TEOREMÁTIC, -Ă adj. Referitor la teoreme. [Pron. te-o-. / cf. fr. théorématique, it. teorematico]. (Sursa: DN )
teoremátic adj. m., pl. teoremátici; f. sg. teoremátică, pl. teoremátice (Sursa: Ortografic )
| teorematic adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | teorematic | teorematicul | teorematică | teorematica |
| plural | teorematici | teorematicii | teorematice | teorematicele |
| genitiv-dativ | singular | teorematic | teorematicului | teorematice | teorematicei |
| plural | teorematici | teorematicilor | teorematice | teorematicelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
