Rezultate din textul definițiilor
BEȚÍE, beții, s. f. 1. stare în care se află omul alcoolizat; stare de ebrietate. ♦ Consumare regulată de alcool în mari cantități; alcoolism, etilism. 2. Petrecere la care se bea foarte mult alcool; chef. 3. (În sintagmele) Beție rece (sau cu stupefiante) = stare de amețeală, de hiperexcitație sau de halucinație provocată de introducerea stupefiantelor în organism. Beție albă = toxicomanie. Beția adâncurilor = stare de euforie provocată de creșterea azotului în sânge la persoane care coboară la mari adâncimi în mări sau oceane. 4. Fig. stare sufletească de tulburare, de uitare de sine. ♦ Beție de cuvinte = înșirare bombastică de cuvinte, stil umflat. – Beat + suf. -ie.
DOR, doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție e*****ă. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”).
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie: p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care trezește repulsie (morală); urâcios, nesuferit. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre timp) Posomorât, ploios, friguros, II. Adv. Într-un mod neplăcut, nepotrivit, imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.
DEPRESIÚNE, depresiuni, s. f. I. 1. Formă de relief situată la un nivel mai jos decât regiunile înconjurătoare. 2. Vârtej de aer în care presiunea aerului este mai mică decât în regiunile vecine și care aduce timp nefavorabil în locurile pe unde trece. II. Fig. stare sufletească (patologică) de tristețe (asociată cu neliniște); descurajare, deprimare. III. (Ec. pol.) Fază a ciclului economic, posterioară crizei economice, în care producția se menține la un nivel scăzut, mărfurile se vând greu și la prețuri scăzute, în condițiile în care rămâne redusă și puterea de cumpărare a populației. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dépression, lat. depressio, -onis.
DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊ Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva. 2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan. 3. stare sufletească (bună sau rea); p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. [Var.: dispozițiúne s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis.
PLICTISEÁLĂ, plictiseli, s. f. 1. stare sufletească apăsătoare, ușoară depresiune morală provocată de singurătate, de lipsa de ocupație sau de o ocupație neatrăgătoare, de monotonie etc.; gol sufletesc, urât, plictis. 2. Enervare, necaz, supărare. – Plictisi + suf. -eală.
NORÓC, (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊ Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. ◊ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să... 2. Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse. Noroc că... = bine că..., din fericire... A avea norocul să.... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să... A da noroc = a) a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formulă de salut sau de urare. 3. stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ♦ Bunăstare. – Din sl. naroku.
DORÍNȚĂ, dorințe, s. f. 1. stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dor, aspirație. ♦ Ceea ce constituie năzuința, aspirația cuiva. 2. Poftă, gust (de a mânca, de a bea ceva etc.); voie. 3. Atracție e*****ă. [Pl. și: dorinți] – Dori + suf. -ință.
NEPLĂCÉRE, (2) neplăceri, s. f. 1. stare sufletească sau fiziologică produsă de ceva neplăcut; lipsă de plăcere, p. ext. de simpatie pentru ceva sau pentru cineva; silă, dezgust. 2. Necaz, supărare, nemulțumire îndurate de cineva. – Ne- + plăcere.
DISPONIBILITÁTE, disponibilități, s. f. 1. Însușirea de a fi disponibil; starea a ceea ce este disponibil. 2. (În loc. adv.) În disponibilitate = scos (temporar) dintr-o slujbă (cu posibilitatea de a fi rechemat în activitate). 3. Lucru, bun de care se poate dispune; rezervă. 4. (Mai ales la pl.) stare sufletească în care sentimentele și rațiunea se manifestă libere și în plenitudinea lor. – Din fr. disponibilité.
DEZNĂDÉJDE, (rar) deznădejdi, s. f. stare sufletească extrem de apăsătoare specifică omului care nu mai are nici o nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperare. – Dez- + nădejde.
ACREÁLĂ acréli f. 1) Gust acru; acrime. 2) Mâncare sau băutură acră. 3) fig. stare sufletească apăsătoare; acrime; amărăciune. [G.-D. acrelii; Sil. a-crea-] /a acri + suf. ~eală
AMĂRĂCIÚNE ~i f. 1) stare sufletească apăsătoare. ~ea despărțirii. 2) Gust amar; amăreală. [G.-D. amărăciunii] /amar + suf. ~ăciune
APETÍT ~uri n. 1) Poftă de mâncare. 2) rar stare sufletească a celui care dorește ceva; dorință; doleanță. /<fr. appétit, lat. appetitus
DISPOZÍȚIE ~i f. 1) Aranjare a unor obiecte într-o anumită ordine. 2) Precept obligatoriu (conținut într-un act normativ), emis de o persoană oficială sau de o instanță. ◊ La ~ la îndemână. A fi (sau a sta) la ~a cuiva a aștepta ordinele cuiva, fiind gata să le îndeplinească. 3) stare sufletească (bună sau rea). [Art. dispoziția; G.-D. dispoziției; Sil. -ți-e] /<fr. disposition, lat. dispositio, ~onis
DOLEÁNȚĂ ~e f. 1) stare sufletească a celui care dorește ceva; dorință. 2) mai ales la pl. Cerințe exprimate în mod oficial; deziderat. [Sil. -le-an-] /<fr. do-leance
DORÍNȚĂ ~e f. 1) stare sufletească a celui care dorește ceva; doleanță. 2) Ceea ce este dorit; deziderat. 3) Imbold e****c; iubire. /a dori + suf. ~tor
DUȘI m. la pl pop. stare sufletească (bună sau rea); dispoziție. /<lat. dusii
JÁLE1 f. stare sufletească apăsătoare cauzată de o pierdere irecuperabilă, de o situație disperată etc.; durere sufletească adâncă; jelanie. Cântec de ~. [G.-D. jalei] /<sl. žali
JELÁNIE ~i f. stare sufletească apăsătoare cauzată de o pierdere irecuperabilă, de o situație disperată etc.; durere sufletească adâncă; jale [ G. D. jelaniei; Sil. -ni-e] /<sl. želanije
MELANCOLÍE ~i f. 1) stare sufletească apăsătoare, care predispune la visare și izolare. 2) stare patologică caracterizată prin tristețe profundă, prin pesimism general și prin obsesia sinuciderii. /<fr. mélancolie, lat. melancholia
PESIMÍSM n. (în opoziție cu optimism) 1) Viziune asupra vieții dominată de deznădejde, de neîncredere în viitor și în oameni. 2) Concepție filozofică conform căreia în lume predomină răul ca trăsătură inerentă. 3) stare sufletească de deprimare, de neliniște și amărăciune. /<fr. pessimisme, germ. Pessimismus
PUSTÍU2 ~ri n. 1) Regiune întinsă nisipoasă, aproape lipsită de vegetație din cauza aridității solului; deșert. ◊ În ~ a) în gol; b) în zadar. Ducă-se pe ~ a) numire eufemistică a diavolului; b) epilepsie. 2) fig. stare sufletească apatică a omului solitar; singurătate chinuitoare. /<bulg. pustinja
TÂNGĂ f. la sing. reg. stare sufletească provocată de săvârșirea unei fapte nesocotite sau de o nereușită. /<sl. tonga
UMOÁRE umóri f. 1) Lichid biologic (sânge, limfă) care intră în compoziția sistemelor organismului. ◊ ~ apoasă substanță lichidă transparentă din camera anterioară a ochiului. 2) rar stare sufletească; dispoziție. [G.-D. umoriiî /<fr. humeur, lat. humor, ~oris
ZĂDÚF ~uri n. 1) Căldură înăbușitoare; zăpușeală. 2) fig. stare sufletească apăsătoare; necaz. /<bulg., sb. zaduhu
DISPOZÍȚIE s.f. 1. Prevedere (a unei legi, a unui regulament etc.); hotărâre, ordin. ◊ Organ de dispoziție = organ care hotărăște; la dispoziție = la îndemână; în imediata apropiere, apropiat. 2. Așezare, orânduire, orânduială; alcătuire potrivit unui anumit plan. ♦ Ordonare a părților unui discurs, ale unei compoziții etc. 3. stare sufletească. [Gen. -iei, var. dispozițiune s.f. / cf. fr. disposition, it. disposizione, lat. dispositio].
DETRÉSĂ s.f. 1. stare sufletească a cuiva care se simte părăsit în nenorocire; desperare. 2. Nenorocire, stare critică. (din fr. détresse)
BEȚÍE, beții, s. f. 1. stare de intoxicație în care se află omul beat și care se caracterizează prin amețeală, tulburare a minții etc. ◊ Beție cu stupefiante sau beție rece = stare de amețeală și de tulburare a minții, provocată de introducerea în organism a unor stupefiante. ♦ Deprindere sau patimă de a bea băuturi alcoolice în cantități mari. 2. Petrecere cu băutură; chef. 3. Fig. stare sufletească de tulburare, de uitare de sine, cauzată de o emoție puternică. ♦ Beție de cuvinte = înșirare fără sens de cuvinte; stil umflat, bombastic. ♦ Pornire nestăpânită; furie. – Din beat + suf. -ie.
ACCÉS, accese, s. n. 1. Posibilitatea de a pătrunde, drept de ajunge până într-un loc sau pâna la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă, și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.
AFECTÁ2, afectez, vb. I. Tranz. 1. A mâhni, a întrista. 2. A simula o anumită stare sufletească. ♦ Intranz. și refl. A se comporta altfel decât este în realitate, a-și da aere; a se sclifosi. 3. A prejudicia, a leza. – Din fr. affecter.
BEÁT2, -Ă, beți, -te, adj. 1. Care este în stare de ebrietate; aghesmuit, afumat, amețit, băut2 (2), cherchelit, făcut2, matosit. ♦ Fig. Copleșit, amețit, tulburat de o stare sufletească foarte plăcută. Beat de amor. Beat de fericire. – Lat. bibitus.
CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.
E2 interj. Exclamație care exprimă diferite stări sufletești: a) reproș, enervare; b) plictiseală, indiferență; c) (repetat sau prelungit) mirare, satisfacție, surpriză, admirație. – Onomatopee.
GRIMÁSĂ, grimase, s. f. Strâmbătură voită sau spontană a feței (care exprimă o anumită stare sufletească). ♦ Fig. Aparență înșelătoare, mincinoasă; disimulare. – Din fr. grimace.
IMPENETRÁBIL, -Ă, impenetrabili, -e, adj. 1. Care nu lasă să treacă ceva prin el. ♦ Prin care nu se poate pătrunde cu privirea; de nepătruns. ♦ Fig. De neînțeles, de nepătruns; ascuns. Sentimente impenetrabile. ♦ Fig. Care își ascunde gândurile sau sentimentele; care nu trădează stările sufletești. Persoană, fizionomie impenetrabilă. 2. (Fiz.) Care ocupă un asemenea spațiu încât exclude de acolo prezența oricărui alt corp. – Din fr. impénétrable, lat. impenetrabilis.
INCONȘTIÉNȚĂ s. f. 1. Lipsă sau pierdere a cunoștinței, care apare în diferite boli neuropsihice. 2. Lipsa unei atitudini conștiente, raționale fată de realitatea înconjurătoare; stare sufletească în care omul nu-și dă seama de actele sale. [Pr.: -ști-en-] – Din fr. inconscience (după inconștient).
ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦ P. a**l. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦ Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦ Tranz. și refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [Pr.: -ti-a] – În + praștie.
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.
ȚINTUÍT, -Ă, țintuiți, -te, adj. 1. Bătut, prins în cuie sau în ținte; (despre încălțăminte) cu ținte pe talpă. ♦ Fig. Nemișcat, înțepenit, pironit (din cauza unei stări sufletești sau a unei emoții puternice). 2. Împodobit cu ținte, țintat; p. ext. împodobit cu pietre scumpe. – V. țintui.
ZBURDÁLNIC, -Ă, zburdalnici, -ce, adj. (Despre animale) Care zburdă; (despre oameni) zglobiu, neastâmpărat, vioi, nebunatic; p. ext. ușuratic. ♦ Fig. (Despre stări sufletești sau manifestări ale omului) Plin de avânt, de voioșie, de vioiciune; avântat. – Zburda + suf. -alnic.
EXPRÉSIE, expresii, s. f. 1. Exprimare. ♦ Construcție concisă care exprimă, de obicei în mod figurat, o idee. ♦ Cuvânt. 2. Fig. Manifestare, redare a ideilor, a sentimentelor etc. prin cuvinte, mimică etc. ♦ Înfățișare care reflectă starea sufletească a omului; reflectarea stării interioare a cuiva (în privire, figură). 3. Grup de numere, litere etc. legate între ele prin simboluri de operații matematice (adunare, înmulțire etc.). [Var.: expresiúne s. f.] – Din fr. expression, lat. expressio, -onis.
LÍNIȘTE s. f. 1. Lipsă de zgomot; tăcere; calm, acalmie. 2. stare (sufletească) lipsită de zbucium, de frământări; tihnă, pace, seninătate. ◊ Loc. adv. În liniște = liniștit, netulburat. – Lin + suf. -iște.
REFLÉX, -Ă, reflecși, -xe, adj., s. n. I. Adj. (Fiziol.; despre acte sau mișcări ale organismului) Produs în mod spontan, independent de voință. ◊ Act reflex (și substantivat, n.) = reacție bruscă și automată a organismului animal sau uman la o modificare a mediului; răspuns secretor sau motor al organismului la acțiunea unei astfel de modificări. Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui e******t oarecare cu un e******t care provoacă un reflex înnăscut. Reflex necondiționat = reflex înnăscut. ♦ P. gener. Care reprezintă o reacție imediată, spontană. II. S. n. 1. Rază reflectată; sclipire, strălucire, lucire. 2. Fig. Oglindire, reflectare a unei stări de lucruri sau a unei stări sufletești. – Din fr. réflexe, lat. reflexus, germ. Reflex.
PESIMÍSM s. n. Atitudine a omului care privește cu neîncredere viața și pe semenii săi și care consideră că toate situațiile au un deznodământ fatal; concepție filozofică, opusă optimismului, potrivit căreia răul, iluzia, suferința predomina în lume și nu pot fi înlăturate, fiindu-i inerente. ♦ Sentiment de tristețe, de amărăciune și de neliniște; stare sufletească de deprimare. – Din fr. pessimisme, germ. Pessimismus.
SIMBÓL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc. ♦ (În literatură și artă) Procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări. 2. Spec. Semn convențional sau grup de semne convenționale folosit în știință și tehnică și care reprezintă sume, cantități, operații, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezintă noțiuni, obiecte sau operații matematice. Simbol chimic = mod convențional de notare a atomilor elementelor chimice folosit în scrierea formulelor și a ecuațiilor chimice. 3. (Bis.; în sintagma) Simbolul credinței = rugăciune care reprezintă expunerea succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; crezul. [Acc. și: símbol. – Pl. și: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. simbole, germ. Symbol.
MOBILITÁTE, mobilități, s. f. 1. Capacitatea de a fi mobil (1), de a se mișca, de a-și schimba locul sau poziția; proprietatea de a fi mișcat, deplasat. ♦ Ușurință în mișcări; vioiciune, degajare, naturalețe (a mișcărilor). ♦ Capacitate a feței de a-și schimba ușor expresia, de a exterioriza stările sufletești. ♦ Instabilitate, nestatornicie. 2. Capacitate de a se schimba, de a se transforma. – Din fr. mobilité, lat. mobilitas, -atis.
DISPÚS, -Ă, dispuși, -se, adj. Aflat într-o situație sau într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru; înclinat să... gata să... Expr. A fi (bine) dispus = a) a avea bună dispoziție, a fi vesel, mulțumit; b) a fi ușor amețit de băutură. A fi rău (sau prost) dispus = a fi într-o stare sufletească rea. – V. dispune.
TI interj. (Cu «i» prelungit) Exclamație care exprimă diverse stări sufletești (mirare, admirație, mânie, ciudă, necaz). – Onomatopee.
TORTURÁ, torturez, vb. I. Tranz. A supune (pe cineva) la chinuri fizice violente; a schingiui; p. ext. a supune (pe cineva) la chinuri morale; a chinui. ♦ (Despre stări sufletești) A roade, a frământa, a obseda în mod dureros. ♦ Fig. A forța, a stâlci, a poci cuvintele, stilul, limba, versul etc. – Din fr. torturer.
TRISTÉȚE, tristeți, s. f. starea sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; p. ext. regret. – Trist + suf. -ețe (după fr. tristesse, it. tristezza).
DEZOLÁT, -Ă, dezolați, -te, adj. Cu o stare sufletească apăsătoare, dureroasă; adânc întristat, foarte mâhnit. – V. dezola. Cf. fr. désolé.
DIAPAZÓN, diapazoane, s. n. 1. Mic instrument acustic format dintr-o bară de oțel în formă de U, care vibrează la lovire, emițând de obicei nota muzicală „la” și servind la acordarea instrumentelor muzicale sau la indicarea tonului pentru un ansamblu coral. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la același diapazon cu cineva = a se afla în aceeași dispoziție, în aceeași stare sufletească cu cineva; a fi (sau a se pune) de acord cu cineva. 2. (Adesea fig.) Totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omenească sau un instrument muzical, de la sunetul cel mai jos până la cel mai înalt; întindere, registru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapason.
SIMPATÉTIC, -Ă, simpatetici, -ce, adj. Care provoacă stări sufletești (tainice); sugestiv. – Din germ. sympathetisch.
SUGRUMÁT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strâns de gât, gâtuit; ucis prin sufocare. ♦ Fig. Incomodat de o îmbrăcăminte prea strâmtă. 2. Fig. Copleșit, chinuit, frământat de o stare sufletească. 3. Fig. (Despre voce, rostire) Care nu poate fi articulat (bine); înecat, înăbușit, alterat. – V. sugruma.
DURÁBIL adj. 1. rezistent, solid, trainic, (rar) dăinuitor, (pop.) purtăreț, țeapăn, vârtos, (înv.) nestrămutat, țiitor. (Ghete ~; o construcție ~.) 2. v. viabil. 3. stabil, statornic, trainic, (înv.) stătător. (O stare sufletească ~.) 4. persistent, rezistent, trainic, (livr.) peren. (Efecte ~.)
PSÍHIC adj., s. 1. adj. psihologic, spiritual, sufletesc. (starea ~ a cuiva.) 2. s. suflet, (rar) psihism. (Cum stă cu ~ul?)
SPIRITUÁL adj. 1. (FILOZ.) ideal, imaterial. (Elemente materiale și elemente ~.) 2. imaterial, nematerial, sufletesc. (Aspectul ~ al...) 3. moral, sufletesc, (înv.) moralic, moralicesc. (Ceva despre viața ~ a unui popor.) 4. psihic, psihologic, sufletesc. (starea ~ a cuiva.) 5. intelectual. (Cultură ~.) 6. cerebral, intelectual, mintal, rațional. (Activitate ~.) 7. (BIS.) bisericesc, ecleziastic, religios, (înv.) religionar. (Dogmă ~.) 8. (BIS.) bisericesc, duhovnicesc, religios, sufletesc. (Păstor ~.) 9. adoptiv, sufletesc. (Ei sunt părinții mei ~.) 10. deștept, inteligent, (înv.) spirituos. (O conversație ~.) 11. hazliu. (Glumă ~.)
ACCÉS2 ~e n. 1) Manifestare violentă a unei boli; criză; atac. ~ de nervi. 2) fig. Manifestare violentă a unei stări sufletești. ~ de furie. /<lat. accessus, fr. acces
A AFECTÁ2 ~éz 1. tranz. 1) (persoane) A supune unui afect întristând. 2) (stări sufletești) A prezenta ca fapt real, recurgând la înșelăciuni; a simula. 2. intranz. A crea impresie falsă (pentru a induce în eroare); a se preface. /<fr. affecter
A ALUNGÁ alúng tranz. 1) (ființe) A forța să plece (în altă parte); a da afară; a fugări; a goni; a izgoni. 2) (ființe) A face să părăsească un loc, urmărind. 3) fig. (gânduri, stări sufletești etc.) A da la o parte; a înlătura. /<lat. allongare
AMĂRÂT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A AMĂRÎ și A SE AMĂRÎ. 2) fig. Care este într-o stare sufletească apăsătoare; trist; mâhnit. /v. a amărî
BEÁT ~ă (beți, béte) 1) Care a consumat sau este sub efectul alcoolului; atins de băutură; în stare de ebrietate; băut. ~ turtă. 2) fig. Care este într-o stare sufletească foarte plăcută (din cauza unei emoții puternice). ~ de fericire. /<lat. bibitus
BUCURÍE ~i f. 1) Exaltare sufletească intensă provocată de emoții puternice; mulțumire sufletească. ◊ A nu (mai) putea de ~ a fi nespus de bucuros. 2) Factor extern care provoacă o asemenea stare sufletească. [Art. bucuria; G.-D. bucuriei; Sil. -ri-e] /a (se) bucura + suf. ~ie
A CERCÁ cerc tranz. pop. 1) v. A ÎNCERCA. 2) A cerceta cu atenție; a examina; a studia. 3) A supune unor încercări. 4) (despre stări sufletești) A cuprinde pe un timp scurt (și de repetate ori). /<lat. circare
A COMPRIMÁ comprím tranz. 1) (corpuri, obiecte etc.) A reduce în volum prin presiune. 2) fig. (sentimente, stări sufletești) A stăvili printr-un efort de voință; a înăbuși; a înfrîna. 3) (personalul unei întreprinderi) A face mai mic ca urmare a limitării statelor. 4) (texte) A micșora prin reducerea numărului de cuvinte; a prescurta. /<fr. comprimer
A COPLEȘÍ ~ésc tranz. 1) (despre stări sufletești sau fizice) A cuprinde brusc și cu putere; a năpădi; a năvăli. 2) (despre ființe) A înconjura în număr mare. 3) (persoane) A emoționa puternic. /<lat. complexire
EXPRÉSIE ~i f. 1) Redare a unui gând (idei, sentimente etc.) prin cuvinte; exprimare. 2) Îmbinare de cuvinte care exprimă (deseori figurat) o idee. 3) Înfățișare exterioară (în privire, pe figură) care redă starea sufletească a omului. 4) Formulă care exprimă raporturi matematice. [G.-D. expresiei; Sil. ex-pre-si-e] /<fr. expression
GÁLEȘ ~ă (~i, ~e) 1) (despre ochi, privire, voci) Care este plin de dragoste; drăgăstos. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește o stare sufletească apăsătoare; plin de melancolie; melancolic. /<bulg. kaleš
A INTERIORIZÁ ~éz tranz. 1) A face să se interiorizeze. 2) (stări sufletești, sentimente, emoții etc.) A face să nu se manifeste în exterior; a reține. [Sil. -ri-o-] /<fr. intérieuriser
A ÎNĂBUȘÍ înăbuș tranz. 1) A face să se înăbușe; a asfixia. 2) (plante) A împiedica să se dezvolte normal. 3) reg. (alimente, legume etc.) A fierbe într-un vas închis; a găti la capac. 4) (acțiuni, manifestări etc.) A potoli prin violență; a reprima. ~ o demonstrație. 5) A face să nu se mai producă. ~ focul. 6) (sentimente, stări sufletești etc.) A stăvili printr-un efort de voință; a înfrâna; a controla; a domina. ~ emoțiile. /în + a năbuși
A ÎNĂDUȘÍ înăduș tranz. 1) A face să se înădușe. 2) (plante) A împiedica să se dezvolte normal. 3) reg. (carne, legume) A fierbe într-un vas închis; a găti la capac. 4) (acțiuni, manifestări) A împiedica să izbucnească sau să se dezvolte (prin violență); a reprima. ~ o răscoală. 5) A face să nu se mai producă. ~ un sunet. ~ focul. 6) (sentimente, stări sufletești) A stăvili printr-un efort de voință; a înfrâna. /în + a năduși
A ÎNCĂTUȘÁ ~éz tranz. 1) (persoane arestate) A pune în cătușe. 2) fig. (sentimente, stări sufletești etc.) A face să nu se simtă liber; a pune stăpânire. ~ inițiative. /în + cătușă
A ÎNFRÂNÁ ~éz tranz. 1) (cai) A stăpâni cu ajutorul frâului; a domoli; a struni. 2) pop. (animale sălbatice) A face să se deprindă cu omul; a domestici. 3) (sentimente, stări sufletești) A stăvili printr-un efort de voință; a înăbuși; a controla; a domina. A-și ~ dorințele. [Sil. în-frâ-] /<lat. infremere
LÍNIȘTE f. 1) Lipsă de zgomot; tăcere. ◊ A păstra ~ea a nu face zgomot. ~ și pace a) acalmie; tihnă; b) învoială; bună înțelegere. 2) fig. (despre stările sufletești) Lipsă de gălăgie, de zbucium; pace. [G.-D. liniștii] /lin + suf. ~iște
A MIMÁ ~éz tranz. 1) (idei, sentimente, stări sufletești, atitudini etc.) A exprima prin mimică, fără a recurge la cuvinte. 2) (gesturile, felul de a fi al cuiva) A reproduce cu fidelitate; a imita; a copia. /<fr. mimer
A NĂBOÍ ~iésc 1. intranz. 1) (despre lichide) A începe a curge cu forța și în cantitate mare (inundând totul în jur); a năpădi. 2) fig. A se arunca cu lăcomie sau cu violență; a năvăli; a tăbărî; a se năpusti; a năpădi. 2. tranz. fig. (stări sufletești sau fizice) A cuprinde brusc și cu putere; a năpădi; a copleși; a năvăli. /Din năboi
A NĂPĂDÍ ~ésc 1. tranz. 1) A cuprinde din toate părțile; a înconjura; a împresura; a învălui. 2) fig. (despre stări sufletești sau fizice) A cuprinde brusc și cu putere; a copleși; a năvăli; a podidi. ◊ A-l ~ sângele (sau lacrimile) a-l umple sângele (sau lacrimile) pe cineva; a-l podidi sângele (sau lacrimile). 2. intranz. 1) A se arunca cu lăcomie sau cu violență; a năvăli; a tăbărî; a se năpusti; a se repezi. 2) (despre lichide) A începe să curgă cu forță și în cantitate mare (inundând totul în jur); a năboi. /<sl. napasti, ~padja
ODÍHNĂ ~e f. 1) Întrerupere temporară a unei activități; pauză; răgaz; repaus; recreație. ~ de vară. A pleca la ~. ◊ ~ activă activitate recreativă însoțită de efort fizic (sport, turism, plimbări etc.). Casă de ~ instituție în care oamenii se odihnesc în timpul concediului. 2) Perioadă de timp cât cineva se odihnește. ◊ ~ de veci (sau veșnică) încetare din viață; moarte. Locaș de ~ mormânt. 3) stare fiziologică a omului care doarme; refacere a forțelor prin somn. ◊ A se da ~ei a merge la culcare; a dormi. A-și pierde ~a a) a nu putea dormi; b) a-și pierde liniștea sufletească. 4) stare de liniște sufletească; lipsă de griji; pace; astâmpăr; tihnă. ◊ A nu avea ~ a nu avea liniște; a fi sâcâit, sustras. 5) rar Platformă a scării (la nivelul fiecărui etaj și între ele). [G.-D. odihnei] /v. a (se) odihni
OGLÍNDĂ oglinzi f. 1) Obiect constând dintr-o bucată de sticlă groasă, de forme diferite, amalgamată pe dos, având proprietatea de a reflecta lumina și de a forma astfel pe partea lucioasă imaginea obiectelor. Oglindă de buzunar. ◊ A face ceva oglindă a face ceva să devină foarte curat. 2) Plan lucios și neted, format, mai ales, de o întindere de apă lină, care reflectă razele de lumină. Oglinda lacului. 3) fig. Ceea ce reflectă cu fidelitate ceva; imagine fidelă. Oglinda timpului. ◊ Ochii sunt oglinda sufletului ochii exprimă starea sufletească și calitățile spirituale ale cuiva. [G.-D. oglinzii] /v. a (se) oglindi
PSIHOLOGÍSM n. 1) Curent în filozofie care, în explicarea fenomenelor sociale și a formelor conștiinței sociale, exagerează rolul factorilor psihici. 2) Tendință a unor scriitori de a explica stările sufletești ale eroilor din operele lor prin factori de ordin psihic. /<fr. psychologisme
A REȚÍNE rețín tranz. 1) A face să se rețină. 2) (infractori) A priva temporar de libertate. 3) fig. (porniri, sentimente, stări sufletești etc.) A nu lăsa să se manifeste; a închide în sine. 4) (locuri, bilete etc.) A lăsa în rezervă; a păstra; a rezerva. ~ o cameră la hotel. 5) (sume datorate, impozite etc.) A opri din oficiu. 6) A-și întipări în memorie; a ține minte. ~ spusele (cuiva). 7) (torente de apă, zăpadă, aer, rafale de vânt etc.) A împiedica să pătrun-dă (undeva). /re- + a ține
SECRÉT2 ~tă (~ți, ~te) 1) Care este ținut ascuns; cunoscut unui număr redus de persoane. 2) Care este plasat în așa fel încât nu se vede; ascuns vederii; mascat; camuflat. 3) (despre persoane) Care își ascunde natura sau conduita sa adevărată; care nu face confidențe. 4) (despre sentimente, gânduri, stări sufletești) Care este păstrat în taină; tainic; ascuns. /<lat. secretus
SITUÁȚIE ~i f. 1) Ansamblu de împrejurări în care se află o persoană, o colectivitate, un popor sau o țară la un moment dat; stare de fapt. ~ economică. ~ familială. ◊ A te pune în ~a cuiva a căuta să înțelegi comportarea cuiva, închipuindu-te în locul lui. A fi la înălțimea ~ei a corespunde pe deplin unei sarcini încredințate; a fi la nivel. Ieșire din ~ modalitate de a ieși dintr-o încurcătură; soluție. ~a obligă poziția ocupată implică responsabilitate. 2) Poziție socială sau materială. ◊ Om cu ~ om aranjat. A-i face cuiva o ~ a ajuta pe cineva să avanseze. 3) Totalitate de bunuri materiale pe care le posedă o persoană sau o colectivitate; avere. 4) Dispoziție spirituală; stare sufletească. 5) Document prin care se prezintă o stare de lucruri; scurtă dare de seamă. [G.-D. situației; Sil. -tu-a-ți-e] /<lat. situato, ~onis, fr. situation
A SE TĂMĂDUÍ mă ~iésc intranz. pop. 1) A reveni la starea normală (după o boală); a deveni sănătos; a se însănătoși; a se îndrepta; a se vindeca; a se lecui. 2) (despre răni) A dispărea în urma unui tratament; a se lecui; a se vindeca. 3) fig. (despre stări sufletești apăsătoare) A înceta de a se mai manifesta; a dispărea. /<ung. támadni
TON2 ~uri n. 1) Sunet simplu produs de un corp care vibrează. 2) muz. Interval între două sunete consecutive ale gamei diatonice, egal cu două semitonuri. ◊ A da ~ul a) a indica tonalitatea unei compoziții muzicale, mai ales vocale; b) a fi inițiator al unei activități; c) a servi drept model. 3) Grad de modulare a vocii în timpul vorbirii (în funcție de starea sufletească a vorbitorului sau de fondul celor exprimate); intonație. ~ familiar. ◊ A ridica ~ul a vorbi tare și cu asprime. A schimba ~ul a vorbi în alt mod. 4) Grad de intensitate a unei culori. ~ deschis. ~ închis. 5) Culoare dominantă a unui tablou. /<fr. ton, lat. tonus
TRIST ~stă (~ști, ~ste) și adverbial 1) (despre persoane) Care este într-o stare sufletească apăsătoare; mâhnit; amărât. 2) (despre față, ochi, zâmbete etc.) Care vădește o asemenea stare de spirit. 3) (despre fenomene, sunete, culori etc.) Care evocă sau sugerează o asemenea stare de spirit. Veste ~stă. /<lat. tristis
INTERJÉCȚIE s.f. (Gram.) Parte de vorbire neflexibilă fără funcție sintactică și care exprimă stări sufletești sau imită sunete, zgomote etc. [Gen. -iei, var. interjecțiune s.f. / cf. fr. interjection, lat. interiectio].
ACCÉS s.n. 1. Posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva. 2. (Med.) Simptome care apar brusc și determină o stare acută a unei boli. ♦ (Fig.) Izbucnire trecătoare și violentă a unei stări sufletești. 3. (Cib.) Proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației. [Pron. ac-ces, pl. -se, -suri. / < fr. accès, cf. lat. accesus < accedere – a sosi, a ajunge].
DIAPAZÓN s.n. 1. Instrument alcătuit dintr-o vergea metalică în formă de U, care, vibrând, produce un sunet pur (de obicei „la”). ◊ A fi la același diapazon cu cineva = a fi în aceeași dispoziție, în aceeași stare sufletească cu cineva. 2. Întindere a sunetelor pe care le produce o voce sau un instrument de la sunetul cel mai grav până la cel mai înalt; registru. 3. Model-tip de hașuri folosit la standardizarea trasării grosimii hașurilor. 4. (Tehn.) Diapazon de dimensiuni = interval dintre valorile maxime și minime ale dimensiunilor unor piese standardizate. [< fr. diapason, cf. lat., gr. diapason – gamă].
DISPÚS, -Ă adj. Aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru; gata să... ◊ A fi bine dispus = a avea bună dispoziție, a fi vesel; (fig.) a fi ușor amețit de băutură; a fi prost dispus = a fi indispus. [< dispune].
ECHILÍBRU s.n. 1. stare a unui corp supus acțiunii unor forțe sau efecte care se anulează reciproc fără să-i schimbe starea de mișcare. ♦ (Fil.) Teoria echilibrului = concepție potrivit căreia în mecanismul procesului dezvoltării este esențială starea de echilibru între obiectul în dezvoltare și mediul ambiant. 2. (Fig.) stabilitate a unei situații, a unei stări sufletești etc. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile sunt egale cu cheltuielile. [Pl. -re, -ruri. / cf. fr. équilibre, it. equilibrio, lat. aequilibrium < aequus – egal, libra – balanță].
EXPRÉSIE s.f. 1. Îmbinare de cuvinte, construcție sintactică cu ajutorul căreia se exprimă o comunicare, ceea ce dorești să spui; exprimare. ♦ Îmbinare (fixă) de cuvinte care exprimă (figurat) o idee. 2. Manifestare, înfățișare a sentimentelor, a ideilor etc. prin intermediul cuvintelor, gesturilor, culorilor, liniilor, sunetelor. ♦ Înfățișare a feței, reflectând o stare sufletească. 3. Formulă care exprimă raporturi matematice. [Gen. -iei, var. expresiune s.f. / < fr. expression, lat. expressio].
EXPRESÍV, -Ă adj. Care exprimă ceva plastic, viu; sugestiv, elocvent. ♦ (Despre opere artistice) Care evocă imagini vii. ♦ (Despre ochi, față etc.) Care reflectă puternic stări sufletești interioare. [Cf. fr. expressif].
IMPRESIONÍSM s.n. 1. Sistem estetic ale cărui principii de creație și de critică sunt bazate pe impresie. 2. Mișcare artistică de la sfârșitul sec. XIX, bazată pe exprimarea impresiilor imediate și manifestând un interes deosebit pentru nuanțe, atmosferă, fluiditatea senzațiilor, lumină; în literatură, unde e confundat uneori cu simbolismul, se caracterizează prin înfățișarea rapidă și pregnantă a unor stări sufletești (impresii, senzații, emoții) trăite nemijlocit de artist. [Pron. -si-o-. / cf. fr. impressionnisme].
pânc, pâncuri, s.n. (reg.) 1. sezon, vreme, timp. 2. (fig.) dispoziție sufletească, stare de spirit, toană.
MONOLÓG s.n. 1. Scenă dintr-o piesă de teatru în care vorbește un singur personaj. ♦ Mică piesă comică recitată de un singur personaj. ◊ Monolog interior = modalitate specifică prozei de analiză psihologică, în care un personaj introspectează propriile stări sufletești. 2. Vorbire cu sine însuși a cuiva. [Pl. -oage, -oguri. / cf. fr. monologue, gr. monologos < monos – singur, logos – vorbire].
călí (călésc, călít), vb. – 1. A oțeli. – 2. A întări, a consolida, a oțeli. – 3. A găti (mai ales varză), punînd să fiarbă cu untură de porc și slănină. – 4. (Refl.) A se ameți, a se chercheli. – Mr. călescu „a încăli; a sătura; a îmbăta”; megl. călit, adj. Sl. kaliti „a răcori, a modera” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 280; Cihac, II, 38); cf. bg. kaljă, slov. kaliti. Conev 76 derivă cuvîntul rom. direct din bg. – Der. căleală, s. f. (oțelire, călit; stare sufletească; beție); călitură, s. f. (oțelire).
PARTICIPÁ vb. I. intr. A lua parte (la ceva); a împărtăși starea sufletească a cuiva. [P.i. partícip. / < fr. participer, lat. participare].
REVENÍ vb. IV. intr. 1. A veni îndărăt, a se întoarce. ♦ A se ivi din nou. 2. A se ajunge din nou la aceeași stare (sufletească); a-și recăpăta echilibrul (sufletesc). 3. A relua (un subiect, o idee). 4. A i se cădea, a i se atribui; a fi de resortul...; a i se cuveni. 5. A revoca. [P.i. revín și revíu, conj. -vină. / cf. fr. revenir].
SENZÁȚIE s.f. 1. Reflectare nemijlocită în conștiința omului a obiectelor și a fenomenelor lumii înconjurătoare ca urmare a acțiunii lor asupra organelor de simț; imagine subiectivă a realității obiective. ♦ Impresie; stare sufletească emotivă. ♦ A avea senzația că... = a simți, a i se părea că... 2. Impresie puternică provocată de cineva sau de ceva într-o colectivitate. ♦ Eveniment sau știre care provoacă o impresie foarte puternică, care surprinde. ♦ De senzație = senzațional; a face senzație = a produce o impresie foarte puternică, a face vâlvă. [Gen. -iei, var. senzațiune s.f. / cf. fr. sensation, lat. sensatio].
SIMPATÉTIC, -Ă adj. Care provoacă stări sufletești; sugestiv. [Cf. germ. sympathetisch].
CONSIDERATÍV, -Ă REL.) adj. stare ~ă = stare sufletească de observare și meditație. (< fr. considératif)
DIAPAZÓN s. n. 1. mic instrument de oțel în formă de U, care, vibrând, produce un singur sunet pur (la), etalon pentru acordare sau pentru a se „da tonul”. ♦ a fi la același ~ cu cineva = a fi la aceeași dispoziție, în aceeași stare sufletească cu cineva. 2. ambitus. 3. model-tip de hașuri la standardizarea trasării grosimii hașurilor. 4. (tehn.) ~ de dimensiuni = interval dintre valorile maxime și minime ale dimensiunilor unor piese standardizate. (< fr. diapason)
DISPONIBILITÁTE s. f. 1. însușirea, starea a ceea ce este disponibil. 2. lucru de care se poate dispune; rezervă. ♦ ~ăți bugetare = sume de bani nefolosite, de care dispune o instituție; ~ monetară = cash. ◊ principiu de drept civil potrivit căruia părțile din proces pot dispune de dreptul invocat în fața organului de jurisdicție. ◊ situație a unui militar care a fost lăsat la vatră, dar care poate fi chemat în orice moment sub drapel. ♦ a pune în ~ = a concedia dintr-o funcție, dintr-un post. 3. stare sufletească în care sentimentele și rațiunea se manifestă neîngrădit. 4. (lingv.) posibilitate a unui cuvânt de a îndeplini o funcție, de a intra în raport cu alte cuvinte. (< fr. disponibilité)
DISPOZÍȚIE s. f. 1. prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură, hotărâre luată de un organ ierarhic superior, obligatorie pentru organul în subordine; ordin. ♦ ~ de plată = ordin scris prin care o întreprindere, organizație, instituție etc. dispune băncii să facă anumite plăți din contul său; la ~ = la îndemână. 2. dispunere, așezare într-o anumită ordine; alcătuire potrivit unui anumit plan. 3. stare sufletească. 4. posibilitate de a dispune (de)... 5. aptitudine, înclinație; vocație. 6. (pl.) pregătiri, preparative. (< fr. disposition, lat. dispositio)
DISPÚS, -Ă adj. aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru. ♦ a fi bine ~ = a avea bună dispoziție, a fi vesel.; (fig.) a fi ușor amețit de băutură; a fi prost ~ = a fi indispus. (< dispune)
EXPRÉSIE s. f. 1. îmbinare de cuvinte, construcție sintactică prin care se exprimă o idee, un sentiment. ♦ grup (fix) de cuvinte care exprimă (figurat) o idee. 2. manifestare a sentimentelor, ideilor etc. prin intermediul cuvintelor, gesturilor, culorilor, liniilor, sunetelor. 3. înfățișare a feței reflectând o stare sufletească. 4. formulă care exprimă raporturi matematice. (< fr. expression, lat. expressio)
IMPRESIONÍSM s. n. 1. sistem estetic ale cărui principii de creație și de critică sunt bazate pe impresie. 2. mișcare artistică de la sfârșitul sec. XIX, bazată pe exprimarea impresiilor imediate și manifestând un interes deosebit pentru nuanțe, atmosferă, fluiditatea senzațiilor, lumină; în literatură, confundat uneori cu simbolismul, se caracterizează prin înfățițarea rapidă și pregnantă a unor stări sufletești trăite nemijlocit de artist. (< fr. impressionnisme)
INTERJÉCȚIE s. f. parte de vorbire neflexibilă care exprimă stări sufletești, imită sunete, zgomote etc. (< fr. interjection, lat. interiectio)
MONOLÓG s. n. 1. scenă dintr-o lucrare dramatică în care vorbește un singur personaj. ◊ mică piesă comică recitată de un singur personaj. ◊ ~ interior = modalitate specifică prozei de analiză psihologică, în care un personaj introspectează propriile stări sufletești. 2. vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da timp altora pentru replici; soliloc. (< fr. monologue)
PARTICIPÁ vb. intr. a lua parte (la ceva); a împărtăși starea sufletească a cuiva. (< fr. participer, lat. participare)
PSIHEDÉLIC, -Ă adj. 1. (despre o stare sufletească specifică) care rezultă din folosirea de halucinogene. 2. care evocă viziuni, vise ale unei asemenea stări. ◊ (despre muzică, pictură) inspirat de efectele vizuale sau sonore produse asupra omului de d*****i. (< fr. psychédélique)
SENZÁȚIE s. f. 1. reflectare nemijlocită a unor însușiri izolate ale obiectelor și ale fenomenelor lumii materiale ca urmare a acțiunii lor asupra organelor de simț; denumire generică pentru diverse forme ale cunoașterii senzoriale. ♦ stare sufletească emotivă. ♦ a avea ~ a că... = a simți, a i se părea că... 2. impresie puternică provocată de cineva sau de ceva într-o colectivitate. ♦ eveniment, știre care provoacă o impresie foarte puternică. ♦ de ~ = senzațional; a face ~ = a produce o impresie foarte puternică. (< fr. sensation, lat. sensatio)
SIMPATÉTIC, -Ă adj. care provoacă stări sufletești tainice; sugestiv. (< germ. sympathetisch)
TONALITÁTE s. f. 1. (muz.) complex de relații de natură armonică stabilit între sunetele modurilor major și minor cu sunetul principal (tonica.). ◊ gamă care stă la baza unei compoziții muzicale. 2. intonație, modulație a vorbirii. 3. nuanță a culorilor; ambianță cromatică a unei picturi. 4. trăsătură dominantă, notă specifică a unei scrieri, a gândirii, a unei stări sufletești etc. (< fr. tonalité)
TORTURÁ vb. tr. 1. a supune la torturi; a chinui, a schingiui. ◊ (fig.; despre stări sufletești) a obseda, a frământa mintea, a neliniști. 2. (fig.) a forța (sensul), a stâlci (limba, stilul etc.). (< fr. torturer)
TRISTÉȚE s. f. stare sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; melancolie; (p. ext.) regret. (după fr. tristesse, it. tristezza)
ACCÉS2, accese, s. n. Ivire sau revenire a unei stări acute de boală. ♦ Izbucnire a unei stări sufletești trecătoare. – Fr. accès (lat. lit. accessus).
AFECTÁ, afectez, vb. I. Tranz. I. A destina (o sumă de bani) unui anumit scop. II. 1. A mâhni. 2. A simula o anumită stare sufletească. ♦ Intranz. A se comporta altfel decât este în realitate, a-și da aere. – Fr. affecter (lat. lit. affectare).
AOLÉU interj. Exclamație care exprimă diverse stări sufletești: durere, spaimă, dor etc. [Var.: aléu, aoleó, auléu, oleó, oleoleó interj.]
BUZEA, Constanța (n. 1941, București), poetă română. Lirism grav, dominat de sentimentul e****c, într-un registru diversificat al stărilor sufletești („La ritmul naturii”, „Norii”, „Agonice”, „Sala nervilor”, „Cină bogată în viscol”).
CERCÁ, cerc, vb. I. (Adesea în concurență cu încerca). 1. Tranz. A cerceta, a examina; a iscodi. 2. Tranz. și refl. A se strădui, a se sili, a căuta să... Biata fată... se cercă să zică și ea ceva (ISPIRESCU). 3. Tranz. (Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. și reg.) A căuta. Cercam un vad Să ies la lumea largă (EMINESCU). 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercări. Mai mult de opt zile cercară țara (BĂLCESCU). 6. Tranz. A vizita, a frecventa. Nici cârciumăriței nu-i era tocmai urât a sta între noi, de ne cerca așa des (CREANGĂ). 7. Intranz. A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. – Lat. circare.
ZBURDÁLNIC, -Ă, zburdalnici, -ce, adj. (Despre animale) Care zburdă; (despre oameni) zglobiu, neastâmpărat, vioi, nebunatic; p. ext. ușuratic, neserios. ♦ Fig. (Despre stări sufletești sau manifestări ale omului) Plin de avânt, de voioșie, de vioiciune. – Din zburda + suf. -al-nic.
LAMARTINE [lamartín], Alphonse-Marie-Louis de PRÂT de (1790-1869), scriitor și om politic francez. Unul dintre inițiatorii poeziei romantice franceze. Elegii cu caracter filozofic („Meditații poetice”, „Noi meditații poetice”), poeme de inspirație religioasă („Armonii poetice și religioase”, „Jocelyn”, „Căderea unui înger”) remarcabile prin lirismul melancolic și meditativ, prin sinceritatea sentimentelor și perfecta corespondență dintre starea sufletească a poetului și natură. Romane autobiografice („Raphäel”, „Graziella”); un jurnal de călătorie în Orient. Lucrări istorice („Istoria girondinilor”, „Istoria revoluției de la 1848”). Ca om politic a fost inițial legitimist, apoi a devenit liberal moderat. Rol important în Revoluția din 1848; ministru de Externe în Guvernul provizoriu (1848), calitate în care i-a sprijinit pe revoluționarii din Principatele Române.
CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ◊ Calm ecuatorial = zonă îngustă de o parte și de alta a ecuatorului, cu presiune atmosferică scăzută, vânturi slabe și ploi abundente. Calm tropical = zonă aflată între zona alizeelor și cea a vânturilor dominante de vest. Calm plat = stare a mării în care aceasta nu are ondulații. ♦ (Despre procese) Care se desfășoară liniștit. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; stăpânit, cumpănit, liniștit; p. ext. potolit, domol, așezat, f*******c, imperturbabil. II. S. n. 1. stare de liniște deplină a atmosferei. 2. Stăpânire de sine, sânge rece, tact în acțiuni, în vorbire. ♦ Pace sufletească, lipsă de frământări. – Din fr. calme.
ÎNMUIÁT, -Ă, înmuiați, -te, adj. 1. Introdus în apă sau în alt lichid; umezit, îmbibat cu un lichid. ♦ (Despre ochi) Înlăcrimat. 2. Devenit moale (prin încălzire sau prin adaos de lichid). ♦ Fig. Fără vlagă, fără putere. 3. Fig. (Despre oameni și stările lor sufletești) Potolit, calmat, liniștit; p. ext. îmblânzit. ♦ Înduioșat, mișcat. – V. înmuia.
AGITÁȚIE s. 1. clocot, frământare, freamăt, învolburare, tălăzuire, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, ( rar) zbuciumeală. (~ apelor ieșite din matcă.) 2. v. turbulență. 3. frământare, neastâmpăr, neliniște, zbucium, (livr.) impaciență. ( stare de ~ sufletească.) 4. frământare, tulburare, vâlvă, zarvă. (Din nimic s-a stârnit o ~.) 5. v. înfrigurare. 6. v. forfotă.
FERICÍRE ~i f. 1) stare de mulțumire sufletească deplină. 2) stare de satisfacție deplină. ◊ Din ~ datorită unei împrejurări favorabile. [Art. fericirea; G.-D. fericirii] /v. a ferici
A SCRÍE scríu 1. intranz. 1) A reprezenta grafic vorbirea. 2) A întreține corespondență. 3) A practica scrisul. 2. tranz. 1) (texte) A formula în scris. 2) A aduce la cunoștință în scris; a comunica pe cale grafică. 3) pop. A fixa în scris; a înscrie; a nota; a înregistra. ◊ A(-și) ~ ceva în frunte a ține bine minte; a memoriza bine. A-i fi scris (cuiva) a-i fi hărăzit de soartă; a-i fi sortit. A-i fi scris (cuiva) pe față a vedea pe fața cuiva starea lui sufletească. 4) pop. (medicamente sau tratamente) v. A PRESCRIE. /<lat. scribere
ATARAXÍE s. f. 1. Concepție filozofică idealistă, în antichitate, care susținea că omul trebuie să tindă spre o stare de perfectă liniște sufletească. 2. (Med.) stare bolnăvicioasă de pasivitate a unui organ sau a unei funcțiuni. – Fr. ataraxie (< gr.).
CALM2, -Ă, calmi, -e, adj. 1. (Despre natură) Care se află în stare de liniște deplină. ♦ Fig. (Despre viața omului) Care are o desfășurare liniștită. 2. (Despre oameni, despre manifestările și stările lor sufletești) Care se stăpânește; p. ext. potolit, domol. – Fr. calme.
BĂNÁT, (3) bănaturi, s. n. (Reg.) 1. stare de durere sufletească, de jale, de tristețe, de părere de rău. 2. Supărare, necaz, ciudă. ◊ Expr. A nu-i fi cuiva cu bănat= (ca formulă de politețe) a nu lua în nume de rău rugămintea sau întrebarea cuiva. 3. Învinuire, reproș, imputare. – Din magh. bánat.
ZBÚCIUM, (rar) zbuciume, s. n. 1. stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare, neastâmpăr. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. – Din zbuciuma (derivat regresiv).
FERICÍRE, fericiri, s. f. stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. ◊ Loc. adv. Din fericire = printr-un concurs de împrejurări favorabile. – V. ferici.
MORÁL, -Ă, morali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.
PRESIÚNE, presiuni, s. f. 1. Forță care apasă (uniform și perpendicular) pe unitatea de suprafață a unui corp; mărime fizică egala cu raportul dintre valoarea acestei forțe și aria suprafeței corpului respectiv; apăsare. ◊ Presiune atmosferică = presiune pe care o exercită atmosfera asupra suprafeței pământului și a corpurilor situate pe ea. 2. (În sintagma) Presiune arterială = tensiune. 3. (Bot.; în sintagma) Presiune radiculară = presiune din celulele vii ale rădăcinii care împinge apa în rădăcină și tulpină. 4. Fig. Constrângere (morală, economică, politică, socială) exercitată asupra cuiva. ♦ (Rar) stare de apăsare sufletească. [Pr.: -si-u-] – Din fr. pression.
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ♦ ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti.
DISPOZÍȚIE s. 1. (JUR.) normă, prescripție, prevedere, (înv. și reg.) rost, (înv.) prescript. (Care sunt ~ în vigoare?) 2. v. clauză. 3. hotărâre, ordin, poruncă, (pop.) porunceală, (înv.) așezământ, carte, farmuta, învățătură, mandat, orânduială, orânduire, pitac, poruncită, povelenie, povelire, pravilă, rânduială, strânsoare, șart, tertip, ucaz, (rusism înv.) pricaz. (A emis o ~ scrisă.) 4. v. consemn. 5. situație, stare. (În ce ~ sufletească se află?) 6. toane (pl.), voie, (reg.) duși (pl.). (~ bună sau rea a cuiva.) 7. v. poftă. 8. v. tendință.
AGITÁȚIE f. 1) stare de neliniște sufletească; îngrijorare. 2) Activitate de mobilizare a maselor în scopul atragerii lor la realizarea unor idealuri. [G.-D. agitației; Sil. -ți-e ] /<fr. agitation, lat. agitatio, ~onis
A APĂSÁ apăs 1. tranz. 1) (obiecte, organe etc.) A supune unei greutăți. ~ un buton. 2) fig. (colectivități și persoane) A lipsi de drepturi prin abuz de putere; a oprima; a împila; a asupri. 3) fig. (despre stări fizice sau sufletești ale unei persoane) A copleși, făcând să sufere. 4) fig. (cuvinte, fraze etc.) A accentua în procesul vorbirii. 2. intranz. A exercita o greutate asupra a ceva. ~ cu degetul pe rană. /<lat. appensare
A APUCÁ apúc 1. tranz. 1) A lua (cu mâna, cu dinții etc.) ținând. ~ de mânecă. ~ o creangă. ◊ ~ de gât (pe cineva) a sili pe cineva să facă ceva. 2) (lucruri, obiecte etc. aflate la îndemână) A lua la repezeală. 3) fig. (despre stări fizice sau sufletești) A pune stăpânire; a cuprinde. ◊ Ce te-a apucat? ce ți-a trăsnit prin cap? 4) (persoane sau vehicule gata de plecare) A găsi în ultimul moment; a prinde. 5) A ajunge să trăiască. ~ vremuri grele. 2. intranz. 1) A primi ceva (un obiect, o deprindere etc.) prin tradiție. Așa am apucat de la părinți. 2) A lua direcția; a face; a se îndrepta. ◊ Care pe unde apucă care unde nimerește. /<lat. aucupare
ATARÁXIE f. 1) stare de liniște sufletească absolută. 2) Boală care se manifestă prin pasivitatea unui organ sau a unei funcții. /<fr. ataraxie, gr. ataraxia
DESPERÁRE ~ări f. stare de apăsare sufletească cauzată de pierderea speranței; deznădejde. [G.-D. desperării; Var. disperare] /v. a despera
DEZNĂDÉJDE f. stare de apăsare sufletească cauzată de pierderea oricărei speranțe; desperare. /dez- + nădejde
DEZOLÁRE ~ări f. stare de apăsare sufletească profundă și persistentă; de-presiune; deprimare. /v. a dezola
DIONISIÁC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de Dionisos (Bachus), zeul vinului și al viței de vie; propriu lui Dionisos; bahic. 2) Care este propriu inspirației, entuziasmului; care exprimă stări pasionale, zbucium sufletesc etc. Artă ~că. [Sil. -si-ac] /<fr. dionisiaque
ECHILÍBRU ~e n. 1) stare a unui corp care este supus acțiunii unor forțe fără a-i schimba poziția. 2) Poziție verticală sau atitudine stabilă a unui corp în spațiu. 3) Concordanță între lucruri opuse sau diferite. 4) fig. stare de liniște sufletească. [Sil. -li-bru] /<fr. équilibre, lat. aequilibrium
FRÍCĂ ~ci f. stare de neliniște sufletească cauzată de un pericol; teamă. [G.-D. fricii] /cf. gr. phrike
GHEÁȚĂ ghéțuri f. 1) Apă solidificată la o temperatură mai joasă de zero grade. Țurțure de ~. ◊ A (se) sparge (sau a (se) rupe) ~a a porni (la) o acțiune după anumite șovăieli și lipsă de îndrăzneală. 2) la pl. Întinderi mari de astfel de apă solidificată. Ghețuri polare. 3) fig. Atitudine lipsită de atenție și de bunăvoință față de cineva; răceală; indiferență. 4) stare de neliniște sufletească (adesea spontană și de scurtă durată), provocată de un pericol; frică; teamă. ◊ A fi cu ~a (sau cu frica) în spate a fi mereu într-o stare de neliniște. 5): Bani ~ bani în numerar (plătiți pe loc); bani peșin. 6) Plantă erbacee având frunze cărnoase acoperite cu papile albe și flori de culoare roz, roșie sau albă. [G.-D. gheții] /<lat. glacia
ÎNGRIJORÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNGRIJORA și A SE ÎNGRIJORA. 2) stare de neliniște sufletească; zbucium; frământare; agitație. /v. a (se) îngrijora
MAHMÚR ~ă (~i, ~e) 1) Care este buimac de beție sau de somn; în stare de indispoziție provocată de beție sau de nesomn. 2) pop. Care se află într-o stare de indispoziție sufletească; lipsit de buna dispoziție; posomorât; supărat. /<turc. mahmur
PÁCE f. 1) Situație de înțelegere în care nu există război. 2) Tratat între părțile beligerante care prevede încetarea unui conflict armat. 3) Atmosferă în care domnește liniștea, armonia și buna înțelegere între oameni; raport calm între oameni. 4) Lipsă de gălăgie, de zgomot; liniște. ◊ A da ~ cuiva (sau a lăsa în ~ pe cineva) a nu tulbura liniștea cuiva; a nu deranja, a nu supăra pe cineva. Dă-i ~! lasă-l în voia lui; dă-l încolo. 5) stare de liniște sufletească; lipsă de griji; tihnă; odihnă; astâmpăr. ◊ Fii pe ~! să n-ai nici o grijă; fii liniștit. Mergi (sau rămâi) în ~ mergi (sau rămâi) cu bine, cu sănătate. Nu-i și ~! a) nu-i nicăieri; a dispărut; b) nici gând să vină. [G.-D. păcii] /<lat. pax, pacis
PRESIÚNE ~i f. 1) Forță care acționează pe suprafața unui corp. 2) fiz. Mărime fizică egală cu raportul dintre forțele care acționează asupra unei suprafețe. ◊ ~ atmosferică presiune exercitată de atmosferă asupra suprafeței pământului. 3) fig. Constrângere morală sau materială. 4) fig. rar stare de apăsare sufletească. [G.-D. presiunii; Sil. -si-u-] /<fr. pression
TEÁMĂ f. stare de neliniște sufletească cauzată de un pericol adevărat sau închipuit; frică. ◊ A avea (sau a-i fi) ~ de cineva sau de ceva a se teme de cineva sau de ceva. Mi-e ~ că... mi se pare că ...; e posibil să ... [G.-D. temei] /v. a se teme
TÍHNĂ ~e f. stare de liniște sufletească; lipsă de griji; pace; astâmpăr; odihna. ◊ În ~ netulburat; nestingherit. Fără ~ fără încetare; întruna; neîncetat. [G.-D. tihnei] /v. a tihni
ZBÚCIUM ~uri n. 1) stare de neliniște sufletească; frământare; îngrijorare. 2) Agitație zgomotoasă; învălmășeală gălăgioasă; tumult. /v. a (se) zbuciuma
ZDRUNCINÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ZDRUNCINA și A SE ZDRUNCINA. 2) Care se află într-o stare de tulburare sufletească puternică. /v. a zdruncina
ATARAXÍE s.f. 1. (În filozofia antică greacă) stare de liniște sufletească, liberă de griji și temeri. 2. (Med.) stare patologică de pasivitate a unui organ, a unei funcții etc. [< fr. ataraxie, cf. gr. a – fără, taraxis – tulburare].
ATARAXÍE s. f. 1. stare de liniște sufletească, liberă de griji și temeri, urmărită ca țel suprem de mai multe școli filozofice. 2. (med.) stare patologică de pasivitate a unui organ, a unei funcții. (< fr. ataraxie)
TETANIZÁ vb. tr. 1. a provoca accidente tetanice; a îmbolnăvi de tetanos. 2. (fig.) a provoca o stare de participare sufletească dureroasă la evenimente și paralizată în fața atrocităților săvârșite. (< fr. tétaniser)
BĂNÁT, (3) bănaturi, s. n. (Reg.) 1. stare de durere sufletească, tristețe, jale; părere de rău. Cu ochii plini De lacrimi și bănat (COȘBUC). 2. Supărare, necaz, ciudă. Nu știu ce-i cu tine, Că tot porți bănat (COȘBUC). ◊ Expr. (Ca formulă de politețe) A nu-i fi cuiva cu bănat = a nu lua în nume de rău rugămintea sau întrebarea cuiva. 3. Învinuire, reproș; mustrare. Poate că nu veți aduce bănat... profesorului (CREANGĂ). 4. Bănuială. – Magh. bánat.
ZBÚCIUM s. n. 1. stare de neliniște sufletească; frământare, zbuciumare. 2. Mișcare grăbită, agitată și zgomotoasă; agitație, tumult, învălmășeală. – Postverbal al lui zbuciuma.
ATARAXÍE s. f. 1. (Med.) stare bolnăvicioasă de pasivitate a unui organ sau a unei funcțiuni. 2. Concepție filozofică idealistă din antichitate care susținea că omul trebuie să tindă spre o stare de perfectă liniște sufletească prin detașarea de frământările lumii. – Din fr. ataraxie.
FERICÍT, -Ă, fericiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească, plin de bucurie. 2. Adj. Care aduce fericire, provoacă mulțumire; care este bun, favorabil. 3. S. m. Primul grad de sfințenie acordat cuiva de sinod sau de papă. – V. ferici.
DEPRESIÚNE ~i f. 1) geogr. Formă de relief concavă, aflată la un nivel mai jos în comparație cu regiunile din jur; adâncitură a reliefului. ◊ ~ atmosferică zonă atmosferică cu presiune scăzută, favorabilă formării ciclonilor. 2) fig. stare (patologică) de apăsare sufletească profundă și persistentă; deprimare; dezolare. [Art. depresiunea; G.-D. depresiunii; Sil. -si-u-] /<fr. dépression, lat. depressio, ~onis
DRÁMĂ ~e f. 1) Piesă de teatru care oglindește viața reală într-un conflict complex și puternic. 2) Situație de conflict intens; stare de lucruri zguduitoare. ◊ ~ sufletească conflict lăuntric. A face ~ din ceva a lua ceva prea în serios; a exagera gravitatea unei situații. /<fr. drame, lat. drama
MORÁL2 n. 1) Ansamblu de calități psihice și spirituale ale unui om. 2) stare de spirit, dispoziție sufletească; tărie de caracter. /<lat. moralis, ~e, fr. moral
MORÁL, -Ă adj. 1. Conform principiilor moralei. ♦ Din care se trage o învățătură, didactic. 2. Referitor la psihic, spirit sau intelect; intelectual, spiritual. // s.n. Ansamblul facultăților psihice, spirituale. ♦ stare de spirit, dispoziție sufletească. ♦ Curaj. [Cf. lat. moralis, fr. moral].
LÂNCEZEÁLĂ s. f. stare de moleșeală trupească și sufletească; toropeală, lâncezire. ♦ Fig. Lipsă de activitate; stagnare. – Lâncezi + suf. -eală.
REVENÍ vb. intr. 1. a veni înapoi, a se întoarce. ◊ a se ivi din nou. 2. a se ajunge din nou la aceeași stare, a-și recăpăta echilibrul (sufletesc). 3. a relua (un subiect, o idee). 4. a i se atribui; a fi de resortul...; a i se cuveni. 5. a revoca. (< fr. revenir)
CALM1 s. n. 1. stare de liniște deplină. ♦ Fig. Pace sufletească, lipsă de frământări. 2. Stăpânire de sine, sânge rece. – Fr. calme.
REVENÍ2, revín, vb. IV. Intranz. 1. A veni din nou, a se întoarce. ♦ A apărea iar; a se manifesta din nou. 2. A se întoarce la o stare anterioară (obișnuită); a-și recăpăta echilibrul sufletesc, forța etc. ◊ Expr. A reveni la viață = a scăpa cu viață dintr-o boală grea. A-și reveni în fire (sau în sine) = a-și recăpăta cunoștința în urma unui leșin, a unei crize, a unei emoții etc. 3. A se ocupa din nou de un subiect, de o idee, a se opri din nou la...; a relua. ♦ A rectifica, a revoca. 4. A i se atribui un bun cuiva. ♦ A fi de datoria (cuiva), a incumba. ♦ A i se cuveni. 5. A renunța la cele spuse, promise, a nu mai respecta. 6. A costa. – Din fr. revenir.
TENSIÚNE ~i f. 1) stare de încordare; întindere. ~ea mușchilor. 2) fig. stare de spirit sau situație încordată; zbucium sufletesc; încordare. 3) fig. Efort intelectual. 4) fiz. Forță interioară care acționează asupra suprafeței unui spațiu închis. 5) Diferență de potențial dintre două puncte ale unui câmp electric. 6) med. Presiune exercitată de fluxul de sânge asupra vaselor și asupra inimii. [G.-D. tensiunii; Sil. -si-u-] /<fr. tension
URÂT2 n. 1) stare a omului care se plictisește; depresiune sufletească ușoară (cauzată de lipsa interesului); plictiseală. ◊ A muri de ~ a se plictisi grozav. A-i ține cuiva de ~ a face tot posibilul pentru a ridica dispoziția cuiva; a distra pe cineva. 2) Ceea ce întruchipează lipsa frumuseții și a armoniei. /v. a (se) urî
ECHILÍBRU s. n. 1. stare a unui corp supus acțiunii unor forțe sau efecte care se anulează reciproc fără să-i schimbe starea de mișcare sau de repaus. 2. (biol.) însușire a organismelor sau a grupurilor de organisme de a se autoreînnoi. ♦ ~ ecologic = stare a unui mediu natural în care compoziția faunei și a florei rămâne aproape constantă. 3. proporție, raport just între lucruri opuse. ♦ ~ de forțe = situație în care mai multe puteri, de tărie aproximativ egală, se echilibrează ca influență și dominație în lume; ~ bugetar = stare a unui buget în care veniturile sunt egale cu cheltuielile. 4. (psih.) senzație de ~ = senzație care reflectă poziția și mișcările corpului în spațiu. 5. (fig.) stare de liniște, de armonie, de stabilitate sufletească. (< fr. équilibre, lat. aequilibrium)
SENINĂTÁTE f. 1) stare a cerului senin; limpezime. 2) Expresie plină de liniște sufletească; mină calmă. [G.-D. seninătății] /senin + suf. ~ătate
SUFLETÉSC ~eáscă (~éști) 1) Care ține de suflet; propriu sufletului. stare ~ească. 2) Care ține de trăsăturile morale ale omului. Tărie ~ească. Mulțumire ~ească. [Sil. su-fle-] /suflet + suf. ~esc
A TRAVERSÁ ~éz tranz. 1) (obiecte situate transversal față de linia mișcării) A străbate deplasându-se de-a curmezișul în cealaltă parte; a trece. 2) (suprafețe întinse, spații) A parcurge de la un capăt la altul sau dintr-o parte în alta; a străbate. fig. (stări, perioade de timp) A depăși, suportând. ~ o criză sufletească. /<fr. traverser
TENSIÚNE s.f. 1. starea a ceea ce este întins; întindere. ♦ (Fig.) Încordare; zbucium sufletesc, nervozitate. 2. (Fiz.) Forță interioară care acționează asupra unității de arie dintr-o secțiune a unui corp supus unor forțe exterioare. ♦ Presiunea vaporilor produși de un lichid într-un spațiu închis. 3. Diferența de potențial dintre două puncte ale unui câmp electric. 4. (Med.) Presiune exercitată de fluxul sanguin asupra arterelor și asupra inimii. [Cf. fr. tension, lat. tensio].
TREZVÍE, trezvii, s. f. (Rar) stare de limpezime a minții, de vioiciune, de agerime; curățenie sufletească. – Slav (comp. v. sl. trĕzvenije).
TENSIÚNE, tensiuni, s. f. 1. stare a ceea ce este întins; încordare. ♦ Fig. Situație încordată; zbucium sufletesc, nervozitate. ♦ Forță interioară care ia naștere într-un corp supus unor forțe exterioare. 2. Diferență de potențial între două puncte ale unui câmp electric. 3. Presiunea vaporilor produși de un lichid într-un spațiu închis. 4. (Fiziol.; în sintagmele) Tensiune arterială = presiune cu care circulă sângele în artere, echivalentă cu presiunea pe care sângele o exercită asupra pereților arteriali; presiune mai mare decât cea normală, constituind o stare patologică. Tensiune oculară = tensiune a arterelor oculare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. tension, lat. tensio, -onis.
AGONÍE ~i f. 1) stare patologică a organismului care precedă moartea. ◊ În ~ pe moarte. 2) fig. Frământare sufletească; zbucium. [G.-D. agoniei] /<fr. agonie, lat. agonia
ZGÂNDĂRÍ, zgândărésc, vb. IV. Tranz. 1. (Pământ, gunoi, paie, etc.) A răscoli dând la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a scurma. 2. (Focul, jăraticul) A amesteca (cu ceva) pentru a arde mai tare; a răscoli; a scormoni; a zădărî. 3. (Răni, bube) A irita prin rupere sau scărpinare. 4. (Fig.; Sentimente, amintiri, etc.) A readuce în memorie (producând durere sufletească); a scormoni; a răscoli. 5. (Fig.; Ființe) A aduce în mod intenționat într-o stare de iritare; a ațâța; a incita; a stârni; a întărâta. (Et. nec.)
A DEZVĂLUÍ dezvălui tranz. 1) (gânduri intime, frământări sufletești) A comunica în mod confidențial; a încredința; a destăinui; a confia. 2) (secrete de stat) A aduce la cunoștința generală; a da în vileag; a divulga; a destăinui. [Sil. -lu-i] /dez- + a [în]vălui
A ZGÂNDĂRÍ ~ésc tranz. 1) (pământ, gunoi, paie etc.) A răscoli dând la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a scurma. 2) (focul, jăraticul) A amesteca (cu ceva) pentru a arde mai tare; a răscoli; a scormoni; a zădărî. 3) (răni, bube) A irita prin rupere sau scărpinare. 4) fig. (sentimente, amintiri etc.) A readuce în memorie (producând durere sufletească); a scormoni; a răscoli. 5) fig. (ființe) A aduce în mod intenționat într-o stare de iritare; a ațâța; a incita; a stârni; a întărâta. /Orig. nec.
RÁNĂ, răni, s. f. 1. Ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă. ◊ Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rană = a întărâta pe cineva, a stârni lucrurile, agravând situația. A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute. 2. Fig. Durere morală, suferință, chin sufletesc. – Din sl. rana.
GHÍMPE ~i m. 1) Formație cu vârf ascuțit și înțepător, care crește pe tulpina, pe ramurile, mai rar pe frunzele și pe fructele unor plante; spin. ◊ A sta (sau a ședea) ca pe ~i a nu mai avea răbdare (să aștepte). 2) fig. Gând care necăjește; rană sufletească. ◊ A avea (sau a simți) un ~ la (sau în) inimă a avea o durere ascunsă. 3) Ac sau fir de păr aspru și ascuțit de pe corpul unor animale (arici, porci-spinoși etc.); țeapă. 4) Plantă erbacee având frunzele sau capitulele prevăzute cu o astfel de formație ascuțită. ◊ ~ pădureț arbust cu ramuri ascuțite, având frunze persistente, flori mici și fructe în formă de boabe roșii. /Cuv. autoht.
LOVITÚRĂ ~i f. 1) Atingere bruscă și puternică; izbitură. ◊ ~ de grație lovitură care răpune definitiv adversarul. 2) Zgomot produs de o izbitură. 3) fig. Suferință morală; durere sufletească; necaz. ~ile sorții. 4) Atac îndrăzneț efectuat prin surprindere. ◊ A da ~a a realiza pe neașteptate ceva foarte important. ~ de stat preluare a puterii într-un stat prin răsturnarea violentă a conducerii vechi. ~ de trăsnet fapt, eveniment neașteptat. ~ de teatru acțiune bruscă, efectuată cu scopul de a impresiona puternic. 5): ~ de pedeapsă sancțiune dată de arbitru unei echipe sportive pentru incorectitudine de joc, constând dintr-o lovitură executată de echipa adversă. [G.-D. loviturii] /a lovi + suf. ~tură
A PLÂNGE plâng 1. intranz. 1) A vărsa lacrimi scoțând sunete specifice, nearticulate (de durere sau din cauza unei zguduiri sufletești). ~ de ciudă. ◊ A-i ~ cuiva de milă a-i părea rău cuiva de cineva care se află într-o stare penibilă. 2) fig. (despre fenomene ale naturii) A scoate sunete tânguioase, pline de jale; a se tângui; a suspina. Vântul plânge. 2. tranz. 1) (persoane sau situații) A regreta cu îndurerare (vărsând lacrimi); a jeli; a deplânge; a tângui. ◊ A-și ~ păcatele a regreta. 2) (persoane) A trata cu milă compătimind; a deplora; a căina; a deplânge. /<lat. plangere