APLICA, aplice, s. f. 1. Ornament in relief fixat pe suprafata unui obiect, a unui perete etc. 2. corp de iluminat care se fixeaza pe perete. – Din fr. applique.

PLAFONIERA, plafoniere, s. f. (Livr.) corp de iluminat care se fixeaza direct pe plafonul unei incaperi. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. plafonnier.

FAR, faruri, s. n. 1. Constructie inalta prevazuta cu o sursa de lumina puternica, pentru semnalarea la distanta a punctelor importante situate de-a lungul liniilor de navigatie maritima. 2. corp de iluminat (la automobile, locomotive etc.) care proiecteaza lumina intr-o anumita directie sub forma unui fascicul divergent. – Din fr. phare, lat. pharus, it. faro.

LUMINAR, luminare, s. n. (Tehn.) corp de iluminat. – Din fr. luminaire.

LUCERNA s.f. (Ant.; la greci si la romani) corp de iluminat in care ardea o festila inmuiata in ulei. [< it., lat. lucerna].

RADIOMETRIC, -A, radiometrici, -ce, adj. 1. Care apartine radiometrului, privitor la radiometru. 2. (Fiz.; in sintagma) Efect radiometric = crestere a presiunii aerului pe suprafata unui corp iluminat datorita incalzirii locale a corpului si a aerului, produsa de energia luminii absorbite de corp. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiometrique.

iluminaRE s. f. 1. actiunea de a (se) ilumina. 2. (fiz.) marime fotometrica egala cu densitatea fluxului lumios care cade pe suprafata unui corp. (< ilumina)

SCAFA ~e f. 1) Strachina de lemn. 2) Caus cu maner folosit pentru a lua faina, graunte etc. 3) Suprafata curba care face racordul intre pereti si tavan sau intre pereti si podeaua unei incaperi. 4) Ansamblu ornamental aplicat pe tavan pentru a ascunde vederii corpurile de iluminat. /<ngr. skafi

PENDUL s.n. 1. corp solid, greu, care poate oscila in jurul unui punct fix sau al unei axe fixe cand este scos din pozitia sa de echilibru stabil; (p. ext.) dispozitiv sau piesa a unui mecanism care prin oscilatie regleaza miscarile unei masini sau ale unui instrument. 2. Tip de corp de iluminat suspendat printr-o tija. 3. Pendula. [Pl. -le, -luri. / < fr. pendule, cf. lat. pendulus].

LUCERNA s. f. (la greci si la romani) corp de iluminat in care ardea o festila inmuiata in ulei. (< lat. lucerna)

PENDUL s. n. 1. corp solid care poate oscila in jurul unui punct fix sau al unei axe fixe; (p. ext.) dispozitiv, piesa a unui mecanism care prin oscilatie regleaza miscarile unei masini sau ale unui instrument. 2. element de rezemare cu doua articulatii, folosit la poduri. 3. tip de corp de iluminat suspendat printr-o tija. (< fr. pendule, lat. pendulus)

PLAFONIERA s. f. corp de iluminat electric fixat pe plafonul unei incaperi. (< fr. plafonnier)

REFLECTOR I. s. n. 1. dispozitiv al unui corp de iluminat sau al unui proiector care, pe baza fenomenului de reflexie, dirijeaza intr-o anumita directie fluxul luminos emis de sursa de lumina. 2. oglinda concava care reflecta lumina intr-o directie voita. ◊ telescop al carui obiectiv este constituit dintr-o oglinda concava. 3. (electr.) element component al unor antene, pentru a le mari directivitatea. II. s.m. personaj literar, purtatorul de cuvant al autorului. (< fr. reflecteur)

SOFITA s. f. corp de iluminat cu incandescenta, in forma de tub, legat la un circuit electric prin ambele capete. (< germ. Soffitte)

AVRIG, oras in jud. Sibiu, pe stinga Oltului, in vestul depr. Fagaras. Statiune climaterica; 13.995 loc. (1991). Expl. forestiere, de argila si de calcare. Ind. constr. de masini (utilaje pentru ind. textila si a lemnului, buldozere pe senile, remorci basculante, cabine pentru tractoare, autobasculante), sticlarie (cristaluri, corpuri pentru iluminat), portelanului si a faiantei. Hidrocentrala (14,2 MW). Muzeu etnografic. Mentionat documentar din 1364. Monumente: urmele unei cetati (sec. 13); biserica evanghelica (1270-1280, cu transformari din sec. 16); biserica ortodoxa, cu picturi murale (1762); castel in stil baroc (sec. 18); casa memoriala „Gheorghe Lazar”. Declarat oras in 1989.

SOFITA s.f. corp electric de iluminat in forma de tub, legat la un circuit electric prin ambele capete. [Var. sufita s.f. / < fr. soffite, germ. Soffitte].

A ilumina ~ez 1. tranz. 1) (incaperi, strazi, corpuri etc.) A invalui in lumina; a face luminos. 2) (persoane) A face sa se ilumineze. 2. intranz. A degaja lumina. /<fr. illuminer

ORTOTROPIC, -A (‹ fr. {i}; {s} orto- + gr. trope „rasucire”) adj. 1. (FIZ.; despre corpuri) Care are aceeasi stralucire, indiferent de directiile de iluminare si de observatie. 2. (MECANICA; despre materiale) Care are proprietati elastice, precum lemnul si rezistente diferite in doua sau mai multe directii, perpendiculare una pe lata.

ORTOTROPIC, -A, ortotropici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) A carui stralucire este aceeasi, oricare ar fi directiile de iluminare si de observatie. – Din fr. orthotropique.

LUMINA ~i f. 1) Radiatie electromagnetica, emisa de un corp incandescent sau luminescent, care actioneaza asupra ochilor facand vizibila lumea inconjuratoare. ~a soarelui. ◊ A se face ~ a se face ziua. Pe ~ la lumina zilei; dupa ce s-a luminat de ziua sau inainte de a insera. A vedea ~a zilei a) a avea vedere; b) a se naste. A vedea ~a tiparului a aparea de sub tipar. (Limpede) ca ~a zilei absolut clar; de netagaduit. 2) Sursa, izvor care lumineaza. ◊ A aprinde ~a a aprinde ceva de luminat. ~ electrica iluminare pe baza de energie electrica. 3) Deschizatura din mijlocul irisului prin care patrunde radiatia electromagnetica a corpurilor incandescente sau luminescente; pupila. ~a ochilor. 4) fig. Desteptare a mintii. ◊ A se face ~ in capul (sau mintea) cuiva a deveni clar. 5) Deschidere libera intr-o constructie. [G.-D. luminii] /Probabil din lume

iluminaRE (‹ lumina) s. f. 1. (FIZ.) Marime fotometrica egala cu densitatea fluxului luminos care cade pe suprafata unui corp. Se masoara in lucsi. I. necesara cititului este de 5-100 lucsi, cea produsa de soare este de 100.000 lucsi etc. ◊ I. energetica = marime egala cu raportul dintre fluxul energetic incident pe element de suprafata si aria acestei suprafete. Se masoara in W/m². Sin.: iradiere. 2. (In mistica crestina) Unul dintre telurile contemplatiei si treapta a experientei mistice, mai ales pe drumul mantuirii.

INSOLATIE, insolatii, s. f. 1. Stare patologica provocata de expunerea indelungata a corpului la actiunea razelor solare si care se manifesta prin febra, dureri de cap, ameteli, greata, delir etc. (putand duce la moarte). ♦ Vatamare provocata pomilor tineri prin excesul de caldura. 2. iluminare a unei suprafete de razele solare. 3. Tratament prin expunere la soare. – Din fr. insolation, lat. insolatio.