ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare.

MĂSÁI, măsaie, s. n. (Reg.) față de masă. ♦ Șervet, prosop; spec. ștergar pentru împodobit pereții în casele țărănești. – masă² + suf. -ai.

MĂSÁR, (1) măsari, s. m., (2) măsare, s. n. (Reg.) 1. Tâmplar, dulgher. 2. față de masă. – masă² + suf. -ar.

MĂSĂRÍȚĂ, măsărițe, s. f. (Reg.) față de masă. – masă² + suf. -ăriță.

MĂSÓI, măsoaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui masă². ♦ (Reg.) față de masă. [Var.: măsoáie s. f.] – masă² + suf. -oi.

PÂNZĂTÚRĂ, pânzături, s. f. (Înv. și reg.) Pânză (I 1) sau bucată de pânză. ♦ (Reg.) Broboadă, basma; năframă. ♦ (Înv. și reg.) față de masă. – Pânză + suf. -tură.

PEȘCHÍR, peșchire, s. n. (Înv. și reg.) 1. Prosop, ștergar; șervet. 2. față de masă. – Din tc. peșkir.

FÁȚĂ, fețe, s. f. I. 1. Partea anterioară a capului omului și a unor animale; chip, figură. ◊ Loc. adj. Din față = care se află înainte. De față = care se află prezent; care aparține prezentului. ◊ Loc. adv. În față = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din față = dinainte. De față = în prezența cuiva. Pe față = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. față în față = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ◊ Loc. prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). De față cu... = în prezența... față cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce privește; b) pentru; c) având în vedere. ◊ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) față = (în superstiții) a-i merge (cuiva) bine. A fi de față = a fi prezent, a asista. A scăpa cu fața curată = a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) față (sau față în față) = a confrunta; a compara. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-și întoarce fața (de la...) = a nu mai vrea să știe de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din față = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două fețe = om ipocrit, fățarnic. A-i prinde (pe cineva) la față = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feței (I 1); mină, fizionomie. ◊ Expr. A schimba (sau a face) fețe(-fețe) = a) a-și schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, rușine etc.); b) a se simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situații neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-și schimba reflexele, culorile. A prinde față = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc și a unor animale. Au căzut cu fața la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) Om. 4. Persoană, personaj. Fețe simandicoase. ◊ față bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafață (în special a pământului, a apei). ◊ Expr. La fața locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfățișare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii și mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ◊ Expr. A-i ieși (unei pânze, unei stofe) fața (la soare, la spălat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. ◊ Expr. A da față (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei țesături (în opoziție cu dosul ei). 6. (În sintagmele) față de masă = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). față de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. și pop.) Pagină. 8. Fațadă. 9. (În sintagma) Fața dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Lat. pop. facia (< facies).

ÎNFLORÍT adj. 1. (BOT.) deschis, desfoiat. (Tran-dafir ~.) 2. înflorat. (față de masă ~.)

MĂSÁI, măsaiuri, s. n. (Reg.) față de masă. – Bg. mesal.

poálă (poále), s. f. – 1. Fustă, partea inferioară a unor veșminte. – 2. Sîn. – 3. Partea inferioară a unui munte. – 4. față de masă, covor fin. – 5. Țesătură scumpă care se așază în partea de jos a unei icoane. – Mr., megl. poală. Sl. polu „mijloc, margine, sîn” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 268; Conev 115), cf. bg., pol, sb., ceh., pol., rus. pola, pol. polka „pulpană”. E dubletul lui pol, v. aici. – Der. împolat, adj. (cu poale largi, amplu); poloană, s. f. (fustă mare, pulpană), cuvînt rar, citat numai de Damé; pulpană, s. f. (poală), probabil în loc de *polcană, cf. pol. polka, încrucișat cu pulpă „coapsă” (Cihac, II, 267; der. din fr. pourpoint „un fel de pieptar”, propusă de Bogrea, Dacor., I, 291 și admisă de REW 6424, Pascu, Arch. Rom., VI, 231 și Scriban, pare îndoielnică).

2) aer (saŭ și áĭer) n., pl. e (mgr. și vsl. air, după aer 1. Vălu cu care se acopere potiru, procovăț (Rar). față de masă brodată pe care e pictat Hristos răstignit și care se expune în biserică la ortodocși în Vinerea Pașteluĭ (El reprezentă [!] peatra [!] care acoperea mormîntu luĭ Hristos.

ȘABÁCĂ, șabace, s. f. (Reg.) Broderie în ajur făcută (cu ață albă) la cămăși, la fețe de masă, milieuri, etc. [Var.: șabác s. n.] – Cf. tc. șebeke.

FRANJ, franjuri, s. n. 1. Fiecare dintre firele de bumbac, mătase, lână etc. care atârnă unul lângă altul ca ornament, la marginea unei perdele, fețe de masă, stofe, a unui obiect de îmbrăcăminte etc. 2. (Fiz.) Fiecare dintre dungile alternativ luminoase și întunecoase obținute pe un ecran prin fenomenul interferenței luminii. [Var.: (2) fránjă s. f.] – Din fr. frange.

RÚFĂ, rufe, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte care se poartă direct pe corp; p. ext. (la pl.) cearceafuri, fețe de masă etc.; albituri, schimburi. ◊ Expr. Rufele (murdare) se spală în familie = certurile și neînțelegerile familiale sau dintr-un cerc intim trebuie rezolvate în cadrul familiei sau al cercului respectiv. 2. (Reg.) Zdreanță, cârpă. – Din sl. ruho.

AȘTÉRNE vb. 1. v. culca. 2. v. depune. 3. v. cădea. 4. a așeza, a întinde, a pune. (~ fața de masă.) 5. v. pune. *6. (fam. fig.) a se așeza, a se pune. (Se ~ pe carte, pe învățătură.)

AȘTÉRNERE s. așezare, întindere, punere. (~ feței de masă.)

FÁȚĂ s. 1. v. obraz. 2. figură, fizionomie, obraz, oval, profil. (O ~ cunoscută.) 3. obraz, ochi (pl.). (Se spală pe ~.) 4. v. fízionomie. 5. v. persoană. 6. v. avers. 7. v. recto. 8. v. pagină. 9. v. fațadă. 10. acoperitoare, învelitoare. (~ la un fotoliu.) 11. față de masă = (înv. și reg.) masă, peșchir, pânzătură, (reg.) măsai, mesală, mesanică, (Ban. și Transilv.) măsar, măsăriță, (Ban.) măsărnică, (Transilv. și Maram.) măsoaie. (O ~ de in.) 12. v. înfățișare. 13. învelitoare, (prin Transilv. și Maram.) sac, (prin Transilv.) tăbuieț. (~ de pernă.) 14. v. suprafață.

ÎNVELITOÁRE s. 1. v. pătură. 2. acoperitoare, față. (~ de masă, de pernă.) 3. v. îmbrăcăminte. 4. v. copertă. 5. v. acoperiș.

MÁSĂ s. v. car, față de masă, fund, gresie, perinoc, platou, podiș.

MĂSÁI s. v. față de masă, prosop, șervet, ștergar.

MĂSÁR s. v. față de masă, tâmplar.

MĂSÁRNICĂ s. v. față de masă.

MĂSĂRÍȚĂ s. v. față de masă.

MĂSOÁIE s. v. față de masă.

MESÁLĂ s. v. față de masă.

MESÁNICĂ s. v. față de masă.

PEȘCHÍR s. v. față de masă, prosop, șervet, ștergar.

PÂNZĂTÚRĂ s. v. broboadă, catrință, față de masă, fotă, maramă, năframă, pânză, pânzet.

măsár (față de masă) s. n., pl. măsáre

BORANGÍC ~uri n. 1) Fir de mătase naturală, obținut din gogoșile viermilor-de-mătase. 2) Pânză țesută din asemenea fir, folosită pentru confecționarea fețelor de masă, a cuverturilor și a obiectelor de îmbrăcăminte ușoară. 3) la pl. Varietăți ale unei astfel de pânze. /<turc. bürüncük

DAMÁSC n. Țesatură cu desene în relief, folosită, mai ales, pentru confecționarea fețelor de masă și a cuverturilor. /<it. damasco, lat. damascus

A DANTELÁ ~éz tranz. 1) (obiecte de metal, lemn) A cresta pe margine, dând aspect de dantelă. 2) (batiste, pânze, fețe de masă, piese vestimentare) A garnisi cu dantelă. /<fr. denteler

ȘABÁCĂ ~ce f. reg. Ajur executat pe un obiect din material textil (cămașă, față de masa etc.). [Var. șabac] /cf. turc. șebeke

GRÉCO s.n. Desen inspirat de la grecii antici, folosit ca bordură în țesături de mobilă, la fețe de masă, la covoare etc. [< fr. grecque, it. greca].

BAR s.n. 1. Local public în care consumatorii sunt serviți stând în picioare sau pe scaune speciale, în fața unor mese înalte în formă de tejghea. ♦ Tejghea, masă (având uneori o instalație specială) într-un restaurant, într-o bodegă etc., la care se servesc și se prepară băuturile. ♦ Mobilă, separată sau montată în interior, într-o casă, în care se așază băuturi, pahare, tutun și prăjituri. 2. Local de lux unde se petrece, cu muzică, dans etc.; cabaret. [Pl. -ruri. / < engl., fr. bar].

fățáre s.f. (reg.) 1. față de arie, locul unde se treieră cerealele. 2. față de masă; pânzătură, măsăriță, pomeselnic. 3. (înv.) fățărnicie, fățărie, prefăcătorie, ipocrizie.

fățoáie, fățoáie, s.f. (reg.) față de masă.

mesálă, mesále, s.f. (reg.) 1. față de masă; cearșaf. 2. bucată de pânză brodată cu aur și perle, purtată pe cap.

pânzătúră, pânzătúri, s.f. (înv. și reg.) 1. pânză, pânzet; bucată de pânză. 2. giulgiu. 3. față de masă. 4. lenjerie de pat sau de corp. 5. (reg.) năframă. 6. acoperământ al vaselor liturgice. 7. perdea. 8. fată. 9. strecurătoare. 10. osânză.

peșchír, peșchíre, s.n. (înv. și reg.) 1. prosop, ștergar; șervet. 2. față de masă. 3. maramă. 4. batistă dată la rudele miresei colăcerilor. 5. năframă. 6. bancnotă de 100 de lei. 7. (art.) numele unui dans popular ce se juca la nuntă.

sănéc, sănéce, s.n. (reg.) țesătură de cânepă din care se fac rufe de corp, prosoape, fețe de masă etc.

sénic s.n. (reg.) 1. țesătură de cânepă (pentru rufe de corp, prosoape, fețe de masă etc.). 2. ștergar făcut din țesătură de cânepă. 3. bucată de pânză în care se pune cenușa pentru leșie, cenușar; pânză rară pentru sedilă. 4. (în forma: selnic) basma închisă la culoare (și murdară). 5. (în forma: selnic) unealtă de pescuit asemănătoare cu leasa.

ANTEPÉNDIU s. n. (în bisericile catolice) piesă de stofă decorată, aplicată pe partea din față a mesei altarului. (< lat. antependium)

ETALÁ vb. tr. 1. a expune spre a fi privit, admirat. 2. (la jocul de cărți) a depune pe masă, pe față, unele formații de cărți. (< fr. étaler)

GRÉCO s. n. motiv ornamental inspirat de la grecii antici, ca bordură în țesuturi de mobilă, la fețe de masă etc. (< fr. grecque, it. greca)

pohór (-oáre), s. n. – Cuvertură, față de masă, covor. Origine incertă. După Tiktin, din sl. vrĕti „a închide”, cf. rus. povora „gratii”.

tișláifăr (-re), s. n. – Șervet brodat, față de masă. Germ. Tischläufer.

BAR, baruri, s. n. 1. Local public unde consumatorii sunt serviți stând în picioare sau pe scaune speciale, în fața unei mese înalte, în formă de tejghea; (prin restricție) tejghea în localurile publice, la care se servesc băuturi. 2. Local luxos de petrecere; cabaret. – Fr. bar.

amiánt n., pl. e și urĭ (vgr. amiantor, nespurcat, d. miatno, spure. V. miazmă). Silicat duplu de calce și de magnezie [!], varietate de azbest filamentos și incombustibil. – Ceĭ vechĭ credeaŭ că amiantu e un fel de [?] în care nu arde; îl scărmănaŭ, îl torceaŭ și-șĭ făceau fețe de masă și șervete care se aruncaŭ în foc cînd se murdăreaŭ, și ast-fel se albeaŭ maĭ mult de cît pin [!] spălare. În pînză de amiant se ardeaŭ morțiĭ iluștri, a căror cenușă nu trebuĭa să se amestece cu a ruguluĭ. Din amiant se fac astăzĭ fitilurĭ care ard în uleĭ fără să se consume și hîrtie prețioasă (fiind-că nu arde). S' a uzitat la făcut tunicĭ de pompierĭ.

DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Des¹- + [a]șterne.

ACOPERITOÁRE s. față, învelitoare. (~ de masă, de pernă.)

CONCENTRÁRE s. 1. v. acumulare. 2. masare. (~ greviștilor în fața uzinei.) 3. v. comasare. 4. v. prescurtare. 5. v. concizie. 6. încordare. (~ lui se vede în privire.) 7. (IND.) îmbogățire. (~a unui mineral util.)

PLÁCĂ plăci f. 1) Bucată de material (lemn, metal, piatră etc.) cu fețele plane și grosime uniformă, mult mai mică în raport cu fețele. 2) Piesă de masă plastică sau de ebonită pe care sunt imprimate v******i ale vocii sau ale instrumentelor muzicale pentru a fi reproduse; disc. ◊ ~ fotografică placă de sticlă acoperită pe o parte cu emulsie sensibilă la acțiunea luminii. ~ funerară placă cu inscripție fixată pe un monument funerar. A schimba (sau a întoarce) ~a a schimba subiectul discuției sau comportarea față de cineva. [G.-D. plăcii] /<fr. plaque

VIZAVÍ adv. Peste drum (față) în față, în punctul exact opus. ♦ Persoană care se găsește în fața cuiva la o masă, la un bal etc. ♦ față de..., în raport cu..., în comparație cu... [Scris și: vis-a-vis] – Din fr. vis-à-vis.

FÁȚĂ s. v. culoare, masă, personaj, vopsea.

CONVÍV ~i m. livr. Fiecare dintre persoanele care stau la aceeași masă în raport una față de alta; comesean. /<fr. convive, lat. conviva

DEMONSTRÁȚIE ~i f. 1) Operație de dovedire, pe bază de argumente și de exemple, a evidenței unui fapt. 2) Raționament prin care se dovedește adevărul unei teoreme sau al unei judecăți. 3) Metodă intuitivă de învățământ constând în explicarea unui fenomen prin prezentarea sau producerea lui în fața elevilor. 4) Ieșire în masă a populației în stradă pentru a-și exprima aprobarea sau protestul față de cineva sau ceva; manifestație publică. ~ pașnică. ~ de solidaritate. 5) mil. Manevră cu scopul de a intimida sau de a înșela inamicul. 6) Exteriorizare a unei atitudini sau a unui sentiment. [Art. demonstrația; G.-D. demonstrației; Sil. -ți-e] /<fr. démonstration; lat. demonstratio, ~onis

TANGHÍR, tanghire, s. n. Placă transparentă de gelatină sau de masă plastică, având pe o față, în relief, puncte sau linii de diferite forme, folosită la obținerea umbrelor sau semitonurilor la tipărirea manuală. – Din germ. Tangier[manier].

COMESEÁN ~eánă (~éni, ~éne) m. și f. Fiecare dintre două sau mai multe persoane care stau la masă împreună, considerate în raport una față de alta. /co- + mesean

PLEONÁST s. n. mineral negru, sub formă de mase granulare sau cristale cu multe fețe, bogat în fier. (< fr. pléonaste)

PLEONÁST s. n. Mineral de culoare neagră, care se prezintă sub formă de mase granulare sau în cristale cu multe fețe, cu conținut bogat în fier. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléonaste.

TERÁSĂ ~e f. 1) Construcție deschisă la o clădire (la parter, la etaj sau pe acoperiș). 2) geol. Sistem de suprafețe plane, în formă de trepte, situate în lungul versanților unui râu sau al malurilor mării. 3) Porțiune de trotuar din fața unui local public, unde sunt instalate mese pentru consumatori. 4) Suprafață plană pe o porțiune de teren, în parcuri și în grădini publice, amenajată pentru a servi ca loc de plimbare. [G.-D. terasei] /<fr. terasse, germ. Terrasse

CONSUMERÍSM s. n. mișcare de mase care își propune apărarea intereselor consumatorului față de abuzurile specifice societății de consum, precum și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. (cf. engl. consumer, consumator)

MANIFESTÁȚIE ~i f. Demonstrație de masă în semn de solidaritate sau de protest față de un eveniment de interes general sau față de o persoană. [G.-D. manifestației; Sil. -ți-e] /<fr. manifestation

OBSCURANTÍSM s.n. Stare de înapoiere culturală. ♦ Atitudine ostilă, retrogradă față de răspândirea culturii și a progresului în mase. [< fr. obscurantisme].

MANIFESTÁȚIE s. f. demonstrație de masă pentru a arăta aprobarea, atașamentul sau protestul față de un eveniment (o personalitate). (< fr. manifestation)

ESTRÁDĂ, estrade, s. f. 1. Platformă (demontabilă) de dimensiuni mici, adesea improvizată, într-o sală sau în aer liber, pe care se desfășoară reprezentații artistice. ◊ Loc. adj. De estradă = (despre muzică, concerte, spectacole) distractiv, ușor și variat; (despre teatre) care dă spectacole cu program distractiv, ușor și variat. ♦ Platformă ridicată față de nivelul unei săli, pe care este așezată masa prezidiului, catedra etc. 2. Gen muzical ușor, distractiv, cuprinzând mici piese vocale și instrumentale cu caracter dansant. – Din fr. estrade.

PÚBLIC¹ n. 1) Număr mare de persoane; lume; mulțime. 2) Totalitate a persoanelor care asistă la un spectacol sau la o conferință. ◊ Marele ~ masele largi ale populației. În ~ în văzul lumii; în fața unui număr mare de oameni. /<lat. publicus, fr. public

SERVÍ vb. I. tr. 1. a îndeplini anumite funcții, însărcinări față de cineva; a sluji. 2. a aduce (bucatele) la masă. ◊ a oferi cumpărătorilor cele cerute. 3. (la unele jocuri sportive sau la cărți) a pune mingea sau cărțile în joc. II. intr. a folosi la..., a avea rolul de... III. refl. a se folosi, a face uz de... ◊ (despre oameni) a lua să mănânce sau să bea. (< fr. servir)

TERÁSĂ¹, terase, s. f. 1. Construcție deschisă, anexă a unei clădiri, așezată la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperiș (servind ca loc de odihnă sau de agrement). ♦ Suprafață plană amenajată pe o ridicătură de teren, în parcuri sau în grădini. ♦ Porțiuni de trotuar în fața unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt așezate mese pentru consumatori. 2. Formă de relief cu aspect de treaptă, provenită din ridicarea scoarței pământului sau ca rezultat al eroziunii apelor în lungul unei ape curgătoare. – Din fr. terrasse.

TERÁSĂ s. f. 1. construcție deschisă, anexă la o clădire (la parter sau la etaj), pentru odihnă etc. ◊ platformă (acoperiș plan) deasupra unei case. 2. sistem de suprafețe plane, în trepte, situate în lungul cursului unui râu, la malul mării etc. ◊ suprafață plană amenajată pe o ridicătură de teren (în parcuri sau grădini), ca loc de plimbare. ◊ porțiune de trotuar în fața unei cafenele sau a unui restaurant unde sunt așezate mese pentru consumatori. (< fr. terrasse, germ. Terrasse)

ALOHTÓN, -Ă, alohtoni, -e, adj., subst. (masă de roci) care, sub influența mișcărilor scoarței Pământului, a suferit deplasări față de locul inițial de formare. – Din fr. allochtone.

MANIFESTÁȚIE, manifestații, s. f. 1. Demonstrație de masă (pe străzile unui oraș) ca dovadă a simpatiei sau a protestului față de un eveniment de interes general sau față de o persoană. 2. Manifestare (1). [Var.: manifestațiúne s. f.] – Din fr. manifestation.

PALÉTĂ ~e f. 1) Placă de lemn pe care pictorul își dispune și își amestecă culorile. 1) Gamă de culori caracteristică pentru opera unui pictor; cromatică; colorit. 3) fig. Măiestrie artistică a pictorului. 4) Ansamblu de mijloace expresive folosite în creația unui om de artă. 5) sport Rachetă mică de lemn acoperită cu cauciuc sau cu plută și folosită pentru a lovi mingea la tenisul de masă. 6) Piesă a unei mașini cu rotor, având forma unei aripi cu fețe curbe. /<fr. pallete

RONDÉLĂ, rondele, s. f. 1. Piesă de metal, de lemn, de mase plastice etc. în formă de placă plată circulară, perforată sau neperforată, având uneori fețele profilate, cu întrebuințări diverse. ♦ Căpăcel în formă de disc din carton subțire, care acoperă alicele într-un cartuș de vânătoare. ♦ Disc metalic folosit la confecționarea prin batere a monedelor sau a medaliilor. 2. Porțiune din trunchiul unui arbore, de formă cilindrică, folosită pentru analiza structurii macroscopice a lemnului, pentru determinarea vârstei arborilor doborâți etc. [Var.: rondeá s. f.] – Din fr. rondelle.

FRONT s.n. 1. Loc, teritoriu, pe care se poartă luptele într-un război. ♦ Grupare operativă constituită din forțe militare numeroase sub o comandă unică. 2. Formație de militari, de sportivi etc. așezați în linie. 3. (Fig.) Grupare unitară de forțe strânse în vederea unei lupte comune. 4. (Arhit.) Plan vertical în care este situată fațada unei clădiri. ♦ Perete în care se execută tăierea rocilor sau a minereurilor. 5. (Met.) Zonă de tranziție între două mase de aer diferite, caracterizată prin schimbări meteorologice bruște și cu consecințe directe asupra mersului vremii. ◊ Front de furtună = masă de aer rece care, împinsă de furtună, provoacă deplasarea aerului mai cald din fața ei. [< fr. front, cf. rus. front].

INÉRT, -Ă, inerți, -te, adj. 1. Nemișcat, fără viată, neînsuflețit. ♦ Inactiv din fire, lipsit de vigoare, de vioiciune, moale, molâu. 2. (Fiz.; despre corpuri) Care are inerție; (despre masa corpurilor) care se referă la inerție. 3. (Chim.; despre elemente sau substanțe) Lipsit de reactivitate față de alte elemente sau alte substanțe. – Din fr. inerte, lat. iners, -tis.

DEVIÁȚIE s.f. 1. Abatere, îndepărtare față de o direcție normală dată; deviere. 2. Unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influența maselor de metal situate la bord. [Gen. -iei, var. deviațiune s.f. / cf. fr. déviation, it. deviazione].

SERVÍ vb. IV. 1. tr. A îndeplini anumite funcții, însărcinări față de cineva; a sluji. 2. intr. A folosi la..., a avea rolul de... 3. tr. A aduce (bucatele) la masă. ♦ A oferi cumpărătorilor cele cerute. ♦ (La unele jocuri sportive sau la cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ refl. (Despre oameni) A se folosi. ♦ A lua să mănânce sau să bea. [P.i. -vesc. / < fr. servir, it., lat. servire].

MÁSĂ s. 1. mâncare, (înv. și pop.) ospăț, (pop.) bucate (pl.). (Haideți la ~!) 2. v. hrană. 3. v. banchet. 4. v. tarabă. 5. (TEHN.) (reg.) blană, față. (~ dulgherului.) 6. (TEHN.) (reg.) strat. (~ la teascul morii.)

PLATÓU² ~ri n. 1) tehn. Dispozitiv dreptunghiular sau circular, având o față plată, pe care se fixează diferite obiecte în vederea prelucrării sau verificării lor. 2) Tavă mare pe care se aduc mâncăruri la masă. 3): ~ de filmare interior special amenajat pentru filmare. /<fr. plateau

AMBROZIE, preot la episcopiei din Buzău. A însuflețit masele populare din București în lupta împotriva forțelor contrarevoluționare din iun. 1848. Poreclit „Popa Tun” pentru că, sfidînd moartea, s-a așezat în fața tunurilor inamice.

SÁRCINĂ s. 1. v. povară. 2. v. greutate. 3. v. graviditate. 4. v. gestație. 5. v. obligație. 6. v. oficiu. 7. v. atribuție. 8. angajament, îndatorire, obligație, (pop.) legătură. (~ ta față de el este ...) 9. răspundere, responsabilitate. (Grea ~ și-a luat.) 10. v. însărcinare. 11. v. menire. 12. v. funcție. 13. (FIZ.) electricitate. (~ pozitivă.) 14. (FIZ.) sarcină electrică = a) cantitate de electricitate; b) masă electrică; sarcină magnetică = masă magnetică.

DEFLÁȚIE (‹ fr. {i}) s. f. 1. (EC.) Modalitate (cea mai drastică) de combatere a inflației prin reducerea masei monetare în circulație, în scopul diminuării cererii de consum. ◊ D. monetară = restrângere a circulației biletelor de bancă. ◊ D. financiară = practicarea politicii excedentelor bugetare, achitarea datoriei publice față de banca centrală. ◊ D. de credit = ridicare a nivelului dobânzilor și limitare a acordării creditelor, controlul prețurilor și al salariilor, sporirea nivelului impozitelor. 2. (GEOMORF.) Proces de îndepărtare, sub acțiunea vântului, a materialului fin rezultat în urma coraziunii.

PUPÍTRU, pupitre, s. n. Obiect de mobilă având suprafața în plan înclinat și pe care se pune (la înălțimea vederii) o carte, o partitură etc.; (în special) bancă de școală cu fața înclinată; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de bănci. ◊ Loc. adv. La pupitru = la conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comandă = instalație (în formă de masă înclinată) cu ajutorul căreia se execută comanda, măsurarea și controlul operațiilor unui proces tehnologic sau de altă natură. – Din fr. pupitre.

SPIÓN, -OÁNĂ I. s. m. f. 1. cel care face spionaj pentru un stat într-un alt stat. 2. cel care pândește, observă pe alții pentru a furniza cuiva informații. II. s. m. 1. oglindă oblică în fața unei ferestre sau lentilă mică într-o ușă, prin care se poate vedea în afară fără a fi văzut. 2. (tehn.) calibru pentru determinarea și verificarea jocurilor dintre două piese asamblate. 3. particulă nucleară cu masa apropiată de cea a pionului (2), dar având spin. (< germ. Spion, it. spione, după fr. espion, /II, 3/ engl. s/pinning/ + pion)

PLATÓU, platouri, s. n. 1. Podiș. ♦ Câmp amenajat pentru exerciții militare. 2. Dispozitiv de formă dreptunghiulară sau circulară cu o față plană, pe care se fixează diferite piese în vederea prelucrării. ♦ Semifabricat în formă de placă pentru laminarea tablei subțiri neferoase. 3. Tavă mare de porțelan sau de metal pe care se aduc mâncărurile sau prăjiturile la masă. 4. (Adesea urmat de determinarea „de filmare”) Încăpere special amenajată pentru filmare într-un studio cinematografic, în care se execută filmări cu actori în decoruri adecvate scenariului, filmări combinate etc. – Din fr. plateau.

borș n., pl. urĭ (rut. boršč, borș și plantă umbeliferă țepoasă heracléum spondýlium, din care odinioară de făcea borș. [Bern. 1, 109]. V. borșesc, zborș, bursuc). Apă înăcrită pin dospirea tărîței. Fertură (de frupt orĭ de post) făcută din această apă, foarte obișnuită la masa Românuluĭ. O porțiune de borș: adă doŭă borșurĭ! Fig. Iron. Vin prea acru. A mînca borș (Triv.), a spune minciunĭ. A nu lăsa pe cineva să-țĭ sufle’n borș, a nu-ĭ permite obrăzniciĭ față de tine. A te face borș, a te’nfuria, a te face foc. V. ciorbă.

EXTÉRN, -Ă adj. Aflat în afară, la exterior; venit din afară; exterior; străin. ◊ Politică externă = politica unui stat față de celelalte state; unghi extern = unghi format de două drepte tăiate de o secantă și aflat în afara lor. ♦ (Despre medicamente) Care se administrează numai la suprafața corpului. // s.m. și f. 1. Elev, ucenic care locuiește și ia masa în afara școlii sau în afara locului unde învață meseria. 2. Student în medicină, admis prin concurs ca practicant într-un spital fără a avea dreptul să locuiască în spital. [Cf. fr. externe, lat. externus].

EXTÉRN, -Ă I. adj. aflat în afară, din afară; exterior. ♦ politică ~ă = politica unui stat față de celelalte state; unghi ~ = fiecare dintre unghiurile formate de două drepte tăiate de o secantă și aflat în afara lor. ◊ (despre medicamente) care se administrează la suprafața corpului. II. s. m. f. 1. elev, ucenic care locuiește și ia masa în afara școlii. 2. student în medicină practicant într-o clinică. (< fr. externe, lat. externus)

EXTÉRN, -Ă, externi, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se află așezat în afară; din afară, exterior; străin. ♦ Politică externă = politica unui stat față de celelalte state. (Mat.) Unghi extern = unghi format de o latură a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de două drepte tăiate de o secantă și aflat în afara dreptelor. 2. (Despre medicamente) Care se aplică numai pe suprafața corpului. II. S. m. și f. 1. Elev, ucenic care locuiește și ia masa în afara școlii sau a locului unde învață meseria. 2. Student în medicină care, în urma unui examen, este admis să facă practică în spital. – Din fr. externe, lat. externus.

DEVIÁȚIE s. f. 1. abatere față de o direcție normală dată. ♦ ~ de sept = deformare a septului nazal. ◊ (biol.) transformare a unui organ într-altul, cu altă structură și altă funcție. ♦ ~ s*****ă = practicarea relațiilor e*****e între parteneri aparținând aceluiași s*x; homos*xualitate. 2. (fiz.) unghi format de raza emergentă dintr-un sistem cu cea incidentă; deflexiune. (2). 3. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influența maselor de metal situate la bord. (< fr. déviation, lat. deviatio)

PROFÍL s. n. 1. contur, aspect al feței cuiva privită dintr-o parte. ◊ (fig.) aspect, portret. figură. 2. contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. ◊ desen reprezentând o secțiune verticală a unui element de construcție, a scoarței terestre etc. 3. domeniu de specializare a unei întreprinderi, instituții etc. ◊ specialitate, specific. 4. piesă decorativă în relief servind la ornamentarea unei clădiri, la îmbunătățirea acusticii unei săli etc. 5. produs laminat din oțel ori din alte metale sau mase plastice, de diferite forme. (< fr. profil, germ. Profil)

EXTÉRN, -Ă, externi, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care se află așezat în afară; din afară, exterior², străin. ◊ Politică externă = politica unui stat față de celelalte state. Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul de Externe = minister care aplică linia politică a unui stat în problemele privitoare la relațiile internaționale. ♦ Unghi extern = unghi format de o latură a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de două drepte tăiate de o secantă și aflat în afara dreptelor. ♦ (Despre medicamente) Care se aplică numai pe suprafața corpului. II. S. m. și f. 1. Elev, ucenic care locuiește și ia masa în afara școlii sau a locului unde învață meseria. 2. Student în medicină care, în urma unui examen, este admis să facă practică în spital. – Fr. externe (lat. lit. externus).

JOS¹ adv. 1) La o înălțime relativ mică față de pământ sau față de alt loc; aproape de pământ. ◊ A (se) da ~ a (se) coborî. A lăsa ~ a pune pe pământ sau pe podea. A lăsa ochii în ~ a manifesta sfială; a privi rușinat spre pământ. A privi (sau a măsura pe cineva) de sus în ~ a privi (sau a măsura pe cineva) cu o privire disprețuitoare. Cu nasul în ~ umilit; rușinat. De sus până ~ în întregime. Din ~ dintr-un loc așezat mai la vale (sau mai la sud); din vale. În ~ în partea inferioară a unui obiect. De ~ a) de mai la vale; b) de la sud; c) din mase; din popor. 2) La același nivel cu pământul sau cu locul pe unde se umblă. ◊ Pe ~ a) pe pământ; pe podea; b) cu picioarele; fără nici un mijloc de locomoție. De pe ~ de pe pământ sau de pe podea. /<lat. deo(r)sum