FIGURA, figuri, s. f. 1. Infatisare a fetei, a obrazului cuiva; chip, fata, obraz. ◊ Expr. A face figura buna (sau rea) = a face o impresie buna (sau rea) celor din jur. (Fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsa sau o surpriza neplacuta. A face figura de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a tine sa fie considerat) drept... 2. Imagine plastica a unei fiinte sau a unui obiect, redata prin desen, pictura, sculptura etc. ◊ Figura geometrica = ansamblu format din puncte, linii si suprafete. ♦ (La jocul de carti) Carte care reprezinta diverse personaje (valet, dama etc.). ♦ (La sah) Fiecare dintre piesele de joc, avand forme caracteristice. ♦ Gramada de nisip, de pietris etc., care a fost cladita in forma de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai usor volumul. 3. Persoana; (in special) persoana purtatoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. 4. (In sintagmele) Figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se modifica intelesul propriu al unui cuvant sau se asociaza cuvintele in asa fel ca sensurile vechi sa se imbogateasca, pentru a da mai multa forta imaginii sau expunerii prezentate. Figura etimologica = constructie sintactica in care se alatura doua cuvinte inrudite etimologic (de obicei un verb si un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. „Si-a trait traiul” reprezinta o figura etimologica. (Log.) Figuri silogistice = forme de silogism care se deosebesc intre ele dupa locul ocupat de termenul mediu in premise. 5. Pozitie sau ansamblu de pozitii si de miscari la dans, la balet, la scrima, la patinaj etc. – Din fr. figure, lat. figura.

parea (par, – rut), vb. – A da impresia, a crea iluzia, a avea aerul. – Mr. (am)par, (am)parui, pareare. Lat. pārēre (Puscariu 1261; Candrea-Dens., 1331; REW 6235), cf. it. parere, prov. parer, v. fr. paroir, sp., port. parecer. – Der. parere, s. f. (opinie, aviz; iluzie, viziune, fantasma); parelnic, adj. (imaginar, fictiv); parca (var. ortografica par’ca), adv. (s-ar zice, s-ar crede, intr-o masura, cam), in loc de pare ca, cf. calabr. parca; disparea, vb. (a pieri), format dupa fr. disparaitre; disparitie, s. f. (pieire), din fr. disparation; comparea, vb., dupa fr. comparaitre; comparent, adj. (care compare); comparati(un)e, s. f. (prezentare).

CICLON, cicloane, s. n. 1. Vant puternic cu deplasarea aerului in spirala, insotit de ploi torentiale si de descarcari electrice, specifice regiunilor tropicale; uragan, taifun. ♦ Regiune a sistemului baric in care presiunea scade de la periferie spre centru, iar masele de aer au o miscare convergenta. 2. Aparat pentru separarea particulelor materiale dintr-un gaz cu ajutorul fortei centrifuge. – Din fr. cyclone.

CHIT² ~uri n. Pasta formata dintr-un amestec de praf mineral si un aglomerant care se intareste la aer, avand diferite intrebuintari in constructii (la fixarea geamurilor in cercevele, pentru astuparea gaurilor din lemn in vederea vopsirii). /<germ. Kitt

GROZAV² ~i m. : A (o) face pe ~ul a-si da aere (avand o parere exagerata despre propria persoana). /<bulg. grozav

A SE GROZAVI ma ~esc intranz. fam. depr. A face pe grozavul; a-si da aere (avand o parere exagerata despre propria persoana). /Din grozav

ANTICICLON s. n. regiune in care presiunea atmosferica creste de la periferie spre centru si masele de aer au o miscare divergenta, producand vreme senina. (< fr. anticyclone)

CICLON s. n. 1. regiune in care presiunea atmosferica scade de la periferie spre centru si masele de aer au miscare convergenta, producand vant puternic, cu vartejuri sau zapezi, in regiunile tropicale. ◊ vant foarte violent, uragan. 2. aparat pentru separarea particulelor materiale (seminte, pleava, praf) din aer cu ajutorul fortei centrifuge. 3. substanta toxica pe baza de acid cianuric, pentru combaterea daunatorilor in incaperi inchise. (< fr. cyclone)

AER¹ s. n. 1. Amestec de gaze care alcatuiesc straturile inferioare ale atmosferei. ◊ Aer lichid = aer in stare lichida, folosit in industrie. ◊ Loc. adv. La (sau in) aer (liber) = intr-un loc neacoperit, afara. ◊ Expr. A lua aer = a iesi din casa pentru a respira aer proaspat. 2. Vazduh, atmosfera. ◊ Expr. A fi (sau a se simti) ceva in aer = a exista semne ca se pregateste ceva (in ascuns). A pluti in aer, se spune despre ceva care nu se sprijina pe realitate. ♦ Clima, climat. 3. Infatisare, aspect, expresie, fizionomie. ◊ Expr. a avea aerul ca... (sau sa...) = a da impresia ca... A-si da (sau a-si lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se ingamfa, a se fali. [Pl.: (in expr.) aere] – Lat. aer, aeris (si cu intelesurile fr. air).

CICLON (‹ fr. {i}; {s} gr. kyklos „cerc”) s. n. 1. (METEOR.) Forma negativa a reliefului cimpului baric, cu diametrul de citeva mii de km, in care presiunea scade de la periferie spre centru si masele de aer au o miscare convergenta pe orizontala si predominant ascendenta pe verticala. Structura sa este asimetrica cu un sector cald mai ingust, unul rece mai dezvoltat, un front cald in partea anterioara si unul rece in cea posterioara, ceea ce face ca sa predomine timpul inchis cu precipitatii si vinturi puternice; cimp de joasa presiune. Ex.: c. australian (in partea de N a Australiei in timpul verii australe) si c. tropical (in zona frontului tropical, 5-25 ºC lat. N si S). ♦ Furtuna puternica, cu deplasarea aerului in virtejuri, insotita de ploi si descarcari electrice puternice. V. taifun, uragan. 2. (TEHN.) Aparat pentru separarea particulelor materiale din aer sau din gaze prin efectul fortei centrifuge.

RAZBOINIC s., adj. 1. s. luptator. 2. adj. v. agresiv. 3. adj. (rar) martial. (Comandantul are un aer ~) 4. adj. (inv.) razboiesc, razboinicesc, rezbelic, rezbelnic. (Dansuri ~.)

VECHI adj. 1. trecut. (Din timpurile ~.) 2. v. antic. 3. v. arhaic. 4. v. batranesc. 5. arhaic, (livr.) vetust. (Casa avea un aer ~.) 6. v. batran. 7. folosit, purtat, uzat. (Haine ~.) 8. v. uscat. 9. v. invechit. 10. v. arhicunoscut.

AERO- Element prim de compunere savanta avand semnificatia „aer”, care este in legatura cu „aerul”. [Pron. a-e-, var. aer-, aeri-. / < fr. aer(o)-].

ANAFRONT s. n. front atmosferic in care aerul cald are o miscare ascendenta. (< fr. anafront)

VENTIL s. n. 1. piesa servind pentru inchiderea unei valve. ◊ mecanism care deschide tuburile unui instrument de suflat de alama, lungind coloana de aer si avand ca efect modificarea inaltimii sunetelor. 2. dioda redresoare. (< germ. Ventil)

ETER, (1, 2, 4) eteri, s. m. (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinatie organica lichida, incolora, foarte volatila si inflamabila, cu miros aromatic specific, obtinuta din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri in industrie. 2. S. m. Substanta ipotetica (a carei existenta nu este admisa de fizica moderna) avand proprietati fizice contradictorii, care ar umple intregul spatiu si ale carei oscilatii ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. aer, atmosfera, cer, vazduh. 4. S. m. (In conceptia unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alaturi de foc, apa, pamant si aer) din care ar fi alcatuite corpurile ceresti. – Din fr. ether, lat. aether.

CAMERA ~e f. 1) Incapere in interiorul unei case; odaie. ~ mobilata. ◊ Muzica de ~ compozitie muzicala, executata de un numar redus de instrumente. 2) Incapere cu destinatie speciala. ~ de comanda. 3) Incapere speciala din care se efectueaza in mod automat controlul si conducerea functionarii unei centrale sau statiuni electrice. 4) Spatiu dintr-un dispozitiv, instalatie asemanatoare cu o odaie sau insasi instalatia, in care se produce un proces tehnic. ~ de luat vederi. ~ de combustie. 5) Tub de cauciuc in care se introduce aer sub presiune, avand diferite intrebuintari. ~a unei mingi. ~ de bicicleta. 6) Organ legislativ al parlamentului. /<it. camera, engl. camera, fr. camera

EXEGI MONUMENTUM aerE PERENIUS (lat.) am desavarsit un monument mai trainic decat bronzul – Horatiu, „Ode” III, 30, 1. Versul exprima siguranta poetului ca opera sa va supravietui timpului.

RESPIRATOR, -IE (‹ vr.) adj. (ANAT.) Care se refera la respiratie; care foloseste la respiratie.* Aparat r. = totalitatea organelor prin intermediul carora se realizeaza schimbul de gaze dintre organism si mediu. Structura a.r. este adaptata modului de viata al animalului si tipului de respiratie. La animalele cu respiratie acvatica (crustacee, pesti, unele moluste etc.), a.r. este reprezentat prin branhii; la animalele cu respiratie aeriana, a.r. este alcatuit dintr-un sistem de trahee ramificate si anastomozate (la insecte) si sau din plamani si din caile respiratorii (la vertebrate). La mamifere si la om, caile respiratorii (cavitatea nazala, faringe, laringe, trahee si cu bronhii) nu iau parte la schimbul de gaze; ele au rolul de a conduce aerul la si de la plamani si de a curata, a incalzi si a umezi aerul inspirat. Plamanii au rolul cel mai important in respiratie, schimbul gazos intre organism si mediu realizandu-se la nivelul alveolelor pulmonare.

ESTRADA ~e f. 1) Scena improvizata intr-o sala sau in aer liber pe care au loc reprezentari artistice. ◊ Concert (muzica) de ~ concert (muzica) cu caracter usor, distractiv, variat. 2) Parte mai ridicata intr-o sala, pe care este asezata masa unui prezidiu, o catedra etc. [G.-D. estradei; Sil. e-stra-da] /<fr. estrade

SALUBRU ~a (~i, ~e) (despre aer, clima etc.) Care are o actiune favorabila asupra organismului; favorabil sanatatii; sanatos. [Sil. -lu-bru] /<fr. salubre, lat. saluber

SANATOS² ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care nu este bolnav de nimic. ◊ ~ tun foarte sanatos. A nu fi ~ la minte a fi (cam) nebun; zalud; smintit. Sa fii ~! a) formula de urare; b) treaba ta; ma rog; nu ai decat. Sa-i (sau s-o) porti ~ se spune unei persoane care imbraca ceva nou. 2) (despre aer, clima etc.) Care are o actiune favorabila asupra organismului; prielnic sanatatii; salubru. ◊ Atmosfera ~oasa ambianta favorabila. 3) Care are un temei serios; sprijinit pe o baza solida;temeinic. O judecata ~oasa. /<lat. sanitosus

ESTRADA s.f. 1. Scena, platforma (uneori improvizata) intr-o sala sau in aer liber, pe care au loc reprezentatii artistice; platforma ridicata deasupra solului. ◊ Concert (spectacol, muzica) de estrada = concert, spectacol, muzica cu caracter usor, variat, distractiv, satiric; teatru de estrada = teatru unde au loc spectacole de estrada. 2. Parte a podelei, mai ridicata, pe care se asaza catedra intr-o clasa, intr-un amfiteatru etc. [< fr. estrade].

ESTRADA s. f. 1. platforma intr-o sala sau in aer liber, pe care au loc reprezentatii artistice; platforma ridicata deasupra solului. ♦ de ~ = (despre teatru, muzica, concerte, spectacole) usor, variat, distractiv, satiric. ◊ parte a podelei, mai ridicata, pe care se asaza catedra intr-o clasa, intr-un amfiteatru etc. 2. gen muzical usor, distractiv, cuprinzand piese vocale si instrumentale cu caracter dansant, satiric, umoristic. (< fr. estrade)

aerAT ~a (~i, ~e) 1) (despre lichide, materiale granuloase etc.) Care este tratat prin introducere de aer. 2) (despre pagini scrise) Care are spatiu alb. /v. a aera

NIZNAI adv. pop. De parca nu ar sti nimic; cu un aer de nepasare si indiferenta. ◊ A se face ~ a se face ca nu stie nimic. A face pe ~iul a o face pe prostul; a se preface ca nu stie nimic. /<rus. ne znaju

COMPRIMAT, -A adj. Condensat, redus (ca volum) prin presiune, prin presare. ◊ aer comprimat = aer supus unei presiuni mari, avand diverse intrebuintari in industrie. // s.n. Medicament de consistenta solida, obtinut prin comprimarea unor pulberi; pastila, tableta. [Cf. fr. comprime].

QI [tsi], termen chinez intalnit in medicina traditionala chineza, arte martiale etc. Are sensul concret de gaz, aer, miros, stare de spirit etc., dar si sensul de „energie primara”, „suflu”, nepalpabil prin mijloace stiintifice, care mentine in viata organismul.

AERIFORM, -A, aeriformi, -e, adj. Care are aspectul sau proprietatile fizice ale aerului¹. [Pr.: a-e-] – Din fr. aeriforme.

COMPRIMAT, -A, comprimati, -te, adj., s. n. 1. Adj. Condensat, redus (ca volum) prin presiune, prin presare. ◊ aer comprimat = aer supus unei presiuni mari si avand diferite intrebuintari in industrie. 2. S. n. Medicament de consistenta solida obtinut prin reducerea acestuia in stare de pulbere si amestecarea cu un liant; pastila, tableta, bulin. – V. comprima.

ANaerOB ~a (~i, ~e) 1) (despre microorganisme) Care poate trai fara aer. Bacterii ~e. 2) (despre procese biochimice) Care au loc intr-un mediu fara aer. [Sil. an-a-e-] /<fr. anaerobe

BAIE bai f. 1) Cufundare a corpului in apa (calda), in alt lichid sau intr-o substanta pulverulenta (cu scop igienic, curativ sau din placere). A face ~. 2) Apa (sau alt lichid) folosita pentru imbaiat; scaldatoare. ◊ ~ de sange a) cantitate mare de sange, pierduta de cineva; b) varsare de sange; macel. 3) Cladire sau incapere special amenajata pentru imbaiat. ~ publica. 4) Vas mare pentru imbaiat; cada. A se spala in ~. 5) Expunere a corpului (gol) la actiunea diferitor factori externi (in scopuri curative). ~ de aer. ~ de soare. 6) la pl. Localitate avand izvoare cu ape termale sau minerale bune pentru tratamentul diferitelor boli; statiune balneara. A pleca la bai. 7) Recipient servind la efectuarea diferitelor operatii tehnice sau chimice cu ajutorul unor lichide si solutii. 8) Lichid sau solutie chimica folosite pentru efectuarea unor asemenea operatii. ~ de galvanizare. ~ de developare. [Art. baia; G.-D. baii; Sil. ba-ie] /<sl. banja

AERIFORM, -A, aeriformi, -e, adj. Care are aspectul sau proprietatile fizice ale aerului. – Fr. aeriforme.

HIGROSCOPIC, -A, higroscopici, -ce, adj. Care are calitatea de a absorbi umiditatea din aer. – Din fr. hygroscopique.

OCLUZIUNE, ocluziuni, s. f. 1. Inchidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. in scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectiva. 2. Bula de gaz ramasa in interiorul unei piese metalice dupa turnarea acesteia. 3. (Med.; in sintagma) Ocluzie intestinala = boala care consta in oprirea sau intreruperea circulatiei materiilor f****e intr-un punct oarecare al intestinului; obstructie intestinala, incurcatura de mate. 4. (Fon.) Miscare articulatorie care consta din inchiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) si care are ca rezultat intreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-. – Var.: ocluzie s. f.] – Din fr. occlusion.

HIDROGEN n. Gaz incolor si inodor, inflamabil, mai usor decat aerul care, impreuna cu oxigenul, formeaza apa, avand diferite intrebuintari (in industria chimica, la sudarea si taierea metalelor, in energetica nucleara etc.). ◊ Bomba cu ~ bomba care explodeaza in urma unei reactii termonucleare produse intr-un mediu de hidrogen; bomba termonucleara. /<fr. hydrogene

OXIGEN n. Gaz incolor, inodor si insipid, care intra in componenta aerului (fiind indispensabil respiratiei si arderii) si are diferite intrebuintari (in industrie, in tehnica, in medicina etc.). /<fr. oxygene

OZON s.n. Forma alotropica a oxigenului, prezentata ca un gaz albastrui cu miros puternic, care se gaseste in atmosfera sau se obtine prin descarcari electrice in aer. [< fr. ozone, cf. gr. ozein – a avea miros].

PERCLORIC adj. (In sintagma) Acid percloric = acid oxigenat al clorului, avand aspectul unui lichid incolor care fumega in aer. – Din fr. perchlorique.

A SE SCLIFOSI ma ~esc intranz. 1) A plange prefacut, tragand zgomotos si repetat aerul pe nas; a se smiorcai. 2) depr. A avea o comportare de copil cu nazuri; a face f*****e; a se fasoni; a se marghioli; a se fandosi. /<ngr. stilvosa

AEROBIE s. f. 1. microorganism care se dezvolta in prezenta aerului. 2. (in industria aeronautica) propulsare care nu poate avea loc decat in atmosfera. (< fr. aerobie)

GUMA, gume, s. f. 1. Substanta vascoasa, secretata de unele plante sau obtinuta pe cale sintetica, avand proprietatea de a se intari in contact cu aerul, folosita in industrie. ◊ Guma arabica. 2. (Pop.) Siret elastic sau fasie elastica fabricate din guma (1); elastic. 3. Mic obiect de cauciuc folosit la stergerea urmelor de creion sau de cerneala de pe hartie; radiera. 4. (In sintagma) Guma de mestecat = pasta de mestecat, aromatizata, obtinuta din guma (1). – Dupa fr. gomme, it. gomma. Cf. lat. gummi, germ. Gummi.

MASTIC, masticuri, s. n. 1. Material fluid sau vascos alcatuit dintr-un amestec de substante minerale sau vegetale, care are proprietatea de a se intari in contact cu aerul si care serveste la lipit, chituit, nivelat etc. ♦ Preparat vascos obtinut pe baza de colofoniu si intrebuintat pentru acoperirea ranilor pomilor fructiferi. 2. Suc rasinos aromatic extras din trunchiul si din ramurile unui arbust asiatic (Pistacia lentiscus), care serveste la fabricarea masticii, la prepararea unor lacuri, ca fixator pentru parfumuri etc. – Din fr. mastic.

CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanta vascoasa asemanatoare cu gelatina, extrasa din oase, din peste, din unele plante sau obtinute pe cale sintetica, cu ajutorul careia se pot lipi intre ele diverse obiecte sau parti de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu sti absolut nimic (atunci cand este ascultat la scoala, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarta unor arbori si care are proprietatea de a se solidifica in contact cu aerul. – Din sl. klej.

GUMA ~e f. 1) Substanta rasinoasa secretata de unele plante sau obtinuta pe cale sintetica, avand proprietatea de a se intari in contact cu aerul, si folosita in industrie. ◊ ~ arabica substanta vascoasa si lipicioasa secretata de unele plante (in special de un salcam exotic) si folosita pentru lipit; clei. 2) Material foarte elastic si rezistent obtinut din latexul unor plante sau fabricat pe cale sintetica, avand diverse intrebuintari (la confectionarea anvelopelor, a benzilor elastice etc.); cauciuc. 3) Fasie sau siret elastic confectionat dintr-un asemenea material. Ciorapi cu ~. 4) Obiect mic, de diferite forme si culori, confectionat din cauciuc si folosit pentru stergerea celor scrise (cu creionul sau cu cerneala) pe hartie; radiera. [G.-D. gumei] /<lat. gummi, fr. gomme

IMPLOZIE ~i f. Fenomen constand in patrunderea rapida a aerului intr-o incapere cu vid (prin peretii deteriorati ai acestuia), care poate provoca un accident. /<fr. implosion

aerOIONIZARE s. f. 1. continutul in ioni ai atmosferei. 2. metoda de tratament cu ioni electrici din aer, in bolile nervoase si in dermatologie. (dupa fr. aeroionisation)

tumba (-be), s. f. – Saritura peste cap rotire a corpului in aer. – Mr. tumba, culutumba, megl. tumba. Creatie expresiva, care ar putea fi anterioara rom. (Puscariu 1770; REW 8975; Tiktin), cf. it. tombolo, fr. tomber, prov., cat. tombar, ngr. τοῦμπα. Mr., megl. nu trebuie sa se confunde cu mr. tumba „mormint”, din lat. tumba (REW 8977), cuvint care s-a pierdut pierdut in rom. Bg. tumba trebuie sa provina din rom. (Capidan, Raporturile, 213).

RESPIRA, respir, vb. I. Intranz. 1. A introduce in plamani prin inspiratie aer si a da afara prin expiratie acidul carbonic si vaporii de apa rezultati din arderile care au loc in organism; a rasufla. ♦ Tranz. A inhala aer in plamani; a inspira. 2. Fig. A raspandi, a revarsa, a degaja. De pretutindeni in opera sa respira aerul de tara (CALINESCU). – Fr. respirer (lat. lit. respirare).

SUBSIDENTA, subsidente, s. f. 1. Miscare de coborare a unei mase de aer in atmosfera, insotita de incalzirea aerului. 2. (Geol.) Proces de coborare treptata a scoartei terestre, care are loc in bazinele de sedimentare. – Din fr. subsidence.

CALD¹ ~da (~zi, ~de) (in opozitie cu rece) 1) Care are o temperatura ridicata; care produce o senzatie de caldura. aer ~. Soba ~da. ◊ Nici ~, nici rece asa si asa. 2) Care este facut de curand; proaspat. Paine ~da. ◊ A le spune ~de a spune minciuni, a spune brasoave. Bate fierul cat ii ~ nu scapa prilejul. 3) (despre obiecte de imbracaminte) Care tine caldura; calduros. 4) fig. Care porneste din inima. Discutie ~da. ◊ Bun ca painea ~da bun la suflet; marinimos. 5) fig. Care are o intensitate deosebita; fierbinte. Sarut ~. /<lat. caldus

CLOPOT ~e n. 1) Instrument de percutie, de obicei din bronz, in forma de para, cu o limba mobila care, la lovire, produce sunete. ◊ A trage ~ul a divulga un secret. 2) Obiect cu asemenea forma avand intrebuintari tehnice diverse. ◊ ~ scufundator camera de lucru alimentata cu aer comprimat si folosita la lucrarile subacvatice. /<sl. klopotu

PLANA¹ vb. intr. 1. (despre pasari) a pluti in vazduh cu aripile deschise. ◊ (despre un planor, un avion) a pluti in aer fara motor. ◊ (despre ambarcatii) a naviga cu mare viteza, avand prova jumatate iesita din apa. ◊ (fig.) a fi iminent, a ameninta sa se intample, a pluti asupra... 2. (fig.) a domina, a stapani (prin superioritate). (< fr. planer)

MICROB, microbi, s. m. Nume generic dat unor fiinte vii unicelulare, microscopice, care traiesc in sol, in apa, in aer, in corpul plantelor sau al animalelor si care sunt agenti ai bolilor infectioase, ai fermentatiilor, ai putrefactiilor, etc. – Din fr. microbe.

NAZAL, -A, nazali, -e, adj. 1. Care tine de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul ca, in timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau partial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanta) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoana nazala. – Din fr. nasal.

TUSI, tusesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt si a expira brusc si cu zgomot aerul din plamani (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire.

ETER ~i m. 1) Compus organic volatil si inflamabil, obtinut prin fierberea alcoolului etilic cu acid sulfuric, care este folosit in industria materialelor plastice, a fibrelor sintetice si in medicina. 2) Mediu material care ar umple spatiul din univers. 3) fig. Invelis gazos care inconjoara Pamantul; aer; atmosfera; vazduh; cer. /<fr. ether, lat. aether

A TUSI ~esc intranz. A expira brusc si zgomotos aerul din plamani (din cauza iritarii sau imbolnavirii aparatului respirator); a avea un acces de tuse. /<lat. tussire

aerAT, -A, aerati, -e, adj. 1. (Despre lichide, materiale granuloase etc.) Tratat prin introducere de aer¹ (1). 2. (Despre cereale) Racit prin introducere de aer¹ (1) sub presiune sau prin vanturare cu lopeti. 3. (Livr.) (Despre texte) Care are o structura simpla; clar, limpede. 4. (Despre pagini scrise) Cu literele si randurile spatiate; cu mult spatiu alb. [Pr.: a-e-] – V. aera.

GEAM ~uri n. 1) Placa de sticla fixata in cercevelele unei ferestre sau ale unei usi, pentru a lasa lumina sa patrunda in incapere. 2) Bucata de sticla care se fixeaza in rama unor obiecte (ochelari, ceasornic etc.). 3) Deschizatura facuta in peretii unei cladiri sau ai unui vehicul pentru a permite sa intre in interior lumina si aerul; fereastra. /<turc. tam

UMEZEALA, umezeli, s. f. 1. Insusirea, starea a ceea ce este umed (1); umiditate. ♦ Vaporii de apa care se afla in atmosfera, in aer sau intr-un anumit mediu. ♦ Loc umed. ♦ Igrasie. 2. Aspect pe care il au ochii inlacrimati; p. ext. stralucire a ochilor (din cauza lacrimilor). – Umezi + suf. -eala.

PROASPAT, -A, proaspeti, -te, adj. (Despre alimente sau produse alimentare) Pregatit sau recoltat recent; p. ext. care n-a fost supus unui procedeu de conservare. ♦ (Despre plante) Cules, rupt de curand; neofilit. 2. Fig. Tanar, fraged. ♦ Care are sau care pastreaza calitati de stralucire, de vitalitate, de tinerete, care exprima tinerete, sanatate etc. 3. Care exista sau a luat fiinta de putina vreme, care a fost facut, creat etc. de curand; de data recenta, nou. ◊ Loc. adv. (Reg.) Din proaspat = de curand. ♦ (Despre oameni) Care se afla intr-o anumita situatie sau care are o calitate de putina vreme. ♦ Care isi pastreaza noutatea; viu, actual. 4. (Despre aer) Neviciat, curat. ♦ (Despre apa) Adus de curand de la sursa, bun de baut; p. ext. rece. 5. Fig. Curat, pur, neintinat. 6. Cu forte noi; odihnit. – Din gr. prosfatos.

COLAC ~ci m. 1) Paine alba in forma de inel, impletit din doua sau mai multe vite de aluat. ◊ A se face ~ a sta culcat cu corpul incovoiat. Omul nu fuge de ~, ci de ciomag fiecare se fereste de rau, nu de bine. A astepta pe cineva cu ~ci calzi a-i face cuiva o primire c******a. ~ peste pupaza la un necaz se adauga altul. La cel bogat vine si d****l cu ~ celui norocos ii merge bine intotdeauna. Cum e sfantul si ~cul dupa cum e omul, asa este si atitudinea fata de el. 2) Obiect de forma inelara avand diferite intrebuintari. ◊ ~ de salvare cerc de pluta sau de cauciuc (umflat cu aer sau cu alt material usor), folosit pentru a tine la suprafata apei un naufragiat. ~ de fum rotocol de fum de tigara. 3) Ingraditura de piatra sau de lemn a unei fantani; ghizd. /<sl. kolati

CONDITIONARE ~ari f. 1) v. A CONDITIONA. 2) Determinare a raportului de dependenta dintre fapte sau fenomene. 3) Operatie prin care parametrii unei substante sau ai unui obiect (umiditate, temperatura, puritate etc.) se aduc la anumite valori. ~area aerului. ~area cerealelor. [Sil. -ti-o-] /Din a conditiona

FEREASTRA ferestre f. 1) Deschizatura in peretii unei cladiri sau ai unui vehicul, facuta pentru a lasa sa patrunda in interior lumina si aerul. 2) Rama impreuna cu geamul fixata in aceasta deschizatura. 3) fig. fam. Ora libera in orar. [G.-D. ferestrei] /<lat. fenestra

INCHIS ~sa (~si, ~se) 1) v. A INCHIDE si A SE INCHIDE. ◊ Cu ochii ~si a) fara atentie, superficial; b) fara a intampina vreo greutate; foarte usor. 2) (despre adunari, sedinte etc.) La care participa numai membrii organizatiei. 3) (despre persoane si despre caracterul lor) Care este putin comunicativ; retras; nesociabil. 4) (despre aer) Care sta neimprospatat de mult timp; statut. 5) (despre sunete, voce) Care nu are rezonanta; lipsit de sonoritate; surd; infundat. Vocala ~sa. /v. a inchide

stranuta (-t, at), vb. – A elimina cu zgomot aerul din plamini pe nas si pe gura. – Var. starnuta, strenuta. Mr. starnut(are). Lat. sternūtāre (Meyer, Alb. St., IV, 120; Pascu, I, 161; REW 8250), cf. it. starnutare, (v. it. stranutare, sicil. stranutari, friul. stranuda), prov., cat., sp. estornudar, fr. eternuer. Lipseste in Trans. de V (ALR, I, 78). – Der. stranut (var. stranutat, stranutatura), s. f. (actiunea de a stranuta, zgomotul produs).

ciocirlie f. (imit. dupa cintecu acestei pasari, dupa cum se vede si din ardelenescu tirloi si tirlug, ciocirlie, si din bg. cevruliga c******a, cuculiga, dan. skovlarken, sued. skoglarken, supt infl. lui ciocielan. V. ciricai si sofrac. Cp. Bern. 1, 157 si 164). O pasare calatoare inrudita cu ciocirlanu, dar fara mot (alauda arvensis). Nu se pune pe copaci si are obicei sa zboare sus si sa cinte tinindu-se pe loc in aer. (Este si varietatea alauda arborea, mai mica, si melanocorypha [calandra, tatarica s. a.], mai mare). Est. Un fel de hora si melodia ei (V. tril). Ramura de vita taiata cu o bucata din ramura mai mare si rasadita ca sa se prinda. Tarus care e legat de un palimar (funie), iar acesta de pluta si pe care un plutas il infige in mal cind vrea sa opreasca pluta din mers.

GOL² ~uri n. 1) Spatiu liber; vid. ◊ In ~ in aer; nesustinut. ~ de aer zona din atmosfera care contine curenti de aer descendenti ce influenteaza asupra zborului avioanelor. A privi (sau a se uita) in ~ a avea privirea absenta; a privi fara de tinta. A simti un ~ la stomac a simti foame. 2) Loc lipsit de vegetatie si de populatie. 3) Lipsa a unor elemente necesare (pentru integritatea unui lucru); lacuna. Texte cu multe ~uri. ◊ A umple un ~ a completa o lipsa. A (se) da de ~ a (se) demasca. /<sl. golu

ANEROID adj. (Fiz.) Barometru aneroid (si s.n.) = barometru avand ca element sensibil o capsula de tabla subtire ondulata, in interiorul careia se afla aer sub presiune. [Pron. -ro-id. / < fr. aneroide, cf. gr. a – fara, neros – umed].

stranut (-ta), adj. – Cu o pata alba pe nas sau pe bot. – Var. starnut, strenut. Origine incerta. Dupa Tiktin si Candrea, din a stranuta „e elimina cu zgomot aerul din plamini pe nas si pe gura”, dar legatura lor semantica nu este clara. Ar putea fi pus in legatura cu sl. sruna „caprior”, cf. bg. sarna, sb. srna „caprior” (Densusianu, GS, I, 348 si VII, 279; Rosetti, II, 82); desi destul de greu cu got. stairno › germ. Stern „stea” (Gamillscheg, Rom. Germ., II, 254; Puscariu, Lr., 273). Dupa Skok, ZRPh., L, 272, cf. REW 8242N, din lat. stella, cu infixul r, ca bol. strela, sp. estrella.

A TIUI tiui intranz. 1) (despre obiecte care strabat aerul sau despre fenomenele naturii) A produce un zgomot prelung si ascutit; a suiera. Gloantele i-au tiuit pe langa ureche. ◊ A-i ~ (cuiva) in urechi (sau in cap) ori a-i ~ (cuiva) urechile (sau urechea) a avea (din cauza oboselii, bolii) senzatia unui sunet ascutit si continuu. 2) (despre pasari sau despre puii lor) A scoate sunete prelungi si stridente caracteristice speciei; a scoate tiuituri; a face „tiu-tiu”. [Sil. ti-u-] /tiu + suf. ~ui

FETID ~da (~zi, ~de) 1) (despre mirosuri, emanatii, aer) Care este extrem de dezgustator; respingator in cel mai inalt grad. 2) (despre substante sau corpuri) Care are miros respingator. /<fr. fetide, lat. foetidus

PRETENTIE, pretentii, s. f. 1. Revendicare a unui drept; drept pe care si-l revendica cineva. 2. Convingere (nejustificata) pe care o are cineva despre meritele sale si cerinta ca aceasta convingere sa fie impartasita si de ceilalti; (la pl.), aere de superioritate, ifose. ♦ Intentie, dorinta, nazuinta ambitioasa. ◊ Loc. adj. si adv. Fara pretentii = modest, potrivit (ca amploare, valoare etc.). 3. Exigenta. – Din fr. pretention.

RESPIRA, respir, vb. I. Intranz. 1. A introduce in plamani, prin inspiratie, aer si a da afara, prin expiratie, bioxidul de carbon si vaporii de apa rezultati din arderile care au loc in organism; a rasufla. 2. Fig. A raspandi, a revarsa, a degaja. – Din fr. respirer, lat., it. respirare.

CONVECTIE ~i f. 1) fiz. Transfer de caldura sau de curent electric care are loc intr-un mediu lichid sau gazos, prin deplasarea substantei respective. ~ fortata. ~ naturala. 2) Miscare pe verticala a aerului. ~ in atmosfera. [Art. convectia; G.-D. con-vectiei; Sil. -ti-e] /<fr. convection, lat. convectio, ~onis

ETER s.m. 1. (In filozofia antica) Al cincilea element constitutiv al cosmosului (alaturi de foc, apa, aer si pamant). 2. Compus organic obtinut din alcooli sau din fenoli, foarte intrebuintat in industrie. 3. Fluid ipotetic care ar exista pretutindeni in spatiu si ale carui oscilatii ar constitui undele electromagnetice. // s.n. (Fig.) Spatiul atmosferic. [Pl. -ri, (s.n.) -ruri. / < fr. ether, cf. gr. aither – aer curat].

capac n., pl. e (turc. kapak; ngr. kapaki, alb. kapak, ung. kupak. V. capama, caplama, capange, capcana, chepeng. 1). Placa, tabla (de metal, lemn, lut, hirtie) sau disc cu care acoperi un vas, o cutie, o lada, un secriu [!], o groapa. 2) La unele feluri de pantaloni, partea care acopere [!] pintecele si care, in loc de prohab, are doua deschizaturi laterale care se incheie la briu. 3) Vest. Tumba, colac, invirtitura a zmeului pin [!] aer. Iron. A gasi sau a pune capacu, a gasi raspuns ori explicatiune la toate. Si-a gasit tingirea capacu (Iron.), si-a gasit sacu peticu, si-a gasit tovarasu care-i trebuie). – Dim. capacel, pl. e. V. pocris, opercul, obturator, dop.

PESTILENTIAL ~a (~i, ~e) 1) (despre boli) Care are proprietatea de a se transmite de la om la om (ca pesta); molipsitor; contagios; infectios. 2) (despre mirosuri, emanatii, aer) Care este foarte neplacut; respingator in cel mai inalt grad; fetid. [Sil. -ti-al] /<fr. pestilentiel, germ. pestilenzialisch

ALUMINIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Al; nr. at. 13, m. at. 26,98, gr. sp. 2,7, p. t. 658ºC, p. f. 2.500ºC); metal usor, de culoare argintie, cu conductivitate termica si electrica bune, maleabil si ductil, stabil fata de aer. In combinatii fuctioneaza trivalent. Se obtine pe cale electrolitica, utilizind ca materie prima bauxita. A. si aliajele sale au variate utilizari in tehnica. A fost descoperit in 1825 de H. Chr. Oersted. ♦ A. sinterizat = produs finit sau semifabricat obtinut din aluminiu prin presare-sinterizare si utilizat la fabricarea unor organe de masini care lucreaza la temperaturi inalte, precum si in tehnica nucleara.

UMFLAT, -A, umflati, -te, adj. 1. (Despre obiecte cu pereti elastici sau plianti) Care si-a marit (la maximum) volumul prin umplerea cu aer sau cu alt fluid. ♦ (Despre organe anatomice, mai ales despre stomac) Care si-a marit volumul; (despre oameni) care are o senzatie de balonare (in urma mancarii excesive). ♦ Infoiat, rasfirat (de vant). 2. (Despre ape) Care a crescut, si-a marit nivelul (si a iesit din albie). 3. (Despre piele, tesuturi, organe etc.) Inflamat. 4. Fig. (Fam.; despre cifre, preturi etc.) Care este exagerat de mare, de ridicat. 5. Fig. (Fam.; despre felul de a se exprima al cuiva) Afectat, bombastic, emfatic. – V. umfla.

FIZIONOMIE s. 1. aer, aspect, chip, expresie, fata, figura, infatisare, mina, obraz, (inv. si pop.) boi, (reg.) sabas, (inv.) schima, vedere, (fam.) mutra. (Are o ~ satisfacuta.) 2. (livr.) facies. (Are o ~ mongoloida.) 3. expresie, masca. (Actorul are o ~ admirabila.) 4. v. fata. 5. v. configuratie.

CURCUBEU ~e n. Fenomen optic avand aspectul unui arc multicolor, care se produce in atmosfera datorita refractiei luminii solare in picaturile de apa dispersate in aer, dupa ploaie. /<lat. curcus + bibit

NADUSEALA ~eli f. 1) Stare atmosferica ce se caracterizeaza prin temperatura inalta si sufocanta a aerului; caldura inabusitoare; naduf; zaduf; zapuseala. 2) pop. Lichid secretat de glandele sudoripare si eliminat prin porii pielii; sudoare; transpiratie. ◊ A avea ~eli (sau a-l trece pe cineva toate ~elile) a) a transpira abundent; b) a fi cuprins de emotie sau de spaima. A-l trece pe cineva mii de ~eli a munci din rasputeri. [G.-D. naduselii] /a nadusi + suf. ~eala

SUFLAI ~iuri n. 1) Teava metalica prin care se sufla un curent de aer pentru a face ca o flacara sa arda mai viu. 2) Instalatie speciala pentru aerisirea incaperilor subterane. /a sufla + suf. ~ai

HIDROSTAT (‹ fr.) s. n. Aparat pentru cercetari si lucrari subacvatice care poate fi folosit pana la adancimi de 300 m. Are forma unei camere sferice sau cilindrice in care se afla echipajul (1-3 persoane), aparatura de cercetare, sistemele de reglare a aerului etc.

PLAN s.n. 1. Suprafata neteda, plana, fara ridicaturi. ♦ Suprafata care contine toate dreptele care trec printr-un punct fix si intersecteaza o dreapta. ♦ (Anat.) Suprafata care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta. 2. Desen tehnic care reprezinta grafic o suprafata de teren, o constructie, o masina etc. 3. Parte a unei suprafete in raport cu departarea de ochiul observatorului si cu reprezentarea ei intr-o pictura, intr-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeasi actiune sau acelasi subiect, luate sub acelasi unghi de vedere si intr-un cadru constant. ♦ Mod de incadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafata de sustinere in aer a unei aeronave; (p. ext.) aripa. 5. Fel cum sunt asezate, dispuse partile unei opere stiintifice, literare etc. in momentul cand au fost coordonate intre ele; proiect, alcatuire; (p. ext) proiect pentru o actiune care urmeaza sa fie indeplinita. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzand o suita ordonata de operatii destinate sa duca la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].

LARINGOSPASM (‹ fr. {i}) s. n. (MED.) Contractie a muschilor laringelui, care opreste trecerea aerului. Este cauzata, in general, de un mecanism de aparare, de o reactie alergica sau de o infectie locala acuta; poate avea si o origine neurologica.

LATERAL, -A, laterali, -e, adj. 1. Situat pe (una dintre) laturi, pe o parte a unui lucru; situat la margine, la periferie, departe de un centru; laturalnic. ◊ Arie (sau suprafata) laterala = marimea suprafetei unui corp prismatic, fara suprafetele bazelor lui. Arie laterala = zona situata la periferia teritoriului unde se vorbeste un dialect sau o limba. ♦ Fig. Secundar. 2. (In sintagma) Consoana laterala (si substantivat, f.) = consoana articulata prin atingerea varfului limbii de palatul tare sau de alveolele incisivilor superiori, in timp ce suflul de aer iese prin cele doua deschizaturi lasate de marginile limbii. „L” este o consoana laterala. 3. (In sintagma) Gandire laterala = proces specific gandirii creatoare, avand ca scop obtinerea a cat mai multe variante posibile ale obiectului sau fenomenului cercetat. – Din fr. lateral, lat. lateralis.

MIRONOSITA, mironosite, s. f. 1. (Bis.) Fiecare dintre femeile care au dus balsamuri la mormantul lui Isus pentru a-i unge trupul; p. gener. femeie cucernica, smerita. ◊ Expr. A face pe mironosita = a-si lua aere de nevinovatie, a simula pietate si modestie. ♦ Epitet dat unei femei prefacute, care simuleaza nevinovatia, modestia. 2. Specie de fluture cu aripile din fata albe cu pete cafenii si cu cele din spate cenusii-albastrii (Lymantria monacha). – Din sl. mironosica.

Bohem, -a s. (d. Bohemia; fr. Boheme, Ceh si tigan, fiindca se credea ca Tiganii au venit in Francia din Bohemia: mlat. Bohemus). Ceh, Bohemian, locuitor din Bohemia. Adj. Limba bohema. Fig. Om cu viata de vagabond si si cu aere de intelectual sau artist. Adj. O viata bohema. – Si Boem.

CONVECTIE s.f. 1. Orice miscare de aer cu directie verticala. 2. (Fiz.) Miscare de ansamblu a particulelor unui fluid. ◊ Convectia caldurii = transmiterea caldurii printr-un corp lichid sau gazos cu ajutorul unor curenti ai fluidului respectiv. [Gen. -iei, var. convectiune, convexie, convexiune s.f. / < lat. convectio, fr. convection].

A DANSA ~ez 1. intranz. 1) A executa un dans. 2) A poseda bine tehnica dansului. 3) fig. poet. (despre fulgi, frunze si alte obiecte usoare) A face miscari ca de dans (prin aer); a pluti usor (in aer), saltand ca intr-un dans. 2. tranz. 1) (anumite feluri de dans) A executa dupa tehnica si regulile specifice. ~ un vals. 2) (persoane, mai ales de s*x feminin) A avea drept partener de dans. /<fr. danser

POMPAJ s. n. 1. pompare. 2. (fig.) ~ optic = e******e a atomilor sau a ionilor activi ai unui laser, in scopul ridicarii acestora pe un nivel energetic superior. 3. fenomen nedorit care apare in functionarea compresoarelor centrifuge sau axiale ca urmare a desprinderii fileurilor de aer de pe palete. (< fr. pompage)

CAMERA s. f. I. 1. incapere intr-un apartament. ♦ muzica de ~ = muzica destinata unui numar redus de interpreti. 2. compartiment intr-un sistem tehnic (instalatie, masina, aparat). ♦ ~ obscura = a) incapere neluminata sau cu lumina de o anumita culoare, in care se lucreaza cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul caruia se obtine pe un ecran imaginea rasturnata a unui obiect; ~ fotografica = a) aparat fotografic; b) camera obscura de televiziune (sau videocaptoare), aparat complex pentru captarea imaginii si transformarea ei in semnale video; ~ de combustie = incapere a motorului cu ardere interna in care se aprinde amestecul de gaze. II. tub inchis de cauciuc care se umfla cu aer si care se asaza pe roata sub anvelopa. ◊ balon de cauciuc al unei mingi de sport. III. 1. adunare parlamentara constituita; organ suprem al puterii de stat. 2. (ec.) institutie avand ca obiectiv sprijinirea activitatii dintr-un anumit domeniu. (< it. camera)

MIRAJ, miraje, s. n. I. 1. Fenomen optic produs prin refractia treptata a luminii in straturi de aer cu densitati diferite, datorita caruia in unele regiuni apar la orizont imagini rasturnate si suplimentare ale unor parti din natura, ale unor lucruri indepartate etc., ca si cum s-ar reflecta intr-o apa; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine inselatoare; inchipuire, iluzie desarta. 3. Fig. Farmec, atractie irezistibila. II. (In sintagma) Mirajul oualor = operatie de examinare a oualor supuse incubatiei naturale sau artificiale.pentru a urmari starea si dezvoltarea embrionului. [Var.: (rar) miragiu s. n.] – Din fr. mirage.

EPITAF, epitafuri, s. n. 1. Inscriptie funerara, in versuri sau in proza, cuprinzand elogiul defunctului sau o sentinta morala; p. ext. placa cu o inscriptie funerara. ♦ Poezie epigramatica avand ca pretext moartea (imaginara) a unei persoane. 2. Obiect de cult care consta dintr-o bucata de stofa pe care este brodata o scena reprezentand punerea in mormant a lui Isus Cristos; aer² (2). – Din ngr. epitafion, fr. epitaphe.

ATMOSFERA, (3) atmosfere, s. f. 1. Invelis gazos care inconjoara pamantul; aer; spec. aer pe care il respira cineva. ♦ (Fig.) Mediul social inconjurator; ambianta. ♦ (Fig.) Stare de spirit care se creeaza in jurul cuiva sau a ceva. 2. Masa de gaze si de vapori aflata intr-un spatiu in care au loc reactii chimice. 3. Unitate de masura a presiunii gazelor. – Din fr. atmosphere.

POLOG² ~oage n. 1) Invelitoare confectionata dintr-o tesatura groasa (de canepa sau in), avand diferite intrebuintari; veretca. 2) Panza fina pentru draperii si perdele. 3) Acoperamant special, asemanator unui cort, care se atarna deasupra unui pat in scop protector (impotriva tantarilor, mustelor etc.). 4) Pat cu un astfel de acoperamant, instalat vara in aer liber. /<rus. polog

MAGNEZIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic din grupa a doua a sistemului periodic (Mg.; nr. at. 12, m. at. 24,305, gr. sp. 1,74, p. t. 650ºC, p. f. 1.100ºC), metal alb-argintiu, maleabil si ductil, foarte usor si rezistent, care, sub forma strujitura sau praf, arde in aer, degajand o lumina alba orbitoare. Se gaseste in natura sub forma de saruri. In toate combinatiile sale este bivalent. Constituent important al plantelor; este prezent in organismul animal in diverse tesuturi, in plasma, in lichidul extracelular, avand rol in echilibrul osmotic; intervine, de asemenea, in metabolismul muscular. Carenta sa in organism duce la hiperexcitabilitate musculara; prezenta in exces provoaca depresiuni ale sistemului nervos central. Folosit la fabricarea aliajelor usoare, utilizate in constr. aeronautice (rachete), la dezoxidarea si desulfurarea unor metale, la fabricarea proiectilelor luminoase si incendiare etc. Minerale: magnezit, dolomit, carnalit. A fost obtinut prin electroliza pentru prima oara de Sir Humphry Davy (1808).

POROZITATE (‹ fr.) s. f. 1. Proprietate a unui corp de a avea pori in masa sa. ♦ Defect al pieselor turnate, cauzat de conditiile de turnare necorespunzatoare, care consta in prezenta golurilor in corpul pieselor. 2. Marime caracteristica a materialelor poroase utilizate in acustica, definita de raportul dintre volumul de aer din pori si volumul total al materialului. 3. Caracteristica a hartiei, data de volumul de aer care trece printr-o arie determinata a unei probe de hartie, intr-un anumit interval de timp, la o presiune si temperatura data.

ZONA s.f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare si de tropice. ♦ Fiecare dintre partile cerului care corespund zonelor terestre. 2. Portiune delimitata dintr-un tot pe baza unor caracteristici distinctive sau a unei imprejurari speciale. ♦ (Silv.) Suprafata denumita conventional dupa o planta-tip. ♦ Spatiu de operatii militare; (av.) portiune a spatiului aerian din jurul unui aerodrom, care se fixeaza pilotilor pentru lucru in aer. ♦ Intindere delimitata din punct de vedere administrativ si economic-financiar; sector. ♦ (Tehn.) Denumire a unor parti din furnal. ♦ Intindere, extensiune a ceva. 3. Portiune din suprafata unei sfere cuprinsa intre doua planuri paralele. 4. Banda de frecventa in care oscilatiile au anumite caractere comune. [< fr. zone, it., lat. zona, gr. zone].

SUFLAI, suflaiuri, s. n. 1. Tub metalic subtire si indoit, cu un orificiu stramt de iesire, prin care se sufla aer intr-o flacara de gaz sau de alcool, pentru a se obtine activarea arderii; suflator (4). 2. Instalatie folosita la aerisirea puturilor adanci de exploatare, formata din burlane prevazute cu o palnie care se poate roti in directia vantului. – Sufla + suf. -ai.

CURAT³ ~ta (~ti, ~te) 1) Care nu este murdar; care nu are pete. ◊ A scapa cu obrazul ~ a iesi nepatat dintr-o situatie dubioasa. 2) Care iubeste curatenia. 3) fig. Caruia nu i se poate reprosa nimic; fara prihana; cinstit. 4) (despre cer) Care este senin. 5) (despre apa, pietre pretioase) Care este fara impuritati; limpede; straveziu. 6) (despre aer) Care nu este viciat; proaspat. 7) (despre glas) Care este sonor; cristalin. 8) Care nu este amestecat cu nimic; pur. Aur ~. ◊ Nu-i lucru ~ este ceva la mijloc; ceva nu este in ordine. /cf. lat. curare

SUL ~uri n. 1) Piesa in forma de cilindru care se poate roti in jurul axei sale, avand diferite intrebuintari in cadrul unei instalatii. 2) Obiect in forma de cilindru, obtinut prin infasurarea unui material flexibil; rulou. ~ de hartie. ◊ A face (sau a strange) ~ a infasura in forma de cilindru. 3) Coloana constand dintr-un material usor, ridicat in sus de curentii de aer. ~ de fum. ~ de zapada. /<lat. sub[u]lum

Antaeus, unul dintre giganti, fiul lui Poseidon si al lui Gaea. Salasluia in Libya si avea obiceiul sa provoace la lupta si sa ucida pe toti cei care treceau pe acolo. Era invulnerabil datorita faptului ca-si reinnoia puterea ori de cite ori o atingea pe mama sa Gaea (Pamintul). Heracles a izbutit sa-l ucida tinindu-l suspendat in aer.

INCARCAT², -A, incarcati, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poarta o incarcatura. ♦ (Despre o gura de foc) Cu proiectilul introdus in arma. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, marit (in scopul de a insela). 4. (In sintagmele) aer incarcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosfera incarcata = a) atmosfera plina de electricitate, premergatoare unei furtuni; b) fig. stare de incordare, de tensiune. Stomac incarcat = stomac balonat din cauza mancarii excesive. Limba incarcata = limba cu infatisare specifica unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) In care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale carui armaturi au sarcina electrica. – V. incarca.

VANT ~uri n. 1) Miscare naturala a maselor de aer, provocata de diferenta de temperatura si presiune atmosferica dintre doua regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazazi. ◊ A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. Vorba-n ~ vorba fara rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul in buzunare (sau prin punga) a nu avea nici o para chioara; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii in ~ a cheltui bani fara rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se imprastia; a se pierde; a disparea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situatii, fara a tine seama de principii. A se da in ~ dupa cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-si face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificiala (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a imbranci, a da afara pe cineva; c) a accelera o actiune. A-si lua ~ a o porni cu viteza. 2) Invelis gazos care inconjoara Pamantul; atmosfera; aer. ◊ In ~ a) in gol; b) in zadar, fara nici un rost; c) in sus. /<lat. ventus

ROCKFORD [rakfərd], oras in NNE S.U.A. (Illinois), situat pe Rock River, la 129 km NV de Chicago; 151,1 mii loc. (2002). aeroport. Nod feroviar. Piata agricola pentru cereale. Ind. constr. de masini (masini-unelte, masini agricole, containere, utilaj textil, aparate si instrumente pentru rachetele aerospatiale, echipament de aer conditionat pentru avioane, piese si subansamble pentru automobile, motoare electrice, aparate de televiziune, suruburi s.a.), chimica (vopsele), de prelucr. a lemnului (mobila), pielariei, hartiei si alim. Muzeu de istorie naturala; Galerie de Arta. Orchestra simfonica. Fondat de englezi originari din New England in 1834 sub numele de Midway si mentionat documentar in 1836. In anii 1850-1852, aici s-au stabilit numerosi emigranti italieni si suedezi. Declarat oras in 1852.

BASICA ~ci f. 1) pop. Organ intern avand forma unei pungi membranoase in care se depoziteaza unele secretii ale organismului, pentru a fi ulterior eliminate; vezica. ◊ ~ca udului (sau u*****a) rezervor membranos in care se inmagazineaza u***a venita de la rinichi, pentru a fi ulterior eliminata prin uretra; vezica u*****a. 2) Organ intern membranos la peste, umplut cu un amestec de gaze, care inlesneste inotul. 3) Umflatura mica, plina cu aer, formata la suprafata unor lichide. Ploaie cu ~ci. 4) Umflatura mica pe piele continand o materie lichida. [G.-D. basicii] /<lat. bessica

GRADINA, gradini, s. f. 1. Suprafata de teren arabil, de obicei ingradita, pe care se cultiva legume, flori sau pomi fructiferi, in vederea obtinerii unor produse; gradinarie. ◊ Expr. O gradina de om = om placut, simpatic. 2. Suprafata de teren plantata (si amenajata cu alei, banci etc.) care serveste ca loc de agrement sau care are rol decorativ. ◊ Gradina botanica = institutie stiintifica dotata cu o suprafata de teren pe care sunt cultivate (in scopul prezentarii si studierii) colectii de plante vii. Gradina zoologica = institutie stiintifica dotata cu o suprafata de teren pe care sunt crescute (spre a fi expuse publicului sau studiate) animale vii din diverse regiuni ale pamantului. ♦ Gradina de vara = restaurant amenajat in timpul verii in aer liber. 3. (In sintagmele) Gradina de copii = gradinita (de copii). Gradina sezoniera = gradina de copii care functioneaza in mediul rural in timpul muncilor agricole. – Din bg., scr. gradina.

BURDUF ~uri n. 1) Sac facut din piele netabacita sau din stomacul unor animale (oi, capre), folosit pentru pastratul sau transportul diferitelor produse (branza, faina, apa, vin etc.). ◊ A fi ~ de carte a fi foarte invatat; a avea multa carte; a fi toba de carte. A lega (pe cineva) ~ a lega strans incat sa nu poata face nici o miscare; a imobiliza complet; a lega fedeles; a lega cobza. A se face ~ (de mancare) a manca foarte mult; a se ghiftui; a se face bute de mancare. 2) Sac special, facut din piele de miel sau de ied, folosit drept depozit pentru aer la unele instrumente aerofone (cimpoi, armonica etc.). 3) Invelitoare din piele, pentru picioare, special amenajata in trasurile deschise. 4) Perete elastic pliant, din piele sau din panza cauciucata, care se monteaza pe laturile pasajului de comunicatie intre vagoanele de cale ferata. 5) pop. Stomac al animalelor erbivore; burduhan. /Orig. nec.

arunc, a -a v. tr. (lat. eruncare, a plivi. V. runc. Cp. cu jumulesc). Azvirl, trimet cu forta pin [!] aer: a arunca o peatra [!] peste gard. Dau la o parte, lepad: a arunca gunoiu afara. Fig. Resping: a-l arunca pe dusman peste riu. A-ti arunca ochii, a-ti indrepta privirea spre. A arunca vina pe cineva, a-l invinovati. V. refl. Ma raped: a te arunca la asalt. Ma vars: Prutu se arunca in Dunare (Barb. dupa fr. se jeter). Seman, am asemanare: copilu se arunca spre tata-su, in partea lui tata-su. V. intr. Copiii arunca cu petre [!] in nuc.

SALTEA, saltele, s. f. Obiect facut dintr-un fel de sac de panza, de material plastic etc. in care se introduce (si se fixeaza prin cusaturi din loc in loc) un strat gros de lana, de iarba-de-mare, de paie, de vata sau care se umple cu aer si care se aseaza pe pat (pentru a forma un asternut moale) sau pe apa (pentru a pluti). ♦ Saltea de apa = mic rezervor de apa creat la piciorul unui baraj pentru a amortiza lovitura apei care cade asupra terenului de la piciorul barajului. Saltea de beton = constructie de protectie a albiei raurilor, alcatuita din placi de beton sau de beton armat. Saltea de piatra = strat de piatra uscata care are rolul de a colecta infiltratiile de apa din galeriile de tunel. Saltea de protectie = Invelis al unui cablu electric, cu rolul de a-l proteja de deteriorarile care pot surveni in timpul curburii la montare. – Din ngr. siltes.

A SUGE sug tranz. 1) (lichide) A trage in gura (cu ajutorul buzelor si al limbii). ~ lapte. ◊ ~ ceva o data (sau impreuna) cu laptele mamei a capata o deprindere din frageda copilarie. A-si ~ de sub ungii a fi foarte zgarcit. 2) (bauturi selecte) A bea incet, savurand. 3) (aer, fum, miresme etc.) A trage in piept; a inghiti; a inspira; a inhala. ~ din ciubuc. 4) A face sa se topeasca in gura (framantand cu limba si cu buzele) pentru a inghiti. ~ o bomboana. 5) (despre corpuri poroase) A trage in sine; a lasa sa patrunda in sine; a absorbi; a imbiba. ~ apa. 6) pop. rar A bea in permanenta, suferind de patima betiei. ◊ Suge-bute calificativ depreciativ atribuit unei persoane care are patima bautului. 7) fig. (persoane) A stoarce de bani, de bunuri materiale. ◊ ~ pe cineva pana la maduva a saraci pe cineva complet. /<lat. sugere

VaRTEJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capata o miscare de rotatie, formand o adancitura si antrenand tot ce aduce curentul. 2) Masa de aer puternica care se misca repede, atragand si ridicand in cercuri praf, nisip, zapada etc. 3) (la oameni, mai ales in crestet sau pe corpul animalelor) Portiune unde parul creste in toate partile. 4) Miscare de rotatie (ametitoare). In ~ul dansului. 5) Stare de buimaceala; zapa-ceala. 6) Unealta care func-tioneaza prin miscari circulare. 7) Crestatura rotunjita facuta ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pamantului a) planta legumicola cu tulpina taratoare si cu flori galbene dispuse in ciorchine; b) planta cu tulpina joasa, avand cate trei frunze la un nod si flori rosii in varful tulpinii, care creste printre stanci. /<sl. vrutezi

PERNA, perne, s. f. 1. Obiect confectionat din doua bucati dreptunghiulare sau patrate de tesatura de bumbac, lana etc., cusute intre ele, avand in interior fulgi, lana, puf etc., si pe care, de obicei, cineva isi pune capul cand se culca. ◊ Perna electrica = obiect in forma de perna (1) plata, in care se gasesc rezistente electrice izolate si releuri de protectie, intrebuintat ca termofor. Perna de calcat = ustensila auxiliara asemanatoare cu perna (1), care se foloseste la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor, pieptilor, umerilor. 2. Obiect de tapiterie format dintr-un fel de sac umplut cu par, cu iarba-de-mare etc., adesea prevazut cu arcuri, care se asaza pe scaune, pe bancile unui automobil etc. 3. (In sintagma) Perna de aer = curent de aer antrenat intre doua suprafete aflate in miscare relativa si care serveste ca lubrifiant. [Var.: (pop.) perina s. f.] – Din scr. perina.