SCOALA, scoli, s. f. 1. Institutie de invatamant public, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline; p. ext. activitate legata de aceasta institutie; invatatura, invatamant. ♦ Localul, cladirea in care este instalata si functioneaza institutia de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor si a cadrelor didactice dintr-o asemenea institutie de invatamant. 2. Fig. Izvor, sursa de cunostinte, de invataturi; mijloc, sistem de instruire intr-un anumit domeniu; p. ext. invatatura, experienta dobandita pe aceasta cale. 3. Fig. Curent, miscare stiintifica, literara, artistica etc. care grupeaza in jurul ei numerosi adepti; baza teoretica a acestei miscari. ◊ Expr. A face scoala = a avea un numar de adepti. – Din bg., scr., rus. skola, pol. skola.

ELEMENTAR, -A, elementari, -e, adj. 1. De baza, esential, fundamental. ♦ (Despre carti, manuale etc.) Care cuprinde elementele de baza ale unei stiinte. ◊ invatamant elementar = prima treapta a invatamantului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline. 2. Putin complicat; simplu, usor; rudimentar. ♦ Primitiv. 3. Care tine de natura si de fenomenele ei. – Din fr. elementaire, lat. elementarius.

COLEGIU s.n. 1. (Ant.) Grup (de cel putin trei persoane) insarcinat cu o anumita functie publica. ♦ Grup care formeaza organul de conducere si de indrumare al unui periodic, al unei lucrari, carti etc., al unei institutii etc. 2. Corp sau asociatie a unor persoane care au aceeasi profesiune sau aceeasi demnitate. 3. Categorie electorala care ingloba, in trecut, cetatenii cu aceeasi avere sau de acelasi rang social. 4. Institutie de invatamant public asemanatoare liceului, cu o organizare speciala. [Pron. -giu. / < fr. college, cf. it. collegio < lat. collegium – confrerie, tovarasie].

ELEMENTAR, -A adj. 1. Care constituie un element; de baza, esential. ♦ Care cuprinde primele notiuni sau principiile de baza ale unei discipline, ale unei arte etc. ◊ invatamant elementar = prima treapta a invatamantului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline. 2. Simplu, usor; cunoscut de toata lumea. 3. Natural, apartinand naturii si fenomenelor ei. [Cf. fr. elementaire, lat. elementarius].

COLEGIU s. n. 1. (in Roma antica) grup (de cel putin trei persoane) insarcinat cu o anumita functie publica. 2. organ de conducere colectiva si de indrumare a unui periodic, a unei lucrari, carti etc., a unei intreprinderi sau institutii. 3. corp sau asociatie a unor persoane care au aceeasi profesie sau aceeasi demnitate. ◊ (jur.; in unele tari) colectiv de judecatori in cadrul organizarii interne a instantei supreme sau cu atributii speciale pe langa unele organe de jurisdictie. ♦ ~ de avocati = colectiv al avocatilor dintr-o unitate administrativ-teritoriala. 4. ~ de partid = organ care controleaza modul in care se respecta prevederile statutului cu privire la disciplina si morala de partid etc. 5. (in trecut) categorie electorala care ingloba cetatenii cu aceeasi avere sau cu acelasi rang social. 6. institutie de invatamant public asemanatoare liceului, cu o organizare speciala. 7. ~ de redactie = organ consultativ pe langa redactorul-sef al unei publicatii; comitet de redactie. (< lat. collegium, fr. college)

GIMNAZIU s. n. 1. (in Grecia antica) institutie de invatamant public pentru exercitii atletice. 2. (la noi, in trecut) scoala secundara cu patru clase, cursul inferior al liceului; (astazi) ciclul al doilea al scolii generale (clasele V-VIII). (< lat. gymnasium, germ. Gymnasium, fr. gymnase)

invatamant ~inte n. 1) la sing. Activitate social organizata de instruire si de educare a tinerei generatii. 2) la sing. Totalitate a institutiilor de instruire dintr-o tara. ~ public. ~ mediu. ~ superior. 3) Concluzie dedusa din practica vietii sociale sau individuale; invatatura; lectie. ~intele istoriei. 4) fam. Indrumare data cuiva sau primita de cineva. /a invata + suf.~amant

REPETITIE, repetitii, s. f. 1. Repetare, reluare a acelorasi vorbe, idei, actiuni etc. ◊ Arma cu repetitie = arma cu care se pot trage mai multe focuri (reincarcandu-se automat). ♦ Exercitiu facut de catre interpreti pentru pregatirea unui spectacol sau a unei auditii publice. ◊ Repetitie generala = ultima repetitie (cu decoruri si costume) facuta inainte de spectacol. ♦ Reluare de catre elevi, la scoala, in cadrul unor lectii speciale, sau acasa, a materiei de invatamant deja parcurse. 2. Procedeu sintactic-stilistic care consta in intrebuintarea de doua sau de mai multe ori a aceluiasi cuvant sau a aceluiasi grup de cuvinte, pentru a exprima durata, intensitatea, distributia, progresia, succesiunea, periodicitatea sau pentru a sublinia o idee. – Din fr. repetition.

DEMONSTRATIE ~i f. 1) Operatie de dovedire, pe baza de argumente si de exemple, a evidentei unui fapt. 2) Rationament prin care se dovedeste adevarul unei teoreme sau al unei judecati. 3) Metoda intuitiva de invatamant constand in explicarea unui fenomen prin prezentarea sau producerea lui in fata elevilor. 4) Iesire in masa a populatiei in strada pentru a-si exprima aprobarea sau protestul fata de cineva sau ceva; manifestatie publica. ~ pasnica. ~ de solidaritate. 5) mil. Manevra cu scopul de a intimida sau de a insela inamicul. 6) Exteriorizare a unei atitudini sau a unui sentiment. [Art. demonstratia; G.-D. demonstratiei; Sil. -ti-e] /<fr. demonstration; lat. demonstratio, ~onis

public² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivitati omenesti. Atitudine ~ca. Manifestare ~ca. ◊ Opinie ~ca parere a colectivitatii. Viata ~ca a) viata politica si administrativa dintr-un stat; b) activitatea unei persoane in raport cu functiile sociale pe care le exercita. 2) Care apartine intregii societati. Bunuri ~ce. invatamant ~. 3) Care este accesibil pentru toti membrii societatii; pus la dispozitia tuturor; comun. Biblioteca ~ca. ◊ Gradina ~ca parc. 4) Care apartine statului; de stat. 5) Care are loc in prezenta unui mare numar de oameni. Scrutin ~. Judecata ~ca. /<lat. publicus, fr. public