STIFT, stifturi, s. n. cui mic (de lemn), fara cap, folosit in cizmarie pentru a fixa talpa incaltamintei. ♦ Tija metalica cilindrica sau conica, folosita la imbinarea a doua piese de metal; spin¹. – Din germ. Stift.

TECS, tecsuri, s. n. cui mic de metal cu forma speciala, folosit in cizmarie. – Din germ. Tacks.

PIUNEZA ~e f. cui mic cu capul rotund si plat, cu varf scurt, folosit la fixarea colilor de hartie pe o suprafata. [G.-D. piunezei; Sil. piu-] /<fr. punaise

STIFT ~uri n. 1) tehn. Tija metalica cu ajutorul careia se imbina doua piese; cui cilindric. ~ de centrare. 2) cui mic de lemn, fara floare, cu care se fixeaza talpa la incaltaminte. /<germ. Stift

TEX¹ ~uri n. cui mic folosit la confectionarea si repararea incaltamintei. /<fr. tex

TINTA¹ ~e f. 1) cui mic de metal cu floare, folosit (in cizmarie, curelarie, tapiterie etc.) pentru a fixa ceva. 2) fig. Pata mica alba pe fruntea unor animale; stea. Cal cu ~ in frunte. [G.-D. tintei] /<sl. centa

cuisor (cui mic) s. n., pl. cuisoare

CLAVELEE s.f. Boala contagioasa a oilor, asemanatoare cu variola. [Pron. -le-e. / < fr. clavelee, cf. lat. clavellus – mic cui].

rostar, rostare, s.n. (reg.) 1. unealta de rostuit panza. 2. cui mic al rotarului.

ciocaltau (ciocalteu), ciocaltaie (ciocalteie), s.n. (reg.) 1. cui, scurtator de lemn, par mic. 2. (pop.) cuiul de lemn cu care se prinde jugul de protap; cuiul japitei (tiglici). 3. unealta, instrument, cinie.

cui, cuie, s. n. 1. Piesa mica, cilindrica sau in patru muchii, de metal sau de lemn, turtita la un capat si ascutita la celalalt, cu care se fixeaza intre ele diferite piese, care se bate in zid sau in lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) cui spintecat = piesa de siguranta formata dintr-o bucata de sarma indoita, cu un ochi la un capat, care impiedica desfacerea piulitelor. ◊ Expr. cui pe (sau cu) cui se scoate = un rau face sa uiti raul anterior. (Fam.) A face (sau a taia) cuie = a simti frigul, a dardai de frig. A-i intra cuiva un cui in inima = a se strecura in sufletul cuiva o teama, o banuiala, o indoiala, o grija etc. cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care si-l ia cineva, legandu-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-si pune pofta in cui = a renunta la o dorinta, la un lucru ravnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemanatoare ca forma cu un cui (1). – Lat. cuneus.

PELOTA ~e f. 1) Perna mica (de obicei atarnata in cui) in care se infig acele pentru a nu se pierde; pernita de ace. 2) Joc sportiv cu mingea, originar din regiunile bascilor. /<fr. pelote

PERNITA ~e f. (diminutiv de la perna) 1) Obiect in forma de perna mica (de obicei atarnat in cui) in care se infig acele pentru a nu se pierde. 2) Piesa de croitorie, confectionata din vata, care se aplica la umerii unor obiecte de imbracaminte. 3) v. PERINITA. [G.-D. pernitei] /perna + suf. ~ita

CRAMPON ~oane n. 1) cui de otel cu care se fixeaza pe traverse sinele de cale ferata. 2) Bucata mica de piele, cauciuc, lemn sau cuie de metal fixate pe talpa unor bocanci de sport pentru a impiedica alunecarea. 3) Radacina adventiva a plantelor agatatoare, cu ajutorul careia se agata de corpurile din apropiere. /<fr. crampon

scanduruta, scandurute, s.f. (reg.) 1. scandura mica; scandurica. 2. (in sintagma) scanduruta cu cuie = botnita pentru vitei.

gamalie (gamalii), s. f. – 1. Cocolos, bulgare, bulb. – 2. Parte ingrosata in forma de sfera mica la capatul unui ac sau cui. – 3. (Arg.) Cap, minte, dovleac. Sb., slov., cr. gomolj „bulb” (Cihac, II, 144; Berneker 326; DAR), cf. mag. gomoly(a); „cocolos”, poate aflat si in legatura cu mag. gomboly „ac cu gamalie”. Este dublet al lui magalie, s. f. (Trans. si Mold., capsula de mac), cu metateza, poate sub influenta lui maciulie.

BUMB, bumbi, s. m. 1. (Pop.) Nasture. 2. mic ornament arhitectural de forma sferica. 3. cui in partea de jos a corpului instrumentelor cu coarde, de care este legat cordarul. – Comp. magh. gomb.

pintalus, pintaluse, s.n. (reg.) 1. briceag sau cutit mic; limba mica a briceagului; cutit de altoit. 2. ac, cui de la catarama curelei de prins pantalonii.

RASCHETA ~e f. 1) Unealta in forma de dalta incovoiata, folosita la razuirea unor obiecte de metal ruginite sau vopsite. 2) Unealta formata dintr-o lama de otel, cu maner, folosita pentru razuirea parchetului; ticling. 3) Perie avand cuie in loc de peri, cu care se imprima santuri mici (si dese) pe o tencuiala proaspata. /<it. raschietto, germ. Raskette

TENCUSA ~e f. 1) Bucatica de forma triunghiulara taiata dintr-un pepene pentru a-i verifica calitatea. 2) Bucatica mica si subtire desprinsa dintr-un corp (de lemn, os etc.); aschie. 3) mica ruptura facuta intr-o haina prin agatare de ceva (de un cui). /tanc + suf. ~usa

DIBLU, dibluri, s. n. mica bucata de lemn sau de metal introdusa intr-un zid, in care se fixeaza un cui pentru prinderea obiectelor. – Din germ. Dubel.

CARLIG ~ge n. 1) Piesa de metal indoita la un capat, care serveste pentru a atarna, a prinde sau a agata un obiect. 2) Parte componenta a unditei, avand forma unui ac indoit, in care se pune momeala. 3) Unealta de impletit, in forma de ac lung, avand la un capat o indoitura; croseta; iglita. 4) Prajina incovoiata la un capat, cu ajutorul careia se scoate caldarea din fantana sau se apleaca ramurile copacilor. 5) Piesa mica cu arc, cu ajutorul careia se prind rufele pe franghie. 6) Incuietoare la usa in forma de cui lung, incovoiat la un capat, care se agata intr-un belciug. 7) rar Portiune dintr-o mladita de vita de vie care se rasadeste in pamant; butas. /<bulg. karlik

CARLIG, carlige, s. n. 1. Piesa de metal cu un capat indoit, de care se atarna, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face carlig = a se stramba; a se ghemui. 2. Prajina cu un capat (metalic) incovoiat. care serveste la scoaterea galetii cu apa din fantana. 3. Partea metalica a unditei, de forma unui ac indoit, in care se prinde pestele. 4. Incuietoare la o usa, la o poarta etc., in forma de bara metalica subtire sau de cui lung, incovoiat la un capat, care se prinde intr-un belciug, intr-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. mic dispozitiv cu care se prind rufele pe franghie. 7. (Rar) Mladita sau carcel de vita de vie. – Cf. karlik.

SOPARLA ~e f. Reptila de talie mica, cu corpul cilindric acoperit cu solzi, cu coada lunga, regenerabila si cu patru picioare scurte. ◊ ~ verde specie de soparla cu spatele verde si cu coada foarte lunga, care se hraneste cu insecte; guster. cine a fost muscat de sarpe se teme si de ~ cel care a avut de suferit o data se fereste si de lucruri inofensive. /Cuv. autoht.

POMANA ~eni f. rel. 1) Dar oferit pentru iertarea pacatelor, de sufletul celor morti sau de sanatatea cuiva; binefacere; milostenie. A lua de ~. ◊ De ~ a) in mod gratuit sau la un pret foarte mic; b) in zadar; degeaba. A cere de ~ a cersi. A face ~ cu cineva a-i face un bine cuiva; a ajuta pe cineva. A umbla dupa ~ a cauta sa obtina avantaje nemeritate. De-a cui ~? pentru ce? la ce bun? Ca la ~ in numar mare. 2) Bun (apartinand unui decedat) ce se daruieste la/dupa inmormantare. 3) Masa care se face dupa inmormantare sau dupa parastas. /<sl. pomenu

COLT² ~i m. 1) Dinte cu varf ascutit, situat intre dintii incisivi si masele; dinte canin. ~i de morsa. ~i de elefant. ◊ A-si arata ~ii a-si da pe fata firea agresiva. A fi la ~i cu cineva a trai rau cu cineva; a nu se putea intelege. 2) Bucata ramasa dintr-un dinte rupt. 3) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; dinte. ~i de grebla. ~ de furca. 4) cui cu gamalia mare si crestata, care se aplica pe talpa incaltamintei de sport sau de iarna pentru a impiedica alunecarea. 5) Varful unei plante, mai ales al ierbii, cand rasare din pamant. ◊ A da (sau a scoate, a prinde) ~i a incolti. 6) Proeminenta cu varf ascutit. ~ de stanca. 7) Fiecare dintre taieturile triunghiulare facute pe marginea unei stofe; zimt. 8): Floare-de-~ mica planta erbacee, cu frunze albicioase, pufoase si ascutite, care creste pe crestele stancoase ale muntilor; floarea-doamnei; albumeala; edelvais. /<bulg. kolec, sb. kolac

POFTA, pofte, s. f. 1. Dorinta puternica de a face sau a obtine ceva; nazuinta, dispozitie, chef, placere. ◊ Loc. adv. Cu pofta = manifestand multa placere, cu placere. ◊ Expr. A-si (mai) pune pofta-n cui, se spune pentru a arata ca cineva este nevoit sa renunte la un lucru mult dorit. Pe (sau dupa) pofta (sau pofta inimii ori sufletului, voii etc.) = pe placul sau pe gustul cuiva, conform cu dorinta cuiva, spre multumirea cuiva. ♦ Dorinta, impuls s****l; p. ext. dorinta exagerata, patima, viciu. ♦ (Inv.) Lacomie. 2. Senzatie de foame sau de sete; dorinta, chef de a bea sau de a manca un anumit lucru. ◊ Expr. De pofta sau (ca) sa-si prinda pofta = in cantitate foarte mica, numai cat sa guste. Pofta buna (sau mare)! urare adresata celor care mananca sau se duc sa manance. [Var.: (inv. si reg.) pohta s. f.] – Din pofti (derivat regresiv).