DRUM, drumuri, s. n. 1. Cale de comunicatie terestra, alcatuita dintr-o banda ingusta si continua de teren batatorit, pietruit, pavat sau asfaltat. ◊ Drumul mare = sosea de mare circulatie, care leaga localitati principale. Hot (sau talhar) de drumul mare = hot care ataca oamenii in drum spre a-i jefui. Drum-de-fier = cale ferata. ◊ Loc. adv. Peste drum = in fata, vizavi. In drum = in mijlocul drumului; in calea drumetilor; in vazul tuturor. Pe toate drumurile = peste tot, pretutindeni. ◊ Expr. A pune pe cineva pe drumuri = a face pe cineva sa mearga mai mult decat ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. A bate (sau a tine, a pazi) drumul (sau drumurile) sau a umbla (sau a fi, a sta) pe drumuri = a umbla de colo-colo, fara rost, a umbla haimana. A fi de pe drumuri = a fi fara familie, fara locuinta stabila, fara rost in viata. A ramane (sau a ajunge etc.) pe drumuri = a ramane fara adapost, fara slujba, fara mijloace de trai; a saraci, a scapata. A lasa (sau a arunca, a azvarli etc.) (pe cineva) pe drum (sau pe drumuri) = a da (pe cineva) afara din casa sau din serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului; a saraci (pe cineva). A aduna pe cineva de pe drumuri = a da cuiva adapost, a pune pe cineva sub ocrotire. Pe drum = gata sa vina, sa soseasca, sa apara, sa se nasca. A sta (sau a se pune etc.) in drumul cuiva sau a-i sta cuiva in drum = a se afla (sau a iesi) inaintea cuiva, impiedicandu-l (sa inainteze, sa faca o treaba etc.); a impiedica pe cineva intr-o actiune, a i se impotrivi. A se da din drumul cuiva = a se da la o parte, a face cuiva loc sa treaca; a inceta sa mai impiedice pe cineva in actiunile sale. A-si face (sau a-si gasi, a-si croi) (un) drum (nou) in viata = a incepe o (noua) cariera, un nou fel de viata, a-si gasi un rost; a reusi. A-si face drum = a) a inainta (prin eforturi) intr-o multime; b) a se abate din cale spre a se duce undeva sau la cineva. A apuca (sau a lua) alt drum = a se ocupa de altceva, a se initia in alt domeniu. A iesi cuiva in drum = a intampina pe cineva. A da drumul (cuiva sau la ceva) = a) a lasa din mana; b) a lasa sau a reda libertatea cuiva; a permite cuiva sa intre sau sa iasa; c) a desface o cusatura, un tiv (pentru a largi sau a lungi o haina). A-si da drumul = a) a se lasa in jos, a cobori; a se avanta; b) a incepe sa povesteasca, sa faca destainuiri; c) a izbucni (intr-o avalansa de vorbe, in tipete, plans etc.). ♦ Parcurs; ruta, itinerar; traseu, cursa (parcurse de cineva sau de ceva). Drumul Oltului. Drum maritim. 2. Calatorie. ◊ Ultimul drum = drumul pe care este condus un mort la groapa. ◊ Expr. A-si cauta (sau a-si vedea) de drum = a) a-si continua calatoria, a merge mai departe; b) a nu se amesteca in treburile altuia. Drum bun! urare adresata cuiva care pleaca intr-o calatorie. 3. Traiectorie. – Din sl. drumu. Cf. bg., scr. drum.

A SCURTA ~ez tranz. (dimensiuni, distante, termeni etc.) A face sa se scurteze. ~ o rochie. ~ drumul. ◊ ~ limba (cuiva) a face (pe cineva) sa taca, punand in imposibilitatea de a barfi. ~ vorba a pune capat discutiei. /Din scurt

PAPUC ~ci m. 1) mai ales la pl. pop. Obiect de incaltaminte cu inaltimea pana deasupra gleznei; gheata. ◊ A roade ~cii degeaba pe drumuri a umbla fara rost. A tine (sau a pune) (pe cineva) sub ~ (sau calcai) a tine sau a pune pe cineva sub ascultare; a limita pe cineva in actiuni. A fi sub ~cul (sau calcaiul) cuiva a fi sub ascultarea cuiva; a fi limitat in actiuni de cineva. ~cul-doamnei planta erbacee perena, cu frunze eliptice, cu flori mari divers colorate. 2) mai ales la pl. Obiect de incaltaminte usoara, de casa (fara calcai); pantof de casa. 3) tehn. Piesa de lemn pusa sub capatul de jos al unui stalp pentru a-i mari suprafata de sprijin. 4) Invelis metalic fixat de capatul ascutit al unui pilon pentru a-l proteja si pentru a-i inlesni patrunderea in pamant; sabot. 5) Piesa de metal care uneste un conductor cu o instalatie electrica, asigurand realizarea unui contact demontabil. /<turc. papuc, ung. papucs

BAT bete n. 1) Bucata de lemn lunga si subtire (cu diferite intrebuintari). ◊ A pune (cuiva) bete in roate a crea greutati pentru a zadarnici realizarea unor planuri; a pune piedici. A ramane cu traista in ~ a ajunge pe drumuri; a se ruina; a fi falit. 2) Lovitura data cu asemenea bucata de lemn. /Orig. nec.

RETEZA, retez, vb. I. Tranz. 1. A taia transversal si complet, cu o singura taietura, un obiect sau o parte a corpului unei fiinte. ◊ Expr. A-i reteza (cuiva) unghiile = a face (pe cineva) inofensiv; a pune (pe cineva) la punct. A-l reteza (pe cineva) scurt sau a i-o reteza (cuiva) = a-i limita (cuiva) pretentiile; a pune brusc capat discutiei. ♦ A taia fagurii dintr-un stup, pentru a recolta mierea. 2. (Construit cu pronumele feminin „o”, cu valoare neutra) A o lua de-a curmezisul pentru a scurta drumul. 3. Fig. A face sa inceteze brusc, a curma, a intrerupe. – Et. nec.

A CULEGE culeg tranz. 1) (legume, fructe, flori etc.) A strange, rupand de pe tulpina sau de pe ramuri. ◊ ~ de pe drumuri (pe cineva) a scoate pe cineva dintr-o stare de mizerie, oferindu-i mijloace de trai. 2) fig. A obtine in urma unui efort; a dobandi; a capata. ~ multe laude. 3) A aduce, din mai multe parti, punand laolalta; a aduna; a strange. ~ pietricele de pe malul marii. 4) tipogr. (texte) A pregati pentru tipar, alegand caracterele tipografice si asezandu-le in culegar; a zetui. /<lat. colligere

A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare

RAZBATE, razbat, vb. III. 1. Intranz. A-si face, a-si croi drum prin..., a inainta cu greu, inlaturand obstacolele; a strabate, a patrunde. 2. Intranz. A razbi (2), a izbuti. 3. Intranz. A umbla in lung si in larg; a cutreiera, a colinda. 4. Tranz. (Despre stari, sentimente) A pune stapanire cu putere pe cineva; a birui, a invinge, a coplesi, a razbi (4). – Raz- + bate.

ABATE², abat, vb. III. 1. Tranz., refl. si intranz. A (se) indeparta (de la o directie apucata, fig. de la o norma fixata etc.). 2. Refl. A se opri in treacat undeva sau la cineva (parasind drumul initial). ♦ Tranz. A aduce. Ce vant te abate pe la noi? 3. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamitati, nenorociri) A veni, a cadea pe neasteptate (cu furie, cu forta). ♦ Intranz. A-i trece ceva prin minte. Ii abatuse strigoaicei ca sa-mi puie coarne de fier (ALECSANDRI). 4. Tranz. A-l descuraja, a-l deprima, a-l mahni. Vestea l-a abatut. 5. Tranz. (Frantuzism) A culca la pamant; a dobori. Naprasnica secure... abate toti copacii (ALECSANDRI). ♦ Refl. (Rar) A cadea. Se abatu cu fata la pamant (SADOVEANU). – Lat. abbattere, (5) fr. abattre.

BAT, bete, s. n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire avand diverse intrebuintari. ◊ Bat de chibrit = chibrit. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati, pentru a zadarnici o actiune, un plan. A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de indraznet, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum. ♦ (Adverbial) Drept, teapan. Sta bat in fata lui. 2. Fig. Lovitura sau bataie cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor.

BAT, bete, s. n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bete in roate = a face (cuiva) dificultati pentru a zadarnici o actiune, un plan. (Reg.) A da (ca cainele) prin bat = a fi extrem de insistent, de obraznic. A ramane cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept teapan, rigid. Sta bat. 2. Fig. Lovitura cu batul (1). 3. Piesa in forma de vergea, care intra in alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor. - Et. nec.

RATACI, ratacesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde drumul, a gresi directia, a nu mai sti unde se afla. ♦ A se pierde de cineva; a se razleti. ♦ intranz. A umbla de ici-colo cautand drumul, incercand sa iasa la liman, sa se orienteze, sa ajunga la tinta. 2. Intranz. A pribegi, a hoinari, a colinda. ♦ Refl. A se aseza intr-un loc strain; a se aciua, a se pripasi. 3. Tranz. A nu mai sti unde a fost pus sau unde se gaseste cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla intr-un loc unde nu se astepta nimeni sa se afle. – Din lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus).

ASTUPA, astup, vb. I. Tranz. 1. A umple o gaura, o deschizatura etc.; a infunda o sticla cu un dop. ◊ Expr. A-si astupa urechile = a-si pune ceva la (sau in) urechi pentru a nu auzi; fig. a nu voi sa auda ceva. A astupa cuiva gura = a face pe cineva sa taca. (Fam.) A astupa gauri = a plati datorii. 2. A inchide, a bara o intrare, o deschizatura; a face inaccesibil sau impracticabil un drum. 3. A acoperi, a inveli. ◊ Expr. A astupa cuiva ochii = a nu lasa pe cineva sa vada realitatea. ♦ A ingropa. Frunza ca s-a scutura, Trupul ca mi-a astupa (ALECSANDRI). ♦ A face sa nu se mai auda ceva. ♦ A sterge, a face sa dispara o urma. – Lat. *asstuppare.

RASCRUCE ~i f. 1) Loc de intretaiere a doua sau mai multe drumuri; raspantie; incrucisare. ◊ In ~ crucis. 2) fig. Moment crucial in viata cuiva; raspantie. 3) pop. Parte in forma de cruce a unui vehicul cu tractiune animala, de care se prinde protapul sau cele doua orcicuri. 4) rar Totalitate a stinghiilor incrucisate din mijlocul unei ferestre. 5) Parte a vartelnitei, constand din doua brate incru-cisate, pe care se pun cele doua fofeze; fofelnita. /ras- + cruce

MANA, man, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tractiune animala); a imboldi, a stimula, a indemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mana porcii la jir = a sforai in somn. (Fam.) Mana magaru! = pleaca de aici! ia-o din loc! da-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva sa faca un anumit lucru, sa actioneze intr-un anumit fel; a indemna, a imboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grabi. Mana cat putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a tari cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva sa se duca undeva sau sa faca ceva. 4. (Pop.) A pune in miscare; a actiona. – Lat. minari „a ameninta”.

PERDEA ~ele f. 1) Bucata de tesatura care se atarna la ferestre (uneori la usi, la paturi etc.) in scop decorativ sau pentru a ascunde ceva vederii. ◊ A avea ~ la ochi a) a nu observa; b) a nu intelege ceva. A pune cuiva ~ (sau ~ele) la ochi a impiedica pe cineva sa inteleaga corect lucrurile. A-i lua cuiva ~eaua de pe ochi a face pe cineva sa inteleaga lucrurile asa cum se prezinta ele in realitate. Cu ~ a) in mod indirect; b) cuviincios. Fara ~ a) in mod direct; b) necuviincios; obscen. 2) Fasie continua de vegetatie (arbori, tufari) menita sa protejeze culturile agricole sau drumurile. 3) fig. Factor ce impiedica vederea. ~ de ceata. ~ de fum. 4) pop. Boala de ochi care se manifesta prin opacifierea cristalinului; cataracta. 5) Adapost de iarna pentru oi. [Art. perdeaua; G.-D. perdelei] /<turc. perde

ZBURATACI, zburatacesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca cu ceva (intr-o pasare, intr-un pom etc.). Ca pomul langa drum: Cati trec il zburatacesc (SEVASTOS). 2. Intranz. si refl. (Despre pasari) A se risipi batand din aripi si inaltandu-se de la pamant; a face zboruri scurte, aproape de pamant. ♦ Tranz. A face sa se imprastie, a spulbera. Vantul zburataceste frunzele. 3. Intranz. si refl. (Despre pui; p. ext. despre copii) A se dezvolta, a creste; a capata independenta; a se razleti. ♦ Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sa-si faca un rost in viata. – Din zbura.

S*****I, slobod, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A pune in libertate: a elibera. ♦ A elibera dintr-o stransoare, dintr-o legatura care imobilizeaza. ♦ Refl. (Despre obiectul care leaga) A se slabi, a se desface. 2. A lasa un animal in libertate. 3. A permite cuiva sa plece, a da voie sa se departeze. ◊ A nu-l s*****i (pe cineva) inima sa... = a nu se indura sa faca un lucru. ♦ (Rar) A concedia. ♦ (Reg.) A elibera dupa terminarea serviciului militar; a lasa la vatra. 4. A da drumul, a lasa sa cada. 5. A descarca o arma de foc; a arunca sageti dintr-un arc. 6. A raspandi, a emana, a degaja. ♦ A emite un sunet, un strigat, un cuvant. – Din slobod.

PETICI, peticesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune petice (1), a repara cu petice o haina rupta, un obiect stricat etc.; a carpi. ♦ (Fam.) A repara un aparat, un sistem tehnic cu mijloace rudimentare si in mod provizoriu; a carpaci. ♦ A imbunatati intr-o masura oarecare un lucru prost facut. 2. Tranz. si refl. (Rar) A face sa ramana sau a ramane numai petice (1); a (se) rupe in bucati; a (se) zdrentui ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i petici (cuiva) cojocul = a bate foarte tare (pe cineva). 3. Tranz. A astupa gropile si sparturile unui drum cu material pietros. [Var.: peteci vb. IV] – Din petic.

ANGAJA, angajez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A lua pe cineva sau a intra in slujba; a (se) incadra intr-un loc de munca; a (se) tocmi. ♦ Tranz. A primi sa efectueze o lucrare, o insarcinare speciala etc. in conditii determinate. A angaja o lucrare de arhitectura. ♦ Tranz. A lua cu chirie un vehicul. 2. Refl. A se obliga la ceva, a-si lua un angajament. ♦ Tranz. si refl. A atrage dupa sine o obligatie. Articolul nu angajeaza revista. 3. Tranz. si refl. A (se) antrena intr-o actiune; a apuca sau a face sa apuce intr-o anumita directie. ♦ Refl. A o lua pe un anumit drum. ♦ Tranz. (Mil.) A incepe o actiune etc. Trupele au angajat lupta. 4. Tranz. (La hochei sau la baschet) A pune pucul sau mingea in joc. – Din fr. engager.