse unul peste altul. ◊ (spec.) a) fiecare dintre etapele rezultate din impartirea variatiei de viteza sau de presiune a fluidului intr-o masina termica; b) partea unei masini termice in care se produce aceasta variatie; c) partea unui amplificator electric unde are loc una dintre amplificarile pe care acesta le realizeaza; d) (poligr.) subdiviziunea orizontala a capului unei tabele. 3. succesiune de terenuri corespunzand in timp unei varste geologice. 4. ~ de vegetatie = strat de vegetatie intr-o biocenoza, determinat de modificarea regimului termic si hidric in functie de altitudine. (< fr. etage)

CHAMBERLAIN [tʃæmbəlein] 1. Joseph C. (1836-1914), om politic si diplomat britanic, Membru al Partidului Liberal Unionist. Ministru al coloniilor (1895-1903), promotor al expansiunii britanice in Africa sub lozica: „Africa engleza de la Suez la cap”. 2. Sir Joseph Austen C. (1863-1937), om politic conservator. Fiul lui C. (1). Ministru de Externe (1924-1929); a avut un rol important in negocierea Pactului de la Lucarno (1925). Premiul Nobel pentru pace (1925). 3. Arthur Neville (1869-1940), om politic conservator britanic. Fiul lui C. (1). Prim-ministru al guvernului de uniune nationala (1937-1940); a dus o politica de conciliere fata de Germania nazista, fiind unul dintre principalii promotori ai Acordului de la Munchen (sept. 1938).

OCELOT (‹ fr., sp.; cuv. aztec) s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, raspandit in America de Sud, America Centrala, Mexic, S.U.A. (Texas, Arizona si Arkansas). Are corpul puternic, lung de 1,5 m, acoperit de blana cenusiu-cafenie cu puncte roscate si capul masiv (felix sau Leopardus pardalis). Nocturn si excelent pradator, traieste in paduri tropicale sau in locuri mlastinoase. Vanat pentru blana sa, aproape pana la exterminare; in prezent strict ocrotit.

INARMAT, -A, inarmati, -te, adj. (Despre persoane sau despre colectivitati) Care este inzestrat cu arme; care are arme asupra sa; care este pregatit pentru lupta. ◊ Expr. Inarmat pana in dinti (sau din cap pana in picioare) = foarte bine inarmat. – V. inarma.

URECHELNITA, urechelnite, s. f. I. (Zool.) 1. Insecta de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, avand la capatul abdomenului doua prelungiri in forma de cleste mare (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lunga, transformata intr-un fel de clesti indreptati indarat (Lithobius forficatus). 3. Carcaiac. II. Planta erbacee melifera, cu frunze ovale carnoase, terminate printr-un varf ascutit si asezate in forma de rozeta, cu flori rosii sau roz asezate in partea superioara a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elnita.

CUTITOAIE, cutitoaie, s. f. 1. Instrument format dintr-o lama ascutita de otel (cu doua manere la capete), folosit in tamplarie, dogarie, tabacarie etc. pentru cioplit, curatat, indreptat, razuit. 2. Unealta taietoare de otel avand o lama plana sau curba, prevazuta cu un maner, folosita de potcovar pentru indreptarea si curatirea copitelor. [Pr.: -toa-ie] – Cutit + suf. -oaie.

BUTAC ~ca (~ci, ~ce) pop. 1) si substantival (despre animale cornute) Care are coarne scurte si groase. 2) fig. fam. (despre persoane) Care vadeste lipsa de inteligenta; greu de cap; neghiob; netot; natang; natarau; nauc; nerod; prost; tamp; tont. /<ung. buta

INCEPUT ~uri n. 1) v. A INCEPE. 2) Prima realizare intr-un domeniu de activitate; debut. A avut un ~ bun. 3) Parte care incepe sau cu care incepe ceva. ~ul anului. ◊ De la ~ din capul locului; din prima clipa. La ~ a) in stadiul initial; b) mai intai; in primul rand. 4) inv. Punct de plecare; obarsie; origine. A marca ~ul scrisului roman. /v. a incepe

TRICEPS s.m. Muschi care are la extremitatea superioara trei ligamente. [Pl. -psi. / < fr. triceps, cf. lat. tri – cu trei, caput – cap].

DEcapITA vb. tr. 1. a taia capul cuiva; a ucide; a executa un condamnat prin taierea capului. ◊ a separa capul bovinelor de corpul lor la abator. 2. (fig.) a suprima, a reduce la neputinta principalii sefi ai unui partid, ai unei bande etc. (< fr. decapiter)

STEGOZAUR s. m. dinozaurian erbivor fosil, cu capul foarte mic in raport cu trunchiul si cu membrele anterioare mai scurte, pe partea dorsala avand doua randuri de placi osoare triunghiulare. (< fr. stegosaure)

TRAPEZ¹ I. s. n. 1. patrulater care are drept baze doua laturi paralele si neegale. 2. aparat de gimnastica dintr-o bara legata la capete cu doua franghii fixate de plafon. II. adj., s. n. 1. (muschi) inserat pe partea posterioara a gatului si a umarului. 2. (osul) cel mai din afara al carpului. (< fr. trapeze)

CAIC, caice, s. n. 1. Mica nava cu vele (si cu motor), avand pupa si prora mai inalte decat restul bordajului. 2. Luntre usoara, lunga si ingusta, incovoiata la capete. – Tc. kayik.

ZGRIPTOR, zgriptori, s. m. 1. Specie de acvila mare (Aquila heliaca). ♦ (Inv.) Stema care reprezinta un vultur cu doua capete. ♦ (Inv.) Veche moneda austriaca de argint (care a circulat in trecut si in tara noastra), avand imprimata pe o parte stema cu acvila bicefala. 2. (In basme) Pasare foarte mare, cu doua capete. 3. Fig. Epitet dat unui om rau, avar, hraparet. [Var.: zgripsor s. m.] – Comp. ngr. gryps.

DEALU, Manastirea ~, manastire de maici, situata la 4 km de Targoviste, in satul Viforata, com. Aninoasa. Intemeiata (probabil) in timpul domniei lui Mircea cel Batran, este mentionata documentar, la 17 nov. 1431, intr-un act emis de domnul Alexandru Aldea. Biserica Manastirii D., cu hramul Sf. Nicolae, a fost construita in 1499-1501, din initiativa domnului Radu cel Mare si terminata de fratele sau Vlad cel Tanar, in 1510-1512. Picturile murale interioare executate in 1514-1515 de o echipa de zugravi condusa de mesterul Dobromir din Targoviste si refacute in 1713. Importanta necropola domneasca (aici se afla mormintele voievodale ale lui Radu cel Mare 1508, Vlad Inecatul 1532, Patrascu cel Bun 1557, racla cu capul lui Mihai Viteazul). In sec. 16, aici a fost instalata o tiparnita, de sub teascurile careia au iesit Liturghierul (1508), Octoihul (1510) si Evangheliarul (1512). La Manastirea D. a functionat Liceul militar „Nicolae Filipescu” (1912-1940).

ZGRIPTOR, zgriptori, s. m. 1. Specie de acvila mare (Aquila heliaca). ♦ (Inv.) Stema care reprezinta un vultur cu doua capete. 2. Veche moneda austriaca de argint (care a circulat si in tarile romanesti in sec. XVII-XVIII), avand imprimata pe o parte stema cu acvila bicefala. 3. Animal fantastic, urias, inaripat, cu gheare de pasare. ♦ Motiv ornamental folosit in ceramica, reprezentand acest animal. 4. Fig. Om rau, avar, hraparet; zgripturoi. [Var.: zgripsor s. m.] – Cf. ngr. ghrips.

MELC, melci, s. m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din increngatura molustelor, care au corpul moale, de obicei aparat de o cochilie rasucita in spirala, si patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ◊ Loc. adj. Ca melcul= a) rasucit, in spirala; b) foarte incet. ◊ Expr. A tacea ca melcul = a nu scoate nici un cuvant. II. P. a**l. 1. Partea osoasa a labirintului urechii interne. 2. Organ sau angrenaj al unor masini destinat sa transmita, sa transforme sau sa utilizeze in diferite feluri miscarea de rotatie. 3. Prajitura facuta din aluat incolacit in spirala, presarat cu nuca data prin masina. 4. (La pl.) Suvite de par rasucite in forma de ineluse. – Et. nec.

CANEPAR ~i m. Pasare cantatoare, mai mica decat vrabia, cu pene rosii pe cap, albe pe aripi si cafenii pe spate, care se hraneste cu seminte de canepa. /canepa + suf. ~ar

TRAPEZ s.n. 1. Patrulater care are drept baze doua laturi paralele si neegale. 2. Aparat de gimnastica format dintr-o bara legata la capete cu doua franghii fixate de plafon. // s.m. Muschi asezat pe partea posterioara a gatului si a umarului. // (In forma trapezo-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „patrulater avand baze neegale si paralele”, „(referitor la) trapez (1)”. [Pl. -ze, -zuri, (s.m.) -zi. / < fr. trapeze, cf. gr. trapezion].

BOUR (lat. bubalus) s. m. 1. Specie de bovid salbatic disparut, socotit stramosul vitelor mari cornute; bou sur (Bos primigenius). Ultimele exemplare au existat pina in sec. 17 in Romania, Polonia si N Rusiei. 2. Vechea stema a Moldovei, reprezentind un cap de bour (1). 3. (Inv.) Fier (inrosit) cu care se insemnau vitele, raufacatorii etc.

CHICHEN ITZA, oras precolumbian in S Mexicului, in Pen. Yucatan. Intemeiat in sec. 6, a devenit cap. Statului Maya si apoi a noului Imp. Maya-Toltec (sec. 10), fiind abandonat in sec. 15. Sapaturile arheologice au scos la lumina grandioase vestigii constind din edificii de caracter civil, piete publice, o piramida monumentala („El Castillo”) dedicata cultului solar, un templu al „razboinicilor” cu bogate picturi murale s.a.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

COLILIU, -IE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subtiri, inalte, cu frunze inguste, cu inflorescenta un panicul cu prelungiri flexibile, prevazute in varful semintelor cu peri lungi, albi si pufosi; nagara (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre parul capului, p. ext., despre oameni) (cu parul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea in colilie = a avea un drum frumos, placut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colie s. f.] – Cf. scr. kovilje.

CORN¹ coarne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ◊ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta in pozitie de aparare; a se pune in garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua in coarne cu cineva a intra in conflict, a se incaiera cu cineva. A pune cuiva funia in coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a insela (in casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ◊ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu

MOACA ~ce f. 1) pop. Bata ciobaneasca. 2) Bat mare, gros si noduros, avand o maciulie la un capat; bata; ciomag; ghioaga; maciuca. 3) pop. Ansamblu de trasaturi specifice fetei; chip; figura; cap. 4) fam. Persoana (mai ales de s*x feminin) proasta, fara vioiciune si inceata la lucru. /Orig. nec.

PASARE pasari f. Animal vertebrat ovipar, avand corpul acoperit cu pene, aripi adaptate, de obicei, pentru zbor, si un cioc in partea anterioara a capului. ~ domestica. ~ de padure. ~ migratoare. ◊ ~ calatoare pasare care pleaca iarna in tarile calde. ~-musca pasare tropicala de talie foarte mica, cu cioc lung, subtire, cu penaj viu colorat, stralucitor, care poate zbura foarte iute; colibri. ~-lira pasare australiana cu coada in forma de lira (la barbatusi). ~ea-paradisului v. PARADIS. ~ maiastra pasare inzestrata in credintele populare cu puteri supranaturale; pasare nazdravana. [G.-D. pasarii] /<lat. passer

BUFNITA, bufnite, s. f. 1. Cea mai mare pasare rapitoare de noapte, de culoare bruna-sura, cu cap mare si cu ochi galbeni mari, apropiati unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; are un strigat care seamana a vaitare (Bubo bubo). 2. (Reg.) Cucuvea. – Din bufna + suf. -ita.

OCTOPOD, -A, octopozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are opt picioare. 2. S. n. (La pl.) Ordin de moluste cefalopode, care cuprinde animale cu opt tentacule in jurul capului, purtatoare de ventuze; (si la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. octopode.

VERTEBRAT, -A, vertebrati, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are vertebre si schelet osos (sau cartilaginos) intern. 2. S. n. (La pl.) Increngatura de animale cu corpul diferentiat in cap, trunchi si coada, cu schelet osos sau cartilaginos intern, al carui ax principal este coloana vertebrala; (si la sg.) animal din aceasta increngatura. – Din fr. vertebre, lat. vertebratus, it. vertebrato.

URUBU (‹ engl.; cuv. tupi) s. m. Denumire data in America Latina unor pasari negrofage din familia Cathartidae asemanatoare ca aspect exterior cu vulturii. capu, gatul si partea anterioara a pieptului sunt lipsite de pene, adesea viu colorate, ciocul puternic, curbat la varf. Printre cele mai raspandite specii se numara u. cu cap rosu (Cathartes aura), care in S.U.A. este cunoscut sub numele de vultur-curcan, cu anvergura a aripilor de 1,5 m, u. negru (Coragyps atratus) si u. cu cap negru (Cathartes burrovianus). Se considera ca fac parte din ord. Falconiformes, ca si vulturii, dar studii genetice recente au dus la incadrarea lor in ord. Ciconiiformes.

INSECTA, insecte, s. f. (La pl.) Clasa care cuprinde mici animale nevertebrate din increngatura artropodelor, cu corpul format din segmente diferentiate in cap, torace si abdomen, cu trei perechi de picioare articulate, respirand prin trahee sau prin tegumentul care este chitinizat si avand dezvoltare prin metamorfoza; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa. ◊ Insecte daunatoare = insecte care ataca plantele, animalele si oamenii sau produsele vegetale si animale. – Din fr. insecte.

PALA², pale, s. f. 1. Organ activ al unei elice de avion, de vapor, de ventilator etc. sau al unui rotor, incastrat sau articulat la unul din capete in butucul elicei sau al rotorului. 2. Semifabricat in forma de banda sau de panglica, obtinut dupa ce fibrele textile au fost pieptanate si infasurate in cruce pe bobine. – Din fr. pale.

biceps m. sau n., pl. si uri (lat. biceps, bicipitis, d. bis, de doua ori. si caput, cap. V. triceps). Anat. Numele a doi muschi de la brat si de la coapsa. – Mai conform spiritului limbii rom. ar fi bicipite ca it. V. bicefal.

capital, -a adj. (lat. capitalis, d. caput, cap). Esential, fundamental: punct capital. Care e mai important: oras capital, urbe capitala (sau numai capitala, s. f.). Care aduce taierea capului, adica moartea: crima capitala. Litera capitala, majuscula. S. n., pl. e si uri. Lucru esential. capete suma [!] care aduce procent: un capital de 100 de franci aduce un procent de 5 franci. Fondurile unei societati de exploatare. Avere pe care o posezi: capital de idei (Dim. fam. capitalas n., pl. e). S. f., pl. e Orasu in care rezida guvernu unei tari, prefectu unui judet s. a.

FURNICAR², furnicari, s. m. 1. (Ornit.) Albinarel. 2. Mamifer din America de Sud, cu capul lung si ingust, cu botul ascutit, cu limba lunga si cleioasa, care se hraneste cu furnici (Myrmecophaga jubata). – Furnica + suf. -ar.

STEGOCEFALI s.m.pl. Ordin de amfibieni primitivi fosili din era paleozoica, avand craniul acoperit cu placi osoase; (la sg.) animal din acest ordin. [Sg. stegocefal. / < fr. stegocephales, cf. gr. stegos – acoperis, kephale – cap].

PADELA (‹ germ., engl.) s. f. Vasla (de 2,10-2,50 m lungime) prevazuta la capete cu cate o pala convexa, cu care se poate vasli, alternativ, in cele doua borduri, folosita la caiac. P. nu are punct de sprijin pe vreun dispozitiv de ghidare, ci este sustinuta si actionata de catre caiacist.

LACUSTAR, lacustari, s. m. Pasare migratoare cu pene trandafirii pe corp si negre-violete pe cap, pe picioare si la coada, care traieste prin gaurile stancilor si se hraneste mai ales cu lacuste (Sturnus roseus). – Lacusta + suf. -ar.

CUTIE, cutii, s. f. 1. Obiect de lemn, de metal, de carton etc. in forma de cub, de paralelipiped etc., gol in interior, in care se pastreaza sau care protejeaza diverse lucruri. ◊ Expr. (Scos) ca din cutie = foarte ingrijit imbracat sau prezentat. (Fam.) (Baga) capul la cutie! = (la jocul „de-a capra”) fereste-ti capul, propteste-l in piept! fig. fii prudent, pazeste-te! Cutie de scrisori = cutie speciala, plasata pe strada de catre organele postale, in care expeditorii introduc scrisorile; cutie particulara in care factorii postali depun corespondenta adusa la domiciliu. 2. Aparat, dispozitiv, organ special etc. avand forma unei cutii (1). Cutie de viteze. Cutie de rezonanta. 3. (In sintagma) Cutie craniana = cavitate osoasa in care se afla creierul; teasta capului, craniu. 4. Sertar. 5. (Inv.) Casa de bani; caseta. – Din tc. kutu, ngr. kuti, bg., scr. kutija.

TAP, tapi, s. m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre si al caprioarei. ◊ Tap ispasitor = a) (in Biblie) tap (1) pe care marele preot il incarca la sarbatorirea ispasirii cu toate pacatele neamului lui Israel si care era apoi alungat in desert; b) fig. persoana asupra careia se arunca vina pentru greselile altora. ◊ Expr. A sta ca un tap logodit = a sta teapan, p*****t, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toarta, avand capacitatea de 300 ml; continutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelatii in care intra Soarele la solstitiul de iarna. – Cf. alb. cap, cjap, scr. cap.

CEFALOPODE s.n.pl. Clasa de moluste marine care au imprejurul gurii o serie de brate tentaculare cu ventuze; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Sg. cefalopod. / < fr. cephalopodes, cf. gr. kephale – cap, pous, podos – picior].

CEFALORAHIDIAN, -A, cefalorahidieni, -e, adj. Care se refera la cap si la coloana vertebrala, care apartine acestora. Regiunea cefalorahidiana. ◊ Lichid cefalorahidian = lichid incolor care se gaseste in ventriculii cerebrali si in canalul rahidian, avand rol mecanic si de protectie. [Pr.: -di-an] – Din fr. cephalo-rachidien.

PAJURA, pajuri, s. f. 1. Pasare rapitoare mai mica decat vulturul, dar mult mai puternica si mai iute in miscari decat acesta, cu cioc puternic si taios, cu gheare lungi si ascutite, care traieste in regiunile de munte; acvila (1), acera (Aquila chrysaetos). ♦ (In mitologia populara) Pasare uriasa, cu infatisari variate, de obicei fioroase, inzestrata cu puteri miraculoase. 2. Figura simbolica reprezentand o pajura (1) sau vultur (cu unul sau doua capete, de obicei cu aripile intinse), care serveste ca semn conventional distinctiv pe stemele, steagurile, pecetile sau monedele unor tari; p. ext. stema, emblema avand o asemenea figura. [Var.: (inv.) pajera, pajora s. f.] – Din ucr. pazera „fiinta lacoma, nesatioasa”.

Aegaeon, unul dintre giganti, monstru cu o suta de brate si cincizeci de capete. Tatal sau era Uranus, iar mama sa Gaea. Dupa o veche traditie, Aegaeon, numit si Briareus, impreuna cu fratii sai, Gyges si Cottus, ar fi venit in ajutorul lui Zeus in lupta acestuia cu titanii.

SURUB, suruburi, s. n. 1. Tija cilindrica de lemn sau de otel, filetata, care serveste la asamblarea a doua ori a mai multor piese sau care transmite, transforma sau utilizeaza in diverse feluri miscarea de rotatie intr-un mecanism. ◊ Loc. adv. In surub = in forma de cerc sau de spirala. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un surub prin cap = a-i apuca (cuiva) suvite de par din cap, rasucindu-le si tragand de ele. A strange surubul = a intrebuinta mijloace de constrangere fata de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componenta un surub sau care se manevreaza prin rasucire. ♦ Fig. Vartej de apa. [Var.: surup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

BUBA, bube, s. f. 1. Nume dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. S-a spart buba = s-a dat totul pe fata, s-a dezvaluit totul. ◊ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care se ivesc in special la copii, in jurul gurii, pe cap etc. ♦ Rana. 2. Fig. Punct slab, parte delicata a unei probleme; dificultate. ◊ Expr. Ii stiu eu buba = stiu eu ce necaz sau ce punct slab are. – Comp. ucr. buba.

CIRENAICA (CYRENAICA), reg. istorica in Africa de Nord, pe terit. actual al Libiei. Colonizata de greci, care, au fundat orasele Cirene, Arsinoe, Benerice, Ptolemaios si Apollonia, cunoscute in antic. sub numele de Pentapolis. Cucerita de romani si transformata in prov. romana, cu cap. la Cirene (74 i. Hr.). Terit C., cunoscut si sub numele de Libia, a fost cucerit de arabi (641), apoi impreuna cu Tripolitania a fost anexat de catre Imp. Otoman (sec. 16). Sub dominatie italiana (1912-1942). Aici au avut loc importante lupte (1940-1942) in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Din 1951 a intrat in componenta Libiei.

MAGAR, magari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decat acesta, cu parul de obicei sur, capul mare si urechile lungi, intrebuintat ca animal de povara si de tractiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici magar = a nu avea o situatie precisa, a nu apartine unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, incapatanat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

RECHIN, rechini, s. m. 1. (La pl.) Gen de pesti marini rapitori avand corpul acoperit cu solzi marunti, aspri, cu coada formata din doi lobi inegali, care ajung uneori la 15 metri lungime, cu cinci fante branhiale pe laturile capului si cu schelet cartilaginos; (si la sg.) peste care face parte din acest gen. ◊ Rechin albastru = specie de rechin lung de 3-5 m, care traieste in Marea Mediterana si in Oceanul Atlantic (Charcharias glaucus). 2. Fig. Om lipsit de scrupule, hraparet, lacom. – Din fr. requin.

A INNODA innod tranz. 1) (capete de ata, sfori, funii) A uni printr-un nod; a lega. 2) fig. A aduna greu, putin cate putin; a sclipui; a injgheba; a agonisi. ~ ceva avere. 3) A face sa se innoade. /<lat. innodare

ARBORE, com. in jud. Suceava, pe riul Solca; 6.903 loc. (1991). Aici se afla biserica „Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul”, construita in 1503, ca paraclis al curtii boieresti a portarului de Suceava, Luca Arbore. Biserica, reprezentativa pentru arhitectura epocii lui Stefan cel Mare, are o structura planimetrica ce face trecerea de la planul longitudinal la cel triconc. Ca element special al constructiei: nisa exterioara de pe peretele vestic, menita sa adaposteasca masa pomenilor. La interior si la exterior se pastreaza parti dintr-un ansamblul pictural executat in 1541 de o echipa de zugravi condusa de Dragos Coman din Iasi. Mormintul ctitorului, aflat in pronaos, este cel mai important monument funerar in stil gotic din Modova. Monument UNESCO. Muzeu satesc.

BUTOI, butoaie, s. n. 1. Vas de lemn facut din doage, mai larg la mijloc decat la capete, folosit pentru pastrarea lichidelor, a muraturilor etc.; bute. ◊ Expr. Butoi fara fund = se spune despre cei care beau fara masura. A vorbi ca din butoi = a avea vocea ragusita. ♦ Continutul unui astfel de vas. 2. Partea cilindrica la revolvere, in care se introduc cartusele. – Bute + suf. -oi.

capATAI, capataie, s. n. 1. Parte a patului sau a oricarui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. perna sau alt obiect pe care se pune capul. ◊ Loc. adj. si adv. Fara capatai = fara ocupatie (bine definita), fara rost. ◊ Expr. A sta la capataiul cuiva = a veghea langa o persoana bolnava. A nu avea capatai = a nu avea nici un rost in viata. (Inv.) A face (cuiva) de capatai = a capatui; a casatori (pe cineva). ♦ Carte de capatai = a) carte fundamentala intr-o disciplina sau in literatura; b) carte preferata. 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. capat (1), sfarsit. ◊ Expr. A scoate ceva la capatai sau a o scoate la capatai (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capat. A da de capatai = a da de capat, a descurca. – Lat. capitaneum.

PERETE ~ti m. 1) Parte verticala a unei cladiri sau a unei incaperi. ◊ ~ in ~ avand un perete comun. De ~ care se poate pune, atarna pe perete. Intre patru ~ti a) la adapost; b) in taina; in secret. A se da cu capul de ~ti (sau de toti ~tii) a fi in stare de disperare extrema. A spune cai verzi pe ~ti v. CAL. A strange la ~ (pe cineva) a forta pe cineva sa spuna sau sa faca ceva. A vorbi la ~ti a vorbi zadarnic; a nu fi ascultat. 2) Obstacol natural sau artificial care se ridica vertical. 3) Element care margineste sau imparte ceva in doua sau in mai multe spatii. 4) Membrana care inconjoara o cavitate interna a unui organism. /<lat. paries, ~tis

PLAN⁴ ~uri n. 1) Distanta la care sunt situate persoanele sau lucrurile in raport cu cel care priveste. ~ secund. ◊ Primul ~ parte a scenei care este cea mai apropiata de public. A fi (sau a sta) pe primul ~ a avea importanta primordiala. A trece pe ~ul al doilea a-si pierde rolul principal. 2) Departare a obiectului fata de aparatul de filmat. ◊ Prim-~ reprezentare pe pelicula a capului si a bustului unui personaj. 3) Unghi de vedere; aspect. In ~ stiintific. Pe ~ social. /<fr. plan, lat. planus

BICEPS s.m. Muschi care are doua ligamente la extremitatea superioara; (spec.) muschiul bratului care face sa se indoaie antebratul. [Pl. -psi, (s.n.) -psuri. / < fr. biceps, cf. lat. biceps – cu doua capete].

CHOW-CHOW [tʃau] s. m. (ZOOT.) Rasa de ciini de sanie, de paza, de vinatoare, actualmente de companie, de origine asiatica, robusta (c. 46-53 cm si 18-25 kg), cu capul lat si plat, limba violet-inchis, spate puternic, piept lat si adinc, par abundent, aspru, negru-intens, rosu, aramiu, gri-albastrui, crem sau alb.

PUPAZA, pupeze, s. f. 1. Pasare insectivora migratoare, cu penaj pestrit, cu ciocul lung si curbat si cu o creasta de pene mari, portocalii, in varful capului (Upupa epops). ◊ Expr. A-i merge (cuiva) gura ca pupaza = a vorbi mult, a fi flecar. A-i canta (cuiva) pupaza = a-i merge rau, a nu avea noroc. 2. Fig. (Fam.) Persoana flecara. ♦ Femeie imbracata sau fardata strident; p. ext. femeie de moravuri usoare. 3. (Reg.) Colac (in forma de pasare sau de cuib de pasare). ◊ Expr. Colac peste pupaza sau pupaza peste colac, se spune cand peste un necaz deja existent vine altul (si mai mare). – Cf. alb. pupeze.

SAPCA, sepci, s. f. Acoperamant de cap (pentru barbati) confectionat din panza, piele sau postav, cu o calota rotunda sau plata si prevazut cu cozoroc, purtat, in general, de militari, elevi, muncitori etc. si avand uneori semnele distinctive corespunzatoare ocupatiei. – Din bg., rus. sapka „caciula”.

MITA, mite, s. f. (Mai ales la pl.) Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formand un carliont; smoc de par sau de lana. ♦ Lana tunsa pentru prima oara de pe miei; lana (de calitate inferioara) tunsa de pe capul, coada si picioarele oilor. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

PLISC ~uri n. 1) Organ cornos care constituie o prelungire a gurii pasarilor; cioc; clont. 2) depr. Cavitate a capului omului, delimitata de buze, in care se afla limba si dintii si care serveste ca organ al alimentarii si al vorbirii; gura. 3) Parte a unor obiecte care are forma acestui organ al pasarilor. /Orig. nec.

COLMATARE, colmatari, s. f. 1. (Tehn.) Astupare a porilor unui material poros prin introducerea unei materii coloidale in masa lui. 2. Fenomen de depunere a materialului transportat de apele curgatoare, avand ca rezultat ridicarea treptata a fundului unui bazin, a unei portiuni dintr-o albie etc. 3. Depunere a particulelor de oxid de pe banda magnetica pe suprafata frontala a capetelor magnetice. – Cf. fr. colmatage.

NAIBA f. Una din numirile populare ale diavolului. ◊ La ~! se spune, cand cineva vrea sa se lepede de ceva. Ce ~! se spune pentru a exprima nerabdarea sau nemultumirea. Al ~ii! se spune pentru a exprima mirarea. Dat ~ii a) care pricinuieste multa bataie de cap; b) care este foarte dezghetat si descurcaret. Pe ~! se spune pentru a nega ceva. Nici pe ~ absolut nimic. A cauta pe ~ a se aventura in ceva, care poate avea urmari neplacute. A da de ~ (sau a vedea pe ~) a nimeri intr-o incurcatura. A da (sau a lasa) pe cineva sau ceva la ~ (sau ~ii) a renunta la cineva sau ceva. Du-te (sau fugi) la ~! sau du-te ~ii!, lua-te-ar ~!, fire-ar (sau fir-ar) al ~ii (sa fie)! se spune pentru a exprima o imprecatie sau un blestem. [G.-D. naibei] /Orig. nec.

TRUP ~uri n. 1) Totalitate a organelor care alcatuiesc o fiinta vie; corp. ◊ A fi (cu) ~ si suflet (cu cineva) a fi strans legat de cineva; a avea aspiratii comune cu cineva. (A fi) ~ din ~ul cuiva a) a se trage din cineva; b) a intra in componenta unui tot. 2) Parte a organismului omenesc cu exceptia capului si a membrelor; trunchi; corp; tors. ◊ ~ neinsufletit cadavru. A trece (sau a calca) peste ~ul cuiva a merge spre un scop, folosind orice mijloace. 3) Parte principala a unui obiect. /<sl. trupu

DRAGON¹ s. m. I. 1. animal imaginat cu cap si aripi de vultur, gheare de leu, trup si coada de sarpe. 2. reprezentare heraldica a unui chip omenesc cu barba din serpi incolaciti. 3. soparla tropicala, pe copaci, care are de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii ca niste aripi. 4. peste marin care, in timpul zilei, sta ingropat in nisip, noaptea fiind foarte activ; d**c-de-mare. 5. ambarcatie cu doua vele de suprafata mare; vela triunghiulara suplimentara. II. cavalerist astfel echipat incat sa poata lupta si pe jos. (< fr. dragon)

spulbera (-r, at), vb. – 1. A ridica praful. – 2. A risipi, a dispersa, a imprastia. – 3. A dezagrega, a desface, a indeparta. – 4. (Trans.) A se indigna. – Mr. spulbir(are). Lat. *expulverāre (Puscariu 1631; Candrea-Dens., 1457; REW 6842), cf. it. spolverare. – Der. spulber, s. n. (dispersie, disparitie), postverbal folosit artificial in literatura; spulberat, adj. (imprastiat, risipit; s. m., cap-de-mort, hirca), la care, sensul al doilea pare un calc din fr. dissipe; spulberatic (var. spulberatec, inv. spulberos), adj. (inconstant, nestatornic, usuratic; usor); spulberatura, s. f. (cantitate de praf, zapada, pleava etc., care se ridica in vint; planta, Teucrium chamaedrys). – Cf. pulbere.

CORB (lat. corvus) s. m. 1. Cea mai mare specie a ordinului paseriformelor din Romania (63-72 cm) si totodata a familiei corvidelor, omnivora, sedentara, prezenta in padurile umbroase din Carpati, cu cioc si picioare puternice, penaj negru cu reflexe metalice violacee, care poate imita glasul altor pasari; se imblinzeste usor (Corvus corax); monument al naturii. 2. Corb-de-mare alb = pasare marina, de c. 90 cm, care traieste in colonii, cu penaj alb si virful aripilor negru, care pescuieste in picaj, de la 30-40 m (cea mai mare distanta de procurare a hranei in acest mod) si are, pentru amortizarea socului, sub piele, o „saltea” de saci aerieni (Sulla bassana). 3. Corb-de-mare = peste teleostean cu corpul de c. 50 cm lungime, de culoare bruna-inchisa, cu capul mare si botul gros (Corvina umbra). Traieste in Marea Neagra.

CANEPAR, canepari, s. m. Pasare cantatoare cu pene rosii pe cap, pe gat si pe laturile pieptului, cafenii pe spate si albe pe aripi si pe abdomen, care se hraneste mai ales cu seminte de canepa (Carduelis cannabina). – Canepa + suf. -ar.

GEST, gesturi, s. n. 1. Miscare a mainii, a capului etc. care exprima o idee, un sentiment, o intentie, inlocuind uneori vorbele sau dand mai multa expresivitate vorbirii. 2. Fapta sau purtare dictata de un anumit scop, de anumite interese, avand o anumita semnificatie etc. – Din fr. geste, lat. gestus.

DRAGON², dragoni, s. m. I. 1. Monstru fabulos, inchipuit cu gheare de leu, aripi de vultur si coada lunga de sarpe. 2. Specie de soparla care traieste pe copaci in unele regiuni tropicale, avand de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii in forma de aripi (D***o volans). 3. Reprezentare heraldica avand profilul unui chip omenesc cu barba formata din serpi incolaciti. 4. (Art.) Numele unei constelatii din emisfera boreala, dispusa intr-un sir lung de stele terminat cu un fel de cap; (pop.) Balaurul. II. Soldat din cavalerie care lupta atat calare, cat si pedestru. – Din fr. dragon.

PROTAP, protapuri, s. n. 1. Prajina groasa de lemn, bifurcata la un capat, care se fixeaza la dricul carului si de care se prinde jugul; (reg.) ruda. ◊ Expr. A umbla cu (sau a avea) doua protapuri la car = a fi pregatit pentru orice eventualitate. 2. Prajina cu varful despicat, in care se infigea in trecut o reclamatie si care se prezenta domnitorului, pe deasupra capetelor multimii. 3. Prajina despicata la un capat, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele doua bete, despicate in forma de furca si infipte in pamant, langa jar, intre care se fixeaza pestele intreg pentru a se frige. ♦ Parghie la moara de vant sau la fantana. 4. Calus. [Pl. si: (rar) protape] – Bg., sb. procep.

NUTATIE s. f. 1. oscilatia axei unui astru in cursul miscarii de precesie; (spec.) oscilatia axei Pamantului intr-o perioada de 1⁸ ani si 8 luni. 2. una dintre cele trei componente ale miscarii unui corp rigid care are un punct fix si care face sa oscileze axa de rotatie proprie corpului. 3. (med.) basculare inainte a bazei sacrului si inapoi a coccisului, produsa spontan in cursul nasterii. ◊ oscilatie a capului. 4. miscare de oscilatie descrisa de plante in timpul cresterii. (< fr. nutation, lat. nutatio)

cange f., pl. cangi (turc. kanga, d. it. gancio, cirlig; ngr. kantza, bg. sirb. kanga). Prajina care are la un capat un cirlig si un virf de fer [!] (intrebuintata de luntrasi si de pompieri). Gheara de pasare: vulturu a luat mielu´n cangi. Sud. Spelca, ac de cap. – Si cance (nord). V. ceac.

A APUCA apuc 1. tranz. 1) A lua (cu mana, cu dintii etc.) tinand. ~ de maneca. ~ o creanga. ◊ ~ de gat (pe cineva) a sili pe cineva sa faca ceva. 2) (lucruri, obiecte etc. aflate la indemana) A lua la repezeala. 3) fig. (despre stari fizice sau sufletesti) A pune stapanire; a cuprinde. ◊ Ce te-a apucat? ce ti-a trasnit prin cap? 4) (persoane sau vehicule gata de plecare) A gasi in ultimul moment; a prinde. 5) A ajunge sa traiasca. ~ vremuri grele. 2. intranz. 1) A primi ceva (un obiect, o deprindere etc.) prin traditie. Asa am apucat de la parinti. 2) A lua directia; a face; a se indrepta. ◊ Care pe unde apuca care unde nimereste. /<lat. aucupare

A SEDEA sed intranz. 1) (despre fiinte) A fi asezat (pe ceva); a sta jos. A sedea pe o banca. ◊ Sezi locului, sezi binisor (sau cuminte)! astampara-te! fii cuminte! A sedea la masa a lua masa. 2) A se afla intr-o anumita pozitie sau stare. ◊ A sedea la (sau de) vorba a vorbi. A sedea pe capul cuiva a deranja cu insistentele, cu durata vizitei etc. A-i sedea cuiva (ceva) la inima a fi obsedat de ceva. 3) (despre obiecte de imbracaminte) A prinde bine (pe cineva). 4) A avea un domiciliu stabil. 5) A nu se ocupa cu nimic. ◊ A sedea cu mainile in san a nu face nimic. /<lat. sedere

GUELFI s.m.pl. (Ist.) 1. Partizani ai unei fractiuni politice a nobilimii de la Florenta, care sustineau in sec. XIII candidatura unui principe din casa de Bavaria la tronul Imperiului Roman contra partidei casei Hohenstaufen. 2. Partizani ai politicii teocratice a papei, impotriva intereselor partidei favorabile imparatului in Italia sec. XII-XV. [Sg. guelf, var. ghelfi s.m.pl. / < it. guelfo, cf. Guelfo al IV-lea – duce al Bavariei, capul familiei Welf].

BUTOI, butoaie, s. n. 1. Vas de lemn facut din doage, mai larg la mijloc decat la capete, folosit pentru pastrarea lichidelor, a muraturilor etc. ◊ Expr. Butoi fara fund, se spune despre cei care beau fara masura. A mirosi a butoi, se spune despre alimentele pastrate in butoaie care au prins un miros specific (neplacut). A vorbi ca din butoi = a avea vocea ragusita. A aprinde butoiul cu pulbere = a dezlantui un razboi, a provoca o catastrofa. ♦ Continutul unui astfel de vas. 2. Partea cilindrica la revolvere de tip mai vechi, in care se introduc cartusele. – Din bute + suf. -oi.

A MASURA masor 1. tranz. 1) (valori, marimi fizice) A stabili prin comparare cu o unitate de masura etalon de aceeasi speta. ~ cu metrul. ◊ ~ din ochi (sau cu ochiul) a) a masura cu aproximatie, fara a folosi instrumente sau aparate de masura; b) a privi (pe cineva) din cap pana-n picioare; a examina cu atentie. 2) (spatii, distante etc.) A strabate (pe jos) de la un capat la altul. 4) (cuvinte, expresii etc.) A utiliza in mod echilibrat; a cumpani. 2. intranz. A avea drept masura. /<lat. mensurare

PALARIE ~i f. 1) Acoperamant pentru cap, format dintr-o calota cu boruri. ~ de paie. ◊ A pocni (sau a plesni) (pe cineva) drept in ~ a-i atinge punctul vulnerabil. 2) Parte componenta a unor obiecte sau a unor plante care are forma unui astfel de acoperamant (aflat pe un suport). ~a ciupercii. ◊ ~a-sarpelui ciuperca foarte otravitoare, avand partea superioara rosie cu pete albe; muscarita. ~ de fier portiune oxidata, aflata la suprafata unui zacamant de metal. [G.-D. palariei] /Orig. nec.

CALOTA, calote, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua parti obtinute prin taierea unei sfere cu un plan. 2. Bolta a carei suprafata interioara are, in sectiune, forma unui semicerc. 3. Partea de sus a pistonului de la motoarele cu ardere interna; p. ext. piesa tehnica asemanatoare cu o calota sferica. 4. Partea de deasupra a unei palarii, care acopera capul si este marginita de boruri. ♦ Tichie care acopera crestetul capului. 5. (In sintagma) Calota craniana = partea superioara a cutiei craniene. 6. (In sintagma) Calota glaciara = masa de gheata care acopera portiuni mari in regiunile polare sau partile superioare ale muntilor inalti. – Din fr. calotte.

BALCIC, oras in NE Bulgariei, pe Coasta de Argint, la S de capul Caliacra; 12,2 mii loc. (1982). Statiune balneoclimaterica pe tarmul Marii Negre. Castel cu parc si paraclisul „Stella Maris” in stil bizantin, inspirat din arhitectura bisericii domnesti de la Curtea de Arges, cu fresce interioare, care au apartinut (resedinta de vara) reginei Maria a Romaniei. In antic. colonia greaca Dionysopolis infiintata de colonisti din Milet in sec. 6 i. Hr. Intre 1913 si 1940, situata in Cadrilater, a apartinut Romaniei.

ROCA, Cabo da ~, cap pe coasta atlantica a Portugaliei, cel mai vestic punct al Europei continentale, situat la 38º47' lat. N si 9º30' long. V. Stanca de granit, inalta de 144 m, formeaza extremitatea vestica a m-tilor Sintra. Romanii au numit-o Promontorium Magnum.

devla (devle), s. f. – (Fam.) cap, dovleac, tartacuta. Bg. devla „carafa mare; basica (Scriban). Pare a fi dublet de la tilv, s. n. ”basica sau tigva cu care se scoate vinul din butoi„ (dupa Cihac, acest ultim cuvint ar fi legat de tigva, ceea ce nu pare probabil). Dupa Candrea, din sl. deblo ”lemn„; dupa Graur 149 si Juilland 163, din tig. devla ”Dumnezeu„; ipoteza greu de sustinut.

HIDRA ~e f. 1) Animal nevertebrat acvatic, de talie mica, avand corpul alungit si subtire, gura inzestrata la un capat cu tentacule, iar la capatul opus cu o suprafata plana cu ajutorul careia se fixeaza pe diferite obiecte. 2) (in mitologia antica) Sarpe urias cu mai multe capete care, fiind taiate, regenerau. [Sil. hi-dra] /<fr. hydre, lat. hydra

2) botez, a -za v. tr. (lat. baptizo, -are, d. vgr. baptizo, cufund. V. vapsea. Cp. cu cutez). Confer botezu (cu care ocaziune se da nume pruncului care a fost botezat). Fig. Iron. Ud: m’a botezat c’o galeata de apa’n cap! Da nume, poreclesc: lumea l-a botezat „Ardei”. A boteza vinu, a-l amesteca cu apa. V. refl. Primesc botezu (ca adult).