METEREZ ~e n. mil. 1) val de pamant sustinut de barne sau nuiele si prevazut cu mici deschizaturi pentru tragere. 2) Parte superioara dintr-un turn sau dintr-un zid de aparare al unei cetati, prevazuta cu creneluri. /<turc. meteris

LIMES s. n. Sistem de aparare folosit de romani, care consta dintr-un zid de piatra sau dintr-un val de pamant, construit la granitele provinciilor. – Cuv. lat.

TROIAN¹ ~iene n. 1) Strat gros de zapada adunata de vant si dispus in forma de val; namete. 2) pop. Gramada de obiecte aruncate in dezordine; vraf. ~ de frunze. 3) inv. Intaritura primitiva, formata dintr-un val de pamant cu sant de aparare. /Din Troian n. pr.

LIMES s.n. Dispozitiv de aparare construit de-a lungul granitelor Imperiului roman, alcatuit dintr-un zid continuu de piatra sau dintr-un val de pamant. [< lat. limes].

BIUTA s. f. val de pamant ridicat imprejurul unor depozite de materiale. (< fr. butte)

LIMES s. n. dispozitiv de aparare construit de-a lungul granitelor Imperiului Roman, alcatuit dintr-un zid continuu de piatra sau val de pamant. (< lat. limes)

valATUC ~ci m. 1) Obiect in forma de cilindru, obtinut prin infasurarea unui material flexibil; val; sul; rulou. ~ de hartie. ~ de sarma. ◊ De-a ~cul dandu-se peste cap; de-a rostogolul. 2) Material de constructie facut din lut si paie, folosit la constructia unor case taranesti. 3) pop. Unealta sau masina formata dintr-un cilindru (sau mai multi), folosita in operatiile de indesare si nivelare a pamantului; tavalug. /Din val

val², valuri, s. n. Meterez de pamant care servea in antichitate ca fortificatie militara. – Din lat. vallum. Cf. germ. Wall, it. vallo.

RASCOLIT, -A, rascoliti, -te, adj. 1. In dezordine, ravasit. 2. (Despre pamant) Scurmat, racait; (despre praf, valuri etc.) starnit, spulberat. 3. Agitat, tulburat. – V. rascoli.

val s. n. meterez de pamant, ca fortificatie militara. (< lat. vallum, germ. Wall, it. vallo)

VAREC s. n. Numele unor alge brune marine azvarlite de valuri pe tarm, care servesc ca ingrasamant pentru pamanturile nisipoase, ca materie prima pentru fabricarea sodei, iodului etc. – Din fr. varech.

RASCOLI, (I 1, II) rascolesc, (I 2) rascol, vb. IV. I. 1. Tranz. si intranz. A face dezordine cautand pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amanuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l inviora. ♦ Tranz. A scurma, a racai pamantul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A starni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face sa devina acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face sa se razvrateasca, sa se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stana, alegand oile dupa fiecare proprietar in parte. – Din sl. raskoliti.

FALEZA s. f. mal inalt si abrupt format prin actiunea de eroziune a valurilor de-a lungul tarmurilor marine. ◊ fasie ingusta de pamant, special amenajata pe malul marii pentru plimbare. (< fr. falaise)

GABION, gabioane, s. n. Cos de nuiele sau din sarma umplut cu pamant, cu pietris etc., care serveste la apararea malurilor de valuri, la construirea barajelor etc. [Pr.: -bi-on] – Din fr. gabion.

FALEZA s.f. Tarm abrupt format prin actiunea de eroziune a valurilor de-a lungul tarmurilor lacustre, marine sau oceanice. ♦ Fasie ingusta de pamant, special amenajata pe malul marii pentru plimbare. [< fr. falaise].

FLUX s.n. 1. Crestere periodica a nivelului apei marilor si oceanelor sub influenta miscarii de rotatie a pamantului si a atractiei Lunii si a Soarelui. 2. (Fig.) Revarsare, crestere, suvoi, val. 3. (Fiz.) Curent. ◊ Flux luminos = cantitate de energie luminoasa emisa de un izvor de lumina intr-o unitate de timp; flux electric = produsul dintre inductia electrica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate; flux magnetic = totalitatea liniilor de forta care trec printr-un corp oarecare. 4. Flux tehnologic = circulatie continua a materiei prime, a produselor semifabricate sau fabricate intr-un proces tehnologic. [Cf. fr. flux, lat. fluxus].

FLUX s. n. 1. crestere periodica a nivelului apei marilor si oceanelor sub influenta miscarii de rotatie a pamantului si a atractiei Lunii si a Soarelui. 2. (fig.) mare cantitate, revarsare, crestere, suvoi, val. 3. (fiz.) curent, miscare de particule. ♦ ~ luminos = energie radianta emisa de un izvor de lumina intr-o unitate de timp; ~ electric = produs dintre inductia electrica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate; ~ magnetic = totalitatea liniilor de forta care trec printr-un corp oarecare. 4. ~ tehnologic = succesiunea operatiilor intr-un proces tehnologic. 5. ~ de informatie = ansamblu de date, informatii si decizii necesare desfasurarii unei anumite operatii sau activitati; raportul dintre cantitatea de informatie si timpul in care ea este transmisa. ◊ ~ de capital = transformarea, circulatia unor fonduri banesti dintr-o tara in alta, ca urmare a efectuarii de operatii de decontare, imprumuturi sau transformari de depozite bancare. 6. circulatie continua si uniforma a unui lichid (sange, seva). 7. pulbere folosita in sudura automata. (< fr. flux, lat. fluxus)

PARAPET, parapete, s. n. 1. Perete (de inaltime mica) din piatra, lemn, metal etc. care serveste la delimitarea teraselor, a podurilor, a marginilor unei sosele etc. ♦ Prelungire a bordurilor unei nave, deasupra puntii superioare, avand rolul de a proteja oamenii, instalatiile si obiectele de pe punte contra valurilor. ♦ Obstacol asezat la capatul unei linii ferate pentru ca trenul sa nu mai poata inainta. 2. Intaritura de pamant sau de zid la redute si la transee, pentru protejarea luptatorilor. – Din it. parapetto, fr. parapet, germ. Parapett.

TROIAN¹, troiene, s. n. 1. Ingramadire mare de zapada adusa de vant si asezata in forma de valuri sau de dune; namete. ♦ P. gener. Morman, gramada. 2. Intaritura primitiva facuta de popoarele antice, constand dintr-un dig lung de pamant, cu sant de aparare. [Pr.: tro-ian] – Probabil din sl. trojanu.

SFARAMARE s. 1. zdrobire, (rar) zdrobeala, (pop.) zdrumicare, zobire. (~ unui obiect de pamant.) 2. faramare, zdrobire, (rar) casare. (~ unui pahar cu pumnul.) 3. zdrobire, (pop.) spargere. (~ unei cepe.) 4. maruntire. 5. faramitare, maruntire. (~ unui aliment in gura.) 6. spargere, zdrobire. (~ valurilor de tarm.) 7. distrugere, nimicire, potopire, prapadire, zdrobire, (inv. si pop.) pierdere, risipire, (pop.) zdrumicare. (~ armatei dusmane in lupta.)

ANCORA, ancorez, vb. I. 1. Intranz. A lasa ancora in apa pentru a asigura impotriva valurilor sau a curentilor o nava care stationeaza; p. ext. a se opri din plutire. 2. Tranz. A lega un sistem tehnic de un alt sistem tehnic sau de pamant (pentru a impiedica deplasarea sau rasturnarea lui). – Din ancora.

VARTEJ s. 1. v. bulboana. 2. tromba, (rar) sul. (Un ~ de vant.) 3. (FIZ.) turbion. 4. coloana, sul, tramba, (pop.) volbura. (Un ~ de praf.) 5. tromba, (pop.) vantoasa. (S-a ridicat un ~ imens de zapada.) 6. v. ameteala. 7. (TEHN.) val. (~ de care se atarna galeata la fantana.) 8. (TEHN.) capatai, (reg.) felehert. (~ la perinocul carutei.) 9. (TEHN.) (Transilv. si Mold.) surub. (~ la piatra morii.) 10. (TEHN.) (reg.) surub, (Ban. si Transilv.) saitau. (~ de strans doagele.) 11. (BOT.) vartejul-pamantului (Pedicularis verticillata) = (reg.) paducher, paduchernita.

DIG, diguri, s. n. Constructie de piatra, de pamant sau de beton, facuta in lungul unei vai, la marginea unei ape, pe tarmul sau spre largul marii etc., pentru a apara un loc de inundatie, pentru a izola anumite portiuni de teren, pentru a corecta albia unui curs de apa, a reduce forta valurilor etc. – Din fr. digue.

priboi¹, priboaie, s.n. (pop.) 1. perforator, dorn. 2. bat de batut icrele de peste. 3. planta erbacee cu frunze placut mirositoare si cu flori rosii si albe. 4. (art.) numele unui dans popular; melodia dupa care se executa acest dans. 5. (reg.) unealta cu care se fac gauri in pamant pentru semanatul porumbului sau pentru introducerea stalpilor gardului. 6. pana pentru despicat lemnele. 7. piron gros si scurt batut in bustean, pentru a fi carat. 8. ciur din sarma pentru curatatul de pielita al icrelor de morun. 9. (reg.) solutie de pilitura de sulfat de cupru dizolvata in apa, folosita pentru vindecarea fracturilor. 10. (inv. si reg.) coasta foarte inclinata; deal noroios. 11. (reg.) stanca abrupta pe malul unei ape curgatoare. 12. (reg.) loc la cotul unei ape curgatoare izbit de valuri; priboina.

SFARAMA vb. 1. a zdrobi, (pop.) a zobi, (Ban. si Transilv.) a zdrosi, (inv.) a zdruncina. (A ~ un obiect de pamant.) 2. a (se) farama, a (se) zdrobi, (rar) a (se) casa. (A ~ pahaul cu pumnul.) 3. a zdrobi, (pop.) a sparge. (A ~ o ceapa.) 4. a sparge, (reg.) a strica. (A ~ nuci, alune.) 5. a fa-ramita, a marunti, (rar) a amanunti, (Ban. si Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment in gura.) 6. a marunti, a pisa, a zdrobi, (inv. si pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisalogi, a pisaza, (fam.) a pisagi. (A ~ sare.) 7. v. zdrobi. 8. a (se) zdrobi, (inv. si reg.) a (se) risipi. (Corabia s-a ~ de stanci.) 9. a se sparge, a se zdrobi. (valurile se ~ de tarm.) 10. v. nimici. *11. (fig.) a (se) destrama, a (se) risipi, a (se) spulbera. (I-a ~ toate iluziile.)

KAABA (cuv. arab. „cub”), vechi templu, de forma cubica (avand laturile de 12 m si, respectiv, 10 m, iar inaltimea de 15 m), aflat in centrul marii moschei din Mecca si acoperit cu un val negru, ornat cu citate din Coran (reinnnoit in fiecare an). Zidit, potrivit traditiei arabe, de Adam si reconstruit de Avraam si fiul acestuia, Ismael. Aici, in coltul dinspre rasarit, se pastreaza „piatra neagra”, care, potrivit legendei, a fost adusa din cer chiar de Adam sau de arhanghelul Gabriel. Edificiul actual inlocuieste, de la sfarsitul sec. 7, pe cel distrus in timpul asediului din 683. K. a devenit, inca din epoca preislamica, principalul loc de pelerinaj al arabilor. Considerata centrul lumii, catre K. se indreapta in fiecare zi cele cinci rugaciuni canonice ale musulmanilor. K. marcheaza, pentru islam, traiectul sacru dintre Cer si pamant, directia osiei Universului si Poarta Cerului.