CASTA ~e f. 1) (in India si in alte state orientale) Clasa sociala delimitata prin origine, ocupatii si privilegii comune. 2) grup social inchis cu privilegii si cu spirit exclusivist. /<fr. caste

COMUNITATE ~ati f. 1) Caracter comun. ~ de limba. ~ de interese. 2) grup social ai carui membri traiesc impreuna sau poseda bunuri materiale, au interese comune; colectivitate. 3) Totalitate de persoane care traiesc in aceeasi localitate. 4) Ansamblu de state, unite prin interese economice, politice si culturale comune. /<fr. communaute, lat. communitas, ~atis

PARIA m. invar. 1) (in India) Persoana aflata in afara castelor si lipsita de orice drepturi. 2) grup social format din astfel de persoane. 3) fig. Persoana sau colectivitate desconsiderata si repudiata. [Sil. -ri-a] /<fr. paria

grup s.n. 1. Ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de notiuni; gramada. ◊ grup social = colectivitate de indivizi intre care exista relatii sociale determinate, se supun acelorasi norme de comportament si urmaresc un tel comun. 2. (Mat.) Multime in care se defineste o lege de compunere care asociaza la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. Ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau functional. [< fr. groupe, cf. it. gruppo].

NOMENCLATURA², nomenclaturi, s.f. Totalitatea posturilor de conducere in organele de partid si de stat din fosta URSS si tarile satelite. ♦ grup social cu prerogative exceptionale in regimurile de tip sovietic sau totalitare. – Din fr. nomenclature.

BOICOT, boicoturi, s. n. Interdictie declarata impotriva unui individ, a unui grup social, a unui stat etc. prin care se stabileste refuzul de a cumpara, a vinde sau a intretine orice fel de relatii cu cei supusi acestui procedeu. – Din boicota (derivat regresiv).

CASTA, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale inchise si strict delimitate prin originea comuna, prin profesiunea si prin privilegiile membrilor lor, in care este impartita societatea in India si in alte tari orientale; p. gener. grup social inchis care isi pastreaza privilegiile si interesele (egoiste). ◊ Expr. Spirit de casta = spirit ingust, exclusivist. – Din fr. caste.

TRADITIE, traditii, s. f. Ansamblu de conceptii, de obiceiuri, de datini si de credinte care se statornicesc istoriceste in cadrul unor grupuri sociale sau nationale si care se transmit (prin viu grai) din generatie in generatie, constituind pentru fiecare grup social trasatura lui specifica. ♦ Obicei, uzanta; datina. ♦ Informatie (reala sau legendara) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisa pe cale orala. [Var.: (inv.) traditiune s. f.] – Din fr. tradition.

LIBERALISM s. n. 1. Doctrina care, opusa socialismului si dirijismului, proclama principiul noninterventiei statului in economie, in relatiile economice existente intre indivizi, grupuri sociale sau natiuni; promoveaza ideea libertatii economice, a liberului schimb, a liberei concurente etc. 2. Atitudine de ingaduinta excesiva fata de greselile altora. – Din fr. liberalisme.

REPRESALII s. f. pl. Masuri drastice luate de anumite organe de stat impotriva unor grupuri sociale, ca urmare a savarsirii, de catre acestea, a unor acte de razvratire. ♦ Masuri de constrangere luate de un stat impotriva organelor sau cetatenilor altui stat, ca urmare a savarsirii de catre acel stat a unor acte ilicite fata de el sau fata de cetatenii lui si spre a-l determina sa inceteze astfel de acte. – Din fr. represailles, lat. represalia.

social, -A, sociali, -e, adj. 1. Creat de societate, propriu societatii; care este legat de viata oamenilor in societate, de raporturile lor in societate sau fata de societate; care priveste societatea omeneasca. 2. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenenta la o anumita categorie sociala, la un anumit grup social. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social, lat. socialis.

SOCIOLOGIE s. f. Stiinta care se ocupa cu studiul descrierii structurii si fiziologiei societatii, al relatiilor interumane in cadrul grupurilor sociale, precum si al institutiilor din societatea data. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologie.

PARIA¹ s. m. 1. (In India, in conceptia brahmanilor) Persoana care se afla in afara castelor si care este lipsita de orice drepturi; p. ext. grup social din care face parte o astfel de persoana. 2. Fig. Persoana sau colectivitate urgisita, dispretuita, careia nu i se recunoaste nici un drept. [Pr.: -ri-a] – Din fr., it. paria.

PATURA, paturi, s. f. 1. Bucata dreptunghiulara dintr-o tesatura (deasa si groasa) de lana, de fire sintetice, de bumbac, care serveste mai ales la invelit. 2. Strat dintr-o substanta, dintr-o materie (care acopera ceva in mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcatuiesc un tot. ♦ (Geol.) Strat. ♦ (Reg.) Foaie de aluat. 3. Fig. Categorie, treapta sau grup social; p. ext. oamenii care alcatuiesc o asemenea categorie, treapta sau grup social. – Lat. *pittula (diminutiv de la pitta).

ASIMILA, asimilez, vb. I. 1. Tranz. A transforma in propria substanta materiile nutritive introduse in organism. 2. Refl. si tranz. A se integra sau a face sa se integreze in alt grup social sau national prin pierderea trasaturilor caracteristice proprii (limba, obiceiuri etc.) 3. Tranz. a considera egal, asemanator cu alta fiinta, cu alt obiect, cu alt fenomen. 4. Tranz. A-si insusi cunostinte, idei etc. 5. Tranz. si refl. (Fon.) A (se) transforma sub influenta altui sunet, aflat in apropiere. 6. Tranz. A introduce in procesul de fabricatie produse noi, o tehnologie noua etc. – Din fr. assimiler, lat. assimilare.

ASERVI, aservesc, vb. IV. Tranz. A supune un grup social, un popor, o tara unor interese straine sau unei clase dominante. – Din fr. asservir.

ROBIE, robii, s. f. 1. Stare, conditie sociala de rob (1). 2. Stare de dependenta politica, sociala si economica in care sunt tinute o tara, un grup social, un individ. 3. (Pop.) Mentinerea unei persoane in temnita; p. ext. inchisoare, temnita. – Rob + suf. -ie.

ARISTOCRATIE, aristocratii, s. f. Patura a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucura de mari privilegii, datorate originii, bogatiei si pozitiei sale sociale; p. gener. (in oranduirea sclavagista) clasa sociala dominanta, formata din marii posesori de pamant si de sclavi; (in oranduirea feudala) clasa sociala dominanta a nobililor. – Din fr. aristocratie.

PRIETENIE, prietenii, s. f. Sentiment de simpatie, de stima, de respect, de atasament reciproc care leaga doua persoane; legatura care se stabileste intre persoane, pe baza acestor sentimente; amicitie, prietesug. ♦ Atitudine plina de bunavointa, prietenoasa fata de cineva. ♦ Legatura intre grupuri sociale, intre popoare, intre tari bazata pe aspiratii, nazuinte, interese comune. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) prietinie s. f.] – Prieten + suf. -ie.

ORIGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; inceput, provenienta; izvor, obarsie. ◊ Loc. adj. De origine = a) de provenienta, de natura; b) originar. 2. Apartenenta prin nastere la o anumita familie, la un anumit grup social, la o anumita natiune. ◊ Loc. adj. De origine = de obarsie, de bastina, de neam, de nationalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvant). 3. Punct pe o linie, pe o suprafata sau in spatiu, de la care se masoara coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotatie sau cu o gradatie, de la care incepe numerotatia sau gradatia. [Var.: origina s. f.] – Din lat. origo, -inis, fr. origine.

ORGANIZA, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o institutie etc. sa functioneze sau sa actioneze organic (repartizand insarcinarile si coordonandu-le conform unui plan adecvat); a stabili si a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel incat sa permita executarea in conditii optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic si ordonat in actiunile sale, a-si coordona actiunile orientandu-se dupa un plan; a-si strange si a-si intari fortele. ♦ A pregati temeinic o actiune dupa un plan bine chibzuit; a intocmi, a alcatui, a aranja, a orandui. – Din fr. organiser.

LITERATURA, literaturi, s. f. 1. Arta sau creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba; beletristica. ◊ Literatura populara = literatura (1) anonima, care, transmisa pe cale orala, devine, dintr-o opera individuala la origine, o creatie colectiva. Literatura culta = literatura (1) care apartine unor autori individuali cunoscuti ca atare si transmisa prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatura = a ocoli esentialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei tari, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se refera la un anumit domeniu (al cunoasterii) Literatura muzicala. 4. Totalitatea lucrarilor cu privire la o anumita problema, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. litterature, lat. litteratura.

MICROSOCIOLOGIE s. f. Studiul formei de sociabilitate in cadrul micilor grupuri sociale (oamenii dintr-o echipa, elevii dintr-o clasa etc.). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologie.

MORAVURI s. n. pl. Totalitatea obiceiurilor si deprinderilor unui popor, ale unui grup social sau ale unei persoane; conduita morala, moralitate. Bunele moravuri = decenta in comportare. – Din naravuri (refacut dupa lat. mos, moris).

MONOLINGVISM s. n. Intrebuintare a unei singure limbi (cea materna) de catre acelasi individ sau acelasi grup social. – Din fr. monolinguisme.

NOMAD, -A, nomazi, -de, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana, grup social) care nu are asezare statornica intr-un loc, care se muta dintr-un loc in altul, care rataceste. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viata nomada. – Din fr. nomade.

ETOS s. n. 1. Ansamblu de trasaturi specifice unui grup social sau unei epoci; fizionomie morala, moralitate. 2. Specific cultural al unei colectivitati. [Scris si: ethos] – Din lat. ethos, gr. ethos.

EXPONENT, -A, exponenti, -te, subst. 1. S. m. si f. Persoana sau grup social care reprezinta si apara o idee, un curent etc.; reprezentant. 2. S. m. (Mat.) Semn in cifre sau in litere scris sus, cu caractere mai mici, la dreapta unui numar sau a unei marimi matematice, pentru a arata puterea la care se ridica acestea. – Din germ. Exponent, lat. exponens, -ntis.

NEUTRALITATE s. f. Situatie, atitudine a unui stat care nu se amesteca in conflictul dintre doua sau mai multe state, care nu participa la pacte sau la aliante militare si intretine relatii pasnice cu fiecare stat beligerant in parte; p. ext. stare, atitudine neutra (1) a unei persoane sau a unui grup social. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neutralite.

EXOGAMIE, exogamii, s. f. 1. Lege fundamentala a gintii matriarhale, conform careia casatoriile dintre membrii aceleiasi ginti erau interzise. 2. Casatorie intre parteneri care nu apartin aceluiasi grup social. 3. (Biol.) Fuzionare a gametilor in afara organismului. – Din fr. exogamie.

TRAI s. n. 1. Viata, existenta. ◊ Mod de trai = ansamblul conditiilor materiale si spirituale specifice vietii unei persoane, unui grup social, unei societati. ◊ Expr. A nu mai fi de trai sau a nu mai avea trai = a nu mai putea trai din cauza cuiva sau a ceva, a nu mai putea indura ceva. 2. Viata buna, fericita si imbelsugata; desfatare, petrecere. 3. Convietuire. – Din trai (derivat regresiv).

SEPARATISM s. n. Tendinta de separare, de desprindere dintr-un grup social (constituit); izolare, atitudine singuratica. – Din fr. separatisme.

socialIZAT, -A, socializati, -te, adj. (Despre persoane) Care s-a integrat comportamental, moral etc. intr-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – V. socializa.

SOCIOMETRIE s. f. Metoda folosita pentru studierea cantitativa a relatiilor umane (in cadrul unor grupuri sociale mici). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociometrie.

CONSPIRATIVITATE s. f. Pastrare de catre o persoana sau de catre o organizatie a secretului unei actiuni politice, considerata ilegala de catre autoritati. ♦ Sistem de metode de munca ilegala, subordonat promovarii unui ideal politic, ideologic de catre un grup social, o organizatie, un partid puse in afara legii. – Conspirativ + suf. -itate.

ACULTURATIE ~i f. Totalitate a transformarilor culturale pe care le sufera un grup social in contact cu altul mai mare. /< engl. acculturation, germ. Akkulturation

ALIANTA ~e f. 1) Intelegere intre doua sau mai multe state pe baza unui tratat. ~ politica. 2) Legatura intre doua sau mai multe grupuri sociale in vederea unor actiuni comune. 3) Legatura de rudenie care se stabileste intre doua familii prin contractarea unei casatorii. Ruda prin ~. [G.-D. aliantei; Sil. -li-an-] /<fr. alliance

ARGOU ~ri n. Limbaj conventional, folosit in mod constient de catre vorbitorii unui grup social sau profesional, pentru a nu fi intelesi de ceilalti. ~ al elevilor. ~ al vanatorilor. /<fr. argot

ARISTOCRATIE ~i f. 1) Patura sociala privilegiata datorita situatiei sale economice si originii sociale; nobilime. 2) fig. Varfurile privilegiate ale unei clase, ale unui grup social. [G.-D. aristocratiei] /<fr. aristocratie, gr. aristokratia

CIVIL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de cetatenii unui stat si raporturile juridice dintre ei. Drept ~. Actiune ~a. ◊ Stare ~a situatie a unui cetatean in raport cu familia. Razboi ~ lupta armata pentru putere dintre diferite grupuri sociale in cadrul aceleiasi tari. Casatorie ~a casatorie oficiata de organele puterii de stat (fara participarea bisericii). 3) si substantival Care nu este militar sau preot; care este in afara vietii militare sau bisericesti. Parte ~a. Haine ~e. /<fr. civil, lat. civilis

CLASA ~e f. 1) grup de obiecte, fenomene sau fiinte cu insusiri comune. 2): ~ sociala grup de oameni constituit istoric care se deosebeste de alte grupuri prin situatia economica. 3) biol. Categorie sistematica superioara ordinului si inferioara increngaturii. ~a flagelatelor. 4) mat. Fiecare dintre grupurile a cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. ~a unitatilor. 5) Unitate organizatorica de invatamant compusa dintr-un numar de elevi de aceeasi varsta. Elev in ~a a doua. 6) Sala de studii intr-o scoala. ~-laborator. 7) grup de elevi care studiaza acelasi obiect sub conducerea unui specialist. ~ de pian. 8) Categorie ce se atribuie unor compartimente de tren, de nava etc. conform gradului de confort. Cupeu de ~a intai. 9) Rang, categorie in care este incadrat cineva potrivit functiei detinute. [G.-D. clasei] /<fr. classe, lat. classis

CONTRACT ~e n. 1) Acord stabilit intre doua persoane sau intre doua grupuri sociale; conventie. 2) Tratat international cu caracter bilateral sau multilateral; conventie. /<fr. contract, lat. contractus

CONVENTIE ~i f. 1) Acord stabilit intre doua persoane sau intre doua grupuri sociale; contract. 2) Tratat international cu caracter bilateral sau multilateral; contract. 3) Principiu admis in mod tacit si ipotetic pentru comoditatea descrierii sistematice. 4) mai ales la pl. Obiect statornicit pe baza de experienta (mai mult sau mai putin indelungata); practica uzuala; uzanta. [Art. conventia; G.-D. conventiei; Sil. -ti-e] /<fr. convention, lat. conventio, ~onis

ETOS n. 1)Ansamblu de norme si idealuri morale specifice unui grup social sau unei epoci. 2) Parte a unui discurs in care se vorbeste despre moravuri. /<fr. ethos

EXPONENT ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) Persoana sau grup social care reprezinta si sustine ideile si interesele unei colectivitati. 2) mat. Simbol plasat in partea dreapta de sus a unei expresii numerice sau algebrice pentru a indica puterea la care trebuie ridicata cantitatea data. /<germ. Exponent, lat. exponens, ~ntis

JARGON -oane n. Limbaj particular al unui grup social sau profesional, caracterizat printr-o gramatica proprie si prin cuvinte codificate, conventionale. ~onul hotilor. /

LITERATURA ~i f. 1) Creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba literara. ◊ ~ populara creatie artistica nascuta in sanul poporului si transmisa pe cale orala. ~ culta creatie literara a unor autori cunoscuti, transmisa prin scris. 2) Ansamblu de opere literare (ale unei tari, ale unui grup social, ale unei epoci etc.). 3) Ansamblu de lucrari scrise referitor la o anumita problema sau intr-un anumit domeniu. ~ politica. ~ stiintifica. [G.-D. literaturii] /<fr. litterature, lat. litteratura

OPORTUNISM n. 1) Atitudine (sau po-litica) a unei persoane sau a unui grup social, care, pentru a-si atinge scopul, adopta dupa imprejurari, principii si opinii diferite; conformism. /<fr. opportunisme

PARAZIT¹ ~ta (~ti, ~te) si substantival 1) (despre organisme vegetale si animale) Care are drept sursa de hrana un alt organism. Insecta ~ta. Ciuperca ~ta. 2) fig. (despre persoane sau grupuri sociale) Care nu lucreaza, traind din munca altora. /<lat. parasitus, germ. Parasit, fr. parasite

PARAZITISM n. 1) Mod de viata al unui organism parazit. 2) Stare a unei persoane sau a unui grup social care duce o viata de parazit. /<fr. parasitisme

POLITICA ~ci f. 1) Totalitate de scopuri si obiective urmarite de clasele sau grupurile sociale in lupta pentru interesele lor, precum si metodele si mijloacele cu ajutorul carora se ating aceste scopuri si obiective. ~ de democratizare. ~ de pace. ◊ ~ vamala sistem de reglementare de catre stat a importului si a exportului de marfuri. ~ economica sistem de masuri economice infaptuite de un stat. 2) fam. Maniera de a actiona pentru atingerea unui scop. /<lat. politicus, ngr. politikos, fr. politique

RAZBOI¹ ~oaie n. 1) Conflict armat intre doua sau mai multe state, grupuri sociale etc. ~ mondial. ~ colonial. ◊ ~ de eliberare nationala lupta armata a popoarelor impotriva cotropitorilor straini in vederea cuceririi independentei si apararii suveranitatii statului. ~ rece stare de tensiune in relatiile internationale, caracterizata prin mentinerea unei incordari permanente intre statele cu oranduiri sociale diferite. 2) fig. Schimb de vorbe rastite, adesea ofensatoare; sfada; cearta. /<sl. razboj

ASIMILATOR, -OARE adj. Care asimileaza. ♦ Care urmareste asimilarea fortata a unui grup social sau national, a culturii etc. [Pl. -ori, -oare. / cf. fr. assimilatoire].

CIVILIZATIE s.f. Nivel de dezvoltare la care se gaseste viata sociala, materiala si spirituala a unei formatii sociale sau a unui grup social; stare a vietii sociale, economice si culturale a unui popor, a unei epoci etc. ♦ Grad dezvoltat de cultura materiala a unui popor, a unei societati etc. [Gen. -iei, var. civilizatiune s.f. / cf. fr. civilisation].

CULTURALISM s.n. (Rar) Preocupare culturala. ♦ Scoala americana de antropologie, care admite ca esentiala specificitatea culturii, considerata ca obicei al grupului social, in opozitie cu natura. [< fr. culturalisme].

FAMILIE s.f. 1. Totalitatea persoanelor inrudite, care sunt din acelasi neam; rude de sange, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la baza casatoria si este alcatuit din soti si copii. ♦ Neam, descendenta. ♦ Copiii in raport cu parintii lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) Totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) grup de oameni etc. strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care deriva din acelasi cuvant. ♦ grup de limbi care au aceeasi origine, tragandu-se dintr-o limba mai veche, numita limba comuna. 4. grup de plante, de animale, de elemente sau de combinatii chimice cu trasaturi comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viata organizata; ◊ (fiz.) familie radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].

MONOLINGVISM s.n. (Rar) Intrebuintare a unei singure limbi (cea materna) de catre acelasi individ sau acelasi grup social. [Var. monolinguism s.n. / cf. fr. monolinguisme].

POLITICA s.f. 1. Activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe, care reflecta oranduirea sociala si structura economica a tarii; participare la treburile statului. 2. Fel de a intelege si de a actiona intr-un anumit domeniu al afacerilor publice. ♦ Dibacie cu care se poarta cineva pentru a-si atinge scopul. [< fr. politique, it. politica, cf. germ. Politik, rus. politika < gr. politike – arta de a administra bine].

PARTID s.n. grupare relativ organizata si stabila care exprima sintetic si reprezinta interesele unui anumit grup social, cautand sa le apere si sa le promoveze impotriva altora si luptand pentru cucerirea sau mentinerea dominatiei politice. [Cf. fr. parti, dupa partida].

SOCIODRAMA s.f. Improvizatie dramatica data de membrii unui grup social, folosita ca metoda de investigatie si de psihoterapie in sociometrie. V. psihodrama. [< fr. sociodrame].

COMUNITATE s. f. 1. caracterul a ceea ce este comun mai multor persoane sau grupuri sociale. 2. grup de oameni cu interese, credinte, obiceiuri, norme de viata comune; colectivitate, societate. ◊ totalitatea organismelor vegetale care ocupa o anumita zona geografica, avand relatii reciproce. (<lat. communitas, dupa fr. communaute, it. comunita)

ACULTURATIE s.f. Ansamblul transformarilor care au loc intr-un grup social (privind felul de a munci si gandi, de a se comporta si judeca etc.) ca urmare a unui contact permanent cu un alt grup social mai mare. [Gen. -iei. / < engl. acculturation].

ARISTOCRATIE s.f. Clasa sociala conducatoare care detine puterea de stat si asupreste celelalte clase (in oranduirea sclavagista si feudala); patura restransa care se bucura de diferite privilegii; nobilime. ♦ (Fig.) Varfurile privilegiate ale unei clase sau ale unui grup social, care s-au desprins de clasa din care fac parte si se bucura de avantaje speciale. [< fr. aristocratie, it. aristocrazia, gr. aristokratia < aristos – nobil, kratos – putere].

BILINGVISM s.n. Situatie in care se afla un vorbitor sau un grup social care foloseste in mod curent doua limbi. [< fr. bilinguisme].

CASTA s.f. Fiecare dintre clasele sociale inchise si strict delimitate prin originea comuna, prin privilegiile membrilor lor etc., in care era impartita societatea din India si din alte tari orientale; (p. ext.) grup social inchis care isi apara izolarea si privilegiile sale egoiste. ◊ Spirit de casta = spirit ingust, exclusivist. [< fr. caste, cf. port. casta – rasa pura].

CLASA s.f. I. (Fil.) Clasa sociala = grup mare de oameni care se deosebeste de alte grupuri dupa locul pe care-l ocupa intr-un anumit sistem de productie sociala, dupa raportul fata de mijloacele de productie, dupa rolul indeplinit in organizarea sociala a muncii, dupa felul in care obtin partea de care dispun din bogatia societatii si dupa marimea acestei parti. II. 1. Fiecare dintre subimpartirile si despartiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de invatamant care cuprinde elevi cu acelasi nivel de cunostinte, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. 2. Sala in care se tin cursurile pentru un grup de elevi cu acelasi nivel de cunostinte. 3. Ora de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis].

ELITA s.f. 1. Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ◊ De elita = ales, deosebit. 2. Parte a unei societati care are o pozitie superioara in ansamblul grupului social respectiv; ◊ teoria elitelor = teorie adoptata de unele curente sociologice care sustine ca in orice societate sarcina conducerii vietii sociale ii revine unui grup restrans de oameni, superior dotati, elitei. [< fr. elite, cf. lat. eligere – a alege].

ETOS s.n. Ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci; moralitate. ♦ Specific cultural al unei colectivitati. ♦ Caracter, morav, moralitate, ansamblu de norme si obiceiuri morale; parte a unui discurs in care se vorbeste despre moravuri. [Scris si ethos. / < lat., gr. ethos].

prietesug, prietesuguri, s.n. (inv. si pop.) 1. prietenie, amicitie. 2. dragoste, iubire. 3. legatura stransa intre grupuri sociale, tari, popoare, natiuni; prietenie.

ORGANIZA vb. I. tr. A orandui, a aseza, a coordona situatia, lucrarile, activitatea unui stat, a unei institutii, a unui grup social etc. in asa fel incat sa functioneze organic, lucrand dupa un plan adecvat la indeplinirea unui anumit scop. ♦ A pregati temeinic o actiune etc. ♦ refl. A proceda metodic si ordonat in actiunile sale. [Cf. fr. organiser, it. organizzare].

ORIGINE s.f. 1. Obarsie; inceput; izvor. 2. Faptul de a se trage dintr-o familie, dintr-un popor etc.; apartenenta prin nastere la o anumita familie, un grup social, o natiune etc. 3. (Mat.) Punct fix de la care se masoara coordonatele celorlalte puncte. ♦ Etimologie (a unui cuvant). [< lat. origo, originis, cf. fr., it. origine].

POLILINGVISM s.n. Intrebuintare curenta si in egala masura a mai multor limbi diferite de catre acelasi individ sau acelasi grup social. [Cf. fr. polylinguisme].

SEPARATISM s.n. Tendinta de a se separa de majoritate, de un grup social constituit; izolare, atitudine singuratica. [< fr. separatisme].

SINTALITATE s.f. (Liv.) Totalitatea elementelor esentiale, edificatoare pentru profilul moral al unui grup social; personalitatea unui colectiv. [Et. incerta].

TRADITIE s.f. Ansamblu de obiceiuri, credinte, cunostinte, datini etc. mostenite si transmise din generatie in generatie, constituind o trasatura specifica a unui popor sau a unui grup social. [Gen. -iei. / cf. fr. tradition, it. tradizione, lat. traditio].

UNIUNE s.f. 1. Unire a mai multor organizatii, grupuri sociale etc. facuta pe baza unor conventii pentru apararea unor interese comune sau pentru revendicarea unor drepturi comune; asociatie, alianta, confederatie. 2. Asocierea mai multor provincii sau state intr-unul singur. [Pron. -ni-u-. / cf. fr. union, it. unione, lat. unio].

ACULTURATIE s. f. complex de transformari care au loc in planul culturii ca urmare a contactului intre grupuri sociale avand culturi deosebite; adaptare a unui individ (grup) la o noua cultura. (< fr., engl. acculturation)

ALIANTA s. f. 1. intelegere politica intre doua sau mai multe state, grupuri sociale, clase, partide politice. 2. legatura intre familiile a doua persoane ce se casatoresc. ♦ ruda prin ~ = afin. (< fr. alliance)

ARGOU s. n. limbaj conventional folosit de un grup social restrans (vagabonzi, delicventi etc.) pentru a nu fi intelesi de restul societatii sau pentru a soca. (< fr. argot)

ASIMILA vb. I. tr. 1. a transforma in substanta proprie materiile nutritive absorbite de organism. 2. a face asemanator. 3. a considera egal, similar cu alta persoana. 4. a-si insusi cunostinte, idei etc. 5. a introduce in procesele de fabricatie produse sau materiale noi, o tehnologie noua etc. II. tr., refl. 1. a integra, a face sa se integreze in alt grup social sau national. 2. (fon.) a (se) transforma sub influenta unui alt sunet din apropiere. (< fr. assimiler, lat. assimilare)

ASIMILATOR, -OARE adj., s. m. f. (cel) care asimileaza. ◊ care urmareste asimilarea fortata a unui grup social sau national a culturii etc.. (< fr. assimilateur)

AUTODISCIPLINARE s. f. actiune educativa exercitata asupra cuiva de catre persoana sau grupul social respectiv. (< auto¹- + disciplinare)

AVANGARDA s. f. 1. detasament care se trimite in fruntea unei trupe in mars spre a face siguranta pe directia de deplasare a acesteia. 2. clasa, grup social, organizatie politica conducatoare, care se situeaza pe pozitiile cele mai inaintate in cadrul unei miscari sociale, politice, nationale etc. ♦ de ~ = care merge, care conduce. 3. miscare literar-artistica complexa si eterogena, care, afisand o respingere totala a formelor consacrate si a traditiei, proclama ostentativ si polemic necesitatea innoirii, asumandu-si rol de precursor; avangardism. (< fr. avant-garde)

CASTA s. f. 1. (la hindusi, egipteni si la alte popoare orientale) categorie sociala inchisa, strict delimitata prin originea comuna, ocupatii, privilegii, cult religios etc. ◊ (p. ext.) grup social inchis care isi apara cu strictete privilegiile; clan, clica. 2. ansamblu de indivizi in cadrul familiilor de insecte sociale (albine, furnici, termite) care indeplinesc aceleasi functii. (< fr. caste, port. casta)

CATEGORIE s. f. 1. notiune fundamentala care exprima proprietatile si relatiile esentiale si generale ale obiectelor si fenomenelor realitatii. 2. grup de fiinte, obiecte, fenomene de acelasi fel, sau asemanatoare intre ele. ♦ ~ sociala = grup social care reuneste partial trasaturile unei clase sociale. ◊ grupa in cadrul unei ramuri sportive, stabilita, in raport cu greutatea corporala a concurentilor, dupa performantele realizate sau dupa varsta. (< fr. categorie, lat. categoria, gr. kategoria)

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

CULTURALISM s. n. 1. preocupare culturala. 2. scoala americana de antropologie care admite ca esentiala specificitatea culturii, considerata ca obicei al grupului social, in opozitie cu natura. ◊ curent care pune accentul, in ce priveste formarea personalitatii, pe rolul factorilor de mediu socioculturali. (< fr. culturalisme)

ELITA s. f. 1. ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ♦ de ~ = ales, deosebit. 2. parte a unei societati impartite in clase antagoniste, care are o pozitie superioara in ansamblul grupului social respectiv. ♦ teoria ~lor = elitism. 3. planta izolata care intruneste in cea mai mare masura complexul de caractere si insusiri pentru ameliorare. (< fr. elite)

ETOS s. n. 1. caracterul unui fenomen fizic, moral, social si artistic, privit in unitatea dintre intern si extern, dintre etic si estetic. 2. ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci. 3. specific cultural al unei colectivitati. 4. parte a unui discurs in care se vorbeste despre moravuri. (< fr. ethos)

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

FRATROCRATIE s. f. conducere a unui grup social de tipul fratriei (1) de catre membrii aceleiasi spite de neam. (< fratro- + -cratie)

MANDARINAT s. n. 1. titlu, demnitatea de mandarin¹ (1). 2. functia mandarinului. 3. (fig.) grup social pretinzand a forma o clasa aparte, privilegiata, exercitand o autoritate intelectuala arbitrara si sufocanta. (< fr. mandarinat)

MONOLINGVISM s. n. intrebuintare a unei singure limbi (cea materna) de catre acelasi individ sau grup social. (< fr. monolinguisme)

MULTILINGVISM s. n. folosire a mai multor limbi de catre acelasi individ sau grup social; plurilingvism. (< fr. multilinguisme)

ORGANIZA vb. I. tr. a orandui, a aseza, a coordona activitatea unui stat, a unei institutii, grup social etc., astfel incat sa functioneze organic. ◊ a pregati temeinic o actiune etc. II. refl. a proceda metodic si ordonat in actiunile sale. (< fr. organiser)

ORIGINE s. f. 1. inceput, provenienta; izvor, obarsie. 2. apartenenta prin nastere la o anumita familie, la un grup social, o natiune etc. ◊ etimologie (a unui cuvant). 3. (mat.) punct fix de la care se masoara coordonatele celorlalte puncte. (< lat. origo, -ginis, fr. origine)

PARTICULARISM s. n. 1. caracter intim, specific. 2. interes particular, personal. 3. atitudine a unei populatii, a unui grup social, a unei regiuni sau chiar a unui individ de a-si pastra caracteristicile particulare, originale, autonomia, in raport cu ansamblul din care face parte. (< fr. particularisme)

PARTID s. n. grupare relativ organizata si stabila, care exprima sintetic si reprezinta interesele unui anumit grup social, cautand sa le apere si sa le promoveze impotriva altora si luptand pentru cucerirea sau mentinerea puterii politice. (dupa fr. parti)

POLILINGVISM s. n. folosirea curenta si in egala masura a mai multor limbi de catre acelasi individ sau grup social. (< fr. polylinguisme)

POLITIC, -A I. adj. referitor la politica. ♦ nivel ~ = grad de pregatire a cuiva in probleme de politica generala; orientare justa in astfel de probleme; om ~ = cel care isi desfasoara activitatea in domeniul politicii (II, 1); drepturi ce = drepturi referitoare la participarea cetatenilor la viata obsteasca si la conducerea treburilor societatii II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe. 2. tactica, comportare, abilitate folosita de cineva pentru a-si atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)

REPRESALII s. f. pl. 1. masuri de pedepsire luate de o autoritate de stat impotriva unor grupuri sociale ca urmare a savarsirii de catre acestea a unor acte de razvratire. 2. masuri de constrangere luate de un stat impotriva organelor sau cetatenilor altui stat ca raspuns la masuri similare luate de acel stat. (< fr. represailles, lat. represalia)

SEPARATISM s. n. tendinta de a se separa de majoritate, de un grup social constituit; izolare, atitudine singuratica. (< fr. separatisme)

SINTALITATE s. f. totalitatea particularitatilor esentiale care confera unui grup social identitate distincta. (< fr. syntalite, engl. syntality)

SLANG [SLENG] s. n. 1. ansamblu de cuvinte si expresii de origine populara pe care englezii le folosesc in vorbirea curenta. 2. argou englez al unei meserii, al unui grup social. (< engl. slang)

SOCIETAL, -A adj. referitor la societate, care apartine unor largi grupuri sociale. (< engl. societal)

SOCIOCULTURAL, -A adj. referitor la particularitatile culturale (traditii, moravuri, mentalitate etc.) ale unui grup social. (< fr. socioculturel, engl. sociocultural)

SOCIODRAMA s. f. improvizatie dramatica data de membrii unui grup social, ca metoda de investigatie sociometrica si de psihoterapie. (< fr. sociodrame, engl. sociodrama)

SOCIOPROFESIONAL, -A adj. referitor la un grup social in relatie cu sectorul si nivelul economic care il caracterizeaza. (< fr. socioprofessionnel)

SUBCULTURA s. f. 1. tendinta subiacenta de manifestare a unei culturi elementare. 2. subdiviziune a culturii nationale, caracterizata printr-o combinatie de factori specifici unui grup social. 3. (med.) cultura care rezulta prin insamantarea unei alte culturi intr-un mediu oarecare. (< engl., fr. subculture)

TRADITIE s. f. ansamblu de conceptii, obiceiuri, credinte, cunostinte, datini etc. mostenite si transmise din generatie in generatie, trasatura specifica a unui grup social (popor, natiune etc.). ◊ datina, uzanta, obicei. ◊ informatie privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisa oral. (< fr. tradition, lat. traditio)

UNIUNE s. f. 1. unire a mai multor organizatii, grupuri sociale etc. pe baza unor conventii pentru apararea unor interese sau revendicarea unor drepturi comune; asociatie, alianta, confederatie. 2. asociere a mai multor provincii sau state intr-unul singur. (< fr. union, lat. unio)

BOAS, Franz (1858-1942), antropolog american de origine americana. Initiatorul morfologismului (istoricismului), din perspectiva catuia cultura apare ca indisolubil legata de grupul social, de limba, practicile cotidiene si riturile acestuia („Gindirea omului primitiv”, „Antropologia si viata moderna”).

ARGOU, argouri, s. n. Limbaj conventional al unui grup social care, spre a nu fi inteles de restul societatii, foloseste cuvinte speciale (regionale si straine), da sensuri noi unor cuvinte cunoscute etc. – Fr. argot.

ARISTOCRATIE, aristocratii, s. f. (In oranduirea sclavagista si feudala) Clasa sociala conducatoare, care detine puterea de stat si asupreste celelalte clase sociale; (in oranduirea capitalista, ca ramasita a oranduirilor anterioare) patura superioara a claselor exploatatoare, care se bucura de diferite privilegii si avantaje datorita obarsiei si bogatiei sale; nobilime, boierime. ♦ Varfurile privilegiate ale unei clase sau ale unui grup social exploatator. – Fr. aristocratie (< gr.).

ASIMILA, asimilez, vb. I. Tranz. 1. A transforma in propria sa substanta materiile nutritive introduse in organism. 2. (Subiectul si complementul indica un grup social sau national) A face asemanator cu sine prin stergerea trasaturilor caracteristice (limba, obiceiuri etc.); a absorbi. 3. A-si insusi cunostinte, idei etc. 4. A considera egal, asemanator cu alta persoana. 5. (Fon.) A transforma un sunet sub influenta altui sunet aflat in apropiere. – Fr. assimiler (lat. lit. assimilare).

ASIMILATOR, asimilatori, s. m. Persoana care urmareste asimilarea fortata a unui grup social sau national, a unei culturi etc. – Din asimila + suf. -tor.

BOICOT, boicoturi, s. n. Refuz organizat de a pastra relatii politice sau economice cu un stat sau cu un grup social, in semn de protest fata de anumite actiuni ale lor, cu scopul de a le izola si a le face sa cedeze. – Postverbal al lui boicota.

CASTA, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale inchise si strict delimitate prin originea comuna, prin profesiunea si prin privilegiile membrilor ei, in care este impartita societatea in India si in alte tari orientale; p. ext. grup social inchis care isi pazeste interesele (egoiste). ◊ Spirit de casta = spirit ingust, inchis, exclusivist. – Fr. caste.

socialIZA, socializez, vb. I. 1. Tranz. A trece in proprietatea statului. 2. Refl. A dobandi caracter social. 3. Tranz. si refl. A (se) integra intr-un grup social. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialiser.

ROBINSON [robinsn], Mary (n. 1944), om de stat irlandez. Prof. univ. la Dublin. Militanta pentru drepturile femeilor si ale grupurilor sociale defavorizate. Prima femeie presedinta a Republicii Irlanda (1990-1997). Din 1997, Inalt Comisar al O.N.U. pentru drepturile omului.

PRIVILEGIAT, -A, privilegiati, -te, adj., s. m. si f. (Persoana, grup, clasa sociala) care se bucura de un privilegiu, de o favoare, de un avantaj. [Pr.: -gi-at] – V. privilegia.

RAZBOI¹, razboaie, s. n. Conflict armat (de durata) intre doua sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state, pentru realizarea unor interese economice si politice; razbel. Razboi civil = lupta armata intre doua sau mai multe grupari politice de orientari diferite din interiorul unui stat in vederea schimbarii ordinii politice si de stat sau pentru mentinerea celei existente. Razboi rece = stare de incordare, de tensiune in relatiile internationale, provocata de politica de ostilitate a unor state fata de altele, care nu ia totusi forma unui conflict armat. Razboi psihologic = stare de tensiune, de hartuiala nervoasa, psihica, initiata si intretinuta cu scopul de a zdruncina moralul fortelor adverse si de a demoraliza populatia. Stare de razboi = beligeranta. ♦ Fig. Cearta; neintelegere, vrajba, galceava. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”.

POPULATIE s. f. 1. totalitatea locuitorilor dintr-o tara, regiune etc. ♦ ~ activa = totalitatea oamenilor ocupati in procesul muncii sociale. 2. (biol.) grup de indivizi inruditi, dar genotipic diferiti, ai unei specii, delimitat in timp si spatiu. 3. ansamblul de indivizi supusi unui studiu statistic. (< fr. population)

SOCIETATE s. f. 1. ansamblu unitar, sistem organic inchegat de relatii intre oameni, istoriceste determinate, al caror fundament il constituie relatiile de productie. ◊ formatiune social-economica. ◊ grup (organizat) in care traiesc unele fiinte. 2. asociatie de persoane organizata potrivit unui anumit scop. 3. categorie sociala; cerc limitat de oameni. ◊ anturaj; companie. 4. asociatie intre oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital social si in vederea unor profituri comune. 5. organizatie cu caracter (inter)national, obstesc etc. care are drept scop promovarea unor idei sau actiuni de interes general. (< fr. societe, lat. societas)

SOCIOMETRIE s. f. ansamblu de procedee utilizate pentru masurarea unor elemente de psihologie sociala a grupurilor mici, care permit cunoasterea structurii latente a grupului. (< fr. sociometrie)

STARE, stari, s. f. 1. Situatie in care se afla cineva sau ceva; mod, fel, chip in care se prezinta cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi in stare (sa...) = a putea, a fi capabil sa... (Rar) Faptul de a sta intr-un anumit fel; pozitie a corpului; postura. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astampar, a nu avea odihna. Spec. Situatie a unui corp sau a unui sistem determinata de structura sa, de conditiile exterioare etc. si definita prin anumite marimi sau parametri. 2. Fel in care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispozitie in care se afla cineva. 3. Situatie materiala (buna); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, instarit. 4. (Inv.) Categorie, grup sau patura sociala. ♦ Grad, ierarhie, treapta sociala. – V. sta.

SUBCULTURA, subculturi, s. f. 1. Tendinta de manifestare subiacenta a unei culturi elementare. 2. Cultura a grupurilor si subgrupurilor sociale dintr-o comunitate etnica. – Din engl., fr. subculture.

A SE ASIMILA ma ~ez intranz. 1) (despre grupuri nationale sau sociale) A se integra in alt grup national sau social, pierzand trasaturile proprii. 2) (despre sunet) A deveni asemanator cu altul, modificandu-si proprietatile fonetice. /<fr. assimiler, lat. assimilare

FORTA ~e f. 1) Capacitate a fiintelor vii de a depune un efort fizic sau intelectual. 2) Ansamblu de capacitati fizice sau morale. 3) Persoana inzestrata cu multa energie si putere; autoritate. 4) grup politic sau social care are o influenta deosebita asupra maselor. ◊ ~e armate (sau militare) armata. 5) Capacitate de rezistenta. 6) Intensitate de actiune. ~a vantului. 7) Putere de constrangere. A recurge la ~. 8) Caracter irezistibil. ~a obisnuintei. 9) fiz. tehn. Cauza care poate modifica starea de repaus sau de miscare a unui corp. [G.-D. fortei] /<fr. force, lat. fortia

SOCIETATE ~ati f. 1) Totalitate a oamenilor care traiesc impreuna si intre care exista anumite relatii bazate pe legi comune; colec-tivitate. 2) Organizatie (cu caracter national sau international) avand drept scop actiuni de interes comun. ~ stiintifica. ~ sportiva. 3) Intreprindere intemeiata pe investirea de capital de catre doua sau mai multe persoane, care desfasoara o activitate sociala sau lucrativa. 4) grup de persoane care isi petrec timpul liber impreuna; companie. [G.-D. societatii; Sil. -ci-e-] /<lat. societas, ~atis, fr. societe, it. societa

PROACTIUNE, proactiuni, s.f. (Psih.; despre un grup restrans) Manifestare sociala a activitatii unui membru al grupului. (cf. fr. proaction)

COLECTIV, -A adj. 1. Rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. 2. Comun, obstesc, social. // s.n. grup de oameni care lucreaza in acelasi loc de productie, avand interese si conceptii comune, purtand fiecare raspunderea muncii depuse, supunandu-se unei discipline liber consimtite si acceptand o conducere unica. ◊ Colectiv de catedra = totalitatea cadrelor didactice din invatamantul superior, grupate in cadrul unei catedre. [Cf. fr. collectif, lat. collectivus].

GINTA, ginti, s. f. grup de oameni care provin dintr-un stramos comun, formand unitatea (4) de productie fundamentala a comunei primitive; forma de organizare sociala proprie unui asemenea grup de oameni. ♦ (Livr.) Neam; origine. ◊ (Jur.) Dreptul gintilor = dreptul international. – Din lat. gens, -ntis.

PRIVILEGIU, privilegii, s. n. Avantaj, scutire de obligatii (catre stat), drept sau distinctie sociala care se acorda, in situatii speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, in feudalism, oraselor si manastirilor; (concr.) act prin care se acorda un avantaj, un drept, o distinctie etc. ♦ Spec. (Jur.) Drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalti creditori, in virtutea creantei sale. ♦ P. gener. Drept, avantaj, favoare; imprejurare favorabila pentru cineva. [Pl. si: (inv.) privilegiuri] – Din fr. privilege, lat. privilegium.

TAGMA ~e f. 1) Totalitate a persoanelor care tin de aceeasi categorie sociala sau profesionala. 2) pop. grup de indivizi uniti in vederea unor scopuri suspecte; clica; gasca; clan; cardasie; tacam; sleahta; banda; coterie. [G.-D. tagmei] /<ngr. tagma

SUBDEZVOLTARE s.f. Stare a ceea ce este subdezvoltat. ♦ Fenomen social-economic specific unui grup de tari ale lumii contemporane, constand in insuficienta dezvoltare a fortelor de productie, in predominarea agriculturii si industriei extractive si care duce la lupta pentru independenta nationala. [sub- + dezvoltare, dupa fr. sous-developpement].

COLECTIV, -A I. adj. 1. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. ♦ substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumeste o multitudine de obiecte identice, considerate ca un intreg; sufix ~ – sufix cu ajutorul caruia se formeaza substantive colective; numeral ~ = numeral care exprima ideea de grupare a obiectelor in timp si spatiu. 2. care apartine tuturor; comun, obstesc, social. II. s. n. grup de oameni care lucreaza in acelasi loc de productie, cu interese si conceptii comune, purtand fiecare raspunderea muncii depuse, sub o conducere unica. (< fr. collectif, lat. collectivus)

SUBDEZVOLTARE s. f. stare a ceea ce este subdezvoltat. ◊ fenomen social-economic specific unui grup de tari ale lumii contemporane, constand in insuficienta dezvoltare a fortelor de productie, in predominarea agriculturii si a industriei extractive. (dupa fr. sous-developpement)

SUBDEZVOLTARE s. f. Fenomen social-economic specific unui mare grup de tari ale lumii contemporane, cu un potential economic scazut. – Sub¹- + dezvoltare.

DIVIZIUNE, diviziuni, s. f. 1. Impartire, fragmentare, separare; (concr.) fragment sau unitate care se obtine printr-o impartire. ◊ Diviziunea muncii = impartire, in cadrul unei intreprinderi, a procesului de creare a unui produs in mai multe operatii partiale, fiecare operatie fiind efectuata de un muncitor sau de un grup de muncitori anume specializati. Diviziunea sociala a muncii = impartire a productiei sociale pe ramuri de productie de sine statatoare (industrie, agricultura etc.), avand drept rezultat specializarea unor grupuri de producatori in anumite ramuri. ♦ Spec. Operatie logica de impartire a genului in specii. 2. Linioara care indica o anumita valoare pe scara sau pe cadranul unui instrument de masura; valoare care corespunde acestei linioare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. division, lat. divisio, -onis.

MICROSISTEM, microsisteme, s. n. (Si in sintagma microsistem social) Sistem de integrare sociala a unui individ sau a unui grup mic. – Micro¹ + sistem.

MICROSISTEM ~e n. Sistem de integrare sociala a unui individ sau a unui grup mic. /micro- + sistem

social ~a (~i, ~e) 1) Care tine de societate; propriu societatii. Mediu ~. Progres ~. 2) Care apartine unei anumite clase, unui anumit grup al societatii. 3) Care este propriu unui grup de oameni. [Sil. -ci-al] /<fr. social, lat. socialis, it. sociale

MACROsocial, -A adj. Referitor la marile colectivitati umane. ◊ Nivel macrosocial = ansamblul structurilor, institutiilor, relatiilor si activitatilor sociale la nivelul intregii societati, al unor grupuri mari. [Pron. -ci-al. / cf. fr. macrosocial].

SOCIOMETRIE s.f. Ansamblu de tehnici sociologice utilizate in analiza psihosociologica a grupurilor mici, care permit, pe baza de anchete, cunoasterea structurii latente a grupului si, in anumite limite, o terapie sociala a microgrupurilor anormal constituite. [Pron. -ci-o-, gen. -iei. / < fr. sociometrie].

PSIHOLOGIE s. f. 1. stiinta care studiaza psihicul, legitatea proceselor si a insusirilor psihice ale persoanei. 2. totalitatea fenomenelor psihologice de grup care se manifesta intr-o comunitate sociala data. ◊ disciplina care studiaza fenomenele de constiinta sociala; psihosociologie. 3. totalitatea proceselor psihice care conditioneaza o activitate. 4. ~ animala = zoopsihologie. (< fr. psychologie)

ORGAN¹, organe, s. n.1. Parte din corpul unei fiinte vii, care indeplineste una sau mai multe functii vitale sau utile vietii. ♦ Gura; p. ext. voce, glas. 2. Parte componenta a unui mecanism, a unei masini, formata din una sau din mai multe piese, avand o anumita functie. 3. Fig. Mijloc, instrument de actiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinari care indica felul sau apartenenta) Ziar, revista. 4. grup de persoane care indeplineste o functie politica, sociala, administrativa etc.; institutie politica, sociala, administrativa etc. reprezentata de aceste persoane. – Din ngr. organon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ.

COLONIE¹, colonii, s. f. 1. (In antichitate) Cetate sau oras intemeiat, in scopuri comerciale sau strategice, de fenicieni, de greci sau de alte popoare pe teritorii straine. ♦ Oras intemeiat de romani in tinuturile cucerite, avand rol economic, administrativ si militar. 2. Teritoriu ocupat si administrat de o natiune straina si care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc. 3. grup compact de persoane (de aceeasi origine) asezat intr-o tara sau intr-o regiune a unei tari si care provine din imigrare sau din stramutare. 4. grup de copii trimisi la odihna in statiuni climaterice sau balneare; loc unde este gazduit acest grup de copii. 5. grup de animale din aceeasi specie, care duce viata in comun. Colonie de corali. ◊ Colonie microbiana = grup de bacterii aflat in cultura pe medii sociale, vizibil cu ochiul liber, derivat dintr-un germen unic sau dintr-un numar redus de germeni care s-au inmultit pe loc. – Din fr. colonie, lat. colonia.

CAPITALISM s.n. Oranduire social-economica bazata pe proprietatea privata a unui grup restrans asupra mijloacelor de productie. ◊ Capitalism monopolist de stat = forma de existenta a capitalismului monopolist, caracterizata prin ingemanarea fortei statului cu forta monopolurilor. [Cf. fr. capitalisme].

XENOCENTRISM (‹ fr.) s. n. Preferinta pentru idei si produse straine; se opune etnocentrismului. X. semnifica starea de neadaptare sociala, de refuz al normelor si valorilor unui grup sau ale unei societati.

DIADA s. f. 1. principiu metafizic al dualitatii, la filozofii antici greci, opus monadei. 2. (in psih. sociala) orice relatie dintre doua persoane, sub raportul interactiunii. 3. (mat.) grup de doua marimi legate cu ocazia aceleiasi operatii. 4. (biol.) cele doua celule rezultate din prima diviziune meiotica. 5. (in versificatie) grup armonic de doua vocale. (< fr. dyade)

INTERPSIHOLOGIE s. f. psihologie sociala care studiaza raporturile dintre indivizii unei multimi, dar nu considera grupul ca un tot avand caractere specifice. (< fr. interpsychologie)

TIP, (1, 2, 3) tipuri, (4) tipi, s. m. 1. S. n. Obiect care reprezinta modelul pe baza caruia se produc alte obiecte de acelasi fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care intruneste anumite trasaturi reprezentative, esentiale pentru un grup intreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de acelasi fel. ♦ Spec. Personaj din literatura sau din arta care intruneste, in modul cel mai expresiv, trasaturile, caracterele esentiale ale indivizilor din categoria (sociala sau psihologica) pe care o reprezinta. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi³, fel, gen, categorie. 4. S. m. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus.

FALANGA² s.f. 1. Formatie de soldati pedestri, spartani sau macedoneni, inarmati cu lanci lungi, care atacau intr-o anumita formatie in randuri compacte; (p. ext.) corp de soldati, trupa armata. 2. (Fig.) grup de oameni strans uniti, care lupta pentru o cauza comuna. 3. (In doctrina sociala utopica a lui Fourier) Celula de baza a viitoarei oranduiri sociale, care avea sa efectueze diferite munci. 4. grupare politica fascista (din Spania). [< fr. phalange, cf. lat. phalanx, gr. phalanx]

MICROSOCIOLOGIE s.f. 1. Curent pozitivist in sociologia contemporana care considera in spirit idealist-subiectiv ca factorul fundamental al vietii sociale il constituie relatiile afective din cadrul unor microgrupuri sau dintre membrii unor grupuri diferite. 2. Studiul microgrupurilor. [< fr. microsociologie].

FALANGA s. f. I. 1. formatie de soldati spartani sau macedoneni pedestri, cu lanci lungi, care atacau in randuri compacte; (p. ext.) corp de soldati, trupa, armata. 2. (fig.) grup de oameni strans uniti, care lupta pentru o cauza comuna. 3. (in doctrina sociala utopica a lui Fourier) celula de baza a viitoarei oranduiri sociale, care avea sa efectueze diferite munci. 4. grupare politica fascista (din Spania). II. fiecare dintre oasele care formeaza scheletul degetelor. (< fr. phalange, lat., gr. phalanx)

MICROsocial, -A adj. nivel ~ = termen folosit in sociologie pentru a desemna grupurile mici (de munca, cercetare, conducere etc.) de desfasurare a activitatilor si relatiilor sociale. (< micro¹- + social)

ASEZARE, asezari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aseza si rezultatul ei. ♦ Situatie (in spatiu). Asezarea geografica a unei tari. 2. Loc unde s-a asezat sau s-a stabilit cineva; locuinta, casa. ♦ grup de locuinte, de constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana. ♦ (Rar) Constructie. 3. Oranduire (sociala).

ASEZARE, asezari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aseza si rezultatul ei. 2. Loc unde se afla (stabilit) cineva sau ceva. ♦ grup de locuinte, de constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana. 3. (Rar) Mod de organizare (sociala). – V. aseza.

PATERNALISM s. n. 1. sistem social caracterizat prin predominanta celor mai varstnici sau a unuia care detine o influenta personala asupra grupului. 2. pretins interes pe care l-ar manifesta patronii sau conducatorii de fabrici fata de bunastarea muncitorilor, fata de atmosfera din intreprindere, de relatiile interumane. 3. protectie, protejare, tutelare excesiva a propriului copil, motivata printr-o dragoste si grija deosebite. (< fr. paternalisme)

PATERNALISM s.n. 1. Sistem social caracterizat prin predominanta prestigiului celor mai varstnici sau a unuia care detine o influenta personala asupra grupului. 2. Termen desemnand interesul pe care-l manifesta patronii sau conducatorii de fabrici fata de bunastarea muncitorilor, fata de atmosfera din intreprindere, de relatiile interumane. [< fr. paternalisme].

CONSILIU ~i n. 1) Organ de conducere constituit dintr-un grup de persoane care au sarcina de a dezbate si de a-si spune parerea asupra unor probleme sociale sau particulare. 2) Organ executiv superior de stat sau politic. 3) Organ colegial de conducere. ~ pedagogic. [Sil. -si-liu] /<lat. consilium, fr. conseil

PARTID ~e n. grup de oameni cu idei si interese comune. ◊ ~ politic organizatie politica care exprima si apara interesele unei clase sociale sau ale unei paturi a acesteia, conducand lupta lor pentru atingerea anumitor scopuri sau idealuri. /<ngr. partidon, fr. parti

grup s. n. 1. ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de notiuni cu insusiri asemanatoare; ceata. o~ social = colectivitate de indivizi intre care exista relatii sociale determinate, se supun acelorasi norme de comportament si urmaresc un tel comun; ~ de armate = mare unitate operativ-strategica din mai multe armate. 2. (mat.) multime in care se defineste o lege de compunere care asociaza la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau functionale. ♦ ~ sanitar = incapere prevazuta cu closet, chiuveta etc. (< fr. groupe)

COMISIE s.f. 1. grup de persoane alese de o adunare sau numite de o autoritate in vederea hotararii si executarii unor sarcini sociale. 2. (Jur.) Savarsire a unei actiuni oprite de lege. [Gen. -iei, var. comisiune s.f. / cf. fr. commission, rus. komissiia, it. commissione, lat.med. commissio].

SFERA s. f. 1. (geom.) suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat (centru). ◊ obiect avand aceasta forma; glob. 2. regiunea cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (fig.) domeniu (limitat) in care exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva; mediu (social). ♦ ~ de influenta = a) intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita o anumita influenta; b) zona geografica sau grup de state asupra carora o anumita putere exercita o influenta economica, politica sau militara. 4. (log.) capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi care poseda insusirile reflectate in continutul ei; denotatie (1). 5. (ec.) a productiei materiale = totalitatea activitatilor, a ramurilor din cadrul economiei nationale in care se creeaza bunuri materiale; ~ neproductiva = totalitatea activitatilor, a sectoarelor din cadrul economiei nationale care consuma munca sociala, fara a crea bunuri materiale. (< fr. sphere, lat. sphaera, gr. sphaira)

FALANGA¹, falange, s. f. 1. Fiecare dintre oasele mici, alungite, care alcatuiesc scheletul degetelor. 2. (In Grecia antica) Formatie de infanteristi inarmati cu lanci, dispusi in randuri compacte si avand centrul si una dintre aripi mai intarite. ◊ Fig. grup compact si omogen de oameni care lupta impreuna pentru acelasi scop. 3. grupare politica paramilitara de tip fascist din Spania. 4. (In doctrina sociala utopica a lui Fourier) Unitate social-economica de baza formata din 1500-2000 de oameni cu pregatiri diverse. – Din fr. phalange.

FAMILIE, familii, s. f. 1. Forma sociala de baza, intemeiata prin casatorie, si care consta din sot, sotie si din descendentii acestora. ◊ Aer de familie = fizionomie caracteristica, trasaturi comune unui grup de persoane inrudite prin sange. Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ♦ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup, alcatuita din matca, albine lucratoare si trantori. 3. Fig. grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese si idealuri comune. 4. Categorie sistematica in botanica si in zoologie, inferioara ordinului, care cuprinde mai multe genuri de organisme cu caractere comune. 5. grup de cuvinte, derivate si compuse, formate de la acelasi cuvant de baza. ♦ grup de limbi care provin dintr-o limba comuna initiala. – Din lat. familia, it. famiglia (cu unele sensuri ale fr. famille).

PANEL¹ s. n. 1. metoda de investigatie repetitiva in stiintele social-istorice, in cercetarile de marketing etc. pentru urmarirea evolutiei unui fenomen prin solicitari de informatii, la intervale stabilite in prealabil, de la aceleasi grupuri de persoane, unitati de desfacere etc. ◊ reuniune-dezbatere. 2. semifabricat dintr-o placa de lemn cu miez de sipci incheiate intre doua foi de furnir, servind la fabricarea mobilei etc. (< germ. Paneel, /1/ engl. panel)

RASA s. f. 1. grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, prin adaptarea indelungata la mediul cosmogeografic si la conditiile istorice de viata economico-sociale, avand drept caractere distinctive culoarea pielii, a parului, trasaturile fetei etc. 2. varietate de animale dintr-o aceeasi specie, cu caractere distinctive; soi. (< fr. race, germ. Rasse)

CATEGORIE, categorii, s. f. 1. grup de fiinte, de obiecte sau de fenomene de acelasi fel sau asemanatoare intre ele. ◊ Categorie istorica = fenomen care se schimba in legatura cu anumite conditii social-istorice. 2. Notiune logica fundamentala care reflecta realitatea obiectiva in modul cel mai general. – Fr. categorie (lat. lit. categoria).

CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire, dominatie. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. controle.

grup ~uri n. 1) Ansamblu de fiinte sau de lucruri asemanatoare, aflate impreuna sau in vecinatate. ~ de elevi. ~ de cuvinte. ◊ In ~ in colectiv; impreuna. 2): ~ sanitar incapere inzestrata cu closet, chiuveta (uneori si cu cada). 3) Asociatie bazata pe idei, conceptii, scopuri sau activitate comuna; grupare. ~ social. ~ parlamentar. 4) Ansamblu de persoane, fenomene sau obiecte cu trasaturi comune. ~ etnic. ~ de limbi. /<fr. groupe

RASA s.f. 1. Varietate a unei specii de animale domestice deosebita de alte varietati ale aceleiasi specii si ale carei caractere distinctive se transmit de la o generatie la alta; soi. ♦ De rasa = de soi bun; select. 2. grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, avand drept caractere distinctive culoarea pielii si a parului, trasaturile fetei etc., particularitati care nu contrazic unitatea biologica a intregii omeniri si nu constituie un criteriu stiintific pentru diferentierea ei in grupari sociale. [< fr. race, cf. it. razza, germ. Rasse].

COLEGIU s.n. 1. (Ant.) grup (de cel putin trei persoane) insarcinat cu o anumita functie publica. ♦ grup care formeaza organul de conducere si de indrumare al unui periodic, al unei lucrari, carti etc., al unei institutii etc. 2. Corp sau asociatie a unor persoane care au aceeasi profesiune sau aceeasi demnitate. 3. Categorie electorala care ingloba, in trecut, cetatenii cu aceeasi avere sau de acelasi rang social. 4. Institutie de invatamant public asemanatoare liceului, cu o organizare speciala. [Pron. -giu. / < fr. college, cf. it. collegio < lat. collegium – confrerie, tovarasie].

COLECTIV, -A, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezulta din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care apartine tuturor; comun, obstesc, social. 3. Care se refera la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumeste prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un intreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care da unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipa. Colectiv de redactie. Colectiv de catedra. ♦ P. gener. grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (Iesit din uz) Cooperativa Agricola de Productie. – Din fr. collectif, lat. collectivus.

SOCIETATE, societati, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care traiesc laolalta, fiind legati intre ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relatii intre oameni istoriceste determinate, bazate pe relatii economice si de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin pozitie sociala, situatie materiala etc.). 2. Asociatie de persoane constituita intr-un anumit scop (stiintific, literar, sportiv etc.). 3. (Comert) Asociatie de oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital, in vederea obtinerii unor beneficii comune. ◊ Societate in nume colectiv = asociatie intre un numar limitat de persoane, care intemeiaza o intreprindere comerciala sau industriala, depunand fiecare capital si contributie in munca si raspunzand solidar si nelimitat la obligatiile pe care si le-au asumat. 4. grup de oameni care petrec un anumit timp impreuna; tovarasie, companie. ◊ Expr. In societate = intre oameni, in lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. societe, lat. societas, -atis.

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

COLEGIU s. n. 1. (in Roma antica) grup (de cel putin trei persoane) insarcinat cu o anumita functie publica. 2. organ de conducere colectiva si de indrumare a unui periodic, a unei lucrari, carti etc., a unei intreprinderi sau institutii. 3. corp sau asociatie a unor persoane care au aceeasi profesie sau aceeasi demnitate. ◊ (jur.; in unele tari) colectiv de judecatori in cadrul organizarii interne a instantei supreme sau cu atributii speciale pe langa unele organe de jurisdictie. ♦ ~ de avocati = colectiv al avocatilor dintr-o unitate administrativ-teritoriala. 4. ~ de partid = organ care controleaza modul in care se respecta prevederile statutului cu privire la disciplina si morala de partid etc. 5. (in trecut) categorie electorala care ingloba cetatenii cu aceeasi avere sau cu acelasi rang social. 6. institutie de invatamant public asemanatoare liceului, cu o organizare speciala. 7. ~ de redactie = organ consultativ pe langa redactorul-sef al unei publicatii; comitet de redactie. (< lat. collegium, fr. college)