constiinta s.f. 1. Forma cea mai inalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzand senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. Faptul de a-si da seama; intelegere. ◊ constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ◊ proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].

FENOMENOLOGIE s. f. 1. Curent in filozofie care isi propune sa studieze fenomenele constiintei prin prisma orientarii si a continutului lor, facand abstractie de omul real, de activitatea lui psihica concreta si de mediul social. 2.(La Hegel) Teorie filozofica in care se afirma primatul constiintei asupra existentei si se incearca in mod rational descrierea procesului dezvoltarii constiintei. 3. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, asa cum se manifesta ele in timp si spatiu. – Din fr. phenomenologie.

POPOVICI, Titus (1930-1994, n. Oradea), scriitor roman. M. coresp. al Acad. (1974). Proza de observatie realista, urmarind dramatice procese de constiinta in anii celui de-al Doilea Razboi Mondial („Strainul”, „Moartea lui Ipu”) si implicatiile psihologice si sociale ale reformei agrare din 1945 („Setea”). Teatru („Passacaglia”), note de drum, scenarii de film („Valurile Dunarii”, „Dacii”, „Padurea spanzuratilor”, „Mihai Viteazul”, „Puterea si Adevarul”, „Horea”, „Lumini si umbre”, „Secretul lui Bachus”).

PRODUS² ~e n. 1) Rezultat al unui proces social. ~ al trezirii constiintei nationale. 2) Rezultat al activitatii psihice. 3) mat. Rezultat al unei inmultiri. /v. a (se) produce

PSIHOLOGIE s. f. 1. stiinta care studiaza psihicul, legitatea proceselor si a insusirilor psihice ale persoanei. 2. totalitatea fenomenelor psihologice de grup care se manifesta intr-o comunitate sociala data. ◊ disciplina care studiaza fenomenele de constiinta sociala; psihosociologie. 3. totalitatea proceselor psihice care conditioneaza o activitate. 4. ~ animala = zoopsihologie. (< fr. psychologie)

REPREZENTARE s. f. 1. actiunea de a reprezenta. 2. infatisare, redare (cu mijloace plastice), reproducere. ♦ cheltuieli de ~ = sume prevazute intr-un buget pentru acoperirea cheltuielilor rezultate din indeplinirea functiilor oficiale pe care le detine o persoana. 3. reprezentatie. 4. imagine senzoriala a obiectelor sau fenomenelor lumii exterioare, evocata in constiinta in absenta acestora; proces psihic care realizeaza aceasta evocare. (< reprezenta)

APERCEPTIE s.f. Interventie in perceptia umana, a experientei cognitive anterioare a individului. ♦ (Estet.) Modalitatea constientizarii atitudinii estetice, caracterul reflexiv al perceptiei artistice, constiinta autodeterminarii formei artistice in procesul de creatie. [Gen. -iei, var. aperceptiune s.f. / cf. fr. aperception, germ. Apperzeption < lat. ad – la, perceptio – cunoastere].

REFLEXIE s.f. 1. Fenomen de rasfrangere a unei raze luminoase sau sonore atunci cand aceasta intalneste o suprafata lucioasa sau dura. 2. Reflectie (1). ♦ (Fil.; la Locke, Leibniz) Cunoastere a proceselor care se petrec inauntrul constiintei; intoarcere a constiintei asupra ei insasi. [Gen. -iei, var. reflexiune s.f. / cf. fr. reflexion, lat. reflectio, reflexio].

REFLECTARE s.f. Actiunea de a (se) reflecta si rezultatul ei; rasfrangere, oglindire; redare. ♦ Categorie filozofica exprimand esenta relatiei dintre materie si constiinta, privita sub raport gnoseologic; procesul de cunoastere a lumii de catre om. [< reflecta].

REFLECTIE s. f. meditatie, cugetare. ◊ (fil.) cunoastere a proceselor care se petrec inauntrul constiintei; intoarcere a constiintei asupra ei insesi. (< fr. reflexion, lat. reflexio, germ. Reflexion)

EPIFENOMENALISM s. n. Conceptie filosofica dupa care constiinta este un simplu epifenomen al proceselor neurofiziologice. – Din fr. epiphenomenalisme.

FOR s.n. 1. Piata publica in orasele romane, unde se facea comert, se tineau intruniri politice, se judecau procese etc. 2. Autoritate; instanta. ♦ For interior = constiinta. [Var. forum s.n.. / < lat. forum, fr. for].

EPIFENOMENALISM s. n. conceptie filozofica potrivit careia constiinta ar fi simplu epifenomen al proceselor neurofiziologice. (dupa fr. epiphenomenisme)

AUTOMATISM n. 1) Caracter automat. 2) proces fiziologic care se desfasoara fara participarea constiintei. /<fr. automatisme

IDEATIE ~i f. psih. proces de formare si de reliefare a ideilor in constiinta omului. /<fr. ideation

FOR¹ s. n. 1. piata publica in orasele romane, unde se facea comert, se tineau intruniri politice, se judecau procese etc. 2. (fig.) adunare, colocviu. ◊ autoritate; instanta o ~ interior = constiinta. 3. forum. (< fr. for, lat. forum)

PRECONSTIENT s. n. ansamblu de procese psihice latente, disponibile, care pot fi rechemate in constiinta oricand. (< fr. preconscient)

FOR, (2) foruri, s. n. 1. Piata publica in Roma antica, unde era concentrata viata social-politica, religioasa si economica a orasului si unde se judecau procesele. 2. Autoritate, instanta, organ de stat. 3. (In sintagma) For interior = constiinta. – Din lat. forum, (3) fr. for.

PRECONSTIENT s.n. Ansamblu de procese psihice latente, dar disponibile, care pot fi rechemate in constiinta oricand. [< fr. preconscient].

ONTOGENEZA s. f. 1. proces de dezvoltare individuala a organismelor vii din stadiul embrionar pana la incheierea ciclului vital. ◊ ramura a biologiei care studiaza aceasta dezvoltare; ontogenie. 2. (psih.) proces de formare a persoanei, de dezvoltare a psihicului, a constiintei individuale. (< fr. ontogenese)

IDEE ~i f. 1) Reprezentare generala si abstracta, care se formeaza in constiinta omului, despre un obiect sau despre un fenomen; concept; notiune. 2) Rezultat al procesului de gandire; gand. ◊ ~ fixa idee care staruie mereu in mintea cuiva; idee obsedanta. A avea ~ a avea cunostinte sumare despre ceva. 3) Fel de a vedea lucrurile din jur, de a reprezenta realitatea. 4) Conceptie de baza a unei opere. ~ea romanului. ~ea spectacolului. 5) Intentie de a intreprinde ceva. [Sil. de-e-] /<lat., gr. idea

EXPERIENTA ~e f. 1) Ansamblu de cunostinte intr-un domeniu de activitate achizitionate in procesul practicii indelungate. Schimb de ~. 2) Rezultat al interactiunii omului cu lumea obiectiva, reflectat in constiinta. 3) Procedeu de cercetare in stiinta constand in provocarea intentionata a unor fenomene, pentru a le studia in anumite conditii; experiment. [G.-D. experientei; Sil. ex-pe-ri-en-ta] /<fr. experience, lat. experientia

INTELEGERE s. 1. percepere, pricepere, sesizare, (inv.) pricepatura, stiutura. (~ situatiei.) 2. cunoastere, perceptie, pricepere. (proces de ~.) 3. patrundere, pricepere, (livr.) comprehensiune, (inv.) vedere. (Inzestrat cu o ~ deosebita.) 4. v. judecata. 5. v. constiinta. 6. bunavointa, ingaduinta, marinimie, mila, (inv. si pop.) milostenie, (inv.) priinta, (turcism inv.) musaadea. (A demonstrat multa ~.) 7. (pop.) ingaduinta. (~ fata de necazurile cuiva.) 8. v. armonie. 9. acord, aranjament, combinatie, contract, conventie, invoiala, invoire, legamant, pact, tranzactie, (inv. si pop.) legatura, (pop.) targ, tocmeala, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (inv.) asezamant, cuvant, simfonie, sulf, sart, (arg.) susta. (Conform ~...) 10. v. invoiala. 11. acord. 12. acord, invoiala, vorba. (Asa ne-a fost ~?)

PSIHOLOGISM s.n. 1. Tendinta de a explica fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale tinand seama exclusiv de aspectul psihologic drept factor determinant al celorlalte laturi si procese. ◊ Psihologism lingvistic = curent initiat de Steinthal in Germania si de Potebnea in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, inteles ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. 2. Atitudine a scriitorilor care analizeaza numai starile psihice, neglijand cauzele sociale ale acestora. [Cf. fr. psychologisme].

OBIECTIV² ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care denota exactitate in procesul de reflectare a realitatii; nefalsificat; veridic. 2) filoz. (in opozitie cu subiectiv) Care exista in afara constiintei si independent de ea; cu existenta independenta. /<fr. objectif

INTUITIE, intuitii, s. f. 1. Capacitatea constiintei de a descoperi, pe cale rationala (in mod spontan), esenta, sensul unei probleme, al unui obiect. ♦ Principiu didactic conform caruia procesul predarii si insusirii cunostintelor trebuie sa porneasca de la reflectarea senzoriala nemijlocita a obiectelor si fenomenelor studiate. 2. Descoperire brusca, neasteptata, a unui adevar, a unei solutii etc. ♦ Patrundere instinctiva in esenta unui lucru. – Din fr. intuition, it. intuizione.

ATENTIE s.f. 1. proces psihic complex care contribuie la perceperea distincta numai a anumitor impresii din mai multe impresii simultane, prin orientarea si concentrarea constiintei intr-o anumita directie. 2. Interes, preocupare, grija. ◊ In atentia cuiva = reclamand luarea-aminte speciala a cuiva. 3. (La pl.) Atitudine binevoitoare; solicitudine, amabilitate. ◊ A da atentie (cuiva) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). ♦ (Concr.) Dar, cadou. [Var. atentiune s.f. / cf. fr. attention, it. attenzione, lat. attentio].

MEMORIE ~i f. 1) Facultate a creierului care permite conservarea, recunoasterea si reproducerea in constiinta a experientei din trecut (fapte, evenimente, senzatii, sentimente, impresii, cunostinte). 2) Reprezentare mintala; pastrare in amintire; aducere-aminte. 3) Minte considerata ca fiind locul procesului de memorare. 4) Amintire despre oamenii celebri si despre evenimentele marcante din trecut, pastrata de posteritate. [G.-D. memoriei; Sil. -ri-e] /<lat., it. memoria, fr. memoire

SENTIMENT, sentimente, s. n. 1. proces afectiv specific uman, care exprima atitudinea omului fata de realitate; simtamant. ♦ Afectiune. 2. Facultatea de a simti, de a cunoaste, de a aprecia ceva; constiinta. ♦ Credinta, impresie intima; convingere. Avea sentimentul ca l-a mai vazut undeva. [Var.: (inv.) simtiment s. n.] – Din fr. sentiment.

constiinta s. f. 1. forma cea mai evoluata, proprie omului, de reflectare psihica a realitatii obiective prin intermediul senzatiilor, perceptiilor si gandirii, sub forma de reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. ◊ gandire, spirit. 2. faptul de a-si da seama; intelegere. ♦ ~ sociala = ansamblul conceptiilor etc. unei societati ca reflectare a vietii ei materiale; ~ de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ♦ proces de ~ = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remuscare. 4. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. (< fr. conscience, lat. conscientia)

PSIHOLOGISM s. n. tendinta de a interpreta fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale prin factorul psihologic; exagerare a importantei factorului psihologic in literatura. ♦ ~ lingvistic = curent in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, conceput ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. (< fr. psychologisme)

SAMSᾹRA (‹ fr.; {s} sanscr. sansarana „peregrinare, ratacire, nastere si renastere”) s. f. (In brahmanism, budism, hinduism) Termen care desemneaza ciclul nasterii si al mortii in lumea concreta, vazut ca un proces cosmic manifestat printr-o nesfarsita revenire la viata temporala; ciclul reincarnarilor. In arta hindusa este simbolizat printr-o roata cu sase, opt sau douasprezece spite dispuse in jurul unei osii, fiecare spita reprezentand un aspect al vietii sau al legii; osia este centrul in care constiinta trebuie sa se intoarca pentru a-si regasi linistea. ♦ Doctrina brahmanica propovaduind transmigratia sufletului.

OBIECT ~e n. 1) Corp solid, cunoscut direct cu ajutorul simtului. 2) Bun material rezultat din procesul muncii. ~ de consum. ~ de uz casnic. 3) Materie asupra careia este orientata activitatea spirituala sau artistica. ~ de cercetare. ~ de descriere. 4) Fiinta sau lucru pentru care cineva manifesta un sentiment. ~ de admiratie. 5) Disciplina de studiu intr-o institutie de invatamant. 6) filoz. Corp sau fenomen existent in realitate, in afara subiec-tului si independent de constiinta acestuia. 7) lingv. Parte de propozitie care indica asupra cui este orientata actiunea verbului; comple-ment. [Sil. o-biect] /<lat. obiectum, germ. Objekt

CONVERSIUNE s. f. 1. modificare a conditiilor initiale ale unui imprumut. ◊ preschimbare a unei valori monetare intr-o valoare de alta natura. 2. (rar) schimbare a naturii, a formei unui lucru. ◊ modificare a unui sistem fizic sau tehnic prin transformarea unor marimi date. ◊ transformare, in urma unui proces chimic, a unei specii de molecule in alte specii de molecule. ◊ (biol.) schimbare in ordine liniara a genelor; transmutatie genetica. 3. reluare in ordine inversa a termenilor unei sintagme, cu sau fara schimbarea intelesului ori functiilor sintactice; reversiune. ◊ schimbare a clasei lexico-gramaticale, a valorii unui cuvant; hipotaxa. 4. (log.) rasturnare a unei judecati prin inlocuirea reciproca a subiectului cu predicatul. 5. traducere a unui cuvant, numar sau mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj intr-altul. 6. mecanism psihic care face sa apara un simptom corporal la locul unui efect refulat ce nu poate accede in constiinta fara a provoca o reactie de angoasa. (< fr. conversion, lat. conversio)