picior, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele doua membre inferioare ale corpului omenesc, de la sold pana la varful degetelor, si fiecare dintre membrele celorlalte vietuitoare, care servesc la sustinerea corpului si la deplasarea in spatiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. In (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = in pozitie verticala; sus. In varful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe varfurile degetelor de la picioare; p. ext. fara a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fara un mijloc de locomotie, pe jos. – Din cap pana in picioare = de sus si pana jos, in intregime; cu desavarsire. Pe picior gresit (la unele jocuri sportive) nepregatit pentru a para actiunea adversarului sau, p. gener., pentru a raspunde unei provocari. ◊ Expr. Unde-ti stau picioarele iti va sta si capul = vei plati cu viata (daca nu vei face un anumit lucru). A sari drept (sau ars) in picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau in) picioare = a) a se insanatosi dupa o boala (lunga); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau in) picioare = a vedea pe cineva sanatos. (Glumet sau ir.) Are numai (atatia...) ani pe un picior = are o varsta mai mare decat cea pe care o marturiseste. A pune piciorul (undeva) = a calca, a pasi, p. ext., a patrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a initia, a organiza ceva, a face sa mearga, sa functioneze; b) a ingriji un bolnav si a-l insanatosi. A scula (sau a pune etc.) in picioare = a mobiliza in vederea unei actiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slabi, a se prapadi cu incetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (usor), fara a zacea la pat. (A fi) cu un picior in groapa (si cu unul afara) = (a fi) foarte batran, prapadit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele inainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) in picioarele cuiva = a impiedica, a incurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a ramane, a fi) in picioare = a) a exista sau a continua sa existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi intemeiat; c) a sta, a ramane intact sau in pozitie verticala. E tata-sau (sau mama-sa etc.) in picioare = seamana intocmai, e leit cu tatal sau (sau cu mama sa etc.). A sari intr-un picior = a se bucura mult. Cat te-ai intoarce (sau invarti) intr-un picior = repede de tot, intr-o clipa. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-si lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a incepe sa fuga (repede), a o lua la goana; a incerca sa se faca nevazut prin fuga. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-si mai strange picioarele = a nu (mai) sta potolit, linistit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-si bate (sau a-si rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multa alergatura. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se aseza, a se stabili undeva. A cadea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a saruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili inaintea cuiva. A calca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (calcandu-l pe incaltaminte) sa nu faca sau sa nu spuna ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva suparator. (Pop. si fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) gresit (logic sau gramatical) ori fara talent; p. ext. a scrie urat, a mazgali. Fara cap si fara picioare = fara logica, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a capata) picioare = (despre obiecte) a disparea. (A sta sau a sedea etc.) picior peste picior = (a sedea intr-o pozitie comoda) cu o parte a unui picior ridicata si asezata peste celalalt picior. Cu coada intre picioare = rusinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-si bate joc. A calca (pe cineva sau ceva) in picioare = a distruge, a nimici; a dispretui, a desconsidera. A pune (sau a asterne, a inchina etc. ceva) la picioarele cuiva = a inchina, a oferi cuiva (ceva) in semn de supunere, de pretuire, de omagiu. A-i pune cuiva capul sub picior = a omori pe cineva. A bate din picior = a incerca sa-si impuna vointa; a se rasti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul in prag = a lua o atitudine hotarata, a se opune energic. A da din maini si din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o actiune la bun sfarsit, pentru a scapa dintr-o incurcatura etc. (Fam.) A sta cu picioarele in apa rece = a se gandi profund si indelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de razboi) = a fi (sau a se afla etc.) in stare de pace (sau de razboi). A fi pe picior de egalitate (sau pe acelasi picior) cu cineva = a se bucura de aceleasi drepturi, a avea aceeasi situatie cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lasa sa-i scape un prilej favorabil. A trai pe picior mare = a duce o viata de belsug, a cheltui mult. Parca l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care traieste o bucurie mare si neasteptata. A fi (sau a sta) pe picior de duca (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de maini si de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lasa (cuiva) posibilitatea sa actioneze. A(-si) taia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face sa piarda un avantaj, a (-si) periclita situatia. A cadea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea tine, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) tine etc. picioarele, se spune despre un om care si-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se taia (sau a i se inmuia) cuiva (mainile si) picioarele = a avea o senzatie de slabiciune fizica; a nu se putea stapani (de emotie, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urma de..., (nici) tipenie. Negustorie (sau comert, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comert, afaceri etc.) facute intamplator, ocazional, fara sediu sau firma inscrisa. ♦ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = planta erbacee de padure, cu frunze palmate cu trei diviziuni si cu flori albe sau rosietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocosului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate si cu flori galbene (Ranunculus). ♦ picior (1) de animal sau de pasare fript sau fiert (pentru a fi mancat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. a**l. Nume dat unor parti de obiecte, de constructii sau unor obiecte, instrumente etc. care seamana cu piciorul (1) si servesc ca suport, ca element de sustinere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiata de pamant, a tulpinii unei plante; p. ext. radacina. 4. P. a**l. Element al unei constructii care serveste la sustinerea si la legarea ei de teren; partea de jos, masiva, a unei constructii, a unui zid etc. ♦ picior de siguranta = parte din masivul unui zacamant lasata neexploatata in scopul protectiei unor lucrari sau a unor constructii de la suprafata. 5. P. a**l. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zona mai larga de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; in sintagma) piciorul perpendicularei = intersectia unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de masura, avand lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosita si astazi in unele tari. 9. Unitate ritmica a unui vers, compusa dintr-un numar fix de silabe lungi si scurte sau accentuate si neaccentuate. – Lat. petiolus.

GRUMAZ, grumaji [(inv.) grumazi], s. m. 1. (Pop.) Gat; p. restr. cerbice, ceafa. ◊ Expr. A-si pleca grumazul (in fata cuiva) = a se umili; a se lasa robit. A-si indoi grumazul = a renunta la lupta, a se socoti invins. A pune piciorul pe grumazul cuiva = a robi, a subjuga pe cineva. 2. (Rar) Gatlej. 3. (Rar) Partea mai ingusta a unor obiecte, asemanatoare cu gatul (1). – Cf. alb. gurmaz, germaz.

TREAPTA s. 1. (CONSTR.) (inv. si reg.) spita, (inv.) stepena. (~ a unei scari de piatra.) 2. v. fuscel. 3. scara. (A pus piciorul pe ~ tramvaiului.) 4. categorie, clasa. (~ de salarizare.) 5. v. nivel. 6. v. demnitate. 7. v. rang. 8. v. ierarhie. 9. v. patura. 10. v. conditie.

PRAG ~uri n. 1) Parte componenta orizontala a unui toc de usa care uneste capetele usorilor. ◊ A calca (sau a trece, a pasi) ~ul casei a face o vizita cuiva; a intra in casa cuiva. A pune piciorul in ~ v. picior. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apeland la diferite instante. Din ~ in ~ din casa in casa. 2) Locul din fata usii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situatii etc.). In ~ul primaverii. 4) Ridicatura naturala pe fundul albiei unei ape curgatoare, care face imposibila navigatia; treapta inalta de stanca, peste care curge o apa. 5) fig. Valoare maxima sau minima a unei marimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesa constand dintr-o bucatica de lemn cu crestaturi, care se fixeaza sub coarde pentru ca acestea sa nu se atinga de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. Partea de jos a pantecelui. /<sl. pragu

CATALIGE s. f. pl. Doua prajini prevazute cu cate un suport pe care se pun picioarele si cu care se umbla la inaltime (in locurile noroioase); picioroange. – Bg. katarjaga.

PIEDICA, piedici, s. f. 1. Factor care impiedica realizarea unui tel, care sta in calea unei actiuni: stavila, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedica (sau piedici) = a impiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva sa cada, impiedicandu-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedica = a pune cuiva piciorul inainte pentru a-l face sa se impiedice si sa cada. ♦ (Rar) Greutate in vorbire. 2. (Concr.) Unealta, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau incetinirea miscarii unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la sustinere etc. ♦ Franghie sau lant cu care se leaga picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i impiedica sa fuga cand sunt lasati sa pasca. 3. (Bot.; in compusul) Piedica-vantului = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii si albastrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piedeca s. f.] – Din lat. pedica.

PODNOJIE, podnojii, s. f. 1. (Inv.) Pernita sau pres pus sub picioare pentru a le feri de frig. ♦ (Reg.) Stergatoare de picioare din papura. 2. (Pop.) Fiecare dintre cele doua pedale asezate in partea de jos a razboiului de tesut, cu ajutorul carora se schimba itele; p. ext. sforile cu care sunt legate aceste pedale. [Var.: (reg.) podnoja s. f.] – Din sl. podnozije, bg. podnoga, scr. podnozje, rus. podnozje, ucr. podnizzja.

A INCALTA incalt tranz. 1) (pantofi, ghete, cizme etc.) A trage pe picioare; a pune in picioare. ~ bocancii. 2) (persoane) A introduce cu picioarele in incaltaminte. ~ copilul. 3) A asigura cu incaltaminte. ~ familia. 4) (roti de caruta, talpi de sanie etc.) A inzestra cu sine de fier; a sinui. 5) fig. fam. A face sa vada lucrurile altfel decat sunt in realitate, pacalind cu abilitate; a imbrobodi. /<lat. incalceare

A MOBILIZA ~ez tranz. 1) (fortele armate ale unui stat) A pune pe picior de razboi. 2) (rezervisti) A chema sub arme in legatura cu trecerea la starea de razboi. 3) (colectivitati, persoane) A atrage intr-o actiune ampla de interes comun; a ridica. 4) A concentra pentru a pune pe deplin in actiune. A-si ~ fortele. /<fr. mobiliser

POP¹ ~i m. 1) Stalp la prispa sau la pridvor care sustine streasina acoperisului; parmac. 2) Bucata de lemn in care se fixeaza batca sau nicovala. 3) Manunchi de anumite plante (canepa, in, stuf etc.) puse in picioare la uscat. /<bulg. pop

–PUS Element secund de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) picior”, „de picior”. [< fr. -pus, cf. gr. pous].

impicioroga, impicioroghez, vb. I refl. (reg.) 1. (despre pui de animal) a se pune pe picioare, a incepe sa mearga. 2. (despre oameni bolnavi) a se pune iar pe picioare, a se scula de pe boala, a se intrema.

potlagita, potlagite, s.f. (reg.) petic de stofa care se pune sub picior, in opinci.

potoc², potoace, s.n. (reg.) scandurica ce se pune sub piciorul mesei sa nu se miste.

intrema (intremez, intremat), vb. – 1. A misca, a agita. – 2. (Refl.) A se inzdraveni, a se face bine. – Var. (Mold., Bucov.) intrarma. De la arm „picior”, cu pref. intru- (Puscariu, Dacor., I, 235; DAR; Puscariu, Lr., 358); sensul ar fi, deci, „A pune pe picioare, a scula”. Este mai putin probabila der. din lat. trama (Cretu 376; Tiktin). – Der. intremator, adj. (care intremeaza).

leac (leacuri), s. n. – 1. Medicament, remediu. – 2. Tratament. – Megl. leac. Sl. leku (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 349; Cihac, II, 166), cf. bg., cr., slov., rut. lek, sb. ljak, pol. lek. – Der. lecui, vb. (a trata; refl., a-si reface sanatatea, a se pune pe picioare; a se indrepta, a se ameliora), din sl. lekovati, lekują, sau din leac; nelecuit, adj. (iremediabil); lecuitor, adj. (care lecuieste, care vindeca); lecuitor, s. m. (doctor); lecuinta, s. f. (inv., remediu, tratament); lecuiala, s. f. (vindecare, indreptare). – Cf. leaca.

PRIPONI, priponesc, vb. IV. Tranz. 1. A lega un animal de (sau cu) un pripon. ♦ A pune piedica la picioarele animalelor (ca sa nu poata fugi). ♦ A lega de un pripon o ambarcatie. 2. P. gener. A imobiliza, a fixa ceva (prin legare); a lega. – Din pripon.

CRACA, craci, s. f. Ramura (mai groasa) a unui copac; creanga. ◊ Expr. A-si taia craca de sub picioare = a-si pune in primejdie situatia printr-o actiune necugetata. – Din crac².

PIROSTRIE, pirostrii, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Ustensila de gospodarie facuta dintr-un cerc sau dintr-un triunghi de fier, sprijinit pe trei picioare, pe care se pun caldarea, ceaunul sau oala la foc; cracana. 2. (Reg.; la pl.) Cununa care se pune pe capetele mirilor in timpul oficierii casatoriei religioase; cununie. ◊ Expr. (Glumet) A(-si) pune pirostriile (in sau pe cap) = a (se) casatori. [Var.: (inv. si reg.) pirostie s. f.] – Din ngr. pirostia, bg. pirostija.

CRACANA¹ ~e f. 1) Bat lung, bifurcat la un capat, avand diferite intrebuintari. 2) Ra-ma de fier, in forma de cerc, avand trei picioare pe care se pune ceva la fiert; pirostrii. 3) Unealta improvizata din trei bete lungi, unite sus, asezate in forma de piramida, de care se atarna deasupra focului un vas in care se fierbe ceva. 4) Capra de taiat lemne. /crac + suf. ~ana

TETRAPOD² ~uri n. bis. Piedestal cu patru picioare pe care se pun obiectele de cult. /<ngr. tetrapodos

MOBILIZA vb. I. tr. 1. A chema sub arme (intreaga armata de rezerva), a pune o armata pe picior de razboi. 2. A strange, a organiza, a grupa forte (in vederea unei actiuni, la o adunare etc.) [< fr. mobiliser].

PEDALA vb. I. intr. 1. A apasa pedala unei biciclete cu piciorul (pentru a o pune in miscare), a actiona pedalele. 2. (Muz.) A actiona cu piciorul pedala unui pian. ♦ (Fig.) A insista asupra unui lucru. [< fr. pedaler].

MOBILIZA vb. I. tr. 1. a chema sub arme, a pune o armata pe picior de razboi. ◊ (fam.) a convoca. 2. a antrena si stimula o colectivitate in vederea unei actiuni de interes general. 3. (med.) a pune un bolnav sa umble, sa se miste. II. refl. a-si aduna fortele. (< fr. mobiliser)

IMPIEDICA, impiedic, vb. I. 1. Refl. A se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care sta in cale (si a cadea); a se poticni. ◊ Expr. A se impiedica in picioare = a se impletici. A i se impiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine sunetele. A se impiedica la vorba = a gangavi. ♦ Fig. A da mereu peste ceva sau peste cineva care supara, stinghereste. 2. Tranz. A pune unui animal piedica la picioare, a-i lega picioarele ca sa nu poata fugi. ♦ A infrana rotile unui vehicul (pentru a-l face sa mearga greu). ♦ A pune piedica de siguranta la mecanismul armelor de foc. 3. Tranz. Fig. A opri, a tine in loc pe cineva sau ceva; a se pune in calea cuiva sau a ceva. [Var.: (reg.) impiedeca vb. I] – Lat. impedicare.

CAPRA ~e f. 1) la pl. Gen de mamifere rumegatoare, paricopitate, cu coarne mari, par lung si neted, crescute pentru lapte, lana si carne. 2) Animal din acest gen. ~ de Angora. ◊ A scapa ~a in gradina a acorda incredere unei persoane necinstite. A impaca si ~a si varza a imbina doua interese opuse. 3) art. Obicei popular practicat de Anul Nou, constand in executarea unor dansuri si figuri comice de o persoana mascata in chip de capra. 4) Personaj mascat astfel. 5) Suport cu patru picioare incrucisate pe care se pun lemnele pentru a fi taiate cu ferastraul. 6) Scaun pe care sade vizitiul intr-o trasura. 7) Aparat de gimnastica constand dintr-un suport capitonat si patru picioare cu inaltime reglabila. 8) Joc de copii, unde unul sta aplecat, iar altii sar peste el. [G.-D. caprei] /<lat. capra

A RASCOLI ~esc tranz. 1) (lucruri) A intoarce in dezordine cautand; a ravasi. 2) (focul, jaraticul) A amesteca facand sa arda mai tare; a scormoni. 3) fig. (sentimente, amintiri etc.) A face sa reinvie (producand durere sufleteasca); a scormoni. ~ sufletul. 4) (straturi de deasupra) A da la o parte (cautand ceva si patrunzand in adancime). 5) A pune in miscare. ~ praful cu picioarele. 6) fig. A supune unor emotii puternice; a tulbura; a ravasi. 7) rar A face sa se revolte. /<sl. rascoliti

OPINCA, opinci, s. f. 1. Incaltaminte taraneasca facuta dintr-o bucata dreptunghiulara de piele sau de cauciuc, stransa pe laba piciorului cu ajutorul nojitelor. ◊ Expr. (Reg.) A pune cuiva (sau a-i da cu) opinca (in obraz) = a) a pacali pe cineva, a trage pe sfoara; b) a face pe cineva de rusine. C-un pantof si c-o opinca = luat prin surprindere, nepregatit. A umbla cu opinci de fier = a umbla mult. Pe unde si-a spart d****l opincile = departe. A calca (pe cineva) pe opinci = a jigni pe cineva, a ofensa. 2. Fig. (La sg.; cu sens colectiv) Taranime. ◊ Expr. De la vladica pana la opinca = din toate clasele sociale, toti. – Din bg. opinka, opinak.

TROTINETA, trotinete, s. f. Mic vehicul pentru copii, compus dintr-o scandura dreptunghiulara montata pe doua roti si articulata cu o bara perpendiculara pe ea, servind ca bara de directie, si care se pune in miscare prin impingerea cu un picior. – Din fr. trottinette.

MANA s. 1. (ANAT.) membru superior, (inv. si reg.) branca. (Omul are doua ~iini si doua picioare.) 2. (ANAT.) (pop. si fam.) laba. (Nu pune ~ pe mine!) 3. v. brat. 4. v. palma. 5. mana de lucru v. forta de munca. 6. v. pumn. 7. (BOT.) mana-Maicii-Domnului (Anastatica hierochuntica) = (reg.) palma-sfintei-Marii. 8. mana curenta v. balustrada. 9. (TEHN.) brat, crac, margine, maner, pervaz, speteaza, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferastrau.) 10. v. bata. 11. (TEHN.) brat, furca, stalp, (reg.) ciocan, cujba. (~ la razboiul de tesut.)

PIROSTRIE ~i f. 1) mai ales la pl. Obiect de uz casnic, format dintr-o rama metalica (rotunda sau triunghiulara), fixata pe trei picioare, folosita ca suport pentru un vas pus la foc deschis. ◊ A se lasa (sau a sedea) in ~i a se aseza cu genunchii indoiti si sprijinindu-se de pamant numai pe picioare. 2) bis. Coroana care se asaza pe capul mirilor in timpul slujbei oficiate cu prilejul casatoriei; cununie. ◊ A-si pune ~ile pe cap a se casatori. [G.-D. pirostriei] /<ngr. pirostia, bulg. pirostija

TROTINETA ~e f. Vehicul pentru copii, constand dintr-o scandura montata pe doua roti si dintr-o baza verticala de directie, care se pune in miscare fiind impinsa cu un picior. /<fr. trottinette

TROTINETA s.f. Jucarie formata dintr-o scandura asezata pe doua roti, cu un dispozitiv de directie in fata si care se pune in miscare prin impingerea cu un picior. [< fr. trottinette].

TROTINETA s. f. jucarie dintr-o scandura pe doua roti, cu un dispozitiv de directie in fata, care se pune in miscare prin impingerea cu un picior. (< fr. trottinette)

BICICLETA, biciclete, s. f. Vehicul cu doua roti pus in miscare prin doua pedale actionate cu picioarele si folosit, de obicei, pentru transportul unei singure persoane. ◊ Bicicleta-tandem = bicicleta pentru doua persoane, fiecare actionand cate o pereche de pedale. – Din fr. bicyclette.

CALAPOD, calapoade, s. n. Piesa de lemn in forma (labei) piciorului, intrebuintata la confectionarea incaltamintei sau care se pune in incaltaminte pentru a impiedica sa se deformeze; forma de lemn pe care se intind caciulile sau palariile. ♦ gener. Tipar, forma, model. ◊ Expr. Pe acelasi calapod = la fel, asemanator, identic. – Din ngr. kalapodi.

GAINUSA, gainuse (gainusi), s. f. 1. Diminutiv al lui gaina. 2. Numele mai multor pasari salbatice de munte sau de balta. ◊ Gainusa de balta = pasare migratoare acvatica, cu penaj negru, cu o pata rosie de piele golasa in frunte si cu picioarele verzui (Gallinula chloropus). 3. (Astron.; art.) Closca-cu-Pui. 4. Carabus, corla. 5. (La pl.) Planta veninoasa cu tulpina lunga si subtire, cu flori mici albe, situate in varful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 6. Planta din familia rozaceelor cu tulpina scurta si cu flori albe (Potentilla micrantha). [Pr.: ga-i-] – Gaina + suf. -usa.

BICICLETA, biciclete, s. f. Vehicul cu doua roti asezate una dupa alta, pus in miscare prin doua pedale actionate cu picioarele. – Fr. bicyclette.

CALAPOD, calapoade, s. n. Piesa de lemn in forma (labei) piciorului, intrebuintata la confectionarea incaltamintei sau care se pune in incaltaminte pentru a o impiedica sa se deformeze; forma de lemn pe care se intind caciulile sau palariile. ♦ Fig. Tipar, forma, model. ◊ Expr. Pe acelasi calapod = la fel. – Ngr. kalapodi.

SUBPUS, -A, subpuse, adj. n. si f. (Reg., in expr.) Cu mainile (sau bratele) subpuse = in pozitie de repaus, cu bratele incrucisate pe piept si cu mainile asezate subsuori; fig. in inactivitate. Cu picioarele subpuse = sezand cu picioarele indoite sub corp (dupa moda orientala). – Din sub + pus.

CALAPOD ~oade n. 1) Piesa de lemn, de forma labei piciorului, pe care se lucreaza incaltamintea sau pe care se pune incaltamintea pentru a nu se deforma. 2) Forma de lemn pe care se intind caciulile sau palariile (in procesul de confectionare); calup. 3) Model dupa care se reproduc obiecte identice; tipar; sablon. *Pe acelasi ~ la fel; identic. /<ngr. kalapodi

PUI² ~ m. pop. Iritatie a pielii la maini sau/si la picioare, manifestata prin crapaturi marunte, uneori sangerande, provocata de actiunea concomitenta a umezelii, frigului si a murdariei. /<lat. pulleus

intofla, intoflu, vb. I refl. (reg.) a se incalta cu ciubote mari, in care se pun obiele multe, sau cu opinci mari, cu obiele multe, umfland piciorul; a se toflogi; a se incalta umfland laba piciorului facand un tofleu.

CALCAI, calcaie, s. n. 1. Partea dinapoi a talpii piciorului; p. ext. parte a ciorapului sau a incaltamintei care acopera aceasta parte a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trai, a pune etc.) sub calcai = a se afla (sau a fi, a trai, a pune) sub dominatia cuiva, a fi exploatat, impilat. Fuge (sau merge) de-i paraie (sau sfaraie) calcaiele = fuge (sau merge) foarte repede. A se invarti (sau a se intoarce, a sari) intr-un calcai = a se misca repede, a fi iute la treaba. A i se aprinde (sau a-i sfarai) calcaiele (dupa cineva) = a) a fi foarte indragostit; b) a fi zorit, nerabdator. A da calcaie calului = a lovi calul cu calcaiele, ca sa porneasca sau sa mearga mai repede. ♦ (Livr.) Calcaiul lui Ahile = partea vulnerabila, latura slaba a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat partii dinapoi (sau de jos) a unor obiecte: la sanie, la plug, la arcus etc. – Lat. calcaneum.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura (si nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; varf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

PEDALA, pedale, s. f. 1. (Adesea cu determinari care indica domeniul de aplicare) Parghie actionata cu piciorul si folosita pentru antrenarea unui mecanism sau efectuarea unei comenzi. ◊ Expr. A pune pedala = a insista asupra unu lucru. 2. Presa tipografica mica, actionata cu piciorul. 3. Sunet prelungit de bas, care este insotit de treptele superioare de acorduri variate. – Din fr. pedale.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie si unde nu trebuie. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; capat, varf. Botul cizmei.

OBADA, obezi, s. f. 1. Fiecare dintre bucatile de lemn incovoiat care, impreunate, alcatuiesc partea circulara a unei roti de lemn (la car, la caruta, la moara etc.); p. gener. partea circulara a unei roti de lemn (peste care se monteaza sina. ♦ Partea periferica a rotii unui autovehicul, peste care se monteaza cauciucul. 2. (La pl.) Instrument de tortura in evul mediu, alcatuit din doua bucati de lemn avand fiecare cate o scobitura in forma de semicerc si care, inchizandu-se, imobilizau picioarele sau mainile osanditilor sau ale robilor; p. ext. catuse, fiare. ◊ Expr. A pune (in) obezi = a subjuga. [Var.: (inv. si reg.) obeada s. f.] – Din sl. obedu.

PIROSTRIE s. cracana, (reg.) picioare (pl.), tagra, (prin Transilv.) mata, (prin Ban. si Transilv.) sageac. (Pe ~ se pune ceaunul la foc.)

CULCA vb. 1. a se intinde, a se lungi, a se tranti, (inv.) a se tinde. (S-a ~ putin dupa-amiaza.) 2. a (se) aseza, a (se) asterne, a (se) intinde, a (se) lungi, a (se) pune. (Se ~ la pamant.) 3. v. dobori. 4. a dobori, a tavali, (pop.) a pologi. (~ iarba in picioare.) 5. v. apleca.

PEDALA, pedalez, vb. I. Intranz. 1. A actiona pedalele unei biciclete, ale unei barci sau ale oricarui mecanism prevazut cu pedale, pentru a pune in miscare mobilul sau mecanismul; p. ext. a merge cu bicicleta. 2. Spec. A actiona cu piciorul pedala unui pian, pentru a mari, a reduce sau a prelungi intensitatea unui sunet. 3. Fig. A insista asupra unui lucru, a sublinia ceva. – Din fr. pedaler.

PIEDICA ~ci f. 1) Factor care impiedica realizarea unei actiuni; stavila; obstacol; impediment; baraj; bariera. ◊ A pune ~ (sau ~ci) a) a face ca cineva sa-si piarda echilibrul (folosind in acest scop piciorul); b) a crea greutati artificiale in realizarea unui scop. 2) Dispozitiv menit sa incetineasca sau sa blocheze o miscare. ~ la razboiul de tesut. ◊ ~ la caruta talaghir. 3) Franghie sau lant cu care se leaga picioarele de dinainte ale cailor ca sa nu se duca departe, cand sunt scosi la pascut. [G.-D. piedicii; Sil. pie-] /<lat. pedica

UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la maini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a infrana obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia in gat = a constrange pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia in gat = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la varfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori galbene-verzui, dispuse in ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita in forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, in forma de parghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

INTINS adj., s. 1. adj. (TEXT.) tensionat. (Fire ~.) 2. adj. v. incordat. 3. adj. larg, l******t, largit, latit. (Un pulover ~ in urma spalarii.) 4. adj. (inv.) tins. (picior ~.) 5. adj. v. desfacut. 6. adj. lung, prelung. (Un sir ~ de oameni.) 7. adj. v. culcat. 8. adj. v. instalat. 9. adj. v. pus. 10. adj. uns. (Untul era ~ pe paine.) 11. adj. amplu, cuprinzator, larg, mare, vast, (inv. si reg.) mereu, (inv.) desfatat. (Un spatiu ~.) 12. adj. amplu, larg, mare. (Stirea ocupa un spatiu ~ in ziar.) 13. adj. larg, spatios, vast. (Bulevarde ~.) 14. s. v. cuprins. 15. s. v. suprafata. 16. adj. neted, plan, ses. (Un loc ~.) 17. adj. neted. (Piele ~.) 18. adj. v. bogat. 19. adj. v. iute.

minc (mancuri), s. n. – (Banat) Concavitate formata de talpa piciorului. Lat. mancus „schiop” (Densusianu, Rom., XXIII, 91; Candrea; Scriban). Manc, adj. (imperfect, defectuos), cuvint moldovenesc mentionat de Scriban si pus in legatura cu mancus de Puscariu 1080, pare indoielnic.

POTICNI, poticnesc, vb. IV. 1. Refl. si intranz. A se lovi in timpul mersului cu piciorul de ceva si a-si pierde echilibrul; a se impiedica. ♦ A cadea (in urma lovirii de ceva). 2. Tranz. A pune cuiva piedica in mers sau, fig., intr-o actiune. 3. Refl. Fig. A intampina o dificultate sau a nu izbuti in desfasurarea unei actiuni. ♦ Spec. A pronunta cu greutate cuvintele, a vorbi cu intreruperi, cu greutate. – Din sl. potuknonti.

CAPUTA, caputez, vb. I. Tranz. A pune capute noi la o incaltaminte uzata. ♦ A inlocui, total sau partial, la un ciorap uzat, partea care acopera laba piciorului. [Var.: incaputa vb. I] – Din caputa.

CAPUTA, caputez, vb. I. Tranz. A pune capute noi la o incaltaminte uzata; a incaputa. ♦ A inlocui, total sau partial, la un ciorap uzat partea care acopera laba piciorului; a incaputa. – Din caputa.

SOLD, solduri, s. n. Parte a corpului omenesc situata intre mijloc si coapsa; regiune anatomica corespunzatoare articulatiei membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. si adv. Intr-un sold = (aplecat) intr-o parte, stramb. ◊ Expr. Cu mana (sau cu mainile) in sold (sau in solduri) = fara a intampina nici o greutate, fara nici o grija, in voie. A sta cu mainile in solduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-si pune mainile in sold (sau in solduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. a**l. Parte a corpului animalelor care corespunde articulatiei picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coasta, povarnis. – Cf. pol. szoldra.

LABA ~e f. 1) Parte a piciorului de la glezna in jos. 2) Parte inferioara a piciorului pe care calca pasarile. ◊ ~a- (sau talpa-) gastei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neingrijit; c) mica planta erbacee cu flori rosii-purpurii. 3) picior al unor animale (caine, lup, urs, pisica etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc; mana. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a inhata pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de padure. [G.-D. labei] /<ung. lab

BOT ~uri n. 1) Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ A bea la ~ul calului a bea ultimul pahar, in picioare, inainte de plecare. 2) depr. Cavitate a capului omului in care se afla limba si dintii si care serveste ca organ al alimentatiei si al vorbirii; gura. ◊ A pune (pe cineva) cu ~ul pe labe a pune (pe cineva) la punct; a obliga la tacere (pe cineva). A se sterge pe ~ de ceva a fi nevoit sa renunte la ceva de mult ravnit. A se intalni (cu cineva) ~ in ~ a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa in ~ cu cineva a fi in mare prietenie cu cineva. A face ~ a se bosumfla. 3) Partea din fata (ascutita) a unui obiect. ~ul automobilului. ~ul pantofului. /Orig. nec.

ALERGATOR, -OARE, alergatori, -oare, adj., subst. I. Adj. Care alearga. ◊ Piatra alergatoare (si substantivat, f.) = piatra de moara care se invarteste spre a macina boabele. Pasari alergatoare (si substantivat, f.) = pasari din tarile calde, avand picioare lungi, cu care alearga foarte repede. II. S. m. si f. 1. Atlet care concureaza la probe de alergari. 2. (Rar) Curier (insarcinat cu transmiterea unui mesaj). 3. Cal de curse. III. S. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a face urzeala la razboaiele de tesut taranesti. 2. (Inv.) Parc vast, imprejmuit, in care erau tinute anumite animale si in care se organizau vanatori. – Alerga + suf. -ator.

GAINUSA¹ ~e f. (diminutiv de la gaina) 1) Pasare salbatica semiacvatica, migratoare, de talia unei prepelite, cu cioc scurt si cu penaj cafeniu-verzui. ◊ ~ de alun pasare sedentara de talia unui porumbel, avand penaj cenusiu cu puncte negre, apreciata pentru carnea ei gustoasa; ierunca. ~ de balta pasare acvatica de talie medie, cu cioc scurt, rosu la baza, avand picioare lungi, verzui, si penaj divers colorat; corla. 2) Insecta de talie medie, cu elitre tari, de culoare bruna-cafenie, care apare la inceputul lunii mai si ataca culturile agricole; carabus; gandac de mai. 3) art. astr. pop. Ansamblu de stele din constelatia Taurului; Closca-cu-Pui; Pleiada. /gaina + suf. ~usa

butuc m. (gep. buttuk, anglosaxon, buttuc, capatii, butuc; engl. buttok, crupa. D. rom. vine rut. butuk, id. Cp. cu bont 2). Bustean, trunchi (mai mare ori mai mic, retezat si fara ramuri). Restu trunchiului ramas la pamint. Bucata de lemn gros: a pune un butuc in foc (V. naclad). Mijlocu roatei, in care-s intepenite spitele si pin care trece osia. Bucata de trunchi pe care macelaru taie carnea ori pe care se despica lemne ori se bate ceva cu ciocanu (Cind e de fer se numeste nicovala). Diba, lemn gros in care prindeau odinioara picioarele criminalilor si si se intrebuinteaza si azi contra celor indaratnici. Fig. Om prost ori trindav: ce butuc si acest om! Butuc de vita, trunchi de vita: o vie cu o mie de butuci. A trage cuiva un butuc (Mold.), a-l insela, a-l pacali. A fi din butuci, a fi din neam prost. Adv. A dormi butuc, a dormi adinc, greu, bumben, bustean, tun. A lega butuc, a lega teapan asa in cit sa nu se mai poata misca.

caputa (capute), s. f. – 1. Parte a incaltamintei care acopera partea superioara a labei piciorului. – 2. Parte de deasupra a labei piciorului. Origine incerta. Este clara legatura sa cu sl. kopyto (› rom. copita); sl. kopytice „tip de incaltaminte”, dar nu este clara calea acestui der. Cf. mag. kapta „calapod de pantofi” (Cihac, II, 487;DAR), alb. keputse (Philippide, II, 703), pe care Meyer 188 il deriva cu mica probabilitate, din tc. papuc (Berneker 484). Der. caputa, vb. (a pune capute noi); caputar, s. m. (cizmar); caputatura, s. f. (pantofi vechi; pantofi in general); incaputa, vb. (a caputa; a repara).

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioara, terminala, lunguiata si cornoasa a capului pasarilor, care inlocuieste sistemul dentar; plisc, clont. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrana care incape o data in cioc (1). ♦ Fig. Gura a omului. 2. Parte sau prelungire ascutita a unor obiecte; capat, varf (ascutit). 3. Barbison, tacalie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minti sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = planta erbacee cu frunzele paroase, adanc crestate si cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mica planta erbacee cu tulpina paroasa intinsa pe pamant, cu frunze compuse, flori rosii, roz sau albe si fructe lungi, asemanatoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-intors = pasare calatoare cu penajul alb patat cu negru, cu ciocul lung, subtire si usor arcuit in sus, cu picioarele inalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. cok, rom. cioc¹.

DEGET ~e n. 1) (la om) Fiecare dintre prelungirile mobile cu care se sfarsesc mainile si picioarele. ◊ A arata (pe cineva) cu ~ul a semnala (pe cineva) batjocurii pulbice (incriminandu-l); a compromite (pe cineva). A-si musca ~ele a regreta; a se cai. A juca (sau a invarti) (pe cineva) pe ~e a amagi; a duce de nas. A sti (ceva) pe ~e a cunoaste in detalii; a sti in amanunte. A scapa printre ~e a se strecura pe neobservate, evitand dificultatile. A avea (ceva) in (la) ~ul cel mic a sti la perfectie. A-i pune (cuiva) ~ul pe rana a aminti (cuiva) lucruri neplacute sau nedorite; a depista elementul esential al unei probleme, al unei situatii. A pune ~ul (pe un act) a aplica amprenta digitala in loc de semnatura. 2) (la unele animale) Fiecare dintre prelungirile mobile de la sfarsitul labei. 3) Parte a unei manusi care acopera prelungirile mainii. 4) pop. Unitate de masura a lungimii, suprafetei sau capacitatii, egala cu latimea unui deget. 5) tehn. (la seceratori sau cositori) Piesa care sprijina plantele in momentul taierii, separandu-le in fasii inguste. /<lat. digitus

SCAUN ~e n. 1) Mobila cu patru picioare, cu sau fara speteaza, pe care poate sedea o singura persoana. ◊ ~ electric dispozitiv folosit pentru electrocutarea unor condamnati la moarte. ~ de tortura dispozitiv care servea, in trecut, la imobilizarea celui supus torturilor. ~ de judecata (sau al judecatii) se spunea in trecut unei instante judecatoresti. Cu ~ la cap intelept. A sta intre doua ~e a ocupa o pozitie nesigura. 2) pop. Banca (cu speteaza sau fara) pe care se pot aseza mai multe persoane. 3) inv. Simbol al puterii unui suveran; tron. ◊ A ridica, a inalta, a pune (sau a se urca, a veni) in ~ a (se) face domn. A se cobori din ~ a abdica. 4) inv. Resedinta a unui monarh. ◊ Cetate de ~ capitala. Sfantul ~, ~ul pontifical (sau apostolic) resedinta papei; papalitate. 5) Materiile f****e eliminate de cineva. 6) Schelet de lemn destinat pentru a sustine un acoperis. 7) Parte componenta, menita sa sustina ceva. ~ul spicului. 8) Placa mica de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; calus. /<lat. scamnum

JOS¹ adv. 1) La o inaltime relativ mica fata de pamant sau fata de alt loc; aproape de pamant. ◊ A (se) da ~ a (se) cobori. A lasa ~ a pune pe pamant sau pe podea. A lasa ochii in ~ a manifesta sfiala; a privi rusinat spre pamant. A privi (sau a masura pe cineva) de sus in ~ a privi (sau a masura pe cineva) cu o privire dispretuitoare. Cu nasul in ~ umilit; rusinat. De sus pana ~ in intregime. Din ~ dintr-un loc asezat mai la vale (sau mai la sud); din vale. In ~ in partea inferioara a unui obiect. De ~ a) de mai la vale; b) de la sud; c) din mase; din popor. 2) La acelasi nivel cu pamantul sau cu locul pe unde se umbla. ◊ Pe ~ a) pe pamant; pe podea; b) cu picioarele; fara nici un mijloc de locomotie. De pe ~ de pe pamant sau de pe podea. /<lat. deo(r)sum

Aiax 1. Fiul lui Oileus, regele locrienilor. A participat la razboiul troian, unde s-a distins prin vitejia sa. Era renumit printre greci si ocupa locul al doilea dupa Achilles in ceea ce priveste iuteala picioarelor lui. Aiax si-a atras minia zeilor urmarind-o pe Cassandra pina in incinta templului zeitei Athena, unde a necinstit-o. Drept urmare, la intoarcerea spre patrie, zeita (dupa altii Poseidon) a dezlantuit o furtuna care i-a sfarimat corabia. Aiax a reusit totusi sa se salveze, agatindu-se de o stinca. Continuind insa sa-i sfideze pe zei, Poseidon de data aceasta a lovit cu tridentul in stinca pe care se refugiase Aiax, scufundind-o in mare. 2. Fiul lui Telamon, regele din Salamis si nepotul lui Aeacus. A participat la razboiul troian, fiind cel mai viteaz dintre greci dupa Achilles. Dupa moartea acestuia Aiax si-a disputat cu Odysseus armele lui Achilles. Cistigatorul a fost Odysseus. Vazindu-se invins, Aiax a fost cuprins de o furie oarba si, pierzindu-si mintile, s-a napustit asupra unei cirezi de vite, pe care le-a ucis luindu-le drept dusmanii sai. Mai apoi, revenindu-si in simtiri si rusinat de isprava sa, Aiax si-a pus singur capat zilelor.