Rezultate din textul definițiilor
LITERA, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzand in general unui fonem; slova. ◊ Litera mare = majuscula. Litera mica = minuscula. ♦ Caracter tipografic in forma unui mic bloc paralepipedic, reprezentand in relief o litera (1), o cifra etc. 2. Fig. Intelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Litera cu litera = pana in cele mai mici amanunte; intocmai, aidoma. Litera legii (sau a cartii) = exact cum scrie intr-o lege (sau intr-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A ramane (sau a deveni etc.) litera moarta = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat in seama, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Stiintele umanistice. – Din lat. littera.
A1 s. m. invar. Prima litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (vocala deschisa nerotunjita mediala). ◊ Expr. De la a la z = de la inceput pana la sfarsit; totul, in intregime.
ACADEMIE, academii, s. f. 1. Societate de invatati, de literati, de artisti etc. creata pentru dezvoltarea stiintelor si a artelor; inalta institutie culturala care reuneste pe cei mai de seama savanti si artisti. 2. Scoala de invatamant superior. [Acc. si: (dupa lat.) academie] – Din fr. academie, lat. academia.
ACCIDENTE s. f. pl. Lucrari tipografice de tip special care folosesc in mod variat literele, liniile si ornamentele in scopul realizarii unor efecte de reclama. – Din germ. Akzidenz.
ACROSTIH, acrostihuri, s. n. Poezie sau strofa in care literele initiale ale versurilor alcatuiesc un cuvant (nume propriu, dedicatie etc.) sau o propozitie. – Din ngr. akrostichon, fr. acrostiche.
ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ◊ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a intreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armata”) Operatie militara. ♦ (Gram.) Ceea ce exprima verbul (o stare, o miscare, un proces etc.). 2. Desfasurare a intamplarilor intr-o opera literara; fabulatie, subiect, intriga. 3. Efect, exercitare a unei influente asupra unui obiect, a unui fenomen. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hartie de valoare, care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului unei societati si care da detinatorului dreptul sa primeasca dividende. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.
AD LITTERAM adv. Cuvant cu cuvant, Litera cu litera; intocmai, literal, textual. – Loc. lat.
ADAPTARE, adaptari, s. f. 1. Actiunea de a (se) adapta si rezultatul ei; (concr.) lucru modificat, ajustat; adaptatie. 2. (Biol.) Proces de modificare a organismelor vii, in urma caruia rezulta o corelare a structurii morfologice si a functiunilor fiziologice ale vietuitoarelor in raport cu mediul inconjurator. 3. (In sintagma) Adaptare literara = dramatizare, ecranizare etc. a unui text literar, in vederea reprezentarii lui pe scena, la radio, intr-un film. – V. adapta.
ADAPTAT, -A, adaptati, -te, adj. 1. Care a fost transformat pentru a corespunde anumitor cerinte sau pentru a fi intrebuintat in anumite imprejurari; care este potrivit pentru ceva. 2. (Despre organisme) Care a suferit un proces de adaptare (2). 3. (Despre textele literare) Caruia i s-au adus modificari in vederea reprezentarii lui pe scena, a utilizarii ca scenariu de film etc. – V. adapta.
AERAT, -A, aerati, -e, adj. 1. (Despre lichide, materiale granuloase etc.) Tratat prin introducere de aer1 (1). 2. (Despre cereale) Racit prin introducere de aer1 (1) sub presiune sau prin vanturare cu lopeti. 3. (Livr.) (Despre texte) Care are o structura simpla; clar, limpede. 4. (Despre pagini scrise) Cu literele si randurile spatiate; cu mult spatiu alb. [Pr.: a-e-] – V. aera.
AFABULATIE s. f. 1. Ansamblul intamplarilor care constituie intriga unei opere literare epice sau dramatice; fabulatie. 2. Morala unei fabule. – Din fr. affabulation, lat. affabulatio.
AGAT, agate, s. n. 1. Varietate cristalina de silice, cu benzi divers colorate, folosita ca piatra semipretioasa. 2. (In forma agata) litera cu corpul de 5,16 puncte tipografice. [Var.: agata s. f.] – Din fr. agate.
ALBITURA, albituri, s. f. 1. (La pl.) Totalitatea rufelor (de pat, de corp etc.); lenjerie. 2. Nume generic dat exemplarelor mici de platica, babusca etc.; albisoara. 3. (Reg.) Nume dat radacinilor de patrunjel si de pastarnac. 4. (Tipogr.) Mici piese de plumb care servesc la completarea spatiului alb dintre litere, cuvinte sau randuri; p. ext. spatiu alb intre randuri. – Alb + suf. -itura.
ALDIN, -A, aldine, adj., s. f. (Caracter tipografic sau litera tipografica) care are conturul mai gros decat al literelor obisnuite; gras. – Din it. aldino.
ALEGORIE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constand in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Opera literara sau plastica folosind aceasta forma de expresie (fabula, parabola etc.) – Din fr. allegorie, lat. allegoria.
ALEZIE, s. f. Incapacitate de a citi litere, cifre sau note muzicale. – Din fr. alesie.
ALFA1 s. m. invar. 1. Numele primei litere a alfabetului grecesc, corespunzatoare sunetului „a”. ◊ Expr. De la alfa la omega = de la inceput pana la sfarsit. (A fi) alfa si omega = (a fi) inceputul si sfarsitul, (a fi) atotcunoscator, (a fi) factorul esential. 2. (Fiz.) Particula alfa = particula alcatuita din doi protoni si doi neutroni, emisa de unele substante radioactive. Radiatie alfa = radiatie constituita din particule alfa. – Din ngr. alfa.
ALFABET, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, asezate intr-o ordine conventionala, reprezentand sunetele de baza ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociaza fiecarei litere un cuvant de circulatie a carui initiala o constituie litera respectiva, in scopul evitarii erorilor la transmisiile telefonice si radiotelefonice. ◊ Alfabetul Morse = alfabet folosit in telegrafie, in care literele sunt reprezentate prin linii si puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum.
ALFABETAR, alfabetare, s. n. Set de litere si silabe folosit ca material didactic pentru formarea cuvintelor. – Alfabet + suf. -ar.
ALFANUMERIC, -A, alfanumerici, -ce, adj. (Tehn.; despre indicatii) Care este exprimat prin intermediul literelor si cifrelor. – Din fr. alphanumerique.
ALGEBRA s. f. 1. Teorie a operatiilor privind numerele reale (pozitive ori negative) sau complexe si rezolvarea ecuatiilor prin substituirea prin litere a valorilor numerice si a formulei generale de calcul numeric particular. ♦ Manual scolar care se ocupa cu studierea acestor operatii. 2. (In sintagma) Algebra logicii = parte a logicii matematice care cuprinde calculul propozitiilor, claselor si relatiilor. – Din fr. algebre, lat. algebra.
AUTOBIOGRAFIE, autobiografii, s. f. Expunere orala sau scrisa a vietii unei persoane facute de ea insasi. ♦ Opera literara apartinand genului epic, in care autorul isi povesteste viata. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Din fr. autobiographie.
AUTOR, -OARE, autori, -oare, s. m. si f. 1. Persoana care creeaza o opera literara, artistica, stiintifica sau publicistica. 2. Persoana care face, care produce sau comite ceva. ♦ Spec. Persoana care comite o infractiune. [Pr.:a-u-] – Din fr. auteur, lat. au[c]tor.
AVANGARDA, avangarzi, s. f. (Adesea fig.) Subunitate sau unitate militara care se deplaseaza in fata fortelor principale ca element de siguranta. ◊ Loc. adj. De avangarda = a) care merge in frunte, care conduce; b) care lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate (in literatura si arta). ♦ Miscare literara, artistica etc. care joaca (prin noutatile aduse) rol de precursor. – Din fr. avant-garde.
A*****N, a******i, s. m. Fiinta nascuta inainte de termen; p. ext. om degenerat, cu mari deficiente. ♦ Fig. Opera (literara, artistica) ratata. – Din fr. a*****n.
A s. m. invar. A doua litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (vocala mediala, cu deschidere (4) mijlocie, nerotunjita (2)).
A s. m. invar. A treia litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (vocala mediala, inchisa2 (8), nerotunjita (2)).
B s. m. invar. A patra litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana oclusiva bilabiala sonora (4)). [Pr.: be].
BARAT, -A, barati, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este inchis, a carui trecere este impiedicata sau interzisa. 2. (Despre un text, o cifra, o litera etc.) Peste care s-a tras una sau mai multe linii; anulat. – V. bara. Cf. fr. barre.
BATARD, -A, batarzi, -de, adj. (Despre scriere) Care este intermediar intre scrierea ronda si cea cursiva; (despre penite) care are forma potrivita spre a servi la acest fel de scriere; bastard. ♦ (Substantivat, f.) litera din aceasta scriere. – Din fr. batard.
BECHI s. n. (Reg.; in expr.) Nici bechi = absolut nimic, deloc. – Comp. magh. betu „litera”.
BEST-SELLER subst. 1. Lucrare (literara) care detine recordul la vanzare. 2. Autor popular al unei lucrari (beletristice) de mare succes. 3. Articol sau produs foarte cautat la un moment dat. [Pr.: bestselar] – Cuv. engl.
BETA s. m. 1. A doua litera a alfabetului grecesc, corespunzand sunetului b. 2. (Fiz.; in sintagmele) Particula beta = electron negativ sau pozitiv emis de unele substante radioactive. Radiatie beta = radiatie constituita din particule beta. – Din fr. beta.
BIROCRATIE, birocratii, s. f. Interpretare si aplicare a legilor, a dispozitiilor, a regulamentelor etc. numai in litera lor, fara preocuparea de a le intelege spiritul; birocratism, functionarism. – Din fr. bureaucratie.
BISCUIT, biscuiti, s. m. 1. Produs alimentar bine deshidratat prin coacerea unui aluat de prajitura in diferite forme (cerculete, patratele, litere etc.). 2. Semifabricat de ceramica neglazurata, ars numai o data si folosit la fabricarea faiantei sau a portelanului. 3. Portelan supus la doua arderi succesive, a carui structura imita marmura. – Din fr. biscuit.
BODONI s. n. invar. Caracter de litera cu contrast mare intre liniile de baza si liniile secundare, cu piciorusele subtiri si scurte. – Din germ. Bodoni.
BRANCA2, branci, s. f. 1. (Reg., In limba literara numai in loc. si expr.) mana ◊ Loc. adv. Pe (sau in) branci = pe maini si pe picioare, de-a busilea, tarandu-se. ◊ Expr. A merge (sau a se tari) pe branci = a merge (sau a se tari) pe maini si pe picioare, de-a busilea. A cadea in (sau pe branci) = a cadea istovit (de oboseala). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau in) branci = a munci pana la istovire. 2. (Pop.; in forma branci) Impunsatura, ghiont, izbitura. ◊ Expr. A-i da inima branci = a simti un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; laba. [Pl. si: (2, n.) branciuri – Var.: branci s. m.] – Lat. branca.
BRILIANT, briliante, s. n. 1. Diamant slefuit in dubla piramida cu numeroase fatete pentru accentuarea reflexului luminii, folosit ca piatra pretioasa, montat in bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de litera tipografica. [Pr.: -li-ant] – Din fr. brillant, rus. brilant.
BUCHE, buchi, s. f. A doua litera din alfabetul chirilic; p. gener. litera; (de obicei la pl.) alfabet; cunostinte elementare de scris si citit. ◊ Expr. Buchea cartii = exact ca in carte; in chip mecanic. A fi (tot) la buchi = a fi (tot) incepator (la invatatura). A nu sti buche = a nu sti nimic (la invatatura). – Din sl. buky.
BUCHET, buchete, s. n. 1. Manunchi de flori aranjate (si legate) impreuna. ♦ P. gener. Grup de obiecte de acelasi fel puse impreuna; grup de compuneri (literare, muzicale) publicate sau executate laolalta. 2. Aroma de vin. 3. Mica planta erbacee cu flori violet-deschis sau albastre-purpurii (Geranium pusillum). – Din fr. bouquet.
BUCOAVNA, bucoavne, s. f. (Inv.) Abecedar (cu caractere chirilice); p. gener. carte veche tiparita cu litere chirilice. – Din sl. azubukovĩno.
C s. m. invar. A cincea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana semioclusiva prepalatala surda (2) in grupurile ce, ci, oclusiva palatala (2) surda in grupurile che, chi si oclusiva velara surda in celelalte pozitii). [Pr.: ce].
CALOFILIE s. f. (Lit.) Tendinta de a da expresiei literare o atentie deosebita sau excesiva; expresie (extrem sau excesiv de) cizelata intr-o opera literara; calofilism. – Calofil + suf. -ie.
CANON, canoane, s. n. 1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina in cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. 4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista. 5. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 6. litera de tipar, avand corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau in trecut cartile canonice. – Din sl. kanonu, fr. canon, germ. Kanon.
CAPA, cape, s. f. 1. Pelerina (scurta) de blana sau de stofa. ◊ Expr. De capa si spada = (despre filme, opere literare etc.) de aventuri cu multe dueluri, infruntari violente etc. 2. Dispozitiv de protectie aplicat la masini, ferastraie etc. pentru a preintampina accidentele. 3. (Mar.) Orientare a unei nave pentru a rezista unui timp neprielnic, cu vant foarte puternic. – Din fr. cape.
CAPITAL2, -A, capitali, -e, adj. 1. De prima importanta, de frunte; fundamental, esential. ◊ Reparatie capitala = refacere a partilor esentiale ale unei cladiri, ale unei masini etc. ◊ Expr. A (o) lua de capital = a acorda o importanta exagerata unui fapt, unei afirmatii etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decat litera obisnuita si cu o forma, de obicei, diferita; (despre litere) majuscul, verzal. 3. (In expr.) Pedeapsa capitala = pedeapsa cu moartea. – Din fr. capital.
CAPITALUTA, capitalute, s. f. Nume dat literelor de tipar majuscule care au aceleasi dimensiuni cu literele obisnuite din corpul respectiv. – [litera] capitala + suf. -uta.
CAPITOL, capitole, s. n. Fiecare dintre diviziunile mai mari ale unei lucrari stiintifice, literare, ale unei legi etc. [Var.: (inv.) capitul s. n.] – Din it. capitolo, lat. capitulum.
CAR3, caruri, s. n. Piesa cilindrica mobila pe care se fixeaza hartia la masina de scris, facand posibila (prin deplasare) scrierea succesiva a literelor si a randurilor. – Dupa engl. [typewriter] carriage, fr. chariot.
CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. Caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.
CARACTRON, caractroane, s. n. (Electron.) Tub catodic utilizat in afisarea rapida a literelor sau cifrelor pe ecranul sau. – Din fr., engl. caractron.
CAZIER, caziere, s. n. 1. Dulap cu mai multe compartimente sau sertare, in care se claseaza acte, dosare etc. ♦ (Tipogr.) Dulapior cu rafturi in care se pastreaza literele. 2. (Jur.; in sintagma) Cazier judiciar = fisa de evidenta in care organele judiciare consemneaza toate condamnarile penale ale unei persoane. ♦ Serviciu care tine evidenta acestor fise. [Pr.: -zi-er] – Din fr. casier.
CALARET, -EATA, calareti, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care calareste, (sportiv) care practica calaria. ♦ (Inv.) Calaras (1). 2. S. m. Denumire data unor piese si instrumente: a) placa mica de metal care se prinde in partea superioara a unei fise dintr-o cartoteca de biblioteca sau de contabilitate; b) mica piesa de sarma de forma literei U, care se asaza rasturnata pe bratele unei balante pentru a obtine echilibrul; c) mica piesa de sarma indoita in forma de U, care serveste la inchiderea unui circuit; d) bara scurta de otel si de beton, folosita ca armatura suplimentara in zona de reazem a unei grinzi de beton armat. – Lat. caballaricius.
CASUTA, casute, s. f. 1. Diminutiv al lui casa1 (1); cascioara, casisoara, casulie. ♦ Casuta postala = ghiseu sau compartiment special unde se repartizeaza si se pastreaza, la posta, scrisorile pe care le ridica personal adresantul. 2. Compartiment dintr-o cutie de litere tipografice, in care se pastreaza un singur fel de litera. ◊ Casuta tipografica = spatiu destinat colofoniului. 3. (La pl.) Spatiile dintre dintii spatei, prin care trec firele de urzeala la razboaiele de tesut – Casa1 + suf. -uta.
CANTARE, (II) cantari, s. f. I. Actiunea de a canta si rezultatul ei. II. 1. Cantec (de lauda, bisericesc etc.); muzica. ♦ Sunet caracteristic (placut) scos de diverse pasari si insecte. 2. Compozitie literara cu caracter laudativ. – V. canta.
CENACLU, cenacluri, s. n. Grup de literati, de artisti etc. legati prin afinitati estetice, temperamentale, care au aspiratii, program estetic comun, uneori o publicatie proprie. ♦ Reunire periodica a unui asemenea grup. [Pl. si: cenacle] – Din fr. cenacle, lat. cenaculum.
CHIRILIC, -A, chirilici, -ce, adj. (In sintagmele) Alfabet chirilic = vechi alfabet slav, compus de Chiril in sec. IX si intrebuintat la noi (oficial) pana in 1860, care a servit drept baza pentru alfabetele folosite de popoarele slave ortodoxe. litera chirilica = litera din alfabetul chirilic. (Substantivat) Scrie cu chirilice. ♦ (Despre texte, scrieri etc.) Care este scris cu litere chirilice. [Var.: cirilic, -a adj.] – Chiril (n. pr.) + suf. -ic.
CICERO1 s. m. invar. (Tipogr.) 1. Corp de litera de 12 puncte tipografice. 2. Albitura avand baza un patrat de un cicero1 (1). – Din fr. cicero.
CIFRU, cifruri, s. n. 1. Sistem de semne conventionale cu care se transmit comunicari secrete. 2. Combinatie de cifre sau de litere cu ajutorul careia se pot deschide unele broaste sau lacate cu inchizatoare secreta. – Din fr. chiffre (refacut dupa cifra).
CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.
CONFESIUNE, confesiuni, s. f. 1. Marturisire a unor fapte, a unor ganduri sau sentimente intime; p. restr. spovedanie. ♦ Scriere literara care contine marturisirea unor ganduri si sentimente legate de viata intima a autorului. ♦ Scriere care cuprinde marturisirea de credinta a unei ramuri a bisericii crestine. 2. Religie, cult. [Pr.: -si-u-] – Din fr. confession, lat. confessio, -onis.
CREA, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista inainte; a intemeia, a produce, a infiinta; a organiza. ♦ A inventa, a nascoci; a concepe, a compune o opera literara, o bucata muzicala etc. 2. A pregati, a instrui pe cineva, a forma pentru o cariera sau pentru o misiune. 3. (Teatru, in expr.) A crea un rol = a da viata unui personaj, a interpreta cu pricepere si originalitate un rol dintr-o piesa de teatru, un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. cream, ger. creand] – Din fr. creer, lat. creare.
D s. m. invar. A sasea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana oclusiva dentala sonora (4)). [Pr.: de].
DANGA, dangale, s. f. Semn (litera, cifra) facut cu fierul rosu sau cu substante corosive pe pielea cailor sau a vitelor, pentru a le identifica. – Din tc. danga.
DARE, dari, s. f. Actiunea de a da2. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mana = instarit, bogat. ♦ Dare de seama = raport, referat asupra unei activitati, unei gestiuni etc. intr-o anumita perioada; prezentare critica a unei scrieri literare sau stiintifice, recenzie; relatare (in ziare) a unor fapte, intamplari etc. Dare la semn = tragere la tinta. Dare in judecata = chemare a unei persoane in fata unei instante judecatoresti in calitate de parat. Dare la lumina = publicare, tiparire. Dare pe fata (sau in vileag) = divulgare, demascare. ♦ (In evul mediu, la romani) Nume generic pentru obligatiile in bani si in natura; impozit. – V. da2.
E1 s. m. invar. A saptea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (vocala prepalatala mijlocie nerotunjita (2)).
EMPATIE s. f. 1. (Fil.) Forma de intuire a realitatii prin identificare afectiva. 2. Tendinta a receptorului de a trai afectiv, prin transpunere simpatetica, viata eroilor din opere literare, filme etc. – Din fr. empathie, engl. empathy.
EVANGHELIE, evanghelii, s. f. Parte a Bibliei, recunoscuta numai de crestini, care cuprinde viata si invatatura lui Cristos. ♦ Evangheliar. ◊ Expr. litera (sau cuvant) de evanghelie = lucru absolut sigur, mai presus de indoiala. A-si baga (sau vari) capul (sanatos sau teafar, zdravan etc.) sub evanghelie = a-si cauza singur neplaceri, incurcaturi. ♦ Fiecare dintre capitolele din acesta carte, care se citesc in timpul serviciului religios crestin. [Var.: (pop.) vanghelie s. f.] – Din sl. evangelije.
F s. m. invar. A opta litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana fricativa labiodentala surda (2)). [Pr.: fe].
G s. m. invar. A noua litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana semioclusiva prepalatala sonora (4) cand este urmata de e sau i; oclusiva palatala (2) sonora in grupurile ghi si ghe; oclusiva velara sonora in toate celelalte pozitii). [Pr.: ghe].
GALION, galioane, s. n. 1. Nava cu panze folosita in trecut de spanioli ca nava de razboi si pentru transportul marfurilor. 2. Ornamentatie (in lemn) montata la prora unor nave cu panze. 3. (Tipogr.) Planseta de metal sau de lemn pe care se asaza randurile de litere culese. [Pr.: -li-on] – Din ngr. ghaleona, fr., it. galion.
GAMA s. m. invar., s. f. 1. S. m. invar. A treia litera a alfabetului grecesc (folosita adesea si ca simbol in matematica, fizica etc.) 2. S. f. (Fiz.: in sintagma) Raze (sau radiatie) gama = radiatie emisa de corpurile radioactive, avand o putere de patrundere extrem de mare. 3. S. f. (Fiz.) Unitate de masura a masei egala cu o milionime de gram. – Din fr. gamma.
GARMOND s. n. Corp de litera de tipar egal cu 10 puncte tipografice. – Din germ. Garmond.
GARNITURA, garnituri, s. f. 1. Accesoriu folosit pentru a impodobi sau a completa un lucru. ♦ Adaos constand din legume, salata etc., care se serveste la friptura. 2. Piesa sau ansamblu de piese demontabile care completeaza, intaresc sau protejeaza o piesa, micsorandu-i uzura; piesa care asigura imbinarea perfecta a doua elemente prin care circula un fluid. 3. Grup de mai multe lucruri de acelasi gen care impreuna formeaza un ansamblu unitar. ♦ Totalitatea uneltelor, sculelor, pieselor etc. de acelasi fel folosite intr-un atelier sau intr-o exploatare. ♦ Totalitatea pieselor de acelasi gen ale unei masini. ◊ Garnitura de litere = serie de litere si de semne cu caractere tipografice identice, cuprinzand toate corpurile caracterului respectiv. ♦ Ansamblu format din locomotiva si vagoanele unui tren. 4. Totalitatea jucatorilor care alcatuiesc o echipa sportiva; formatie. – Din fr. garniture.
GASELNITA2, gaselnite, s. f. (Fam.) Situatie de efect gasita si exploatata de cineva (intr-o opera literara, de critica etc.). – Gasi + suf. -elnita.
GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezinta un obiect, o fiinta, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obtinuta prin clasificarea creatiilor artistice dupa forma, stil, tema. ◊ Pictura de gen = pictura care infatiseaza aspecte ale vietii de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale in care se impart operele literare si care cuprind creatiile asemanatoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticala bazata pe distinctia dintre fiinte si obiecte, precum si dintre fiintele de s*x masculin si cele de s*x feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematica, subordonata familiei, care cuprinde una sau mai multe specii inrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasa de obiecte care au note esentiale comune si cuprind cel putin doua specii. – Din lat. genus, -eris.
GHIVECI, (1) ghivece, (2) ghiveciuri, s. n. 1. Vas de pamant ars, de material plastic etc., de forma tronconica, folosit pentru plantarea (in casa a) florilor. ◊ Ghiveci nutritiv = amestec de pamant, nisip, mranita, ingrasaminte chimice etc., in care se planteaza rasadurile de legume. 2. Mancare preparata din tot felul de legume, cu sau fara carne. ♦ Fig. (Peior.) Creatie literara, muzicala etc. eterogena si lipsita de valoare. – Din tc. guvec.
GLAGOLITIC, -A, glagolitici, -ce, adj. (In sintagmele) Alfabet glagolitic sau scriere glagolitica = alfabet intocmit dupa modelul literelor mici grecesti si folosit in unele scrieri slave bisericesti. litera glagolitica = litera care apartine alfabetului glagolitic. – Din fr. glagolitique.
GLAGORE s. f. invar. (Pop.) Minte, pricepere. [Var.: glagole s. f. invar.] – Din sl. glagolu „numele literei chirilice g”.
GONGORISM s. n. Stil afectat, pretios, excesiv metaforic, care caracterizeaza unele productii literare. – Din fr. gongorisme.
GOTIC, -A, gotici, -ce, adj. Al gotilor, privitor la goti. ◊ Scriere gotica sau litere gotice, alfabet gotic = scriere, litere sau alfabet cu caractere colturoase, intrebuintate, in evul mediu, in apusul Europei, astazi mai ales in Germania. Stil gotic = stil arhitectural aparut in sec. XII in Europa occidentala, caracterizat prin predominarea formelor arhitectonice inalte si zvelte, prin arcuri si bolti ogivale, prin contraforturi, prin vitralii si prin numarul mare de sculpturi in piatra. Arta gotica = forma de arta raspandita in Europa incepand din sec. XII. ♦ (Construit) in stil gotic. – Din fr. gothique, lat. gothicus.
GRAVA, gravez, vb. I. Tranz. A sapa o imagine, ornamente, litere etc. intr-un material, cu ajutorul unor instrumente sau al unor mijloace tehnice speciale, pentru a obtine un cliseu de imprimare sau in scop decorativ. – Din fr. graver.
GROTESC, -A, grotesti, adj., GROTESC s. n. 1. Adj. Care este de un comic excesiv prin aspectul c*********l, neobisnuit de caraghios; ridicol, burlesc; bizar. ◊ (Substantivat, n.) Grotescul unei situatii. ♦ (Substantivat, n.) Categorie, ipostaza estetica reflectand realitatea in forme fantastice, bizare, disproportionate, c*********le. 2. S. n. Corp de litera de tipar fara picioruse, format din arce si segmente de dreapta de aceeasi grosime. – Din fr. grotesque.
H s. m. invar. A zecea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana fricativa laringala, velara sau palatala (2)). ◊ Ora H = ora secreta, legata de momentul in care trupele pornesc la atac; moment stabilit pentru inceperea unei actiuni. [Pr.: ha].
HETERONIM, -A, heteronimi, -e, adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decat cel al autorului. ♦ (Despre un autor) Care scrie sub nume diferite. [Var.: eteronim, -a adj.] – Din fr. heteronyme.
HINDI s. n. Unul dintre aspectele literare ale limbii hindustane, limba oficiala in India. – Cuv. fr.
HIPERCORECTITUDINE, hipercorectitudini, s. f. (Lingv.) Greseala de limba care consta in folosirea de forme hipercorecte, datorita efortului constient al vorbitorilor de a se conforma mecanic normelor limbii literare. – Hiper – + corectitudine.
I1 s. m. invar. A unsprezecea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (cea mai inchisa (8) vocala, nerotunjita (2), din seria anterioara (3)). ◊ Expr. A (nu) pune punctul pe i = a (nu) reda esentialul intr-o discutie, a (nu) sublinia faptele semnificative.
IDEOGRAMA, ideograme, s. f. Semn grafic care noteaza un cuvant nu prin litere, ci prin desemnarea notiunii si care este folosit in unele limbi. [Pr.: -de-o-] – Din fr. ideogramme.
IDILISM s. n. 1. Caracteristica a ceea ce este idilic; caracter rustic-idealizat al unei opere literare sau al unei literaturi. 2. Caracter romantios, sentimental al unei opere de arta. 3. Preferinta pentru elemente idilice. – Idila + suf. -ism.
IER, ieruri, s. n. Numele a doua litere din alfabetul chirilic; vocala scurta notata cu aceste litere. – Din sl. jeru.
ILUSTRATIE, ilustratii, s. f. 1. Imagine desenata sau fotografiata destinata sa explice sau sa completeze un text. ◊ Ilustratie de carte = gen al graficii prin care se prezinta tipuri sau momente esentiale ale unui text literar si avand, uneori, si rol ornamental. 2. (In sintagma) Ilustratie muzicala = a) acompaniament, fond muzical sau efecte sonore care insotesc un film mut, un spectacol de teatru, o evocare literara etc.; b) fragmente sau bucati muzicale executate ca exemplificari la o expunere de specialitate. [Var.: ilustratiune s. f.] – Din fr. illustration, lat. illustratio.
IMAGISM s. n. Tendinta in poezia si proza moderna de a sugera mesajul prin imagini (vizuale sau auditive) si nu discursiv. ♦ Ansamblu de imagini existent intr-o creatie literara imagistica. – Din engl. imagism, fr. imagisme.
INDICATIV, -A, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indica, care indruma. 2. Adj. (Gram.; in sintagma) Mod indicativ (si substantivat, n.) = mod personal care exprima, de obicei, o actiune prezentata de catre vorbitor ca reala. 3. S. n. Tot ceea ce serveste pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire conventionala atribuita unitatilor militare, comandantilor si unor ofiteri din statele-majore in scopul pastrarii secretului si pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul programului (de radio si de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ conventional format din litere sau cifre al unei statii de radioemisie care permite ca aceasta sa fie distinsa de alte statii sau sa fie chemata. – Din fr. indicatif, lat. indicatiws.
INDO-IRANIAN, -A, indo-iranieni, -e, adj. (In sintagma) Limbi indo-iraniene = grup de limbi al familiei indo-europene, din care face parte sanscrita, limba literara clasica a Indiei, precum si grupul iranian. [Pr.: -ni-an] – Din fr. indo-iranien.
INITIAL, -A, initiali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este la inceput, de la inceput; incepator. 2. S. f. litera cu care se incepe un cuvant. ♦ Abreviere a prenumelui (si a numelui) unei persoane, formata din initiale (2). [Pr.: -ti-al] – Din fr. initial.
INTERLINIE, interlinii, s. f. Spatiu alb care se lasa intre doua randuri de litere scrise sau tiparite, sau intre doua linii ale portativului muzical. – Din fr. interligne (dupa linie).
INTERPRETA, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit inteles, o anumita semnificatie unui lucru; spec. a comenta si a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate continutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol intr-o piesa, intr-un film etc., a executa o bucata muzicala. – Din fr. interpreter, lat. interpretari.
INTERTIP, intertipuri, s. n. Masina tipografica de cules si de turnat litere in randuri, care are matrite cu dinti taiati pe toata grosimea lor (si cu care se poate culege de la distanta, prin transmitere telegrafica). – Din fr. intertype.
INTRIGA, intrigi, s. f. 1. Actiune (ascunsa) care foloseste mijloace nepermise pentru realizarea unui scop; uneltire. 2. Schema generala de fapte si de actiuni care reprezinta subiectul unor opere literare. – Din fr. intrigue.
ISTORISIRE, istorisiri, s. f. Actiunea de a istorisi si rezultatul ei; povestire. ♦ (Concr.) Creatie literara in care se istoriseste ceva. – V. istorisi.
I s. m. invar. A douasprezecea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (vocala inchisa (8), nerotunjita (2), din seria mediala).
INCERCARE, incercari, s. f. 1. Actiunea de a incerca si rezultatul ei; verificare, proba. 2. Tentativa; straduinta, silinta. 3. (La jocul de rugbi) Asezare a mingii cu mana in terenul de tinta al echipei adverse; punctele obtinute in urma acestei actiuni; eseu. 4. Lucrare (literara) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau stiintific). 5. Necaz, suferinta. primejdie; dificultate pe care o indura cineva. 6. (Inv.) Experienta practica; cunoastere. – V. incerca.
INGROSA, ingros, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ◊ Expr. Se ingroasa gluma (sau treaba, lucrul) = situatia ia o intorsatura ingrijoratoare, neplacuta. ♦ Tranz. A face ca un corp solid sa devina mai gros, sa-si mareasca volumul (adaugandu-i material la suprafata); a accentua o linie, un punct, o litera etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o solutie sa devina mai concentrata prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-si spori numarul; a se indesi. 3. (Despre voce) A capata un timbru mai coborat, mai grav. – Lat. *ingrossiare (< grossus) sau din in + gros.
INLUMINA, inluminez, vb. I. Tranz. (Frantuzism inv.) A impodobi o carte cu miniaturi, viniete, litere colorate. – Din fr. enluminer.
J s. m. invar. A treisprezecea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana fricativa prepalatala sonora (4)). [Pr.: je].
JUNIMISM s. n. Miscare culturala, literara si politica din a doua jumatate a sec. XIX, formata in jurul societatii „Junimea” din Iasi. – „Junimea” (n. pr.) + suf. -ism.
K s. m. invar. A paisprezecea litera a alfabetului limbii romane, folosita in scrierea numelor proprii si in neologisme cu caracter international; sunete notate cu aceasta litera: a) consoana oclusiva palatala (2) surda (2), cu valoarea grupului de litere ch inainte de e si i; b) consoana oclusiva velara surda, cu valoarea literei c. [Pr.: ca].
L s. m. invar. A cincisprezecea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana sonanta lichida (3) laterala (2) dentala). [Pr.: le].
M s. m. invar. A saisprezecea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana sonanta oclusiva nazala (2) bilabiala). [Pr.: me].
MACARONISM s. n. 1. Miscare literara din sec. XVI-XVII care parodia si satiriza pedantismul moravurilor cavaleresti intr-un stil burlesc plin de cuvinte latine si latinizate ridicol. 2. Ansamblu de aspecte care caracterizeaza macaronismul. 3. Apartenenta la macaronism. – Din fr. macaronisme.
MEDIAL, -A, mediali, -e, adj. Median. ♦ Spec. (Despre sunete, rar despre litere) Care se afla in interiorul cuvantului. ♦ (Despre vocale) Care se articuleaza in partea de mijloc a cavitatii bucale; central. [Pr.: -di-al] – Din fr. medial, lat. medialis.
MOTIV, motive, s. n. I. Cauza, ratiunea, pricina unei actiuni; imboldul care impinge la o actiune sau care determina o actiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fara motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul ca... = fiindca, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv ca... = pretextand ca..., aducand argumentul ca... ◊ Expr. A da cuiva motiv sa... = a provoca pe cineva sa..., a da cuiva pretext sa... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea caruia ia nastere tema muzicala; tema, melodie, intonatie. 2. Element pictural sau sculptural fundamental, folosit intr-o compozitie decorativa sau arhitecturala. 3. Idee fundamentala sau tema principala a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.
N s. m. invar. A saptesprezecea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana nazala (2) dentala). [Pr.: ne, en].
NUMERAL, -A, numerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Parte de vorbire flexibila care exprima, sub diferite aspecte, un numar, o determinare numerica a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numarare. 2. Adj. (Inv.) Care se refera la numere, care se indica prin numere. Termeni numerali. Litere numerale. – Din fr. numeral, lat. numeralis.
NUVELA, nuvele, s. f. 1. Specie literara a genului epic, mai ampla si mai complexa decat schita, mai scurta si mai simpla decat romanul, care infatiseaza un episod semnificativ din viata unuia sau mai multor personaje (prezentate in mediul lor social). 2. (Inv.) Noutate (3). [Var.: (rar) novela s. f.] – Din fr. nouvelle, it. novella.
O1 s. m. invar. A optsprezecea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (vocala cu deschidere (4) mijlocie, rotunjita (2), din seria posterioara).
P s. m. invar. A nouasprezecea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana oclusiva bilabiala surda (2)). [Pr.: pe].
Q s. m. invar. A douazecea litera a alfabetului limbii romane, (consoana) folosita in scrierea numelor proprii si in neologisme cu caracter international. [Pr.: chiu].
R s. m. invar. A douazeci si una litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana sonanta lichida (3) vibranta (1) dentala). [Pr.: re].
S s. m. invar. A douazeci si doua litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana constrictiva dentala surda (2)). [Pr.: se].
S1 s. m. invar. A douazeci si treia litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana constrictiva prepalatala surda (2)). [Pr.: se].
T s. m. invar. A douazeci si patra litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana oclusiva dentala surda (2)). [Pr.: te].
T s. m. invar. A douazeci si cincea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana semioclusiva dentala sonora (4)). [Pr.: te].
U1 s. m. invar. A douazeci si sasea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (vocala inchisa2 (8), rotunjita (2), din seria posterioara).
UCU s. m. invar. Numele celor doua litere chirilice corespunzatoare sunetului u. – Din sl. uku.
UMPLUTURA, umpluturi, s. f. Ceea ce serveste pentru a umple un spatiu, un gol etc. ♦ Spec. Preparat culinar care se introduce intr-un invelis comestibil, alcatuind impreuna cu acesta o mancare sau o prajitura. ♦ Spec. Material granular sau pulverulent pus pe un teren pentru a-l inalta sau a-l nivela. ♦ Spec. Cantitate de praf de pusca cu care se incarca un cartus (sau cu care se incarca altadata o arma de foc pe la gura tevii). ♦ Fig. Element de valoare minora sau lipsit de valoare, introdus intr-o opera literara, stiintifica, in sumarul unui periodic, intr-un spectacol etc. (spre a le completa). – Umple + suf. -tura.
UNCIAL, -A, unciale, adj. (In sintagmele) Scriere unciala = scriere cu litere majuscule derivate din literele romane capitale (si deosebindu-se de acestea prin rotunjimea formelor). Caracter uncial = caracterul literelor din scrierea unciala. [Pr.: -ci-al] – Din lat. uncialis, fr. oncial.
UVRAJ, uvraje, s. n. (Inv.) Opera (literara sau stiintifica), lucrare, scriere. 2. (Lucrare de) constructie. [Var.: uvragiu s. n.] – Din fr. ouvrage.
V s. m. invar. A douazeci si saptea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana fricativa labiodentala sonora (4)). [Pr.: ve].
VOCALA, vocale, s. f. (Fon.) Sunet al vorbirii la a carui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fara sa intalneasca nici un obstacol; semn grafic, litera care reprezinta un asemenea sunet. ◊ Vocala neutra = structura vocalica ce se caracterizeaza prin formanti situati la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. – Din lat. vocalis, germ. Vokal.
W s. m. invar. A douazeci si opta litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (avand de obicei valoarea lui v sau a lui u semivocalic), care apare in neologisme internationale precum si in nume proprii straine. [Pr.: dublu ve].
X s. m. invar. A douazeci si noua litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera, care reda pe cs (la inceputul cuvintelor sau in cuvinte ca „explozie”, „expozitie” etc.) sau pe gz (in cuvinte ca „exemplu”, „examen” etc.). ♦ Simbol matematic pentru numarul 10 in sistemul roman de scriere a numerelor. ♦ (Fiz.; in sintagma) Radiatie (sau raze) X = radiatie de natura electromagnetica de mica lungime de unda, care impresioneaza (2) placa fotografica. [Pr.: ics].
Y s. m. invar. A treizecea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera, avand in general diverse valori ale lui i, care apare in neologisme internationale si in nume proprii straine. [Pr.: igrec].
Z s. m. invar. A treizeci si una litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana fricativa dentala sonora (4)). [Pr.: ze].
ZAT, zaturi, s. n. 1. Substanta depusa pe fundul unui vas cu cafea; drojdie (1). 2. Text cules cu litere de plumb si asezat in forme de dimensiunile paginilor, gata pentru tiparit. – Din germ. Satz.
ZBORNIC, zbornice, s. n. (Inv.) 1. Culegere care cuprinde legende hagiografice, scrieri religioase, talcuri ale scripturii, lucrari literare diverse etc. 2. Codice manuscris alcatuit din texte variate copiate laolalta. – Din bg. sbornik.
ZETAR, zetari, s. m. Muncitor tipograf care culege manual literele in culegar dupa manuscris; culegator. – Din germ. Setzer.
ZETUI, zetuiesc, vb. IV. Tranz. A aseza literele unui text in culegar dupa manuscris pentru a tipari; a culege. – Din germ. setzen.
ZIGZAG, zigzaguri, s. n. Linie franta care pare formata din mai multe litere Z puse cap la cap. ◊ Loc. adv. In zigzag = in forma de linie franta, serpuit. [Var.: zigzac s. n.] – Din fr. zigzag, germ. Zickzack.
MAJUSCUL, -A, majusculi, -e, s. f., adj. (litera sau caracter de litera) care se foloseste pentru a scrie initiala numelor proprii si ale cuvintelor cu care incepe o fraza, pentru a individualiza un cuvant intr-un text etc. si care difera de celelalte prin forma si marime; (litera) mare. – Din fr. majuscule.
MANIERA, maniere, s. f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta in societate; comportare, tinuta. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare in societate. ♦ (La sg.) Politete, amabilitate; buna-cuviinta. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (asa) (sau de o) maniera... = in (asa) chip..., in (asa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie si de procedee care alcatuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendinta de a repeta, in arta, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanica a unor procedee stilistice intr-o opera literara, din cauza carora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. maniere.
MANIERISM s. n. 1. Comportare manifestata prin lipsa de naturalete, artificialitate, afectare2. 2. Formalism in realizarea unei opere artistice sau literare, rezultat mai ales din folosirea mecanica si repetata a anumitor procedee. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manierisme.
MANIFEST, -A, manifesti, -ste, s. n., adj. 1. Declaratie prin care seful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literara etc. isi face cunoscute in mod public programul, hotararile, conceptiile, intentiile etc.; text cu continut politic, raspandit pentru a determina actiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vadit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat in mod categoric; fatis. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.
MANSETA, mansete, s. f. 1. Partea de jos a manecii unei camasi (barbatesti) sau a unei bluze; banda (detasabila) aplicata ca garnitura la partea de jos a unei maneci. ♦ Partea de jos (rasfranta) a pantalonilor. ♦ Portiune de la inceputul unui ciorap tricotat, lucrata de obicei ca un elastic. 2. Garnitura de piele sau de cauciuc, in forma de inel sau de cilindru, care serveste la etansarea unor deschideri. 3. Text scurt tiparit cu alt caracter de litera pe prima pagina a unui ziar sau intr-o publicatie periodica., la inceputul unui articol, care contine in rezumat o stire importanta din cuprinsul ziarului sau ideea principala, nota originala din cuprinsul articolului. ◊ Manseta bibliografica = indicatie bibliografica in partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cuprinzand datele necesare identificarii sau citarii periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care trateaza aceeasi tema; p. ext. spatiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.
ARTICOL, articole, s. n. 1. Expunere scrisa (de proportii mai reduse) cu caracter publicistic, pe o tema politica, economica, stiintifica etc. ◊ Articol de fond = articol care exprima punctul de vedere al redactiei unei publicatii periodice in cele mai importante probleme ale actualitatii. Articol-program = articol care cuprinde conceptia generala si programul de activitate al unei publicatii periodice la inceputul aparitiei sale. 2. Diviziune intr-un document oficial, marcata de obicei printr-un numar de ordine sau printr-o litera. ♦ Diviziune intr-un buget, intr-un plan financiar etc., care contine denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. 3. Obiect care se vinde in comert. 4. Parte de vorbire flexibila care individualizeaza substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte parti de vorbire si care marcheaza diverse functii gramaticale ale cuvintelor pe care le insoteste. – Din fr. article, lat. articulus.
MINUSCUL, -A, minusculi, -e, adj., s. f. 1. Adj. De dimensiuni (foarte) reduse, (foarte) mic, infim; miniatural. 2. Adj., s. f. (litera) mica, de rand, folosita in mod obisnuit in interiorul cuvintelor. – Din lat. minusculus, fr. minuscule.
MONOVERB, monoverbe, s. n. Joc distractiv care consta in a reprezenta un cuvant prin litere combinate intre ele sau prin figuri, sensul acestuia reiesind din pozitia elementelor componente. – Din it. monoverbo.
CLAPA, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la inchiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei o**i etc. care prin apasarea cu degetele, declanseaza mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc in mecanismul masinilor de scris si al unor masini de calculat, fixat la capatul unei parghii articulate si care prin apasare, face sa se imprime litera sau cifra insemnata pe el. ♦ Orice parte terminala a unui sistem tehnic de actionare care, prin manevrare (cu mana), efectueaza o anumita operatie. 2. Placa articulata care serveste la inchiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucata de stofa care acopera deschizatura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele doua bucati de stofa sau de blana mobile, atasate lateral la unele caciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a insela, a pacali (pe cineva). – Din germ. Klappe.
MATRITA, matrite, s. f. Unealta cu o cavitate interioara, alcatuita din unul sau mai multe elemente, folosita la fasonarea, prin deformare plastica sub presiune, a unor materiale. ♦ Forma in care se toarna literele intr-o tipografie. – Din germ. Matrize.
MAIESTRIE, (2, 3) maiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusinta deosebita; talent, dibacie, arta. ◊ Maiestrie artistica = totalitatea elementelor pe care le pune in valoare artistul in procesul desavarsirii unei opere literare sau de arta. 2. (Inv.; concr.) Lucrare, opera, creatie. ♦ Lucru care denota iscusinta sau mestesug in executie; unealta, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, mestesug (care cere pricepere). [Pr.: ma-ies-] – Maiestru + suf. -ie.
COMENTARIU, comentarii, s. n. 1. Apreciere, comentare (in spirit critic) a unei probleme, a unui eveniment etc.; material publicistic prezentand o asemenea apreciere. 2. Explicare a unei opere literare, istorice etc., facuta adesea prin note marginale; interpretare. – Din fr. commentaire, lat. commentarium.
COMENTATOR, -OARE, comentatori, -oare s. m. si f. Persoana care interpreteaza o opera literara, istorica etc., autor de comentarii. ♦ Persoana care comenteaza desfasurarea unui eveniment, a unei intreceri sportive etc. (la radio, televiziune). – Din fr. commentateur, lat. commentator, -oris.
EPISTOLA, epistole, s. f. 1. (Rar) Scrisoare. 2. Specie literara in versuri apartinand poeziei didactice, in care se trateaza un subiect filozofic, moral, artistic etc. sub forma de scrisoare. – Din lat. epistola.
EROIC, -A, eroici, -ce, adj. Care tine de erou, caracteristic eroilor, cu calitati de erou; p. ext. maret, grandios. ♦ (Despre opere literare, artistice) Care are drept subiect faptele unor eroi. [Pr.: -ro-ic] – Din fr. heroique, lat. heroicus.
DIALOG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire intre doua persoane. ♦ (P. spec.) Convorbire (cu caracter oficial) care are loc intre reprezentantii a doua parti, a doua tari etc. ♦ (P. spec.) Forma de convorbire intre doua personaje, in care sunt scrise de obicei operele dramatice; pasaj dintr-o opera literara in care se reda convorbirea dintre doua personaje. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuatie care indica inceputul vorbirii fiecarui participant la o convorbire. 2. Opera literara scrisa sub forma de dialog. [Pr.: -di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus.
DIALOGAT, -A, dialogati, -te, adj. (Despre opere literare) Compus in forma de dialog. [Pr.: -di-a-] – V. dialoga.
EXPRESIE, expresii, s. f. 1. Exprimare. ♦ Constructie concisa care exprima, de obicei in mod figurat, o idee. ♦ Cuvant. 2. Fig. Manifestare, redare a ideilor, a sentimentelor etc. prin cuvinte, mimica etc. ♦ Infatisare care reflecta starea sufleteasca a omului; reflectarea starii interioare a cuiva (in privire, figura). 3. Grup de numere, litere etc. legate intre ele prin simboluri de operatii matematice (adunare, inmultire etc.). [Var.: expresiune s. f.] – Din fr. expression, lat. expressio, -onis.
FACTURA1, facturi, s. f. Structura, constitutie (intelectuala, psihica, morala etc.). ♦ Caracter, aspect exterior, specific al unei opere de arta plastica. ♦ Ansamblul mijloacelor de expresie care determina specificul unei opere literare sau muzicale. – Din fr. facture, lat. factura.
FILOLOGIE s. f. Stiinta care se ocupa cu studiul culturii scrise a popoarelor, in special cu studiul textelor vechi si al operelor literare din punct de vedere al limbii, al influentelor suferite, al modului in care ni s-au transmis si al autenticitatii, precum si cu editarea lor. – Din fr. philologie.
LAITMOTIV, laitmotive, s. n. Motiv ritmic, melodic sau armonic dintr-o compozitie muzicala, care caracterizeaza un personaj, o situatie etc. si care revine ori de cate ori apare in scena personajul sau situatia data; p. gener. fragment sau motiv muzical repetat. ♦ Fig. Idee calauzitoare a unei lucrari stiintifice, literare etc., repetata si subliniata in mai multe randuri. [Scris si: leit-motiv] – Din germ. Leitmotiv.
OP, opuri, s. n. (Livr.) Opera (literara sau stiintifica); carte, lucrare, scriere. – Din lat. opus.
PARODIA, parodiez, vb. I. Tranz. A imita o opera literara sau maniera de a scrie a cuiva, cu intentii satirice sau pentru a obtine efecte comice. ♦ A reproduce intr-o maniera grotesca gesturile, miscarile sau actiunile cuiva. [Pr.: -di-a] – Din fr. parodier.
PARODIE, parodii, s. f. 1. Creatie literara in care se preiau temele, motivele si mijloacele artistice ale altei opere literare sau ale unui autor in scopul de a obtine un efect satiric sau comic. 2. Imitatie neizbutita, inferioara sau c**********a a unui prototip, a unui original. ♦ P. ext. Bataie de joc. – Din fr. parodie.
ONIRIC, -A, onirici, -ce, adj. 1. Privitor la vise, care apartine visului; care delireaza, care aiureaza din cauza unei obsesii sau unor halucinatii. ◊ Delir oniric = delir asemanator cu visul, care se manifesta in unele boli psihice si in care bolnavul se comporta ca un somnambul. ♦ (Despre oameni) Care este strain de ce se intampla in jurul lui, care traieste intr-o lume de vis. 2. (Despre creatii literare) care are ca tema principala situatiile onirice (1). – Din fr. onirique.
PERIPETIE, peripetii, s. f. Intamplare sau serie de intamplari si de incidente neprevazute (si impresionante) care intervin in viata cuiva; spec. serie de astfel de intamplari prezentate intr-o opera literara. – Din fr. peripetie.
PERSONAJ, personaje, s. n. 1. Persoana (1) care detine o functie importanta in viata politica, sociala, culturala; personalitate (3). 2. Fiecare dintre persoanele (1) care figureaza intr-o opera literara; erou intr-o literatura, muzicala, cinematografica sau plastica. ♦ P. a**l. Persoana care are un rol in anumite intamplari. [Var.: (astazi rar) personagiu s. n.] – Din fr. personnage, it. personaggio.
PICTA, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe panza, pe carton, pe sticla etc. cu ajutorul pensulei si a culorilor; a zugravi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a impodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. si depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a infatisa (plastic) prin cuvinte, intr-o opera literara, fiinte, situatii, intamplari; a descrie, a zugravi. – Din pictor si pictura (derivat regresiv).
PLANSA, planse, s. f. 1. Foaie de hartie (mai groasa) pe care sunt reproduse desene, fotografii sau picturi, folosita ca ilustratie intr-o carte; carton cu desene sau cu fotografii, care serveste ca material didactic (la predarea stiintelor naturale). ♦ Coala, foaie mare de hartie pe care s-a executat un desen tehnic, o harta etc. desen tehnic executat pe o astfel de coala. 2. Placa de metal sau de lemn in care se sapa litere, note muzicale etc. spre a fi folosita in gravura. 3. Fiecare dintre placile de beton ale pavajului unei sosele, limitata de rosturile de dilatatie. – Din fr. planche.
PLASTICITATE s. f. 1. Proprietate a unui material consistent de a se modela usor prin apasare. ♦ Proprietatea a unor materii prime ceramice de a forma cu apa o pasta care isi mentine coeziunea dupa ce a fost framantata si uscata. 2. Insusirea a unei opere literare, a stilului, a unei expresii, a unui cuvant etc. de a evoca ceva in mod viu, sugestiv. – Din fr. plasticite.
PSEUDONIM, pseudonime, s. n. Nume creat sau adoptat sub care cineva isi ascunde adevarata identitate, folosit mai ales de autorii operelor literare, artistice etc. [Pr.: pse-u-] – Din fr. pseudonyme.
REBUS, rebusuri, s. n. Joc in care un cuvant sau o fraza sunt reprezentate printr-o combinatie de figuri, litere sau semne pe baza carora urmeaza sa gasesti cuvantul sau fraza data. ♦ Fig. Enigma, sarada. – Din fr. rebus, germ. Rebus.
REGAL1, regaluri, s. n. (Tipogr.) Dulapior la sectia de culegere manuala a unei tipografii, folosit la pastrarea casetelor cu litere sau a formelor pentru tipar. – Din germ. Regal.
SIGMOID, -A, sigmoizi, -de, adj. Care este de forma literei sigma. ◊ Valvula sigmoida = fiecare dintre cutele membranoase situate la originea arterei aorte si a arterei pulmonare. – Din fr. sigmoide.
SILUETA, siluete, s. f. 1. Imagine, infatisare reala (si oarecum neclara in amanuntele ei) a unei fiinte, a unui lucru etc., de obicei proiectate (ca o umbra) pe un fond mai luminos; p. ext. fiinta sau lucru astfel proiectate. ♦ Personaj abia schitat intr-o opera literara. 2. Talie zvelta si bine proportionata a unei persoane; corp zvelt, suplu, bine proportionat al unei persoane; p. gener. talie; corp. ♦ Expr. A face silueta = a deveni zvelt; a slabi. 3. Desen unicolor, de obicei negru, lucrat in creion, in tus sau decupat din hartie, panza etc. reprezentand contururile unei fiinte sau ale unui lucru pe un fond de alta culoare. 4. Desen special de carton sau de placaj (reprezentand o silueta (1) de om) pe care sunt fixate tintele la tir. [Pr.: -lu-e-] – Din fr. silhouette.
SINTAXA, sintaxe, s. f. Parte a gramaticii care studiaza functiile cuvintelor si ale propozitiilor in vorbire si care stabileste regulile de imbinare a cuvintelor in propozitii si a propozitiilor in fraze. ◊ Sintaxa poetica = totalitatea procedeelor stilistice ale limbii literare care tin de topica propozitiei si a frazei; sintactica poetica. ♦ Parte a logicii simbolice care constituie expunerea derivarii expresiilor logice. – Din fr. syntaxe, lat. syntaxis.
SLOVENI, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Inv.) A citi cu greu, pronuntand Litera cu litera sau silaba cu silaba; a silabisi. – Cf. slomni.
STANOAGA, stanoage, s. f. (Tipogr.) Raft in forma de pupitru pe care se asaza casetele de litere cand se culege un text. – Refacut din stanoage (pl. lui stanog).
SUCCES, succese, s. n. Rezultat favorabil, pozitiv (al unei actiuni); reusita, izbanda. ◊ Expr. A dori sau a ura (cuiva) succes = a-i dori (cuiva) noroc intr-o intreprindere. ♦ Primire buna, favorabila, cu rasunet, pe care o face publicul unei opere literare, unui spectacol etc. – Din fr. succes, lat. successus.
TIRADA, tirade, s. f. 1. (Adesea fig.) Parte dintr-un discurs in care oratorul dezvolta pe larg (si cu emfaza) o idee, o teza. 2. Fragment dintr-o opera literara (dramatica), de intindere mai mare, caracterizata printr-o deosebita intensitate afectiva, spus fara intrerupere de unul dintre eroi. – Din fr. tirade.
TRANSliteraTIE, transliteratii, s. f. Transpunere, transcriere dintr-un alfabet in altul a unui text scris, redandu-se literele prin echivalentele lor din alfabetul in care se transcrie, fara a se tine seama de eventualele deosebiri de ordin fonetic dintre semnele celor doua alfabete. – Din fr. translitteration, lat. translitteratio.
FOLCLOR s. n. 1. Totalitatea creatiilor artistice, literare, muzicale, plastice, etc., a obiceiurilor si a traditiilor populare ale unei tari sau ale unei regiuni. 2. Stiinta care se ocupa cu creatiile artistice, obiceiurile si traditiile populare. – Din fr., engl. folklore.
FORFECA, foarfec, vb. I. 1. Tranz. A taia in bucati cu foarfecele sau alt obiect taios. 2. Tranz. Fig. A cerceta o opera literara sau stiintifica cu o minutiozitate exagerata, cu scopul de a o critica si de a o pune intr-o lumina defavorabila. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate. 3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fara incetare (barfind, clevetind); a bodogani – Din lat. forficare.
FORMULA, formule, s. f. 1. Enunt precis al regulii de urmat pentru efectuarea unei anumite operatii; expresie precisa, generala si invariabila a unei idei, a unei relatii, a unei legi etc. (care se poate aplica mai multor cazuri particulare). ◊ Formula de politete = forma conventionala de exprimare, consacrata prin uz, cu care te adresezi unei autoritati sau unei persoane. ♦ Fraza-tip folosita oral in anumite ocazii sau care, scrisa, cuprinde termenii expresi in care trebuie redactat un act, o sentinta etc. 2. Relatie alcatuita din litere, cifre si semne matematice, constituind o identitate in care unul dintre membri este considerat ca expresie a celuilalt sau ca regula de urmat pentru a calcula valoarea celuilalt. 3. Expresie in simboluri chimice care reprezinta compozitia calitativa si cantitativa a moleculei unei substante. 4. Parola. 5. Mijloc, solutie. – Din fr. formule, lat. formula.
FRESCA, fresce, s. f. 1. Tehnica de a picta cu culori dizolvate in apa de var pe un zid cu tencuiala inca uda. ♦ Pictura murala decorativa, de dimensiuni mari, realizata prin aceasta tehnica. 2. Fig. Compozitie literara de dimensiuni mari, care infatiseaza tabloul de ansamblu al unei epoci, al unei societati etc. – Din fr. fresque.
RECENZIE, recenzii, s. f. Prezentare succinta (la aparitie) a unei opere literare sau stiintifice, cu comentarii si aprecieri critice. – Din germ. Rezension, it. recensione.
PALINODIE, palinodii, s. f. Opera literara sau discurs in care autorul retracteaza cele spuse anterior; p. ext. schimbare de parere, retractare. – Din fr. palinodie.
PAMFLET, pamflete, s. n. Specie literara (in versuri sau in proza) cu caracter satiric, in care scriitorul infiereaza anumite tare morale, conceptii politice, aspecte negative ale realitatii sociale, trasaturi de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. pamphlet.
PARAGRAMA, paragrame, s. f. Greseala de ortografie constand in substituirea unei litere cu alta. ♦ Joc de cuvinte. – Din fr. paragramme, engl. paragram.
PARAliteraTURA, paraliteraturi, s. f. Scriere considerata la periferia creatiei literare propriu-zise. – Din fr. paralitterature.
PARANGONAJ, parangonaje, s. n. (Tipogr.) Asezare a unui cuvant cules cu litere mai mici intre cuvinte culese cu un corp de litera mai mare. – Din fr. parangonnage.
PASTISA, pastise, s. f. Lucrare literara, muzicala sau plastica, de obicei lipsita de originalitate si de valoare, in care autorul preia servil temele sau mijloacele de expresie ale unui mare creator; imitatie, copie. – Din fr. pastiche.
PASTORAL, -A, pastorali, -e, adj., s. f. 1. Adj. De pastor, pastoresc; p. ext. de la tara. campenesc, rustic. 2. Adj. (Despre creatii literare) Care zugraveste in mod idilic viata pastorilor, viata de la tara; bucolic. 3. S. f. Opera literara cu continut pastoral (2); bucolica. ♦ Compozitie muzicala in care sunt evocate crampeie din viata campeneasca, rurala. 4. adj. (Rar) Care apartine pastorilor sau preotilor, privitor la pastori sau la preoti. Carja pastorala. 5. S. f. Scrisoare publica, cuprinzand indemnuri si urari, prin care un arhiereu se adreseaza preotilor si credinciosilor cu ocazia sarbatorilor religioase mari sau a altor evenimente importante. – Din fr. pastoral, lat. pastoralis, it. pastorale.
PATETISM s. n. Insusirea de a induiosa, de a impresiona, de a misca puternic (prin vorbe, muzica etc.); caracterul patetic, emotionant al unei opere literare, muzicale, al unui lucru etc.; atitudine patetica. – Din fr. pathetisme.
PATRITA, patrite, s. f. (Tipogr.) 1. Piesa componenta, de obicei mobila, cu care se preseaza materialul intr-o matrita si al carei relief constituie negativul obiectului matritat. 2. Piesa a masinii tipografice pe care se graveaza in relief o litera sau un semn tipografic si cu ajutorul careia se obtine matrita necesara la turnatul literelor si al semnelor tipografice. – Din germ. Patrize.
PEISAGISTIC, -A, peisagistici, -ce, adj. 1. Care apartine peisajului (1), privitor la peisaj, de peisaj. ♦ (Substantivat, f.) Peisaj (1). 2. (Despre pictura, opere literare sau muzicale) Care isi propune cu precadere descrierea unor privelisti din natura. ♦ (Substantivat, f.) Ramura a picturii care cuprinde peisajul (2). [Pr.: pe-i-] – Peisagiu + suf. -istic.
PEISAJ, peisaje, s. n. 1. Parte din natura care formeaza un ansamblu artistic si este prinsa dintr-o singura privire; priveliste; aspect propriu unui teritoriu oarecare, rezultand din combinarea factorilor naturali cu factorii creati de om. 2. Gen de pictura sau de grafica avand ca obiect reprezentarea cu precadere a privelistilor din natura; (concr.) tablou, fotografie care reprezinta un peisaj (1). 3. Descriere, reprezentare a naturii in opere literare; compozitie literara descriptiva. [Pr.: pe-i-. – Var.: peisagiu s. n.] – Din fr. paysage, it. paessagio.
ALFAVITA, s. f. (Inv.) Alfabet; abecedar. – Ngr. alfa-vita (numele primelor doua litere ale alfabetului grec).
ANAGRAMA, anagramez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea literelor unui cuvant pentru a obtine alt cuvant; a transcrie sub forma de anagrama; a anagramatiza. – Din anagrama.
ANAGRAMA, anagrame, s. f. Schimbare a ordinii literelor unui cuvant sau a unei fraze pentru a obtine un alt cuvant sau o alta fraza. ♦ Cuvant obtinut prin aceasta schimbare. ♦ Joc distractiv care foloseste acest procedeu. – Din fr. anagramme.
ASTERONIM, asteronime, s. n. Steluta, grup de stelute sau litere urmate de stelute care inlocuiesc intr-o opera numele autorului sau al unui personaj. – Din fr. asteronyme.
ANECDOTA, anecdote, s. f. 1. Istorioara cu poanta hazlie. 2. Intamplarile descrise intr-o opera literara; intriga, scenariu, actiune epica. – Din fr. anecdote.
ROMAN2, -A, romani, -e, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care facea parte din populatia de baza a statului roman si care se bucura de drepturi depline de cetatenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului intemeiat de Roma, care se refera la Roma, care apartine Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserica romana = Biserica catolica; catolicism. – Din lat. romanus.
ARITMOGRIF, aritmogrife, s. n. Joc de cuvinte incrucisate, la care literele cuvintelor cautate sunt reprezentate fiecare prin cate o cifra. – Din germ. Aritmogriph.
SCRABBLE s. n. Joc logic cu litere, asemanator jocului de cuvinte incrucisate. [Pr.: screbl] – Cuv. engl.
DIACRITIC, diacritice, adj.n. (In sintagma) Semn diacritic = semn grafic care da unei litere a alfabetului o valoare speciala. [Pr.: di-a-] – Din fr. diacritique.
DELTOID, -A, deltoizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. In forma de triunghi. 2. S. m. Muschi al articulatiei umarului, in forma literei delta, fixat pe omoplat, clavicula si capatul humerusului, care determina rotatia interna si externa a bratului. – Din fr. deltoide.
ANTICVA s. f. Tip de litere de tipar asemanatoare cu cele folosite la inscriptiile de pe monumentele din vechea Roma. [Var.: anticva s. f.] – Din lat. antiqua.
ANTIliteraTURA s. f. Creatie literara care nu respecta principiile estetice generale acceptate. ♦ Creatie literara fara valoare artistica. – Anti- + literatura (dupa fr. antilitterature).
ANTIMEMORII s. f. pl. Lucrare literara cu caracter evocator care nu respecta procedeele consacrate ale genului memorialistic. – Din fr. antimemoires.
COMPACT, -A, compacti, -te, adj. 1. Care se compune din particule strans legate intre ele; indesat, dens. ◊ Caractere compacte = litere de tipar groase si negre; aldine. ♦ (Despre o multime, un grup de oameni etc.) Numeros si des. 2. Fig. (Despre noapte, intuneric etc.) In care nu strabate nici o raza de lumina; intunecos. – Din fr. compact, lat. compactus.
VEDE s. f. pl. Nume dat culegerii de texte religioase si literare scrise in sanscrita veche, care reprezinta primele documente literare din India. – Din fr. Vedas.
ANULAT, -A, anulati, -te, adj. 1. (Despre acte, dispozitii etc.) Care a fost declarat nul; abrogat. 2. (Despre un text, o litera, o cifra etc.) Barat. – V. anula.
PERL subst. Corp de litera cu marimea de cinci puncte tipografice. – Din germ. Perl.
PETIT subst. Corp de litera cu marimea de opt puncte tipografice. – Din fr. petit, germ. Petit.
PERIA, perii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) curata de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A (-si) netezi parul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de canepa iesit din raghila pentru a-l curata de calti, de impuritati; a scarmana, a pieptana. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a indrepta, a imbunatati o lucrare literara, stiintifica etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A lingusi pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.
PICARESC, -ESCA, picaresti, adj. (Despre anumite opere literare) Care, prin intermediul personajelor apartinand mediului interlop (cersetori, vagabonzi, aventurieri etc.), investigheaza cele mai diverse medii sociale, moravuri etc. si face o critica ascutita relatiilor sociale din Spania sec. XVI-XVII – Din fr. picaresque.
TEORIE, teorii, s. f. 1. Forma superioara a cunoasterii stiintifice care mijloceste reflectarea realitatii. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ◊ Loc. adv. In teorie = in mod abstract, speculativ. 3. (In sintagme) Teoria informatiei = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale posibilitatilor de pastrare si de transmitere a informatiilor etc. Teoria literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, curentele si metodele artistice etc. Teoria relativitatii = teorie a relatiilor dintre spatiu, timp si miscare a materiei, in care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enuntate intr-o forma valabila atat pentru viteze relative mici ale corpurilor, cat si pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretica a instructiei militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. theorie, lat. theoria.
PLAGIAT1, plagiate, s. n. Actiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Opera literara, artistica sau stiintifica a altcuiva, insusita (integral sau partial) si prezentata drept creatie personala. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.
PLAGIAT2, -A, plagiati, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau stiintifice) Care a fost insusit (integral sau partial) de la altcineva si prezentat drept creatie personala. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.
DIAMANT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalina de carbon, de obicei transparenta si cu luciu puternic, avand cea mai mare duritate dintre toate mineralele si folosita ca piatra pretioasa sau la diverse unelte de slefuit, de taiat si zgariat; adamant. 2. Unealta pentru taiatul sticlei, alcatuita dintr-un diamant (1) comun fixat intr-un suport metalic cu maner. 3. Cel mai mic corp de litera de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant.
VULGARIZA, vulgarizez, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut multimii, a populariza, a raspandi (cunostinte stiintifice, literare etc.) ♦ Refl. (despre descoperiri, inventii) A deveni cunoscut, acceptat, utilizat pe scara larga. 2. Tranz. A trata in mod simplist, a banaliza. 3. Refl. A deveni vulgar (1). – Din fr. vulgariser.
EPIGON, epigoni, s. m. Scriitor (de valoare minora) care imita mijloacele de expresie specifice unui mare scriitor, unui curent sau unei scoli literare de prestigiu. ♦ Urmas, succesor (lipsit de valoare). – Din germ. Epigone, fr. epigone.
POANTA, poante, s. f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce da expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea de jos a labei piciorului, locul de articulare al degetelor; varf. ♦ Portiune a piciorului cuprinsa intre glezna si degete. ♦ Pozitie in baletul clasic, executata de obicei de femei, care consta in ridicarea si deplasarea pe varful degetelor si cu falangele bine intinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legati de glezna. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu varful alungit si intarit, pe care ii poarta balerinele legati de glezna. – Din fr. pointe.
POEM, poeme, s. n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de intindere relativ mare, cu caracter eroic, filozofic, istoric, mitologic, legendar etc. ◊ Poem in proza = specie a prozei literare apartinand genului liric, cultivata din a doua jumatate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatica in versuri sau cu caracter poetic. ♦ Mica piesa muzicala instrumentala, vocala sau vocal-simfonica de constructie libera, cu caracter liric sau liric-narativ. ◊ Poem simfonic = lucrare ampla pentru orchestra, avand de obicei un continut programatic. [Var.: poema s. f.] – Din ngr. poiima, fr. poeme, lat. poema.
TELEGRAF, (1, 2) telegrafe, s. n., (3) telegrafi, s. m. 1. S. n. Telecomunicatie care transmite la distanta semnale (corespunzatoare literelor si cifrelor) cu ajutorul unor aparate electromagnetice; ansamblul instalatiilor necesare in acest scop. ♦ Aparat folosit pentru producerea, receptia si transformarea semnalelor telegrafice in scopul transmiterii telegramelor. 2. S. n. (Inv.) Aparat situat pe inaltimi sau in turnuri de semnalizare, pentru transmiterea la distanta a unor semnale optice. 3. S. m. Nume dat unor plante erbacee ornamentale cu flori albe, mirositoare si cu tulpina agatatoare ajungand pana la 5-6 metri (Boussingaultia baselloides), sau cu florile mici, roz-purpurii si cu tulpina fragila (Tradescantia v*******a). – Din fr. telegraphe.
POETIC, -A, poetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care apartine poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeti, demn de a fi motiv de inspiratie; p. ext. impresionant, fermecator. 3. S. f. (Si adjectival, in sintagma arta poetica) Tratat despre creatia poetica; ansamblu de reguli pentru alcatuirea unei opere literare; ramura a teoriei literaturii care se ocupa de creatia poetica. 4. S. f. Ansamblu de forme si de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; maniera poetica caracteristica unui poet. – Din ngr. poiitkos, poiitiki, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poetique.
POEZIE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprima mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivitatii, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creatie literara in versuri. ♦ Totalitatea compozitiilor in versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situatii; farmec, frumusete, incantare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poesie.
POLEIALA, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei2; (concr.) strat subtire de metal (pretios) cu care se poleieste2 un obiect. ♦ Foaie subtire de staniol folosita ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦ Fig. Ceea ce incearca sa dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare; stralucire aparenta; lustru, spoiala. 2. Cizelare, slefuire, lustruire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, stiintifice etc. [Pr.: -le-ia-] – Polei2 + suf. -eala.
POLEMIC, -A, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discutie in contradictoriu, controversa pe o tema literara, stiintifica, politica etc. 2. Adj. Care tine de polemica (1), cu tendinta de polemica, privitor la polemica; critic, combativ, contradictoriu. – Din fr. polemique.
PROLOG2, prologuri, s. n. 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului in scena si in care se expunea subiectul si se facea apel la bunavointa spectatorilor. 2. Parte introductiva a unei opere literare, dramatice sau muzicale, care prezinta evenimentele premergatoare actiunii sau elemente care ii inlesnesc intelegerea; p. ext. introducere, prefata. – Din fr. prologue.
PORTRET, portrete, s. n. 1. Pictura, desen, sculptura, fotografie etc. care infatiseaza chipul unei persoane. ◊ Portret-robot = desen al chipului unei persoane realizat pe baza relatarilor victimei sau ale martorilor. Portret-vorbit = procedeu de identificare criminalistica bazat pe descrierea semnalmentelor infractorului de catre victima sau de catre martori. 2. Infatisare a aspectului fizic si moral al unui personaj intr-o opera literara; opera literara cu un asemenea continut. [Pl. si: (inv.) portreturi] – Din fr. portrait.
PORTRETISTIC, -A, portretistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramura a picturii, a sculpturii, a fotografiei etc. care cuprinde genul portretului (1). 2. S. f. Creatie literara care cultiva portretul (2). 3. Adj. Care apartine portretisticii (1, 2), privitor la portretistica. – Portret + suf. -istica.
POSTUM, -A, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice etc.) Publicat dupa moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre aprecieri, distinctii etc.) Care se acorda, se atribuie sau se recunoaste cuiva dupa moarte. 3. (Jur.; despre copii) Nascut dupa moartea tatalui. – Din fr. posthume, lat. posthumus.
POSADA, posade, s. f. (Livr.) 1. Pictura executata la repezeala. 2. Opera literara scrisa de mantuiala. – Din fr. pochade.
POSOAR, posoare, s. n. Placa pe care s-a decupat o litera, o cifra, un model, folosita ca sablon. – Din fr. pochoir.
POVESTIRE, povestiri, s. f. Actiunea de a povesti si rezultatul ei; povestit. ♦ Naratiune literara de dimensiuni relativ reduse, care contine un fond liric. – V. povesti.
PREFATA, prefete, s. f. Text cu caracter explicativ, uneori analitic, precedand o opera literara sau stiintifica, in care este expus planul lucrarii, se dau referiri bibliografice, critice etc.; precuvantare; predoslovie. – Din fr. preface, lat. praefatio.
PRELUCRA, prelucrez, vb. I. Tranz. 1. A modifica forma, dimensiunile, constitutia sau aspectul unui material (pentru a obtine produse finite, materii prime etc.). ♦ A adapta unor scopuri determinate o opera literara, stiintifica etc. 2. A expune, a explica, a analiza in fata unei adunari continutul unor documente, al unei rezolutii, al unui articol din presa etc. ♦ A cauta sa convinga pe cineva sa faca ceva, sa recunoasca ceva etc. – Pre2 + lucra.
PRELUCRARE, prelucrari, s. f. Actiunea de a prelucra si rezultatul ei; (concr.) opera literara, stiintifica, expunere cu caracter politic etc. realizata pe baza unui izvor cunoscut. – V. prelucra.
CLESTITA, clestite, Unealta de tipografie cu care se scot literele cazute intre randuri. – Cleste + suf. -ita.
PROBAR, probare, s. n. Album care cuprinde modelele de litere si de cifre care pot fi executate intr-o tipografie. – Proba + suf. -ar.
PRODUCERE, produceri, s. f. Actiunea de a (se) produce si rezultatul ei. ♦ (Inv.) Productie (1). ♦ (Inv.) Opera, productie artistica, literara. – V. produce.
PROPRIETATE, proprietati, s. f. 1. Stapanire deplina asupra unui bun; (concr.) bun material stapanit, mai ales pamant (agricol) sau imobil, in baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate literara (sau artistica) = drept de care se bucura un autor de a dispune dupa voie de operele sale literare sau artistice, putandu-le edita, reproduce etc. 2. Trasatura predominanta care caracterizeaza o fiinta, un lucru, un fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul etc.; caracteristica, trasatura, insusire. 3. Calitate a unui cuvant, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau notiunea exprimata. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriete, lat. proprietas, -atis.
PILDA, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept invatatura, drept model de urmat, drept termen de comparatie; ceea ce poate servi ca obiect de imitatie sau inspiratie in privinta formei, aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pilda = de exemplu, bunaoara, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pilda = a imita exemplul cuiva. ♦ Dovada, proba, indiciu. ♦ Pedeapsa sau masura drastica, menita sa serveasca drept avertisment si pentru altii. 2. Povestire alegorica cu un cuprins religios sau moral, productie literara cu caracter moralizator, cu o structura apropiata de fabula; parabola; p. ext. maxima, sentinta; proverb, zicala; semnificatie, talc cuprins intr-o asemenea povestire, maxima, zicala sau intr-o actiune oarecare, intr-o fapta etc. ◊ Loc. prep. (Inv. si reg.) In pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabula. – Din magh. pelda.
PROVINCIALISM, provincialisme, s. n. 1. Cuvant, expresie, locutiune specifica unei provincii, care nu apartine limbii literare; p. ext. rostire caracteristica unei provincii; regionalism. 2. Atitudine, comportare etc. specifica unui provincial (1). [Pr.: -ci-a-. – Var.: (inv.) provintialism s. n.] – Din fr. provincialisme.
PROZAIC, -A, prozaici, -ce, adj. (Despre opere literare, stil etc.) Lipsit de calitati artistice, de valoare stilistica; p. ext. banal, comun, plat. [Pr.: -za-ic] – Din fr. prosaique, lat. prosaicus.
PROZATOR, -OARE, prozatori, -oare, s. m. si f. Autor de opere literare in proza, scriitor in proza. – Din fr. prosateur.
PROZA, (rar, 2) proze, s. f. 1. Mod de exprimare care nu este supus regulilor de versificatie; compunere literara care foloseste acest mod de exprimare. 2. Totalitatea operelor in proza (1) ale unui scriitor, ale unui popor etc. 3. Fig. Lucruri comune, banale, vulgare, cotidiene, apartinand realitatii de fiecare zi. – Din fr. prose, lat. prosa.
PSEUDOliteraT, pseudoliterati, -te, s. m. si f. Fals, pretins literat. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + literat.
PSI s. m. invar. A douazeci si treia litera a alfabetului grecesc, corespunzand sunetelor ps; a patruzecea litera a alfabetului chirilic, corespunzand sunetelor ps si numarului 700. – Din gr. psi.
SANTIER, santiere. s. n. Loc pe care se construieste (sau se repara) o cladire, un obiectiv industrial, un pod, un baraj, o sosea etc., impreuna cu materialele si instalatiile necesare desfasurarii acestei activitati. ◊ Santier naval = intreprindere industriala specializata in construirea si repararea navelor, situata pe malul unei ape navigabile. ♦ P. a**l. Proces in plina desfasurare de creare a unei opere literare, artistice sau stiintifice. [Pr.: -ti-er] – Din fr. chantier.
SARJA, sarje, s. f. I. Incarcatura normala a unui cuptor metalurgic, constituita din straturi alternative de minereu, fondant si combustibil. ♦ Cantitate de metal lichid obtinuta intr-un cuptor metalurgic la o singura operatie de elaborare. ♦ Proces de incarcare, prelucrare si scoatere a materialului din cuptorul metalurgic. II. 1. Atac violent, in goana cailor, al cavaleriei asupra inamicului, cu sabia sau cu lancea. 2. (Sport) Atac impetuos asupra adversarului. III. 1. Creatie literara, in general de dimensiuni reduse, care prezinta trasaturile negative, ridicule ale unei situatii sau ale unui personaj intr-o forma ingrosata, exagerata, c**********a. 2. (Teatru) Interpretare voit exagerata, prin sublinieri ingrosate ale trasaturilor unui personaj, folosita de obicei in comedia bufa. – Din fr. charge.
SCOALA, scoli, s. f. 1. Institutie de invatamant public, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline; p. ext. activitate legata de aceasta institutie; invatatura, invatamant. ♦ Localul, cladirea in care este instalata si functioneaza institutia de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor si a cadrelor didactice dintr-o asemenea institutie de invatamant. 2. Fig. Izvor, sursa de cunostinte, de invataturi; mijloc, sistem de instruire intr-un anumit domeniu; p. ext. invatatura, experienta dobandita pe aceasta cale. 3. Fig. Curent, miscare stiintifica, literara, artistica etc. care grupeaza in jurul ei numerosi adepti; baza teoretica a acestei miscari. ◊ Expr. A face scoala = a avea un numar de adepti. – Din bg., scr., rus. skola, pol. skola.
PILC, pilcuri, s. n. (Tipogr.) Val de uns literele cu cerneala. – Din pol., ucr. pilka.
SEZATOR, -OARE, sezatori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Inv.) Care are domiciliul intr-un loc, care locuieste in... 2. S. f. Adunare restransa la sate in serile de iarna, la care participantii lucreaza si totodata petrec, spunand povesti, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literara. – Sedea + suf. -ator.
SMAL, smale, s. n. litera tipografica subtire si ingusta. – Din germ. schmal „ingust”.
OMEGA s. m. sg. Numele ultimei litere a alfabetului grecesc, corespunzand sunetului o. – Din ngr. o mega.
STEMPEL, stempele, s. n. 1. (Tipogr.) Varf de otel gravat cu care turnatorul de litere bate matrita in arama. 2. (Reg.) Pecete, stampila. – Din germ. Stempel.
VERSIUNE, versiuni, s. f. 1. Traducere a unei opere literare sau stiintifice dintr-o limba in alta. ◊ Loc. adj. si adv. In versiune originala = care nu a fost sau fara a fi tradus in alta limba. 2. Fiecare dintre formele unui text care a suferit modificari (in raport cu o forma considerata de baza). 3. Maniera (personala) de a prezenta, de a interpreta o intamplare, un fapt, o afirmatie. 4. Manopera care consta in schimbarea pozitiei fatului in uter pentru a facilita nasterea. [Pr.: -si-u-] – Din fr. version.
VERZAL, -A, verzale, adj. (Despre caractere tipografice, litere; adesea substantivat, f.) Majuscul; capital. – Din germ. Versal.
FABULATIE, fabulatii, s. f. 1. Poveste alegorica; p. ext. povestire cuprinsa intr-o opera literara, afabulatie. 2. Figura retorica prin care se reda ca real ceva imaginar. 3. Prezentare a unei fapte imaginare ca reala; p. ext. minciuna. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio.
FACTOLOGIE s. f. Aglomerare de date si fapte intr-o opera stiintifica ori literara, adesea fara interpretarea semnificatiei lor. – Cf. rus. faktologiia.
OPUSCUL, opuscule, s. n. Scriere stiintifica sau literara de proportii reduse. – Din fr. opuscule, lat. opusculum.
COLECTIE, colectii, s. f. 1. Serie de obiecte de acelasi fel sau de aceeasi categorie, care, adunate si dispuse sistematic, reprezinta o valoare artistica, stiintifica, documentara etc. ♦ Culegere de opere literare sau stiintifice grupate dupa anumite criterii si aparute in cadrul unei edituri. 2. Puroi adunat in interiorul unui tesut bolnav, intr-un organ sau intr-o cavitate a organismului. [Var.: (inv.) colectiune s. f.] – Din fr. collection, lat. collectio, -onis.
FELIBRU, felibri, s. m. Membru al unei grupari literare din sudul Frantei, care lupta pentru dezvoltarea limbii si literaturii provensale. – Din fr. felibre.
CORNIERA, corniere, s. f. Bara laminata din otel, avand profilul sectiunii transversale in forma literei L. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. corniere.
ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.
CONCIS, -A, concisi, -se, adj. (Despre stil, opere literare etc.) Expus pe scurt, in putine cuvinte, concentrat. – Din fr. concis, lat. concisus.
EPIC, -A, epici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care exprima, in forma de naratiune, idei, sentimente, actiuni etc. ale eroilor unei intamplari reale sau imaginare. ◊ Gen epic = unul dintre principalele genuri literare, care cuprinde diverse specii de naratiuni in versuri si in proza, dezvaluind cu o relativa obiectivitate portretul fizic si moral al personajelor, faptele lor, relatiile lor cu mediul inconjurator. ♦ Fig. Demn de o epopee; de proportii vaste; grandios. 2. S. f. Totalitatea operelor literare apartinand genului epic. – Din fr. epique, lat. epicus.
EPILOG, epiloguri, s. n. Partea finala a unor lucrari literare in care autorul rezuma concluziile, subliniaza anumite idei din opera si face cunoscuta pe scurt evolutia viitoare a personajelor sale; incheiere. ♦ Fig. Sfarsit al unei situatii, al unei actiuni, al unei intamplari etc. – Din fr. epilogue, lat. epilogus.
FLASHBACK, flashbackuri, s. n. (Cin.) Insertie care infatiseaza o scurta actiune secundara plasata in trecut. ♦ Secventa retrospectiva intercalata intr-o opera literara. [Pr.: flesbec] – Din engl. flashback.
ZEPPA s.f. Problema enigmistica asemanatoare monoverbului cu incastru, in care prin introducerea unei litere sau silabe intr-un cuvant de baza se obtine un alt cuvant cu alt inteles. (din it. zeppa)
ZETA s.f. A sasea litera a alfabetului grecesc, corespunzand sunetului z. (din fr. zeta)
MONTAJ, montaje, s. n. 1. Montare1; (concr.) ansamblu, sistem rezultat in urma unei montari. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compozitie pentru a obtine un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Faza finala in tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii si lungimii definitive a secventelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. in conformitate cu succesiunea indicata de scenariu si cu viziunea artistica a regizorului. 4. Combinarea intr-o ordine succesiva logica si intr-un tot unitar, a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o opera literara, dintr-o compozitie muzicala etc., in vederea unei transmisiuni radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.
TRIVERB, triverbe, s. n. Joc distractiv constand in a reprezenta trei cuvinte prin litere sau figuri combinate intre ele. – Tri- + verb.
EROU, eroi, s. m. 1. Persoana care se distinge prin vitejie si prin curaj exceptional in razboaie, prin abnegatie deosebita in alte imprejurari grele ori in munca. ◊ Erou al Muncii (Socialiste) = cea mai inalta distinctie in Republica Socialista Romania; persoana care a primit aceasta distinctie. ♦ Ostas cazut pe campul de lupta. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei intamplari; persoana care, intr-o anumita imprejurare, atrage atentia asupra sa. 3. (In mitologia greco-romana) Semizeu, persoana nascuta dintr-o zeitate si o fiinta pamanteana, inzestrata cu puteri supraomenesti sau care a devenit celebra prin faptele sale deosebite. – Din fr. heros, lat. heros.
FLORILEGIU, florilegii, s. n. Culegere antologica de fragmente literare; crestomatie. – Din it. florilegio, fr. florilege.
XILOTIPIE s.f. 1. Tipar cu litere de lemn. 2. Procedeu de tipar la reproducerea structurii lemnului din care se prepara cliseul. (din germ. Xylotypie)
EROINA, eroine, s. f.1. Femeie care se distinge prin curaj, vitejie si abnegatie in diverse imprejurari. 2. Femeie care reprezinta personajul principal dintr-o opera literara. ♦ Femeie care este personajul principal al unei intamplari, care atrage, intr-o anumita imprejurare, atentia asupra ei. – Din fr. heroine, lat. heroine.
ORTODOXISM s. n. 1. Religia crestina ortodoxa. 2. Calitatea de a fi ortodox (2). 3. Doctrina literara si ideologica romaneasca din perioada interbelica; inclinare spre cultivarea temelor si motivelor religioase ortodoxe. – Ortodox + suf. -ism.
ORTOEPIE s. f. Ansamblu de reguli proprii unei limbi care stabilesc pronuntarea corecta (literara) a cuvintelor; disciplina care se ocupa cu studiul acestor reguli. – Din fr. orthoepie.
CIOPLI, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascutit, aschii dintr-o bucata de lemn, de piatra etc., pentru a da materialului o forma oarecare; a ciocarti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce imbunatatiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrari (literare, stiintifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A capata deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. coplja, scr. copljiti.
CONCEPTIE, conceptii, s. f. 1. Felul de a vedea sau ansamblu de pareri, de idei cu privire la probleme filozofice, stiintifice, tehnice, literare etc. ◊ Conceptie despre lume = ansamblu de reprezentari si de idei despre lumea inconjuratoare, care tinde sa imbratiseze toate fenomenele acesteia, natura, societatea, gandirea, omul si locul omului in lume etc. intr-o interpretare unitara. 2. Proces prin care ia fiinta un nou individ animal, in urma fecundarii ovulului de catre s**********d; procreare, zamislire (a unui copil). [Var.: conceptiune s. f.] – Din fr. conception, lat. conceptio, -onis.
L******T, -A, l*******i, -te, adj. 1. (Despre haine) Care si-a stricat forma, largindu-se prea mult; deformat. ♦ (Despre scris) Cu litere prea mari, nelegate intre ele sau prea distantate. 2. Fig. (Despre stil) Cu dezvoltari prea mari, lipsit de concizie, prolix, diluat. ♦ (Despre felul de a vorbi) Prea rar, taraganat. ♦ (Despre gesturi) Care arata lipsa de vioiciune, incetineala, lene. – V. l*****a.
LETRASET, letraseturi, s. n. Set de litere, cifre si semne de punctuatie de diferite culori si caractere, aflate pe un suport transparent si care pot fi transferate, prin apasare, pe diferite suprafete. [Pl. si: letrasete] – Denumire comerciala.
LETRINA, letrine, s. f. (Tipogr.) litera majuscula (de obicei ornata) folosita la inceput de capitol in editii bibliofile. – Din fr. lettrine.
LETRISM s. n. Teorie literara si artistica formalista, care considera ca esenta poeziei consta in simpla sonoritate a sunetelor, dispuse mai mult sau mai putin arbitrar. – Din fr. lettrisme.
CIZELA, cizelez, vb. I. 1. Tranz. A prelucra. a finisa sau a ornamenta cu dalta, cu ciocanul etc. diferite obiecte (de metal) pentru a le da forma sau aspectul dorit. 2. Tranz. Fig. A aduce imbunatatiri (de stil, de exprimare) unei lucrari (literare, stiintifice); a ciopli. 3. Tranz. si refl. Fig. A face sa capete sau a capata deprinderi civilizate, cultura etc. – Din fr. ciseler.
CIZELAT, -A, cizelati, -te, adj. 1. (Despre obiecte metalice) Prelucrat, finisat, ornamentat cu dalta, cu ciocanul etc. 2. Fig. (Despre opere literare, stiintifice) Care a fost imbunatatit (din punct de vedere al stilului, al exprimarii). 3. Fig. Care si-a insusit deprinderi civilizate, cultura etc. – V. cizela.
LIGATURA, ligaturi, s. f. 1. Legare provizorie sau definitiva a unui vas sangvin, a intestinului, a ureterului etc., pentru a inchide orificiul lor. ♦ Fir de ata, matase, catgut, cu care se face o ligatura (1). 2. Reunire a mai multor litere intr-un singur semn grafic; logotip. – Din fr. ligature, lat. ligatura.
LINOTIP, linotipuri, s. n. Masina tipografica care (prin apasarea unor clape) culege si toarna literele in randuri intregi. – Din fr. linotype.
litera, literez, vb. I. Tranz. A pronunta cuvinte (straine) prin litera initiala a unor cuvinte obisnuite, de obicei nume proprii. – Din litera.
LITERAL, -A, literali, -e, adj. 1. Care se face, se reproduce etc. cuvant cu cuvant, Litera cu litera; textual, exact. 2. (Mat.) Care contine marimi notate cu litere. – Din fr. litteral, lat. litteralis.
literaR, -A, literari, -e, adj. Care apartine literaturii, care se refera la literatura, care corespunde cerintelor literaturii. ◊ Limba literara = aspectul cel mai corect al limbii nationale, produs al unei continue prelucrari a limbii din partea scriitorilor, a publicistilor, a oamenilor de stiinta etc. si constituind o sinteza a posibilitatilor de exprimare ale limbii intregului popor la un moment dat. – Din fr. litteraire, lat. litterarius.
literaRE, literari, s. f. Actiunea de a litera. – V. litera.
literaRIZAT, -A, literarizati, -te, adj. (Despre cuvinte, constructii, texte etc.) Caruia i s-a dat o infatisare literara. – V. literariza.
literaT, -A, literati, -te, s. m. si f. Persoana care se ocupa cu literatura; scriitor, literator. – Din lat. litteratus.
literaTOR, -OARE, literatori, -oare, s. m. si f. (Inv.) literat. – Din fr. litterateur, lat. litterator, -oris.
LOCALIZA, localizez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) limita, a (se) restrange la un anumit spatiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina in spatiu sau in timp un fapt, o actiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la conditiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.
LOCALIZARE, localizari, s. f. Actiunea de a (se) localiza si rezultatul ei. ♦ Localizari cerebrale = legarea diverselor procese psihice de anumite regiuni ale scoartei cerebrale. ♦ (Tehn.) Detectare si precizare a pozitiei unui obiect, a locului unui defect dintr-o piesa, a unui zacamant in scoarta terestra, a unui post de radioemisiune etc. ♦ Opera literara adaptata pentru a corespunde anumitor conditii de loc sau de timp. – V. localiza.
LOCALIZAT, -A, localizati, -te, adj. 1. Care este fixat intr-un anumit loc, limitat pe un anumit spatiu. ♦ Care este determinat in spatiu sau in timp. 2. (Despre opere literare) Adaptat la specificul local, la conditiile istorice, culturale, sociale ale unei tari. – V. localiza.
MAZGALITURA, mazgalituri, s. f. Faptul de a mazgali; (concr.) scriere, pictura sau desen executate neindemanatic si murdar; fig. opera literara sau plastica fara valoare; mazgaleala. [Var.: zmangalitura s. f.] – Mazgali + suf. -tura.
MEDALION, medalioane, s. n. 1. Bijuterie de forma rotunda sau ovala, care incadreaza sau inchide intre doua capace o fotografie, o pictura, o suvita de par etc. si care se poarta de obicei la gat. ♦ Rama ovala sau rotunda in care este fixata o fotografie sau un tablou; p. ext. fotografie sau tablou fixat intr-o astfel de rama. 2. Element decorativ de forma circulara sau ovala, folosit in arhitectura, mobilier etc. si cuprinzand un basorelief, o inscriptie, un portret etc. 3. Scriere literara in proza de mici dimensiuni, pe o anumita tema, in care sunt schitate trasaturile fundamentale ale vietii si operei unei personalitati, adesea urmata de exemplificari din opera acesteia. [Pr.: -li-on] – Din fr. medaillon (dupa medalie). Cf. it. medaglione.
MEDIEVAL, -A, medievali, -e, adj., s. f. pl. 1. Adj. Care apartine evului mediu, privitor la evul mediu, al evului mediu. ♦ (Substantivat) Om din evul mediu. 2. S. f. pl. (Tipogr.) Litere care imita scrierea din evul mediu. [Pr.: -di-e-] – Din fr. medieval.
MEMORIAL, -A, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literara, asemanatoare cu insemnarile de calatorie si cu memoriile, care consemneaza observatii stiintifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut in timpul vietii cuiva. 2. (Inv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument ridicat in amintirea unui eveniment sau a unei personalitati. II. Adj. 1. Care este inregistrat in minte; din memorie (1). 2. Care serveste pentru a aminti un eveniment insemnat, o persoana etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. memorial, lat. memorialis.
MEMORIALISTIC, -A, memorialistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literara care cuprinde memorii; (cu sens colectiv) totalitatea lucrarilor care contin memorii. 2. Adj. Care apartine memorialisticii (1) sau care se refera la memorial (I 1), de memorial. [Pr.: -ri-a-] – Memorial + suf. -istic.
METAGRAMA, metagrame, s. f. Joc distractiv prin care se formeaza cuvinte noi inlocuind mereu cate o litera din cuvantul dat initial. – Din fr. metagramme.
CONTINUT, continuturi, s. n. 1. Ceea ce incape intr-un spatiu limitat, in special intr-un recipient. 2. Totalitatea notelor esentiale ale unei notiuni, determinata in raport cu sfera acesteia; comprehensiune. 3. Fondul de idei si afectiv al unei opere literare sau artistice; cuprins, tema, miez. 4. Lista ordonata a materialului pe care il cuprinde o revista, o carte; tabla de materii, sumar. – V. contine.
MISLETE s. m. invar. Numele literei m din alfabetul chirilic. – Din sl. myslite.
MORSE subst. invar. (Si in sintagma alfabet Morse) Cod telegrafic in care literele alfabetului sunt reprezentate prin puncte si linii. ♦ (De obicei in sintagmele aparat sau telegraf Morse) Aparat cu care se transmit semnale telegrafice cu acest cod. – Din fr. morse.
MONOCORD, -A, monocorde, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singura coarda; care vibreaza intr-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Stravechi instrument muzical cu o singura coarda. [Pl. si: (2) monocorduri] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.
NAS1 s. m. invar. Numele literei „n” din alfabetul chirilic. – Din sl. nasi.
MONOTIP, -A, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Facut dupa un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Masina care culege si toarna literele una cate una. – Din fr. monotype.
NARATIUNE, naratiuni, s. f. Expunere, relatare a unui fapt, a unui eveniment sau a mai multor fapte sau evenimente intr-o desfasurare gradata (si in forma literara); povestire. [Pr.: -ti-u-. – Var.: (inv.) naratie s. f.] – Din fr. narration, lat. narratio, -onis.
NONPAREIL s. n. Corp de litera avand marimea de sase puncte tipografice, folosit de obicei pentru tiparirea tabelelor, adnotatiilor etc. [Pr.: nonparei. – Var.: nonparel s. n. ] – Din fr. nonpareille.
ECRANIZA, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat dupa o opera literara. – Ecran + suf. -iza.
ECRANIZARE, ecranizari, s. f. Actiunea de a ecraniza si rezultatul ei; (concr.) film realizat prin adaptarea unei opere literare. – V. ecraniza.
EGIPTIANA, egiptiene, s. f. (Mai ales la pl.) Caracter de litera tipografica caracterizata prin grosimea uniforma a tuturor trasaturilor, prin constructie aproape geometrica si talpile picioarelor dreptunghiulare. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. egyptienne, germ. Egyptienne.
ELZEVIR, elzevire, s. n. Caracter de litera subtire cu talpa triunghiulara. ♦ Editie imprimata sau publicata de unii dintre membrii vestitei familii de tipografi olandezi Elzevir. – Din fr. elzevir.
EXPUNCTIUNE, expunctiuni, s. f. Terminare, incheiere. ♦ Marcare a unei anulari printr-un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvant etc.); scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr-un text. [Pr.: -ti-u-] – Din lat. expunctio, -onis, fr. exponction.
E****C, -A, e*****i, -ce, adj. Privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei. ♦ (Despre opere literare) Care contine sentimente de dragoste; care canta, care exprima dragostea. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea compozitiilor literare care canta sentimentul dragostei. ♦ Predispus, inclinat spre senzualism; senzual. – Din fr. e******e.
ESEU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proportii restranse asupra unor teme filozofice, literare sau stiintifice, compus cu mijloace originale, fara pretentia de a epuiza problema. 2. (Sport; la rugbi) Incercare. 3. Proba preliminara de marci postale pe hartie si in culori diferite in vederea alegerii prototipului definitiv al intregului tiraj. – Din fr. essai.
ETIMOLOGISM s. n. Tendinta de a reforma limba literara, apropiind forma actuala a cuvintelor de o forma mai veche a ei, pretinsa a fi mai corecta. – Din fr. etymologisme.
ETNICISM s. n. Tendinta a unor grupari literare romanesti de la inceputul secolului al XX-lea de a subordona aspectele etice si estetice celor etnice. – Etnic + suf. -ism.
EVOCARE, evocari, s. f. Faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte, evocatie. ♦ (Concr.) Compozitie literara in care se evoca ceva. – V. evoca.
EXPONENT, -A, exponenti, -te, subst. 1. S. m. si f. Persoana sau grup social care reprezinta si apara o idee, un curent etc.; reprezentant. 2. S. m. (Mat.) Semn in cifre sau in litere scris sus, cu caractere mai mici, la dreapta unui numar sau a unei marimi matematice, pentru a arata puterea la care se ridica acestea. – Din germ. Exponent, lat. exponens, -ntis.
EXPOZITIE, expozitii, s. f. 1. Prezentare organizata, publica a unor obiecte selectionate, pentru a pune in lumina specificul unei activitati, realizarile unui artist etc. sau in scop instructiv. 2. Loc sau cladire special amenajate unde sunt expuse aceste obiecte. 3. Parte a unei opere literare, in special dramatice, situata la inceputul acesteia, in care se schiteaza datele fundamentale ale actiunii, personajele etc. [Var.: expozitiune s. f.] – Din fr. exposition, lat. expositio, -onis.
DISCURS, discursuri, s. n. Expunere facuta in fata unei adunari; cuvantare. ♦ (Frantuzism inv.) Tratare in scris a unui subiect de natura stiintifica sau literara. – Din fr. discours, lat. discursus.
DISPLAY, displayuri, s. n. (Inform., electron.) 1. Dispozitiv de vizualizare folosit ca periferic la calculatoare. 2. Afisaj optoelectronic care contine un grup de cifre, folosit la instrumentele de masura. 3. Caracter tipografic sau litera tipografica aldina cursiva. [Pr.: -plei] – Din engl. display.
DRAMATIZA, dramatizez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra o opera literara (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentata. 2. Fig. A face ca ceva sa devina dramatic (2). ♦ (Ir.) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situatii; a lua in tragic. – Din fr. dramatiser.
DRAMATIZARE, dramatizari, s. f. Actiunea de a dramatiza si rezultatul ei. ♦ (Concr.) Piesa de teatru creata prin prelucrarea unei opere literare (cu caracter epic). – V. dramatiza.
DRAMATURGIE s. f. 1. Totalitatea operelor dramatice care apartin unui popor, unei epoci, unei scoli literare, unui scriitor etc. 2. Arta de a scrie piese de teatru, de a le pune in scena si de a le interpreta. – Din fr. dramaturgie.
CODA2, codez, vb. I. Tranz. A transforma un text scris in limbaj obisnuit in grupe de semne, de litere sau de cifre, potrivit echivalentelor stabilite intr-un cod2 (2) – Din fr. coder.
TABELAR, -A, tabelari, -e, adj. In forma de tabel (1). ◊ Tiparire tabelara = sistem de tiparire (folosit inainte de descoperirea literelor mobile) cu ajutorul unor tablite de lemn pe care era gravat textul. – Din fr. tabellaire.
DEBUT, debuturi, s. n. Inceputul (primele manifestari, primii pasi ai) cuiva intr-o profesiune, intr-o activitate (artistica, literara etc.); opera, lucrare ce constituie acest inceput. – Din fr. debut.
TABLATURA s. f. Vechi sistem de notatie muzicala, cu ajutorul literelor alfabetului, al cifrelor si al altor semne asezate pe linii paralele. – Din fr. tablature.
TABULATURA, tabulaturi, s. f. Sistem de notatie muzicala cu ajutorul cifrelor sau literelor, folosit in sec. XV-XVII pentru instrumentele polifonice (orga, clavecin etc.). – Din germ. Tabulatur.
TAHISTOSCOP, tahistoscoape, s. n. Aparat cu ajutorul caruia se prezinta unei persoane, pentru un timp foarte scurt, diferite desene, cuvinte, litere etc., in vederea studierii atentiei, perceptiei, a unor procese senzoriale etc. – Din fr. tachistoscope.
TETRALOGIE, tetralogii, s. f. Serie de patru piese de teatru (trei tragedii si o drama satirica) pe care poetii greci o prezentau la concursuri. ♦ P. ext. Serie de patru opere literare sau muzicale unite printr-o idee comuna. – Din fr. tetralogie.
TEU, teuri, s. n. 1. Rigla de desen prevazuta la un capat cu o rigla mai mica, perpendiculara pe prima. 2. Dispozitiv indicator in forma de T, folosit pe un aeroport pentru a arata directia si sensul vantului. 3. Nume dat unor obiecte care au forma literei T. – Din fr. te.
TEXT, texte, s. n. 1. Ceea ce este exprimat in scris; cuprinsul unei opere literare sau stiintifice, al unui discurs, al unei legi etc. ♦ Fragment, parte dintr-o scriere. 2. Cuvintele unei compozitii muzicale. 3. litera de tipar cu un corp de 20 de puncte tipografice. – Din fr. texte, lat. textus.
TEXTOLOGIE s. f. Disciplina filologica aplicata la studiul comparat al textelor unor opere literare sau de alta natura, pentru stabilirea versiunii definitive corecte, autentice, in vederea republicarii operelor in editii postume. – Din rus. tekstologhia.
TILDA, tilde, s. f. 1. Semn grafic de forma unui „s” de tipar culcat, folosit in unele opere pentru inlocuirea unui cuvant care se repeta. 2. Semn diacritic de forma unui „s” de tipar culcat, care se pune deasupra unei litere pentru a conferi pronuntarii sunetului pe care il reprezinta un caracter palatal, nazal etc. – Din fr. tilde, germ. Tilde.
TIPOGRAF, -A, tipografi, -e, subst. 1. S. m. si f. Muncitor specializat in lucrarile de tipar. 2. S. n. Masina de cules si de turnat litere sub forma de randuri intregi. – Din ngr. tipoghrafos.
TIPOLITOGRAFIE, tipolitografii, s. f. Procedeu de imprimare a unor texte culese cu litere mobile, mai intai pe hartie de transport si apoi pe forme de tipar plan (placa litografica sau metal). – Din fr. typolithographie.
TIPOMETRU, tipometre, s. n. 1. Instrument pentru masurarea corpului literelor tipografice. 2. Rigla de metal cu una sau mai multe scari gradate in puncte sau alte unitati tipografice si cu care se controleaza dimensiunile machetei, textelor etc. – Din fr. typometre.
TIPOTECA, tipoteci, s. f. Colectie a seturilor complete de caractere tipografice si litere (din toate scrierile lumii). – Tip[ografie] + suf. -teca.
TERTIA s. f. litera de tipar cu un corp de 16 puncte tipografice. [Pr.: -ti-a] – Din germ. Tertia.
TEMATICA, tematici, s. f. Totalitatea temelor sau tema esentiala a unei lucrari literare, artistice, stiintifice, a unui curent literar, a unei epoci etc. – Fr. thematique. (< gr.).
TELEECRANIZA, teleecranizez, vb. I. Tranz. A ecraniza o opera literara pentru televiziune. – Tele- + ecraniza.
TELEECRANIZAT, -A, teleecranizati, -te, adj. (Despre opere literare) Ecranizat pentru televiziune. – V. teleecraniza.
TELEIMPRIMATOR, teleimprimatoare, s. n. Aparat telegrafic cu ajutorul caruia se transmit si se receptioneaza pe o banda sau pe o coala de hartie texte cu literele alfabetului; telescriptor. [Pr.: -le-im-] – Tele- + imprimator (dupa fr. teleimprimeur).
TEMATIC, -A, tematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care tine de o tema, privitor la o tema, facut pe anumite teme. 2. Adj. (In sintagma) Vocala tematica = vocala care nu poate fi considerata nici sufix, nici desinenta, si care, adaugata la radacina unui cuvant, formeaza impreuna cu aceasta o tema. 3. S. f. Totalitatea temelor sau tema esentiala a unei lucrari literare, artistice, stiintifice, a unui curent literar, a unei epoci etc. – Din (1, 2) fr. thematique, (3) germ. Thematik.
CODITA, codite, s. f. 1. Diminutiv al lui coada. ♦ Semn grafic care intra in alcatuirea unor litere. 2. Fig. Om lipsit de caracter si personalitate, care serveste ca unealta a cuiva; codos (2). 3. (In legatura cu o stire, un zvon) Adaos, infloritura, exagerare. – Coada + suf. -ita.
DECAMERON, decameroane, s. n. Opera literara epica continand povestiri narate pe parcursul a zece zile. „Decameronul” lui Boccaccio. – Din fr. decameron, it. decameron.
TETA s. m. invar. A opta litera a alfabetului grecesc. – Din ngr. theta.
TETRAGRAMA, tetragrame, s. f. (Livr.) Nume format din patru litere; p. ext. grup de patru litere. – Din fr. tetragramme.
COLONEL2 s. n. Corp de litera de sapte puncte tipografice. – Din germ. Kolonel.
TRADITIONALISM s. n. Atasament (exagerat) fata de traditie; atitudine dictata de acest atasament. ♦ (In miscarea culturala si literara) Tendinta excesiva spre folclor, istorie etc., care se opune modernismului si respinge ideea de civilizatie; supraevaluare a traditiei. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. traditionalisme.
TRAMA, trame, s. f. Fir de matase, relativ gros si afanat, intrebuintat in urzeala sau in batatura unor tesaturi. ♦ Fig. Intriga a unei opere literare. ♦ Fig. (Livr.) Plan ascuns, intriga, complot. – Din fr. trame, lat. trama.
TRANSPOZITIE, transpozitii, s. f. (Rar) Transpunere. ♦ Spec. (Mat.) Permutare a doua litere intr-o formula. ♦ Spec. Schimbare a pozitiei unor atomi sau a unor radicali dintr-o molecula a unei substante (care determina formarea unui nou compus). ♦ Spec. Transcriere sau executare a unei compozitii muzicale in alta tonalitate. – Din fr. transposition.
TUSA1, tuse, s. f. 1. 1. Mica piesa de metal pe care este imprimata o litera, o cifra sau un semn conventional, fixata la capatul unei parghii articulate a masinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapa la orga sau la pian. II. Limita regulamentara a unor terenuri sportive (trasata cu o linie vizibila). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tusa1 (II 1) si repunerea ei in joc. III. Lovitura care atinge pe adversar, la jocul de scrima. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe panza unui tablou, care defineste stilul unui pictor. – Din fr. touche.
RECENZA1, recenzez, vb. I. Tranz. A face o scurta dare de seama, a analiza sau a prezenta critic o lucrare literara, stiintifica, un spectacol etc. – Din recenzie (derivat regresiv). Cf. germ. rezensieren.
TRATA, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea fata de cineva sau de ceva o anumita comportare, a se purta cu cineva intr-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui oaspete mancare, bautura; a ospata. 3. Tranz. si refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economica, sociala, politica etc., cu scopul de a ajunge la o intelegere, la incheierea unei conventii etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (in scris sau oral) o tema stiintifica, literara etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semintele si plantele actiunii unor agenti chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (inv.) tracta vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare.
TRILOGIE, trilogii, s. f. Serie de trei opere literare (dramatice ori epice) sau muzicale, apartinand aceluiasi autor, care formeaza o unitate, avand personaje comune si reprezentand de obicei trei momente succesive din viata acestora (sau a urmasilor lor). – Din fr. trilogie.
RECONSIDERA, reconsider, vb. I. Tranz. A interpreta un eveniment, o opera literara etc. dintr-un punct de vedere nou. – Din fr. reconsiderer.
RECENZAT1, -A, recenzati, -te, adj. (Despre lucrari literare, stiintifice etc.) Care a fost prezentat intr-o recenzie. – V. recenza1.
REEDITAT, -A, reeditati, -te, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, muzicale etc.) Publicat intr-o noua editie; retiparit. 2. Fig. (Despre afirmatii, idei, conceptii) Pus din nou in circulatie; reluat, repetat. – V. reedita.
COLORIT, colorituri, s. n. 1. Totalitatea culorilor unui obiect; bogatie de culori. ♦ Efect care rezulta din imbinarea culorilor unui tablou; coloratie. ♦ Culoare. 2. Fig. (Despre abstracte, despre stilul operelor literare etc.) Nuanta expresiva, stralucire deosebita. – Din fr. coloris, it. colorito.
COLTAR, (1, 2, 3, 4, 5) coltare, s. n., (6) coltari, s. m. 1. S. n. Polita asezata in coltul dintre doi pereti ai unei camere; dulapior in forma de prisma triunghiulara, asezat intr-un colt al camerei. 2. S. n. (Reg.) Soba de caramida, cu coloane, instalata in coltul unei camere. 3. S. n. Piesa metalica sau din lemn, cu doua aripi sau laturi asezate in unghi drept, utilizata la consolidarea si la protejarea unor imbinari de colt. 4. S. n. Echer. 5. S. n. Calibru folosit la controlul inaltimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alama sau de plumb, folosit la formarea coltului unui chenar. 6. S. m. Rama metalica prevazuta cu cuie lungi si ascutite, care se ataseaza la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a impiedica alunecarea pe stanci, pe gheata, pe busteni. – Colt + suf. -ar.
REPORTAJ, reportaje, s. n. Specie publicistica, apeland adesea la modalitati literare de expresie, care informeaza asupra unor situatii, evenimente de interes general sau ocazional, realitati geografice, etnografice, economice etc., culese de obicei la fata locului. – Din fr. reportage.
COMENTA, comentez, vb. I. Tranz. 1. A face observatii asupra unei intamplari, a unui eveniment etc.; a interpreta, a lamuri. 2. A analiza, a interpreta critic textul unei opere literare, istorice, un articol de lege etc. – Din fr. commenter, lat. commentari.
DELEATUR s. n. Nume dat semnului de corectura tipografica prin care se indica suprimarea unei litere, a unui grup de litere etc. [Pr.: -le-a-] – Cuv. lat.
DELTA s. m. invar. A patra litera a alfabetului grecesc (in forma de triunghi). ♦ Fig. Simbol al adevarului; p. ext. adevar. – Cuv. gr.
DELTAPLAN, deltaplane, s. n. 1. Aparat de zbor foarte usor (de forma literei grecesti delta) care poate plana in curentul dinamic de panta sau pluti in curentul termic ascensional. 2. Deltaplanism. – Din fr. deltaplan.
ROMANTISM s. n. Miscare artistica si literara aparuta la inceputul sec. XIX ca o reactie impotriva clasicismului si regulilor lui formale, care a preluat traditiile nationale si populare, promovand cultul naturii, lirismul, fantezia si libertatea de expresie. ◊ Ansamblu de aspecte care caracterizeaza curentul romantic; inclinare spre lirism, spre individualism, spre visare, spre melancolie. ♦ Romantism economic = curent utopic aparut in economia politica, in secolul trecut. – Din fr. romantisme.
ROMANTIOS, -OASA, romantiosi, -oase, adj. (Adesea substantivat) Predispus la visare, la melancolie; visator, romantic (3). ♦ Care predispune la melancolie, la visare, la contemplatie. ♦ (Despre opere literare) Care trateaza teme sentimentale, care contine note de melancolie, de visare. [Pr.: -ti-os] – Romant + suf. -ios.
DILUAT, -A, diluati, -te, adj. 1. (Despre solutii) Care e mai putin concentrat; slab. ♦ (Substantivat, n.) Solutie careia i s-a micsorat concentratia. 2. Fig. (Despre opere literare) Cu dezvoltari lungi si inutile; dezlanat, prolix. [Pr.: -Iu-at] – V. dilua.
DIPTIC, diptice, s. n. Icoana sau tablou alcatuit din doua placi legate una de alta in asa fel incat sa se poata deschide si inchide ca o carte. ♦ P. gener. Opera literara sau muzicala alcatuita din doua parti. [Acc. si: diptic] – Din fr. diptyque.
KAPPA s.m. A zecea litera a alfabetului grecesc, corespunzand sunetului k. [scris k] (din fr. kappa < gr. < orig. semit.; cf. ebr. kaph) [def. MDN]
SISTEM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente intre ele si formand un tot organizat, care pune ordine intr-un domeniu de gandire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului intr-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. ◊ Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor, institutiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relatiilor pe baza carora este alcatuit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate in decursul unei perioade geologice. 3. Metoda de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operatii, fel de a lucra; norma, obicei. ◊ Sistem Braille = metoda de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase in relief, pentru a putea fi pipaite. 4. Model, tip, tipar; marca (de fabrica). 5. (In sintagma) Sistem audio = combina muzicala. [Var.: (rar) sistema s. f.]
SARITURA, sarituri, s. f. 1. Rezultatul actiunii de a sari; salt. ♦ Nume dat mai multor probe sportive (in atletism, natatie, schi etc.) in care concurentul face un salt. 2. Spatiu parcurs intr-un salt. 3. Fig. Trecere brusca de la o idee la alta, de la o etapa, faza etc. la alta. ♦ Schimbare, oscilatie brusca. 4. Omisiune (de litere, de pagini); trecere cu vederea. – Sari + suf. -tura.
SCRIBARET, scribareti, s. m. (Rar) Scriitor prost, lipsit de talent; literat care scrie mult si prost. – Scrib + suf. -aret.
SCRIERE, scrieri, s. f. 1. Actiunea de a scrie si rezultatul ei. 2. (Concr.) Sistem de semne grafice conventionale prin care sunt reprezentate in scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Inv.) Ortografie. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare in scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris1 (4). ♦ Opera literara sau stiintifica. – V. scrie.
SCRIITOR, -OARE, scriitori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Autor de opere literare. 2. S. m. Functionar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. ♦ Persoana in slujba domnului sau a unui inalt demnitar de stat, care indeplinea functia de secretar; diac, logofat. 3. S. n. (Inv.) Masa de scris; birou. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -tor.
SCRIPTURA, scripturi, s. f. 1. Scriere bisericeasca cuprinzand Vechiul si Noul Testament; Biblie. 2. (Inv.) Opera literara, stiintifica etc. 3. (Inv.) Insemnare, consemnare, relatare scrisa; text. 4. (Inv.) Scris1 (2). – Din lat. scriptura.
SCRISOARE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisa trimisa cuiva prin posta sau prin intermediul unei persoane; epistola, ravas. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o banca cere altui bancher sau altei banci sa puna la dispozitia purtatorului o suma de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondenta avand valoare literara sau istorica. ♦ (La pl.) Opera literara in proza scrisa sub forma de corespondenta. 2. (Inv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris1 (2). 4. (Inv.) Hartie scrisa, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atesta calitatea unui diplomat de a reprezenta un anumit stat in relatiile cu un alt stat. Scrisoare de trasura = act care contine conditiile intervenite intre cel care expediaza o marfa si cel care o transporta (serviciul de coletarie, posta etc.); fraht. 5. (Inv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.
SECENTISM s. n. Miscare literara si artistica din sec. XVII in Italia. – Dupa it. secentismo.
SCHELET, schelete, s. n. 1. Totalitatea oaselor care sustin corpul unui vertebrat; sistemul osos asezat in pozitia sa naturala. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistenta al unei constructii sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau stiintifice; schema. – Din fr. squelette.
SEMIUNCIALA, semiunciale, s. f. litera de tipar reprezentand jumatate din marimea unei unciale. [Pr.: -mi-un-ci-a-] – Semi- + unciala.
SIGLA, sigle, s. f. Prescurtare conventionala formata din litera initiala sau din grupul de litere initiale folosite in inscriptii, in manuscrise etc. pentru a evita cuvintele sau titlurile prea lungi. – Din fr. sigle, lat. sigla.
SIGMA s. m. invar. A optsprezecea litera a alfabetului grecesc, corespunzand sunetului s. – Din ngr. sigma, fr. sigma.
SIGNATURA, signaturi, s. f. 1. Steluta, cifra sau alt semn pus pe prima pagina a fiecarei coli de tipar dintr-o carte, pentru a usura legatorului numaratoarea colilor. 2. Taietura la mijlocul corpului unei litere pentru a inlesni zetarului recunoasterea pozitiei ei. – Din fr. signature.
SCHITA, schite, s. f. 1. Desen, sculptura, plan arhitectural in care autorul contureaza in linii mari si caracteristice un subiect care il preocupa (si care serveste la realizarea formei definitive). ♦ Plan initial si sumar al unei lucrari; schema. ♦ Lucrare, opera care cuprinde o privire generala si sumara asupra unui anumit subiect. 2. Specie literara a genului epic, de dimensiuni reduse, care infatiseaza un (singur) episod caracteristic din viata unuia sau mai multor personaje. – Din it. schizzo.
SIMBOLIST, -A, simbolisti, -ste, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (Rar la f.) Poet, literat, artist care apartine simbolismului (2); adept al simbolismului. 2. Adj. Care apartine simbolismului, privitor la simbolism, caracteristic simbolismului. – Din fr. symboliste.
SOLECISM, solecisme, s. n. Greseala de sintaxa (neadmisa de normele limbii literare). – Din fr. solecisme, lat. soloecismus.
SIMPOZION, simpozioane, s. n. 1. (In antichitate) Continuare a unui banchet cu cantece, dansuri si discutii variate. 2. Discutie organizata, pe baza unor scurte expuneri asupra unei teme literare, filozofice, stiintifice etc. de actualitate, purtate de cativa vorbitori in fata si cu participarea publicului. [Pr.: -zi-on. – Acc. si: simpozion] – Din ngr. simposion, germ. Symposion.
SLAVON, -A, slavoni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (Inv.) Slav (1). 2. Adj. Care apartine slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ◊ Limba slavona (si substantivat, f.) = limba slava bisericeasca si literara care s-a dezvoltat in Rusia, Serbia si Bulgaria din slava veche bisericeasca. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon.
SLOVA, (1) slove, s. f. (Pop.) 1. litera (chirilica). ♦ Scriere; alfabet. 2. Scrisul cuiva, cu caracteristicile lui, dupa care poate fi identificat. 3. Stiinta de carte; invatatura. – Din sl. slovo.
SOCIETAR, -A, societari, -e, s. m. si f. 1. Membru al unei societati literare, muzicale, teatrale; (in special) actor al unui teatru care primeste o cota-parte din veniturile teatrului. ◊ Societar de onoare = actor care primeste salariu pe tot timpul vietii din partea teatrului la care este angajat. 2. Persoana care detine actiuni emise de o societate anonima pe actiuni; asociat intr-o intreprindere comerciala particulara. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. societaire.
SUSPANS, suspansuri, s. n. Moment dintr-un film, dintr-un spectacol sau dintr-o opera literara cand actiunea se intrerupe (temporar) intr-un punct culminant, tinand pe spectator sau pe lector intr-o stare de tensiune, in asteptarea deznodamantului; stare de tensiune provocata de un astfel de moment. – Din fr., engl. suspense.
COMPOSTOR, compostoare, s. n. 1. Aparat mecanic, cu litere si cifre mobile, folosit pentru a imprima data si uneori numarul trenului (sau al altui vehicul) pe un bilet de calatorie. 2. Aparat pentru perforat biletele in vehiculele de transport in comun cu autotaxare. – Din fr. composteur.
SUJET, sujeturi, s. n. (Inv.) Tema (literara), subiect. ♦ Prilej, motiv. – Din fr. sujet.
COMPUNE, compun, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui intreg) A forma, a alcatui un intreg. ♦ Refl. (Despre un intreg) A fi alcatuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o opera literara, muzicala etc. [Perf. s. compusei, part. compus] – Din lat. componere (dupa pune).
COMPUNERE, compuneri, s. f. 1. Actiunea de a (se) compune si rezultatul ei; alcatuire, imbinare. 2. (Concr.) Bucata literara sau muzicala; compozitie. 3. (Concr.) Lucrare scolara asupra unei teme. 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte avand drept rezultat un cuvant nou. – V. compune.
CONCEPTISM s. n. Scoala literara spaniola care se caracterizeaza prin finetea excesiva a gandirii, cultul pentru alegorie si eruditie scolastica. – Din fr. conceptisme.
CONSOANA, consoane, s. f. Sunet al vorbirii format din zgomote produse in diferite puncte ale canalului fonator prin inchiderea (urmata de deschidere brusca) sau prin stramtoarea acestuia; semn grafic, litera care reprezinta un asemenea sunet. – Din fr. consonne, lat. consona.
COPYRIGHT s. n. Drept rezervat numai autorului sau editorului de a reproduce si de a vinde operele literare, artistice si stiintifice in alte tari; drepturi legale de autor. [Pr.: copirait] – Cuv. engl.
CRISOGRAF, crisografi, s. m. Copist care scrie manuscrise cu litere de aur. – Din fr. chrysographe.
CRISOGRAFIE s. f. Arta de a scrie cu litere de aur. – Din fr. chrysographie.
CRONOGRAMA, cronograme, s. f. 1. Inscriptie in care literele, corespunzatoare cifrelor romane, formeaza data. 2. Informatie data de literele unei fraze, ale unui vers, ale unei inscriptii etc. care au si o semnificatie numerala, reprezentand cifre romane. 3. Reprezentare grafica a variatiilor unui parametru in functie de timp; historiograma. [Var.: cronogram s. n.] – Din fr. chronogramme.
CULEGAR, culegare, s. n. Instrument de metal de forma unei cutii alungite, cu trei pereti, dintre care unul mobil, care serveste tipografului sa aseze una cate una literele in randuri egale, formand textul de imprimat; vingalac. – Culege + suf. -ar.
CULEGE, culeg, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strange cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva cazut in mizerie, oferindu-i mijloace de trai si adapost. ♦ Fig. A dobandi, a obtine, a capata. A culege aplauze. 2. A ridica, a strange ceva de pe jos. 3. A aduna laolalta; a colectiona. ◊ Expr. Alege pana culege, se spune despre cineva foarte pretentios, care, tot alegand, ramane cu partea cea mai proasta. 4. A aduna din casete literele necesare si a le aseza in culegar; a zetui. ◊ Masina de cules = masina cu ajutorul careia se executa operatiile de culegere si de turnat litere (monotip) sau randuri (linotip). [Perf. s. culesei, part. cules] – Lat. colligere.
CUNEIFORM, -A, cuneiformi, -e, adj. Care este in forma de cui. ◊ Scriere cuneiforma = sistem de scriere cu litere in forma de cuie sapate in piatra sau imprimate pe tablite de argila, folosit de unele popoare orientale antice. ♦ (Substantivat, f.) litera folosita in acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cuneiforme.
CUNUNA, cununi, s. f. 1. Impletitura in forma circulara, facuta din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ◊ Expr. A sta cununa imprejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta imprejurul cuiva, formand un cerc inchis. Cununa de raze (sau de lumina) = aureola. Cununa de munti (sau de dealuri, de paduri) = lant, sir de munti sau de dealuri, de paduri, dispuse in cerc. 2. Coroana care se acorda in antichitate invingatorilor (in razboi si la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faima, renume. 3. Coroana care se asaza pe capul celor care se casatoresc dupa ritualul religios. 4. Funie, impletitura de ceapa, de usturoi etc. 5. Grinda principala cu care se inchide in partea de sus un perete de lemn si pe care se reazema celelalte grinzi ale tavanului si ale acoperisului. – Lat. corona.
ALDIN adj., s. (TIPOGR.) compact, gras. (litera ~.)
ALFABET s. (pe vremea scrierii cu litere chirilice) azbuche, (inv. si pop.) slova.
AUTORLAC s. v. beletristica, literatura, litere.
BELETRIST s. v. literat, om de litere, scriitor.
BUCHE s. v. litera, slova.
CALIGRAFIERE s. scriere. (Era talentat la ~ literelor gotice.)
CARACTER s. 1. v. insusire. 2. v. factura. 3. v. fire. 4. litera. (Scris cu ~e gotice.) 5. v. semn grafic.
CASA s. 1. cladire, constructie, imobil, zidire, (inv.) ziditura. (O ~ modesta.) 2. v. locuinta. 3. casa Domnului v. biserica. 4. (FIN.) casa de amanet v. lombard. 5. casa de nebuni v. ospiciu; casa de sanatate = a) v. sanatoriu; b) v. ospiciu. 6. casa de p*********e = b****l, lupanar, casa de toleranta, (inv.) tractir; casa de toleranta v. casa de p*********e. 7. (TIPOGR.) (rar) caste. (~ de litere.) 8. camin, familie, (rar) menaj. (Are ~ grea.) 9. v. dinastie. 10. v. casnicie.
CHIRILIC adj. (rar) slavon, slavonesc, (inv.) chirilicesc. (Alfabet ~; litere ~.)
COMPOZITIE s. 1. v. cantec. 2. (MUZ.) partitura, (rar) partitiune. (I-a inmanat ~ pentru a o executa.) 3. bucata, piesa. (O anumita ~ muzi-cala, literara etc.) 4. v. compunere. 5. v. structura. 6. v. componenta. 7. v. cules.
CONDEIER s. v. literat, om de litere, scriitor.
CULTISM s. (LIT.) culteranism, gongorism. (~ul este o maniera literara.)
CURSIV adj. (TIPOGR.) italic, (inv.) curent. (Caracter ~ de litera.)
DEPARTARE s. 1. v. indepartare. 2. dezlipire, indepartare. (~ lui de casa.) 3. distantare, indepartare, rarire, spatiere. (~ literelor unui cuvant.) 4. v. distanta. 5. distanta, interval, spatiu, (Transilv.) scopot. (Ce ~ este intre cei doi stalpi?)
IMAGINAR adj. 1. fictiv, imaginat, ireal, inchipuit, nascocit, nereal, plasmuit, scornit. (O intamplare ~.) 2. fantezist, nascocit, plasmuit, (livr.) romanesc. (Personaje literare ~.) 3. v. nerealizabil.
INITIAL adj. 1. incepator. (litera ~.) 2. v. originar. 3. v. incipient. 4. originar, prim, primar, primordial. (Fondul ~ al caracterului sau.)
INTRA vb. 1. a merge, a pasi, a patrunde. (Au ~ in casa.) 2. a veni. (~ te rog in casa!) 3. v. baga. 4. v. incapea. 5. v. ajunge. 6. v. infige. 7. v. patrunde. 8. v. angaja. 9. v. inrola. 10. v. adera. 11. a patrunde, a trece. (Acest cuvant a ~ in limba literara.) 12. a se stramta, a se strange. (Panza a ~ la apa.) 13. v. cuprinde. 14. v. consuma.
INTRARE s. 1. venire. (Dupa ~ lui in casa.) 2. (BIS.; n. pr.) Intrarea in biserica = (pop.) vovedenie. 3. v. bagare. 4. acces. (Pe unde e ~ in uzina?) 5. (concr.) usa. (Ne asteptau cu totii la ~.) 6. (concr.) v. alee. 7. v. patrundere. 8. v. angajare. 9. v. aderare. 10. patrundere, trecere. (~ cuvan-tului in limba literara.)
INTRUNIRE s. 1. v. convocare. 2. adunare, reuniune, (inv. si pop.) stransura, (inv.) sobor, sedere. (A avut loc o mare ~.) 3. reuniune, sezatoare. (~ literara.)
literaT s. scriitor, om de litere, (rar) beletrist, condeier, (inv.) literator, (latinism inv.) scriptor. (Un mare ~.)
literaTOR s. v. literat, om de litere, scriitor.
literaTURA s. 1. beletristica, litere (pl.), (inv.) scriitorie, (peior.) autorlac. (Activeaza in domeniul ~ii.) 2. literatura de anticipatie v. science-fiction; literatura populara = folclor; literatura stiintifico-fantastica v. science-fiction.
litera s. 1. slova, (pop. si fam.) buche, (reg.) rata. (~ele alfabetului.) 2. v. caracter. 3. litera mare v. majuscula; litera mica v. minuscula. 4. (la pl.) v. literatura.
MAJUSCUL adj. (TIPOGR.) capital, mare, verzal. (Titlu scris cu litere ~.)
MAJUSCULA s. (TIPOGR.) capitala, verzala, litera mare. (Un titlu aparut cu ~e.)
MINUSCUL adj. 1. v. infim. 2. (TIPOGR.) mic. (litera ~.)
MINUSCULA s. (TIPOGR.) litera mica. (Scris cu ~e.)
MISCARE s. 1. v. mers. 2. miscare migratorie = migratiune. 3. (FIZIOL.) miscare peristaltica v. peristaltism. 4. v. deplasare. 5. v. circulatie. 6. calcatura, mers, pas, pasit, umblet, (rar) mersatura, (inv. si pop.) mersura. (Avea o ~ saltareata, gratioasa etc.) 7. circulatie, deplasare. (~ sevei in plante.) 8. v. clintire. 9. v. clatinare. 10. v. forfota. 11. (MUZ.) tempo, (inv.) moviment. 12. actiune, curent. (~ revendicativa.) 13. (inv.) moviment. (~ literara, stiintifica.) 14. v. emotionare.
NASCOCIT adj. 1. v. imaginar. 2. fantezist, imaginar, plasmuit, (livr.) romanesc. (Personaje literare ~.) 3. v. mincinos.
OM s. 1. v. persoana. 2. fiinta, persoana. (~ iubit.) 3. (fig.) inima. (I-a fermecat pe toti ~.) 4. cap, individ, ins, persoana, (fig.) caciula. (Cate 5 000 de lei de ~.) 5. om de serviciu v. servitor. 6. om de afaceri = (englezism) businessman; om de litere v. scriitor; om de stiinta v. cercetator; om politic v. politician. 7. (la pl.) v. lume. 8. muritor, pamantean. (Graia: fericit ~!) 9. barbat. (Femei si oameni.)
OMITE vb. 1. a sari. (A ~ o parte din text.) 2. a scapa, (fig.) a manca. (A ~ o litera la culesul unui text.) 3. v. neglija. 4. a neglija, a uita, (latinism rar) a pretera. (N-a ~ nimic din cate stia ca i-ar face placere.) 5. a ignora, a neglija, a nesocoti. (Te rog sa nu ~ nici un element semnificativ.)
PATRUNDE vb. 1. v. intra. 2. a razbate, a razbi, a strabate, a strapunge, a trece, (livr.) a penetra. (Cuiul ~ prin perete.) 3. v. infige. 4. a se infiltra, a se scurge, (reg.) a se stoarce. (Apa de ploaie ~ in pamant.) 5. v. infiltra. 6. a intra, a strabate. (Lumina ~ pe fereastra.) 7. a razbate, a se strecura. (Frigul ~ in casa.) 8. a intra, a trece. (Acest cuvant a ~ in limba literara.) 9. v. raspandi.
PERSONAJ s. 1. erou, (inv.) persoana. (~ intr-o opera literara.) 2. (inv.) fata, obraz. (~ intr-o piesa.) 3. rol. (Ce ~ interpretezi?) 4. v. persona-litate.
PRONUNTA vb. 1. a articula, a emite, a rosti. (A ~ deslusit sunetele.) 2. a rosti, (inv.) a proforisi. (~ literele pe rand.) 3. a (se) spune. (In Moldova, „picior” se ~ „chicior”.) 4. v. scoate. 5. v. formula. 6. (JUR.) a rosti. (A ~ sentinta.) 7. a rosti, a tine. (A ~ un discurs.) 8. (rar) a se rosti. (Se ~ intr-o problema.) 9. v. declara.
REALITATE s. 1. v. adevar. 2. v. existenta. 3. adevar, veridicitate, (livr.) veracitate, (inv.) veritate. (~ continuta intr-o opera literara.)
REUNIUNE s. 1. v. intrunire. 2. intrunire, sezatoare. (~ literara.) 3. v. gala.
RATA s. v. litera, slova.
ROSTI vb. I. 1. v. pronunta. 2. a pronunta, (inv.) a proforisi. (~ literele pe rand.) 3. v. recita. 4. v. scoate. 5. v. formula. 6. v. spune. 7. a expune, a prezenta. (A ~ o interesanta conferinta.) 8. a pronunta, a tine. (A ~ un discurs.) 9. (JUR.) a pronunta. (A ~ sentinta.) II. (TEXT.) a navadi, a rostui. (A ~ urzeala.)
SCRIERE s. 1. (inv.) scrisoare. (~ literelor alfabetului.) 2. (inv.) scriptura, scrisoare. (Vorbire si ~.) 3. v. caligrafiere. 4. (inv.) scrisoare. (~ au luat-o de la romani.) 5. v. creare. 6. v. lucrare. 7. v. carte. 8. scriere dramatica v. piesa. 9. (inv. si pop.) slova. (Descifra cu greutate ~ chirilica.) 10. scris, (rar) scriitura, (inv. si pop.) scrisoare, slova, (inv.) scriptura. (Avea o ~ frumoasa.) 11. grafie, scris, (rar) scriitura. (I-a recunoscut ~.) 12. ortografie, (inv.) scriptura. (Despre ~ limbii romane.)
SCRIITOR s. 1. literat, om de litere, (rar) beletrist, condeier, (inv.) literator, (latinism inv.) scriptor. (Un mare ~.) 2. autor. (~ul meu preferat.) 3. (IST.) diac, gramatic, logofat, pisar, scrib, uricar. (~ in cancelariile din tarile romane.)
