PRAVOSLAVIE s. f. (Inv.) religie crestina ortodoxa; ortodoxie. – Din sl. pravoslavije.

PAPISM n. inv. 1) religie crestina care recunoaste autoritatea papei; catolicism. 2) Curent care promoveaza ideea instaurarii puterii politice a papei. /<fr. papisme

AGHEASMA s. f. (In religia crestina) Apa sfintita. ♦ (Glumet) Rachiu. [Var.: aiasma s. f.] – Din sl. agiazma.

AMHARA subst. Populatie majoritara a Etiopiei, din familia de limbi hamito-semitice si de religie crestina. – Din Amhara (n. pr.).

APOSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (In religia crestina) Nume dat fiecaruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar crestin de la inceputul crestinismului. 2. Adept si propagator inflacarat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg.) Carte de ritual crestin, cuprinzand fapte atribuite Apostolilor (I 1) si scrisorile lor adresate diferitelor persoane si comunitati. – Din sl. apostolu.

CATEHEZA, cateheze, s. f. Lectie de catehism (1) sau, p. ext., de religie crestina. – Din ngr. katihisis, fr. catechese.

CATEHISM, catehisme, s. n. 1. Expunere a principiilor religiei crestine, sub forma de intrebari si raspunsuri; catihis; carte care cuprinde aceasta expunere. 2. Fig. Lucrare in care se expune riguros esenta unei doctrine, a unei conceptii. – Din ngr. katehismos.

CATEHIZA, catehizez, vb. I. Tranz. (Inv.) A invata pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei crestine; a catihisi. – Din ngr. katihisa, (aor. lui katiho), fr. catechiser.

CONFESIUNE, confesiuni, s. f. 1. Marturisire a unor fapte, a unor ganduri sau sentimente intime; p. restr. spovedanie. ♦ Scriere literara care contine marturisirea unor ganduri si sentimente legate de viata intima a autorului. ♦ Scriere care cuprinde marturisirea de credinta a unei ramuri a bisericii crestine. 2. religie, cult. [Pr.: -si-u-] – Din fr. confession, lat. confessio, -onis.

DAMNA, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; in mitologia greco-romana si in religia crestina) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.

DAMNATIUNE, damnatiuni, s. f. (Livr.; in mitologia greco-romana si in religia crestina) Osandire la muncile infernului. [Pr.: -ti-u-. – Var.: damnatie s. f.] – Din fr. damnation, lat. damnatio, -onis.

GAGAUZ, -A, gagauzi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care apartine unei populatii de origine turca, dar de religie crestina, care locuieste in Romania (Dobrogea), in sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care apartine gagauzilor (1), privitor la gagauzi. – Din tc. gagavuz.

HAR, haruri, s. n. 1. (In religia crestina) Dar², ajutor spiritual, gratie divina acordata omului. ◊ Expr. (Cu sensul religios atenuat sau pierdut) Har Domnului! exclamatie prin care cineva isi exprima satisfactia pentru reusita unui lucru; slava Domnului! ♦ Puterea sacramentala a preotilor de a oficia actele de cult. 2. Calitate, insusire, dispozitie naturala care face pe cineva vrednic de admiratie; p. ext. talent, vocatie, dar². 3. (Inv.) Dar² sau rasplata acordata cuiva ca un semn de bunavointa, ca o favoare deosebita. – Din sl. chari.

JUDET, (I, 1, 2) judeti, s. m., (I, 3, 4, II) judete, s. n. I. 1. S. m. (In vechea organizare a Tarii Romanesti) Denumire data carmuitorului unui oras; primar. 2. S. m. (Invechit si regional) Judecator (1). 3. S. n. Judecata (3). 4. S. n. (Inv.; in religia crestina) Judecata de apoi. II. S. n. 1. (In vechea organizare a Tarii Romanesti) Impartire administrativ-teritoriala, corespunzatoare tinutului in Moldova. 2. Unitate administrativ-teritoriala, in Romania, in componenta careia intra mai multe orase si comune. – Lat. judicium.

ORTODOX, A, ortodocsi, -xe, adj. 1. Care tine de biserica crestina rasariteana, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoana de religie crestina rasariteana. 2. Conform cu principiile traditionale ale unei doctrine, ale unei dogme etc., considerata ca fiind singura adevarata; (despre oameni) care urmeaza cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrina. – Din ngr. orthodoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe.

VICLEAN, -A, vicleni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se poarta, vorbeste fara sinceritate, ascunzandu-si adevaratele intentii (reprobabile); fatarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) siret, smecher, istet. 2. (Pop.) Rau, crud, neindurator, hain. 3. (Inv.) Care isi calca credinta sau cuvantul; necredincios; tradator. ♦ (Rar) Care nu crede in invataturile religiei crestine; pagan. ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, d**c. [Var.: (inv.) hiclean, -a adj.] – Din magh. hitlen.

ZIDITOR, -OARE, ziditori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Persoana care zideste, construieste; p. ext. intemeietor. 2. S. m. art. (In religia crestina) Dumnezeu. – Zidi + suf. -tor.

MAG, magi, s. m. Preot la unele popoare orientale din antichitate; p. ext. invatat; filozof; astrolog; vrajitor. ♦ (In religia crestina) Fiecare dintre cei trei regi veniti din Orient sa se inchine lui Isus la nasterea sa. ♦ Fig. Sol, vestitor. – Din sl. magu.

MOASTE s. f. pl. (In religia crestina) Ramasitele mumificate din corpul unei persoane considerata sfanta; p. ext. vesmant, parte de vesmant sau orice alt obiect care a apartinut unei astfel de persoane (si careia i se atribuie puteri supranaturale). ♦ P. gener. Corp mumificat; mumie. ♦ (Fig.) Ramasitele scumpe ale trecutului. – Din sl. mosti.

SARINDAR, sarindare, s. n. (In religia crestina ortodoxa) Rugaciune de pomenire facuta de preot de patruzeci de zile in sir pentru morti, pentru iertarea pacatelor, pentru bolnavi etc. ◊ Expr. A da (sau a plati) sarindar (sau sarindare) = a plati preotului sa faca un sarindar (sau sarindare). ♦ Plata pentru aceste rugaciuni. – Din ngr. sarandari.

PAOS s. n. (In practicile religiei crestine) Pomana (constand din vin, paine, mancaruri) care se da pentru cei morti. ♦ (Pop.) Vin, untdelemn sfintit sau agheasma cu care preotul stropeste mortul inainte de a-l ingropa. [Var.: paus s. n.] – Lat. *pausum.

PARACLIS, paraclise, s. n. 1. Capela construita alaturi de o biserica, intr-un cimitir, in interiorul unei cladiri etc. 2. (In religia crestina ortodoxa) Slujba religioasa de lauda si de invocare a Fecioarei Maria, a lui Isus sau a unui sfant; rugaciunea inchinata unuia dintre acestia; p. ext. carte care cuprinde astfel de rugaciuni. [Pl. si: paraclisuri] – Din sl. paraklistu.

PAGAN, -A, pagani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care se inchina zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de crestini celor care sunt de alta religie decat cea crestina sau care nu are nici o religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. Adj. Care apartine unei religii politeiste sau cultului civilizatiei antice greco-romane sau care se refera la antichitatea greco-romana; p. restr. turcesc. 3. S. m. si f. Persoana care se abate de la dogmele religiei (crestine); eretic. 4. S. m. si f. Fig. Om rau la suflet, crud, nemilos. 5. Adj. Patimas, salbatic, cumplit. – Lat. paganus.

PARESIMI s. f. pl. (Inv. si pop.; in religia crestina) Postul mare; postul Pastilor. – Lat. quadragesima.

PARINTE, parinti, s. m. 1. (La pl.) Tata si mama. ♦ Fiecare dintre cei doi parinti (1). ◊ (La pl.) Stramosi, strabuni. 2. Barbat considerat in raport cu copiii sai; tata. ♦ Fig. Indrumator, calauzitor, protector spiritual. 3. Fig. Fondator, intemeietor, initiator (al unei stiinte, al unei miscari culturale etc.). 4. Fig. (In limbajul bisericesc) Dumnezeu (ca protector al oamenilor).** Sef al religiei crestine, intemeietor sau conducator al Bisericii crestine. ◊ (Prea) sfantul parinte = papa. 5. Fig. Preot. – Lat. parens, -ntis.

APOCALIPS s. n. Parte din Noul Testament in care este infatisat in chip alegoric sfarsitul lumii; sfarsitul lumii in religia crestina. [Var.: apocalipsa s. f.] – Din fr. apocalypse, lat. apocalypsis.

APOLOGETIC, -A, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care contine o apologie, care tine de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neintemeiat) de aparare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apararea religiei crestine. – Din fr. apologetique.

POCROVAT, pocrovete, s. n. Bucata de panza folosita pentru acoperirea unor obiecte de cult in religia crestina. [Var.: procovat s. n.] – Din sl. pokrovĩci.

PORUNCA, porunci, s. f. 1. Dispozitie (orala sau scrisa) data de catre o autoritate sau de catre o persoana cu autoritate si care trebuie executata intocmai; ordin, decizie, hotarare. ◊ Loc. adv. (Rar) De porunca = prin constrangere, in sila. ◊ Expr. (Inv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispozitia sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Porunceste! porunciti! ♦ (Reg.) Ordin de chemare in armata. 2. (Inv.) Comunicare de interes public, facuta de o autoritate comunala. 3. (In religia crestina; in sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Inv. si pop.) Lege morala; invatatura, precept. [Var.: (reg.) poronca s. f.] – Din porunci (derivat regresiv).

SIMBOL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezinta indirect (in mod conventional sau in virtutea unei corespondente analogice) un obiect, o fiinta, o notiune, o idee, o insusire, un sentiment etc. ♦ (In literatura si arta) Procedeu expresiv prin care se sugereaza o idee sau o stare sufleteasca si care inlocuieste o serie de reprezentari. 2. Spec. Semn conventional sau grup de semne conventionale folosit in stiinta si tehnica si care reprezinta sume, cantitati, operatii, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezinta notiuni, obiecte sau operatii matematice. Simbol chimic = mod conventional de notare a atomilor elementelor chimice folosit in scrierea formulelor si a ecuatiilor chimice. 3. (Bis.; in sintagma) Simbolul credintei = rugaciune care reprezinta expunerea succinta a dogmelor fundamentale ale religiei crestine; crezul. [Acc. si: simbol. – Pl. si: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. simbole, germ. Symbol.

PRAVOSLAVNICIE s. f. (Inv.) Religia crestina ortodoxa; ortodoxie. – Pravoslavnic + suf. -ie.

CUMINECATURA, cuminecaturi, s. f. (In practicile religiei crestine) Ritual care constituie una dintre cele sapte taine si care consta in gustarea de catre credinciosi a vinului si a painii sfintite de preot, simbol al sangelui si trupului lui Hristos; euharistie, impartasanie, grijanie. ♦ (Concr.) Vinul si painea care servesc in acest scop. – Cumineca + suf. -atura.

CUMINECA, cuminec, vb. I. Refl. si tranz. (In practicile religiei crestine) A primi sau a da cuminecatura; a (se) impartasi, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face sa fie iertate prin cuminecatura un pacat, o greseala. [Var.: cuminica vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare).

TAINA, taine, s. f. 1. Ceea ce este neinteles, nedescoperit, nepatruns de mintea omeneasca; mister. ♦ Minune, miracol; poveste minunata. 2. Secret. ◊ Loc. adj. si adv. (Inv.) De taina = intim, particular. (In religia crestina) Cina cea de taina = masa luata de Hristos cu apostolii sai, in seara dinaintea rastignirii. (Expr.) A sta de taina = a intretine o conversatie cu caracter intim. ◊ Loc. adv. In taina = pe ascuns, secret; discret. 3. Fig. Loc ascuns, tainuit; ascunzatoare, tainita. 4. (Bis.; in sintagma) Sfintele taine sau cele sapte taine = cele sapte ritualuri sau acte de cult din religia crestina (botezul, casatoria, spovedania, mirul, impartasania, hirotonia si maslul), prin care credinciosii considera ca li se transmite harul divin. – Din sl. tajna.

ORTODOXISM s. n. 1. Religia crestina ortodoxa. 2. Calitatea de a fi ortodox (2). 3. Doctrina literara si ideologica romaneasca din perioada interbelica; inclinare spre cultivarea temelor si motivelor religioase ortodoxe. – Ortodox + suf. -ism.

CUVIOS, -OASA, cuviosi, -oase. adj. 1. Cucernic, evlavios, pios. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se da calugarilor si calugaritelor. ♦ (Substantivat: in religia crestina) Nume dat sfintilor proveniti din calugari care nu au fost martiri. 2. (Inv.) Cuviincios (1). [Pr.: -vi-os] – Cuveni + suf. -os.

NECREDINCIOS, -OASA, necredinciosi, -oase, adj., s. m. si f. 1. (Om) care isi calca cuvantul dat; (om) infidel. 2. (Om) care nu se increde (usor) in ceva. 3, (Om) care nu crede in nici o doctrina religioasa; ateu; (om) care se abate de la dogmele unei religii, in special de la dogmele religiei crestine; eretic. ♦ Spec. (Inv. si pop.) Mahomedan; turc. – Ne- + credincios.

TREIME, treimi, s. f. 1. Fiecare dintre cele trei parti egale in care se imparte un intreg; a treia parte dintr-un intreg. 2. Grup de trei fiinte sau de trei obiecte care alcatuiesc o unitate. ♦ (In religia crestina, mai ales in sintagma Sfanta Treime) Uniune spirituala a celor trei ipostaze divine (Dumnezeu-Tatal, Dumnezeu-Fiul si Duhul Sfant) reprezentand un singur Dumnezeu. – Trei + suf. -ime.

TRINITATE s. f. (In religia crestina) Treimea divina; Sfanta Treime. ♦ Grup de trei persoane, de trei lucruri etc. care formeaza o unitate. – Din fr. trinite, lat. trinitas, -atis.

DEZLEGA, dezleg, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfacand legatura cu care este inchis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce il framanta, toate vestile pe care le stie. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face sa nu mai fie innodat, legat. ♦ Tranz. si refl. A (se) desface din legaturi, a (se) elibera din stransoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a incepe singur) sa vorbeasca, sa se destainuiasca. 2. (Mai ales in practicile religioase, in basme) A scuti de obligatiile avute sau asumate, de juraminte etc., a da voie sa nu faca un lucru. ♦ (In religia crestina) A face sa i se ierte cuiva pacatele (prin rugaciuni). 3. A gasi solutia unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris necitet). – Lat. disligare.

SAPTAMANA, saptamani, s. f. Perioada de sapte zile consecutive, care se socoteste (la noi) de luni dimineata pana duminica seara si care se repeta de cincizeci si doua de ori intr-un an; p. gener. perioada de sapte zile consecutive. ◊ (In cultul religiei crestine) Saptamana Mare (sau a Patimilor) = ultima saptamana inainte de Pasti. Saptamana luminata (sau alba) = saptamana care incepe cu duminica Pastilor. Saptamana branzei = prima saptamana din postul Pastilor, in care Biserica ortodoxa permite sa se manance lapte si derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) in saptamana oarba (sau chioara) = a nu-si da seama de realitate, a actiona pe negandite. ♦ (Cu determinari in genitiv) Interval de sapte zile consacrat in mod oficial unei anumite activitati. Saptamana cartii. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzand un numar mare de zile. – Lat. septimana.

SERAFIM, serafimi, s. m. 1. (In religia crestina) Inger de rang superior situat ierarhic intre arhangheli si heruvimi. 2. Prapur pe care sunt reprezentate chipuri de ingeri si care, dupa ritualul Bisericii ortodoxe, se poarta la procesiunile funebre. – Din sl. serafimu.

SPOLOCANIE s. f. (Pop.; in religia crestina) Prima zi din postul Pastilor. – Din ucr. spolokanje.

crestina, crestinez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) face crestin (II 1), a (se) boteza in religia crestina. – Din crestin.

ANTIcrestin ~a (~i, ~e) Care este contrar religiei crestine. /anti- + crestin

APOLOGETICA f. Ramura a teologiei, care are ca obiect apararea religiei crestine. [G.-D. apologeticii] /<fr. apologetique, lat. apologeticus

APOSTOL ~i m. 1) (in religia crestina) Nume dat fiecaruia dintre cei doisprezece ucenici ai lui Isus Hristos. 2) fig. Propagator al unei idei, al unei cauze, al unei doctrine. /<sl. apostolu

CREATOR² ~i m. (in religia crestina) Fiinta inzestrata cu puteri supranaturale care a creat lumea; Dumnezeu; demiurg; divinitate. [Sil. cre-a-] /<fr. createur, lat. creator

A SE crestina ma ~ez intranz. A deveni crestin; a se boteza in religia crestina. /Din crestin

CREZ n. 1) Totalitate a principiilor pe care se intemeiaza opiniile sau ideile cuiva; convingere. 2) Expunere concisa a principiilor fundamentale ale religiei crestine; simbolul credintei crestine; credo. /v. a crede

GAGAUZ¹ ~a (~i, ~e) Care apartine populatiei de origine turcica, dar de religie crestina, ce locuieste in unele localitati sudice ale Basarabiei si in Dobrogea. /<turc. gagauz

GAGAUZ² ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de origine turcica, dar de religie crestina, ce locuieste in unele localitati sudice ale Basarabiei si in Dobrogea. /<turc. gagauz

ISPAS n. (in religia crestina) Sarbatoare in cinstea inaltarii lui Isus Hristos (care se marcheaza la patruzeci de zile dupa Paste). /<sl. supasu

MAG magi m. 1) (in antichitate) Preot la popoarele orientale. 2) Persoana care prezice viitorul (dupa pozitia astrilor). 3) fig. Om invatat; persoana atotstiutoare; filozof. 4) Persoana care face vraji; vrajitor. 5) (in religia crestina) Rege mitic despre care se spune ca ar fi venit din orient la Bethleem sa se inchine lui Isus Hristos, la nasterea lui. 6) fig. Persoana care duce sau aduce vesti; vestitor. /<sl. magu

MISIONAR ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care are misiunea de a propaga religia crestina sau doctrinele unor secte crestine in statele cu alta credinta dominanta. [Sil. -si-o-] /<it. missionario, fr. missionnaire

MISIUNE ~i f. 1) Sarcina acordata cuiva in vederea realizarii unei actiuni. 2) Reprezentanta diplomatica a unui stat in alt stat. 3) Grup de persoane (oficiale) trimis undeva cu un anumit scop; delegatie. 4) Organizatie de crestini care propaga religia crestina in statele cu alta credinta dominanta. [G.-D. misiunii; Sil. -si-u-] /<fr. mission, lat. missio, ~onis

MOASTE f. pl. 1) (in religia crestina) Ramasita (oseminte, resturi de imbracaminte sau alte obiecte) apartinand unei persoane considerate ca sfanta; relicva. 2) fig. poet. Obiect (ramas de la o persoana iubita sau de la un om de vaza) pastrat ca o amintire scumpa; relicva; vestigiu. /<sl. mosti

ORTODOXISM n. 1) v. Religia crestina ortodoxa. 2) Caracter ortodox. /ortodox + suf. ~ism

PASTI m. 1) (in religia crestina) Sarbatoare in cinstea invierii lui Isus Hristos. 2) (in religia mozaica) Sarbatoare in amintirea exodului evreilor din Egipt. ◊ Din ~ in ~ foarte rar. La ~le calului (sau cailor) niciodata. 3): ~le blajinilor zi fixata de biserica pentru pomenirea mortilor. [Var. Paste] /<lat. Paschae

PROTESTANTISM m. 1) Curent in religia crestina, desprins de catolicism in urma Reformei din sec. XVI si existent sub forma catorva varietati (luteranism, calvinism, anglicanism etc.). 2) Lumea popoarelor protestante. /<fr. protestantisme

SARSAILA m. pop. (in religia crestina) Fiinta imaginara considerata drept spirit al raului; dusman principal al lui Dumnezeu si al omenirii; d**c; demon; satana; diavol. / Orig. nec.

SATANA ~e f. 1) (in religia crestina) Fiinta imaginara considerata drept spirit al raului; dusman principal al lui Dumnezeu si al omenirii; d**c; demon; sarsaila; diavol. 2) fig. Om sau animal cu apucaturi rele. [G.-D. lui Satana si Satanei] /<sl. satana, ngr. Satanar, fr. satan

TARTAR ~uri n. 1) (in mitologia antica) Loc situat in fundul infernului, in care se credea ca erau chinuiti titanii aruncati acolo de Zeus. 2) pop. (in religia crestina) Loc de chinuri vesnice, unde se crede ca ajung, dupa moarte, sufletele celor pacatosi; iad; infern; gheena. /<sl. tarutaru, gr. tartaros

TATA tati m. 1) (si cuvant de adresare) Barbat considerat in raport cu copiii sai. ◊ ~ bun tata adevarat. ~-socru tatal sotului sau al sotiei, privit in raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-mosu bunic. Din ~ in fiu din generatie in generatie. 2) Barbat de varsta aproximativ egala cu a unui parinte. 3) (si ca termen de adresare a unui tanar catre un om mai in varsta) Barbat respectat si apropiat cuiva. 4) pop. Persoana care a initiat un domeniu de activitate sau o realizare importanta. 5) Persoana care protejeaza pe cineva sau ii acorda un sprijin. 6) (in religia crestina) Creator a tot ce exista; Dumnezeu. ◊ ~l nostru numele unei rugaciuni la crestini. (A sti) ca (pe) „~l nostru” a sti (ceva) foarte bine; a sti pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata

MISIONAR s.m. Propagator al religiei crestine sau al doctrinelor unor secte crestine in tarile cu alta religie dominanta. ♦ Persoana care cauta sa castige adepti pentru o cauza, pentru o comunitate etc. [Pron. -si-o-. / cf. fr. missionaire, it. missionario].

APOLOGETICA s.f. 1. Ramura a teologiei care are ca scop justificarea religiei crestine si care se ocupa cu respingerea atacurilor indreptate impotriva acestei religii. 2. Sistem preconceput, teorie etc. prin care se apara, se justifica sau se infrumuseteaza in mod neintemeiat o idee, un sistem etc. [Gen. -cii. / cf. fr. apologetique, it. apologetica].

catecumen, -a, s.m. si f. (inv.) cel chemat sa devina crestin prin botez; persoana care invata preceptele religiei crestine pentru a primi botezul.

CREDO s.m.invar. 1. A treia parte a liturghiei catolice cantate. 2. Expunere succinta a dogmelor fundamentale ale religiei crestine; simbolul credintei. [< lat. credo, cf. fr. credo].

EREZIE s.f. 1. Doctrina contrara dogmelor religiei (mai ales religiei crestine catolice) care este condamnata de biserica. 2. (Fig.) Ratacire, abatere, greseala, eroare. [Gen. -iei. / cf. fr. heresie, it. eresia, gr. hairesis – alegere].

scriptoare, scriptori, s.f. (inv.) ritual sau act de cult din religia crestina; taina.

ORTODOX, -A adj. 1. (adesea s.) Care apartine religiei crestine rasaritene. 2. Care se potriveste strict cu principiile traditionale. ♦ Conform cu principiile traditionale ale unei doctrine; (despre oameni) care respecta cu strictete astfel de principii. [Cf. lat. orthodoxus, gr. orthodoxos < orthos – drept, doxa – parere].

ORTODOXISM s.n. Religia crestina ortodoxa. [< ortodox + -ism].

catechism (-me), s. n. – Expunere a principiilor religiei crestine. – Var. catehism, (inv.) catihis. Mr. catehisie. Lat. catechismus (sec. XVI), datorita predicatorilor Reformei (cf. DAR). Var. catehism se explica prin pronuntarea cuv. ngr. ϰατηχισμός; catihis provine direct din ngr. ϰατńχησις, sec. XVIII (Galdi 162). – Der. catechiza, vb., din fr. catechiser; catihet, s. m., din ngr. ϰατηχητńς; catehisi (var. catihisi), vb., din ngr. ϰατηχίζς; catihisie (var. catehisie), s. f.

TRINITATE s.f. 1. (In religia crestina) Sfanta Treime. 2. Grup de trei personae, de trei lucruri etc. [Cf. lat. trinitas, fr. trinite].

APOCALIPS s. n. viziune mistica inspaimantatoare a sfarsitului lumii in religia crestina. ◊ scriere care infatiseaza alegoric sfarsitul lumii. (< fr. apocalypse, gr. apokalypsis)

CATEHIZA vb. tr. 1. a invata pe cineva dogmele religiei crestine. 2. (fig.) a convinge, a indoctrina. (< fr. catechiser)

CREDO s. n. 1. a treia parte a misei. 2. expunere succinta a dogmelor fundamentale ale religiei crestine; simbolul credintei. 3. (fig.) crez; profesiune de credinta. (< lat. credo)

MISIONAR, -A s. m. f. propagator al religiei crestine sau al doctrinelor unor secte crestine in tarile cu alta religie. ◊ cel care cauta sa castige adepti pentru o cauza. (< it. missionario, fr. missionnaire)

ORTODOX, -A adj. 1. (si s. m. f.) care apartine religiei crestine rasaritene, (adept) al ortodoxiei. 2. conform cu principiile traditionale ale unei doctrine sau conceptii; (despre oameni) care respecta cu strictete astfel de principii. (< fr. ortodoxe, lat. orthodoxus, gr. orthodoxos)

DEZLEGANIE, dezleganii, s. f. (In religia crestina) Rugaciune de dezlegare. – Din dezlega + suf. -anie.

ortodox (ortodocsi), s. m. – 1. Persoana de religie crestina rasariteana. – 2. (Arg.) Prost, neghiob. Fr. orthodoxe. – Der. ortodoxie, s. f. (religie crestina rasariteana).

AFRIKANDERI (‹ oland. Afrikaander) s. m. pl. Populatie in Africa de Sud (in Transvaal si Orange), constituita din urmasii colonistilor europeni (in special olandezi), stabiliti aici in sec. 17; de religie crestina (protestanti-calvini). Vorbesc limba afrikaans. Se mai numesc buri.

AYMARA ({i}) s. m. Denumire a amerindienilor din Peru si din Bolivia, care traiesc in jurul L. Titicaca si pe versantele estice ale Anzilor; a. fac parte din familia de limbi cu acelasi nume; sint de religie crestina (catolica).

AMHARA s. m. Populatie majoritara a Etiopiei, din familia de limbi hamito-semitice si de religie crestina. – Din Amhara (n. pr.).

ALTAR, altare, s. n. 1. Parte a bisericii, despartita de naos prin catapeteasma, in care se oficiaza liturghia; fig. religia crestina. 2. Ridicatura din piatra, pamant sau lemn pe care, in vechime, se aduceau jertfe zeilor. [Var.: (inv.) oltar s. n.] – Lat. altarium.

APOCALIPS s. n. Scriere cu caracter profetic care face parte din Noul Testament si in care este infatisat in chip alegoric sfarsitul lumii; viziune fantastica a sfarsitului lumii, in conceptia religiei crestine. ◊ Loc. adj. De apocalips = apocaliptic. [Var.: apocalipsa s. f.] – Fr. apocalypse (lat. lit. apocalypsis).

APOLOGETICA s. f. 1. Sistem preconceput de aparare sau justificare neintemeiata a unei idei, doctrine etc. 2. Parte principala a teologiei, care are ca scop justificarea religiei crestine. – Fr. apologetique.

APOSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (In religia crestina) Nume dat fiecaruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos care au raspandit invatatura lui. ♦ Misionar crestin la inceputul erei crestine. 2. Fig. Adept si propagator inflacarat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg. art.) Carte de ritual cuprinzand faptele apostolilor (I 1) si scrisorile lor adresate diferitelor persoane si comunitati crestine. – Slav (v. sl. apostolu < gr.).

CALVIN [calvẽ], Jean (1509-1564), reformator religios si scriitor francez. Autor al operei teologice „Institutia religiei crestine”, devenita baza cultului crestin reformat, numit ulterior calvinism. Fondator si conducator al republicii teocratice din Geneva (1541), dupa al carei model s-au constituit numeroase alte biserici reformate. Prozator preclasic, renumit pentru rigoarea stilului sau („Catehism”, „Tratat asupra eternei predestinari”).

CALVINISM (‹ fr.) s. n. Doctrina protestanta intemeiata de J. Calvin; formulata in „Institutia religiei crestine”. C. accepta ca sursa unica a credintei Sf. Scriptura; retine din taine numai botezul si impartasania, dar respinge atit transsubtantiatia romana cit si consubstantiatia lutherana; recunoaste predestinarea absoluta si gratia divina irezistibila. C. sustine intoarcerea la simplitatea crestinismului primitiv si respinge ierarhia ecleziastica. Raspindit in tari din Europa si America.

CATEHEZA, cateheze, s. f. Lectie de catehism (1) sau, p. ext., de religie crestina. – Ngr. katehesis.

CATEHISM, catehisme, s. n. 1. Expunere a principiilor religiei crestine, sub forma de intrebari si raspunsuri; p. ext. carte care cuprinde aceasta expunere. 2. Fig. Lucrare in care se expune esenta unei doctrine, a unei conceptii. – Ngr. katehismos.

CATEHIZA, catehizez, vb. I. Tranz. (Inv.) A invata pe cineva catehismul (1) sau, p. ext., dogmele religiei crestine. – Ngr. katiho (aor. katihisa).

NECREDINCIOS ~oasa (~osi, ~oase) si substantival (negativ de la credincios) 1) Care nu crede in cineva sau in ceva; ne-increzator; incredul. ◊ Toma ~osul se spune despre o persoana care nu da crezare celor spuse pana nu se convinge de adevarul lor. 2) pop. Care este de alta religie (decat cea crestina). 3) Care incalca dogmele unei religii. /ne- + credincios

BIBLIE, biblii, s. f. Carte care contine mituri si dogme ale religiei mozaice si crestine. ♦ Fig. Carte voluminoasa. – Gr. biblia (lat. lit. biblia.

CAMBRIDGE [keimbridʒ] 1. Oras in Marea Britanie (Anglia), la NE de Londra; 100 mii loc. (1984, cu suburbiile). Ind. electronica, a cimentului si poligrafica. Nod de comunicatii. Muzee. Capela Colegiului regal (sec. 15-16). Colegiu universitar celebru (sec. 12). ♦ Platonicienii de la C. = grup de filozofi (Benjamin Whichcote, Ralph Cudworth, Henry More, John Smith) din sec. 17 care au incercat sa reconcilieze etica crestina si umanismul Renasterii, religia si noua stiinta, credinta si ratiunea. 2. Oras in NE S.U.A. (Massachusetts), in aglomeratia Boston; 95,3 mii loc. (1980). Ind. constr. de masini (masini electrice, instrumente de precizie, cabluri) prelucr. cauciucului sintetic, poligrafica si a hirtiei. Universitatea „Harvard” (1636). Institutul de Tehnologie din Massachusetts (1861). Fundat in 1630.

MESIANISM, (rar) mesianisme, s. n. Credinta in Mantuitorul divin al lumii, care sta la baza religiei mozaice si a celei crestine. [Pr.: -si-a-] – Din fr. messianisme.

MOZARAB, -A I. adj., s. m. f. (crestin) care si-a pastrat religia in timpul ocupatiei arabe in Spania. II. adj. arta ~a = arta crestina dezvoltata in Spania in sec. X-XI sub influenta artei islamice, caracterizata prin arcul in potcoava, ornamentarea fatadei edificiilor cu placi multicolore de ceramica, precum si prin grija pentru impodobirea manuscriselor cu miniaturi pline de verva cromatica si preferinta pentru prelucrarea metalelor pretioase si a fildesului. (< fr. mozarabe, sp. moz' arabe)

crestinISM n. religie bazata pe Vechiul si Noul Testament. /crestin + suf. ~ism

PAGANISM n. 1) (in literatura istorica) religie primitiva caracteristica paganilor. 2) (in conceptia credinciosilor crestini) Totalitate a credintelor religioase de pana la crestinism, precum si a celor necrestine. 3) Perioada de timp de pana la aparitia crestinismului. 4) Caracter pagan. /pagan + suf. ~ism

GNOSTICISM s. n. Curent filozofic-religios care cauta sa imbine teologia crestina cu filozofia elenistica greaca si cu unele religii orientale, sustinand posibilitatea unei cunoasteri mistice. – Din fr. gnosticisme.

SFANT² sfinti m. 1) (la crestini) Persoana care si-a consacrat viata apararii religiei si care dupa moarte este considerata facatoare de minuni. ◊ La ~ul asteapta niciodata. Parca i-a iesit un ~ din gura se spune despre cineva care a enuntat tocmai ceea ce trebuia. A sta ca un ~ a fi foarte cuminte. A se ruga la toti sfintii a) a se adresa cu rugaminti tuturor celor ce ar putea da un ajutor; b) a ruga insistent; a implora. 2) art. Fiinta suprema, care a creat lumea; Dumnezeu. ◊ Ferit-a ~ul in nici un caz. /<sl. sventu

ORTODOX adj., s. (BIS.) 1. adj. (reg.) romanesc, (inv.) pravoslav, pravoslavnic. (Religia, biserica ~.) 2. adj., s. greco-oriental, (rar) greco-rasaritean. (crestin ~.)

PRAVOSLAVNIC ~ca (~ci, ~ce) pop. 1) Care tine de biserica rasariteana; propriu bisericii crestine rasaritene; ortodox. 3) si substantival Care se conformeaza practicilor religiei ortodoxe. /<sl. pravoslavinu

ORTODOXIE s. f. 1. Confesiune crestina care a pastrat neschimbate dogmele, traditia, cultul si organizarea bisericeasca fixate prin cele sapte sinoade ecumenice; p. ext. biserica ortodoxa; religia ortodoxa. 2. Conformitate, concordanta cu principiile traditionale ale doctrinei bisericii crestine ortodoxe. – Din lat. orthodoxia, fr. orthodoxie.

PRAVOSLAVNIC, -A, pravoslavnici, -ce, adj., s. m. si f. (Inv. si pop.) 1. Adj. Care apartine religiei ortodoxe, privitor la aceasta confesiune; ortodox. ◊ Biserica pravoslavnica = Biserica crestina rasariteana, Biserica ortodoxa. 2. S. m. si f., adj. (Persoana) care adera la credinta ortodoxa; p. gener. (om) credincios, smerit. – Din sl. pravoslavĩnu.

GNOSTICISM m. Curent filozofic religios, aparut in sec. II, care imbina teologia crestina cu filozofia elenistica si cu unele conceptii panteiste ale religiilor orientale. /<fr. gnosticisme, lat. gnosticismus

ORTODOXIE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este ortodox; doctrina bisericii ortodoxe; (p. ext.) religia, biserica ortodoxa. 2. Conformitate cu principiile traditionale ale doctrinei bisericii crestine ortodoxe. [Gen. -iei. / cf. fr. orthodoxie, gr. orthodoxia].

crestinISM s. n. Ansamblul religiilor la baza carora se afla credinta in persoana si invataturile lui Iisus Cristos. – crestin + suf. -ism (dupa fr. christianisme).

RUS, Remus (n. 1942, Brasov), teolog roman. Prof. la Institutul Teologic si Universitatea din Bucuresti. Specialist in istoria religiilor („Conceptia despre om in marile religii”, „Istoria religiilor. Manual pentru seminariile teologice”, in colab., „Istoria filozofiei islamice”, „Dictionar enciclopedic de literatura crestina in primul mileniu”).

CONFESIUNE ~i f. 1) Comunicare a unor fapte sau ganduri ascunse; spovedanie; confidenta. 2) Ritual crestin constand in marturisirea pacatelor pentru a obtine iertarea lor; spovedanie. 3) Forma a constiintei sociale, in care realitatea este reflectata si interpretata ca fiind dependenta de forte si fiinte supranaturale; religie; cult; credinta. 4) Scriere literara cu caracter autobiografic, in care autorul este de o sinceritate totala. [Art. confesiunea; G.-D. confesiunii; Sil. -si-u-] /<fr. confession, lat. conffesio, ~onis

DUMNEZEU (lat. dom(i)ne deus) s. m. (cu regim de nume propriu) 1. (In religiile monoteiste) Fiinta suprema personala, cauza transcendenta primordiala, principiu fundamental al existentei si ordinii universale, creator, proniator si judecator al lumii. Monoteismul iudaic si cel islamic il separa pe D. de lume (deism), pe cand cel crestin imbina prezenta si activitatea lui D. in lume prin energiile sale divine necreate (imanenta), cu realitatea Sa infinita si vesnica de dincolo de lumea timpului si spatiului (transcendenta). crestinismul mai afirma ca D., unu in fiinta, este intreit in persoane (ipostasuri): Tatal, Fiul si Duhul Sfant. 2. Divinitate, zeu. ◊ Expr. A nu avea (sau a fi fara) nici un Dumnezeu = a nu avea (sau a fi fara) niciun sens, valoare, gust.