Rezultate din textul definițiilor
SUSTINE vb. III. 1. tr. A sprijini. ♦ A tine (pe) dedesubt. ♦ A sprijini, a tine usor (pe cineva), a impiedica sa cada. 2. tr. (Fig.) A lua partea cuiva, a avea o atitudine favorabila fata de cineva; a sprijini, a apara. 3. tr. (Fig.) A spune, a afirma ceva cu tarie. 4. tr. A ajuta, a intretine cu bani, cu alimente etc. ♦ refl. A-si castiga existenta, a se intretine. 5. refl. A se tine in picioare. ♦ (Fig.) A rezista. [P.i. sustin, conj. -na, var. sustinea vb. II. / lat. sustinere, cf. fr. soutenir, dupa tine].
ALELUIA interj. Exclamatie care apare ca un refren de lauda in cantari bisericesti. ◊ Expr. (Fam.) A-i canta (cuiva) aleluia = a lua parte la inmormantarea cuiva, a inmormanta pe cineva. ♦ (Fam.) S-a sfarsit! s-a terminat! amin! [Var.: aliluia interj.] – Din sl. aleluija.
AUTOCATALIZA, autocatalize, s. f. Cataliza a unei reactii chimice produsa chiar de elementele care iau parte la reactie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocatalyse.
CHIBIT, chibiti, s. m. Persoana care asista la un joc de carti, la o partida de sah, de table etc. fara sa ia parte efectiv la joc (dar adesea sfatuind cum sa joace pe unul dintre jucatori).[Acc. si: chibit] – Din germ. Kiebitz.
CLACAS, clacasi, s. m. 1. Taran obligat sa faca claca (1) pe pamantul stapanului de pamant. ◊ (Adjectival) Taran clacas. 2. Persoana care ia parte la o claca (2). – Claca + suf. -as.
IMPARTASI, impartasesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. (Bis.) A da sau a lua impartasanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A imparti cu cineva ceva; a avea parte de acelasi lucru ca si altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. „din”) A se face partas la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se infrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destainui cuiva un gand, o idee etc. – In + partas.
JETON, jetoane, s. n. 1. Fisa. 2. Suma platita membrilor unui consiliu de administratie al unei intreprinderi pentru fiecare sedinta la care iau parte. – Din fr. jeton.
JURAT1, jurati, s. m. (In unele state) Cetatean ales sa ia parte la judecarea unor procese penale si uneori a unor procese civile; jur1. ◊ Curte cu jurati = curte cu juri. – Din fr. jure, lat. juratus.
NUNTA, nunti, s. f. 1. Casatorie (religioasa); ceremonial si petrecere organizate cu prilejul unei casatorii (religioase). ♦ Fig. Scandal, zarva, tambalau. 2. Persoanele care iau parte la o nunta (1); alai, cortegiu de nunta. 3. (Reg.) Datina de sarbatorile Craciunului, care consta intr-un fel de reprezentatie imitand nunta (1). – Sg. refacut dupa pl. nunti (< lat. nuptiae).
ASISTA, asist, vb. I. 1. Intranz. A fi de fata, a lua parte (la...). 2. Tranz. A sta langa cineva pentru a-l ajuta, pentru a-l apara etc. – Din fr. assister.
ASOCIA, asociez, vb. I. Refl. A se uni, a se grupa cu cineva pentru atingerea unui scop comun. ♦ Refl. si tranz. A lua parte sau a face sa ia parte, impreuna cu altii, la o actiune, la o initiativa etc. [Pr.: -ci-a] – Din fr. associer, lat. associare.
COMBATANT, -A, combatanti, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (este apt sa ia) parte la lupte, care apartine unei unitati militare de lupta. ♦ Fig. Care lupta activ, care militeaza pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant.
COMBATE, combat, vb. III. 1. Tranz. A lupta impotriva unor atitudini, unor idei si impotriva persoanelor care le sustin. 2. Tranz. A lua masuri de starpire a unui flagel social, a unei boli etc. 3. Intranz. (Frantuzism, inv.) A lua parte la o lupta, a (se) lupta. – Din fr. combattre (dupa bate).
COMPATIMI, compatimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta parere de rau fata de suferintele cuiva. 2. Intranz. (Inv.) A suferi impreuna cu altcineva; a lua parte la suferinta cuiva. – Con1- + patimi (dupa fr. compatir).
COMPLET2, -A, (1) completi, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care contine tot ceea ce trebuie; caruia nu-i lipseste nici una dintre partile constitutive; intreg, desavarsit, deplin, implinit. ◊ Opere complete = editie cuprinzand toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport in comun) care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (In sintagma) Complet de judecata = colectiv alcatuit din numarul legal de judecatori si asesori care iau parte la solutionarea unui litigiu. 3. S. n. Costum de haine; obiect de imbracaminte compus din doua (sau mai multe) piese asortate. 4. Adv. In intregime, cu desavarsire. [Var.: complect, -a adj.] – Din fr. complet, lat. completus.
REBEL, -A, rebeli, -e, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care ia parte activa la o rebeliune, care indeamna la rebeliune; razvratit. ♦ Nesupus, recalcitrant. ♦ Care arata nesupunere, care exprima revolta. ♦ Fig. (Despre par) Care nu se asaza, nu sta pieptanat. ♦ Fig. (Despre boli) Care are aspect acut, care cedeaza greu la tratamentul medical, care se vindeca greu. – Din fr. rebelle, lat. rebellis, germ. Rebelle.
PARASTAS, parastase, s. n. Slujba religioasa facuta pentru pomenirea celor morti; p. ext. praznic care se face dupa o astfel de slujba; pomana. ♦ (Pop.; concr.) Colac oferit preotului sau persoanelor care au luat parte la aceasta slujba. [Var.: (reg.) parastas s. n.] – Din sl. parastasu, ngr. parastasis.
PARTICIPA, particip, vb. I. Intranz. A lua parte la o activitate, la o actiune, la o discutie. ♦ Spec. A lua parte la o intreprindere economica, contribuind cu bani sau cu alte valori materiale (cu scopul de a obtine un castig). ♦ A impartasi starea de spirit sau sentimentele cuiva, a fi solidar cu cineva intr-o imprejurare data. – Din fr. participer, lat. participare.
PARTICIPANT, -A, participanti, -te, s. m. si f., adj. (Persoana) care ia parte la realizarea unei actiuni in comun, care participa la ceva. ♦ Spec. (Persoana) care ia parte la o discutie, la o dezbatere. – Din fr. participant.
PARTAS, -A, partasi, -e, s. m. si f. 1. Persoana care participa (impreuna cu altele) la o activitate, care ia parte la o actiune; participant; spec. complice. ♦ (Rar) Partizan, adept. ♦ Persoana careia cineva ii incredinteaza gandurile, planurile, sentimentele sale intime; confident. 2. Persoana care se bucura (impreuna cu altele) sau beneficiaza de un bun spiritual ori care impartaseste (cu altele) un necaz, o nenorocire. 3. Persoana care primeste o parte dintr-un bun material sau care stapaneste ori foloseste un bun material impreuna cu o alta persoana. – parte + suf. -as.
POMNEATA, pomnete, s. f. 1. (Pop.) Servet, batista sau fasie de panza alba, avand legate la un capat un ban, iar la celalalt o lumanare, care se pune in mana mortului sau se da de pomana celor care iau parte la inmormantare. 2. (Reg.) Colac impletit care se da de pomana la inmormantari. [Var.: (reg.) pomeneata s. f.] – Din sl. pamĩatu.
FIGURA, figurez, vb. I. 1. Intranz. A fi prezent undeva, a lua parte la ceva. ♦ A se afla inregistrat, inscris undeva. 2. Tranz. (Rar) A infatisa ceva (in artele plastice). 3. Tranz. (Frantuzism inv.; construit cu dativul) A-si inchipui, a-si imagina. – Din fr. figurer.
VOLUNTAR, -A, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni si manifestarile lor) 1. Care actioneaza de bunavoie, din proprie initiativa, nesilit de nimeni, in mod constient; (despre actiuni) care se face de bunavoie, fara constrangere. ◊ Act voluntar = actiune savarsita de cineva in mod constient, voit. 2. Care exprima vointa. 3. Care isi impune vointa; autoritar. II. S. m. Persoana care intra in armata din proprie dorinta spre a face serviciul militar (inainte de a fi implinit varsta ceruta); p. ext. persoana care ia parte la o campanie militara din proprie initiativa sau care se ofera sa faca un serviciu de bunavoie si dezinteresat. [Var.: (II) (inv.) volintir, volontir s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.
OSPATATOR, -OARE, ospatatori, -oare, s. m. si f. (Inv.) Persoana care da (sau ia parte la) un ospat. – Ospata + suf. -tor.
COREGIZOR, -OARE, coregizori, -oare, s. m. si f. Persoana care ia parte la regizarea unui spectacol alaturi de regizor. – Co- + regizor.
COR1, coruri, s. n. 1. Grup de cantareti care executa impreuna o compozitie muzicala. ◊ Loc. adv. In cor = (toti) deodata, in acelasi timp, impreuna. ◊ Expr. A face cor cu altii = a face cauza comuna cu altii, a se solidariza cu altii (in scopuri rele). ♦ Compozitie muzicala destinata sa fie cantata de mai multe persoane; executarea unei astfel de compozitii. 2. (In teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfasurarea actiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimand, prin cantec, recitare, mimica sau dans, opinia publica; p. ext. versurile cantate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor.
CONGRESIST, -A, congresisti, -ste s. m. si f. Persoana care ia parte la un congres. – Din fr. congressiste.
MUNCITOR, -OARE, muncitori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care munceste. (In conceptia marxista) Clasa muncitoare = (in capitalism) proletariat; (in socialism) clasa sociala alcatuita din totalitatea oamenilor care muncesc in productie, folosind direct mijloacele de productie proprii masinismului si industriei moderne, si care constituie forta conducatoare a societatii. ♦ P. ext. Harnic, activ, zelos. 2. S. m. si f., adj. (Persoana) care ia parte nemijlocit in procesul obtinerii bunurilor materiale, la intretinerea si la repararea acestora sau in procese de munca similare acestora; p. gener. persoana care desfasoara o munca fizica (in industrie) (1). 3. Adj., s. m. si f. (Inv.) Persoana care tortureaza, chinuieste, cazneste. – Munci + suf. -tor.
MEDIATIE, mediatii, s. f. Actiunea de a media; mediere, mijlocire; interventie a unui stat, a unei organizatii internationale ori a unei persoane oficiale pentru rezolvarea pasnica a conflictelor dintre state, luand parte la tratative si uneori formuland propuneri. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mediation.
MEMORIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisa, amanuntita si documentata, asupra unei probleme, unei situatii etc. ◊ Memoriu de titluri si lucrari = lista in care sunt consemnate titlurile si lucrarile de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisa a activitatii desfasurate de o persoana intr-un anumit domeniu stiintific. 2. (La pl.) Colectie de conferinte, comunicari, discutii etc. ale unei societati stiintifice. 3. (La pl.) Lucrare beletristica cu caracter evocator, continand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului (si la care el a luat parte). 4. Petitie, cerere (colectiva) in care motivele sunt expuse pe larg. 5. (In vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofiter sau al unui subofiter. – Din lat. memorium, fr. memoire.
NEBELIGERANTA s. f. Stare a unei natiuni, care, fara a manifesta o stricta neutralitate, se abtine de a lua parte efectiva la un conflict armat. – Ne- + beligeranta. Cf. fr. non- belligerance.
CONTRAMARCA, contramarci, s. f. parte a unui bilet de spectacol care ramane la spectator dupa intrarea in sala, ca dovada a dreptului sau de a lua parte la spectacolul respectiv. – Din fr. contremarque.
RAZBOINIC, -A, razboinici, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Luptator, ostas care ia parte la un razboi1. 2. Adj. Care tine de razboi1, privitor la razboi1, de razboi1. 3. Adj. Caruia ii place lupta; bataios. – Din sl. razbojniku.
REACTANT, reactanti, s. m. Fiecare dintre substantele care iau parte la o reactie chimica. [Pr.: re-ac-] – Din engl. reactant.
REZEMA, reazem, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) aseza astfel incat sa fie sustinut de ceva: a (se) sprijini, a (se) propti. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A rezema peretii (sau peretele) = a nu lua parte la dans, la joc; a nu face nimic. 2. Refl. Fig. A se intemeia, a se baza. [Var.: (reg.) razima vb. I] – Et. nec.
START, starturi, s. n. Loc de plecare (marcat printr-o linie) intr-o cursa sportiva. ◊ Expr. A se prezenta la start sau a lua startul = a lua parte la o intrecere sportiva. ♦ Momentul inceperii unei curse sportive, indicat de starter. – Din engl. start.
CONSPIRATOR, -OARE, conspiratori, -oare, s. m. si f. Persoana care ia parte la o conspiratie. – Din fr. conspirateur.
A ASISTA asist 1. intranz. A lua parte; a se afla prezent (pentru a vedea, a asculta). ~ la sedinta. 2. tranz. (persoane) A sustine aflandu-se alaturi. /<fr. assister, lat. assistare
A SE ASOCIA ma ~ez intranz. (despre persoane) 1) A deveni asociat; a se face membru al unei asociati. 2) A actiona alaturi de altcineva (la realizarea unui lucru; a unei actiuni); a lua parte; a participa. [Sil. -ci-a] /<fr. associer, lat. associare
COMBATANT ~ta (~ti, ~te) si substan-tival 1) Care ia parte la lupte; participant la razboi. 2) fig. Care lupta activ pentru o cauza; luptator infocat; militant. /<fr. combattant
A CONCURA ~ez 1. intranz. 1) A participa la un concurs; a lua parte la o competitie. 2) A tinde spre acelasi rezultat. 3) A fi in concurenta. 4) A lupta pentru intaietate; a se intrece. 2. tranz. (persoane, intreprinderi etc.) A intrece in concurenta. /<fr. concourir, lat. concurrere
CONFLAGRANT ~ta (~ti, ~te) livr. (despre state) Care ia parte la o conflagratie. /<it. conflagrante
CONGRESIST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. Persoana care ia parte la un congres. /<fr. congressiste
A CONTRIBUI contribui intranz. A-si aduce contributia; a lua parte. [Sil. -bu-i] /<lat. contribuere, fr. contribuer
DEVALMAS ~i m. 1) inv. Persoana care stapanea impreuna cu altii o parte din hotarul satului; membru al unei devalmasii. 2) Persoana care ia parte la o actiune comuna; partas. /de-a valma + suf. ~as
GAMET ~ti m. Celula s*****a care ia parte la procesul de fecundatie la plante si la animale. /<fr. gamete
A SE INCADRA pers. 3 se ~eaza intranz. 1) A fi in armonie (cu un mediu oarecare); a se imbina in mod armonios; a se armoniza. 2) A incepe sa-si dea concursul; a consimti sa ia parte. ~ in intrecere. 3) A intra (intr-un colectiv) ca parte componenta; a se integra. /<fr. encadrer
JOC ~uri n. 1) Activitate fizica sau mintala desfasurata din placere. ◊ ~ de societate distractie la care participa un grup de persoane lansate in dezlegarea unor probleme amuzante. ~ de cuvinte efect verbal, cu caracter de gluma, obtinut prin imbinarea unor cuvinte asemanatoare ca forma dar deosebite ca sens. A-si bate ~ de cineva a lua in ras pe cineva. 2) Distractie (a copiilor) lipsita de griji; joaca. 3) Competitie sportiva (de fotbal, de baschet etc.). ◊ ~uri olimpice competitii sportive, sub forma de manifestari internationale de mare amploare, care au loc o data la patru ani. 4) Dans popular. A lua la ~ . 5) Petrecere cu dansuri la tara; hora. ◊ A intra in ~ a lua parte la ceva; a participa. 6) Miscare repede si neregulata a ceva. ◊ ~ul valurilor. 7) tehn. Posibilitate (limitata) de deplasare independenta a pieselor dintr-un ansamblu. /<lat. jocus
ORDIN4 ~e n. 1) (in Europa medievala) Comunitate monaho-cavalereasca, care lua parte la actiuni razboinice. 2) Societate se-creta. ~ul masonilor. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre
A PARTICIPA particip intranz. 1) A actiona alaturi de altcineva (la realizarea unui lucru, a unei actiuni); a lua parte; a se asocia. 2) A-si aduce contributia cu mijloace banesti sau materiale (la o actiune de interes comun); a colabora; a coopera; a conlucra. 3) A se afla alaturi de cineva, impartasind sentimentele lui; a se asocia din prietenie (la trairile cuiva). /<fr. participer, lat. participare
PARTAS ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana care ia parte la o actiune in comun cu alta; participant. 2) Persoana care adopta si sustine o cauza; partizan; adept. 3) Persoana care poseda un bun impreuna cu alta (sau altele). /parte + suf. ~as
PLEN n. 1) Totalitate a membrilor unei organizatii sau a unei asociatii. 2) Adunare a unei organizatii sau asociatii la care iau parte toti membrii. /<lat. plenum
A REZEMA reazam tranz. (obiecte) A aseza astfel incat sa se sprijine si sa nu cada; a sprijini; a propti. ~ de copac. ◊ ~ peretii (sau peretele) a) a sta fara treaba; b) a nu lua parte la dans. /Orig. nec.
ZAVERGIU ~i m. 1) ist. Participant la zavera. 2) fig. Persoana care ia parte la o rebeliune; razvratit; rebel. /zavera + suf. ~giu
ZURBAGIU ~e (~i) si substantival 1) inv. Care a luat parte la o zurba; care s-a razvratit. 2) Care face scandal; pus pe certuri; scandalagiu. /zurba + suf. ~giu
ALEXINA s.f. (Biol.) Substanta proteica prezenta in plasma sanguina, care ia parte la reactiile de imunitate; complement (3); anticorp. [< fr. alexine].
ASISTA vb. I. 1. intr. A lua parte, a fi prezent, a participa. 2. tr. A sta pe langa cineva pentru a-l putea ajuta. ♦ (Jur. ; despre avocati) A se prezenta alaturi de o persoana in fata unui organ de jurisdictie pentru a-i apara interesele. [P.i. asist. / < fr. assister, cf. lat. assistere – a fi alaturi].
CORONAMENT s.n. 1. Ornament care incununa un edificiu, o poarta etc. 2. partea superioara a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin etc., alcatuita de obicei din piatra cu forme geometrice regulate. 3. Totalitatea coroanelor arborilor care iau parte la alcatuirea unei paduri. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. couronnement].
ECUATIE s.f. Expresie matematica care arata o egalitate in care intra elemente cunoscute si necunoscute si care se verifica numai pentru anumite valori ale marimilor necunoscute. ◊ Ecuatie chimica = reprezentare a unei reactii chimice folosind simbolurile elementelor pentru a reprezenta atomii si moleculele care iau parte efectiv la reactie. ♦ (Fig.) Problema grea, dificila. [Pron. -cu-a-ti-e, scris si equatie, gen. -iei, var. ecuatiune s.f. / cf. fr. equation, lat. aequatio].
GENERAL, -A adj. 1. Comun, aplicabil unui mare numar de persoane, de fiinte sau de lucruri dintr-o anumita categorie. ♦ Care priveste multa lume, la care ia parte multa lume. 2. Universal. ♦ Care priveste (se ocupa de) ceva in linii mari, in ansamblu, in ceea ce are esential. ♦ (Despre notiuni) Care rezulta dintr-o generalizare. 3. Care are loc, care exista pe o mare intindere. 4. (Despre functii, grade etc.) De rang superior; care poarta raspunderea unei directii, a unei institutii, a unei intreprinderi etc. // s.n. (Fil.) Categorie filozofica care desemneaza unitatea trasaturilor fundamentale ale unei clase de obiecte si procese care, desemnand esentialul, se manifesta ca lege a existentei si dezvoltarii acestora. [Cf. fr. general, it. generale, lat. generalis].
-MERIE Element secund de compunere savanta cu semnificatia „subdiviziune”, „formatie, repetitie in parti, a partilor”. [< it. -meria, cf. gr. -mereia, -meria < meiresthai – a-si lua partea].
NONBELIGERANT, -A adj., s.m. (Tara, putere) care nu ia parte la razboi. [Cf. fr. non-belligerant].
VOLUMETRIC, -A adj. Referitor la determinarea volumelor. ◊ (Chim.) Analiza volumetrica = analiza pentru determinarea volumului substantelor care iau parte la o reactie. [< fr. volumetrique].
ABTINE vb. III. refl. A se stapani, a se opri de la ceva, a nu lua parte la ceva. ♦ A se lipsi de folosirea unor lucruri. [Cf. lat. abstinere, fr. s'abstenir, dupa tine].
ASESOR, -OARE s.m. si f. 1. Ajutor al unui judecator (in diferite sisteme de judecata); persoana care ia parte la judecata alaturi de magistrat. 2. Reprezentant intr-un complet de judecata, care asigura aplicarea legilor in spiritul justitiei. [< fr. assesseur, cf. lat. assessor – ajutor, adjunct].
ASISTENTA s.f. 1. Prezenta (intr-un anumit loc). ♦ Public, oameni care iau parte la ceva. 2. Sprijin, ajutor. ◊ Asistenta juridica = ajutor competent, de specialitate dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei; asistenta sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca, facuta de stat sau de o alta organizatie sociala. [Cf. fr. assistance, germ. Assistenz].
VETERAN s.m. 1. (Ant.) Soldat roman liberat din armata, dupa un anumit numar de campanii, improprietarit si declarat cetatean roman (in cazul cand nu era mai dinainte). 2. Soldat aflat de multa vreme in armata, care a luat parte la mai multe campanii. 3. (Fig.; si f.) Persoana care a imbatranit intr-o functie sau intr-o institutie. [< fr. veteran, lat. veteranus < vetus – batran].
ciupag, ciupage, s.n. (reg.) 1. partea iei de la brau in sus, care are cusaturi deosebite. 2. bucata de panza cat o batista primita de un copil care duce crucea sau sfesnicul la inmormantare. 3. ie. 4. partea rochiei care imbraca pieptul si spatele; pieptar, corsaj, manecar. 5. gulerul camasii cu flori, al iei. 6. broderie pe pieptul iei.
DEMONSTRA vb. I. tr. A dovedi adevarul (sau neadevarul) unei afirmatii pe cale de rationament sau prin exemple concrete. 2. intr. A lua parte la o demonstratie; a manifesta, a arata ceva prin semne exterioare. [< lat. demonstrare, cf. fr. demontrer].
FIGURA vb. I. 1. intr. A fi prezent fizic, a fi de fata undeva, a lua parte la ceva; a fi pe o lista. 2. intr. A face figuratie in teatru. 3. tr. A ilustra, a reprezenta ceva (in artele plastice); a imagina, a inchipui. [< fr. figurer, it., lat. figurare].
FIGURANT, -A s.m. si f. 1. Artist care participa intr-o piesa de teatru, intr-un film etc. numai prin prezenta sa, fara a avea un rol de recitat; (p. ext.) personaj secundar intr-o opera literara. 2. Persoana prezenta la desfasurarea unui eveniment, la o intalnire etc., fara a lua parte efectiva la ea. [Cf. fr. figurant, it. figurante].
GAMET s.m. Celula s*****a care ia parte la procesul de fecundatie al unor fiinte inferioare. [< fr. gamete, cf. gr. gametes – sot].
INTERVENI vb. IV. intr. 1. A lua parte la ceva, a intra in actiune; (spec.) a intra in vorba, a lua cuvantul. ♦ A face o mediatie, un demers in favoarea cuiva sau pentru ceva; (peior.) a starui pe langa o persoana influenta spre a obtine ceva in favoarea cuiva. 2. A se intampla, a surveni, a se ivi. [P.i. intervin si interviu, conj. -vina. / < it., lat. intervenire, fr. intervenir].
LICITA vb. I. intr. A lua parte activa la o licitatie (solicitand obiecte, facand oferte). [< fr. liciter, it. licitare].
pomneata, pomnesi, s.f. 1. (pop.) servet, batista sau fasie de panza alba, avand legate la un capat un ban, iar la celalalt o lumanare, care se pune in mana mortului sau se da de pomana celor care iau parte la inmormantare. 2. (reg.; in forma: pomneta) bucata de panza in care se invelesc oasele unui mort cand sunt dezgropate. 3. (reg.) colac impletit care se da de pomana la inmormantari. 4. (reg.; in forma: pocmet) manseta la camasile barbatesti taranesti. 5. (reg.; in forma: pogmata) fasie impodobita la poalele unei fuste femeiesti. 6. (reg.; in formele: pocmata, pogmata) cingatoare de fata impodobita cu cusaturi. 7. (reg.) guler la o camasa barbateasca. 8. (reg.) fiecare dintre cele doua ate cu care se leaga camasa barbatesca la gat.
NECOMBATANT, -A adj., s.m. (Cel) care nu ia parte efectiva la lupta. [< ne- + combatant, dupa fr. non-combattant].
sarbatoriu, sarbatori, s.m. (inv.) cel care sarbatoreste, care serbeaza, care ia parte la o sarbatoare.
NEUTRU, -A adj. 1. Care nu ia partea nimanui, care nu este de partea nimanui; (despre un stat) care nu se amesteca in conflictul dintre mai multe state, care nu participa la pacte sau aliante militare; (despre persoane) neincadrat in nici o miscare, in nici un partid etc. 2. Indiferent. 3. Gen neutru (si s.n.) = forma pe care o iau substantivul, adjectivul etc. pentru a denumi in special obiecte inanimate, unele nume colective si generice, precum si unele animale. ◊ Vocala neutra = vocala mediala. 4. (Chim.; despre compusi) Care nu prezinta nici caractere de acid, nici caractere de baza. ♦ (Despre corpuri) Care nu are sarcina electrica. [< fr. neutre, it. neutro, cf. lat. neuter – nici unul din doi].
calic (calica), adj. – 1. Paralitic, damblagiu. – 2. Cersetor. – 3. Sarman, nenorocit. – 4. Avar, zgircit. Sl. kalika „pelerin” (Miklosich, Fremdw., 94; Lexicon, 280; Cihac, II, 38); cf. rut. kalika „invalid”. Schimbarea semantica se explica prin multimea de paralitici si invalizi care luau parte la pelerinaje, si care in general traiau din pomeni. Der. calicesc, adj. (de calic, de cersetor); caliceste, adv. (ca un calic); calicenie, s. f. (zgircenie); calici, vb. (a ologi, a schilodi, a saraci, a ruina; a ajunge sarac lipit; a cere de pomana, a cersi; a se zgirci); calicie, s. f. (saracie; zgircenie, avaritie); calicime, s. f. (multime de cersetori); calicos, adj. (zgircit).
PARTICIPANT, -A s.m. si f. Cel care ia parte (activa) la ceva; cel care ia parte la un spectacol, la un concurs sportiv. [Cf. fr. participant].
PARTICIPA vb. I. intr. A lua parte (la ceva); a impartasi starea sufleteasca a cuiva. [P.i. particip. / < fr. participer, lat. participare].
chibit (-ti), s. m. – Persoana care asista la jocul de carti fara sa ia parte efectiv la joc. Germ. Kiebitz (DAR). Sec. XIX. – Der. chibita (var. chibiti), vb. (a privi jocul altora); chibitarie, s. f. (indeletnicirea de chibit).
REACTANT s.m. Fiecare dintre substantele definite care iau parte la o reactie chimica. [Pron. re-ac-. / < engl. reactant].
SOLIDAR, -A adj. 1. Care priveste, care leaga, care angajeaza mai multe persoane, fiecare fiind responsabila de intreaga obligatie care revine tuturor. 2. Legat temeinic de cineva printr-o unitate de conceptii, de sentimente si de interese; strans unit. 3. (Despre piese de masini) Care este strans legat de altceva; care ia parte in aceeasi masura cu alta piesa la o actiune. [< fr. solidaire, cf. lat. solidus – intreg].
doda (dode), s. f. – 1. (Banat, Olt.) Formula de adresare pentru sora cea mare. – 2. (Trans., in limbajul infantil) Mina. – 3. (Mold.) Nume dat de copii femeilor cu parul lins. Creatie expresiva de origine infantila, ca si coca. Dupa Candrea, sensul 3 ar trebui pus in legatura cu sb. dodola „persoana travestita care ia parte la diverse rituri populare, pentru a chema ploaia” (› Banat dodola); si dupa Scriban, sensul 1 este o var. de la dada. – Der. dodi, vb. (Trans., a nimeri fara voie); dodii, s. f. pl. (in expresia in dodii, la intimplare); dodot, s. n. (prostie, aiureala), cf. dondani; dodolet (var. dodonet, dodolot), adj. (rotund; neted).
figura (figuri), s. f. – 1. Chip, fata, obraz. – 2. Imagine plastica. – 3. Persoana, tip. – Mr. figura. Fr. figure, in mr. din it. figura, cf. ngr. φιγούρα, alb. figure. – Der. figura, vb. (a fi prezent, a lua parte); figurant, s. m. (persoana care participa la o piesa de teatru fara a rosti replici); figurat, adj. (metaforic); figurina, s. f. (statueta); configura, vb. (a lua o anumita forma); configuratie, s. f. (infatisare); desfigura, vb. (a strica forma); prefigura, vb. (a reprezenta dinainte); prefiguratie, s. f. (actiunea de a prefigura).
ACTIVITATE s. f. 1. indeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; munca, actiune, ocupatie. ◊ situatie a unui ofiter care face parte din cadrele active ale armatei. 2. marime ce caracterizeaza intensitatea dezintegrarii unei substante radioactive. 3. capacitate a unei particule materiale (atom, molecula, radical) de a lua parte la o reactie. 4. ~ solara = totalitatea fenomenelor (pete, protuberante, eruptii etc.) in paturile exterioare ale Soarelui. (< fr. activite, lat. activitas)
ASESOR, -OARE s. m. f. ajutor al unui judecator (in diferite sisteme de judecata); cel care ia parte la judecata alaturi de magistrat. (< fr. assesseur, lat. assessor)
ASISTENTA s. f. 1. asistare. ◊ public care ia parte la o conferinta, la un spectacol etc. 2. sprijin, ajutor (medical, material etc.). ♦ ~ juridica = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei. ~ sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca. ◊ cooperare materiala sau morala in viata internationala. (< fr. assistance)
COPARTAJANT, -A adj., s. m. f. (cel) care ia parte la un partaj. (< fr. copartageant)
DEMONSTRA vb. I. tr. a arata in mod convingator, pe cale de rationament sau prin exemple concrete, (ne)adevarul unei afirmatii. ◊ a dovedi, prin calcule si rationamente, adevarul exprimat intr-o teorema, intr-un enunt. II. intr. a lua parte la o demonstratie; a manifesta, a arata ceva prin semne exterioare. (< lat. demonstrare, dupa fr. demontrer, /II/ rus. demonstrirovati)
ECUATIE s. f. 1. relatie matematica exprimata sub forma egalitatii, in care intra elemente cunoscute si necunoscute si care se verifica numai pentru anumite valori ale necunoscutelor. 2. (fig.) problema dificila. ♦ ~ chimica = reprezentare a unei reactii chimice cu simbolurile elementelor pentru a desemna atomii si moleculele care iau parte efectiv la aceasta. 3. (astr.) ~ a timpului = diferenta dintre timpul solar mijlociu si cel adevarat. (< fr. equation, lat. aequatio)
FACTOR s. m. 1. conditie, element, imprejurare care poate determina, influenta sau explica un proces, un fenomen, o actiune etc. ♦ ~ de productie = componenta a ansamblului de elemente care iau parte la producerea bunurilor materiale. 2. (mat.) fiecare dintre termenii unui produs. ♦ ~ prim = fiecare dintre numerele prime prin care se imparte exact un numar dat; ~ comun = numar sau polinom prin care se divide oricare dintre termenii unei sume. 3. marime pentru un sistem tehnic, un material etc., reprezentand raportul a doua marimi de natura diferita. 4. coeficient; postas. 5. functionar, agent postal care distribuie corespondenta. (< fr. facteur, lat. factor)
FIGURA vb. I. intr. 1. a fi prezent undeva, a lua parte la ceva; a fi pe o lista. 2. a face figuratie in teatru. II. tr. a ilustra, a reprezenta ceva (in artele plastice); a imagina. (< fr. figurer, lat. figurare)
GENERAL2-A I. adj. 1. comun, aplicabil unui mare numar de persoane, fiinte sau obiecte dintr-o anumita categorie. ◊ care priveste pe toti, la care ia parte multa lume. 2. universal. ◊ care priveste, se ocupa de ceva in linii mari, in ceea ce are esential. ◊ (despre notiuni) care rezulta dintr-o generalizare. 3. care are loc, exista pe o mare intindere. 4. (despre functii, grade etc.) de rang superior; care poarta raspunderea unei directii, a unei institutii, intreprinderi etc. II. s. n. categorie desemnand unitatea trasaturilor fundamentale, esentiale ale unei clase de obiecte si procese, care se manifesta ca lege a existentei si dezvoltarii acestora. (< fr. general, lat. generalis)
INTERVENI vb. intr. 1. a lua parte la ceva, a intra in actiune; a intra in vorba. ◊ a face o mediatie, un demers in favoarea cuiva; (peior.) a starui pe langa o persoana influenta spre a obtine ceva in favoarea cuiva. 2. a se intampla, a surveni, a se ivi. (< fr. intervenir, lat. intervenire)
NECOMBATANT, -A adj., s. m. (cel) care face parte din serviciile armate, dar nu ia parte efectiva la lupta. (dupa fr. non-combattant)
NONBELIGERANT, -A adj., s. m. (tara) care nu ia parte la razboi. (< fr. non-belligerant)
PARTICIPA vb. intr. a lua parte (la ceva); a impartasi starea sufleteasca a cuiva. (< fr. participer, lat. participare)
PARTICIPANT, -A s. m. f. cel care ia parte la ceva. (< fr. participant)
REACTANT s. m. substanta care ia parte la o reactie chimica. (< engl. reactant)
SOLIDAR, -A adj. 1. care este legat de cineva sau de ceva printr-o unitate de conceptii, de sentimente si de interese; strans unit. ◊ care participa impreuna cu altii la un drept. 2. (despre un creditor sau un debitor) aflat intr-un raport de solidaritate (3). 3. (despre piese de masini) strans legat de altceva; care ia parte la aceeasi masura cu alta piesa la o actiune. (< fr. solidaire)
SUSTINE vb. I. tr. 1. a sprijini. ◊ a tine (pe) dedesubt. ◊ a sprijini, a tine usor (pe cineva), a impiedica sa cada. 2. (fig.) A lua partea cuiva, a avea o atitudine favorabila fata de cineva; a sprijini, a apara. 3. (fig.) a spune, a afirma ceva cu tarie. 4. a ajuta, a intretine cu bani, cu alimente etc. II. refl. 1. a-si castiga existenta, a se intretine. 2. a se tine in picioare. ◊ (fig.) a rezista. (< lat. sustinere, dupa fr. soutenir)
STAFETA s. f. 1. (in trecut) curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente. 2. proba sportiva pe echipe (la atletism, natatie etc.) care se desfasoara pe distante impartite pe etape, fiecare distanta fiind strabatuta de catre un concurent care transmite coechipierului urmator un obiect conventional. ◊ sportivul care ia parte. ◊ obiectul insusi. (< it. staffetta, germ. Stafette)
VETERAN s. m. 1. ostas roman liberat din armata, improprietarit si declarat cetatean roman (in cazul cand nu era mai dinainte). 2. soldat aflat de multa vreme in armata, care a luat parte la mai multe campanii. 3. (fig.) cel care a imbatranit intr-o functie, intr-o institutie. (< fr. veteran, lat. veteranus)
VOLUMETRIC, -A adj. referitor la determinarea volumelor. ♦ analiza ~a = analiza chimica pentru determinarea volumului substantelor care iau parte la o reactie. (< fr. volumetrique)
CLACASITA, clacasite, s. f. (Pop.) Femeie sau fata care ia parte la o claca (2). – Din clacas + suf. -ita.
BEM, Josef (1794-1850), general polonez. A luat parte la revolutia poloneza din 1830-1831. Unul dintre conducatorii armatei revolutionare ungare in timpul Revolutiei din 1848-1849. Dupa citeva succese impotriva armatei austriece, a fost invins de armata tarista la Albesti (iul. 1849); s-a refugiat in Imp. Otoman unde a adoptat islamul.
BERNARD De Clairvaux [bernar de clervo] (c. 1091-1153), calugar si teolog francez. Fondator al abatiei Clairvaux. Rationalismului lui Abelard i-a opus o teologie mistica, in care cunoasterea de sine a omului se realizeaza prin practicarea umilintei, a carei paradigma vie este Hristos. A luat parte la pregatirea cruciadei a doua. Reformator al ordinului cistercian. Canonizat.
ASISTA, asist, vb. I. 1. Intranz. A fi de fata, a lua parte (la...). 2. Tranz. A sta langa cineva pentru a-l ajuta. – Fr. assister.
BUONARROTTI, Filippo Michele (1761-1837), revolutionar francez de origine italiana. Comunist utopic, adept al lui Babeuf. Si-a desfasurat activitatea in Franta (unde a luat parte la revolutia burgheza si la „conspiratia egalilor”), in Belgia si Italia.
BURGOYNE [bə:goin], John (1722-1792), general englez. A luptat in Razboiul de 7 ani, apoi a luat parte la Razboiul de eliberare a Coloniilor Britanice din America de Nord. Infrint decisiv de insurgenti la Saratoga (1777).
BYRON [bairən], George Gordon, lord (1788-1824), poet romantic englez. Temperament liric, violent si excentric, natura solitara, a avut o existenta aventuroasa. Creator al eroului romantic (denumit ulterior byronian), sumbru si impetuos, dominat de pasiuni tumultoase si mai ales de sentimentul exacerbat al eului, a lasat o opera animata de o rara verva satirica („Pelerinajul lui Childe Harold”, „Don Juan”, „Manfred”) care a exercitat o puternica influenta asupra romantismului european. In conflict cu societatea engleza a epocii, B. s-a exilat pe continent. Dupa ce a sprijinit miscarea carbonarilor italieni, a luat parte la Razboiul pentru independenta a poporului grec si a murit la Missolonghi.
CAMBACERES [cãbaseres], Jean Jacques Regis de, duce de Parma (1753-1824), om politic si jurist francez. Membru al celui de-al doilea Consulat in Franta (1799-1802), arhicancelar al Imperiului (1804); a luat parte la elaborarea Codului Civil (1804).
CARRILO SOLARES [cariλɔ], Santiago (n. 1915), om politic comunist spaniol. A luat parte la Razboiul civil din Spania (1936-1939). Secretar general al Partidului Comunist din Spania (1960-1982).
CAVAIGNAC [cavenac], Louis Eugene (1802-1857), om politic si general francez. Ministru de Razboi (mai-iun. 1848), sef al guvernului celei de-a doua republici (iun.-dec. 1848). A inabusit insurectia din iun. 1848. A luat parte la cucerirea Algeriei. Dupa venirea la putere a lui Napoleon III, a condus miscarea de opozitie impotriva acestuia.
CODREANU, Nicolae (cunoscut si sub numele de N. Zubcu-Codreanu) (1852-1878, n. Nisporeni, Basarabia), militant socialist roman. Medic. A facut parte din conducerea cercului revolutionar secret din Bucuresti. A organizat aparitia ziarului „Socialistul” (1877) si a luat parte la Razboiul de Independenta (1877-1878) ca medic voluntar.
bairac n., pl. e si uri (turc. [d. pers.] bairak) Vechi. Steag turcesc de matase foarte lat care se purta inaintea sangeacului, iar la noi, supt Fanarioti, steag mare deosebit de alem si sangeac. Trupa de voluntari supt steag. Fig. A ridica bairacu, a te revolta, a-ti proclama meritele. A purta bairacu, a lua parte la o lupta politica. Azi. Iron. Steag pus ca sa atraga lumea la un loc de petrecere. Local cu asemenea steag. – Si baierac.
ORGANIZATIA DE SOLIDARITATE A POPOARELOR DIN ASIA, AFRICA SI AMERICA LATINA (in sp.: Organizacion de Solidaridad de los Pueblos de Africa, Asia y America Latina – O.S.P.A.A.A.L.), organizatie internationala neguvernamentala, cu sediul la Havana (Cuba), creata in 1966, in scopul unirii, coordonarii si incurajarii miscarilor de eliberare nationala din cele trei continente si inlaturarii oricaror forme de discriminare rasiala. La activitatile ei iau parte organizatii nationale din 80 de tari (1984).
ORGANIZATIA DE SOLIDARITATE A POPOARELOR AFRO-ASIATICE (in engl.: Afro-Asian People’s Solidarity – A.A.P.S.O.), organizatie internationala neguvernamentala, cu sediul la Cairo (Egipt), creata in 1957, ca un for de legatura intre popoarele Africii si Asiei, in scopul asigurarii dezvoltarii lor economice, sociale si culturale si coordonarii luptei impotriva imperialismului, colonialismului, neocolonialismului si rasismului. La activitatile ei iau parte comitete nationale sau organizatii nationale din 75 de tari (1984).
HAIG [heig], Douglas, conte Bemersyde (1861-1928), feldmaresal britanic. Comandant al Corpului 1 Armata (1914), al Armatei 1 (1915) si al Corpului Expeditionar Britanic (1915-1918) in timpul primului razboi mondial. A luat parte la bataliile de pe Somme, de la Ypres si Cambrai (1917), unde a folosit pentru prima data tancurile. Memorii.
campanie f. (fr. campagne, it. campagna, d. lat. campus, cimp). Expeditiune militara: campania din Bulgaria. Timp propriu unor lucrari: campania cladirilor, alegerilor. A face o campanie, a lua parte la ia [!].
CORIOLAN (Marcius Coriolanus, Cnaeus) (sec. 5 i. Hr.), conducator legendar al plebei din Roma impotriva regelui Tarquinus Superbus. In 493 i. Hr. a luat parte la luptele pentru cucerirea orasului volsc Corioli. A asedia Roma, aliat cu volscii si ecvii. Infrint, s-a sinucis.
Acamas 1. Fiul lui Theseus si al Phaedrei. A participat la razboiul troian, fiind trimis in solie impreuna cu Diomedes s-o ceara pe Helena de la troieni. Ulterior, ascuns in pintecele calului de lemn, pe care-l nascocise Odysseus, Acamas a luat parte la cucerirea cetatii. 2. Fiul lui Antenor si unul dintre cei mai viteji troieni, doborit in lupta de catre Meriones. 3. Erou trac, ucis in razboiul troian de catre Aiax, fiul lui Telamon.
Acastus, fiul lui Pelias, regele din Iolcus, si unul dintre argonauti. A luat parte la vinatoarea mistretului din Calydon. Dupa ce Pelias a fost ucis de propriile lui fiice la indemnul Medeei, Acastus s-a urcat pe tronul tatalui sau. In timpul jocurilor funebre organizate in amintirea acestuia, sotia lui Acastus, Hippolyte (sau Astydamia), s-a indragostit de Peleus, pe care a incercat sa-l seduca. Respinsa de erou si ca sa se razbune, Hippolyte l-a invinuit ulterior, pe nedrept, in fata sotului ei ca ar fi vrut s-o violeze. Pretextind o vinatoare, Acastus l-a dus pe Peleus pe muntele Pelion si l-a parasit acolo in timp ce dormea, prada fiarelor salbatice. Salvat de centaurul Chiron, Peleus s-a intors in cetate si, drept razbunare, i-a ucis pe Acastus si pe sotia acestuia.
cleft m. (ngr. kleptis, haiduc, hot; vgr. kleptes, hot. V. cleptoman). Haiduc Grec care a luat parte la actiunea liberarii Greciii de supt [!] Turci la inceputu secolului 19.
comanditez v. tr. (fr. commanditer). Com. Procur fondurile fara a lua parte la gestiunea ei [!] (cum as face ca actionar).
RESPIRATOR, -IE (‹ vr.) adj. (ANAT.) Care se refera la respiratie; care foloseste la respiratie.* Aparat r. = totalitatea organelor prin intermediul carora se realizeaza schimbul de gaze dintre organism si mediu. Structura a.r. este adaptata modului de viata al animalului si tipului de respiratie. La animalele cu respiratie acvatica (crustacee, pesti, unele moluste etc.), a.r. este reprezentat prin branhii; la animalele cu respiratie aeriana, a.r. este alcatuit dintr-un sistem de trahee ramificate si anastomozate (la insecte) si sau din plamani si din caile respiratorii (la vertebrate). La mamifere si la om, caile respiratorii (cavitatea nazala, faringe, laringe, trahee si cu bronhii) nu iau parte la schimbul de gaze; ele au rolul de a conduce aerul la si de la plamani si de a curata, a incalzi si a umezi aerul inspirat. Plamanii au rolul cel mai important in respiratie, schimbul gazos intre organism si mediu realizandu-se la nivelul alveolelor pulmonare.
comun, -a adj. (lat. com-munis, d. munus, insarcinare [!]. V. i-mun, muni-cipiu, re-muneratiune). La care iau sau pot lua parte toti: fintina comuna. Ceia ce e propriu mai multora: interes comun. General, universal: limba comuna. Ordinar, obisnuit: intrebuintare comuna. Abundant, frecuent: merele-s poame comune. Ordinar, ignobil: obiceiuri comune, fata comuna. Mediocru, ieftin: marfa comuna. Viata comuna, la un loc. Gram. Nume comun, care convine tuturor fiintelor aceleiasi specii. S. n. Cel mai mare numar: comunu oamenilor. In comun, la un loc cu altu: a trai in comun.
JUNOT [ʒuno], Jean Andoche, duce de Abrantes (1771-1813), general francez. Remarcat de Napoleon I la asediul Toulon-unlui, a luat parte, alaturi de acesta, la campaniile din Italia (1796), Egipt (1799) si Portugalia (1807). Dupa esecul suferit la Smolensk (1813), in timpul campaniei din Rusia, a cazut in dizgratie. S-a sinucis.
cruciat, -a s. si adj. (d. cruce, dupa fr. croise). Care a luat parte la o cruciata [!]: cruciatii, armata cruciata. V. crijac.
PARTITIV, -A, partitivi, -ve, adj. (Gram.; despre forme flexionare sau despre constructii) Care exprima ideea de parte dintr-un intreg sau intregul din care s-a luat o parte. Genitiv partitiv. ◊ Articol partitiv = articol care se ataseaza la un cuvant partitiv. – Din fr. partitif, it. partitivo.
DIRECTIE s. 1. parte, sens. (In ce ~ o iei?) 2. v. parte. 3. v. cale. 4. linie, orientare, sens. (~ urmata intr-o actiune.) 5. v. curs. 6. v. conducere.
FIECARE pron. nehot. Si unul si altul luat in parte. [G.-D. fiecaruia, fiecareia; Sil. fi-e-] /fie + care
GLUMA ~e f. Vorba sau fapta hazlie, care provoaca rasul. ◊ In ~ fara intentii rele. Fara ~ in mod serios. A lasa ~a la o parte a lua lucrurile in serios. A se intrece cu ~a a-si permite prea mult. A nu-i arde de ~ a fi suparat. Nu-i de ~! e lucru serios. [G.-D. glumei] /<sl. glumu, bulg. gluma
MEMBRU2 ~i m. 1) Persoana considerata ca fiind parte componenta a unei comunitati. 2) Unitate, organizatie sau stat, luat ca parte componenta (a unei organizatii, asociatii sau aliante). 3) parte a unei ecuatii sau inegalitati matematice. /<lat. membrum, fr. membre
A PRELEVA prelev tranz. (o anumita parte) A lua (cu anticipatie) dintr-un ansamblu, dintr-o cantitate totala. ~ o suma. /<fr. prelever
PSEUDOSTEREOFONIE s.f. Reproducere a sunetelor care imita efectul stereofonic, constand in trimiterea sunetelor din toate partile. [Gen. -iei. / cf. fr. pseudo-stereophonie].
prepinge, preping, vb. III (reg.) a lua o parte mica dintr-un intreg, pentru potrivire, echilibrare, cumpanire, compensare in alta parte.
PARTITIV, -A adj. Care exprima ideea de parte dintr-un intreg sau intregul din care s-a luat o parte. // s.n. Atribut substantival in genitiv sau la acuzativ precedat de o prepozitie, care arata intregul din care s-a luat o parte. [< fr. partitif, cf. lat. partitus < partiri – a imparti].
FIGURANT, -A s. m. 1. artist intr-o piesa de teatru, intr-un film etc. numai prin prezenta sa. 2. persoana prezenta la desfasurarea unui eveniment, la o intalnire etc., fara a lua efectiv parte la ea. (< fr. figurant)
CARMI, carmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra carma unei ambarcatii, a unei nave, schimband directia de mers; p. gener. a o coti, a o lua in alta parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotarate. – Din sl. krumiti.
ZECIUI, zeciuiesc, vb. IV. Tranz. (Inv.) 1. A lua a zecea parte din produsele cuiva; a dijmui. ♦ (Fam.) A-si insusi o parte din bunurile cuiva; a fura. 2. (Despre boli, calamitati naturale etc.) A face multe victime; a decima. – Zece + suf. -ui.
PRECIPUT, preciputuri, s. n. Drept acordat unei persoane de a lua o anumita parte dintr-un bun inainte de partaj. – Din fr. preciput.
TAIFUN, taifunuri, s. n. Vant foarte puternic, cu furtuna si cu vartejuri, care ia nastere in partea de apus a Oceanului Pacific si se manifesta mai ales in estul Asiei si in estul Americii de Nord; ciclon tropical. – Din germ. Taifun. Cf. rus. taifun.
SENS s. I. 1. (LINGV.) acceptie, continut, insemnare, inteles, semnificatie, valoare, (rar) semantica, semantism, (inv.) noima, simt, talc. (~ul unui cuvant.) 2. v. semnificatie. 3. coerenta, logica, noima, sir. (Vorbeste fara ~.) 4. justificare, logica, motivare, noima, ratiune, rost, temei. (Nu vad ~ul acestei decizii.) 5. inteles, mesaj, semnificatie, talc, (inv.) socoteala. (~ul adanc al unei poezii.) 6. semnificatie, talc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanta, insemnatate, semnificatie, valoare, (fig.) pret. (~ul actului Unirii.) II. 1. directie, parte. (In ce ~ o iei?) 2. directie, latura, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, directie, linie. (Ce ~ va urma aceasta dezvoltare?) 4. directie, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, maniera, mod, (rar) spirit. (Se pot face si alte observatii in acelasi ~.)
PRECIPUT ~uri n. Drept acordat unei persoane de a lua o anumita parte dintr-un bun inainte de partaj. /<fr. preciput
PRELUDIU ~i n. 1) Succesiune de note cantate de un interpret pentru a lua tonalitatea necesara. 2) parte introductiva a unei compozitii muzicale. 3) Piesa instrumentala independenta de forma libera si de proportii mici. 4) fig. Actiune care preceda alta actiune, anuntand inceputul ei; actiune preliminara. /<fr. prelude, it. preludio, germ. Praludium
DODECAFONIE s.f. (Muz.) Tehnica moderna de compozitie muzicala, bazata pe egalitatea celor douasprezece sunete ale scarii cromatice regrupate in serii, constituind prin diferite transformari organizarea unei parti (modul). [Gen. -iei. / < fr. dodecaphonie, it. dodecafonia, cf. gr. dodeka – douasprezece, phone – sunet].
IZOTOMIE s.f. (Bot.) 1. Tip de ramificatie in doua sau mai multe ramuri egale. 2. Diviziune a unui organ in doua parti egale. [Gen. -iei. / < fr. isotomie, germ. Isotomie, cf. gr. isos – egal, tome – taiere].
TRIPARTITIE s.f. Impartire in trei parti egale. [Gen. -iei. / < fr. tripartition].
PRECIPUT s.n. (Jur.) Drept acordat unei persoane de a lua o anumita parte dintr-un bun inainte de partaj. [< fr. preciput, lat. praecipuum].
MEMORIU s. n. 1. expunere documentata ampla asupra unei probleme, a unui fapt. ◊ expunere scrisa a activitatii stiintifice, didactice etc. desfasurate de cineva. 2. (pl.) culegere de lucrari, conferinte etc. facute in cadrul unei societati literare, stiintifice etc. 3. (pl.) scriere cuprinzand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului, la care a luat si el parte. 4. cerere in care motivele si faptele sunt expuse pe larg. (< lat. memorium, fr. memoire)
PRECIPUT s. n. (jur.) drept acordat unei persoane de a lua o anumita parte dintr-un bun inainte de partaj. (< fr. preciput)
CAIMAC, caimacuri, s. n. 1. Smantana groasa care se prinde pe suprafata laptelui fiert. ◊ Expr. A lua caimacul = a lua pentru sine partea cea mai buna. 2. Spuma care se face la suprafata unei fierturi de cafea. 3. Patura (arsa a) tutunului din ciubuc, formata in jurul si deasupra carbunelui. – Tc. kaymak.
ZECIUI, zeciuiesc, vb. IV. (Inv.) 1. Tranz. A lua a zecea parte din produsele cuiva; a dijmui. ♦ (Fam.) A-si insusi o parte din bunurile cuiva; a fura. 2. Intranz. (Despre boli etc.) A face multe victime; a decima. – Din zece.
FIECE, adj. nehot. (Pop.) Care este, se socoteste, se intampla, se ia etc. fiecare in parte, in fiecare zi etc.; fitece. Fiece om. Fiece zi. [Pr.: fi-e-. – Var.: fiesce, fiestece adj. nehot.] – Fie1 + ce.
PRELEVA, prelev, vb. I. Tranz. (Livr.) A detasa, a extrage, a lua (cu anticipatie) o parte dintr-un tot, dintr-un ansamblu. [Prez. ind. si: prelevez] – Din fr. prelever.
PREZENTATIE, prezentatii, s. f. (Med.) parte a fatului care ia prima contact cu stramtoarea superioara a bazinului la nastere. – Din fr. presentation.
BOB1 ~i m. 1) Planta leguminoasa cu fructul pastaie, cu seminte mari, ovale si plate. 2) Samanta acestei plante. 3) (cu sens colectiv) Cantitate mare de seminte ale acestei plante. ◊ A da (sau a ghici) in ~i a prezice viitorul cuiva dupa felul cum se aranjeaza bobii aruncati de catre ghicitor. ~ cu ~ amanuntit, luand fiecare element in parte; fir cu fir. Din ~ in ~ fara graba si foarte atent. ~ numarat exact; intocmai. /<sl. bobu
A CARMI ~esc intranz. 1) A-si schimba directia initiala luand-o intr-o parte; a intoarce; a coti. 2) fig. A incerca sa se eschiveze de la indeplinirea unei hotarari. /<sl. krumiti
A COTI ~esc 1. intranz. 1) (despre ape curgatoare, drumuri etc.) A face un cot; a lua alta directie. 2) (despre fiinte sau vehicule) A-si schimba directia initiala, luand-o intr-o parte; a face o cotitura; a intoarce; a carni. 2. tranz. 1) A indrepta in alta directie. 2) (persoane) A conduce pe un drum cu multe cotituri. 3) rar A inghionti cu cotul pentru a-si face loc. /Din cot
A SE INTOARCE ma intorc intranz. 1) A veni inapoi (de unde a plecat); a se inapoia; a se inturna. ~ acasa. 2) A veni din nou; a reveni. ~ la parerea initiala. 3) A-si schimba directia initiala, luand-o in alta parte. ◊ A i se ~ cuiva matele (sau stomacul) pe dos a i se face greata. S-a intors roata s-au schimbat vremurile, lucrurile. ~ intr-un calcai a fi sprinten la treaba; a fi foarte harnic. /<lat. intorquere
CIRCUMNUTATIE s.f. Fenomen prin care extremitatile unui ax vegetal descriu o spirala in cresterea lor, inclinandu-se succesiv catre diferitele parti ale orizontului. [Gen. -iei. / < fr. circumnutation].
ESOFAGECTOMIE s.f. Rezectie a unei parti a esofagului. [Gen. -iei. / < fr. oesophagectomie].
HEPATECTOMIE s.f. Rezectie chirurgicala a unei parti a ficatului. [Gen. -iei. / < fr. hepatectomie].
PARAPLEXIE s.f. Paralizie care nu afecteaza decat o parte a corpului. [Gen. -iei. / < fr. paraplexie].
PREZENTATIE s.f. 1. (Liv.) Prezentare. 2. (Biol.) parte a fatului care ia prima contact cu stramtoarea superioara a bazinului la nastere. [Gen. -iei, var. prezentatiune s.f. / < fr. presentation].
REVULSIE s.f. Iritatie locala a pielii, provocata pentru a stimula sistemul nervos sau pentru a face sa inceteze o stare congestiva sau inflamatorie existenta in alta parte a corpului. [Gen. -iei, var. revulsiune s.f. / cf. fr. revulsion, lat. revulsio].
TURELA s.f. 1. Dispozitiv blindat orientabil pe o nava de razboi, pe un tanc, pe un avion etc., in care sunt asezate tunuri, mitraliere sau alt armament greu. 2. (Cinem.) parte a camerei de luat vederi care asigura o schimbare rapida a obiectivelor. [< fr. tourelle].
URETERECTOMIE s.f. (Med.) Ablatiune a unei parti din ureter. [Gen. -iei. / < fr. ureterectomie, cf. gr. oureter – ureter, ektome – excizie].
AUTOTOMIE s.f. Automutilare la care recurg unele animale (ca soparla etc.) pentru a scapa de anumite pericole. ♦ Capacitate pe care o au unele organisme vegetale de a pierde si apoi de a reface unele parti ale organismului. [Gen. -iei. / < fr. autotomie, cf. gr. autos – insusi, tome – taiere].
CONFIGURATIE s.f. Infatisare, forma exterioara a unui lucru. ♦ Totalitatea relatiilor dintre mai multe sisteme sau dintre partile unui sistem. [Gen. -iei. / cf. fr. configuration, lat. configuratio].
ENTERECTOMIE s.f. Rezectie a unei parti din intestin. [Gen. -iei. / < fr. enterectomie, cf. gr. enteron – intestin, ektome – taiere].
GASTRECTOMIE s.f. (Med.) Rezectie a unei parti a stomacului. [Gen. -iei. / < fr. gastrectomie, cf. gr. gaster – stomac, ektome – amputare].
PROCTECTOMIE s.f. (Med.) Rezectie a unei parti a rectului. [Gen. -iei. / < fr. proctectomie, cf. gr. proktos – a**s, ektome – excizie].
RINOPLASTIE s.f. Operatie estetica chirurgicala de refacere a unui nas distrus, prin transplantarea pielii din alte parti ale corpului. [Gen. -iei. / < fr. rhinoplastie, cf. gr. rhis – nas, plastos – modelat].
PREZENTATIE s. f. 1. prezentare. 2. parte a fatului care ia prima contact cu stramtoarea superioara a bazinului la nastere. (< fr. presentation)
TURELA s. f. 1. dispozitiv blindat orientabil pe o nava de lupta, pe un tanc, avion etc., in care sunt asezate tunuri, mitraliere sau alt armament greu. 2. (cinem.) parte a camerei de luat vederi care asigura o schimbare rapida a obiectivelor. (< fr. tourelle)
CAIMAC, caimacuri, s. n. 1. Pojghita de grasime care apare pe suprafata laptelui fiert sau a iaurtului. ◊ Expr. A lua caimacul = a-si insusi partea cea mai buna. 2. Spuma care se formeaza la suprafata cafelei in urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format in jurul si deasupra carbunelui. – Din tc. kaymak.
GLUMA1, glume, s. f. Scurta poveste plina de haz (si cu un final neasteptat), care provoaca ras si veselie. V. anecdota. ◊ Loc. adv. In gluma = fara nici o intentie serioasa, fara rautate. Fara gluma = in mod serios. Nu gluma! = cu adevarat, serios. ◊ Expr. A se intrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-si permite prea mult, a intrece limita admisa in atitudini, comportare. A lasa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) in gluma = a nu lua (ceva) in serios, a nu da importanta; a subestima. A nu sti (sau a nu intelege) de gluma, se spune (ca repros) despre cineva care se supara cand glumesti cu el. A nu-i arde (cuiva) de gluma = a fi indispus, suparat, necajit. Nu-i (de) gluma = e lucru serios, ingrijorator. ♦ Fapta hazlie; pacaleala. – Din sl. glumu, bg. gluma.
CAIMAC ~uri n. 1) Strat subtire de grasime care se formeaza la suprafata laptelui. ◊ A lua ~ul a-si insusi partea cea mai buna. 2) Spuma care se formeaza la suprafata cafelei in urma fierberii. [Sil. cai-mac] /<turc. kaymak
A SE INCLINA ma inclin intranz. 1) A-si schimba pozitia normala, lasandu-se pe o parte. 2) (despre obiecte verticale) A lua o pozitie oblica; a se apleca. 3) fig. (despre astri) A se lasa spre orizont; a asfinti; a apune; a declina; a cobori; a scapata. Soarele inclina spre asfintit. 4) v. A SE INCHINA. /<fr. incliner, lat. inclinare
RESTEU ~ie n. Fiecare dintre cele doua bare cu care se inchid partile laterale ale jugului. ◊ A lua pe cineva cu ~ul a se rasti la cineva. /Orig. nec.
DEXTROGASTRIE s.f. Situare a stomacului in partea dreapta a abdomenului. [Gen. -iei. / < fr. dextrogastrie, cf. lat. dextra – dreapta, gr. gaster – stomac].
PICOCURIE s.m. (Fiz.) Unitate de radioactivitate, egala cu a bilioana parte dintr-un curie. [Gen. -iei. / < fr. picocurie].
PNEUMECTOMIE s.f. (Med.) Excizie a unei parti a plamanului; pneumonectomie. [Gen. -iei. / < fr. pneumectomie, cf. gr. pneumon – plaman, ektome – excizie].
POLITOMIE s.f. Diviziune in mai multe parti, grupe sau specii. [Gen. -iei. / < fr. polytomie].
TARSOTOMIE s.f. (Med.) 1. Sectionare chirurgicala a articulatiei tarsului, fara rezectie osoasa. 2. Operatie practicata in caz de entropion, constand in a rezeca o parte a cartilajului tarsian. [Gen. -iei. / < fr. tarsotomie, cf. gr. tarsos – talpa, tome – taiere].
TRIHOTOMIE s.f. Diviziune in trei parti, grupe sau specii. [Gen. -iei, var. tricotomie s.f. / < fr. trichotomie].
TRIPLEGIE s.f. (Med.) Hemiplegie insotita de paralizia unui membru din partea opusa a corpului. [Gen. -iei. / < fr. triplegie, cf. lat. tres – trei, gr. plege – lovitura].
DEXTROCARDIE s.f. Situare a inimii in partea dreapta a toracelui. [Gen. -iei. / < fr. dextrocardie, cf. lat. dextra – dreapta, gr. kardia – inima].
EXCORPORATIE s.f. Act prin care un episcop declara ca un preot nu face parte din dioceza sa. [Gen. -iei. / < fr. excorporation].
MONOBLEPSIE s.f. Defect al vederii constand in neputinta de a vedea clar cu ambii ochi, in timp ce cu fiecare in parte bolnavul vede bine. [Gen. -iei. / < fr. monoblepsie, cf. gr. monos – unic, blepsis – vedere].
PATRIE s.f. 1. Tara unde s-a nascut cineva, tara de bastina. 2. Loc unde s-a nascut cineva, loc de bastina; oras, tinut, pamant natal. ♦ Mediu social din care face parte cineva. 3. Loc unde a luat nastere sau s-a dezvoltat o stiinta, o arta etc. [Gen. -iei. / < lat., it. patria, fr. patrie].
varda! interj. (inv.) ia seama! atentie! la o parte!
SINARHIE s.f. Guvernare simultana a mai multor capetenii care conduc fiecare cate o parte a unui stat. [Gen. -iei. / < fr. synarchie].
SOMATOLOGIE s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul partilor corpului omenesc viu. [Gen. -iei. / < fr. somatologie, cf. gr. soma – corp, logos – studiu].
TORACOPLASTIE s.f. (Med.) Interventie chirurgicala la plaman facuta pentru a inlatura fistulele purulente sau partile atacate de tuberculoza. [Gen. -iei. / < fr. thoracoplastie, cf. gr. thorax – piept, plastes – care formeaza].
PARANOIA s. f. Nume generic pentru un grup de boli psihice cronice care se manifesta prin lipsa de logica in gandire, prin idei fixe, prin susceptibilitate, prin orgoliu exagerat, prin mania persecutiei, prin halucinatii etc.; boala care face parte din acest grup. [Pr.: -no-ia] – Din fr. paranoia.
CAMASA ~asi f. 1) Imbracaminte care se poarta pe piele acoperind partea de sus a corpului. ◊ A lua si ~asa de pe cineva a-i lua cuiva totul; a lasa pe cineva fara nimic. Isi da si ~asa de pe el se spune despre cineva foarte darnic. 2) Membrana sau invelis subtire care acopera unele materii sau corpuri. 3) Imbracaminte exterioara sau interioara a unei piese de masina. [G.-D. camasii] /<lat. camisia
MASA1 mese f. 1) Mobila formata dintr-o placa orizontala, pusa pe un suport sau pe picioare, avand diverse intrebuintari (in special pentru a se servi pe ea mancarea). ~ de scris. ~ de lucru. ◊ ~ verde a) masa pentru jocuri de noroc; b) masa la care se duc tratative diplomatice. ~ rotunda dezbatere libera intre specialisti pe o tema data. ~ intinsa masa plina de bucate, pregatita pentru oaspeti. Capul mesei loc de cinste rezervat unei persoane in semn de stima deosebita. A strange ~a a face curat pe masa dupa mancare. 2) Mancarea servita; bucate. 3) Mancarea de la amiaza (constand, de obicei, din mai multe feluri); pranz. ◊ Inainte de ~ in partea zilei care preceda pranzul. Dupa ~ in partea zilei care urmeaza dupa pranz. 4) Proces de alimentare. ◊ A se aseza la ~ a incepe mancarea. A sta la ~, a lua ~a a manca. 5) Obiecte sau parti de obiecte care seamana cu aceasta mobila, avand diverse intrebuintari. [G.-D. mesei] /<lat. mensa
GRAVITATIE s.f. Forta care face ca toate corpurile sa se atraga intre ele. ◊ Camp de gravitatie = spatiul in care un corp isi exercita forta de gravitatie asupra altor corpuri; centru de gravitatie = punctul de aplicatie al rezultantei fortelor de gravitatie exercitate asupra partilor care alcatuiesc un corp. [Gen. -iei, var. gravitatiune s.f. / cf. fr. gravitation].
PARAMIOTONIE s.f. (Med.) Afectiune congenitala caracterizata prin contractii spastice ale partilor corpului expuse la rece. [Gen. -iei. / < fr. paramyotonie].
RAMIFICATIE s.f. Ramificare; incrucisare. ♦ (Concr.) parte ramificata; ramura; brat; prelungire. [Gen. -iei, var. ramificatiune s.f. / < fr. ramification, cf. it. ramificazione].
CIRCUMCIZIE s.f. Taiere imprejur a preputului (care face parte din ritul unor religii). [Gen. -iei, var. circumciziune s.f. / < lat. circumcisio].
CRIPTORHIDIE s.f. Oprire a t**********i intr-o parte a traiectului de coborare. [Gen. -iei. / < fr. cryptorchidie, cf. gr. kryptos – ascuns, orchis – t******l].
brac (bracuri), s. n. – Rest, ramasita buna de aruncat. Germ. Brack, in parte prin pol., rut., rus. brak (DAR). – Der. bracui, vb. (a da la o parte, a arunca ceva nefolositor; a lua caimacul, a lua tot ce e mai bun).
PREFLORATIE s.f. Mod de asezare in mugurul floral a partilor componente ale unei flori. [Gen. -iei. / cf. fr. prefloraison].
SEMICALC s.n. Cuvant sau expresie in care o parte se imprumuta, iar alta se ia din resursele interne ale limbii; semiimprumut. [Pl. -uri. / et. incerta].
SIMPATICOTOMIE s.f. (Med.) Sectionare si indepartare pe cale chirurgicala a unei parti din lantul ganglionar simpatic. [Gen. -iei. / < fr. sympathicotomie].
SEMICALC s. n. calc lingvistic partial, in care o parte se imprumuta, iar cealalta se ia din resursele interne ale limbii. (< semi- + calc)
SINCATEGOREMATIC, -A adj. 1. (log.; despre cuvinte, simboluri) care nu are semnificatie luat izolat, putand insa aparea ca parte constituanta intr-o expresie cu semnificatie. 2. (fil.; despre infinit) care contine elemente reale, actualizate, a caror multime este inepuizabila, dar care nu constituie intregul prin aditia lor. (< fr. syncategorematique)
concluziune f. (lat. con-clusio, -onis). Actiunea de a conclude, incheiere. Invoiala definitiva. Consecuenta [!] unui argument. Pl. In procedura, cereri ale partilor. Cerere a ministerului public: a lua concluziuni. – Si -uzie.
RECONQUISTA [rekonkista], denumirea perioadei, din istoria Pen. Iberice, cuprinsa intre sec. 8 si 15, dominata de lupta pentru eliberarea terit. ocupate de arabi si de berberi. O importanta cruciala in timpul R. a avut-o lupta din 16 iul. 1212 de langa Las Navas de Tolosa in care fortele crestinilor, comandate de regele Alfons VIII al Castiliei, au infrant armata maura a Almohazilor. Cu toate ca incepand de la mijlocul sec. 13 crestinii eliberasera cea mai mare parte a Pen. Iberice, R. a luat sfarsit abia in 1492, o data cu cucerirea Granadei (asediata din 1481). In timpul R. s-au format regatele Leon, Aragon, Navarra, Castilia si Portugalia. Perioada R. a avut un rol important in dezvoltarea economica si politica a statelor iberice, accelerand formarea statelor unitare Spania si Portugalia; in acelasi timp a contribuit la cresterea devotamentului fata de Regalitate si Biserica; spre sfarsitul ei se instituie Inchizitia.
A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare
ANTELIE s.f. Pata luminoasa de forma rotunda care se formeaza pe cer in partea opusa Soarelui la aceeasi inaltime. [Gen. -iei. / < fr. anthelie, cf. gr. ante – contra, helios – soare].
GLUTINATIE s.f. (Chir.) Unire a unor parti care au fost taiate, divizate. [Gen -iei, var. glutinatiune s.f. / cf. fr. glutination, lat. glutinatio].
HIMENOPTEROLOGIE s.f. parte a entomologiei care studiaza himenopterele. [Gen. -iei. / < fr. hymenopterologie].
MICROCURIE s.f. Unitate de masura a radioactivitatii, egala cu a milioana parte dintr-o curie1) vezi nota. [Gen. -iei. / cf. fr. microcurie].
MORFOLOGIE s.f. 1. Disciplina care studiaza forma organismelor vegetale si animale. ◊ Morfologia artei = studiu analitic al formei, al structurii unei opere de arta; morfologie terestra = geomorfologie. 2. parte a gramaticii care studiaza partile de vorbire si flexiunea lor. [Gen. -iei. / < fr. morphologie, cf. gr. morphe – forma, logos – studiu].
SPLANHNOLOGIE s.f. parte a anatomiei care studiaza viscerele. [Gen. -iei. / < fr. splanchnologie, cf. gr. splanchnon – viscere, logos – studiu].
HEMIALGIE s.f. (Med.) Durere limitata la o singura parte a corpului. [Pron. -mi-al-, gen. -iei. / < fr. hemialgie, cf. gr. hemi – jumatate, algos – durere].
INSTALATIE s.f. 1. Instalare. 2. Totalitatea constructiilor, masinilor etc. montate impreuna pentru a executa anumite lucrari, operatii etc.; felul in care sunt montate piesele, partile unui astfel de sistem tehnic. [Gen. -iei, var. instalatiune s.f. / cf. fr. installation].
METALOCHIMIE s.f. parte a chimiei care studiaza metalele. [Gen. -iei. / cf. fr. metallochimie].
METAGALAXIE s.f. (Astr.) 1. Sistem ipotetic in care ar fi inglobate galaxiile. 2. parte a universului accesibila astazi observatiilor. [Gen. -iei. / < fr. metagalaxie].
SIMFONIE s.f. 1. Compozitie muzicala pentru orchestra, care cuprinde de obicei patru parti. 2. (Fig.) Imbinare armonioasa de culori. [Gen. -iei. / < fr. symphonie, it. sinfonia, cf. lat., gr. symphonia].
TELALGIE s.f. (Med.) Durere care apare in alta parte, la distanta, de locul leziunii. [Gen. -iei. / < fr. telalgie, cf. gr. tele – departe, algos – durere].
TERMOLOGIE s.f. parte a fizicii care studiaza caldura. [Gen. -iei. / < fr. thermologie, cf. gr. thermos – cald, logos – stiinta].
Cacus, fiul zeului Vulcanus, era un gigant vestit pentru tilhariile lui, care salasluia intr-o pestera, pe muntele Aventinus. Incercind sa fure si sa ascunda acolo o parte din cirezile pe care Heracles le luase la rindul lui de la Geryon, a fost descoperit si ucis de catre erou.
SUBINCHIRIA, subinchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil inchiriat pe seama sa. ◊ A lua cu chirie de la chiriasul principal o parte dintr-un imobil sau intregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + inchiria (dupa fr. sous-louer).
CARENA ~e f. 1) (la pasari) Proeminenta alungita in forma de creasta a sternului pe care sunt fixati muschii pieptului si care actioneaza aripile. 2) bot. Portiune din corola leguminoaselor care ia nastere din concresterea a doua petale inferioare. 3) parte exterioara a unei nave care se afla sub linia de plutire. /<fr. carene, it. carena
A MOM/I ~esc tranz. 1) (pesti, animale de vanat) A atrage cu momeala (pentru a putea prinde). 2) fig. (persoane) A lua cu fagaduinte mincinoase (pentru a castiga de partea sa); a ademeni. /<bulg. mamja, sb. mamiti
ZECIUIALA ~ieli f. ist. Impozit anual egal cu a zecea parte din produsul capatat; desetina; dijma. [Sil.-ciu-ia-] /a zeciui + suf. ~eala
VISCEROGRAFIE s.f. (Med.) Inregistrare cu ajutorul viscerografului a contractiilor diferitelor parti ale tubului digestiv (stomac, duoden etc.). [Gen. -iei. / < fr. viscerographie].
BIPARTITIE s.f. Diviziune in doua parti a unei celule, a unui nucleu. [Gen. -iei. / cf. fr. bipartition, lat. bipartitio].
CHIMIE s.f. Stiinta care studiaza structura interna si proprietatile corpurilor, transformarile si combinatiile lor. ◊ Chimie nucleara = parte a chimiei care studiaza nucleul atomului. [Gen. -iei. / cf. fr. chimie].
CONDROLOGIE s.f. parte a anatomiei care trateaza despre cartilaje. [Gen. -iei. / < fr. chondrologie].
FRONTOLOGIE s.f. parte a meteorologiei care studiaza fronturile meteorologice. [Gen. -iei. / < fr. frontologie].
METAMERIE s.f. 1. Varietate a izomeriei care este in legatura cu grupele de atomi. 2. Fel de articulare a segmentelor unui vierme sau ale unui artropod; metamerism. ♦ Constituirea unui organism vegetal din segmente similare. [Gen. -iei. / < fr. metamerie, cf. gr. meta – schimbare, meros – parte].
MIELOTOMIE s.f. (Med.) Sectionare chirurgicala a unei parti din maduva spinarii. [Pron. mi-e-, gen. -iei. / < fr. myelotomie, cf. gr. myelos – maduva, tome – taiere].
TAPISERIE s.f. 1. Lucru de mana cusut pe o canava cu lana, cu matase etc. 2. parte a unei mobile acoperita cu tapiserie (1). [Gen. -iei, var. tapiterie (3) s.f. / < fr. tapisserie].
TENOLOGIE s.f. parte a anatomiei care trateaza despre tendoane. [Gen. -iei. / < fr. tenologie].
ZOOMORFIE s.f. parte a zoologiei care studiaza conformatia animalelor. [Gen. -iei. / < fr. zoomorphie].
ANGELOLOGIE s.f. parte a dogmaticii care trateaza despre ingeri. [Gen. -iei. / < fr. angelologie, cf. gr. angelos – inger, logos – vorbire].
ERPETOLOGIE s.f. parte a istoriei naturale care studiaza reptilele. [Gen. -iei. / < fr. erpetologie, cf. gr. herpeton – reptila, logos – studiu].
OROGENIE s.f. 1. Orogeneza. 2. parte a geologiei care studiaza formarea muntilor. [Gen. -iei. / < fr. orogenie, cf. gr. oros – munte, genos – generatie].
RADIOGEOLOGIE s.f. parte a geologiei care utilizeaza tehnica radioactivitatii. [Gen. -iei. / < radio- + geologie].
RINOLOGIE s.f. parte a medicinii care studiaza bolile nasului. [Gen. -iei. / < fr. rhinologie, cf. gr. rhis – nas, logos – studiu].
SIMPTOMATOLOGIE s.f. Totalitatea simptoamelor unei boli. ♦ parte a medicinii care studiaza simptoamele bolilor. [Gen. -iei. / < fr. symptomatologie, cf. gr. symptoma – simptom, logos – studiu].
BOXA s. f. 1. compartiment in interiorul unei constructii, al unui local, al unei incaperi. ◊ parte dintr-o sala de tribunal, in care iau loc acuzatii in cursul proceselor. ◊ despartitura intr-un grajd. ◊ compartiment la malul unei ape pentru parcarea ambarcatiilor cu motor. 2. loc de refugiu pe marginea pistei de curse automobilistice pentru repararea rapida a masinilor. 3. lada care serveste la incarcarea-descarcarea animalelor pe o nava. 4. incinta acustica. (< fr. box)
DISIDENTA s. f. deosebire de opinii (fata de o majoritate); dezacord. ◊ grup de persoane care sustin o parte diferita de aceea a majoritatii; sciziune care ia nastere in urma unei asemenea situatii. (< fr. dissidence, lat. dissidentia)
UNIVERS, universuri, s. n. 1. Lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si spatiu, infinit de variata in ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. Globul pamantesc; parte populata a globului pamantesc (impreuna cu tot ce se afla pe el); locuitorii globului pamantesc. ♦ Mediul, cercul, lumea imediata in care traieste cineva sau ceva: domeniu material, intelectual sau moral. – Din fr. univers, lat. universum.
PRIPASI, pripasesc, vb. IV. 1. Refl. A se stabili undeva sau pe langa cineva (venind din alta parte); a se oplosi, a se aciua. 2. Tranz. A lua si a tine pe langa sine; a adaposti. – Din pripas.
RASLUI, rasluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde aschii, parti din ceva. ♦ A descoji, a decortica graunte, seminte etc. 2. Fig. A lua, a rapi (prin abuz sau prin violenta) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prapadi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fata pamantului (o asezare omeneasca). – Et. nec.
KAMA s.f. Forma de relief izolata in partea superioara a unei delte, cu aspect neted, care ia nastere datorita sedimentarii fluviatile sau lacustre a materialului detritic intre o masa de gheata stagnanta si versantii vaii. (din engl. kame < scot. kame = pieptene < engl. med. (de N) camb = pieptene < engl. veche)
CARBURATIE s.f. Amestecare a combustibilului cu aer (la motoarele cu explozie). ◊ Camera de carburatie = parte a carburatorului in care se face carburatia. [Gen. -iei, var. carburatiune s.f. / cf. fr. carburation].
CORTICECTOMIE s.f. Ablatiune a unei parti a scoartei cerebrale, lasand neatinsa substanta alba. [Gen. -iei. / < fr. corticectomie].
KAMA s.f. (Geol.) Forma de relief izolata la partea superioara a unei delte, cu aspect neted, care ia nastere datorita sedimentarii fluviatile sau lacustre a materialului detritic intre o masa de gheata stagnanta si versantii vaii. [< engl. kame < cuv. scotian].
PALEOANTROPOLOGIE s.f. parte a antropologiei care studiaza omul fosil, preistoric. [Gen. -iei. / < fr. paleoanthropologie].
TETRARHIE s.f. Forma de guvernamant in Imperiul roman (instituita de Diocletian), in care autoritatea era impartita intre patru conducatori, fiecare avand teritoriul sau propriu de guvernare. ♦ Subdiviziune a falangei macedonene. ♦ A patra parte dintr-o tara, supusa autoritatii unui tetrarh. [Gen. -iei. / < lat. tetrarchia].
TOPOLOGIE s.f. 1. Ramura a geometriei care studiaza proprietatile figurilor din spatiu din punct de vedere calitativ. 2. (Mat.) Multime de parti ale unei multimi, supusa anumitor conditii; omotopie. [Gen. -iei. / < fr. topologie, cf. gr. topos – loc, logos – studiu].
MULA vb. I. tr. 1. a da forma unui material plastic prin presare in tipare sau in matrite. ◊ (fig.) a modela, a fasona. 2. a scoate in relief, a contura corpul omenesc sau o parte a lui. II. refl. (despre haine etc.) a lua perfect forma corpului. (< fr. mouler)
VAMUI, vamuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a percepe, a incasa vama. 2. (La moara) A lua uium ca plata pentru macinat. ♦ Fig. A fura o parte din ceva. – Vama + suf. -ui.
PRANZ, pranzuri, s. n. Masa principala care se ia la amiaza; dejun; timpul cand se ia aceasta masa; (concr.) ceea ce se mananca la aceasta masa, mancare pregatita in acest scop. ◊ (Pop.) Pranzul (cel) mic = prima masa pe care o iau taranii in cursul diminetii, vara, cand muncesc la camp; timpul zilei cand se ia aceasta masa. Pranzul (cel) mare = a doua masa pe care o iau taranii, masa de la amiaza; timpul zilei cand se ia aceasta masa. ◊ Loc. adv. Inainte de pranz = in prima parte a zilei, inainte de amiaza, inainte de masa principala. Dupa-pranz = in a doua parte a zilei, dupa-masa, dupa-amiaza. – Lat. prandium.
DESMOLOGIE s.f. parte a anatomiei care se ocupa cu studiul ligamentelor. [Gen. -iei, var. dezmologie s.f. / < fr. desmologie, cf. gr. desmos – ligament, logos – stiinta].
DISPOZITIE s.f. 1. Prevedere (a unei legi, a unui regulament etc.); hotarare, ordin. ◊ Organ de dispozitie = organ care hotaraste; la dispozitie = la indemana; in imediata apropiere, apropiat. 2. Asezare, oranduire, oranduiala; alcatuire potrivit unui anumit plan. ♦ Ordonare a partilor unui discurs, ale unei compozitii etc. 3. Stare sufleteasca. [Gen. -iei, var. dispozitiune s.f. / cf. fr. disposition, it. disposizione, lat. dispositio].
EMBRIOGRAFIE s.f. parte a embriologiei care se ocupa cu descrierea embrionului. [Gen. -iei. / < fr. embryographie, cf. gr. embryon – embrion, graphein – a scrie].
FARINGOLOGIE s.f. parte a medicinii care studiaza faringele si bolile lui. [Gen. -iei. / < fr. pharyngologie, cf. gr. pharynx – faringe, logos – stiinta].
FRACTIE s.f. Numar care exprima una sau mai multe parti dintr-un intreg. ♦ Raport intre doua expresii matematice. [Gen. -iei, var. fractiune (5) [in DN] s.f. / cf. fr. fraction, lat. fractio].
GLOSOLOGIE s.f. parte a medicinii care studiaza limba si afectiunile ei. [Gen. -iei. / < fr. glossologie, cf. gr. glossa – limba, logos – studiu].
PARTITIE s.f. (Rar) Diviziune, separare. ♦ (Mat.) Descompunere a unei multimi intr-o clasa de submultimi disjuncte doua cate doua si a caror reuniune formeaza multimea data. ♦ (In lingvistica matematica) Impartirea cuvintelor dupa flexiune, necesara atunci cand se trateaza partea de vorbire, genul, clasificarea tipologica a limbilor etc. [Gen. -iei. / < fr. partition, cf. lat. partitio – impartire].
AEROLOGIE s.f. parte a meteorologiei care studiaza paturile superioare ale atmosferei. [Gen. -iei. / < fr. aerologie, cf. gr. aer – aer, logos – studiu].
CARPOLOGIE s.f. parte a botanicii care se ocupa cu studiul fructelor. [Gen. -iei. / < fr. carpologie, cf. gr. karpos – fruct, logos – studiu].
CRANIOLOGIE s.f. parte a antropologiei care se ocupa cu studiul craniului. [Gen. -iei, var. cranilogie, cranologie s.f. / < fr. craniologie, cf. gr. kranion – craniu, logos – stiinta].
infurca, infurchez, vb. I (reg.) 1. a lua fan in furca. 2. a (se) desface (ceva) in doua parti, in doi craci (cu furca); a (se) bifurca, a se incraci. 3. (fig.) a avea de furca cu cineva, a se incaiera.
OSMOMETRIE s.f. parte a fizicii care trateaza despre determinarea presiunilor osmotice. [Gen. -iei. / < fr. osmometrie].
PLANIMETRIE s.f. 1. Operatie de determinare si de reprezentare pe un plan a detaliilor de pe o suprafata de teren. ♦ parte a topografiei care se ocupa cu astfel de operatii. 2. parte a geometriei care studiaza suprafetele plane; geometria plana. [Gen. -iei. / < fr. planimetrie, cf. lat. planus – plan, gr. metron – masura].
PODOLOGIE s.f. parte a medicinii care se ocupa cu studiul piciorului. [Gen. -iei. / < fr. podologie, cf. gr. pous – picior, logos – stiinta].
AMPRENTA vb. I. tr. 1. a lua amprentele cuiva. 2. a imprima intr-o masa plastica o parte a maxilarului in vederea confectionarii unei proteze dentare. II. intr. a marca profund. (dupa fr. empreindre)
JUPUIT2, -A, jupuiti, -te, adj. (Despre piele) luat, tras de pe corp; (despre oameni sau animale ori despre parti ale corpului) cu pielea luata; belit. ♦ Descuamat. ♦ Julit. ♦ (Despre arbori) cojit. ♦ (despre lucruri) Ros, uzat. [Var.: (reg.) jupit, -a, adj.] – V. jupui.
A CUPRINDE cuprind tranz. 1) A inconjura cu bratele; a imbratisa. ◊ ~ cu ochii a imbratisa cu privirea. Cat cuprinzi (sau vezi) cu ochii pe intinderi foarte mari. 2) fig. A acoperi din toate partile; a invalui; a invalura; a cotropi; a infasura. 3) fig. A lua in stapanire; a cuceri; a ocupa. 4) fig. (despre ganduri, sentimente, miscari sociale etc.) A pune stapanire; a apuca. L-a cuprins un dor mare. 5) (despre recipiente) A avea in interior. 6) (spatii, terenuri etc.) A umple cu volumul sau cu dimensiunile sale. Livezile cuprind tot terenul cultivat al gospodariei. 7) (despre texte, carti etc.) A include in sine; a contine; a comporta; a insuma; a intruni; a ingloba. 8) (despre epoci) A avea ca durata. /<lat. comprendere
PANTECE ~ n. 1) (la om si la animale) parte a corpului dintre torace si bazin in care se afla stomacul, intestinele si alte organe; burta; abdomen. ◊ A fi cu ~le la gura a fi intr-un stadiu avansat de graviditate. 2) Organ in forma de punga, in care are loc digestia alimentelor; stomac. ◊ Cu ~le lipit de coaste (sau de spinare) foarte flamand; rupt de foame. 3) pop. (la om si la animale vivipare) Cavitate interna a aparatului genital feminin, in care se dezvolta embrionul; uter; mitra. ◊ Inca din ~le mamei inca inainte de a se naste. A lua (sau a avea, a purta) in ~ a fi insarcinata. 4) fig. parte proeminenta a unui obiect. ~le urciorului. 5) fig. parte interioara a proeminentei unui obiect. /<lat. pantex, ~icis
PROPORTIE ~i f. 1) Raport intre dimensiunile unor obiecte sau dimensiunile partilor unui intreg. 2) Marime fizica care poate fi masurata; dimensiune. ◊ A lua ~i a creste foarte mult. 3) mat. Egalitate intre doua rapoarte constituite din patru elemente. [G.-D. proportiei; Sil. -ti-e] /<fr. proportion, lat. proportio, ~onis
TRANSPLANT ~uri n. 1) med. Tesut sau organ luat dintr-un corp si mutat, pe cale chirurgicala, in alta parte a corpului sau grefat la un alt individ; grefa. 2) rar Plantare a unei plante in alt loc. [Sil. trans-plant; Pl. si transplante] /<engl., fr. transplant
CRONOMETRIE s.f. parte a fizicii care studiaza masurarea timpului. ♦ Tehnica construirii cronometrelor. [Gen. -iei. / < fr. chronometrie].
FARADIZARE s.f. Tratament al anumitor parti bolnave ale corpului cu ajutorul curentilor de inductie; faradoterapie. [Gen. -iei. / cf. fr. faradisation].
FOMENTATIE s.f. Aplicarea in scop terapeutic a unui medicament cald pe o parte a corpului; (pop.) oblojire. ♦ Medicament folosit in acest scop. [Gen. -iei. / < fr. fomentation].
PROLONGATIE s.f. (Rar) Prelungire (in timp). ♦ (Muz.) Pozitie a unei note care, facand parte dintr-un acord, se continua si in acordurile urmatoare. [Gen. -iei. / < fr. prolongation, cf. lat. prolongatio].
REACTIE s.f. 1. Faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva. 2. Raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. Transformarea uneia sau a mai multor substante chimice cu ajutorul unor agenti externi sau al altor substante chimice. 4. Efect egal si de sens contrar, opus cauzei care produce o actiune. ♦ Reactie nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale. ◊ Reactie in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia. [Gen. -iei, var. reactiune (3) s.f. [in DN]. / cf. fr. reaction, germ. Reaktion, rus. reaktiia].
AUTOPLASTIE s.f. Interventie chirurgicala prin care se inlocuieste o parte distrusa sau bolnava dintr-un tesut prin transplantarea unei grefe din alta parte a aceluiasi corp; autogrefa. [Pron. a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. autoplastie, it. autoplastica, cf. gr. autos – insusi, plassein – a mula].
CONECTIV, -A adj. Care poate fi conectat, care se conecteaza. // s.n. 1. (Log.) Legatura prin intermediul careia din variabile separate iau nastere expresii; conector. 2. Nerv care reuneste mai multi ganglioni. 3. (Bot.) parte a anterei care suporta si reuneste sacii polenici. ♦ Tesut celular. 4. (Mat.) Operator. [Cf. lat. connectivus, fr. connectif, it. connettivo].
LIMNOLOGIE s.f. 1. Ramura a hidrologiei care studiaza fenomenele fizice si biologice ce au loc in lacuri. 2. parte a hidrobiologiei care se ocupa cu studiul apelor interioare. [Gen. -iei. / < fr. limnologie, cf. gr. limne – lac, logos – studiu].
MIOLOGIE s.f. parte a anatomiei care studiaza muschii; sarcologie. [Pron. mi-o-, gen. -iei. / < fr. myologie, cf. gr. mys – muschi, logos – studiu].
RASEOLOGIE s.f. parte a antropologiei care studiaza rasele omenesti. [Pron. -se-o-, gen. -iei. / < rasa + gr. logos – studiu].
SEDIMENTOLOGIE s.f. parte a geologiei care studiaza modul de formare a sedimentelor. [Gen. -iei. / < fr. sedimentologie, cf. lat. sedimentum – sediment, gr. logos – studiu].
SOLUTIE s.f. 1. Amestec omogen format din doua sau mai multe substante, dintre care una este de obicei lichida. 2. Rezolvarea unei probleme; (p. ext.) rezultatul obtinut. ♦ Fel de a dezlega o problema, o dificultate; rezolvare. 3. Solutie de continuitate = intrerupere a continuitatii; separare a partilor care mai inainte erau legate intre ele sau continue. [Gen. -iei. / cf. fr. solution, lat. solutio].
CAPITAL2, -A, capitali, -e, adj. 1. De prima importanta, de frunte; fundamental, esential. ◊ Reparatie capitala = refacere a partilor esentiale ale unei cladiri, ale unei masini etc. ◊ Expr. A (o) lua de capital = a acorda o importanta exagerata unui fapt, unei afirmatii etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decat litera obisnuita si cu o forma, de obicei, diferita; (despre litere) majuscul, verzal. 3. (In expr.) Pedeapsa capitala = pedeapsa cu moartea. – Din fr. capital.
VAL, valuri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucata de tesatura fina, de obicei transparenta, pe care si-o pun femeile pe cap sau cu care isi invaluie corpul ori o parte a lui. *Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un val (de) pe ochi = a inceta (sau a incepe) sa vada, sa judece limpede, sa inteleaga ceva. 2. (Anat.; in sintagma) Valul palatului = portiunea musculara care continua, in partea posterioara a cavitatii bucale, palatul tare (dur) si care se termina cu omusorul. 3. (Bot.; in compusul) Valul-miresei = planta erbacee anuala, mica, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.
NEGLIJABIL, -A, neglijabili, -e, adj. Care poate fi lasat la o parte sau trecut cu vederea (fara nici o pierdere); care nu trebuie luat neaparat in seama; fara insemnatate. – Din fr. negligeable.
A COTROPI ~esc tranz. 1) (teritorii, tari) A ocupa prin violenta; a lua in stapanire cu forta; a invada. 2) fig. A cuprinde din toate partile; a invalui; a invalura; a impresura; a infasura. /Orig. nec.
PIEPT2 piepti m. partea din fata, pana la talie a unui obiect de imbracaminte. ◊ A lua (pe cineva) de ~ a) a sari la bataie la cineva; b) a cere cuiva socoteala. A se lua (sau a se apuca, a se insfaca) de ~ cu cineva a se lua la bataie; a se incaiera. /<lat. pectus
MICROLOGIE s.f. Termen folosit pentru a desemna acea parte a anatomiei care studiaza celulele. V. citologie. ♦ Tratat despre microorganisme. [Gen. -iei. / < fr. micrologie, cf. gr. mikros – mic, logos – stiinta].
PALPITATIE s.f. Miscare convulsiva a unei parti oarecare a corpului; zvacnire, bataie puternica si neregulata a inimii. [Gen. -iei, var. palpitatiune s.f. / cf. fr. palpitation, lat. palpitatio].
FARMACOTERAPIE s.f. parte a farmacologiei avand ca obiect folosirea medicamentelor in scop terapeutic. [Gen -iei. / < fr. pharmacotherapie, cf. gr. pharmakon – remediu, therapeia – ingrijire].
GALVANOTEHNICA s.f. parte a electrochimiei aplicate, care se ocupa cu galvanoplastia si galvanostegia. [Gen. -iei. / cf. fr. galvanotechnique].
OOLOGIE s.f. parte a ornitologiei care are ca obiect studiul oualor de pasari. [Gen. -iei. / < fr. oologie, cf. gr. oon – ou, logos – stiinta].
ORGANOGRAFIE s.f. 1. Ramura a zoologiei si a botanicii care se ocupa cu descrierea organelor animalelor si ale vegetalelor. 2. Descrierea amanuntita a partilor unui instrument muzical si a modului de functionare a acestuia. [Gen. -iei. / < fr. organographie].
ORTOEPIE s.f. Pronuntare corecta a cuvintelor. ♦ parte a lingvisticii care studiaza pronuntarea corecta a cuvintelor unei limbi. [Gen. -iei. / < fr. orthoepie, cf. gr. orthoepeia – limbaj corect].
STOMATOLOGIE s.f. parte a medicinii care se ocupa cu studiul bolilor cavitatii bucale. [Gen. -iei. / < fr. stomatologie, cf. gr. stoma – gura, logos – studiu].
OCUPATIE, ocupatii, s. f. 1. (luare temporara in) stapanire de catre fortele armate ale unui stat a unei parti sau a totalitatii teritoriului unui alt stat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupatie = (despre forte armate) care ocupa temporar un teritoriu, o localitate straina. ♦ (Jur.) luare in stapanire, in posesiune; dobandire a unei proprietati. 2. Indeletnicire, treaba, activitate; preocupare. ♦ Profesiune, slujba, post. [Var.: (inv.) ocupatiune s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.
DEZNODAMANT, deznodaminte, s. n. Felul cum ia sfarsit, cum se rezolva o situatie, o incurcatura, un conflict etc. ♦ Spec. parte finala a unei compozitii epice sau dramatice, care aduce solutia intrigii. – Deznoda + suf. -amant (dupa fr. denouement).
SAIA ~ele f. 1) Cusatura rara, facuta pentru a imbina provizoriu partile componente ale unei haine; insailatura. 2) Ata de insailat. [Art. saiaua; Sil. sa-ia] /<turc. saya, it. saia
CONCESIE s.f. Ingaduinta; cedare, renuntare benevola (la ceva) in favoarea cuiva; concesiune (2) [in DN]. ♦ Figura de retorica constand din acordarea unei aprobari a pozitiei partii adverse pentru a o putea respinge mai apoi cu usurinta; epitropa. [Gen. -iei. / cf. fr. concession, lat. concessio].
CONGESTIE s.f. Aflux anormal de sange intr-o anumita parte a corpului (datorat unor tulburari); boala provocata de acest aflux; hiperemie. [Gen. -iei, var. congestiune s.f. / cf. fr. congestion, lat. congestio].
EXERGIE s.f. (Fiz.) parte a energiei care poate fi transformata in orice forma de energie. [Gen. -iei. / < fr. exergie].
MIOTOMIE s.f. 1. Incizie in muschi. 2. parte a anatomiei care se ocupa cu disectia muschilor. [Pron. mi-o-, gen -iei. / < fr. myotomie, cf. gr. mys – muschi, tome – taietura].
ZOOGRAFIE s.f. 1. (Ant.) Pictura animalelor. 2. parte a zoologiei care se ocupa cu descrierea diferitelor specii de animale. [Gen. -iei. / < fr. zoographie, cf. gr. zoon – animal, graphein – a scrie].
COLOANA s. f. 1. stalp cilindric de piatra, marmura etc. destinat sa sustina un antablament. ♦ formatie cu aspect de stalp aparuta in pesteri prin unirea unei stalactite cu o stalagmita. ◊ coloana vertebrala = sira spinarii. ♦ parte dintr-un catarg care iese deasupra puntii. 2. masa a unui fluid care ia forma cilindrica atunci cand este inchisa intr-un tub sau cand tasneste cu putere dintr-o conducta. 3. sectiune verticala a unei pagini tiparite sau manuscrise. ♦ rubrica (intr-un formular, intr-un registru etc.). 4. sir vertical de cifre. 5. denumire a mai multor aparate in chimie si in industria chimica, dintr-o manta verticala, cilindrica, de metal etc., continand materiale absorbante, filtrante etc. 6. convoi de oameni, animale, vehicule, nave, care merge randuit in siruri paralele in adancime. ◊ coloana a cincea = grup de tradatori in slujba dusmanului, care organizeaza diversiuni, acte de sabotaj etc. pentru a dezorganiza spatele frontului. 7. (cinem.) coloana sonora = ansamblu de sunete care insoteste imaginile unui film. (<fr. colonne)
ITEM2 s.n. 1. Tema, element constitutiv al unui test, chestionar etc. cu o nota specifica in cadrul unei probleme, referindu-se la un fragment strict determinat si unic al acesteia. 2. Termen de apreciere in problemele analitice. 3. Termen al unei descrieri analitice destinat a fi luat in considerare intr-un proces mecanizat. 4. (Psih.) Situatie particulara care produce din partea subiectului doua sau mai multe comportamente posibile. (cf. engl., fr. item)
COLOANA s.f. 1. Stalp de piatra, de marmura etc. de forma cilindrica, destinat sa sustina o parte dintr-un edificiu. ◊ Coloana vertebrala = sira spinarii. ♦ parte dintr-un catarg care iese deasupra puntii. 2. Masa a unui fluid, care ia forma cilindrica atunci cand este inchisa intr-un tub sau cand tasneste cu putere dintr-o conducta. 3. Sectiune verticala a unei pagini tiparite sau manuscrise; continutul acesteia. ♦ Rubrica (intr-un formular, intr-un registru etc.). 4. Sir vertical de cifre. 5. Denumire a mai multor aparate folosite in chimie si in industria chimica, alcatuite dintr-o manta verticala, cilindrica, de metal etc., continand materiale absorbante, materiale filtrante etc. 6. Convoi de oameni, de animale, de vehicule care merge oranduit in siruri paralele in adancime. 7. (Cinem.) Coloana sonora = ansamblul de sunete care insoteste imaginile unui film. [Cf. lat. columna, fr. colonne, it. colonna, ngr. kolona].
INTERN, -A adj. Care se afla inauntru; interior, launtric. ◊ Organe interne = organele din cavitatea toracica si abdominala; unghi intern = unghi format de doua drepte taiate de o secanta, aflat in interiorul lor si de aceeasi parte a secantei. // s.m. si f. Elev sau ucenic care locuieste si ia masa intr-un internat. ♦ Student in medicina care face practica la un anumit spital, unde de obicei si locuieste. [Cf. interne, it. interno, cf. lat. internus].
OROGRAFIE s.f. parte a geografiei fizice care studiaza formele de relief ale uscatului; hipsografie. [Gen. -iei. / < fr. orographie, cf. gr. oros – munte, graphein – a descrie].
PREPOZITIE s.f. parte de vorbire inflexibila care indica un raport sintactic intre doi termeni. [Gen. -iei, var. prepozitiune s.f. / < lat. praepositio, cf. fr. preposition].
INTERN, -A I. adj. care se afla inauntru; interior, launtric. ♦ organe e = organele din cavitatea toracica si abdominala; boli e = boli ale organelor interne; motor cu ardere ~a = motor care foloseste energia unui combustibil ars in interiorul cilindrului; unghi ~ = unghi format din doua drepte taiate de o secanta, aflat in interiorul lor si de aceeasi parte a secantei; (inform.) memorie ~a = memorie a calculatorului facand parte din unitatea centrala. II. s. m. f. 1. elev, ucenic care locuieste si ia masa intr-un internat. 2. student in medicina care face practica intr-o clinica, unde, de obicei, si locuieste. (< fr. interne, lat. internus)
CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea; alalalt, aialalta. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta. 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Ceilalti oaspeti. ♦ (Adjectival; ca determinant al unor cuvinte care exprima o diviziune a timpului) imediat urmator altuia. Lumea cealalta. (Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. Celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Cel(a) + alalt (= allalt).
A CAPTIVA ~ez tranz. 1) A face captiv; a lua in prizonierat; a captura. 2) A preocupa in intregime; a absorbi. 3) A atrage de partea sa prin siretlicuri; a prinde in mreji; a ademeni; a capta. /<fr. captiver, lat. captivare
AREOMETRIE s.f. parte a fizicii care se ocupa cu determinarea densitatii lichidelor. [Pron. -re-o-, gen -iei. / < fr. areometrie].
DONATIE s.f. Act prin care una dintre parti procura un avantaj celeilalte parti fara a primi ceva in schimb; dar facut printr-un act public. [Gen. -iei, var. donatiune s.f. / cf. lat. donatio, fr. donation].
TRANZACTIE s.f. Intelegere, invoiala, conventie. ♦ Acord intre doua sau mai multe parti prin care se transmit anumite drepturi sau se face un schimb comercial. [Gen. -iei, var. tranzactiune s.f. / cf. fr. transaction, lat. transactio].
Empusa, spectru monstruos care lua adesea infatisarea unei femei frumoase. Se hranea cu carne de om si facea parte din ceata infernala a zeitei Hecate.
PLIMBA, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla in voie dintr-un loc intr-altul pentru a se recrea, a face miscare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca voda prin loboda = a umbla in toate partile fara nici o piedica. (Fam.) Du-te de te plimba = vezi-ti de treaba, du-te si lasa-ma-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate si a insoti pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A misca un obiect incoace si incolo, a trece dintr-o parte in alta. [Var.: (reg.) preumbla, primbla vb. I] – Lat. perambulare.
FAZA, faze, s. f. Fiecare dintre etapele distincte din evolutia unui proces din natura sau din societate; fiecare dintre starile succesive ale unei transformari. ♦ Fiecare dintre aspectele succesive pe care le iau Luna si unele planete, determinate de orientarea pe care o au fata de Pamant partile din suprafata lor iluminate de Soare. ♦ Fiecare dintre circuitele componente ale unui sistem de circuite electrice. ♦ (Fiz.) Argument al unei marimi care variaza sinusoidal in timp si care caracterizeaza marimea in orice moment. ◊ (In expr.; fam.) A fi pe faza = (a fi atent si) a actiona prompt, la momentul potrivit. – Din fr. phase.
DINAPOIA prep. Inapoia, in spatele (cuiva sau a ceva), in partea din urma (a ceva sau a cuiva), dupa (cineva sau ceva); dindaratul. [Pr.: -po-ia] – De4 + inapoia.
A ADUCE aduc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducand cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mana la cap. 3) A face sa capete o anumita directie sau inclinatie. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face sa se produca; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ castig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face sa ajunga intr-o anumita stare sau situatie. ~ (pe cineva) la sapa de lemn a saraci cu totul pe cineva. 6) A infatisa spre examinare. ~ un argument. II. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale, avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ la cunostinta a instiinta. ~ multumiri a multumi. ~ jertfa a jertfi. A-si ~ aminte a-si aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepozitia cu) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se potrivi; a semana; a se asemana. 2) (urmat de un determinant precedat de prepozitia a) A emana un miros specific (de obicei, neplacut). ~ a mucegai. ~ a dogorat. /<lat. adducerre
CONECTIV2 ~e n. 1) bot. parte a anterei care uneste sacii polenici. 2) mat. Legatura prin intermediul careia din variabile separate iau nastere expresii. /<fr. connectif, lat. con-nectivus
BAROMETRIE s.f. parte a fizicii care trateaza despre tehnicile si aparatele de masurare a presiunii (atmosferice). [Gen. -iei. / < fr. barometrie].
C***********E s.f. Operatie plastica asupra partii terminale a esofagului si asupra c*****i pentru remedierea spasmului acestora. [Pron. -di-o-, gen. -iei. / < fr. c***********e].
EXTENSOMETRIE s.f. parte a metrologiei care se ocupa cu diversele aparate de masura a deformatiilor mecanice. [Gen. -iei. / < fr. extensometrie].
GEOTERMIE s.f. 1. Caldura interna a Pamantului. 2. parte a geologiei care studiaza variatiile in adancime ale temperaturii uscatului, marilor si oceanelor. [Gen. -iei. / < fr. geothermie, cf. gr. ge – pamant, therme – caldura].
AMPELOGRAFIE s.f. parte a viticulturii care se ocupa cu descrierea speciilor si varietatilor vitei de vie. [Gen. -iei. / < fr. ampelographie, cf. gr. ampelos – vita de vie, graphein – a scrie].
fundei, fundeiuri, s.n. (reg.) 1. ramasita dintr-o tramba de panza, din care s-a taiat o bucata. 2. ramasita dintr-o claie de grau, dupa ce s-au luat cei mai multi snopi; asternutul de paie pe care se face stogul de grau. 3. parte de sus a intestinului gros.
DIRECTIE s.f. I. 1. Orientare in spatiu a unei persoane sau a unui obiect fata de un punct de referinta; loc catre care se indreapta cineva sau ceva; sens al unei miscari, al unei pozitii etc. 2. (Mat.) Proprietate comuna tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa. II. 1. Conducere, dirijare (a unei institutii, a unei intreprinderi etc.). ◊ Directie de scena = regie. 2. Functie de director; (p. ext.) durata cat o persoana indeplineste aceasta functie. 3. Organ care conduce o intreprindere, o institutie etc. ♦ Diviziune in cadrul unui minister, al unei mari institutii etc., care se ocupa de o anumita ramura de activitate. 4. Birou, local unde functioneaza o directie. III. Totalitatea pieselor sau sistemul cu care se dirijeaza un vehicul. ♦ parte mobila a ampenajului vertical cu ajutorul caruia pilotul manevreaza avionul in plan orizontal. [Gen. -iei, var. directiune s.f. / cf. fr. direction, lat. directio].
ELECTROCHIMIE s.f. parte a chimiei care se ocupa cu studiul reactiilor chimice cauzate de influenta electricitatii. [Gen. -iei. / cf. fr. electrochimie].
EPISTEMOLOGIE s.f. parte a gnoseologiei care studiaza procesul cunoasterii din cadrul diferitelor stiinte; teorie a cunoasterii. [Gen. -iei. / < fr. epistemologie, cf. gr. episteme – stiinta, logos – studiu].
SELECTIE s.f. 1. Alegere gandita, chibzuita, facuta dupa un anumit criteriu si cu un anumit scop; selectionare. ♦ (Biol.) Selectie naturala = fenomen natural constand in persistenta si continua evolutie a speciilor cu o mai mare putere de adaptare la mediu si disparitia celor mai putin dotate; selectie artificiala = sistem de masuri luate pentru imbunatatirea speciilor animale si vegetale, constand in selectionarea in vederea reproductiei a indivizilor care intrunesc cele mai multe calitati. 2. (Mat.) Orice multime finita de elemente observate. ♦ (Statist.) parte selectata dintr-o colectivitate statistica spre a servi la o cercetare selectiva; esantion. [Gen. -iei, var. selectiune s.f. / cf. fr. selection, lat. selectio].
SOREDIE s.f. (Bot.) parte a talului unui lichen care se detaseaza de el si poate reproduce planta. [Gen. -iei. / < fr. soredie].
SPECTROFOTOMETRIE s.f. parte a opticii care se ocupa cu determinarea intensitatii radiatiilor monocromatice dintr-un spectru. [Gen. -iei. / < fr. spectrophotometrie].
TUMEFACTIE s.f. Umflatura care apare intr-o parte a corpului, fiind provocata de tulburari ale circulatiei sangelui sau ale limfei; tumescenta. [Gen. -iei. / cf. fr. tumefaction, lat. tumefactus – umflat].
CERCETAS, -A, cercetasi, -e, s. m. si f. 1. Persoana trimisa sa cerceteze, sa ia informatii despre ceva; militar care executa o cercetare. 2. S. m. si f. Persoana care facea parte din organizatia cercetasiei. – Cerceta + suf. -as.
INCEPE, incep, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o actiune, dintr-o serie de lucrari sau de actiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima portiune din ceva. A inceput o paine. 2. Intranz. (Despre stari, fenomene) A se arata, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. si refl. A porni. – Lat. incipere.
SEISMOMETRIE s.f. parte a seismologiei care se ocupa cu masurarea marimilor mecanice caracteristice seismelor. [Pron. se-is-, gen. -iei. / < fr. seismometrie, cf. gr. seismos – cutremur, metron – masura].
SUBCOMISIE s.f. parte a unei comisii insarcinata cu examinarea si conducerea unui numar mai redus de lucrari. [Gen. -iei, var. subcomisiune s.f. / cf. fr. sous-commission].
INFANTERIE s.f. parte a fortelor armate cuprinzand trupele care lupta de obicei pe jos. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < fr. infanterie, cf. germ. Infanterie, it. infanteria].
schimbas, schimbasi, s.m. (inv.) 1. soldat care facea parte din trupele cu schimbul (calaras, dorobant cu schimbul). 2. cel care schimba pe altul, care ii lua locul.
PETROCHIMIE s.f. 1. Ramura a industriei care se ocupa cu prelucrarea chimica a titeiului, a produselor petroliere, a gazelor de sonda si de cracare si a gazului metan. 2. parte a petrografiei care se ocupa cu studiul chimismului rocilor si al clasificarii lor chimice. [Gen. -iei. / cf. fr. petrochimie, germ. Petrochemie].
SELENOGRAFIE s.f. parte a astronomiei care studiaza descriptiv Luna sub aspectul elementelor naturale, structurii, proceselor fizice etc. [Gen. -iei. / < fr. selenographie, cf. gr. selene – Luna, graphein – a descrie].
SELENOLOGIE s.f. parte a astronomiei care studiaza materia componenta a scoartei lunare si evolutia ei in timp. [Gen. -iei. / < fr. selenologie, cf. gr. selene – Luna, logos – stiinta].
SILVOBIOLOGIE s.f. parte a silviculturii care studiaza procesele si legile de viata ale padurii. [Pron. -bi-o-, gen. -iei. / cf. fr. sylvo-biologie].
SONDAJ s. n. 1. explorare facuta cu o sonda in sol, pe fundul unei ape etc.; prospectiune. ♦ ~ meteorologic = determinarea conditiilor meteorologice (temperatura, presiune etc.) la un anumit nivel sau la niveluri succesive ale atmosferei. 2. introducere a unei sonde intr-o cavitate naturala a organismului ori intr-o plaga pentru evacuarea substantelor nocive sau pentru extragerea unei probe in vederea unei analize. 3. cercetare sumara prin consultarea unor parti dintr-un material. 4. sapatura pentru determinarea profilului geologic sau pentru extragerea probelor necesare analizei solului. ◊ luare de probe dintr-un material compact sau granulat. 5. (in invatamant) actiune de cunoastere care se efectueaza doar asupra unui fragment considerat ca reprezentativ pentru totalitate. ♦ ~ de opinie = ancheta care urmareste cunoasterea parerilor oamenilor in diferite probleme. (< fr. sondage)
CERCETAS, -A, cercetasi, -e, s. m. si f. 1. S. m. Persoana trimisa sa cerceteze, sa ia informatii despre ceva; militar care executa o cercetare. 2. S. m. si f. Persoana care facea parte din organizatia cercetasiei. – Din cerceta + suf. -as.
ZECIUIALA, zeciuieli, s. f. (inv.) Dare anuala reprezentand a zecea parte din recolta de cereale, de vite etc.; dijma. ♦ A zecea parte din produsele obtinute (prin munca), care se preda cuiva (sau pe care o revendica sau o ia cu forta cineva) ca rasplata, salariu, uium etc. [Pr.: -ciu-ia-] – Zeciui + suf. -eala.
ASTROFOTOGRAFIE s.f. parte a astrofizicii care foloseste fotografia ca metoda si mijloc de investigatie pentru determinarea (numarului) astrilor. [Gen. -iei. / cf. fr. astrophotographie, germ. Astrophotographie].
SONDAJ s.n. 1. Cercetare facuta cu o sonda in sol, in fundul unei ape etc.; prospectiune. ◊ Sondaj meteorologic = determinarea conditiilor meteorologice (temperatura, presiune etc.) la un anumit nivel sau la niveluri succesive ale atmosferei. ♦ Introducerea unei sonde intr-o cavitate naturala a organismului sau intr-o plaga pentru evacuarea substantelor nocive sau pentru extragerea unei probe in vederea unei analize. 2. Cercetare sumara facuta prin consultarea atenta numai a unor parti dintr-un material. 3. Sapatura facuta pentru determinarea profilului geologic sau pentru extragerea probelor necesare analizei solului. ♦ luare de probe dintr-un material compact sau granulat. 4. Sondaj de opinie = ancheta care urmareste cunoasterea parerilor oamenilor in diferite probleme. [< fr. sondage].
ANGIOLOGIE s.f. parte a anatomiei umane care se ocupa cu studiul vaselor sanguine si limfatice. [Pron. -gi-o-, gen. -iei. / < fr. angiologie, cf. gr. angeion – vas, logos – stiinta].
ZECIUIALA, zeciuieli, s. f. (Inv.) Dare anuala, reprezentand a zecea parte din recolta de cereale, de vite etc.; dijma. ♦ A zecea parte din produsele obtinute (prin munca), care se preda cuiva (sau pe care o revendica sau o ia cu forta cineva) ca rasplata, salariu, uium etc. – Din zeciui + suf. -eala.
DIVIZARE (‹ diviza) s. f. Actiunea, faptul de a diviza. ♦ Modalitate de reorganizare a persoanelor juridice. D. poate fi totala, cand persoana juridica astfel reorganizata isi inceteaza existenta, intregul ei patrimoniu fiind transmis la doua sau mai multe alte persoane juridice existente sau care iau astfel fiinta; d. este partiala, cand din patrimoniul unei persoane juridice (care nu-si inceteaza existenta) se desprinde o parte ce se transmite, cu titlu universal, uneia sau mai multor alte persoane juridice existente sau care iau astfel fiinta.
CADERE, caderi, s. f. Faptul de a cadea. 1. Deplasare, miscare de sus in jos a unui lucru, coborare spre pamant sub efectul gravitatiei. ◊ Cadere de apa = diferenta de nivel intre doua puncte ale unui curs de apa; (concr.) masa de apa care cade de la o oarecare inaltime; cascada, cataracta. ♦ Lasare in jos a unui lucru care continua sa fie in parte sustinut. ♦ Deplasare a unui organ din pozitia sa normala. Caderea muschilor. ** Diferenta dintre valorile pe care le ia o marime in doua puncte diferite. Cadere de potential. ** (Med.; in sintagma) Cadere de tensiune = coborare a tensiunii arteriale sub limita normala. 2. Desprindere a unei parti componente dintr-un organism. 3. Rasturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Caderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereusita. 6. Competenta, drept. Nu e in caderea lui sa ma judece. 7. Nereusita, esec. – V. cadea.
DERIVATIE s.f. 1. Ramificatie, brat al unei ape, al unei canalizari, al unui circuit telefonic, electric etc. 2. Deviere a unui proiectil din planul de tragere, provocata de miscarea sa de rotatie. 3. Derivare (3) [in DN]. 4. Abatere a sangelui sau a umorilor dintr-o parte a corpului in alta. ♦ Modificare a tulburarilor organice prin producerea unei reactii dintr-o alta zona. [Gen. -iei, var. derivatiune s.f. / cf. fr. derivation, it. derivazione, lat. derivatio].
INTERJECTIE s.f. (Gram.) parte de vorbire neflexibila fara functie sintactica si care exprima stari sufletesti sau imita sunete, zgomote etc. [Gen. -iei, var. interjectiune s.f. / cf. fr. interjection, lat. interiectio].
SPECTROSCOPIE s.f. parte a opticii care studiaza spectrele luminoase. ♦ Capitol al fizicii nucleare care studiaza spectrele energetice ale radiatiilor. [Gen. -iei. / < fr. spectroscopie].
ALCALIMETRIE s.f. parte a chimiei care studiaza determinarea concentratiei unei baze; procedeu de analiza chimica folosit in acest scop. [Gen. -iei./ < fr. alcalimetrie].
ENUMERATIE s.f. 1. (Liv.) Enumerare; numaratoare, numarare. 2. Figura de stil care cuprinde insiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeasi imprejurare sau tema. 3. parte a unui discurs care preceda peroratia si in care autorul recapituleaza toate dovezile cuprinse in argumentatie. [Gen. -iei. / cf. fr. enumeration, lat. enumeratio].
HEGEMONIE s.f. (Ist.) Dreptul unui oras antic de a conduce treburile confederatiei din care facea parte. ♦ Suprematie politica sau economica a unui oras intr-o tara; (p. ext.) suprematie, dominatie; rol conducator. [Gen. -iei, var. heghemonie s.f. / cf. fr. hegemonie, gr. hegemonia – conducere].
MEMORIE s.f. 1. Proprietate a creierului omenesc de a retine, recunoaste si reproduce ceea ce si-a insusit in trecut; facultate intelectuala datorita careia se retin datele si cunostintele capatate. 2. Amintire. 3. Amintire pastrata de posteritate pentru oamenii ilustri. 4. parte componenta a unui ansamblu electronic de calcul in care se pot memora informatiile necesare calculului; memorator. [Gen. -iei. / < lat. memoria, cf. it. memoria, fr. memoire].
PUNCTUATIE s.f. Totalitatea semnelor grafice cu ajutorul carora se despart frazele intre ele si partile constitutive ale frazei; parte a gramaticii care cuprinde regulile de intrebuintare a acestor semne; fel de a intrebuinta aceste semne. [Gen. -iei, var. punctuatiune s.f. / cf. fr. punctuation].
REFRACTOMETRIE s.f. parte a opticii care se ocupa cu metodele de masura a indicilor de refractie ai diferitelor substante. [Gen. -iei. / < fr. refractometrie].
PROPORTIE s. f. 1. raport intre partile unui intreg si intre acestea si intreg; raport stabilit intre lucruri comparabile. 2. (pl.) dimensiune, amploare, marime. ♦ a lua ĩi = a) a se dezvolta, a creste foarte mult; b) (fam.) a se ingrasa. 3. (mat.) egalitate intre doua rapoarte, avand patru elemente constitutive. (< fr. proportion, lat. proportio)
BULIN, buline, s. n. 1. Capsula, caseta in care se pune un praf luat ca medicament; p. ext. praful medicamentos impreuna cu capsula sa. 2. Petic rotund de hartie data pe o parte cu guma arabica, cu care se lipesc plicuri, dosare etc. 3. Desen rotund imprimat pe tesaturi. [Var.: bulina s. f.] – Ngr. bulini.
CELALALT, CEALALTA, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amandoi, al doilea. ◊ (Adjectival) Acolo, in partea cealalta, printre desisuri marunte (SADOVEANU). 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati in consideratie, afara de cel sau cei amintiti in mod special sau scosi din discutie. ◊ (Adjectival) Nici macar sa-si ridice ochii la ceilalti meseni (CREANGA). ♦ (Adjectival, determinand cuvinte care exprima o diviziune a timpului) Imediat urmator altuia. Lumea cealalta. [Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. celorlalti, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealalta pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Din cel + alalt.
BULINA1, buline, s. f. 1. Capsula in care se pune un praf luat ca medicament; caseta; p. ext. praful medicamentos impreuna cu capsula lui. 2. Petic rotund de hartie data pe o parte cu guma arabica, cu care se lipesc plicuri, dosare etc. 3. Desen rotund imprimat pe tesaturi. [Var.: bulin s. n.] – Din ngr. bulini.
CONECTIV, -A, conectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj.Care poate fi conectat. 2. S. n. (Bot.) parte a anterei care suporta si reuneste sacii polenici. 3. S. n. (Mat.) Legatura prin intermediul careia din variabile separate iau nastere expresii; operator, functor, conector. 4. S. n. (Gram.) Cuvant de relatie in propozitie sau in fraza. – Din fr. connectif, lat. connectivus.
SCURT2 ~ta (~ti, ~te) (in opozitie cu lung) 1) (despre obiecte, distante, parti ale corpului etc.) Care are o lungime mica sau mai mica decat cea obisnuita. Rochie ~ta. Picior ~. ◊ A lua (pe cineva) din ~ a manifesta asprime (fata de cineva). A tine (pe cineva) din ~ a supune (pe cineva) unui control sever. ~ de vedere miop. A avea mana ~ta a fi zgarcit. A fi ~ la vorba a vorbi putin; a fi necomunicativ. In ~ta vreme (sau in ~ timp) peste putin timp; in curand. 2) (despre lucrari literare, muzicale etc.) Care este de proportii reduse. /<lat. excurtus
MORFOGRAFIE s.f. parte descriptiva a geomorfologiei care se ocupa cu descrierea si clasificarea formelor de relief dupa aspectul lor exterior. [Gen. -iei. / cf. fr. geomorphographie].
INVOCATIE s.f. Invocare. ♦ parte a unei opere literare in care poetul se adreseaza muzelor sau unor divinitati pentru a-l inspira. [Gen. -iei, var. invocatiune s.f. / cf. fr. invocation, lat. invocatio].
VARIABIL, -A I. adj. 1. care variaza; schimbator. ◊ (despre cuvinte) care are forme flexionare, flexibil. ♦ capital ~ = parte a capitalului cheltuita pentru cumpararea fortei de munca. 2. (mat.) care variaza2 (I, 2). II. s f. 1. (mat.) marime care ia succesiv diferite valori; element generic al unei multimi. 2. (inform.) element al limbajului formalizat reprezentand un nume care semnifica o clasa ai carei membri sunt denotatii sai posibili. 3. (stat.) caracteristica putand prezenta variatie de la un element la altul al unei colectivitati. (< fr. variable, lat. variabilis)
LIBANEZ, -A, libanezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Libanului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Libanului sau populatiei lui, privitor ia Liban sau la populatia lui. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. libanais, it. libanese.
A OCUPA ocup tranz. 1) A lua in stapanire cu forta armata; a cuceri. 2) A folosi temporar. ~ un loc in vagon. 3) A cuprinde incluzandu-se ca parte integranta (a intregului). Viile ocupa cea mai mare parte din teritoriul cultivat. 4) A detine in mod legal (intr-o ierarhie). ~ un post. 5) inv. A urmari in permanenta si complet; a obseda; a stapani; a preocupa. /<lat. occupare, fr. occuper
FIZICA s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul structurii si al proprietatilor materiei, cu formele miscarii ei si cu legile generale ale fenomenelor naturii anorganice. ◊ Fizica atomica = parte a fizicii care studiaza proprietatile fizice ale atomilor; fizica nucleara = ramura a fizicii care studiaza proprietatile nucleului atomic. [Gen. -iei, var. fisica s.f. / < fr. physique, lat. physica, gr. physikos < physis – natura].
PALEOGEOMORFOLOGIE s.f. parte a paleogeografiei care studiaza evolutia reliefului in trecut, reconstituind configuratia acestuia si procesele geomorfologice din diferite perioade geologice. [Gen. -iei. / < fr. paleogeomorphologie].
UNCIE s.f. 1. A douasprezecea parte dintr-o livra la romani. 2. Unitate de masura pentru greutati, egala cu 28,349 g, folosita in tarile anglo-saxone. [Gen. -iei. / cf. lat. uncia, fr. once].
NEURAL, -A, neurali, -e, adj. Care face parte din sistemul nervos, care este in legatura cu sistemul nervos. ♦ Canal neural = sant care brazdeaza ectodermul embrionului, din peretii caruia ia nastere sistemul nervos. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neural.
MASEA ~ele f. 1) Fiecare dintre dintii mari, cu suprafata plata, situati in partile laterale ale maxilarelor; molar. ◊ ~ de minte fiecare din utlimele patru masele care apar la sfarsitul adolescentei. A trage (sau a lua) la ~ a consuma bauturi spirtoase in cantitati mari; a avea slabiciunea bautului. Nici pe o ~ (sau nici cat a-i pune pe o ~) foarte putin; o nimica toata. A clantani din ~ele a tremura de frig. 2) Obiect sau unealta asemanatoare cu un dinte de acest fel. 3): ~eaua-ciutei mica planta erbacee din familia liliaceelor, cu flori divers colorate si frunze cu pete rosii-brune. [G.-D. maselei] /<lat. maxilla
TOARTA torti f. parte iesita in afara si incovoiata in forma de arc pentru a putea apuca cu mana anumite obiecte. ~a urciorului. ◊ A lua la ~ pe cineva a lua la brat pe cineva. [G.-D. tortii; Pl. si toarte] /<lat. torta
STECHIOMETRIE s.f. parte a chimiei care se ocupa cu studiul raporturilor cantitative dintre substantele care intra in compozitia elementelor. [Pron. -chi-o-, gen. -iei, var. stoechiometrie, stoichiometrie s.f. / < fr. stoechiometrie, cf. gr. stoicheion – element, metron – masura].
TERMINATIE s.f. 1. partea terminala a unui lucru. 2. (Lingv.) Sunet (sau grup de sunete) care se afla la sfarsitul unui cuvant. ♦ (Rar) Desinenta. [Gen. -iei. / cf. lat. terminatio, fr. terminaison].
DIHOTOMIE s.f. 1. Diviziune in doua parti, grupe sau specii; bifurcare. 2. (Log.) Impartire a unei notiuni in alte doua notiuni, care epuizeaza intreaga sfera a notiunii impartite. [Gen. -iei, var. dicotomie s.f. / < fr. dichotomie].
PROPORTIE s.f. 1. Raport intre dimensiunile unui intreg si partile lui sau intre dimensiunile partilor unui intreg. ♦ Procent, parte raportata la intreg. 2. Potrivire, raport armonios intre mai multe lucrari, parti. ♦ In proportie cu... = proportional cu..., potrivit cu.... 3. (La pl.) Dimensiune, marime. 4. (Mat.) Egalitate intre doua rapoarte avand patru elemente constitutive. [Gen. -iei, var. proportiune s.f. / cf. fr. proportion, lat. proportio].
STEREOTOMIE s.f. parte a tehnicii care studiaza metodele de taiere, de fasonare si de imbinare a corpurilor solide folosite in industrie si constructii. [Gen. -iei. / < fr. stereotomie, cf. gr. stereos – solid, tome – taiere].
KARLSTAD, oras in SV Suediei, pe tarmul lacului Vanern; 77,3 mii loc. (1993). Ind. constr. de masini, de prelucr. a lemnului, textila si alim. Universitate. Muzeu. Fundat in 1584 si distrus in mare parte de incendiul din 1865. Aici s-a semnat (26 oct. 1905) Tratatul dintre Suedia si Norvegia, prin care uniunea personala dintre cele doua state lua sfarsit.
GULER, gulere, s. n. 1. parte a unor obiecte de imbracaminte care acopera de jur imprejur gatul sau cu care se termina o haina la gat. ◊ Expr. A lua (sau a apuca) (pe cineva) de guler = a) a prinde, a duce etc. (pe cineva) cu forta; b) a cere cuiva socoteala pentru cele facute. ♦ Fasie de panza, de obicei scrobita, care se pune in jurul gatului (la barbati), prinzandu-se (cu butoni, nasturi) de camasa. 2. Spuma care se formeaza la gura paharului de bere. 3. Portiune dintr-o piesa cilindrica, conica etc. cu diametrul mai mare decat restul piesei. – Din magh. galler.
ARIPA ~i f. 1) Organ al pasarilor, al unor insecte si al unor mamifere care serveste la zbor. A bate din ~i. ◊ A capata (sau a prinde) ~i a deveni ferm, increzut in fortele sale; a prinde curaj. A taia cuiva ~ile a face pe cineva sa-si piarda curajul. 2) fig. luare sub protectie; ocrotire; aparare. ◊ A lua pe cineva sub ~a sa a ocroti pe cineva. 3) iht. Organ de inot; inotatoare. 4) Fiecare dintre planurile de sustinere ale unui avion. 5) parte a unei constructii care se prezinta ca o prelungire laterala. 6) mil. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale unor trupe asezate in pozitie de lupta; flanc. ~a dreapta. ~a stanga. 7) parte a caroseriei unui vehicul asezata deasupra fiecareia dintre roti. 8) Fi-ecare dintre lopetile unei mori de vant. 9) fig. Grupare extrema (de dreapta sau de stanga) in cadrul unei organizatii sau partid. [G.-D. aripii; Acc. si aripa] /<lat. alapa
ANATOMIE s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul structurii fiintelor (animale sau plante). ◊ Anatomie descriptiva = anatomie care se ocupa cu descrierea formelor diferitelor organe; Anatomie patologica = parte a anatomiei care studiaza transformarile anatomice intervenite in structura tesuturilor si a organelor corpului. ♦ Structura unei fiinte sau a unui organ. [Gen. -iei. / < fr. anatomie, cf. lat. anatomia < gr. anatome – disectie].
GNOSEOLOGIE s.f. parte a filozofiei care cerceteaza posibilitatea cunoasterii lumii de catre om, legile, izvoarele si formele acestei cunoasteri; teoria cunoasterii. [Pron. -se-o-, gen. -iei. / < germ. Gnoseologie, fr. gnoseologie, cf. gr. gnosis – cunoastere, logos – stiinta].
METROLOGIE s.f. 1. parte a fizicii care studiaza unitatile de masura si metodele de masurare a marimilor fizice. 2. Totalitatea activitatilor legate de masuratori, etaloane etc. [Gen. -iei. / < fr. metrologie, cf. gr. metron – masura, logos – stiinta].
A PORNI ~esc 1. intranz. 1) (despre mijloace de locomotie, obiecte care se pot deplasa, fiinte) A se pune in miscare; a incepe sa se miste, parasind locul initial; a pleca din locul in care se afla. Coloana ~it. 2) (despre masini, motoare etc.) A incepe sa functioneze. Trenul ~it. Ceasul ~it. 3) (despre actiuni, manifestari, fenomene ale naturii) A-si lua inceputul (de la ceva); a incepe; a pleca. 2. tranz. 1) A face sa se puna in miscare. ~ masina de spalat. 2) (actiuni) A realiza in partea initiala; a incepe. ~ mitingul. 3) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a incepe; a prinde. ~ sa citeasca. 4) (fiinte) A aduce (in mod intentionat) intr-o stare de iritare, indemnand la actiuni dusmanoase; a atata; a provoca; a starni; a intarata; a incita; a instiga. 5) (persoane) A face sa manifeste o atitudine dusmanoasa (fata de cineva). /<sl. porinonti
INSTITUTIE s.f. 1. Forma de organizare a unor raporturi sociale – politice, juridice etc. – parte a suprastructurii. 2. Organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care cuprinde o anumita activitate, care imbratiseaza un anumit domeniu etc. ♦ Asezamant. [Gen. -iei, var. institutiune s.f. / cf. fr. institution, lat. institutio].
BEREGATA ~e f. pop. 1) parte superioara a traheii, unde se afla coardele vocale; laringe. 2) Cavitate interioara a gatului, unde se afla organele aparatului digestiv, respirator si articulator; gatlej. ◊ A lua pe cineva de ~ a) a trage pe cineva la raspundere; b) a forta pe cineva sa accepte ceva. /<sb. berikat
PARAPSIHOLOGIE s.f. parte a psihologiei care studiaza fenomenele ce par a nu intra in ansamblul legilor normale din psihologia actuala, ca telepatia, clarviziunea etc. V. metapsihica. [Gen. -iei. / < fr. parapsychologie].
CONECTIV, -A I. adj. care poate fi conectat, unit. II. s. m. (log.) legatura prin intermediul careia din variabile separate iau nastere expresii; conector. III. s. n. 1. cuvant (prepozitie, conjunctie) care realizeaza o relatie in cadrul propozitiei sau frazei. 2. nerv care reuneste mai multi ganglioni. 3. parte terminala a filamentului staminal care uneste cele doua teci ale anterelor. 4. (mat.) operator (5). IV. s. f. (inform.) operator in calculul propozitional. (< fr. connectivus)
