ocol, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Miscare in jurul unui punct fix sau de jur-imprejurul unui loc; deplasare in spatiu care nu urmeaza calea cea mai dreapta; inconjur, ocolire, ocoleala, ocolis. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocoleste; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-imprejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fara ocol = fara ezitare, fara menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitura, cot. 2. (Inv.) Linie care delimiteaza un spatiu; p. ext. spatiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferinta. 3. (Concr.) Gard facut in jurul unui loc; imprejmuire, ingraditura; p. ext. loc ingradit (uneori acoperit), unde se inchid vitele, oile etc.; obor, tarc. 4. (Reg.) Curte, ograda. 5. (Rar) Spatiu, loc liber. 6. (Inv.) Unitate administrativa (judiciara, agricola) de judet sau de tinut, de oras sau de sat; sediul ei; p. ext. institutie care conducea una dintre aceste forme de impartire administrativa. ◊ ocol silvic = unitate silvica administrativa, impartita pe brigazi si cantoane, prin care se organizeaza si se executa lucrarile de cultura, de refacere, de protectie si de paza a padurilor, ocrotirea si valorificarea vanatului si a pestelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol.

BRIGADA ~azi f. 1) Formatie militara ampla, superioara regimentului. 2) Formatie de lucru, compusa, in special, din muncitori sau din tarani, adesea impartiti in echipe, in vederea realizarii anumitor sarcini de productie. ◊ ~ silvica subunitate a ocolului silvic, care ingrijeste anumite suprafete de padure. [G.-D. brigazii] /<fr. brigade, rus. brigada

silvic ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de padure; propriu padurii. ocol ~. 2) Care tine de silvicultura; caracteristic silviculturii. Inginer ~. /silva + suf. ~ic

ocol¹ ocoale n. 1) Loc ingradit (pentru inchiderea vitelor); cosar; tarc. 2) Gard care inconjoara un loc; ingraditura; imprejmuire. 3) ist. Unitate administrativa. ◊ ~ silvic diviziune teritoriala in gospodaria forestiera. /<bulg. okolu