natura s.f. 1. Lumea inconjuratoare in intreaga diversitate a manifestarilor si a formelor ei de miscare; univers. ♦ Lumea organica si anorganica; mediu inconjurator. ◊ natura moarta = grup de lucruri neinsufletite; pictura reprezentand un asemenea grup. 2. Caracter, temperament; fire, trasatura (fizica sau spirituala a cuiva). 3. Caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. [< lat., it. natura, fr. nature].

BONNARD [bonar], Pierre (1867-1947), pictor francez. A facut parte din grupul nabistilor. Colorist rafinat, a creat lucrari pline de poezie si lirism intr-o cromatica luminoasa („Corsajul rosu”, „Nud in fata caminului”, „Camera micului dejun”, „natura moarta in fata ferestrei”, ultima in colectia Zambaccian).

SERUSIER [seruzie], Paul (1865-1927), pictor si estetician francez. Post impresionist. Initiator al grupului nabistilor, partizan al picturii cu tente plate sub influenta lui Gauguin („Drum de seara”, „Ceata diminetii”, „natura moarta”). Eseuri („A.B.C.-ul picturii”).

TANATOLOGIE s. f. Stiinta care se ocupa cu cercetarea semnelor, conditiilor, cauzelor si naturii mortii. – Din fr. thanatologie.

natura s. 1. faptura, fire, lume, univers. (Cantecul se raspandea peste intreaga ~.) 2. (PICT.) natura moarta = natura statica; natura statica v. natura moarta. 3. v. esenta. 4. v. calitate. 5. v. factura. 6. v. conformatie. 7. v. fire.

TANATOGENEZA s. f. studiu al cauzelor si naturii mortii. (< fr. thanatogenese)

AMAN, Theodor (1831-1891, n. Cimpulung), pictor si grafician roman. A oscilat intre academism si romantism, prezentind puternice trasaturi realiste si, in mestesug, receptivitate la innoiri impresioniste. Compozitii cu teme istorice („Izgonirea turcilor de la Calugareni”, „Boerii surprinsi la ospat de trimisii lui Vlad Tepes”), tablori de gen („Hora la Aninoasa”, „Bal mascat in atelier”, „Pe terasa la Sinaia”). Portrete („Principesa Zoe Brincoveanu”), naturi moarte. In creatia sa de gravor (acvaforte) imbratiseaza o tematica similara cu a picturii. Fondator, alaturi de Gh. Tattarescu, al Scolii de Arte Frumoase din Bucuresti, pe care o conduce pina la sfirsitul vietii. M. post-mortem al Acad. (1991).

ANDREESCU, Ioan (1850-1882, n. Bucuresti), pictor roman. Studii la Bucuresti si, ulterior la Paris, unde s-a alaturat grupului de la Barbizon. Influentat de impresionisti, deosebindu-se de acestia prin solida constructie a formelor si prin cromatica sobra cu tonalitati grave. Complexa vocatie de peisagist; profund si meditativ observator al naturii, careia ii confera un intens dramatism si un mare potential poetic („La arat”, „Stejarul”, „Iarna la Barbizon”). A mai pictat flori, naturi moarte si portre („Autoportret”, „Profil de fata”). M. de onoare post-mortem al Acad. (1948).

BALACESCU-DEMETRIADE, Lucia (1895-1979, n. Bucuresti), pictorita si graficiana romana. Peisaje citadine si marine de mici dimensiuni, scene din viata cotidiana, tratate cu rafinament si verva; naturi moarte.

BRAQUE [brac], Georges (1882-1963), pictor francez. Unul dintre intemeietorii cubismului. Opera sa se distinge prin eleganta liniei, rafinamentul culorii, stiinta compozitiei. Naturi moarte („Asul de trefla”, „Pestii”), peisaje („Case la Estaque”).

BRUEGHEL (BRUEGEL, BREUGHEL) [brohəl], familie de pictori flamanzi: 1. Peter B. cel Batrin (numit si B. al Taranilor) (c. 1525-1569). Autor de peisaje panoramice si de scene de gen, in care a evocat viata taraneasca sau teme din folclorul national („Proverbele”, „Anotimpurile”, „Nunta taraneasca”, „Orasul taranesc”, „Parabola orbilor”), tratate cu verva si lirism. 2. Pieter B. cel Tinar (numit si B. al Infernului) (c. 1564-1638). Fiul lui B. (1). Viziuni infernale, scene cu incendii; copii dupa lucrarile tatalui sau („Uciderea pruncilor”, in Muzeul de Arta Nationala a Romaniei). 3. Jan B. (numit si B. de Catifea) (1568-1625). Fiul lui B. (1). Peisaje de mici dimensiuni, dar mai ales naturi moarte, fructe si buchete de flori.

BUNESCU, Marius (1881-1971, n. Caracal), pictor roman. Portrete, naturi moarte, compozitii, peisaje urbane („Peisaj de iarna”, „Poarta neamului”), caracterizate prin constructia aspra a formelor si prin discretia si severitatea coloritului.

CATARGI, Henri (1894-1976, n. Bucuresti), pictor roman. Peisaje si naturi moarte de un remarcabil simt al compozitiei si cu un colorit sobru si nuantat, evocind cu subtilitate atmosfera si reflexele luminii („Peisaj la Pasarea”, „Femeia cu palarie galbena”, „Culesul fructelor”).

CHARDIN [sardẽ], Jean Baptiste Simeon (1699-1779), pictor francez. Naturi moarte, portrete („Autoportret cu ochelari”), scene de interior („Toaleta de dimineata”). Colorist fin al nuantelor.

CIUCURENCU, Alexandru (1903-1977, n. Tulcea), pictor roman. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la Bucuresti. Naturi moarte, peisaje, portrete, compozitii („Peisaj de iarna”, „Ciclamele”, „Ana Ipatescu”, „G. Calinescu”). Liric al culorii, cu o viziune originala si un limbaj pictural sintetic.

SALISTEANU, Ion (1929-2011), pictor roman. Compozitii cu chipuri din lumea satului, largi suite de marine, naturi moarte, intr-o viziune stilistica meditativa; gestulk pictural si exploziv confera lucrarilor sale o finalitate spirituala ce urmareste redarea poetica a realitatii.

NOAILLES [noai], Anne-Elisabeth, contesa Mathieu de (nascuta Brancoveanu) (1876-1933, n. Paris), scriitoare franceza de origine romana. Salonul ei literar a fost frecventat de mari personalitati ale epocii: Proust, Colette, P. Valery, Cocteau. Poeme simboliste dominate de bucuria dragostei, cultul pentru natura si de obsesia mortii („Inima nemarginita”, „Viii si mortii”, „Umbra zilelor”, „Fortele eterne”). Romane („Noua speranta”, „Chipul transfigurat”, „Dominatia”); eseuri. Memorialistica („Cartea vietii mele”). M. de onoare a Acad. Romane (1925).

CORNOS, -OASA adj. de natura cornului; dur, tare. ♦ celula oasa = celula epiteliala moarta; strat ~ = strat protector al pielii, din celule cornoase. (< corn + -os)

RAI¹ s. n. Loc plin de incantare si de fericire unde, potrivit credintelor religioase, ar ajunge dupa moarte sufletele celor care respecta preceptele religiei; paradis, eden, cer² (3). ♦ Fig. Loc din natura deosebit de frumos. ♦ Fig. Loc in care cineva se simte deplin fericit. – Din sl. raj.

natura ~i f. 1) Lumea fizica inconjuratoare in toata diversitatea manifestarilor ei; totalitatea fiintelor si lucrurilor existente. ◊ ~ moarta a) grup de obiecte neinsufletite, utilizabile; b) pictura reprezentand un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vanat etc.). Din (sau de la) ~ innascut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliste; peisaj. A admira ~a. ◊ In sanul ~ii departe de ceea ce este facut de mainile omului. 3) fig. Caracter specific; esenta. ~a lucrurilor. 4): In ~ in produse (naturale sau create de om) ori in prestari de servicii. 5): Dupa ~ dupa modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (in artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umana. ◊ Obisnuinta este a doua ~ se spune despre o stare sau o actiune cu care s-a obisnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Carbune de ~ organica carbune animal. (Lucrurile sunt) de asa ~ (lucrurile sunt) de asa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

A SE FACE ma fac refl. I. 1) A avea loc accidental; a se intampla. Ce se face pe lume! ◊ Ce s-a facut (cu cineva)? Ce s-a intamplat (cu cineva)? S-a facut! ne-am inteles! 2) A se crea aparenta; a se parea; a parea. Se facea ca zburam. 3) A incepe sa fie; a deveni; a ajunge. ~ actor. ~ mare. ◊ ~ nevazut a disparea. ~ de ocara (sau de rusine) a se compromite, atragandu-si oprobriul public. 4) v. A SE PREFACE. ◊ ~ mort in papusoi a se preface. II. (in imbinari) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stari ale naturii) ~ ziua. ~ frig. 2) (despre cai de comunicatie) ~ drum. ~ partie. 3) (despre senzatii sau sentimente) A i ~ dor. 4) (despre persoane sugerand ideea de procurare sau de obtinere) ~ cu casa. ~ cu diploma. 2. tranz. A trece dintr-o stare in alta; a deveni. ~ medic. /<lat. facere

natura s. f. 1. universul in totalitatea sa. 2. lumea organica si anorganica; mediu inconjurator. ♦ stiintele ĩi = stiintele naturale; ~ moarta = pictura reprezentand lucruri neinsufletite. 3. caracter, temperament; fire. 4. caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. ♦ de ~ sa = capabil sa..., apt sa... (< lat. natura, fr. nature)

VAMA, vami, s. f. 1. Institutie de stat care se ocupa cu evidenta si controlul asupra intrarii si iesirii din tara a marfurilor, mijloacelor de transport etc. si care percepe taxele legale pentru aceste bunuri; loc, punct in care functioneaza aceasta unitate. ♦ Taxa care se plateste ca un bun sa treaca dintr-o tara in alta sau (in trecut) dintr-o regiune in alta a tarii. ◊ Loc. vb. a pune vama = a vamui. ♦ Cantitate de graunte care se percepe la moara ca taxa in natura pentru macinat; uium. 2. (In credintele populare) Fiecare dintre cele sapte (sau noua) popasuri (in vazduh) prin care se crede ca trebuie sa treaca sufletul mortului pentru a ajunge in cer. ♦ Bani pe care trebuie sa-i plateasca mortul ca sa poata trece si calatori pe lumea cealalta. – Din magh. vam.

OBOL (‹ fr., lat.; gr. obolos) s. m., s. n. 1. s. m. (In Grecia antica) Varga tetraedica din fier care a servit ca unitate baneasca pana la aparitia monedelor. ♦ Masura pentru greutate. ♦ Moneda de argint, mai tarziu de arama, egala cu a sasea parte dintr-o drahma. ◊ Obolul lui Caron = potrivit legendei, este moneda platita de sufletul celui mort luntrasului Caron, la trecerea peste Aheron, in imparatia subpamanteana a lui Hades. ♦ (In Europa medievala) Moneda de argint egala cu jumatate dintr-un dinar. 2. s. m. (In Evul Mediu, in Tarile Romane) Moneda de argint sau de arama, cu diferite valori. 3. s. n. Contributie modesta in bani; fig. contributie de orice natura.