DASCAL, dascali, s. m. 1. (Inv.) Invatator (la tara); p. ext. profesor. ♦ (Rar) om de stiinta; invatat, savant. 2. Fig. Initiator sau propagator al unei doctrine; indrumator intr-un anumit domeniu. 3. Cantaret de biserica, diac, psalt, cantor. – Din bg., scr. daskal, Cf. ngr. didaskalos.

stiinta, stiinte, s. f. I.1. Faptul de a avea cunostinta (de ceva), de a fi informat; cunoastere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fara) stiinta = (ne)stiind; (in)constient; cu (sau fara) voie. Cu buna stiinta = constient, avand cunostinta deplina a faptelor. Cu (sau fara) stiinta cuiva = cu (sau fara) consimtamantul ori aprobarea cuiva. Spre stiinta = ca sa se stie. ♦ Veste, stire. 2. Constiinta. II.1. Pregatire intelectuala, instructie; invatatura, eruditie. ◊ stiinta de carte = cunostinte de scriere si de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunostinte despre natura, societate si gandire; ansamblu de cunostinte dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ◊ om de stiinta = savant, invatat. [Pr.: sti-in-] – Sti + suf. -inta (cu unele sensuri dupa fr. science).

COSMOGRAF, -A, cosmografi, -e s. m. si f. om de stiinta care se ocupa cu cosmografia. – Din fr. cosmographe.

UMANIST² ~sta (~sti, ~ste) m. si f. 1) Adept al umanismului. 2) (in epoca Renasterii) om de stiinta preocupat de studierea culturii, literaturii si limbilor clasice. 3) Persoana, patrunsa de umanism. /<fr. humaniste

PALEOLOG, -A s.m. si f. om de stiinta care studiaza limbile vechi. [< fr. paleologue, cf. gr. palaios – vechi, logos – studiu].

UMAN ~a (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru oameni; de om; omenesc. Natura ~a. Forta ~a. ◊ Specia ~a omenirea. 2) Care are caracteristici de om; cu trasaturi de om. Fiinta ~a. 3) Care tine de om. stiinta ~a. 4) si adverbial (despre manifestari ale oamenilor) Care denota omenie; patruns de dragoste de oameni; omenos. /<lat. humanus

ANTROPOLOGIE s.f. 1. Invatatura despre om. 2. stiinta care studiaza aparitia omului si a raselor umane, evolutia biologica a omului. ◊ Antropologie filozofica = ramura a filozofiei care studiaza esenta si perspectivele omului; conceptie despre om; antropologie sociala si culturala = disciplina care studiaza omul in ambianta sociala, economica si culturala. [< fr. anthropologie, it. antropologia, cf. gr. anthropos – om, logos – studiu].

ALERTA, alerte, s. f. (Adesea fig.) Alarma. ♦ Semnal conventional international prin care se atrage atentia oamenilor de stiinta asupra producerii sau iminentei producerii unor fenomene ceresti ale caror evolutie si consecinte geofizice trebuie urmarite. – Din fr. alerte.

CERCETATOR, -OARE, cercetatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care cerceteaza. 2. S. m. si f. Persoana care se ocupa cu cercetarea in domeniul stiintei sau al tehnicii; om de stiinta. ◊ Cercetator stiintific = functie in cadrul institutelor de cercetari stiintifice, in laboratoare etc.; persoana care are aceasta functie. – Cerceta + suf. -ator.

CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.

PALMA², palme, s. f. (Inv.) Ramura de palmier (considerata ca semn al biruintei). ♦ Motiv ornamental (in forma de ramura de palmier). ◊ Palmele academice = distinctie in forma de frunza de palmier stilizata, acordata de Academia Franceza oamenilor de stiinta si artistilor. – Din fr. palme.

OPERA¹, opere, s. f. 1. Actiune constienta indreptata spre un anumit scop; rezultat al unei activitati creatoare; lucrare, fapta. 2. Lucrare originala de arta, de stiinta etc.; creatie (artistica). ♦ (La sg., cu sens colectiv) Totalitatea lucrarilor unui artist sau ale unui om de stiinta, ale unui creator in general. – Din lat., it. opera.

ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.

LITERAR, -A, literari, -e, adj. Care apartine literaturii, care se refera la literatura, care corespunde cerintelor literaturii. ◊ Limba literara = aspectul cel mai corect al limbii nationale, produs al unei continue prelucrari a limbii din partea scriitorilor, a publicistilor, a oamenilor de stiinta etc. si constituind o sinteza a posibilitatilor de exprimare ale limbii intregului popor la un moment dat. – Din fr. litteraire, lat. litterarius.

CERCETATOR s., adj. 1. s. om de stiinta, (inv.) scrutator. (Un remarcabil ~ in domeniul ...) 2. adj. v. atent.

om s. 1. v. persoana. 2. fiinta, persoana. (~ iubit.) 3. (fig.) inima. (I-a fermecat pe toti ~.) 4. cap, individ, ins, persoana, (fig.) caciula. (Cate 5 000 de lei de ~.) 5. om de serviciu v. servitor. 6. om de afaceri = (englezism) businessman; om de litere v. scriitor; om de stiinta v. cercetator; om politic v. politician. 7. (la pl.) v. lume. 8. muritor, pamantean. (Graia: fericit ~!) 9. barbat. (Femei si oameni.)

SCRUTATOR s. v. cercetator, om de stiinta.

ACADEMIE ~i f. 1) Societate formata din oameni de stiinta si de cultura. 2) Institutie de invatamant superior. ~ economica. [G.-D. academiei] /<lat. academia, fr. academie

CERCETATOR² ~oare (~ori, ~oare) m. si f. Persoana specializata in cercetari stiintifice; om de stiinta; investigator. ~ stiintific. /a cerceta + suf. ~ator

TEHNOCRATIE f. Orientare social-economica, conform careia societatea poate fi dirijata in exclusivitate pe baza principiilor rationalismului stiintifico-tehnic, ai caror purtatori sunt inginerii si oamenii de stiinta. [G.-D. tehnocratiei; Sil. -no-cra-] /<fr. technocratie

TEORETICIAN ~ana (~eni, ~ene) m. si f. Persoana care se ocupa de teorie; om de stiinta care trateaza probleme teoretice. [Sil. te-o-, -ci-an] /<fr. theoricien.

CONVENTIONALISM s.n. 1. Caracterul a ceea ce este convetional. 2. (Lit.; arte) Tendinta de supunere la regulile general acceptate, fara o percepere proprie, realista a faptelor; prezenta masiva in opera de arta a unor elemente de continut sau de expresie devenite clisee; lipsa unei viziuni estetice-ideologice proprii. 3. Conceptie filozofica de tip pozitivist, potrivit careia axiomele geometrice, ca si legile stiintei sunt simple simboluri sau conventii create de oamenii de stiinta din considerente de comoditate a gandirii, in mod arbitrar. ♦ Conventionalism moral = teorie care considera morala drept rezultat al conventiei, al acordului dintre indivizi asupra a ceea ce este bine sau rau. [Pron. -ti-o-. / < fr. conventionnalisme].

OPERA¹ s.f. 1. Actiune, lucrare, fapta, lucru. 2. Lucrare originala in domeniul artelor plastice, al literaturii, al stiintei etc. ♦ Ansamblul scrierilor, al lucrarilor unui scriitor, ale unui om de stiinta, ale unui pictor, ale unui sculptor etc. 3. (Mar.) Opera vie = corpul unei nave dedesubtul liniei de plutire; carena; opera moarta = corpul navei deasupra liniei de plutire. [< lat., it. opera].

FECUND, -A adj. 1. (Despre animale) Care se inmulteste repede; prolific. 2. (Fig.) Rodnic, productiv, bogat. 3. (Fig.; despre oamenii de stiinta, de arta etc.) Care scrie, compune, produce mult. [< lat. fecundus].

PALMA s.f. (Liv.) Ramura de palmier (socotita ca semn al biruintei). ♦ Motiv ornamental. ♦ Palmele academice = distinctie acordata de Academia Franceza oamenilor de stiinta si artistilor. [Cf. fr. palme, lat. palma].

SAVANT, -A adj. Cu cunostinte vaste si profunde; (foarte) invatat; erudit. ♦ Care arata multa eruditie. // s.m. si f. Invatat, om de stiinta. [< fr. savant < savoir – a sti].

TEHNOCRATIE s.f. 1. Orientare in politologia si sociologia burgheza contemporana care postuleaza cadrul unor structuri in care puterea sa apartina nu factorilor politici (parlament, guvern), ci oamenilor de stiinta, tehnicienilor si organizatorilor; tehnocratism. 2. Intelectualitatea tehnocratica. [Gen. -iei. / < fr. technocratie, cf. gr. techne – arta, kratos – putere].

CONVENTIONALISM s. n. 1. caracterul a ceea ce este conventional; tendinta de a se conforma regulilor general acceptate, fara o percepere proprie, a faptelor; prezenta masiva in opera de arta a unor elemente de continut sau de expresie devenite clisee. 2. conceptie filozofica pozitivista potrivit careia axiomele geometrice, legile si teoriile stiintifice ar fi simple conventii create in mod arbitrar de oamenii de stiinta. (< fr. conventionnalisme)

ISTORIE s. f. 1. proces obiectiv al dezvoltarii fenomenelor in natura si societate. 2. stiinta care studiaza dezvoltarea societatii omenesti in intreaga ei complexitate. 3. stiinta care se ocupa cu studiul aparitiei si dezvoltarii faptelor intr-un anumit domeniu. ◊ expunerea critica a unor fapte istorice. 4. povestire, naratiune. 5. (fam.) intamplare, patanie; pozna. (< lat., gr. historia, it. istoria, dupa fr. histoire)

LITERA s. f. 1. semn grafic care corespunde, in general, unui fonem al limbii; semn din alfabet. 2. (fig.) intelesul strict formal al unui text. ♦ a legii = exact asa cum prevede legea; a ramane ~ moarta = a ramane fara nici o urmare. 3. (pl.) studiul literaturii; stiintele umaniste. ♦ om de e = literat. (< lat. littera)

OPERA¹ s. f. 1. actiune, lucrare, fapta, lucru. 2. lucrare originala in domeniul artelor plastice, al literaturii, stiintei etc. ◊ totalitatea lucrarilor unui scriitor, om de stiinta, artist etc. 3. munca, treaba, actiune. ♦ a pune in ~ = a pune in aplicare ceva. 4. (mar.) ~ vie = parte a corpului unei nave sub linia de plutire; carena; ~ moarta = parte a corpului navei de deasupra liniei de plutire. (< lat., /3/ it. opera)

PALEOLOG, -A s. m. f. om de stiinta care studiaza limbile vechi. (< fr. paleologue)

PALMA s. f. 1. ramura de palmier, simbol al victoriei. 2. motiv ornamental in forma de palma (1). ♦ ele academice = distinctie acordata de Academia Franceza oamenilor de stiinta si artistilor. 3. inotatoare de cauciuc care se fixeaza de picior, pentru inotul subacvatic. (< fr. palme, lat. palma)

SAVANT, -A I. adj., s. m. f. (om de stiinta) cu cunostinte vaste si profunde; erudit. II. adj. 1. care denota multa eruditie. 2. (lingv.; despre cuvinte, constructii) imprumutat (recent) din greaca sau latina; format din elemente grecesti sau latinesti; (p. ext.) folosit de oamneii instruiti, livresc. ◊ care are la baza limbile si cultura greco-latina; cult. ◊ (despre limbi) folosit ca limba de cultura. (< fr. savant)

ASOCIATIA OAMENILOR DE stiinta DIN RomANIA (A.O.S.), organizatie constituita in 1956, la Bucuresti. Sprijina coordonarea muncii stiintifice a oamenilor de stiinta din tara, contribuind la dezvoltarea colaborarii internationale in domeniul stiintelor. Este afiliata la Federatia Mondiala a Oamenilor de stiinta.

BAIKOV, Aleksandr Aleksandrovici (1870-1946), om de stiinta rus. Prof. univ. la St. Petersburg. A studiat procesele metalurgice, corodarea fierului cu acid clorhidric la temperatura inalta, dovedind existenta austenitei, formarea structurilor aciculare. Contributii in teoria prizei cimenturilor.

BELL, Alexander Graham (1847-1922), inventator si om de stiinta american de origine scotiana. Prof. univ. la Boston. Cercetarile sale privind fiziologia auzului l-au dus la inventarea telefonului (1876).

ALERTA, alerte, s. f. Alarma; (prin restrictie) cuvant prin care se atrage atentia oamenilor de stiinta astronomi asupra evolutiei diverselor fenomene ceresti. – Fr. alerte.

BRAUN, Wernher von (1912-1977), om de stiinta german. Stabilit in S.U.A. (1945). A condus (1937-1945) lucrarile de construire a primelor rachete balistice. Pamint-Pamint teleghidate (V-2), pe care Germania le-a folosit in cel de-al doilea razboi mondial pentru bombardarea oraselor din Marea Britanie si Belgia. In S.U.A., a realizat construirea primului satelit artificial american al Pamintului; coordonator al constructiei rachetelor cu combustibil lichid pentru programul „Apollo”.

CEAPLIGHIN, Serghei Alekseevici (1869-1942), om de stiinta rus. Cercetari in domeniul mecanii teoretice si aerodinamicii fluidelor incompresibile; a pus bazele metodei de calcul al profilelor aripii de avion pe baza postulatului cunoscut sub denumirea de postulatul Ceaplighin-Jukovski.

CERCETATOR, -OARE, cercetatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care cerceteaza. 2. S. m. si f. Persoana care se ocupa cu cercetari in domeniul stiintei sau al tehnicii; om de stiinta. – Din cerceta + suf. -(a)tor.

NEON (‹ fr. {i}; {s} gr. neos „nou”) s. n. Element chimic (Ne; nr. at. 10, m. at. 20,179); gaz nobil, monoatomic, incolor. Se gaseste in aerul atmosferic in proportie de 1,8 x 10^-3% volume. Se obtine prin distilarea fractionata a aerului lichid. Lampile cu descarcari electrice in gaze (utilizate pentru reclame luminoase) umplute cu n., dau o lumina rosie caracteristica. A fost descoperit de oamenii de stiinta englezi Sir W. Ramsey si M.W. Travers in 1898.

CONSTANTINESCU, George (Gogu) (1881-1965, n. Craiova), om de stiinta, inginer, inventator roman. A trait in Anglia (din 1912). M. coresp. al Acad. (1920), m. de onoare al Acad. (1965). A creat (1912) stiinta si tehnica sonicitatii, ramura a mecanicii mediilor continue, bazata pe transmiterea energiei mecanice prin v******i elastice in fluide („Teoria sonicitatii”). A inventat si construit numeroase masini si dispozitive sonice (convertizorul sonic). Pionier al constructiilor de beton armat in Romania.

COPERNIC, Nicolaus Copernicus (numele latinizat al lui Kopernik Mikolaj) (1473-1543), astronom polonez. A elaborat si, pe baza propriilor sale observatii astronomice, a fundamentat stiintific conceptia heliocentrica, potrivit careia Soarele se afla in centrul Universului, iar Pamintul impreuna cu celelalte planete se rotesc in jurul propriilor axe. Noua conceptie, care o infirma pe aceea geocentrica a lui Ptolemeu, a fost adoptata unanim de oamenii de stiinta abia in sec. 17. Op. pr.: „Despre miscarile de revolutie ale corpurilor ceresti”.

OANNES (in mitologia mesopotamiana), zeu sau fiinta supranaturala, cu aspect ihtioform, care dupa relatarea istoricului Berosos, in „Babyloniaka”, iesea din apa marii la rasaritului Soarelui, pentru a-i invata pe oameni scrisul, stiinta si alte felurite arte, seara cufundandu-se din nou in mare.

conjectural, -a adj. (fr. conjectural). Bazat pe conjecturi: medicina e adese-ori o stiinta conjecturala. Adv. In mod conjectural.

REDI, Francesco (1626-1698), om de stiinta si literat italian. Descoperiri importante in domeniul biologiei: metamorfoza insectelor, viermii intestinali, actiunea veninului serpilor. Este considerat unul dintre fondatorii parazitologiei. A combatut teoria „generatiei spontanee” a vietii pornind de la materia inerta, demonstrand (1688) ca viermii nu apar spontan in carnea putrefiata, ci sunt de fapt larve iesite din ouale de musca. Precursor al studiilor de filologie romanica si de dialectologie. Lirica („Bachus in Toscana”).

LUMINAT², -A, luminati, -te, adj. 1. Care primeste lumina, pe care cade lumina; plin de lumina; luminos. 2. Fig. (Despre oameni) Cu (multa) stiinta de carte; care intelege, discerne, care judeca limpede; plin de intelepciune; instruit, cultivat, invatat. ♦ Cu idei avansate, progresist. Oameni luminati. ♦ Lamurit, edificat. 3. (Rar) Care raspandeste, emite lumina; luminos, stralucitor. ♦ Fig. (Despre fata, ochi etc.) Care exprima, radiaza multumire, bucurie. 4. (Inv.; ca termen de reverenta, adesea pe langa cuvinte reprezentand un titlu, o calitate) Inaltat, marit, slavit. – V. lumina.

INVATATURA s. 1. v. invatamant. 2. studiu, scoala. (A plecat la ~.) 3. invatare, studiu, (inv.) deprindere. (S-a pus pe ~.) 4. carte, cultura, cunostinte (pl.), instructie, pregatire, studii (pl.), (inv. si pop.) slova, (inv. si reg.) carturarie, (reg.) scrisoare, (inv.) minte, pricopseala, pricopsire. (om cu ~.) 5. v. stiinta. 6. doctrina, sistem, teorie. (~ economica; ~ lui Darwin.) 7. v. sfat. 8. v. pilda. 9. concluzie, invataminte (pl.), (fig.) lectie. (A tras toate ~ile care se impuneau.) 10. v. morala. 11. v. precept. 12. v. parabola.

CONTRAPUNCT ~e n. 1) Tehnica muzicala de suprapunere a doua sau a mai multor melodii, avand fiecare un caracter independent, dar care impreuna pot forma un tot organic. 2) Melodie cu inteles expresiv propriu, cantata in cadrul unei lucrari muzicale concomitent cu tema ei de baza. 3) stiinta care studiaza regulile combinarii melodiilor in cadrul unei compozitii. /<it. contrappunto

RENASTERE ~i f. 1) v. A RENASTE. 2) (in Europa occidentala si centrala din sec. XIV-XVI) Miscare social-politica si culturala, determinata de lupta burgheziei impotriva feudalismului si caracterizata prin promovarea unei conceptii optimiste despre demnitatea si maretia omului, prin inflorirea stiintelor si artelor si prin interes sporit pentru cultura antica. 3) Epoca istorica care include aceasta perioada de timp. [G.-D. renasterii] /v. a renaste

prostoman, prostomani, s.m. (inv.) om fara multa stiinta de carte, fara cultura, neinvatat, prost.

PROPEDEUTICA s.f. Invatamant introductiv in studiul unei stiinte, cuprinzand elementele ei de baza. [Pron. -de-u-. / < fr. propedeutique, cf. gr. pro – inainte, paideutike – invatamant].

bene merenti, numele unei decoratiuni romanesti date oamenilor de litere, stiinte sau arte si care inseamna pe lat. „celui care binemerita”.

PROGNOZA s.f. 1. Previziune, prevedere bazata pe date stiintifice; (p. ext.) pronostic. ♦ Text in care se arata modul cum va evolua vremea intr-un anumit interval de timp. 2. Anticipare a desfasurarii in viitor a unor fenomene si procese din domeniul economiei, tehnologiei, stiintei, societatii in ansamblul ei etc., plecand de la experienta anterioara si folosind metode si tehnici necesare obtinerii de cunostinte privind evolutia acestora intr-o perspectiva mai indepartata. 3. Prevedere a aparitiei unor boli criptogamice sau a unor daunatori ai plantelor in vederea luarii din timp a masurilor de combatere. [Cf. fr. prognose, lat., gr. prognosis < pro – inainte, gnosis – cunoastere].

slovenet, -eata, adj. (inv.; despre oameni) elocvent; care are stiinta de carte.

AREOPAG s. n. 1. tribunal suprem in Atena antica. 2. (fig.) adunare de juristi, oameni de stat, de stiinta, de litere etc. reuniti pentru a examina o problema foarte importanta. (< fr. areopage, lat. areopagus)

EFIGIE s. f. chipul unui suveran, al unui om de stat, de stiinta etc., reprezentat pe o moneda, medalie, marca postala. ◊ imagine a unei persoane; portret care reda doar asemanarea fizica. (< fr. effigie, lat. effigies)

FIZIC, -A I. adj. 1. referitor la corpul omului si la activitatea musculara. 2. referitor la materie, material, concret. 3. referitor la fizica, la fenomenele pe care le studiaza. II. s. n. aspect exterior al (corpului) unui om. III. s. f. stiinta care studiaza structura si proprietatile materiei, cu formele miscarii ei si cu legile generale ale fenomenelor naturii anorganice. ♦ ~ atomica = parte a fizicii care studiaza proprietatile fizice ale atomilor; ~ nucleara = ramura a fizicii care studiaza proprietatile nucleului atomic. (< fr. physique, lat. physicus, gr. physikos)

CRIMINOLOGIE s. f. stiinta care studiaza criminalitatea, cauzele ei si gasirea metodelor pentru prevenirea si combaterea ei. – Din fr. criminologie.

ORIGINAL¹ ~a (~i, ~e) 1) (despre acte, documente, opere de arta, fotografii etc.) Care constituie forma de origine; produs pentru prima oara; servind drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari. 2) (despre opere, teorii, idei etc.) Care se impune prin valoare irepetabila; de valoare autentica. 3) (despre oameni de arta sau de stiinta) Care realizeaza o opera de valoare irepetabila; producator de opere autentice. 4) Care se caracterizeaza prin trasaturi putin obisnuite; iesit din comun; neobisnuit; curios. /<lat. originalis, fr. original

UMANISTIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de cultura clasica; caracteristic culturii clasice. ◊ Stiinte ~ce stiinte care studiaza, in special omul, punand accentul pe istorie, filologie, cultura clasica etc. /<germ. humanistisch

MODELARE s.f. Actiunea de a modela si rezultatul ei; modelaj. ♦ Metoda utilizata in stiinta si tehnica constand in reproducerea schematica a unui obiect sau sistem sub forma unui sistem similar sau analog in scopul studierii proprietatilor si transformarilor sistemului original. [< modela].

PRIMITIVISM s.n. 1. Caracter primitiv; primitivitate. 2. Scoala in pictura care, din atentie pentru fond, inlatura tot ce e adaugat de civilizatie sub pretextul de a descoperi autenticitatea naturii in simplitatea ei originara; imitarea cu buna stiinta a „primitivilor” (3) [in DN]. 3. Falsa naivitate sau simularea naivitatii in creatia literar-artistica. [< fr. primitivisme].

ASTROLOGIE s.f. Pretinsa stiinta de a prezice destinul omului dupa pozitia si mersul astrilor. [Gen. -iei. / cf. fr. astrologie, it., lat. astrologia < gr. astrologia < astron – astru, logos – studiu].

ERGONomIE s. f. stiinta care studiaza relatiile dintre om, masina si mediul de munca. (< fr. ergonomie)

ETNOBIOLOGIE s. f. stiinta care studiaza raporturile dintre om si mediul natural. (< fr. ethnobiologie)

LITERA, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzand in general unui fonem; slova. ◊ Litera mare = majuscula. Litera mica = minuscula. ♦ Caracter tipografic in forma unui mic bloc paralepipedic, reprezentand in relief o litera (1), o cifra etc. 2. Fig. Intelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Litera cu litera = pana in cele mai mici amanunte; intocmai, aidoma. Litera legii (sau a cartii) = exact cum scrie intr-o lege (sau intr-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A ramane (sau a deveni etc.) litera moarta = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat in seama, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Stiintele umanistice. – Din lat. littera.

OPERA¹ ~e f. 1) Activitate de amploare realizata cu un anumit scop. 2) Lucrare de valoare intr-un anumit domeniu de activitate (literatura, arta, stiinta). 3) Ansamblu de lucrari ale unui om de creatie. 4) la pl. Editie care include toate sau cele mai reprezentative lucrari ale unui autor. [G.-D. operei] /<lat., it. opera

BIOASTRONAUTICA s.f. stiinta care studiaza metodele pentru trimiterea oamenilor in cosmos. [< germ. Bioastronautik].

LINGVISTICA s.f. stiinta care studiaza limba si legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistica matematica = disciplina care studiaza fenomenele de limba cu mijloace matematice. [Gen. -cii, var. linguistica s.f. / cf. fr. linguistique].

AGROTEHNIC, -A I. adj. referitor la agrotehnica. II. s. f. stiinta care studiaza modul in care omul poate interveni in corelatia dintre factorii de vegetatie, sol si plantele cultivate; agrologie. ◊ procedeele tehnice de cultivare a unei plante. (< fr. agrotechnique, /II/ rus. agrotehnika)

ANTROPOCLIMATOLOGIE s. f. stiinta care studiaza efectele climei asupra omului. (< fr. anthropoclimatologie)

ANTROPOLOGIE s. f. stiinta care studiaza originea si evolutia omului, in stransa corelatie cu conditiile naturale; antropobiologie. (< fr. anthropologie)

LINGVISTIC, -A I. adj. referitor la lingvistica. II. s. f. stiinta care studiaza limba si legile ei de dezvoltare. ♦ ~ generala = disciplina care studiaza faptele de limba din perspectiva trasaturilor comune mai multor limbi; ~ comparativa = disciplina care studiaza comparativ concordantele fonetice, semantice si gramaticale din mai multe limbi; ~ matematica = disciplina care studiaza fenomenele de limba cu mijloace matematice; ~ structurala = disciplina care studiaza relatiile dintre elementele limbii si caracterul sistematic al acesteia. ◊ glotologie. (< fr. linguistique)

NOOLOGIE s. f. 1. studiul stiintelor spiritului. 2. teorie idealista potrivit careia omul este influentat de o forta superioara, asa-numita lume a spiritului. (< fr. noologie)

OBIECT s. n. 1. lucru, tot ceea ce poate fi perceput prin simturi. ~ de inventar = mijloc de munca de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei intreprinderi. 2. (ec.) ~ ul muncii = lucru asupra caruia actioneaza omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale. 3. tot ceea ce preocupa gandirea, activitatea intelectuala a omului; ceea ce formeaza materia unei stiinte, a unei discipline. 4. (fil.) realitatea exterioara subiectului (1); (spec.) ceea ce este dat in cunoastere, continutul obiectiv al cunostintelor subiectului. 5. (fig.) tinta, scop, tel. 6. complement (direct sau indirect). (< lat. obiectum, germ. Objekt)

SCIENTICA s. f. stiinta ca fenomen social, dezvoltarea si structura acesteia, organizarea, locul si rolul ei in societate, optimizarea cercetarii stiintifice; stiinta despre stiinta; scientologie. (cf. lat. scientia, stiinta)

LINGVISTICA, lingvistici, s. f. stiinta care studiaza limba (II) si legile ei de dezvoltare. [Var.: (inv.) l********a s. f.] – Fr. linguistique.

LINGVISTIC, -A, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. stiinta care studiaza limba (II) si legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistica generala = domeniu al lingvisticii care studiaza limba din punctul de vedere al trasaturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistica diacronica = studiu al faptelor de limba privite in evolutia lor. Lingvistica sincronica = studiu al faptelor de limba asa cum se prezinta ele la un moment dat. 2. Adj. Care apartine lingvisticii (1), privitor la lingvistica. [Var.: linguistic, -a s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

PREstiinta s. f. Cunostinta despre ceea ce se va intampla in viitor, atribuita divinitatii. – Pre¹- + stiinta (dupa fr. prescience).

ACADEMIE s.f. 1. Prima scoala filozofica, infiintata de Platon la Atena, care isi tinea intrunirile in gradinile consacrate eroului Akademos. 2. Inalta institutie culturala, creata pentru a ajuta la progresul stiintei, al artei etc.; societate a unor oameni de cultura care se ocupa cu literatura, stiintele etc. 3. Scoala superioara de nivel universitar, neincadrata intr-o universitate sau politehnica. [Gen. -iei. / Cf. fr. academie, it. accademia, lat. academia < gr. akademia].

OBIECT s.n. 1. Lucru; tot ceea ce poate fi perceput prin simturi; (spec.) tot ceea ce se infatiseaza vederii. 2. Tot ceea ce preocupa gandirea, activitatea intelectuala a omului. ♦ Tot ceea ce formeaza materia unei stiinte, a unei discipline; disciplina de studiu. 3. Tinta, scop, tel. 4. Complement (direct sau indirect). [Pron. o-biect. / < lat. obiectum, cf. fr. objet].

aritmetic, -a adj. (vgr. arithmetikos). Bazat pe aritmetica. S. om priceput in aritmetica. S. f., pl. i. stiinta numerelor si socotelilor, prima treapta a matematicii. Adv. In mod aritmetic.

INTELECTUAL² ~i m. Persoana care se ocupa cu munca intelectuala; om cu pregatire speciala care lucreaza in domeniul stiintei, artei, invatamantului etc. [Sil. -tu-al] /<lat. intellectualis, fr. intellectuel

CHINEZIOLOGIE s.f. stiinta anatomiei, fiziologiei si mecanicii miscarilor musculare ale omului. [Pron. -zi-o-, scris si kineziologie. / < fr. kinesiologie, cf. gr. kinesis – miscare, logos – stiinta].

DILETANT, -A s.m. si f. Amator (pasionat) de arta, de stiinta, de tehnica, fara pregatire de specialitate; (peior.) om superficial, lipsit de pregatire temeinica. [< fr. dilettante, cf. it. dilettante – care se delecteaza].

SOCIOLOGIE s.f. stiinta care studiaza societatea omeneasca si legile dezvoltarii ei. ◊ Sociologia artei = ramura a sociologiei care se ocupa cu studierea fenomenului artistic ca fenomen social. ♦ Sociologie vegetala = fitosociologie. [Gen. -iei. / < fr. sociologie, cf. lat. societas – societate, gr. logos – stiinta].

BIOLOGIE s. f. stiinta care studiaza materia vie sub toate aspectele ei. (< fr. biologie)

CHINEZIOLOGIE s. f. stiinta anatomiei, fiziologiei si mecanicii miscarilor musculare ale omului. (< fr. kinesiologie)

SOCIOLOGIE s. f. 1. stiinta care studiaza societatea omeneasca si legile dezvoltarii ei. ♦ a artei = ramura a sociologiei care se ocupa cu studierea fenomenului artistic ca fenomen social. 2. (biol.) studiul asocierii organismelor. 3. a limbajului = disciplina sociologica care foloseste faptele de limba ca indici ai delimitarilor sociale. (< fr. sociologie)

BIOLOGIE s. f. stiinta care are ca obiect viata si legile ei; studiul organismelor vii, al materiei organizate. [Pr.: bi-o-] – Fr. biologie (<gr.).

MUZICOLOGIE s. f. stiinta care studiaza muzica in toate domeniile si manifestarile ei. – Din it. musicologia, fr. musicologie.

PILOT¹, piloti, s. m. 1. Persoana calificata care conduce in mod efectiv o aeronava. 2. Persoana calificata care manevreaza carma unei nave (mai ales in regiunile in care navigatia este dificila). 3. Persoana care conduce sau ajuta la conducerea unor vehicule feroviare prin locuri dificile. 4. (In sintagmele) Pilot automat (de comanda) = sistem tehnic care conduce automat o aeronava sau o nava. Statie-pilot = inslalatie experimentala in care se fabrica de proba un anumit produs inainte de fabricarea in serie. stiinta pilot = stiinta care orienteaza alte discipline prin notiunile si metodele ei. – Din fr. pilote.

ANTROPOGENEZA f. stiinta care se ocupa cu studiul originii si evolutiei omului. [G.-D. antropogenezei] /<fr. anthropogenese, germ. Anthropogenese

IGIENA f. 1) Ramura a stiintei medicale care studiaza mijloacele de ocrotire a sanatatii omului si de prevenire a bolilor. 2) Ansamblul principiilor si masurilor practice de pastrare a sanatatii. [G.-D. igienei; Sil. -gi-e-] /<fr. hygiene

PSIHOLOGIE s.f. 1. stiinta care are ca obiect studierea activitatii psihice a omului, a starii si a insusirilor sale psihice. 2. Structura psihica a unui individ, a unei colectivitati. ◊ Psihologie sociala = latura a vietii sociale a societatii care, impreuna cu ideologia si cu stiintele naturii, alcatuieste constiinta sociala; psihologia artei = disciplina care isi propune examinarea structurilor psihologice definitorii pentru crearea si receptarea valorilor artistice. [Gen. -iei. / < fr. psychologie, cf. gr. psyche – suflet, logos – studiu].

SCIENTICA s.f. Disciplina recent aparuta, al carei obiect de studiu il constituie stiinta ca fenomen social, dezvoltarea si structura acesteia, organizarea, locul si rolul ei in societate, imbunatatirea continua a cercetarii stiintifice etc.; stiinta despre stiinta; scientologie. [Pron. sci-en-. / et. incerta].

MUZICOLOGIE s. f. stiinta care studiaza muzica in toate domeniile si manifestarile ei. (< fr. musicologie)

SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)

FIZIC, -A, fizici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care se refera la corpul fiintelor vii, in special la activitatea muschilor, care apartine corpului fiintelor vii, in special activitatii musculare. ♦ Care apartine simturilor. Placeri fizice. 2. S. n. Aspectul exterior al unei persoane; constitutie naturala a unei persoane. 3. Adj. Care apartine materiei, privitor la materie; material; concret. ◊ Geografie fizica = ramura a geografiei avand ca obiect studiul naturii suprafetei terestre si a mediului geografic. 4. S. f. stiinta fundamentala din ciclul stiintelor naturii care studiaza proprietatile si structura materiei, formele miscarii ei si legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum si transformarile reciproce ale acestor forme de miscare. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei stiinte. 5. Adj. Care apartine fizicii (4), privitor la fizica. – Din fr. physique.

POPULARIZA, popularizez, vb. I. Tranz. A raspandi, a face sa fie cunoscuta de catre un numar mare de oameni, intr-o forma accesibila, o persoana, o idee, o stiinta etc. – Din fr. populariser.

PEDAGOGIE s.f. stiinta care studiaza metodele de educatie si de instruire a oamenilor (a tineretului in special). ♦ Manual, tratat care are ca obiect aceasta stiinta. [Gen. -iei. / cf. fr. pedagogie, lat. pedagogia, gr. paidagogia < pais, paidos – copil, agoge – conducere].

CORIFEU, -EE I. s. m. conducator al corului in teatrul antic grecesc. ◊ cantaret solist intr-un cor. ◊ balerin care conduce un ansamblu de balet. II. s. m. f. om de seama cu rol conducator intr-un domeniu al stiintei sau al artei. (< fr. coryphee, gr. koryphaios, sef)

VULGARIZATOR, -OARE s. m. f., adj. 1. (cel) care vulgarizeaza o arta, o stiinta. 2. (cel) care da o interpretare simplista notiunilor pe care vrea sa le popularizeze. (< fr. vultarisateur)

ANTROPOLOGIE s. f. stiinta care se ocupa cu studiul originii si evolutiei biologice a omului (facand abstractie de conditiile social-istorice in care se dezvolta acesta) – Fr. anthropologie

EXPERIENTA ~e f. 1) Ansamblu de cunostinte intr-un domeniu de activitate achizitionate in procesul practicii indelungate. Schimb de ~. 2) Rezultat al interactiunii omului cu lumea obiectiva, reflectat in constiinta. 3) Procedeu de cercetare in stiinta constand in provocarea intentionata a unor fenomene, pentru a le studia in anumite conditii; experiment. [G.-D. experientei; Sil. ex-pe-ri-en-ta] /<fr. experience, lat. experientia

PILOTARE s.f. Actiunea de a pilota si rezultatul ei; pilotaj. ♦ (Fig.) Orientare a unei discipline de catre o alta stiinta prin notiunile si metodele proprii acesteia. [< pilota].

VULGARIZATOR, -OARE s.m. si f. 1. (Rar) Popularizator al unor idei, al unei stiinte etc. 2. Persoana care da o interpretare simplista notiunilor pe care vrea sa le popularizeze. // adj. Care vulgarizeaza; vulgarizant. [Cf. fr. vulgarisateur].

CLIMATOLOGIE s.f. stiinta care studiaza clima diferitelor regiuni ale globului terestru si influenta ei asupra vietii. [Gen. -iei. / < fr. climatologie, cf. gr. klima – clima, logos – studiu].

CRMINOLOGIE s.f. Ramura a dreptului care studiaza cauzele criminalitatii si masurile pentru prevenirea ei. [Gen. -iei. / < fr. criminologie, cf. lat. crimen – crima, gr. logos – stiinta].

PALINOLOGIE s. f. 1. ramura a botanicii care se ocupa cu studiul polenului si al sporilor. 2. stiinta care se ocupa cu reconstituirea mediului fizic unde au evoluat omul si societatea umana de la primele inceputuri. (< fr. palynologie)

PROGNOZA s. f. 1. previziune, anticipare a evolutiei viitoare a fenomenelor, bazata pe date stiintifice; (p. ext.) pronostic. ◊ text in care se arata modul cum va evolua vremea intr-un anumit interval de timp. 2. parte a stiintei conducerii, reprezentand activitatea pregatitoare pentru planificare, in determinarea tendintelor si perspectivelor dezvoltarii diferitelor sfere de activitate. 3. prevedere a evolutiei unei boli in conformitate cu diagnosticul, forma clinica si stadiul acesteia; prognostic. (< fr. prognose, germ. Prognose)

ANTROPOLOGIE s. f. stiinta care se ocupa cu studiul originii si evolutiei biologice a omului (facand abstractie de conditiile social-istorice in care se dezvolta acesta). – Fr. anthropologie.

POPPER [popə], Sir Karl Raimund (1902-1994), filozof si ganditor politic britanic de origine austriaca. Prof. univ. la Londra. A propus o epistemologie in jurul ideii de confirmare indirecta a teoriilor stiintifice prin falsitatea sistematica a alternativelor lor de catre experienta („Logica cercetarii”, „Postscriptum la logica descoperirii stiintifice”). Aplicand aceleasi metode in stiintele sociale, a aratat ca dezvoltarea societatii este determinata de deciziile oamenilor, neexistand legi ale dezvoltarii istorice (Platon, Hegel, Marx), si pledeaza pentru libertatea criticii si necesitatea schimbarii neviolente a conducatorilor („Societatea deschisa si dusmanii sai”, „Mizeria istoricismului”). Alte lucrari: „Conjuncturi si respingeri”, „Lumea lui Parmenides”.

PEDAGOGIE, pedagogii, s. f. stiinta care se ocupa cu metodele de educatie si de instruire a oamenilor (in special a tinerei generatii). ♦ (Eliptic; fam.) Facultate care pregateste specialisti in stiinta definita mai sus. ♦ Metoda pedagogica – Din lat. paedagogia, fr. pedagogie.

SCIENTICA s. f. Disciplina care studiaza stiinta ca fenomen social, dezvoltarea si structura acesteia, organizarea, locul si rolul ei in societate; scientologie. [Pr.: sci-en-] – Dupa lat. scientia.

ANTROPOLOGIE f. stiinta care se ocupa cu studiul originii, evolutiei si varietatii biologice a omului. [G.-D. antropologiei] /<fr. anthropologie, lat. anthropologia

FIZICA f. stiinta care se ocupa cu studiul proprietatilor si al structurii materiei, formelor ei de miscare si de transformare. [G.-D. fizicii] /<gr. physike, lat. physica

GRUPA ~e f. 1) Colectiv mic de oameni, care apartine unei organizatii mai mari. ~ de studenti. 2) Subdiviziune in anumite stiinte constand din elemente cu trasaturi comune. ~a sistemului periodic. 3): ~ sangvina categorie a sangelui avand la baza anumite caracteristici ale globulelor rosii si ale plasmei. [G.-D. grupei] /<fr. groupe

ISTORIE ~i f. 1) Proces de dezvoltare a fenomenelor din natura si din societate. 2) Perioada a evolutiei umane, posterioara preistoriei si protoistoriei cunoscuta din documente scrise. 3) stiinta care se ocupa cu studiul evolutiei societatii omenesti si a legitatilor ei de dezvoltare. ~a antica. ~a contemporana. ◊ A intra in ~ a ramane in memorie. 4) stiinta care studiaza succesiunea evolutiei faptelor intr-un anumit domeniu. ~a limbii. ~a teatrului. 5) Relatare succesiva a unor evenimente, fapte; povestire; naratiune. 6) fam. Intamplare neprevazuta si impresionanta care intervine in viata cuiva; peripetie. [G.-D. istoriei; Sil. -ri-e] /<lat., gr. historia

MEMORATOR ~oare n. 1) Carte de format mic, in care se expun sumar elementele de baza ale unei discipline sau stiinte; memento. 2) tehn. Dispozitiv al computerului care inregistreaza si stocheaza informatiile ce vor fi prelucrate ulterior. /<fr. memorateur

ANTROPOLOGIE s. f. stiinta care se ocupa cu studiul originii, evolutiei si variabilitatii biologice a omului, in corelatie cu conditiile naturale si social-culturale. – Din fr. anthropologie

SELENOLOGIE s.f. Parte a astronomiei care studiaza materia componenta a scoartei lunare si evolutia ei in timp. [Gen. -iei. / < fr. selenologie, cf. gr. selene – Luna, logos – stiinta].

EXPERIENTA s. f. 1. totalitatea cunostintelor despre realitatea inconjuratoare pe care oamenii le obtin in procesul practicii social-istorice. 2. procedeu de cercetare in stiinta, constand in reproducerea sau modificarea intentionata a unui fenomen, cu scopul observarii lui in conditiile speciale create; experiment (1). ◊ incercare, facuta personal cu un lucru. (< fr. experience, lat. experientia)

APLICAT, -A, aplicati, -te, adj. 1. (In sintagma) Broderie aplicata = motiv de broderie care se realizeaza prin fixarea si conturarea pe un material a unor bucati din alta tesatura. 2. (Despre unele stiinte sau domenii de cercetare) Care isi gaseste o aplicatie imediata. 3. (Frantuzism; despre oameni) Inzestrat, talentat. – V. aplica.

CORIFEU, -EE s.m. si f. 1. Conducatorul corului in tragedia si in comedia greaca antica. ♦ Cantaret solist al unui cor. ♦ Balerin care conduce un ansamblu de balet. 2. om de seama, avand un rol conducator; fruntas intr-un domeniu oarecare al stiintei sau al artei. [< lat. coryphee, it. corifeo].

BIomECANICA s. f. stiinta care studiaza dezvoltarea, structura si activitatea aparatului motor al animalelor si al omului, plecand de la premisele mecanicii generale. [Pr.: bi-o-] – Fr. biomecanique.

PARINTE, parinti, s. m. 1. (La pl.) Tata si mama. ♦ Fiecare dintre cei doi parinti (1). ◊ (La pl.) Stramosi, strabuni. 2. Barbat considerat in raport cu copiii sai; tata. ♦ Fig. Indrumator, calauzitor, protector spiritual. 3. Fig. Fondator, intemeietor, initiator (al unei stiinte, al unei miscari culturale etc.). 4. Fig. (In limbajul bisericesc) Dumnezeu (ca protector al oamenilor).** Sef al religiei crestine, intemeietor sau conducator al Bisericii crestine. ◊ (Prea) sfantul parinte = papa. 5. Fig. Preot. – Lat. parens, -ntis.

VULGARIZATOR, -OARE, vulgarizatori, -oare, s. m. si f. Persoana care vulgarizeaza, care popularizeaza o stiinta, o arta etc. ♦ Persoana care da o interpretare simplista a cunostintelor pe care vrea sa le popularizeze. – Din fr. vulgarisateur.

MEDICINA f. stiinta care se ocupa cu studiul profilaxiei si tratarii bolilor, ocrotirii si restabilirii sanatatii omului. ◊ ~ interna ramura a medicinei care se ocupa cu studierea si tratarea bolilor organelor interne. ~ judiciara (legala) ramura a medicinei care se ocupa cu efectuarea expertizelor si examenelor medicale pentru elucidarea faptelor intr-un proces. ~ preventiva ramura a medicinei care studiaza si aplica diferite metode de prevenire a bolilor. ~ veterinara medicina care studiaza si trateaza bolile animalelor. [G.-D. medicinei] /<lat. medicina

FIZICA s.f. stiinta care se ocupa cu studiul structurii si al proprietatilor materiei, cu formele miscarii ei si cu legile generale ale fenomenelor naturii anorganice. ◊ Fizica atomica = parte a fizicii care studiaza proprietatile fizice ale atomilor; fizica nucleara = ramura a fizicii care studiaza proprietatile nucleului atomic. [Gen. -iei, var. fisica s.f. / < fr. physique, lat. physica, gr. physikos < physis – natura].

DEMOGRAFIE s.f. stiinta care studiaza statistic problemele referitoare la miscarea populatiei, la compozitia si la numarul ei etc. [Gen. -iei. / < fr. demographie, cf. gr. demos – popor, graphein – a scrie].

CRIMINOLOGIE s. f. stiinta care studiaza starea, dinamica si cauzele criminalitatii si masurile pentru prevenirea si combaterea ei. (< fr. criminologie)

FORMALISM s. n. 1. conceptie idealista care rupe forma de continut, reducand procesul concret al dezvoltarii istorice la forme exterioare si scheme abstracte. 2. orientare estetica in arta care supraapreciaza importanta formei, in dauna continutului. 3. respectarea birocratica, ingusta si superficiala a formalitatii. ◊ atitudine conformista, exagerata, protocolara. 4. utilizare a modelelor formale in diferite stiinte. ◊ orientare metodologica in filozofia matematica contemporana care sustine ca matematica isi gaseste deplina ei justificare in constructia formala. ♦ ~ etic = respectare pur formala a preceptelor si normelor morale. (< fr. formalisme)

OBIECTIVISM (‹ germ.) s. n. Orice doctrina sustinand capacitatea intelectului uman de a ajunge la o cunoastere sigura, controlabila intr-o anumita masura, a anumitor lucruri, in opozitie cu scepticismul si relativismul. ♦ (In etica) Conceptie sustinand ca anumite teze morale raman adevarate indiferent de ceea ce crede un subiect sau altul. ♦ Atitudine de nepartinire, de renuntare la orice apreciere critica in domeniul cunostintelor, teoriilor, ideilor despre societate si om in interpretarea si aprecierea fenomenelor social-politice; pretentie de a elimina din campul stiintelor socio-umane tor ce tine de ideologie, de judecati de valoare, scopuri, idealuri etc.

GEOGRAFIE s.f. stiinta care studiaza si descrie infatisarea scoartei Pamantului si fenomenele care se produc la suprafata ei. ◊ Geografie lingvistica = metoda de cercetare a fenomenelor de limba prin stabilirea pe baza de anchete pe teren a ariilor lor de raspandire. [Gen. -iei, var. gheografie s.f. / cf. fr. geographie, lat. geographia < gr. ge – pamant, graphein – a scrie].

PERSONALITATE s.f. 1. Ceea ce caracterizeaza o persoana si o deosebeste de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. ♦ (Jur.) Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate (stiinta, arta, viata social-politica etc.). 3. (Rar; la pl.) Cuvinte jignitoare, aluzii tendentioase la adresa cuiva. [Pl. -tati. / cf. fr. personnalite, it. personalita].

DEMOGRAFIE s. f. stiinta sociala care studiaza fenomene si procese referitoare la numarul, densitatea, miscarea populatiei, la compozitia ei dupa grupe de varsta, de sexe etc. (< fr. demographie)

ama si (vechi) ama interj. plina de ironie ori dispret (turc. amma d. ar. emma; ngr. ma, bg. sirb. ama, id.). Dar ce, halal: Ama om destept! Ama cap de bou! Ama ai vorbit si tu! Conj. Sud. Dar, insa: stiinta avusese, ama n' avea practica (Iov. 205).

ECONomIE s. f. 1. totalitatea ramurilor muncii sociale existente intr-o anumita oranduire sociala, determinate de stadiul de dezvoltare a fortelor de productie si a relatiilor de productie. ◊ totalitatea relatiilor de productie care constituie cadrul desfasurarii muncii sociale. ♦ ~ de piata = forma de organizare si functionare a economiei in care oamenii isi desfasoara activitatea in mod liber, autonom si eficient. ◊ ramura, sector de activitate productiva. ◊ gospodarire. 2. stiinta care se ocupa cu studiul economiei (1). ♦ ~ politica = stiinta sociala care studiaza legile productiei sociale, ale repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor oranduiri sociale in succesiunea lor istorica. 3. chibzuinta, cumpatare (in cheltuieli). 4. (pl.) rezerva de bani: bani agonisiti. 5. alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. (< fr. economie, lat. oeconomia, gr. oikonomia)

ATENA (ATHENA) (in mitologia greaca), zeita a intelepciunii, protectoare a artelor, stiintei si mestesugurilor, patroana orasului Atena. S-a nascut din capul lui Zeus, gata inarmata. Emblema ei era bufnita, simbolul intelepciunii. Identificata de romani cu Minerva. Numita si Pallas Athena.

ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE PENTRU INVATAMANT, stiinta SI CULTURA (in engl.: United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization – U.N.E.S.C.O.), agentie specializata guvernamentala in cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Paris (Franta), creata in nov. 1945 in urma Conferintei de la Londra (isi incepe activitatea la 4 nov. 1946), in scopul intensificarii colaborarii intre natiuni in domeniul educatiei, stiintei, culturii si comunicarii, in spiritul respectului universal pentru dreptate si in dominatia legii, pentru drepturile omului si libertatile fundamentale, indiferent de rasa, s*x, limba sau religie. Promoveaza cooperarea intelectuala internationala, realizeaza asistenta operationala si stimuleaza schimburile internationale si cunoasterea reciproca in domeniile educatiei, stiintei si culturii. U.N.E.S.C.O. are 188 de state membre (2002), intre care si Romania (din 12 iul. 1955).

BIomECANICA s. f. stiinta care studiaza, pe baza mecanicii generale, structura, evolutia si functiile aparatului motor al animalelor si al omului. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biomecanique.

FILOZOFIE, filozofii, s. f. 1. stiinta constituita dintr-un ansamblu inchegat de notiuni si idei, care interpreteaza si reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. 2. Totalitatea conceptiilor si a principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau a unei stiinte. 3. (Rar) Atitudine (inteleapta) fata de intamplarile vietii; mod specific de a privi problemele vietii. 4. (Fam.) Lucru greu de facut, problema greu de rezolvat. – Din ngr. philosophia, fr. philosophie.

EXACT, -A adj. 1. (si adv.) conform cu realitatea, intocmai, chiar. ♦ stiinte e = stiinte in care formularile se pot prezenta in forma matermatica. ◊ care reproduce intocmai un model; fidel. 2. (despre oameni) punctual. (< fr. exact, lat. exactus)

ACADEMIE, academii, s. f. 1. Institutie superioara de cultura, a carei misiune este sa ajute la dezvoltarea stiintelor si a artelor; (in tara noastra) cea mai inalta institutie culturala de stat, care reuneste si promoveaza oameni de valoare stiintifica si culturala, dirijeaza si dezvolta, printr-un complex de institute, munca de cercetare stiintifica si de creatie literar-artistica a tarii. 2. Scoala de invatamant superior. [Acc. si: (dupa lat.) academie] – Fr. academie, (lat. lit. academia).

CHRISTINA, regina a Suediei (1632-1654), fiica lui Gustav II Adolf. In timpul domniei sale, conducerea efectiva a statului a detinut-o Axel Oxenstierna. A sprijinit dezvoltarea stiintei si culturii si l-a protejat pe Descartes, care a trait ultimii ani ai vietii la curtea ei.

1) cerc n., pl. uri (lat. circus, it. sp. pg. cerco. V. tarc). Suprafata plana limitata de o circumferenta [!]. Circumferenta insasi: a descrie un cerc. Circumferenta, cingatoare de lemn ori de fer [!] cu care se leaga doagele butoiului. Fig. Reuniune, adunare: cerc numeros. Intindere, limite: cercu stiintei omenesti. Cerc vitios, rationament defectuos care ar trebui mai intii sa probeze ceia ce serveste a proba, cum ar fi: opiu adoarme fiind-ca are proprietatea somnifera. In cerc, circular, in forma de cerc. Cerc de butuc, cerc care leaga doua catarguri, doua grinzi.

ENERGETICA f. 1) stiinta care se ocupa cu studiul descoperirii si exploatarii surselor de energie. 2) Tehnica distribuirii si folosirii energiei sub diferitele ei forme. /<fr. energetique

NOOLOGIE s.f. 1. Disciplina care studiaza spiritul. 2. Teorie idealista potrivit careia asupra omului influenteaza o forta superioara, asa-numita lume a spiritului. [Gen. -iei. / < germ. Noologie, cf. gr. noos – spirit, logos – stiinta].

adincime f. Calitatea de a fi adinc, profunditate: adincimea unui riu. Una din cele trei dimensiuni ale corpurilor (sin. cu inaltime, une-ori cu lungime: aceasta curte are 20 de metri de latime si 30 de adincime sau o adincime de...). Fig. Multa stiinta, mare pricepere: adincime de idei. Impenetrabilitate: adincimea judecatilor lui Dumnezeu.

ECOLOGIE s. f. stiinta care studiaza interrelatiile dintre organismele vii si mediul lor de viata. ♦ ~ sociala = disciplina sociologica avand ca obiect studiul relatiilor omului cu mediul sau, natural si social. (< fr. ecologie)

conscienta si (ob.) constiinta f., pl. e (lat. con-scientia, fr. conscience. V. stiinta si inconscienta). Notiune, ideie, stiinta: a avea constiinta de drepturile tale [!]. Simtu binelui si a [!] raului: constiinta e judecatoru nostru. Simtu datoriii, moralitate, integritate: om fara constiinta. Libertate de constiinta, libertatea de a te inchina cui vrei, de a profesa ori-ce religiune. A avea pe constiinta, a te simti vinovat. Cu mina pe constiinta, cu toata sinceritatea. A avea constiinta larga, a ierta usor pacatele tale [!] sau ale altora. V. cunostinta.

AUTomATIC, -A, automatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S. f. Ramura a stiintei si a tehnicii care se ocupa cu studiul metodelor si al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fara participarea directa a omului. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatique.

DEMOGRAFIE, demografii, s. f. stiinta care, prin metode cantitative, studiaza fenomene si procese privitoare la numarul, repartitia geografica, structura, densitatea, miscarea populatiei umane si compozitia ei pe grupe de varsta, pe sexe etc. – Din fr. demographie.

FRENOLOGIE s.f. Teorie idealista potrivit careia facultatile psihice ale omului pot fi recunoscute dupa conformatia craniului; pseudostiinta fundata pe aceasta teorie. [Gen. -iei. / < fr. phrenologie, cf. gr. phren – inteligenta, logos – stiinta].

PEDAGOGIE s. f. stiinta si arta educatiei. ♦ ~ sociala = ramura a pedagogiei care studiaza determinismul social al fenomenelor educationale, concepute ca procese de formare a omului in, prin si pentru societate. (< fr. pedagogie, lat. paedagogia)

aplic, a -a v. tr. (lat. applico, -are; fr. appliquer. V. aplec). Pun, potrivesc, adaug, lipesc: a aplica unei haine o captuseala, unui zid tencuiala, un afipt [!] pe zid. Pun: a aplica cuiva a cataplazma. Dau: a aplica cuiva un remediu, (fig.) o palma. Intrebuintez: a aplica o procedura. Indrept: a-ti aplica spiritu la studiu naturii. Pun o stiinta in serviciu alteia: a aplica geometriii algebra. V. refl. Ma dedau: a te aplica la o stiinta, unei stiinte.

SIMBOLIZARE, simbolizari, s. f. Actiunea de a simboliza si rezultatul ei; reprezentare, in arta si in literatura, a unei notiuni, a unei idei sau a unui sentiment printr-un simbol. ♦ (In diverse stiinte) Reprezentare printr-un semn conventional sau printr-o cifra. – V. simboliza.

ROBOTICA f. Ramura a stiintei si tehnicii care se ocupa cu studiul construirii sistemelor mecanice, informatice si a robotilor, in scopul inlocuirii (totale sau partiale) a muncii omului. /<fr. robotique, engl. robotics

ECONomIE s.f. 1. Totalitatea relatiilor de productie dintre oameni care alcatuiesc baza societatii intr-o anumita epoca. ◊ Economie nationala = totalitatea ramurilor de productie si de munca ale unei tari; economie politica = stiinta care studiaza dezvoltarea relatiilor sociale de productie in interconditionarea lor cu fortele de productie, legile productiei sociale, repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor oranduiri sociale in succesiunea lor istorica. 2. Chibzuinta, cumpatare (in cheltuieli, in folosirea banilor, a materialelor etc.). 3. (La pl.) Rezerva de bani; bani agonisiti. 4. Alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. [Gen. -iei. / cf. fr. economie, it. economia, lat. oeconomia, gr. oikonomia – gospodarire].

GNOSEOLOGIE s.f. Parte a filozofiei care cerceteaza posibilitatea cunoasterii lumii de catre om, legile, izvoarele si formele acestei cunoasteri; teoria cunoasterii. [Pron. -se-o-, gen. -iei. / < germ. Gnoseologie, fr. gnoseologie, cf. gr. gnosis – cunoastere, logos – stiinta].

stiinta (-te), s. f. – 1. Cunoastere. – 2. Cunostinta. Lat. scientia (Tiktin; lipseste in REW 7718a), cf. sti sau rezultatul intern de la sti, ca vointa ‹ voi, nazuinta ‹ nazui, etc. – Der. stiintific, adj., dupa fr. scientifique; stiintificeste, adv. (din punct de vedere stiintific); nestiinta, s. f. (ignoranta); nestiintific, adj. (fara metoda stiintifica); instiinta, vb. (a informa, a aviza, a face cunoscut; a anunta, a preveni; refl., inv., a lua cunostinta, a-si asuma); instiintator, adj. (informator, anuntator).

ROBOTICA s. f. Domeniu pluridisciplinar al stiintei si tehnicii care studiaza proiectarea si tehnica construirii sistemelor mecanice, informatice sau mixte si a robotilor, in scopul inlocuirii partiale sau totale a omului in actiunea sa asupra mediului inconjurator; (rar) robotologie. – Din fr. robotique, engl. robotics.

stiinta ~e f. 1) Sfera de activitate umana a carei functie consta in dobandirea si sistematizarea teoretica a cunostintelor despre realitate. ~e sociale. ~ele naturii. ◊ om de ~ invatat; savant. 2) Totalitate a cunostintelor dintr-un anumit domeniu; disciplina. Cibernetica este o ~ recenta. ◊ ~ de carte a) cunostinte elementare (de a scrie si de a citi); b) eruditie. 3) rar Faptul de a fi informat despre ceva; cunoastere. ◊ A avea ~ despre ceva a avea cunostinta despre ceva. Cu (sau fara) ~a cuiva cu (sau fara) stirea cuiva. Cu buna ~ in mod constient. [G.-D. stiintei; Sil. sti-in-] /a sti + suf. ~inta

ROBOTICA (‹ engl., fr.) s. f. Domeniu pluridisciplinar al stiintei si tehnicii care studiaza proiectarea si tehnica construirii sistemelor mecanice, informatice sau mixte si a robotilor, in scopul inlocuirii totale sau partiale a omului in procesele tehnologice, in actiunea asupra mediului inconjurator etc. Multe aspecte ale r. implica inteligenta artificiala: robotii pot fi echipati cu senzori echivalenti cu organele de simt ale omului, pentru vedere, pipait, perceperea temperaturii. Unii au chiar capacitatea de a lua decizii simple, iar in prezent cercetarile in domeniu sunt orientate spre obtinerea de roboti cu un grad de autocontrol care sa le permita mobilitatea si luarea de decizii intr-un mediu necontrolat direct de catre oameni.

FILOZOFIE s. f. 1. conceptie generala despre lume si viata, forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale. ♦ ~ lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ♦ a culturii = disciplina teoretica relativ autonoma, care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea si viata; intelepciune, stoicism. 4. (fam.) problema greu de rezolvat. 5. sistem filozofic apartinand unei persoane, scoli sau epoci. (< fr. philosophie, gr. philosophia)

CULTURA s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale si spirituale acumulate de omenire in decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramica, podoabe, arme, locuinte, asezari etc.) si spirituale (manifestari artistice, magice-religioase si funerare) pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. ♦ Totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ◊ om de cultura = persoana care are un nivel intelectual ridicat; cultura de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrarile efectuate asupra solului pentru a face posibila cresterea plantelor cultivate. ◊ Plante de cultura = plante cultivate de om. ♦ Crestere a anumitor animale. ♦ Crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 3. Cultura fizica = dezvoltarea corpului prin gimnastica si sport; stiinta care se ocupa cu aceasta dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].

GEOGRAFIE s. f. stiinta care studiaza si descrie scoarta terestra cu toate elementele sale, din punct de vedere fizic, economic, biologic etc. si fenomenele care se produc la suprafata ei. ♦ ~ umana = antropogeografie; ~ lingvistica = metoda de cercetare a fenomenelor de limba prin stabilirea ariilor lor de raspandire pe baza de anchete pe teren; geolingvistica. (< fr. geographie, lat. geographia)

ESTETIC, -A, estetici, -ce, subst., adj. 1. S. f. stiinta care studiaza legile si categoriile artei, considerata ca forma cea mai inalta de creare si de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenta artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creatiei artistice, la criteriile si genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul insusirilor si al fenomenelor studiate de estetica (1). 3. Adj. Care apartine esteticii (1), privitor la estetica (1); care priveste frumosul, care corespunde cerintelor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthetique.

GRUPA s. f. 1. mic colectiv de oameni subordonati unor forme organizatorice mai largi. ◊ (mil.) cea mai mica subunitate de instructie si lupta. ◊ unitate administrativa dintr-o intreprindere sau institutie, bazata pe specializare, pe diviziunea muncii. 2. subdiviziune in stiintele naturii, din elemente care prezinta caractere comune. ◊ (chim.) fiecare dintre cele noua subimpartiri ale sistemului periodic, cuprinzand elemente cu proprietati asemanatoare. ♦ ~ sangvina = fiecare dintre cele patru categorii in care se poate clasifica sangele, dupa insusirile antigenice conditionate genetic. 3. subdiviziune in cadrul sistemului morfologic cuprinzand elemente cu trasaturi comune. 4. totalitatea depozitelor sedimentare formate in timpul unei ere geologice. (< fr. groupe)

FILOZOFIE s.f. 1. Forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. ◊ Filozofie lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ◊ Filozofia culturii = disciplina teoretica care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. Comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, a unor nenorociri etc.; fel al cuiva de a privi lumea si viata. 4. (Fam.) Problema greu de rezolvat. [Gen. -iei, var. filosofie s.f. / < lat., gr. philosophia < philein – a iubi, sophia – intelepciune, cf. fr. philosophie].

GRUPA s.f. 1. Mic colectiv de oameni subordonati unor forme organizatorice mai largi. ♦ (Mil.) Cea mai mica subunitate de instructie si de lupta. ♦ Unitate administrativa dintr-o intreprindere sau institutie, bazata pe specializare, pe diviziunea muncii. 2. Subdiviziune in stiintele naturii alcatuita din elemente care prezinta caractere comune. ♦ (Chim.) Fiecare dintre cele noua subimpartiri ale sistemului periodic, cuprinzand elemente cu proprietati asemanatoare. ◊ Grupa sanguina = fiecare dintre cele patru categorii in care se poate clasifica sangele. [< fr. groupe].

MANUAL, -A, manuali, -e, s. n., adj.1. S. n. Carte care cuprinde notiunile de baza ale unei stiinte, ale unei arte sau ale unei indeletniciri practice; spec. carte de scoala. 2. Adj. Care este facut cu mana; de mana. ♦ (Despre indeletniciri, ocupatii, profesiuni) Care se efectueaza prin munca fizica. 3. Adj. (Despre oameni) Care executa lucrari de mana; p. ext. care lucreaza cu mainile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.

ELEMENTAR, -A, elementari, -e, adj. 1. De baza, esential, fundamental. ♦ (Despre carti, manuale etc.) Care cuprinde elementele de baza ale unei stiinte. ◊ Invatamant elementar = prima treapta a invatamantului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline. 2. Putin complicat; simplu, usor; rudimentar. ♦ Primitiv. 3. Care tine de natura si de fenomenele ei. – Din fr. elementaire, lat. elementarius.

SAINT-SIMONISM s.n. Doctrina socialist-utopica, care considera ca societatea viitoare se va intemeia pe marea industrie planificata, pe participarea la munca a tuturor membrilor societatii si pe repartitia dupa munca, cu pastrarea totusi a proprietatii private si a claselor, progresul societatii fiind determinat de stiinta si de ratiunea umana. [Pron. sen-. / < fr. saint-simonisme, cf. Saint-Simon – socialist utopic francez].

FINANTE s. f. pl. 1. Totalitatea mijloacelor banesti care se gasesc la dispozitia unui stat si care sunt necesare pentru indeplinirea functiilor si sarcinilor sale. ◊ om de finante = a) specialist in probleme financiare; b) detinator de capitaluri. (La sg.) Marea finanta = detinatorii marilor capitaluri financiare. ♦ Totalitatea mijloacelor banesti ale unei intreprinderi. ♦ (Fam.) Averea in bani a unei persoane particulare. 2. stiinta care studiaza finantele (1). [Var.: finanta s. f.] – Din fr. finance, it. finanza.

CONTABILITATE ~ati f. 1) Ansamblu de operatii constand din inregistrarea si din evidenta fondurilor materiale si financiare ale unei intreprinderi sau institutii; totalitate de conturi. 2) Sectie a unei intreprinderi sau institutii unde se fac aceste operatii. 3) stiinta care se ocupa de teoria si de practica inregistrarii si evidentei fondurilor materiale si financiare. [G.-D. contabilitatii] /<fr. comptabilite

ESTETICA f. 1) stiinta care se ocupa cu studiul categoriilor si legilor artei, considerata ca cea mai inalta forma de creare si de receptare a frumosului. 2) Ansamblu de probleme ce tin de esenta artei si de raporturile ei cu realitatea. [G.-D. esteticii] /<fr. esthetique, lat. aesthetica

COLBERT [colber], Jean-Baptiste (1619-1683), economist si om politic francez. Teoretician si promotor al mercantilismului. Controlor general al finantelor (1665-1683) in timpul lui Ludovic XIV. Masuri protectioniste pentru dezvoltarea industrie si comertului. A reorganizat finantele, justitia si marina. Protector al artelor si stiintelor.

CROCE, Benedetto (1866-1952), filozof neohegelian, istoric, estetician, critic literar si om politic liberal italian. Prof. univ. la Napoli. Participant la miscarea antifascista si de eliberare nationala. Creator al unui sistem de „Filozofia spiritului”, C. este cunoscut mai cu seama datorita „Esteticii” sale, conceputa ca „stiinta a expresiei si lingvistica generala”. A acordat intuitiei un rol esential in procesul creatiei artistice. Critic al intuitionismului irationalist, al pozitivismului si al curentelor moderniste in arta. M. de onoare al Acad. Romane (1921).

GRUPA, grupe, s. f. 1. Colectiv restrans de oameni, subordonat unei forme organizatorice mai largi. ♦ Unitate administrativa dintr-o intreprindere sau dintr-o institutie, bazata pe specializare, pe diviziunea muncii. ♦ Cea mai mica subunitate militara de instructie si de lupta. ♦ (Rar) Grup (2). 2. Subdiviziune (in stiinte) care cuprinde elemente cu trasaturi comune. ◊ Grupa sangvina = fiecare dintre categoriile de clasificare a sangelui, intemeiata pe ansamblul de caracteristici ale globulelor rosii si ale plasmei sangvine. ♦ Spec. Fiecare dintre subimpartirile care rezulta din asezarea elementelor chimice in sistemul periodic, grupand elementele cu proprietati inrudite. – Din fr. groupe.

PRODUCTIE s.f. 1. Activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. Lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].

GRAFOLOGIE s.f. Studiul raporturilor care exista intre scrisul unei persoane si caracterul ei. ◊ Grafologie patologica = disciplina care se ocupa cu studierea deformarii scrisului in urma unei boli mintale. ♦ Studiul asupra caracterului scrisului cuiva in scopul recunoasterii autenticitatii unor documente, inscrisuri etc. [Gen. -iei. / < fr. graphologie, cf. gr. graphein – a scrie, logos – stiinta].

INTRODUCERE s.f. 1. Actiunea de a (se) introduce si rezultatul ei. ♦ Parte de inceput, parte introductiva (a unei opere etc.). ♦ Partea de la inceput a unei piese muzicale, scrisa intr-o miscare aparte si avand un caracter deosebit; denumirea primei parti a suitei. 2. Studiul pregatitor asupra notiunilor elementare ale unei stiinte. [< introduce].

STRATEGIE s. f. 1. demnitatea de strateg (1); unitate teritoriala supusa acestuia. 2. ramura a stiintei (artei) militare care studiaza problemele conducerii razboiului in ansamblu si a actiunilor militare de mare amploare. 3. determinare a directiei principale a actiunilor proletariatului intr-o anumita etapa a revolutiei, in stabilirea sarcinilor fundamentale pentru atingerea obiectivelor etapei respective. 4. (inform.) comportament al omului sau al masinii cu ocazia unui joc sau a unui conflict. 5. (fig.) arta de a folosi toate mijloacele disponibile in vederea asigurarii succesului intr-o lupta, intr-o activitate. (< fr. strategie)

CRISTALOGRAFIE (‹ fr. {i}; {s} gr. krystallos „cristal” + graphe „descriere”) s. f. stiinta auxiliara a mineralogiei care se ocupa cu studiul cristalelor. ◊ C. fizica, studiaza proprietatile fizice ale cristalelor, dependenta lor de structura atomo-cristalina si modificarea acestora sub actiunea factorilor externi. ◊ C. chimica, studiaza dependenta dintre structura cristalina a unei substante si proprietatile ei chimice. ◊ C. optica, studiaza efectele caracteristice aparute la propagarea luminii in cristale (birefringenta, polarizarea luminii).

CONstiinta s.f. 1. Forma cea mai inalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzand senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. Faptul de a-si da seama; intelegere. ◊ Constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ◊ Proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].

MATERIALISM s. n. 1. Conceptie filozofica potrivit careia materia este factorul prim, iar constiinta factorul derivat; spec. filozofie marxista. ◊ Materialism dialectic = stiinta despre raportul dintre materie si constiinta, despre legile cele mai generale ale miscarii si dezvoltarii naturii, societatii si cunoasterii, care este in acelasi timp baza filozofica a marxism-leninismului. Materialism istoric = parte integranta a filozofiei marxist-leniniste, al carei obiect il constituie societatea in unitatea si interactiunea laturilor ei, legile generale si fortele motrice ale dezvoltarii istorice. 2. (Depr.) Interes exagerat manifestat de cineva pentru problemele materiale. – [Pr.: -ri-a-] – Din fr. materialisme, germ. Materialismus.

PRACTICA, practici, s. f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutina. 2. Activitate a oamenilor indreptata spre crearea conditiilor necesare existentei societatii, in primul rand spre producerea si crearea bunurilor materiale si a valorilor culturale; metoda, procedeu aplicat si verificat efectiv. ◊ Loc. adv. In practica = in mod concret, in realitate. ◊ Expr. A pune in practica = a aplica. 3. Exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei stiinte, a unei arte. 4. Aplicare si verificare efectiva a cunostintelor teoretice dobandite intr-un domeniu oarecare. Practica pedagogica. ♦ Stagiu de perfectionare sau de dobandire a unor cunostinte practice pe care-l face, intr-o fabrica, intr-o intreprindere etc., un student sau un elev. Practica de productie. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie, manifestare exterioara de cult. – Din germ. Praktik, fr. pratique.

ELEMENTAR, -A adj. 1. de baza, esential, fundamental. ◊ care cuprinde principiile de baza ale unei discipline, stiinte etc. ♦ invatamant ~ = prima treapta a invatamantului cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de baza. 2. foarte simplu, rudimentar. ♦ (mat.) functie ~a = functie rationala, trigonometrica, exponentiala, logaritmica etc., precum si functiile obtinute din acestea, printr-un numar finit de operatii algebrice de compunere sau de inversare. 3. care tine de natura si de fenomenele ei. (< fr. elementaire, lat. elementarius)

ASTRONomIE (‹ fr., lat.) s. f. stiinta care se ocupa cu studiul astrilor, al miscarii si evolutiei lor, al structurii si compozitiei etc., precum si cu studiul sistemelor de astri, al galaxiilor si al Universului. Observatii sistematice asupra cerului au fost facute din milen. 3 i. Hr. in China, India, Egipt. Babilonienii sint cei care au delimitat constelatiile. Prin sec. 6 i. Hr. grecii studiau miscarea astrilor, forma cerului si a Pamintului; de la ei ni s-au pastrat denumirile stelelor si ale constelatiilor. In Europa, a. incepe sa se dezvolte abia in sec. 16, dupa ce Copernic a fundamentat sistemul heliocentric. In sec. urmator se pun bazele a. moderne, indeosebi, prin contributiile lui Galilei, Kepler si Newton. V. si cosmogonie, cosmografie, cosmologie.

CONSTRUCTIE, constructii, s. f. 1. Cladire executata din zidarie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care serveste la adapostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casa, edificiu, cladire. 2. Faptul de a construi. ◊ Loc. adj. si adv. In constructie = (aflat) in cursul procesului de construire. ♦ Alcatuire, compunere, structura. 3. (La pl.) Ramura a economiei nationale care are ca obiect efectuarea de constructii (1); ramura a tehnicii care se ocupa cu studiul, proiectarea si executarea constructiilor. ◊ Constructii de masini = ramura de baza a industriei care produce masini-unelte, utilaje, mijloace de transport etc.; ramura a stiintelor care se ocupa cu studiul, proiectarea si construirea instalatiilor, masinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte intre care exista anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte; mod de a grupa cuvintele in propozitii si propozitiile in fraze. – Din fr. construction, lat. constructio.

BARNUTIU, Simion (1808-1864, n. Bocsa, jud. Salaj), om politic si ginditor roman. Fruntas al Revolutiei de la 1848-1849 din Transilvania; vicepresedinte al Adunarii Nationale de la Blaj din 3-5/15-17 mai 1848, unde a rostit un discurs celebru, in care cerea egalitatea in drepturi a romanilor cu celelalte nationalitati. Dupa infringerea Revolutiei a emigrat in Moldova (1851), unde a activat ca profesor de filozofie si drept public al Univ. din Iasi. A sprijinit domnia lui Al. I. Cuza si politica de reforme a acestuia („Dreptul public al romanilor”). A introdus predarea in limba romana a filozofiei, in Transilvania. A promovat kantianismul, fapt care a favorizat deschiderea gindirii filozofice romanesti catre stiinta si atitudine critica („Psihologia empirica si logica”, „Metafizica”).

astrologie f. (vgr. astrologia, d. astron, stea si logos, vorbire). stiinta falsa pin [!] care se pretindea ca se poate ghici dupa pozitiunea stelelor. – Din Haldeia, unde s´a nascut, astrologia s´a raspindit in Egipt, Grecia, Italia si toata Europa. Cu greu iti vine sa crezi ca niste oameni celebri in toate timpurile, ca Tacit, Galen, Toma de la Aquino, Tycho-Brache, Kepler si altii mii, s´au ocupat de ia [!]. Fie-care principe avea un astrolog la curte: pe al lui Ludovic XI il chema Galeotti, pe al Ecaterinei de Medicis Cano Ruggieri, amindoi Italieni. Nu se nastea un copil dintr´o familie mai nobila fara ca astrologu sa fie chemat sa-si cerceteze oroscopu. Aceasta absurda superstitiune a disparut in seculu XVII, desi tot vor mai fi fiind oameni simpli care sa creada in stele.

data f., pl. dati (d. dau). Oara, moment: o data (pl. de doua ori). Intiia data sau intiia oara, prima data sau prima oara (pl. a doua, a treia oara). Rind, serie de timp: asta data, de asta data, data asta (acuma, in acest timp). Alta data, odata, odinioara (lat. olim), nu acuma: alta data eram mai fericit, sa vii alta data. De o cam data. V. deocamdata. Pe data, indata, imediat (V. odata). Dintr’o data, pe data, indata, dintr’o singura lovitura: dintr’o data l-a invins. Data, pl. date (fr. date, it. data, d. lat. datum, pl. data). Ziua, timpu cind s’a facut, cind s’a emis un lucru: pe peatra era data anului 1504 (moartea lui Stefan cel Mare). Pl. Notiuni, informatiuni ale stiintei (fr. donee): in aceasta carte is date importante.