DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprima natura obiectului determinat) Spirit de initiativa. Vinde tesaturi de cele mai noi. ♦ (In titlurile de noblete) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprima materia) a) (Materia propriu-zisa din care este confectionat un lucru) Facut din... Casuta lui de paianta. b) (Determinand un substantiv cu inteles colectiv, atributul arata elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arata continutul) Care contine, cu. Un pahar de apa. 4. (Atributul exprima un raport de filiatie) Un pui de caprioara. 5. (Atributul arata apartenenta) Crengi de copac. 6. (Atributul arata autorul) Un tablou de Tuculescu. 7. (Atributul determinand substantive de origine verbala sau cu sens verbal, arata:) a) (Subiectul actiunii) Inceput de toamna; b) (Obiectul actiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprima relatia) In ce priveste. Prieten de joaca. 9. (Atributul arata locul) a) (locul existentei) Care se gaseste (in, la), din partea... ◊ (In nume topice) Filipestii de Padure; b) (punctul de plecare in spatiu) Plecarea de acasa; c) (atributul exprima concomitent si natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arata timpul) Care traieste sau se petrece in timpul..., care dateaza din... Planuiau amandoi viata lor de maine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arata provenienta) Cizme de imprumut. 12. (Atributul arata destinatia obiectului determinat) Sala de dans. 13. (Atributul reprezinta termenul care in realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusete de cupa. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II (Introduce un nume predicativ) 1. (numele predicativ exprima natura obiectului determinat) Cine e de vina? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeasi varsta. ♦ (numele predicativ arata materia) Facut din... Haina e de tergal. ♦ (numele predicativ exprima apartenenta) Era de-ai nostri. 2. (Predicatul nominal, alcatuit din verbul „a fi” si un supin, exprima necesitatea) E de preferat sa vii. III (Introduce un complement circumstantial de loc) 1. (Complementul arata locul de plecare al actiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridica de jos. 2. Complementul arata locul unde se petrece actiunea) In, la. IV (Introduce un complement circumstantial de timp) 1. (Complementul arata momentul intitial al actiunii) Incepand cu... De maine. 2. (Complementul arata timpul in care se petrece actiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leaga elemente de acelasi fel care se succeda in timp) Dupa, cu: a) (in constructii cu functiune de complement circumstantial de timp) Zi de zi. An de an; b) (in constructii cu functiune de complement circumstantial de mod) Fir de fir; c) (in constructii cu functiune de complement circumstantial de loc) Casa de casa = (in toate casele, pretutindeni); d) (in constructii cu functiune de complement direct) Om de om (= pe toti oamenii); e) in constructii cu functiune de subiect) Trece spre miazanoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A vazut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstantial de cauza) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauza ca sunt (esti etc.) sau eram (am fost etc.)... Si plangeam de suparata. VI. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru. Rosii de salata. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca sa..., pentru a... VII (Introduce un complement circumstantial de mod) 1. (In loc. adv.) De fapt. De buna seama. 2. (Complementul arata cantitatea, masura) Usa inalta de trei metri. ♦ (Complementul arata mijlocul de schimbare, de cumparare sau de vanzare) In schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are si sens consecutiv; in loc. adj. si adv.) De moarte = ingrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, in gradul cel mai inalt. 4. (Complementul determina un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cat se poate de bine. ♦ (Determinand un adverb la gradul comparativ, complementul exprima gradul de comparatie) Mai presus de toate imi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstantial de relatie) In ce priveste, cat despre, privitor la...: a) (complementul determina un adjectiv) Bun de gura; b) (complementul determina o constructie folosita ca termen de comparatie) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determina un verb) De foame as rabda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunari se convocau de sindicatul intreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (Dupa verbe) S-a apropiat de mine. 2. (Dupa expresii verbale ca „e bine” si dupa interjetii ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (Dupa verbe ca „a lua”, „a lasa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (In legatura cu constructii distributive) Pentru. S-au impartit cate trei carti de om. 5. (Dupa adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeti. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a invata. XI. (In constructii cu functiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Invatam de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) In ce priveste, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui sa..., a voi... 3. (Pop.; inaintea unui verb la infinitiv) A incetat de a plange. 4. (In imprecatii) Bat-o Dumnezeu de baba. XII. (In constructii cu functiune de subiect) 1. (Pop.; Constructia prepozitionala are sens partitiv) Scrie cu argintel, Ca de-acela-i putintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E usor de vazut. XIII. 1. (Face legatura dintre numerale c*******e si substantivele determinate) a) (dupa majoritatea numeralelor c*******e de la 20 in sus) O mie de lei; b) (dupa numeralele cu valoare nehotarata, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albastri; c) (in structura numeralelor c*******e de la 20.000 in sus, inaintea pluralului „mii”) O suta de mii. 2. (face legatura dintre articolul adjectival „cel, cea” si numeralul ordinal, incepand de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formand cuvinte care se scriu impreuna, locutiuni care se scriu in doua sau mai multe cuvinte. 1. In adverbe sau locutiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seara etc; 2. In prepozitii sau locutiuni prepozitionale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindaratul etc. 3. In conjunctii sau locutiuni conjunctionale, ca: de cum, de cand, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formeaza substantive, adjective si verbe, ca: decurge, dedulci, demancare, deplin. – Lat. de.

PREDICAT, predicate, s. n. 1. (Gram.) Parte principala a propozitiei, care arata o actiune, o stare sau o insusire a subiectului. ◊ Predicat verbal = predicat exprimat printr-un verb la un mod personal (sau printr-o interjectie). Predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ la un mod personal si un nume predicativ. 2. (Log.) Termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva despre subiect. – Din fr. predicat, lat. praedicatum.

predicativ, -A, predicativi, -e, adj. 1. (Gram.) Care formeaza sau poate forma predicatul (1); referitor la predicat. ◊ Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul unei propozitii. nume predicativ = nume care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul unei propozitii. Propozitie predicativa = propozitie care indeplineste rolul de nume predicativ. 2. (Log.) Care se refera la predicat (2), care apartine predicatului. – Din fr. predicatif.

COPULATIV, -A, copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjunctii) Care leaga parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel. ◊ Verb copulativ = verb care intra in alcatuirea predicatului nominal, facand legatura dintre subiect si numele predicativ. Propozitie copulativa = propozitie coordonata, legata de coordonata ei printr-un raport de asociere in interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecati afirmative) Care are mai multe subiecte legate de acelasi predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus.

NOMINAL, -A, nominali, -e, adj. 1. Care contine nume, care indica un nume, de nume; dupa nume; pe nume. ◊ Valoare nominala = valoare indicata pe o actiune, pe o hartie-moneda (care uneori nu corespunde cu valoarea reala; valoare oficiala. Putere (sau valoare) nominala = putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. ♦ Care figureaza (numai) cu numele; care este de forma. ♦ Care este calculat in bani. 2. (Gram.) Care face parte din categoria numelui, care tine de categoria numelui, care se adauga la nume, care formeaza un nume. ◊ Flexiune nominala = declinare. Predicat nominal = predicat alcatuit dintr-un nume predicativ si un verb copulativ la un mod personal. – Din fr. nominal, lat. nominalis.

COPULATIV ~a (~i, ~e) 1): Conjunctie ~a conjunctie care leaga parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel. 2): Verb ~ verb lipsit de functie semantica independenta, care, impreuna cu numele predicativ, formeaza predicatul nominal al propozitiei; verb de legatura; copula. 3) Care are cateva subiecte pe langa un singur predicat. /<fr. copulatif, lat. copulativus

NOMINAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de nume; propriu numelor. ◊ Valoare ~a a) valoare indicata pe o hartie de banca; b) valoare calculata in bani. 2) Care figureaza doar cu numele, in mod formal. 3) lingv. Care face parte din clasa numelor; care are valoare sau functie de nume. ◊ Predicat ~ predicat format dintr-un verb copulativ si un nume predicativ. /<fr. nominal, lat. nominalis

NOMINATIV s.n. Caz al declinarii in care stau subiectul, apozitia si numele predicativ. ◊ Nominativ etic = forma de nominativ a pronumelui personal de persoana 2 sg., folosit intr-o constructie in care, ca si in cazul dativului etic, se cere interlocutorului sa participe afectiv la ceea ce se povesteste. [Pl. -ve. / cf. lat. nominativus, fr. nominatif].

PREDICAT s.n. 1. Parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. ◊ Predicat verbal = predicat format dintr-un verb predicativ la un mod personal; predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ si un nume predicativ. 2. Termen al unui rationament care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ♦ (In logica simbolica) Element constitutiv al functiilor specifice calculului cu predicate. [< lat. praedicatum, cf. fr. predicat].

ABLATIV s.n. Caz al declinarii in unele limbi, care exprima punctul de plecare, instrumentul, cauza etc. Ablativ absolut = constructie a limbii latine corespunzatoare unei propozitii circumstantiale, in care subiectul si numele predicativ se pun la ablativ sau, cand predicatul este verbal, verbul se trece la participiu, acordandu-se in gen, numar si caz cu fostul subiect al propozitiei secundare. [< lat. (casus) ablativus, cf. fr. ablatif].

COPULATIV, -A adj. 1. (Despre conjunctii) Care uneste parti de propozitii sau propozitii de acelasi fel. ◊ Verb copulativ = verb auxiliar care leaga subiectul de numele predicativ; propozitie copulativa = propozitie coordonata care exprima asocierea fata de coordonata ei. 2. (Log.; despre judecati afirmative) Care are mai multe subiecte unite de acelasi predicat. [Cf. lat. copulativus, fr. copulatif].

predicativ, -A adj. 1. Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul; nume predicativ = nume care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul unei propozitii; propozitie predicativa (si s.f.) = propozitie care indeplineste fata de propozitia regenta rolul de nume predicativ. 2. (Log.) Referitor la predicat. [< lat. praedicativus].

NOMINAL, -A adj. 1. De nume; pe nume; dupa nume. ◊ (Ec.) Valoare nominala = valoare indicata pe o actiune sau pe un bilet de banca si care nu corespunde uneori cu valoarea ei reala. 2. (Gram.) Care se refera la nume sau face parte din categoria numelui; care formeaza un nume. ◊ Flexiune nominala = flexiunea partilor de vorbire declinabile; predicat nominal = predicat format dintr-un nume predicativ si o copula. [Cf. fr. nominal, lat. nominalis < nomen – nume].

COPULATIV, -A adj. 1. (despre conjunctii) care leaga (parti de) propozitii de acelasi fel. ♦ verb ~ = verb in alcatuirea predicatului nominal, facand legatura intre subiect si numele predicativ; copula (1); propozitie ~a = propozitie coordonata legata prin asociere de coordonata ei. 2. (log.; despre judecati afirmative) care are mai multe subiecte legate de acelasi predicat. (< fr. copulatif, lat. copulativus)

EXCEPTIE s. f. 1. ceea ce nu se conformeaza unei reguli generale; abatere de la o norma (generala); o complement circumstantial de ~ = complement care desemneaza obiectul sau faptul ce exprima o exceptie in raport cu subiectul, cu numele predicativ sau cu complementul; propozitie de ~ = propozitie circumstantiala care corespunde complementului circumstantial de exceptie; cu a = afara de...; fara ~ = fara deosebire; de ~ = exceptional. 2. mijloc de aparare in justitie care tinde sa schimbe solutionarea cazului sau sa atace forma de judecata. (< fr. exception, lat. exceptio)

NOMINATIV, -A I. adj. nominal (1). ♦ (fin.) obligatie ~a = obligatie pe care este scris numele creditorului. II. s. n. caz al declinarii in care stau subiectul, apozitia si numele predicativ. (< lat. nominativus, fr. nominatif)

PREDICAT s. n. 1. parte principala a propozitiei care atribuie subiectului o actiune, o stare, o insusire. ♦ ~ verbal = predicat exprimat printr-un verb predicativ la un mod personal, locutiune verbala, adverb sau interjectie predicativa; ~ nominal = predicat exprimat printr-un verb copulativ si un nume predicativ. 2. (log.) termen al unei judecati care afirma sau neaga ceva in legatura cu subiectul. ◊ (log. simbolica) element constitutiv al functiilor specifice calculului de predicate. 3. (mat.) enunt care depinde de una sau mai multe variabile si caruia, pentru orice valoare data variabilelor, ii corespunde o propozitie. (< fr. predicat, lat. praedicatum)

predicativ, -A adj. 1. care formeaza sau poate forma predicatul; cu valoare de predicat. ♦ verb ~ = verb care poate forma singur predicatul unei propozitii; nume ~ = nume care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie subordonata care indeplineste functia de nume predicativ pe langa un verb copulativ din regenta; element ~ suplimentar = parte secundara de propozitie cu dubla subordonare (fata de verb si de subiect sau obiect); propozitie ~a suplimentara (si s. f.) = propozitie subordonata care indeplineste in fraza rol de element predicativ suplimentar. 2. (log.) referitor la predicat. (< fr. predicatif)

ABLATIV, ablative, s. n. Caz al declinarii care indica, in unele limbi, punctul de plecare, iar in limba latina si instrumentul, cauza etc. ♢ (In limba latina) Ablativ absolut = constructie cu rol de propozitie circumstantiala in care subiectul si numele predicativ se pun la ablativ. – Fr. ablatif (lat. lit. ablativus).

absolut, -a adj. (lat. absolutus, dezlegat). Neconditionat, fara restrictiuni, dezlegat de ori-ce contingenta: adevar absolut. Perfect, deplin: intuneric absolut. Independent, suveran (care „taie si spinzura” fara sa i se poata cere socoteala): imparat absolut. Autoritar, imperios, care nu sufere [!] contrazicere: caracter, ton absolut. Pur, neamestecat: alcool absolut. Log. Opus lui relativ. Trans. Bucov. Sec. 19. Teolog (ori pedagog) absolut, teolog (ori pedagog) care a terminat (a absolvit) cursurile, dar nu si-a luat inca titlu (expresiune ridiculizata in vechiu regat). Gram. Genitiv ori ablativ absolut, acela care e dezlegat de propozitiunea principala adica nu se raporta la nici un cuvint al ei si in care subiectu era inlocuit c' un participiu ori c' un adjectiv atributiv ori c' un nume predicativ in cazu genitiv la Greci ori ablativ la Romani: sole cadente, pe cind apune soarele; Cicerone consule, pe cind era (ori fiind) Cicerone consul. S. n., pl. uri. Lucru neconditionat: adevaratu absolut e Dumnezeu. Adv. In mod absolut, perfect, complet, de tot: virtutea il stapinea absolut; asta e absolut imposibil, absolut oprit. Neaparat, negresit, numai de cit: trebuie absolut sa plec.

predicativ ~a (~i, ~e) gram. Care joaca rol de predicat sau de parte a acestuia. nume ~. Propozitie ~a. /<fr. predicatif