LEGA¹, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A impreuna, a uni strans (printr-un nod, o funda) capetele de sfoara, de ata, de sarma, de lant etc. (astfel incat sa formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strange) baierile de la punga (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A inchide la gura un sac, o punga, o boccea etc., adunand marginile si innodandu-le sau petrecand in jurul lor o sfoara ale carei capete se innoada; a strange, a impacheta un obiect sau un material intr-o invelitoare (basma, sac, punga etc.) si a o inchide in felul aratat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgarcit. ♦ A uni diferite lucruri intr-un manunchi, intr-un tot (prinzandu-le laolalta). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega doua in trei = a (nu) pune la o parte ceva din castigul obtinut. 3. A fixa, a strange ceva cu o funie, cu un siret etc. ca sa nu se desfaca sau sa nu se clatine. ♦ A strange cu un cerc piesele care alcatuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei carti si a-i pune scoarte; a brosa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agata, a atarna un obiect de altul cu ajutorul unei franghii, a unui lant etc. 2. Tranz. Fig. A inlantui intre ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legatura intre doua puncte (indepartate) in spatiu sau in timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legatura intre doua elemente ale unei instalatii sau intre o instalatie si o sursa de forta (care-i asigura functionarea). 4. Tranz. si refl. Fig. A (se) infiripa sau a (se) stabili relatii (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu ravna de ceva, a simti un mare atasament pentru o anumita preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (cautand cearta); a se agata de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei franghii, al unui lant etc.; a pune in lanturi, in fiare; a inlantui, a incatusa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoana care se poarta ca un nebun. A lega pe cineva de maini si de picioare = a impiedica pe cineva sa actioneze. A lega limba (sau gura) cuiva = a impiedica pe cineva sa vorbeasca. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legaturi pentru a-l impiedica sa fuga; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga sa faca ceva; a se angaja, a se indatora. 2. Tranz. (In superstitii si in basme) A opri, a impiedica de la ceva prin vraji. V. Tranz. si refl. A(-si) infasura sau a(-si) acoperi o parte a corpului (reinnodand, prinzand); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a insela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leaga unde-l doare = fiecare isi cunoaste greutatile proprii. A se lega la cap (cand nu-l doare) = a-si crea complicatii inutile. VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. si intranz. (Despre sosuri, dulceturi etc.) A se ingrosa, a se inchega. – Lat. ligare.

BANDOU s.n. 1. legatura de incins fruntea, capul, de legat ochii. 2. Cadru decorativ exterior al portalului unui tunel. 3. Mulura orizontala iesita usor in relief, care marcheaza nasterea unei bolti sau limita dintre etaje. (din fr. bandeau)

BANDOU s.n. 1. (Liv.) legatura de incins fruntea, capul, de legat ochii. 2. Bolta ingusta prin care se termina capatul liber al unui portal de tunel. ♦ Mulura orizontala iesita usor in relief. [< fr. bandeau].

Fortuna, straveche divinitate romana, care cirmuia soarta oamenilor. Era identificata cu Tyche, din mitologia greaca. Zeita Fortuna era reprezentata tinind in mina Cornul Abundentei, ca datatoare de belsug, cu o cirma, fiind cea care „cirmuia” destinele lumii, si cu ochii legati, intruchipind soarta oarba. Ea le impartea oamenilor, dupa bunul ei plac, fericirea sau nenorocirea, bogatia sau saracia, binele sau raul.

BABA ~e f. 1) Femeie de o varsta inaintata; femeie batrana. ◊ Zilele ~ei (sau ~ele) primele doua saptamani din luna martie, care se caracterizeaza prin timp schimbator. (De-a) ~a-oarba joc de copii in care unul dintre ei, legat la ochi, trebuie sa-i prinda pe ceilalti jucatori. (De-a) ~a-gaia joc de copii in care unul dintre ei o face pe closca care isi apara puii, iar altul pe gaia, care vrea sa-i fure. 2) inv. Femeie batrana care pretinde ca ar putea vindeca bolile cu ajutorul mijloacelor empirice (descantece, vraji, buruieni). /<sl. baba

BAIERA, baieri, s. f. 1. Curea, sfoara, ata etc. cusuta sau legata de un obiect (traista, plosca etc.) si cu ajutorul careia obiectul poate fi transportat sau atarnat. ◊ Expr. A (i se) rupe (cuiva) baierile inimii = a simti (sau a provoca cuiva) o mare durere sufleteasca. A-si dezlega baierile inimii = a se destainui (cuiva). A ofta (sau a striga, a rade etc.) din baierile inimii = a ofta (sau a striga etc.) din toata inima. ♦ Ata, snur etc. cu care se leaga, se strange sau se incheie o rufa, o haina, o punga etc. ◊ Expr. A strange baierile pungii = a face economii. A avea noua baieri la punga = a fi foarte zgarcit. ♦ ochi de franghie legat de fiecare dintre cele doua margini ale unei barci, prin care se introduc vaslele. 2. (Rar) Amuleta. [Pl. si: baieri. – Var.: baier, baiere, s. n.] – Lat. bajulus.

cacior (cacioara), adj. – 1. (Oaie) cu pete albe in jurul ochilor. – 2. Patat, stropit. – Absurd, extravagant. Origine necunoscuta. Este foarte probabil legat direct de caciula, ceea ce se explica prin ideea de cap acoperit, care sugereaza amplasarea petelor albe. Sensul 3 se datoreaza particularitatilor animalelor de acest fel, cf. breaz. Dupa Cihac, II, 36, provine din mag. kacer „cochet, prost”; Scriban semnaleaza o asemanare, pur intamplatoare, cu rut. kacur „rata”. – Der. caciorie, s. f. (extravaganta, unicitate); caciori, vb. (a pata; a umple de noroi).

A SE LIPI ma ~esc intranz. 1) A se apropia, prinzandu-se strans (de ceva sau de cineva). ◊ A (nu) se ~ invatatura de cineva a fi incapabil de a-si insusi anumite cunostinte. 2) (despre pleoape, ochi) A sta inchis din cauza unor secretii vascoase solidificate. ◊ A i se ~ (cuiva) ochii de somn a i se inchide (cuiva) ochii de somn. 3) fam. (despre hrana) A fi de folos; a prii. 4) fig. A se apropia sufleteste de cineva; a se atasa; a se lega. /<sl. lepiti

FILEU s. n. 1. tesatura in forma de retea, cu ochiuri patrate; plasa. ◊ (tenis, volei etc.) plasa dreptunghiulara intinsa intre doi stalpi, care desparte in doua terenul de joc. ◊ plasa, retea subtire si deasa cu care se leaga parul. 2. tricot cu orificii uniform repartizare pe suprafata lui. (< fr. filet)

FILEU s.n. Tesatura in forma de retea, cu ochiuri patrate; plasa. ♦ (La tenis, volei etc.) Plasa dreptunghiulara intinsa intre doi stalpi, care desparte in doua terenul de joc. ♦ Plasa, retea subtire si deasa cu care se leaga parul. [< fr. filet].

ZVANTA, zvant, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa piarda sau a pierde din umezeala; a (se) zbici, a (se) usca putin. ♦ Tranz. A-si sterge, a-si usca (lacrimile, ochii, obrajii). 2. Tranz. Fig. A distruge, a prapadi, a nimici. ◊ Expr. A zvanta (pe cineva) in bataie (sau in batai) = a bate zdravan. ♦ A slei, a epuiza, a secatui. ♦ (In propozitii consecutive, legat de diverse verbe, exprima intensitatea actiunilor respective) Fura de zvanta. Mananca de zvanta. [Prez. ind. si: zvantez] – Lat. *exventare.

LANT, lanturi, s. n. 1. Sir de verigi, de placi, de zale etc. metalice, unite intre ele pentru a forma un lot, care serveste spre a lega ceva, a transmite o miscare etc. ♦ Instrument format dintr-un sir de vergele groase, cu care se masoara lungimile de teren. ♦ Lucratura simpla facuta cu croseta, care consta dintr-un sir de ochiuri inlantuite. 2. Lant (1) mic, de obicei din metal pretios, servind ca podoaba (la mana, la gat). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legatura puternica; ceea ce incatuseaza libertatea, independenta cuiva. 4. Sir continuu de elemente, fiinte, lucruri, stari asemanatoare. ◊ Reactie in lant = reactie care, producandu-se intr-un anumit punct al unui corp, se propaga in toata masa lui, dand nastere unei succesiuni de reactii elementare. Lant cauzal inchis = feedback. ◊ Expr. A se tine lant = a se succeda (in numar mare). ♦ Sir format din mai multi atomi legati intre ei; catena. – Din bg. lanec.

ZVANTA, zvant, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa piarda sau a pierde din umezeala; a (se) zbici. ♦ Tranz. A sterge, a usca (lacrimile, ochii, obrajii). 2. Tranz. A distruge, a nimici. Detera in pagani de-i zvantara (ISPIRESCU). ◊ Expr. A zvanta (pe cineva) in bataie (sau in batai) = a bate foarte tare. ♦ A slei, a secatui (prin jafuri, furturi). ◊ (In propozitii consecutive, legat de diverse verbe, exprima intensitatea actiunilor respective) Fura de zvanta. Bea de zvanta. [Prez. ind. si: zvantez] – Lat. *exventare.

A PAZI ~esc tranz. 1) (persoane, lucruri, bunuri materiale etc.) A avea in paza; a lua sub ocrotire; a supraveghea; a veghea; a proteja; a ocroti; a apara. 2) rar (reguli, norme, legi etc.) A traduce cu strictete in viata; a indeplini intocmai; a respecta. 3) inv. (persoane) A urmari pe ascuns. 4) (persoane, lucruri) A apara pe toate caile (punand la adapost); a feri. ◊ Pazea! fereste! da-te la o parte. De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi de-ar sti omul ce primejdie il asteapta, s-ar feri la timp de ea. ~ ca lumina ochilor (sau ca ochii din cap) a pastra cu multa grija, cu sfintenie (ca pe un lucru sfant). A lua la trei pazeste a dojeni aspru; a lua la trei parale. /<sl. paziti