PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s. n., (3) piepti, s. m. 1. S. n. Parte superioara a corpului, de la abdomen pana la gat, la om si la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioara (si exterioara) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavitatii toracice (inima sau plaman). ◊ Loc. adv. In piept = de-a dreptul (in sus), pieptis. ◊ Loc. adj. si adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfasoara) in mod direct, din apropiere, corp la corp; la baioneta. Piept in piept = (care este) unul contra celuilalt, fata in fata, (aproape) ciocnindu-se. ◊ Expr. Cu pieptul deschis = fara teama, direct. Cu capul in piept = cu capul plecat (de rusine, de suparare etc.). A strange (pe cineva) la piept = a imbratisa. Cu mainile (incrucisate) la (sau pe) piept = a) in inactivitate; b) mort, decedat. A pune mainile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se impotrivi cuiva (sau la ceva); a infrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) in piept = a infrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a invinge ceva. A tine (cuiva) piept = a rezista, a nu se da batut; a se impotrivi, a infrunta; a concura cu succes. A(-si) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apara cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apara din rasputeri, a apara cu viata. A-si sparge pieptul (strigand, vorbind etc.) = a striga din rasputeri, a obosi (strigand, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoza, ♦ (Si in sintagma boala de piept) Tuberculoza pulmonara. ♦ Carne de pe partea anterioara a cavitatii toracice a unor animale, folosita ca aliment; mancare preparata din aceasta carne. 2. S. n. San (al femeii). ◊ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alapta, a da sa suga. 3. S. m. Partea din fata a unei piese de imbracaminte, care acopera pieptul (1). ◊ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteala, a sari la bataie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se impotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S. n. P. a**l. Coasta de deal, de munte etc.; povarnis. – Lat. pectus.

GASCA gaste f. 1) Pasare salbatica sau domestica, inotatoare, de talie mare, avand gat si cioc lung, picioare palmate si penaj, de obicei, suriu pe spate si alb pe piept. ◊ Asta-i alta ~ asta e complet altceva. A (nu) strica orzul pe gaste a (nu) da cuiva un lucru pe care acesta nu stie sa-l pretuiasca la justa lui valoare. Talpa-gastei a) totalitate a ridurilor care se formeaza la coada ochiului (la oamenii in varsta); b) planta erbacee cu tulpina e****a, in patru muchii, cu frunze mari, paroase, de forma unei labe de gasca, si cu flori de culoare rosie-inchisa, folosita in scopuri medicinale. 2) Carne de astfel de pasare. ~ fripta. 3) fig. fam. Femeie naiva si bleaga. [G.-D. gastii] /<bulg. gaska

SPRIJINI, sprijin, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) sustine, a (se) rezema, a (se) propti (ca sa nu cada). ♦ Fig. A pune baza pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) intemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-si da concursul la ceva. 3. Tranz. (Inv. si reg.) A tine piept unui atac; a rezista. – Din sprijin.

PANAGHIE, panaghii, s. f. 1. Nume dat Fecioarei Maria; p. ext. iconita (emailata) cu chipul Fecioarei Maria, purtata de ierarhi pe piept. 2. Bucata de prescura care se mananca in manastiri, in prima saptamana dupa Pasti. ♦ Prescura facuta la patruzeci de zile dupa inmormantarea cuiva. – Din sl. panagija, ngr. panaghia.

GASCA, gaste, s. f. Pasare domestica de talie mare, de obicei cenusie pe spate si pe laturi si alba pe piept, cu gatul lung, crescuta pentru carnea, untura si fulgii ei (Anser domesticus). ◊ Gasca salbatica = specie mai mica de gasca, vanata pentru carne (Anser anser). ◊ Expr. A strica orzul pe gaste = a darui, a sacrifica ceva util, pretios, bun pentru cineva care nu stie sa pretuiasca cele primite. ♦ (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei sau unei fete credule sau proaste. – Din bg. gaska.