IDEE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoasterii logice; notiune, concept. 2. Principiu, teza cuprinzatoare, teza fundamentala, conceptie, gandire, fel de a vedea. ♦ Opinie, parere, gand, convingere, judecata. ◊ Expr. A avea idee = a avea cunostinte (sumare), a fi informat (despre ceva). Ce idee! = exclamatie de dezaprobare. Da-mi o idee = ajuta-ma cu o sugestie sau sa gasesc o solutie. ♦ Intentie, plan, proiect. 3. (In expr.) Idee fixa = imagine, gand delirant izolat, intens si durabil, lipsit de ratiune. ♦ Teama, grija cu privire la ceva, panica. ◊ Expr. (Fam.) A baga (pe cineva) sau a intra la (o) idee (sau la idei) = a face sa se ingrijoreze, sa se teama sau a se ingrijora, a se teme. 4. (In expr.) O idee (de...) = o cantitate mica, redusa etc. O idee mai mare. – Din fr. idee, lat. idea.

GARGAUN, gargauni, s. m. 1. Viespe mare, de padure, cu ac foarte veninos, care produce un puternic zgomot specific atunci cand zboara; barzaun (Vespa crabro). 2. Fig. (La pl.) Pretentii nejustificate, fumuri. ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) gargauni in (sau la) cap = a avea idei ciudate, anormale, extravagante; a fi extrem de increzut. A scoate (cuiva) gargaunii (din cap) = a face (pe cineva) sa renunte la ideile ciudate, anormale, extravagante pe care le are. [Var.: gargaune s. m.] – Et. nec.

STICLETE, sticleti, s. m. 1. Mica pasare cantatoare cu penele viu colorate cu rosu, negru, alb si galben (Carduelis carduelis). ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleti (in cap) sau a-i canta (cuiva) sticletii (in cap) = a avea idei bizare, toane; a fi ticnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticletii din cap = a face pe cineva sa renunte la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat in trecut unui sergent de strada, unui functionar al politiei. [Var.: (pop.) stiglete, stiglet s. m.] – Din scr. steglic, bg. stiglic.

LIBERAL, -A, liberali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care apartine liberalismului, privitor la liberalism. ◊ Burghezie liberala = parte a burgheziei adepta a liberalismului. Partid liberal = partid al burgheziei liberale. 2. (Inv.) Iubitor de libertate. 3. Intelegator; generos; care are idei largi, nepreconcepute. II. S. m. Adept, membru al unui partid liberal. – Din fr. liberal, lat. liberalis.

PASAREA, -ICA, pasarele, s. f. Diminutiv al lui pasare; pasaruica. ◊ Expr. (Fam.) A avea (o) pasarica (sau pasarele) la cap (sau, rar, sub palarie) = a fi nebun, a fi trasnit; a avea idei ciudate, bizare, excentrice. – Pasare + suf. -ea, -ica.

PLATONISM s. n. Conceptie filozofica idealist-obiectiva a lui Platon si a adeptilor sai, dupa care lumea ideilor ar fi singura realitate adevarata, iar lumea materiala o copie sensibila si schimbatoare a celei dintai. – Din fr. platonisme.

BUCHE ~i f. 1) A doua litera din alfabetul chirilic. 2) Fiecare dintre semnele grafice, care alcatuiesc un alfabet; litera. ◊ A se tine de ~ea legii a face totul in conformitate cu legea. A nu sti (o) ~ a nu sti nimic; a nu avea idee de nimic. 3) Cunostinte elementare de scris si de citit. /<sl. buky

GARGAUN ~i m. Viespe mare de padure cu ac foarte veninos, care produce un bazait puternic in timpul zborului; viespar. ◊ A avea ~i in cap a avea idei, ganduri ciudate, extravagante. A scoate cuiva ~ii din cap a face pe cineva sa renunte la ideile sale ciudate, extravagante. /Orig. nec.

HABAR n. : A nu avea ~ a nu sti absolut nimic; a nu avea idee. ~ de grija a nu-i pasa; a nu-si face griji. /<turc. haber, habar

NOBIL² ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste inalte calitati morale; care are idei si senti- mente alese. Om ~. 2) Care se impune prin distinctie; distins. Fapta ~a. 3): Metale ~e metale pretioase (aurul, argintul, platina). Gaze ~e gaze, de obicei inerte (heliul, neonul etc.), care se gasesc in cantitati mici in atmsfera. 4) Care tine de nobilime; propriu nobilimii. /<lat. nobilis, germ. Nobel, it. nobile, fr. noble

LUNATIC, -A I. adj., s. m. f. somnambul. II. adj. 1. sperios, fricos. 2. care are idei si purtari ciudate, bizare. 3. (rar) fantastic, ireal; halucinant. (< fr. lunatique, lat. lunaticus)

PREJUDECA, prejudec, vb. I. Tranz. (Inv.) A face o apreciere asupra unui lucru inainte de a-l fi examinat; a avea idei preconcepute. – Din pre²- + judeca (dupa fr. prejuger).

!nu stiu ce loc. adj. pr. (are ~ idee), loc. pr. (a spus ~), loc. s. (are un ~)

INSPIRAT, -A, inspirati, -te, adj. Cuprins, patruns de inspiratie (2). ◊ Expr. A fi bine (sau rau) inspirat = a avea o idee, o initiativa, buna sau rea. – V. inspira. Cf. fr. inspire.

INCREZUT, -A, increzuti, -te, adj. Care are o idee foarte buna despre sine; ingamfat, infumurat, inchipuit, fudul. – V. increde.

FLUTURE ~i m. 1) Insecta cu corpul alungit, cu patru aripi catifelate (divers si viu colorate), care, in stadiul larvar, e o omida. ◊ ~ albastru (sau de varza) fluture de talie medie, a carui larva ataca frunzele de varza si conopida; albilita. 2) la pl. Disc mic, subtire si lucios (din metal, sticla etc.), aplicat pe imbracaminte in scopuri decorative; paieta; sic. 3) la pl. fig. Idei stranii. Are ~i in cap. 4) Procedeu de inot prin care bratele executa o miscare asemanatoare cu fluturarea aripilor. /Cuv. autoht.

INSPIRAT, -A adj. Cuprins de inspiratie (2). ◊ A fi bine inspirat = a avea o idee buna. [< inspira].

PENTALOGIE s. f. 1. serie de cinci opere literare avand o idee si personaje comune. 2. (med.) aparitia simultana a cinci elemente, asocierea a cinci simptome. (< engl. pentalogy)

poneava (ponevi), s. f. – (Banat) Pres. Sb. ponjava (Candrea). – Der. ponivos (var. ponevos), adj. (miop, greoi), probabil de la ideea „care are un val pe ochi” (dupa Cihac, II, 276, din sl. poniknąti „a-si pierde vederea”).

tertiu (-ie), adj. – (Berbec) care are peste doi ani. – Var. tirtiu, intertiu, (in)tartiu. Lat. tertius, al carui rezultat normal, *terti, a primit suf. -iu, ca negriu ‹ negru, suriu ‹ sur etc. Dupa Puscariu 1740 si REW 8679, de la un lat. *tertῑvus: dupa Tiktin, din lat. in tertio (anno), cu ideea ca ar fi vorba de o formatie culta; dupa Giuglea, Contributii, 20 si Candrea, din lat. *tertianeus. Cf. antart, terta.

astronomie f. (vgr. astronomia). Stiinta miscarii stelelor. – Originea astronomiii se perde [!] in timp. Cel dintii Pitagora a observat invirtirea pamintului in prejuru lui si al soarelui si a alipit sistemei solare planetele si cometele (140 inainte de Hristos). Ptolemeu, celebru astronom al scoalei din Alexandria, stabili o sistema completa, pe care o adoptara toate natiunile; el admitea, contrar lui Pitagora, ca pamintu e centru universului si ca toate astrele se invirtesc in prejuru lui. In seculu XV, Copernic astronom polon, demonstra erorile lui Ptolemeu si aduse astronomia iar la ideile lui Pitagora.

HERACLIT din Efes (c. 540 -c. 475 i. Hr.), filozof presocratic grec. Reprezentant la Scolii ionice. Considerand ca principiul fundamental a tot ce exista este „focul”, pentru H. lumea se afla intr-o continua schimbare ce are loc potrivit logos-ului, inteles ca divinitate, iar conflictul contrariilor face mereu posibila recompunerea unitatii fundamentale. Ideile lui au influentat filozofia secolelor urmatoare: teoria despre logos avea sa fie reluata de stoici, de alexandrini si de crestini, iar Hegel a preluat idea eternei deveniri. Din opera sa s-au pastrat doar fragmente.

LACAN [lakā], Jacques (1901-1981), psihanalist si psihiatru francez. A propus o hermeneutica psihanalitica, intemeiata pe analiza structurilor lingvistice si a structurii subiectului, cu aplicatie asupra unor texte literare din Edgar Allan Poe si Marguerite Duras („Patru concepte fundamentale ale psihanalizei”). Lucrari de psihiatrie („Psihoza paranoica in raporturile sale cu personalitatea”). Ideile sale au influentat structuralismul francez si curentul postmodernist.

HABAR s. n. 1. (In expr.) A nu avea habar (de sau despre ceva) = a) a nu sti nimic, a nu avea nici o idee despre ceva; b) a nu-si face griji, a nu-i pasa de ceva. 2. (Reg.; in expr.) Cum (ti-)e habarul? = cum (iti) merge? cum stau lucrurile? – Din tc. haber, „veste, informatie”.

FANTASTIC, -A, fantastici, -ce, adj. 1. Care nu exista in realitate; creat, plasmuit de imaginatie; ireal, fantasmagoric, fabulos. ♦ Literatura fantastica = gen de literatura in care elementul preponderent il constituie imaginatia, irealul. 2. Care pare o plasmuire a imaginatiei; p. ext. extraordinar, grozav, de necrezut. ◊ (Adverbial) Produs fantastic de scump. 3. (Despre oameni) Ale carui idei sau fapte au un caracter fantezist, bizar. – Din fr. fantastique, lat. phantasticus.

ABRUPT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre maluri, povarnisuri) Care este in panta foarte inclinata; aproape vertical. 2) fig. (despre stil) Care nu are legatura intre idei. [Sil. ab-rupt] /<lat. abruptus, fr. abrupt

FETISISM n. livr. 1) Cult al fetisurilor; credinta in fetisuri. 2) fig. Admiratie exagerata si fara rezerve fata de o persoana sau fata de un lucru. ◊ ~ ul marfii ideea ca marfurile au insusiri supranaturale, influentand asupra soartei producatorilor lor. /<fr. fetichisme

idee ~i f. 1) Reprezentare generala si abstracta, care se formeaza in constiinta omului, despre un obiect sau despre un fenomen; concept; notiune. 2) Rezultat al procesului de gandire; gand. ◊ ~ fixa idee care staruie mereu in mintea cuiva; idee obsedanta. A avea ~ a avea cunostinte sumare despre ceva. 3) Fel de a vedea lucrurile din jur, de a reprezenta realitatea. 4) Conceptie de baza a unei opere. ~ea romanului. ~ea spectacolului. 5) Intentie de a intreprinde ceva. [Sil. de-e-] /<lat., gr. idea

SPATE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spinare. ◊ In ~ pe partea dindarat a corpului. Pe ~ culcat cu fata in sus. Din (sau la, pe la, de la, in) ~ din (sau in) urma; din dos. Adus de ~ incovoiat, indoit. A-i intoarce cuiva ~le a se supara pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fara stirea cuiva. A nu sti nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu banui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) in ~ a fi tot timpul nelinistit. A arunca ceva pe (sau in) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lasa in seama altuia anumite obligatii. A avea ~ (tare) a fi protejat, sustinut (de cineva). 2) Proba sportiva de inot (cu fata in sus). 3) Partea dindarat a unui obiect; dos. In ~le casei. 4) Teritoriu aflat in urma frontului. In ~le dusmanului. /<lat. spatha

PSEUDOMNEZIE s.f. Memorie falsa, constand in imposibilitatea de a recunoaste imprejurarile in care s-au format anumite idei si impresii venite din subconstient in lumina constiintei, acestea fiind socotite ca noi. [< fr. pseudomnesie].

fasiu s. m. – Sotul cumnatei. Cr. fasa (Bogrea, Dacor., III, 730). Totusi, DAR prefera sa plece de la fase insa este putin probabil (acest grad de inrudire ar fi imaginat in crucis, ca fata scutecelor; in acest caz ideea de baza ar fi cea de „incrucisat”, nu cea de „scutec”).

PLATONISM s. n. 1. conceptie filozofica a lui Platon, potrivit careia singura realitate ar fi lumea ideilor, iar lumea materiala o copie imperfecta si trecatoare. 2. iubire platonica. (< fr. platonisme)

SOTIE s. f. gen dramatic din sec. XV-XVI, ca interludiu integrat in mistere¹ (4), care avea la baza ideea ca intreaga lume este o imparatie a nebuniei. (< fr. sotie, lat. soties)

BOGOMILISM (‹ fr. {i}; {s} Bogomil) s. n. Doctrina crestina eretica de esenta maniheista bazata pe dualismul binelui (Dumnezeu, care creeaza lumea spirituala vesnica si nevazuta) si raului (Satan, care creeaza lumea vizibila: pamint, cer, stele, animale, plante); omul este constituit tot din din doua forte antagonice: trupul stapinit de Satan, si sufletul, stapinit de Dumnezeu. Influentata de gnosticism si de pavlicieni, a influentat la rindul sau, pe catari. Potrivit unei traditii promotorul ei a fost preotul Bogomil, care a predicat intre 927 si 950 in Bulgaria. Larg raspindita in Pen. Balcanica in sec. 10-14 (pina in sec. 17 ca secta). Ideile b. si-ai gasit ecou si in miturile cosmogonice romanesti.

REPETITIVA (MUZ.) Muzica r. = Miscare muzicala americana lansata la sfarsitul anilor ’50 ai sec. 20, avand la baza ideea de repetitie si pulsatie ritmica constanta (La Monte Young, Phil Glass, Terry Riley, Steve Reich). Se mai numeste si muzica minimalista.

PACIFISM (‹ fr.) s. n. Curentul de gandire intemeiat pe umanism si pe rationalismul unor sisteme filozofice iluministe ai carui reprezentanti se pronunta impotriva oricaror razboaie, indiferent de caracterul lor. Considera ca razboaiele pot fi evitate prin negocieri, dezarmare, propaganda in favoarea pacii, avand un rol pozitiv in realizarea unui climat de destindere, de nonviolenta. Aspiratiile oamenilor catre pacea universala se regasesc din Antichitate (Xenofon, Socrate), capatand noi valente in Renastere. In epoca moderna Rousseau, J. Bentham, Novalis au elaborat tratate in care au sustinut aceasta idee. Initiativa, cu caracter democratic, a p. a fost sprijinita de activitatea unor institutii (Societatea Americana pentru Pace, 1828) sau de congrese internationale (Bruxelles, 1848, Paris, 1889 s.a.). In 1891 s-a deschis, la Berna, un Birou International Permanent de Pace. A. Nobel a instituit intre premiile acordate de Academia suedeza unul destinat militantilor pentru pace. Miscarile pentru pace au devenit si mai puternice in urma conflagratiilor mondiale si a razboaielor din Vietnam, Iraq s.a., O.N.U. si alte organisme europene si mondiale incurajand deschis activitatile pacifiste.

GENERALITATE, generalitati, s. f. 1. Caracterul sau insusirea a ceea ce este general². 2. (La pl.) Idei generale sintetice, privitoare la un anumit domeniu. ♦ Idei generale care nu au o legatura directa cu subiectul tratat, discutat etc. – Din fr. generalite, lat. generalitas, -atis.

MARTIROLOGIU, martirologii, s. n. Scriere care cuprinde lista martirilor² bisericii (si povestirea suferintelor lor) sau, p. gener., lista celor care au suferit ori au murit pentru o idee, pentru o convingere. [Var.: martirolog s. n.] – Din lat. martyrologium, fr. martyrologe.

CONSIDERATIE, consideratii, s. f. 1. Stima, respect. 2. Motiv, considerent, ratiune. ◊ Expr. A avea (sau a lua) in consideratie = a tine seama de..., a avea in vedere. 3. Parere, idee, reflectie. [Var.: consideratiune s. f.] – Din fr. consideration, lat. consideratio, -onis.

SIMPATIZA, simpatizez, vb. I. 1. Tranz. A avea sentimente de simpatie (1) fata de cineva. ◊ Refl. recipr. Se simpatizeaza de multa vreme. 2. Intranz. (Cu determinari introduse prin prep. „cu”) A impartasi ideile, sentimentele cuiva, a avea aceleasi aspiratii, aceleasi idealuri, aceleasi convingeri cu cineva; a fi de partea unei grupari politice sau a unei miscari (cunoscandu-i si impartasindu-i principiile, actiunile etc.). – Din fr. sympathiser.

A IDEALIZA ~ez tranz. (fiinte, obiecte, fapte, idei) A prezenta ca avand calitati ideale, exceptionale. /<fr. idealiser

NEOTOMISM n. Doctrina oficiala a bisericii catolice, care reinvie ideile lui Toma dAquino, avand ca scop concilierea stiintei cu religia. [Sil. ne-o-] /<fr. neo-thomisme

NONSENS ~uri n. Ceea ce nu are nici un sens; idee, vorba sau fapta fara noima; absurditate. /<fr. non-sens

EXTAZ s.n. 1. Stare emotionala de exaltare, care se naste din contemplarea aprofundata a unor lucruri extraordinare si in care toate preocuparile si sentimentele dispar in fata unui singur sentiment dominant de admiratie. ♦ Stare nervoasa in care bolnavul, sub imperiul unei idei fixe, nu mai are senzatii. 2. Admiratie netarmurita; adoratie. [Pl. -ze, var. estaz s.n. / < fr. extase, cf. gr. ekstasis – incantare].

CONTRAZICE vb. III. 1. tr. A sustine contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. tr. A fi in dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminti. 3. refl. A fi in dezacord cu tine insuti. 4. refl. (Despre sustinatorii unor afirmatii etc.) A fi in contrazicere unii cu altii, a avea pareri deosebite. ♦ (Despre idei, afirmatii, marturii) A nu se potrivi unele cu altele. [P.i. contrazic. / < contra- + zice, dupa lat. contradicere].

CONTRAZICE vb. I. tr. 1. a sustine contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. a fi in dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminti. II. refl. 1. a fi in dezacord cu sine insusi. 2. (despre sustinatorii unor afirmatii etc.) a fi in contrazicere unii cu altii, a avea pareri deosebite. ◊ (despre idei, afirmatii, marturii) a nu se potrivi unele cu altele. (dupa fr. contredire, lat. contradicere)

DOGMATISM s. n. mod de gandire rigid, necritic, cu idei, teze considerate ca avand o valoare de necontestat in orice conditii. (< fr. dogmatisme, rus. dogmatizm)

EXTAZ s. n. 1. stare emotionala de exaltare, care se naste din contemplarea unor lucruri extraordinare si in care toate preocuparile si sentimentele dispar in fata unui singur sentiment dominant de admiratie. ◊ afectiune nervoasa in care bolnavul, sub imperiul unei idei fixe, nu mai are senzatii. 2. admiratie profunda, incantare. (< fr. extase, gr. ekstasis)

MARTIROLOGIU s. n. 1. scriere cuprinzand lista martirilor bisericii sau a acelora care au suferit pentru o idee etc.; martirologie. 2. (fig.) lunga enumeratie de suferinte indurate. (< lat. martyrologium, fr. martyrologe)

REMINISCENTA s. f. 1. amintire vaga, tulbure a unor fapte sau imagini din trecut. ♦ teoria ~tei = teorie platoniciana potrivit careia omul recunoaste ideile pe care le-ar fi contemplat intr-o existenta anterioara. 2. (psih.) evocare brusca a unor fapte ce pareau uitate. 3. ramasita, urma. (< fr. reminiscence, lat. reminiscentia)

SUBCONSTIENT s. n. treapta a constiintei care cuprinde idei si impresii ce au fost odata prezente in minte, dar care, nemaifiind in centrul atentiei, raman confuze, putand redeveni constiente. (dupa fr. subconscient)

ANAMNEZA s. f. 1. Reamintire a ideilor pe care sufletul le-ar fi cunoscut intr-o existenta anterioara. 2. Totalitatea datelor pe care medicul le capata interogand bolnavul cu privire la aparitia si evolutia bolii de care sufera, la antecedentele ei etc. – Din fr. anamnese.

CUNOSTINTA, cunostinte, s. f. 1. Cunoastere (2). ♦ Expr. A avea (sau a lua) cunostinta de ceva = a sti, a fi informat. A aduce (ceva) la cunostinta cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunostinta publica = a da de stire tuturor. In cunostinta de cauza = cunoscand bine ceva. A-si pierde cunostinta = a nu mai sti de sine, a lesina. ♦ (Rar) A-si veni in cunostinta = a se trezi din lesin. ♦ (Rar) Minte, ratiune. 2. (La pl.) Totalitatea notiunilor, ideilor, informatiilor pe care le are cineva intr-un domeniu oarecare. 3. Persoana pe care vorbitorul o cunoaste. ♦ Expr. A face cunostinta cu cineva = a lega relatii sociale cu o persoana. (Fam.) A face cuiva cunostinta cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Inv.) Multumire, recunostinta. – Cunoaste + suf. -inta (cu sensul 3 dupa fr. connaissance).

SUCULENT ~ta (~ti, ~te) 1) Care contine mult suc; cu mult suc; zemos; mustos. 2) Care are gust foarte placut; cu savoare deosebita; delicios; savuros; delicat. 3) fig. Care are continut bogat; cu multe idei. /<fr. succulent, lat. succulentus

ANAMNEZA² s.f. 1. (La Platon) Amintire a ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat in existenta sa antepamanteana. 2. Rugaciune care se face in timpul unei mise la catolici. [< fr., gr. anamnesis].

TABULA RASA loc.s. Expresie folosita de filozoful englez John Locke si in alte sisteme filozofice pentru a caracteriza starea initiala a psihicului copilului, afirmand ca omul nu are nici un fel de idei sau principii innascute. ◊ A face tabula rasa = a sterge tot, a renunta la anumite pareri, idei, pentru a adopta altele. [< lat. tabula rasa – masa stearsa].

CONSIDERATIE s.f. 1. Stima, respect. 2. Motiv, considerent, ratiune. ◊ A avea (sau a lua) in consideratie = a tine seama de..., a avea in vedere. 3. Parere, reflectie, idee. [Gen. -iei, var. consideratiune s.f. / cf. fr. consideration, lat. consideratio].

ANAMNEZA s. f. 1. (la Platon) explicare a cunoasterii prin reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat intr-o existenta anterioara. 2. rugaciune care se face in timpul unei mise la catolici. 3. totalitatea antecedentelor unei boli, obtinute de medic prin interogarea bolnavului. (< fr. anamnese, gr. anamnesis)

CONSIDERATIE s. f. 1. stima, respect. 2. motiv, considerent, ratiune. ♦ a avea (sau a lua) in ~ = a tine seama de..., a avea in vedere. 3. parere, reflectie, idee. (< fr. consideration, lat. consideratio)

SOCIETATE s. f. 1. ansamblu unitar, sistem organic inchegat de relatii intre oameni, istoriceste determinate, al caror fundament il constituie relatiile de productie. ◊ formatiune social-economica. ◊ grup (organizat) in care traiesc unele fiinte. 2. asociatie de persoane organizata potrivit unui anumit scop. 3. categorie sociala; cerc limitat de oameni. ◊ anturaj; companie. 4. asociatie intre oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital social si in vederea unor profituri comune. 5. organizatie cu caracter (inter)national, obstesc etc. care are drept scop promovarea unor idei sau actiuni de interes general. (< fr. societe, lat. societas)

TABULA RASA loc. s. expresie folosita pentru a caracteriza starea initiala a psihicului copilului, afirmand ca omul nu are nici un fel de idei sau principii innascute. ◊ a face tabula rasa = a sterge tot, a renunta la anumite pareri, idei pentru a adopta altele. (< lat. tabula rasa)

pedestru (pedestra), adj. – 1. Care merge pe jos. – 2. (Trans. de S. si V.) Schilod, invalid. – Mr. pedestru. Probabil direct din lat. pedestrem (Puscariu 1295; Meyer, Alb. St., IV, 95; Candrea). In general e considerat un imprumut tirziu (Tiktin; REW 6346) pentru ca l-a conservat pe d si pentru ca nu a diftongat f., *pedeastra (nu cunoastem f. de la sensul 2). In ciuda acestor dificultati, prezenta in mr., sensul popular din Trans. si expresiile cum ar fi carare de om pedestru (Doc. Munt. 1650), exclud ideea unui imprumut tirziu, care ar fi trebuit sa pastreze nuanta militara. Der. pedestri, vb. (a cere sa descalece; refl., a descaleca); pedestras, s. m. (drumet, persoana care merge pe jos; soldat de infanterie); pedestrime, s. f. (infanterie).

ticlui (-uesc, -it), vb. – 1. A compune, a pune in ordine, a ordona. – 2. A crea, a inventa. Origine incerta. Probabil de la titlu › *titlui, cu sensul de „a inventa titluri, a falsifica documente autentice”; schimbul fonetic ar fi normal. Sau poate de la tilcui „a interpreta” cu metateza (Scriban); s-ar putea porni de la ideea de „a compune” o scrisoare „interpretind” dorintele unei persoane care nu stie sa scrie. Legatura cu piclui „a cerne” (Tiktin) nu este convingatoare.

IDEOLOGIE, ideologii, s. f. Totalitatea ideilor si conceptiilor filozofice, morale, religioase etc. care reflecta, intr-o forma teoretica, interesele si aspiratiile unor categorii intr-o anumita epoca. ♦ P. restr. Totalitatea ideilor si conceptiilor care constituie partea teoretica a unui curent, a unui sistem etc. ♦ Stiinta care are ca obiect de cercetare studiul ideilor, al legilor si al originii lor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. ideologie.

SUBCONSTIENT, s. n. Treapta a constiintei care cuprinde idei si impresii pe care le-am avut odata prezente in minte, dar care, nemaifiind in centrul atentiei, raman confuze, pana la o revenire in sfera constiintei clare. – Din sub + constient.

CENTRAL ~a (~i, ~e) 1) Care se afla in centru; situat in centru. Strazile ~e ale orasului. Cartier ~. 2) (despre institutii, organe, foruri etc.) Care conduce activitatea intr-un anumit domeniu; cu rol conducator. Putere ~a. 3) fig. Care are valoare de esenta; principal; fundamental. idee ~a. /<fr. central, lat. centralis

A INCOLTI² pers. 3 ~este intranz. 1) (despre seminte, tuberculi, bulbi etc.) A da colt; a germina. Plantele au ~it. 2) fig. (despre atitudini, sentimente, idei etc.) A incepe sa se contureze; a prinde consistenta; a inmuguri; a se destepta; a se infiripa. ~ un graunte de speranta. /in + colt

ortoman (ortomana), adj. – 1. Bogat, de seama, opulent. – 2. Viteaz, puternic. – Var. iortoman, hartoman. Origine necunoscuta, dar probabil, expresiva, dupa cum o arata suf. -man, cf. gogoman, hotoman etc. Ar putea fi doar var. lui lotroman „hot”, caz in care ar avea semantismul lui hot „viclean, siret”. ideea sau, in cazul lui, provenienta primei parti a cuvintului nu a fost descoperita pina acum. Totusi ipotezele abunda: cuvint dacic (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 85) sau din zend. arethamant „drept” (Hasdeu, Istoria critica, I, 2, p. 261); din ort „ban” (Cihac, II, 230); din cuman. yurt „proprietate” (Seineanu, I, 227; Loewe 75); din tc. yortman „a fugi” (Tiktin; Densusianu, GS, VI, 313-18); din otoman incrucisat cu ort (Philippide, II, 726); din lat. libertus, prin intermediul unei forme *iertoman (Giuglea, Dacor., V, 542-47). Nu are circulatie, apare numai in poezii populare.

HERBART, Johann Friedrich (1776-1841), filozof, psiholog si pedagog german. Unul dintre fondatorii pedagogiei stiintifice moderne. A interpretat procesul de invatamant ca pe un transfer dinamic al ideilor catre actiune, preconizand reintoarcerea la experienta („Introducere in psihologie”, „Directii ale doctrinei educationale”). Ideile sale privind procesul educational (herbartianism) au fost folosite in special de pedagogia germana.

conceptualizm n. (d. mlat. conceptualis, d. conceptus, concepere). Doctrina lui Abelard fundata pe concepte si care avea de scop concilierea realizmului [!] cu nominalizmu [!], adica ca ideile de gen sau de specie ar avea oare-care realitate ca conceptiune a spiritului.

DESTUL, -A, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) in cantitate suficienta, atat cat trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) in cantitate sau in numar mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decat trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjectie) Ajunge! inceteaza!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leaga prin prep. „de”) a) (Exprima ideea de diminuare a calitatii pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l insoteste) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au inteles destul de bine. b) (Exprima ideea de sporire a calitatii negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l insoteste). Destul de putin. Destul de rau. – De⁴ + satul.

FOCAR ~e n. 1) Punct de intalnire a razelor luminoase convergente, reflectate sau refractate de un sistem optic. 2) geom. Punct de reunire a razelor vectoare ale unei curbe. 3) Parte a unei instalatii de incalzit in care are loc arderea combustibilului. 4) fig. Centru de concentrare si de raspandire a unor idei sau influente. ~ de stiinta. /foc + suf. ~ar

INCURCAT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A INCURCA si A SE INCURCA. 2) (despre drumuri, strazi etc.) Care are multe cotituri, intorsaturi. 3) si adverbial (despre idei, actiuni etc.) Care este greu de inteles, de urmarit. Poveste ~ta. 4) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care nu se simte liber in actiuni. /v. a (se) incurca

TRANSCENDENTALISM s.n. 1. Doctrina filozofica idealista, intemeiata de Kant, care se bazeaza pe ideea ca formele apriorice ale constiintei ar preceda experienta si ar constitui conditiile existentei ei. 2. Scoala filozofica americana, initiata de R. W. Emerson (1836) si caracterizata printr-un misticism panteist, care critica de pe pozitii romantice capitalismul, propunand rezolvarea problemelor sociale prin autoperfectionarea morala. [Cf. fr. transcendantalisme].

PANTALONAR s.m. 1. Croitor specializat in confectionarea pantalonilor. 2. Denumire depreciativa data in sec. XIX tinerilor cu idei progresiste, care adoptasera imbracamintea occidentala. [< pantalon + -ar].

PANTALONAR s. m. 1. croitor specializat in confectionarea pantalonilor. 2. (depr.) denumirea data in sec. XIX de catre boierii conservatori tinerilor cu idei progresiste, care adoptasera imbracamintea occidentala. (< pantalon + -ar)

banui si -iesc, a -i v. tr. (ung. banni, a regreta). Suspectez, presupun, am banuiala: a banui ceva, pe cineva. Imi fac ideie rea, ma supar: nu banui dac’am spus si eu o vorba. Imi inchipui: Columb nu banuia ca descoperise America, ci credea c’a descoperit India.

APOSTOL ~i m. 1) (in religia crestina) Nume dat fiecaruia dintre cei doisprezece ucenici ai lui Isus Hristos. 2) fig. Propagator al unei idei, al unei cauze, al unei doctrine. /<sl. apostolu

RETICENTA s.f. Omisiune voita, ocolire a unui lucru care trebuie spus; retinere, atitudine retinuta, rezervata intr-o anumita chestiune. ♦ Figura de stil prin care cineva isi intrerupe deodata sirul gandirii pentru a trece la o alta idee, lasand numai sa se inteleaga ceea ce ar fi voit sa spuna. [< fr. reticence, cf. lat. reticentia].

RETICENTA s. f. 1. omisiune voita, ocolire a unui lucru care trebuie spus; atitudine retinuta, rezervata intr-o anumita chestiune. 2. figura retorica prin care vorbitorul isi intrerupe deodata sirul gandirii, pentru a trece la o alta idee, lasand numai sa se inteleaga ceea ce ar fi voit sa spuna. (< fr. reticence, lat. reticentia)

APOLOGETICA s. f. 1. Sistem preconceput de aparare sau justificare neintemeiata a unei idei, doctrine etc. 2. Parte principala a teologiei, care are ca scop justificarea religiei crestine. – Fr. apologetique.

CIMPIA LIBERTATII 1. Nume dat cimpiei de linga Blaj, unde au avut loc in 1848 trei adunari populare ale romanilor transilvaneni, care prin programele adoptate au contribuit la intarirea constiintei nationale romanesti, a ideii unitatii nationale. 2. Nume dat Cimpiei Filaretului de linga Bucuresti, unde a avut loc o mare adunare populara (15/27 iun. 1848) in prezenta a peste 30.000 de oameni, care au aclamat guvernul, au recunoscut Constitutia si au depus juramint pe programul revolutionar, exprimindu-si astfel adeziunea la cauza Revolutiei.

LES BEAUX ESPRITS SE RENCONTRENT (fr.) spiritele alese se intalnesc – Mintile subtile se inteleg pe planul ideilor sau ajung independent la aceleasi adevaruri. Expresia are si un sens ironic.

ISLICAR, islicari, s. m. (Inv.) 1. Persoana care purta islic; p. ext. boier conservator, retrograd, refractar la ideile progresiste. 2. Fabricant sau negustor de islice. – Islic + suf. -ar.

MARTIR², -A, martiri, -e s. m., s. f. Persoana care a avut de indurat suferinte, chinuri ingrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al bisericii). ♦ P. gener. Persoana care indura persecutii, un tratament inuman, bataie etc. – Din fr. martyr.

APOLOGETIC, -A, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care contine o apologie, care tine de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neintemeiat) de aparare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apararea religiei crestine. – Din fr. apologetique.

ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.

LUNATIC, -A, lunatici, -ce, adj. 1. (Despre oameni, adesea substantivat) Somnambul. ♦ (Despre somn, privire, mers etc.) De somnambul. ♦ (Rar) Care are vedenii; sperios, fricos. 2. (Rar) Fantastic, halucinant, ireal. ♦ Cu idei ciudate; cu manifestari bizare. 3. (Pop.) Nascut in aceeasi luna cu altul (si considerat in raport cu acesta). [Var.: lunatec, -a adj.] – Din lat. lunaticus, fr. lunatique.

RIMA, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre doua sau mai multe cuvinte) A avea aceleasi sunete in silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla in consens. 2. (Rar) A face versuri cu rima. – Din fr. rimer.

ROMANESC, -A, romanesti, adj. (Livr.) Care are caracter de roman¹, propriu romanului¹. ♦ Care contine fapte, idei, intamplari demne de un roman¹; fantezist, imaginar. – Din fr. romanesque.

ANTAGONISM ~e n. 1) Opozitie, rivalitate, lupta intre doua forte contrare; opozitie de idei sau de atitudini. 2) fiziol. Activitate a organelor care au functii opuse. /<fr. antagonisme, lat. antagonismus

BONJURIST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. (in secolul trecut) Nume folosit (adesea ironic) pentru tinerii (cu idei progresiste) care, intorsi dupa studiile facute in Franta, aveau obiceiul de a saluta prin „bonjur”. /bonjur + suf. ~ist

RIMA vb. intr. 1. (despre doua sau mai multe cuvinte) a avea aceleasi sunete in silabele finale. ◊ (fig.; despre lucruri, idei etc.) a se potrivi, a se asemana. 2. (fig.) a face versuri (cu rima). (< fr. rimer)

gind (ganduri), s. n. – 1. idee. – 2. Meditatie, reflectie. – 3. Preocupare, grija. – 4. Opinie, parere. – 5. Intentie, hotarire. – 6. Spirit, inteligenta. Mag. gond (Cihac, II, 500; Galdi, Dict., 90; DAR). Sec. XVII. – Der. gindi, vb. (a se gindi, a medita, a reflecta; a fi de parere, a considera, a avea intentia, a-si propune); gindire, s. f. (gind, idee; reflectie); negindire, s. f. (inv., lipsa de gindire); ginditor, adj. (meditativ, preocupat); gindului, vb. (a gindi), in Mold., rar, direct din mag. gondolni; ingindura, vb. (a pune pe ginduri, a ingrijora).

hatas (hatase), s. n. – Carare, poteca. – Var. hatis, hatis, hatas, hatag. Origine incerta. Pare a fi formatie expresiva, pe baza lui hat, care exprima ideea de „a pleca, a devia”, caz in care ar insemna „(drum) lateral” sau „scurtatura”. Totusi, sensul special de „hatis”, s. n. (desis, tufisuri), se potriveste doar in parte acestei ipoteze. Scriban propune germ. hetzen „a atita”, care nu pare mai probabil. Dupa Moldovan 426, de la hat, „drum”, care nu apare cu acest sens; in afara de aceasta, der. de la hat nu il au pe t. – Der. hatas, s. m. (Bucov., haiduc); hatoaga, s. f. 8carare de animale, in padure).

AZI adv. 1. In ziua aceasta, care e in curs; astazi. ◊ Compuse: azi-noapte = in noaptea care tocmai a trecut; azi-dimineata = in dimineata acestei zile. ♦ (Substantivat, m. invar.) Ziua care e in curs. Din sanul vecinicului ieri Traieste azi ce moare (EMINESCU). ♦ (In corelatie cu maine) a) (Exprima o continuitate sau o repetare) Il vede azi, il vede mani, Astfel dorinta-i gata (EMINESCU). b) (Exprima opozitie intre prezent si viitor) Azi aici, maine-n Focsani, ce-am avut si ce-am pierdut (CARAGIALE). ◊ Expr. Ba azi, ba maine, exprima ideea de amanare continua. Azi-maine = in curand, zilele acestea. A trai de azi pe maine = a trai necajit, stramtorat, in saracie. Cu azi cu maine = incet-incet. 2. In epoca prezenta, in timpul sau in vremea de acum. ◊ Expr. In ziua de azi = in zilele noastre; astazi. ♦ (Fam.) Acum, momentan, cat mai repede. – Lat. hac die.

MANIAC, -A, maniaci, -ce, adj., s. m. si f. (Persoana) care sufera de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixa sau care manifesta o preocupare exagerata pentru ceva, avand adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

CONCEPTIE s. 1. convingere, gand, idee, judecata, opinie, orientare, parere, principiu, vedere, viziune, (livr.) convictiune. (Are niste ~ sanatoase.) 2. teorie, teza. (O noua ~ in biologie.) 3. (BIOL.) concepere, procreare, (inv. si pop.) zamislire. (Proces de ~.)

FILOZOFALA ~e adj. : Piatra ~ a) substanta miraculoasa despre care se credea ca ar putea preface toate metalele in aur; b) mare descoperire; idee extraordinara. /<fr. philosophale

MAI¹ adv. 1) (serveste la formarea gradului comparativ) ~ incet. ~ inalt. ~ bun. 2) (in imbinare cu articolul cel, cea (cei, cele) serveste la formarea gradului superlativ relativ) Cel ~ bun. Cel ~ inalt. 3) (atenueaza ideea exprimata de cuvantul determinat) In parte; intrucatva; intr-o oarecare masura. Ploaia ~ incetase. 4) (exprima ideea de aproximatie) Aproape; aproximativ. Cam ~ imi vine a crede. 5) In oarecare masura; putin. Vantul s-a ~ potolit. Vrea sa ~ lucreze. 6) (arata ca o actiune dureaza inca) ~ lucreaza lacatus. 7) (arata repetarea unei actiuni) Din nou; iar. L-ai ~ vazut pe Gheorghe? 8) (cu sens intensiv) Ce ~ fulgera! 9) (exprima ideea de aproximatie) Aproape; cam; aproximativ. ~ cat dansul de mare. ~ nimic. ◊ ~-~ gata-gata; cat pe ce. 10) In afara de aceasta; in plus. ◊ Ce ~ atata vorba sa terminam discutia. /<lat. magis

ABSOLUT, -A adj. (op. relativ). 1. Care nu este supus unei restrictii, neconditionat. ◊ Monarhie absoluta = monarhie in care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; in idealismul obiectiv) Principiu vesnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (In filozofia idealista) Spirit absolut, (idee) absoluta = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat in raport cu sine insusi si nu in comparatie cu alte persoane asemanatoare. ◊ Adevar absolut = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; element al cunoasterii care nu poate fi infirmat in viitor; (fiz.) miscare absoluta = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero absolut = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (Mat.; despre marimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absoluta = valoare aritmetica a radacinii patratului unei marimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desavarsit, complet, perfect. // adv. Cu desavarsire, intocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu].

POSEDA vb. tr. 1. a avea in proprietate; a detine, a stapani. 2. a sti, a cunoaste bine (o limba, o disciplina). 3. (despre idei, sentimente etc.) a urmari necontenit; a domina, a subjuga. 4. a avea raporturi s*****e cu o femeie. (< fr. posseder)

LUCI, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A raspandi lumina; a straluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scanteia. ♦ (Despre ochi) A avea o stralucire deosebita, exprimand o emotie, o dorinta etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A aparea in mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calitati deosebite. – Lat. *lucire (= lucere).

FIRAV ~a (~i, ~e) si fig. 1) Care are o constitutie lipsita de vigoare; slab; plapand; gingas; delicat; fragil. 2) (despre idei, teorii, conceptii etc.) Care poate fi usor combatut; slab argumentat; subred. /< sl. chyrazu

FUNEST ~sta (~sti, ~ste) 1) Care are consecinte dezastruoase; cu urmari extrem de grave; nefast; fatal. 2) Care evoca ideea mortii; care suscita o tristete profunda; plin de o tristete sumbra; funebru. /<fr. funeste, lat. funestus

LIMBAJ ~e n. 1) Facultate, capacitate de exprimare si de comunicare a ideilor, sentimentelor si dorintelor, specifica oamenilor, prin mijlocirea limbii; vorbire. ◊ ~ natural sistem de sunete articulate care functioneaza prin traditie ca mijloc de comunicare. ~ artificial sistem de semne care functioneaza pe baza unei conventii. 2) Mijloc principal de comunicare intre oameni, constand dintr-un sistem lexical organizat dupa anumite legi gramaticale si avand o structura fonetica specifica; limba. 3) fig. Orice mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor. /limba + suf. ~aj

A RIMA ~ez intranz. 1) (despre cuvinte, versuri) A constitui o rima; a avea aceeasi rima. 2) A face versuri cu rima. 3) fig. (despre lucruri, oameni, idei etc.) A se potrivi intoc-mai; a se imbina in mod armonios; a fi in ton; a armoniza; a concorda. /<fr. rimer

SIMPATIZA vb. I. tr. A avea sentimente de simpatie (1) fata de cineva sau ceva. ♦ intr. A impartasi ideile, sentimentele si aspiratiile cuiva. [< fr. sympathiser].

FOSIL, -A I. adj. (despre organisme, formatii geologice etc.) conservat in straturile Pamantului. II. s. f. 1. rest, urma a unui animal sau a unei plante, apartinand unor epoci geologice anterioare, care s-au pastrat in depozitele sedimentare ale scoartei terestre. 2. (fig.; ir.) batran cu idei invechite. (< fr. fossile, lat. fossilis)

ORTEGA Y GASSET, Jose (1883-1955), filozof si eseist spaniol. Prof. univ. la Madrid. Prin „Revista de Occidente” (1923-1936), as carui fondator a fost, a contribuit la propagarea in Spania a ideilor novatoare si la deschiderea ei spre valorile europene. Din considerente politice, s-a autoexilat intre 1936 si 1945. Ocupand o pozitie intermediara intre „filozofia vietii” si fenomenologie si existentialism, a anticipat multe din temele filozofiei contemporane, a facut patrunzatoare observatii asupra crizei culturii, a fenomenelor de instrainare si depersonalizare generate de societatea contemporana („Rascoala maselor”, „Spre o filozofie a istorie”, „Dezumanizarea artei”). Eseuri filozofice („Despre Galilei”, „Istoria ca sistem”) sau configurand o constiinta filozofica a artei („Meditatii despre Don Quijote”, „Velasquez”, „Goya”).

INTORTOCHEA, intortochez, vb. I. 1. Refl. (Despre drumuri, ape etc.) A avea o linie sinuoasa, cotita. 2. Tranz. A complica, a incalci un lucru, o idee. – Lat. *intorticulare.

RUGINIT, -A, ruginiti, -te, adj. 1. Acoperit, ros de rugina (I 1). ♦ Fig. Vechi, uzat. ♦ Fig. (Despre voce) Imbatranit; dogit. 2. Fig. (Adesea substantivat; despre persoane, idei, conceptii etc.) Invechit, inapoiat, demodat. 3. (Despre plante) Atacat de rugina (II 1). ♦ Care are culoarea galben-rosiatica a ruginii. – V. rugini.

CASTIG ~uri n. Ceea ce castiga cineva. ◊ A fi in ~ (asupra cuiva) a avea avantaj (fata de cineva). A avea ~ de cauza a iesi biruitor intr-un conflict, intr-o confruntare de idei etc. /v. a castiga

IMN ~uri n. 1) Cantec religios de preamarire a divinitatii. 2) Poezie lirica avand un caracter solemn si o anumita dedicatie (unui eveniment, unui erou, unei idei etc.). 3) Compozitie muzicala solemna, facand parte din simbolica oficiala a unui stat. /<fr. hymne, lat. hymnus

SARACI/E ~i f. 1) Lipsa a mijloacelor necesare de trai; stare a celui sarac. ◊ ~ lucie (sau neagra) saracie extrema. A-si vedea de ~ a-si vedea de lucrul sau (si a nu se amesteca in treburile altora). Vorba lunga (sau multa) ~a omului a) se spune atunci, cand cineva pierde timpul vorbind prea mult; b) se spune pentru a arata, ca nu are rost sa mai continue discutia. 2) Cantitate neinsemnata si insuficienta de ceva. ~ de idei. 3) peior. Lucru sau fiinta lipsita de valoare, de importanta. [G.-D. saraciei] / sarac + suf. ~ie

cariie (-ii), s. f. – Urma lasata pe trup de sudoare si murdarie, jeg. Lat. *carōnia, cf. it. carogna, fr. charogne, sp. carrona (REW 1707), toate su sensul primitiv de „cadavru”. Pe linga un sens secundar natural, de „puturos” (cf. port. carronho, valenc. carronya si v. engad. karuon „lenes”, cu aceeasi evolutie a rom. „puturos”), se pare ca a existat de asemenea o confuzie cu ideea de „riie”, al carei cuvint este aproape identic, cf. sp. carronar „a cauza riia”. Intrucit sp. rona inseamna firesc si riie si „jeg”, semantismul nu ofera nici o dificultate pentru rezultatul rom.

SIMPATIZA vb. I. tr. a avea sentimente de simpatie (1) fata de cineva sau ceva. II. intr. a impartasi ideile, sentimentele sau aspiratiile cuiva. (< fr. sympathiser)

FECUND, -A, fecunzi, -de, adj. 1. (Biol.) Care este apt sa se reproduca; (sens curent) care se inmulteste usor si repede; prolific. ♦ (Despre pamant, terenuri) Care da multe roade, care produce mult; roditor, productiv, fertil, manos. 2. Fig. (Despre idei, imaginatie etc.) Bogat. 3. Fig. (Despre oameni) Care scrie, compune, produce, publica mult, care are capacitatea de a da, usor si repede, opere de creatie, productii artistice sau stiintifice. – Din fr. fecond, lat. fecundus.

AMPRENTA ~e f. 1) Urma lasata de un obiect pe o suprafata plastica. ◊ ~e digitale urme lasate de neregularitatile pielii de pe buricele degetelor. 2) fig. Urma lasata de o idee, de o stare psihica, de o boala. ~a timpului. [G.-D. amprentei; Sil. am-pren-] /<fr. empreinte

PLASTIC, -A adj. 1. Care prezinta plasticitate, care poate fi modelat, fasonat. ♦ Care formeaza sau are proprietatea de a lua diferite forme. ♦ Masa plastica (sau produs) plastic = material sintetic de natura organica, anorganica sau mixta, care poate fi modelat in procesul fabricarii unor produse, pastrandu-si forma ce i-a fost data; arte plastice = arte care au ca scop sa reproduca formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. ♦ (Despre idei, imagini etc.) Expresiv, viu; evocator, care arata cu multa putere ceva. 2. Chirurgie plastica = chirurgie care se ocupa cu indreptarea unor malformatii ale corpului. // s.n. 1. Amestec de cauciuc nevulcanizat, folosit la repararea anvelopelor etc. 3. Varietate de exploziv. [Cf. fr. plastique, lat. plasticus, gr. plastikos].

PLASTIC², -A I. adj. 1. (despre materiale) care are proprietatea de a-si pastra deformatiile produse de fortele exterioare dupa incetarea actiunii acestora; care poate fi modelat, fasonat. ♦ masa ~a (sau material) ~ = material sintetic de natura organica, anorganica sau mixta, care poate fi modelat in procesul fabricarii unor produse. 2. referitor la pictura sau sculptura. ♦ arte e = arte care au ca scop sa reproduca formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. 3. (despre idei, imagini etc.) cu multa putere de evocare, expresiv, viu; evocator. 4. (biol.) formativ, capabil de a se schimba, de a lua o forma. ♦ chirurgie ~a = chirurgie care se ocupa cu indreptarea unor malformatii ale corpului. II. s. f. tehnica executarii obiectelor de arta prin fasonarea, modelarea unei substante plastice; domeniul artelor plastice. ◊ parte din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. (< fr. plastique, lat. plasticus, gr. plastikos)

sprintar (-ra), adj. – 1. (Inv.) Van, inutil. – 2. Volubil, zglobiu, nebunatic. – Var. inv. sprintar. Origine necunoscuta. Legatura cu sprinten (Tiktin; Scriban) pare incerta. Ar putea proveni din radacina expresiva pit-, cf. pantarus si alte der. care indica ideea de volubilitate.

ROUSSEAU [ruso], Jean-Jacques (1712-1778), filozof, scriitor si muzician francez. Reprezentant al romantismului. Colaborator al Enciclopediei. Autor al „Contractului social”, potrivit caruia, in starea naturala, viata este libera si independenta, iar neajunsurile conditiei umane au fost la origine societatea. Salvarea este posibila printr-o organizare politica centrata pe ideea de libertate si de vointa generala („Discurs asupra inegalitatii”). Doctrina politica a lui R. avea sa devina platforma democratiei radicale iacobine in timpul Revolutiei Franceze. Conceptia sa pedagogica preconizeaza educatia conform cu natura proprie a copilului („Emil sau despre educatie”). Principiul revenirii la natura (denumit ulterior „rousseauism”) si ideea primordialitatii sentimentului in raport cu ratiunea (caracteristica si pentru deismul sau), care strabat principalele scrieri literare ale lui R. (romanul epistolar „Iulia sau noua Eloiza”, „Confesiunile”), au facut din el un precursor al romantismului francez si european. Ca muzician a compus muzica de opera („Vrajitorul satului”, „Pygmalion”), cantece; autor al unui sistem de notatie muzicala; a abordat probleme de estetica si de teorie a muzicii.

APOSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (In religia crestina) Nume dat fiecaruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar crestin de la inceputul crestinismului. 2. Adept si propagator inflacarat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg.) Carte de ritual crestin, cuprinzand fapte atribuite Apostolilor (I 1) si scrisorile lor adresate diferitelor persoane si comunitati. – Din sl. apostolu.

SUGESTIV, -A, sugestivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care are puterea sau calitatea de a destepta sugestii, care inspira sau starneste anumite reprezentari sau idei; care sugereaza. – Din fr. suggestif.

A LUCI pers. 3 ~este intranz. 1) (despre surse de lumina, corpuri) A raspandi lumina; a arde; a lumina. 2) A avea luciu, reflectand emanatia unei surse de lumina. 3) fig. (despre lucruri) A parea ca lumineaza (din cauza curateniei); a sclipi; a straluci. 4) fig. (despre ochi) A avea o stralucire deosebita (din cauza unei emotii puternice); a scanteia; a sclipi. 5) fig. (despre idei, ganduri) A aparea pentru scurt timp in minte. /<lat. lucire

GEST s.n. 1. Miscare exterioara a corpului prin care se exprima o idee, un sentiment etc. sau se da mai multa expresivitate vorbelor. 2. (Fig.) Purtare, fapta (care are o anumita semnificatie). [< fr. geste, it. gesto, cf. lat. gestus].

IRON MAIDEN [aiən meidn], grup de heavy-metal englez. Inventatorii liniei moderne in heavy-metal. Impun ideea ca fiecare grup sa-si creeze o imagine proprie, conceptul vizual primand asupra muzicii („Iron Maiden”, „The Number of the Beast”).

POZNAS ~a (~i, ~e) si substantival pop. fam. 1) (despre oameni sau despre manifestari ale lor) Care starneste rasul; plin de haz; amuzant; hazliu; nostim. 2) Care iese din comun (prin felul lui de a fi); straniu; bizar; ciudat. Expunea niste idei ~e. 3) Care se tine de pozne; pus pe sotii; sotios; nazbatios; nebunatic; d****s. /pozna + suf. ~as

idee s. f. 1. forma de reflectare, de reprezentare generalizata a realitatii in constiinta; notiune, concept. ♦ a avea ~ = a avea cunostinte (sumare), a fi informat despre... 2. gandire, conceptie, fel de a vedea. 3. conceptie de baza care se desprinde dintr-o lucrare literara, artistica etc. ♦ gand, opinie, parere, convingere, judecata. ♦ ~ fixa = imagine, gand care revine mereu in mintea cuiva. 4. intentie, plan, proiect. ♦ o ~ (de) = o cantitate mica, putin. (< fr. idee, lat., gr. idea)

IPOHONDRIE, ipohondrii, s. f. Stare psihica morbida, caracterizata prin neliniste continua, teama si preocupare obsesiva de starea sanatatii proprii; idee fixa a cuiva care crede ca sufera de o boala pe care in realitate nu o are. [Var.: ipocondrie s. f.] – Din fr. hypocondrie.

ASOCIATIE ~i f. 1) Uniune constituita printr-un statut in vederea atingerii unui scop comun; societate. ~ sportiva. 2) Proprietate a psihicului de a lega intre ele mai multe imagini senzoriale sau idei. 3) Legatura intre doua sau mai multe imagini ori idei. 4): ~ moleculara reunire a doua sau mai multe molecule identice. ~ de stele grupuri rare de stele care au aceeasi origine. [G.-D. asociatiei; Sil. -ci-a-ti-e] /<fr. association, lat. associatio, ~onis

LIMPEDE ~zi adj. 1) (despre lichide) Care este lipsit de orice impuritati; curat; straveziu. Apa ~. 2) (despre cer, atmosfera) Care este fara nori; senin. 3) (despre ochi, privire) Care reflecta curatenie sufleteasca; curat; luminos. 4) (despre sunete, voce) Care se aude bine; cu o sonoritate deosebita; argintiu; cristalin. 5) (despre minte, judecata) Care intelege bine lucrurile; lucid. 6) (despre idei, ganduri) Care este clar, usor de inteles; clar; inteligibil; accesibil. Raspuns ~. ♦ ~ ca buna ziua care nu are nevoie de nici un fel de explicatii; clar. /<lat. limpidus

EXTREM, -A adj. 1. Asezat, situat in punctul cel mai indepartat; de la capat; la varf. 2. Care are cea mai mare sau cea mai mica dintre valorile posibile ale unei marimi. 3. (Fig.; despre doctrine, idei politice etc.) Situat pe pozitiile cele mai neconciliatoare. 4. Foarte mare, exagerat. ♦ (Despre remedii etc.) Foarte energic, folosit doar in cazuri desperate. // s.m. (Mat.) Primul si ultimul termen al unei proportii. ♦ Valoarea extrema, maxima si minima, a unei functii; extremum. // s.f. 1. Margine; limita ultima. ◊ A trece de la o extrema la alta = a trece de pe o pozitie pe alta diametral opusa. 2. Cea mai mare sau cea mai mica valoare a unei marimi. 3. Jucator care ocupa locul cel mai inaintat din stanga sau din dreapta in formatia de joc a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. [Var. estrem, -a adj. / cf. fr. extreme, lat. extremus < exterus – din afara].

APOLOGETIC, -A I. adj. care contine o apologie. II. s. f. 1. ramura a teologiei care are ca scop apararea crestinismului. 2. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiaza neintemeiat o persoana, o idee, un sistem etc. (< fr. apologetique)

EMBLEMA s. f. 1. (ant.) compozitie decorativa cu sens simbolic, centrata pe un semn geometric sau zoomorf si avand implicatii mitologice. ◊ mozaic incastrat in peretii salilor romane. 2. obiect, semn grafic, imagine care simbolizeaza o anumita idee. ◊ figura alegorica; simbol. (< fr. embleme, lat., gr. emblema)

EXTREM, -A I. adj. 1. situat in punctul cel mai indepartat; de la capat; la varf. 2. care are cea mai mare sau cea mai mica dintre valorile posibile ale unei marimi. 3. (fig.; despre doctrine, idei politice etc.) pe pozitiile cele mai neconciliatoare. 4. foarte mare, exagerat. ◊ (despre remedii etc.) foarte energic, doar in cazuri desperate. II. s. m. (mat.) primul si ultimul termen al unei proportii. III. s. n. 1. (mat.) valoarea extrema, maxima si minima, a unei functii. 2. numaratorul primului raport si numitorul celui de-al doilea intr-o proportie. IV. s. f. 1. margine; limita ultima. ♦ a trece de la o extrema la alta = a trece de pe o pozitie pe alta diametral opusa; extrema dreapta (sau stanga) = grup politic care se manifesta prin idei si actiuni ultraradicale, exagerate si rigide. 2. cea mai mare sau cea mai mica valoare a unei marimi. 3. jucator care ocupa locul cel mai inaintat din stanga sau din dreapta in formatia de jos a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. (< fr. extreme, lat. extremus)

ANTIFON¹, antifoane, s. n. Versete sau idei din psalmi care se repeta de doua coruri sau de doua voci, ca si cum si-ar raspunde reciproc; cantare repetata de doua coruri, la slujba bisericeasca. – Slav (v. sl. antifonu < gr.).

APOSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (In religia crestina) Nume dat fiecaruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos care au raspandit invatatura lui. ♦ Misionar crestin la inceputul erei crestine. 2. Fig. Adept si propagator inflacarat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg. art.) Carte de ritual cuprinzand faptele apostolilor (I 1) si scrisorile lor adresate diferitelor persoane si comunitati crestine. – Slav (v. sl. apostolu < gr.).

ACOLIT, -A, acoliti, -te, s. m., s. f. 1. S. m. si f. Persoana care urmeaza, care ajuta pe cineva (intr-o actiune, intr-un domeniu de activitate); persoana care urmeaza indeaproape ideile cuiva. ♦ Partas, complice la o uneltire (criminala). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, avand atributii legate de cult. – Din fr. acolyte.

PANTALONAR ~i m. depr. (in sec. XIX) 1) Tanar cu idei progresiste care se imbraca dupa moda occidentala; bonjurist. 2) Taran care purta haine (saracacioase) orasenesti; cioflingar. /pantalon + suf. ~ar

COLECTIV, -A adj. 1. Rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. 2. Comun, obstesc, social. // s.n. Grup de oameni care lucreaza in acelasi loc de productie, avand interese si conceptii comune, purtand fiecare raspunderea muncii depuse, supunandu-se unei discipline liber consimtite si acceptand o conducere unica. ◊ Colectiv de catedra = totalitatea cadrelor didactice din invatamantul superior, grupate in cadrul unei catedre. [Cf. fr. collectif, lat. collectivus].

PROPRIETATE s.f. 1. Dreptul de a detine, de a se folosi de un bun; stapanire. 2. Ceea ce constituie obiectul unei stapaniri; bun, avere, avut. 3. Insusire, calitate caracteristica a unui lucru; caracter distinctiv. 4. Calitatea unui cuvant, a stilului de a reda precis ideea exprimata. [Pron. -pri-e-. / cf. fr. propriete, lat. proprietas].

PRAGMATISM s. n. curent in filozofia contemporana, care, indentificand obiectul cunoasterii cu procesul cunoasterii, considera notiunile, ideile, teoriile etc. exclusiv din punctul de vedere al eficacitatii lor practice. ◊ (p. ext.) atitudine, conceptie etc. care are in vedere (numai) eficacitatea, utilitatea practica. (< fr. pragmatisme, engl. pragmatism)

strepede (-zi), s. m. – Vierme de brinza, larva de la Piophila casei. – Megl. strepii. Origine incerta. Pare un der. din lat. trepidus, cf. treapad (Tiktin). Este de presupus ca pl. strepezi ar fi dus la un sing. analogic *strepeza, de la care, prin regresiune, s-ar putea explica rezultatul din megl. si alb. strep, considerindu-se -za drept suf. Semantic, se explica prin ideea de mincarime sau de miscare agitata. – Der. din sl. cruvi „vierme” (Cihac, II, 373), direct sau prin intermediul alb., nu este posibila. Cf. Byck-Graur 26; Rosetti, II, 122.

SIMBOLIC, -A, simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care serveste de simbol; care nu are eficacitate sau valoare in sine, ci prin ceea ce simbolizeaza. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificatie simbolica (1); simbolistica. 3. S. f. Teorie generala asupra simbolurilor (in care notiunile logice si raporturile dintre ele sunt inlocuite prin semne conventionale). 4. S. f. Ramura a teologiei consacrata studiului comparativ al simbolurilor de credinta ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik.

FANTEZIST, -A, fantezisti, -ste, adj. 1. Care nu are nimic comun cu realitatea, care este un produs al imaginatiei. 2. (Despre oameni) Care este (sau se lasa) dominat de idei fantastice, ireale sau nerealizabile. 3. (Despre manifestari, creatii etc. ale oamenilor) Care este lipsit de orice baza reala, care tradeaza pe omul fantezist (2). – Din fr. fantaisiste.

CUGET, cugete, s. n. 1. Capacitate de a gandi; gandire. 2. Gand, idee, parere. ♦ Imaginatie, fantezie. 3. Minte, intelect. 4. (Inv.) Intentie, plan, proiect. 5. Constiinta. ◊ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul sau a avea mustrari de cuget = a fi chinuit de remuscari, a-l chinui (pe cineva) remuscarea, regretul. – Din cugeta (derivat regresiv).

AUGUSTIN (Aurelius Augustinus) (354-430), teolog, filozof si scriitor latin. Episcop de Hippona. Unul dintre parintii latini ai bisericii, canonizat de biserica catolica. A considerat cunoasterea umana ca participare la cunoasterea divina si si a facut din ideile platoniciene idei ale intelegerii lui Dumnezeu („Cetatea lui Dumnezeu”, „Confesiuni”). Doctrina sa despre pacatul originar, despre gratia divina si predestinare a avut un rol hotaritor in constituirea dogmei catolice si a conceptiei crestin-medievale despre om.

LANCASTER [lænkəstər], Joseph (1778-1838), pedagog englez. In 1818 a emigrat in S.U.A. A fundat (1798) la Southwark prima scoala de ajutor mutual, unde si-a pus in practica propria metoda educativa, organizand elevii in grupe sau clase, supravegheate de monitori (selectati dintre elevii buni), care trebuiau sa asigure mentinerea disciplinei si insusirea lectiilor. Ideile sale novatoare (in competitie cu cele ale lui A. Bell, sustinut de Biserica), expuse in „Sistemul de invatamant britanic”, au influentat considerabil sistemul educational englez din sec. 19.

UNANIMITATE s. f. Acord total de idei, de opinii, de sufragii; totalitate de persoane. ◊ Loc. adv. In (sau cu) unanimitate = cu aprobarea tuturor, fara ca nimeni sa aiba alta parere, alta atitudine. – Din fr. unanimite, lat. unanimitas, -atis.

CIRCULA, circul, vb. I. Intranz. 1. A fi in miscare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit si la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi in miscare neintrerupta (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, stiri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se raspandi. 4. A intrebuinta in mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circula. – Din fr. circuler, lat. circulari.

HRISOHEDONISM s.n. Curent de idei care sustinea ca omul poate rezolva orice problema economica cu ajutorul aurului, idealul unei societati sau tari fiind de a avea cat mai mult metal pretios. [< fr. chrysohedonisme, cf. gr. chrysos – aur, hedone – placere].

CRISOHEDONISM s. n. curent de idei care sustinea ca omul poate rezolva orice problema economica cu ajutorul aurului, idealul unei societati sau tari fiind de a avea cat mai mult metal pretios. (< fr. chrysohedonisme)

HANTISA s. f. 1. idee, amintire etc. de care cineva nu se poate debarasa; obsesie. 2. miscare de obiecte, zgomot etc. despre care se pretinde ca ar putea fi provocata la distanta, prin inductie psihica. (< fr. hantise)

paraleu (paralei), s. m. – In povesti, epitet pentru eroi; viteaz ca un leu. Origine indoielnica. Se considera de obicei ca un comp. al lui leu, cu para- (Tiktin; Candrea; Scriban); dar aceasta comp. nu e normala, fiindca para- nu indica altceva decit o repetitie agasanta si nu ideea de „arhi-” sau de „stra-” (cum presupunea Dame). Mai sigur e vorba de o etimologie populara; in acest caz, cuvintul ar putea sta in loc de *faraleu, din ngr. θααρραλέος „viteaz, curajos”.

PAGANINI, Niccolo (1782-1840), violonist si compozitor italian. Creator al concertului de vioara de tip romantic si unul dintre cei mai mari inovatori ai tehnicii violonistice (un nou gen de manuire a arcusului, introducerea procedeului scordatura, reintroducerea acompanierii in pizzicato), care i-a adus o faima legendara. Concertele sustinute in toate marile orase ale Europei au fost audiate de cele mai mari personalitati ale epocii. Compozitiile sale se caracterizeaza printr-un stil personal si forma eleganta, idei originale si armonie bogata, colorit instrumental foarte variat si incarcatura emotionala: 24 de capricii pentru vioara solo, concerte, variatiuni, sonate, cvartete pentru doua viori si doua chitare. In memoria sa, din 1954, are loc, anual, la Genova, un concert international de vioara.

A SE CIOCNI ma ~esc intranz. 1) (despre obiecte tari, vehicule etc.) A se lovi, venind din directii opuse; a se tampona. 2) fig. (despre interese, idei etc.) A fi in contradictie; a se bate cap in cap; a se contrazice. 3) fig. A intra in conflict. Armatele s-au ciocnit. /cf. bulg. tukna, ucr. koknuti

VECHI veche (vechi) 1) (in opozitie cu nou) Care este facut demult; care este in intrebuintare de mult timp. Oras ~. Haina veche. Cuvant ~. ◊ Vorba veche vorba din batrani; proverb. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anilor trecuti. Grau ~. Cartofi ~. ◊ Vin ~ vin avand calitati deose-bite, datorita pastrarii indelungate. 3) (despre alimente, medicamente etc.) Care si-a pierdut proprietatile pozitive; alterat; stricat. Carne veche. 4) (despre persoane) Care este cunoscut de multa vreme. Prieten ~. Colaborator ~. ◊ Lumea veche a) lume care a existat in antichitate; b) oranduire sociala perimata. 5) ( mai ales despre specialisti) Care are experienta bogata intr-un domeniu de activitate; care activeaza de multa vreme. Medic ~. 6) Care vine din vechime; ramas din batrani; batranesc. idee veche. Metode ~. /<lat. veclus

ASOCIATIE s. f. 1. asociere, unire, intovarasire. ◊ (biol.) grupare a indivizilor unei singure specii sau ai unor specii diferite. 2. grupare, unire constituita printr-un statut. 3. legatura specifica intre doua sau mai multe procese si produse psihice (reprezentari, idei, sentimente etc.). 4. (chim.) ~ moleculara = grupare de doua sau mai multe molecule identice. (< fr. association)

WAS VERNUNFTIG IST, DAS IST WIRKLICH; UND WAS WIRKLICH IST, DAS IST VERNUNFTIG (germ.) ceea ce este rational este real si ceea ce este real este rational – Hegel, „Grundlilien der Psilosophie des Rechts”, Introducere. Teza celebra formuland ideea procesualitatii oricarei existente si a adevarului, a inlocuirii vechiului prin nou, in conceptia sa realul fiind un atribut a ceea ce are in acelasi si caracter de necesitate.

A SE DA ma dau intranz. 1) (urmat de un complement circumstantial de loc) A se apropia de un anumit loc. ~ langa masa. 2) (despre fiinte) A se arunca cu lacomie sau cu violenta; a napadi; a se napusti; a se repezi. 3) (urmat de participii) A nu mai opune rezistenta; a ceda. ~ invins. ~ batut. 4) (urmat de o complinire cu prepozitia la) A avea inclinare spre ceva; a se trage. ~ la carte. ~ la pictura. 5) A deveni adeptul unei miscari, al unui curent ideologic etc., impartasindu-i ide-ile; a adera. ~ cu democratii. ◊ ~ drept... a se prezenta drept... ~ in vant dupa ceva (sau dupa cineva) a-i placea foarte mult ceva sau cineva. /<lat. dare

FOCAR s.n. 1. Punct in care se reunesc razele luminoase emanate de o anumita sursa luminoasa si care sunt reflectate sau refractate de un sistem optic. 2. Punct in care se reunesc razele vectoare ale unei curbe. 3. Parte a unei masini, a unui aparat sau a unei instalatii de incalzit in care se produce arderea combustibilului. 4. (Fig.) Centru, loc unde se strang si de unde se raspandesc anumite idei, influente etc. 5. Focar de infectie = centru al unui proces inflamator; loc din care se raspandeste o anumita boala; (p. ext.) loc murdar. [< foc + -ar, lat. focarium – sursa de caldura, dupa fr. foyer].

GEST, gesturi, s. n. 1. Miscare a mainii, a capului etc. care exprima o idee, un sentiment, o intentie, inlocuind uneori vorbele sau dand mai multa expresivitate vorbirii. 2. Fapta sau purtare dictata de un anumit scop, de anumite interese, avand o anumita semnificatie etc. – Din fr. geste, lat. gestus.

SUBIECTIV, -A, subiectivi, -e, adj. 1. (Fil.) Care considera ca baza a tot ce exista este constiinta individuala; care neaga faptul ca indaratul senzatiilor se afla obiectele reale, independente de om. Idealism subiectiv. 2. Care are un caracter personal, care se petrece in constiinta cuiva; care, intr-o judecata, actiune etc., tine seama numai de sentimentele, de pornirile si de ideile sale; partinitor. – Din fr. subiectif.

A IMPARTASI ~esc tranz. 1) (ganduri, idei etc.) A face cunoscut (pentru a gasi sprijin spiritual sau moral). Sa-ti ~esc unele impresii. 2) (bucurii, necazuri etc.) A suporta impreuna; a imparti. Au ~it aceeasi soarta. 3) (pareri, opinii etc.) A primi ca bun; a accepta; a admite. ~este opiniile lui. 4) rel. A supune ritualului de impartasanie; a cumineca; a griji. /in + partas

SOCOTEALA s. 1. calcul, (inv. si reg.) socoata, socotinta, (Transilv. si Maram.) samadas, (inv.) schepsis, seama, (inv., in Transilv.) comput. (Face o ~ elementara.) 2. calcul, calculare, socotire. (~ anilor calendaristici.) 3. (MAT.) calcul, operatie. (Cele patru ~eli.) 4. cont, seama. (Cate nu i se puneau in ~!) 5. seama. (Vei da ~ de cele facute.) 6. chibzuiala, cumintenie, cumpat, intelepciune, judecata, masura, minte, moderatie, ratiune, tact. (Demonstreaza multa ~.) 7. ratiune, rost. (Are si aceasta o ~.) 8. rost. (Toate au ~ lor.) 9. ordine, regula, randuiala. (Stie ~ lucrurilor.) 10. rost, seama. (Nu mai stia ~ averii lui.) 11. chestiune, lucru, poveste, pricina, problema, treaba. (S-a lamurit ~ aceea?) 12. calcul, gand, idee, intentie, plan, proiect. (Nu si-a putut realiza ~.)

FAPT¹ ~e n. 1) Intamplare care a avut loc in realitate; eveniment. ~istoric. 2) Fenomen izolat dintr-un anumit domeniu. ~e de limba. 3) v. FAPTA. 4) (in imbinare cu substantive ce denumesc anumite perioade exprima ideea de inceput) In ~ul zilei. In ~ul serii. /<lat. factum

TAOISM s. n. directie principala a filozofiei antice chineze, in cadrul careia s-au manifestat doua curente, unul materialist si altul idealist, dupa interpretarea data notiunii de „tao”. ◊ religie chineza, amalgam al cultului spiritelor naturii si ale stramosilor, al ideilor lui Lao-dzi si al diverselor credinte. (< fr. taoisme)

solz (-zi), s. m. – 1. Placa mica tegumentara; scuama. – 2. Lama, placa de metal al unei armuri. – 3. Pulbere pe aripile fluturilor. – 4. (Arg.) Bani. Origine necunoscuta. Der. din lat. sǒlidum (Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 302; Philippide, Principii, 148; Puscariu, Dacor., VII, 480; Puscariu, Lr., 187) sau din sl. sluzu „muci” (Cihac, II, 354; Candrea), care apare o singura data cu sensul de „solz”, neconsolidat in sl., nu pare posibil, in primul rind pentru ca pentru ca asemenea caz pl. ar trebui sa fie *solji, ca minz, piez sau, ca in cazul lui viteaz, breaz etc. Prezenta lui -zi pledeaza in favoarea unei creatii, expresive, desi ideea sa nu este clara. Cf. bulz. – Der. solzi, vb. (a acoperi cu solzi); solzos, adj. (acoperit cu un strat ca de solzi).

PROPOZITIE s. f. 1. cea mai simpla unitate sintactica prin care se comunica o judecata, o idee. 2. (log.) imbinare de cuvinte care exprima o ideee completa. 3. (mat.) teorema ajutatoare care serveste demonstratiei unei teoreme mai importante sau stabilirii unui rezultat fundamental. 4. expresie care are un inteles intr-un anumit domeniu. ◊ (inform.) forma propozitionala din simboluri terminale. 5. cea mai mica constructie muzicala, care se incheie printr-o cadenta oarecare. (< fr. proposition, lat. propositio)

TAOISM s.n. Directie principala a filozofiei antice chineze, inaugurata de Lao-dzi, in cadrul careia s-au manifestat doua curente, unul materialist si altul idealist, dupa interpretarea data notiunii de „tao”. ♦ Religie chineza constituind un amalgam al cultului spiritelor naturii si ale stramosilor, al ideilor lui Lao-dzi si de diverse credinte. [Pron. tao-ism, var. daoism s.n. / cf. fr. taoisme < chin. tao – cale].

AUTOHTON, -A I. adj. 1. (despre specii, populatii) care s-a format si dezvoltat pe teritoriul unde traieste in prezent: bastinas, aborigen, indigen. 2. (psihiatr.; despre idei obsedante) care apare in constiinta ca o gandire generata spontan. II. s. n. 1. complex de straturi constituit din roci mai tinere, ramase pe locul lor, peste care au fost impinse din regiunile invecinate roci mai vechi. 2. zacamant de carbuni, format in locul de origine al plantelor din care provine. 3. rau avand izvoarele in aceeasi unitate morfologica, regiune climatica cu gura de varsare. (< fr. autochtone, gr. autokhthon)

CASUNA, casunez, vb. I. 1. Intranz. impers. A-i veni cuiva o idee sau o pofta ciudata. 2. Intranz. A prinde necaz pe cineva sau pe ceva; a prinde (dintr-o data) dragoste de cineva. 3. Intranz. A se napusti asupra cuiva. Au casunat pe el cu ciomegile (DUMITRIU). 4. Tranz. A cauza, a pricinui. A casuna o suparare. – Lat. *occasionare.

bi- Prefix de origine neol., care indica in principiu reduplicarea ideii exprimate in continuare. In practica, insoteste adesea cuvinte care, ele singure, nu sunt folosite in rom.: bicolor, bilinguu, biman, bimestru, etc. fata de formatiile pe baza cuvintelor care au si uz independent: bilateral, bimensual, bioxid, etc. Lat. bis mai ales prin intermediul fr. bi-.

chiti (-tesc, -it), vb. – 1. A impodobi, a infrumuseta, a orna. – 2. A potrivi, a aranja, a orindui. – 3. A organiza, a planui, a dispune. – 4. A proiecta, a calcula. – 5. A judeca, a chibzui, a gindi. Sb. kititi „a infrumuseta”, sau bg. kyta „buchet” (Cihac, II, 51; Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 328; Berneker 679). Cu toate ca evolutia semantica este fireasca in toate fazele ei, este rar ca un cuvint sl. sa fi dezvoltat in rom., de la sine, o gama atit de intinsa de sensuri. Este de presupus ca in evolutia sa ar fi influentat vreun cuvint ca a cata, sau poate ngr. ϰιττάζω „a vedea, a privi”. – Der. chiteala, s. f. (podoaba; giuvaiere, bijuterii; ordine, organizare; aranjare, potrivire; judecata, parere; supozitie, idee). Cf. cuvintul urmator.

LAITMOTIV s. n. 1. motiv, tema avand o anumita semnificatie, care caracterizeaza un personaj, o situatie si care se repeta adesea in cursul unei compozitii muzicale; (p. ext.) fragment, motiv muzical care se repeta. 2. (fig.) idee de baza a unei opere literare etc. care se repeta de mai multe ori. (< germ. Leitmotiv)

DOAR adv. 1. (Exprima ideea unei delimitari sau restrictii) Numai. Stai doar o clipa! ◊ Expr. Doar ca nu... = aproape ca..., putin a lipsit sa nu... 2. Vezi bine, cum se stie; desigur. Doar nu m-ai cautat! 3. Poate; probabil. Va reusi doar pana la urma! ◊ Expr. Fara doar si poate = fara nici o indoiala; neaparat. ♦ In speranta ca... L-a intrebat, doar va afla ce sa faca. ◊ Expr. Intr-o doara = la noroc, la intamplare, pe nimerite. 4. (Reg., la inceputul unei propozitii interogative) Oare? [Var.: doara adv.] – Lat. de-hora.

A STAPANI ~esc 1. tranz. 1) (bunuri materiale) A detine in calitate de stapan; a avea in posesie; a poseda; a detine. 2) (activitati, specialitati, doctrine etc.) A cunoaste bine; a poseda. ~ tehnica. ~ o limba. 3) (tari, imparatii) A conduce in calitate de stapan. 4) fig. (despre ganduri, idei, sentimente etc.) A preocupa in permanenta si complet; a urmari; a obseda. 5) (porniri, sentimente etc.) A face sa nu se manifeste; a domoli; a potoli; a infrana. 6) (persoane) A face sa se stapaneasca. 2. intranz. A se afla in fruntea unei tari; a fi domn al unei tari; a domni; a guverna. /Din stapan

supra- – Pref. care indica ideea de exces. Lat. supra-. In general traduce fr. sur-: supraalimenta, vb., din fr. suralimenter; supranatural, adj., din fr. surnaturel; suprataxa, s. f., din fr. surtaxe etc. In mod exceptional au ramas cu forma din fr. surexcita, vb., din fr. surexciter; surmena, vb., din fr. surmener; surprinde, vb., din fr. surprendre.

LOLLARZI s. m. pl. preoti saraci, predicatori care propagau idei reformatoare antifeudale si impotriva functionarilor regali; participanti la miscarea taraneasca din sec. XIV indreptata impotriva bisericii catolice si a exploatarii feudale in cateva tari din apusul Europei. ◊ (in Anglia) adepti ai doctrinei reformatorului Wycliff. (< fr. lollardes)

combin, a -a v. tr. (lat. combino, -are, d. con, la un loc, si bini, cite doi. V. imbin, binar, binoclu). Chim. Amestec: a combina oxigen cu idrogen [!] (V. aliaj). Fig. Unesc, impreun: imi combin puterile. Chibzuiesc, imaginez (impreun ideile): a combina un plan.

APOLOGETICA s.f. 1. Ramura a teologiei care are ca scop justificarea religiei crestine si care se ocupa cu respingerea atacurilor indreptate impotriva acestei religii. 2. Sistem preconceput, teorie etc. prin care se apara, se justifica sau se infrumuseteaza in mod neintemeiat o idee, un sistem etc. [Gen. -cii. / cf. fr. apologetique, it. apologetica].

STICLETE ~ti m. Pasare sedentara, cantatoare, de talie mica, cu cioc conic, scurt si gros, cu penaj viu colorat. ◊ A fi cu (sau a avea) ~ti in cap (sau a-i canta cuiva ~tii in cap) a) a fi straniu, bizar; b) a fi smintit. A-i scoate cuiva ~tii din cap a vindeca pe cineva de capricii, de idei ciudate. [Sil. sti-cle-] /<sb. steglic, bulg. stiglic

ORIGENE (c. 185 – c. 253), filozof, teolog crestin si scriitor grec nascut in Egipt, la Alexandria. Celebru datorita vastei sale culturi filozofice, a fost comparat cu Socrate. Conducator al Scolii catihetice din Alexandria. A realizat prima editie critica a „Vechiului Testament”, continand sase versiuni (de unde titlul lucrarii Hexapia) insotite de comentarii. O. a reformulat invatatura crestina in sens platonizant si gnosticizant, folosind in special metoda alegorica; a aparat doctrina preexistentei sufletelor si a propovaduit apocastaza, mantuirea tuturor lucrurilor, inclusiv a diavolului; pentru astfel de idei, a fost nevoit sa renunte la activitatea didactica si sa se stabileasca in Cezarea, unde, in timpul prigonirii crestinilor (250) sub Decius, a fost prins si torturat. Controversele starnite in secolele urmatoare de doctrinele sale au dus la condamnarea lor ca eretice la Conciliul de la Constantinopol (553); aceasta a dus la disparitia unei mari parti a numeroase scrieri, din care s-au pastrat doar fragmente traduse in latina in sec. 4. Op. pr.: „De principiis”, „Contra Celsus”.

A SE TINE ma tin intranz. I. 1) A sta prins (de ceva sau de cineva). ~ de copac. 2) A avea stabilitate; a nu cadea. Casa se mai ~. 3) A merge mereu in imediata apropiere (a cuiva sau a ceva). ~ de tata-sau. 4) A nu se indeparta (de ceva) conformandu-se. ~ de lege. II. (in imbinari) 1) (sugereaza ideea de indeletnicire) ~ de munca. ◊ ~ de ale sale a continua sa procedeze in felul sau. ~ de casa a duce o viata casnica; a nu fi usernic. ~ la distanta a) a merge la o oarecare departare dupa cineva sau dupa ceva; b) a fi putin sociabil. 2) (sugereaza ideea de dainuire a insusirii sau a imprejurarii exprimate de cuvantul din imbinare) ~ mandru. ◊ A nu se mai putea ~ pe picioare a) a fi cuprins de o mare slabiciune fizica; b) a fi beat. /<lat. tenere

DESLUSI, deslusesc, vb. IV. 1. Tranz. A distinge, a deosebi un sunet sau un zgomot (dintr-o larma de zgomote); a auzi. 2. Tranz. A distinge, a recunoaste, a observa, a vedea (in semiintuneric sau intr-un spatiu slab luminat). ♦ (Despre lumina) A face sa apara clar conturul lucrurilor. 3. Tranz. A desprinde dintr-un complex de idei, a limpezi, a lamuri, a clarifica o problema, o idee etc. ♦ Refl. (Despre idei, probleme) A deveni limpede, explicit; a se clarifica. ♦ Tranz. A explica, a da lamuriri, a face pe cineva sa priceapa ceva. ♦ Refl. A se lamuri, a se edifica (asupra unui lucru); a intelege. – Din bg. doslusam.

cris interj. – Exprima o admiratie amestecata cu invidie. Cuvint obscur, pe care dictionarele il clasifica de obicei ca adj., cu sensul de „bogat, fericit, de invidiat”. Aceasta acceptie nu pare sigura, si banuim ca se datoreaza influentei inconstiente a etimonului care s-a propus. Toate exemplele care se aduc par a indica o interj. S-a incercat sa se explice printr-o aluzie, de altfel imposibila, la bogatiile lui Cressus (Seineanu, Semasiol., 172; Cihac; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 207), sau la nisipurile aurifere ale riului Cris, din Transilvania (Tiktin; cf. Iorga, Revista istorica, XXVI, 88). DAR il pune in legatura cu sl. krizi „cruce”, adaugind ca legatura intre ideea de „cruce” si cea de „fericire” este fireasca in conceptia crestina. Credem ca legatura cu sl. krizi este sigura, dar trebuie inteleasa ca o blasfemie aproape pe fata; se stie, de altfel, ca multe expresii injurioase din rom. au o nuanta de admiratie, de invidie si chiar de afectiune.

TAUTOLOGIE, tautologii, s. f. 1. Greseala de limba care consta in repetarea inutila a aceleiasi idei, formulata cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm. 2. Fenomen sintactic care consta in repetarea unor cuvinte cu acelasi sens, dar cu functiuni diferite, marcate de obicei prin deosebire de intonatie sau de forma si care, exprimand identitatea celor doi termeni, are rolul de a sublinia o calitate sau o actiune. 3. (Log.) Judecata in care subiectul si predicatul sunt exact aceeasi notiune. 4. Expresie din logica simbolica, care, in limitele unui sistem formal, este adevarata in orice interpretare. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tautologie, lat. tautologia.

A SEMANA¹ seaman tranz. 1) (seminte de plante cultivate) A introduce in sol (pentru a incolti si a creste); a insamanta. ~ grau. ◊ Culege ce-ai semanat se spune, cand cineva trebuie sa suporte consecintele unor fapte de-ale sale. 2) pop. (persoane) A presara cu seminte de cereale dorind fericire in Noul An. 3) fig. A imprastia uniform pe o suprafata. ~ flori in calea cuiva. 4) fig. (idei, ganduri, intrigi etc.) A face sa devina cunoscut unui cerc larg de persoane; a raspandi; a propaga. /<lat. seminare

FANTEZIE, fantezii, s. f. 1. Capacitate omeneasca de a crea noi reprezentari sau idei pe baza perceptiilor, a reprezentarilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. imagine produsa de aceasta facultate; imaginatie; reverie. ♦ Spec. Imaginatie specifica unui creator (in arta, literatura, stiinta etc.). ♦ Produs al imaginatiei; plasmuire, nascocire. 2. Gust, inclinare, dorinta iesita din comun, ciudata (a cuiva). 3. Compozitie muzicala instrumentala de forma libera, avand un caracter de improvizatie si de virtuozitate. [Var.: (rar) fantasie, fantazie s. f.] – Din fr. fantaisie.

stragalie (-ii), s. f. – Disc, rotita, care are diferite intrebuintari si aplicatii, la capatul osiei carului, la masa olarului, la masinile de gatit cu carbune etc. – Var. stragalie, rastagalie. Ngr. τροχαλία „scripete” (cf. Diculescu, Elementele, 462, care se gindeste totusi la gr.). probabil alterat de contactul cu alte cuvinte care exprima ideea de „rotunjime”, cf. ngr. στρογγύλος „rotund” (Cihac, II, 704), ngr. στραγγαλία „lat” (Scriban).

HAI interj., s. (probabil n.) I. Interj. 1. Cuvant care exprima un indemn la o actiune (comuna) cu interlocutorul. 2. (Cu functie de imperativ, corespunzand unor verbe de miscare) Vino! veniti! sa mergem! ♦ (Repetat, cu accentul frazei pe al doilea element) Cuvant care exprima ideea unei inaintari incete sau anevoioase. 3. Exclamatie care exprima: regret, admiratie, o intrebare. 4. (Repetat) Ba bine ca nu! II. S. (n.) (Fam. si arg.) Harmalaie; scandal. ◊ Expr. A face (un) hai = a face scandal in semn de protest, de repros etc. [Var.: (reg.) ai interj.] – Onomatopee.

IMPARTASI, impartasesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. (Bis.) A da sau a lua impartasanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A imparti cu cineva ceva; a avea parte de acelasi lucru ca si altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. „din”) A se face partas la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se infrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destainui cuiva un gand, o idee etc. – In + partas.

FRAMANTA, framant, vb. I. 1. Tranz. A preface aluatul intr-o masa omogena, apasandu-l si amestecandu-l. ◊ Expr. A framanta pamantul = a bate pamantul cu picioarele prin lovituri puternice si repetate. ♦ A lovi indelung si repetat (cu pumnii sau cu picioarele) o persoana trantita la pamant, a calca in picioare. 2. Tranz. Fig. A examina amanuntit si in detaliu o idee, un plan, etc. ♦ Tranz. si refl. A-si supune mintea le eforturi. ♦ Tranz. si refl. A (se) misca puternic; a (se) agita. ♦ Refl. (Despre fiinte) A umbla incolo si incoace; a (se) agita. ♦ Refl. (Despre fiinte) A umbla incolo si incoace, a nu avea astampar. ♦ Tranz. A invarti, a rasuci un obiect in mana. ◊ Expr. A-si framanta mainile = a manifesta o mare neliniste, o tulburare prin frecarea puternica a mainilor. – Lat. fragmentare.

STAPANI, stapanesc, vb. IV. Tranz. A detine un bun in calitate de proprietar, a avea ceva in proprietate, a poseda. 2. Tranz. A cunoaste foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrina; a poseda cunostinte temeinice (teoretice si practice) intr-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stapani o limba (straina) = a vorbi corect si curent o limba (straina). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se retine (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se infrana, a se domina; a avea stapanire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a inabusi o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a impiedica pe cineva de la ceva; a tine in frau, a struni. 4. Intranz. A domni intr-o tara, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A tine pe cineva sub influenta sau stapanirea sa; a domina. – Din stapan.

A GANDI ~esc 1. intranz. 1) A crea idei despre obiectele si fenomenele din realitatea inconjuratoare. 2) A-si aplica reflectia; a reflecta; a medita. 3) A fi cu gandul; a fi cuprins de ingrijorare; a pasa; a se ingrijora. 2. tranz. 1) A gasi de cuviinta; a crede; a socoti; a considera. 2) A proiecta in gand; a avea in intentie; a intentiona; a dori. /Din gand

RUGINA, rugini, s. f. I. 1. Substanta brun-roscata, poroasa, sfaramicioasa, care se formeaza prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghita bruna care acopera uneori pietrele si care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost intretinut; ruginitura, rabla. 3. Fig. idee, teorie, mentalitate inapoiata, invechita. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate invechita; retrograd. II. 1. Boala infectioasa a plantelor, provocata de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifesta prin aparitia unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescente, impiedicand dezvoltarea normala a plantelor. 2. Planta erbacee cu tulpina neteda, cu frunze lungi, tepoase, avand la varf o inflorescenta cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. *aerugina.

arhi- Prefix care exprima ideea de superlativ. A intrat direct din ngr., prin intermediul terminologiei bisericesti: arhidiacon, arhiepiscop, arhierarh, arhiereu. Acelasi fonetism propriu ngr. s-a pastrat apoi pentru termenii introdusi din fr.: arhiduce, arhitect, arhitrava. In articolele urmatoare sint mentionate acele cuvinte compuse cu arhi- al carui al doilea element nu are existenta independenta in rom.

A APARA apar tranz. 1) (cauze, argumente etc.) A sustine acordand ajutor impotriva unei actiuni ostile. 2) A avea in paza; a lua sub ocrotire; a ocroti; a proteja; a supraveghea; a veghea; a pazi. 3) A pune la adapost; a feri; a pazi. ~ de ingheturi. 4) A mentine prin lupta. ~ o cetate. 5) A sustine in fata unei instante judecatoresti. 6) fig. A sustine respingand obiectiile aduse. ~ o cauza. ~ o idee. 7) sport A feri de atacurile adversarului. /<lat. apparare

DRAMATIC, -A adj. 1. Care tine de drama sau de teatru. ◊ Gen dramatic = gen literar care cuprinde operele in care ideile si sentimentele, ducand la desfasurarea unui conflict intre personaje, sunt prezentate dinamic pe scena; cronica dramatica = prezentare (analitica) a unei reprezentatii teatrale; arta dramatica = arta si teoria punerii in scena si interpretarii operelor dramatice. ♦ (Despre voci) Care se caracterizeaza printr-o sonoritate colorata si plina de gravitate, dar avand o mobilitate limitata. 2. (Fig.) Bogat in contraste, in conflicte; care se desfasoara dinamic in fata noastra; zguduitor, emotionant. [Cf. fr. dramatique, it. dramatico, lat. dramaticus].

muche (muchi), s. f. – 1. Coltul unei piese. – 2. Sale, spinare. – 3. Intersectia a doua planuri. – 4. Virf, culme. – Mr. mucl’e, megl. mucl’a. Origine indoielnica. Pare sa reprezinte lat. cumulus, intr-o forma *muculus, cf. it. mucchio (Cipariu, Archiv., 470; Arch. glott. it., IV) si, prin urmare, ideea de „proeminenta” sau „iesitura”. E posibil ca acest cuvint sa se fi confundat cu mutulus, „modilion” (Puscariu 1114; REW 5797; Graur, BL, V, 70; Tiktin; Candrea) si chiar ca provine direct din acest ultim cuvint; fara indoiala, pare sa fie vorba de un termen tehnic, care cu greu s-ar fi pastrat in rom. Der. din lat. mutilus, „schilodit, vatamat” (Candrea-Dens., 1159; Pascu, I, 120) nu este convingatoare. – Der. mucher, s. n. (instrument de indreptat).

DRAMATIC, -A adj. 1. referitor la drama, la teatru. ♦ gen ~ = gen literar care cuprinde opere scrise in dialog, in care ideile si sentimentele, ducand la desfasurarea unui conflict intre personaje, sunt prezentate dinamic pe scena; cronica ~a = prezentare (analitica) a unei reprezentatii teatrale; arta ~a = arta si teoria punerii in scena si interpretarii operelor dramatice; drama (2). ♦ (despre voci) care se caracterizeaza printr-o sonoritate colorata si plina de gravitate, dar avand o mobilitate limitata. 2. (fig.; despre intamplari, situatii etc.) bogat in contraste, in conflicte; zguduitor, impresionat. (< fr. dramatique, lat. dramaticus, gr. dramatikos)

A SCAPARA scapar 1. intranz 1) A produce scantei (prin lovirea cremenii cu amnarul, prin ciocnirea a doua corpuri tari). ◊ Cat ai ~ din amnar intr-o clipa. A-i ~ cuiva calcaiele a fugi foarte repede. 2) A se produce fulgere; a fulgera. 3) (despre lumini) A luci ca un fulger; a strafulgera. 4) (despre ochi) A arunca priviri scanteietoare. ◊ A-i ~ cuiva ochii de foame a fi foarte flamand. A-i ~ cuiva ochii de furie a fi foarte furios. 5) (despre ganduri,idei etc.) A se ivi fulgerator. ◊ A-i ~ (cuiva) prin minte (sau prin cap) a-i veni brusc in minte. 2. tranz. 1) A face sa arda; a aprinde. ~ un chibrit. 2) (scantei) A face sa se imprastie. Flacarile scapara scantei. /Orig. nec.

posidic (posidicuri), s. n. – 1. Plevusca, peste mic. – 2. Droaie de copii, copilaret. – 3. Fat, mormoloc. – Var. poji(r)dic, pojo(r)dic, posirdic, posildic, posindic, bosandic. Creatie expresiva, unde pos- exprima ideea de „forfot”, cf. fos-. Legatura cu mag. fosedek (Draganu, Dacor., III, 716), mag. posodek (Scriban) pare sa explice prin acelasi scop expresiv. Cf. posirca, s. f. (apa chioara), care pare sa apartina aceleiasi familii (dupa Cihac, II, 280, din sl. pozesti „a arde”, ipoteza improbabila, care se explica partial prin silinta exagerata ca din acest cuvint autorul ar face alcoolul de proasta calitate; in realitate se zice si pentru supe si bauturi nealcoolice).

CIBERNETICA (‹ fr. {i}) s. f. Stiinta care are ca obiect studiul matematic al legaturilor, comenzilor si controlul in sistemele tehnice si organismele vii, din punct de vedere al analogiilor formale (nu si din acela al constitutiei si al functionarii lor). Are numeroase si variate aplicatii in toate domeniile tehnicii, in economie, biologie, medicina etc. In anul 1938, in lucrarea „Psihologia consonantista”, savantul roman St. Odobleja face prima expunere ampla a unor principii cibernetice, inainte cu zece ani de aparitia lucrarii „Cibernetica” a lui N. Wiener. V. sistem cibernetic. ♦ C. economica = ramura a c. care se ocupa cu aplicarea ideilor si metodelor c. la sistemele economice; priveste economia, precum si verigile structurale si functionale ale acesteia, ca in sisteme in care se desfasoara procese de reglare si de comanda realizate prin circulatia si transformarea informatiei.

FARA, conj., prep. I. (Urmat de o propozitie circumstantiala de mod sau de un infinitiv care ii tine locul, are valoarea unei negatii) A ascultat fara sa raspunda nimic. ♦ (Urmat de o propozitie concesiva sau de un infinitiv care ii tine locul) Desi nu..., cu toate ca nu... Fara sa fie desavarsit, e multumitor. 2. (Reg.; dupa negatie, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Inv.; adverbial) Decat, (in) afara de...; exceptand pe... II. Prep. 1. (Introduce complemente circumstantiale de mod si atribute, continand ideea de excludere) Lipsit de... Om fara necazuri. ♦ (In legatura cu cuvinte care arata cantitatea sau masura, indicand cat lipseste pana la o masura deplina) Este ora zece fara cinci minute. ♦ (In operatii aritmetice de scadere) Minus, mai putin. Patru fara doi. 2. (Introduce complemente circumstantiale sociative negative) Pot eu sa traiesc si fara tine. ♦ (Introduce complemente circumstantiale instrumentale negative) A scos cuiele fara cleste. – Lat. foras „afara”.

KALAM s.n. 1. (Cult. islam.) Pana ascutita de scris cu cerneala; calamus³. 2. (Teolog. islam.) Denumire a unei teologii fundate in secolele VIII-IX e.n., influentata, in principal, de catre scolile teologice (rivale) ale mutazilitilor si asaritilor si care propovaduieste ideea unitatii absolute a lui Dumnezeu, excluzand orice reprezentare antropomorfa a calitatilor sale, liberul-arbitru (de unde rezulta eliminarea responsabilitatii faptelor savarsite de orice persoana), orice atomism legat de invataturile creatiei precum si, in mod metodic, intaietatea argumentatiei rationale in fata celei a faptelor. Kalamul a influentat hotarator si dezvoltarea filozofiei evreiesti, fiind energic combatut de catre filozoful evreu M. Maimonides, care totodata, in disputa pe care o sustine impotriva kalamului, ofera o prezentare sistematica a sa. (cuv. ar. = conversatie, disputa, explicatie) [def. Brockhaus]

A SE FACE ma fac refl. I. 1) A avea loc accidental; a se intampla. Ce se face pe lume! ◊ Ce s-a facut (cu cineva)? Ce s-a intamplat (cu cineva)? S-a facut! ne-am inteles! 2) A se crea aparenta; a se parea; a parea. Se facea ca zburam. 3) A incepe sa fie; a deveni; a ajunge. ~ actor. ~ mare. ◊ ~ nevazut a disparea. ~ de ocara (sau de rusine) a se compromite, atragandu-si oprobriul public. 4) v. A SE PREFACE. ◊ ~ mort in papusoi a se preface. II. (in imbinari) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stari ale naturii) ~ ziua. ~ frig. 2) (despre cai de comunicatie) ~ drum. ~ partie. 3) (despre senzatii sau sentimente) A i ~ dor. 4) (despre persoane sugerand ideea de procurare sau de obtinere) ~ cu casa. ~ cu diploma. 2. tranz. A trece dintr-o stare in alta; a deveni. ~ medic. /<lat. facere