PESCUI, pescuiesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A prinde peste (1) sau alte animale acvatice (comestibile), de obicei cu ajutorul unor instrumente speciale; a se indeletnici cu prinderea pestelui sau a altor animale de apa; a pescari. ◊ Expr. A pescui in apa tulbure = a profita de o situatie incordata sau confuza pentru a trage foloase personale. 2. Tranz. A scoate pe cineva sau ceva din apa (pentru a salva, a recupera). 3. Tranz. Fig. (Fam.) A face rost de ceva greu de obtinut. ♦ (Arg.) A acosta pe cineva; a agata. – Din peste (dupa pescar).

ramac s.n. (reg.) undita de pescuit in apa tulbure.

pescuiTOR, -OARE, pescuitori, -oare, s. m. si f. 1. Persoana care pescuieste (1); spec. pescar (I). pescuitor de perle. ◊ Expr. pescuitor in apa tulbure = persoana care profita de situatiile incordate, neclare pentru a trage foloase personale. 2. Fig. (Fam.) Persoana care cauta cu insistenta sa obtina ceva; vanator. [Pr.: -cu-i-] – pescui + suf. -tor.

A pescui ~iesc 1. tranz. 1) (varietati de peste sau alte vietati acvatice) A prinde cu ajutorul unor instrumente speciale. ◊ ~ in apa tulbure a trage foloase dintr-o situatie confuza sau dificila. 2) (oameni sau obiecte cazute in apa) A scoate la suprafata sau la mal. 3) fig. fam. (obiecte deficitare) A procura prin diverse mijloace (ilicite). 2. intranz. A practica ocupatia de pescar; a se ocupa cu prinderea pestelui; a fi pescar. /Din peste