CANON, canoane, s. n. 1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina in cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. 4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista. 5. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 6. Litera de tipar, avand corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau in trecut cartile canonice. – Din sl. kanonu, fr. canon, germ. Kanon.

EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, imi, mi, (pe) mine, ma) 1) (indica persoana care vorbeste) ~ lucrez. 2) (accentueaza persoana care indeplineste lucrarea, stand pe langa un verb la un mod personal) Mai stiu ~. ~ unul nu stiu. 3) (se foloseste in formula introductiva a actelor oficiale) ~, cutare, ma adresez... 4) (indica posesiunea) Imi invat lectiile. Mi-a dat cartea. 5) (serveste la formarea diatezei reflexive) Ma duc. Mi-amintesc. /<lat. ego

DONATA s.f. Nume dat cartilor tiparite inainte de inventia tiparului, a caror imprimare se facea cu clisee gravate in lemn si acoperite cu cerneala. [< (Aelius) Donatus – gramatic latin].

DONATA s. f. nume dat cartilor tiparite inainte de inventia tiparului, a caror imprimare se facea cu clisee gravate in lemn si acoperite cu cerneala. (< /Aelius/ Donatus, gramatic lat.)

ONOR I. s. n. semn exterior de cinstire, de stima, de pretuire deosebita pentru cineva; (p. ext.) rang, demnitate. ♦ (mil.) a da ~ ul = a prezenta arma in semn de salut la primirea unui sef, la parazi etc.; a face urile (casei) = a-si indeplini indatoririle de gazda. II. s. m. nume dat cartilor celor mai mari, la unele jocuri. (< fr. honneur)

CANON, canoane, s. n. 1. Lege sau regula bisericeasca. ♦ Norma morala. 2. Pedeapsa data la incalcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Regula facand parte dintr-un ansamblu de procedee artistice dintr-o epoca; p. ext. regula rigida, formalista. 4. Compozitie muzicala in care doua sau mai multe voci, intrand succesiv, executa impreuna aceeasi melodie. ♦ Cantare bisericeasca; p. ext. cantec; glas. 5. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. – Slav (v. sl. kanonu < gr.).

cotobanesc (ma) v. refl. (vsl. kobacati, rut. dial. kacabati-sea, a face tumbe; sirb. kobacati se, a tropoi [!]; bsl. kobacati, a merge in brinci, a se catara, kobaciti se, a face tumbe, d. vsl. bacati, rus. bacati, a bate din palme, rut. bacikati, a izbi. Bern.). Est. sud. Fam. Ma trudesc prea mult pina sa reusesc (ma mocosesc, ma bosincesc, ma puchinesc, ma bunghinesc): m´am cotobanit un ceas pin´am gasit piperu´n camara. Nord. Opun rezistenta, ma burzuluiesc: s´au pus de pricina si nu voiau sa dea cartea, au prins a se cotobani (Kir. Sez. 30, 202). – In sud ob. ma botocanesc.

BIBLIOTECA s. f. 1. colectie de carti, manuscrise, publicatii periodice etc., aranjate si clasate intr-o anumita ordine; institutie, local care o adaposteste. ◊ mobila, raft, dulap pentru pastrarea cartilor. 2. nume dat unor colectii de tiparituri, identice ca aspect, care trateaza teme dintr-un domeniu oarecare. 3. colectie de programe intr-o unitate de informatica. (< fr. biblioteque, lat. bibliotheca)

1) dat n., pl. uri. Actiunea de a da: datu cartilor de joc. Rar. datina: asa e datu nostru.

CAPATAI, capataie, s. n. 1. Parte a patului sau a oricarui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. perna sau alt obiect pe care se pune capul. ◊ Loc. adj. si adv. Fara capatai = fara ocupatie (bine definita), fara rost. ◊ Expr. A sta la capataiul cuiva = a veghea langa o persoana bolnava. A nu avea capatai = a nu avea nici un rost in viata. (Inv.) A face (cuiva) de capatai = a capatui; a casatori (pe cineva). ♦ carte de capatai = a) carte fundamentala intr-o disciplina sau in literatura; b) carte preferata. 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. Capat (1), sfarsit. ◊ Expr. A scoate ceva la capatai sau a o scoate la capatai (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capat. A da de capatai = a da de capat, a descurca. – Lat. capitaneum.

PONT² ~uri n. 1) fam. Aluzie rautacioasa; vorba intepatoare; impunsatura. ◊ A vorbi in ~uri a da de inteles. 2) carte de joc considerata ca avand valoarea cea mai mare. ◊ A vinde cuiva ~ul a destainui cuiva un secret in schimbul unui castig. 3) inv. Punct care fixeaza o limita (in spatiu sau in timp). ◊ La ~ la momentul oportun; la tanc. /<ung. pont

BELOTA s. f. Numele dat unui joc de carti care se joaca pe puncte, cu 32 de carti, intre doi, trei sau patru jucatori. – Din fr. belote.

BIBLIOTECA, biblioteci, s. f. 1. Dulap sau mobila speciala cu rafturi de tinut carti. 2. Incapere, sala in care se pastreaza si se citesc cartile. 3. Colectie de carti, periodice, foi volante, imprimate etc. ♦ Institutie care colectioneaza carti, periodice etc. spre a le pune in mod organizat la dispozitia cititorilor. 4. Nume dat unei serii de carti care prezinta caractere comune si sunt publicate de aceeasi editura. – Din fr. bibliotheque, lat. bibliotheca.

CARTA, carte, s. f. 1. Nume dat (in evul mediu) actelor destinate a consemna unele privilegii si libertati fundamentale ale unor clase sau paturi sociale si a servi drept constitutie unui stat. 2. Manifest cuprinzand revendicarile unei organizatii politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care sta la baza organizarii si functionarii unei organizatii internationale. Carta Organizatiei Natiunilor Unite. – Din fr. charte, lat. charta.

MAZU s. n. invar. (Inv.) Suma care se adauga la miza jocului de carti. ♦ Ceea ce se da pe deasupra, adaos. – Rus. maz.

NARAV s. 1. v. patima. 2. pasiune, patima, viciu, (fam.) boala. (A dat in ~ jocului de carti.) 3. (Transilv.) snaga, suca. (~ calului.) 4. (la pl.) v. comportare. 5. v. fire.

PASIUNE s. 1. v. entuziasm. 2. patima, (inv.) impatimire. (O iubeste cu ~.) 3. sentiment, simtire, (livr.) patos, (inv.) simt. (A cantat cu ~.) 4. slabiciune. (~ lui e teatrul.) 5. narav, patima, viciu, (fam.) boala. (A dat in ~ jocului de carti.) 6. v. patima.

PATIMA s. 1. v. entuziasm. 2. v. pasiune. 3. narav, pasiune, viciu, (fam.) boala. (A dat in ~ jocului de carti.) 4. iubire, pasiune. (~ de bani.) 5. cusur, dar, defect, meteahna, narav, viciu, (pop. si fam.) partag, (pop.) invat, (reg.) madea, natura, naravie, parfic, teahna, (prin Bucov.) basau. (Are ~ betiei.) 6. v. partinire. 7. v. chin. 8. v. tortura.

BACARA² ~le f. Nume dat unui joc de carti; banc; maca. [Art. bacaraua; G.-D. bacaralei] /<fr. baccara

BANC³ ~uri n. 1) Nume dat unui joc de carti; bacara; maca. 2) pop. Istorioara scurta. A face ~uri. /<germ. Bank

MACA f. Nume dat unui joc de carti; bacara; banc. /<fr., it. macao

VIST n. Nume dat unui joc de carti. /<engl. Wist

RENONS s.n. (La jocul de carti) Refuz de a da culoarea ceruta. [< fr. renonce].

INTITULA vb. I. tr. A da un titlu (unei carti, unei lucrari etc.). ♦ refl. A-si lua, a-si da un titlu. [P.i. 3,6 -leaza, var. intitula vb. I. / < fr. intituler, cf. lat. intitulare].

INTITULA vb. I. tr. a da un titlu (unei carti). II. refl. a-si lua, a-si da un titlu. (< fr. intituler, lat. intitulare)

RENONSA s. f. (la jocul de carti) refuz de a da culoarea ceruta. (< fr. renonce)

CARTA, carte, s. f. 1. Nume dat (in evul mediu) actelor destinate a consemna unele drepturi sau libertati fundamentale si a servi drept constitutie unui stat. 2. Pact politic fundamental. – Fr. charte (lat. lit. charta).

INTOARCE vb. 1. a se inapoia, a reveni, a veni, (pop.) a se inturna, (prin Ban.) a proveni, (inv.) a se toarce, a se turna. (Cand te-ai ~ acasa?) 2. v. recidiva. 3. v. reflecta. 4. v. replica. 5. v. rasuci. 6. (pop.) a carni. (~ carma spre dreapta.) 7. a da. (A ~ filele la o carte.) 8. v. rasturna. 9. v. indrepta.

VICIU s. 1. v. defect. 2. v. patima. 3. narav, pasiune, patima, (fam.) boala. (A dat in ~l jocului de carti.) 4. v. coruptie.

COLECTURA, colecturi, s. f. Nume dat unor oficii de colectare a cartilor (pentru aprovizionarea bibliotecilor). ♦ Agentie de vanzare a biletelor de loterie. – Din germ. Kollektur.

CITIRE ~i f. v. A CITI. ◊ A da ~ a citi in fata publicului. carte de ~ manual pentru clasele primare. /v. a citi

A REda redau tranz. 1) (un obiect oarecare) A da din nou; a restitui; a inapoia; a intoarce. 2) fig. (ganduri, sentimente etc.) A prezenta prin cuvinte sau prin alt mijloc (artistic); a zugravi; a exprima; a reflecta. cartea reda zbuciumul autorului. /re- + a da

A PROMITE promit tranz. 1) A consimti sa dea in mod verbal; a fagadui. ~ o carte. ~ un salariu mare. 2) (urmat, de regula, de un conjunctiv) A accepta benevol ca angajament; a fagadui. A promis sa intre. 3) fig. A arata cu anticipare. Toamna promite sa fie bogata. /<lat. promittere, fr. promettre

SEMNAL s. n. 1. semn conventional pentru transmiterea de informatii, de avertismente, de comenzi la distanta. ◊ semnal topografic = baliza; exemplar, numar semnal = exemplar dintr-o carte sau publicatie periodica, pe care se da bunul de difuzare al redactorului respectiv. ◊ sunet conventional dupa care se recunosc anumite posturi de radio. ◊ semnal rutier = indicator de circulatie. ◊ instalatie prin care se transmite un semnal (1). ◊ semnal de alarma = dispozitiv montat in vagoanele de calatori, care, in caz de primejdie, poate fi actionat de orice calator, pentru a frana trenul; a da semnalul = a lua initiativa, a incepe o actiune. 2. (fig.) tot ceea ce anunta, determina inceperea unei actiuni sau serveste ca impuls. 3. e******t, stimul senzorial care declanseaza un reflex conditionat. (dupa fr. signal)

MASLUIT, -A, masluiti, -te, adj. (Despre cartile de joc) Insemnat sau aranjat pentru a da masluitorilor posibilitatea de a insela la joc. ♦ P. gener. Falsificat; fals, prefacut. – V. maslui.

REFERAT, referate, s. n. dare de seama, scrisa sau orala, asupra unei carti, a unei activitati etc. ♦ Raport (de cateva randuri) scris pe marginea unei cereri, a unui act etc. (in care se propune o solutie). – Din germ. Referat.

SUSTINE vb. 1. a (se) propti, a (se) rezema, a (se) sprijini, (reg.) a (se) popri, a (se) prijini. (Un stalp ~ poarta.) 2. a purta, a sprijini, a tine. (Vom merge cat ne-or ~ picioarele.) 3. v. ajuta. 4. v. intretine. 5. a ajuta, a servi, a sluji, a sprijini. (A ~ cauza revolutiei.) 6. v. pleda. 7. a sprijini. (A ~ propunerea facuta.) 8. v. patrona. 9. v. insufleti. 10. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a zice, (grecism inv.) a pretenderisi. (~ ca marfa e de buna calitate.) 11. v. arata. 12. a spune. (Ce ~ savantul in aceasta carte?) 13. v. demonstra. 14. v. confirma. 15. v. desfasura. 16. v. da.

apostol (-li), s. m. – 1. Nume dat fiecaruia dintre cei 12 discipoli ai lui Cristos. – 2. carte de cult ortodox cuprinzind faptele atribuite apostolilor. Gr. ἀπόστολος „trimis”, in parte prin intermediul sl. apostolu (Murnu 6). – Der. apostolat, s. n., din fr.; apostolesc, adj. (apostolic); apostolic, adj. (care apartine apostolilor); apostol(ic)este, adv. (in chip apostolic; ca saracii; mergind pe jos); apostolie, s. f. (apostolat).

REFERAT s.n. dare de seama asupra unei activitati, asupra unei carti etc. ♦ Raport scurt facut pe marginea unei cereri, a unui act etc. [Cf. fr. refere, germ. Referat].

REFERAT s. n. 1. dare de seama asupra unei activitati, a unei carti etc. 2. raport scurt facut pe marginea unei cereri, a unui act etc. (< germ. Referat)

PRICOPSEALA, pricopseli, s. f. (Pop.) 1. Situatie materiala buna, bunastare, bogatie; castig, profit (fara munca), chilipir. ♦ (Ir.) Isprava, scofala. 2. Stiinta de carte, invatatura. ◊ Expr. A lua (sau a avea, a da) pe cineva pe (sau spre) pricopseala = a lua (sau a avea, a da) pe cineva ca ucenic, ca elev. [Var.: procopseala s. f.] – Pricopsi + suf. -eala.

COMICS s.n. Nume dat in Statele Unite ale Americii unor brosuri sau carti care contin un text ilustrat de literatura proasta, combinatie de violenta, groaza si s*********e. [Pl. -suri. / < engl. comics].

GRADUAL¹ s. n. 1. (in liturghia catolica) nume dat initial unei cantari responsoriale, devenita apoi cantare solistica. 2. carte liturgica cuprinzand, pe langa cantarile graduale (1), cantarile misei. (< it., lat. graduale)

PLUSA vb. intr. 1. (la jocul de carti) a miza mai mult decat cei dinainte. 2. a da mai mult decat este necesar. (< plus²)

RELANSA vb. I. tr. 1. a lansa din nou sau in sens invers. 2. (tenis) a arunca din nou, a trimite inapoi mingea. 3. a da un nou avant. II. intr. (la jocul de carti) a face un relans. (< fr. relancer)

CASERAT s.n. (Poligr.) Operatie de lipire pe un carton a unei hartii de calitate superioara, a unei coli de celuloid etc. pentru a-i da un aspect mai frumos, folosita in special la legarea cartilor; caserare. [Dupa fr. cacher].

CAPOT¹ adj. (Inv.; in limbajul jucatorilor de carti; in expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lasa (pe cineva) sa faca o levata la jocul de carti; p. ext. a castiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot.

CAPOT¹ adj. invar. (Inv., in limbajul jucatorilor de carti, in expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lasa (pe cineva) sa faca o levata la jocul de carti; p. ext. a castiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Fr. capot.

VIZITA s.f. 1. Faptul de a merge in casa cuiva din politete, din obligatie etc. pentru a-l vedea. ◊ carte de vizita = a) bucata de carton pe care este scris numele unei persoane si informatii privind adresa, telefonul etc ale acesteia; b) joc a carui dezlegare se obtine prin anagramarea literelor din numele dat spre a se obtine un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc.; a fi in vizita cu cineva = a-si face vizite reciproc; a avea relatii particulare cu cineva. 2. Fiecare deplasare a medicului in casa unui bolnav pentru a-l consulta sau in saloanele unui spital pentru a examina bolnavii si a cerceta starea sanatatii lor. 3. Deplasare a unui colectiv la un muzeu, la o intreprindere etc. [< fr. visite, it. visita].

scart, scarturi, s.n. (reg.) 1. (in unele jocuri de carti) punere de o parte a unor carti, pentru a fi schimbate cu altele; cartile puse astfel de o parte. 2. (in expr.) a pune in scart = a da de-o parte; a fi scart = a nu mai avea in mana carti de o anumita culoare. 3. saizeci si sase. 4. material de palarie care nu se valorifica, datorita calitatii sale inferioare.

VIZITA s. f. 1. faptul de a merge in casa cuiva din politete, din obligatie etc. pentru a-l vedea. ♦ carte de ~ = a) bucata de carton pe care este scris numele cuiva; b) problema enigmistica a carei dezlegare se obtine prin anagramarea literelor din numele dat spre a se obtine un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc. 2. deplasare a medicului la domiciliul unui bolnav pentru a-l consulta sau in saloanele unui spital pentru a examina bolnavii. ♦ ~ medicala = control medical periodic care se face elevilor, soldatilor, muncitorilor etc. 3. deplasare a unui colectiv la o expozitie, la un muzeu, intr-o regiune etc., spre a le cunoaste. (< fr. visite)

PASAPORT, pasapoarte, s. n. Document oficial care da cetatenilor unui stat dreptul de a se deplasa in alta tara, servindu-le acolo ca act de identitate; pas², pasus. ◊ Expr. (Fam.) A da (cuiva) pasaportul = a alunga, a expedia (pe cineva); p. ext. a da (pe cineva) afara din serviciu. ♦ Dosar care cuprinde toate actele necesare editarii unei carti; dosar de carte. [Var.: (inv.) pasport, pasport s. n.] – Din it. paseporto, fr. passeport, rus. pasport.

LOGARITM, logaritmi, s. m. Putere la care trebuie ridicat un anumit numar pozitiv, numit baza, spre a obtine numarul dat. ◊ Logaritm zecimal = logaritm a carui baza este numarul 10. Tabla (sau tabela) de logaritmi = (carte cuprinzand) tabelele logaritmului unor numere, cu care se pot calcula logaritmii tuturor numerelor. – Din fr. logarithme.

TORA s.f. a. Nume dat de evrei legii lui Moise si Pentateuhului care o contine. b. 1. Cele cinci carti ale lui Moise, care constituie Pentateuhul. 2. Ansamblul legilor si judecatilor continute in scriptura evreiasca, in celelalte scrieri sfinte si in traditia orala. 3. Sul de piele sau pergament al Pentateuhului, folosit in sinagoga la slujbele religioase. (cf. fr. thora, tora(h), engl. torah < ebr. bibl. tōrāh = indrumare, invatatura, doctrina; lege, legea lui Moise, Pentateuh < hōrāh = a arata, a indica; a conduce, a instrui, a invata (pe cineva); forma factitiva (hiphil) din yārāh = a arunca, a azvarli) [def. b. MW, et. TLF]

PAGINA vb. I. tr. 1. A dispune in pagini (la o carte, la un ziar etc.) materialul cules in spalturi; a numerota paginile unei carti. 2. A schita planul de dispunere a materialului unui ziar inainte de a fi dat la cules. [< fr. paginer].

cercetez si (vechi) cercet, a -a v. tr. (mlat. circito, -are, dau tircoale, d. lat. circare. V. cerc 2). Analizez, controlez, examinez: a cerceta o lucrare, o carte. Anchetez, supun interogatoriului: a cerceta niste acuzati. Explorez: a cerceta cimpu de lupta. Inspectez: a cerceta localurile scoalelor [!]. Fac inchizitiune. Fac perchizitiune [!]. Sondez.

LEVATA s.f. 1. Totalitatea cartilor de joc pe care le strange de pe masa cel care a castigat la un moment dat. 2. Cantitate de fire toarse aflata pe tevile masinii de filat dupa infasurarea acestora. [< it. levata, cf. fr. levee].

LEVATA s. f. 1. totalitatea cartilor de joc pe care le strange de pe masa cel care a castigat la un moment dat. 2. scoatere a mosoarelor sau a tevilor pline de pe masina de filat dupa infasurarea acestora; cantitatea de fire obtinuta. (dupa fr. levee)

bibliografie f. (vgr. bibliographia). Stiinta bibliografului. carte care cuprinde informatiuni despre carti, editiunile, pretu lor s.a. Insemnarea scrierilor relative la un subiect dat.

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Tine locul persoanei despre care se vorbeste) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Sot, barbat; sotie, nevasta. 2. (La genitiv, in formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesiva) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumita persoana. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasa-l in ale lui! 3. (La dativ, in formele lui, ei, ii, i, lor, le li, cu functie de complement indirect sau de atribut) Prietenul ii iese inainte. ◊ (In forma i, cu valoare neutra) da-i cu bere, da-i cu vin. 4. (In acuzativ, in formele il, l, o, ii, i, le, cu functie de complement direct) cartea pe care o citesc. (Precedat de prepozitii, in formele el, ea, ei, ele) Pe el il caut. ◊ (Precedat de prepozitii, in forma o, cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.

CRUCE ~i f. 1) (in antichitate) Instrument de tortura, pe care erau pironiti osanditii la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) Obiect de cult, facut din doua bucati de lemn, din piatra sau din metal asezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul crestinismului. 3) Simbol al crestinismului, constand dintr-un gest facut cu degetele mainii drepte, care este dusa de la frunte la piept si de la un umar la altul. ◊ Fa-ti ~! da-ti seama ce spui! 4) v. RASCRUCE. 5) Obiect in forma de cruce folosit in unele mecanisme. ~ea carutei. 6) (la cartile de joc) Semn distinctiv avand forma unei frunze de trifoi; trefla. dama de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis

NOROC ~oace n. pop. 1) Soarta, destin favorabil. ◊ La (sau intr-un) ~ la intamplare. 2) Concurs de imprejurari favorabile. ◊ A-i surade cuiva ~ocul a-i merge cuiva in viata. A-si incerca ~ocul a intreprinde ceva fara a fi sigur de reusita. Spre ~ocul cuiva din fericire. Cum a da targul si ~ocul cum va fi; dupa imprejurari. A avea ~ a reusi, a avea succes. Joc de ~ joc (de carti, de zaruri etc.) in care castigul este intamplator; joc de ha-zard. ~! formula de salut. 3) Stare de satisfactie deplina; fericire. A-si gasi ~ocul. ◊ A fugi de ~ a evita inconstient ceea ce putea sa aduca fericire. /<sl. naroku

SCORPION, scorpioni, s. m. 1. Nume dat mai multor specii de arahnide avand la extremitatea posterioara glande veninoase, care se deschid in varful unui ac; scorpie (1). ◊ Scorpionul de carti =scorpion minuscul, fara coada si fara glande veninoase, avand patru perechi de picioare si o pereche de foarfece lungi, care traieste printre filele cartilor (Chelifer cancroides). 2. (Art.) Numele unei constelatii zodiacale din emisfera sudica; numele unuia dintre cele 12 semne ale zodiacului; Scorpie (2). [Pr.: -pi-on] – Din fr. scorpion, lat. scorpio, -onis.

BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac facut din pielea netabacita (uneori din stomacul) unui animal (capra, oaie, bivol), in care se pastreaza sau se transporta branza, faina, apa etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte invatat. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strans, incat sa nu se poata misca. (Reg.) A da pe cineva in burduful d******i = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mancare) = a manca foarte mult. 2. Sac facut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, in care se inmagazineaza aerul la cimpoi, la armonica etc. 3. Acoperitoare de piele care, in timp de ploaie, apara picioarele celor din trasura. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netaiata, prinsa de restul incaltamintei. 4. Perete ondulat, de piele sau din panza (cauciucata), asezat pe laturile puntii de comunicatie intre doua vagoane de calatori. 5. Basica (1) uscata, care, pe vremuri, se intrebuinta in locul geamurilor. 6. (Reg.) Copca in gheata. [Var.: burduv, burduh, burdus s. n.].

DECAVA, decavez, vb. I. Refl. si tranz. (Fam.) A pierde sau a face sa piarda toti banii, a da sau a lua (cuiva) toti banii, a ramane sau a lasa pe cineva fara un ban, a (se) ruina (la jocul de carti sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. decaver.

BIBLIOTECA s.f. 1. Colectie (publica sau particulara) de carti, de manuscrise, de publicatii periodice etc. aranjate si clasate intr-o anumita ordine. ♦ Institutie, local care adaposteste o astfel de colectie. 2. Nume dat unor colectii de tiparituri, identice ca aspect, care trateaza teme dintr-un domeniu oarecare. [Pron. -bli-o-, pl. -ci. / < lat. bibliotheca, fr. bibliotheque, it. biblioteca, cf. gr. biblion – carte, theke – dulap].

PAGINA vb. tr. 1. a numerota paginile (unei carti etc.). 2. a aseza in pagini materialul cules in spalturi. ◊ a schita planul de dispunere a materialului unui ziar inainte de a fi dat la cules. (< fr. paginer)

SAPTAMANA, saptamani, s. f. Perioada de sapte zile consecutive, care se socoteste (la noi) de luni dimineata pana duminica seara si care se repeta de cincizeci si doua de ori intr-un an; p. gener. perioada de sapte zile consecutive. ◊ (In cultul religiei crestine) Saptamana Mare (sau a Patimilor) = ultima saptamana inainte de Pasti. Saptamana luminata (sau alba) = saptamana care incepe cu duminica Pastilor. Saptamana branzei = prima saptamana din postul Pastilor, in care Biserica ortodoxa permite sa se manance lapte si derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) in saptamana oarba (sau chioara) = a nu-si da seama de realitate, a actiona pe negandite. ♦ (Cu determinari in genitiv) Interval de sapte zile consacrat in mod oficial unei anumite activitati. Saptamana cartii. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzand un numar mare de zile. – Lat. septimana.

zalog (-gi), s. m. – 1. Ostatic. – 2. (S. n.) Gaj, amanet, garantie. – 3. (S. n.) Snur, semn care serveste de indicator in carti. – Var. 2-3, zaloaga. Sl. zalogu, zaloga (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 468), cf. bg. zalog, mag. zalog. – Der. zalogi, vb. (a lua, a asigura, a da in garantie); zalogas, s. m. (posesorul unui gaj).

POPA ~i m. 1) (mai ales in biserica ortodoxa) Slujitor al cultului; preot. ◊ A da ortul (sau pielea) ~ii a muri. A-i merge (sau a i se duce) vestea ca de ~ tuns a se face cunoscut printr-o fapta reprobabila. 2) carte de joc pe care este reprezentat chipul unui barbat in varsta cu coroana; rege. 3) Piesa cea mai mare, care se pune in mijloc la jocul de popice. 4) pop. Snop care se pune cu spicele in jos in varful claii. [G.-D. popii] /<sl. popu

GIB MEINE JUGEND MIR ZURUCK! (germ.) da-mi tineretea inapoi! – Goethe, „Faust”. Faust cere lui Mefisto implinirea acestei dorinte, pentru a cerceta tainele Universului, pe care n-a reusit sa le afle din cartile studiate intr-o viata de om.

APOSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (In religia crestina) Nume dat fiecaruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar crestin de la inceputul crestinismului. 2. Adept si propagator inflacarat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg.) carte de ritual crestin, cuprinzand fapte atribuite Apostolilor (I 1) si scrisorile lor adresate diferitelor persoane si comunitati. – Din sl. apostolu.

BUZUNAR ~e n. Saculet cusut la o haina, mai ales pe partea ei interioara, pentru a tine diferite obiecte mici de uz personal (batista, pieptene, portmoneu etc.) sau in scopuri decorative. ◊ De ~ care incape in buzunar; de dimensiuni reduse. carte de ~ carte de format mic. Ceas de ~ ceas care se poarta in buzunar. Bani de ~ bani pentru cheltuielile individuale ale unei persoane. Hot de ~e hot de lucruri marunte. A da (sau a pune, a plati) din ~ a plati din banii proprii o paguba pentru care nu esti vinovat. A avea (sau a baga) pe cineva in ~ a avea pe cineva in puterea sa. A sta cu mainile in ~ a sta degeaba; a nu face nimic. /<ngr. buzunari

A RADE rad tranz. 1) (par, barba, mustati) A taia de la radacina, inlaturand complet (cu briciul sau cu masina de barbierit); a barbieri. 2) (persoane) A lipsi de par cu ajutorul briciului. ◊ ~ (pe cineva) fara sapun a critica foarte aspru. ~ o mama de bataie a bate zdravan. ~ o palma a da o palma (cu putere). 3) (animale sacrificate) A curata de elementele necomestibile (par, solzi, murdarie etc.). 4) (unele straturi subtiri) A desparti de unde este prins (cu o unealta taioasa). 5) (legume) A curata de coaja. 6) A da prin razatoare; a razui. 7) fig. A face sa nu mai existe; a sterge (de pe fata pamantului); a distruge; a prapadi; a nimici. 8) fig. (persoane, de obicei la jocul de carti) A face sa piarda toti banii. 9) rar (despre pasari in zbor, proiectile lansate etc.) A atinge usor la suprafata (apa, pamantul). /<lat. radere

A TIPARI ~esc tranz. 1) (texte, imagini etc.) A reproduce pe hartie cu ajutorul tiparului; a imprima. 2) (articole, carti, stiri, decizii etc.) A face sa apara pe calea tiparului; a publica; a edita. 3) (pamantul, zapada, iarba etc.) A calca lasand urme prin apasare. 4) (materiale, suprafete etc.) A bate usor pentru a da o anumita forma. /Din tipar

dama f., pl. e (fr. dame, d. lat. domina, doamna). Titlu dat unei femei de conditiune, chear nemaritate, dar nu uzitat la vocativ, nici unit cu numele de familie: doamna cutare e o doamna culta. La dans, femeie in opoz. cu cavaler. O figura la cartile de joc. A doua piesa la jocu de sah. Un joc pe damier. V. companie.

APOSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (In religia crestina) Nume dat fiecaruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos care au raspandit invatatura lui. ♦ Misionar crestin la inceputul erei crestine. 2. Fig. Adept si propagator inflacarat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg. art.) carte de ritual cuprinzand faptele apostolilor (I 1) si scrisorile lor adresate diferitelor persoane si comunitati crestine. – Slav (v. sl. apostolu < gr.).

BANCHER, bancheri, s. m. 1. Capitalist care, prin intermediul bancii², (1), da bani cu imprumut sau finanteaza in schimbul unei dobanzi sau al unei parti din profit pe capitalistii sau institutiile lor din industrie, comert, agricultura etc.; proprietar sau mare actionar al unei banci². 2. (La unele jocuri de carti) Persoana care conduce jocul si dispune de o suma suficienta de bani spre a acoperi mizele celorlalti jucatori. – Din fr. banquier, it. banchiere.

A SE da ma dau intranz. 1) (urmat de un complement circumstantial de loc) A se apropia de un anumit loc. ~ langa masa. 2) (despre fiinte) A se arunca cu lacomie sau cu violenta; a napadi; a se napusti; a se repezi. 3) (urmat de participii) A nu mai opune rezistenta; a ceda. ~ invins. ~ batut. 4) (urmat de o complinire cu prepozitia la) A avea inclinare spre ceva; a se trage. ~ la carte. ~ la pictura. 5) A deveni adeptul unei miscari, al unui curent ideologic etc., impartasindu-i ide-ile; a adera. ~ cu democratii. ◊ ~ drept... a se prezenta drept... ~ in vant dupa ceva (sau dupa cineva) a-i placea foarte mult ceva sau cineva. /<lat. dare

GUST ~uri n. 1) Simt al organismului prin care percepe (cu ajutorul limbii si mucoasei bucale) proprietatile chimice ale substantei cu care vine in contact. 2) Senzatie produsa, in special de alimente, asupra mucoasei bucale si limbii. ~ sarat. ~ amar. ~ neplacut. ◊ A da de ~ (a prinde la ~) a incepe sa placa. 3) Facultate a omului de a intelege si a aprecia frumosul. ◊ Cu ~ cu simt estetic. De prost ~ a) lipsit de simt estetic; b) care produce o impresie neplacuta. 4) Preferinta deosebita pentru ceva; predilectie. ~ pentru carti vechi. ~ pentru calatorii. 5) Dorinta (nestavilita) de a avea sau de a face ceva; pofta; chef. ◊ A-i trece (sau a i se taia) cuiva ~ul pentru ceva a nu mai dori ceva. /<lat. gustus

PROST² proasta (prosti, proaste) si substantival 1) (despre persoane sau despre manifestari ale lor) Care vadeste lipsa de inteligenta; netot; neghiob; natarau; natang; nerod; tont; stupid; tamp; nauc. ◊ da in gropi de ~ ce e, ~ ca noaptea, un ~ si jumatate foarte prost. A o face pe ~ul a se preface ca-i prost. 2) inv. Care se trage din popor; de jos; de rand. ◊ Soldat ~ soldat fara grad. 3) inv. Care nu stie carte; nestiutor de carte; neinvatat. 4) Care este de calitate inferioara; lipsit de valoare; nesatisfacator; necorespunzator; ordinar. Poezii proaste. 5) (despre situatii, stiri etc.) Care provoaca neplacere, nemultumire; care supara; suparator. ◊ Gluma proasta gluma care nu starneste rasul, ci jigneste. Vorba proasta vorba care insulta. 6) (despre timp sau despre perioade de timp) Care nu este prielnic; nefavorabil; urat; rau. 7) Care are pregatire slaba intr-un domeniu de activitate; care este sub nivelul cerintelor unei specialitati; necalificat; nepregatit. /<sl. prostu

SAPTEZECI num. card. Numar avand in numaratoare locul intre saizeci si noua si saptezeci si unu si care se indica prin cifra 70 sau LXX. ◊ (Adjectival) cartea are saptezeci de pagini. ◊ (Substantivat) Pe caiet era scris un saptezeci. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Randul saptezeci. ◊ (In componenta numeralului adverbial corespunzator) Merge de saptezeci de ori. ◊ (In componenta numeralului multiplicativ corespunzator) De saptezeci de ori pe atata. ◊ (In componenta numeralului distributiv corespunzator) Le da cate saptezeci de lei. – Sapte + zeci.

algebra si (mai rar) algebra (fr. algebre, it. sp. algebra d. ar. el-ǧebr) f., pl. e. Acea parte a matematicii care se ocupa de chestiunile de aritmetica si geometrie intr' un mod general, inlocuind cu litere cantitatile stiute si nestiute. carte care trateaza despre aceasta stiinta. – Algebra, al carei scop e sa scurteze si sa generalizeze solutiunea chestiunilor relative la cantitati, e de origine recenta fata de aritmetica. Ia [!] a fost introdusa in Europa pe la 950 de Arabi, care o descoperisera in cartile Grecilor, mai ales in ale lui Diofante din Alexandria (sec. 4 dupa Hristos). Leonardo din Pisa a raspindit-o in Italia in sec. 14, si de atunci a progresat rapede [!] in Europa. In sec. 16, Francezu Viete introduse literele in algebra. Hariot, Girard si mai ales Descartes i-au dat si mai mare adincime. Mult timp ia [!] a fost stiuta numai de savanti, si de aceia, cind vorbesti de un lucru greu sau nestiut de cineva, zici: asta e algebra pentru el.

COTA¹ s.f. 1. Parte cu care contribuie cineva la o cheltuiala comuna; parte cuvenita in urma unei imparteli. ♦ Parte dintr-un tot careia i se da o anumita destinatie; cota-parte, participatie. ◊ Cota bursei = lista valorilor cotate la bursa. 2. Altitudine a unui punct fata de nivelul marii. ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgatoare. 3. Distanta dintre un punct si un plan de referinta. ♦ Dimensiune indicata pe un desen. 4. Semne in cifre si in litere care arata locul unor carti, al unor documente etc. intr-o biblioteca, intr-o arhiva etc. [< fr. cote, cf. lat.med. quota – in ce cantitate].

LUSTRUI, lustruiesc, vb. IV. Tranz. A da lustru¹ (prin frecare), a face sa luceasca, sa sclipeasca suprafata unui obiect. ◊ Masina de lustruit = masina pentru lustruirea mecanizata a pieilor. Piatra de lustruit = piatra de fildes, de agat sau de onix, de forma unei lopatele sau a unui pinten, prevazuta cu un maner de lemn, care serveste la lustruirea aurului sau a vopselei aplicate pe marginile foilor la carti si la reviste. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) gati, a (se) ferchezui; p. ext. a (se) pune intr-o lumina favorabila; a (se) lauda. – Lustru¹ + suf. -ui.

CRAITA, craite, s. f. I. 1. Nume dat la doua specii de plante erbacee din familia compozitelor, cu tulpina puternica si ramificata, cu frunze opuse, penat-divizate si cu flori galbene-portocalii, cu miros patrunzator; vazdoaga, ochesele (Tagetes e****a si patula). 2. Varietate de ciuperca comestibila, a carei palarie este purpurie pe deasupra, iar pe dedesubt galbena-aurie. II. (La pl., art.) dans popular romanesc cu miscare vioaie, raspandit in Oltenia; melodie dupa care se executa acest dans. III. (Rar; la jocul de carti) dama. [Var.: creita s. f.] – Crai + suf. -ita.

dama (dame), s. f. – 1. Doamna, cucoana. – 2. Femeie stricata. – 3. Regina, la cartile de joc. – 4. Joc cu puluri albe si negre care se muta pe o tabla asemanatoare cu cea de sah. Fr. dame. – Der. (vulg.) dameza, s. f. (femeie stricata), ca amure(a)za; damicela, s. f. (fam., domnisoara), din it. damigella; damist, s. m. (Arg., persoana care frecventeaza b*********e); madama, s. f. (dadaca straina; femeie de serviciu in baruri si hoteluri; femeie de conditie inferioara), din fr. madame (nu trebuie sa se confunde cu madam, formula de adresare care se da uneori in conversatie, si care nu are nuanta depreciativa). Se stie ca, dupa Corominas, I, 378, sensul 4 al lui dama provine, in realitate de la numele damasco.

A INTREBA intreb 1. tranz. 1) (persoane) A determina sa dea un raspuns; a chestiona; a interoga. ◊ Intreaba-ma sa te intreb se spune, cand ti se cere o informatie despre ceva ce nu cunosti nici tu. 2) (elevi sau studenti) A supune unui examen oral; a asculta; a interoga; a examina. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepozitia de) 1) A manifesta interes; a se interesa. ~ de sanatate. 2) A incerca sa afle, chestionand. ~ de Ion. ◊ ~ de cineva a cere permisiunea cuiva. 3) (mai ales la pasiv sau reflexiv pasiv) A dori cu insistenta; a cauta. cartile sunt intrebate. Marfa se intreaba. [Sil. in-tre-] /<lat. interroguare

COTA¹ s. f. 1. parte cu care contribuie cineva la o cheltuiala comuna sau care ii revine in urma unei imparteli. ◊ parte dintr-un tot careia i se da o anumita destinatie; cota-parte, participatie. ◊ contributie obligatorie, in produse agricole, impusa producatorilor de catre stat la termene si preturi fixate de el. 2. document de referinta care constata cursul valorilor inscrise la bursa², rezultate din cotatiile unei zile. ◊ cota bursei = nivelul cursului valutar la bursa. 3. altitudine a unui punct fata de nivelul marii; nivelul unei ape curgatoare. ◊ nivelul la care navigheaza un submarin. 4. (mat.) a treia coordonata carteziana a unui punct din spatiu. ◊ fiecare dintre dimensiunile unei piese, ale unei constructii indicate pe un desen. 5. semn in cifre si litere care arata locul unor carti, documente etc. intr-o biblioteca, intr-o arhiva, a unei piese filatelice in cataloage sau reviste de specialitate. (< fr. cote, lat. quota)

data f., pl. dati (d. dau). Oara, moment: o data (pl. de doua ori). Intiia data sau intiia oara, prima data sau prima oara (pl. a doua, a treia oara). Rind, serie de timp: asta data, de asta data, data asta (acuma, in acest timp). Alta data, odata, odinioara (lat. olim), nu acuma: alta data eram mai fericit, sa vii alta data. De o cam data. V. deocamdata. Pe data, indata, imediat (V. odata). Dintr’o data, pe data, indata, dintr’o singura lovitura: dintr’o data l-a invins. data, pl. date (fr. date, it. data, d. lat. datum, pl. data). Ziua, timpu cind s’a facut, cind s’a emis un lucru: pe peatra era data anului 1504 (moartea lui Stefan cel Mare). Pl. Notiuni, informatiuni ale stiintei (fr. donee): in aceasta carte is date importante.