iar adv. – 1. alta data, din nou. – 2. La fel, de asemenea. – 3. (Conj.) Si, pe de alta parte. – 4. (Conj., inv.) Totusi, in ciuda. – 5. (Conj.) Dar, insa. – Var. iara, ar(a). Mr. iar(a), megl. ara. Pare sa provina dintr-un lat. *era (Schuchardt, ZRPh., XV, 240; G. Paris, Rom., XX, 333; Meyer-Lubke, Rom. Gramm., III, 495; Puscariu 756; REW 2886; DAR; Pascu, I, 102), cf. engad. eir, prov. er(a), v. gal. ar, cu acelasi sens; cf. si ngr. ἄρα, ἔρα. – Der. iarasi, adv. (alta data), cu -si, ca cinesi, totusi.

alt, -a adj. indef. (lat. alter, ac. alterum, pop. altrum; it. altro, pv. fr. autre, sp. otro, pg. outro). Nu acelasi, diferit, deosebit: cu alti ochi vezi greselile altuia de cit pe ale tale. Care seamana cu cineva ori cu ceva: aceasta e alt Napoleon. alta data sau altadata, nu acum, in alt timp (in trecut ori in viitor). alta oara (vechi), odinioara. De alta (vechi), in colo, de alt-fel. In alta parte, aiurea, nu aci. Pe de alta parte sau de alta parte, afara de asta. Vest. Fam. Te apuca alta aia sau alte alea, te apuca groaza ori paralizia. Te baga in alte alea, te ingrozeste. Se uita la ia [!] ca la alta aia, se uita la ia ca la ceva straniu. Pron. indef.: unu pleaca, altu vine; ce tie nu-ti place, altuia nu-i face; una e sa asculti, alta sa comanzi; atit si nimic alta sau alta nimic (alt-ceva nimic). Nu alta, nu alt-ceva. Nu de alta, nu din alte motive. Intre altele, pe linga altele. Nu mi-e de alta, nu mi-e grija de alta (de alt-ceva). – Barb. un altu, o alta (dupa fr. un autre, une autre).

alte-ori sau alteori adv. alta data (corelativ cu une-ori): une-ori vrea, alte-ori nu.

canonicat n., pl. e (lat. canonicatus). alta data, beneficiu unui canonic. Azi, demnitatea sau oficiu de canonic.

data f., pl. dati (d. dau). Oara, moment: o data (pl. de doua ori). Intiia data sau intiia oara, prima data sau prima oara (pl. a doua, a treia oara). Rind, serie de timp: asta data, de asta data, data asta (acuma, in acest timp). alta data, odata, odinioara (lat. olim), nu acuma: alta data eram mai fericit, sa vii alta data. De o cam data. V. deocamdata. Pe data, indata, imediat (V. odata). Dintr’o data, pe data, indata, dintr’o singura lovitura: dintr’o data l-a invins. data, pl. date (fr. date, it. data, d. lat. datum, pl. data). Ziua, timpu cind s’a facut, cind s’a emis un lucru: pe peatra era data anului 1504 (moartea lui Stefan cel Mare). Pl. Notiuni, informatiuni ale stiintei (fr. donee): in aceasta carte is date importante.

altadata adv. Intr-un moment nedeterminat din trecut sau din viitor; odata, candva, altcandva. – alta + data.

INTEGRA, integrez, vb. I 1. Tranz. si refl. A (se) include, a (se) ingloba, a (se) incorpora, a (se) armoniza intr-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o functie data alta functie a carei derivata este functia data. ♦ A calcula solutia unei ecuatii diferentiale sau a unei ecuatii cu derivate partiale. – Din fr. integrer, lat. integrare.

OCAZIE, ocazii, s. f. 1. Situatie, imprejurare care provoaca, permite sau usureaza savarsirea unei actiuni; prilej, moment favorabil. ◊ De ocazie = a) loc. adj. potrivit numai pentru o anumita imprejurare; deosebit, de circumstanta; b) loc. adj. si adv. (ivit) intamplator; cumparat sau vandut din intamplare (si de obicei avantajos). ◊ Loc. vb. A da ocazie la (sau, inv., de)... = a da loc, a ocaziona, a prilejui. ◊ Expr. Cu alta ocazie = cu alt prilej, alta data. ♦ Eveniment deosebit, festivitate. 2. (Concr.) Mijloc de locomotie, de obicei gasit din intamplare. [Var.: (inv.) ocaziune s. f.] – Din fr. occasion, germ. Okasion, lat. occasio, -onis.

LIVRET, livrete, s. n. 1. (In sintagma) Livret militar = document eliberat persoanelor care au satisfacut serviciul militar, cuprinzand situatia militara si alte date privitoare la titular. 2. (Tehn.; in sintagma) Livret al utilajului = document de evidenta care cuprinde date referitoare la un utilaj (denumire, anul fabricatiei, producatorul, caracteristici tehnice, reparatii etc.). – Din fr. livret.

RECONVOCA, reconvoc, vb. I. Tranz. A convoca pentru alta data. – Re¹- + convoca (dupa fr. reconvoquer).

TAPA, tape, s. f. Scobitura, taietura care se face la capatul lemnelor de constructie pentru a le putea imbina unele cu altele. ♦ Taietura care ramane in trunchiul unui copac cand taietorul loveste cu toporul o data piezis si alta data orizontal. – Et. nec.

RECALCULA, recalculez, vb. I. Tranz. A calcula din nou, a stabili ceva pe baza unor noi calcule (adesea pornind de la alte date). – Din fr. recalculer.

AMANA vb. 1. (Transilv.) a tamanda. (~ plecarea.) 2. (rar) a remite. (~ o tranzactie.) 3. a incetini, a intarzia. (~ producerea unui fenomen.) 4. a lungi, a taragana, a tergiversa, (livr.) a temporiza. (~ rezolvarea unei probleme.) 5. v. pasui. 6. v. prelungi. 7. a lasa. (Sa ~ pe alta data.)

alta data (in alta imprejurare) loc. adv., pl. alte dati

altadata adv. 1) Inainte vreme; pe vremuri; candva; odinioara. ◊ De ~ din alte timpuri. 2) In viitor; a doua oara. /alta + data

A AMANA aman tranz. 1) A lasa pentru alta data. ~ adunarea. ~ plecarea. 2) (persoane) A purta cu vorba. /a + maine

A INGADUI ingadui 1. tranz. 1) (actiuni) A da voie (sa se efectueze ori sa aiba loc); a incuviinta; a permite. 2) (construit cu dativul subiectului si urmat, de regula, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-si da voie in mod constient; a-si asuma dreptul; a-si permite. Isi ingaduie sa vorbeasca neintrebat. 3) A lasa pe alta data. 4) A admite in mod constient si tacit; a rabda; a suferi; a suporta; a tolera. 2. intranz. A-si retine dorinta (de a face ceva); a rabda. /<ung. engedni

A INTINERI ~esc 1. intranz. A recapata tineretea de alta data; a deveni din nou tanar. 2. tranz. A face sa aiba infatisare (mai) tanara. Rochia aceasta o intinereste. /in + tanar

A RECOMPUNE recompun tranz. A compune din nou; a aduce la starea sau la forma de alta data; a reface; a reconstitui. /re- + a compune

A RECONSTITUI reconstitui tranz. si fig. (obiecte, acte etc.) A constitui din nou; a aduce la starea sau la forma de alta data; a reface. ~ un text. ~ in memorie. /<fr. reconstituer

SUBSTRAT ~uri n. 1) Strat peste care se afla alt strat. 2) filoz. Baza materiala a unor fenomene sau stari, care exista independent de calitatile lor si constituie esenta lor. 3) lingv. Ansamblu de elemente pastrate intr-o limba din limba populatiei autohtone de alta data. 4) fig. Suport adevarat, dar ascuns, al unei actiuni; cauza. [Sil. sub-strat] /<fr. substrat, lat. substratum

TRECUT¹ n. 1) Timp scurs pana in momentul de fata. ◊ A-si aminti ~ul a-si aminti de timpul de alta data, de intamplarile din alte timpuri. Din ~ de alta data; de odinioara. In ~ pe vremuri; alta data. 2) fig. Stare de lucruri de pana acum. ◊ A o rupe cu ~ul a pune capat unei situatii trecute. 3) gram. Timp verbal care exprima o actiune savarsita inainte de momentul vorbirii. /v. a trece

CARTUS s.n. 1. Tub metalic sau de carton care contine incarcatura de exploziv si proiectilul unei arme de foc. ♦ Piesa de hartie care contine un exploziv. ♦ Filtru de hartie impaturita intr-un anumit mod (folosit mai ales la carburatoare). ◊ Cartus filtrant = dispozitiv pentru filtrarea aerului, care se ataseaza la o masca de gaze. 2. Loc rezervat comentariului, titlului sau altor date dintr-un desen, o harta, un tablou etc.; ornament care incadreaza un text, un titlu, un cuvant; textul incadrat. 3. Ambalaj care grupeaza mai multe pachete de tigari. [< fr. cartouche].

inghioldeala s.f. (reg.) lovitura puternica data altuia cu ghioldul (pumnul) piezis.

costrei (costrei), s. m. – 1. Sorg (Sorghum halepense). – 2. Nume, mai putin comun, dat altor plante relativ asemanatoare: Panicum Crus Galli; Setaria glauca; Avena fatua; Lithospermum officinale; Nardus stricta; Alopecurus pratensis. Sl., dar lipseste etimonul exact. Este desigur vorba de un cuvint identic bg., slov. kostreva „Alopecurus pratensis” (Cihac, II, 74; Conev 44; DAR), sb. kostrava „Festuca” etc.

alta data (in alta imprejurare) loc. adv.

alte dati (in alte imprejurari) loc. adv.

CARTUS s. n. 1. tub metalic sau de carton care contine incarcatura de exploziv si proiectilul unei arme de foc. ◊ piesa de hartie care contine un exploziv. ◊ filtru de hartie impaturita intr-un anumit mod (mai ales la carburatoare). ♦ ~ filtrant = dispozitiv pentru filtrarea aerului, care se ataseaza la o masca de gaze. 2. loc rezervat comentariului, titlului sau altor date dintr-un desen, o harta, un tablou; motiv ornamental, chenar care incadreaza un text, un titlu, un cuvant; textul insusi. 3. ambalaj-tip cu mai multe pachete de tigari sau sticle de bautura. (< fr. cartouche)

RECONVOCA vb. tr. a convoca pentru alta data. (< fr. reconvoquer)

REPORT s. n. 1. trecere a unei sume din josul unei coloane in fruntea coloanei urmatoare a unui registru; suma reportata. ◊ transfer al unui desen de pe un material pe altul, in vederea imprimarii litografice. 2. amanare pe o alta data decat cea initial stabilita. ◊ prelungire a unei operatii de bursa ajunse la termen pana la lichidarea urmatoare. 3. trecere a unei lucrari editoriale dintr-un plan de aparitie in urmatorul. (< fr. report)

iznoava (iznoave), s. f. – 1. Noutate. – 2. (Mold.) Gluma, banc. Sl. izu nova „din nou”. Cuvint rar, se foloseste mai ales in expresia iznoava (var. de la iznov) „alta data” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Tiktin; DAR). Probabil de aici snoava, s. f. (gluma, banc), var. znoava, si poate si snoaba (var. znoaba), s. f. (Banat, pozna).

parasi (parasesc, parasit), vb. – A abandona, a lasa. Ngr. παρεάω, aorist παρεάασα (Tiktin; Candrea; Puscariu, Lr., 261), cf. sb. parasiti „a lasa” (dupa Candrea, Elemente, 408, sb. ar proveni din rom.). Uneori au fost date alte etimoane ngr.: παραιτῶ, aorist ἀπάρνησα, de unde si mr. parnasire (Pascu; Scriban); sau πάρεμι, aorist πάρησα (Philippide, Principii, 17). – Der. parasitura, s. f. (ou a*****t); neparasit, adv. (fara odihna, continuu), inv.

BAIKAL 1. Culme muntoasa din Federatia Rusa (C.S.I.), care margineste spre NV lacul omonim. Lungime: 300 km. alt. max.: 2.572 m (vf. Cerski). Alcatuita din sisturi cristaline. Vegetatie de taiga si stepa montana. 2. Lac tectonic, navigabil, in SE Siberiei, la 456 m alt.; 31,5 mii km²; volum: 23 mii km³ (lacul cu cel mai mare volum de apa dulce de pe glob). Lungime: 636 km. Latime medie: 48 km; max.: 79,4 km. Ad. max.: 1.620 m (dupa alte date 1.940 m), cel mai adinc lac de pe glob. Are 336 afl. (Angara Superioara, Selenga s.a.) si 27 ins. Din el izv. riul Angara. Fauna endemica de foci, pesti si pasari.

altadata adv. 1. In trecut; odinioara. Primaverile de altadata nu au lasat urme in voi (BENIUC). 2. In viitor, de aici inainte; a doua oara. Cine-a face altadata ca mine, ca mine sa pateasca (CREANGA). – Din alta + data.

CHIRIAC, Mircea (1919-1994, n. Bucuresti), compozitor roman. Muzica simfonica („Bucurestii de alta data”), balete („Iancu Jianu”, „Vapaia”), muzica de camera, de film. Stil direct de inspiratie folclorica, cu accente uneori arhaizante.

IZVORU MUNTELUI, lac de retentie pe valea Bistritei, intre M-tii Ceahlau (in V) si Stanisoarei (in E), la 505 m alt., dat in folosinta in 1960; amenajat in vederea furnizarii apei necesare hidrocentralei de pe valea Bistritei; 32,6 km². Lungime: 35 km; latime max.: 2 km; ad. max.: 96 m. Vol.: 1,23 miliarde m³. Zona turistica.

acum (vest) si acuma (est) adv. (lat. eccu-modo, ca cum d. quo-modo. Eccu sau eccum e ild. ecce eum, iacata-l). In acest timp, in acest moment: acuma e fericit, dar alta data a suferit multe. Indata, imediat: acuma plec, plec acuma. Loc. adj. De acuma, actual: cel de acuma. De acum, de acum inainte sau de acum in colo, de azi inainte, pe timpu ramas, incepind din acest moment: de acuma m' am linistit. – Fam. si acu: acu-i acu, acu e momentu hotaritor sau critic; acus si acusa, in nord amu si amus, iar in vechime acmu si iacmu. In sud acusica (dupa vsl. -ka, ca' n bg. tuka, aci; rus. zdieka, aci; s. a.

amin, a -a v. tr. (a 4 si mine). Las pe alta data (implinirea unui lucru): a amina o judecata, o plata, un examin [!].

aminare f. Lasare pe alta data: aminarea unui proces.

aminat, -a adj. Lasat sa se faca alta data. Euf. Candidat aminat la un examin [!], candidat respins (cazut). Adv. Olt. Tirziu: venise cam aminat (N. Pl. Ceaur, 51).

amonit m. (numele lui Ammon [Joie] in Egipt; fr. ammonite). Geol. Un fel de melci fosili, numiti alta-data si coarnele lui Ammon.

KARAVELOV 1. Liuben K. (1834-1879), scriitor si om politic bulgar. Nuvele si povestiri realiste („Bulgarii de alta data”, „Este vina destinului?”). A editat la Bucuresti ziarele „Svoboda” (Libertatea) (1869-1872) si „Nezavisimosti” (Independenta) (1873-1874). Membru al Comitetului Central Revolutionar Bulgar, constituit la Bucuresti. 2. Petko K. (c. 1843-1903), om politic bulgar. Frate cu K. (1). Fondator si lider al Partidului Liberal. Prim-min. al Bulgariei (1880-1881, 1884-1886, febr.-dec. 1901).

alt, alta, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) alt om. alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Cate alte = multe. [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

ZOB s. n. 1. Aschii rezultate in urma taierii arborilor cu toporul, cioburi marunte rezultate in urma spargerii unui vas de sticla, de ceramica etc. ◊ Expr. A (se) face zob = a (se) sparge in bucati mici, in farame; a (se) face praf. 2. (Pop.) Graunte de ovaz (amestecate si cu alte graunte) date ca hrana cailor. – Din bg., scr. zob.

MAIMUTOI, maimutoi, s. m. Augmentativ al lui maimuta; maimuta mascul. ♦ (Fam.) Epitet dat unui barbat foarte urat sau care obisnuieste sa imite pe altii; epitet dat unui barbat neserios. – Maimuta + suf. -oi.

OSTINATO s. n. (Muz.) Procedeu care consta in revenirea staruitoare a unui motiv melodic sau ritmic, insotit de fiecare data de alte motive. – Cuv. it.

CONCLUZIE, concluzii, s. f. 1. Incheiere a unui sir de judecati; gandire dedusa dintr-o serie de argumente sau constatari. ♦ Judecata noua care rezulta din alte judecati date si al carei adevar depinde de adevarul judecatilor date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei opere, care cuprinde rezultatele finale. ◊ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanti in cadrul unei dezbateri si a arata consecintele care se impun in legatura cu problemele dezbatute. 3. (Mat.) Judecata care confirma datele unei teoreme pe baza demonstratiei. 4. (Jur.; la pl.) Expunerile partilor si ale procurorului intr-un proces. ◊ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apararea) intr-un proces. [Var.: concluziune s. f.] – Din fr. conclusion, lat. conclusio, -onis.

ENERGIE, energii, s. f. 1. Capacitate a unui sistem (fizic) de a efectua lucru mecanic in trecerea dintr-o stare in alta stare data. 2. Forta, putere, tarie, vigoare, capacitate de a actiona. ♦ Fermitate, hotarare in atitudini, in actiuni. – Din fr. energie, lat. energia.

ECOTIP ~uri n. 1) Grup de plante din aceeasi specie cu anumite insusiri ereditare proprii, formate datorita conditiilor de mediu, prin care se deosebesc de alte grupuri ale speciei date din alt mediu. 2) zool. Rasa ecologica. /<fr. ecotype

FRATE ~ti m. 1) Persoana de s*x masculin luata in raport cu alta persoana nascuta din parinti comuni. ◊ ~ bun (drept, adevarat) fiecare dintre copiii de s*x masculin luat in raport cu alta persoana nascuta din parinti comuni. ~ vitreg frate numai dupa tata sau numai dupa mama. ~ geaman frate nascut o data cu alt frate sau cu o sora. ~ti de lapte copii nascuti de mame diferite, dar alaptati de aceeasi femeie. ~ de cruce prieten nedespartit al cuiva (legat prin juramant si prin amestecul simbolic al sangelui). 2) fig. Fiecare dintre persoanele (sau colectivitatile) legate prin activitate si viata dusa in comun, luate in raport una cu alta. 3) inv. Calugar insarcinat cu treburi gospodaresti. 4) (la unele plante) Lastar crescut la subsuoara unei frunze. /<lat. frater

LOGOGRIF s.n. Joc distractiv care consta in a gasi un cuvant caruia, daca i se adauga sau i se indeparteaza pe rand cate o litera, capata de fiecare data un alt inteles. ♦ (Fig.) Lucru spus in termeni obscuri, greu de descifrat; enigma. [< fr. logogriphe, cf. gr. logos – cuvant, griphos – enigma].

soacat (-ti), s. m. – 1. Soarece. – 2. German, neamt (nume injurios, dat si altor straini din Europa de V.). – Var. soacata, (1) socit. Origine incerta, poate expresiva cf. sb. sokac „sirb catolic”, pe care Candrea il propune ca etimon al rom., dar care nu poate explica primul sens din rom. Legatura cu slov. stakor „soarece” (Cihac, II, 391) este indoielnica. Pentru var., cf. Byck-Graur 26. – Der. socatesc, adj. (nemtesc; occidental; ciudat); socatie, s. f. (limba pocita). Cf. sogan, sont.

alt, alta, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) alt om. alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Cate alte = multe. ♦ Un nou..., altfel de... [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

ZOB, zoburi, s. n. 1. (In expr.) A (se) face zob = a (se) sparge in bucati, a (se) face praf. 2. Graunte de ovaz (amestecate si cu alte graunte) date ca hrana cailor. – Bg., sb. zob.

BIS REPETITA PLACENT (lat.) cele repetate plac – Parafraza dupa Horatiu, „Ars poetica”, 365: „Haec placuit semel haec deciens repetita plabecit” („Un lucru a placut doar o data, insa altul va placea chiar repetat de zece ori”).

acacie f. (lat. acacia, d. vgr. akakia). Bot. O planta din familia mimozei ale carei rude contin guma arabica. alt nume (dat pe nedrept) salcimului, care e papilionaceu.

AMANDOI, -DOUA, num. col. Si unul si altul; ambii. [Gen.-dat. (cand preceda substantivul) amanduror si (cand il urmeaza sau ii tine locul) amandurora] – Lat. *amindoi (< ambi + dui).

BOALA, boli, s. f. 1. (La om si la animale) Modificare organica sau functionala a echilibrului normal al organismului; proces patologic care afecteaza organismul; maladie, afectiune, betesug. ◊ Boala somnului = boala infectioasa grava transmisibila prin intepatura mustei tete. Boala papagalilor = psitacoza. ◊ (Pop.) Boala copiilor = epilepsie. Boala lunga (sau mare) = febra tifoida. Boala seaca = tuberculoza pulmonara. Boala de zahar = diabet. ◊ Expr. A baga pe cineva in (toate) boale(le) = a supara, a irita, a enerva pe cineva, a face pe cineva sa sufere din punct de vedere moral, a-l face sa se simta prost. ♦ (La plante, la vin etc.) Modificare organica, patologica sau biochimica. 2. Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, lenese, naravase. 3, (Fam.) Capriciu, pasiune pentru ceva (sau cineva). ◊ Expr. A avea boala pe cineva = a avea ciuda, necaz, pica, invidie pe cineva. [Pl. si: boale] – Din sl. bolĩ.

INCLUZIUNE, incluziuni, s. f. 1. Particula de metal strain continuta in masa unui corp solid. ♦ Defect de fabricatie al unei piese, datorat prezentei unor incluziuni (1) sau unor particule metalice izolate in masa ei. 2. (Mat.) Proprietate care consta in faptul ca orice element al unei multimi date apartine si altei multimi. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. inclusion, lat. inclusio, -onis.

VATAMATOR, -OARE, vatamatori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatama sau poate vatama; daunator, pagubitor, stricator. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricaciuni plantelor de cultura. 2. S. f. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o pastaie, intrebuintata ca planta medicinala si de nutret (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Planta graminacee cu frunze paroase, cu floarea grupata in spiculete (Bromus commutatus). – Vatama + suf. -ator.

PADUCHE, paduchi, s. m. 1. Nume generic dat mai multor specii de insecte parazite care traiesc pe corpul oamenilor si al unor animale (Pediculus). ♦ Epitet dat unui om care nu munceste si traieste din munca altuia; parazit. 2. Nume dat unor insecte parazite care traiesc pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, hranindu-se pe seama acestora. 3. Compus: paduche-de-lemn = plosnita. – Lat. peduculus.

VOLTA, volte, s. f. 1. Miscare in forma de cerc sau de arc de cerc. ♦ Fig. Schimbare (brusca) in atitudine, trecere subita de la o conceptie la alta. ♦ (Scrima) Miscare (de rotatie) facuta pentru a evita loviturile adversarului. 2. Manevra de rotatie facuta de o ambarcatie sau de o nava cu panze pentru schimbarea bordului din care primeste vantul. ◊ Volta in vant = manevra pentru schimbarea directiei impotriva vantului. Volta sub vant = manevra pentru schimbarea directiei in sensul vantului. 3. Semn care indica repetarea unui fragment muzical, de fiecare data cu un alt sfarsit. – Din fr. volte.

CUVIOSIE, cuviosii, s. f. Buna-cuviinta; omenie; cucernicie, evlavie. ♦ (Insotit de un pronume posesiv) Titlu dat calugarilor si altor slujitori ai bisericii. [Pr.: -vi-o-] – Cuvios + suf. -ie.

CONTRAVALOARE, contravalori, s. f. Echivalent (mai ales in bani) al unui lucru oarecare; valoare data in schimbul altei valori. – Din fr. contre-valeur.

EXTRACONTABIL, -A, extracontabili, -e, adj. (Despre calcule, situatii, lucrari etc.) Care se efectueaza pe baza unor date procurate pe alte cai decat cea contabila. – Extra- + contabil.

DOILEA, DOUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivala) Care se afla intre intaiul si al treilea. ◊ Loc. adj. De-al doilea = (despre veri) care sunt copiii verilor primari. ◊ Loc. adv. A doua zi = in ziua urmatoare. A doua oara = data urmatoare; cu alta ocazie. Al doilea = dupa primul, pe urma. (Pop.) De-al doilea = a doua oara. ◊ Expr. A pune (sau a lasa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanta secundara. [Pr.: do-i-] – Doi + le + a.

TRANSCALCULARE s. f. Complex de operatii necesare pentru calculul coordonatelor unui punct geodezic sau topografic intr-un sistem de proiectie cartografica sau de axe de coordonate dat, luand ca baza aceste date dintr-un alt sistem si folosind relatiile matematice de legatura. – Trans- + calculare.

REBOTEZA, rebotez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) boteza inca o data (intr-o alta religie sau cu alt nume). – Re¹- + boteza (dupa fr. rebaptiser).

REBOTEZAT, -A, rebotezati, -te, adj. Care a fost botezat inca o data (intr-o alta religie sau cu alt nume). – V. reboteza.

MITA ~e f. Dar in bani sau in alte valori materiale, dat cuiva sau primit de cineva, in schimbul unui serviciu ilegal. /<sl. mito

SPERT ~uri n. pop. Suma in bani sau alte valori materiale date cuiva sau primite de cineva in schimbul unui serviciu. (ilegal); mita. /<germ. Sperrzeug

CONTRAIMAGINE s.f. (Mat.) Element al unei multimi care corespunde unui element dat dintr-o alta multime; imagine reciproca. [Cf. fr. contre-image].

CALITATE s.f. 1. Categorie filozofica prin care se desemneaza sistemul insusirilor esentiale ale unui obiect, ale unui fenomen etc., in virtutea carora el este obiectul, fenomenul dat si nu altul. 2. Insusire (buna sau rea); (p. restr.) caracteristica pozitiva. ♦ (Log.) Insusire a unei judecati predicative de a fi afirmativa sau negativa. 3. Situatie, pozitie, titlu, conditie care constituie sau da un anumit drept. ♦ Diferenta de valoare intre un turn si un nebun sau un cal la jocul de sah. [< lat. qualitas, cf. fr. qualite, it. qualita].

CONTRAVALOARE s.f. Echivalent (in special banesc) al unui obiect; valoare data in schimbul altei valori. [Dupa fr. contre-valeur].

EXTRACONTABIL, -A adj. (Despre calcuule contabile) Efectuat pe baza unor date procurate pe alte cai decat evidenta contabila. [< extra¹ + contabil].

MULTIPLU, -A adj. 1. (Despre numere) Care cuprinde de mai multe ori un alt numar; in care se cuprinde de un numar exact de ori un alt numar. 2. Numeros, felurit. // s.m. 1. Numar intreg divizibil cu un alt numar intreg dat. 2. Fiecare unitate de masura care este mai mare decat unitatea de masura fundamentala a unui sistem metric, considerata in raport cu aceasta. [< fr. multiple, it. multiplo, cf. lat. multiplex].

CONTRAIMAGINE s. f. (mat.) element al unei multimi care corespunde unui element dat dintr-o alta multime. (< fr. contre-image)

CONTRAVALOARE s. f. echivalent (banesc) al unui obiect; valoare data in schimbul altei valori. (< fr. contre-valeur)

EXTRACONTABIL, -A adj. (despre situatii contabile) pe baza unor date procurate pe alte cai decat evidenta contabila. (< fr. extracomptable)

MULTIPLU, -A I. adj. 1. (despre numere) care cuprinde de mai multe ori un alt numar; in care se cuprinde de un numar exact de ori un alt numar. 2. numeros, felurit. II. s. m. 1. numar intreg divizibil cu un alt numar intreg dat. 2. fiecare dintre unitatile de masura mai mari decat unitatea fundamentala a unui sistem de masuri de greutati. (< fr. multiple)

BAREM², bareme, s. n. Tabele de calcule gata facute, care dau valorile unor elemente sau date, in functie de alte elementele sau date variabile. – Fr. bareme.

BOALA, boli, s. f. 1. Tulburare a sanatatii, datorita unor agenti din mediul interior sau exterior al organismului. ◊ (Pop.) Boala copiilor = epilepsie. Boala lunga (sau mare) = tifos. Boala seaca = tuberculoza. Boala de zahar = diabet. ◊ Expr. A baga rufele in boala = a spala rufele prost, de mantuiala. A scoate rufele din boala = a spala rufele bine dupa ce mai intai au fost prost spalate. 2. Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, lenese, naravase. 3, (Fam.) Pofta, dorinta; capriciu; pasiune. ◊ Expr. A avea boala sa... = a avea o dorinta, o pofta chinuitoare de a face ceva. ♦ (Fam.) Ciuda, necaz; pornire, pica, invidie. [Pl. si: boale] – Slav (v. sl. bolĩ).

CELALalt, CEALalta, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea; alalalt, aialalta. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta. 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Ceilalti oaspeti. ♦ (Adjectival; ca determinant al unor cuvinte care exprima o diviziune a timpului) imediat urmator altuia. Lumea cealalta. (Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. Celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Cel(a) + alalt (= allalt).

FOTOLUMINESCENTA, fotoluminescente, s. f. (Fiz.) Denumire comuna data fluorescentei, fosforescentei si altor fenomene asemanatoare, in care se produce o emisiune de lumina prin iluminarea prealabila a substantei emitatoare sau prin iradierea ei cu radiatii ultraviolete ori cu raze X. – Din fr. photoluminescence.

PASCALIE, pascalii, s. f. 1. Calendar bisericesc special, cu ajutorul caruia se poate stabili cu mult inainte data Pastilor si a altor sarbatori religioase care nu au loc la date fixe. 2. Carte astrologica populara cu ajutorul careia se crede ca se poate ghici viitorul cuiva. – Din ngr. pashalion.

ASPIRA, aspir, vb. I. 1. Tranz. A trage aerul in plamani, a inspira; p. ext. a inspira o data cu aerul si alte corpuri sub forma de pulbere. ♦ (Despre o pompa) A trage in sus un lichid, un gaz, praful etc. 2. Intranz. Fig. A nazui, a tinde catre ceva. – Din fr. aspirer, lat. aspirare.

SARCINA, sarcini, s. f. 1. Greutate, incarcatura pe care o duce un om sau un animal; povara. ♦ Apasare, greutate. ♦ Fig. Povara, balast. 2. Legatura (de lemne, de fan, de paie) care poate fi dusa in spinare sau cu bratele. 3. Obligatie, indatorire, raspundere (materiala sau morala). ◊ Expr. A da pe cineva in sarcina cuiva = a da pe cineva in grija cuiva. A pune (ceva) in sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau raspunzator (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Calitate, slujba, rol. 5. Starea femeii gravide; perioada cat o femeie este gravida; graviditate. 6. Marime fizica care produce o stare de solicitare mecanica intr-un corp solid deformabil sau intr-un sistem fizic. ♦ Sarcina electrica = marime scalara ce caracterizeaza proprietatea unui corp de a crea in jurul sau un camp electric sau de a fi actionat atunci cand se afla in campul electric al altui corp. ♦ Putere activa data sau luata de un sistem tehnic generator, transmitator sau transformator de energie. – Lat. sarcina.

PASCALIE ~i f. 1) Calendar in care sunt indicate data Pastilor si a altor sarbatori religioase. 2) Carte astrologica populara dupa care se crede ca se poate prezice viitorul. /<ngr. pashalion

COMPUT s. n. calcul al timpului facut pentru a fixa data Pastilor si a altor sarbatori mobile, in vederea alcatuirii calendarului bisericesc. (<fr. comput)

TAOISM s.n. Directie principala a filozofiei antice chineze, inaugurata de Lao-dzi, in cadrul careia s-au manifestat doua curente, unul materialist si altul idealist, dupa interpretarea data notiunii de „tao”. ♦ Religie chineza constituind un amalgam al cultului spiritelor naturii si ale stramosilor, al ideilor lui Lao-dzi si de diverse credinte. [Pron. tao-ism, var. daoism s.n. / cf. fr. taoisme < chin. tao – cale].

plecatel, -ea, plecatica, adj. 1. (inv. si reg.) putin aplecat, putin inclinat intr-o parte, lasat putin in jos. 2. (reg.; despre miei) care este dat sa suga la alta oaie decat cea care l-a fatat.

CONTRAPROBA s. f. proba pentru a verifica o alta, care nu a dat rezultatele concludente. (dupa fr. contre-epreuve)

TAOISM s. n. directie principala a filozofiei antice chineze, in cadrul careia s-au manifestat doua curente, unul materialist si altul idealist, dupa interpretarea data notiunii de „tao”. ◊ religie chineza, amalgam al cultului spiritelor naturii si ale stramosilor, al ideilor lui Lao-dzi si al diverselor credinte. (< fr. taoisme)

CELALalt, CEALalta, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta, printre desisuri marunte (SADOVEANU). 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Nici macar sa-si ridice ochii la ceilalti meseni (CREANGA). ♦ (Adjectival, determinand cuvinte care exprima o diviziune a timpului) Imediat urmator altuia. Lumea cealalta. [Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Din cel + alalt.

BIOGENEZA s. f. Teorie care sustine ca orice fiinta provine numai din alta fiinta (care i-a dat nastere). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogenese.

MACIUCA, maciuci, s. f. 1. Bata mare, mult ingrosata (si adesea ferecata) la un capat; chilom; maciulie. ◊ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbarli cuiva) parul (sau chica) maciuca = a fi cuprins de o spaima puternica, a se ingrozi, a se inspaimanta. 2. Parte ingrosata si rotunjita a capatului unui ciomag sau, p. ext., a altor obiecte. ♦ P. ext. Lovitura data cu maciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsula. 4. (Sport) Aparat de gimnastica, de forma unei maciuci (1), cu care se executa exercitii de mobilitate, de indemanare etc. – Lat. *matteuca.

VIZIR ~i m. inv. Demnitar in Imperiul Otoman si in alte tari musulmane. ◊ Mare ~ nume dat primului ministru in Imperiul Otoman. /<turc. vezir

ENCICLOPEDIST, -A s.m. si f. 1. Nume dat filozofilor materialisti burghezi si altor ganditori progresisti precursori ai revolutiei franceze de la sfarsitul sec. XVIII, care s-au unit in vederea elaborarii Enciclopediei. 2. (Rar) Persoana care are cunostinte enciclopedice; encicloped. [< fr. encyclopediste].

SINESTEZIE s.f. 1. (Psih.) Asociatie spontana intre senzatii de naturi diferite; corespondenta (II). 2. Tehnica literara constand in transpunerea metaforica a datelor unui simt in limbajul altui simt. ♦ (In pictura expresionista) Incercare de transpunere grafica sau coloristica a unei senzatii auditive. [Gen. -iei. / < fr. synesthesie, cf. gr. syn – cu, aisthesis – senzatie].

sarciner, sarcinere, s.n. si sarcineri, s.m. (reg.) 1. (s.n.) par lung si gros infipt in pamant, facut din trunchiul unui copac tanar, cu crengile retezate aproape de tulpina, pe care taranii si ciobanii atarna, la tara, diferite obiecte gospodaresti; prepeleac, olar, sarcior; cuier. 2. (s.n.) lemn fixat vertical pe pluta, de care plutasii isi agata hainele sau alte obiecte. 3. (s.n.) nume dat unor obiecte asemanatoare ca forma cu sarcinerul si care au diverse intrebuintari: a) trunchi de copac tanar, cu crengile retezate aproape de tulpina, infipt in pamint, pe care se cladeste claia de fan; b) fiecare dintre prajinile legate cate doua crucis si asezate in partile claii de fan; c) arac pentru sustinut fasolea; d) par la gard. 4. (s.m.) persoana care transporta o greutate, o sarcina.

SINESTEZIE s. f. 1. percepere simultana pe cale senzoriala diferita a unui stimul receptat la nivelul unui analizator; corespondenta (II). 2. principiu potrivit caruia senzatiile diverse (coloristice, muzicale, olfactive etc.) isi corespund in plan afectiv. ◊ tehnica literara in transpunerea metaforica a datelor unui simt in limbajul altui simt. (< fr. synesthesie)

TRANSFER s. b. 1. transferare. ◊ (sport) mutare a unui jucator profesionist de la un club la altul. 2. transmitere a unui drept de proprietate, a unor obligatii de la o persoana la alta. ◊ transmitere de titluri de valori monetare. 3. (psih.) mutare a incarcaturii, a sarcinii afective de la un obiect la altul. 4. transmitere de energie sau de electroni de la un sistem fizic la altul. 5. (mar.) transbordare de materiale si oameni cu ajutorul unui dispozitiv de parame si macarale asemanatoare funicularului. 6. (inform.) deplasare a unei date dintr-un amplasament in altul, fara distrugerea inregistrarii originale. (< fr. transfert)

BIOGENEZA (‹ fr. {i}) s. f. Teorie (formulata de Fr. Redi, sec. 17) dupa care orice fiinta provine din alta fiinta ce i-a dat nastere; se opune teoriei generatiei spontanee.

VECINATATE, vecinatati, s. f. I. 1. Starea, situatia cuiva sau a ceva care este, se afla, locuieste, traieste alaturi, in apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai multi vecini. 2. Loc vecin cu cineva sau cu ceva; imprejurime. 3. Cei care sunt sau locuiesc alaturi sau in apropiere (fata de altii sau fata de un loc dat). II. Stare de vecin (II); vecinie, rumanie, iobagie. – Lat. vicinitas, -atis.

VIZITA s.f. 1. Faptul de a merge in casa cuiva din politete, din obligatie etc. pentru a-l vedea. ◊ Carte de vizita = a) bucata de carton pe care este scris numele unei persoane si informatii privind adresa, telefonul etc ale acesteia; b) joc a carui dezlegare se obtine prin anagramarea literelor din numele dat spre a se obtine un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc.; a fi in vizita cu cineva = a-si face vizite reciproc; a avea relatii particulare cu cineva. 2. Fiecare deplasare a medicului in casa unui bolnav pentru a-l consulta sau in saloanele unui spital pentru a examina bolnavii si a cerceta starea sanatatii lor. 3. Deplasare a unui colectiv la un muzeu, la o intreprindere etc. [< fr. visite, it. visita].

CONVERTOR s. n. organ al sistemelor de reglare automata sau al aparatelor ori instrumentelor de masura electrice, care transforma datele dintr-o forma intr-o alta forma de reprezentare, fara a modifica valoarea informatiei. (< engl. converter)

EGAL, -A I. adj. 1. la fel, asemenea. ◊ uniform. 2. (despre expresii matematice) care are aceeasi valoare cu o alta expresie sau cu un numar dat. ◊ (despre multimi) format din aceleasi elemente. ◊ (despre figuri geometrice) care se suprapun exact. 4. (despre oameni; si s. m.) de acelasi rang, de aceeasi valoare. II. s. n. semn (=) care exprima o egalitate. (< fr. egal)

VIZITA s. f. 1. faptul de a merge in casa cuiva din politete, din obligatie etc. pentru a-l vedea. ♦ carte de ~ = a) bucata de carton pe care este scris numele cuiva; b) problema enigmistica a carei dezlegare se obtine prin anagramarea literelor din numele dat spre a se obtine un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc. 2. deplasare a medicului la domiciliul unui bolnav pentru a-l consulta sau in saloanele unui spital pentru a examina bolnavii. ♦ ~ medicala = control medical periodic care se face elevilor, soldatilor, muncitorilor etc. 3. deplasare a unui colectiv la o expozitie, la un muzeu, intr-o regiune etc., spre a le cunoaste. (< fr. visite)

HABENT SUA FATA LIBELLI (lat.) cartile isi au soarta lor – Terentianus Maurus, „De littersi, syllabis, pedibus et metris”, 258: „Procaptu lectoris, habent sua fata libelli” („Incapute pe mana cititorului, cartile isi au soarta lor”). Autorul acestui vers a avut el insusi o soarta trista, intrucat cartea sa de prozodie a fost data uitarii, iar aforismul acesta atribuit altor scriitori latini.

QUID PRO QUOD (lat.) unul in locul altuia – Confuzie, eroare, deviere de la datele reale ale unei discutii sau probleme prin substituire de termeni. Sub forma quiproquo (fr), indica un artificiu utilizat cu precadere de autorii de vodeviluri.

GANDAC, gandaci, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul coleopterelor sau al altor insecte asemanatoare cu coleopterele. ◊ Compuse: gandac-de-casa (sau -de-bucatarie, -negru) = svab¹; gandac-de-frasin (sau gandacul-frasinului) = cantarida; gandac-de-mai = carabus; gandac-de-faina = morar; gandac-de-Colorado = insecta coleoptera de culoare galbena-portocalie, cu dungi longitudinale, negre pe elitre, daunatoare cartofilor (Leptinotarsa decemlincata). 2. (De obicei determinat prin „de matase”) Vierme-de-matase. – Cf. scr. gundelj.

GHIAUR, ghiauri, s. m. Denumire dispretuitoare data in trecut de turci persoanelor de alta religie decat cea mahomedana. – Din tc. gavur.

INAPOI adv. 1. In directie contrara inaintarii; in spate, indarat. ◊ Loc. vb. A da inapoi = a) a se retrage; b) fig. a ceda (intr-o discutie) intr-o actiune; c) fig. a fi in declin, a regresa. ♦ (Inv.; cu trimitere la un pasaj anterior dintr-un text) Mai sus. 2. La locul de provenienta; in locul unde a fost mai inainte. ◊ Loc. vb. A da (ceva) inapoi = a restitui; a inapoia. ◊ Expr. A-si lua vorba inapoi = a-si retrage vorba, fagaduiala facuta; a reveni asupra celor spuse, rectificandu-le. 3. Cu o treapta indarat, intr-un loc inferior altora ca valoare. 4. Mai demult, la o data anterioara celei prezente. – In + apoi.

NIHILISM s. n. Atitudine, tendinta, conceptie sau manifestare care neaga randuielile, institutiile, morala, traditiile culturale existente intr-o societate data, fara sa le opuna, in schimb, altele superioare; atitudine de negare absoluta. – Din fr. nihilisme.

PAGAN, -A, pagani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care se inchina zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de crestini celor care sunt de alta religie decat cea crestina sau care nu are nici o religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. Adj. Care apartine unei religii politeiste sau cultului civilizatiei antice greco-romane sau care se refera la antichitatea greco-romana; p. restr. turcesc. 3. S. m. si f. Persoana care se abate de la dogmele religiei (crestine); eretic. 4. S. m. si f. Fig. Om rau la suflet, crud, nemilos. 5. Adj. Patimas, salbatic, cumplit. – Lat. paganus.

SULTAN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman si din alte tari musulmane; persoana care poarta (sau purta) acest titlu. ♦ (Inv.) Sultan-mezat = licitatie speciala care avea loc in divanul tarii. – Din tc. sultan.

PERPETUUM MOBILE subst. 1. Sistem mecanic, termic, electric etc. imaginar, care ar fi capabil sa functioneze neincetat, efectuand lucru mecanic sau producand energie, fara sa primeasca energie din exterior sau consumand numai din energia termica a unui singur corp, fara a se afla in contact si cu un alt corp mai rece decat primul. 2. Denumire data unor piese muzicale instrumentale de virtuozitate cu ritm rapid, alcatuite din note scurte si de valoare egala, a caror succesiune repetata lasa impresia unei miscari continue. – Loc. lat.

LIFTA, lifte, s. f. 1. Termen injurios dat in trecut de romanii ortodocsi popoarelor de alta religie; p. ext. termen de ocara dat cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rau, cainos sau, p. ext. pentru un animal rau. – Din sl. Litva „Lituania”.

MERGATOR, -OARE, mergatori, -oare, adj. (Si substantivat; astazi rar) Care se deplaseaza dintr-un loc in altul, care umbla. ◊ Compus: mergator-inainte = epitet dat sfantului loan Botezatorul. – Merge + suf. -ator.

COMPOSTOR, compostoare, s. n. 1. Aparat mecanic, cu litere si cifre mobile, folosit pentru a imprima data si uneori numarul trenului (sau al altui vehicul) pe un bilet de calatorie. 2. Aparat pentru perforat biletele in vehiculele de transport in comun cu autotaxare. – Din fr. composteur.

calafat (-turi), s. n. – Cilti imbibati cu catran cu care se astupa crapaturile navelor. Tc. kalafat „calafatuire”, sau ngr. ϰαλαφίτης, ambele din it. calafatare (Roesler 594; Lokotsch 720; Ronzevalle 129); cf. fr. calfeutrer, sp. calafatear, si, pe de alta parte, bg. kalafat. Sec. XVII; a dat numele orasului Calafat. – Der. cal(a)fatui, vb. (a astupa cu calafat gaurile).

NIHILISM s. n. conceptie, atitudine care neaga randuielile, institutiile, morala, traditiile culturale existente intr-o societate data, fara a le opune in schimb altele superioare; atitudine de negare absoluta. (< fr. nihilisme)

ALIBI, alibiuri, s. n. 1. Dovada de nevinovatie rezultata din constatarea ca, la data savarsirii infractiunii, cel invinuit se afla in alta parte decat la locul savarsirii ei. 2. Mijloc de aparare care aduce in sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuza, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici) un alibi = a (nu) detine (nici) o proba, a (nu) avea (nici) o motivare. – Din fr. alibi.

INFRATIT, -A, infratiti, -te, adj. 1. Legat de altul prin relatii fratesti. 2. (Despre plante) Care a dat lastari din tulpina principala. – V. infrati.

EPIZOAR, epizoare, s. n. (La pl.) Nume generic dat animalelor care traiesc, ca parazite, pe pielea altor animale; (si la sg.) animal care face parte din aceasta categorie. [Pr. -zo-ar] – Din fr. epizoaire.

STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanta repartizata relativ uniform pe o suprafata de alta natura (pentru a o acoperi) sau intre alte doua suprafete de alta natura (pentru a le desparti). 2. Fasie compacta dintr-o materie, aflata in interiorul unei mase de natura diferita. ♦ Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compozitie relativ omogena, care se gaseste, sub forma unei panze, intre alte depozite. 3. Influenta externa exercitata asupra unei limbi date. 4. Fig. Parte dintr-o clasa sociala; categorie, patura sociala. 5. Fasie de pamant, cu carari pe margini, pe care se seamana legume sau flori; fasie de pamant impreuna cu vegetatia respectiva. 6. (Pop.) Culcus, asternut pentru animale. 7. (Pop.) Pat, asternut pentru oameni. 8. Nume dat partii de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte; postament. 9. Patul pustii. [Pl. si: strate] – Lat. stratum.

RETRAI, retraiesc, vb. IV. Tranz. A simti intens ceea ce a mai simtit o data; a avea impresia ca trece prin aceleasi intamplari prin care a mai trecut o data. ♦ A simti intens ceea ce a simtit altul, a avea impresia ca trece prin aceleasi intamplari prin care a trecut si altul. – Re¹- + trai.

GHIAUR ~i m. Nume batjocoritor, dat in trecut de catre turci popoarelor de alta credinta decat cea mahomedana (mai ales crestinilor). /<turc. gavur

ETAJ s.n. 1. Fiecare dintre partile unei cladiri care se gasesc intre planseurile de deasupra parterului; cat. 2. Nume dat unor lucruri, unor obiecte dispuse unul peste altul. ♦ (Spec.) a) Fiecare dintre etapele rezultate din impartirea variatiei de viteza sau de presiune a fluidului intr-o masina termica; b) partea unei masini termice in care se produce aceasta variatie; c) partea unui amplificator electric unde are loc una dintre amplificarile pe care acesta le realizeaza; d) (poligr.) subdiviziunea orizontala a capului unei tabele. 3. Succesiune de terenuri care corespunde in timp unei varste geologice. 4. Etaj de vegetatie = element structural al unui arboret constand din totalitatea arborilor ale caror coroane se situeaza la o anumita inaltime, formand un strat distinct. [< fr. etage].

ETAJ s. n. 1. fiecare dintre partile unei cladiri care se gasesc intre planseurile de deasupra parterului; cat. 2. nume dat unor lucruri, unor obiecte dispuse unul peste altul. ◊ (spec.) a) fiecare dintre etapele rezultate din impartirea variatiei de viteza sau de presiune a fluidului intr-o masina termica; b) partea unei masini termice in care se produce aceasta variatie; c) partea unui amplificator electric unde are loc una dintre amplificarile pe care acesta le realizeaza; d) (poligr.) subdiviziunea orizontala a capului unei tabele. 3. succesiune de terenuri corespunzand in timp unei varste geologice. 4. ~ de vegetatie = strat de vegetatie intr-o biocenoza, determinat de modificarea regimului termic si hidric in functie de altitudine. (< fr. etage)

PAPAGAL s. m. pasare din zonele tropicale, cu penajul viu colorat si ciocul gros si incovoiat. ◊ epitet dat cuiva care repeta mecanic parerile sau cuvintele altuia. (< ngr. pap/p/agal/l/os, it. papagallo)

UTOPIE s. f. 1. nume dat teoriilor fanteziste, irealizabile, care preconizeaza crearea unei alte ordini sociale, fara a tine seama de conditiile concret-istorice date si de legile obiective ale dezvoltarii societatii. 2. conceptie, proiect irealizabil, fantezie, himera, vis. (< fr. utopie)

ALIBI, alibiuri, s. n. Dovada prin care un inculpat isi sustine in fata justitiei nevinovatia, stabilind ca, la data savarsirii faptului imputat, el se afla in alt loc decat acela unde a fost comis faptul. ♦ Fig. Scuza, justificare. – Fr. alibi (lat. lit. alibi „in alta parte”).

A NOVO (lat.) din nou; inca o data – Afacere judiciara trimisa a novo in fata altei instante.

OTTONIAN, Stilul ~, nume dat stilului definitoriu al artei (pictura, sculptura si alte arte vizuale) din Sfantul Imperiu German in sec. 10 si 11 (in timpul imparatilor Ottoni si a primilor lor succesori din Casa Saliana, 950-1050), caracterizat prin importanta acordata reprezentarii figurii umane si prin gesturile emfatice ale personajelor. Denumirea provine de la numele lui Otto I cel Mare.

DA CAPO loc. adv. (Indica repetarea unei lucrari muzicale sau, p. ext., a unei actiuni, operatii din alte domenii) De la inceput, din nou, inca o data. ◊ Da capo al fine, indica repetarea unei lucrari muzicale, p. ext. si a altor actiuni, de la inceput la sfarsit. – Din it. da capo.

GAITA¹, gaite, s. f. 1. Pasare inrudita cu corbul, de marimea unei ciori, cu penajul brun-roscat, cu dungi albastre si negre pe aripi, cu coada neagra, care poate imita sunetele scoase de alte pasari (Garrulus glandarius). ◊ Gaita de munte = alunar. 2. Epitet dat unei persoane care vorbeste mult si fara rost. [Pr.: ga-i-] – Cf. bg., scr. galica.

PAPAGAL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor pasari tropicale cataratoare, cu ciocul mare si incovoiat, cu pene felurit si viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (si convingator), a fi bun de gura. ◊ Compus: papagal-tiganesc = stancuta: papagal-de-brazi = forfecuta. ♦ Epitet dat unei persoane care repeta mecanic parerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. si peior.) Gura (ca organ al vorbirii). 2. Cleste cu dinti, folosit la lucrarile de montare sau de reparare a tevilor. – Din ngr. pap(p)aghal(l)os, it. pappagallo.

FIECARE pron. nehot. (Indica fiintele sau lucrurile luate in parte dintr-un grup sau dintr-o categorie) si unul, si altul; oricare. ◊ (Adjectival) Fiecare om. [Pr.: fi-e-. – Gen.-dat. fiecaruia, fiecareia. – Var.: (inv. si pop.) fiescare, fiestecare, fistecare pron. nehot.] – Fie¹ + care.

TOVARAS, -A, tovarasi, -e, s. m. si f. 1. Persoana considerata in raport cu alta, de care este legata prin viata sau prin activitatea dusa in comun sau prin lupta pentru aceeasi cauza. ◊ Tovaras (sau tovarasa) de viata = sot (sau sotie). 2. Termen folosit intre comunisti cand se adreseaza unul altuia sau cand vorbesc despre un al treilea. 3. Epitet dat unei fiinte, de obicei animal, care insoteste pe cineva (in mod constant); fiinta credincioasa cuiva. 4. Asociat, partas (intr-o afacere). 5. S. f. art. (Fam., iesit din uz) Educatoare, invatatoare sau diriginta in scoala generala. – Din ucr. tovarys, rus. tovarisci.

CURS¹, cursuri, s. n. I. 1. Miscare a unei ape curgatoare in directia pantei; p. ext. albia, intinderea sau directia unei ape curgatoare. 2. (Inv.) Mers (repede). II. Fig. 1. Trecere, durata, interval (de timp). ◊ Loc. prep. In cursul... = in timpul cat dureaza ceva. In curs de... = in timp de... 2. Desfasurare, mers, directie a unor evenimente. ◊ Expr. A da curs unei cereri = a lua in considerare, a rezolva o cerere. III. Pret sau cost, la un moment dat, al unei hartii de valoare in raport cu alta hartie de valoare. ◊ Cursul actiunilor = pretul la care se vand si se cumpara actiunile la un moment dat. Cursul bursei = pretul la care este cotata la un moment dat, la bursa, o hartie de valoare, o valuta straina etc. ♦ Putere de circulatie a unei monede. – Lat. cursus (cu unele sensuri dupa fr. cours).

AGREMENT ~e n. 1) Petrecere placuta a timpului; divertisment; amuzament; distractie. Calatorie de ~. 2) Consimtamant dat de un stat la numirea reprezentantilor diplomatici ai altui stat. /<fr. agrement

STOC ~uri n. Cantitate de marfuri sau de alte bunuri materiale care se afla la un moment dat intr-un depozit sau intr-un magazin. /<fr., engl. stock

AGREMENT s.n. 1. Placere, distractie. 2. (Jur.) Consimtamant, incuviintare, aprobare; (in diplomatie) acord international intre parti in scopul reglementarii raporturilor juridice; incuviintare data de un stat la numirea reprezentantilor diplomatici ai altui stat. [Pl. -te. / < fr. agrement, cf. engl. agreement].

DEOCAMdata adv. (Arata ca actiunea este provizorie) Pentru moment, pana una-alta, in mod provizoriu. [Pr.: deo-] – De⁴ + o + cam + data.

APOLONIC, -A adj. referitor la opera matematica a lui Apollonius, in care apar pentru prima data denumirile celor trei conice: elipsa, hiperbola, parabola si alte notiuni, ca: diametri, axe, focare etc. (< germ. apollonisch)

mie pron. pers. in dativ. Lat. mihi (Candrea-Dens., 1099). Se foloseste in patru feluri diferite: mie in pozitie tare, ca in sp. a mi, si totdeauna impreuna cu una dintre celelalte trei forme: mie nu mi-au spus; mi (cu i vocalic), inaintea altor pronume: mi s-a spus, mi l-a dat; mi (cu i consonantic) in pozitie enclitica sau proclitica: mi-a adus, dindu-mi; imi in urmatoarele cazuri: imi pare, imi aduc aminte, valoare emfatica, fata de mi-a duc aminte, pronuntare familiara.

ALATURI adv. 1. (Local) Langa cineva sau ceva, la dreapta sau la stanga cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De alaturi = vecin, invecinat. ◊ Expr. (Fam.) Alaturi cu drumul = fara judecata, fara ratiune. ♦ In alt punct decat cel vizat (dar foarte aproape de acesta). A nimerit alaturi. 2. (Modal) Unul langa altul, unul impreuna cu altul (sau cu altii). ◊ Loc. prep. Alaturi de... (sau, rar, cu...) = o data cu..., pe langa... ◊ Expr. A fi alaturi de cineva = a fi solidar cu cineva. [Var.: alaturea adv.] – Din a³ + lature.

cotineata f., pl. ete (d. cotet cu sufixu din chichineata). Cotet de pasari de curte, poiata, curnic. – In nord si costereata si -ireata (supt [!] infl. altor cuvinte, ca bg. kysta, casa), ingraditura de dat mincare puilor si unde nu pot patrunde gainile adulte.

ALA, AIA, aia, alea, pron. dem., adj. dem. (Pop. si fam.) Acela, aceea. A venit ala. Lucrul ala. ◊ Expr. alta aia = ciudatenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: aluia, aleia; gen.-dat. pl.: alora] – Lat. illum, illa.

IMBUCA, imbuc, vb. I. 1. Tranz. A vari in gura ceva de mancare; a manca (in pripa, ce se nimereste); a inghiti ceva dintr-o data. 2. Refl. (Despre piese) A intra cu un capat in alta piesa; a se impreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucca „gura”).

IMPRUMUTAT, -A, imprumutati, -te, adj. Care este luat sau dat cu imprumut. ♦ (Despre cuvinte, obiceiuri etc.) Care este din alta limba sau de la alt popor. ♦ Imitat. – V. imprumuta.

MINUNE, minuni, s. f. 1. Fenomen iesit din comun, surprinzator, atribuit fortei divine sau altor forte supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o data, pe neasteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobisnuit, extraordinar; minunatie. ◊ Cele sapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute sapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni si realizare tehnica. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamatie care exprima uimire, admiratie, neincredere etc. fata de cele vazute sau auzite. Mare minune sa... = m-as mira sa... Minunea minunilor, formula care exprima o apreciere superlativa. (Fam.) A se face de minune = a se face de ras; a produce uimire. 3. Lucru cu insusiri exceptional de frumoase, care uimeste, produce admiratie; minunatie. ◊ Loc. adj. si adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoana cu calitati (fizice sau morale) exceptionale. – Lat. *mirio, -onis.

ECHIVALENTA, echivalente, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificatie, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalenta = examen pe care trebuie sa-l treaca acela care cere recunoasterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau care vrea sa treaca de la un tip de scoala la altul. ♦ (Log.) Raport existent intre doua enunturi care sunt adevarate sau false impreuna. 2. (Med.) Denumire data unei crize de natura epileptica, care se manifesta sub alta forma decat cea convulsiva. 3. (Mat.) Relatie simetrica, reflexiva si tranzitiva intre elementele unei multimi. – Din fr. equivalence.

TRANSFORMA, transform, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) schimba infatisarea, a da sau a capata alt aspect, alta forma; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-si) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimband anumite elemente si pastrand altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba in cantitati echivalente o forma de energie in alta forma de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obtine, prin executarea reusita a unei lovituri (de pedeapsa), unul sau mai multe puncte in avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare.

A ESALONA ~ez tranz. 1) (actiuni, manifestari) A distribui in timp; a repartiza la date succesive. 2) (lucruri) A dispune la anumite distante unele de altele. 3) (trupe, militare) A dispune pe esaloane. /<fr. echelonner

TRANSFORMA vb. I. tr., refl. A(-si) schimba forma, infatisarea, a da sau a lua o alta forma; a (se) preface, a (se) schimba. ♦ (Mat.) A construi un corespondent al unei figuri date sau al unei valori, schimband anumite elemente si pastrand altele. [P.i. transform. / < fr. transformer, cf. lat. transformare].

COMPLEMENT s. n. 1. complinire; ceea ce se adauga la ceva pentru a-l intregi. complementul unui numar = numar care se obtine prin scaderea unui alt numar initial. ◊ (mat.) unghi care, impreuna cu un unghi dat, insumeaza 90°. 2. parte secundara a propozitiei care determina un verb, un adjectiv sau adverb. ◊ obiect (6). 3. alexina. (< fr. complement, lat. complementum)

TRANSFORMA vb. tr., refl. a(-si) schimba forma, infatisarea; a da, a lua o alta forma; a (se) preface, a (se) schimba. ◊ (mat.) a construi un corespondent al unei figuri date sau al unei valori schimband anumite elemente si pastrand altele. (< fr. transformer, lat. transformare)

CARABINIER (‹ fr.) s. m. 1. Soldat inarmat cu o carabina. ♦ (In Franta) Denumire data soldatilor din cavaleria grea (sec. 17-19) inarmati cu carabine, precum si soldatilor de elita din infanterie (1788-1792). 2. Denumire data astazi vamesilor in Spania (carabineros), iar in Italia si alte state jandarmeriei (carabinieri).

SANTIAGO DE CUBA, oras in extrenitatea SE a Cubei, situat pe tarmul golfului omonim al M. Caraibilor, la poalele Sierrei Maestra, la 80 km v de Guantanamo si 765 km SE de Havana; centrul ad-tiv al provinciei omonime; 441,5 mii loc. (2002), al doilea oras ca marime al tarii. Port comercial prin care se exporta min. de cupru, de fier si de mangan, zahar, rom, tutun, fructe s.a. Centru minier (cupru, fier, mangan) si agricol. Rafinarie de petrol. Santier naval. Ind. metalurgica, chimica, textila, a mat. de constr. (ciment), de prelucr. a tutunului si alim. (zahar, rom). Statiune balneara. Universitatea Oriente (1947). Catedrala in stil colonial (1522). Biserica San Francisco (sec. 16) si fortareata Castillo del Morro, declarata (in 1997) in Patrimoniul cultural universal. Fundat in 1514 de Diego Velasquez de Cuellar (primul guvernator al Cubei) pe un alt loc, situat la cativa km de vatra actuala, care dateaza din 1522. Capitala Cubei pana in 1589.

DACA² conj. 1) (exprima un raport conditional) In caz ca. Daca va ploua, vom avea roada. 2) (exprima un raport cauzal) Fiindca; precum ca; deoarece; pentru ca; dat fiind ca; intrucat; de vreme ce; o data ce. Daca nu stia singur, umbla de la unul la altul. 3) (exprima un raport temporal) Cand; dupa ce. Daca se face ziua, plec mai departe. 4) (exprima un raport completiv) El intreaba daca pleci. 5) (serveste drept mijloc de introducere a propozitiilor optative independente) De. Daca s-ar face ziua! 6) (exprima un raport concesiv) Desi; cu toate ca. Chiar daca e timp rau, avionul va decola. / de + ca

A SE FATAI ma fatai intranz. 1) A umbla fara astampar si fara rost (incolo si incoace); a se foi. 2) A nu avea astampar; a se invarti mereu (intr-o parte si in alta); a se suci. 3) A nu se putea hotari dintr-o data. /fat + suf. ~ai

PROPRIU ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care apartine unei persoane; individual. ◊ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinte sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinte sau lucruri. 2) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronuntare ~e. 3) Care este in concordanta deplina; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Sens ~ sens initial, de baza. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre

TRAFIC s.n. 1. Transport de marfuri sau de persoane raportat la o anumita cale de comunicatie si la un interval de timp dat. 2. Activitate economica avand drept scop schimbul de marfuri si de alte valori. ♦ Comert ilicit. ♦ Trafic de influenta = negociere a trecerii de care se bucura cineva pe langa o persoana influenta, facuta in scopul unui castig personal ilicit. [< fr. trafic, cf. it. traffico].

DIAGNOZA s. f. 1. diagnostic (1). 2. identificare a unui fenomen pe baza descrierii starii sale prezente. 3. descriere sumara a unei plante, care o deosebeste de altele. 4. (cib.) examen destinat a detecta erorile intr-un program, in datele sau in circuitele unei masini. (< fr. diagnose)

leat (leaturi), s. n. – 1. An, data. – 2. Recrutare, contingent. – 3. Recrut, racan. – 4. Soldat care apartine aceluiasi contingent cu altul, camarad. Sl. leto (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 351; Cihac, II, 167). Din forma de „a data documentele” sl. vu leto „in anul”, provine veleat (var. inv. valeat), s. n. (data; loc, termen; viata). – Comp. letopiset, s. n. (cronica, anale), din sl. letopisici. Cf. indelete.

PADUREA CRAIULUI, Muntii ~, culme muntoase in NV M-tilor Apuseni, orientata NV-SE, marginita de depr. Vad-Borod (in N) si depr. Beius (in S), alcatuita din calcare mezozoice si roci vulcanice neogene. alt. max.: 1.015 m (vf. Hordincusa). Nod hidrografic. Depozitele calcaroase mezozoice au dat nastere unui relief carstic (pesterile Vadu Crisului, Meziad, Vantului). Expl. de bauxita (Zece Hotare, Rosia). Turism.

TRANTOR, trantori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui barbat care nu vrea sa lucreze si traieste din munca altora. – Cf. sl. trontu.

OBLIC, -A, oblici, -ce, adj. 1. Inclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; piezis, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care face un unghi diferit de 0° sau de 90° cu o alta dreapta sau cu un plan. ♦ (Despre cilindri si prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) inclinate fata de baza; (despre conuri si piramide) cu dreapta care uneste varful cu centrul bazei inclinata fata de baza. ♦ (Despre ochi) Cu colturile exterioare ridicate spre tample; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Banuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; in sintagma) Caz oblic = nume dat uneori in gramatica romana cazurilor genitiv si dativ, iar in gramatica altor limbi, in mod curent, tuturor cazurilor, cu exceptia nominativului si a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.

EMISAR¹ ~i m. 1) Persoana care are o misiune secreta (neoficiala) in alta tara. 2) Per-soana trimisa special pentru a aduce la indeplinire o insarcinare data de o institutie sau de o organizatie. /<fr. emissaire, lat. emissarius

A INTREVEDEA intrevad tranz. 1) (obiecte, fiinte) A vedea foarte vag (din cauza departarii, a intunericului); a intrezari; a ghici. 2) A vedea printre alte elemente; a intrezari. 3) fig. A vedea in perspectiva (pe baza unor date cunoscute sau intuite); a prevedea; a intrezari. /intre- + a vedea

A INTREZARI ~esc tranz. 1) (obiecte, fiinte) A vedea foarte vag (din cauza departarii, a intunericului); a intrevedea; a ghici. 2) A zari printre alte elemente; a intrevedea. 3) fig. A vedea in perspectiva (pe baza unor date cunoscute sau intuite); a prevedea; a intrevedea. /intre- + a zari

VALAH, -A, valahi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Nume dat in evul mediu romanilor din stanga si din dreapta Dunarii de catre alte popoare. 2. Adj. Care apartine Valahiei sau valahilor (1), privitor la Valahia sau la valahi. [Var.: vlah, -a s. m. si f., adj.] – Cf. sl. vlahu.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zero.

A SE FOI ma foiesc intranz. 1) A umbla fara astampar (intr-un spatiu restrans); a se fatai. 2) A se intoarce mereu de pe o parte pe alta (in asternut); a se zvarcoli. 3) A nu se putea hotari (dintr-o data); a sta la cumpana; a sovai; a oscila; a pendula; a balansa; a ezita. [Sil. fo-i] /<lat. follire

SEMICALC ~uri n. lingv. Cuvant sau expresie in care o parte constituie un imprumut din alta limba, iar cealalta parte este formata pe baza resurselor interne ale limbii date; semiimprumut. /semi- + calc

SEMIIMPRUMUT ~uri n. Cuvant sau expresie in care o parte constituie un imprumut din alta limba, iar cealalta parte este formata pe baza resurselor interne ale limbii date; semicalc. /semi- + imprumut

CONVERSIUNE s. f. 1. modificare a conditiilor initiale ale unui imprumut. ◊ preschimbare a unei valori monetare intr-o valoare de alta natura. 2. (rar) schimbare a naturii, a formei unui lucru. ◊ modificare a unui sistem fizic sau tehnic prin transformarea unor marimi date. ◊ transformare, in urma unui proces chimic, a unei specii de molecule in alte specii de molecule. ◊ (biol.) schimbare in ordine liniara a genelor; transmutatie genetica. 3. reluare in ordine inversa a termenilor unei sintagme, cu sau fara schimbarea intelesului ori functiilor sintactice; reversiune. ◊ schimbare a clasei lexico-gramaticale, a valorii unui cuvant; hipotaxa. 4. (log.) rasturnare a unei judecati prin inlocuirea reciproca a subiectului cu predicatul. 5. traducere a unui cuvant, numar sau mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj intr-altul. 6. mecanism psihic care face sa apara un simptom corporal la locul unui efect refulat ce nu poate accede in constiinta fara a provoca o reactie de angoasa. (< fr. conversion, lat. conversio)

DEVIATIE s. f. 1. abatere fata de o directie normala data. ♦ ~ de sept = deformare a septului nazal. ◊ (biol.) transformare a unui organ intr-altul, cu alta structura si alta functie. ♦ ~ s*****a = practicarea relatiilor e*****e intre parteneri apartinand aceluiasi s*x; homos*xualitate. 2. (fiz.) unghi format de raza emergenta dintr-un sistem cu cea incidenta; deflexiune. (2). 3. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influenta maselor de metal situate la bord. (< fr. deviation, lat. deviatio)

REDEVENTA s. f. datorie, obligatie platibila periodic la date fixe si sub forma de cota pentru dreptul de a folosi proprietatea altuia in scopuri productive. (< fr. redevance)

soangher (-ri), s. m. – Ungur (nume depreciativ). Creatie expresiva, care pare sa se combine cu boanghen si cu sogor „cumnat”, sau cu oricare alt element. – Der. soanghera (var. soangherita), s. f. (unguroaica); sogan, s. m. (porecla data de taranii din Mold. de N. celor din Bucovina), cu pierderea infixului nazal. Cf. soacat.

AMANDOI, -DOUA num. col. Si unul si altul; ambii. Amandoi copiii. ◊ (Cu valoare de pronume) Amandoi priveau in zare. [Gen.-dat. (cand preceda substantivul) amanduror si (cand il urmeaza sau ii tine locul) amandurora] – Lat. *amindoi (< *ambi + dui).

BLID, blide, s. n. (Pop.) 1. Vas (adanc) de pamant, de lemn sau de metal, din care se mananca; strachina. ◊ Expr. (Ir.) A manca dintr-un blid cu cineva = a fi intim, in raporturi stranse cu cineva. ♦ Cantitate de mancare cuprinsa intr-un astfel de vas. ◊ Expr. Blid de linte = suma de bani sau alta rasplata (neinsemnata) pentru care cineva comite o josnicie. 2. (La pl.) Nume generic dat vaselor in care se pune mancarea. – Slav (v. sl. bliudu).

Agamedes, fratele lui Trophonius si fiul lui Erginus, regele din Orchomenus. Agamedes si Trophonius au fost doi arhitecti celebri, care au construit, printre altele, si edificiul care adapostea comoara lui Hyrieus, regele Boeotiei. Legenda spune ca cei doi frati ar fi lasat o intrare tainica, prin care puteau intra oricind ca sa prade. Faptul fiind descoperit de catre rege, Agamedes a fost ucis de Trophonius ca sa nu-l divulge si pe el. Fratricidul a fost insa pedepsit pe data. Pamintul s-a deschis si l-a inghitit pe Trophonius. Dupa o alta versiune, cei doi frati ar fi construit templul lui Apollo de la Delphi. Cerindu-i zeului rasplata cuvenita, Apollo le-a fagaduit-o in opt zile, ragaz in care i-a sfatuit sa petreaca in voie. La implinirea timpului, cei doi frati au fost gasiti fara viata in patul lor. Moartea usoara care le-a curmat zilele a fost, se pare, cea mai buna rasplata pe care zeul a crezut de cuviinta sa le-o ofere.

CONTRAR, -A, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Notiuni contrare = notiuni care se afla intr-un raport in care acceptarea uneia presupune inlaturarea celeilalte fara ca inlaturarea uneia sa presupuna admiterea celeilalte. 2. Adv. Impotriva, in contra, neconform cu... 3.S. n. (La pl.; in forma contrarii) Denumire data notiunii care desemneaza laturi, insusiri sau tendinte ale obiectelor si proceselor opuse unele altora, astfel incat se exclud reciproc, aceasta opozitie constituind forta motrice si continutul principal al dezvoltarii acelui obiect sau proces; (si la sg.) fiecare din termenii unei contradictii (1). 4. Prep. Contra, impotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contrariu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.

TRIMITERE ~i f. 1) v. A TRIMITE. 2) Indicatie scrisa data de o institutie medicala unui pacient pentru tratament sau pentru consultatie (la o alta institutie sau la un medic specialist). 3) Nota bibliografica sau explicativa din josul unei pagini sau de la sfarsit. /v. a trimite

REFERINTA s.f. 1. Informatie, lamurire data asupra cuiva pentru a-l caracteriza. 2. Faptul de a raporta un lucru la altul sau o chestiune la alta. ♦ (Mat., fiz.) Sistem de referinta = sistem de coordonate sau totalitatea sistemelor de coordonate imobile unul fata de altul la care se raporteaza pozitiile corpurilor; referential. [< fr. reference].

CREDIT s. n. 1. relatie ce se stabileste intre o persoana (creditor) care acorda, sub forma de imprumut, o suma de bani sau alte valori si o alta persoana (debitor), care primeste imprumutul, urmand ca restituirea sa se efectueze la o data ulterioara, determinata; imprumut acordat; creanta creditorului; obligatia (baneasca) a celui creditat. 2. sfera a circulatiei banesti cuprinzand relatiile de credit. 3. coloana (din dreapta) a unui cont, care reprezinta sumele avansate. 4. (fig.) incredere, consideratie, stima, autoritate de care se bucura cineva. (< fr. credit, lat. creditum)

fofengher s. m. – Luceafar. Cuvint incert, mentionat o singura data de Odobescu, care ii da etimologia; din gr. φῶς „lumina”, φέγγει „straluceste”. Nu apare in alt text, nici nu pare posibila der. propusa.

antiscian, -a s. si adj. (d. lat. antiscius, d. vgr. anti, contra, si skia, umbra). Geogr. Nume dat popoarelor care locuiesc pe acelasi meridian, dar de o parte si de alta a ecuatorului si ale caror umbre la ameaza-s opuse.

MIJLOCAS, -A, mijlocasi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Iesit din uz) (Taran sau taranime) care poseda pamant si alte mijloace de productie cu ajutorul carora isi asigura existenta. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, fiinte sau unor parti ale lor) care, intr-un anumit ansamblu, ocupa locul din centru sau care sunt situate intre obiecte, fiinte de acelasi fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucatorii) care actioneaza intre inaintarea si apararea unei echipe. – Mijloc + suf. -as.

CUPTOR, cuptoare, s. n. 1. Constructie de caramida, de piatra, de metal sau de lut, pentru copt painea si alte produse de panificatie. ♦ Cantitate de paine, de placinte etc. care se poate coace o data. ♦ Platforma zidita in prelungirea vetrei si pe care se doarme la tara. ◊ Expr. A sta (sau a zacea) pe cuptor sau a se muta de pe vatra pe cuptor = a trandavi. A aduce (parintilor) nora pe cuptor = a se insura. ♦ Despartitura la masina de gatit, in care se coc prajituri, paine sau se rumenesc mancarurile. 2. Constructie speciala de incalzire, constituita dintr-o camera cu pereti metalici captusiti cu material refractar in vederea supunerii unui material la tratamente termice, de topire sau la alte operatii tehnologice. ◊ Cuptor de caramizi = cantitate de caramizi brute (din argila) asezate in asa fel incat sa poata fi incalzite pana la incandescenta de un foc central inabusit. Cuptor de var = varnita. 3. Fig. Caldura mare; arsita. ◊ (Pop.; in sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. – Lat. *coctorium.

EFEMERIDA ~e f. 1) la pl. Ordin de insecte cu corp subtire si moale, care traiesc in stare adulta cateva zile sau cateva ore; rusalie. 2) Insecta din acest ordin. 3) la pl. Note (de ziar, reviste, calendare, carti) care indica evenimentele petrecute la aceeasi data in ani diferiti. 4) Tabele in care se indica pozitiile zilnice ale Soarelui si ale altor corpuri ceresti pentru o perioada de un an. /<fr. ephemeride, lat. ephemeris, ~idis

FLANC¹ s.n. 1. Extremitate, parte laterala a unei formatii, a unui dispozitiv de lupta; latura. ◊ De flanc = dintr-o parte; in flanc (cate unul) = unul in spatele altuia. 2. Carton special care serveste la confectionarea, prin presare, a matritelor de stereotipie. 3. (Teatru) Nume dat panourilor care servesc la alcatuirea decorurilor. 4. Partea laterala a unei cute de teren. 5. Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale peretelui abdominal. [< fr. flanc].

IZOCRON, -A adj. (Despre fenomene) Care se repeta la intervale de timp egale, care are o durata egala cu un altul. // s.f. izocrona – linie care uneste punctele egal departate in timp de un punct dat. [Var. isocron, -a adj., s.f. / cf. fr. isochrone, gr. isos – egal, chronos – timp].

SPRING s.n. (Mar.) Parama de legare sau de manevrare data din bordul unei nave, oblic fata de axa sa longitudinala la o baba, sau alt mijloc de amarare de pe chei. [Var. spring. / < engl. spring].

FLANC s. n. 1. extremitate laterala a unei formatii, a unui dispozitiv de lupta. ♦ din ~ = dintr-o parte; in ~ (cate unul) = unul in spatele altuia. 2. carton special care serveste la confectionarea, prin presare, a matritelor de stereotipie. 3. (teatru) nume dat panourilor care servesc la alcatuirea decorurilor. 4. portiune laterala dintr-o cuta de teren, in care straturile isi mentin inclinarea aproximativ constanta. ◊ fiecare dintre partile laterale exterioare ale unei nave. 5. fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale peretelui abdominal. (< fr. flanc)

SPRING s. n. parama de legare sau de manevrare, data din bordul unei nave, oblic fata de axul sau longitudinal, la o baba sau alt mijloc de amarare de pe chei. (< engl. spring)

BANDAI San, vulcan activ in partea centrala a ins. Honshu (Japonia), la SV de Fukushima. alt. max.: 1.819 m. La 5 iul. 1888 a erupt catastrofal (1,17 km³ de material, 71 km² supr. acoperita cu lava), aruncind cenusa la peste 6.000 de m alt. (vulcanul cu cea mai mare inaltime a norului de eruptie de pe glob). A dat numele unui tip de activitate vulcanica exploziva, care antreneaza in timpul eruptiei dopul de lava acida, consolidata pe cos, si uneori partea superioara a conului vulcanic.

dat¹, daturi, s. n. I. Faptul de a da²; (urmat de determinari introduse prin prep. „la”) efectuare a anumitor operatii de prelucrare. datul la rindea. II. 1. Realitate ca punct de la care se pleaca intr-un rationament, intr-o discutie; fapt din care rezulta sau se deduc altele; notiune fundamentala. 2. (In superstitii) Boala care s-ar datora vrajilor, farmecelor. 3. (In expr.) Asa e datul (cuiva) = asa e soarta (cuiva). – V. da².

DISPONIBIL, -A, disponibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinatie precisa, care sta la dispozitie pentru a fi utilizat. ♦ (Despre oameni) Care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-o slujba (putand fi rechemat la nevoie). 2. S. n. Bani sau alte bunuri de care o institutie, o intreprindere, o persoana etc. poate dispune, la un moment dat, fara a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. – Din fr. disponible, lat. disponibilis.

MINESENGER s.m. Nume dat trubadurilor germani din sec. XII-XIV. [Pron. -zen-gher, scris si minnesanger. Var. (dupa alte surse) minnesinger. / < germ. Minnesanger].

CONCHISTADOR s. m. nume dat aventurierilor spanioli din sec. XV-XVI care plecau sa cucereasca teritorii in America sau in alta parte a lumii. (<sp., fr. conquistador)

INDO-EUROPEAN, -A s.m. si f. Nume dat unui grup mare de popoare si de limbi vorbite in prezent in Europa si in alte continente, reprezentand continuarea unei limbi comune neatestate, dar reconstituita prin metoda comparativ-istorica. // adj. Care apartine acestui grup etnolingvistic; referitor la acest grup. [Pron. -pean. / cf. fr. indo-europeen].

DETERMINA, determin, vb. I. Tranz. 1. A conditiona in mod necesar, a servi drept cauza pentru aparitia sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotari (o data, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza insusirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (in vederea repartizarii acestora in categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva sa ia o anumita hotarare. 4. (Despre cuvinte sau propozitii) A preciza sensul altui cuvant sau altei propozitii. Adverbele determina verbele pe care le insotesc. – Din fr. determiner, lat. determinare.

COMPOZITIE, compozitii, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. Opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. Felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ Gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.

WALKIRIE s.f. (In mitologia scandinava) Nume dat fiicelor lui Wotan, fecioare razboinice si foarte frumoase, care hotarau soarta bataliilor, cauzand moartea unora sau a altora dintre combatanti, potrivit vointei zeilor. [Gen. -iei / scris si valkirie, var. valchira s.f. / < germ. Walkyrie].

pleosc!, interj., s.f. 1. (interj., pop.) cuvant care reda zgomotul produs de caderea unui corp moale sau de lovirea unui corp moale sau elastic de altul, de caderea apei sau al apei in care cade ceva. 2. (reg.; s.f.; in forma „pleoasca”) lovitura data cu palma. 3. (reg.; s.f., in forma „pleoasca”) ciumafaie (planta medicinala foarte toxica).

REGIM s.n. 1. Modul de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. Sistem de norme, proprii activitatii unei institutii, unei intreprinderi etc. ♦ Totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. 3. Totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. Raport gramatical dintre doua cuvinte, astfel legate incat ele sunt dependente unul de altul. [< fr. regime].

CUVIER [cuvie], Georges (1769-1832), zoolog si paleontolog francez. A formulat legea corelatiei organelor, a clasificat pentru prima data mamiferele, pasarile, amfibiile si pestii in grupul vertebratelor. E explicat disparitia unor grupe de animale si aparitia altora in trecutul geologic al Pamintului prin teoria cataclismelor si a pus bazele anatomiei comparate.

SARACIE, saracii, s. f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existentei; starea, viata celui sarac (1). ◊ Expr. Saracie lucie (sau cu luciu, neagra) = saracie mare, totala. A-si vedea de saracie = a-si vedea de treaba, a nu se amesteca in afacerile altuia. 2. Starea unui loc sarac, neproductiv. 3. Aspect saracacios. 4. Cantitate mica, nesatisfacatoare (din ceva); lipsa. 5. (Fam.) Epitet depreciativ sau injurios dat unui lucru sau unei persoane fara valoare. – Sarac + suf. -ie.

COORDONAT, -A I. adj. pus de acord. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie care se afla in raport de coordonare cu alta. II. s. f. 1. (mat.) fiecare dintre numerele care precizeaza pozitia unui punct fata de un sistem de referinta dat. 2. (pl.) sistem de cercuri imaginare (meridiane si paralele) prin care se determina pozitia unui punct de pe glob. ♦ e astronomice = sistem de linii care permit determinarea pozitiei astrilor pe bolta cereasca. 3. (fig.) directie, reper; situatie; cadru. (< fr. coordonne)

BUJOR, bujori, s. m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numita si bujor de gradina) are flori mari, rosii, roz sau albe, iar alta (numita si bujor de camp) are flori rosii ca sangele (Paeonia). ◊ Bujor romanesc = specie de bujor ocrotita de lege, cu tulpina inalta de 50-80 cm si cu flori mari sangerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ Fig. Roseata naturala a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Din bg. bozur.

MANDAT s.n. 1. Imputernicire data cuiva de catre o persoana sau de catre o autoritate de a vorbi sau de a lucra in numele sau. ◊ Teritoriu sub mandat = forma de administrare a fostelor colonii incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanta judecatoreasca prin care o persoana este chemata in fata justitiei sau este incarcerata. ◊ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciara prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forta) in fata unei instante a unui martor (intr-o pricina penala). 3. Ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ◊ Mandat postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat].

ARANJAMENT s. n. 1. acord, intelegere. 2. mod de alcatuire, de dispunere. ♦ ~ muzical = transcriere a unei piese muzicale pentru alte instrumente sau formatii decat acelea pentru care a fost compusa. 3. (mat.; pl.) totalitatea posibilitatilor de asezare a unui numar dat de obiecte, astfel incat doua grupe oarecare sa difere intre ele fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor. (< fr. arrangement)

RECIPROC, -A adj. (despre fapte, fenomene, sentimente) care actioneaza unul asupra celuilalt. ♦ (mat.) ecuatie ~a = ecuatie care, pe langa orice solutie data, admite ca solutie si valoarea inversa a acesteia; teorema ~a (si s. f.) = teorema ale carei premise sunt concluziile altei teoreme si invers; judecati ce = judecati in care subiectul uneia poate deveni predicatul celeilalte si invers; reflexiv ~ = reflexiv care arata ca actiunea este facuta simultan de doua subiecte, fiecare dintre acestea suferind efectele actiunii celuluilt. ◊ (despre conventii, obligatii) care angajeaza in egala masura partile contractante; mutual. (< fr. reciproque, lat. reciprocus)

BUJOR, bujori, s. m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numita si bujor-de-gradina) are flori mari, rosii, roz sau albe, iar alta (numita si bujor-de-camp) are flori rosii ca sangele (Paeonia). ♦ Fig. Roseata naturala a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Bg. bozur.

corlata f., pl. e si ati (orig. gep. Cp. cu germ. quer-latte, let transversal. D. rom. vin ung. korlat, sir de gratii. V. corla 2 si let). Vest. Gard de gratii, gard rar. Balustrada de scara (care seamana a gard rar). Gratii care tin [!] finu sus in grajd ca sa poata trage calu cite putin fin de o data. Codirla, gratiile care sustin finu in apoia [!] carutei. Crivitar, bolta de gratii pe care se intinde vita sau alte plante. Scindura, mai ales de fag (Bz.). V. glaf, prichici, chelna, razlog.

CELA, CEEA, ceia, celea. pron. dem., adj. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indica o fiinta sau un lucru mai departat, in spatiu sau in timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe si diverse. alte cele(a) = alteeva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intra in formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora) Din acela, aceea (cu afereza lui a).

GENERATIE, generatii, s. f. 1. Totalitatea oamenilor (dintr-o comunitate sociala data) care sunt cam de aceeasi varsta. ◊ Expr. Din generatie in generatie = din tata in fiu; de la o epoca la alta (pana la noi). ♦ Perioada de timp care desparte varsta tatalui de cea a fiului. 2. Totalitatea animalelor domestice care apartin aceleiasi specii sau rase si care s-au nascut in acelasi an. 3. (in sintagma) Teoria generatiei spontanee = teorie materialista naiva conform careia din materii minerale sau organice pot lua nastere unele organisme vii in mod spontan. – Din fr. generation, lat. generatio.

data² dati f. Fiecare dintre cazurile cand se produce o intamplare sau un fapt care se repeta; oara. O singura ~. Ultima ~. ◊ De alta ~ din trecut; de candva. O ~ pentru totdeauna definitiv; categoric. De fiecare ~ de cate ori are loc. De ~a aceasta in cazul de fata. /<fr. date

PINTEN² ~i m. 1) Obiect de metal in forma de potcoava, prevazut cu o rotita, fixata de calcaiul incaltamintei unui calaret, cu ajutorul caruia se indeamna calul la mers. 2) Lovitura data cu un astfel de obiect. 3) Proeminenta pe o piesa, care serveste ca locas de articulatie sau pentru a limita cursa altei piese. 4) Element de constructie din beton executat la un baraj pentru a-i mari rezistenta. 5) Culme care iese in afara unui ansamblu deluros sau muntos. /<sl. pentinu

amindoi (-oua), num. – Si unul si altul; ambii. – Mr. amindo(i)l’i, istr. amindoi. Lat. ambo duŏ › ambi dui, f. *ambe due, si probabil si *amendui, dat fiind prezenta v. it. amendue, engad. amenduos, v. fr. andui, prov. amdui, cf. cat. abdos (Puscariu 80; REW 411; DAR). Gen. aminduror(a), cu r analogic, ca tuturor(a).

JURISPRUDENTA s.f. 1. Solutie data cu prilejul dezlegarii unei cauze de catre un organ de jurisdictie prin interpretarea unei norme prevazute de lege sau de alt act normativ ori prin determinarea normei juridice aplicabile cazului cu ajutorul principiilor legislatiei. 2. Totalitatea hotararilor pronuntate asupra unor anumitor cazuri de unul sau de mai multe organe de jurisdictie. 3. (Liv.) Stiinte juridice; drept. [Cf. fr. jurisprudence, lat. iurisprudentia].

PARTID, partide, s. n. (Adesea urmat de determinarea „politic” sau de alte determinari care arata caracterul, structura etc.) Grupare de oameni uniti prin comunitatea conceptiilor politice, ideologice, a intereselor sociale. Partide istorice = nume dat partidelor politice care s-au succedat la conducerea tarii noastre pana la instaurarea regimului democrat-popular. – Dupa fr. parti.

ARGEA, argele, s. f. (Pop.) 1. Razboi de tesut. ♦ Nume dat celor doua scanduri care unesc transversal extremitatile razboiului de tesut. ♦ Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte si de alta a unei plute pentru a tine stranse lemnele care o compun. 2. Constructie rudimentara de scanduri in care se asaza, vara, razboiul de tesut. 3. Bolta ori acoperis al unei cladiri. – Et. nec.

P*****T¹, p******i, s. m. (Reg.) 1. Soarece de camp; soarece de padure. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a ramane etc.) p*****t = a sta (sau a ramane) in picioare, teapan, nemiscat; a sta izolat de altii. A veni p*****t = a veni, a aparea pe neasteptate; a da buzna (peste cineva). A sari p*****t = a sari dintr-o data (cu vorba), a sari tam-nisam. 2. Sperietoare de pasari; momaie, popandau (2), popandet (2). [Var.: p*****te s. m.] – Et. nec.

CUI, cuie, s. n. 1. Piesa mica, cilindrica sau in patru muchii, de metal sau de lemn, turtita la un capat si ascutita la celalalt, cu care se fixeaza intre ele diferite piese, care se bate in zid sau in lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesa de siguranta formata dintr-o bucata de sarma indoita, cu un ochi la un capat, care impiedica desfacerea piulitelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rau face sa uiti raul anterior. (Fam.) A face (sau a taia) cuie = a simti frigul, a dardai de frig. A-i intra cuiva un cui in inima = a se strecura in sufletul cuiva o teama, o banuiala, o indoiala, o grija etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care si-l ia cineva, legandu-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-si pune pofta in cui = a renunta la o dorinta, la un lucru ravnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemanatoare ca forma cu un cui (1). – Lat. cuneus.

PRIMITIV, -A I. adj. 1. de la inceputul omenirii, stravechi. ◊ aflat pe cea dintai treapta a dezvoltarii societatii umane. 2. necultivat, necivilizat, salbatic. 3. nume dat pictorilor si sculptorilor care preceda epoca Renasterii. 4. primar, de baza. ♦ cuvant ~ = cuvant-baza de la care, cu ajutorul afixelor, sunt derivate alte cuvinte; culori e = cele sapte culori ale spectrului solar. II. s. f. 1. (mat.) ~a (a unei functii) = functie a carei derivata este egala cu functia initiala. 2. (inform.) operatie elementara indivizibila, neinterferabila cu alta operatie de aceleasi gen. (< fr. primitif, lat. primitivus)

ALMANAH, almanahuri, s. n. 1. Calendar care cuprinde date de popularizare din diferite domenii. ♦ Publicatie anuala, in forma de volum, care cuprinde un calendar si un bogat material beletristic sau de alta natura, precum si diverse note informative cu caracter enciclopedic. 2. Publicatie periodica de literatura, pentru un anumit domeniu de activitate. – Din fr. almanach, lat. almanachus.

OIDIUM s. n. 1. Nume dat unui stadiu al ciupercilor parazite, care formeaza pete cenusii-fumurii pe suprafata organelor plantelor atacate. 2. Boala a vitei de vie si a altor plante de cultura provocata de aceste ciuperci; fainare. [Pr.: -di-um] – Din fr. oidium.

TRAFIC ~uri n. 1) Frecventa a operatiilor de transport efectuate pe o anumita cale de comunicatie (feroviara, maritima, terestra, aeriana) intr-un anumit interval de timp. 2) Totalitate a legaturilor de telecomunicatie stabilite intr-un anumit interval de timp si in conditii date. 3) Comert ilegal. ~ de narcotice. ◊ ~ de influenta infractiune penala comisa de o persoana care trage foloase din influenta pe care o are asupra altor persoane. /<fr. trafic

BROASCA, broaste, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fara coada, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sarit, cu gura larga si ochii bulbucati. ◊ Expr. Ochi de broasca = ochi bulbucati. ◊ Compus: broasca-testoasa = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul inchis intr-o carapace osoasa, dintre care unele traiesc pe uscat (Testudo graeca si hermanni), iar altele in apa (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = planta erbacee acvatica cu frunze lucioase, cufundate in apa, si cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Planta arborescenta exotica cu flori mari, galbene si cu frunze groase, cultivata ca planta de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o usa, la un sertar etc., pentru a le incuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

STIR s. m. Nume dat la trei plante erbacee, dintre care una cu tulpina ramificata, cu flori verzi dispuse in ghemulete rotunde si cu frunze comestibile (Amaranthus angustifolius), alta cu tulpina dreapta, solida si paroasa, cu flori verzi, marunte, reunite intr-un spic ca un fel de pamatuf la varful ramurilor, si care serveste ca nutret pentru porci (Amaranthus retroflexus), iar a treia cu frunzele rosii si florile purpurii, dispuse in ghemulete rotunde la subsuoara frunzelor superioare sau in spice lungi si subtiri, folosita ca planta ornamentala (Amaranthus paniculatus). – Din bg., scr. stir.

CORECTIE, corectii, s. f. 1. (In trecut) Pedeapsa corporala aplicata unui vinovat; bataie. ◊ Drept de corectie = (in unele state) dreptul parintelui de a cere emiterea unui mandat de arestare, fara indeplinirea unei alte formalitati, impotriva copilului sau minor. Casa de corectie = loc unde isi executa pedeapsa infractorii minori. 2. Cantitate care trebuie adaugata sau scazuta la indicatiile date de un instrument de masurare pentru a compensa erorile sistematice care afecteaza masuratoarea. Corectie barometrica. – Din fr. correction, lat. correctio.

PRIMITIV, -A adj. 1. De la inceputul omenirii, stravechi. ♦ Aflat pe cea dintai treapta a dezvoltarii societatii umane. 2. Necultivat, necivilizat, salbatic. 3. Nume dat pictorilor si sculptorilor care preceda epoca Renasterii. 4. Originar, primar; de baza. ◊ Cuvant primitiv = Cuvant-baza de la care, cu ajutorul afixelor, se deriva alte cuvinte; culori primitive = cele sapte culori ale spectrului solar. // s.f. (Mat.) Primitiva a unei functii = functie a carei derivata este egala cu functia initiala. [< fr. primitif, it. primitivo < lat. primitivus < primus – cel dintai].

HALIMA, carte populara alcatuita din fragmente ale colectiei de povestiri si basme arabe cunoscute sub titlul de „O mie si una de nopti”, imbogatita si cu alte povestiri si fabule orientale, traduse sau apocrife, din culegerea „O mie si una de zile” de Petis de la Croix. Realizata pentru prima data in lb. neogreaca (Aravicon Mithologhicon), la mijlocul sec. 18, aceasta selectie primeste numele de H. (inlocuindu-se cu aceasta numele povestitoarei Seherezada) si va fi tradusa, localizata si raspandita in numeroase manuscrise roman esti din a doua jumatate a sec. 18 si inceputul sec. 19. Prima versiune integrala in limba romana, datata 1783 si atribuita monahului Rafail de la manastirea Hurez, a fost tiparita de I. Gherasim Gorjanu, in patru vol., intre 1835 si 1838 („Halima sau povestiri mitologhicesti arabesti”).

BALANTA s. f. 1. instrument pentru masurarea greutatii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutati-etalon; cantar. ♦ a pune in ~ = a judeca bine faptele inainte de a lua o hotarare. 2. (fin.) raport intre doua sume, doua conturi etc.; tabel, situatie cu un asemenea raport. ♦ ~ comerciala = raportul dintre valoarea importului si exportului unei tari pe o perioada de timp data; ~ contabila = situatie recapitulativa si periodica ce regrupeaza la un moment dat sumele si soldurile conturilor debitoare si creditoare; ~ de plati = raportul dintre sumele incasate si platile efectuate de catre o tara in relatiile sale cu alte tari intr-o perioada de regula un an. 3. al saptelea semn al zodiacului (23 septembrie – 22 octombrie). (< fr. balance)

PARTICIPA, particip, vb. I. Intranz. A lua parte la o activitate, la o actiune, la o discutie. ♦ Spec. A lua parte la o intreprindere economica, contribuind cu bani sau cu alte valori materiale (cu scopul de a obtine un castig). ♦ A impartasi starea de spirit sau sentimentele cuiva, a fi solidar cu cineva intr-o imprejurare data. – Din fr. participer, lat. participare.

MASINA s.f. 1. Sistem tehnic format din piese cu anumite miscari, care transforma o forma de energie in alta forma de energie; dispozitiv, aparat, instrument format din mai multe piese, care este pus in miscare de o forta in scopul obtinerii anumitor efecte. 2. Nume dat unor sisteme tehnice puse in miscare prin diferite feluri de motoare: a) locomotiva; b) batoza; c) automobil. 3. (Pop.) Masinarie; mecanism. [Var. machina s.f. / < fr. machine, cf. lat. machina].

PARAFRAZA s.f. 1. Explicatie mai larga si intr-o formulare personala a unui text dat. ♦ Imitatie (in versuri) a unui text, amplificata fata de original. 2. Compozitie muzicala care constituie o prelucrare cu caracter liber a unei teme muzicale luate din alta opera. [Cf. fr. paraphrase, it. parafrasi, lat., gr. paraphrasis < para – alaturi, phrasis – fel de a vorbi].

atot- dat. (inv.) al adj. pron. tot. Intra ca element de compunere intr-o serie de termeni care indica atribute ale lui Dumnezeu, ale naturii sau ale altor entelehii; numai in mod umoristic se poate aplica persoanelor. Corespunde lat. omni-, sp. todo-. Cel de al doilea element poate fi puternic, rabdator, stiutor, vazator etc.

an m. (lat. annus, it. pg. anno, pv. fr. cat. an, sp. ano). Timpu cit se invirteste pamintu in prejuru soarelui. A fi de atitia ani, a avea cutare etate. A fi mare sau mic de ani, a fi mare sau mic in etate. An adv. Anu trecut, acu un an: asa a fost si an. La anu, la anu viitor, (si iron.) nici-odata: ai sa capeti la anu! An tart, acu doi ani in urma. An cu an sau (mai rar) an de an, in fie-care an pe rind: datoria a crescut an cu an. – Anu crestinesc incepe la 1 Ianuariu si are 12 luni de cite 30 si 31 de zile, afara de Februariu, care are 28, iar din 4 in 4 ani 29. Anu turcesc are 12 luni lunare de cite 29 si 30 de zile. Epoca inceputului anului a variat la toate popoarele; Egiptenii, Haldeii, Persii s. a. incepeau anu la echinoctiu de toamna (21 Septembre), alte popoare la solstitiu de iarna, altele la cel de vara. La Franceji, la suirea lui Carol IX, incepea la Paste. Un edict al acestuia, la 1564, ordona sa inceapa la 1 Ianuariu, data pur civila. Anu financiar sau bugetar incepe la 1 April, cel scolar, de de ordinar [!], la 1 Septembre.

SALARIU (‹ fr.; lat. salarium „solda data soldatilor pentru sare”) s. n. Contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca, care cuprinde s. de baza, indemnizatiile, sporurile precum si alte adaosuri. ◊ S. de baza minim brut pe economie garantat in plata = nivelul minim al s. brut, de obicei lunar, stabilit prin hotarare a Guvernului, sub care angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de baza prin contractul colectiv de munca. ◊ S. brut = suma totala a s. cuvenit pentru orele de munca prestate. Cuprinde atat s. net, cat si impozitul pe s. individual, si a contributiilor conform legii (pentru fondul de somaj). ◊ S. net = suma efectiva de bani incasata dupa scaderea din s. brut a impozitului pe s. individual si a contributiilor salariatiilor conform legii. ◊ S. real = cantitatea de marfuri si servicii de consum care poate fi achizitionata, la un moment dat, cu salariul net.

CARACTERISTIC, -A, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Insusire specifica predominanta, proprie unei fiinte, unui lucru, unui fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trasatura distinctiva a unei fiinte, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea intreaga a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau data tehnica utilizata pentru aprecierea comportarii in exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curba care reprezinta modul cum variaza o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv in functie de o anumita variabila. – Din fr. caracteristique.

ASISTENTA s.f. 1. Prezenta (intr-un anumit loc). ♦ Public, oameni care iau parte la ceva. 2. Sprijin, ajutor. ◊ Asistenta juridica = ajutor competent, de specialitate dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei; asistenta sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca, facuta de stat sau de o alta organizatie sociala. [Cf. fr. assistance, germ. Assistenz].

PRINCIPE s. m. 1. titlu dat imparatului in Imperiul Roman. 2. (pl.) nume dat soldatilor veterani care formau a doua linie in formatia de lupta a unei legiuni romane. 3. titlu purtat de conducatorul unui principat ori de catre fiul sau alt descendent al unui monarh; print. (< it. principe, lat. princeps)

BREASLA (‹ sl.) s. f. 1. (In evul mediu) Asociatie de mestesugari de aceeasi bransa, care se supun unei discipline colective in scopul apararii si promovarii intereselor lor economice si de alta natura. B. au aparut in Europa apuseana in sec. 9-10, iar pe teritoriul Romaniei mai tirziu (in Transilvania in sec. 14, in Tara Romaneasca si Moldova in sec. 16). 2. Nume dat organizatiilor profesionale, formate din muncitori si patroni, in timpul dictaturii regale (1938-1940). 3. Meserie.

BLOCA, blochez, vb. I. Tranz. 1. A izola un oras, un port sau un stat prin blocada. 2. A inchide o artera de circulatie; a opri circulatia, miscarea; a impiedica o persoana sau un vehicul in mers. 3. A fixa intr-o pozitie data; a imobiliza. ◊ Refl. Motorul s-a blocat. ♦ Refl. (Med.; despre un organ) A nu mai functiona. 4. A opri folosirea unor produse, a unor fonduri etc. necesare pentru alte scopuri. ♦ A opri completarea unui post vacant. – Fr. bloquer.

CENIS (MONT CENIS) [mo səni], masiv muntos cristalin in Alpii Savoiei, la granita franco-italiana. alt. max.: 3.378 m. Strabatut la 2.083 m alt. prin pasul omonim, de o sosea, iar la V de un tunel de c. f. (Tunelul Frejus) de 13.660 m lungime, care uneste Modane (Franta) de Bardonecchia (Italia), dat in functiune in 1871.

capitulatiune f. (mlat. capitulatio, -onis). Predare, incetare a rezistentei. Conventiune care reguleaza drepturile supusilor unei tari pe teritoriu alteia. Fig. Sacrificiu impus de necesitate. – Si -atie, dar ob. -are. – Celebrele capitulatiuni din Turcia, adica dreptu consulilor de a judeca delictele supusilor lor comise in Turcia, dateaza de la 1507, acordate de Soliman I lui Francisc I al Franciii. Adevaratele capitulatiuni au inceput de la 1740 si au degenerat intr´o sarcina p. Turcia. Ele au fost suprimate cu mare entuziasm in 1914 in timpu razboiului mondial.

INNOI, innoiesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) face ca nou (inlocuind ce era vechi, uzat); a (se) reface, a (se) repara. ♦ Tranz. A pune un lucru nou in locul altuia vechi; a primeni, a schimba. ♦ Refl. A se imbraca cu ceva nou. 2. Refl. Fig. A se improspata, a se redestepta, a se regenera. 3. Tranz. A face inca o data, a relua o actiune. ♦ A prelungi valabilitatea unei autorizatii, a unui document. – In + nou.

SARITURA, sarituri, s. f. 1. Rezultatul actiunii de a sari; salt. ♦ Nume dat mai multor probe sportive (in atletism, natatie, schi etc.) in care concurentul face un salt. 2. Spatiu parcurs intr-un salt. 3. Fig. Trecere brusca de la o idee la alta, de la o etapa, faza etc. la alta. ♦ Schimbare, oscilatie brusca. 4. Omisiune (de litere, de pagini); trecere cu vederea. – Sari + suf. -tura.

LIGAMENT s.n. 1. Fascicul rezistent de fibre care leaga oasele intre ele sau ajuta la sustinerea sau la legarea altor organe. 2. (La pl.) Joc care cere dezlegatorului sa afle anumite nume proprii sau cuvinte dintr-o categorie anume indicata, unind intr-o serie de propozitii sfarsitul unor cuvinte date cu inceputul celor urmatoare. [Pl. -te, -turi. / < fr. ligament, cf. lat. ligamentum].

MANDAT s. n. 1. imputernicire data cuiva de catre o persoana sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra in numele sau. ♦ teritoriu sub ~ = forma de administrare a fostelor colonii, incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. functie, putere pe care o detine un membru ales de o adunare. 3. act procedural prin care cineva este chemat in fata justitiei sau incarcerat. 4. ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ♦ ~ postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. (< fr. mandat, germ. Mandat)

CEANGAU (‹ magh.) s. m. (La pl.) Denumire data populatiei (de grai romanesc si maghiar) din Moldova (mai ales din jud. Bacau), de religie catolica, emigrata aici, de-a lungul timpului, din SE Transilvaniei. Traiesc si in alte regiuni ale tarii.

Cercopes, fiii Theiei, erau niste tilhari vestiti – de statura uriasa si inzestrati cu o forta extraordinara – care-i jefuiau pe calatori. Incercind sa-l prade si pe Heracles, au fost prinsi si legati cobza de catre erou, care insa mai apoi le-a dat drumul teferi si nevatamati. Continuindu-si viata de jafuri si pradaciuni, cercopii au sfirsit prin a-i minia pe zei, care i-au transformat in maimute. Dupa o alta legenda, cercopii erau niste spiridusi.

LIGAMENT s. n. 1. fascicul rezistent de fibre care leaga oasele intre ele ori ajuta la sustinerea sau la legarea altor organe. 2. (pl.) joc de inteligenta care cere dezlegatorului sa afle anumite nume proprii sau cuvinte dintr-o categorie anume indicata, unind intr-o serie de propozitii sfarsitul unor cuvinte date cu inceputul celor urmatoare. (< fr. ligament, lat. ligamentum)

PARAFRAZA s. f. 1. explicatie mai larga si intr-o formulare personala a unui text dat. 2. imitatie (in versuri) a unui text, amplificata fata de original. ◊ (peior.) comentariu verbios si difuz. 3. compozitie muzicala, prelucrare cu caracter liber, de pura virtuozitate, a unei teme luate din alta opera. (< fr. paraphrase, lat., gr. paraphrasis)

ALA, AIA, aia, alea, pron. dem. (In vorbirea putin ingrijita) Acela, aceea. ◊ Expr. De ce..., de aia... = cu cat..., cu atat... alta aia = ciudatenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. Cate alea toate = fel de fel de lucruri. ◊ (Substantivat, peior.) Un ala = un om oarecare, fara importanta. ◊ (Adjectival) Lucrul ala. [Gen.-dat. sg.: aluia, aleia, gen.-dat. pl.: alora] – Lat. illum, illa.

ANGORA s.f. Nume dat unor specii de animale (pisica, iepure sau capra) cu par lung si matasos, apartinand unor rase din Turcia asiatica; parul acestor animale, folosit in industria textila. [< fr. angora, cf. Angora, alt nume al capitalei Turciei, Ankara].

BREC², brecuri, s. n. 1. Comanda data de catre arbitrul unui meci de box atunci cand loviturile nu sunt regulamentare si la care boxerii sunt obligati sa faca cate un pas inapoi pentru a se distanta unul de altul. 2. Punct obtinut de un jucator de tenis impotriva adversarului sau atunci cand acesta are serviciul. – Din engl. break.

TEZAUR, tezaure, s. n. 1. Cantitate mare de bani, bijuterii, pietre scumpe sau alte obiecte de pret, stranse si pastrate in loc sigur; p. ext. avere, bogatie. ♦ Loc unde se pastreaza obiectele de pret. ♦ Bani sau obiecte pretioase ascunse de multa vreme in pamant si care au fost descoperite intamplator; comoara. 2. Totalitatea aurului si a altor metale pretioase, efecte etc. care se gasesc in depozitul unei banci de emisie, constituind acoperirea biletelor de banca sau a bancnotelor emise. ♦ Totalitatea bunurilor de care dispune statul la un moment dat. ♦ Locul unde se pastreaza depozitele de metale pretioase, bani sau efecte ale statului sau ale unei banci; visterie. 3. Fig. Ceea ce este foarte iubit si pretuit; odor. ♦ Patrimoniu spiritual al unei societati, al unei epoci. [Pr.: -za-ur] – Din lat. thesaurus.

beci (beciuri), s. n. – Subsol, pivnita. Probabil din cuman. bec „fortificat” (DAR, Puscariu, Lr., 315), cuvint oriental care s-a pastrat si in numele vechi al Vienei, tc. bec › rom. Beci (cf. Seineanu, II, 42). Der. becer, s. m. (sef peste bucatariile domnesti, dregator al curtii care, incepind cu sec. XVIII, exercita efectiv functia stolnicului); becerie, s. f. (bucatarie domneasca). Numele de becer (cf. pivnicer) se explica prin intrebuintarea data in mod traditional pivnitelor drept camara. Totusi, DAR da originea sa ca necunoscuta, si se gindeste numai la o posibila legatura cu germ. Zucker-backer. Nu este sigur, pe de alta parte, ca becer inseamna, „placintar”, cum gresit afirma DAR si Candrea; cf. Odobescu: becerul, adica bucatarul domnesc. Scriban propune ca etimon sb. pecar „brutar”.

BREAK (cuv. englezesc) [breic] s. n. (SPORT) 1. Comanda data de arbitrul unui meci de box atunci cind loviturile nu sint regulamentare si la care boxerii sint obligati sa faca fiecare cite un pas inapoi, pentru a se distanta unul de altul. 2. (In tenis) Ghem² cistigat pe serviciul adversarului.

ISLAM (‹ fr.; din araba „supunere fata de Dumnezeu”) s. n. 1. Religie monoteista fondata in V Arabiei, la inceputul sec. 7 (anul 622 fiind considerat inceputul erei musulmane). I. se bazeaza pe Coran, ale carui capitole (sure) au fost revelate Profetului Mahomed, prin mijlocirea arhanghelului. Coranul si traditia alcatuita din spusele si faptele Profetului (hadit) prescriu credinciosilor cinci obligatii rituale fundamentale (asa-zisii „stalpi ai islamului”): „marturia de credinta” („Nu exista al Dumnezeu decat Allah, Mahomed este trimisul lui Dumnezeu”); rugaciunea (facuta de cinci ori pe zi); dania; postul (cel mai de seama este al Ramadanului); si pelerinajul la Mecca (cel putin o data in viata). Cele doua curente principale ale i. sunt: sunnismul si siismul. Cei peste 1 miliard de musulmani, inregistrati in toata lumea la mijlocul anilor ’90, se impart in sunniti (85%), siiti, kharigiti si alte secte minoritare. Sin. islamism, mahomedanism. 2. Totalitatea popoarelor care practica religia islamica.

Aiax 1. Fiul lui Oileus, regele locrienilor. A participat la razboiul troian, unde s-a distins prin vitejia sa. Era renumit printre greci si ocupa locul al doilea dupa Achilles in ceea ce priveste iuteala picioarelor lui. Aiax si-a atras minia zeilor urmarind-o pe Cassandra pina in incinta templului zeitei Athena, unde a necinstit-o. Drept urmare, la intoarcerea spre patrie, zeita (dupa altii Poseidon) a dezlantuit o furtuna care i-a sfarimat corabia. Aiax a reusit totusi sa se salveze, agatindu-se de o stinca. Continuind insa sa-i sfideze pe zei, Poseidon de data aceasta a lovit cu tridentul in stinca pe care se refugiase Aiax, scufundind-o in mare. 2. Fiul lui Telamon, regele din Salamis si nepotul lui Aeacus. A participat la razboiul troian, fiind cel mai viteaz dintre greci dupa Achilles. Dupa moartea acestuia Aiax si-a disputat cu Odysseus armele lui Achilles. Cistigatorul a fost Odysseus. Vazindu-se invins, Aiax a fost cuprins de o furie oarba si, pierzindu-si mintile, s-a napustit asupra unei cirezi de vite, pe care le-a ucis luindu-le drept dusmanii sai. Mai apoi, revenindu-si in simtiri si rusinat de isprava sa, Aiax si-a pus singur capat zilelor.

ADRESA, adrese, s. f. 1. Indicatie (pe scrisori, pe colet etc.) cuprinzand numele si domiciliul destinatarului. ♦ date care indica domiciliul unei persoane. ◊ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A gresi adresa = a) a nimeri in alt loc sau la alta persoana decat cea indicata; b) (fam.) a avea o parere gresita despre cineva sau ceva, a se insela asupra cuiva. 2. Comunicare oficiala facuta in scris de o organizatie, o institutie etc. 3. (Inform.) Expresie (numerica) pentru localizarea informatiei in memorie (3). – Din fr. adresse.

Erichthonius, unul dintre primii regi ai cetatii Athenae. Era fiul lui Hephaestus (dupa o versiune cu Atthis, dupa o alta cu Gaea sau cu zeita Athena). Se spunea ca Athena, ca sa nu afle ceilalti zei de nasterea copilului, l-ar fi inchis pe Erichthonius intr-un cufar, pe care l-a dat, in mare taina, in pastrare fetelor lui Cecrops. Impinsa de curiozitate, una dintre fete a deschis cufarul, fapt pentru care si-a primit pedeapsa cuvenita (v. Aglauros). Mai tirziu Erichthonius a fost luat si crescut de insasi divina lui mama, in templul acesteia de pe Acropolis. Murind, Cecrops l-a lasat urmas la tron. Erichthonius s-a casatorit cu nimfa Praxithea si a avut un fiu, Pandion, care a domnit dupa el in cetatea Athenae.

FLUX s. n. 1. crestere periodica a nivelului apei marilor si oceanelor sub influenta miscarii de rotatie a Pamantului si a atractiei Lunii si a Soarelui. 2. (fig.) mare cantitate, revarsare, crestere, suvoi, val. 3. (fiz.) curent, miscare de particule. ♦ ~ luminos = energie radianta emisa de un izvor de lumina intr-o unitate de timp; ~ electric = produs dintre inductia electrica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate; ~ magnetic = totalitatea liniilor de forta care trec printr-un corp oarecare. 4. ~ tehnologic = succesiunea operatiilor intr-un proces tehnologic. 5. ~ de informatie = ansamblu de date, informatii si decizii necesare desfasurarii unei anumite operatii sau activitati; raportul dintre cantitatea de informatie si timpul in care ea este transmisa. ◊ ~ de capital = transformarea, circulatia unor fonduri banesti dintr-o tara in alta, ca urmare a efectuarii de operatii de decontare, imprumuturi sau transformari de depozite bancare. 6. circulatie continua si uniforma a unui lichid (sange, seva). 7. pulbere folosita in sudura automata. (< fr. flux, lat. fluxus)

CHOMOLUNGMA [tʃomolungma], virf si masiv muntos in Himalaya, situat la granita dintre Nepal si China. Alcatuit din gnaise si granite si acoperit de ghetari si zapezi persistente. alt. max.: 8.848 m, cel mai inalt virf al planetei, cucerit la 29 mai 1953 de neozeelandezul Edmund Hillary si nepalezul Tenzing Norgay din expeditia britanica a lui J. Hunt. Mai este cunoscut si sub denumirea Everest, data in cinstea lui sir George Everest. Parc national nepalez.

COZIA 1. Masiv muntos in SV M-tilor Fagaras, intre Olt si Topolog, alcatuit din gnaise, sisturi cristaline si calcare. alt. max.: 1.668 m (vf. Cozia). Parc national (1990). 2. Pas si defileu situate pe cursul mijlociu al Oltului, intre confl. acestuia cu Lotru si orasul Calimanesti; lungime: 14 km. 3. Manastire ctitorita de Mircea cel Batrin. Biserica mare dateaza din 1387-1388, pastrind in pronaos pictura originara din 1391 si adapostind mormintul domnitorului (1418). In 1706-1707, C. Brincoveanu ii adauga un pridvor, iar in 1708 comanda pictura din naos si pridvor. In 1542, Radu Paisie ctitoreste biserica bolnitei, cu fresce din 1543, realizate de David si Radoslav. Tot din sec. 16 dateaza paraclisul sudic, ctitorit de egumenul Amfilohie, iar din sec. 17 paraclisul nordic, ctitorit de arhimandritul Ioan de la Hurezi.

MAIMUTA, maimute, s. f. 1. Nume generic dat animalelor tropicale cu conformatia exterioara foarte asemanatoare cu a omului, inteligente si sociabile, cu un spirit de imitatie foarte dezvoltat. 2. (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoana foarte urata sau care obisnuieste sa imite pe altii. – Cf. ngr. maimu, tc. maymun.

Amalthea, capra care l-a hranit in copilarie pe Zeus cu laptele ei. Mai tirziu Zeus a daruit nimfelor care l-au crescut unul dintre coarnele Amaltheei. Dupa o alta legenda, Amalthea ar fi fost o nimfa care, ascunzindu-l pe Zeus de furia tatalui sau Cronus, l-a crescut in taina pe muntele Ida, hranindu-l cu laptele unei capre. Zeus i-a dat Amaltheei in dar unul din coarnele caprei. Acest Corn al Amaltheei, denumit si Cornul Abundentei, avea darul sa ofere posesorului lui orice si-ar fi dorit acesta. Originea Cornului Abundentei e legata – intr-o alta versiune – si de legenda lui Achelous (v. si Achelous).

COMISION, comisioane, s. n. 1. Insarcinare data unei persoane de a procura sau de a transmite ceva; serviciu facut cuiva in urma unei astfel de insarcinari. 2. (Jur.) Contract in baza caruia o persoana trateaza afaceri comerciale in nume propriu, dar pe socoteala altei persoane, in schimbul unei remuneratii (procentuale). ♦ Remuneratie (procentuala) primita de o persoana, de o banca etc. care a mijlocit o afacere comerciala sau care a efectuat un serviciu. [Pr.: -si-on] – Din fr. commission.

VARIATIE s.f. 1. Schimbare; stare a unui lucru care prezinta (multe) schimbari. ♦ Diversitate, felurime. ♦ (Biol.) Schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (La pl.; si in forma variatiuni) Piesa muzicala compusa pe o tema sau pe un motiv dat, caruia i se adauga diferite ornamentatii. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. 3. (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile functiei in doua puncte. 4. (Statist.) Schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul in cadrul unei colectivitati sub influenta anumitor factori. [Gen. -iei, var. variatiune s.f. / cf. fr. variation, lat. variatio].

KARNAK, localitate din Egiptul antic, situata pe malul drept al Nilului, la NE de Luxor, in apropierea complexului de ruine al Tebei, care formeaza unul dintre cele mai importante si mai vechi situri arheologice din lume. Din constructia originara, ridicata in timpul dinastiei XII, nu s-a pastrat nimic. Ansamblul actual, care dateaza din timpul dinastiilor XVIII-XX, cuprinde si templul lui Amon (celebru pentru sala sa hipostila), construit in timpul faraonilor Amenhotep III si Tuthmosis I si extins ulterior de regina Hatshepsut si, mai ales, de Tuthmosis III. alte monumente: Templul lui Amenhotep, Templul lui Ramses III si Sanctuarul lui Osiris.

capusa (est) si -use (vest) f., pl. i (d. cap cu sufixu -usa, adica „cu capu mare, unflat [!]”; mrom. cipusa, capusa, capsuna. D. rom. vine alb. kapusa, sirb. krpusa, bg. kapus. V. capsuna). Un arahid (ixodes ricinus) care se prinde de vite si de alte animale (mai ales pe la urechi) si se desprinde greu. (Cind e flamind, e turtit ca o foaie; cind e satul, e unflat ca un bob de fasole. V. chichirita. 2). Mugur (mai ales la vita): i-a dat capusa. Fig. Ce are´n gusa, si´n capusa, ce are´n inima, are si pe buze, e sincer. 3). Ricin. V. capusesc.

METAL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricarui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducator de caldura si de electricitate, maleabil si ductil, de obicei solid la temperatura obisnuita; p. ext. aliaj format din doua sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente si alte materiale etc. ◊ Metal nobil = metal care se gaseste in natura in cantitati mici si care se oxideaza sau se altereaza cu greutate. Metal pretios = aurul, platina si argintul. Metal rar = metal care se gaseste in cantitati mici sau in stare dispersa in scoarta Pamantului. ♦ Fig. Bani. 2. (Pop.; la pl.) Substanta chimica. [Pl. si: (rar) metaluri] – Din fr. metal, germ. Metall.

ELECTRICITATE s.f. 1. Marime de stare pe care o capata corpurile dupa ce au fost frecate unul de altul si apoi separate; sarcina electrica. ♦ Totalitatea fenomenelor produse de repausul si de miscarea unei particule numite electron. 2. Ramura a fizicii care studiaza fenomenele electrice. [Cf. fr. electricite < lat. electrum , gr. elektron – ambra galbena, la care s-a observat prima data fenomenul de catre Thales].

BABELE, vf. in N masivului Bucegi, intre Ialomita si Valea Jepilor. alt.: 2.292 m. Denumit astfel dupa formele specifice („ciuperci uriase”) pe care le-au luat „conglomeratele de Bucegi” si gresiile, in urma actiunii de modelare complexa (eoliana, siroire, eroziune diferentiala). Important obiectiv turisti; cabana; punct final de telecabina legat de Busteni, dat in folosinta in 1978 (lungime 4.350 m) si punct de plecare a telecabinei spre hotelul „Pestera” din apropierea Pesterii Ialomitei (data in exploatare in 1982, cu o lungime de 2.600 m).

RUPESTRU, -A (‹ fr.; {s} lat. rupes „stanca”) adj. 1. (Despre plante) Care creste pe stanci. 2. (Despre constructii) Facut, realizat in stanca. 3. Arta r. = denumire data manifestarilor artistice (desen, pictura, sculptura etc.) realizate in stanci sau pe peretii pesterilor. Cele mai vechi manifestari de a.r. dateaza din Paleoliticul Superior si constau in picturi si gravuri executate pe peretii cavernelor de la altamira (Spania), Lascaux (Franta), in care sunt reprezentate animale, scene de vanatoare sau de lupta, si in sculpturi de idoli feminini, exprimand cultul maternitatii. alte reprezentari r. celebre sunt cele de Tassili (Sahara) si din Australia.

FACTOR, factori, s. m. I. 1. Element, conditie, imprejurare care determina aparitia unui proces, a unei actiuni, a unui fenomen. 2. (Mat.) Fiecare dintre termenii unei inmultiri. ◊ Factor prim = fiecare dintre numerele prime prin care se imparte exact un numar dat. Factor comun = numar care imparte exact oricare dintre termenii unei sume neefectuate. 3. Marime a carei valoare intra prin multiplicare intr-o relatie care caracterizeaza un sistem fizico-chimic. 4. Marime caracteristica pentru un sistem tehnic, un material etc., stabilita prin raportul altor doua marimi diferite. II. Functionar al postei care duce corespondenta la destinatie; postas. [Acc. si: (II) factor] – Din fr. facteur, lat. factor.

EXTRAGE, extrag, vb. III. Tranz. 1.. A scoate o substanta dintr-un material, a separa o substanta de alta prin diferite procedee. ♦ A scoate un corp din locul in care s-a format sau in care a fost introdus. 2. (Mat.; in expr.) A extrage radacina patrata (sau cubica etc.) = a calcula radacina patrata (sau cubica etc.) a unui numar dat. – Din lat. extrahere (dupa trage).

TIMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o institutie special autorizata, care se lipeste pe acte oficiale sau pe scrisori si care reprezinta un impozit sau o taxa; taxa reprezentand valoarea unui timbru (1) si care este platita direct unei administratii publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimata in relief pe hartie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care intareste valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tiparit ocazional si folosit in locul timbrelor obisnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru incasarea unor taxe fiscale. ♦ Stampila aplicata de oficiile postale, care indica locul si data plecarii sau a sosirii unei scrisori. 2. Insusire a sunetului muzical datorita careia se deosebesc intre ele sunetele de aceeasi inaltime si intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifica a unui sunet care permite ca el sa fie distins de alt sunet, independent de inaltimea, intensitatea si durata lui. 3. (Inv.) Clopot, clopotel. – Din fr. timbre.

COEFICIENT s.m. 1. (Mat.) Numar sau parametru literal care multiplica o expresie algebrica in forma de monom. 2. Valoare relativa atribuita la un examen. 3. Marime constanta in anumite conditii date, care indica o anumita proprietate a unei substante, a unui sistem fizic. ◊ Coeficient statistic = forma de exprimare a raportului dintre doua marimi printr-un numar, care arata de cate ori o marime este mai mare sau mai mica in comparatie cu alta; coeficient economic = relatie, exprimata in procente, intre cantitatea de munca utila produsa de un mecanism si cantitatea de energie pe care o consuma acesta. [Pron. co-e-fi-ci-ent, pl. -nti. / < fr. coefficient].

CRUCIADA s. f. 1. nume dat expeditiilor cu caracter militar intreprinse in evul mediu de tarile din Europa apuseana in Orientul Apropiat, care, sub pretextul eliberarii locurilor sfinte de sub musulmani, urmareau cucerirea de noi teritorii; (p. ext.) orice expeditie militara impotriva unor eretici sau a adeptilor altei religii. 2. (fig.) campanie, lupta. (dupa fr. croisade, it. cruciata)

ARGEA, argele, s. f. (Pop.) 1. Razboi de tesut. ♦ Nume dat celor doua scanduri care unesc in sens transversal extremitatile razboiului si pe care stau femeile cand tes. 2. Mica constructie de scanduri in care se asaza, vara, razboiul de tesut. 3. Acoperis. 4. Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte si de alta a unei plute, pentru a tine stranse lemnele care o compun.

BREAZA 1. Oras in jud. Prahova, situat in zona subcarpatica, pe valea Prahovei, la 43 km de Ploiesti, la 380-450 m alt.; 19.142 loc. (1991). Expl. de marno-calcare (Gura Beliei), marne, argile si balast. Fabrici de var, caramida si gips. Constr. de elemente de precizie (injectoare, distribuitoare, elemente de supape). Panificatie. Produse de artizanat. Statiune climaterica. Biserica (1777), case din sec. 18-19. Muzeu etnografic. Prima atestare documentara dateaza din 1510. Declarat oras in 1952. 2. Com. in jud. Buzau; 3.705 loc. (1991). 3. Com. in jud. Mures; 2.530 loc. (1991). 4. Com. in jud. Suceava, pe riul Moldova; 1.848 loc. (1991). Prelucr. lemnului.

INSPICAT, -A, inspicati, -te, adj. 1. Care a dat in spic; care are spice. 2. (Despre par) Cu fire albe; carunt; p. ext. (despre parul sau blana unor animale) cu varful de culoare mai deschisa; cu varful in forma de spic. ♦ (Despre tesaturi, p. ext. despre obiecte confectionate din tesaturi) Cu fire de alta culoare, impestritat. – V. inspica.

MESTER, -A, mesteri, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care are si practica o meserie; (in special) meserias cu calificare superioara, care are, de obicei, sarcina de a indruma si alti lucratori si de a conduce o sectie productiva intr-o intreprindere sau intr-un atelier; maistru. ◊ Expr. Mester-strica (si drege de frica), se spune despre un meserias prost sau despre un om neindemanatic. ♦ Proprietar al unui atelier (in raport cu angajatii sai). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, in trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. si f., adj. (Om) talentat, priceput, indemanatic, abil; (persoana) care poseda multe cunostinte. 3. S. m. si f. (Astazi rar) Persoana care a adus contributii (foarte) valoroase intr-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.

A DERIVA deriv 1. intranz. 1) A fi de origine; a se trage dintr-un neam oarecare; a proveni. 2) (despre cuvinte) A fi format prin afixare. 3) (despre vase plutitoare sau avioane) A se abate de la directia data sub influenta vanturilor sau a curentilor; a devia. 2. tranz. 1) (cuvinte) A forma cu ajutorul afixelor. 2) mat. (functii) A determina prin calcul pentru a obtine derivata. 3) (ape curgatoare) A abate din albie, dand o directie noua. 4) (vehicule) A orienta de pe o cale de comunicatie pe alta. /<fr. deriver, lat. derivare

bir interj. – 1. Strigat cu care ciobanii isi aduna si conduc turmele. – 2. Indica o senzatie de frig intens. Creatie expresiva; pentru diferitele sale sensuri, cf. Puscariu, Dacor., I, 84-6. Cu prima acceptie, rr bilabial se foloseste in mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, insasi v******a imita tremuratul. Cf. si Philippide, II, 700. dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasa incercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvint prin iraniana (cf. Rosetti, II, 111). Der. biriiac, s. m. (miel); birii, vb. (a striga oile; a vorbi impiedicat, a mormai; a trosni). Ultimul uz (cf. Sadoveanu, au biriit ca un tunet alte potirnichi) pare o greseala datorita confuziei cu pirii. Var. a barai, care apare in unele dictionare, ar putea fi o ortografie gresita.

MISIUNE, misiuni, s. f. 1. Insarcinare, imputernicire data cuiva, sarcina de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis intr-o tara straina cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegatie. ◊ Misiune diplomatica = reprezentanta diplomatica a unui stat, condusa de un ambasador sau de un ministru plenipotentiar. 3. Actiune de propagare a crestinismului in tari cu alta religie dominanta; institutie religioasa dintr-o asemenea tara, prin care se propaga crestinismul. 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (1, inv.) misie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

Demopho(o)n 1. Fiul lui Celeus si al Metanirei si fratele lui Triptolemus. Cind era mic, vrind sa-l faca nemuritor, Demeter il tinea deasupra flacarilor ca sa-l faca sa se lepede de tot ceea ce era muritor in trupul lui. O data, noaptea, in timp ce-l purifica in felul acesta, Demeter a fost surprinsa de mama (de tatal sau de doica) lui Demophon care, in fata acestui spectacol, a scos un tipat. Speriata, zeita a scapat copilul in foc. Dupa o versiune, Demophon ar fi fost mistuit de flacari, dupa alta, ar fi scapat cu zile, dar ar fi ramas muritor. 2. Rege al cetatii Athenae, fiul lui Theseus si al Phaedrei si fratele lui Acamas. A participat la razboiul troian. La intoarcere, a trecut prin Thracia. Acolo a intilnit o tinara fiica de rege, pe nume Phyllis, cu care s-a casatorit. Mai tirziu, Demophon a parasit-o si s-a intors la Athenae. De desperare, Phyllis s-a sinucis.

POM, pomi, s. m. Nume generic pentru orice arbore salbatic sau cultivat care produce fructe comestibile; p. gener. copac, arbore. ◊ Pom de iarna (sau de Craciun) = brad (sau alt conifer) impodobit cu daruri si ornamente, cu prilejul Craciunului si al Anului nou. Pomul mortului = copacel (mai ales brad) sau ramura impodobita cu fructe, cu covrigi, cu zaharicale etc., care se poarta inaintea cortegiului mortuar (la mortii necasatoriti) pana la cimitir si se infige pe mormant dupa ce s-au dat de pomana fructele, zaharicalele etc. de pe el. ◊ Expr. (Fam.) A fi in pom = a se afla intr-o situatie dificila, precara (din punct de vedere material). – Lat. pomus.

TESTAMENT, testamente, s. n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cat timp testatorul este in viata, prin care cineva isi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi implinite dupa moarte, mai cu seama in legatura cu transmiterea averii sale. ◊ Testament olograf = testament scris in intregime, datat si semnat de testator. Testament autentic = testament intocmit de catre un functionar de stat, cu formalitatile cerute de lege. 2. (In sintagmele) Vechiul Testament = parte a Bibliei cuprinzand textele referitoare la credintele religioase si la viata poporului evreu (pana la nasterea lui Cristos). Noul Testament = parte a Bibliei cuprinzand Evangheliile si alte scrieri religioase (de dupa nasterea lui Cristos). – Din lat. testamentum, fr. testament.

CHEIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care serveste la incuierea-descuierea unui lacat sau a unei broaste. ◊ A da ~ile pe mana cuiva a incredinta cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat in exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strange ori se desface un surub sau o piulita. ~ universala. 3) muz. Semn conventional pus la inceputul portativului pentru a indica pozitia unei note. ~ fa-major. 4) Unealta pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se rasuceste resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate solutiona ceva; explicatie; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Pozitie-~ pozitie de prima importanta (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale ingusta intre doi munti abrupti. 8): ~ de bolta a) piatra din mijlocul unei bolti care asigura sprijinirea celorlalte pietre; b) element de baza care explica sau rezolva o problema. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis

colo (sud) si colo (nord) adv. (d. acolo, ca it. cola fata de pg. acola, sp. aculla, acolo). Acolo, nu aici. De colo pina colo, din acel loc pina´n acel loc. De colo colo, arata miscarea repetata: ce tot umblati de colo colo, mai baieti? Cind colo, arata surprinderea: Credeam ca-i aur. Cind colo, era argint! Credeam ca s´a suparat. Cind colo, mi-a si multamit [!], cit colo, arata aruncarea cu suparare: Mi-a dat un franc pe curcan, dar eu i l-am aruncat cit colo! A indraznit sa vie sa-mi ceara, dar eu l-am rapezit [!] cit colo! In colo, intr´acolo, in acea directiune: du-te´ncolo! (Du-te´ncolo! mai inseamna si „da-mi pace, lasa-ma in pace”). In alta privinta, alt-fel: om lenes, dar in colo bun. Vasile a imbatrinit, dar in colo tot vesel cum il stii, A da in colo, a arunca, a da d******i: ia da-l in colo pe individu cela! Mai in colo, mai pe urma, mai tirziu: mai in colo s´a facut hot. Din colo, dintr´acolo, din acea directiune: ma intorceam din colo. In coace si´n colo, V. coace si colea.

MANSETA, mansete, s. f. 1. Partea de jos a manecii unei camasi (barbatesti) sau a unei bluze; banda (detasabila) aplicata ca garnitura la partea de jos a unei maneci. ♦ Partea de jos (rasfranta) a pantalonilor. ♦ Portiune de la inceputul unui ciorap tricotat, lucrata de obicei ca un elastic. 2. Garnitura de piele sau de cauciuc, in forma de inel sau de cilindru, care serveste la etansarea unor deschideri. 3. Text scurt tiparit cu alt caracter de litera pe prima pagina a unui ziar sau intr-o publicatie periodica., la inceputul unui articol, care contine in rezumat o stire importanta din cuprinsul ziarului sau ideea principala, nota originala din cuprinsul articolului. ◊ Manseta bibliografica = indicatie bibliografica in partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cuprinzand datele necesare identificarii sau citarii periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care trateaza aceeasi tema; p. ext. spatiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.

MASINA, masini, s. f. 1. Sistem tehnic alcatuit din piese cu miscari determinate, care transforma o forma de energie in alta forma de energie sau in lucru mecanic util; p. restr. dispozitiv, instrument, aparat; mecanism, masinarie. ◊ Masina-unealta = masina de lucru care prelucreaza materiale prin operatii mecanice. 2. Locomotiva. 3. Autovehicul, automobil. 4. Soba de bucatarie, care serveste la pregatirea mancarii. 5. Fig. (De obicei urmat de determinari) Ansamblu de mijloace folosite intr-un anumit scop (reprobabil). 6. Epitet dat unui om care lucreaza mult si cu miscari automate, mecanice. – Din fr. machine, germ. Maschine.

PESCAR, pescari, s. m. I. Persoana care se ocupa cu pescuitul si uneori cu conservarea pestelui (1) pescuit; persoana care practica pescuitul sportiv; p. ext. persoana care vinde peste. II. Nume dat unor specii de pasari din familii diferite care traiesc pe langa ape, in carduri mari si se hranesc cu peste (1), dintre care unele sunt de talie mijlocie, cu corp indesat, cu gat scurt, cu cioc ascutit si curbat la varf, cu picioare scurte si degetele anterioare reunite printr-o membrana inotatoare (Larus), iar altele au corpul scurt, ciocul mare, penajul colorat in tonuri de cenusiu si albastru-verzui (Alcedo). – Lat. piscarius.

ABRUD 1. Depr. de eroziune, intramontana, in M-tii Apuseni, la 600 m alt. Supr.: 36 km². Relief colinar, format din culmi prelungi, impadurite, ce coboara spre partea centrala a depr. 2. Oras in jud. Alba, in depr. omonima din SE M-tilor Apuseni; 6.854 loc. (1991). Zacaminte de min. aurifere. Produse alim. si textile; filatura de bumbac; mat. de constr., expl. si prelucr. lemnului (cherestea). Turism. Din timpul stapinirii romane dateaza o asezare rurala si o mica fortificatie cu rol strategic. In ev. mediu atestat documentar din 1271. In 1491 i s-a acordat statutul de oras liber. Populatia de aici a participat la miscarea lui Sofronie (1759-1761), la rascoala condusa de Horea, Closca si Crisan (1784-1785) si la Revolutia din 1848-1849.

CARBON (‹ fr., lat.) s. n. Element chimic (C; nr. at. 6, m. at. 12,01), nemetal. Se gaseste in natura, in stare elementara, cristalina (diamant, grafit), in zacaminte fosile (carbune de pamint si bitumuri), in unele roci sedimentare (carbonati), in dioxidul de carbon si in toate substantele organice, combinate cu alte citeva elemente (hidrogen, oxigen, azot etc.). Functioneaza in combinatii in starea de valenta 4. Intra in compozitia unor aliaje de mare importanta in tehnica. Cunoscut din antichitate. ♦ C 14 (₆¹⁴C^*) = izotop radioactiv al c., care ia nastere in atmosfera; este folosit ca atom marcat (v. si geocronologie); metoda cu radiocarbon este una dintre metodele moderne de datare in arheologie. Hirtie-c. = hirtie subtire, acoperita pe una dintre fete cu o substanta chimica de culoare inchisa si folosita la scoaterea de copii dupa texte; indigo (IV).

TUTELA s. f. 1. autoritate data de lege unei persoane sau acceptata de bunavoie de aceasta, de a avea grija in mod gratuit de un minor si de averea sa sau de o persoana pusa sub interdictie. ♦ ~ internationala = sistem de administrare a unor teritorii depedente care inlocuieste sistemul teritoriilor sub mandat. 2. drept abuziv luat de cineva de a-i tine pe altii sub ascultare, sub dependenta. 3. (fig.) ocrotire, sprijin, protectie. (< fr. tutelle, lat. tutela)

REPLICA s.f. 1. Raspuns (la un alt raspuns); raspuns la ceea ce s-a spus sau s-a scris. ♦ Ceea ce are de spus un actor dupa ce interlocutorul sau a terminat de vorbit. ♦ Fara replica = definitiv; a vorbi in replici = a raspunde in cursul unor dezbateri, combatand afirmatiile si atacurile partii adverse. ♦ (Jur.) Concluzii opuse de reclamant celor formulate de parat. ♦ Raspuns dat de o voce sau de un instrument intr-un duet, intr-un tertet etc. 2. Copie a unui original executata de autor. 3. Mulaj al unui corp obtinut prin depunerea pe suprafata acestuia a unei pelicule maleabile, care apoi se desprinde. [Pl. -ci, -ce. / < fr. replique, it. replica].

EFECT s. n. 1. fenomen care succeda unui alt fenomen (cauza), fiind cu necesitate generat de acesta; urmare, consecinta. ◊ traiectorie neobisnuita pe care o capata mingea (la tenis, volei, fotbal), lovita dupa anumite procedee. 2. impresie facuta de ceva sau de cineva asupra cuiva; ceea ce izbeste, atrage privirile, auzul etc. ♦ de ~ = impresionant; uluitor, spectaculos. 3. (pl.) obiecte, bunuri (vesminte) care apartin cuiva. ◊ (mil.) echipament. 4. denumire generala data cambiilor, biletelor de ordin, cecurilor etc. folosite in operatiile comerciale, in relatiile de credit etc. (< lat. effectus, germ. Effekt, dupa fr. effet)

FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea din stanga sau din dreapta a unei formatii sau a unui dispozitiv de lupta. ◊ Loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ◊ Loc. adv. In flanc (cate unul) = unul in spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale peretelui abdominal, cuprinse intre ultima coasta si sold. ♦ Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele doua portiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosita in poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matritelor de stereotipie. 5. Nume dat panourilor care servesc la alcatuirea decorurilor. – Din fr. flanc.

TIMBRU s. n. I. 1. imprimat de dimensiuni mici care se lipeste pe anumite acte oficiale, dovada pentru plata unor impozite, taxe sau cotizatii; imprimat aplicat pe scrisori reprezentand taxa de transport. ◊ stampila care se aplica pe scrisori purtand locul si data plecarii sau sosirii acestora. ♦ ~ sec = imagine imprimata in relief pe hartie, cu ajutorul unei stampile de metal. 2. (med.) bucatica de hartie, plastic etc. care se lipeste pe piele, suport pentru o substanta cu rol terapeutic. 3. taxa reprezentand valoarea unui timbru (I, 1) platita in numerar unei administratii publice. II. calitate a unui sunet prin care acesta se deosebeste de un alt sunet produs in conditii de durata, inaltime si intensitate identice. III. coiful heraldic cu cimierul si lambrechinii sai. (< fr. timbre, it. timbro)

MEMBRANA, membrane, s. f. 1. Nume dat tesuturilor animale sau vegetale, subtiri si suple, foarte diferite ca structura, care captusesc, imbraca, leaga, sustin sau delimiteaza anumite organe sau parti de organe; piele subtire; pielita. ♦ Diferentiere protoplasmatica sau celulozica, care inveleste si limiteaza celula animala si cea vegetala. 2. (Fiz.) Corp subtire flexibil, care prin v******e, poate produce sau transmite sunete, fiind intrebuintat la telefon, la microfon si la alte aparate acustice sau de percutie. 3. Corp subtire folosit pentru a separa doua medii; diafragma. 4. (Inv.) Pergament (pentru scris). – Din lat., it. membrana, fr. membrane.