natural, -A, naturali, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care se refera la natura (1), care apartine naturii; care se gaseste in natura. ◊ Bogatie naturala = bogatie (necultivata) a solului sau a subsolului, a unei regiuni, a unei tari. Stiintele naturale = stiintele naturii, v. natura. Granita naturala = granita marcata de o apa sau de o forma de relief. drept natural = (in conceptia unor filozofi) drept considerat ca imuabil si universal, care ar exista in afara structurilor sociale, decurgand fie din natura sau ratiunea umana, fie din vointa sau ratiunea divina. 2. Care este generat, produs, creat de natura (1), fara interventia omului; p. ext. veritabil, curat, pur. 3. Care este lipsit de artificiu, de rafinament, de afectare, simplu; care se realizeaza spontan, fara efort sau constrangere. ◊ (Adverbial) Vorbeste natural. 4. Care este conform cu natura cuiva, innascut, nativ; propriu, specific cuiva. 5. Care concorda, se potriveste cu faptele din realitatea obiectiva, cu ordinea fireasca a lucrurilor; normal, firesc. ◊ Moarte naturala = moarte survenita in chip firesc, moarte buna (din cauza batranetii). Marime naturala = (reproducere in) marime reala a modelului in artele plastice si in fotografie. ♦ (Despre copii) Nascut in afara casatoriei; nelegitim. II. Adv. Fireste, desigur, bineinteles. III. S. n. (Astazi rar) naturalete, simplitate. – Din lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. Naturell.

CONTRACT s.n. 1. Conventie (scrisa) prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ◊ Contract de munca = intelegere potrivit careia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; contract colectiv (de munca) = conventie scrisa incheiata de o institutie sau de o intreprindere cu muncitorii si functionarii repectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului. 2. Contract social = teorie idealista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii prin care oamenii renuntau de bunavoie la drepturile lor „naturale” in folosul unui organ suprem, care se obliga sa le apere viata, securitatea si proprietatea. [Pl. -te, -turi. / < lat. contractus, cf. fr. contrat].

COGNATIUNE s. f. 1. inrudire naturala, in dreptul roman. 2. (lingv.) inrudire a cuvintelor. (< lat. cognatio)

CATACOMBA ~e f. 1) (la primii crestini) Galerie subterana naturala care servea drept loc de refugiu, de cult sau de inmormantare. 2) Orice fel de galerie cu ramificatii lungi si inguste. [G.-D. catacombei] /<fr. catacombe, lat. catacumba

COGNATIUNE s.f. Inrudire naturala in vechiul drept roman. [< lat. cognatio].

CURCUMA s.f. Condiment de culoare galbena, obtinut prin macinarea radacinii de curcuma (Curcuma domestica), utilizat mai ales drept colorant alimentar natural (in pasta de mustar, in amestecuri de condimente sau ca inlocuitor al sofranului).

HUILA ~e f. Carbune natural negru-stralucitor intrebuintat drept combustibil si in industrie; carbune de pamant. /<fr. houille

PETROL n. Hidrocarbura lichida, uleioasa, de culoare inchisa, formata dintr-un amestec natural de compusi organici, intrebuintata drept combustibil si ca materie prima in industria chimica; titei. /<fr. petrole

BIOINDICATORI (‹ bio + indicatori ) s. m. pl. Organisme care, prin prezenta, numarul sau intensitatea dezvoltarii lor, servesc drept indicatori ai unor procese naturale sau anumitor conditii de mediu, ai prezentei anumitor substante in apa sau in sol, al gradului de poluare s.a.

CATACOMBA, catacombe, s. f. Galerie subterana, naturala sau artificiala, care servea primilor crestini drept refugiu, loc de cult si de inmormantare; p. gener. orice subterana in forma de coridor lung si ingust. – Din fr. catacombe, it. catacomba.

COGNAT s.m. Situatia juridica a celui inrudit cu altii; legaturi naturale, in special pe linie femeiasca, in dreptul roman. [< lat. cognatus].

HUILA, huile, s. f. Carbune natural negru, compact, dur, sfaramicios si lucios, intrebuintat drept combustibil, precum si in industrie, la fabricarea cocsului metalurgic, la extragerea gazului de iluminat si a gudroanelor. – Din fr. houille.

INCLINATIE ~i f. 1) Unghi format de o dreapta (sau un plan) cu o dreapta (sau cu un plan) de referinta. 2) Dispozitie naturala; atractie innascuta; vocatie; predispozitie; atitudine. ~ catre muzica. [G.-D. inclinatiei] /<fr. inclination, lat. inclinatio, ~onis

naturalitate s.f. (inv.) 1. drept de cetatenie. 2. naturalete. 3. insusirea de a fi natural.

ELASTOMER s.m. Substanta naturala sau sintetica prezentand proprietati elastice si putand servi drept cauciuc artificial. [< fr. elastomere].

PROPRIU, -IE adj. 1. Care apartine cuiva in mod exclusiv; personal. ◊ Amor propriu = sentiment al propriei demnitati, constiinta valorii proprii. 2. Caracteristic, particular. 3. Indicat, bun pentru... 4. (Despre un cuvant sau un termen) Care reda precis ideea de exprimat. ◊ Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri; op. figurat) Prim, de baza, natural. [Pron. -priu. / < lat. proprius, cf. fr. propre].

SUBTONICA s. f. (muz.) sunetul corespunzator dreptei a saptea a modurilor majore melodice si minore naturale, la intervalul de un ton, fata de tonica. (< sub- + tonica)

PROPAN n. Gaz incolor si inodor, inflamabil, aflat in stare naturala in titei sau obtinut in urma cracarii, avand diferite intrebuintari (drept combustibil pentru uzul casnic, in industria chimica etc.). /<fr. propane

SOL LUCET OMNIBUS (lat.) Soarele lumineaza pentru toti – Petroniu, „Satyricon”, 99. Dicton latin afirmand dreptul egal al tututor oamenilor de a se bucura de darurile naturale.

PARC ~uri n. 1) Teren cu vegetatie naturala sau plantata, cu alei, adesea cu lacuri sau bazine, care serveste drept loc de plimbare si odihna. ◊ ~ national suprafata de teren, unde flora si fauna sunt supuse protejarii. ~ sportiv complex sportiv amenajat in mijlocul unor spatii verzi. 2) Spatiu imprejmuit in care sunt crescute si ingrijite animale pentru vanat. 3) Loc pentru stationarea si repararea vehiculelor. 4) Totalitate a vehiculelor de care dispune o institutie sau o intreprindere. /<fr. parc

SARE saruri f. 1) Substanta alba, cristalizata, solubila in apa, cu gust specific, intrebuintata in alimentatie drept condiment si in industrie; clorura de sodiu. ~ de bucatarie. ◊ ~ gema clorura naturala de sodiu. ~ de mare sare obtinuta prin evaporare din apa de mare. ~ea pamantului ceea ce este mai de pret, mai valoros. A fi cuiva drag ca ~ea in ochi a fi nesuferit pentru cineva. A pune cuiva ~ pe coada a nu putea pedepsi pe cineva, desi s-ar cuveni. A nu avea (nici) ~ de mamaliga a fi foarte sarac. ~ea-i buna in fiertura, insa nu peste masura un lucru este util cand este folosit la locul lui si in mod cumpatat. 2) fig. Finete de spirit. 3) Compus chimic format din reactia unui acid cu o baza. ◊ ~ amara praf alb, cristalin, intrebuintat ca purgativ; sulfat de magneziu. ~ea (lui) Glauber sulfat de sodiu. ~ de lamaie acid citric. ~ea (lui) Berthollet clorat de potasiu, intrebuintat la fabricarea chibriturilor si in pirotehnica. [G.-D. sarii] /<lat. sal, salis

CHIMIZARE (‹ chimie) s. f. Ansamblul reactiilor si proceselor fizico-chimice prin care materii prime – utilizate conventional pentru alte scopuri, uzual drept combustibili – sint convertite in produse chimice. Se supun c. titeiul, gazele naturale, carbunii, stuful, lemnul, paiele, sarea. Prin c. se obtin cauciuc sintetic, fibre sintetice si artificiale, materiale plastice etc. ♦ C. agriculturii = folosirea intensiva a ingrasamintelor chimice, insectofungicidelor, biostimulatorilor etc. in scopul cresterii eficientei agricole.

NESCRIS ~sa (~si, ~se) (negativ de la scris): Lege ~sa norma de drept stabilita prin pracrica indelungata a vietii si transmisa prin traditie orala; lege naturala; obiceiul pa-mantului. /ne- + scris

PETROL s. n. 1. Roca sedimentara lichida, uleioasa, de culoare bruna-negricioasa, mai rar galbuie, cu reflexe albastre-verzui, cu miros specific, formata dintr-un amestec natural de hidrocarburi si de alti compusi organici, care se extrage din pamant si care serveste drept materie prima in industria chimica; titei. ◊ Petrol sintetic = combustibil cu proprietati asemanatoare cu cele ale titeiului, obtinut pe cale sintetica din carbune sau din oxid de carbon, prin hidrogenare catalitica. 2. Derivat lichid al petrolului (1), folosit la arderea in lampi cu fitil pentru iluminat sau incalzit; gaz. – Din fr. petrole.

PRAVILA, pravile, s. f. (Inv.) 1. Lege (sau corp de legi), dispozitie, regulament, hotarare (cu caracter civil sau bisericesc). ◊ Loc. adv. Dupa pravila = conform legii, legal; just, drept. Peste pravila = (pe) nedrept, ilegal. ◊ Expr. A pune (sau a randui) pravila = a stabili o regula. ♦ Lege naturala, lege a firii; p. ext. destin. ♦ Carte care contine astfel de legi. ◊ Pravila imparateasca = corp de legi si de dispozitii juridice intocmit initial pe vremea imparatului Iustinian. 2. Norma dupa care se produce sau se alcatuieste ceva; regula. 3. Regula de comportare. ♦ Obicei, traditie, datina. [Pl. si: pravili] – Din sl. pravilo.

CRUCEA ROSIE INTERNATIONALA, organizatie internationala neguvernamentala, cu sediul la Geneva, formata din: 2) Comitetul International al Crucii Rosii (infiintat in 1863), care se ocupa, in special, de probleme privind ocrotirea victimelor de razboi. A initiat semnarea mai multor conventii cu caracter umanitar (Premiul Nobel pentru Pace, in 1917, 1944 si 1963); b) Liga societatilor de Cruce Rosie (creata in 1919), ca federatie a societatilor nationale de Cruce Rosie, Semiluna Rosie, Leul si Soarele Rosu avind drept scop promovarea actiunilor menite sa contribuie la ameliorarea starii de sanatate a populatiei, la ajutorarea victimelor calamitatilor naturale etc. (Premiul Nobel pentru Pace in 1963); c) Societatile Nationale de Cruce Rosie, Semiluna Rosie, Leul si Soarele Rosu. La activitatile Crucii Rosii Internationale participa si Societatea de Cruce Rosie din Romania.

ALINIAMENT (dupa fr.) s. n. 1. Linie dreapta, determinata pe un teren prin pozitia mai multor puncte sau obiecte (repere); p. ext. pozitia mai multor puncte sau obiecte de-a lungul unei linii drepte. 2. Portiune dreapta din traseul unei cai de comunicatie, cuprinsa intre doua curbe consecutive. 3. (MILIT.) Fasie de teren care, datorita conditiilor naturale, prezinta o importanta tactica, operativa sau strategica pentru actiunile de lupta ce se desfasoara in raionul respectiv.

NORMAL, -A, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este asa cum trebuie sa fie, potrivit cu starea fireasca, obisnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusa intr-un punct al unei curbe. Linie normala (si substantivat, f.) = a) dreapta perpendiculara pe planul tangent la o suprafata, in punctul de contact; b) dreapta perpendiculara pe tangenta la o curba, in plan sau in spatiu, in punctul de contact. ♦ Spec. Sanatos (din punct de vedere fizic si psihic). 2. Care este conform cu o norma (1). ♦ (Despre marimi) A carei valoare este apropiata de valoarea intalnita cel mai des.3. (Inv.; in sintagma) Scoala normala (si substantivat, f.) = scoala pedagogica. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale.

BALATAU, lac de baraj natural in apropiere de Darmanesti (jud. Bacau), pe piriul Izvoru Negru, afl. al Uzului. Lacul s-a format prin surparea si alunecarea (in 1983) versantului drept al vaii. Supr.: 7 ha; ad. max.: 3,7 m.

naturalIZA, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui strain cetatenia statului in care locuieste. ♦ Refl. (Despre straini) A obtine dreptul de cetatean al statului in care locuieste. 2. Tranz. fact. si refl. A (se) adapta intr-un mediu nou, intrand in componenta obisnuita a florei sau a faunei naturale a acestuia. – Din fr. naturaliser.

TORIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. Thor) s. n. Element radioactiv (Th; nr. at. 90, m. at. 232,038) din grupa actinoidelor. Este un metal cenusiu, greu, ductil. Se gaseste in natura in monazit, in torit si torianit. In combinatii este tetravalent. T. natural este primul element al seriei radioactive naturale a toriului. Utilizat la fabricarea sitelor pentru lampile de iluminat cu gaz aerian, pentru activarea filamentelor tuburilor electronice etc. Prin bombardarea lui neutroni se obtine izotopul de masa atomica 233 al uraniului, intrebuintat drept combustibil nuclear. A fost descoperit de J.J. Berzelius in 1828.

COD s.n. 1. Culegere de legi dintr-un anumit domeniu al dreptului. ◊ Codul muncii = ansamblu de norme care reglementeaza raporturile de munca. ♦ (Fig.) Culegere de norme referitoare la un anumit domeniu de activitate. 2. Sistem de simboluri (semne) care este folosit ca sa reprezinte si sa transmita informatii (mesaje). 3. (Biol.) Codul genetic = sistem natural prin care se inregistreaza, se conserva si se transmite informatia ereditara. [< fr. code, cf. lat. codex].

RETENTIE, retentii, s. f. 1. Oprire, retinere. ◊ (Jur.) drept de retentie = drept pe care il are creditorul de a pastra un gaj pana la achitarea completa a datoriei de catre debitor. 2. Acumulare a apei pe calea unui curs de apa, in bazine special amenajate. 3. Retinere si acumulare in organism a unor substante (lichide sau gaze) care in mod obisnuit sunt eliminate prin orificiile naturale. 4. (Chim.) Proprietate a unor substante de a incetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [Var.: retentiune s. f.] – Din fr. retention, lat. retentio, -onis.

SIR, siruri, s. n. 1. Grup, multime de fiinte sau de lucruri dispuse in succesiune, desfasurate in linie (dreapta); rand, sirag (1). ◊ Loc. adv. si adj. In sir = in rand unul dupa altul. ♦ Sirag (2). ♦ (Inv.) Rand scris sau tiparit. ♦ Lant de munti; masiv muntos. ♦ Dara formata de un lichid care se prelinge pe ceva. 2. Succesiune de fapte, evenimente, unitati de timp etc. Sir de intamplari. ◊ Loc. adj. si adv. In sir = pe rand, succesiv, neintrerupt, necontenit. 3. Desfasurare continua si regulata, inlantuire logica a ideilor, a faptelor intr-o expunere, intr-o relatare; fir. ◊ Loc. adj. si adv. Fara sir = lipsit de legatura logica, incoerent. 4. (Mat.) Multime infinita, ordonata, ale carei elemente pot fi puse in corespondenta cu multimea numerelor naturale. – Refacut dupa sire (pl. lui sira).

IARBA ierburi f. 1) Orice planta erbacee (salbatica) cu frunze verzi si flexibile (care serveste, de regula, drept hrana pentru animale). ◊ ~-creata menta. ~a d******i tutun. ~ rea a) iarba otravitoare; b) iarba care invadeaza culturile, impiedicandu-le sa creasca. ~a-fiarelor planta erbacee otravitoare cu tulpina e****a, avand frunze opuse alungite si flori albe, galbui sau verzui. ~-grasa planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze carnoase lucioase si flori albe sau galbene, folosita in scopuri medicinale. ~-de-Sudan planta erbacee exotica, cu tulpina e****a inalta, cu frunze inguste si lungi, cultivata pentru furaj. 2) la pl. Plante erbacee de tot felul; ierbarie. ◊ Cata frunza si ~ in numar extrem de mare. A cauta (ceva sau pe cineva) ca ~a cea de leac a cauta insistent ceva sau pe cineva. 3) la sing. Vegetatie naturala sau cultivata de plante erbacee (de obicei de aceeasi specie) marunte si dese. 4) Nutret din astfel de plante erbacee proaspat cosite. [G.-D. ierbii] /<lat. herba