NEGHÍNĂ, neghine, s. f. plantă erbacee cu tulpina și cu frunzele păroase, cu flori roșii-purpurii, cu sămânța măruntă, de culoare neagră, răspândită mai ales în culturile de grâu; năgară (Agrostemma githago); p. restr. sămânța acestei plante care, măcinată împreună cu grâul, dă făinii un gust neplăcut și toxicitate. ◊ Expr. A alege neghina din grâu (sau grâul din neghină) = a despărți ceea ce este bun de ceea ce este rău. A semăna neghină = a produce discordie, ceartă. ♦ Fig. Ceea ce este rău, vătămător, primejdios; ceea ce trebuie înlăturat. [Pl. și: neghíni] – Et. nec.

PELINÚȚĂ, pelinuțe, s. f. Mică plantă erbacee cu tulpina și frunzele păroase, alburii, cu flori galbene mirositoare (Artemisia petrosa). – Pelin + suf. -uță.

F*******Ă, f*******e, s. f. 1. plantă erbacee din familia gramineelor, acoperită cu peri moi, cu frunze lungi, cu flori alburii sau roșietice (Holcus lanatus). 2. (La pl.) plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze lanceolate și flori alb-gălbui (Filago arvensis). 3. (La pl.) plantă erbacee cu frunzele și tulpina păroase și flori mari roșii-purpurii (Lychius coronaria). – F******ă + suf. -ică.

SPĂLĂCIOÁSĂ, spălăcioase, s. f. Mică plantă erbacee cu tulpina păroasă, cu frunzele lunguiețe și crestate și cu florile galbene (Senecio vernalis). – Spălăci + suf. -oasă.

FECIORÍCĂ ~éle f. (diminutiv de la fecioară) plantă erbacee cu tulpina păroasă, cu frunze mici și opuse, cu flori galbene-verzui, dispuse compact la subsuoara frunzelor. /fecioară + suf. ~ică

STELÚȚĂ ~e f. (diminutiv de la stea) 1) Pată mică de culoare albă pe fruntea unor animale. 2) la pl. Pastă făinoasă în formă de stele mici. 3) Fulg de zăpadă. 4) Cusătură în formă de stea. 5) Ochi de grăsime pe suprafața unor alimente lichide ferbinți. 6) Plan-tă erbacee cu tulpina păroasă, cu frunze late, alungite, cu flori albe, ce crește prin locuri umbroase și umede. /stele + suf. ~uță

NĂPRÁSNIC, -Ă, năprasnici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine în mod neprevăzut, dintr-o dată; care se petrece fulgerător (și neplăcut); neașteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stăpânit; năvalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-și poate stăpâni sentimentele, care acționează cu violență; impulsiv, violent; aprig. 3. Care înspăimântă, îngrozește (prin comportare); îngrozitor, cumplit. 4. Care depășește cu mult limitele obișnuite (prin mărime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlăjgan. II. Subst. 1. S. m. plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi și cu tulpina dreaptă (Chrysanthemum corymbosum). 2. S. f. plantă erbacee cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze palmate și cu flori roșii-roz și miros neplăcut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasĭnŭ.

STÚDENIȚĂ, studenițe, s. f. 1. plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze păroase, cu flori albe, cu fructul o capsulă (Arenaria serpylligfolia). 2. plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze liniare și flori verzui (Scleranthus uncinatus). – Din bg., scr. studenica.

CURCUBÉU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic care se datorește refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Et. nec.

GÂSCÁRIȚĂ ~e f. plantă erbacee montană, cu tulpina și frunzele păroase și cu flori mici, de culoare albă. /gâscă + suf. ~ariță

NĂPRÁSNIC² m. plantă erbacee cu tulpina e****ă, cu frunze păroase și cu flori galbene-albe. /<sl. naprasinu

NEGHÍNĂ ~e f. 1) plantă erbacee cu tulpină înaltă, păroasă, cu frunze lungi, cu flori roșii și cu semințe mărunte negre, toxice, ce crește prin semănături. 2) Sămânța acestei plante. ◊ A alege ~a de grâu (sau grâul din ~) a separa binele de rău sau pe cei buni de cei răi. A nu ști să deosebească grâul de ~ a nu putea face distincție dintre bine și rău sau dintre cei buni și cei răi. [G.-D. neghinei] /Orig. nec.

NEGRILÍCĂ ~ci f. (diminutiv de la ne-gru) plantă erbacee cu tulpina e****ă, pă-roasă, cu frunze adânc crestate și cu fructe capsule, pline de semințe negre, aromatice, folosite drept condiment; chimen-negru; cernușcă; negrușcă. /Din negru

OPINTÍC ~ci m. 1) plantă erbacee cu tulpina scundă, păroasă, cu frunze verzi-bru-mate, lucioase și cu flori galbene, grupate în vârful tulpinii. 2) la pl. reg. Ciuperci comestibile, care cresc în grupuri prin pădurile de fag și de brad; ghebe. /Orig. nec.

ROSTOGÓL² m. plantă erbacee meliferă, cu tulpina e****ă, frunze păroase și flori albe, care crește prin locuri uscate. /Orig. nec.

SMÂNTÂNÍCĂ ~ci f. (diminutiv de la smântână) plantă erbacee cu tulpina e****ă păroasă, cu frunze ascuțite, ce cresc câte patru la un nod și cu flori galbene, plăcut mirositoare. /Smântână + suf. ~ică

HRÁNĂ, (rar) hrane, s. f. Tot ceea ce servește la nutriția omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment; p. restr. mâncare, bucate. ◊ Compus: hrana-vacii = plantă erbacee de nutreț, cu tulpină păroasă, cu frunze opuse și cu flori albe, mici (Spergula arvensis). [Gen.-dat.: hranei] – Din sl. hrana.

VANÍLIE, vanilii, s. f. 1. plantă exotică erbacee agățătoare din familia orhideelor, cu frunze cărnoase și fructe aromatice, în formă de păstaie, folosite drept condiment (Vanilla planifolia); p. restr. fructul acestei plante, supus unui proces special de fermentare și folosit drept condiment plăcut aromat, datorită conținutului de vanilină. 2. plantă cu tulpina ramificată și flori albastre sau liliachii cu miros foarte plăcut (Heliotropium peruvianum). ◊ Vanilie sălbatică = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze eliptice, păroase și cu flori albe sau violacee (Heliotropium europaeum). – Din ngr. vanilli. Cf. it. vaniglia, vainiglia, fr. vanille.

SIPÍCĂ, sipici, s. f. Numele a două plante erbacee, una cu tulpina ramificată, cu frunze păroase și cu flori albe-albăstrui (Cephalaria transsilvanica), cealaltă cu flori gălbui-roșietice, întrebuințată în medicină (Scabiosa ochroleuca). – Cf. sl. šipŭkŭ „trandafir”.

VENTRILÍCĂ, ventrilici, s. f. 1. plantă erbacee cu tulpina culcată sau agățătoare și cu flori albastre, care cresc la subsuoara frunzelor; ventricea. (Veronica tournefortii). 2. plantă erbacee păroasă, cu tulpina târâtoare la bază și ridicată la vârf, cu flori albastre, albe sau albe trandafirii, cu dungi închise (Veronica officinalis). – Et. nec.

OPÁIȚ ~e n. 1) Lampă primitivă constând dintr-un fitil, introdus într-un vas umplut cu ulei sau cu untură; p*****ț. 2) plantă erbacee cu tulpina e****ă, păroasă, ramificată, cu frunze opuse și flori albe sau trandafirii. [Sil. -pa-iț] /<sl. opajeci

PODBEÁL podbéli m. plantă erbacee cu tulpină e****ă, scundă, păroasă, având frunze mari, rotunde, și flori galbene, folosită în scopuri medicinale și alimentare. [Var. podbal] /<bulg., sb. podbel

RĂCOVÍNĂ ~e f. Mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare și păroasă, cu frunze alungite, cu flori mici albe și cu fructul o capsulă. [G.-D. răcovinei] /Orig. nec.

SÍLNIC² ~ci f. plantă erbacee cu tulpină târâtoare, păroasă, ale cărei frunze și flori sunt folosite în scopuri medicinale. /<sl. siliniku

SIMINÓC ~ci m. plantă erbacee cu tulpină e****ă, ramificată, păroasă, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ce crește prin locuri nisipoase. /cf. bulg. smin

SIPÍCĂ ~ci f. 1) plantă erbacee cu tulpina e****ă, cu frunze mari, păroase, adânc crestate, și flori mărunte, de culoare albă-albăstruie, grupate în inflorescențe globuloase. 2) plantă erbacee cu tulpina acoperită cu peri moi în partea inferioară, cu frunze penate și cu flori de culoare galben-roșcată, ce crește prin fânețe. /<sl. šipuku

SOMNOROÁSĂ ~e f. 1) plantă erbacee cu tulpina e****ă, înaltă, păroasă, cu frunze lunguiețe, ascuțite, și cu flori mici, albe. 2) plantă erbacee cu tulpina e****ă, înaltă, cu frunze sesile lucioase, de culoare verde-albăstrie, dispuse pe tot lungul tulpinii, și cu flori mărunte, galbene, care crește pe marginea drumurilor; cirițică; pidosnic. /somn + suf. ~oasă

TURICÉL ~i m. plantă erbacee cu tulpina e****ă, cu frunzele bazale păroase, cu fructe în formă de păstaie. /Orig. nec.

UNGURÁȘ, ungurași, s. m. 1. Diminutiv al lui ungur. 2. plantă erbacee medicinală și meliferă cu tulpina păroasă, cu frunze aproape rotunde și cu flori albe (Marrubium vulgare). - Ungur + suf. -aș.

VOINICÍCĂ, voinicele, s. f. 1. plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpină și frunze păroase și cu flori galbene așezate în ciorchini la vârful tulpinii (Sisymbrium loeselii). 2. Usturoiță. – Voinic + suf. -ică.

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică planta erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. čok, rom. cioc¹.

OPINTÍC, opintici, s. m. 1. plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina păroasă, cu frunze albăstrui-verzi, lucioase și cu flori galbene, reunite câte două sau câte cinci într-o inflorescență în vârful tulpinii (Hieracium auricula). 2. (Bot.) Ghebe. – Et. nec.

FLĂMÂNZÍCĂ, flămânzele, s. f. plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina și frunzele păroase și cu florile galbene (Draba nemorosa). – Flămând + suf. -ică.

ZMEOÁICĂ, zmeoáice, s.f. 2. plantă erbacee cu tulpina e****ă, înalță și păroasă, având frunze lunguiețe, ascuțite și flori mici, albe sau purpurii; somnoroasă. 3. (Fig.) Iapă tânără și iute.

STELÍȚĂ, stelițe, s. f. plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori dispuse în capitule, cele marginale albastre, iar cele centrale galbene; stelișoară (Aster amellus). – Stea + suf. -iță.

GARÁNȚĂ ~e f. plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, păroasă, având frunze lunguiețe, dispuse în jurul fiecărui nod, flori gălbui și fructe mici, cărnoase, negre, din ale cărei rădăcini se extrage o substanță colorantă roșie, folosită în industria textilă; roibă. /<fr. garance

ODOLEÁN ~éni m. plantă erbacee cu tulpina înaltă, neramificată, cu frunze lungi, păroase și cu flori trandafirii sau albe, reunite în inflorescențe umbeliforme; valeriană. /<ucr. odoljan

SÁDINĂ ~e f. plantă erbacee cu tulpina de tip pai, cu frunze păroase și cu spiculețe violete sau gălbui. /<bulg. sadina

SPĂLĂCIOÁSĂ ~e f. plantă erbacee cu tulpina e****ă, scundă, păroasă și cu frunze ovale, lobate, ce crește prin locuri nisipoase sau argiloase. /a spălăci + suf. ~oasă

STELÍȚĂ ~e f. (diminutiv de la stea) plantă erbacee cu tulpina e****ă, scurtă, păroasă, și cu frunze alungite, ușor dințate, ce crește prin tufărișuri și locuri stâncoase. /stele + suf. ~iță

ZMEOÁICĂ ~ce f. 1) (feminin de la zmeu) v. ZMEU. 2) fig. Iapă tânără și iute. 3) plantă erbacee cu tulpina e****ă, înalță și păroasă, având frunze lunguiețe, ascuțite și flori mici, albe sau purpurii; somnoroasă. /zmeu + suf. ~oaică

păștéle s.f. pl. (reg.) plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina și frunzele păroase și cu flori galbene; flămânzică.

GĂLBENEÁ, gălbenele, s. f. 1. plantă erbacee cu tulpina groasă, cu frunze lanceolate și dințate, cu flori galbene, care crește în locuri umede (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) plantă erbacee cu tulpina păroasă în partea de jos, cu frunze palmate și cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ◊ Gălbenele de pădure = plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri și cu flori galbene-aurii, care crește în regiuni înalte (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale acoperite cu peri și cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunze ovale-lunguiețe și cu flori galbene dispuse în panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drețe (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.

PERIȘÓR ~i m. (diminutiv de la păr) plantă erbacee cu tulpina subțire, având frunze late, ovale și păroase, care crește în regiunile cu climă temperată. /păr + suf. ~ișor

ROCOȚEÁ ~éle f. plantă erbacee toxică, cu tulpina cilindrică, scundă și păroasă, cu frunze opuse liniare, cu flori albe și cu fructul o capsulă. /Orig. nec.

PERIȘÓR², perișori, s. m. 1. Diminutiv al lui păr². 2. plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze ovale, plane pe fața superioară și păroase (Elymus asper). 3. (Reg.) Mică plantă erbacee cu tulpina fină, cu frunze late, acoperite cu peri scurți, și cu flori mici roșietice (Circaea alpina). – Păr² + suf. -ișor.

ȘERLÁI, șerlai, s. m. plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și cu frunzele lânos-păroase și cu flori albe (Salvia aethiopis). [Pl. și: (n.) șerlaie] – Din germ. Scharlei.

CERNÚȘCĂ ~ti f. 1) plantă erbacee cu tulpina e****ă, păroasă, cu flori divers colorate, cu frunze adânc crestate și cu fructul o capsulă, semințele negre și aromatice fiind folosite drept condiment; chimen-negru; negrilică. 2) plantă erbacee cu tulpina e****ă, netedă, cu frunze penate, flori albe și cu fructe capsule, pline de semințe negre, care crește prin semănături; negrușcă. 3) Sămânța acestor plante. /<ucr., rus. țernuška

GÂSCĂ gâște f. 1) Pasăre sălbatică sau domestică, înotătoare, de talie mare, având gât și cioc lung, picioare palmate și penaj, de obicei, suriu pe spate și alb pe piept. ◊ Asta-i altă ~ asta e complet altceva. A (nu) strica orzul pe gâște a (nu) da cuiva un lucru pe care acesta nu știe să-l prețuiască la justa lui valoare. Talpa-gâștei a) totalitate a ridurilor care se formează la coada ochiului (la oamenii în vârstă); b) plantă erbacee cu tulpina e****ă, în patru muchii, cu frunze mari, păroase, de forma unei labe de gâscă, și cu flori de culoare roșie-închisă, folosită în scopuri medicinale. 2) Carne de astfel de pasăre. ~ friptă. 3) fig. fam. Femeie naivă și bleagă. [G.-D. gâștii] /<bulg. găska

PISTÓRNIC, (1) pistornice, s. n., (2) s. m. 1. S. n. Sigiliu de piatră sau de lemn cu care se imprimă pe prescuri semnul crucii și inițialele rituale. 2. S. m. (în forma pristolnic) plantă erbacee din familia malvaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele stelate și păroase și cu florile galbene, ale cărei fructe se întrebuințează ca sigiliu pentru însemnat prescurile (Abutilon theophrasti). [Var.: pristólnic s. m.] – Et. nec.

ȘERPUȘÓR, șerpușori, s. m. plantă erbacee cu ramuri drepte, cu tulpina târâtoare, cu frunze mici, înguste, păroase și ascuțite, dispuse în formă de evantai (Lycopodium complanatum). – Șarpe + suf. -ușor.

ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. (Adesea fig.) Mișcare de rostogolire. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină, care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub acțiunea greutății proprii. II. S. m. plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate, păroase și flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. rotocol.

CERENȚÉL ~i m. plantă erbacee cu tulpina e****ă, păroasă, cu flori galbene-aurii și cu frunze mari, crestate, foarte răspândită prin păduri. /<lat. cerinthe + suf.~el

PORTULÁCĂ ~ci f. 1) plantă erbacee decorativă (care crește printre pietre), având tulpina ramificată, frunze cărnoase, păroase și flori mari de diferite culori, care se desfac numai la soare; agurijoară. 2) Floare a acestei plante. /<lat. portulaca

RIDÍCHE ~i f. 1) plantă erbacee legumi-colă, cu frunze mari, crestate, cu flori albe sau violete, cultivată pentru rădăcina ei comestibilă. 2) Rădăcina acestei plante. ◊ ~ de lună ridiche cu rădăcina rotundă sau alungită, cu coajă roșie sau albă, recoltată primăvara timpuriu. ~ neagră (~ -de-toam-nă sau ~ -de-iarnă) ridiche cu rădăcina rotundă, având coaja groasă, de culoare neagră, recoltată toamna târziu. ~-sălbatică plantă erbacee necultivată, cu rădăcina lungă și subțire, cu tulpina păroasă, cu frunze al-terne, ovale și cu flori divers colorate. [G.-D. ridichii] /<lat. radicula

URS urși m. 1) Mamifer omnivor, de talie mare, greoi și masiv, cu blană deasă, de obicei de culoare brună, cu botul alungit și coadă scurtă. ◊ ~ alb (sau polar) urs cu blana albă răspândit în regiunile arctice. A se aduna (sau a se uita) ca la ~ a se aduna multă lume să privească ceva neobișnuit. De când avea ~ul coadă din timpuri foarte îndepărtate. ~ul nu joacă de voie, ci de nevoie constrângerea e necesară pentru acei care nu înțeleg de bună voie (că trebuie să facă ceva). Cum merge ~ul la deal încet și apăsat; greoi. Mierea-~ului plantă erbacee de pădure, având tulpina e****ă, slab ramificată, cu frunze late, păroase și cu flori mici, roșii, violacee sau albe. 2) fig. Om greoi și mătăhălos. ◊ A trăi ca ~ul în bârlog a evita societatea; a duce un mod de viață retras. 3) reg. Boț de mămăligă cu brânză în mijloc; cocoloș; bulz. /<lat. ursus

sulicioáră, sulicioáre, s.f. 1. (pop.) suliță mică; sulițică. 2. (reg.; în forma: sulițoară) plantă erbacee din familia compozitelor; sunătoare. 3. (reg.) plantă cu tulpina ramificată, cu frunze păroase în trifoi și cu flori albe; fălcată, floarea-vinului, merișor, sulițică.

SULIȚÍCĂ, sulițele, s. f. plantă erbacee lemnoasă la bază, din familia leguminoaselor, cu tulpina ramificată, cu frunzele păroase pe partea inferioară și cu flori dispuse în capitule bogate (Dorycnium herbaceum). – Suliță + suf. -ică.

USTUROÍȚĂ ~e f. plantă erbacee cu miros caracteristic de usturoi, având tulpina e****ă, păroasă la bază, frunze triunghiulare și flori mici albe, utilizată în scopuri alimentare și medicinale. /usturoi + suf. ~iță

VOINICÍCĂ voinicéle f. plantă erbacee cu miros caractersitic (de usturoi), având tulpină e****ă, păroasă la bază, frunze triunghiulare, folosită în scopuri alimentare și medicinale; usturoiță. /voinic + suf. ~ică

NÁLBĂ ~e f. plantă erbacee cu tulpina e****ă ramificată, cu frunze palmat lobate și cu flori roșii, cu dungi negre. ◊ ~- mare nalbă cu tulpina foarte înaltă, cu frunze păroase pe ambele părți și cu flori albe-roz. ~-de-grădină plantă erbacee cu tulpina e****ă și înaltă, cu frunze zbârcite, dințate și cu flori purpurii; rujalină. [G.-D. nalbei] /<lat. malva

DROB², drobi, s. m. 1. Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene și cu fructele păstăi turtite (Sarothamnus scoparius). 2. Nume dat mai multor arbuști din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, flori albe, galbene sau roșietice și fructe păstăi (Cytisus). ◊ Drob-de-munte = mic arbust cu ramuri lungi și subțiri acoperite cu peri aspri, cu frunze păroase pe partea inferioară și cu flori galbene (Cytisus hirsutus). 3. plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze acoperite de peri și cu flori mici, galbene-aurii (Neslia paniculata). – Din rus., ucr. drok (confundat cu drob¹).

OÍȚĂ ~e f. (diminutiv de la oaie) plantă erbacee cu tulpina e****ă, cu frunze adânc crestate, cu flori mari, albe sau galbene, și cu fructe păroase; popilnic-iepuresc; floarea-vântului; floarea-paștelui. /oaie + suf. ~iță

ȘTIR s. m. Nume dat la trei plante erbacee, dintre care una cu tulpina ramificată, cu flori verzi dispuse în ghemulețe rotunde și cu frunze comestibile (Amaranthus angustifolius), alta cu tulpina dreaptă, solidă și păroasă, cu flori verzi, mărunte, reunite într-un spic ca un fel de pămătuf la vârful ramurilor, și care servește ca nutreț pentru porci (Amaranthus retroflexus), iar a treia cu frunzele roșii și florile purpurii, dispuse în ghemulețe rotunde la subsuoara frunzelor superioare sau în spice lungi și subțiri, folosită ca plantă ornamentală (Amaranthus paniculatus). – Din bg., scr. štir.

OPÁIȚ, opaițe, s. n. 1. Lampă mică, primitivă, care luminează cu ajutorul unui fitil introdus într-un recipient umplut cu seu, ulei sau untură. 2. Numele a două plante erbacee anuale sau perene cu tulpina păroasă, dintre care una cu florile albe, rar trandafirii, care se deschid seara, răspândind un miros plăcut (Melandryum pratense), iar alta cu frunzele păroase și cu florile albe (Melandryum nemorale). [Pr.: -pa-iț. – Var.: opáieț s. n., opáiță s. f.] – Cf. sl. opajecĩ, rom. văpaie.

PĂLĂMÍDĂ¹, pălămide, s. f. 1. plantă erbacee perenă din familia compozitelor, cu tulpină înaltă, cu rădăcini adânci, cu frunzele întregi sau crestate, acoperite pe margini cu spini, care este foarte vătămătoare pentru semănături (Cirsium arvense). 2. plantă erbacee bienală din familia compozitelor, cu frunze spinoase, păroase și cu flori roșii (Carduus crispus). – Din bg. palamida.

TÚRIȚĂ, turițe, s. f. plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, cu flori albe sau verzi și cu fructe acoperite cu peri curbați la vârf, care se agață de hainele oamenilor, de lâna oilor etc. (Galium aparine). ◊ Compus: turiță-mare = plantă erbacee cu frunze păroase pe fața inferioară și cu foliole dințate, cu flori galbene-aurii grupate în formă de ciorchine și cu fructe cu ghimpi mici la bază; scai-mărunt (Agrimonia eupatoria). – Din scr. turica.

ȚĂPOȘÍCĂ (‹ țepos) s. f. 1. plantă erbacee perenă din familia poancee (graminee), de culoare verde-cenușie, cu tulpina scundă (10-30 cm), aspră în partea superioară, cu frunze subțiri, rigide, aspre și spiculețe uniflore dispuse unilateral într-un spic terminal îngust (Nardus stricta); păișiță, părul-porcului (1 b). Răspândită în etajul montan și cel subalpin, pe soluri acide, sărace; formează adesea asociații compacte, monodominante (nardete) sau în asociație cu păiușul roșu (festuceto-nardete). Se extinde masiv pe terenuri suprapășunate, orizontale sau slab înclinate. Nardetele sunt asociații cu biodiversitate redusă, montane, slab productive; acțiunile de ameliorare a pajiștilor au în vedere înlocuirea ț. cu alte specii mai valoroase. 2. plantă erbacee din familia apiacee (umbelifere), aspru-păroasă, cu frunze penate, cu flori albe sau roz și cu fruct acoperit cu peri rigizi (Tordylium maximum).