OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -te, adj. (Livr.) supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente.

PLECÁT, -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

DOCÍL, -Ă adj. supus, ascultător, blând. [Cf. fr. docile, lat. docilis].

UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenții; care are o atitudine supusă, ascultătoare, smerită. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează, denotă pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Sărăcăcios. – Din lat. humilis.

NEOBEDIÉNT, -Ă, neobedienți, -te, adj. (Livr.) Care nu este supus, ascultător. [Pr.: ne-o-be-di-ent] – Ne- + obedient.

DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis.

OBEDIÉNT ~tă (~ti, ~te) livr. Care este supus, ascultător. [Sil. -di-ent] /<lat. obediens, ~ntis, it. obediente

pláinic, pláinică, adj. (reg.) supus, ascultător, liniștit, calm; impasibil, nepăsător.

plecăciós, plecăcioásă, adj. (înv. și reg.) 1. care se poate ușor apleca, înclina; flexibil. 2. supus, ascultător.

OBEDIÉNT, -Ă adj. (Liv.) ascultător, supus; blând. [Pron. -di-ent. / cf. it. obbediente, lat. oboediens].

COMPLIÁNT, -Ă adj. maleabil ascultător, supus. (< engl. compliant)

DOCÍL, -Ă adj. (și adv.) supus, ascultător, obedient; maleabil. (< fr. docile, lat. docilis)

OBEDIÉNT, -Ă adj. ascultător, supus; docil. (< it. obbediente, lat. oboediens)

PREAPLECÁT, -Ă, preaplecați, -te, adj. (Înv.; mai ales în formule de respect) Foarte supus, plecat, ascultător. – Prea + plecat.

PLECÁT adj. 1. v. aplecat. 2. v. povârnit. 3. v. înclinat. 4. v. adus. 5. v. ascultător. 6. v. supus. 7. v. servil.

REMISÍV, -Ă adj. 1. (jur.) care absolvă, scutește de obligație. 2. îngăduitor, iertător. ◊ supus, docil, ascultător. (< it. remissivo)

ascultător, -oáre adj. Care ascultă, supus, plecat: copil ascultător. – La Dos. ascultoĭ, numaĭ sing., pl. tot așa.

ASCULTÓI adj. v. ascultător, bun, cuminte, docil, plecat, supus.

OBEDIÉNT adj. v. ascultător, bun, cuminte, docil, plecat, supus.

ASCULTĂTÓR adj., s. 1. adj. bun, cuminte, docil, plecat, supus, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Copil ~.) 2. s. auditor, (înv.) auzitor. (Erau în sală numeroși ~.) 3. s. pl. v. asistență.

NEASCULTĂTÓR, -OÁRE, neascultători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care nu ascultă (de cineva sau de ceva), care nu se supune; p. ext. rău, obraznic. [Pr.: ne-as-] – Ne- + ascultător.

SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune.

ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ascultă (3); supus, docil. 2. S. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, un concert, o conferință etc. – Asculta + suf. -ător.

ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se supune unui îndemn, unui sfat, unui ordin; supus. 2. S. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, care audiază o muzică, o conferință etc. – Din asculta + suf. -(ă)tor.

SUPÚS adj., s. I. 1. adj. v. dependent. 2. v. subjugat. 3. v. servil. 4. preaplecat. 5. plecat, smerit, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine ~; o privire ~.) 6. v. ascultător. II. s. cetățean. (~ al unui stat.)