A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a face pe cineva răspunzător de o vină (de obicei fără temei)
A avea (ceva) la bază = a se întemeia pe ceva sigur
A da (cuiva) dreptate = a recunoaște că ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptățit, just
A face gât = a avea pretenții (neîntemeiate); a face gălăgie, scandal
A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată
A pune bazele a ceva = a întemeia, a funda
A pune temei = a se bizui, a se întemeia
A pune temelie = a pune bazele, a funda, a întemeia
A spune (sau a înșira, a îndruga) moși pe groși (sau moși păroși) = a îndruga nimicuri, a spune vorbe fără temei, minciuni, a povesti lucruri fanteziste
A sta (sau a rămâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua să existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a rămâne intact sau în poziție verticală
A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei
A ști carte = a ști să scrie și să citească; a avea cunoștințe temeinice într-un domeniu, a fi învățat
A-și da ifose = a se crede (fără temei) om important, valoros; a se îngâmfa
Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, în mod întemeiat
Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic
Cu temei = a) întemeiat; solid; b) (care este) de-a binelea, temeinic
Cu temeinicie = temeinic, serios
De (sau cu) nădejde = așa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic
De temei = de bază, solid, serios; însemnat, important
Pe bună dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat
TEMÉI,temeiuri, s. n. 1. Lucrul sau partea cea mai importantă din ceva; temelie, fundament, bază. ◊ Loc. adj. De temei = de bază, solid, serios; însemnat, important. Fără (sau lipsit de) temei = fără bază reală, neîntemeiat, fictiv. ◊ Loc. adj. și adv. Cu temei = a) întemeiat; solid; b) (care este) de-a binelea, temeinic. 2. Motiv, pricină, cauză; prilej. 3. (Pop.) Toi, miez, mijloc (al unei acțiuni, al unui interval de timp). Temeiul nopții.4. (Înv.) Grosul unei armate. – Din sl. temelĩ. (Sursa: DEX '98 )
TEMÉI ~iurin. 1) Element esențial de temelie; parte fundamentală. A surpa ~iurile vechi. ◊ De ~ a) de bază; fundamental; b) serios; c) însemnat. Fără (sau lipsit) de ~ lipsit de bază reală; neîntemeiat. Cu ~ a) care se sprijină pe o bază solidă; în mod solid; cu temeinicie. A pune ~ pe ceva (sau pe cineva) a se bizui pe ceva (sau pe cineva); a conta. 2) Fenomen care provoacă sau determină apariția efectului; pricină; motiv; cauză. ◊ Cu tot ~iul având destule motive; pe deplin justificat. 3) pop. Partea centrală a unui fenomen în desfășurare; toi. ~iul iernii. ~iul mesei. /<sl. temeli (Sursa: NODEX )
TEMÉI s. 1. v. bază. 2. bază, esență, fundament, temelie, (înv.) cap. (~ul teoriei sale.)3. v. justificare. 4. justificare, logică, motivare, noimă, rațiune, rost, sens. (Nu văd ~ul comportării lui.)5. v. cauză. 6. v. motiv. (Sursa: Sinonime )
teméi (-iuri), s. n. – 1. (Înv.) Temelie, fundament. – 2. (Trans.) Suport, soclu. – 3. Esență, bază, fundament. – 4. Importanță, esență. – 5. (Înv.) Grosul, partea principală a unei armate. – Mr. θimel’u. Mgr. θεμέλιον (Roesler 577; Murnu 55; Iordan, Dift., 134), poate parțial prin intermediul sl. (bg., sb., cr.) temelj. – Der. temeinic, adj. (fundat, bazat, autorizat, solid, trainic); netemeinic, adj. (nesigur, îndoielnic, inconstant); temeinicie, s. f. (soliditate, seriozitate); netemeinicie, s. f. (lipsă de soliditate); întemeia, vb. (a funda; a institui, a crea; refl., a se baza, a se clădi pe ); întemeietor, adj. (fondator); neîntemeiat, adj. (nefondat). Cf. temelie. (Sursa: DER )
