TENCUÍT1 s. n. Acțiunea de a tencui și rezultatul ei; tencuire. – V. tencui. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

TENCUÍT2, -Ă, tencuiți, -te, adj. Acoperit cu tencuială. – V. tencui. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

TENCUÍT adj. (CONSTR.) (Transilv.) văcălit. (Pere-te ~.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

TENCUÍT s. (CONSTR.) tencuire. (~ul unui perete.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

tencuít s. n. (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

TENCUÍ, tencuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un zid sau un tavan cu tencuială. – Din ucr. tyn'kuvaty. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

A TENCUÍ ~iésc 1. tranz. (pereți, tavane etc.) A acoperi cu tencuială. 2. intranz. A efectua lucrări de tencuială; a face tencuială. /<ucr. tyn'kuvaty (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

TENCUÍ vb. (CONSTR.) (reg.) a malterezi, (Ban.) a drișcui, (Transilv. și Ban.) a măltări, (Maram.) a măltărui, (Transilv.) a văcăli. (A ~ un perete.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

TENCUÍ vb. v. lipi, murui, spoi, vărui. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

tencuí (-uésc, -ít), vb. – A acoperi zidul cu un strat de mortar. – Var. înv. tincui. Germ. tünchen „a albi” prin intermediul pol. tynkowac (Cihac, II, 407; Tiktin). – Der. tencuială, s. f. (strat de mortar); tencuitor, s. m. (meseriaș care tencuiește). (Sursa: DER ) Copy to clipboard

tencuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tencuiésc, imperf. 3 sg. tencuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tencuiáscă (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard