IISUS HRISTOS (Iisus reprezintă forma gr. a numelui ebraic Ioshua „Mântuitorul”, iar Hristos, forma gr. a numelui ebraic Messiah, „unsul lui Dumnezeu”), întemeietorul creștinismului. Potrivit Evangheliei, s-a născut în Bethlehem, în anul 4, înainte de era creștină. Ca urmare a poruncii lui Irod (care se temea că-și va pierde tronul din cauza nașterii lui Mesia, „Regele Iudeilor”) de a fi uciși toți pruncii mai mici de doi ani, Iosif și Maria, s-au refugiat cu el în Egipt, revenind după trei ani, în Nazaret, unde Iisus Hristos și-a petrecut copilăria și tinerețea până la vârsta de 30 de ani. Înainte de a-și începe misiunea de predicator, a fost botezat de profetul Ioan în râul Iordan. Înconjurat de 12 ucenici, Iisus Hristos a propovăduit o nouă învățătură despre Împărăția lui Dumnezeu, rezumată în „Predica de pe munte” (susținând că Dumnezeu este Tatăl lui, că El este fiul lui Dumnezeu, că are Duhul Sfânt, că domnește asupra Legii). Din această cauză a fost urmărit și prigonit de autoritățile religioase, fiind acuzat de blasfemie. A făcut numeroase minuni (vindecări de bonavi, învieri de morți). În ultima săptămână a vieții sale pământești, după ce a celebrat, împreună cu cei 12 ucenici, cina cea de taină și a instituit sfânta euharistie, a fost prins, prin trădarea lui Iuda Escarioteanul, în grădina Ghetsimani (de pe Muntele Măslinilor), unde se retrăsese pentru a se ruga împreună cu apostolii. Dus în fața sinedriului, Iisus Hristos a fost condamnat la moarte, sentință acceptată și de Pilat, care, deși l-a găsit nevinovat, a cedat în fața mulțimii fanatizate. Iisus Hristos a fost răstignit pe Golgota, între doi tâlhari. După moartea sa, apostolii au plecat în N Galileii, dar s-au întors la vestea că Iisus Hristos a înviat după trei zile (în dimineața celei dintâi zile a săptămânii). Iisus Hristos a stat de vorbă cu apostolii, pe care i-a trimis să propovăduiască Evanghelia la toate semințiile lumii și să le boteze în numele Sfintei Treimi, spre iertarea păcatelor, dându-le pentru aceasta puterea Duhului Sfânt. La 40 de zile după Înviere, Iisus Hristos s-a înălțat la cer, de unde va reveni pe pământ pentru Judecata de Apoi. Potrivit învățăturii creștine, face parte din Sfânta Treime, fiind Fiul lui Dumnezeu (alături de care este coetern), Logosul întruchipat de Duhul Sfânt și al Fecioarei Maria, Dumnezeu și om în același timp, cele două firi, divină și umană, neamestecându-se. Biserica i-a închinat opt praznice, unele cu dată fixă (Nașterea Domnului – 25 dec.; Tăierea împrejur – 1 ian.; Botezul Domnului – 6 ian.; Întâmpinarea Domnului – 2 febr.; Schimbarea la Față – 6 aug.) și altele cu dată variabilă (Intrarea în Ierusalim – Duminica Floriilor, Învierea Domnului și Înălțarea Domnului).

TÁINĂ, taine, s. f. 1. Ceea ce este neînțeles, nedescoperit, nepătruns de mintea omenească; mister. ♦ Minune, miracol; poveste minunată. 2. Secret. ◊ Loc. adj. si adv. (Înv.) De taină = intim, particular. (În religia creștină) cina cea de taină = masa luată de Hristos cu apostolii săi, în seara dinaintea răstignirii. (Expr.) A sta de taină = a întreține o conversație cu caracter intim. ◊ Loc. adv. În taină = pe ascuns, secret; discret. 3. Fig. Loc ascuns, tăinuit; ascunzătoare, tainiță. 4. (Bis.; în sintagma) Sfintele taine sau cele șapte taine = cele șapte ritualuri sau acte de cult din religia creștină (botezul, căsătoria, spovedania, mirul, împărtășania, hirotonia și maslul), prin care credincioșii consideră că li se transmite harul divin. – Din sl. tajna.

BASSANO (pe numele adevărat Da Ponte), familie de pictori venețieni din sec. 16-17, originară din Bassano. cel mai important: Jacopo B. (c. 1517-1592), tratează temele sacre ca scene de gen. Folosește clarobscurul („Răstignirea”, „cina cea de taină”). Fii săi, Francesco (1549-1592), Leandro (1557-1622), Gerolamo (1566-1621), au pictat într-o manieră asemănătoare.

CASTAGNO [castáño], Andrea del (Andrea di Bartolo di Bargilla, zis ~) (c. 1421-1457), pictor italian. Fresce de un puternic realism, caracterizate prin plasticitate și monumentalitate („cina cea de taină” din refectoriul Santa Apollonia, Florența; portretul ecvestru al lui Nicollò din Tolentino, la Domul din Florența).

CÍNĂ (lat. cena) Masa de seară; mîncare destinată pentru această masă. ♦ cina cea de taină = masa de pe urmă a lui Hristos și a apostolilor săi, ajunul patimilor, în cursul căreia a instituit taina euharistiei. Sfînta cină = (la protestanți) împărtășania cu pîine și vin.

SĂLCUDEANU, Petre (1930-2005, n. sat Gligorești, jud. Cluj), scriitor și om politic român. Proză de investigație socială și politică, cu valențe parabolice („Biblioteca din Alexandria”, „cina cea de taină”). Romane cu intrigă polițistă (seria „Bunicul”). Scenarii de film („Vifornița”, „O lacrimă de fată”, „Întoarcerea în iad”). Ministru al Culturii (aug.-nov. 1993).