FUND, funduri, s. n. 1. Partea de jos a unui vas, formand baza lui; cantitate de materii, lichide etc. ramasa pe aceasta parte a vasului. ♦ Parte (mobila) care formeaza baza unui butoi sau a altui recipient. ♦ taler de lemn pe care se rastoarna mamaliga, se toaca zarzavaturile etc. carpator. 2. (Fam.) Sezut, dos. 3. Partea de jos, inchisa, a unei cavitati naturale; limita de jos. ◊ Expr. A se da la fund = a se lasa in adancul apei, a se scufunda; a disparea din viata publica, a se retrage; a se ascunde pentru a scapa de urmarire. ♦ Partea cea mai departata (considerata in linie orizontala) a unui loc. ◊ Expr. Fundul fundului = punct foarte indepartat; locul cel mai adanc; extremitate pe orizontala sau pe verticala. ♦ (Cu determinari indicand o regiune) Punct foarte departat de un centru politic sau cultural. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul. 4. Parte a unor obiecte confectionate care se opune deschizaturii. ◊ Sac fara fund = a) om lacom, nesatios; b) loc unde se gaseste intotdeauna ceva, unde nu se epuizeaza ceea ce se gaseste acolo. ♦ Partea de deasupra a unui acoperamant de cap. – Din lat. fundus.

fund (-duri), s. n. – 1. Parte de jos a unui obiect. – 2. Parte de jos si interior al unei concavitati, adincime. – 3. Departare, parte mai indepartata a unei perspective. 4. taler de lemn, cirpator. – Mr., megl., istr. fund. Lat. fundus (Puscariu 672; Candrea-Dens., 679; REW 3585; DAR), cf. alb. funt (Meyer 111; Philippide, II, 643), it. fondo, prov. fons, fr. fond, sp. hondo, port. fundo. Este dublet de la fond, s. n. (fund, mai ales in acceptiile sale abstracte), din fr. fond, pe care unii autori din trecut (Sincai, sec. XVIII), l-au folosit si cu forma fund. Der. afund, adv. (inspre fund; in profunzime, adinc; perfect; adj., profund, adinc), mr. afundu, cu a- caracteristic formatiilor adv. (Candrea-Dens., 680; DAR); afund, s. n. (adincime, profunzime); afunda, vb. (a adinci), format pe baza adv. (dupa Puscariu 36 si Candrea-Dens., 681, de la un lat. *affundāre, cf. it. affondare, v. fr. afonder, sp. ahondar, port. afundar; REW are dreptate cind considera cuvintul drept der. intern, dar se indoieste nejustificat cu privire la autenticitatea celorlalti termeni rom.); infunda, vb. (a pune fund la o putina; a inchide, a astupa; a intesa, a indesa; a adinci; a umple cu (de); a inchide, a izola; a ingropa; a (se) adinci, a (se) astupa; a se duce la fund; a pune intr-o situatie grea, a incolti; a zapaci, a nauci; refl. si cu pron. dativ, a se da invins, a se lasa pagubas), cu pref. -in, cf. lat. infundāre; infundat, adj. (astupat; imbuteliat; sufocat, inecat; plin, intesat; grasut, dolofan; inchis, astupat; cufundat, adincit); infundator, adj. (atacator); (in)fundatoare, s. f. (parte din spate a carului); (in)fundatura, s. f. (strada, ulita care se infunda; colt, ungher; ascunzatoare; impas); desfunda, vb. (a scoate fundul la o putina; a destupa, a scoate dopul; a deschide, a desface; a strica ploaia un drum); fundac, adj. (grasut, dolofan; s. n., nume dat mai multor pasari migratoare care se cufunda in apa: Podiceps cristatus; Podiceps negricollis; Colymbus septentrionalis); fundac s. n. (Trans., asternut de paie pus la baza unei capite sau a unui stog; vesta de piele; (in)fundatura); fundar, s. m. (pasare migratoare, Colymbus septentrionalis); fundar, s. n. (pinza de sac); fundei, s. n. (fundac, asternut de paie; parte care ramine dintr-un material; parte initiala a intestinului gros); fundoaie, s. f. (temelia casei; temelia pietrei de moara; cotitura, meandra); fundoare, s. f. (Trans., firida, ocnita); fundurei, s. n. (brinza facuta din ce ramine de la zerul laptelui), numit astfel datorita acestor resturi sau funduri de lapte; fundurie, s. f. (culcus, pat; baza de stog). Cf. cufunda. Der. neol. funda, vb., din fr. fonder, cu influenta lui fund; nefundat, adj. (neintemeiat); fundati(un)e, s. f. (fundament, baza, temelie); fundator, s. m. (fondator); fundal (var. fondal), s. n. (decor care acopera fundul unei scene de teatru sau fond al unui tablou reprezentind perspectiva); fundament, s. n. (baza, temelie), din lat. fundamentum (sec. XVIII); fundamental, adj. (esential).

cirpator n., pl. oare (lat. coopertorium, invalitoare [!], ild. cooperculum, capac). Vest. Nord. Fund de lemn pe care se pune mamaliga [!]. taler de lemn pe care se maninca friptura la gratar. Lopata de bagat [!] pinea´n [!] cuptor (Meh. Sez. 37, 41). Adv. La un loc: avea pamintu, 30 de pogoane, strins la un loc: cirpator (jud. Olt). – Si carpa-, curpa- (GrS. 235) si crapator. V. panacot.

taler¹, talere, s. n. 1. Vas plat de lemn, de pamant ars, de metal, din care se mananca; talger, farfurie. ♦ Tava, tabla. 2. Fiecare dintre cele doua discuri sau vase ale unei balante, in care se pun fie obiectele de cantarit, fie greutatile; tas. 3. Fiecare dintre cele doua discuri de alama usor concave, folosite in fanfara sau in orchestre, care, prin lovirea unuia de celalalt, produc un sunet puternic si metalic marcand ritmul sau cadenta; talger. 4. Piesa subtire de metal, de lemn etc., de forma plata si aproximativ rotunda, cu gura foarte larga si cu marginile drepte sau rasfrante. 5. Disc de pamant ars sau de asfalt, care serveste ca tinta mobila in tirul sportiv. ♦ (La pl.) Proba sportiva din cadrul tirului care consta in trageri cu arme de vanatoare cu alice in talere¹ (5). – Cf. bg. taler.

taler (-re), s. n. – 1. Farfurie de lemn, castron, tava. – 2. Platou, disc de balanta. – 3. Piesa de protectie cu diverse utilizari. – Var. talger. Mr. talir. It. tagliere sau germ. Teller (Miklosich, Fremdw., 131; Cihac, II, 399; REW 8542), cf. pol. talerz, rut. talir, ngr. ταλέρι, sb. taljer (› Trans., taer(iu), Olt. taer), sb. tanjir (› Banat taneriu). Var. talger nu a fost explicata.

DISC s. 1. cerc, roata. (Un ~ din lemn.) 2. (MUZ.) placa. (Un ~ cu vocea Mariei Tanase.) 3. v. taler. 4. (inv.) taier. (~ul soarelui.) 5. (BIOL.) disc embrionar = banut, (prin Mold.) ban. (~ este o formatie a embrionului.)

taler¹ ~e n. 1) Vas plat (de metal, de lut sau de lemn) din care se mananca; farfurie plata. 2) Fiecare dintre cele doua discuri ale unei balante. 3) mai ales la pl. Instrument muzical de percutie, alcatuit din discuri de alama putin concave, care, fiind lovite unul de altul, marcheaza ritmul sau cadenta intr-o orchestra. 4) Disc de argila arsa care serveste ca tinta mobila in tirul sportiv. 5) la pl. Proba sportiva care consta in trageri cu arma de vanatoare in astfel de discuri. /<germ. Taller